uşa de la intrare

marți, 30 aprilie 2013

...rie , ...rie , ...rie...

           Am pe strada mea: primărie, papetărie, frizerie, veterinărie şi, mai nou, cofetărie. Ne lipseşte, totuşi, o sculerie. Aşa, penru diversitate. 
        S-a deschis recent cofetăria, la scări, n-am ajuns încă acolo, dar am înţeles că e mişto, are şi produse de panificaţie şi patiserie, alea-alea.... Deci, de la 8 la 18:00 bobinaţi la prăjituri şi la dulciuri, mai lăsaţi dietele cu varză şi goji, că trebuie să murim şi noi din ceva ! Habar n-am a cui e cofetăria, nici nu cred că mă interesează, atâta vreme cât am aproape sursa de ronţăială.
          Apropo de Aleea  Merilor, loc altădată meritoriu (fiindcă era un teritoriu plantat cu meri), observ că am mai rămas trei locatari cu meri plantaţi în rând, la stradă. Pe la ceilalţi prin curţi sunt caişi, vişini, salcii, cireş şi chiar Thuja Occidentalis. Aici am vrut să-l irit pe unul de nu mă poate înghiţi, fiindcă-s dăşteaptă. Da, mă, sunt, să mori tu de necaz scrofulos, ştiu şi latineşte, că n-am învăţat 3 termeni, ca tine, pe care să-i scot derutant, de sub ochelari.
          O să propun primăriei să dea fiecărui proprietar de pe Merilor, câte un măr, pe care să-l planteze şi să se refacă astfel, imaginea de alee a merilor. Ete, na, o să ziceţi că ce-i trebuie chelului, bască de mărgăritar? Îi trebuie. Acuma, cei de pe Bacovia, să nu cereţi câte un volum de poezii, sau cei de pe C.I. Posea, să vă plătească Shrek impozitele. Mai mişto de cei de pe Luchian, că pot pretinde drept de moştenire în urma pictorului. 
          Cam atât pentru azi, am o ordine de zi mai soft, e Săptămâna Mare, deci n-am voie să zic nimic de fufe, ajunse doamne respectabile doar pentru că se înghesuiau pe la uşa lor, unul cu tort, altul cu flori, nişte domni importanţi, neavând loc amândoi pe o aniversare. 
           Ceea ce am voie să zic săptămâna asta, e că distincţia femeii se moşteneşte de la MAMĂ. Dacă aia n-a avut de unde să-ţi dea, că era prea ocupată.... vorba cântecului lu' Smiley, n-ai de unde s-o cumperi tu şi, nici ţoncăitul din tocuri, nici buzele strânse ca punga de covrigi Boromir şi nici funcţia nu ţi-o pot da, păpuşe!

duminică, 28 aprilie 2013

Ne liniştim şi noi cu ADCN-ul ăsta, ori facem Discovery Channel sau Bollywood Classic?

          O sa intru foarte dur în problemă: o singură dată să mai fiu oprită din drum şi să fiu acuzată că eu am aprins bricheta în cisterna cu benzină a ADCN, şi-o să fac foileton!
          Vă fac rezumatul, acum, pentru totdeauna, asupra întregii probleme şi îmi delimitez partea de acţiune şi de răspundere.
          Nu pot să vă fac plăcerea de a comenta pe un alt blog, pentru că am o înţelegere strictă cu adminul blogului, datată de acum 3 ani, prin care nu ne încurcăm, nu ne călcăm pe bombeuri şi nu ne contracarăm reciproc, mai ales nu lăsăm toţi trepanaţii să mănânce borş despre fiecare dintre noi doi, pentru că, din dorinţa de trafic nu mai putem gestiona foarte bine comentariile utilizatorilor şi ne trezim că oricine nu ne poate înghiţi pe vreunul dintre noi, ne face albie de porci, pe pagina celuilalt. Ne cunoaştem de o viaţă, de pe vremea când nu eram frământaţi de chestiuni pseudo-sociale sau politice, când ne întâlnim încercăm să râdem, ca să ne mai treacă necazurile, facem caterinci, dar nu reprezentăm ameninţări reciproce, avem trasee separate. Cel puţin eu, nu admit să îmi fac duşmani suţinând cauzele altora. Am avut rubrică de comentarii, am scos-o, pentru că se ajunsese la chestiuni medicale şi de familie, aşa cum eu ajunsesem să fiu comentată pe blogul lui, de Răzvrătita Subcarpaţilor, că mi-am rotunjit raţia de mâncare pe lângă un mare boier, noroc cu el de am ieşit din foame ( ea, femeie respectabilă, muncise cu sudoarea frunţii, stând aplecată la prohaburi). Înţelegerea aceasta, sper să funcţioneze, cel puţin din partea mea.
           Cu ADCN, lucrurile au stat astfel:
            Încă din perioada campaniei electorale pentru locale, ADCN era o miză pentru mulţi. Băleau jinduind la ea, pentru că fusese o ditamai plăcinta, pe vremea răposatului. La vremea campaniei, cineva a precizat, despre presedinta fundatiei : "asta e femeie de 35 de milioane/lună - cumpărături- doar de la magazinul din sat". De la această declaraţie, balele au început să curgă pe la mulţi. Absolut tot ce spun eu, poate fi verificat, mulţi dintre voi ştiţi deja că aşa stau lucrurile.
           După alegeri, la câteva săptămâni, primarul a dorit să clarifice situaţia acestui ONG, pentru că preşedinta apărea plătită din banii primăriei , iar ADCN primea alocaţie lunară de la primărie. Acest ADCN nu avea sponsori sau venituri obţinute din cotizaţii. Nimeni nu plătea cotizaţie, totul mergea prin primărie. Exista un procent redirecţionat din impozitele unor salariaţi, destinat strict cazurilor sociale.Primarul a invitat-o pe preşedintă, i-a solicitat un raport de activitate , statutul, regulamentul... Primarul avea acest drept, pentru că, repet, cheltuielile erau suportate de către primărie. 
          Ea, preşedinta, s-a panicat, a avut o ieşire necontrolată, a spus că nu sunt acte publice şi nu trebuie să le arate şi că va chema presa pentru o conferinţă pe care ea o va susţine (?!?). Toată lumea a rămas uluită de reacţia ei, care a culminat cu un gest necugetat, de ai provoca singură un rău mare. Fără motiv, pentru că nimeni nu o dădea afară.  Când s-au răcit lucrurile, am discutat vreo câţiva cu dl. primar, am încercat să rezolvăm lucrurile şi să-i dăm ei şansa de a se reabilita şi de a înţelege lucrurile. Toţi eram cu sufletul lângă copilul ei speriat. Domnul primar a spus: Nu fac rău nimănui, nu dau pe nimeni afară, să stea liniştită acolo şi aveţi grijă de ea să înceapă să lucreze cum trebuie. I-am luat apărarea şi când Claudiu a eliberat spaţiul pe care îl deţinea în Casa de cultură şi  ea a devalizat, ca disperata, ajutată de soţ şi de un băieţaş priceput la toate, veşnic pe lângă fustele ei, încăperea respectivă. A lăsat găuri în pereţi, a luat până şi prizele, comutatorii şi jaluzelele de la geam. Tot. nd au venit tinerii implicaţi în proiectul Gala Proiect Nehoiu să facă repetiţii au găsit încăperea aia înfricoşătoare, m-a mâncat ruşinea când au venit să îmi spună că nu au nici prize ca să bage caloriferul pe care l-am dat să se încălzească un pic. Şi caloriferele au fost smulse, pe alea pretinde că nu le-a luat ea, ci Claudiu. Aşa o fi, ei singuri ştiu adevărul, dar, dacă nu a păţit nimic nici atunci, a fost tot datorită mie.
Am iniţiat campania "Din inimi generoase, pentru familii modeste" .  A fost ideea mea, conceptul meu, ca să-i mai fac ceva imagine, să fie vizibilă, să convingă Consiliul că merită bani şi anul ăsta. Am adunat lucruri,  am stabilit că eu mă ocup cu primirea, trierea, evidenţa de intrare şi ieşire, iar ea le distribuie, pentru că tot avea un program de vizitare bătrâni. M-am luat în clonţ şi cu serviciul social, pentru ea. Mi se părea că n-o susţine. Drept pentru care, saci cu haine de iarnă stau şi acum sub scara de incendiu, pentru că nu i-a dus. Doamna Gociu a făcut o donaţie consistentă, constând în haine noi pentru mulţi copii. Am făcut un procers verbal cu borderou, două săptămâni i-am zis: du-te la doamna Gociu să-l semneze să-l avem la dosar. Nu l-a dus. Că doamna nu vrea să-i apară numele, că hâr, că mâr...Am cerut zilnic evidenţa lucrurilor repartizate săracilor, eu am deschis un registru şi vreau oglindă! Nu mi-a dat nici o evidenţă, registrul meu e gol. Deci, m-am făcut de un mare rahat în faţa primarului, protejând-o pe ea? Şi-a bătut joc de bunele mele intenţii? Am garantat cu cuvântul meu, de atâtea ori, şi ştiţi ce mi-a zbierat? Nu am nevoie de garanţia nimanui, nu te-a pus nimeni să garantezi pentru mine! O găleată de apă rece aveam nevoie în clipa aia, să-mi torn în cap, fiindcă am fost o mare fraieră. 
           M-am încăpăţânat, ca o mare idioată, m-am oferit oficial să intru să lucrez alături de ea, pentru că avem birouri alăturate şi am promis că voi aduce documentele la zi, corect şi în ordine. Aşa cum v-am mai spus, după 8 luni de zile, eu nu primeam nici măcar un document, un extras de cont, pe mine, aia mă interesa, pentru că-i repetam săptămânal că totul trebuie să fie în ordine, în cazul în care se va face o verificare sau consiliul de administraţie va dori, în sfârşit, după câţiva ani, să vadă cum dracu se lucrează. Da, sunt unul dintre membrii fondatori ai acestei organizaţii, chiar şi primarul actual este membru fondator şi avem acest drept. Plus că eu voiam să o ajut, atât! Într-un târziu am primit documentele, erau VARZĂĂĂĂĂĂĂ ! Nu tu registru de casă, nu registru de intrare completat, nu şedinţe ale consiliului de administraţie, singurul care are voie să ia hotărâri în ceea ce priveşte cheltuirea banului...
            Din contul ADCN ridicau bani persoane care nu aveau nici în clin, nici în mânecă, cu ADCN. Sume ridicate din cont, acoperite cu sute de fluturaşi mici, bonuri de casă, de la un magazin, zeci de bonuri de benzină fără delegaţii, lipite simetric, unul lângă altul, fără nici o legătură decât cu valoare ce trebuia acoperită. STATE DE PLATĂ NESEMNATE !!! nici de către beneficiarul sumelor, nici de preşedintă, de nimeni! fără dată, fără antet, fără nimic!
            Am rezistat să stau să o sfătuiesc, până când am întrebat-o când îmi poate arăta şi semestrul 2 din anul 2012 , ca să putem răspunde celor care ne întrebau unde s-a dus doiul lor la sută, când mi-a răspuns că s-a dus la un caz social, a fost ridicat din decembrie, dar n-a considerat că trebuie să-mi spună şi mie. În momentul acela am realizat că nu pot să mai stau acolo, să-şi ia soarta singură în mâini. Am obligat-o să cumpere măcar registru de casă, i l-am recomandat pe colegul casier să îi arate cum se completează, bietul om a fost repezit cu : tu ce te bagi? Între timp, primarul i-a refăcut salariul şi alocaţia, iar ea a considerat că este momentul să scape de mine de pe acolo, că prea eram afurisită. A apelat la cineva să facă lobby şi să fiu scoasă de acolo, de pe capul ei, cu pretextul că eu o inhib şi ea se simte rău în prezenţa mea. Cu respectiva persoană aş dori să mă întâlnesc, ca să punem la punct nişte lucruri, pentru că trebuia, dacă era această Sailor Moon a ADCNului, să verifice lamentaţiile doamnei preşedinte, să vină să mă întrebe ce am eu cu doamna de nu poate ea trăi liniştită, ca să-i arăt eu, pe hârtii, de ce nu poate. Precizez nimeni NU VOIA SĂ-I FACĂ NICI UN RĂU, totul se ştergea cu buretele, totul data de pe vremea piticului, deci, îşi putea vedea de treabă mai departe.
A scăpat singură de mine, fără ajutor, pentru că i-am interzis să mai fumeze în birou, ea fumează peste un pachet, de la ora 9 la ora 13. M-am săturat să-mi spăl părul şi hainele, zilnic. Eu nu fumez în bibliotecă. Nimeni nu fumează în primărie. Am amenajat colţul fumătorului, la balcon, cu lădiţă de nisip, cu scrumiere. Nu, ea e singura care fumează cât vrea ea în birou. A pus piciorul în prag, s-a învârtoşat şi mi-a demonstrat că fumează cât vrea ea, unde vrea ea, că aşa vrea ea. Ştiam că în toamnă a făcut interferon, ea asa spune, nimeni nu a văzut documentele medicale, dar am crezut-o pe cuvânt. O întrebam cum dracu de fumează zeci de tigari şi bea litri de cafea, dacă Dumnezeu i-a dat o şansă atât de mare? Mama mea n-a apucat moda interferonului, toţi ar trebui să preţuiască tratamentul ăsta. Deci, nici măcar emoţional n-am convins-o.
             Ca să n-o mai lungesc, că mi s-a acrit de povestea asta , telenovelă proastă,  în ziua în care un domn consilier a dorit să intre în ADCN, cu cerere, ea a intrat într-o panică incredibilă, nu se putea stăpâni, am încercat s-o liniştim şi i-am spus clar: stai liniştită, nu are ce să ţi se întâmple, dar nu convoca, consiliul de administraţie. Cu martori i-am repetat asta: nu convoci consiliul de administraţie, pentru că îţi este ostil, la momentul şi în formula asta, plus că trebuie să te justifici de ce dracu nu ai hârtiile în regulă! Primeşti cereri, nu trebuie să le dai răspuns pe loc, ai răbdare. Nu s-a sfătuit cu nimeni, nici măcar cu primarul, care îi dădea salariu fără să fie obligat s-o facă. Bun, nu trebuie să controleze primarul tot ce mişcă în vatra asta, dar, omul ăla îţi dă salariu, nu trebuie să îl strângi tu din cotizaţii sau din donaţii. Si tu nu platesti chirie, curent, apa, canal, utilitati, consumabile. O arzi artistic, moca, pe un salariu de la primarie si unul de la programul de vizita la domiciliu batrani si urli apoi ca primaria nu trebuie sa iti ceara tie socoteala, nu esti subordonata primariei si convoci sedinte underground.Plus că, fără discuţie, dacă ONGurile nu au ca partener stabil autoritatea locală, nimeni nu se uită la ele, nimeni nu derulează proiecte prin ele. Ea nu a ascultat de nimeni. A convocat consiliul, cineva a exploatat rapid şi inteligent panica ei, creată artificial de către ea însăşi, doar pentru că cineva venise cu o cerere să intre în ADCN, un  lucru normal, dealtfel.
             Greşeala cea mai mare mi s-a părut că a convocat Adunarea Generală fără s-o anunţe şi s-o afişeze public, anunţurile s-au făcut prin sms, fără să fim invitaţi membrii fondatori. Personal, nu doresc să mă mai implic în această chestiune, dar să nu mai îndrăznească cineva să mă acuze că i-am mâncat nervii doamnei şi am terorizat-o, pentru că nervii ei reprezintă o problemă mai veche, pentru rezolvarea careia, familia ei ar trebui să pună piciorul în prag. Îmi pare foarte rău, regret nespus că l-am deranjat pe adminul blogului "vecin" din timpul unui congres la care lua parte, să iasă afară şi să şteargă un comentariu care era extraordinar de obiectiv şi de bine scris, poate primul de acest nivel, dar, care lovea în latura medicală şi în competenţa doamnei preşedinte. Mi-a fost milă şi m-am temut să nu facă vreo prostie. Mulţumesc că mi-a ascultat sfatul, l-am respectat pentru asta, a şters comentariul, dar, după 3 zile, la zi de mare sărbătoare, iar mesaje de adio, iar gesturi necugetate... Deja le este frică tuturor de ce se mai poate întâmpla.
              Cei care aţi creat noua structură a ADCN, poate veţi lua în calcul şi problema ei şi o veţi ajuta calificat, pentru că are nevoie.
              Update: o scurtă precizare cu privire la proiectele derulate prin ADCN. Aceste termen, PROIECTE, a căpătat o proporţie hiperbolizată, se înţelege ceva care aduce multe beneficii comunităţii şi nişte  "trăişti" de bani anumitor persoane. Parţial adevărat. Da, sunt anumite proiecte, cum a fost vestitul Leonardo, de anul trecut, care a stimulat glandele salivare ale multora,cu valori de miliarde, dar, la proiectele mari, fundaţiile trebuie să aibă partener care să asigure co-finanţare. Nimeni nu finanţează integral proiecte mari, trebuie să vii cu un garant, cum s-ar spune. Acel garant este adminsitraţia locală, pentru că, hai să ne lămurim, nimeni nu e nebun să finanţeze din buzunarul lui. În perioada în care am activat la ADCN, respectiv cele 8 luni, un singur proiect a fost obţinut, cel finanţat de Fundaţia Pact, "Comunicare, promovare şi lucru în echipă". Acel proiect nu aloca bani decât pentru materiale, rechizite necesare pentru două sesiuni de comunicări, lucru cu publicul. Nu era plătit decât cel care realiza cursul, broşura. Am lucrat 4 persoane, eu am realizat cursul broşură, elementele de publicitate web, altcineva a fost responsabil cu recrutarea voluntarilor, altcineva cu organizarea conferinţelor. A fost vorba de 3.000 ron/3 luni/4 persoane , deşi era plătit doar cel cu broşura. Banii au fost împărţiţi întregii echipe, aşa am căzut de acord că e cinstit, ăsta e lucrul în echipă. Deci, 250 de ron pentru fiecare. N-am comentat că , la fiecare proiect, inclusiv la cel în care am lucrat, doamna se trecea MANAGER PROIECT. La toate, ea în front-line. Am tăcut, dracului, că nu ăsta e scopul meu în viaţă, să apar pe coperta dosarelor.
               Nu e cinstit din partea finanţatorului să fie plătit doar unul, dar.... cine dă banul, ăla face cărţile. Este în aşteptare un proiect cu fotografii, în care va fi plătit doar specialistul fotograf, cu 750  euro, doar pentru partea lui de treabă. Îi va împărţi şi el. Dar, vremea proiectelor fabuloase, în care se alocau sume de sume, pentru tabere şi caravane, probabil că a trecut. 
                De aceea lăsasem povestea neterminată, pentru că aveam de-a face cu o persoană care nu işi mai poate administra bine emoţiile şi am crezut, ca un pariu cu mine însămi, că o pot ajuta. N-am putut nici măcar s-o dezvăţ de prostul obicei de a înregistra  tot, de a copia articole şi de a stoca mesaje spre a le folosi la nevoie, împotriva tuturor. Habar nu are că, în ţara asta, doar cu ordin special poţi să faci publice convorbiri private, altfel eşti halit! Am rămas tablou, toţi cei prezenţi în birou, când, în timp ce urmăream în reluare o emisiune în care era vorba de bietul Miron, ea înregistra cu telefonul, discret, pe lângă computer. Băi, pentru ce dracu înregistrezi, emisiunea a fost publică, de ce năravul acesta, în sângele tău? Afurisit românul, cu vorbele lui de duh, când a zis că facerea de bine...Dar, nici să ajung să fiu acuzată că eu sunt artizanul, că eu am răscolit rahatul, pentru că, am să vă spun un lucru: eu pot trăi din salariu, întotdeauna am putut, am trăit şi din 5 milioane pe lună, am tras de un nenorocit de borcan cu magiun de prune, câte o săptămână întreagă şi n-am crăpat. Mi-am lustruit demnitatea, dimineaţa, în oglindă şi am ieşit din casă cu capul ridicat. Mulţi dintre voi ştiţi cum e. Deci, nu eu sunt disperata, alţii sunt cei care nu pot trăi din 16 milioane primiţi pe frecat menta şi atunci se agită puternic, pozând în victime. 


luni, 22 aprilie 2013

De mână cu copilul din vis

             Am visat livada lu' Madame Marin. Nu i se spunea baba Marin sau doamna Marin, ci Madame Marin. Casa ei, din cărămidă roşie, era în spatele casei mele, acolo unde este acum Biserica Baptistă sau Evanghelistă, niciodată nu sunt sigură care dintre ele. Livada se întindea între strada Merilor şi casa lui Dan Puric, era o nebunie şi-o frumuseţe; subtitutul pentru universul meu de copil, cel real fiind la Măgura.
             Primăvara, când înfloreau pomii şi primele păpădii, era semn că ne puteam relua jocurile. Întindeam între pomi, fire de nylon (strună de dat la peşte), la capătul cărora fixam nişte cutii de medicamente. Aia era reţeaua de telefonie. Cunoaşteţi, cei din generaţia mea, principiul de funcţionare, da? Ăstora mici, degeaba le explic, între timp a apărut Skype sau android. Primele săptămâni, până înfrunzea nucul, erau nasoale. Nu aveam foi pentru ţigări. Acum aflu că, cei din alte cartiere fumau macaroane. Am ratat soluţia asta. Noi fumam plante, eram un soi de etnobotanişti, care va sa zică.
             Cănd avea chef de noi, Madame Marin ne chema la ea, pe terasa casei, şi ne servea cu şerbet de zmeură sau cu dulceaţă de caise umplute cu nuci, în farfurioare de sticlă. De la ea am învăţat toţi, cum se folosesc anumite tacâmuri sau cum se folosesc şervetele de pânză, în timpul mesei, sau cum se ţin paharele cu picior.. Încerca să ne arate şi cum se execută broderiile sparte, dar, era deja prea de tot. Pe mine mă aştepta praştia de alun şi arcul meu înfăşurat în bandă de piele, făcut de nea Fănică cizmarul.
             Când au venit primele buldozere şi au scos merii din rădăcină, ca să înceapă construcţia blocurilor 1,2,3 şi 4 , Madame Marin a plecat de acasă pentru o perioadă mai lungă. Ne duceam pe terasa ei, ne jucam. La geamuri şi la uşi erau obloane cu lacăte. Între timp se mutase şi familia doctorului Puric, casa lui n-a scăpat de urbanizarea cu de-a sila. Ne-a lipsit şi leagănul din curtea lui, şi borcanul cu bomboane de pe masa din curte...
             În visul meu de azi-noapte, livada era exact aşa cum o ştiu, nu lipsea nici mormântul Ursei, căţeaua lui Mircea Hodel.
             Nu lipsea nici Madame Marin, erau toate ingredientele unui tablou oniric perfect.
             M-am trezit tânjind după un singur lucru rămas înţepenit în trecut: după inocenţă. Eu cred că este singura stare pură prin care trece un om, în procesul construirii personalităţii.
              Nostalgia asta, nici nu putea să se suprapună mai prost, decât cu o zi de luni.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Puşcăriabili, aroganţe şi stres blurat de zarzăr în floare.

Ştiţi ce-i ăla puşcăriabil? Nu, nu e de bine chiar tot ce are sufix în -iabil. Nu e mereu calitate.
Puşcăriabil e ăla care se poate urca din mers în furgonul cu gratii, fără să plătească bilet . Are dreptul acesta, să circule moca, one way ticket.
Ca mâine se face anul de când au primit tresele de puşcăriabili, nişte domni şi nişte doamne, în cadrul unei ceremonii mai triste şi mai controversate decât a lu' maestrul Nicolaescu, când l-au făcut cenuşă de Phoenix.
Una dintre persoanele astea mă calcă în mod insistent şi constant pe halucele meu cel deformat, de vreo câteva luni. Nu pot să-mi fac pomană să-i rup buzele dintr-un şters de palmă, pentru că , până şi sedimentele din urina ei ulterioară, le-ar pune pe seama faptului că eu o terorirez .  
Cealaltă persoană..... Dumnezeule, cât sunt de cerebrală şi de Yin înnădit cu Yang, de la o vreme! M-am abţinut cu o notă demnă de regină ( nu degeaba mi-au spus destui cunoscători că semăn cu Elisabeta I, pe la tivurile fustelor), să nu chem Smurdul s-o ventileze.
Mânca-v-ar mama pe voi de pleurotuşi, că aia aţi fost toţi cei care, din mila şi din sila cuiva generos, n-aţi plecat cu duba la dracu să vă ia, cu cătuşe pe mâini, în viaţa voastră să nu mai îndrăzniţi să-mi spuneţi mie, nervoşi şi dintr-o dungă, plictisiţi de bunele mele intenţii şi de nebunia mea de a lucra corect, că v-aţi săturat de atâtea discuţii şi de atâtea suspiciuni. că voi sunteţi corecţi şi proaspeţi ca mărgăritarii sub rouă, iar eu sunt nebună! E ultima oară când vă permiteţi să ridicaţi ochii la mine, dar'mite vocea, OTREPELOR !
Când a intrat actualul primar în primărie, voi lingeaţi , la propriu, curbe anatomice de-ale fostului, iar eu pusesem jos toate "cărţile" destinului meu în ceea ce priveşte postul şi profesia, nimic nu mă apăra, nimic nu mă proteja. Voi vă lăfăiaţi ca morsele şi râdeaţi pe la spate de mine, băloaselor!
Să nu respiraţi în preajma mea, că nu-mi pasă de nimeni şi de nimic şi vă târăsc pe jos!
Una e să fi fost iertaţi, din milă, şi alta e să aveţi voi vreodată, ascendent moral asupra mea, astfel încât să bombăniţi că vă deranjează modul meu de lucru, că voi sunteţi Virgin Mary.
Primele 10 secunde în care am simţit nevoia să mă întorc pe călcâie şi să mătur cu o puşcăriabilă din asta pe jos, au fost determinante. Dacă nu mă copleşea mirosul zarzărului din curtea primăriei, în secundele acelea de nebunie în care m-a jignit cu "virginitatea" ei profesională, habar nu am ce se întâmpla.
Cea mai mare ofensă pe care poate să mi-o aducă cineva e să mă subestimeze şi să mă trateze ca pe o idioată, mai ales dacă e vorba de vreo euglenă din asta nesimţită.
Ştiţi cum e în arcul reflex
Stimul - Receptor... Feed back.
În cazul dat, eu sunt receptorul...