uşa de la intrare

luni, 28 mai 2012

Politică la scara blogului - ziua a 15a Avanti popolo, alla riscossa

Hai, că majoritatea cititorilor mei sunteţi foşti pionieri şi aţi cântat prin tabără "A rim-jim-jim" şi "Avanti popolo". Nu suntem generaţia Genius, suntem "Led Zep" şi "E scris pe Tricolor, Unire!"
Să vă dau o veste tristă: nu prindem trofeul "Râsul curcilor", la locale.
Doamne, şi cât ne-am străduit să intrăm măcar cu două partide, în preselecţie! Dar, întotdeauna, oraşele mari ne-au luat jarul de pe turtă.
La Braşov e competiţie dură; o tripletă de candidaţi care se completează de minune, să le dea Dumnezeu noroc la toţi, că ies flăcări din echipa lor!
Aristotel - Ţucunel - Pomană
Au orientări diferite, dar fiecare dintre ei vine cu câte o vibraţie specială în sufletul stimatului cetăţean:
Aristotel este fondatorul ştiinţei politice
Ţucunel e mai pe sentiment, ţi se înfăţişează familiar, cu un diminutiv intim. Cum ar fi să-l cheme şi pe unul dintre candidaţii noştri, Bumţi? Sau Ţonc? Ei, vedeţi că sună altfel?
Mult succes, domnu' Ţucunel, aveţi şanse!
Domnul Pomană... păi, ce vreţi băi, slogan mai în subsidiar ca ăsta? Nu, nu e subliminal, mai citiţi definiţia subliminalului, am văzut că unii abuzaţi de termen.
Ce mai vreţi în plus? Vine omul în faţa voastră şi zice: Pomană pentru toţi! Schimbarea înseamnă Pomană!
Râdeţi, dar are un avantaj net în faţa celorlalţi, care nu pot folosi termenul în slogan.
Aşaaaa, ce ziceam oare de candidatul nostru la primărie, din partea verzilor? Că n-are poză şi slogan? Pardon, s-a modificat modificarea. Are de toate.
Doamna Mareana Delabuzău e răzbunată. Sper că vi s-au mai depărtat anionii negativi de catod, madame! E păcat să vă compromiteţi frumuseţea din cauză de nişte
hormoni care o iau razna prin baia de elctroliză!
Măi băiatule, eşti meserie, jur!

Cum ai avut tu sânge în instalaţie, să pui în Nehoiu un afiş pe care să scrii: Ajunge cu murdăriile! Să terminăm cu uscăturile! Verde pentru Nehoiu! Io mă mir că mai trăieşti, la ora asta! Cum să pui lângă poza primarului un astfel de îndemn, frate?
Bine, s-ar putea să scapi numa' cu nişte fracturi în
lemn verde, că tot e verdele, simbolul tău. Oleac' de surpriză vine şi de la afişul domnului Bîgiu, care e pereche cu cel al primarului , si , uitandu-se spre el , domnul Bîgiu ne invită, de asemenea, la schimbare. Respectăm şi ne conformăm!
Duminică au defilat iar, PSD, PDL şi.... ŞOC!!! Ai lu' dom' Dănuţ Oteve!
Încep să-mi schimb, în bine, impresia despre PPDD. Sunt singurii care au încurajat minorităţile. Aveau reprezentare de pe la vecinii din Calvini.Erau prezenti si toţi membrii de pe lista de consilieri...
Un singur comentariu am de făcut, pe care mi-l asum şi vine din partea tuturor celor care i-au auzit pe otevisti scandând pe drum:
Vă permiteţi o aroganţă uriaşă, şi zic aroganţă, chiar dacă situaţia îmi permite să zic nesimţire:
Nu puteţi să strigaţi: "Jos ciocoii", nici dacă vă referiţi la PSD, nici daca e vorba de PDL, voi, cei care aţi stat cu "jucăria" în mână toată viaţa şi n-aţi avut ore pe o carte de muncă, nici cât a avut trenul de Lehliu întârziere, da?
Nu puteţi să frecaţi menta sau , care ce-aţi mai frecat şi să veniţi cu pretenţia să plece ciocoiul de Lungu din Nehoiu, pentru că Lungu virează impozit către bugetul local, anual, cât nu valoraţi voi toţi, cu case, magazii şi acareturi, pentru că el are salariaţi cărora le asigură traiul, prin salariu. El PRODUCE, intelegeti?La fel şi Stoichiţa. Nu puteţi să-i spuneţi lui că e ciocoi, câtă vreme şi el contribuie la ajutorul ăla pe care-l primiţi voi, fiindcă vă pute munca. Pana una-alta, nici Lungu si nici Stoichita nu si-au facut case si avere din bugetul public al orasului.
Cand au trecut strigand, trebuia sa fi reactionat toti ca un pensionar care se odihnea pe canapea şi care a strigat , cu câtă voce a avut:
***biiiip*** (nu se poate reproduce), că vouă nu v-a sunat fabrica în fiecare dimineaţă la 6, vreme de 35 de ani din viaţă! Veniţi voi să răcniţi de ciocoi, care v-a plăcut munca cum i-a plăcut măgarului panta!
Nu avem nici o problemă că existaţi, sau că doriţi să candidaţi. E legitim dreptul vostru, dar nu strigaţi la cei care muncesc.
...
Să nu încheiem până nu facem recepţia parcului pentru copii "Supravieţuitorii" din Chirleşti.
N-am ştiut că există aşa ceva la Nehoiu (vedeti pozele pe pagina PSD, atasez linkuri la sf. articlolului). Mă tem că nu e fotoshop , dar trebuie să fac un drum până acolo, că tot nu-mi vine să cred că cineva a fost atât de dus cu cercul, încât să pună leagăne şi tobogan lângă calea ferată, neîngrădite, neasigurate. Îmi vine în minte filmul ăla cu Bruce Willis, în care copilul autist aleargă înaintea trenului, ca să-l îmbrăţişeze.
Fraţilor, da' voi, oamenii ăia din Chirleşti, nu puteţi să veniţi la primărie să-l întrebaţi pe primar ce înseamnă mizeria aia? Poate are domnu' arhitect vreo viziune vizuină, dar poate are şi dureri când creează aşa ceva. Scuteşte-l , domnu' primar, pe acest Gaudi al oraşului, dă-i să proiecteze nişte căsuţe pentru rândunici, ceva să-l relaxeze pe om.
Parcul de copii din spatele blocurilor, l-aţi văzut? Îl vedeţi tot la PSDisti pe blog. Deci, noi, toţi nehoienii suntem nişte fraieri. În 3 zile a înfipt primăria în iarbă nişte chestii metalice, fără să pregătească terenul, fără să delimiteze locul... În loc să amenajeze cu un gard viu, din tuia, din ce dracu o mai fi, să toarne întâi pat de nisip, de agregat mărunt, să-l taseze, vine cu 3 fiare şi le înfige în pământul ud, ca să se joace copiii. E o idioţenie care îţi agresează retina.
Primarul are un obicei greţos: din când în când , îi scoate pe toţi şefii de servicii, în special pe cei cu studii, să taie lemne în curtea primăriei sau să sape şanţuri.
Nu se poate dezbăra de ancestral, indiferent cât se chinuie ca să pară un domn educat. Aşa înveseleşte el putorile care nu vor să muncească. Râd toate hoiturile de pe margine: Ete mă, i-a scos dom primar p-ăştia să muncească, să nu mai stea cu curu' pă scaun!
Zilele trecute, unul dintre ingineri, un băiat tânăr şi simţit, salariat al primăriei, săpa la şanţul din rahatul de parc pentru copii. Nişte drojdieri nesimţiţi râdeau de pe margine. Arhitectul lu' peşte agita o agendă. Rânjea, plin de importanta. Un jenibil. Mi-a fost milă de inginerul ăla, voiam să-l fotografiez şi să vi-l arăt, dar se simtea si-asa destul de stanjenit.
De-aia nu merge nimic, pentru că inginerul sapă şanţuri, profesorul taie lemne la topor, iar lipitorile şi paraşutele vin la casierie să-şi ridice ajutoarele.
Mai bine lăsaţi-ne dracului să stăm fără kitschuri în talmeş-balmeşul ăsta de oraş, fiindcă ne trebuie 10 arhitecţi, care, mai întîi să se mire, apoi să încerce să ne scoată în vreo 25 de ani, ceva din tarapanaua asta de oraş!
Luaţi o pauză, mergeţi la curve, beţi un vin bun şi nu mai construiţi nimic, e mai bine aşa!
V-am zis de programele de guvernare locala, prezentate de partide? Citiţi-le, fraţilor, nu le mai aruncaţi la veceul din curte, că vă dăunează la hemoroizi! Citiţi-le cu atenţie, că vă treziţi după patru mandate că sunt identice, prin autoplagiere din 4 in 4 ani. Vedeţi că le-au publicat candidatii cu bloguri, şi PSD şi PDL.
Domnu Manea, e a doua oară când vă apare poza la mine pe blog şi n-aţi trimis micii ăia! Şi n-am zis de rău, ba chiar apreciez că şi dvs. vreţi să înceapă schimbarea la Nehoiu!
linkuri:
Nehoiu PSD
Viitorul nostru, Nehoiu
Link

duminică, 20 mai 2012

Politică la scara blogului - ziua a 13a - Duminica vindecării orbului din naştere

Pentru atei, eretici , vegetarieni şi rapperi, să ştiţi că aşa se cheamă Duminica a şasea de după Paşti.
Nici noi, ortodocşii, n-avem habar, dar, dacă nici pentru asta nu există Google...
Nu v-am mai postat zilnic, pentru că evenimentele electorale s-au redus la două, ca număr şi importanţă, din care unul face ziua mai urâtă şi noaptea mai scurtă:
Zilnic se distrug afişele electorale ale PSD si PDL, dar, parcă e furia mai nebună când e vorba de cele ale PSD-ului. Nici unul nu rămâne la locul lui. Nu-i vorba doar de ale lui Mocanu, alea se smulg cu scrâşnete şi rânjete, ziua în amiaza mare, dar, se fac harcea-parcea şi cele ale lui Lungu şi Stoichiţa. Ale domnului de la PPDD se mâzgălesc cu ruj. Noroc cu ploaia, că le-a spălat, căci era, săracul, ziceai că-i BoyGeorge.
E de înţeles de ce e vrie mare, cu afişele lui Mocanu. Dacă el supravieţuieşte fenomenului ăsta care se desfăşoară foarte dur, ăştia care i-au jupuit afişele şi bannerele, le vor lipi cu scuipat şi le vor netezi cu fierul de călcat, spunând: mă scuzaţi, dom' preşedinte, era gata s-aveţi o scamă pe rever!
E drept, şanse egale au toţi candidaţii, e firesc ca fiecare să creadă că va ieşi al lui, dar, dacă iese el? Zic şi eu, nu dau cu parul!
Trebuie să fii nebun să accepţi că, după ce l-ai trântit numa-n corzi, el se ridică de acolo şi zice: hai, băi, că nu m-am supărat, mai ştiu şi eu de glumă!
Eu aş zice aşa: care-i tot daţi foc la poartă, să mai reduceţi din promisiuni, pe programele alea electorale, că nu prindeţi lotul olimpic la fonduri! O fi publică funcţia de preşedinte CJ, o fi obligaţie faţă de toţi cetăţenii judeţului, dar, nu vă imaginaţi că v-o chema omul la Serbarea de Crăciun, să vă împartă daruri, după toată distracţia asta. Mă uitam vineri la nişte trişti, cum râdeau cu spasme - ei nestiind altfel - de gândeai că se gâdilă cu vată de sticlă, mulţumiţi că se dau jos bannerele lui Mocanu de pe blocul turn. Doi amărâţi ( din care unul, copt de boală, de culoarea creuzotului ars) rânjeau fără dinţi, îmbătrâniţi la uşa stăpânirii, exultând că pică bannerele roşii şi se umplu pereţii de cele galbene. Asta înseamnă bucurie, în sufletul semidoctului lingău şi neputinte: să nu fie afişat decât "şiefu". Măi flăcăi, meciul se joacă în altă ligă decât aia în care daţi voi cu piciorul în sticle cu apă!
Azi a fost interesant, ca desfăşurare electorală.
Mai intâi, m-am întâlnit cu coloana PDL. Întâi am crezut că-s ai PC-ului, deşi era imposibil. PC, UNPR şi VERZII nu ies din casă. Ei doar au întocmit nişte liste cu candidaţi şi nu vin în faţa alegătorilor cu nici o platformă, cu nici o poveste de dragoste. Aşa, şi deci mă lămuresc că-s pedeliştii; frumoşi, civilizaţi, eleganţi, mă pup cu domnul candidat primar, poate scot vreo sacoşă cu pix, reuşesc doar un program pe care vi-l prezint eu, cre' că mâine, şi-l rog pe domnul Gabi să-mi păstreze, totuşi, nişte suveniruri. Eu am crescut copil sărac, mă bucur la orice breloc.
Coloana PDL se duce spre piaţă. În secunda doi, ziceai că s-a vărsat cisterna cu bulion, pe stradă. Venea PSD-ul, pâş-pâş! Porta-vocea era în frunte. Nu mai e cazul să vă spun cine executa la porta-voce,nu? Doar unul are plămâni pentr aşa ceva. P-ăştia n-am putut să-i număr. Pe Lungu nu l-am pupat, că era cu nevasta, deşi ar fi înţeles femeia că voiam şi eu un şorţ din ăla roşu, cu Mocanu şi Lungu pe buzunar.
De apreciat gestul soţiei lui Lungu. A plecat în campanie alături de el. În general, doamnele cam stau acasă, ca divele. Aşteaptă rezltatul, sperând să li se îndeplinească şi lor dorinţa de-o viaţă: maşină la scară şi coafor de două ori pe săptămână. A! Şi să le zică săru'mâna, inclusiv femeile.
Stoichiţa e exonerat, el nu e însurat.
Am obţinut şorţul, prin interpuşi, şi am plecat din piaţă. N-aveai loc să arunci cu banul.
În Casa de cultură se pregăteau peneliştii. Au ieşit târziu, după ora 11. Io nu's nea Ganga, să stau cu aparatul de gât, toată ziua, până se pregătesc ei.
Nu înţeleg ce-i cu atâta discreţie la PPDD! Par preocupaţi mai mult de confortul imobiliar, iar primarul, vrea- nu vrea, le-a pus draperii mov, de budoar.

De fiecare dată când sunt alegeri şi trebuie să se amenjajeze vreun sediu de partid sau măcar vreun magazin cu tinichele (nu mă refer la marfă) prin Casa de cultură, mă uit stupefiată, cum se masează bani şi forţă de muncă, şi, în trei zile, totul e pus la punct.
Era să uit! Cel mai mare banner e pe sediul IFET Nehoiu. Am auzit că sâmbăta trecută a fost mare chermeză la Cislău, prilej cu care primarul a dat nas în nas cu un vechi şi bun "prieten", de care să n-audă nehoienii. Poate nu era o idee proastă să ataşeze portretul dumnealui pe bannerul de pe IFET. Spre aducere aminte, cum au rămas nehoienii fără locuri de muncă.
Ne vedem mâine, la scara blogului!




miercuri, 16 mai 2012

Politică la scara blogului - ziua a 12a. Noi avem reclame, nu programe!

Sunteţi nemulţumiţi, nu-i aşa?
Ce să vă fac, fraţilor, dacă ăştia şi-au lipit mutrele pe toate gardurile, şi atât?
Aoleu, nici nu mai am răbdare să ajung la Săndel, să comentez fotografia, fir-ar a dracu' de cămaşă, zici c-a primi
t-o de pomană!
Deci, stau toţi cu ochii ca pe dami
geana cu gaz şi nu scot la vedere programele.
Băi, deci, voi aveţi senzaţia că noi n-am mai văz't mutre pe pereţi?
Dacă vreau să mă uit la poze, mă uit la Mark Harmon, nu la voi!
Am ieşit şi eu prin târg, duminică ( ziceai că-s Betty Boop), să văd care-i încălzirea candidaţilor, mă gândeam că e cu vuvuzele, cu cocardele, cu mingi de rumeguş, cu grătare...
Vax! Nu mişca nimeni, ziceai că-i în Harry Potter şi Talismanele Morţii, prin oraş. Pe la 10, se deplasa spre piaţă, exact ca o armată de termite, echipa PNL; rapid, în grup, cu direcţie prestabilită. Nu aveau vuvuzele. Mă rog, ca să vă simţiţi voi bine, aveau vreo două. N-am înţeles de ce nu i-a luat Săndel doar pe cei care candidează pentru o funcţie, şi a mai luat şi majorete, să se ţină după ei. Nu mai bodogăniţi atâta, că nu vorbesc de alea tinere, vorbesc de alea de-au scris manualul de istorie postbelică a curvăsărelii... a-hăă, erau la modă când era lupu' căţel!
Bă, cum dracu să te duci cu "Vasilca" prin sat (Vasilca e un obicei vechi, rusesc, de iarnă, similar sorcovei de la noi), când tu ai în echipă oameni care-s doctori, sunt profesori, foşti deputaţi,muncitori,ce naiba mai sunt p-acolo! Ia-i pe cei care-s candidaţi şi treci pe la tarabe cu ei, dacă aşa se face campania, dar nu plictiseşti alegătorii cu balast!
Staţi să răsuflu greu, că o ţin de multă vreme în suflet: Oricum nu votez PNL, tura asta, nici dacă se scoală mama din morţi! M-aţi păcălit o singură dată, am crezut că găsesc sprijin la voi, că înţelegeţi la alt nivel cerinţele unui oraş care oferă foarte puţin generaţiilor tinere, dar n-aţi făcut altceva decât să executaţi nişte ordine furibunde.
A fost o vreme când PNL era partid ţeapăn, la Nehoiu. Îmi amintesc echipa lor, acum câţiva ani, era o campanie de alegeri generale, parcă, şi au trecut toţi prin centrul Nehoiului (venise în vizită Mona Muscă şi încă cineva, de la nivel central). Aplauda lumea trecerea lor. Ţi se făcea pielea găinii, să-i fi văzut cum arătau. Elită, frate! Erau, unul şi unul! Intelectuali adevăraţi, nu din ăştia din bezna sistemului. Erau: doctorul Istrate, Diaconu de la finanţe, familia Gociu, domnul Iovan, d-naCojocaru de la liceu... Aoleu, ce ţeapăn trecea doamna pe sub geamurile piticului, pe lângă primărie, şi ce forţă reprezenta ea, la vremea aia! Conducea un liceu cu o mână de lider autentic (pe vremea aia, liceul se numea liceu, nu atelier), de-aia nu mai putea ea, de mofturile cuiva!
Nu mai trăiesc eu s-o văd plină de mândrie şi de autoritate! În fine, toţi peneliştii erau de 5 stele.
Se cunoştea rasa şi diferenţa. Erau ei şi restul lumii. Primarul era la PSD. El este mai stângist decât mine, în sânge. Are ADN-ul plin de doctrină de stânga, dar e oportunist, mai înainte de toate.
La vremea aia, PNL era condus de Tăriceanu. A venit în vizită la Nehoiu, de inundaţii. Am urmărit reacţiile tuturor, când a trecut Tăriceanu printre gazde şi invitaţi. S-au pişat pe ei. Scurt, fără menajamente, fără termeni literari. Am văzut fel de fel de delegaţii, cu fel de fel de oameni, venind în vizită la Nehoiu. Tăriceanu a fost singurul în faţa căruia n-avea suflare nici piticul. Când s-au adunat în jurul mesei tehnice şi au început să desfăşoare hărţi, din tot comitetul ăla de urgenţă, erau doar doi cu mutre "high grade steel", de ofiţeri nemţi (n-am voie să zic nazişti, nu?): Tăriceanu şi Angelescu de laDirecţia Silvică. Restul era featuring; bomboane pe tartă, pistoale cu apă.
Cam ăsta era PNL!
Am înţeles strategia, ulterior. Partidul avea nevoie de vad în zona Nehoiu şi nu putea fi asigurat decât de pitic. L-au primit la ei, iar el le-a asigurat notă de trecere. Care a fost sacrificiul?
PNL n-a mai fost la fel. S-a amestecat orzul cu neghina, s-au adus toate matrafelniţele pe posturi de conducere, în organizaţii de femei, s-au încrucişat castele...
Apropo, organizaţia de femei nu e prea activă, în campania asta! Mă rog, nu văd preşedinta în frontline! Era umăr la umăr cu directorul liceului, acum patru ani! Amândoi lipsesc. S-or fi certat. Cu câţi nu m-am certat şi eu, într-un an?
Aşadar, aş fi curioasă să-i întreb pe peneliştii ăia pur-sânge, cum se simt acum? Doar confortabil. Sau, nici?
Să ajungă ditamai omul, şi la propriu şi la figurat, să adune semnături de la toţi agaricii, sau să le falsifice pe ale ălora care n-ar fi semnat nici morţi... e grav; grav pentru demnitatea lui, făcută cocoloş.
...
Vorbeam la început despre programe. N-au apărut. Am intrat buzna la PSD, duminică, am cerut voie să fotografiez uşa pe care nişte giboni ştirbi au mâzgălit-o cu vopsea şi am întrebat dacă au un program. Se lucra la el. E destul de lung. E interesant.
Mi-l amintesc pe cel al PNL, din 2008. V-aş ruga, dacă aveţi vreunul pe acasă, să mi-l aduceţi şi mie să-l scanez şi să-l public. Să vedem ce naiba au promis acum 4 ani şi ce au făcut. Pentru că nu e frumos să vii şi anul ăsta tot cu programul ăla. Ştim că nu l-a ajutat guvernarea pe primar, dar...îl ştiam şahist, cel puţin campion de scară de bloc . Eu cred că nu mai vine cu program, şi a dat-o în coadă de peşte: Continuăm programul de modernizare şi bla,bla,bla. Care dracu modernizare, că e Fukushima, aici ?!
S-aduceţi programul ăla, care îl aveţi, şi aş dori şi o poză de-a candidatului. Am senzaţia că e nevoie de Memo-plus, pentru mine.Asta pentru că... parcă-parcă are acelaşi slogan ca şi data trecută: Omul faptelor, nu al vorbelor. Într-un episod viitor, o să enumerăm faptele.
Am ajuns la pozăăăăăăăăă! Bre, domnu' primar (de 5 ani nu i-am mai zis domn, parcă simt nevoia), las-o-n mă-sa de poză! Te-ai calicit să ţi-o facă vreun băieţaş, moca, şi ai ieşit ca Ilie Moromete la şedinţa de fonciire. Doamne Fereşte! Ăla-i guler? Mototolit ca naiba! Înseamnă că e doamna plecată. Sau, nu ?
Apropo de imagine, întotdeauna ţi-am dat sfaturi bune şi n-ai dat măcar o bomboană! Nici n-ai vrut să înveţi nimic despre ciorapi, dar nici cămaşă cu mânecă scurtă să nu mai porţi, poa' să fie canicula de pe lume! După vârsta de 60 de ani, nu e frumos să ieşi cu braţele goale.
Aş mai dori, ca cetăţean scârbit de maniera în care se desfăşoară campania, să nu mai daţi unii, altora, cu rahat şi cu vopsea pe geamuri, îndiferent cine aţi fi voi, pentru că nu suntem obligaţi să suportăm noi, cetăţenii, idiotismele voastre! E oraşul nostru, e vai de capul lui de oraş, arată ca dracu, dar nu vrem să vedem cât sunteţi de nesimţiţi, unii!
Dacă vrea un plus de imagine, domnu' primar, n-ar trebui să aştepte reclamaţiile, râzând pe sub nas, ci, ar trebui să repare în scurt, toate distrugerile care apar peste noapte. Asta face un gospodar, şi, un gospodar nu se foloseşte de ultraşi. Ne-am săturat de golăneli de şcoală de corecţie şi de glume de autobază, sau de tabăra Năvodari.
Domnilor candidaţi de la PSD şi PDL, v-am ciordit pozele de pe blogurile voastre, căci nu le-am găsit la panoul public. Nu ieşea piticul prea bine în evidenţă, cu voi! Poate îmi trimiteţi şi nişte poze adevărate. Voi n-aveţi portofoliu?
Domnu' Manea, să-mi trimiteţi un făraş de mici, că v-am făcut publicitate! V-aţi pus poza lângă primar, să se ia norocul la dvs!

vineri, 11 mai 2012

Politică la scara blogului - ziua a11a PLEUROVISION 2012

Bună seara, România! Bună seara, nehoieni!
Ne-am adunat în această sfântă zi de vineri, la ceas de vecernie, ca să trăim împreună, cu emoţie, festivitatea de deschidere a campaniei şi preselecţia pentru PLEurovision (Eurovisionul de Politică Locală), iunie-2012.
Concurenţii inscrisi pentru a reprezenta politica locală la Pleurovision sunt următorii:
(ordinea a fost stabilită în funcţie de aşezarea culorilor în curcubeu)
Roşu : LUNGU FLORENTIN - PSD
Oranj: STOICHIŢA CONSTANTIN-GABRIEL - PDL (s-ar putea, între timp, PDL să fi trecut la verde, dar, păstrăm culoarea iniţială
Galben: CORCODEL ALEXANDRU - PNL
Verde: COCÂI IONEL - PV
Albastru: MANEA STEFAN - PC
Indigo: liber de conţinut
Violet: NICHIFOROIU ALEXANDRU IGOR - PPDD
În urma sondării opiniei publice, de către Instuitutul PROSOP (Putem Răsturna Onorabil Sondajele Opiniei Publice) au fost desemnaţi doar 3 candidaţi pentru marea finală.
Serios acuma, doar nu vă aşteptaţi să decurgă totul legal, atâta mânărie am voie să fac şi eu la un sondaj!
Până la urmă, doar trei candidează pentru ei şi culoarea lor, restul sunt la combinaţii şi la "şto".
Astfel că, în urma tragerii la sorţi, merg în finală:
Roşu
Oranj
Galben
Restul asigură votul geopolitic.
Proba de concurs este, clar, interpretarea propriului imn.
Reprezentantul Roşu intră în competiţie cu numele de scenă FLOARE şi cu următorul imn:
"Pe mine mă chemă Floare" (strofa nr.3) .


Reprezentantul Oranj , cu numele CONSTANTIN , se înscrie cu imnul:



Galbenul , Săndel, nu este la primul Pleurovision. El vine, de obicei, cu aceeaşi placă. Anul acesta a abordat un stil nou:


Juriul are reprezentant unic. Este vorba de Năsturica, pisica mea cea surdă, care va asculta cu atenţie toate melodiile.
Publicul poate vota până în data de 10 iunie, când are loc marea finală.
Le dorim succes candidaţilor!
Later edit: Băi, veniţi naibii cu platformele şi cu programele alea, să vadă lumea ce votează!
Săndel cred că le-a lipit tot pe alea de data trecută, dar, rugăm aceeaşi comisie ca şi în cazul lui Mang, să compare programele.

joi, 10 mai 2012

Politică la scara blogului - ziua a 10a. Cam ultima noapte de dragoste

Doamne, începe campania şi n-am apucat să public toate listele!
De mâine începem cu slogan, imn, eşarfe şi hula-hoop .Care nu ştiţi ce-i aia, nu mai căutaţi pe Google, că pierdem timp. Sigur aţi dansat asta, cel puţin o dată, când aţi vrut să vă impresionaţi partenerul.
Apropo de partener, daţi-mi voie să încurajez o prietenă, care tocmai s-a trezit din imbecilitatea care vine la pachet cu certificatul de căsătorie:
Fată, bărbatul adevărat e ca lupul-căpetenie: ori e singur, ori e cu lupoaica lui, toată viaţa. Alergatul după oi e treabă de berbec. Bine-ai venit în sindicatul celor care au avut noroc de berbeci, nu de lupi!
...
Aşaa, de mâine punem şi agendă electorală, da? Şi avem şi rubrica "Rămăşiţele zilei".
Deci, lista PC (ăştia-s ai lu Felix, de la Antene)













































































Dumnezeule! Ăştia au acţionat psihologic. Fraţilor, da' de ce nu aţi întocmit voi, tabelele, cu câte un candidat pe foaie? Am răsfoit de m-am plictisit! Voi nu ştiţi că cele mai eficiente tabele sunt alea cu 27 de poziţii pe foaie? Vă arăt eu nişte tabelaşe din alea, mai staţi un pic, că nu pot să fur dreptul de posesie, şi vi le arăt cu acoladă. Unii dintre ăştia de aici, sau de pe alte liste, sunteţi şi pe tabelele alea! Deloc n-aveţi răbdare! Numa' un pic mai aşteptaţi!
Ce să zicem de listele PC? Nişte oameni obişnuiţi, din fondul neaoş al comunităţii, cum sunt termenii: barză, varză, mânz, rânză, brânză, viezure, mazăre, pupăză... astea din fondul lexical "pui de dac".
Dracu ştie cu cine mai sunt şi ei, că văd că au şi candidat la primar, dar nu-l numim acum, ci maine, la lansare.
În nici un caz, însă, n-are el "chepţii" vârtoşi, să-i facă opoziţie piticului, din motive clar-obscure.
Ne-am lămurit. Mergem mai departe: UNPR






































Nu avem comentarii. Nu avem nici candidat la primar. Ce-o fi fost în capul vostru? Am înţeles, poate nu vrea dom' doctor să se pună de-a curmezişul piticului, dar , la reprezentarea în secţiile de votare, nu v-aţi gândit? Aa, n-are importanţă? Sănătate şi baftă!
Hai cu brichetele şi cu ligheanele! Şi mai ales, cu pozele! Băi, nu-i mai faceţi capul aşa de mare lu' pitic, că există dracului, fotoşop! Şi mai trageţi de el , să iasă mai 'năltuţ!
Staţi oleac! Listele candidaţilor de la PDL le găsiţi pe blogul lor . Candidaţii PSD sunt descrişi la ei pe blog, aici .
Pe alea de la PNL le prezint eu, cre' că poimâine. Trebuie un pic de ceremonie.

marți, 8 mai 2012

Politică la scara blogului - ziua a 9a. Hasta la vista, până e gata lista !

Iar am pauză, pe motiv de fotbal adevărat, căci ,două sunt lucrurile la care se pricepe românul, cel mai bine: fotbalul şi politica.
Ţin cu Bilbao. Nu'ş cine-s ăia, dar sună bine. Sună basc. Mâine e meci de băşti, toată România vibrează. Ce-au zis suporterii spanioli despre românce? Unii au zis : calitate. Altii, că-s cel mai bun fel de mâncare. Ă-hă, şi nu le-au văzut decât p-alea din Centrul Vechi!
Amigos, p-alea de la semnafoare, care vă lipesc bileţele, cu scuipat, pe parbriz, să nu le luaţi în calcul! Ne dezicem de ele.
Lasă, că nici la voi nu sunt toate, una şi-una! Mai vedem şi noi telenovele, aveţi şi grase, şi mustăcioase.
Deci, iau oleac' de pauză, că am de lucru. Mai arunc un ochi la meci, mai sparg o sămânţă de lubene, mai compar nişte scrisuri, nişte înscrisuri... Adică, ori suntem şmecheri, ori numa' ne trezim Sherlock Holmji, trişti, p-aici!
Nu mai strâmbaţi din nas, că nu vă dezamăgesc. Decât că, dacă o fi şi-o fi să mi se bulească blogul, vă găsesc eu pe voi, nu trebuie să mă căutaţi voi pe mine!
Şi nu e grabă, mai am de prezentat lista PC, lista UNPR, PDL, PSD şi PNL. Ia să vedeţi ce repede merge! V-am obişnuit şi cu formatul de tabel, ca să vă vină mai uşor când o să vedeţi vreo 50 de tabele pe blog!
Până poimâine, Hasta la vista !
Dacă nu încăpem la scara blogului, ne mutăm la evidenţa populaţiei, căci aia e singura care ne cuprinde pe toţi!

luni, 7 mai 2012

Politică la scara blogului - ziua a 8a. Fetele, nu v-ar strica o abordare mai zen!

N-aţi ghicit! Nu prezentăm nici o listă azi, fiindcă aşa se încăpăţânează unii, să nu-şi ia laxativele la timp.
Măi, fetele, cu ce-s vinovată eu că nu vă mai încap fustele, şi vă vărsaţi bufe(t)urile pe mine?
Eu trebuie să pierd timpul la fiecare postare, să vă explic ce-i ăla pamflet?
Ia zi, "păpuşe" scumpă şi sexoasă, ce ţi se pare execrabil la postarea mea de ieri? Ai precizat intenţionat, pe un spaţiu în care eu aveam acces, că "articolul" meu este execrabil. Manifest nişte speranţe deşarte, dacă trag nădejde că ştii explicaţia termenului "execrabil". Bă, vouă vă place să vă auziţi când căscaţi gura, sau când ţopăiţi cu arătătorul pe taste!
În primul rând, mai exersează la limba română - varianta scrisă - şi vezi că una e şirul de semne de punctuaţie şi alta e catena de atomi. Punctele de suspensie sunt altceva decât solidul în lichid, da? Să le folosim mai cu economie!
În al doilea rând, postarea mea de ieri, despre "verzi"( ca şi cea anterioară, despre "movi", ca şi cele dinainte) nu conţine nici o jignire, la adresa nimanui, eu nu îmi permit să-i numesc "lepre" pe oameni, mai ales dacă-s mai pregătiţi ca mine. Nu folosesc invective. Dacă am zis că la mine în târg au plimbat ursul de lanţ prin consiliu, unii consilieri, mi-am asumat asta, pentru că am avut consilieri analfabeţi şi gângavi, care înfigeau piloni culturali.
Am dreptul să am opţiuni, am dreptul să manifest simpatii politice, comentez pe profile Fb de oameni politici, dar nu imi permit termeni jegoşi. N-am înjurat pe nimeni.
Sunt stângistă, la nivel doctrinar, şi nu trebuie să-ţi explic ce-i aia, că ne ia o lună de zile.
Nici nu trebuie să-şi facă lumea probleme că fac vreo propagandă, căci, dacă eram bună propagandistă, eram eu în locul dumitale şi dumneata în locul meu, sau, mai rău, luai probe cu lingura din gârlă.
Să zici săru' mâna că ţi-am haşurat numele, tocmai pentru că nu ai importanţă electorală, pentru mine. Poate ai importanţă în economia voturilor partidului care te-a promovat, dar, pentru mine, ca alegător, nu ai! Şi-i aduci partidului din care faci parte, un deserviciu mult mai mare decât i-aş aduce eu, scriind despre dumneata!
Dacă e aşa scârbos, blogul meu, citeşte-l zilnic şi vei ajunge să arăţi ca Drăguşanu, în două săptămâni, de la atâta vomitat.
Prezint cititorilor mei listele de candidaţi, pentru că nu toţi trec pe la liste, şi e bine să ştie că apar partide cu necunoscuţi, că unii pleacă dimineaţa de acasă la un partid şi se întorc seara, de la altul, se trec fără ocupaţie şi ei sunt intelectuali... (uite, aici se pot folosi puncte de suspensie, da?)
Am jignit eu vreun membru PNL, sau chiar de altă culoare politică, cum ţi-ai permis dumneata, pe pagina de Facebook a lui Crin Antonescu, să-l faci pe Predoiu, LEPRĂ?
Nu ţi se pare mai vomitivă expresia dumitale?
Eu nu mi-aş permite să scriu pe pagina unui om care conduce o alianţă, mizerii din astea.
Să ştii că eu am învăţat de la viaţă, aşa neica-nimeni cum sunt eu, că în politică sunt surprize atât de mari, încât nu ştii, de la o oră la alta, cum se aleg apele.
Nu te temi că, într-o bună zi, un om ca Predoiu, care are şcoală mai multă decât ai dumneata cu toată scara de bloc laolaltă, va fi din nou penelist? Pentru că el miroase a om de dreapta, a reformator, are un ceva al lui, care-l plasează fix în PNL. Nu te gândeşti că s-ar putea să nu-ţi ceară părerea nimeni, când o fi să se întoarcă?
Ţi se pare că funcţia administrativă şi mai ales cea politică din CJ, te mandatează să foloseşti cuvinte din astea?
Am şi eu consilieri judeţeni în oraş, dar nu-i văd comentând astfel de lucruri pe net.
Crezi că oamenii ăştia nu au cunoştinţă de blogul meu? Crezi că primarul nu ştie ce scriu? Dacă ei au înţeles ceva din postările mele, şi nici măcar unul nu m-a oprit vreodată pe stradă să mă tragă de guler, te rog, în mod civilizat, vezi-ţi de Pioneer Trail pe Facebook şi lasă judecăţile de valoare, că e domeniu greu.
Tocmai pentru că am obraz şi respect, nu prezint azi candidaţii PNL, şi nu-i asociez cu numele dumitale, de aia ţi l-am haşurat (momentan),ca să nu se interpreteze, dar nu mai face dumneata pe web-justiţiara, si lasă ciocu rontunjor, când vorbeşti de slugărnicie, că eu nu pup nimic, nimanui! Mai facem click o data pe imaginea de mai sus, să vedem cine, cui pupă?
Ne vedem mâine, poate nu mai lasă nimeni coji de seminţe la scara blogului!


duminică, 6 mai 2012

Politică la scara blogului - ziua a 7a. Veşnicia s-a născut la sate

În ziua a şaptea ar fi trebuit să ne odihnim. De unde avem noi, oare, modelul ăsta?
Să ne ierţi, Doamne, rătăcim ca nişte oi capii! Dar, vin alegerile, Doamne, nici nu ştii ce balamuceală e p-aici!
Începuseram să prezentăm candidaţii. Data trecută aţi făcut cunoştinţă cu toporaşii violet ai lu' domnu' Dănuţ. Băi, deci n-am văzut atâta violenţă, cum să vă gândiţi la toporaş ca la o unealtă criminală? Ce, suntem la curs la domnu' general Abraham, aici? Toporaşul e floricica aia violet, gingaşă. I se mai spune "trei fraţi pătaţi". Acu' să vă văd, cum vă fuge logica asociată!
Numa' piticul se prinde, după ce citeşte postările mele, în format print. Nu citeşte pe desktop, că el e tradiţionalist.
O fi având băieţii lui şmecheri, care umblă la pancreaşii calculatoarelor, dar, dacă dă scaraoţchi şi îmi dispare măcar pentru o secundă, blogul, e tristeţe mare! Eu sunt fată salon- greu de crezut, dar am o fineţe excepţională- până când sunt bruscată. După aia, răstorn sertarele în mijlocul străzii. Iese unguroiaca din mine, de n-o mai aduni de prin colţuri!
Dispar bloguri şi ziare peste noapte, dar sper să nu-mi stricaţi jucăriile, chiar dacă am conţinutul blogului salvat în 'şpe adrese, că eu nu mă socotesc cu hackericii, ci cu cine trebuie.
Despre ce vorbeam, oare? A! De liste, zic. Hai cu egalarea, că prea se detaşaseră PPDDiştii!
Avem oferta Partidului Verde. Aplauze!
Staţi, că nu e clar! Domnu' Cernea, dumneavoastră sunteţi cu Partidul Verde, sau Garcea? Că, ştiţi, eu vă susţin mereu pe Daily Cotcodac, şi n-aş vrea să gafez.
Deci, dvs. sunteţi la Mişcarea Verzilor, aia cu agrarienii, sau acarienii, sau cum le-o fi zicând. Tare mai aveţi imaginaţie când denumiţi partide, bre!
Acum că ne-am lămurit că e vorba de ăia cu Garcea, să ne şi informăm un pic. Nici dracu n-a auzit de ei la Nehoiu. Dacă n-am auzit eu, care-s mai ştecheră, vă daţi seama care e cota de popularitate! Dar, facem paşi mici, ca să înregistrăm progrese mari.
Să cităm din statutul Partidului Verde, că aşa e cinstit.
(2) Numele partidului este Partidul Verde, prescurtat PV şi semnul electoral Floarea -Soarelui cu o corolă de 7 stele în 5 colţuri; sub floarea-soarelui scrie Verzii. Floarea -soarelui (vezi desenele) este reprezentată de un capitul care, în alb-negru, prezintă petalele albe, centrul său (staminele) este negru, iar deasupra are o corolă de 7 stele cu 5 colţuri. În color petalele sunt galbene mărginite cu verde iar centrul maro… Verzii, în varianta alb-negru se scrie cu litere pline, în varianta color cu verde. Stelele sunt semihaşurate în varianta alb-negru şi galbene în varianta color.
Băi, deci, aţi înţeles, sau trebuie să vă desenez floarea-soare' acum?
N-aţi făcut botanică la şcoală?
Floarea soarelui (Helianthus annuus) este o plantă anuală din familia Asteraceae. Nimic nu ştiţi!
Este foarte interesant că între anii electorali nu funcţionează la Nehoiu, decât PDL şi PSD, fiind în opoziţie în Consiliul local, iar celelalte partide nu exită.
Cu o lună înainte de alegeri, se fac sedii noi: în blocuri, în vagoane dezafectate, în fânării, în podul primăriei...
Dom'ne, aşa e legea, aşa facem!
Partidul verde vine cu un suflu nou. Atât de nou, că e pentru prima oară în patruş' patru de ani de domiciliu continuu în Nehoiu, când nu cunosc un candidat la primărie.
Candidatul este COCÎI IONEL, mai mic cu vreo douazeci de ani ca mine, de unde să ştiu cine e? O fi fost omul pe la şcoli şi s-a întors în satul lui, căci, unde să fie veşnicia mai filosofică, decât la sat? Ştim despre el că e inginer .
Ia să vedem acum, echipa pe care şi-a încropit-o. Sau, e făcută tot la apelul de seară, ca aia de la PPDD? Hmm, se simte strategia piticului, el e cu oamenii simpli, cu muncitorii şi cu ţăranii, le umflă capul că ei sunt moţul de la bască, ei sunt primari în satul lor...

























Deci, să vorbim cu lista în faţă:
Tinerii e temelia, fraţilor! Ce de-a copii cruzi! Vreo trei, abia au împlinit vârsta legală pentru a candida. Aproape jumătate din ei au până în 30 de ani. Nu contează că sunt casnici. Munca e pentru roşii, nu pentru verzi.
Eram sigură că o să mi se atragă atenţia să nu generalizez, aşa că vă prezint şi excepţia:
La poziţia 18, avem o doamnă Beteringhe, care a plecat spre frumoasa vârstă de 72 de ani. Felicitări, stimată doamnă, pentru energia pe care o aveţi, astfel încât să vă doriţi să candidaţi pentru verzi.
Apropo de numele doamnei: Bâsca Rozilei este un sat în care numele BETERINGHE, RĂDUCA sau AVRĂMESCU sunt mai frecvente decât rândunele pe sârma de telegraf.
Vă daţi seama, domnu' Mocanu, ce repede găseau clone pentru oamenii de pe lista asta? La două case, găseşti clona. Pentru dvs. au adus ceteraş de la Bacău.
Fiindcă veni vorba de amărâtul ăla, cred că e cumplit ce se întâmplă în sufletul lui. Să te trezeşti dintr-o dată, cu avocaţi, cu instanţe, cu presă în jurul tău, pentru câţiva euro cu cât s-a ales...
Eu l-aş ruga pe dl. Mocanu adevăratu' să aibă grijă de el, să-i promită că nu i se va întâmpla nimic, pentru că o chestiune ca asta poate să aducă atâta disperare în sufletul nefericitului, încât să facă vreo prostie, să-şi ia viaţa. Ajutaţi-l să treacă peste asta, domnu' Mocanu, pentru că e mai greu pentru el, decât pentru dvs! I-am văzut poza în ziar, e vai de crucea lui!
Aşadar, v-am prezentat şi verzii, da? Cum adică, n-am zis mai nimic de ei? Ce să zic? N-aţi văzut lista, n-aţi observat că toti sunt din Basca Rozilei, afar' de ultima, care e din Păltineni?
Ştiţi cum e cu fraternitatea dintre bâsceni şi păltineni? Cam cum era cu ungurenii şi măgurenii, când eram eu tânără şi mergeam la discotecă la Măgura. Între cele două sate ieşea o troscăneală şi-un omor, de cugea sângele pe toate ţambrele.
Deci, Partidul Verde e regional, are celulă numa' pe zona Bâsca, ceea ce le dorim aşa să şi rămână. Ei sunt cu ecologizarea, cu conservarea pădurilor, cu alea-alea...
Copăcei, care păduri, tătuţu, că vi le-au luat de sub nas pe toate? În ultimii 5 ani v-au venit stăpâni noi. Ce dracu să mai conservaţi? Abia de aveţi voie să vă duceţi la bureţi, în pădure.
Ne vedem sănătoşi, tot aici,la scara blogului!


vineri, 4 mai 2012

Politică la scara blogului - ziua a 6a. Dolly, celebritatea ta nu mai e în siguranţă, fată!

Vă mai amintiţi de Dolly?
Eeeiii, nu aia a lui Louis Armstrong! Numa' la oldies goldies vă stă mintea. Nu pot să fac o campanie serioasă cu voi, zău!
Dolly e oaia clonată acum vreo 15-16 ani. A murit la împlinirea celor şapte ani de-acasă. Nu ştiu dacă taxidermia s-a ocupat de ea după moarte, dar, săraca, picase în anonimat, ca Elena Cîrstea, după ce a luat amploare fenomenul clonării.
Toată lumea clonează; orice. E un fel de distracţie, ca raftingul.
Eu aş clona-o pe Elisabeta I a Angliei, ca să stau la un ceai cu ea şi să-mi spună despre reformele ei, şi l-aş mai clona pe Guevara, să prind un apus de soare cu el. Ca să-l pictez, nu vă gândiţi la prostii!
În mod normal, sau, nu normal, ci unanim acceptat, e bine să nu clonezi persoane de care ţi-e frică. Dacă e să ne luăm după o mai veche prietenă de-a mea, Eleanor Roosevelt, care mi-a schimbat viaţa cu o frază, atunci:
" Dacă vrei să alungi frica, fă lucruri de care ţi-e frică".
Cred că a mai citit cineva cugetarea asta a Leonorei, şi s-a pomenit clonându-l pe Victor Mocanu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.
Necazul e că au lucrat cu instrumente nesterile, şi a rezultat un mutant, săracu'!
Nu-i mai facem profilul ăluia, că e vai steaua lui! Ne aduseseră candidat de la Bacău, că n-am văzut ce rezervă de genii mai e Bacăul ăla, frăţioare!
Nu era suficient că i se spune "polul ...zdei", dar e şi incubatorul celor mai vajnici soldaţi universali. Să mă scuze piticul că l-am făcut soldat, dar el gustă figurile de stil smuls.
Da, oameni buni, ne pomenisem cu un abstrus distrus, un ciobănaş gâng, că vrea să le dea bani primarilor pentru lucrări publice, în următorii 4 ani. Poate-aşa terminam şi noi primăria, creşa, grădiniţa, stadionul, drumurile, canalizarea şi ce căcaturi din astea mărunte au rămas neterminate de pitic.
Deci, s-a terminat cu lăbăreala, căci nu găsesc vreun termen mai acătării la ce împuţişenie de farsă au vrut să-i însceneze lui Mocanu originalu', care îşi vede mai departe de campanie şi de candidatură pe modelul carpatic: câinii latră, ursul... toarce.
Acuma, pe bune, ce s-o mai dăm după cireş, îşi imaginează cineva un Consiliu condus de dl. Preda, în următorii 4 ani? Nu că n-ar avea referinţe, dar Consiliu Judeţean =
"grăunţe", şi Preda de unde să le ia, că tocmai ce avem un alt guvern, cu posibilităţi largi de extensie pe următorii 4 ani.
Când alegi funcţiile publice, e bine să ai o logică, măcar probabilă: cine e la butoanele mari, la Guvern, cine e la CJ, cine e primar.... ăştia trebuie să aibă corespondenţă, înţelegeţi?
Adică să vină banul graţios, uniform accelerat, spre localităţi.
Asta e profeţia. Nu prea văd eu, analista galaxiei, nici preşedinte de CJ de la PNL. Nu e Buzăul, judeţ liberal. Buzăul e stângist.
Îmi zicea un liberal, pe la al treilea rând de Cuba Libre, că nu ştiu stângiştii ce-i aia reformă şi nu ştiu ce-i aia proprietate, că e sfântă. Era să-mi întâmpine paharul cu dinţii. Nu că m-aş trezi pe vreo baricadă, dar , când aud câte-un bocanc din ăsta fără carâmb, că mă ia cu doctrine şi platforme, m-apucă dorul de încăierare.
V-am întrerupt azi seria prezentării partidelor politice la Nehoiu, căci voiam să punctez revenirea lui Mocanu în competiţie, şi atâta slăbiciune am şi eu pe lumea asta, chiar dacă n-am avut ocazia să-l cunosc personal. Motivul pentru care eu îl prefer este că lui nu i se dărâmă gardul de comenzile politice venite de sus.
Puţin îmi pasă mie, ca alegător, că i-a făcut nuntă fiului, de 5 stele! E între primii 2 oameni ai judeţului, doar nu vreţi să-i facă nuntă lu fii-su în garaj , pe Dobrogeanu Gherea!
Toţi lapţii şi toţi tutanii plimbă limuzine de lux şi fură de sting, cu directa participare şi îndrumare a autorităţilor locale, şi fac nişte afaceri de te tragi pe mâini cu oţet, da' Mocanu n-are voie să facă nuntă şi n-are voie să aibă bani!
Cică n-are discurs! Lăsaţi, că din ăştia, poeţi antici, cu discurs şi logoree, avem şi noi. Şi se prăbuşeşte dracului tot, în jurul lor.
Mocanu merge mai departe, şi-i cere scuze lui Dolly, în locul celor care au încercat să-l cloneze şi pe el, dar n-au avut toate celulele.
Vorbind de lup, vorbind de oi, e la modă şi clonarea blogurilor, observ!
Copchii! Nu vă jucaţi, că tare mai sunteţi nănăcuţi! Pentru o joacă de doi lei, care se descoperă în juma' de oră, pierdeţi mult prea mult. Nimic nu e secret în lumea web, mai ales când vă aflaţi pe o platformă publică de blog! Nu era vorba de blogul meu, ci de altul, care e prezent în bârfele zile la Nehoiu. Nu intraţi cu lumânarea în cisterna de benzină!
Apropo de bloguri!
PDL îşi publică articolele aici: Viitorul nostru, Nehoiu!
PSD are publicaţia: PSD Nehoiu - Redefinim responsabilitatea
şi blogul individual - Proiect pentru Nehoiu, care susţine PSD Nehoiu
Blogul PSD e mai nou, abia de doua zile am primit pe mail adresa lui, cu rugămintea de a fi distribuit.
Dacă mai apar bloguri sau saituri, cu placere vi le distribui, indiferent de aparteneţa politică. Oricum vă vine rîndul la puricat, la mine pe blog.


joi, 3 mai 2012

Politică la scara blogului - ziua a 5-a. Izbăvirea noastră e / Domnu' Dan şi Oteve

Atenţiune, popor alegător!
S-au afişat listele conţinând candidaţii la funcţiile de primar şi consilier local, pentru oraşul nostru.
O să discutăm listele pe rând şi mai precizăm o dată (pentru cei doi candidabili care s-au inflamat dpdv juridic şi mediatic), că listele sunt publice, afişate la loc public, în scopul aducerii la cunoştinţă şi consultării lor de către electorat, drept urmare nu mai plictisiţi primarul cu solicitări de genul: "Domnu' Primar (ei vorbesc cu P mare, că-s reverenţioşi), opriţi-o pe nesimţita aia, să i se închidă blogul, că dacă nu, o punem noi la punct!".
Aţi vrut funcţii publice? Vreţi voi să ţineţi frâiele oraşului ăsta şi să iniţiaţi proiecte de hotărâri? Vreţi voi să dispuneţi de soarta angajaţilor din primărie, şi vreţi să angajaţi contracte de lucrări publice, când voi aţi plictisit rubrica "fără profesie" şi "fără ocupaţie", din lista de candidaturi?
Ei, dară, pretenaşi, staţi drepţi în faţa noastră, în campanie, pentru că avem dreptul, dacă nu cumva şi obligaţia, să vă apreciem după bunul plac.
Să zicem că, pentru început, nu ne interesează dosarele penale, cazierele, viaţa personală, deci nu veţi citi pe blogul ăsta nimic incriminator din viaţa voastră privată, intimă. Numa' nu săriţi calul.Apropo, niciodată nu m-am dumirit, de ce e nevoie de cazier ca să conduci un Tico, dar , pentru o functie publica, nu ai nevoie. În fine, nu ne agăţăm de intimităţi, dar, parametrii publici trebuie precizaţi, pentru că vreţi mandat. Eu sunt alegător, nu vreau nici un mandat, am o profesie, desfăşor o activitate publică pe care o şterg de praf de 22 ani încercând s-o prezerv măcar, de ignoranţa celor care aţi trecut plutaşi prin consiliu şi habar n-aţi avut ce paliere culturale are oraşul ăsta, habar n-aţi avut unde e amplasata biblioteca, iar care aţi avut habar, n-aţi avut curaj să respiraţi, măcar. De fiecare dată v-am acordat votul, unora sau altora, şi aţi plimbat ursul de lanţ prin consiliu, în ceea ce priveşte cultura. Ajungem şi la scadenţa mandatului ăsta, acum vreau să încep cu un partid "new entry" în politică, dar, mai ales, vreau să vă relaxaţi şi să nu mai luaţi lucrurile atât de personal, pentru că, dacă voiam să vă arăt lumii , pe unele, cum staţi cu ruşinea desfăcută-n drum şi cerşiţi bani, prin mailuri si sms-uri siropolente, de la domni generoşi, ca să aveţi de-un pom de Crăciun,s-au dus dracului voturile! Sau, care trimiteai mailuri cu texte ...esoterice. Staţi cuminţi, nu vă treziţi ca mă-sa Elodiei, că le-a spart Cioacă, corespondenţa! Le-am salvat cu acordul destinatarului. Să ne simtem bine, deci, şi un cântecel frumos să cântăm:. Il dam incet şi citim mai departe.

Vedeţi cum o frumoasă melodie schimbă starea de spirit?
Vorbim, aşadar, despre PPDD, să trăţi domnu' Dănuţ, să veniţi şi la Nehoiu, dar să ştiţi că nu e frumos că aţi zis de ţara mea că "e fără dinţi în gură", că nici dvs. nu sunteţi deloc prieten cu stomatologul!
Ca să nu fiu acuzată că bat câmpii, aveţi aici site-ul oficial al PPDD, cu platformă, cu ideologie, cu program, cu statut. Le-am citit şi le mai ştim de la oteve. Aproape m-aţi şi convins că într-o bună zi, ţara asta, statul ăsta român, vor avea un tribunal al poporului, şi oamenii de rând vor face legea. Ghiolbanul va da cu pumnul în masă.Legislativ şi jurisdicţie vor fi doi termeni care nu-şi vor mai găsi locul nici măcar în dicţionare. Domnu' Dănuţ, măcar pentru atâta lucru trebuia să fiţi închis! Dacă aţi avut voie să elucubraţi la Oteve Garsoniera despre astfel de chestiuni, cu jurişti lângă dvs, toţi - unul şi unul, rătăcind prin Constituţie şi Coduri Civile şi Penale, în faţa mea, ca alegător, nu puteţi veni cu mitomaniacomegalomanii din astea. Este curios însă, cum aţi convins dvs. la mine în oraş, nişte oameni devotaţi primarului, gen : " penelişti până la moarte, şi dincolo de ea", să treacă peste noapte la PPDD, izgonindu-i pe cei care înfiinţaseră filiala. Adică, miercuri seara, la ceas de vârcolaci , în Săptămâna Luminată, erau penelişti, ieşeau din primărie , în frunte cu preşedintele de partid şi cu primarul, iar joi erau deja la dvs în PPDD. Bravo, domnu' Dănuţ, aţi reuşit ceea ce şi lui Dumnezeu îi era imposibil. Am citit, tot la dvs pe saitul oficial, că visul cel crâncen pe care îl aveţi este să terminaţi cu ciocoii din toată ţara. Citat din Dan Diaconescu :"
Ciocoii sunt problema, iar noi suntem soluţia!. Voi deveni un Vlad Țepeş – varianta 2012, având alături o echipă de elită, pregătită să salveze țara din mâinile ciocoilor care o distrug, sistematic, de 22 de ani încoace"
Am şi eu o întrebare, dacă nu vă supăraţi:
Nu vreţi să participaţi la o mare adunare electorală PPDD la Nehoiu, şi să ascultăm cum, din sute de piepturi de nehoieni destoinici, se strigă sloganul: "afară cu ciocoiul din primărie"? Pe cuvânt, eu v-aş ruga din suflet să veniţi, poate vă sun diseară la oteve, iau eu numărul de la o vecină care e fană de-a dvs.
Că mie mi-ar plăcea să văd echipa de campanie a PPDD cum strigă să plece Corcodel din primărie. I-aş vota chiar, jur! Mai ales că aţi prins sediu de partid în clădire cu primăria. Sunteţi de vis, domnu Dănuţ!
Atâta numa' aţi greşit, că aţi stricat o frumoasă poveste de dragoste înfiripată , izgonindu-l pe domnul care a iniţiat PPDD la Nehoiu. Aveţi pe conştiinţă două inimi frânte.
Pe de altă parte, uite-aşa se întoarce roata, că fata rămasă cu valiza pe peron, stricase o familie frumoasă. Răzbunarea familiei a picat ca un trăznet. Vezi, fetele? Să nu mai scuturaţi coada ca găina în praf, că bociţi în batistă. Aşa vă trebuie!
Deci, să prezentăm lista de candidaţi PPDD la Nehoiu, şi să facem nişte precizări care se cuvin, din respect pentru alegători şi - n-o să vă vină să credeţi- din respect pentru cei de pe liste, care şi-au creat singuri un deserviciu.




































Ce observăm noi, în aceste frumoase liste? Citiţi-le cu atenţie!
Să nu ziceţi c-aţi găsit 3 persoane la aceeaşi adresă! Sunt din aceeaşi familie, dar nu asta contează.
Eu am obiceiul să citesc revistele si pliantele, de la coadă la cap.
Deci, la poziţia 22 avem o doamnă, IONESCU GABRIELA, cam de vârsta mea, care, trecem peste faptul că n-are ocupaţie, căci de vină poate fi sistemul economic, dar... nu are profesie.
Sa vă întreb, stimată doamnă, de ce nu aveţi profesie, căci, pe vremea lu' Ceaşcă aţi terminat şcoala, şi aţi fost obligată să absolviţi măcar o şcoală de meserii.
La poziţia 20, un tânăr de 24 de ani, n-are nici el profesie.
CEPOIU ANGELA n-are profesie.
VÂLCU CIPRIAN este casnic şi el, fara profesie; alt tânăr care promite.
Nea GICĂ STANCIU, o fi, omul, pensionar, la vârsta asta,dar nu poţi să faci mişto de el şi să zici că e casnic, sau fără profesie, pentru că a avut o profesie, probabil
Sunt vreo cativa din Coastă, de peste gârlă. Dl. ENE, de exemplu, a fost şofer pe autobuz o viaţă întreagă, a transportat muncitorii Barajului atâţia ani, de ce e jenant să îşi asume profesia? Viaţa călătorilor a depins de el.
Ca să sintetizăm, PPDD vine cu peste jumătate din listă, compusă din oameni fără nici o ocupaţie şi fără profesii?
Le-a spus cineva că e fals în declaraţii, ei dând declaraţie pe propria răspundere că datele din listă sunt reale?
Iar bărbaţilor li s-a pus eticheta socio-profesională de CASNIC?
Cât de bărbat trebuie să te simţi, când scrie în dreptul tău că eşti casnic!
Special l-am lăsat la urmă pe preşedintele PPDD Nehoiu, pe domnul care doreşte să ia locul ciocoiului, NICHIFOROIU ALEXANDRU IGOR.
V-am votat în mandatul trecut, stimate domn, pe lista de consilieri. V-a votat lumea pentru că profesia dvs. este ÎNVĂŢĂTOR, poate cea mai frumoasă profesie din lume. Sunteţi formator de caractere, de modele, pregătiţi copiii pentru impactul lor cu mediul social şi profesional. Înţeleg că sunteţi un învăţător bun.
De ce vă ruşinaţi cu profesia asta, şi treceţi în dreptul dvs că nu aveţi nicio profesie? Cât de tare v-a amărât meseria de învăţător, de v-aţi negat-o, doar ca să dea bine lista de partid? Şi Iisus a fost Învăţător, să ştiţi, şi se înfiora şi cel care îl striga astfel, şi El, Cel strigat.
Să zicem că nu vă cunoaştem, noi, pe niciunul dintre cei de pe lista PPDD.
Cum să veniţi în faţa cetăţenilor cu o listă plină de oameni fără profesii şi fără ocupaţii? V-aţi gândit, probabil, şi nu voi, cât piticul, că poate nu vă cunoaşte lumea. La Nehoiu???? La Nehoiu ţi se duce vestea ca de popă tuns.
Şi ce doriţi să faceţi pentru acest oraş, cu ce background veniţi? Cum ne veţi face dimineţile mai violet?
Cum să reprezentaţi voi interesele unor oameni care fac dracului ceva pentru economia ţării ăsteia?
Din listă reiese că nu aveţi venituri, dacă sunteţi fără profesii, fără ocupaţii. Deci, vreţi să stabiliţi voi bugetul Nehoiului, dar vreţi să vă întreţină statul.
Nu vă obligă nimeni să munciţi, nu vă obligă nimeni să mişcaţi un deget, dar nu puteţi să aveţi impertinenţa să HOTĂRÂŢI soarta Nehoiului!
Funcţia publică e pentru oameni cu şcoală şi cu resurse intelectuale, chiar dacă legiuitorul a lăsat posibilitate şi unora precum clona lui Mocanu, să candideze. Diferenţa dintre a avea voie şi a insista pentru o funcţie este dată de bunul simţ.
Ne vedem mâine, aici ,la scara blogului.
M-aş bucura dacă aţi dori să-mi spargeţi geamurile şi ţiglele de pe casă, instigaţi de cineva, căci tocmai ce eram geloasă pe vecini că-şi renovează acoperişurile. Nu mi-ar strica o pleaşcă de la pitic.

marți, 1 mai 2012

1 Mai breaz ca ăl'lalt !

Avem candidaţii ! Nehoieni, mâine aveţi listele candidaţilor,pe blog!
Singurul loc unde vă puteţi lămuri asupra identităţii fiecăruia, este aici, la Lecteriţa !
Ştiţi cum e cu listele, nu prea-i brodeşti după nume, pe toţi .
Îi brodim aici, de nu-şi mai revin! Avem surprize şi răsturnări de situaţii, avem partide regionale şi de familie, avem de toate. Nu uitaţi să vă chemaţi vecinii şi prietenii! Niciodată n-a fost campania electorală, mai frumoasă!