uşa de la intrare

marți, 7 iunie 2016

Mai lungă'm'pare...

 ...calea.     
 Dacă v-așteptați la replici din filme cu Agentul 007 sau comisarul Moldovan, înseamnă că degeaba am ocupat spațiul p-aici, atâția ani. Se zice ”un fleac, i-am ciuruit!”, doar dacă ai stat la vestiare și ai spart semințe.
        A fost greu pentru toți, dar am răzbit. Din punctul meu de vedere, din perspectiva locului pe care l-am ocupat în echipa asta, o să vă povestesc câte ceva, spre luare aminte pentru viitor, căci nu se știe zilele omului câte sunt la număr, plus că, în special voi, tinerii, trebuie să știți că nu este suficientă doar implicarea. În toate, organizarea e totul.
          În primul și-n primul rând, în orice tip de acțiune purcedeți, stabiliți-vă foarte clar obiectivul final. Scrieți-l pe un carton, dacă se poate. El nu trebuie să conțină particula NU. Ar fi destinat eșecului, din start. Nu vă propuneți să NU îl lăsați pe X să ajungă unde vrea, pentru că întotdeauna el va găsi mai multe culoare decât puteți voi să-i blocați. Nu vă concentrați pe fraierul de Sisif, care se încăpățâna să împingă bolovanul în rampă, deși fluierau la el toate forțele G,N, F și Ff, să se dea dracului la o parte.  Încercați cu Perseu, primise el niște sandale fermecate...
          După ce v-ați fixat obiectivul, treceți în revistă logistica. Fie vorba-ntre noi, mă așteptam la cei cărora le este familiar acest  termen, să fie mai atenți. Da, filmul ”300”  a fost mișto, dar eroul de la Termopile n-a apucat să pupe fata la final și nici să se-mbete muci cu soldații, așa că nu-l mai luați ca model.
           Dacă trebuie să convingeți o masă mare de oameni pentru a vă atinge obiectivul, lăsați bășinile de lider, vă trebuie ECHIPĂ; una în care fiecare are atribuțiuni stricte și nu invadează aria de răspundere a celuilalt. Dealtfel, toată echipa trebuie să înțeleagă care este obiectivul. Nu există interese, emoții și patimi personale în chestii de grup. Să fiți voi sănătoși de câte ori mi-am mușcat limba și de câte ori a trebuit să repet, chiar și cu voce tare: ”nu riposta, nu riposta, nu riposta!”
            Cea mai puternică strategie este ”așteaptă să vezi cine lovește primul”. Este momentul în care afli calitatea muniției adversarului. Nu poți ști care e cantitatea, dar știi că atacul nu va trece de o anumită intensitate.
            Ia, hai să ne mutăm de la hartă, în teren!
           Candidatul nu-și mai aparține, timp de aproximativ două luni. Nici familiei nu-i mai aparține.
           Cineva se ocupă de imagine și comunicare. În tot ceea face și transmite, candidatul  este consiliat de o singură persoană, care nu e nici mama, nici nevasta, nici soacra, nici prietenul cel mai bun. Nici șeful de partid. Nu, nu e recomandat să-și poarte singur de grijă, așa cum nu se cheamă că e handicapat dacă întreabă cum să-și țină haina și ce să spună. Oricât vi s-ar părea de bizar, omul rece și obiectiv trebuie să stea în spatele lui. Din fiecare discurs, obții feed-back, astfel încât următoarele declarații sunt în funcție de efectul obținut la cele precedente. Dac-ai dat-o de gard cu vreo gogoașă, o retragi imediat din program. Nu mai e cazul să zic unde-ați gafat unii, puternic rău de tot! Uluirea mea a venit tocmai din zona aia în care credeam că s-au făcut niște  doctorate în managementul informației, ori baremi niște școli de vară.
           Câțiva se ocupă de recepționarea și distribuirea informației, fiecare pe câte o axă de comunicare: verbală sau scrisă; directă sau cu impact progresiv. În afară de Milea, ați fost varză pe axa online! Varză! Unii v-ați pregătit blogurile și conturile de facebook, de luni de zile. Fix pix! V-a fost frică de pagini oficiale, deși acolo era impactul gros. Tușești o dată și te aud 4500-5000 utilizatori. Nu contează că-ți dau like sau nu, ideea e că mesajul a ajuns, a fost citit. Ăla e impactul, nu rânjetul sardonic al vreunui măscărici care s-a chinuit toată noaptea să anagrameze numele unui DJ celebru, ca să-i iasă un nick name. Căcat cu mac, băieți! Mesajul trebuie să aibă substanță, nu caricaturi în Corel și Fotoshop, ca să se lipească de cortexul alegătorului. Nu mai zic de alegerea nefericită a particulei ”plebea”. Nu știți ce e plebea? E pătura cea mai neînsemnată de cetățeni lipsiți de drepturi civile, politice și electorale, deci...?! Lumea nu halește anonimi, ăia produc emoții de moment, nu ajung mesajele lor prea dparte.
            Cred că nu vă așteptați să comentez prestația drezinei de pe linia 20. Acolo nu e nimic de comentat, au avut dreptate aproape deplină, cu o singură mică excepție, de ordin sintactic flexionar. Avertizarea ”trenul ăsta izbește” a fost construită pe diateza activă, dar realitatea i-a dăruit una reflexivă: ”trenul ăsta SE izbește!
           Nu-s deloc arogantă. Cu trenul ăsta, eu și alți vreo zece inși avem niște socoteli care abia de-acum încep să se așeze unele sub altele. Timpul nu e deloc inamicul meu.
           Referitor la conținutul mesajelor electorale, la targetul vizat și la efectele scontate, iarăși era nevoie de ceva delicatețe. Care sunteți oleac destupați la scufiță, n-ați mirosit că trepanații ăia nu au succes cu cyberbullying-ul? La ce dracu v-ați transformat în hateri amatori? Că nu puteți fi profesioniști, dacă aveți acțiuni de genul: Da cine sunteți dvs ca să vorbiți în numele primăriei? Da ce sărbătoriți duminică, dacă nu vă supărați? Da când mai scăpăm de ciuma roșie? Ei, bine, am atins o chestiune generală. Pe oameni să nu-i zgămâi la preferințe, cromatice sau de care-or fi ele. Ai dreptul să urăști ce vrei pe lumea asta, dar nu-ți striga ura la o tribună publică, fie ea facebook! Oamenii nu vor să audă că, dacă nu urăsc ceea ce urăști tu, sunt proști. Sunt mulți, bă, mereu sunt mai mulți decât voi, ăștia care urâți culori, și vă domină! Pe oameni îi doare-n cur de doctrină, de orientarea stânga-dreapta. Pe ei îi deranjează că le dați voi lecții. Și că-i faceți proști. De aia se înroșește harta cu fiecare rând de alegeri, pentru că prea-i îmbâcsiți voi cu talentele! Puteți urî roșul cât doriți, unora vă fuge roșul și din sânge, atât îl respingeți de tare, dar nu vă transformați în lideri contra, la noi nu prinde conceptul. Dezamăgirea vă va veni nu de la cei mulți și contra, ci de la ai voștri. Vă vor izola în curând, pentru că acțiunile voastre le strică lor planurile. Vă spun dintr-o experiență trecută, este foarte greu de îndurat marginalizarea. Să simți că ai potențial și să vezi că ești obstrucționat, e nasol. Lumea vrea soluții și rezolvări, nu bombardamente și instigări. Vă veți trezi că vorbiți singuri, dar experiența vă va face bine.
              Dincolo de acțiunea de propagandă om-la-om și campania media, care, deși sunt considerate artificiale, au o importanță pe măsura impactului, adică mare, pe Milea l-au ajutat trei situații, astfel încât nu era nevoie nici măcar să facă poze cu Caterpilarul:
                 1. Violența atacurilor îndreptate asupra lui și a colaboratorilor. După cum știți sau ar trebui să știți, poporul empatizează întotdeauna cu victima. Și nu mai e nevoie să vin cu tablouri plastice, gen vulturii și căprioara, leii și antilopa, etc. Victima e protejată de mulțime. Punct.
                 2. Du-du-du, tractorul ară, du-du-du, mașina cară, pentru el au vorbit rezultatele. Doi au scris proiecte, s-au muit apoi reciproc, iar al treilea întindea asfaltul ca magiunul pe  turtă, de colo-colo. L-ați lăsat singur, ce dracu să facă? Era treabă multă și s-a ținut de ea.
                 3. Joia neagră, de-acum tradițional fatidică în preajma alegerilor, când s-a forțat o poartă pe care nehoienii s-au temut că va intra iar răul.
                 Asta se numește omul potrivit la locul potrivit, în momentul potrivit.
                 La Milea n-a fost bălăceală ca să-nmoaie biscuiții, adică 35% din 30% prezenți.  La el a fost 65% din 67% prezenți, deci nu e emanat, e ales.
                ...
                Ce să vă mai spun, că imediat cum vedeau grămada de buletine de vot mai mare la Milea decât la ceilalți, unii începeau deja să zică prin secții: ce dracu mi-a trebuit mie să mă bag în cârd cu X?! Că alții au sosit cu flori încă din noaptea aia, ca ș acum 4 ani? Că alții au venit dimineață și au zis: bre, iartă-ne!?
                Pe mine asta mă doare, nu roșul sau galbenul sau albastrul din logo-uri de partid. Mă doare rău perversoșenia oamenilor. Stârvuri, carcase sociale cu muci de modele sociale.
                Le aștept să apară prin zonă și pe cea care veșnic pretinde că ”am avut o pânză pe ochi, nu știu ce-a fost cu mine, mi-a luat Dumnezeu mințile”,  și pe cea care va aduce un geamantan de hârtii incriminatoare pentru cea cu pânza pe ochi. Că n-o fi stat degeaba lângă ea doi ani. Să nu vă sperie cantitatea de ”un geamantan”. O temporar suspedată domniță dispune de întreaga arhivă a  serviciului pe care l-a condus, suptă din calculatorul instituției pe stickuri. Ea așa și-a demonstrat profesionalismul. Să m-anunțați dacă primește vreo ofertă de muncă, va fi o mare surpriză să aud că riscă cineva cu ea.
                Dincolo de descărcarea de fetid și violent din această campanie, dincolo de succesul meritat al lui Milea, care a avut o echipă docilă, organizată, pozitivă, a rămas dorința mea neîndeplinită, și anume competiția pe proiecte. Aș fi vrut să fie amplasate în fața noii primării 4 panouri mari, reprezentând harta Nehoiului, unde fiecare candidat să marcheze ceea ce dorește să realizeze. Nu pliante, ci reprezentare la panou direct. Un fel de concurs cu desene pe asfalt, Copiii lumii doresc pacea. La final le dezbăteam în public, fiecare creiona un scenariu cu resurse și costuri...
                Eh, o să mor idealistă!
                ...
               Milea nu a avut pregătită o petrecere, nu ne-a lăsat să organizăm nimic. Am improvizat pe loc ceva. Doar în geanta soției erau două candele mari, roșii, le-am văzut când a scos telefonul. Cred că știu unde s-a dus cu ele, când a aflat rezultatul. 
               Memorabil și foarte drag mie, rămâne finalul din Baltagul, cu tot cu pleonasmele-alea care dau ciclicitate tuturor acțiunilor:
                ”Și-apoi dup-aceea ne-om întoarce iar la Măgura, ca să luăm de coadă toate câte le-am lăsat”...