Paznicul de noapte

Ghidul utilizatorului de Dex - ediţia tipărită

2012-01-13T12:45:00.021+02:00

Dex-ul în format tipărit este unisex. De-aia-l şi cheamă Dex si de-aia e substantiv neutru, că nu s-au înţeles asupra genului. Yinul şi Yangul presează în toate domeniile. Utilizatorii acestui produs de excepţie sunt, în special, cei trecuţi de 40 de ani, ei având avantajul că sunt contemporani cu ultima ediţie completă.
Nu vă pregătiţi replici de genul: Vai de capul tău de frustrată, habar n-ai că au mai apărut cinci ediţii, de atunci! Te ţine piticul de milă în hardughia aia de bibliotecă, mai bine faci nişte chat elaborat, pentru pensionarii militari!
Aveţi dreptate, au mai apărut ediţii ale Dex-ului, dar, alea sunt nişte variante de dicţionar urban. Ceea ce trebuie să apară în Dex nu e neapărat ceea ce săvârşeşte românul, oral sau scris, în funcţie de accesul la gadgeturi.
Pentru ceea ce putem face noi cu Dexul este recomandat modelul apărut în 1975 sub maceta Academiei, care, pe vremea aia, încă mai tăia prin limba română, nu prin păduri.
Deci, să trecem la utilizarea corectă a Dexului. Formatul lui, fiind cam cât al unei valize de militar, ne permite să ne oxigenăm corect celula nervoasă.
Luaţi-l din bibliotecă, răsfoiţi-l tandru şi nostalgic, vedeţi ce plante pentru ierbar au rămas prin el, ce flori primite de la curtezanii din perioada pubertăţii, şi apoi, ridicaţi-l brusc deasupra capului. Ce-a fost greu a trecut. Acum îl lăsaţi încet, întinzând mâinile; repetaţi de cel puţin 20 de ori. Nu renunţaţi, chiar dacă veţi simţi dureri în articulaţii. Vă daţi seama ce dureri generează lectura lui! Faptul că îl puteţi utiliza fără să memoraţi explicaţiile termenilor, e floare la ureche.
După ce aţi executat o serie de flexii-extensii, rotiţi braţele cu el deasupra capului, în ce sens vreţi, ca să nu ziceţi că vi se sugrumă libertatea de decizie.
E important de precizat că fereastra trebuie să fie deschisă, atât pentru aer, cât şi pentru imagine. Să vă vadă vecinul ce dexteritate aveţi cu Dexul în braţe... Aşa ceva nu reuşeşte orice meltean. Acest binecuvântat substantiv comun ( în totalitate masculin) este unul dintre exemplele amintite mai sus, care nu au ce căuta în Dex. Este termen jurnalistic consacrat, eclozat initial într-o cafenea de mall, unde avea tupeul vreun doctor sau vreun profesor să intre, iar borfaşii monopolişti ai locului respectiv, se oripilau văzându-l cum le împute aerul cu intelectualitatea lui.
Dacă aveţi norocul să deţineţi şi Dicţionarul Enciclopedic - în patru volume- e şi mai bine, că vă puteţi alterna mişcările, creând şi o coregrafie. Aici e vorba de latura artistică a fiecăruia. Cei din zodia Fecioarei sunteţi binecuvântaţi de soartă. Nu există cuvântul "neîndemânatic" în descrierea voastră. Pentru cei din Zodia Taurului...s-ar putea să fie nevoie să exersaţi mai mult.
După ce aţi executat diverse scheme de mişcări, nu vă relaxaţi dintr-o dată! Profitaţi că aveţi celula oxigenată şi fremătând de tonifiere, şi încercaţi un exerciţiu mai dificil; un fel de bungee-jumping.
Am folosit cuvântul "tonifiere", da? Bun! El există în Dex, e un biet substantiv; de data aceasta, cu permisiunea dumneavoastră, feminin. Substantivul ăsta e frate de mamă şi de tată cu verbul "a tonifia". Putem să acţionăm şi în sens invers, şi să detonifiem. Facem altă dată exerciţii cu prefixe şi sufixe, alea sunt pentru gambe).
Dar, avem o problemă cu termenul "DETOXIFIERE". Chiar dacă pare termen de specialitate, are o rădăcină aparţinând fondului lexical general şi un prefix. Şi, lăsaţi că am văzut destui specialişti care nu sunt siguri că pluralul de la virus e viruşi sau virusuri. Tot pe sexul lui se bat.
Culmea e că termenul căruia se presupune că i s-a ataşat un prefix (de-)(toxifia) nu există. Nici un dicţionar nu semnalează verbul a toxifia sau a se toxifia. Nu girează nimeni pentru el.Pare ciudat, dar şi dicţionarele on-line, care sunt atât de generoase , şi-au manifestat rezerva. Deci, dacă rădăcina nu există, cui i-am ataşat prefixul? Mă rog, ar fi rădăcina "toxi-" ,dar nu e suficientă pentru construcţia în cauză.
Păi, dacă nu există termenul, cum să cred în acţiunea lui? Toată lumea e înnebunită după detoxifiere, dar ne împiedicăm de etimologie, care e neclară, după cum spune chiar gugălul cel generos. Dacă vreţi să vedeţi ce e cu acţiunea iniţială a detoxifierii, adică toxifierea, gugăl vă spune: aţi dorit să căutaţi detoxifiere.
Totuşi, o întrebuinţare a Dexului (cea prezentată mai sus) poate folosi cu succes la obţinerea a ceva ce el nu conţine: detoxifierea . Repetaţi exerciţiile, de câteva ori pe zi!

Moş Crăciun, îmi vreau urechile-napoi!

2011-12-24T18:10:00.006+02:00

Dragă Moş Crăciun,
Nu te concentra prea tare să intri în casă fără zgomot, la noapte, pentru că , oricum n-o să te aud. M-am pregătit foarte meticulos pentru această surdenţio stampa, încă de marţi, de cînd am vrut eu să-mi extrag sadic, din ureche, un presupus dop de ceară, care nici măcar n-a existat, dar pe care l-am transformat într-o otită demnă de studiat desfăşurat, pe planşe color.
Sigur că, orice om normal s-ar fi prezentat regulamentar, la doctor. Credeţi-mă, am încercat să mă comport cerebral în faţa situaţiei, dar mi-am zis, ca de fiecare dată, că cel mai bun doctor al meu sunt eu.
Am înşfăcat seringa de o litră, am tras în ea nişte soluţie sterilă, uşor încălzită, şi mi-am pompat-o în ureche. Mai făcusem chestia asta, acum vreo 10 ani. Atunci a avut succes. A fost dop. Acum... n-a mai fost dop. Totuşi, eu aveam urechea înfundată. Am pus un săculete de sare caldă, pe ureche. Şi dă-i trenuri şi trompete, în capul meu ! Până dimineaţa, mi-am făcut rost de nişte dureri, de nici părul în cap nu-l mai suportam. Eu aveam, de fapt, o otită foaaaarte simpatică, şi m-am pomenit din senin cu o traistă de antibiotice şi nişte antiinflamatorii, şi ceva picături auriculare.... Cred ca v-am mai spus că urăsc antibioticele, şi le-am evitat toată viaţa. Pute tot universul a antibiotice, în jurul meu! Şi mai am vreo 3 zile, de luat. Am zis măcar să fac o cură cumsecade.
Deci, Moş Crăciun, revin la tine, roagă-l pe Rudolf să nu se supere că i-am mâncat morcovii pregătiţi pentru el. S-ar putea să te sar şi pe tine din schemă, cu paharul de lapte şi cu biscuiţii. Tot ai mei sunt! E tot ce pot să mănânc, sper să înţelegi. Mi-am făcut totuşi, un ditamai Krantz-ul, pe care mi-aş dori să-l devorez singură, dar asta nu va fi posibil. Mai ştie cineva de el.
Noroc că am nişte must tăiat din fiert, ca să mă pot hidrata corespunzător de Crăciun. Vinul meu preferat, de Cricova, va trebui să aştepte până la Crăciunul rusesc.
Abia aştept ziua de mîine, să-mi pun vreo 12 episoade de NCIS- anchetă militară, de care sunt dependentă iremediabil. Adevărul e că Mark Harmon, ăla, imi face penicilina mai comestibilă. Care aveţi până-n 30 de ani, sigur nu ştiţi despre ce vorbesc, iar cele care au până-n 20... sigur nu e Justin Bieber.
Poate o să citesc şi nişte Grigore Ureche, să fie atmosfera completă.
Cred că îmi doream un pic, sărbătorile astea de legumă, pentru că vreo lună am avut destul de mult de lucru. La un moment dat, săream prin casă pe liană, pentru că toată pardoseala era acoperită cu documente.
Vă spun La Mulţi Ani tuturor şi vă îmbrăţişez cu mult drag, pe voi, prietenii mei din online!
Iar pe tine, Moş Crăciun, te rog să-mi aduci urechile înapoi! Pe ale mele, nu pe ale vreunui tutan de elf!

Şoc! După Mercedes , acum şi Audi are unghiul de fugă un pic mai obtuz!

2011-11-18T13:09:00.025+02:00

Stimaţi producători , vă rugăm să binevoiţi a vă retrage tărgile de pe piaţa românească! Nu se poate, atâta nesimţire, să comercializaţi nişte tarafleşniţe de maşini la peste o s'tă de mii de euro, bucata, şi ele s-o ia de-a pleanu', pe şosele!
A fost nevoie de sacrificiul lui Huidu, săracul, şi de alţi trei iluştri necunoscuţi, pe care-i trecem la featuring, după ce i-a a trecut Huidu pe lumea cealaltă, ca să demonstrăm că Mercedesu' e o maşină de mare jale, care nu stă pe şosea, fiind construită după chipul şi asemănarea celor de la bâlci; alea de se tamponează.
Au râs ăia de la Audi, când au văzut că Mercedesurile cam trag spre stânga, la peste 100 de km/oră! Au râs cam o lună, până i s-a desfăcut unghiul şi lui Atty, în plină şosea! Vaaai, ce jenant!
Şi ce frumos era clipul ăla promo, Good night, Mercedes, Good morning Audi!
Ghinionul distinsului demnitar a fost că s-a ciocnit cu TIRul, nu cu Loganul, aşa că Aus Liebe Zum Automobilul lui Verezs s-a făcut plăcintă!
Doamneee, ce l-or mai fi dat la toţi dracii, piţipoancele buzate, care-au stat cu dinaintea goală prin faţă pe la toţi regii asfaltului, ai lemnului şi ai altor activităţi foste subordonate MILMC, ca să prindă şi ele o limuzină de-asta, cado ! Cum să le facă de râs brandul, şi să alunece tingirea aia de A8, pe şosea? Dacă retrag ăia acum, toate maşinile, de la A3 în sus? Ele cu ce se mai dau pe uliţă, pân' la mol? Cu Caterpilarul?
Bine, tragedia nu s-a consumat în nici un fel, în cazul lui Verestoy. În TIR, abia dacă s-a clintit paharul de cafea fixat în bord, iar el îşi poate lua mâine, alt bolid, ceva mai stabil.
Ruşinea mare e la producător, pentru că face mecanisme de direcţie foarte proaste.
.......
Sărim, nu fără legătură, la petiţia on-line, care face subiectul şi obiectul unor campanii foaaaarte însufleţite! Aia cu protejarea pădurilor virgine. Deci, prietenii mei de pe FB şi alte saituri de reeducare, vă rog să nu mă mai înghesuiţi cu glume proaste! Voi aveţi cumva, habar de ce spuneţi? Ce să faceţi cu petiţia împotriva tăierii pădurilor virgine??? Puteţi s-o faceţi origami, dragii mei, că în ţara România, nu e valabilă! Care păduri virgine? Din punct de vedere biologic, dar mai ales tehnic, ciclul de vegetaţie al unei păduri mature, virgine sau nu, se întinde pe v'o sută de ani. Ăla e lemn de exploatat!Deci, e clar că virginele alea de ziceţi voi,nu mai existăăăă!!! S-au dat! Le-au săltat direct, sau prin instanţe, americanii, evreii, austriecii, nemuritorii, primarii, şi cine a mai încăput pe liste! Ce-a mai rămas, se presupune logic că a aparţinut unor proprietăţi private, că, deh, înainte de naţionalizare, proprietatea de stat era mai pe subţire, aşa!
Deci, ce doriţi voi, militanţi ai aurului verde, să stopaţi exploatarea pădurilor virgine, da? Păi, nu puteţi, prieteni, că cadrul legal le permite taman ălora de dorm cu maceta sub pernă, să facă harcea-parcea. Ne-am înţeles, da? Voi nu citiţi presa, nu vă uitaţi la România, te iubesc? Nu vedeţi, trecând pe lângă voi, sute şi sute de camioane cu buşteni, mai ceva ca la reclama aia de la EFES?
....
Arma cu care s-a încercat asasinarea lui Obama a fost fabricată la Cugir ?!? Pfuu, Cugir rulz! Ştiam că ăia la Cugir lucrează la standarde NATO, dar asta ne aduce un sentiment de mândrie în plus! Frate, deci e sculă de armă, că nu se apucă nimeni să atenteze cu o armă second-hand, la viaţa numărului 2 de pe planetă (pentru mine, primul e Putin, ce să fac, nu-i pot porunci inimii).
Vă daţi seama că la Cugir, şi femeia de serviciu, şi grădinarul de la fabrica de arme, mânuiesc flintele, mai ceva Iozefini batistele alea colorate?
....
Stimaţi consăteni, v-aş rămâne atât de îndatorată, dacă nu mi-aţi mai scrie pe adresa de mail, scrisori din alea cum i se scriu lui Condurăţeanu, doctorul păpădiilor, sau lui Cristian Andrei!
M-am uscat în gât, ca puii de curcă, spunându-vă că mi se rupeeeee ce face primarul cu marţafinele lui! Cum drac' să scriu de el, dacă eu habar nu mai am ce dracu face? Nu ma intalnesc cu el nici accidental! Când ardeam gazul pe la el prin birou, de-i scriam corespondenţele, eram la curent cu ce urduroase schimbă el feromoni, dar acum, de unde drac' să ştiu? Mi s-a arătat şi mie pe stradă, o surceluşă de muiere , cu o constituţie uşor arahnoidă (n.a. : păianjenul cu cruce, pentru connaisseuri),şi mi s-a precizat: asta e "bucata" piticului. La fel de bine, circulă de două săptămâni nişte legende prin târg, că prima doamnă i-a servit o floşmotoceală duduii, într-o duminică plină de pace creştinească.
Băi, deci lăsaţi-mă, că dacă era aşa, bubuia Nehoiul, până la ora asta, şi aia nu mai ieşea din casă! Plus că e tînără, e mai în putere, nu stătea ca proasta în gară, să dea doamna en titre, în ea!
În orice caz, am o oarecare tristeţe, că nu mai sunt conectată la evenimente din astea, pentru că nu am timp, deci nu pot să scriu decât despre ceea ce ştiu şi mai ales,ceea ce văd! Şi mi-e dificil să văd, chiar şi la nivel de mental, o zvârlugă ca aia şi un bunic, zbenguindu-se!
În schimb, toată viaţa mea am să regret că n-am avut şansa să fiu de faţă când a fost prinsă la furat, doamna aceea cu luxaţie de şold congenitală ,că n-am voie să zic şontoroaga aia infractoare- avocata de casă a piticului.
Deci, jur că am suferit că nu am fost martoră la supermarket, când au prins-o p-aia la furat! Pfuuu, ce onoruri i se acordau doamnei! Ce obligase piticul toată funcţionărimea s-o respecte şi s-o plictisească din săru-mâna, doamna avocat! Şi ea era o drosophilă de drojdie, manglitoare de pe rafturi.
Ce rău îmi pare că a plecat din Nehoiu, fără să fi avut şansa să dau nas în nas cu ea, după ce au prins-o ăia cu marfa-n chiloţi!
Următoarea avocată de cabinet va veni probabil din altă zonă infracţională, o să fie probabil, prinsă furând ouă de sub târtiţele găinilor, prin cuibarele sătenilor.
....
Ce mai vedem pe la reclame?
O tipă zglobie ca o gazelă, adună în coşul ei zilnic, de bugetară, din fiecare ţară europeană, ce-i mai bun: portocale din Spania sau Italia, ulei de măsline de p-ăn Grecia, pâinişoare proaspete din Franţa, şi .... hopaaaa!!!! Alege ceva şi de pe păşunile alpine ale Romaniei! Cum suntem prezenţi în toate bancurile, cu turista străină şi vestitul cioban care are....care are, sigur că acest clip convinge. Dar, ne facem datoria, fetelor, să vă avertizăm asupra unor mici amănunte: Ciobanii de pe platourile alea alpine nu arată chiar ca Robbie Williams, şi nici prea mult gel de duş nu folosesc, aşa că ar fi bine să cântăriţi atent oferta!
....
Să încheiem cinefilist: Să nu vă pună dracu să vă uitaţi la The Human Centipede! Lăsaţi curiozitatea, că nu vă avantajează! Eu sunt , oricum, împotriva filmelor horror, dar mi-a atras atenţia titlul. Am citit sinopsisul şi m-am aventurat la un play pe un trailer. Să nu faceţi asta! Se zice că la premieră, spectatorii au părăsit sala, vomitând. Ca să nu vă pună dracu să daţi play, vă spun doar că un doctor dement a încercat un experiment în care trebuia să unească 3 oameni, formând un tub digestiv comun, deci... unindu-i pe sistem gură/anus. Deci, nu vreţi să-l vedeţi! Celelalte producţii 2011 sunt bune, dacă aveţi suficiente seminţe de dovleac. Mi-e greu să anticipez Oscarurile! Eu n-aş băga nici unul la premiul cel mare.

Înger pistruiat, cu aripi de piatră

2011-11-07T11:33:00.017+02:00

Elegie fără rime

Răvăşeam web-ul, acum vreo 3-4ani, căutând ceva despre Nehoiu. Descopăr, la un moment dat, o pagină de jurnal, pe wallul unui tânăr bucureştean. Am intrat pe site-ul respectiv, am citit postarea. Fusese in excursie pe aici, pe la noi. Hmm, cam otrăvită, cerneala cu care scrisese!Iar eu, patrioată locală, vajnică apărătoare a unui oraş hidos şi infect, scot la rându-mi, o sticlă de otravă, mă loghez pe site şi ripostez. Ne-am pocnit de vreo câteva ori, reciproc, după care, cunoscându-l mai bine, prin intermediul fotografiiilor realizate de el, înţelegându-i principiile declamate uluitor de direct, l-am îndrăgit foarte tare.
Un tânăr frumos, cu o inteligenţă care lăsase mult în urmă, valorea medie, un spirit rebel, un demolator înverşunat al prostiei şi al mediocrităţii.
Adora să fotografieze monumente de artă funerară - îngeri de piatră.
N-am mai intrat de mult pe Deviant.art.
Am intrat azi, să văd ce mai face Gabriel, să văd ce a mai fotografiat, ce a mai scris...
S-a întâmplat aproape la fel ca atunci când l-am căutat pe Răzvrătit. Am găsit mesaje de condoleanţe.
Abia de câteva zile s-a întâmplat.
A fost o tumoră care s-a încăpăţânat să se înfigă în creierul lui.
M-am ridicat de la birou şi am ieşit în balconul Casei de cultură, să stau un pic la aer.
Şi mi-am încrucişat spadele cu toţi îngerii şi cu toţi zeii, relativi sau supremi. Pentru că am văzut, în faţa porţii ei, o isterică de babă care merge cu nesimţire şi sfidare spre suta de ani, o babă cu un caracter infect şi răpănos, o idioată care a reclamat şi suduit pe la toate porţile şi uşile... baba la care a stat Gabriel în cazare, cele câteva zile petrecute la Nehoiu.
P-asta n-o vor îngerii! P-asta n-o vrea nici dracu'! Îşi târăşte papucii pe trotuare şi blesteamă copiii, şi blesteamă femeile tinere... O tinichea!
...
Am deraiat de pe firul elegiei, dar aşa ştiu eu să compun genuri din astea lirice.
Gabriel avea 26 de ani. Un băiat frumos, care nu putea fi suspectat de naivitate sau superficialitate. Armat cu documentare serioasă, în tot ceea ce înfrunta; pentru că înfrunta! Combativ, genul pe care te aştepţi să-l întâlneşti veşnic pe contrasens, chiar şi pe o scară rulantă de la supermarket. Nu era însă, un antisocial.
Adora să fotografieze monumente de artă funerară. Cu permisiunea iubitei lui , vă arăt nişte fotografii în care surprindea îngeri reci. Îi îmbrăţişa, uneori. Poate de aceea, cred că acum îl îmbrăţişează şi ei. A ştiut să şi-i apropie. Puţini sunt oamenii care empatizează cu astfel de simboluri. Cred că e o etapă interesantă...
N-am să vă spun mai multe despre el. Regret, aşa cum facem absolut toţi, că n-am apucat să-i spun cât de mult îl admir. Aveam preferaţii mei pe Deviant.art. Nişte copii superbi! Andreea, Alex, Gabriel, Iulian, Anotheroutsider...
Am să mă întorc pe site, să văd ce lucruri senzaţionale mai faceţi! Când am simţit că sufletul meu nu mai e capabil să răspundă nici măcar în faţa artei, am tras obloanele pe Dev, dar vremea aceea a trecut. Să vă găsesc pe toţi acolo, da?
Gabriel avea un username cu care provoca moartea: DeathIssue!
Din provocarea asta, nu el este cel care a pierdut, ci însăşi moartea. A manifestat slăbiciune! Altă dată, să meargă unde are ea treabă, nu unde este citată!

The lady with umbrella , by DeathIssue

Cadru etern , by DeathIssue

Dor de veşnicie , by DeathIssue

Isvorano , by DeathIssue

The lady with umbrella 2 , by DeathIssue

Vals etern, by DeathIssue

Make it happen
cu Gabriel

Meridiane-ncrucişate

2011-11-01T09:32:00.015+02:00

Am promis că azi reîncep să blogăresc. Am ales bine data. Am zis să fie de ziua lui Oscar Manutahi Temaru. Cum adică, cine-i Manuceao ăsta? E preşedintele Polineziei Franceze; asta de ştim noi de ea, cu Bora Bora şi Tahiti. Şi-l mai ştiţi pe Gauguin, ăla de se zbenguia cu tahitizdoace băştinaşe.V-aţi amintit? Nu trebuie să vă simţiţi stingheriţi, nici eu nu ştiu mai multe despre Polinezia asta. Dar mi-am zis că e o zi excelentă, pentru blogul meu.
Am citit că în Polinezia ar mai fi canibali, pe ici pe colo. Cică l-au făcut ostropel, pe un turist german. Acuma, ce să zic, turiştilor ăştia germani- oameni cumsecade dealtfel, plătitori de taxe disciplinaţi - li se întâmplă tot felul de lucruri. Păi, ce să vă facem, bă, dacă mergeţi la vânătoare în Polinezia? Da' ce, la Balc nu se mănâncă jumări bune? La noi nu e fond cinegetic?
Cum să vrei să vânezi capre în Polinezia? Şi să-ţi găsească ai tăi cenuşa şi mandibula în vatra încă mocnindă? Adică ce, România n-are capre? Gândiţi bă, nemţilor, cu logică de soldat sătul de război: Dacă trec de linia frontului, la inamici, mă omoară ăia. Dacă dezertez, mă omoară ai mei. Onoare nu mai am oricum, dar mândria mă obligă să nu mă las omorât de ai mei.
Aşa că , veniţi colea, la România! Măcar, vă haleşte ursul, dar nu ghidul sau paznicul de vânătoare, şi nu împachetaţi în frunze de palmier cu mult ghimbir ras.
Eventual, dacă vă scăpaţi la niscai putori prin vreun club, o mierliţi de bâtele vreunui clan Palmolivu', Grincardu' sau Vaselin. E şi asta o reţetă de fezandare, dar, măcar aici nu vă mănâncă oamenii! Noi ne hrănim mai soft, ne-am obişnuit cu tartrazină, ortofenilfenol şi amaranţi, că doar voi stabiliţi meniul în UE. După care vine câte unul şmecher, de pe la voi, şi-şi face fabrică de suc din mere natural, spunând că românii îşi bat joc de fructe şi le lasă să putrezească! Cum dracu să nu le lase, dacă nu-i ajută nici dracu să pună şi ei pe picioare o afacere? Tre ' să veniţi voi, să le luaţi pe nimic şi să pretindeţi că aţi descoperit roata!
Brusc şi dintr-o dată, noi nu mai suntem capabili să producem, să procesăm, noi nu mai ştim să facem cherestea, nu mai ştim să scoatem aur, nu mai producem energia (pe care o plătim de ne ia dracu), nu mai ştim să facem nimic!
Peste tot, şi la Viaţa Satului, şi la alte emisiuni de profil, văd câte un străin care e tare fericit că şi-a dezvoltat afacerile la noi:
Am inceput la Rumonia un afacere de producere, afantaşos şi de profit, cu suc de mere, iar acum freu se cresc nişte porci de Fietnam, care este carne forte bun pentru persone bolnav. Fac un ferma mare!
Da' de ce dracu nu frei se faci tu ferma mare la tine în ţară, bă?
Acolo nu e voie cu căcat deversat prin albii de ape, şi nu e voie mirosiţi a pute, nu?
Cică ei oferă locuri de muncă. Păi, oferă locuri, dar nu oferă şi salariu! O rudă de-a mea, care lucrează la un austriac, 7 zile pe săptămână, 10 ore pe zi, ia trei lulele de salariu. Altul lucrează la un chinez, abia îi dă de pîine. Bine, de chinezi nu mai zic nimic, că ăştia o să monopolizeze tot, pe planeta asta. Au plecat de la mingiuci de ping-pong şi başcheţi albaştri şi vor ajunge să decidă care e data la care se vor privatiza, ca stat. Bravo vouă mandarinaşi, bravo că nu permiteţi să vină nişte gabrieli să scurme pe la voi pe sub Tibet!
N-am vreo patimă în legătură cu Roşia asta Montană, că lucrurile se aranjează la niveluri la care nu ajung eu să bat nici cu telescopul Hubble, dar mă scot din sărite clipurile de promovare de la teve.
Apare una, vai de ea, şi boceşte că la 40 de ani e silită să trăiască din pensia mă-sii. Da' de ce trăieşti, fă, din pensia mă-tii? Pune greabănu' la muncă!Sigur că, dacă ai copii la şcoală, te zbaţi să-i poţi intreţine, ca să nu abandoneze, dar unde e zbaterea ta, fetiţă? Crezi că o să ţi-i ţină găbiţii ăia în şcoală? Crezi că ei, în studiul lor de fezabilitate şi aprecierea profitului, au luat în calcul copchiii voştri?
Sau, mai e un unchiaş, săracu, ăla cred că a repetat vreo lună ce trebuie să zică. L-au pus în faţa unei magherniţe jumate demolată şi ne imploră să fim de acord cu proiectul, ca să aibă tinerii unde munci. Cu ce să fim de acord? Dar, cine ne întreabă? Ne cere cineva părerea?
Fraţilor, să dea Dumnezeu să faceţi din zona aia, Grădina Edenului, dar... nu se prea produc minuni pe la noi. Cel mai probabil, zona o să rămână, la sfârşitul exploatării, cam ca Deşertul Atacama.
...
Las' că-i bine, acum ne-au şi numărat, suntem o listă inutilă de cenepeuri şi posesori de termopane, mai puţini, cred, cu câteva milioane ca la numărătoarea din 2002, care, la randul ei, a găsit mai putini ca in 1992. Deci, rezulta ca bulucul de populatie de pe planeta iese aritmetic din alta parte, nu de la noi!
Ai noştri, când trebuie să se întoarcă în ţară, îi aruncă de parapeţi câte un tir cu lemne, şi-i face arsice.

Paznicul de noapte isi reia rondul

2011-10-30T21:16:00.019+02:00

Anunţul trebuia să fie scurt şi mult mai potrivit pentru o întrerupere de emisie la oteve. Numai că la mine, scurte sunt doar frazele pe care mi le adresez singură, în oglindă.
Voi relua activitatea pe blog, începând cu data de 1 noiembrie. Le reamintesc celor care îmi reproşeaza că nu mai scriu despre pitic, în sos de scandal, că el nu reprezinta preocuparea mea principală. Dacă mă scoate din sărite, îl "gratulez" imediat. Dar nu mă mai scoate!Nu prea mai sunt atentă la activitatea lui, pentru că îl consider un tip care se încăpăţânează violent să stea în calea propriei lui evoluţii, şi nu-mi pierd timpul cu tetaniile lui manifestate la nivelul muşchilor administrativi.Eu, cu cât mă întâlnesc mai rar cu el, cam o dată la juma' de an, cu atât e mai bine pentru confortul lui cardiac, şi pentru confortul meu vizual.
L-am "elogiat" pe-aici, doar din perspectiva raportului şef/angajat sau cetăţean/ primar. Îmi asum absolut tot ce declar, sub semnătura usernameului meu destul de popular, şi FAC PRECIZAREA, PENTRU CITITORI, CĂ NU MĂ ÎNSCRIU PE NICI UN ALT BLOG SAU SITE, CU COMENTARII ANONIME SAU SEMNATE ALTFEL DECÂT "DR. LECTER" SAU "LECTERIŢA", IAR ACESTEA SUNT TUŞATE DE LINKURI CĂTRE BLOGUL MEU. DOAR ASTFEL IMI APARTIN SI SUNT AUTENTICE!
Pe blogul de opinie PROIECT NEHOIU intru doar ca cititor, aşa că orice presupusă asemănare de stil, retorică, topică, conţinut sau gramatică, este absolut întâmplătoare. Nu fac opinie decât pe blogul meu. Regret că-l dezamăgesc pe domnul care m-a confundat! Singurul motiv pentru care eu mă manifest doar aici, pe proprietatea mea, este că aici fac ceea ce vreau şi mai ales îmi asum cu responsabilitate absolut toate declaraţiile. Citesc însă, cu interes, ceea ce se publică acolo. Mai aflu si eu pe cine mai jumuleşte piticul, deşi, tre' să fii naiv , ca să crezi c-ar fi genul de armăsar nărăvaş. Un tip de 61 de ani si un metru jumate, e destul de kinky, pentru o cintezoaie tânără,nici măcar sa mimeze nu poate, dacă e să se afle (dintr-o gravă eroare sau din vreo foame crâncenă), cu el în ţoale.
În altă ordine de idei, să-ţi fie ruşine, GEORGE LIXANDRU !!!
Mi-ai FURAT un articol publicat de mine acum aproape doi ani, şi l-ai postat cu nesimţire şi cu copy-paste într-o publicaţie buzoiană, care se cheamă Impact de Buzău. L-ai semnat ca fiind al dumitale. Se vede de la o poştă că nu e stilul dumitale, aşa că nu ştiu de ce ţi-ai forţat norocul
E vorba despre "Geambaşul Penteleului..."
Este proprietatea mea destul de intelectuala, şi aveai nevoie de acordul meu SCRIS, ca să-l foloseşti, dar nu să ţi-l însuşeşti!
Eu n-am pretenţia de jurnalist. Sunt NIMENI în lumea jurnalismului, dar nu pentru că mi s-au trântit uşi în nas, ci doar pentru că n-am vrut să intru pe ele! Dar, dumneata, dacă erai ceea ce te pretinzi, trebuia să ai bunul simţ să mă întrebi dacă sunt de acord, sau să citezi sursa articolului. În problema la care se referea articolul, n-aveai de unde să fii dumneata documentat, aşa că ai preferat să FURI!
Foarte mari probleme nu-mi fac, că doar asta n-o să te propulseze în vreun strat rarefiat al jurnalismului, dar, daca te mai prind, te ard!
...
Deci, ne reîntâlnim pe 1 noiembrie!

Răzvrătitul, cum pleacă...

2011-10-03T09:03:00.011+03:00

Mi-am făcut câţiva prieteni în blogosferă. Unora, chiar dacă nu ştiu cum arată, le-am făcut un portret imaginar. Îmi face bine să-i ştiu aici, în spaţiul virtual. Mă bucur că ei există şi în realitate. Mi-ar plăcea să-i cunosc pe toţi, deşi, la început mi-am zis că e mai bine să nu interacţionezi direct cu toţi oamenii. E bine ca ei să nu-ţi ştie defectele, nici tu să nu le cunoşti pe ale lor. Ne adresăm urări, ne încurajăm în proiectele noastre personale...
La un moment dat, în lista mea de bloguri a intrat cineva care îmi place cum scrie; cu sânge, cu venin, cu patimă, cu dragoste, cu ură, cu dispreţ, cu DETERMINARE. Un răzvrătit, cu blogul intitulat LUMEA RĂZVRĂTIŢILOR. Îl citeam frecvent, comentam rar. Când un om scrie cu un condei atât de ascuţit e o impietate să vii cu vreo vorbă în plus.
La un moment dat am avut şi un fel de confruntare, pe tema explicaţiei unui cuvânt din DEX. Eu sunt seismică, atunci când mă corectează cineva. După un schimb de replici, nu neapărat agresiv, m-am retras pentru că nu voiam să spun lucruri pe care, ulterior le-aş fi regretat. După o vreme în care eu nu prea am mai avut activitate pe blog, fiindu-mi timpul foarte riguros administrat, am intrat iar pe la el. Nu mai postase de ceva vreme. Am executat un raid şi pe celelalte bloguri... Am intrat la Liuba. Blogul ei mă odihneşte. E scris cuminte şi frumos. O femeie cu frământări şi tresăriri de femeie sensibilă, cu bucurii şi împliniri alături de câţiva prieteni dragi...
Liuba a scris apoi, ceva despre un accident urât, din care a reuşit să scape. Dumnezeu A vrut! Cu prietenul ei Alex a avut însă, alte planuri. Despre pierderea lui a scris cutremurător. Am tăcut iar. Nu poţi să spui mare lucru când durerea omului e crâncenă.
Liuba a direcţionat cu un link, spre blogul lui Alex. Am vrut să-l cunosc, să văd cum scria.
Am deschis linkul.
Am simţit că se rupe spaţiul în jurul meu, m-am uitat atent pe pagina principală, să nu fie o glumă, o şaradă, ceva...
Era blogul Răzvrătitului. Scria aşa:
Răzvrătit 19.09.1972 - 31.07.2011
...
Am găsit la Liuba pe blog, câteva poze cu el. Am apucat să ştiu despre Alex Răzvrătitul că era un pătimaş iubitor de ţară, de neam, că era apicultor pasionat...Un dac liber si nemuritor.
Răzvrătitule, viaţa ta biologică a fost scurtă! S-a frânt repede. Spiritul tău este însă, atât de curat şi de frumos! N-are cum să nu fie etern! Alex, să te odihneşti în Pace şi Lumină!

You still wake up, sometimes, don't you?

2011-09-12T10:33:00.011+03:00

... You wake up in the dark and hear yourself, and see yourself... when you were a child !?
Prietenilor mei din copilarie, Cristi Drăguşin şi Titi Avrigeanu - acum departe de ţară.
12 septembrie. Zi descărcată acum de orice fel de emoţie. Şi ce dacă începe şcoala? 12 septembrie n-are magia lui 15 septembrie. Mă uit din balcon, la copiii care trec spre şcoală. O forfotă din care nu distingi nota de special. Câteva mame, cu flori în mână şi copii alături, liceeni "proaspeţi" cercetând din mers terasa de la Bambuu (aici veţi petrece mare parte din timp, copilaşi, până ce va veni bacul distrugător de speranţe)...şi totul se stinge rapid şi forfota se mută în curtea şcolii.
...
Cel mai înspăimântător lucru care mi s-ar putea întâmpla ar fi să nu mai am amintiri.
Să uit prima zi de şcoală, când făceam praf în zece minute, ştrampii imaculaţi şi pantofii de lac grena, când ghiozdanul trecea rapid în atenţia lu' nea' Fănică cizmaru', căci nu mai avea curele, când zburau rapid filele din caiete, după nişte partide ţepene de raliu, ics şi zero, avioane şi basic origami (solniţe, bărcuţe), stiloul chinezesc cumpărat pe sub mână de la tanti Licuţa îşi boţea peniţa în lemnul băncii, culoarele dintre bănci deveneau piste de patinaj viteză şi motorina sau petrosinul de pe podea era lustruit cu uniformele noastre, se înregistrau şi primele ghivece sparte, primeam câteva manuale noi, care miroseau frumos (vreo trei zile, până când punea stăpânire parizerul pe ghiozdan), ne îmbrăţişam atât de "afectuos" cu băieţii, că ne zburau bentiţele de pe cap, iar Cristinei, ochelarii de la ochi, mai apărea câte o nară sângerândă sau câte o mânecă de sacou smulsă, primeam ceva bomboane, de încurajare, din partea şcolii, primeam de la Doamna Doctor Moldovan nişte pastiluţe cu iod sau ceva, ca să nu facem guşă, după care ne controla în cap, la ughii, la plămâni, ne spunea câte ceva frumos, că am mai crescut, că ne-am făcut mai frumoşi... Domnul Doctor Moldovan trecea pe la clasă să ne verifice dinţii , care dinţi erau....din doi în paişpe, astfel că ne încolonam ca deportaţii spre cabinetul lui şi aşteptam cu şi mai mari emoţii următoarea zi, în care, înarmaţi cu găletuşe de plastic şi pachete cu mancare, atacam dealurile de pruni; practica agricola de toamna. Aveam timp şi aveam chef să ne adunăm şi măceşe, şi alune, şi coarne, şi fluturi şi insecte pentru insectar, şi buruieni pentru ierbar, speologeam şi peşterile din zonă, acumulam şi puncte de penalizare:
- Avrigeanu, să vii cu tac'tu tuns, în prima zi de şcoală, după practică!
- Da, tovar'ş profesor, da' m-am tuns săptămâna trecută!
- Ai tăcut?
- Drăguşine, nişte nitrolac de la tac-tu, facem şi noi rost, pentru parchet? Ca să nu vă mai daţi ca pe derdeluş, cu capra lu' Ioji în frunte! Şi începând de anul ăsta, te-ai lins pe bot, fetiţo, de şefia detaşamentului! Comandantă va fi Gabi Nartea!
Ei, normal că sufeream de şefie, dar era mai interesantă gaşca de agitaţi ai clasei, ori, situaţiile erau incompatibile, cel puţin aşa stipula un regulament nenorocit.
Din prima zi se făcea schimbul de cartoane şi de bambilici, abţibilduri de la gume ( Petene Moldovan avea cele mai tari colecţii, i le aducea văr-su din Venezuela). Eu aduceam de la tata role întregi de izolier-band, ca să ne facem bile de baş, pe care le depozitam cu grijă în cazemate construite strategic în spatele blocului 10, peste gardul IFETului, lângă seră. Acolo aveam sticlele de carbid, praştiile, iar din casă ieşeam cu coarda, cu păpuşa şi coşuleţul de hăinuţe pentru ea, ca să vadă mama ce frumos mă joc. Aruncam păpuşa la Dana în curte şi o luam la întoarcere, după ce nimiceam becurile la stâlpi, cuibarele de ouă de prin împrejurimi, puneam nilşte cartofi cu cuie pe la IMSul IFETului sau pe la dubiţa lu nea Necula...
Seara, frânţi de atâta joacă, abia aveam timp să ne aruncăm în ghiozdan nişte cărţi, la întâmplare, şi încercam să ocolesc ochii de şoim bland, ai mamei, când mă întreba:
-Ţi-ai scris pentru mâine?
-N-aveeeeem ! Nu ne-a dat!
Apucam să mai gândesc doar atât: lasă că scriu în ora de botanică, dom' Costică nu mă vede! E ocupat să ne arate celulele cepei şi rădăcina pivotantă la păstârnac!
...
Eram frumoşi, visam frumos, aveam mame frumoase, vorba lu Camionagiu de pe Daily Cotcodac: " erau mai tinere decât noi acum", şi nu ne-am fi imaginat nici o clipă cum vom fi noi adulţi. Timpul şi spaţiul nu existau decât la lecţiile de fizică sau de geometrie , iar viitorul ţinea doar de conjugarea verbelor.
Eram nişte copii...

Doi de patru...

2011-09-01T12:28:00.005+03:00

Iar e ziua mea! Aş da să zic şi eu ca blonda: Nu cred că e ziua mea, mă păcăleşti! Ziua mea a fost anul trecut, ştiu sigur!
Nu'ş cum drac' să fac să mă dau în altă vorbă, fiindcă nu-mi place vârsta asta. Am doi de 4 în ea. Cand era un 4 la ordinul unităţilor, viaţa era fabuloasă. Când a intrat un 4 şi la ordinul zecilor, fabulosul a mai lăsat-o jos, că măcăia. Acum am doi de 4, aşa că, din fabulos a rămas mai mult fabulă , decât os!
A început să mi se facă frică de vârstă, însă nu de expresia ei fizică, ci de cea psihică.
Vârsta te schimbă. Câte unii nu simt, alţii acceptă, eu mă înfricoşez. N-am devenit mai tolerantă, ci dimpotrivă... Dar nu mai izbucnesc flagrant, cu combustibil mult şi arderi intense, ca de obicei. Nuuu! Nu mai intru în conflict direct. Transfer toată furia mea pe nenorocitul care mă provoacă, dar nu cu urlete, tunete şi uragane. Cu zâmbete de idioată şi făcând pe proasta până la limita în care nici măcar un prost autentic n-ar crede.
Ei, bine, asta nu se face la tinereţe, ci la maturitatea a doua către a treia! De-aia mă simt afectată de vârstă, pentru că simt cum îmi şlefuiesc fiecare acţiune sau atitudine. Şi asta nu-mi place!
Eu eram interesantă când săream arsă şi ziceam: poate-ţi dau vreo geantă-n cap! Sau: te-ai plictisit cu dinţii p-ăn gură?
Ca să nu mai zic că, pe măsură ce trece câte un an, schimbăm cutia pentru medicamente. Eu mi-am amenajat drogheria într-o cutie de tablă, care a fost ambalajul unui pachet cadou- wiskey
Cândva aveam cutie pentru scrisori, cutie pentru suveniruri, cutie pentru nasturi... acum, cea mai importantă e cutia pentru hapuri.
Până anul ăsta, nu mi-am dat seama ce frumos cântă greierii. Cine avea de fapt, timp să-i audă? Până anul ăsta, n-am iubit pisicile, vrăbiile... Acum mă port frumos şi cu şoarecii. Îi prind cu cratiţa şi nuca şi le dau drumul la 200 de metri de casă.
Cel mai grav însă, e că simt cum pierd din acuitate. Indiferent a cui ar fi ea: a vederii, a minţii, a inteligenţei. Să nu mă contrazică nimeni din politeţe, vă rog! O veţi simţi, sau o veţi fi simţit deja!
O să-mi pun o melodie, ceva, şi aştept să treacă ziua asta, as usualy, deşi m-am trezit cu nişte surprize plăcute, cu bucurii...
Sunt foarte fericită că am nişte prieteni , majoritatea virtuali, majoritatea Cotcodaci, pe care i-am "cunoscut" în perioada când funcţionam cu sistemul de avarie cuplat, şi mai ales sunt fericită că pot înţelege şi administra viaţa aşa cum este ea.
Următoarea staţie...45, da?

Aproape estivale...

2011-08-03T10:08:00.013+03:00

Prinsei un interval, ca să mai scriu câte ceva.
Am fost la premieră la Harry Potter, să-mi iau rămas bun de la filmul vieţii mele. Sunt sigură că mă suspectaţi de ceva infantilism sau chiar un alt diagnostic ceva mai răsunător, dar vă asigur că exageraţi. Poate am mai spus asta, lumea din Harry Potter mi-a asigurat mie nişa de care am avut nevoie. Viaţa mea in ultimii ani a fost ori neancorată, ori ancorată în teren periculos. A fost plină de spaime şi de frământări, de disperări pe care le-am trăit în muţenie şi cu o demnitate care îmi frângea cu fiecare zi, echilibrul. Ca să nu strig, ca să nu deraiez, m-am acoperit cu un pic de fantastic. Am ales refugiul într-o lume care mie mi-a priit; psihicului meu i-a priit. În toţi aceşti ani, am văzut HP de sute de ori. Toţi avem nevoie de refugii, ca să ne protejăm. N-am ales alcoolul, sau alte "pansamente" de-astea. Am ales o lume fantastică. Harry Potter va rămâne în sufletul meu, pe acelaşi etaj cu mărul copilăriei mele, din Poduri.
Deci, am fost la film la AFI. Mi-am rezervat bilete online. Până să ajungem, îi zic Şrecului, care trăia un efort maxim, însoţindu-mă la un film despre care tot făcea băşcălie: Hai să vinedem biletul tău şi tu du-te la altul, care îţi place. Nu trebuie să stai cu mine. El , resemnat: lasă, n-oi muri două ore... Sala, plină-ochi. El se miră: Băi, ce dracu, când mai vin la film şi eu, sunt maximum 10 inşi în sală, ce dracu e cu atâta popor aici? Îi zic scurt: E Hari Pocăr, ăsta! Se mai miră o dată, că nu sunt copii în sală. Păi, ăsta nu e film pentru copii? Mă uit inflamată şi tac. Deci, el n-a văzut nimic din seria asta. După ce a început filmul, a vrut să-mi arate că pricepe tot. Nu e nevoie, cică, să vezi toată seria, că pricepi la urmă;ca la telenovele. Şi, printre floricelele aruncate în gură, mai făcea cîte un comentariu. Interpretarea lui proprie. Spectatorii din jurul nostru râdeau înfundat. Cel de lângă mine, mă întreabă: Domnul nu ştie nimic despre filmul ăsta? Zic: Nu, dar brodează . Tipul zice: e foarte tare! cel puţin, are imaginaţie!
La sfârşit, am bocit un pic. Şrecu' se uită surprins: Ce dracu faci, plângi? Măi femeie, dacă te duceam la Prietenii mei elefanţii, sau la Vandana, înţelegeam, dar filmul s-a terminat untr-un acord optimist, e happy-end! Nu ştii nimic, zic!
...
Mă duc la Dedeman, după diverse achiziţii. Lume, ca la Drăgaică. Românii renovează şi construiesc, non-stop. Alerg de la un raft la altul, cu consiliera de specialitate a magazinului după mine, aleg ce-mi trebuie... Ajung la raftul cu scaune ergonomice sau măcar ortopedice, pentru stat la computer. Pun ochii pe unul şi, până să-l trag spre mine să-l încerc, vine unul cu moacă de corporatist vajnic şi-l încearcă. Înjur şi zic: Lasă, că doar n-o sta 2 ore tolănit pe el, şi n-o fi singurul scaun pe stoc. Aleg altul, îl încerc, ăla se ridică din scaunul ales şi se mută în altul...
Mă duc la mobilier de living. Corporatistul şedea pe o canapea. Pe aia pe care o voiam eu. Mai plec, mai dau o raită printre rafturi, ajung la mobila de bucătărie... El stătea la o masă pe care o voiam eu.... Am terminat într-un final cu Dedeman şi mă duc să mă aşez la coadă, la casă. În faţa mea...corporatistul. Plictisit şi grăbit. Mă uit să văd ce cumpărături are ... mă gândesc că le-ar avea la încărcat.... sau le lasă în custodie.... dar, nu!!!! Scoate 20 de lei şi plăteşte..... O MĂTURĂ DE PAIE!!!! Mi-a venit să ţip, şi să-i pun un vas de flori în cap!
...
N-am înţeles niciodată de ce ăia de la Bigotti îţi dau pentru fiecare cămaşă cumpărată de la ei, un pliculeţ elegant, auriu, care conţine balene de plastic pentru gulere. Ei cică trebuie scoase, la spălat. Bun, e normal. Şi apoi înlocuite, când cele existente se mai îndoaie. Bine şi asta! Dar nu ai pe unde le scoate. Sunt în interior. Trebuie să tai materialul, ca să le scoţi. Sau să iei altă cămaşă, altfel de ce să te îndemne ei să mai treci pe la ei? Şi rămâi cu plicurile cu balene...
Dar e Bigotti! Pentru obraz subţire ....A! şi nu se calcă decât la călcătorie specializată. Deci, alegeţi Bigotti şi simţiţi dezavantajele!

Cine-a fluierat în biserică, nu are vacanţă în vara asta, decât pe furatelea!

2011-07-15T19:45:00.003+03:00

Băi, voi aveţi vacanţă? Io n-am! Aşa e unii, fără fir de noroc în viaţă! În loc să-mi plimb fundul brazilian prin Mauriţius sau Seychells, o ard la patruj'de grade prin împrejurimi şi sunt într-un mare şantier! I hate me!
Nu că aş fi scris eu niscai epopei pe blog, în ultima vreme, dar vreo luna....o s-o cam bălăcesc, decât.
Dacă vreţi, mai mult pă feisbuc o să stau, că e mai soft, pentru jumatea de oră de cafea şi ora de după duşul de seară.
Bine, am vrut să fiu protocolară, dar nu se ştie ce m-o apuca, şi poate am să mai scriu. Eu, deşi aflată sub presiunea zodiei, meticuloasă şi organizată până la fanatism, s-ar putea să deraiez, cumva!
Vă pupez pe bloage şi pe leptoape şi hai la treabă!

Level failed. Game over !

2011-07-04T09:54:00.013+03:00

Vorbim despreBacalaureat 2011, desigur. Toată lumea şi-a spus părerea, doar nu era să mă abţin eu! Nu mă complic cu statistici, le ştim deja. Nu o să tratez problema nici la modul general, pentru că, de data asta, excepţiile nu confirmă nişte reguli, ci faptul că se poate. Se poate sfida un sitem, se poate lucra în afara lui.
De ce e toată lumea pornită pe Funeriu ? Ce treabă ai tu, elevul în prag de Bac, că ăla nu cunoaşte genurile substantivelor? De ce nu le cunoşti tu, că doar nu ţi-a predat ministrul, româna, la şcoală?
Pentru că avem de-a face cu generaţia Google, Creative Monkeyz, Apple, etnobotanice, maşini de lux, puse la dispoziţie de părinţi şi poşete de la CC. De-aia! Pentru că părinţii permit copiilor, in clasa a 12-a, să susţină mai întâi examenul pentru permis , că doar n-o să meargă cu metroul la şcoală, ca rataţii!
Pentru că idioţii, întrebaţi la intrarea în examen, cine a scris Luceafărul , au răspuns din umeri şi din coate.
Pentru că ştiu exact care e formula chimică a cocktailurilor şi a Jagermeisterului, dar nu o stiu pe cea a apei. Şi pentru alte o mie de motive.
Vai, la televizor, se îneca o cucoană de furie, că odrasla ei nu s-a putut concentra la Bac, pentru că erau camerele de luat vederi pe ea, şi se simţea reprimată şi ostracizată! Hai, să mori tu! Când e filmată în faţa clasei, făcând sex oral cu colegul, sau când e prima pe chaturi porno, nu mai e ostracizată?
Elevii de la Casa de copii din Odorhei, de ce nu s-au simţit abuzaţi de camere? De ce au luat toţi, Bacul? Întrebaţi-i pe ei ce înseamnă abuzuri, căci din cauza lor au ajuns într-o casă de copii!
Cei de la Colegiu Naţional B.P. Haşdeu, din Buzău, de ce nu s-au simţit abuzaţi? Din aproape 300 de elevi, au picat doar DOI. Şi aceia, având medii peste 5. Probabil vor reuşi, după contestaţie. Şi mai sunt licee în Buzău, care au avut promovabilitate de peste 90%.
Vreţi să ştiţi şi că la Liceul pentru NEVĂZĂTORI, tot din Buzău, promovabilitatea a fost de 100% ???
Copii abandonaţi, fără părinţi, sau chinuiţi de handicap, au reuşit! Pentru ei nu are cine să se bucure, în afara dascălilor lor, care au motiv să fie mândri! Sunt copii cărora le este sufocată şansa de a reuşi în viaţă, pentru că tot idioţii care azi au picat examenul vieţii, ne vor conduce instituţiile şi viaţa!
Mi-a fost şi frică, până aseară, să întreb cum stăm la Grupul Şcolar de la mine din oraş. Îmi zice o vecină: Lasă că e bine, e aproape jumate-jumate. Dupa cateva ore, m-am uitat pe site. Au luat doar 49 din 175. Nu e chiar jumate-jumate. Si sunt note de 1 si de 2, de te ia cu ameteala. Cum dracu să fie bine? Trebuie să fii nebun să te calmeze sau chiar să te bucure un procent ca ăsta, doar pentru că în alte licee nu a promovat nici măcar unul! Sau, acolo unde a promovat doar unul singur, acela e motivat să se ducă acasă şi să ceară părinţilor un BMW, popii să-i ceară rapid o troiţă cu slujbă specială, iar primarului, să-l facă cetăţean de onoare.
De ce dăm vina pe profesori? Tot din mâinile lor au ieşit şi elevi sclipitori! Iar în cazurile în care profesorul e constrâns de director, de primar, de inspector sau de vreun interlop, să-i pună notă de trecere gibonului analfabet, trebuie să execute, pentru că e în joc cariera lui, slujba lui. Cunosc caz de elev, care, deşi isteţ, educat, nu prea are chef de carte, el mai mult danseză şi distrează colegii pe la baluri şi petreceri. A fost în situaţia de a rămâne re-pe- tent. Nu numai că s-a intervenit prin abuz, pentru promovarea lui, dar profesoara "vinovată" că nu-l trecuse, a fost ajutată să se pensioneze direct! Păi, ce vreţi să iasă din ăştia? Părinţii se bucură că le-a fost reabilitată odrasla, directorul se bucură că nu are cazuri de copii repetenţi, profesorii se bucură că nu li se reduce norma, iar la Bac, se scanează loaza şi rezultă că e doar o carcasă.
Poate că nu e bine gândit nici sistemul, dar, dacă au reuşit copii orbi, copii abuzaţi, copii crescuţi fără dragoste , înseamnă că subiectele n-au fost chiar de olimpiadă internaţională. Dacă un liceu întreg a promovat, chiar dacă vorbim de Haşdeu, unde se stoarce viaţa din ei, cu cartea, unde se încinge creierul ca pe grătar, înseamnă că se poate. Nu ştiu eu prea multă matematică, dar am înţeles că, la un moment dat, operaţia astronomică a fost: 16:4-4. Câtă concentrare îţi trebuie, pentru asta?
O mămică de fată îmi spunea, bucuroasă, că fata ei a terminat anul scolar cu media 10. E o fată conştiincioasă şi silitoare, cuminte şi serioasă. Cum să-i spun eu, mămicii ei, că media 10 la Grupul Şcolar, nu-i permite să stea nici măcar în acelaşi troleibuz, cu un copil care are media 10 la Haşdeu, la Şaguna, la Monet... Cum să înţeleagă mămica aia, că odată intrată într-o competiţie cu elevii de la liceele alea, iese spulberată?
Zecele nu e acelaşi zece peste tot, poate de aia ar trebui să se instaleze clar nivelurile de competenţe, nu doar aşa... de moft.
Sigur că sunt dezamăgită, chiar dacă par mai mult critică. Dar, iată primul Bac pe bune, care arată ce copii avem!
Măi, părinţilor! Nu vă mai bucuraţi că i se dă copilului notă de trecere şi i se şterg absenţele, doar pentru că merge la plantat pomi, la serbări electorale, sau la şedinţe de alegeri pentru partid, pentru că bociţi în batistă, la final! Ţara asta nu are nevoie de elevi voluntari la muncă patriotică şi electorală. Pentru asta, sunt destui paraziţi care aşteaptă pomană, pe la uşa primarilor.
...
Nici viitorul nu mai e ce-a fost, vorba Ioanei!

Băi, Alberte, nu te pricepi să fii mire!

2011-07-02T19:02:00.017+03:00

Prima sâmbătă din iulie; iulie, adică luna lu' cuptor; un cuptor autentic - 17 grade, aşa că pe la prânz am aprins focul, să încălzesc casa. Nu ştiu de ce n-am făcut asta de alaltăieri, când m-am sculat pe la 2 noaptea , am desfăcut cutiile cu haine de iarnă, şi am scos de acolo fularul de angora, cu care mi-am înfăşurat capul. Ziceai că sunt de la azilul de bătrâni.
Aşa că azi, după ce am făcut cald ca la saună, am început să configurez un program subţire, de vară, ca şpriţul cu Borviz. Nu ştiţi ce-i ăla Borviz ? Pfuaaa, aţi ratat destule în viaţă, da' Borvizu e de departe, cea mai mare ratare! E o apă minerală ungurească, se găsea pe la Tuşnad, când eram eu mică. Izvorul nu'ş pe unde e, p-acolo şi el, dar apa care era îmbuteliată la sticlă de sticlă, era meserie! Nu era apă de la pompă, cu bule, aşa cum se vinde acum pe piaţă.
Am decis care e programul zilei: cafeaua băută cu cana înfiptă-n stâlpul porţii şi zgâindu-mă pe uliţă, apoi, la ora prânzului am parastas, obligatoriu. Toată vara o avem acoperită cu parastase, e must have-ul sezonului. După care, zic să-mi spăl părul şi să procedez la nişte cosmeticării. Şi să mă uit la nunta regală, că iar avem parte de una! De obicei sunt cam doua-trei, per generaţie.
Asta de azi, mai bine nu era! Zici c-a organizat-o piticul, cu stafful lui de dizaineriţe şi dezurbanişti!
Bă, frate, nu că m-aşteptam să-mi rupă gura, că ştim despre cine vorbim, dar totuşi, e o casă regală, e un principat acolo, au şi ăia o leac' de strânsură... un nume... Ceremonia a fost varză! Noroc că am eu un coniac bun, si am mai trecut cu vederea din detalii.
În primul rând, au desfăşurat represaliile în curte. Păi da, că e curtea palatului. Da' n-au şi ei o amărâtă de catedrală, cu nişte orgi, cu nişte nişe, cu ceva acolo... Doamne, Doamne, cum se mai vede că ăştia, mirii, sunt obişnuiţi mai mult cu stadioanele decât cu ceremoniile regale!
El, cu moaca recent aranjată cu botox p-în riduri, cu un mers care aduce mai mult cu al unui dandy debarcat dintr-o limuzină în faţa cazinoului, cu mimica şi căutătura unui fante. Ea, resemnată , clar!!!! Se vede treaba că n-au fost doar zvonuri cum că ea ar fi vrut să fugă înaintea nunţii.
Rochia ei a fost superbă, pentru că mai mai simplă de atât nu se putea, cred că avea cam 4-5 tăieturi de croială, cu totul. Sigur că nu se putea decât cu Armani şi cu Lagerfeld la ţinutele lor, probabil mai mult din considerente de escapade comune, mire-creatori.
Am constatat cu mare durere că au probleme cu coloana şi ăştia cu oase regale, ba, chiar şi cu varicele. Mirii au stat pe scaune, imediat ce au intrat în spaţiul pentru ceremonial. Şi ieri, la cununia civilă, tot în nişte fotolii s-au prăvălit. 'Ai de capul vostru, dacă eraţi ai Lisavetei a Angliei, rupea aia umbrela pe spinările vostre! La Buckingham a fost festivitate frate, nu Roland Garos!
Apropo de tenis, îmi crapă capul! S-a dus Nasty, cu premianta de la Târgşor, la nuntă! Îmbrăcată în negru, adică absolut nepotrivit, dar mult mai reuşită decât campioana inimilor noastre, Nadia, care s-a dus cu umerii goi, adică, mai bine zis, cu o juma' de trunchi, gol, deşi au primit nişte reguli stricte, scrise. Lasă-le dracului de reguli, că nici măcar Stephanie, sora mirelui, nu le-a respectat! Nu avea nici pălărie, nici coafură. Avea părul strâns exact ca atunci când ne băgăm la duş! Simplu e ceva, neglijent e altceva.
În rest, lumea de p-acolo, bine îmbrăcată, ca de obicei!
Mirele, ca o baracudă din aia de mănâncă doctoru' Şendroiu cu omletă, dimineaţa pe vas, nici nu s-a uitat la mireasă când a zis "da". Dacă vrea să vadă faţa ei când a zis asta, trebuie să se uite la tv în reluare, sau pe DVD. Tot Stephanie, care era ca o mamaie tristă, a strâmbat din nas când, imediat după jurăminte, o tipă din Africa de Sud a început să intoneze un cântec tradiţional de nuntă, african. Caroline a intrebat-o probabil, ce înseamnă asta, pentru că se pare, a fost o surpriză pentru toţi, inclusiv pentru mireasă, iar Stephanie a răspuns din strâmbături. Auzi, Ştefi, las-o jos, că măcăie !
În capelă, mireasa a plâns. Mirele a admonestat-o, desigur, din priviri. Un dobitoc!
Noroc că n-am pariat pe el! Şi nu pariez nici pe căsătoria lor! Monegaştii ăştia sunt total aiurea de cerinţele simbolurilor şi distincţiei regale! fac copii din flori, cu ospătari, liftieri...
A! Am uitat să zic care rochie mi-a plăcut macsim! A femeii care l-a însoţit pe Armani, probabil iubita lui. Aia a rupt audienţa! Foarte drăguţ îmbrăcată a fost şi Principesa Margareta, iar Radu Duda a fost chiar impecabil! Am înţeles că a fost la nuntă şi Paul, ăla de i se zice prinţ, probabil prinţul din benzi desenate.
Mamă, şi ce m-a enervat rău de tot? A trebuit să urmăresc totul la B1 tv, că era singura televizuină care transmitea pe tot ecranul, nonstop. Deci aveau ăia în studio, două invitate de te tăiai cu lama: una, Eveline Badea, aia cu sprâncenele tatutate în formă de arbaletă, cel mai demodat şi horror şi kitsch model de sprâncene, asorat la un machiaj de centură ocolitoare, şi pe Dana Săvuică, marea creatoare de mode diverse! Nu le mai tăcea gura! Evelina aia, e pe-ni-bi-lă!
Deci, nu mi-a plăcut nunta asta! Nu a semănat cu o nuntă princiară. Ceea ce a contat cu adevărat, în registrul audienţei şi al fastului, a fost ceremonia de intrare a invitaţilor. Cel mai ţeapăn călca un şeic, din lumea arabă, de parcă ar fi zis: Băăă , muceo şi fraierilor care sunteţi, io sunt jmecheru, bă! Vă cumpăr cu tot cu stâncile-astea pe care staţi!

Later edit: Ziaristii au scris sub pozele cu Ilie Nastase , că e însoţit de Amalia Năstase, soţia lui! Stai să vezi când or apărea corecturile pe saituri, din partea comentatorilor, ce-o să iasă!

Cele 451 grade Fahrenheit ale istoriei

2011-06-28T10:01:00.014+03:00

Atunci când nu înţelegem un fenomen, nu înseamnă că mecanismele prin care s-a produs sunt inexplicabile sau ermetice. Nici secrete nu sunt, pentru că foarte puţine sunt lucrurile care se dezvolta sau se conservă în secret. Neînţelegerea poate să derive din neştiinţă şi mai ales din refuzul de a cerceta natura lucrurilor.
Asist neputincioasă, ca şi cei asemeni mie, deschişi la minte şi mai ales greu de manipulat intelectual, la nişte lucruri înfiorătoare, care nu mai au de-a face cu economia sau cu socialul ţării ăsteia, ci doar cu politica; o politică prelucrată dincolo de limita absurdului.
Am putut să înţeleg mecanisme , de la brut la extrafin, care fac parte din motorul puterii, dar, când mi se dă cu istoria peste ochi, nu mai înţeleg nimic. Nici măcar nu mai simt furie, ca în vremurile bune! Simt că dintr-o dată s-a lărgit în jurul meu un vid...
N-am simpatizat în şcoală sau în tinereţe cu istoria, pentru că vârsta tânără nu face loc nici măcar noţiunii de istorie, în conştiinţa individului. Nimic din universul unui tânăr nu e grevat de istorie.
Însă, de o vreme bună încoace, determinată de un concurs de împrejurări în care m-am antrenat personal, am luat maldăre de cărţi de istorie şi-am "concasat"; autori grei, istorici de tip platinum, care s-au încăpăţânat să scrie istoria pură, nealterată de diverse regimuri.
Cel mai mare adevăr, care poate să-ţi cultive o dragoste imensă pentru neamul tău, este istoria. Ce frumoasă istorie avem!
Şi cât e de crudă realitatea prezentului în care asistăm înspăimântaţi, la capătul fiecărei zile, la evenimente şi declaraţii halucinante, la proiecte aberante, care se vor duce la îndeplinire doar pentru că ele depind de o nenorocită de aritmetică electorală. Asta vrea majoritatea! Care majoritate?
Nimic din ceea ce mă tulbură acum, dureros de tare, n-o să detaliez. Şi nu din teamă. Nu îmi însuşesc sentimente de genul acesta, deşi am învăţat din experienţa altora că nu-i deloc de glumă cu anumite lucruri, iar acolo unde frâiele sunt scăpate, greu se mai poate redresa situaţia.
Îmi rămâne doar mulţumirea că am conştiinţă, o valoare pe care nimeni nu ne-o poate strivi sau înlătura, indiferent care ar fi instrumentul de represiune.
Cam acesta ar fi motivul pentru care n-am mai postat nimic nou, în ultimele câteva săptămâni. Am obişnuit cititorii cu un stil anume şi acum nu pot să-l îmbrac în cuvinte.
Simt, cum spunea un personaj din seria Harry Potter, că totul parcă a îngheţat şi n-o să mai fie niciodată fericire pe pământ.
Mă încăpăţânez să-mi învăţ istoria şi mai ales, să n-o uit. Săptămâna trecută a fost Dan Puric pe acasă, acel acasă pe care îl ştiţi fiecare şi-l simţiţi în toată fiinţa. L-am întâlnit pe la Valea Neagră, cu undiţa în mână. Se umplea de viaţă, între apă şi munte. Îmi venea să-i zic: Bre, Maestre, lasă naibii undiţa aia, că şi-aşa nu prinzi nici un biban ( s-a prins peşte "la bătaie" zilele trecute, şi acum nu mai trage o lună) şi hai să ne vorbeşti vreo 4-5 ore despre ce-avem noi mai frumos şi mai curat în naţia asta. N-am îndrăznit însă. Omul venise, ca în fiecare vară, să se odihnească. Şi, sincer, îmi era şi frică să deschid cutii de Pandore . Căci asta a devenit viaţa noastră, un lung şir de cutii de Pandore, care-şi deschid singure capacele, neinvitându-ne la vreo formă de luptă sau la vreun act de rezistenţă, pentru că ştim sigur: O să trecem şi peste astea! Vom face din ele istorie!

Ai voce? Fă-te de râs!

2011-06-04T19:34:00.005+03:00

X-factor îţi dă o nouă şansă.
Poate nu concepeaţi vara fără vreun show botesc sau gen : Românii crapă de talente.
Staţi p-aproape de televizoare, că se fac selecţii riguroase printre cei care nu mai au loc p-ăn balamuce, şi o ard aşa, among us, cu ce pastile au şi ei prin buzunare.
Cică se caută talentul X. Deci, ăia cu Gamma şi cu Delta staţi deoparte, că sunteţi la alt cabinet! Voi, dacă sunteţi cuminţi, vă pune doctorul şi apă în piscină...
Staţi să vedeţi iar, Hoze Careraşi şi Pavarotea şi Monserate, care urcă şi coboară câte cinşpe octave,din care , vreo două mai scapă pe jos; altul scapă pe scenă în chiloţi de latex, cu corpul tatuat de sus şi până jos, cum citisem eu într-o poezie, înghiţind flăcări şi scuipând cenuşă; vreo bunică porno scuturându-se de fiorul primei apariţii pe scenă...
Şi va câştiga desigur, vreo adolescentă violată acum 7 ani, de către tatăl ei, pentru că- nu-i aşa ? - mâna întinsă, care nu spune o poveste, nu primeşte pomană. Şi va interpreta Ciobănaş cu trei sute de oi, să plângă românul ca la moartea lu' Dej şi să-şi dea juma' de pensie pe televoting.
Sau, câştigă vreun alt street-dancer părăsit de părinţi şi afurisit de popa din sat, pentru că i-a furat cireşele , care, după spectacol, va deveni an X- man, in an X-ray, with an X-power!
Până una- alta, aflăm cum se pune trenul în mişcare cu o surcea şi cu o buca' de scoci, şi hai, voi ăştia de prin presa de mare greaţă, nu mai faceţi foc din balegă proaspătă, că sunteţi deja penibili! Suntem daţi dracului, ca meseriaşi, dacă s-a băgat Dorel sub tren cu un băţ şi cu un gumilastic, şi... Gogule, probleme, mă? Le-a înfipt unde trebuie, ca să meargă trenul.
Ce mai vreţi, bă? S-a-ntâmplat! Că era şi ministresa în tren, mare scofală! Doar nu era să dea aia la pedale!
Mie mi se pare foarte tare că românul face din rahat, bici, şi mai şi merge pe şine o sută de km, după aia.
Ia pune-l pe japonez, dacă i se strică trenul, să-l dreagă cu o nuia! Ăla aprinde un stol de laptoape în jurul lui, un perete de computere, care-i dau eroare şi calculează până-l apucă damblaua.
Bine, nu e cazul să luăm în discuţie trenurile ălora!!! Dar veni vorba de inventivitate. Nici dracu nu ne bate, la asta!
...
Deci, băieţii de la X talent, pe la noi să nu veniţi, că nu e vad de genii, p-aici!
Noi cântăm în baie, pe terasă la han şi în parcarea de lângă IFET, dar nu cu factor X ci cu factor Jack sau Săniuţa, după remuneraţie.

Neo-cucul . Ţăcăneala uneia , pe banii tuturor

2011-06-02T11:14:00.008+03:00

Material proaspăt pentru tabloidele colorate!!! Toate titrează ştirea care ne îndepărtează atenţia considerabil, de la noile proiecte privind schimbarea Constituţiei sau alte vrăjeli guvernamentale şi europarlamentare:
S-a efectuat o nouă operaţie de schimbare de sex. O tipă de 35 de ani, relativ expirată pentru a mai aduce în actualitate şi prioritate problema sexului, şi-a pus cuc. A zis doctorul că se cheamă "neo-penis". Aşa s-o fi chemând în zona medicală, căci în zona noastră, nu se cheamă în nici un fel. Dacă e de la natură, se cheamă din patru litere, ordonate astfel: consoană-vocală-consoană-vocală; iar dacă e de la chirurgie plastică, se cheamă prelungirea traseului de pipi, fără efecte în sfera sexuală. Deci, nu e aia cu "p".
Şi râdem, şi râdem, că aşa e la români, am ajuns să ne distrăm şi la parastas, şi , la conferinţa de presă susţinută de merituosul doctor, ni se livrează altă ştire, la pachet cu neo-cucul:
Operaţia e suportată din fondul Casei Naţionale de Asigurări pentru Sănătate. Adică, din banii noştri. Deci, iată pentru ce tip de intervenţie contribui eu de două'j de ani!
Medicul n-are nici o tresărire, ca să anunţe asta, pentru că el, din punct de vedere profesional e un performer; din nimic, a făcut cuc!
Şi recită şi un verset din lista intervenţiilor chirurgicale suportate de contribuabili: Transsexualitatea este o boală şi se află pe listă.
Care aţi întocmit lista, fraţilor? Voi aveaţi sânge-n cuc, când aţi introdus tâmpenia asta?
Cică e boală psihică şi sediul sexului este în creier. I-auzi ce noutate! Ştiam asta de prin clasa a VII-a.
Dar, cugetăm noi, tot cu resursele aflate în creier, dacă e boală psihică, de ce nu i-o tratăm, nefericitului transsexual? De ce nu cu nişte pastiluţe de psiho-pupu; sau cu ceva electrosocuri? Cine a mai văzut tratament pentru probleme psihice, prin chirurgie plastică?
Înseamnă că orice tâmpit care se urcă pe gard şi cântă, pe la 5 dimineaţa " cucurigu" beneficiază de implant de pene în târtiţă şi creastă pe căpăţână.
Gluma-i glumă, dar ne doare. Ne doare pentru că avem copii care suferă de atâtea boli, care adună bani căzând în genunchi pe la uşile televiziunilor, să le publice pe post strigătele de ajutor, avem oameni mutilaţi care îşi plătesc reconstrucţiile, şi statul acceptă plata unei schimbări de sex, care, fie ea a dracului de schimbare, e un MOFT! Nu mă interesează pe mine că o nebună vrea să dea din fund ca bărbaţii, că de fapt, dă degeaba. Neo-cucul nu o ajută cu nimic. Nişte muşchi prelevaţi de la antebraţ, dimpreună cu un os ataşat de-a lungul, nu face decât să aibă o proeminenţă pişăcioasă în pantaloni.
N-am nici o problemă cu homosexualii, repet că am cunoscut astfel de oameni şi sunt foarte ok; nu am nici o problemă cu transexualii, fac ce vor cu viaţa şi cu sexualitatea lor. dar s-o facă pe banii lor, tătuţu', nu pe ai noştri! SUA îi taxează cu 'j de mii de dolari. Europa, cu 'j de mii de euro, iar la noi nu costă nimic. Toate operaţiile anterioare, patru la număr, au fost suportate tot de CNAS. Pe lista de aşteptare mai sunt alte 20 de cazuri.
Băi, în ce ţară fără cuc, trăim???
Ce dracu legislativ avem?
Trecem dracului cu vederea, orice! Şi firmele privilegiate de stat, şi construcţiile de autostrăzi, vai mama lor, şi micile sau marile ciupeli (a se citi tunuri ) financiare...dar, dă-o-n morţii mă-sii de treabă, să-i scoţi unei trepanate, uterul şi tot ce ţine de sexul feminin, să-i pui o punguţă cu silicon şi un os, pe care să le numeşti neo-penis, şi să i le plătim noi, e de mare porc!
Dacă ne uităm pe lista intervenţiilor care nu sunt suportate de Casă, ne apucă disperarea. Ne mai apucă o tură, şi pentru că se duc bolnavii în spital cu medicamente şi materiale consumabile, plătite din banii lor. Casa nu mai susţine programele pentru anumite categorii de bolnavi cronici.
Pot să întreb şi eu, retoric: S-ar putea desfiinţa acest mare căcat numit CNAS? Nu-mi cer scuze deloc, că n-am sinonim sau element de asociere mai potrivit.
Eu l-aş întreba pe doctorul care a coordonat toată operaţia: Bre, eminenţă! Nu cumva se cheamă mutilare, să-i scoţi matricea toată, unei femei funcţionale, la cererea ei, şi să-i faci cuc?
Lasă abureala cu boala psihică, că toţi ştim cum e cu astea. Se diagnostichează foarte uşor, tocmai pentru că nu sunt depistabile. De-aia se pensionează toţi pe motiv de boală psihică (dar continuă să conducă autovehicule, servicii - chiar de stat - sau intră în componenţa unor consilii locale).
Deci, eu am toată stima pentru medicii care vor să blocheze sitemul, un pic. Numai dacă ar fi şi ei, tari în cuc, şi-ar rezista cu protestul.
Păi, ce dracu facem aici? Ajungem să-i plătim factura de neo-cuc, şi lu' Madame Clarance ,fost Vasile (fără bile) , şi lu Naomi, şi mai ştiu eu cărei ţurlibabe?
Că o ia dracu de legislaţie! Vine o femeie cu barbă la doctor şi vrea operaţie de 60.000 de euro, ca să facă pipi printr-un maţ. Să fii sănătoasă, fetiţă, poţi să-ţi pui şi un cactus îm nădragi, dar cumpără-ţi-l singură, că mor copiii pe la uşile spitalelor!
Cu sictir, un hai sictir, Casei!

Un pas lateral, măcar nu e un pas înapoi...

2011-05-31T12:30:00.027+03:00

Mie mi-e cam lene de la o vreme, sa scriu pe blog, pentru că am de scris destul de mult, în afara lui.
Şi i-aş cam da rasoale, cu nişte linkuri pe la iutub, sau de-astea, dar nu se face aşa.
Azi fac un fel de Poşta redacţiei, pentru cititorii concitadini, care se aşteaptă la nişte aroganţe, sau măcar caterinci referitoare la programul de îmbunătăţire a aspectului orăşelului nostru.
Nu pot să vă fac pe plac, chiar dacă, personal, am nişte cârcoteli justificate. În primul rând, eu îi respect pe oamenii care muncesc, şi nu pot scuipa pe efortul celor care au săpat la spaţii verzi şi au plantat flori. Ei au executat nişte lucrări, ideile nu le aparţin. Nici cei care le-au gândit nu au minusuri prea îngroşate, dar, poate era bine ca lucrarea să fie întinsă pe o perioadă de mai multe zile, ca să iasă totul ca la carte. Lucrul făcut în grabă, se vede. Da' e bine şi-aşa. Să poţi, de fapt să vrei, după atâţia ani, să adaugi cel puţin un aspect de urbanism, e mare lucru!
E drept că, după nişte experimente ratate, în care s-a văzut cât suntem de sălbatici, ca şi cetăţeni locuitori ai oraşului, îţi vine sictir, ca edil, să mai oferi ceva. În perioada de înflorire a magnoliilor, liceenele purtau flori (de magnolii, desigur) la ureche şi treceau ca nesimţitele prin centru, ca nişte Cosânzene.Puţeau ca sconcşii, dar aveau flori în păr. După ce s-au plantat în faţa Casei de cultură vreo 50 de cuibuiri cu panseluţe, în mai puţin de 2 săptămâni, nu mai era nici măcar o amărâtă de panseluţă. Coşurile de gunoi se smulg din postamente, de trebuie să le îngropi în beton, ca pe catarge. Băncile de pe alei se fac ţăndări, după fiecare discotecă.
Poate de-aia am nişte emoţii cumplite în privinţa florilor care s-au plantat recent în centru.
Acuma, sincer, dacă văd vreo botanistă pasionată, care se apleacă să rupă măcar un fir, nu răspund de mine, căci femeile alea de la spaţii verzi stau şi pe frig şi pe ploaie, să-şi facă treaba.
Apreciez şi faptul că toată funcţionărimea din primărie a ieşit la plantat. Sigur că vreo două doamne s-au opărit că stăteam şi le priveam, dar nu mai înroşesc acum blogul să le reamintesc, cel puţin celor două, că, ani de zile le făceam lor treaba pentru care erau ele plătite, şi mă apuca noaptea prin primărie, fără să aud măcar un "mulţumesc", discret. Fetelor, vă sar, că n-am timp prea mult de voi. Şi nici nu primesc un leu de la primărie, pentru bibliotecă; nici pentru curăţenie, nici pentru altceva. Eu mă descurc, voi vă descurcaţi, ei se descurcă. Perfectă conjugare!
Aş dori, aşa cum spuneam şi altădată, să văd cum e amendat măcar un singur nesimţit care distruge spaţiile verzi, sau aruncă gunoaie pe unde-i vine lui. Nici educaţia din familie, nici cea din şcoală, nu mai produc efecte pozitive. Educaţia se face coercitiv, când totul pare s-o ia razna, şi dacă n-ar fi an preelectoral, poate ar trebui să-ncerce primarul câte o amendă din aia, dureroasă ca şi crizele de lumbago (eu din astea fac, mai des, de-aia îmi permit asocierea)
Atunci abia, o sa pot da un "like" adevărat, administraţiei locale. Dar e bun şi un pas lateral. Şi nu vă daţi drumul dezamăgirilor; în ceea ce mă priveşte, ştiu să separ calitatea mea de cetăţean, de cea de salariat, în raport cu autoritatea. Unde e de înjurat, e! Şi aşa va rămâne, toată viaţa, că nu poa' să-şi spele nici cu apă de pe Himalaya, păcatele Numai că mi-ar fi drag să arate oraşul meu , astfel încât să nu mai citesc pe bloguri sau pe FB, că cine a trecut prin Nehoiu, n-ar mai face-o a doua oară!

...
Îmbătrânind, şi mai ales, neavând copii, acumulez multe emoţii pe care nu le pot gestiona corect, şi le transform în furie.
S-a întâmplat azi, să am o astfel de stare. Ce bine , pentru toată lumea, că n-am fost acasă aseară, şi doar mi-au descris vecinii, întâmplarea!
Pe strada mea e un vârstnic foarte bolnav. In ultimele 6 luni s-a internat săracul, de nu mai ştie nici el, de câte ori. Nu a avut ce reproşa personalului medical din spital. Şi, de fiecare dată s-a putut deplasa pe picioarele lui. Numai că aseară n-a mai fost posibil şi atunci a trebuit să solicite salvarea prin 112.
L-au urcat vecinii în salvare, l-au adus târâş, cu pătura,din casă până în stradă, pentru că şoferul e şi el unul singur, şi nu e titan. Una dintre vecine spunea: săraca, asistenta era o fată mititică de statură, nu putea să-l ia ea, ne-a zis să chemăm ceva vecini..
Păi, ce să facem cu o fată mititică, pe salvare? E clar că fata are o şcoală şi o pregătire, nu e brambura pe acolo, dar dacă trebuie să intervii acolo unde nu sunt vecini? Ce ne facem dacă nu trece Ghorghiţă- omul bun la toate, pe stradă, în timpul ăla?
Asta ar fi doar una dintre întrebările retorice, de altfel. Şi nu avem treabă cu personalul de pe salvare, avem cu cei care sunt "pe lângă". Adică, situaţia se discuta aprig şi în contradictoriu, în prezenţa unei doamne care a lucrat la rândul ei, pe ambulanţă, pe când era lupul, căţel ,şi care le-a retezat-o vecinelor pornite să-i comunice primarului că nu se descurcă ambulanţa prea bine: Serviciul de ambulanţă e altă mâncare de peşte, nu are treabă cu spitalul şi nici nu se subordonează primarului! Şi salvarea nu se cheamă pentru toţi... (nici măcar nu pot să scriu asta, din respect pentru vârsta omului ăla).
Fetelor, vă dau o veste proastă, că doamna sindicalistă era probabil nostalgică după vremurile când croşeta lasetă la serviciu: dacă vrea piticul, vă îmbrăcaţi în Mickey Mouse şi împărţiţi pliante, da? S-au văzut cazuri şi la case foarte mari. Şi nu spun asta ca să-i pieptăn bretonul dolănescian, ci ca să aveţi în vedere că e nasol, dacă nu-i place moaca vreuneia dintre voi. Deşi, probabil ştiţi asta. Treaba lui e să strângă voturi, şi atunci preferă să dea cu voi de pereţi, dar să plece stimatul cetăţean, din biroul lui, cu o promisiune...
Şi de-abia aştept să mă întâlnesc cu madam fostă salvatoare, să-i amintesc cum l-a ridicat din curte de la noi, acum mulţi ani, pe soţul ei, care s-a prăbuşit "rangă" lângă bordură şi acolo a adormit. Asta ca să nu mai mănânce borş cu furculiţa, despre cei care solicita salvarea.
...
Deci, să rezumăm:
N-a dat strechea în mine, nu am făcut pace pe frontul de vest!
Dar am o altă linie pentru blogul meu. Blog de campanie, o să am mai înspre campanie, separat de ăsta. Mi-am protejat de pe acum denumirea, că trebuie să scoatem şi noi de-un sendviş.

'zgura presei

2011-05-18T10:49:00.014+03:00

Ştroscane, dujmanii îţi vrea răul, da' n-are valoarea ta!
Pentru noi, ăştia care nu ne pricepem la fineţuri financiare şi relaţii paşnice cu FMI-ul şi alte structuri copleşitoare, lucrurile sunt lesne de înţeles:
După ce babanul Băncii Mondiale a intrat în sinagogă cu ciorapii decoltaţi, iar Jofrel s-a dus , pe o ploaie mocănească, la Cotroceni, cu ditamai găurile în pantofi (că era închis la Dragon, de unde putea să-şi ia nişte başcheţi lejeri), Ştroscan a spart audienţa cu fierbinţelile lui secsuale. Nişte comentarii doar din punct de vedere tehnic, putem face: Probabil, la hotelurile la care sunt cazaţi ăştia ca el, nu e nevoie să tragi de chiloţii menajerelor, că ţi se asigură tot tacâmul, după nişte reguli de discreţie, foarte stricte. Să admitem că l-a luat pe om damblaua, când încă nu era program de vizită pentru animatoare. Rămâne un semn de mirare pe faptul că la un hotel de 5 stele, exclusivist, menajera intră să-i schime ţucalul şi cearşafurile, când vrea ea, aşa, la orice oră! În general, asta se face după un program riguros, de ordine interioară şi se evită prezenţa celui care locuieşte acolo. Nu vii tu cu aspiratorul şi cu găleata, când ăla se odihneşte.
Dincolo de asta, eu am toată stima pentru Ştroscan ăsta. Dacă a înghesuit-o el p-aia care are 1,80 m, e tare! Berlusconea, cred că deja se oftică!
Nu ne interesează cine i-a pus la cale chiloţăreala, şi nici de ce, pentru că s-a văzut asta şi la case mai mari, dar ne enervează că Raj Kapurii ăştia, ba rupţi la ciorapi, ba în tălpi, ba la prohab, vin şi ne arată cum trebuie să treacă economia României, cu luntrea, peste criză.
Ca o concluzie, eu cred că Ştroscan voia să facă planking cu aia, că e la modă.
...
Pentagonul se consultă cu gamerii online
Strategia de siguranță maritimă a Statelor Unite ar putea beneficia de pe urma expertizei miilor de pasionați de jocuri online, consideră specialiștii de la Pentagon. Acesta este motivul pentru care Forțele Navale americane vor consulta mai mulți astfel de civili în legătură cu riscurile la adresa siguranței maritime, informează Mediafax.
Băi, să aveţi grijă cu gamerii ruşi , sau cu ăia Al Qaidişti. Nici copiii români nu stau rău la d-astea, dar noi suntem pacifişti , ca neam, aşa că vor da iama doar din distracţie, prin serverele voastre!
...
Ăştia de la Casa Regală Britanică s-au cam plictisit prin Buckingham şi au plecat, care-ncotro! Mirii- prin nişte insule romantice, Liz- o fugă până-n Irlanda, la o leapşă cu bombe artizanale, iar Charles-prin Transilvania, pe care o găseşte ca fiind un excepţional produs de export. A fost cam ambiguu, n-am înţeles sub ce formă, sperăm că nu teritorială.
Omu' e destul de relaxat, prieten cu natura, cu tradiţia, cu alea-alea, suportă bine şi camerele de luat vederi, dar reporterii de teren rămân nişte idioţi, în ciuda jurnalismului de calitate. Băi, nu zice nimeni să faci reverenţe în faţa lui Charles, deşi, poate n-ar fi rău, dar nu strigi ca lula, de pe buza şanţului: Helloooo, how are you, că ăla nu e Horaţiu de la oteve, sau Cretiniţă!
...
Saif al-Adel, un membru de rang înalt al Al-Qaida, a fost desemnat şeful interimar al grupării extremiste, după eliminarea lui Osama ben Laden
S-a şi fixat preţul pentru capturarea lui: 5 milioane de dolari.
Eu cred că ăştia glumesc! Columbeanca a plecat 5 zile până în America şi s-a-ntors cu un milion. Cam tot atât cred că primeşte şi menajera lu Ştroscan... Deci, pentru ce atâta expunere la violenţă, când milioanele de euro se fac simplu: ori "baţi Cuba" cu statul, ori faci pictoriale, ori strigi că e viol.
...
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că pentru PDL campania actuală a fost un exerciţiu benefic, menţionând că dacă echipa lui Vasile Blaga ar fi promovat mai multe femei, atunci poate că situaţia ar fi fost "puţin mai detensionată".
Vi se pare că, dacă echipa lui Boc concentrează toată fustărimea din PDL, situaţia este forte laxă?
Ca o opinie personală, pe care am voie să mi-o expun, femeile nu au ce căuta în politică, nicăieri pe planeta asta! Femeia este construită din afecte puternice, lucru care nu o recomandă pentru politică sau pentru guvernare. Iar chestia aia, cu femeia care stă în spatele bărbatului şi dirijează de acolo, e adevărată, dar e şi foarte clar exprimată: stă în spatele bărbatului. Să nu mi se sară în cap, că nu sunt genul care face loc bărbatului în faţă, aşa, lejer. Dar, politica e pentru bărbaţi şi neliniştea pentru cei bogaţi!
Later edit: În ceea ce priveşte ştirea referitoare la sfârşitul lumii, care face ravagii printre credincioşi, ateii au promis că vor avea ei grijă de animalele de casă ale celor care sunt convinşi că îşi trăiesc ultimele lor clipe...

Sunt deputatul cu chitara....

2011-05-06T20:20:00.007+03:00

Avem parlamentari, frăţioare! Adică, nu sunt d-al'de Fifi Înaripatul, pe acolo, pe la Camera Deputaţilor; sunt oameni potriviţi, ca marca şi scrisoarea!
Băi, Socaciu ăsta, mai e însurat şi el, cu cineva? Că eu cred că l-a prins andropauza în offsaid , sau e gelos pe cocalarii care apar în reviste lucioase. Şi nu numai pe cocalari, chiar şi pe demnitarii care livrează bule, non stop!
Ce-o fi păţit ăsta, că s-a-mbăţoşat pe cultura noastră cinematografică, şi mai ales pe modul de transmitere a ei? Cică să se transmită oral! Bre, uncle Ben, dacă e problema că îţi lipsesc oralele, las-o dracul'i de treabă, că nu să poa' să nu te descurci, ce dracu! Da', lasă-ne bre, pe noi, ăştia care am apucat s-o facem bătrâneşte, să vedem filme cu subtitrare, nu cu dublare voce, că ne băgăm picioarele în proiectul lu' matale, şi sperăm să se găsească destui ca să-ţi găsească şi locul, şi tratamentul! Nu că muream definitiv după PSD, dar credeam că te'i fi consultat cu nişte băieţi de p'acolo, şi ţi-or fi zis că eşti dus prin rapiţă, cu ideea asta!
Eu nu te iau tehnic şi argumentat, că îmi lipseşte veriga principală în adresarea civilizată, adică bunul simţ. Îţi transmit din partea cinefililor de modă veche: "F(a)lk you! Ca să fie în asezonare perfectă cu genul muzical care te-a cosacrat.
Şi acum să ne întrebăm retoric, ce-o fi vrut să demonstreze cu asta? O vrea să plece la PNL şi nu ştia cum?
Hai să ne imaginăm cum vom vedea filme ca Avatar, The King's Speech, sau chiar....Doamne Fereşte!!!!! Harry Potter, cu dublaj voce realizat de Bendeac şi de Horia Brenciu!
Chitaristul deputat zice că a constatat el cum că s-a cam ros pe la colţuri, limba română, şi el nu face altceva decât s-o protejeze. Lasă-ne, Greieraş, că de asta se ocupa Iorgu Iordan, şi se mai încurcă şi ei din când în când, în lână, stabilind reguli....
Tot el pretinde că a gândit logic, pentru că el gândeşte în limba română. Nu mai gândi, te rugăm, nu te mai gândi ; în nici o limbă! Nu strica buna tradiţie în Parlament! Şi lasă-ne să vedem filme aşa cum trebuie şi astfel încât să beneficiem de toate calităţile pe care le transmite un film! Că poate te punem să-l dublezi pe Bruce Lee sau pe "Cichi Cean" !
Later edit: Interpelat, chitaristul a spus că el e susţinut în demersul lui, de către asociaţiile de pensionari. Bre, ne laşi???? Mai sunt puţini pensionari analfabeţi, în rest, sunt şi ei familiarizaţi cu limbile străine. Şi hai să nu ne mai dăm cu curul de gard, că nu ne apucăm acum să cheltuim ca nebunii pe studiouri speciale, pe salarii actori, pe alea-alea!
Şi , limbile străine se învaţă mult mai facil, DIN FILME, se ştie!

All around my hat...

2011-04-29T16:49:00.017+03:00

Asta-i bună! Cum să nu mă uit la nunta Regală? Doar nu era să ratez pălăriile! N-am apucat s-o văd p-a lu' Elton John, că dress code-ul impunea pălării pentru doamne, şi mă gândeam că apare cu vreuna sub formă de lalea , sau ceva...
Să ne referim scurt:
Lizzie, a bătrână, a fost impecabilă, ca de obicei! Ţinuta ei , cu tot ceea ce presupune (culoare, croială, accesorii) a strigat, ca de fiecare dată: EU SUNT REGINA, DECI AM VIZIBILITATE MAXIMĂ! De la mine în jos, porneşte mireasa, cămila şi restul lumii!
Cămila a fost vai de mama ei! Unde n-a dat Dumnezeu prestanţă, nici noi nu cerem. Haina nu face pe om, în cazul ei.
Kate, pardon, Lady Katherine - Duchesse of Cambridge nici măcar nu poate fi comentată! E dată-n mă-sa, femeia asta! A făcut pe dracu-n zece şi a stins lumina pe alte altare de mirese. Superbă, simplă, naturală! Ce-o fi zis Bianca lu' Bote, când a văzut rochia Prinţesei?
- Fatăăăă, asta n-are 20 000 de cristale Ceaicovschi? Nici colier cu pietre? Nici coc înalt? Doamne Fereşte, nici două ceasuri la două mâini, cum poartă Bote şi alţi melteni??? Hai, pe naiba, nu are nici silicoane. Pi e naşpa, fatăăă, asta! Şi nu i se vede nici pantofii, şi dacă nu e făcuţi de Mihai Albu, nu e trendy! (Fie vorba între noi, putea să aibă opinci în picioare . Prinţeselor, nu e voie să li se vadă pantofii; trebuie să fie rochia de o lungime potrivită la micron)
E superbă, Kate! Şi i se rupe cureaua de la ceas, că n-a vrut mocofanul de prinţ să poarte verighetă! Nici ea nu s-a sprijint de braţul lui, la coborâre din căruţă. Adică, i-a zis într-un fel: Stai cuminte, soldăţelul meu de plumb , că mă descurc singură de-aci încolo!
Am toată baza pe zâmbetul ei convex! P-asta n-o s-o lovească nici o maşină! Nici celebritatea Dianei, n-o s-o aibă, dar pun pariu că nici nu şi-o doreşte.
Stai să ne întoarcem la pălării!
Toată lumea şi tot clerul şi toate camerele de luat vederi, s-au îndreptat către pălăria albastru electric (sau eclectic, mai bine), a...cui credeţi? A Tarei Palmer Tomkinson!!! Prezentatoarea tv. care are ceva probleme de nişte ani buni, cu droagele! Trage fata pe nas, ca la terapia cu polen.
De curând a suferit cea de-a doua operaţie estetică la nas, care se deformase de atâta prizat. Chiar se temea că nu e gata vindecată până la nuntă!
Deci, iată pălăria, cu tot cu ţinută!
Nu facem galerie de pălării, că sunt toate pe net, disponibile, dar remarc ceva interesant:
Când e vorba de ceremonie, capetele încoronate ştiu care e şmecheria! Şi aici am putea să învăţăm de la ele, chiar dacă ţinuta lor face cam cât o garsonieră în Panduri. În definitiv, de mâine, toate chinezoaicele vor face mii de fake-uri ale rochiilor de la nuntă,care se vor găsi la Dragon, cu 99 de lei noi.
Deci, regula e ca rochia să fie până la genunchi, să nu fie neagră şi să fie ceva pe cap, chiar dacă arată ca un cuibar de papagal, cum arăta doamna Tatoiu în studioul Antenei 1.
Poate se mai liniştesc şi designerii români, ăia care fac scuipat la gură pretinzând că pantofii nu mai trebuie să fie la culoarea rochiei sau a pălăriei. Să ne scuzaţi, dar la fetele astea, îmbrăcate de case mari, şi chiloţii erau la culoarea clouchului sau a pantofilor. Mi-e greu să cred că Victoria a Suediei a fost prost sfătuită, când a ales să vină îmbrăcată ca o îngheţată fraise. Eu o găsesc al naibii de OK. Probabil Bote va spune că nu, pentru că se poartă Păun şi Sauvage...

Numai astea două erau cam ca la meciul de baseball, aia cu pălăria ca o ramă de fotografie cre' că e fii-sa fostei cumnate a lui Charles, Sarah Ferguson, care sărea şotronul în balconul regal, după două cocktailuri; sau trei.
Mişto îmbrăcat şi Beckham, a cam forţat nota cu decoraţia primită de la Casa Regală şi a pus-o pe reverul drept, dar el e fotbalist, are voie să facă ce vrea.
S-a dus şi nunta anului!

Sărbători Fericite! Hristos A Înviat!

2011-04-23T20:23:00.014+03:00

Sunt obosită, miros a bucătărie asediată, n-am timp să scriu nimic tematic.
Am luat două cadre cu ouăle(le) vopsite, am vrut şi o felicitare de pe Net, unde abundă ingeniozitatea şi măiestria, dar la primul search imagini pentru tagul "Paste", mi-a dat rezultatul de mai jos, pe care vi-l transmit şi vouă!

Urmează un snop de sărbători! Mai lăsaţi ciordeala din frigider şi mâncatul pe furiş! Vă recomand cele două pelicule de animaţie, apărute de curând: Animals United şi Rio. La Animals United e mişto ca vă scapă de obligaţia de a le explica, în mare calm, copiilor, cum e cu planeta şi cu riscurile la care este expusă din cauza Omului. Filmul are replici şi imagini reuşite, dialog spumos, gen Madagascar.
Copii şi bloggeri, ne regăsim, aici, Marţi, după Paşte!
Hristos A Înviat!
Care nu sunteţi ortodocşi, să aveţi Sărbători Binecuvântate de Dumnezeul vostru, care, de fapt, e al tuturor, şi să fiţi fericiţi!

Terapie cu înmormântări

2011-04-16T19:41:00.011+03:00

sau Greşeala recunoscută e deja prescrisă

- Cotoroanţo, să te ţii tare, că-ţi dau o veste proastă!
(Nimeni n-a ştiut vreodată, cum să-mi dea o veste proastă, aşa că nu mai e nevoie de preambul; sunt pregătită.)
- În primul rând, cotoroanţă-i mă-ta, care are până şi aluniţa cu păr, în barbă, şi care ne scotea ventilele de la bicicletă, să n-o tulim la gîrlă la Ojasca. Şi la ce dracu suni la ora asta, că presupun că mă-ta n-a murit?! N-are tac-tu şansa asta!
- Nu, fă, a murit Catralion, săracu' ! Ştii cât a zăcut? Dumnezeu l-a iertat de chin!
- Aşa, şi??? Ce dracu îmi revine mie din organizarea funeraliilor, necrologul?
- Ce dracu, fă, te urzici atâta? Te invită Costin (fii-su) la priveghi şi alea-alea, ce mai trebuie,poate stai şi la înmormântare, na, nu po' să zic în telefon, că e tanti Chiva aci, face cafea şi aude... ştii că tre' să ne cerem iertare de la Catralion! Vine şi Sorin, şi Oacă...
- Ce să cerem, mă? Da, ce, e holograma lu Gizăs? Aaaaa, staţi liniştiţi băieţi, fapta suferă deja de prescripţie, a trecut termenul legal de când cucii!
- Ce dracu , vorbim aici de temei juridic? E vorba de conştiinţă, că e şi Postul Mare...na!
- Bine, mă, să ne înţelegem! Io vin, că pun pariu, Catralion avea beciul ticsit de butoaie, şi sigur scoate Costin o ambrozie din aia meseriaşă, şi mai stăm şi noi la o şezătoare, că doar aşa am ajuns să ne vedem, la morţi!
.....
Conştiinţă încărcată....n-aş zice c-a fost. Că eram buni de pârnaie, asta e altă socoteală!
Era cam prin '80-'81, clasa a cincea, parcă, şi Catralion (nu se supăra că-i zicea aşa, tot satul, pentru că suna mult mai bine decât numele- Chipăială)...deci Catralion avea maşină. O Skodă S100, obosită rău. Nu-mi mai aduc aminte cine ne spusese, sau în ce film văzusem că dacă pui zahăr în rezervorul de benzină, sare maşina în aer, pe modelul : Toată lumea, toată lumea, sare-acum cu mineeee!!!
Am venit cu kilul de zahăr de la Alimentara, ne-a cam tremurat mâinile, am dat şi pe jos, pe vremea aia nu eram criminali perfecţi şi am lăsat la faţa locului, indicii, mai multe decât capete de acuzare, şi dimineaţă, eram sub podul Bredelesei, să vedem focul de artificii. Stăm o juma' de oră, nimic! Stăm o oră, nimic! Trece Ghiocel, cu traista de scule, somnoros, înjura de toată populaţia Bibliei! 'Ţ aminu' lu copchilu' lu soar'le mă-tii!
Stăteam cocoşaţi sub podeţ şi ne întrebam, ce dracu s-a întâmplat, că doar nu s-a auzit bubuitura! Am ocolit satul, am venit ca din întâmplare prin zona de deflagraţie, şi maşina era bine mersi în curte, în jurul ei, fel de fel de specialişti ai epocii şi ai mecanicii auto... Îmi zice tataie:
- Fă, satanelor! Să nu vă hi pus dracu să turnaţi voi zahăr în tărtăreaţa lu' Catralion, că Miliţie scrie pă voi!
-Ce-ai bre, iar ţi-a uşurat Marioara din pensie, de nu-ţi mai găseşti locul?
- Bineeee, tatăă, io atât vă zic: în curtea mea n-are ce căta puşcărieşi!
Acuma e clar că jumătate din zahărul adresat rezervorului, era pe jos, pe lăngă gura rezervorului... doar prost să fi fost Catralion să nu vadă! Mai ales că era şi miliţian, de-aia ne-am şi mirat, de fapt, că s-a prins cam repede! Dar, chiar dacă n-a explodat, au despicat practic maşina, în curte, au scos tot din rezervor, Ghiocel era drogat deja, că trăsese la furtun benzina, au spălat, au schimbat.... a înjurat Catralion, de s-a-ntunecat Valea Hăidăului, unde e biserica...
Acum, iată-l pe Catralion în preajma ultimului său drum, cu infractorii la capul lui. Sigur că m-am dus la funeralii, că doar aşa mă descarc şi eu. Înmormântarea e un prilej excelent să-ţi uşurezi sufletul. Toată lumea crede că plângi de dragul răposatului...
S-a uitat lumea ca la urs, că noi ne pupam şi ne îmbrăţişam cu drag de revedere, Costin, cavaler galant ne poftea în casa mare, să şedem confortabil, acolo era deja masa pusă, de Tanti Sofica, beată criţă, care se trântise în fotoliu lângă sobă şi bocea cu poza de la nunta lu Ctralion, în mână.
Mă uit la Costin: Mă, ce dracu are Sofica, ori s-a iubit cu tac-tu, de-i tot pupă poza?
- Dracu mai ştie, fată, ce zmotocea el p-ăn atelier sau p-ăn vie, sau pe la post?
A adormit Sofica şi noi ne-am văzut de jalea noastră. Am desfăcut sticla de Chivas, am întrebat aşa, în treacăt, de recolta de struguri de anul trecut... Sorin a pus un CD cu Modern Talking, în surdină.
Pe la 12 noaptea, ne-am strâns ca ielele, lângă Catralion. Nu mai era nimeni cu el.
Sorin zice:
-Spune-i tu, fă, că tu eşti cu discursul, cu astea umaniste, io sunt cu transporturile feroviare, alte alea!
- Ce să zic io, mă, voi sunteţi zdraveni la mansardă? Am ajuns să vorbesc cu morţii? Ziceţi-i voi, că sunteţi bărbaţi, chestiunea chiar ţine de o meserie de bărbat! Dacă-i rupeam Biblia, ca unchiaşu', de-şi făcea ţigări din filele ei, mai ziceam! Ţinea de domeniul meu, cartile.
Până la urmă, n-am scăpat.
-Ascultă, bre! Ăştia s-au îmbătat rău, că nu ţin la wiskey, sunt vai steaua lor, şi acu' cică să îmi cer iertare pentru toţi! Deci, te rugăm să ne ierţi, fapta a trecut deja de termenul limită, dacă nu a existat pagubă şi victimă, nu a existat nici autor şi nici faptă. Înţelegi, matale! Iar Dumnezeu ne-a iertat deja, în clipa în care A hotărât să nu sari în aer! Ai avut un vin bun şi anul ăsta, sper să nu fie nesimţit Costin, şi să-mi dea v'o două sticle, la pachet şi îţi dorim un somn de veci liniştit.
Sorin, beat şi simpatic, bucuros că nu e nevastă-sa cu el, că aia îl arunca în fântână, aşa matolit cum era, zice:
- Fată, zicea nea Zamfir clopotarul, mai devreme, că nu e bine c-a murit în postul mare.
- De ce, mă?
- Nu ştiu, cică are ghinion!
- Ghinion mai mare ca ăla ,că e mort deja?
- Nu ştiu, aşa zicea Zamfir.
- Sorine, să ne odihnim, mămică, mâine e sfânta-ngropăciune, tre' să fim zdraveni, că suntem mândria satului, generaţia de bază, ai înţeles? Şi pleacă dracului de lângă punga aia cu zahăr, ca să nu dezvolţi vreo idee, să n-o punem la camionul care-l duce mâine pe Catralion în ţintirim!
Şi, Costine, să ştii că tac-tu a fost om bun, de-a prins atâta pensie, a fost un miliţian destoinic! Nimeni nu l-a blestemat!

iodul din basca de ploaie...basca mea din păr de oaie!

2011-04-13T16:47:00.020+03:00

Eh, nu, că nu mai avem loc de-atâţia oameni de ştiinţă, care măsoară pe la nu'ş ce institute de nivel academic, tot ce le iese în cale! Ei măsoară! Şi după aia, ies pe ecrane şi-o iau la... Tudy, ca să mă exprim videochatic!
Ăla de la fizica pământului o ia razna p'ăn bălării, că n-o sa fie nici un seism la noi, până în doo mii toamna...Dacă o să avem unul săptămâna viitoare, o să spună că în orice există marjă de eroare, de la 3 secunde, la treij'de ani.
P-ălălalt, de la Nutriţie, aş strica o poală de pietre, ca şi pentru anorexicele alea translucide, cu pretenţie de dive, cărora le zăngăne oasele ca la capre, când se aşază picior peste picior, şi ne povestesc ele despre dietele lor mirobolante. Să te ferească Dumnezeu s-o vezi pe Raicu fără make-up, ai şansa să prinzi un sezon gratis la Obregia, dar ea ne împărtăşeşte cum face ea de se întreţine! Preparaicu, nu vrem să ştim!
Mai e unu ' care măsoară nivelul poluării apelor, dar numai când scapă la tv. câte-o ştire naşpa, despre produse petrochimice sau de care-or fi ele, toxice, deversate în ape care constituie sursa potabila. Dar e clar că , după ce măsoară ăla, zice că nu e nici un pericol, nivelul noxelor nu pune în pericol oamenii. Vorbeşte ca idiotul, şi se uită la tonele de peşti morţi, de pe maluri. După părerea lui, peştii au murit în duel sau la roulette rousse.
...
De la catastrofa care i-a izbit pe japonezi, tot stăm să ne uităm la drobul de sare de pe sobă: a plecat norul, a trecut de Asia, e deasupra Europei, gata, e aici! Plouă cu broaşte moarte, cu lilieci, cu morţii mă-sii!
Sunteţi nesimţiţi! Gata, aţi găsit iod în lacrima ploii şi-n lâna sau ţâţa oii! Iote minunăţie, şi iodul, ca şi aurul , rămân agăţate de lâna oii!E o palmă peste convingerile mele mitologice.Da, am o criză de teorie a conspiraţiei şi mă gândesc că aţi găsit o soluţie să nu mai cumpere românul, de Paşte, miei din Romania, că poate ne aduceţi nişte cadavre lipicioase, colagenoase, din U(i)E! Atât vinde şi ţăranul, lapte şi ceva carne de miel, de sărbători, că în rest, ni se umplu rafturile cu megatone de iaurturi făcute din bale de maţe şi dracu mai ştie din ce căcat.
Ce să vezi, ne creşte iodul prin poiene! Agenţiile de Protecţie a Mediului freacă menta la rece, şi acolo unde chiar e pericol şi duhnesc cadavre de animale moarte, o dau pe după cireş, dar ne vine iod de la japonezi, fatăăă, şi ne face rău la glandă; la glănzi!
După ce că pe la ministerul agriculturii sunt unii, câini surzi la vânătoare, şi statul nu e interesat nici fir, să sprijine producţia autohtonă, acum le mai dă şi cu parul în frunte!
Aşa, şi? Dacă mănânc lactate de oaie de la piaţă, de la nea' Miluţă, îmi creşte radioactivitatea? Mi se aprinde nasul cu leduri verzi şi zic: eu sunt Me-mo! Bip-biip!
Şi nu avem voie nici salăţi, nici buruieni, de prin curte? Cre' că glumiţi morbid! Am făcut o ciorbă de ştevie cu borş şi smântână de oaieee !!!
Am înţeles mesajul, stimaţi specialişti în măsurat , şi ni se rupe basca! Să cumpăraţi care vreţi, struguri, salate şi roşii, crescute în 5 zile! Eu le iau de pe pământ, le şterg un pic pe tricou, şi mă declar fericită. Din cauza iodului; sau, datorită lui!

Chronicles of Narnia: Yeti, matematica şi ghioceii

2011-04-11T11:20:00.009+03:00

Trecusem într-a opta, visul cu două capete, al oricarui elev de gimnaziu. Unu: se apropia liceul, unde se dădea "verde" la golăneli rafinate, fiind musai să depăşim jocurile de maidan, cu sticle de carbid şi mingi umplute cu pietre, şi doi: eram cei mai mari din gimnaziu, noi dădeam ora exactă la tot, în şcoală.
Ni se schimbase proful de mate - înţeleaptă decizie - căci se apropiau examenele de admitere şi noi eram demonstraţia pe viu, a mulţimii vide, la materia asta. Aveam vreo trei inşi, într-o clasă de treizeci, care livrau matematică pe două table, în direct, iar în rest... tufă!
Şi ni l-au adus pe dom' Prefac! Am avut un şoc şocant, căci dumnealui nu dădea semne c-ar vrea să doarmă la catedră, şi nici să facem concurs de bancuri. Nici n-am mai jucat în bănci, Marocco sau Raliu, la sfârşitul caietului.Ne-am adaptat greu. Ne-a tăbărât cu matematica din prima. N-am înţeles niciodată de ce profesorii de mate, cei autentici, sunt foarte serioşi, duri şi te chinuie mai rău decât crizele de gută. Ne-a omorât, domnul Prefac! Ai mei erau fericiţi că nu trebuie să mă mai dea la meditaţii, iar eu am rămas pe veci, cu toate formulele poliedrelor în cap, şi cu sistemele de ecuaţii. Pe vremea aia se învăţau într-a opta, acum am înţeles că se predau în clasa întâi. Ăsta e tot bagajul de matematică pe care l-am adunat, de-a lungul vieţii.
După primele două trimestre, s-a hotărât omul să mai alunge frica din noi, şi să ne relaxeze. Venise primăvara şi ne-a propus să mergem, doar clasa noastră, la ghiocei, într-o poiană alpină, de la Gura Teghii mai sus, peste munti şi văi. Era prima oară când plecam în grup mixt, şi fete şi băieţi; de obicei, pe băieţi îi lua dom' profesor Lupea (mare OM, şi el), la bureţi sau la măceşe.Ne-am pregătit vreo cinci zile, de ziceai că plecăm în Antarctica. Era prima mea expediţie adevărată, şi mi-a procurat tata un rucsac din ăla omologat, verde, cu curele late, din piele pentru harnaşament. Ne-am luat mâncare pentru o săptămână, şi n-am ascultat sfaturile unui coleg, de-i era ta'su pădurar, că nu e bine să intrăm cu mâncare gătită, prăjită, în pădure, pentru că trag lighioanele la noi ca la Muntele Sfânt. Ne-am luat câte o lopată de chiftele şi de şniţele şi de cârnaţi, şi am pornit dis-de dimineaţă, către poiana cu ghiocei. Şi-am urcat un munte, şi-am trecut o vale, şi iar munte, şi iar vale... şi când ne-a dat vestea dom' profesor, că mai avem o singură culme, după care se deschide poiana, atunci ne-a pocnit o sfârşeală, şi-am zis: Noi de-aci, nu mai plecăm, întâi ne odihnim! Şi ne-am întins pe stratul de frunze uscate, şi măsuram distanţa până la cer, mai ceva ca-n poeziile lu' Eminescu... şi s-a auzit o trozneală de crengi, la o oarecare distanţă, şi până să ne dumirim, s-a mai auzit una, plus un grohăit cam prea sonor pentru noi, şi în secunda doi, eram toţi, în vârful muntelui. Acolo, am început dezbaterile pe teme faunistice. A fost urs, că e primăvară şi e înfometat. E lup, că nu mai crede nici dracu poveştile alea că lupii ies doar în haită, şi nu se plimbă, langa-danga, prin pădure, având sindromul solitude. Era Yeti, sau Omul Pădurii, căci circulau legende cum c-ar fi şi din ăştia, dar era cam prea mare distanţa de la Boziorul, la Gura Teghii.
Bagajele rămăseseră jos, la locul de popas. Cine să se rişte, să ni le aducă? Între timp, cineva a strigat: Uaaaaa, ia uitaţi-vă ce-i în valea asta!
Deci, n-am văzut în viaţa mea, asemenea frumuseţe! Toată poiana era înţesată de ghiocei, era, de fapt, un covor imens, alb, cu pete de zăpadă, intercalate. Îmi amintesc nebunia cu care ne-am apucat să adunăm, ne mutam de la un pâlc de ghiocei, la altul, pe motivul "săracu-i şi-al dracului", că erau mai mari alături, ne-am făcut coroniţe, buchete mari...de-aia nu mai puteam noi, de Yeti sau de urşi. Am dat spectacol, am chiuit, am dansat, am cântat, am băunit prin toată poiana aia, eram nebuni de fericire! Cine a mai întrebat de dom'profesor? Cine să sesizeze că nu mai e cu noi? Aoleu, dacă l-a mâncat fiara? E clar, l-a luat! Făceam supoziţii, calcule, dacă e dihania mare, înseamnă că l-a târât, l-a dus în vreo peşteră,; să vedem ce urme a lăsat, şi la ce distanţă. Era numa' matematică, în noi! Ne boceam, cine ne mai arată drumul la întoarcere, că n-am presărat orez sau griş, ca în poveste, ca să recunoaştem drumul. Am selectat meniul de avarie, ştiam de la Orientare Turistica, despre busola naturală-muşchiul de copac- dar noi nu voiam la nord. La dracu, cu Roza Vânturilor! Nimeni, însă, nu zicea: săracu' dom' profesor!
La un moment dat, ne-a tuflit foamea, şi ne gândeam, cine să se ducă totuşi, după bagaje? Parcă mai crescuse curajul în noi, dar nu suficient.
...Şi l-am găsit pe dom profesor, la marginea pădurii, adusese, încet-încet, câte două, toate trăistile noastre, întinsese gecile şi păturile pe jos, urmând să ne cheme la masă.
Vreo câteva secunde, cred că ne-a trecut, un fel de ruşine. Cam nesimţiţi, noi! Dar nu ne-a durut mult! În gândul nostru: e, lasă, profule, că ne usuci cu matematica la ore, pune mâna de cară paporniţe, măcar acum să ne scoatem pârleala!
A fost, de departe, cea mai mişto excursie! Nu ştiu dacă dom'profesor a mai dus vreo serie de elevi, în poiana cu ghiocei, după noi! Poate ne-o fi plăcut pe noi mai mult! Nu eram bolovani, dar nici fanii matematicii nu eram, însă noi, ne-am simţit privilegiaţi.
La coborâre, am aşteptat autobuzul de seară, în cârciumă la Gura Teghii. Noi ne făcusem socoteala, care luăm două beri şi le palmăm până afară, în spatele crâşmei, numai că nu ne-a ieşit organizarea. Ne-am limitat la siropul de cireşe, cu sifon. Am îndurat-o şi p-asta. Mai era un pic, până deveneam adulţi...

Colecţia de carduri , primăvară-vară

2011-04-04T11:00:00.012+03:00

Pe semnul zodiacal al divelor, s-a lipit luna neagră.
Toate fetele astea de cauciuc, de ţi-e frică să le pui la radiografie sau la computer tomograf, ca să nu dea rezultat : roboţi (după compoziţia chimică moleculară), au intrat în conflict declarat cu Zeiţa Themis, care, nici de-afurisită nu renunţă la balanţa ei antică şi la spada-i celebră. Nu se-mbracă de la Prada!
Una a-nceput să-şi vândă boarfele, ca să aibă cu ce-şi plăti avocaţii, alta e cercetată pentru vandalism, iar Ma(i)euţ a făcut moţ la grămadă ! A pozat în câteva cadre pentru promo-ul emisiunii "M.A.I. aproape de tine". Hai, mă Naty, ce dracu, ai intrat tu în cele mai şmechere magazine din Amsterdam, încălţată-n başcheţi, de ne-a crăpat obrazul de ruşine, văzându-te! Cre' că erai pregătită s-o rupi la fugă, dar am văzut şi noi ce pregătire fizică au poliţistele, p-ăn Olanda.
Ce să comentăm, noi, astea frustratele, că îşi cumpărase, toată gaşca, ţoale de 80.000 euro! Ce înseamnă suma asta pentru ei? Diurna de week-end. Sigur că lu ta'su nu i-a picat bine deloc, evenimentul cu potera olandeză grămadă pe fie-sa, dar iată ce înseamnă să nu se petreacă în România! Dacă era aici, fata părăsea arestul după două ore şi banca păgubită îşi cerea scuze familiei (ei), iar paguba era acoperită din dobânzile şi comisioanele altora. E simplu, mecanismul. La Olanda, lucrurile se schimbă, iar portocala e mecanică.
N-0 luăm cârcotăceşte, căci s-a auzit şi la case mari, pe la Hollywood sau prin alte culise, de vedete cleptomane care ciordesc un parfum de pe raft, sau o pereche de şlapi, nu? Bine, vorbim de nişte persoane care şi-au făcut avere în zeci de ani, sau secole (Hilton sau Rockefeller). La noi e vorba de nişte piţipoance şi nişte cocalari care umblă globetrotter cu rucsacul de carduri falsificate, prin lume, şi vin acasă cu prada de sute de mii de euro, în cinci zile. După care n-ai loc de ei prin tele-vizuini şi locaţii de lux, plini de spume şi tupeu, oferindu-ne consultanţă gratuită în domenii considerate de noi, proletarii infecţi, tabu.
Maieuţ, de exemplu, declară război basmului care ne-a consacrat cu ideile filosofice din mitologia românească referitoare la condiţia omului în Univers (n.r. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte) , şi zice că elixirul tinereţii nu se află în vreo apă vie sau ceva, ci în "secsul" oral. Deci, o oarecare suprapunere avem, măcar cu motivul folcloric al basmului, în sensul că se comunică pe cale orală. Da, ea a fost foarte mândră de puţul gândirii ei, declarând asta. Şi în plus, că a încercat în viaţă, toate plăcerile, ca să nu rămână frustrată. Vă daţi seama, ce apăsare pe noi, cei care, în nimicnicia noastră, nici la 40 de ani n-am reuşit ce a putut ea , până la 20?
În sfârşit, zic şi ţiganii bogdaproste că au mai ieşit din gura UE-lui, că prea erau ei vinovaţi de toate lebedele gâtuite de pe lac, şi de tot mărunţişul adunat de prin fântânile cu puteri miraculoase! Avem reprezentare serioasă, acum! Chiar şi Severin era jalnic, cu şpaga lui măruntă.
Eu zic să organizăm un concurs naţional, din ăla de desfăcut sticle şi citit sub capace, care divă urmează la judecata celebrităţii?
Pe Maieuţ am văzut-o acum ceva vreme la o benzinărie . Nu se poate să nu-ţi sară-n ochi, maşina şi numărul personalizat. Doar nu mă apuc să comentez faptul că are o... amărâtă de maşină, la 20 de ani! Doamne fereşte, fata munceşte, ca şi celelalte, asemeni ei, pestriţe şi crude. Din prezentări de chiloţi, faci bani, nu surcele! Dar, nu pot să vă descriu cum i-a vorbit băiatului de la pompă, şi cu ce maţe-ntoarse a intrat înăuntru, de parcă mergea prin rahat de elefant! O priveam şi nu înţelegeam fenomenul: o fufă tunată, proastă de rupea pavajul, umplea un spaţiu cu personalitatea ei împuţită.Nu vreau să mi-o imaginez la proxima descindere în vreo benzinărie!

S-a strigat bingo! Nu mai avem spitale!

2011-04-01T18:54:00.012+03:00

Ia să vedem, ce vrea Lecteriţa să spună? O fi cinică? Exact!
Mari Adunări Naţionale, prin faţa spitalelor care sunt pe lista lui Ceche. De ce vă adunaţi, stimaţi cetăţeni? Ce doriţi? Să nu se închidă spitalele? Da' de ce vă doare aşa, la lingurică, din cauza asta?
Sper să nu mă suspectaţi că pup în cur guvernul, cu măsurile lui, cu tot! Nu, deşi suntem în plin post, nu ratez ocazia să-i dau la toţi dracii ca să-i ardă-n foi de smoală. Dar nu pentru că ne-au tăiat salariile. Nu, eu întotdeauna strâng din dinţi, şi merg înainte cu capul sus. Şi, câtă vreme am un cap, cu o minte anexată (şi conectată) şi nişte abilităţi practice, fac pe dracu-n zece, şi supravieţuiesc fără să miaun la vreun miting. Poate că trebuia să trecem prin foc, ca să iasă metal preţios din noi, dar nu avem alchimişti desăvârşiţi. Ăştia , nici să ne mintă, nu au habar!
Ultima măsură hocus-pocus, a guvernului (nu mă stresaţi, că nu vreau să scriu cu literă mare) este închiderea a şaizeci... şi ceva de spitale. Prima data cand am auzit de asta, m-am înfuriat. Dar acum, reconsider atitudinea.Foarte bine!!! Să le închidă! Să mă ierte colegii bugetari, care lucrează în aceste spitale! Dacă sunt oameni destoinici, îşi vor găsi, poate, un loc de muncă, dar să nu mai văd în viaţa mea, bolnavi tânguindu-se că ei nu au bani de doctori, şi nu-şi permit spitalizări la oraş! Am crezut că-mi crapă capul, când am văzut, de curând, la Antenă, câţi bani se adună din biletele cumpărate de români, la jocul ăla sinistru, bingo! Suntem nişte idioţi, nu facem doi bani ca naţie, dar ne scuturăm precum calul de băşină, de naţionalism feroce şi vorace (vorba lu' Bratu). Cât de tâmpit îţi permiţi să fii, încât să-ţi dai ultimii bani pe bilete de bingo, în speranţa absurdă şi matematic infimă, că ai să te îmbogăţeşti? Cât să fii de fraier, încât să-i faci tari în rangă, pe ăia care administrează jocul?
Le ia faţa, românilor, suma pe care ar câştiga-o ipotetic, dar nu stau nici de-ai dracului, să gândească o juma' de minut: Mă frate, dacă am da banii ăştia, pentru spital? Că tot vrem să-i dăm! De câştigat, câştigă la bingo, vreo câţiva, iar în studio am văzut TOOONEEE de bilete! Containere de bilete! Am crezut că o iau razna! Vreţi bingo? Băgaţi bingo, tataie, şi faceţi foamea, apoi, şi vă internaţi la Cuca Măcăii, bocind ca oligofrenii, că voi n-aveţi bani!
Nu mai am nici un sentiment de milă sau de compasiune pentru ăştia! Nu suport putorile şi păduchii care vor să li se dea! Nu contează ce, dar să li se dea! Am un pic de rezervă de politeţe, faţă de blog, că precizam eu ce să li se dea, ăstora!
Norocul nostru e că ne-a scăpat spitalul de pe lista lu' Ceche The Hune, nu c-ar fi ceva de el, săracul spital, dar e singurul între Braşov şi Buzău. N-am, Doamne Fereşte, comentarii la adresa personalului, sunt nişte oameni de toată isprava, potriviţi pe posturile lor (mă rog, cu excepţia unui mare număr de "fermiere" cu aere şi muci de dive, n-ai loc de atâtea fiţe, pe lângă ele, dar, cine dracu le bagă în seamă? Astea, dintotdeauna s-au considerat ceva mai deştepte decât asistentele şi medicii). Dar a ajuns şi spitalul ăsta, de nu-mi vine să cred! Îmi amintesc de anii de până în revoluţie (nici p-asta n-o mai scriu cu literă mare). Era director, un tip criminal, îl ura toată lumea, era un fel de piticu', dar mult mai dur! Fraţilor, dar era o curăţenie în spitalul Nehoiu, de te speriai! Nu vedeai o a naibii de infirmieră sau de femeie de serviciu, stând, şi nu aveai de unde preleva nici amprente, pe vremea lu' Dogăroiu! Se dădea cu ceară pe pardoseala de ciment, şi se dezinfectau clanţele uşilor, de două ori pe zi! Odată m-a văzut Dogă', rezemată de perete, eram obosită de atâta stat în picioare. M-a făcut de toată măciuca, îmi venea să intru în ciment! Avea dreptate! Dacă se sprijină toţi ţugulanii de uşi şi pereţi, speli pereţii zilnic! Nu că nu i-ar fi spălat, pe vremea aia! Acum, să te ferească Dumnezeu să vezi Policlinica, sau Spitalul! Nu se poate aşa ceva! Nu sunt bani pentru nimic, se stie , dar să ne înţelegem: eu, dacă sunt femeie de serviciu, aduc de acasă nişte leşie de cenuşă cu apă, că e cea mai şmecheră soluţie ever, şi şterg pe jos, sau pe uşi. Nu mai stau să mă gândesc că nu'ş ce soluţie dezinfectantă, e permisă, şi nu'ş ce substanţe! Şi-i spun directoarei: Doamnă, n-or fi ei, bani de materiale, dar eu trebuie să fac curăţenie, că pentru aia m-am angajat aici, nu pentru manichiură franţuzească, si eu spal pe jos cu ce pot, nu ma certati ca nu e solutie omologata! Am crezut că visez, cînd i-am văzut unghiile unei femei de serviciu! Impecabile şi foarte lungi! Bine, repet, toată lumea e fericită că nu răspund eu de femeile de serviciu, pe planeta asta!
Nu înţeleg prea bine, apropo de soluţii pentru spălat, de ce s-au omorât gângavele alea la coadă la detergent promoţie, alt reality show televizat! Nu păreau că îl utilizează.
Aşadar, răspunsul meu final , în legătură cu spitalele, este: să le închidă! Să vă luaţi bilete la bingo şi să aşteptaţi să vă sune Ţociu şi Palade, şi să vă facă boieri!

Filme care trebuie evitate !

2011-03-25T21:11:00.005+02:00

Cei care folosiţi forma pentru plural a imperativului "trebuie", menajaţi-vă activitatea cardiacă, şi nu vă bucuraţi că am călcat în strachina limbii române; n-am călcat. Şi am alergie dermatiformă, când aud cuvântul "trebuiesc".
Trecem brusc la dezvoltarea subiectului promis în titlu , şi vă spun direct: Nu vreţi să vedeţi filmul "The Road"- 2009 !!!
Eu am vrut, şi nu a ieşit tocmai bine, experimentul.
Făceam un inventar al filmelor pe care le-am scăpat în ultimii doi ani, şi îmi atrage atenţia, Ioana, asupra ăstuia. Cică: cre că-i bun, că e cu ăla, şi mai bun, Viggo Mortensen!
După ce am organizat noi, ad-hoc, un colocviu ştiinţific, privind cetăţenia şi mai ales, etnia lui Viggo, am zis să şi vizionăm filmul.
Am omis nişte chestii absolut obligatorii, şi anume să verificăm ce premii au săltat ăştia cu filmul The Road, şi mai ales ce părere au cinefilii. Am descărcat ca disperata, filmul.... era cam ciudat ce vedeam eu la potrivirea scenelor cu subtitrarea, dar mi-am zis: Ete, na, parcă e primul film cu atrocităţi, pe care-l văd! Deşi, mărturisesc că sunt foarte sensibilă la chestii care presupun acte de sadism. Şi am dat drumul la film. Începe plat şi de fapt, n-are început. E un fel de început al sfârşitului. Filmul are vreo 10-12 personaje, dar e atât de static şi concentrat pe o singură scenă generică, încât poţi jura că sunt doar două personaje. Este înfricoşător cum se poate regiza o simulare de postapocalipsă! Şi totuşi, e atât de real, pentru că lupta pentru supravieţuire presupune nişte acţiuni uluitoare! N-o mai lungim, ca pe guma de mestecat, tot filmul e înţesat cu antropofagi- canibali - şi oricât de tare am îndrăgit personajul Hannibal Lecter, vă spun eu, că ăla era bebeluş pe lângă ce vedeţi în The Road. Lecter nu avea depozit de alimente, care să conţină câteva zeci de cadavre sau... carne vie. Nimic nu recomandă filmul ăsta: nici povestea, nici rolurile, nici personajele, nici imaginea, nici coloana sonoră, nici situaţiile, nici intriga, nici măcar drama, care are proporţii hiperbolizate.
În concluzie, nu vreţi să vedeţi The Road!

Japonez şi român - complemente circumstanţiale...

2011-03-19T10:41:00.013+02:00

...de mod
Indiferent care e forma de organizare socială a unui popor, ni se prezintă, prin comparaţie, net superioară nouă. E dureros chiar şi numai să exemplificăm, pentru că zbuciumul nostru de români cu clonţul mare, ne face să reacţionăm obraznic.
Parcurgem o perioadă în care Japonia a centrat atenţia planetară, pe poporul ei. E uluitor şi aproape imposibil de procesat, pentru noi, cum traversează ei perioade dramatice. Reportajele realizate la ei, în mijlocul catastrofei, ni se par defecţiuni tehnice, de sonor. Ne luăm televizoarele la omor, că le-a picat circuitul sonor, pentru că altfel nu putem crede că e tăcere absolută şi resemnare, în rândul celor care stau la cozi de kilometri, să îşi aştepte rândul la raţia de apă, sau de găluşte cu orez. Ce-ar fi, să transmită şi la ei, Pro.Tv-ul sau Realitatea, cum stau românii la coadă, sau cum participă, cu eleganţa şi disciplina unor lupi flămânzi, la inaugurarea de supermarketuri. Să vadă şi ochiul japonezului cum îşi înfig românii cheile în baxurile cu zahăr, sfâşiindu-le ca să adune preţiosul aliment, de pe jos, şi să-l îndese, până şi în buzunare. Cât de mult trebuie să-ţi jigneşti specia, ca să ajungi să-ţi construieşti singur situaţii degradante moral? Cât de nesimţită poţi să fii, ca femeie,ca, după ce te aranjezi două ore în oglindă şi te împopoţonezi cu pălării şi cercei, să te arunci ca o bivoliţă în călduri, într-o grămadă de demenţi, ca să prinzi o cutie de pateu, sau un detergent, la care primeşti gratuit, un burete de vase?
Am mai discutat odată, despre japonezi, şi am precizat ce anume determină fascinaţia mea pentru ei. Nu mă interesează absolut deloc că, de-a lungul istoriei, au deţinut cele mai abominabile metode de tortură şi sadism, în faţa cărora, chiar şi Dr.Mengele se simţea umil şi neîndemânatic. Şi nu e momentul să spunem: Lasă, că Dumnezeu vede şi de-aia le dă în plex! Asta-i bună! Te pomeneşti că noi, românii, suntem fete mari, la capitolul atrocităţi! Le putem da lecţii, şi noi, la tortură! Numai cei care au trecut prin închisorile comuniste ştiu unde poate ajunge românul, la capitolul cruzime şi despuiere de simboluri umane.
Japonezii au brenduit noţiunea de grevă mută. Noi am dat grevei nişte valori care sparg orice scală. Mai zilele trecute, am beneficiat de spectacolul grevei la români: mici, bere, sticle de ţuică, pictură pe faţă, spectacol cu trupe folk sau rock, prilej de shopping la capitală cu transport moca...Muieri isterice şi bărbaţi jenibili, care habar n-aveau pentru ce se află acolo. Sunase goarna vreun lider de-al lor, pe care l-au făcut tare-n conturi şi-n afaceri! Ce fel de grevă e aia în care ţi se pune la dispoziţie transport, masă, cafea, păpuşă gonflabilă şi ce mama dracului or mai fi vrând protestanţii? Când ai cuţiutul înfipt în os, te duci pe jos, te aduni spontan, te laşi dus de principii, nu de autocare Mercedes cu televizor şi lăutari.
Fraternizăm şi noi, în felul nostru, cu japonezii: lansăm lampioane pe Dâmboviţa, din dor de Haloween, probabil!
Mă întreb, dacă ar organiza şi japonezii concursul "Japonezii au talent", ce am vedea la ei? Ce talente ar avea, de am rămâne cu ochii căscaţi de uimire?!? La noi e simplu, zace foamea în noi, stăm cu vătraiele în sus, la televizor şi râdem când o vedem pe baba porno, dansând Lacul Lebedelor, mult, mult, mult street dance (de care, altfel?) şi o grămadă de Pavaroţi , Iglesiaşi şi Madone, care, culmea (!!!) trec de preselecţii, doar ca să ne amuze pe noi. Ce-am ajuns! Dacă vine unul cu ceva abilităţi practice, de exemplu tunde trei persoane în 5 minute, strâmbă din nas Mihai Petre , acest zeu olimpian al dansului, şi zice că ăla nu e talent. Talent e la alea de se încolăcesc ca şerpii Boa, pe bară. Şi n-ar veni vreunul, cu vreun traforaj, să ne arate că talentul lui e în creaţie şi îndemănare. Nu... la noi, toată lumea dansează, cântă, iar noi ne simtem bine.
Şi nu ne facem griji pentru ziua de mâine, pentru asta avem Guvern, cantine sociale, ajutoare de la UE (biscuiţi şi zahăr), iar când se modifică un Cod, cel al muncii, de exemplu, suflăm flăcări pe gură şi pe nas. Păi cum, şi nu mai e voie să ai concedii medicale, o treime din an? Eeee, păi mai bine, vrem şomaj!
...
Se spune că nu poţi avea pace până nu treci prin război, şi nu poţi avea provizii până nu treci prin foamete. Dumnezeu are planurile Lui. Să nu ne mirăm, dacă ne va servi o lecţie, din care, cei rămaşi, s-o ia de la capăt, ca după Potopul Universal. Ce imagini să folosesc? Pe cele în care stau japonezii la coadă? Pe cele în care , pompierii lor şi cei de la descarcerare, scot tărgile cu morţi, dintre dărâmături? Păi cum să-i vedem noi, stând cu capul plecat, muţi de durere şi plini de demnitate? De ce să nu băgăm vreo poză de la Boboteaza ortodocşilor, unde se păruie şi-şi smulg hainele de pe ele, toate tâmpitele? Cum să folosim un videoclip în care o japoneză ne spune cu o stăpânire de sine foarte bine exersată, că ea trebuie să se comporte foarte natural în faţa copiilor, ca să nu-i sperie. Doamne Fereşte! La noi, prima grijă , mamele îşi iau copiii în braţe şi urlă ca nişte hiene, de parcă e de-ajuns , pentru copil, că e în braţele mamei, care-i sparge timpanele şi-l umple de groază.
De câte intervenţii a fost nevoie, din partea Împăratului Akihito, ca să explice poporului, care-i sfârâiala? DE UNA SINGURĂ, calificată ca fiind fără precedent, dar sobră şi concisă. A fost un ordin-rugăminte: ajutaţi-vă reciproc! El ştie că rezolvarea problemelor e în ei înşişi! Premierul lor nu iese rangă, precum Sarkozy, la Summitul G8, de abia se mai proptea în pupitru. Cum să vorbeşti despre cele 8 Mari Puteri, dacă tu eşti mausoleu? Nu mai zic, că după fiecare inundaţie, noi urlăm: să vină Boc, arză-l-ar focu' , să ne dea ajutoare! Să ne dea primăria!
Să ne dea toţi, numai Dumnezeu să nu ne dea, că nu mai are timp nici fufa aia de la Realitatea, tălâmbă şi gângavă, să întrebe românii din Japonia: Câte insule credeţi că sunt acum acoperite de ape; şi nici Cătălin Radu Babaroase, ăla şmecher, care transmite din omăt, până la brâu, sau din gârlă!

What makes the difference...

2011-03-11T22:33:00.005+02:00

Vreau să vă faceţi timp, şapte minute, pentru un spectacol suprem!
Nu pot să pretind că aş şti cum să-l prezint, sau să-l descriu.
Merită să-l urmăriţi, face mai mult decât o mie de tratate ştiinţifice!

Show-uri şi miştouri

2011-03-07T11:57:00.017+02:00

Numai ce s-a încheiat showul plătit de Antene, pe Euforia, Next Diva , care ne promitea o nouă divă, capabilă să arunce în aer toate ţâţele şi popourile rotunjite din greu, cu silicoane, şi care demarase cu o preselecţie drastică, şi cu avertizarea continuă a candidatelor:
" Trebuie să ştiţi că aici nu promovăm vulgaritatea, şi veţi avea mult de muncit să ajungeţi dive autentice, care să-şi dozeze corect feminitatea, imaginea, mersul, comportamentul, dicţia, zâmbetul... Aici nu promovăm sânziene şi senzuale de Dorobanţi"
Câştigătoarei i se promisese prim plan şi prime time pe ecrane. Merita, dacă avea să fie o divă de tip wow!
Şi s-a marcat rezultatul: a câştigat o pisicuţă blondă, numa' chicoteli şi gestică a corpului, din abundenţă, care prezintă o emisiune boring, despre cum să ne îmbrăcăm, Doamne Fereşte!
Prin finală ajunsese şi o dansatoare , fostă "de-a lu' Vârciu", căreia i s-a dărâmat gardul , că n-a câştigat, pentru că a izbucnit după aia, în tabloide şi în show-time-uri, ori în chiloţi, ori fără ei, în şpagat pe baruri, pe bare...
Am zis: pas! Bine că a trecut!
Şi vine năvală, un alt concurs, de tip show: Next Top Model!
Am avut o bănuială că iese tot un fel show cu dorobanţiste, şi iată că s-a împlinit profeţia!
În primul rând, se ocupă Bote. Să fiu contrazisă, dacă sunt prea cârcotaşă, sau chiar idioată, dar, în afară de show-uri în care el recrutează viitoare "creaţii" Pygmalionice, care sfârşesc în ţarcul fotbaliştilor, sau la Capatos, Bote se mai ocupă cu ceva? Nu vă repeziţi cu precizarea că e creator de modă. O fi fost, dar , de la o vreme bună, în afară de chiloţii pentru băieţi, nu mai văd vrie de creaţii de-ale lui. Şi nici piaţă de desfacere, să pici pe spate! Creatorii români, reali, nici măcar nu se văd, la televizor. Ei sunt concentraţi pe munca lor, au evenimentele lor, în care se promovează, şi unde se remarcă. De curând, la Săptămâna modei de la Berlin au fost invitaţi şase români, printre care nu era şi Bote, desigur, dar care au atras atenţia şi despre care s-a vorbit şi ale căror colecţii au fost remarcate.
Să-mi spuneţi şi mie, la ce mari prezentări este invitat Bote, şi noi n-am auzit? Când zic prezentări, zic Chanel, Dior, Valentino. Cu de-al d'ăştia au urcat pe pasarelă, românaşii noştri de care n-a auzit nimeni( în afară de Irina Shrotter).
Cât despre showul care a început de câteva săptămâni, am nişte observaţii de cabotină: candidatele sunt trecute de 20 de ani, ba chiar, culmea, sunt şi două de 25 de ani, durdulii, cu ţâte mari, care n-au nici o legătură cu ceea ce se cere de la un viitor top model, având în vedere că şcoala de formare pentru asemenea profesie începe de la 15-16 ani, iar la 25 eşti out of stage, eşti expirată de mult. Modelele nu au nevoie de forme, de frumuseţe, de silicoane, pentru că, am mai precizat asta, ochiul clientului trebuie să focuseze pe rochie, nu pe divă. Surprinzător, în timpul filmărilor, în timpul repetiţiilor, uneia dintre concurente, cea de 25 de ani, patroană de Cafenea pe Dorobanţi, chiar i se spune: Dorobanţisto! Dar o păstrează, deşi fata e de o vulgaritate exagerată, are o dicţie şi nişte expresii ( cenzurate de bip-uri), de nu mai înţelegi ce dracu caută aia acolo?!? Mai e una, măritată, mărişoară şi ea de vârstă, care, după trei săptămâni de show, are părul vopsit într-o culoare pe care n-o s-o vedeţi vreodată, pe podiumuri sau foto reclame, roşcatul ăla mahon violet, şi se mai vede şi de două degete, crescut părul natural, ceea ce e absolut aiurea, adică le pregăteşti pentru o anume profesie, dar o laşi pe aia nevopsită, pe motiv că ea nu vrea în ruptul capului să-i fie schimbată culoarea la păr!!! Despre ce vorbim aici? Despre mutre şi băşini de vedete de trotuar, sau de şcoală de modelling? Pe alea de până în 18 ani le-a exclus, şi atunci mă întreb: oare de ce? Pentru ce e toată preselecţia asta, ce se ascunde în spatele swoului? Pentru ce vrem bucăţi de 25 de ani, cu buze de un kil şi cu forme durdulii? Au aproape 60 de kg, doua dintre ele. Premiul cică ar fi, pe lângă bani, un contract pe 4 ani cu cea mai mare casă de modă din România. Sărim peste faptul că nu ştim care e casa aia. Pentru ce ar vrea, însă, o casă de modă, un contract cu un model care ajunge la 30 de ani, până expiră contractul? Nici măcar la primării sau la casieria de la taxe si impozite, nu te angajează, dacă ai 3o de ani!
S-a difuzat la un moment dat, un interviu cu o româncuţă ajunsă pe podiumurile internaţionale de modă, care era neica nimeni , aici, în ţară, şi care face carieră la greu, la marile case, în afară. Şi ea povestea cât de draconică e viaţa modelelor autentice, ce sacrificii, ce muncă asiduă se stoarce din ele!
După cum se desfăşoară lucrurile în showul lui Bote, eu consider că e pentru altă branşă, selecţia asta. Bun! Să zicem că sunt pentru arta fotografică, reclame de lenjerii intime, parfumuri, cosmetice. Nu intră nici aici, deoarece fotografii nu au nevoie de astfel de show-uri, ca să aleagă fetele potrivite. Un fotograf dat dracului, le vede de pe stradă, de la prima privire, dacă sunt bune de aşa ceva. Şi, vorbind de fotografi de fashion, să ne scuzaţi, dar îi ştim şi pe cei care sunt cei mai tari: Bărăganu, Pascu, Lazăr... în timp ce Henessey e mai pe glossy, pictoriale din altă categorie. E diferenţă între bun şi popular, în toate domeniile. Şi nu înţelegem prezenţa unor tipi care vorbesc stricat româneşte, doar ca să pară că sunt din paleta internaţională de gen. (exact ca şi la Next diva). Frate, dacă ai sânge de profesionist, inviţi un fotograf de podium, dat în mă-sa, care , din start elimină paraşutele şi mahalagioaicele, şi lucrează doar cu potenţiale talente.
Astfel că, în afară de replicile agresive şi nesimţite ale celor două vulgăriciuni, care fac doar scandal şi sar la bătaie, sub privirile îngăduitoare ale lui Bote, nu văd ceva care să mă trimită spre lumea modellingului, din punctul de vedere al telespectatorului.
E cam trasă de păr şi deja disperată nevoia lui Bote, de a ne tot arăta creaţiile lui, şi modelele care defilează cu sticle şi pahare pe cap... Deja e prea mult. Indiferent cât de laxă este lumea modei, şi câtă încărcătură sau descărcătură artistică presupune ea, revin la atenţia care trebuie să se îndrepte către creaţia vestimentară, către rochie, nu către sticlele de şampanie prinse în breton.
Mare păcat că Bote s-a concentrat de câţiva ani, doar pe tabloidism, pentru că părea un tip care să fisureze într-o bună zi, zidul dur al lumii modei, şi să pătrundă în aria de gen. Numai că, dacă eşti tot timpul înnebunit să apari pe ecran cu mărturisiri din viaţa privată, scandaluri cu metrese şi veleităţi de prof. Higgins, care scotoceşte prin cafenele, ca să scoată vreo Eliza Doolittle pe care s-o ţină minte toate ziarele de scandal, deja nu mai eşti creator de modă, ci un div, şi atât! Chiar şi faptul că s-a ajuns să i se spună Bote, şi nu pe numele lui, care e şi emblemă de creator, e jenant şi descalificator, pentru el.
Sunt mulţi bani cheltuiţi aiurea, de către Antene, pe show-urile în care Bote le tot plimbă prin locaţii de lux, pe şcolăriţele de modelling, le pudrează cu viaţa de lux, dar nu vedem muncă de profesionist, din care să iasă o mare bătaie pe casele de modă, ca să prindă vreo fotomodea de-a lui. Înţelegem că licenţa este cumpărată, este o copie a America's Next Top Model, dar nu mă aşteptam să fie lipsit total de originalitate. E copiat totul, şedinţa foto din abator, cea cu şerpi... e o copie jalnică. În afară de modul cum au înţeles americanii să selecteze fetele. Acolo erau fete de podium, de nu ştiai pe care s-o excluzi!
Felicitări creatorilor care îşi fac treaba fără să ne considere tâmpiţi, pe noi, consumatorii de televiziune, care mai reuşim să distingem între linia "putorette" şi "high profesional"
După concursul acesta, pot să pun pariu că vom auzi de concurente, ba că una s-a cuplat cu nu ştiu ce om de afaceri, alta e asistentă tv, sau autocolantă pe maşinile prezentate în show-room.
Deci, după ce am văzut că noua divă nu e divă, că de la Burlacul, a ieştit o învingătoare care, nu numai că nu e bucata lui Bote, dar a intrat şi mai în umbră decât era, iar acum avem şcoală de modele care nu vor fi ever, modele, ce mai urmează? Next top...ce? Next Top Government?

Unde fugim de-acasă?

2011-03-04T10:12:00.029+02:00

Din când în când, vă mai spun pe unde merită să faceţi turism gastronomic; sau, pe unde nu merită. Recomandările de azi:
1. Trattoria Del Chianti, din Braşov
Restaurant cu specific italian, cam pitit pe o stradă, pe care o nimereşti doar dacă faci manej rutier prin oraş. Locaţie discretă, spaţiu amenajat elegant, decorat cu mult bun gust, compartimentat. La secţiunea fumători, câteva mese, cam câte două, din fiecare: de două, de patru şi de şase persoane.
Încep cu minusurile, cu bilele negre, deoarece, contrar aşteptărilor, le-am înregistrat.
În compartimentul pentru fumători era un fel de bază a personalului care deserveşte tot restaurantul, plus barul. Şi acolo staţionau: un chelner, care era al secţiunii respective, alt chelner, care era pentru nefumători, o duduie care se rotea pe un scaun inalt, in fata unui computer pe care inregistra comenzile, de la chelneri, bartenderul si inca o duduie, nu stiu ce rol avea. Ei discutau liber, in gaşcă, lângă mesele consumatorilor, făceau glume... Nu e deloc în regulă, nici pentru imagine, nici pentru confortul consumatorilor.
Ne-am aşezat la o masă de două persoane, deşi suprafaţa mesei este foarte mică, este de fapt, o măsuţă de cafea. Ca să facem loc farfuriilor şi paharelor, am pus pe pervazul ferestrei, scrumiera, sticlele de apă, sosiera, solniţa, pachete de ţigări... Mă întreb, ce făceam dacă alegeam masa din mijlocul salonului?!?
Altă greşeală care mi s-a părut de începător, a fost a chelnerului, care, deşi s-a apropiat politicos de masă, pentru a ne lua comanda, a observat că între timp se ridică cei de la masa de patru, de lângă noi, singurii care mai erau la ora aceea la masă, şi vor să plece. Chelnerul a plecat de lângă noi, lăsându-ne cu comanda nefinalizată, şi s-a dus să-i conducă p-ăia. Am strâns ceva mai ferm din dinţi, şi l-am aşteptat. Bine-nţeles că nu fusese atent la un detaliu din comandă, şi a adus primul fel fără garnitura solicitată. I s-a făcut observaţie, mai mult în glumă decât ca dojană, am început să consumăm. Un muşchi de vacă uscat, cu rucola şi parmezan, pe care vi-l recomand, ca aperitiv. Foarte gustos, şi frumos prezentat!
Între timp, la televizoarele montate în perete, date în surdină, se transmitea patinaj artistic, europenele. M-am bucurat, mergea masa cu un asemenea program. Numai că barmanul, care era în lipsă de clienţi, era interesat de fotbal, şi a comutat programul, deşi vedea că ne uitam la patinaj cu interes, şi rămăsesem singurii clienţi în restaurant. M-am abţinut, n-am comentat, deşi mi-a fost foarte greu să înghit chestia asta.
Ne-am luat de mâncat, şi, toţi, dar absolut toţi angajaţii, se uitau la furculiţele noastre. Nu se mai uitau în altă parte. Ne analizau. Şi nu eram nişte creaturi căzute prima oară într-un restaurant, avem educaţia şi instruirea necesară pentru a ne desfăşura în astfel de localuri
Bomboana pe colivă a venit cu felul doi: nişte paste umplute, cu sos remoulade si parmezan, foarte gustoase, ca dealtfel toate preparatele, dar ţi le aduce DIRECT din cuptor, unde au fost preparate în vasul din care mănânci. Deci, în faţă aveam un bol mare, care încă mai făcea bulbuci, fierbea, şi la exterior avea scurse şi arse, şiroaie de conţinut.
Am aşteptat ca în filmele mute, cu lacrimi în ochi, să se răcească. N-a fost chip, oricum ne-am opărit de ne-a luat dracu'
Una peste alta, nu contează doar aspectul, firma şi gustul mâncărurilor, care sunt, toate, OK!
Organizarea, interesul pentru relaxarea angajaţilor, pus înaintea consumatorilor şi faptul că îţi fierbe mâncarea în faţă, nu mi-au plăcut!
Vă recomand restaurantul, doar dacă aveţi tupeul să le atrageţi atenţia asupra deficienţelor. Eu m-am abţinut, doar pentru că eram invitată, şi nu e politicos să mă adresez direct, chelnerului, nici cu observaţii, nici în ceea ce priveşte comanda. Ca şi consumator, îmi permit să emit pretenţii , în cazul lor, deoarece restaurantul are un număr considerabil de stele, preţuri pe măsură, şi aş dori să se reflacte în toate aspectele.
______________________________________________________________

Cea de-a doua recomandare, doar cu plusuri bifate, este
"Restaurantul-Popas 2D", de pe Drumul Naţional 10 Buzău-Braşov, mai exact spus, La Dobrică. La Cislău
Nu mai fusesem de ani buni acolo, deoarece e destul de aproape de casă, şi, ori mâncam pe unde umblam, ori mai aveam răbdare un sfert de oră până acasă.
Dar , am ales locaţia de 1 Martie şi m-a surprins foarte plăcut schimbarea care s+a produs cu restaurantul 2D.
Aşadar, este amplasat la km 40, pe Lunca Cislăului, unde, de obicei, şoferii calcă acceleraţia, relaxaţi, şi unde vă aşteaptă domnul Vasile de la Circulaţie, regulamentar, cu radarul, şi vă arde de vă rupe, aşa că, aveţi de ales o intre amendă si o masă pe cinste la Dobrică.
Vă recomand viteza legala, si alegeti masa! Restaurantul, cu popas, cu motel, se adresează în special celor aflaţi în tranzit. Este uşor de identificat, după faţada principală foarte generoasă, cu un decor imens din piatră, gen: Sesam, deschide-te! din Ali Baba şi cei 40 de hoţi. Parcare vastă, şi pentru tiruri, şi pentru vapoare.
Curat, prietenos, toaletele sunt impecabile (stiti ca eu am o boala cu astea), servirea este asigurată de o chelneriţă care e , toată, numa' suflet şi zâmbet.
Mi-au plăcut mesele grele, din lemn masiv, şi scaunele stabile, tot din lemn. Urăsc restaurantele cu mobilier din metal - mese şi scaune - uşoare, care tot scrâşnesc pe pardoseală. Mesele sunt foarte încăpătoare, şi sunt decorate cu minimum de accesorii.
Ca o paranteză, pe firul DN 10 mai sunt restaurante drăguţe, cum ar fi Hanul de Piatră , Ciuta sau Măgura, dar, de exemplu, la Hanul de Piatră, chiar dacă este mâncarea gustoasă şi este curat, decorul este îngrozitor. Pe mese, pe pereţi şi pe la toate colţurile sunt fel de fel de flori artificiale şi figurine de halloween... amestecuri de stiluri, fakeuri si kitsch. Mmm...nu! Nu e deloc OK. La Ciuta sunt nişte scoruri de-ţi crapă capul, nu prea sunt clienţi, şi nu pariez pe sursa de aprovizionare. La Statuie, la Măgura, scoruri mărişoare, dar, cam vulgare vreo două fătuci pe acolo, le-am prins în sezonul Crăciuniţelor, şi erau îmbrăcate horror bitch. E prea mult Moş Crăciun, peste tot! În perioada aia, sunt sătulă de colinde, în benzinării, în parcări, în malluri, în super-marketuri, unde îl aud suspinînd pe Fuego, "Împodobeşte mamă, gardul!"
Deşi pare că e prosper, având în vedere cât s-a extins, ca afacere, patronul nu e prea atent la cum arată personalul, şi eu consider că la servit masa, nu e cazul să pui nişte mam'zele care ar face ravagii în alte împrejurări. Acolo, la fel, personalul se adună în salonul principal al restaurantului , şi se chiţăie, discută.... Nu mi-a fost prea comod nici la Măgura.
Revenim la 2D.
Meniul este configurat după specificul românesc, traditia zonală şi destinaţia localului. Fiind un local de trafic, de traseu turistic sau economic pe firul DN 10, unde se opreşte omul să mănânce bine, să se simtă sătul, meniul nu conţine gogomârle exotice, meduze, şi caşaloţi.
Este românesc şi al naibii de gustos!
E imposibil să nu ceri şi al doilea castron cu ciorbă, iar păstrăvul....dai cu căciula după câine, obligatoriu!
Vă recomand şi saramura de pui, dar eu am remarcat gustul păstrăvului prăjit, totuşi! Ştiţi că la păstrăv e o problemă, el fiind un peşte mofturos şi şmecher. dacă nu este crescut în locuri bine igienizate şi nu este hrănit corespunzător, are gust fad, sau de..baltă.
Aici am găsit un păstrăv excelent, mă cam mir să se mai găsească pe la restaurantele din zonă, până la Braşov, unul la fel. Este proaspăt, se dezosează perfect, rămânând scheletul ca la Chilly Willy. Cu precizarea că eu i-am ronţăit coada, un obicei pe care nu pot să-l anulez.
N-am efectuat cercetări, dar pot să pun pariu că provine de la păstrăvăria din apropiere, de la Calvini, care este deja celebră în reţeaua de specialitate, încă de pe vremea lu' Ceaşcă.
La 2D găseşti smântână naturală şi adevărată, la fel şi brânzeturi (ferma proprie), iar conţinutul farfuriei , precum şi aspectul, designul ei, sunt de nota 10 !
Preţuri foarte convenabile.
Mi-a plăcut, tocmai pentru că m-a surprins! Şi pentru că se ţine bine ancorat în branşă, fără să aibă şapte stele, şi fără să se adreseze divelor şi divilor. Poţi mînca acolo, lejer, fără să vezi la masa alăturată, nişte botoaxe hialuronice, care miaună monosilabic.
Îmi pare rău că nu am găsit o poză recentă, disponibilă pe net, ci una de acum vreo 2 ani, de dinainte de renovare. Am observat că nu e autopromovat, prin sait propriu, iar prin saiturile de turism, foarte puţin.
Eu zic să-l încercaţi, însă! Aici se organizeaza si evenimente care presupun public consumator in numar mare, are si cazare, pentru cazurile în care rămâneţi impresionat de ţuică şi de vin, şi nu mai puteţi urca la volan, deoarece domnul Vasile s-a mutat după prima curbă, şi radarul e pe "pornit", iar traista cu fiole e la îndemână.
Later edit: am găsit, totuşi, pe Facebook, o fotografie de interior, cu aranjament pentru cină festivă.

Patima nopţii...

2011-02-28T13:11:00.018+02:00

şi liniştea de după...
A fost noaptea Oscarurilor! Pentru mine, când e vorba de Olimpiadele Iernii, Formula 1 şi Oscar, nu e noapte, nu e somn, nu e ceas.
Am reuşit să mă detaşez de evenimentele naţionale de mare anvergură, cum ar fi divorţul lui Iri şi congresul udemereului, unde am avut ocazia, a nu ştiu câta oară, să ascultăm cu emoţie de român, imnul Ungariei, inaintea celui românesc, unde noul preşedinte se angajează să sprijine guvernul sau opoziţia din Ungaria, şi să se implice în problemele lor... Mi-aş fi dorit să văd o urmă de iritare pe faţa lui Crin, când, ca şi reprezentant al unui partid NAŢIONAL, şi-a auzit imnul, al treilea în ordinea intonării... Şi cea mai tare fază mi se pare că udemereul insistă să li se acorde cetăţenilor români de etnie maghiară, şi cetăţenia ungară. Habar nu are că, în felul acesta, ei vor obţine lejer, mult râvnita viză de SUA, şi se vor mai împuţina.
Spun, deci, că mi-am îndreptat cu greu concentrarea pe Oscaruri.
Am avut ceva emoţii, dar am avut şi sufletul împăcat, la final.
După cum ştim, şi la Oscar, e ca şi la orice alt mare festival, sau gală internaţională. Câştigă cine are o poveste, un mesaj de transmis. Nu e ca la alegerile electorale,unde câştigă cine pupă mai mulţi copii, sau cine îi pocneşte cu pixelul albastru , sau cine croşetează ciorapi în direct.
Şi este clar că The King's Speech, a venit cu povestea. Una reală, pe care nici cetăţenii britanici n-au prea învăţat-o la istorie, ea petrecându-se în epoca în care "media" nu era la mare zvâc. Mai ales că Regatul britanic avea fel de fel de colonii, în care nu ajungeau bârfele privind defectele fizice sau morale ale monarhilor. A fost foarte bine ales momentul unui astfel de film, mai ales că pretenţioasa Casă Regală a Marii Britanii a fost destul de scăzută în popularitate şi simpatie, după moartea Dianei. Ori, acum era nevoie de o cosmetizare a ei, fiind în prag de nuntă a anului.
Filmul mi se pare excepţional, iar actorul..... nici că se putea altul mai bun! E limpede că trebuia să joace Colin Firth, rolul Lui George al VI-lea, pentru că doar un actor de şcoală teatrală British putea să intre în universul unui astfel de personaj. Iar Firth a absolvit un colegiu regal şi a lucrat în manieră british.
Aş fi fost fericită, ca şi mulţi alţi iubitori ai filmului, dacă şi Helena Bonham Carter ar fi obţinut premiul pentru rol secundar, dar... n-a fost să fie!
Despre Geoffrey Rush, în rolul lui Lionel Logue, profesorul de logopedie neconfirmat de şcoli specifice, nici nu mai vorbim! Are un rol extraordinar, şi presară umor de calitate peste toată intriga, eticheta, sau drama.
King's Speech a fost la mare bătălie cu Black Swan care este, de asemenea, un film superb conceput şi realizat, cu mica precizare a cârcotaşei Lecteriţe, că a fost dus uuuuşor în nişa horrorului. Era suficient să se sublinieze dualismul sau contopirea alb/negru- ingenuu/frivol - bine/rău, însă Aronofsky a mai înfipt şi nişte cioburi şi nişte pile de unghii, pe ici, pe colo. Iar Natalie Portman, a fost nevoită să ia pe umeri greul rolului (interpretare-coregrafie), cu cel al personajului. Probabil, de aceea i-a fost recompensat talentul, cu premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal.
The Fighter, şi Inception, chiar nu erau filme de trofeu, dar la nominalizare...la chestii de sunet, nişte imagine...merg. Nici The Social Network nu e film de trofeu, dar coloană sonoră, are!
În orice caz, The King's Speech a prins patru "bucăţi", din douăsprezece, aşa că mergem acasă liniştiţi.
Vă recomand filmele premiate la toate categoriile, eu nu am apucat să văd vreo două, dar toate merită! Până la urmă, toate sunt bune, dar numai câte unul din fiecare categorie, trage jarul pe turta lui. Sigur că fiind noi, se găsesc mai greu la "piratache", dar se găsesc. Nu au apărut DVDrip-urile, dar merg Xvid-urile, de nu se poate!
A! Am uitat de rochii!!!! Ca de obicei, stai cu rasuflarea taiata, cand e vorba de tinute. Mie mi s-a parut cea mai... socant de frumoasa si spectaculoasa, rochia rosu pompeian a Sandrei Bullock. Superbe si cea a Scarlettei Johanson, realizata de Dolce Gabanna, si cea de culoarea plum, a Nathaliei Portman.
Spectaculoasă si rochia Nicolei Kidman, buchisită de amicul Galliano.
LISTA COMPLETĂ A CÂŞTIGĂTORILOR PREMIILOR OSCAR 2011
Cel mai bun film: "Discursul regelui/ The King"s Speech"
Cel mai bun regizor: Tom Hooper - " Discursul regelui/ The King"s Speech"
Cea mai bună actriţă în rol principal: Natalie Portman - "Lebăda neagră/ Black Swan"
Cel mai bun actor în rol principal: Colin Firth - "Discursul regelui/ The King"s Speech"
Cel mai bun actor în rol secundar: Christian Bale - "The Fighter"
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Melissa Leo - "The Fighter"
Cel mai bun scenariu adaptat: "Reţeaua de Socializare/ The Social Network"
Cel mai bun scenariu original: "Discursul regelui/ The King"s Speech"
Cel mai bun film de animaţie: "Toy Story 3"
Cea mai bună regie artistică: "Alice în Ţara Minunilor" de Tim Burton
Cea mai bună imagine: "Începutul/ Inception" de Christopher Nolan
Cele mai bune costume: "Alice în Ţara Minunilor"
Cel mai bun machiaj: "The Wolfman"
Cel mai bun lungmetraj documentar: "Inside Job"
Cel mai bun scurtmetraj documentar: "Strangers No More"
Cel mai bun mixaj de sunet: "Începutul/ Inception"
Cel mai bun montaj de sunet: "Începutul/ Inception"
Cel mai bun montaj: "Reţeaua de socializare/ The Social Network"
Cel mai bun film într-o limbă străină: "In A Better World" de Susanne Bier
Cel mai bun scurtmetraj: "God of Love"
Cel mai bun scurtmetraj animat: "The Lost Thing"
Cele mai bune efecte vizuale: "Începutul/ Inception"
Cea mai bună coloană sonoră: "Reţeaua de socializare/ The Social Network"
Cel mai bun cântec: "Toy Story 3" - "We Belong Together"

Nacked sledging, pentru răceală şi gripă

2011-02-22T14:15:00.004+02:00

Pentru răceală şi gripă, s-au înregistrat cele mai multe remedii. Nici unul nu e bun! Împachetarea în scutece cu alcool, de care am beneficiat toţi, în copilărie, s-a dovedit că e contraindicată, deoarece alcoolul ridică febra rapid, şi trecem la temperatura de avarie.
Ceaiurile sunt, aşa, de hidratare, mai mult cosmetice. Paracetamolul, fiţele de Fervex şi Coldrex şi Humex şi Mumex, şi alte ex-uri, ţin de placebo şi atât; antibioticele sunt interzise, pe buna dreptate, ridichea neagră cu miere e...bleahh, tincturile şi poţiunile şi siroapele , o aglomerare de sticluţe inutile şi ineficiente în dulăpiorul cu medicamente...
Pe scurt, poţi să-ţi administrezi pilule, şi cu "p" mic, şi cu "P" mare, căci, până nu-şi face guturaiul, damblaua, o săptămână cu ferăstraie care-ţi taie capul, nasul cât pătlăgica şi vocea de reptomit, nu trece !
Au stat nemţii, au cugetat, că la ei e tradiţie în filosofie, şi au zis:
Achtung, mein herren und damen! Din acest aine klainen moment, am demitizat noi înşine celebra Aspirin Bayer, ba chiar o bagatelizăm, pentru că am găsit aine metoden de fentat gripen!
Săniuşul în pielea goală!
Nici nu prea aveau ce dracu să mai inventeze, că maşinile bune le-au inventat, tehnologie, platinum premium... Ei nu prea fac studii ca americanii, care descoperă tot timpul câte ceva, ba că Biblia e un fake, ba că sexul oral e mai periculos decât fumatul... Acuma, să fim serioşi, ăştia de la Universitatea din Ohio, cre că sunt abstineţi sau onanişti, sau ceva... sau n-au efectuat studiul pe cine trebuia. Păi, cum să spui europencelor, să se lase de sex oral, că e pericol de orofaringo... dracu ştie cum îi zice la afecţiunea aia! Păi, măi, americanilor, nu reuşesc ele gagicile să se lase de fumat, dar să.... Nu! E clar, preferă cancerul!
Iar nemţii, se distrează.
Au plecat unchieşii, cu baboaştele lor, pe pârtie, neamule, şi-au lepădat ludovicii şi gogoşarii de pă ei, şi s-au aruncat voiniceşte pe sănii, la vale,cu cucul gol, prin zăpada purificatoare.
Nuuu, nu sunt de la Misa, căci ei recunosc terapia cu bere, şi o păstrează cu sfinţenie, iar denumirea pişvaser e dată sancţionator pentru băuturile cu gust de pipi, deci nu-s din filmul ăla!
Sunt doar nişte domni, care au avut neşansa sa fie programaţi genetic , astfel încât să aibă un mecanicism de tip orologiu, să fie automatisti, să-şi împartă ziua şi viaţa în segmente riguroase. Din acest crunt motiv, când ajung la pensie, şi nu mai au program...german (căci nu are sinonime, sintagma asta, e definiţie universala pentru disciplina şi administrarea muncii), bătrâneii o cam iau prin mirişte. Creierul nu li se poate relaxa aşa, cu una cu două, şi atunci apar nişte minunăţii în viaţa lor!
Şi se duc să facă baie în zăpadă, nu contează că, la plecare, nu-şi mai găsesc toată anatomia externă, unele formaţiuni resorbindu-se, în interior. (cred că e cam pleonasm, ăsta, dar îl las, pentru efect)
Mă, tatailor şi mamailor! Cum nu ştie ea Udrea, să facă turism din ţăcăneala unora! Toată lumea se gândeşte la chestii tipice şi normale. Păi, ar trebui promovată legenda cu Zăpada Zânelor, cea necălcată de picior de om vreodată, care se găseşte pe păşunile alpine cele mai de lângă nori, şi care, topită, îţi dă tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte... şi ce de legende de trilu-lilu mai avem noi! Ce forfoteala naibii ar fi prin zăpada asta a zânelor, daca le-aţi trimite nişte pliante!
Adică, ei se promovează mişto, zăngănindu-şi...clopoţeii prin zăpadă, să vadă lumea şi să dea năvală, şi noi facem gondole pentru romantici incurabili!
Şi ne tratăm cu sirop de pătlagină. Trist popor, triste remedii!

Din nou, la ora de caligrafie

2011-02-18T09:49:00.003+02:00

Nu toate deprinderile se menţin înscrise în memorie, ca mersul pe bicicletă.
Scrisul de mână, de exemplu!
Mi-am pierdut îndemânarea la scris. M-am nenorocit! Acum de-abia, constat că e o vreme bună, de când nu mai scriu de mână. Nimic! Chiar şi lista de cumpărături, o scriu în Word, şi o scot la imprimantă.
Am sesizat că am o problemă, de curând, încercând să scriu caracterele din alfabetul rusesc, v-am spus că m-a apucat damblaua să învăţ limba rusă. E drept că au o grafică specială, dar nu pot caligrafia corect nici corespondentul lor în limba română.
Mi-am dat dictare. N-am putut să scriu mai mult deo juma' de pagină. Mi-a amorţit mâna, m-am enervat. Scriam urât!
E culmea, nu pot să cred că e adevărat ce se întâmplă! Am avut parte de scris, toată viaţa! Cel puţin la serviciu, făceam maraton la scris, zilnic!
Acum, nu mai pot să leg frumos literele, nu am un stil, scriu, când aplecat, când ascuţit, când puchinos!
O să râdeţi, dar mi-am cumpărat caiet pentru clasa întâi. Stiloul, îl mai am, din şcoală.
Şi seara, am lecţii de caligrafie.
Computerul, deci, e o formă invazivă de alterare a simţului practic. Până acum, o declarau doar oamenii de ştiinţă, cercetătorii, cu care nu am relaţii prietenoase, însă, recunosc, m-a atins sindromul!
Nu mai zic de mâncatul cu farfuria pe genunchiul stâng, ridicat. Pot să mă duc liniştită la preselecţia pentru "românii au talent", nu cred să mai ţină cineva în echilibru, cana de ceai şi farfuria cu supă, pe genunchi.
Acum, m-am întors la scrisul după dictare.
Mă întreb, Doamne Fereşte, o veni ziua să exersez şi încheiatul şireturilor ?
Şi mă gândesc serios, să renunţ câteva ore pe zi, la computer.
Am experimentat lucruri şi mai neplăcute, în viaţă, nu văd să-mi provoace vreo suferinţă, chestia asta! Poate e chiar parte dintr-o terapie benefică.

Răscruce...

2011-02-17T19:31:00.016+02:00

Pentru că iarna abia a început, fiind prima ninsoare cu zăpadă adevărată, adică din aia care scârţâie, mi-am dublat timpul pe care îl petrec la computer, şi pentru că nu am nervi pentru o oroare de joc nou, m-am concentrat pe amărâtul de blog, şi am conceput aşa, o anamneză, apoi am stabilit că trebuie să fac ceva curăţenie prin el.
Când am început blogul, acum vreo doi ani, parcă, am plecat la drum vreo 5-6 "prieteni". Nu erau ai mei, erau ai lui Neli-Hani, el fiind mai vechi în bandă. Încet-încet, s-au mai adăugat, deşi reţeaua nu e aşa de rapidă în conexiuni, ca FB, de exemplu. E selecţia mai riguroasă, pentru că nu se rezumă totul la like şi apreciază asta .
Mi-am recitit postările, eu fiind cel mai bun critic cu mine însămi, şi constat că erau mai bune, la început. E totul în raport cu starea pe care o am, asta e limpede. Viaţa mea s-a schimbat brusc , în scurt timp, în direcţii diferite, şi nu e uşor să le faci faţă, nici dacă doar citeşti despre ele, dar să le mai şi trăieşti!
Însă nu am renunţat la blog.
Pe prieteni, i-am pierdut pe drum. Sicti n-a mai postat de câteva luni, la fel şi Zeneseu, Chioru a închis taraba,Neli intră şi comentează din obligaţie, din cinci în cinci postări, de fapt acum nu mai intră deloc, pe la vechii prieteni. Manole, sufletul bloagelor, nu mai intra nici ea, decât la mare sictir, o dată pe săptămână, după care , dacă eu n-am putut comenta la vreo două postări de-ale ei, m-a sancţionat în stilul ei , aşa că nici n-a mai intrat...
Ei bine, fraţilor şi lumilor, indiferent care vă sunt motivele, să fiţi sănătoşi!
Veţi spune, din politeţe, că nu aţi avuit timp, că aţi avut probleme, o fi adevărat, dar la ceilalţi din blogroll, aţi avut timp să intraţi.
Înseamnă, atunci, că nu am calitate, din punctul vostru de vedere.
Nu mă ruşinez, şi nici nu mă obrăznicesc să spun de ce nu mă ruşinez.
Nu transpir după trafic, îmi este suficient ce am, bucuria mea e să văd că am vizitatori, nu neapărat comentatori,mai ales că mi-am pus barieră la comentarii, de ceva vreme, dar, dacă tot aveam construită o relaţie de prietenie, dacă tot comunicam şi în afara bloagelor, poate era frumos să şi rămână astfel. Am în listă bloguri pe care le citesc, dar nu le comentez. Şi eu sunt în lista unora care mă citesc, dar nu mă comentează. Dar, noi eram prieteni...
Nu sunt supărată, dimpotrivă! Intotdeauna îmi creez oportunitatea de a alege o alta situaţie, pentru ca boala lunga e moarte sigura!Şi pentru ca să nu-mi miroasă a penibil, pentru că nu ştiu să mă comport astfel, lista mea se modifică, începând de acum.
Încheiat comunicatul!

Flirt cu Lecter

2011-02-16T12:26:00.008+02:00

Nu există condiţii mai bune pentru flirt, decât o asociere sadică şi letală de parcare aglomerată, centru urban cu trafic îngrozitor, ger de-ţi pocnesc urechile, zi de marţi, la care se adaugă personaje de drastică selecţie: Lecteriţa, mânioasă, călcând excavatoriceşte prin centrul municipiului, cu o depresie cruntă de shopping şi cu o faţă de rechin căruia tocmai ce i-a rămas inotătoarea dorsală într-un harpon, şi doi interlopi , genul valutist anii '90, alen-deloane cu gulerul ridicat şi buzunare marsupiu şi mai ales Audi alb, cât vaporul.
În mod normal, din toată fauna răspândită pe străzi, la ora aia, nici un exemplar de mascul n-ar fi putut avea, nici cea mai pervert formă de atracţie faţă de mine, Lectera rechinoasă; nici măcar dacă erau numai bărbaţi în jurul meu, şi nici picior de ală femeie. Nu aveam nici minimum de date care să mă promoveze în fanteziile vreunui mascul. La un moment dat, chiar mă vizualizasem într-o vitrină, şi nu era foarte în regulă, ceea ce vedeam!
N-am găsit nişte afurisite de ghete, nicăieri ! Peste tot, modele de mare şic, pe care nu aş putea să le încalţ nici singură în casă, cu toate uşile încuiate! Degeaba anunţă retailerii reduceri de sfârşit de sezon, lichidări de stoc, faliment şi ce se mai poate pe criza asta, nu găsesc nişte încălţări care să şi arate a aşa ceva. Peste tot, nişte boscârnăi cu tălpi groase şi bot rotund, tocuri hidoase şi accesorii chicioase pe carâmbi... Nu pot să înţeleg moda *parcare de tiruri* sau *bar de noapte la subsolul autogării*. Îmi doresc încălţăminte care să aibă forma piciorului, calapod perfect, confecţie şi material de bun simţ... adică îmi doresc imposibilul! Şi mai ales, ceva să se potrivească străzilor pe care calc eu, la mine acasă. Nu am avut noroc la cumpărături şi drept urmare, toată lumea din trafic trebuia să afle asta, după faţa mea. Ori, când am dat nas în nas cu interlopii, în parcare, era teoretic imposibil să se uite vreo secundă spre mine, doar dacă nu cumva aş fi avut vreo floare în păr, sau ceva...
Se uită unul, ridică din sprânceană, nu aşa de arcuit ca mine, dar pe aproape, îi repede colegului un cot delicat şi subtil, de s-a pomenit ăla cu un coş de gunoi în braţe, se uită şi ăla, zâmbeşte amabil... eu îmi fac scurt un calcul, cât mai aveam până la maşină, cât de mult trebuie să-mi schimb mimica, iar la nevoie cât de mult trebuie să fac economie de cuvinte (lucru imposibil, din cauza configurării mele genetice).Cât sunt eu de Lecter, trebuie să se ştie foarte clar, cu interlopii de Buzău, nu te pui ! Că până scoteam eu telefonul să apelez la mai vechiul meu prieten din spital, şef de clan, aş fi fost de mult în elicopterul Smurd,împănată cu tuburi.
Încerc să trec pe lângă ei, care tocmai încetiniseră mersul. Primul impresionat de mine, dă să iniţieze dialog:
- Sărut-mâna,sărut-mâna, sunteţi supărată pe tot Buzăul, azi!
- Nu tocmai, mai degrabă Buzăul e supărat pe mine!" Pe ăştia nu ai voie să-i ignori, pentru că se cheamă circumstanţă agravantă.
- Sunteţi foarte interesantă
- Mă dezamăgeşti, zic, sau mai bine zis mă întristezi, mă obligi să realizez ce resurse slabe are Buzăul la femei mişto, dacă m-ai observat tocmai pe mine
- Lăsaţi, că la asta ne mai pricepem şi noi, facem şi noi diferenţa !
- Fratele meu, înţeleg că e a doua zi după Valentine's, şi e lumea obosită, sau fiecare a plecat cu bucata acasă, dar mai aveţi ce recruta, sunt fete tinere, super bucăţi, iar eu nu văd să vă împiedicaţi voi de legea privind relaţiile cu minore... mă rog...chiar nu am date pentru a atrage atenţia.
Şi risc ( căci nu se poate să nu scap eu perla): Şi sunt prea obosită şi prea distinsă, pentru voi!
Am crezut că mai am un km. pana la uşa maşinii, deşi era langă ea deja.
- Da' nu-i nimic, că facem şi noi dialog cu distincţia dumneavoastră!
Hopaaa, ăsta are prezenţă de spirit, e mai rău !
Apelez la cuvioşenia lor, prezumată prin prezenţa unor cruci groase, la gâtul lor.
-Băi, suntem lângă biserică, şi avem şi peste patru'j de ani fiecare! Se cuvine ceva drept cugetare, nu?
-Bine, săru'mâna, vă lăsăm, n-am avut noroc azi!
-Mie-mi spui? Dar, crede-mă, cu mine n-ai noroc, nici dacă mă vezi cu un mănunchi de trifoi cu patru foi în mână, o potcoavă la gât şi una atârnată de geantă. E testată treaba.
Când am intrat în maşină, mă simţeam mai în siguranţă decât într-un ou.
Îi spun Ioanei: am flirtat cu interlopi, din ăia ruginiţi. Cred că erau tare plictisiţi, dacă s-au dat la mine!
...
Ciudate mecanisme de atracţie au bărbaţii! Nici femeile nu funcţionează mai simplu, şi numai pentru faptul că mă gândesc la asta, e semn de bătrâneţe!

Sub semnul lui Meletie

2011-02-11T20:20:00.016+02:00

Avantajul uliţelor de la sate este doar beletristic. Cel mult, te transportă mental în lumea Moromeţilor. Dacă vrei să te fereşti din calea vreunei tutane, care ţine neapărat să întocmească o conversaţie cu tine,cand tocmai te grabesti,nu răzbeşti! N-ai unde! Stânga, poartă încuiată, dreapta, casă părăsită cu poartă încuiată, în faţă, tutana, în spate maşina de gunoi care e mai lată decât strada
Strada mea este o uliţă, şi ridicolul nu vine de la faptul că locuiesc eu pe ea, ci că este în zona zero a urbei, este strada pe care este amplasată primăria, este strada sediului administrativ; dar este o oroare, un depozit de rable existente sau tranzitante, după cum devine situaţia. Pe stradă am frizerie, şi toţi gibonii îşi parchează tărgile la uşă, să nu cumva să îşi mişte herniile vreo doi metri, în capăt am un atelier foto şi xerox şi IT, ai cărui clienţi şi mai ales manageri parchează în colţul intersecţiei, sau mai nesimţiţi, în mijlocul intersecţiei... Strada mea cu ochi frumoşi! : Şi mai e şi înfundată la un capăt! Mi-e frică să postez o fotografie cu strada mea, realizată acum 33 de ani, pe când era meritoriu , adică un teritoriu plantat cu meri,până să primească denumirea oficială Aleea Merilor, iar alături, o fotografie cu strada mea de acum! Este o involuţie crudă, şi ca elemente de urbanism, şi ca nivel de civilizaţie. Cândva, oamenii aveau bun simţ, acum nu mai au, îşi lasă căcatul înşirat pe la porţi, mormanele de fiare vechi, încă înmatriculate, sau resturile de la construcţii. Strada mea e un hoit, dar nu mă mai consum; altădată eram foc şi pară, acum sunt foarte relaxată.
Mai nou, avem şi magazin second hand, inaugurat azi. Prilej de pelerinaj cu lume bună, la mine pe uliţă. În asemenea context, dau nas în nas cu o matrafelniţă pe care n-am mai văzut-o din liceu, adică din 19o7, de la Răscoală. Am crezut că mor cu zile, m-a ţinut aia de vorbă o eternitate, din discurs mi-am dat seama că e foarte evlavioasă, creştină practicantă, aproape autoflagelant de creştină, vorbea şi îşi înnoda basmaua sub bărbie...
Unde dracu s-o inviţi p-asta la Bambuu, la o cafea, că intră cu deştele-n cruce, şi iese tămâind! Am rezistat vreo juma' de oră cu ea, nu prea aveam ce complimente să-i fac, ea mă omorâse de atâta admiraţie, că nu m-am schimbat, că sunt tânără, arăt ca fie-sa ( vă daţi seama ce îngrozitor arată aia), că sunt frumoasă...dar am prea mult ruj pe buze.
Îmi venea s-o întreb când s-a împreunat ultima oară(ca să mă exprim biblic), şi dacă nu cumva a făcut copiii din boabe de fasole. Dar am evitat să fiu nesimţită, fiind de-a dreptul vacă, aşa că i-am spus că rujul poate să scrie câteodată pe faţa femeii, mai explicit ca un cuvânt scris pe foaie, că E FEMEIE.
Ne-am despărţit într-un târziu, ea zicându-mi: weekend creştin, îţi doresc!
Ce-i ăla??? Hai că m-ai băgat în codrul des! Mai era piticul cu : "O săptămână bună vă doresc", dacă te suna lunea, sau: "să-i rugăm pe Sfinţii Părinţi, să ia cuvântul" Era vorba de preoţii din sală, şi m-am chinuit ani buni până l-am făcut să înceteze cu formularea asta deplasată, deoarece ei sunt preoţi, nu protopărinţi.
Am venit acasă, am deschis computerul şi m-am uitat pe calendarul ortodox:
Vineri - Sfânta Teodora Împărăteasa . Doamne Iisuse, dacă ar şti muceniţa aia de colegă, ce meserie de muiere a fost Teodora asta.... ce dansatoare şi ce prostituată de bordel a fost ea, până a adunat-o dintre.... cărţi, Iustinian, şi a făcut-o împărăteasă, s-ar lăsa femeia de religie.
Sâmbătă - Sf. Meletie
Duminică - Mucenicul Acvila şi Duminica Vameşului.
În fine, a vameşilor a fost cam toată săptămîna.
Deci, eu trebuie să petrec week-endul în spiritul lui Meletie? Nu cred! Am alte idei. Movies time, apoi termin cartea aia de poveşti uzbece, că trag de ea de o lună, şi nelipsitul spa duminical.
Aţi văzut "The King's Speech" ? Superb! Ştiţi că eu nu sunt cu fiţele de Oscar, sau de alte nominalizări, ci văd filme care miros a filme bune. Eeeeiii, filmul ăsta e film ! Nu vă fac sinopsisul, dar e genul ăla de film istoric, cu dramă cu umor, mai ales englezesc, cu talent de actori de teatru, genul british.... Nu are legătură nici că joacă Helena Carter Bonham, din Harry Potter, şi mai ales Michael Gambon, irlandezul perfect, care îl joacă pe prof Dumbledore, tot din Harry Potter.
The King's Speech e film, nu abureală!
Aştept cu nervii încordaţi lansarea pe torente a lui The Rite, cu Hopkinz! Şi acolo, am senzaţia că o să văd meserie de artă teatrală.
Ce muzică ascultăm? A! Ceva din tinereţea mea, tot din 1907.
Nu, nu m-a rugat Boy George să-i fac trafic, şi nici nu cred că ar muri biserica de dragul lui...
Şi mai ales, slăviţi-l pe Meletie!

Campania: Să ne sfidăm discopatiile !

2011-02-08T17:56:00.018+02:00

Şi să ne mai relaxăm un pic! Marţea e o zi numa' bună ,pentru aşa ceva!
Ce facem când vremea nu este tocmai potrivită pentru mişcarea în aer liber?
Curăţăm cartofi? Nu!
Călcăm rufe? Nu!
Lustruim prin baie? Nici atât!
Şi, să stabilim ce înseamnă vreme nepotrivită pentru mişcare în aer liber: vremea asta, primavaratică şi caldă, nu e bună!!! E vehiculantă de viruşi ( n-o să mă determinaţi niciodată să folosesc pluralul "virusuri", aşa cum n-o să scriu vreodată "într-o" fără cratimă, sau "nici o" , împreunat). De aia nu mai pot eu de ce a stabilit Academia, într-un moment de inspiraţie derivat din prune fermentate!
Deci, e vreme cu soare, şi stăm în casă.Dăm un Google search pe fiţe de fitness, şi alegem Zumba!!!
Nu alegeţi Pilates, nu e pentru femei temperamentale!!! Pentru asta ai nevoie de mult calm şi relaxare în poziţii statice, te mişti în reluare, parcă eşti la QiGong... nu merge!
Alegeţi Zumba, ne e oarecum cunoscută, multora, dar în varianta executată de bărbaţi, când îi scăpăm pe scenă la vreo nuntă, după cinci ţuici, iar ei vor să arate tuturor, ce graţioşi sunt la dans. Şi, cu cât se aplaudă mai tare şi se râde în sală, cu atât se învârtoşează mai cu spor!
Deci, Zumba e un fel de dans aerobic fitness, nu faci altceva decât să te relaxezi la maximum, dansând, şi, în acelaşi timp să-ţi lucrezi fizicul!
Ăsta e dezavantajul femeilor din provincie: nu beneficiază de săli de fitness şi aerobic şi Zumba, şi automat, de aceea sunt mai încruntate şi mai prost-dispuse, când le întâlneşti pe stradă. Păcat, femeile au nevoie să se relaxeze, în felul lor, în spiritul lor, ludic, să râdă, eventual, una de alta, ca în fiecare clipă, dar, din asta să se antreneze în ceva util şi mai ales, plăcut.
Am urmărit nişte demonstraţii de Zumba, e drept că nu e voie, pentru vertebrele mele supărate, să interpretez mişcări prea curajoase, dar...începutul e greu(ca în viaţă), căci, după ce ai articulaţiile încălzite şi bagi nişte stretching pe muşchi, eşti mai ceva ca Maia Pliseţkaia (care atingea scena doar când avea ea chef, în rest , zbura!)
Am găsit pe You Tube nişte clipuri cu Zumba, sunt destule, dar am leşinat de râs la unul, deşi nu e frumos să reacţionez aşa, dar, ce să fac, sunt câteodată, acelaşi copil care punea piuneze pe scaun, la profesori, sau care tăia cu bomfaierul picioarele scaunului...
Priviţi-o pe doamna cea grasă, din spate, cu tricou negru! E antitalent, dar perseverează! De aia nu mai poate ea, că nu arată ca cele din faţă! Insistenţa cu care exersează, e lege! Iar aia subţirică, în tricou verzui, parcă are în ea trei tenii gata să iasă! Daţi play pe titlul din fereastră să urmăriţi direct pe You Tube, ca să aveţi imaginea completă

Zumba se face pe orice fel de muzica, chiar şi pe cea difuzată la tarafteve sau favorit, nu-i problema,poate chiar ar fi cool să mixezi pe Nea' Benny Sinulescu, dar văd că e fiţă pe "We no speak americano", sau Poker Face.

Pentru cei avansaţi, sculă de dans ar fi pe MC Hammer, cine nu-şi mai aminteşte ce nebunie a făcut cu "Can't touch this!" la premiile Grammy, în '91 !
Fetelor, dacă nu aveţi demaraj, să ştiţi că nu porniţi la cheie! Şi nici cu două sârme, ca la Dacie! Porniţi cu o cinzeacă, şi pun pariu că vă mai opriţi la sfârşitul CD-ului!
Distracţie maximă!

When the yellows takes reds to dance!

2011-02-05T19:01:00.022+02:00

Mare emoţie, mari aşteptări! Ne-am emulat pe noi , de bucurie, astăzi, când şi-au jurat la altar, o credinţă foarte veşnică, unul - altuia, pesedeul şi penelulcupeceul. Nu mi-au ajuns 6 rondele cosmetice, calmante, pentru ochi, ca să-mi revin ! Avem USL-aşi ambidecştri? Mai era vreo variantă neîncercată până acum?
Mă întreb dacă m-am prostit, cumva, mai dându-mi din când în când, dictare, ca să văd dacă mai ştiu să folosesc cratima, sau caracterizând personajul Niculae Moromete şi comentând Mări sub pustiuri, ca să văd dacă mă mai pricep unde i-am pierdut pe clasici, si de ce era nevoie de contemporani... Sau scot radical din 64 şi-mi iese din prima, fără virgulă. Deci, exist intelectual!!!
Şi atunci, crezând căci vor mai fi fiind din cei ca mine ( ca să vă arunc peste scaune, cu spaţiul poetic din exprimarea mea), de ce nu ne suspectează încă, politicienii, de niscaiva inteligenţă? De ce? Poate cineva, să creadă că această alianţă, pardon, uniune, va supravieţui alegerilor locale? Cum să uneşti o ceva care, în principiu ar trebui să fie dreapta... şi, deşi îmi cunoaşteţi opinia despre stânga şi dreapta în politica românească, înclin să cred că, măcar de-a lungul şi uşor de-a latul istoriei, liberalii au cam jucat hora pe dreapta. (Dar, asta era acum mult timp. Era, pe când nu s-a văzut, azi o vedem şi nu e!)...deci să uneşti cu ceva care ar trebui să fie de stânga, dar n-a fost niciodată stânga, şi iar îmi dau vreo 500 de palme, căci ar trebui să-mi fie simpatici, măcar teoretic. Nu pot să zic doctrinar, că n-am suficient wiskey în sticlă.
Pot să înţeleg că e cam acută nevoia de a trimite la plimbare un guvern care nu poate, sau nu vrea să scoată nişte soluţii , dar nu pot să înţeleg ipocrizia cu care se aşază băieţii la masă, flash-flash camerele şi doi-zece, doi-zece, microfoanele şi încep să-şi zâmbească şi să se gratuleze reciproc, şi pesedistul şi penelistul, care până mai ieri se stucheau ca mâţele pe bătătură, cu aroganţele lor foaaaaarte fine, ca lanţul de drujbă. Nota zece lui Orban! El a zis că nu crede în uniunea asta! Acuma, nu se ştie dacă a zis asta pentru că oricum nu prea mai e în prima linie a liberalilor, deci nu prea mai prindea nici vreun post de top, dar a avut oo şi a zis că nu vrea. Cre' că nici Tăriceanu, nu a înghiţit găluşca asta, dar nici el nu mai stă în linia întâi.Bă fraţilor! Nu era cea mai tare şmecherie, să ieşiţi voi la conferinţa de presă, şi să ziceţi aşa:
"Luuzăăăriloooor! Atenţie macsimă, aicea la noi! Nu putem scăpa de al boalii marinar, decât dacă ne unim într-o unire unită! Şi mai bine o aruncam pe mama în fântână, decât să mă unesc cu ăştia de la ălălalt partid, dar n-avem ce face, fraierilor! Murim, vomităm după colţ, tragem nişte bicarbonat pă nări, stins cu oţet, şi mergem mai departe!"
Nu să rânjiţi ca reclama la apă de gură şi să pretindeţi că viaţa va curge ca Ozana cea frumoasă, la vale, şi voi veţi face una mie-una ţie, şi-una lu popa Ilie, la împărţeala primăriilor şi consiliilor judeţene, că nu merge! De exemplu, la noi, nici nu se ia vreo secundă în dezbatere subiectul, pentru că recunosc toţi, piticul se suie pe două bucăţi de BCA, şi zice: la loc comanda, candidatul sunt eu! Şi mi se pare normal ( momentul, nu piticul). Şi aş dori, vă rog frumos, poate chiar piticul să-mi satisfacă această sadică dorinţă, să mă invitaţi şi pe mine la şedinţe din alea comune, cu penele şi pesede şi pece, la Nehoiu, ca să mă tăvălesc pe jos, ca emoticonul ăla cu egal şi două paranteze. Deci, nu se poate, după ce ce şi-au zis de mame, de neveste, de fiice şi fiici, să se dialogheze ! Nu se poate! De aia îmi vine scârbă, că în campania trecută, se tot făceau gagicile între ele, panarame şi analfabete şi câte în lună şi în stele, după care erau la braţ, la chef la un sfânt Nectarie! Acum, se ceartă unele cu altele şi se pupă altele cu unele. E valabil şi la bărbaţi! Si pentru oamenii de rand, care se ocărau pe la porţi, sau prin piaţă, şi-şi vopseau geamurile, şi-şi dezumflau cauciucurile. Azi, mă calcă un maimuţoi pe bombeu şi mă întreabă ceva personal. M-am scuturat ca iapa de muşte şi l-am întrebat: Auzi, mă?! Eu, ca eu, că, de bine de rău, n-am nici o tresărire şi vezi bine după, ani de aşteptări, că nu ţi-am oferit bucuria să mă vezi în genunchi în faţa piticului, dar tu cum te duci la şedinţă cu el, de luni încolo, hm? Căci o să facă pipi pe tine, cu boltă! Nu că ar fi el foarte tare, ci doar că eşti tu foarte prost, şi dacă răcneşte la tine îţi pică jos, izmenele!Aşa că vă rog din suflet, invitaţi-mă la şedinţe, jur că stau cuminte, nu fac pocnitori, nu mă strâmb în spatele piticului, nu mişc! Dar vreau să vă văd feţele, la toţi! Ce dracu faceţi cu senatorul , de care abia aţi scăpat? Că s-a dus la pece, care s-a unit cu penele şi apoi cu pesede?!? Deci e de-al vostru! Să vă trăiască!
Ceea ce îmi place foarte tare, e că au stabili în primul rând, la protocol, că nu îşi vor da la geoale, în public. Păi nu, dar în particular... să vezi ce căzături pe gresie, în baie, se înregistrează!
Sau, mai inteligent, se discreditează , unii pe alţii, lăsând impresia că e autoeliminare.
Cea mai tare metodă, la nivel local e alta, gândită bine, de cineva care îmi cunoaşte reacţiile. Primesc acum 3 zile un sms luuuung, s-a livrat în secvenţe, care avea un conţiunt intenţionat ţăţăresc şi cârcotaş; în realitate, era scris fără ABSOLUT NICI O GREŞEALĂ DE GRAMATICĂ SAU SCRIERE/PUNCTUAŢIE. (Plus un neologism mofturos : "rapace"). Nu mail, nu coment pe blog, nu ceva care lasă urme. Sigur că numărul era de cartelă, nou achiziţionat, dar cui îi pasă? În mesaj era vorba de o persoană care nu e prea agreată, la nivel politic local. Şi o băgau la mine, pe ţeava puştii, cu avertizarea că face comentarii curajoase despre mine şi ar da să intre prin jucăriile mele. În timp ce eu eram cea mai deşteaptă şi mai vrednică de acest oraş minunat! Deci, oameni buni, înţeleg ce doriţi: să-i fac din zece minute de lectură, un veac de publicitate. Nu se poate, pentru că nu sunt naivă. Voi vă folosiţi de blogul meu, s-o fac ţăndări, pentru că, ne place , sau nu ne place, la nivel zonal, al meu e trofeul, la bloage! Si e citit si răscitit... Nu se poate, vă repet, deoarece, eu îmi rezolv problemele în stilu-mi de-acum branduit, şi fac anchete mai nenorocite ca ale de la de ne a. Nu pun botul la semeseuri, că sunt mare şi mă descurc. Şi eu am o boală, a probelor. Dacă le deţin, atunci.... nu vreau să vă reamintesc, cum fac la furie! Dar lăsaţi-mă să mă desfăşor cu resurse proprii! Nu se poate să vă fac eu jocuri, moca, sau să tabăr pe oameni, ca nebuna din porumb!
...
Deci, oamenilor de prin politica mare şi mică, voi sunteţi sănătoşi la cap? Ce vreţi să înţelegem din uniunea asta? Indiferent ce va fi , rău, să se întâmple, noi suntem vinovaţii! Iar ceva bun, nu are cum să ni se întâmple.
Azi noapte a fost viscol, la noi. Mă rog, poate nu unul tipic, pentru că noi suntem protejaţi de munţi, dar a fost un vânt foarte violent, cum n-a prea mai fost. Astăzi, pe la vremea prânzului, tot oraşul era plin de ţigle şi de geamuri sparte, căzute pe trotuare. În faţa blocurilor 28, 28A şi 28B, nu puteai să treci pe trotuar. La fel, în spatele băncilor, spatele Casei de cultură.Dar , NICI DRACU nu le strângea! Treceau toţi, ca nesimţiţii şi le ocoleau. Mă refer la cei care locuiau acolo. Nuuu, ei aşteptau primăria să vină să le strângă căcatul din faţa blocului. Cine să vi le strângă, deştepţilor, că amărâta aia de muiere care e mai aprigă decât un bărbat, e şi ea liberă, o zi pe săptămână. Pe ea o vezi în utilajul de la drumuri, dând cu lopata nisip pe drum, ea taie lemne la circular , în curtea primăriei... femeia de la casa de cultură , dă şi ea la lopată, sparge gheţa de pe trotuar... Eu mă întreb, nu le-a văzut niciodată , primarul, din maşină? Şi dacă n-ai picior de bărbat în oraş, nu pui două muieri la lopată, la gheaţă, şi la tăiat lemne! Că nu dă bine la imagine, stimate gospodar!
Să revenim la uniunea care ne va binecuvânta politic! E vreunul care crede că va rezolva ceva? Eu cred că doar se vor transfera dosarele de licitaţii, de colo, colo, şi poate oferă mai multe găleţi şi tocitori de plastic, în campania asta. Vă rog frumos, la selectarea materialelor de campanie, să-i lăsaţi pe cei de la pesede să aleagă brichetele, căci au funcţionat doi ani. Straşnice brichete!
Am uitat de udemere. Vor veni şi ei, fireşte, la un moment dat, în uniune, nu? Că ei sunt veşnicii: treabă n-am, da' cale-mi fac! Mai e cineva? Aoleu, dandiaconescudirectşinreluare! Ăla a spart sondajele! Le ţinea în borcane. Eu cred că alianţele sunt ca şi gugălul ;te ajută , dar nu te fac mai deştept. Şi mai cred că în politică, trecutul are valoare de precedent. Şi constat că iar n-am cu cine să votez.

Have you ever seen my train ?

2011-01-30T20:25:00.018+02:00

Vă spuneam cândva, că mă fascinează zgomotul facut de roţile trenului aflat în mişcare.Când aud tren, îmi imprim inconştient o ritmicitate crescută a pulsului, pentru că visez la trenul meu.
Trenul din visele mele nu este unul obişnuit, dar nici nu este ireal. Numai că este departe, şi de acolo, pleacă şi mai departe, cel mai departe dintre toate trenurile.
Un singur muritor stie care este trenul meu, si acela se afla in Gara Brasovului, printre linii, se joacă de-a Enciclopedia Feroviară a Lumii, şi chiar reuşeşte.
...
Am fost la Braşov, acum câteva zile. Am condus pe cineva la gară.
Gara aia a devenit sinistră. Am rămas, strategic, lângă uşa de la intrare, până s-a rezolvat cu biletele, pentru că nu-ţi vine să faci doi paşi, înăuntru. Unde e Gara Braşovului, din copilăria mea? Iarna, forfotind de schiori şi de turişti, călduroasă, primitoare, unde mâncam, la un bufet, nişte covrigi uriaşi cu Sana, şi cele mai bune chiftele din viaţa mea!
Nu mai există, gara aceea. E doar un hangar rece, în locul ei. Ne-am îndreptat către linia 4, aia era la locul ei, dar,accesul până la ea e dezastru... Afară, pe peronul liniei, o tăbliţă cu nişte lămuriri suplimentare, privind configuraţia şi numerotarea vagoanelor, pentru că dintr-un punct, ele se despart şi pleacă spre alte destinaţii... Vreo 15-20 de călători, pentru trenul de Oradea, care intra gâfâind snob, în gară, că doar deh, e Intercity, e luxos cu spume! În afară de butonul verde pe care apeşi ca să se deschidă uşa din afară, n-am identificat vreun semn de minunăţie la el... Şi, mă rog, toţi călătorii se îmbulzeau la o singură uşă, cea a vagonului 5, căci acolo i-a îndrumat doamna de la casa de bilete, răcnind în difuzor:
- Dar să urcaţi neaparat în vagonul 5, că altfel vă treziţi la Tg.Mureş!!!
Trenul avea să stea 10 minute în gară, dar, ca toată lumea, să ne grăbim, să ne grăbim, să urcăm! Toţi avem sindromul ăla panicard, că pleacă trenul fără noi. Am rămas e peron, strigând în glumă: Ai grijă să nu scoţi capul pe geam, şi să nu iei bomboane de la oameni străini!!!
Câţiva tineri râdeau de gluma mea, un domn grăbit, care coborâse după apă, s-a împiedicat de mine şi tot el, bombănind, îmi zice din mers: Dă-te măi fătucă, măi!
Nu m-am supărat pentru "măi fătucă", după 40 de ani sună chiar măgulitor, să auzi asta, dar tot i-am trimis pe direcţia deplasării lui, un:
-Poate vrei să te pleznesc cu geanta asta în cap!
Este cea mai menţionată funcţie a genţii mele, ever! Nu este şi cea mai utilizată, dar ţine de sex-appealul meu, să spun: Poate vrei să-ţi dau o geantă în cap!
Când am ieşit pe peron, un nene, agitat profesional şi chiar profesionist, mergea cu o viteză remarcabilă de la un capăt la altul, printre călători, şi striga: călătorii care vor să meargă la Oradea, bla,bla,bla... cei care vor la Tg.Mureş, bla,bla,bla...apăsaţi butonul verde la sosirea trenului în staţie... la un moment dat nimeni nu-l mai asculta, dar el îşi făcea rondul. Cred că e pensionar de la Căile Ferate, pentru că e în vârstă şi mai are pe el uniforma aia veche. Şi mai cred că pasiunea pentru munca lui îl aduce zilnic în gară. Pare uşor... deraiat, dar foarte însufleţit de atmosfera de pe peroane.
În clipa în care ne-am luat rămas bun , printre călătorii care se îmbulzeau la uşă, am spus mai mult pentru mine, ştiind că nimeni nu are timp şi motiv să mă audă:
- Trenul meu e altul, merge la Vladivostock !
În secunda următoare, fără să mă privească, urmându-şi drumul lui, nenea ăla a început să turuie: Moscova, Rusia europeană, Orientul Îndepărtat Rus, Mongolia, Marea Japoniei...
Am rămas blocată, mută, după care am plecat râzând ca disperata, prin pasajul subteran. Nu mi se mai părea aşa urâtă, gara.
Da, nenea ăla,părea că vrea să mă urce în trenul meu.
De când eram mică , visez la un traseu cu Transsiberianul. Tataie avea o carte veche, scrisă în limba rusă. Povestiri despre Zoia şi Şura. Ne citea din ea, iarna. Poveştile ruse se citesc iarna, obligatoriu. Şi ne povestea despre trenul care face două săptămâni , prin Siberia, până la Vladivostock. Toată viaţa mi-am imaginat trenul ăla!
Vara trecută mi-a povestit un domn care a prins tinereţea Transsiberianului, cum se desfăşoară traseul până la Vladivostock. Prima gară după Moscova este la 300 de km. A doua, după încă 200 km, a treia, după alţi 500 de km... prin Ekaterinburg, Novosibirsk, Taiga, Krasnoiarsk... apoi se desparte ruta Transmongolianului şi cea a Transmanciurianului, care îţi oferă posibilitatea să vezi Deşertul Gobi, şi Marele Zid Chinezesc şi care scurtează ruta spre Vladivostock.
Dar, cine ar scurta un aşa drum? Cine ar rata Baikalul?
Călătoria durează acum,o săptămână (dus) şi are un traseu de aproape 10.000 de km, trecând prin 8 fusuri orare. Ziceţi voi că este plictisitor?
Pentru mine, nu e! Pentru mine e cel mai preţios vis pe care l-am avut vreodată! M-am mai fâţîit eu, pe ici, pe colo, am văzut ceva locuri, dar asta ar fi călătoria vieţii mele. Unii spun că e romantic, traseul. Alţii spun că eşti nebun, dacă crezi că e romantic să stai două săptămâni în tren, una dus, una întors. Eu nu simt romantism, ci întâlnirea mea cu mine! Unde n-am eu noroc, să merg la nesfârşit cu un tren care mă duce departe, cât mai departe ? Să am un samovar de un hectolitru cu ceai rusesc, vreo două sticle de vodcă, sub canapea, şi să mă tot uit pe geam, afară.
Nimeni nu e nebun să vrea să vină într-o astfel de excursie, dar n-aş avea nici o problemă să mă duc singură. Până când o fi să mor, tot mă duc la Vladivostock, cu Transsiberianul.

Pământen(c)e zdravene şi autentice, oferă clipe magice, unor domni agatârşi, generoşi!

2011-01-25T17:35:00.015+02:00

Să ne înţelegem din start, prieteni! Aveţi de-a face cu o semi-zeoaică, şi pretind atare respect!
Pe lângă faptul că am casa amplasată în coada unui lito-dragon (dacă mă întrebaţi ce e ăla, vă dau afară). Şi sunt o urmaşă a ultimului cavaler agatârs. Nu mă întrebaţi nici ce e ăsta, căci eu am simpatizat doar cu volumele 2 şi 4 din Dicţionarul Enciclopedic ilustrat.
Acum vreun an, după marea jmenăreală juridică a lu Dorel din Buzeşti, urmaşul celor mai vajnici boieri de pe Pripoare, mi-am făcut arborele genealogic, după care l-am postat pe blog. Uitaţi de mâzgălitura aia, căci l-am reconfigurat şi rezultatul este devastator pentru cei care nu aveţi sânge verde prin vene. Sunt semizeoaică!
Cât era să mai treacă, până să mai apară un Tralai-Lama cu mansarda plină de lilieci, care să ne lămurească pe noi, ăştia fără de carte şi fără de arginţi, că suntem vatră olimpiană, sau cerească, sau, mă rog, ceva de mare fiţă, nu de neam-prost.
S-a sculat unu, foarte plin de energie, cre că făcuse nişte spălături stomacale cu RedBull şi vodcă + vreo şapte pastile colorate după modelul spectrului, şi a zis aşa:
Stop joc! Gata cu iobagii şi plebeii şi rumânii şi ţăranii!!! Cel puţin, ăi din Ardeal! Pentru că suntem urmaşi ai marelui neam al agatârşilor, şi suntem concepuţi din sămânţă de zeu în matrice de pământeancă! Şi pe teritoriul nostru au fost construite primele pirami(z)de!
Mă uitam la el , săracu', n-aveam cum să mă enervez! Mă gândeam însă, deh, minte perversă de muiere, cum le măldăreau zeii pe pământence, şi ce mişto că nu exista 112 şi Asociaţia Femeilor Victime ale Violenţei Domestice şi Sălbatice, se puteau preface în voie, că se împiedică, precum găina aflată în dilema puritanismului de ogradă.
Ultimul cavaler agatărs, aşa cum s-a intitulat acest Viorel sau Valentin, a mai zis că cetatea Râşnovului stă pe nişte vetre ale unor aşezări vechi (asta ştiam şi noi), dar care aşezări sunt sub formă de piramidă, căci se vede după forma munţilor din jur ( mai ştie careva vreo altă formă geometrică a munţilor, în afară de cea piramidală-conică?). Ia uite ce noutate, muntele e ascuţit! Mâine ne spune că focul e fierbinte, gheaţa e rece şi zăpada e albă. Aşaaa, şi cică tunelurile "subterane de sub pământ" (nu-mi aparţine formularea, căci mai ştiu , măcar marţea, ce e aia subteran) au staţia de plecare Râşnov şi sosirea în Munţii Buzăului.
Nea tătuţu' ! Să-ţi trăiască neamul agatârc, dar ştim şi asta, numai că în formă oleac' diferită. Ai citit şi matale, Radu Cinamar, sau ai mai dat câte-o geană pe la Oreste pe sait, dar ai sărit nişte rânduri! Lasă, breee, că nu e acolo cupola aia, unde zici matale, e în alt platou muntos!
Şi deci, noi suntem nişte agatârce (Doamne Fereşte, cum sună asta!) mixte.
Vă rog frumos, cine are farmacii în zona aia, nu mai daţi, dom'ne, nitrazepame sau alte miorelaxante, cu sirop de tuse,sau carmol, pe aceeaşi reţetă! Că zice ăsta că mama s-a ţinut cu agatârci, şi poate-l pocnesc în dinţi, că singurul bărbat din viaţa maică-mii a fost tata, care era bozgor autentic, şi am ieşit eu, care sunt cam din aceeaşi gamă cu armele albe. Şi bunică-mea s-a iubit cu polonez, aşa că nu sunt agatârcă!!! În cel mai rău caz, care e şi real, sunt polski-ceardaş-buzoiancă.
Ne explica el, cum că zeii se plictiseau la baia publică, între ei... şi au văzut ei că pământencele erau frumoase... şi dă-le zmetii! Ştim şi asta, măi, antropologu' lu' agatârs, dar mai ştim că din împreunarea lor au ieşit mutanţii, ciclopii, titanii, uriaşii şi alţi d-ăştia cu genele congelate şi pieptănate. Ce, eu sunt cicloapă? Am doi ochi, unul mai prost ca altul, dar... las-o dracului , că a muiere, arăt, orice s-r zice! Dacă vrei vatră de uriaşi, pofteşte matale la Bozioru, la Tainiţe!
Am cunoscut şi eu acum vreo...mulţi ani, unu zgubilitic, cu sinapsele realizate oxiacetilenic , venea la bibliotecă şi voia să citească enigme şi mistere, şi mă ţinea cîte 2 ore, în frig, să-mi explice cum e cu extratereştrii, şi zbiera la mine că sunt proastă, dacă nu cred că el comunică cu unii de pe o stea roşie. La vremea aia, mi-era teamă să-l dau de pereţi,că mă spunea piticului, acum nu mai vine, că l-aş lua de breton şi l-aş duce fix la pitic în birou, să-i spună şi ăluia că ştie limbajul quarcilor. Poate l-ar fascina pe pitic şi ar rămâne aşa, cu fascinaţia rotind, pe sub lunete, ca şarpele Kaa.
Ăsta agatârsul, cică ştie şi el nişte extratereştri care vin din când în când prin păduri pe la noi.Or fi având şi ăstia niscai exploatări forestiere, că doar nu rămâneau ei mai proşti. Adică, şi ăi mai oropsiţi din Biblie, taie pe la noi păduri, şi nu pun botul şi extratereştrii? Ce dracu!
Dom'ne, da' am văzut eu prin filme, că extratereştrii mai şi răpesc din ăştia pământeni! Oare, cum se face selecţia? Că eu m-aş duce cu ei! Nu mai e cazul să precizez că după trei zile m-ar bascula înapoi, exact în locul din care m-au luat ,şi vor fugi mâncând praf stelar...
Oare o fi profitabil să mă apuc de o afacere nouă: peşte pentru agatârşi şi extratereştri ? Să le intermediez la ăştia vacanţe cu piţipoance pământene. Ce dracu, imobiliare selenare au fost de mult executate, bordeluri marţiene, de ce nu? Da, cre' că mă fac peşte interstelar.

Festina lente, Lectere!

2011-01-19T16:36:00.017+02:00

Îi înţeleg pe cei care nu anjagează persoane trecute de 40 de ani. Randamentul ne pică din coş, şi-l privim cum se duce de-a dura, cu , sau fără regrete. Concentrarea şi focalizarea atenţiei sunt de-acum, doar vorbe şi istorie, şi ne uităm la ăştia micii, cum îşi întind zbucimul pe felia vârstei...Ăştia sunt la rând! Gata, generaţia noastră e de-acum material de stratificare, în nici un caz de construit vârfuri. Nu suntem nici de pensie, nici de avangardă. Adică suntem, nici calzi nici reci. Nici măcar Biblia nu i-a tratat generos pe ăştia din categoria nici/nici.
Semnele timpului se văd în oglindă sau se simt în oase, în privire, în rigiditatea mişcărilor, în orchestrarea proastă a tuturor reacţiilor, intenţiilor, actelor, acţiunilor...
M-am trezit dimineaţă, distrată şi defazată de realitate. Aş fi preferat să mă menţin aşa toată ziua, e bine când ai zile din astea plate, fără faze de platou şi puncte critice. Şi ar fi picat ca un cadou, pentru mine, aflându-mă după o perioadă densă , cu volum mare de învăţat, de scris, de conceput idei şi teme, variaţiuni pe o temă dată. Adică nu; aleasă.
Am mârâit nemulţumită, şi am plecat totuşi, de acasă. Aveam de făcut un raport statistic, pe anul care a trecut, şi e îngrozitor! Toate rapoartele statistice sunt concepute de idioţi, se adresează idioţilor, le completează nişte idioţi, adică noi, le contrasemnează unii şi mai idioţi ca noi şi le centralizează mama idioţilor, în scopul clar de a exista pe acest tărâm mirific, numit România, nişte posturi în plus. Institutul de statistică şi serviciile aferente lui sunt nişte aberaţii!
Toată lumea, dar absolut toată lumea le completază cu date "din burtă", ca să dai bine, să arăţi că te striveşte activitatea la locul de muncă şi că-ţi faci datoria. Ţi-o faci pe dracu! Statul este cel mai desăvârşit instructor care ne învaţă să minţim , pentru ca mai apoi, să tragem tot noi consecinţele.
Şi uite-aşa m-am enervat eu şi nu mai umflu cifrele, că şi dacă ai rezultate, nu e nici o sfârâială.
Şi fac eu raportul într-o oră, că era de numărat, de împărţi, de adunat, de scăzut, trebuie să iasă o cheie , care niciodată nu iese, decât după ce refaci de j'de mii de ori, formularul... Anul ăsta mi-a ieşit din prima, deoarece, v-am spus, nu m-am mai chinuit să par Red Hat.
E prima oară însă, când citesc adresa de înaintare, abia după ce completez formularul. Niciodată o reprezentantă a zodiei Fecioarei, n-o să facă asta!!! Niciodată! Toate Fecioarele ciesc hârtiile şi pe cant, iar dacă sunt explicite ca bună-ziua, ele tot dau o interpretare specială după ce recurg la vreo 450 de scenarii. Iată că m-am greşit, tura asta! Şi după ce îl termin, văd că avea de fapt, o cerinţă în plus şi una în minus. Am crezut că mor. Am descărcat un formular standard, de regulă nedisponibil, dar eu găsesc şi pe dracu ascuns după o cortină neagră. Am terminat, în sfârşit, am suflat uşor peste foaie şi am băgat-o în plic. Am bombănit un pic, deoarece pe adresă tocmai scria că celelalte două tipuri de formulare ne vor fi trimise mai târziu, deoarece nu s-au pus în circulaţie, ca să zic aşa. Urma, deci, să mai muncesc o tură, câteva zile mai târziu. Conştiincioasă, le-am trimis repejor, pe alea, ca să ajungă la timp. Am ajuns la poştă şi nu aveam plicul, îl lăsasem pe birou. M-am întors.De la bibliotecă, trebuia să iau şi un atlas , pentru un copil, şi să i-l las acasă. L-am luat, dar am trecut pe lângă casa copilului, fără să i-l las. Ajung acasă, descui uşa, constat că trebuie să mă întorc să las atlasul, şi între timp, văd un plic mare în cutia de poştă. Veniseră şi celelalte formulare... Am înjurat scurt. Până le-am deschis, până m-am învârtit, am decis să mă duc iar la bibliotecă, să le completez dracului şi pe astea, să scap, pentru că sunt greţoase. Am uitat desigur, atlasul. Trec pe lângă casa unde stătea copilu, mă vede, mă întreabă... mă întorc, iau atlasul, sună telefonul, şi , vorbind, trec iar cu atlasul pe lângă copil. Ajung la serviciu, iau acasă registrele după care trebuie să lucrez, uit atlasul, îmi aduc aminte de el aproape de casă, mă întorc, îmi venea să bocesc...
Am predat atlasul, am ajuns acasă, dar nu mai avea cine să lucreze la cifre. Mi-am zis: Cine morţii mamii lor or fi ăia de la statisticile lu' peşte, să trimit eu astea, la termenul decis de ei, că nu mi se tufleşte mie pana de la pălărie, de ăştia! Au ei habar de problemele mele? Nu! Foarte bine, la 1 Martie le voi trimite p-astea! Am zis!
Dincolo de bombăneala mea, se aşeza, paşnic dar dureros, dezamăgirea că nu mai pot fi atât de cerebrală, de pragmatică, de eficientă şi de operativă, ca altădată. Poate nu e doar vârsta, or fi şi planetele înşirate strâmb, sau prea aliniate... o fi luna turtită, dracu ştie! Dar mă uitam la ceas, era deja ora 14 şi eu nu făcusem nimic cum trebuia făcut.
Dar nu mă supăr pe mine, am învăţat să nu mai intru în polemici şi competiţii cu mine însămi, că pierd. Eu , cea din interiorul meu, sunt mai dârză decăt mine, cea din exterior.
Cu ce stare am rămas , după ce a trecut nebunia asta?
Cu asta! Am început s-o cânt şi mi-a luat o juma' de oră s-o găsesc, pe You Tube.

Cineva trebuie să joace şi cu negrele...

2011-01-16T07:39:00.022+02:00

Mă întreabă cineva aseară, o doamnă profesoară , una de predă nişte limbi mai străine nouă, dacă am uitat de ziua lui Eminescu? Mă uit la ea , ca la spatele coteţului, şi-o-ntreb: Simţi nevoia să transpiri cultură, şi consideri că m-ai găsit pe mine încălţată cu un condur şi cu un şoşon, la faza asta? Pariem că habar n-ai de anul naşterii lui?
Ea dă să iasă din magazin, rânjind ca lula, şi zicând:
- Am vrut să te provoc!
- N-ai cu ce, mânca-ţ-aş, că eşti nudă pe teritoriul ăsta, şi dacă tot m-ai provocat, o să-ţi sufoc crizele de intelectuală, că te văd pierdută între repere.
Dar, dacă este să discutăm despre ziua lui Eminescu, ea nici măcar nu mai este ziua lui, ci a culturii, în general, dar nu văd obligaţia mea de a concentra pe blog nişte fraze cu ocazia asta, în primul rînd, pentru că nu vreau, şi mai apoi, pentru că au consemnat deja, alţii- unşii lui Dumnezeu pentru chestii din astea. Mă refer la domnii aceia cu mantale de gală, cu fireturi aurite la guler şi bumbi auriţi, de la S.C. Academia Română- Forest SRL. A vorbit un Haiduc, de mi-au dat lacrimile! De vreo cinci ani e pasionat doar de motivul codrului, în opera poetului. Cum să mai zic eu de Eminescu?
De ce nu vi-l omagiază piticul, să vă mai dea un biscuit , sau un covrigel, un ceiuleţ, sau ceva? L-am omagiat la bibliotecă, de l-am plictisit şi mort, săracul, dar nu prea le-am văzut pe la evenimentele astea, pe doamnele care merg şiroind cultură, căci nu veneau decât dacă vedeau pe invitaţie, semnătura piticului, şi ştiau că e de fapt, obligaţie de prezenţă.
La ora la care se producea doamna, era deja închis la farmacie şi n-am putut s-o susţin medicamentos, dar i-am mai înşiruit o dată motivele pentru care nici ea, nici cariatidele de pe sub streaşina piticului, nu-mi pot trece mie, prin faţă, pe tabla asta. Pe alt teren, poate!
Am exact aceeaşi violenţă, ca şi în cazurile în care se trezeşte câte-o "ţurcă" (regionalism chinuit al cuvântului mazurcă), aclimatizată brutal în Bucureşti, să-mi amintească faptul că noi, astea din provincie, venim cam în eşalonul 3 al High-life-ului, şi adunăm chiştoacele din urma lor, cum ar veni!
Nu se generalizează problema, că am prietene bucureştence get-beget, care nu au în programul biologic , departajarea asta stupidă. Dar se mai găseşte câte una care ţine morţiş să se încaiere cu mine, şi vine centrată direct pe punctul ăsta. Am beneficiat de o mostră de mitocană, care înghite jar şi scuipă cărbuni, când vine în deplasare la Nehoiu, şi pretinde că are migrene de socializare, că face eforturi să stea câteva ore. De parcă ar fi lăsat-o barza în Manhattan. Ulterior am aflat că e de baştină dintr-un loc unde etnia... română e cam minoritară, aşa, majoritară fiind o alta,iar acolo e polul infracţionalităţii în România!!!
Şi vine să-şi dea ochii peste cap şi să-şi scuture părul spălat ultima oară, prin octombrie, că-i pute pe aici, iar noi, peizanele, suntem reduse , grosiere şi nu avem preocupari intelectuale.
Cred că într-o zi o să fiu beatificată de vreo biserică, deoarece , de la o vreme mă tot abţin să nu-i dau de toţi pereţii pe ăştia cu flatulenţe urbane!
Ce să-i mai spun idioatei, că, dacă am ales să rămân la ţară, este pentru că aşa am vrut, pentru că fiecare se potriveşte unui anume tip de peisaj, ori eu, nu mă văd în Bucureşti; rezist două zile şi vreau acasă. Nu înseamnă că nu avem ieşiri sau viaţă socială. Mă tem că nefericita care clipea des, nu a prea prins lotul la anturajele pe care le am eu în Bucureşti, şi, chiar dacă nu dăm noi ora exactă în materie de modă, la Nehoiu, are de ce să se simtă strivită,ea personal, mai ales că uitase să programeze maşina de spălat pentru hainele de pe ea. Deci, să ne înţelegem, cineva trebuie să stea şi în provincie, şi aici e nevoie de oameni, dar... ca să vină una să îmi scuipe autoritate în cap, în primul rînd, trebuie să fie cu un cap mai înaltă ca mine, să aibă mină, mimică şi gestică de Crouella, să fie impecabilă ca muiere, să folosească nişte cuvinte cu multe consoane, că dă bine la dicţie ;asta, ca să îngheţe sângele în mine! Căci , dacă doar face nişte nări rotunde şi bate din picioare, precum curcanul pe balegă, nu numai că nu mă intimidează, dar mă şi enervează!
Şi mi se cunoaşte năravul deja, dacă dai să mă stropeşti cu vitriol, mai feresc şi eu capul, după care mă interesez cine eşti tu prin Bucureşti, de nu ţi se lipeşte glodul din Nehoiu pe picioare, aşa de maiestuos ce calci! Şi nu mă întrebaţi ce descopăr?!? Deci, fetili lu mama, lăsaţi pampoanele de vedete şi bociţi-vă în continuare frustrarea în bloagele voastre, printre rânduri încurcate şi neinteligibile, cu pretenţie de versuri albe,iar noi astea, de ne uităm mai mult în oglinda de la microbuz, vă stăm la dipoziţie la o probă de... ce vreţi voi! ...Dame! Alegeţi voi piesele, nu ne supărăm dacă ne rămân cele negre; cineva trebuie să joace şi cu ele!
Nu încercaţi singuri acasă, dansul următor, dacă aveţi mai mult de 40 de kile !

Deschide poarta, Obregia, că ţi-aducem marfă!

2011-01-14T09:58:00.027+02:00

Cu fiecare ţuţibidă jalnică,având aere de divă, pe care o văd la tv, îmi spun: Am trăit s-o văd şi p-asta! Mai caraghioasă ca ea, nu are ce să mai apară. Numai că, de fiecare dată, realitatea se prezintă sub formă de noi provocări, care îmi pun piedică şi mă trezesc cu altă măciucă pe ecran. La prima vizualizare, e amuzantă. De la a suta în sus, e vomitivă.
Am supravieţuit din punct de vedere al produsului media, şi duduii "Bună dimi", care şi-a luat inimioara în dinţi şi ne-a mărturisit că a primit cadoul de la domnul din Strehaia, dar... ursuleţ de catifea, ce se dă, nu se mai ia ; am rezistat şi asaltului Biancăi, şi duduii Sânzi, care e urâtă cu zmei, şi ziaristei porno, care-i măsoară pe băieţi cu şublerul şi pe urmă face topul 10 pentru România...şi nu mai înşir, căci trebuie să pulverizez cu vermorelul de DDT prin blog, după ele.
Dar, oameni buni.... cee ce am descoperit eu recent, e de pavilion izolator , la Obregia!
Căutam un film pe care l-am văzut alaltăieri pe KanalD, dar ratasem începutul, şi tot filmul se focaliza tocmai pe prima parte, acolo era formula. Se numeşte Vioara Roşie. Şi-l caut eu pe net, la programe tv. să văd dacă are reluare. Nu avea. Dar arunc ochii pe o înregistrare , de la acelaşi post tv. Scria ceva de Marilyn Monroe de Romania! N-am mişcat, o vreme. Mi-era teamă să deschid înregistrarea. Dar, până la urmă, ce a reuşit să mă sperie pe mine, din toate pe câte le-am trăit? NIMIC! Şi dau play! Sfinte Sisoe, şi Agapie, şi Patrick, şi Francisc!!! Era una... staţi să scot iar bidonul de agheasmă, că am stat la rând la poloboc, de Bobotează, şi mi-am luat. Să dau un pic pe computer, căci i se pârâie hardul, sigur! Deci, era una, plină de negi, ea cică sunt aluniţe. Eu zic că papiloamele alea excrescente sunt negi, şi avea o expresie cam ciudată a faciesului, cu gestică aferentă. Şi se studia într-o oglindă, mulţumită fiind de ceea ce vede, şi susţinându-se vehement: Sunt conştientă că mi-a dat Dumnezeu ochi şi buze frumoase, etc şi etc...
Fata nu e la prima încercare. Adică, a mai avut pofte de clone ale diferitelor vedete, printre care şi Madonna, clar, dar Marylin??? Eu zic să aveţi răbdare să-i urmăriţi prestaţiile, căci e şi câtăreaţă şi a beneficiat de spaţiu generos în emisiuni.
Draga de Marilyn, cea adevărată, n-a avut nevoie de nici un marketing de imagine! Nici ea n-a avut vreun IQ 200, dar a creat imaginea femeii perfecte, doar fiind ceea ce era de fapt. Ea însăşi!
Este incredibil ce reuşesc să facă televiziunile din nişte fomiste ! Antena 1 a îndrăznit să facă anunţ umanitar, prin Capatos, ca s-o ajute nişte oameni cu suflet pe fosta soţie a Maestrului Moculescu, să nu rămână fără casă! Îmi crapă capul. P-aia???? Care urlă ca disperata peste tot, şi pretinde statut de vedetă, dar uită să precizeze ce job are, ce profesie... ce ştie ea să facă pentru societatea asta, pentru naţiunea asta. Cum să fii atât de nesimţit să ceri ajutor prin televiziune, pentru o dametă din asta? Fata lui Voiculescu doarme? Ea nu vede ce se petrece la ea în trust? S-au epuizat cazurile de boli cronice la copii, şi acum facem chetă pentru ţoape ajunse pe drumuri? Era vorba că Fundaţia Voiculescu ajută cazuri de copii geniali. Asta intră la genii, cumva?
Toate păpuşile Chucky invadează ecranele, incepand cu emisiunile de analiza politică, unde apare frecvent un aligator de muiere, cu buza de sus atârnată ca o clapă de buzunar de la mantaua de război, şi scoate ca o locomotivă pe cărbuni, numai fum şi aburi, şi căreia-i lipseşte în mod patologic zâmbetul, ea neştiind decât să se încrunte si sa molfaie cuvinte otravite, lucru care se potriveşte cu mărgelele ei roşii de la gât, precum gibonul cu papionul. Ţi-e şi frică să te uiţi la "moanstra" aia. Nu râd de handicapul ei, pentru că am o oarecare afecţiune pentru oamenii care-şi înfruntă handicapul, dar asta tocmai că este frustrată continuu, iar televiziunile trebuie să ne oripileze cu ea. Am văzut nişte tipi, la un talk show, care erau în scaune cu rotile, dar erau senzaţionali, se exprimau cald, coerent, erau adorabili!
Mai întreb o dată, retoric, de ce vă transformaţi televiziunile în programe de studii şi cercetare efectuate pe cazuri netratabile?
Hai să ne uităm la divă! Apreciez poziţia coloanei, i-l recomand pe posturologul Stefan Tiron, face minuni! Ne-a dat pe spate şi cu geanta (M)ucci. Urmăriţi clipurile, sunt criminale!!! Acordati-i 10 minute din viata dvs. si veti fi rasplatiti!
Jur ca veţi avea o zi superbă!

Dialog de tarabă

2011-01-12T11:02:00.019+02:00

Piaţa din oraşul meu e îngrozitoare şi inaccesibilă; şi ca amplasare (lângă DN10, într-o succesiune de curbe periculoase, în pantă/rampă), şi ca fluiditate, care nu există, şi ca aprovizionare.Plus că morfoleşti noroiul în mers, de nu mai ştii ce culoare şi din ce material este făcută încălţămintea pe care o porţi. Pe la tarabe găseşti marfă din toate ţările europene, în nici un caz din producţie proprie,autohtonă, aşa că trebuie să fii sado-maso, ca să vrei să îţi faci cumpărături de aici. Eu cobor de vreo 6-7 ori pe an în piaţă, şi doar pentru brânză, care e de la covăsneni, pentru ouă şi pentru lapte, de la o tanti din Mlăjet, în care am încredere, e preferata mea de ani de zile. De obicei mi le trimite acasă, dar sunt situaţii cînd trebuie să merg să le iau singură.
În rest, v-am mai spus, prefer Piaţa Centrală din Buzău, unde am negustorii mei, cu legume şi fructe autohtone şi de o calitate fără comentarii.
Şi cu aceştia, am configurat o relaţie pe care am păstrat-o, pentru că am stabilit nişte reguli, obligatorii pentru cumparător: Nu te duci în faţa negustorului, zâmbind politicos, credeţi-mă, am încercat întâi aşa, şi n-a mers. Negustorul e obosit, îngheţat, a stat ore întregi în picioare, şi n-o să-ţi întoarcă zâmbetul, ci o să te trateze iniţial , ca pe un infractor, sau ca pe unul care vrei pomană. Şi pare că îţi face o favoare că îţi vinde marfa lui... Nici nu faci o mutră de Goebbles.Te duci frumos, cu o faţă serioasă şi cu o siguranţă de beton pe tine, şi ataci problema direct. Vrei marfa pe care o alegi. Îţi pui singură în cântar. Sigur că te va intimida, nu e de acord cu tine, şi vrea să îţi pună singur ceea ce doreşte el, cu motivaţia:
- Io iau marfa la rând, cucoană!
- Nu iei nici o marfă la rând, matale ai stabilit un preţ, eu ţi-l plătesc, dar nu-mi dai gunoaie, pentru că şi eu iau negustorii la rând, până găsesc unul care mă lasă să-mi aleg marfa.
Manevra reuşeste, dacă ţii steagul sus, şi astfel devii clienta unui precupeţ care are grijă să fie amabil cu tine, deoarece observă că l-ai preferat prin eliminarea celorlalţi. Şi vede că ai sânge-n instalaţie, şi ascendent asupra lui. N-am zis că trebuie să-i călcăm în picioare, pentru că sunt destul de solicitaţi şi de munciţi, dar trebuie să reţinem că scopul lor este să vândă, oricum ar fi, marfa, şi să scape de cea proastă. Deci, renunţaţi la zâmbetul cu gura până la urechi, crezând că-i impresionaţi şi vor fi astfel, mai drăguţi cu voi. Exclus! Vor gestiona foarte bine amabilitatea şi zâmbetul vostru, şi veţi găsi acasă, în sacoşă, o catastrofă!
Trebuie să fiţi foarte fermi când alegeţi, iar dacă protestează, v-am zis, plecaţi la altul, taraba următoare. La plecare, puteţi zâmbi. E chiar indicat.
E bine să afle stimatul precupeţ şi că vă pricepeţi, şi ceea ce este absolut interzis, nu-l întrebaţi pe el ce vă recomandă. E fatal!
Nu contează că după ce vă depărtaţi, vă înjură printre dinţi, trebuie să se elibereze şi el, cumva.
Ne întoarcem la piaţa din oraşul meu. Am mers duminică, după brânză. Mai la spartul târgului, căci, dacă te duci la 9:00 - 10:00, te calci pe picioare cu ceilalţi şi faci acolade printre doamnele strânse ciotcă în mijlocul aleilor, ca la luptele de cocoşi, ca să comenteze evenimentele din săptămâna precedentă. De la piaţă, ele se mută apoi la biserică, unde au vad mai mare de bârfă. De aia sunt adorabile bisericile de oraş, acolo nu te cunoaşte nimeni, şi dacă vrei se te duci şi să te închini şi să te rogi, descărcându-ţi sufletul, nu stă nimeni să se întrebe, ca muceniţele de la noi:
-Ia uite dragă, ce de cruci îşi face asta, şi ce se mai dă cu capu' de lespezi, vreţi să vă spun eu de ce?
Mi-e silă de astea, care până mai ieri, coborau din tiruri pe înserat, şi acum cântă în cor, doar ca să aibă vizibilitate maximă pe uşa de la intrare, şi să aibă ce boscorodi între psalmi.
Iar m-am depărtat de piaţă. Cobor imediat. Ajung deci, la tarabele cu brânzeturi, care se suprapun cu cele în care se vinde rachiu(de prune, de mere, de băşti, de pufoaice, de tot ce e organic, sau fermentează ). Nenea de la care iau eu brânză....nu e. O fi terminat-o, că el e cel mai căutat. Mă strigă altul:
-Poftiţi, domniţă, cu ce vă servesc?
-Păi, nu prea aveţi cu ce, căci aveţi un singur sortiment - telemea de vacă, şi eu nu vreau. Îmi arunc ochii la ceilalţi, şi ei cam tot aşa ceva aveau. Mă întorc şi întreb cu voce tare-tare:
- Are cineva caş de oaie?
Răspunde unul, şmecher, cam prea roşu la faţă:
Poftiţi aici, ăsta e caş de oaie. Şi-mi dă, chipurile, să gust.
- Bre, stimate nene, nu mă lua de proastă, că eu am crescut cu brânză de capră şi de oaie, la ţară, îţi departajez tipurile, după toate criteriile: miros, culoare, aspect în general. Nu ai caş, asta e o telemea mai pripită, te-ai îndurat şi i-ai lăsat ceva grăsime, dar e telemea. Şi continuu, cu un amănunt pe care îl folosesc copiii, de obicei, când solicită caş: eu vreau brânză cu găuri prin ea!
Atât a aşteptat, un muşteriu cu borcanul de ţuică în mână, să aibă şi el rol, în piesa asta, şi-mi zice:
- Doamnă,he,he, găurile nu e bune la brânză... e bune altundeva!
Mă întorc pe replay... ancorez bine umbrela mea de 1 metru, şi-i zic:
-Măiii, drojdi! mai întâi hotărăşte-te în ce registru ai dialog cu mine, ori îmi zici doamnă, ori vorbim de găuri! Şi te întreb, politicos, vrei să-ţi fac o gaură în frunte, cu umbrela asta? Sau să te las cu buze, cât să sprijini ţigara?
Imediat a apărut o femeie cu ochelari, care mi-a spus fericită: Am eu caş, dacă doriţi să veniţi să vedeţi!
Am dorit. Şi chiar avea, săraca! O întreb:
-Cum reuşiţi să-i suportaţi pe drojdierii ăştia, duminică de duminică?
-Aoleu, doamnă, vai de capul meu, au fost ei şi măgari, mi-au zis toate alea, dar aici e sectorul unde se vând ouăle şi laptele, şi vin şi io cu câte ceva să vând, că am omul la pat, bolnav, şi mai fac de medicamente. Şi nu le zice nimeni nimic, că stau şi beau pâne se fac maţe, aici, lângă noi!
Plec repede, să mă scutur de proşti, şi trec pe lângă băiatul cu covrigi. Nu sunt ei ca ăia de Buzău, dar mi-a fost poftă, şi până mi i-a pus pe sârmă, aud din spate:
- Iote la ea, înhipta, crede că mi-e frică mie de ea. Nu m-am pus io, cu mintea ei, că o făceam de doi bani!
M-am uitat spre el, plecasem deja de pe loc. El, deasemeni, avea avans serios, deja cred că era la moară, când am abandonat eu urmărirea.
La întoarcere, băieţii care rămăseseră să se lupte cu ţuica, stăteau drepţi şi cu faţa spre mine, ziceai că-mi dau onorul! Aşa se procedează cu momârlanii; nu te duci la bărbat sau la mama , sau la tata, sau la poliţie- nici atât, ca să te apere. Le-o serveşti pe loc, tăiată !
E clar că piaţa e ca şi biserica, un spaţiu pentru toată lumea, dar nu ne-am născut toţi în aceeaşi zodie, să ne tragem de nojiţe. Doar în faţa lui Dumnezeu suntem egali, în rest, stabilim noi singuri, care este...mai egal decât celălalt, pentru că altfel, ne malaxăm la comun, şi nu se diferenţiază valorile! Este clar însă că, ţugulanului, trebuie să i-o retezi pe limba lui, căci, dacă te apuci să-i reciţi din Kant, sau să-l pui să studieze Codul manierelor elegante, ieşi în pierdere.
Ceva muzică? Avem, la altă tarabă, laYou Tube

Asociaţia disciplinatelor anonime

2011-01-06T18:33:00.026+02:00

Nu-i aşa că aţi iniţiat , măcar de câteva ori în viaţă,programe şi activităţi , după modelul: încep de luni, de mîine, sau de la 1 ianurie? Toţi ne dăm startul la un moment ulterior, cât mai ulterior...
Ca să fiu în acelaşi ton cu tema postării, recunosc că şi eu m-am antrenat în chestii din astea substitut de decizie, dar nu de multe ori, pentru că firea mea nu e asta. Sunt o despicătoare meticuloasă şi perfectă, a firului de păr în ...mult mai multe secţiuni, decât patru, dar dacă iau o decizie, în care apar şi eu la distribuţie, trebuie s-o iau pe loc, altfel nu o mai aplic, pentru că trebuie să fac întâi procuratura datelor, şi nu mai ies nicăieri, toată lumea iese într-o mare pierdere.
Aşa stând lucrurile pe o anumită porţiune a profilului meu, am executat flagrant o decizie pe care am luat-o în legătură cu sănătatea mea, cu un anumit confort fizic, mai ales. Abia am aşteptat să-mi propună Ioana să facem ceva mişcare , dar nu la aparate, căci avem, dar nu le folosim, şi nici la sală, ca Vip-urile, ci de-a pasul, în aer liber. Până la urmă şi la coadă, vorbim despre celula care trebuie să se oxigeneze; ea, doar de atât are nevoie, de oxigen, nu de haltere, scaune de forţă şi fiare.
Şi facem planul în cinci minute, iar după alte cinci ieşim , echipate ca băieţii de la Situaţii de urgenţă, şi cei de la Drumuri, care acţionează în Pasul Tihuţa. Şi purcedem la pas iute, din ăla de parcă vrei să nu scapi microbuzul de Pârscov, ce tocmai pleacă din staţie. Am ales traseu mişto, cu străzi în mare pantă, alea pe care ne dădeam noi cu sania când eram mici, traseu lung, de ocolire a oraşului, şi ne simţeam foarte bine.
Eram oarecum, camuflate, ziceai că suntem din cartea de biologie, capitolul "homocromie şi mimetism", deoarece, la noi, în mediu pseudo-urban, e absolut interzis să fii văzută după lăsarea serii, mergând (pe jos!!!), aparent către nicăieri. A doua zi, se aud în tot târgul , în funcţie de locul unde erai scanat, cele mai halucinante ştiri.
Supliciul acesta, al oprobriului public, este foarte uşor de îndurat, în ceea ce mă priveşte, având în vedere că ignor toate fufele şi pe toţi fufii care şi-ar spune durerea în legătură cu mine şi cu acţiunile mele. Deci, stimaţi concetăţeni, dacă ne vedeţi din maşină sau din casă, luând seara, târgul, la pas, chiar ne oxigenăm inteligenţele şi celuloasele, în nici un caz nu ieşim la recrutat material genetic, deoarece, pentru acest tip de demers, nu este nevoie de atâta efort!
Totuşi, ceva care chiar ar trebui să mă facă să roşesc, mi-a scăpat!!! Jur că m-am ruşinat, cât sunt eu de relaxată în general, când comit aroganţe şi pamflete!
Eram pe lângă ACR, veneam spre casă, şi chiar mă simţeam foarte bine fizic, mă încălzisem, îmi destinsesem articulaţiile, şi-i povesteam Ioanei ceva în legătură cu un coleg, un tip haios, foarte inteligent, dar care merge aşa, cam în stilul Gigi Becali, de fapt, nu ca el, ci ca Bendeac, care merge ca Becali. Eu mimez foarte bine acest tip de mers, deşi îmi solicită coloana-mi hodorogită, la maximum, pentru că trebuie să stai foarte drept, cu omoplaţii traşi în spate.
Şi, bine dispusă, râzând cu gura până la urechi, aşa cum n-am mai râs de o sută de ani, m-am apucat să merg aşa, ca s-o distrez şi pe Ioana. Râdeam amândouă, de ne auzea toată Lunca, iar eu prestam mers de Jiji, din ce în ce mai reuşit. Într-un târziu am observat o maşină , staţionată pe poziţii, cu faţa spre noi.... Ăia dinăuntru se uitau la mine!!! S-ar putea să mă fi recunoscut, deşi eram undercover, dar cui îi mai păsa? Am râs şi mai tare, d- abia mai puteam merge! Ete, na! Mare scofală, că m-am maimuţărit eu prin urbe! Îmi văd de programul meu! Dacă aşa mă oxigenez eu la celula nervoasă şi la cea musculară, altceva nu mai contează!
Dacă nu roşesc ele concetăţenele mele , care invită la sex pe facebook, de ce aş muri de ruşine, eu, care merg ca Jiji?
Sigur, dacă mi-am tras facebook, mai găsesc la invitaţii şi persoane din oraşul meu, dar, nu vă supăraţi, mămică, astea de veneaţi pe la bibliotecă ani la rând, şi acum faceţi secs on line, nu-mi adresaţi cereri de prietenie, că nu sunt cea mai potrivită pentru voi! Şi nu pot să vă pun pe acelaşi perete cu Oreste, la care am ce să citesc, pe voi, care vă faceţi poze cu telefonul, cu limba scoasă! Am două săptămâni de feisbuc şi sunt uluită, ce duhoare are saitul ăsta, pe alocuri!Zic să vin cu un sfat în întâmpinarea voastră, măi sexoasele lu' Peşte, care vă faceţi de toată... pe facebook! Încercaţi să induceţi inteligent foamea asta a voastră de bani, contra sex, ca să atrageţi calitate, căci, dacă scrieţi, ca tutanele, că vreţi sex, şi vă lăsaţi numărul de telefon, sunteţi nişte târâşuri lamentabile, care atrag cam acelaşi tipar de bărbaţi- borfaşii.
Am mai găsit una, de era să mă stropesc cu agheazmă! Made in Nehoiaşu, via United Kingdom, fata! De aia ni s-a dus buhul pe planetă, că avem doar jagardele obosite, şi nici dracu nu vrea să aibă de-a face cu noi, ca naţiune! Asta a plecat cu foamea-n traistă, de v'o doi ani, şi anul trecut îmi făcea semn, plictisită, de după ochelarii de soare, din maşină, să mă dau la o parte de pe acostament, să parcheze! Eu, care dau şi cu mătura prin bibliotecă, am şi salutat-o, că eram oarecum vecine, şi am zis să nu mă dau VIP-ă, deşi, cam eram, în raport cu istoricul ei...dar ea muţunea un bot de dorobanţistă, şi-şi scutura pletele arse cu perhidrol, de mă mir că nu m-a pus să-i car sacoşele în casă! Iar acum o văd cu mâna în chiloţi, sau cu ţâţele goale, în poză la profil! Cu ţâţele, n-ar fi mare ruşine , că are două butoane de sonerie, dacă i le ştergi cu spirt, se vindecă locurile. Foarte tare! N-ar fi ruşine nicicum , căci fiecare face ce vrea, şi oricum, fata nu e din tezaurul de calitate, judecând după comentariile de pe pagina de FB, dar aş vrea să mă întâlnesc cu socră-su, care e modelul de morală de cristal, când e vorba să se compare cu alţii, şi care dă lecţii, cu degetul arătător îndreptat spre toată lumea, şi căruia i-am înghiţit nişte mitocănii , anul trecut, doar de dragul Shrekului, neînţelegându-l totuşi, nici pe Shrek, la vremea aia, de ce trebuie să fie conciliant şi să suporte grosolăniile unor oportunişti care aşteaptă cu mâinile sub cap, întinşi în pat, nişte soluţii juridice, fără să întrebe cam cât costă fiecare respiraţie consumată! La vremea asta, am înţeles de ce: pentru că unii sunt făcuţi să fie fraieriţi şi de către râmele de sub pietre, iar eu am învăţat să nu mai port de grija nimănui, că-mi irosesc gaşca de neuroni ţinuţi în prezervare, dar aş vrea să-i arăt eu lu' nenea specialist în familii organizate, cum să-şi viziteze nora pe facebook, că poate mai stăm de vorbă cum e cu moralitatea , la câte unii ! Ştiu că nu vă place când sunt crudă, dar nu ştiţi cât am strâns din dinţi şi din toţi muşchii, să nu-l scuip, în vreo două situaţii !
Nu-i aşa că sunt invidioasă? Că de-aia ies la antrenament în aer liber, doar-doar de-oi arăta şi eu ca astea de pe FB? Nu, sigur nu e aşa. Eu sunt foarte mulţumită de mine, ca întreg! Sunt de-a dreptul fericită că nu mă îmbrac în plastic şi latex, şi, în minutele în care mă uit pe facebook, sunt împăcată cu faptul că n-am copii, pentru că toţi mucoşii, copiii colegilor mei, au fel de fel de pagini greţoase, cu poze explicite...Părinţii ăştia or fi ştiind că fetele lor, la 12 ani, scriu unor puberi pe FB: ah, ce ţi-aş da pupici, pe unde vrei tu!?!
Ştiţi care e dramatismul? Eu nu sunt o conservatoare, am vederi destul de liberale şi sunt destul de înţelegătoare cu teribilismele tinerilor, cred că am mai spus asta, dar ceea ce văd nu mai e teribilism, ci latrină.

Last , but no least

2010-12-31T16:40:00.006+02:00

by 2010
Te conducem la ieşire, Maestre! Asta , ca să ne asigurăm că nu stai ascuns după colţ, şi când ne-om trezi, să dăm tot de tine!
Nu trebuie să transformi despărţirea în operă dramatică, deci nu face risipă de cuvinte! Te asigurăm însă, dacă îţi foloseşte la ceva, că ne vom aminti tot restul vieţii de tine! 2010 este anul în care ne-am făcut duşmani din tot ceea ce se cheamă instutuţie şi structură de stat, din operatorii de telefonie, de energie,din furnizorii de servicii şi mai ales din încasatorii de facturi. Ne-am aşezat cuminţi, pe scaunele din faţa psihologului, sau nu ne-am mai aşteptat rândul şi ne-am prăbuşit odată cu speranţele, pe podele de marmură lustruită, de unde ne-am ridicat în zgomot de microfoane şi lumină de bliţuri, pentru că aşa am învăţat noi să atragem atenţia asupra neputinţei: căzând! Du-te cu pustiul, 2010, du-te... opt cu-a brânzii, şi poate ne-ai fost cu învăţătură, poate vom învăţa să ne strivim problemele cu bocancul, nu cu răbdarea!
Nu uita să-i spui , la răscruce, lui 2011, să nu se aştepte la vreo mare emulaţie din partea noastră, căci îl vom trata aşa cum s-a anunţat el, din timp, prin emisari cu gingiile rânjite şi batiste de muselină la smoking. Am învăţat să trăim din statistici , să transformăm totul în statistici, deci nu ne va fi greu defel să transformăm 2011-le , într-o urnă cu cenuşă de statistici.
Sunt pesimistă? Ziceţi voi? Nu ziceţi bine! Sunt întotdeauna, dintotdeauna, împăcată cu mine şi foarte relaxată,când ceva rău,trece. Şi 2010 a fost urât; pentru mulţi. Nimic nu mă poate amăgi pe mine, că 2011 va fi mai bun! Poate de aceea sunt pregătită, şi am să-l "dovedesc" eu pe el, nu el pe mine!
LA MULŢI ANI, COPII ŞI FRAŢI, BLOGGERI, FEISBUCHIŞTI, INTERNAUŢI, LA MULŢI ANI, PLANETĂ !

Braille-ul te vrea aproape, Lectere !

2010-12-27T16:57:00.015+02:00

Urmând şi anul acesta o tradiţie sfântă , pe modelul Domnu' Goe-remix, Moş Crăciun mi-a dat cu tifla, cunoscându-mă ca fiind cea mai buna colecţionară de cadouri nespecifice şi mai ales inutile şi oribile. Ştia că strâmb din nas, dacă primesc pijamale sau papuci, deşi nu m-am comportat prea corespunzator nici când am primit un vraf de bijuterii, din care, doar două erau ceea ce îmi doream, restul fiind luate în grabă, cu încurajarea: "dă-o-n morţii mă-sii, că şi-aşa n-a văzut neam de neamul ei atâta metal!" Nu ştia săracul Moş, că muierile din neamul meu nici nu-şi doreau măcar, să arate ca nişte blinchere de la concursul naţional de pescuit! Aşa că a plusat în mod nefericit, bătrânelul şmecher, şi anul acesta mi-a adus o reţetă pe care scrie: OCHELAAAARI !!! Am crezut că pică un stâlp pe mine! Cum să port eu ochelari? Lasă, că din ăia de fiţe opărite, de soare, purtam de pe vremea când se găseau la tarabă, cu 3 lei perechea, şi-i asortam cu pantofiorii de lac grena, dar acum e alta povestea, tre' să-mi pun de vedere! Am crezut că e glumă, de vreo câteva luni mă cam usturau ochii şi ceream somn din 3 în 3 ore, iar migrenele nu mai părăseau capu-mi genial, dar cine avea timp de mărunţişuri din astea?
Îmi dau seama totuşi, ca un adult responsabil, că s-ar putea să fiu cam chioară, deoarece am comis un gest care-mi era complet străin, până atunci: intenţionând să citesc un prospect ataşat unui produs cosmetic, am depărtat cutia, aşa, cam la nivelul mânii întinse. Nu vedeam puchiţelele alea de litere, dar, oricum, era destul de ciudat să depărtez scrisul atât de mult! Încerc, încet, să aduc scrisul aproape... What a fuck! Abia vedeam petecul de hârtie, şi simţeam tensiune în ochi. Reiau testul, cu un scris normal. Aleluia, brother! S-a dus dracului acuitatea mea vizuală! Ies afară, bat cu farurile la distanţă; me-se-ri-e! Văd dincolo de vârful muntelui! Mi-am zis, resemnată: Fetiţă, oldies, but no goldies, scrie pe tine! Poţi să stai 24 de ore la spa şi la cosmetică, înfăşurată în toate marmeladele şi ciocolatele, ai dat direct de domnul dracu'! Eşti out of season! Mi-aduc aminte de plasturii mei senzaţionali, de la o mare sculă de firmă-cosmetice. Ăia fac minuni, când ai ochii obosiţi! Stau ca în Star Trek, cu ei la ochi, mai pun un rând şi reiau lectura. Canci!
Exact ce îmi doream, abia îmi lăsasem ortopedul şi posturologul să mai respire, că acum urmează să plictisesc oculiştii! Îmi fac ceva curaj, deja aveam un moral lipit de bocanci, şi sun doctoriţa, ca să-i spun să pregătească panoul cu litere mari, sau eventual să mă pună să citesc ce scrie peste drum, că dacă îmi vâră cărticica aia în ochi, văd aurore boreale. Foarte ciudat este că la examenul oftalmo pentru permis, am fost foarte tare, am văzut şi ce e pe pagina următoare... Dracu mai ştie! Rezultatul e clar, am nevoie de ochelari la citit, computer şi croşet. Pentru că prima mea dragoste e totuşi, lucrul de mână (luaţi-o mai încet cu interpretările, ştiu că vi s-a deschis orizontul imaginaţiei, de la vin, dar mă refer la andrele şi croşet, nu la secs) Aşa că o să-mi iau larevedere de la el, tot de lucrul cu andrelele vorbeam, căci secsul se poate şi pe orbecăitelea. Am obţinut, în exclusivitate, un +0,5 la un ochi, şi un +0,75 la altul. Deci, copii şi fraţi, nu doar că sunt chioară, sunt şi şasie, adică ceacâră!!!
Să-ţi fie ruşine, Moş Crăciun, şi ţie, şi lui Dinu Patriciu! Mi-am dres caroseria şi mi-am bulit farurile. Cel puţin, stau bine cu claxonu'!
Problema e că ochelarii costă şi un pumn de bani, cam două salarii, şi pentru stat ca baba Cloanţa la gura sobei şi citit mailuri, nu cred că o să cotizez aşa de mult! Nu ştiţi cumva pe unde au ochelari din ăia cu sfoară sau cu elastic; la mîna a doua? Căci, dacă erau pentru promenadă şi impresionat mallul, îmi luam nişte din d-ăia cu ceicovschi (să mă scuze geniul compozitorului, că i-am betegit numele), dar sunt doar pentru cârpit ciorapii, deci nu îmi trebuie din ăia din titan. Glumeam, o să cânt sorcova la intrare în mall, şi fac eu de ochelari!
Bucuroasă foc, de vestea că sunt foarte şubredă şi îmi zăngăne toate angrenajele, m-am băgat pe Facebook, şi eu, ca toată protipendada internetului, deşi mă ţin de multă vreme, deoparte. Dar, atât mă irita prezenţa semnului convenţional pentru vestita reţea, ivit peste tot, şi atât mă provocau nişte prieteni, astfel încât am păşit în noaptea de Crăciun, inside! Proastă alegere, dar ce sa fac în noaptea de Crăciun, să curăţ morcovi pentru Rudolph?
Deci, am rezolvat cu contul în doi timpi şi am pătruns. Holly Shit! Este exasperant feisbucul! Peste tot, numai cereri de prietenie, şi mesaje psiho: cutărică ţi-a scris pe perete, cutărică ţi-a dat like... Adică, eu îmi activez profilul , scriu ceva acolo, ca să vadă lumea civilizată că am mai văzut şi eu un film, am mai spart şi eu o sămânţă de dovleac, şi imediat se anunţă: Paznicul de noapte a pus asta pe perete, Paznicului de noapte îi place asta, şi asta, şi mama mă-sii!!! Şi ceilalţi trebuie să scrie că le place şi lor, că... brrr !!! Sau: Manole s-a împrietenit cu X şi cu Y; Apreciază asta! Unde naiba am intrat eu? E One Flew Over The Cokoo's Nest, acest feisbuc!
Bine-nţeles că m-am băgat tot ca Paznicul de noapte, că doar nu sunt vreo sculă de divă, ca să mă ştie lumea după nume. Eu sunt Paznicul sau Lecter, şi deja e mai rău ca un brand.
Piticul, oare o fi pe facebook? Hai, dom'le, nu l-o fi consiliat nimeni, la imagine? Că doar are şi Udrea facebook, ce dracu! Ia sa văd, poate-i bag o cerere de prietenie! Aoleu, da', dacă nu-mi dă Add? Io încerc, am tupeu!
Să nu vă aşteptaţi să fiu vreo mare ştecheră de feisbuc, că am încercat şi eu să joc un joc de-l văzui la Meşterul Manole ( zicând în gândul meu: stai că asta-i tare, îi merge mintea, nu joacă ea orice!), şi am făcut ZERO puncte din două jocuri, iar fiecare joc a durat 3 secunde. Sunt bună, da?
Am şi vrut să mă scot imediat din reţea, dar m-au rugat vreo câţiva prieteni să fiu de-a lor... hai să mai stau, deşi, nu ştiu cât de private sunt discuţiile sau subiectele, acolo, dacă toată lumea te citeşte şi mai şi comentează! Tot mai bun e blogul, e prietenul meu, e deja parte din mine, e expresia trăirilor mele, s-ar putea să nu-l trădez. Iar jocuri... pfuu, păi, până o să termin eu toate variantele de Harry Potter şi de Lemonate Tycoon- care e de-odată cu internetul...!!!

Time out, day out!

2010-12-25T11:37:00.005+02:00

Un week-end "vizuinar", cu muzică şi filme.
LA MULTI ANI, blogărime!

Săritorii în gol...

2010-12-23T21:29:00.014+02:00

Trebuie să fii nebun, ca să... trebuie să fii nebun dacă... trebuie să fii nebun!
Aceasta este explicaţia fiecărui gest disperat, acesta este diagnosticul cel mai la îndemână, pe care îl punem unui om care manifestă potrivnicie, iniţiativă, sau doar capitulare.
Nu ne vom mira, deci, mâine, când vom afla de la "specialişti", că omul care s-a aruncat în gol, de la balconul Parlamentului, era dus cu mintea pe mirişte, suferă de nişte schizofrenii, sau a fost împins de opoziţie, promiţându-i-se că i se va plăti spitalizarea.
Nu deschid o dezbatere, nu emit păreri.Pun nişte întrebări retorice, şi sunt plină de nişte sentimente îngrozitoare, de o mare amărăciune. Azi după-amiază, am despodobit bradul. Nu cu furie. Abia îl aranjasem, eram încântată, apoi am văzut la ştiri ce s-a întâmplat...Dintr-o dată, bradul mi-a părut chicios şi ostentativ.
Astăzi am simţit, pentru prima oară, deznădejde, în ceea ce priveşte soarta ţării ăsteia şi m-am gândit, ca o netrebnică, în prag de Naştere a Domnului, dacă nu cumva e nevoie de un nou Potop Universal, de un Noe care să-şi mâne, două câte două, ADN-urile alese să ne poarte mai departe speciile. Sunt bolnavă de uimire, văzându-i pe EROII Revoluţiei, cum îşi revendică ei drepturile şi meritele şi curajul şi patriotismul... Cum să te numeşti erou, dacă nu ai murit, dacă nu te-a atins nici măcar un ciob de vitrină spartă, dacă ai dormit ca boul, lângă nevastă, în zilele Revoluţiei, dacă nici măcar bretonul nu ţi s-a deranjat din pieptănătură? Cum să-ţi dea ţie statul , bani şi privilegii,iar copiilor cu handicap şi boli cronice, să le ia? Tu, revoluţionarule care îndrăzneşti să te numeşti erou, doar pentru că unul deştept a avut iniţiativa să te facă boier, întocmind nişte tabele fictive, dacă ar fi să fie iar nevoie să ieşi în stradă, ai mai ieşi? Dacă ar trebui să lupţi pe vreun front, pentru ţara asta ,ai face-o? Ai face pe dracu! Ia-ţi liniştit banul de la stat, du-te după colţul casei şi pişă-te pe demnitatea ta, poate se reactivează, în contact cu ureea.
Apropo de diagnosticul care va fi pus omului care astăzi a sărit în gol, oare va primi şi o pensie adecvata, de boală? Nu pun întâmplător, întrebarea asta. Dacă am cere să fie publicată o statistică a celor pensionaţi pe caz de boală, la vârste tinere, de 40-45 de ani, vom constata că diagnosticul cel mai frecvent este pus de psihiatri. Explicaţia am primit-o şi eu de la unul cât dulapu', de vârsta mea, care nu făcea faţă programului şi ceasului deşteptător, şi s-a dus la un doctor şmecher, ca să-l citez pe el: "care a pensionat toată valea asta" şi după două înternări a rezultat un tânăr pensionar de toată frumuseţea. Se zice că diagnosticele din sfera psiho sunt greu de dărâmat şi astfel sunt cele mai la modă. Era vorba că statul face nişte verificări riguroase celor care sunt pensionaţi pe caz de boală. I-a verificat de i-a rupt. Pe ici, pe colo, scoşi la iveală de câte o reclamaţie.Jumătate sunt plecaţi la muncă în străinătate, dau la pace cu poştaşul să le lase pensia la câte unul din familie, iar ei primesc bine mersi bani de la stat, adică de la noi. Iar mie, care de 20 de ani plătesc contribuţia la sănătate, fără să fi beneficiat de concedii de boală şi de gratuităţi, îmi transmite statul că de la anul voi plăti consultaţia medicală. Sunt cam tulbure în problema asta, şi nu reuşesc să înţeleg: dacă eşti trilu-lilu, şi dement sau schizofrenic, şi o comisie stabileşte că tu nu poţi să mai munceşti, că eşti un pericol pentru alţii, n-ar trebui să stai şi izolat? Aşa, la un loc cu nebunii autentici.Nu, trebuie doar să beneficiezi şi de nişte medicamente moca pe care nu le iei, dar le vinzi ca nesimţitul , celor care au nevoie de ele.
Gata să mă supăr pe madam UE, care ne-a transmis , la rugămintea celor doi copii legitimi ai ei, Germania şi Franţa, că nu pupăm Schengen. Păi nu mă mai supăr, că UE-a asta e fată deşteaptă. Nu are cum să tolereze nesimţirea. Când îţi spune că trebuie să rezolvi cu corupţia, cu furatul şi cu toate nelegiuiriel, şi tu te prezinţi la raport şi mai hoţ, şi mai corupt, şi mai şmecher, îţi dă pas! Colac peste pupăză, urlă şi presa străină că un amărât se aruncă disperat de la balconul Parlamentului, iar legislativul continuă iritat şedinţa, după ce femeia de serviciu a spălat repede sângele de pe jos.
Dragă stat român, unde este sediul Curtii Europene pentru Drepturile Omului? In ce ţară? Cine e preşedinte, acolo? Ăla care ţi-a dat flit la summit? Am avut draci pe ăla, când l-a luat la hai sictir pe al nostru, dar are dreptate! Din moment ce la CEDO, statul român are cele mai multe dosare în care a ieşit, bine-nţeles, perdant, căci nu se duce acolo cu jalba în băţ, cetăţeanul care fură, ci acela care este furat de stat, păi , poate li se aprinde vreun beculeţ ăstora de la UE: Bă frate, hai că aţi păcălit un prost, i-aţi luat arătura, altuia i-aţi luat casa, altuia pădurea, dar ce dracu instanţe aveţi voi pe la România, de vin toţi la noi, după dreptate?
Amărâtul ăla nici nu ajunsese cu ambulanţa la spital, şi parlamentul terminase deja ordinea de zi. Nu c-aş avea vreo simpatie pentru Geoană, dar dacă ăla a zis: gata, suspendăm şi plecăm, ceea ce a şi făcut, cine dracu a condus şedinţa, sunt curioasă? Şi cine era mandatat să o facă? Dacă nu mai era preşedinte de şedinţă, cvorum şi toate alea... iar ajungem la Curtea Constituţională? Deja am coşmaruri cu instituţia asta! Şi de unde drcu să te mai tolereze şi UE, că , ba se numără greşit voturile, ba nu e legal constituită şedinţa, ba e ilegală tăierea de salarii, ba cade unul în cap, şi Anastasia trece duios mai departe!
Altă mostră de cinism mi s-a părut în ziua în care s-a votat bugetul Academiei! Deci, nu mai pot cu Academia şi cu nemuritorii lu peşte, forul cel mai preţios şi mai la pungă gros. Frate, le trebuia buget la ăştia, că nici n-au bani! Ei şi cu Mitropolia Moldovei, săraci de pică tencuiala de pe ei! Că uite-aşa mi-au venit mie dracii în Ajun, că ne trebuie bartai Catedrala Reîntregirii, fix la ora asta, când nu avem şcoli, nu avem spitale, sau dacă avem , le închidem. Poate dă dracu' de mă luaţi la înjurături că sunt atee sau anticristă, că fac circ! Nu sunt, nici una, nici alta, dar nu e momentul pentru construcţii gigant, când trebuie să mă duc cu antibiotice şi pansament de acasă, pentru o operaţie, la spital! Şi trebuie să dau bani la Academie, că ei fac cercetare! Poate sunt eu cam tutană, dar mai intru şi eu şi mă uit pe rapoartele alea de activitate, şi nu prea văd activităţi specifice! Nu prea aud de nici un academician care a descoperit el apa! Citesc la ei pe sait, doar că sunt latifundiari! Iar pe cuvioasele măicuţe de la cele mai de top mânăstiri, le văd cu nişte Range Roveruri şi cu nişte bolizi de teren, de mori cu nervii! Nu era cumva vorba, că fetele astea care au ales calea monahală, trebuie să-şi vadă de sărăcie de rugăciune, şi mai ales de izolare? Păi, flutură unele fustele pe la oraşe, şi pe la malluri, mai ceva ca divele de la Tv. Era una cu un Jeep meseriaş, în parcarea de la Carrefour, se certa ca o disperată cu un agent de pază, de se uita lumea ca la urs. Blestema ca idioata! Îi făcea pe cei din jur să se teamă de o secătură cu statut de monahie. Aşa ne trebuie, am ajuns să ţinem noi capul plecat în faţa lor, de parcă ele ni l-au făcut cadou pe Cristos, iar fără ele , noi suntem nişte dobitoci!
S-a scurs tot optimismul meu, şi toată încrederea că vom reuşi vreodată să ne rupem de firele coconului în care ne-am înfăşurat. Aici ni s-a oprit metamorfoza! Nu vom apuca să ne crească aripi, nu vom fi capabili să zburăm vreodată. Avem doar instinctul zborului: batem aerul cu mâinile!
Dacă Iisus m-ar auzi, l-aş întreba : Nu-i aşa, că nu Te superi pentru că anul acesta, când toţi aşteptam cu emoţie aniversarea Ta, cineva a îndrăznit să se sacrifice, luând asupra lui păcatul nostru, al tuturor românilor, şi s-a aruncat în gol? Şi nu-i aşa, că şi pe Tine Te-a durut, atunci când a trebuit s-o faci? Că şi pe Tine Te-au făcut nebun?

Zise porcul, către UE :

2010-12-20T19:41:00.009+02:00

Stimată doamnă Ue,
Încă din primele mele rânduri vă mărturisesc că sunt un porc, şi asta poate spune multe despre mine, astfel încât să-mi închei aici scrisoarea, dar, ca orice animal cu sânge cald, am şi eu o inimă, o jugulară şi un şoric, mai subţire sau mai gros, depinde de rasă, de vârstă, sau de sex (i-aş spune gen, dar, chiar dacă sunt şi eu un substantiv comun, mă înmulţesc din când în când, dacă apuc).
Am îndrăznit să vă scriu, ca să ştiţi că vă mulţumesc din suflet pentru nomele legale şi pentru cadrul optim în care aţi decis să fiu sacrificat, dar vă anunţ politicos, că în România e mai greu să pătrundeţi în conştiinţa , cultura , sau tradiţia poporului, chiar dacă autorităţile v-au lăsat să înţelegeţi că regulile dvs. vor fi respectate cu stricteţe.
Sincer, dacă tot e să fiu condamnat la moarte, prefer cuţitul măcelarului, decât pistolul fixat între ochi, sau bornele care se fixează pe conductorii electrici, după ce am fost în prealabil, udat cu apă.
Sunt îndreptăţit să cred, stimată Doamnă, că metodele dvs. ştiinţific elaborate, au fost preluate dintr-o cultură mult mai barbară decât cea a Balcanilor (căci da, este adevărat, există şi lucruri mai barbare), poate de aceea nu vor fi aplicate niciodată în acest spaţiu, indiferent de măsurile pe care le veţi aplica. Dvs. nu-i cunoaşteţi pe români, ei nu sunt neapărat reprezentaţi de domnii aceia drăguţi, cu care aţi parafat înţelegerile. Nu, ei sunt proprii lor stăpâni, în bătătura lor, şi nu li se dărâmă nici gardul de directivele distinsei dvs. instituţii.
Să nu vă supăraţi, eu, oricum, mai am câteva ceasuri de trăit, şi nimic nu am a pierde, dar aş dori să ştiţi că masa de Crăciun, cu un porc electrocutat sau cu creierii zburaţi, ar fi cam ca atunci când aţi rămâne dvs, fără stele pe drapel, adică , îngrozitoare şi de neimaginat, pentru stăpânii casei.
Ştiu că sunţeţi uşor simţitoare la vorbe, dar să nu vă supăraţi, chiar ignoraţi-le, căci vin doar, de la un porc, singurul care-i mai ajută pe români, să treacă peste acestă perioadă.
Vă doresc multă sănătate, Doamnă, şi Sărbători Fericite cu multe bunătăţi pe masă, din cele pe care le promovaţi dvs: pâinea cu rumeguş, curcanii-minune, crescuţi cu hormoni şi antibiotice, şampanie din formule chimice, fructe otrăvite şi torturi din plastic! Să le mâncaţi sănătoasă, că românii vor face maţul ca pe mâneca de la palton, cu tobe şi caltaboşi, sarmale şi ţuică de Gura Teghii, după care vor asalta farmaciile şi sălile de operaţii!
Vă sărută mâna cu respect,
Porcul
...
Mi-am adus aminte, oameni buni, apropo de branduri, când am zis ţuica de Gura Teghii! E una la televizor- intru în delirium când o văd- care se tot agită , de zici că a descoperit a cincea roată la căruţă, cu magiunul de Topoloveni. Singurul, dar singurul şi mai ales singurul, care e înregistrat la OSIM şi care e natural! Deci, fac spume de carbid, la gură , când o aud! Cu borcănelele ei, înşirate atomic, pe straturile energetice din studio, pe care le oferă şi ca premii! Nu, deci nu pot să mă controlez, când o văd p-aia. I-aş zice eu vreo două, chiar în direct, dar aştept s-o prind la o emisiune unde cunosc eu moderatorul, ca să mă şi lase s-o fac de toată pomana! Păi, măi fraţilor! Vorbesc cu cei care au crescut la ţară, sau au legătură cu provincia, prin părinţi şi bunici. Cum dracu se face magiunul, de vreo suta de mii de ani, la români? Am făcut şi în toamna asta! Cu prune bine coapte, scăzute bine pe pirostrii, afară , la tuci, de te ia dracu de fum, de picioare pârlite şi de nervi, că trebuie să mesteci ca disperata cu lopăţoiul de lemn, până se lipeşte magiunul de lopăţoi şi nu se mai scurge de pe el. Şi desigur, nu se pune zahăr. La fel şi la cel de pere. Ia uite ce minune ne-a învăţat stimata Demiurgă a magiunului, că ea are reţeta miraculoasă a magiunului fără zahăr! Când am văzut-o prima oară, am crezut că e vreo glumă, ceva candy camera sau plasa de stele, dar nu frate, ea se învârtoşa, ca magiunul pe lopăţoi, şi strângea la piept minunatele borcane! Reţeta secretă! Doamne Fereşte, săraca, aia iese mâine-poimîine şi ne spune că mămăliga se face doar cu apa, mălai şi un pic de sare!!!
Mă rog, am lăsat porcul să se odihnească, de la el plecasem!
Mă întreb, o fi cineva tâmpit la cap să împuşte porcul , sau să-l electrocuteze?
Mi-e dor de anii în care ai mei creşteau porc, şi îndeplineam ritualul tăierii lui, începând din zori, când se pregăteau vasele şi focul, iar eu băgam capul sub trei perne să nu-l aud guiţând, după care uitam de chinul lui şi aşteptam cu ochii ca pe butelie, până aveam voie să-i jupoi şoriciul şi vârful urechii( se spune despre cei care fură din urechea porcului, că vor căpăta simţuri ascuţite; la câte urechi de porc am ciuntit, radarul rămâne un biet bibelou). Anul trecut am cumpărat jumătate de porc, dar mi s-a adus aproape gata făcut, tranşat, repartizat pe categorii, untura topită, eu doar l-am băgat în pungi. Am fost destul de dezamăgită, aş fi vrut să mă ocup eu de el. Era ca şi când i-ai da unui copil o jucărie, dar îi spui să nu o scoată din cutie.
Nu mai descriu acum tot ceea ce înseamnă tăiatul porcului, la români, pentru că toţi aţi trecut prin experienţa asta fantastică, mă întreb doar, cine se aşteaptă să respectăm normele impuse? Ce, pe vremea lui Ceauşescu, nu erau interzise cazanele de ţuică? Ba da, şi tot le găseai , din două în două case, cel puţin, pe aici, prin părţile noastre.
Dintotdeauna, legile au apărut , doar ca să fie încălcate, mai ales dacă umbli la resorturile culturale sau tradiţionale ale unui popor. Cutuma bate UE-le, aşa cum viaţa bate filmul!
Dacă nu aveţi mijloc de transport omologat, pentru porci, vă dau adresa de mail a lu' băiatu' din poza de mai sus?

...În loc cu lumină, loc cu verdeaţă, loc de odihnă,

2010-12-19T13:28:00.017+02:00

de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul.
Sunt cam criptică, în preajma Crăciunului, nu? Sau, fac doar caterinci pe ectenia morţilor?
Depinde de abordare. Vă recomand însă, pentru eliminarea multor probleme, începând de la cele juridice şi până la cele medicale, mersul pe jos, prin cimitir.
Nu am o problemă cu cimitirele, am crescut la ţară , unde cimitirul este loc de joacă, pentru pititea(este cel mai sugestiv loc chiar, pentru un astfel de joc), sau pentru furat flori. Cu puţină imaginaţie şi cu mult curaj, se puteau lega şi funiile de la clopote, astfel încât să înalţe clopotarul cele mai sodomice înjurături, când trebuia să le dezlege (era greu, le şi udam cu apă).
Aşadar, o incursiune prin cimitir mi se poate părea exact aşa cum mi se propune: utilă, imperativă, sau romantică.
Mă plictiseam eu crunt, bătând Gugălul cu degetele, şi-mi amintesc brusc de o problemă pe care o lăsasem nerezolvată, pentru că nu mi se adresa mie, nici nu mă afecta, şi tocmai ce am învăţat de la o vreme, pe pielea mea, că problemele unora trebuie să le tratez cu: Vaaaai draagăăă, ce ghinion, că trebuie să treci prin asta! (vax), iar problemele altora , e bine să le tratez cu vanghelianul : Hai, siktir!
Problema de faţă era din categoria Hai siktir, dar era neterminată, nu aveam eu deznodământul în mapă, şi nu înţelegeam unde se rupe logica, de nu-i dădeam de capăt.
Dom'ne, ce înseamnă înţelepciunea chinezului! Cum se mai detaşează el de epicentrul problemelor, ca să le rezolve! Pentru că, stând eu, aşa, ca înţeleapta din templu, pe scaunul meu de bambus, şi aruncând la recycle bin, document după document, mi se aprind deodată, lampioanele în toată mansarda! Ce deşteaptă sunt! Incredible me!!! Iau florile din vază, mi le ofer în oglindă, ţin şi un discurs, şi pun mâna pe telefon. După un rezumat fără pauze între cuvinte, aud : Şi , te gândeşti la ce mă gândesc şi eu?
Habar nu aveam la ce se gândea M, dar eu aveam trei variante, şi i le spun: Mă, ori a murit baba la altă dată decât cea înscrisă în documente, ori e îngropată în două locuri, ori...MyGod! Ambele!
Concluzia era una singură: Trebuia să facem un pelerinaj la locul de veci al babei; la care din ele, mai întâi?
Nu sunt eu şefa clasei, la strategie, aşa că merg pe schema lui M., care îmi zice, sec: Mâine dimineaţă, la 5, eşti în picioare, vin şi te iau, să mergem la cimitir! Adică la nişte km distanţă, fraţilor, cimitirul e în Bucureşti!!!Am mai plecat eu la 5 de acasă, dar la cramă, nu în ţintirim!Dau să zic că-mi bag picioarele, dar, cum să rămân eu cu trauma asta? La 5 fix eram în maşină; eu, această autentică Vitorie Lipan, cu unul şi mai lovit în tâmplă decât mine, mergeam să citim plăci funerare, nu ca toată ţugulănimea, care merge la IKEA, la mall, sau măcar la Dragon. Nu, noi mergem la cimitir! Dar ce...lula mea nervoasă, simte că e foarte bine ceea ce fac!
Intrăm într-o cafenea drăguţă şi facem planul!. Mi se părea că M glumeşte, căci îmi spunea ceva despre găştile de cimitir, care sunt adevărate retele interlope... mă rog, cu el eram într-o absolută siguranţă, dar eram oarecum surprinsă. Ajungem la cimitir, unul celebru în Bucureşti, cu mai multe monumente decât morminte, şi căutăm racla babei. Oaaa, ce dreptate avusese M. Pe alei, printre cripte şi monumente, indivizi care-şi făceau de treabă cu o măturică, cu o perie, cu o lădiţă de gunoi, dar foarte circumspecţi şi atenţi la ce mişcă. Unul mai caucazian, aşa, ne şi întreabă ce facem p-acolo, cu ce treabă, se vede că nu-i eram familiari. Eu aveam un ţurţure, în loc de pipi, cât sunt eu de şmecheră, dar M, care e plictisit de maimuţoi din ăştia, a vorbit mai mult din încheietura mâinii cu el, de s-a făcut ăla nevăzut printre cruci. Expresia "din încheietura mâinii" nu sugerează lovitură, ci chiar expresivitate. Are M un fel de a-şi mişca mâinile, gestică din aia complementară, că îţi îngheaţă sângele în instalaţie.
Ajungem la familia babei, care e împrăştiată în jumate din cimitir. Găsim baba! Găsim locul, de fapt, că dracu ştie unde e baba! Ne încurcăm iar! Pe placa funerară scrie data de naştere a lu bărbac-su, aşa cum reiese din munca istoricilor familiei, iar data morţii devansată . Nu se punea problema că nu era ea, că scria clar: fiica lu Stan Păpuşă. Scot poza mormântului, nu semăna! Nici la scris, nici la detalii.O mai căutăm noi pe o alee, ni se părea ciudat că nu e şi bărbac-su, care, e la alt cimitir, în custodie, o găsim între timp şi pe sora babei, despre care nimeni nu precizează nimic, în biografii, dar despre care afli mai rău ca la Săpânţa, de pe placa funerară... Ne mai amestecă şi sora babei, cărţile, căci venea să complice lucrurile. Era să dau în altă nebuneală, că sor-sa avea placa de pe criptă uşor mişcată, puteai băga mâna înăuntru. Brrrr, mă simţeam ca în filmele cu vânători de artefacte! Am plecat nelămurită, spre cimitirul din capătul celălalt al oraşului, unde l-am găsit cu greu pe soţul babei, deşi el era... acasă, nu plecase nicăieri. Era să ţip! Baba figura şi la adresa aia! Împreună cu soţul ei! Altă dată de naştere, altă dată a morţii. Ca să fiu asezonată cu decorul ,îi zic de morţii mă-sii ,babei, îl întreb pe M, de ce nu avem şi noi nişte sticluţe din alea, plate, ca de Queen's, în buzunarele de la piept, cu ceva wiskey în ele, să ne mai venim în fire oleac', mai compar o dată toate informaţiile şi reiese că familia babei, cu sânge albastru, a dorit ca toţi din neam să fie adunaţi pe aceeaşi alee, dar unchiaşul, cu firea lui cazonă, a vrut să arate cine e cocoşul, şi a trecut-o şi pe tabelul lui. Dar unde e baba, zice M? I-auzi, brâul! Cui îi pasă de babă? Io vreau sa vad cand a luat-o dracu'! Mă-zic- nu-i aşa că în catastiful cimitirului figurează toate... migraţiile, cine a venit, cât a stat îngropat şi unde a plecat? Da, dar nu aveam cu cine discuta, că e zi de week-end. Finala pentru : "Ghici cînd am dat ortu' popii?" s-a amânat astfel, pentru ziua de luni, când M mi-a trimis, negru pe alb, dovada că baba e tot cu ai ei, moşul n-a fost tare în baionetă, s-o convingă să înţepenească lângă el,aşa cum scrisese pe placa funerară, atfel încât după ce l-a astrucat , baba şi-a văzut de treaba ei, si a murit in alta zi decat cea in care se presupune;chiar in alt an.
...
Promenada asta nu numai că mi-a folosit, ci mi-a şi confirmat ceea ce eu bănuiam că s-a întîmplat în realitate, căci eu am o ciudăţenie, care îmi aduce câteodată şi deservicii: adulmec minciuna şi falsul! Să dea dracu', e paranormală chestia asta!Câteodată, nici nu am nevoie de probe, dar le pot descrie ca şi când le-aş cunoaşte. O să vă povestesc în scurt timp cum mi-am imaginat nişte dovezi, şi mi-am dorit atât de mult să existe, încât, atunci când le-am descoperit, erau exact aşa cum mi le-am închipuit. M-am şi speriat!
Am sărbătorit apoi, la Mandragora, restaurantul de pe Mendeleev,de multă vreme îmi doresc să ajung acolo, m-a provocat denumirea, oarecum din Harry Potter (mandragora= mătrăguna) , dar am fost destul de... neimpresionată. Destul de greoi, decorul, stiluri peste stiluri. Şi... nu te simţi în largul tău, acolo. Nu are legătură cu faptul că localul e al unui regizor, al unei actriţe şi al unui om de afaceri celebru, iar eu sunt tutana din provincie, şi deci mi se poate părea too much precious. Am fost eu şi mai în fiţe, deci nu casc ochii precum melcul, la orice semn de lux sau opulenţă, dar aici nu m-am simţit bine. Punct.
Deci, m-am conformat, stimaţi prieteni, pentru perioada asta? Am fost în călătorie spirituală? Am fost! Sper să nu mă treacă un soi de curiozitate ,să vizitez şi vreun osoar, cu tărtăcuţe şi arşice de războinici!
Avem muzică, maestre? Avem!

Hottest Fashion by... ANAF

2010-12-14T11:46:00.015+02:00

Aşa am ajuns la profeţia lui Bodu: S-o facem legal!
Se poate, măi Manolaş? Să nu ne spui şi nouă, ăstora din provincie, când se mai deschide câte-un magazin de fiţe, pe la voi, pe la metropolă? De aia ai stat tu o juma de zi la coafor, în timp ce noi făceam coadă la tine la spam! Am aflat de la teveu că aveţi mall-fisc, şi era prea târziu, era deja coadă ca la deportare. Nu ne supărăm, să zicem că n-ai ştiut, dar , mai conversează-te şi tu cu vânzătorii de ziare şi cu spălătorii de parbrize, pe la sem(n)afoare, lasă naibii rujul ăla în geantă, că, la ce îndemânare ai, tu poţi să te fardezi şi pe banda 3!
Tu ce ţi-ai cumpărat de la ei? Eu aş fi vrut nişte cravate, că erau ieftine, la 3 lei. Şi pantofi de unică folosinţă, să am la nevoie, când oi traversa Styxul. Acolo cică sunt ieftini, şi îmi rămân ceva bani să-i dau bacşiş lui Charon.
Să credeţi voi, că fac mişto de ANAF! Foarte bine că au găsit soluţia asta, dar îmi fac griji pentru cei care sunt în grupa de risc zero, ca şi cumpărători. Faptul că se duc oamenii, din crucea nopţii, pe un ger de crapă pietrele, să se aşeze la o coadă de zeci de metri pe 5-6 rânduri, fără să ştie PENTRU CE, e înfricoşător. Nu mai este vorba de sărăcie, aici; nu are nici o legătură! Omul sărac este un administrator excelent al sărăciei lui. Niciodată n-ai să vezi un sărac veritabil, că umblă langa pe la cozi, fără să ştie de ce se află acolo. Niciodată n-ai să vezi un om sărac, cum îşi umple coşul de curele şi de şlapi, doar pentru că sunt ieftine! Eventual se duce la magazinele din reţeaua Second Hand, de unde iese bine îmbrăcat, cu ţoale de calitate, ieftine şi durabile.
Aşa că fenomenul de tip economat de Anaf, încinge, ca de obicei, minţile consumatorului şi-l duc teleghidat spre rafturile cu nimicuri ieftine, cu inutilităţi la promoţie. Este foarte trist, şi doar hazul de necaz ne mai poate alina sentimentul acesta.
Voi fi având eu, multe defecte, dar un anumit simţ al penibilului, în anumite situaţii, îl am. Sunt mândră! Atât am urât cozile la lapte şi la carne, şi la pâine, pe vremea cartelei şi a raţiei, că nu mai vreau să aud în viaţa mea, de cozi!! N-o să mă vedeţi la vreo coadă, nici dacă îmi dă cineva de pomană! Şi n-o să dau eu din coate, să-mi sară căciula din cap, şi să mă calc în picioare, niciodată! Mai ales la pomeni electorale sau la hramuri! Minimul de decenţă , suntem obligaţi să-l avem, chiar dacă e linişte în frigider sau în cămară, şi traiul e din ce în ce mai crunt!
Nu avem nici o notă în plus, dacă stăm să rânjim ca dobitocii, când vine una cu o cameră de luat vederi şi cu un microfon să ne întrebe: Ce faceţi, staţi la rând pentru o porţie de cîrnat cu fasole? Iar noi , răspundem înfierbântaţi: Păi sigur, că nu avem ce să punem pe masă!
Nu pun nimic pe masă, decât să mă prezint într-un asemenea hal de sub-demnitate!
Mulţi suntem, cei care am avut perioade greu încercate, eu, personal , am avut şi o lungă perioadă în care îmi făceam pîine în casă, cu făină primită de la rude, de la ţară, neajungându-mi banii ca s-o cumpăr. De lucruri personale, de haine, nici nu putea fi vorba! Dar sunt foarte mândră că am trecut prin labirintul ăsta, pentru că a fost o purificare pentru mine, din câteva puncte de vedere, şi nu m-aş fi dus să mă bat pentru o farfurie de sarmale, şi să mă scoată jandarmii sau Smurdul de acolo. Neputinţa şi nevoia, trebuie să te scoată învingător, nu cerşetor! Trebuie să fie cauze, nu efecte!Abia atunci esti indreptatit sa le smulgi limba din gura celor care scot o vorba impotriva ta! (Astea sunt exprimarile mele lecteriene, nu instig la cruzime, pe nimeni!)
Urăsc forma de organizare numită STAT, în condiţiile actuale, de fapt, mai mult urăsc faptul că nu se apelează la o voce fermă, care să ne spună:
"Băă! Care cum am trecut pe la guvernare, am furat de ne-am tras pe mâini, că ni s-a aplecat, iar voi v-aţi prefăcut că munciţi, şi împreună am dus ţara asta în rahat, dar trebuie să strângem din toate sfincterele şi să trecem! Iar tăierile din salarii şi din pensii, nu reprezintă o măsură, dar statul suntem noi, şi cu asta, basta! Ce, atîtea spitale, şcoli şi biblioteci? Că şi-aşa plecaţi în alte ţări, după absolvire, ăla mic cu vioara, pleacă la Berlin, alea micile, balerine, la Paris, plecaţi dracului fără şcoli ! Că noi, avem treburi serioase, facem 2 km de autostradă cu bani cât pentru o staţie spaţială!"
Asta ar trebui să spună, dacă ar avea ...plămâni... în scrot!
Dar, nu, vocea care ne tot prezintă măsurile nu e fermă, e doar un play back jenant, nici dracu nu are nişte programe reale de depăşit criza, noi ne tînguim neputincioşi... Chiar avem o formă de a ne prezenta protestele, şi mai jalnică decât măsurile guvernamentale! Cu sindicatele, ne-am lămurit de ce nu merge, nu e cazul să reluăm tema, că e clar pentru toată lumea, iar televiziunile nu sunt decât nişte supradoze de otravă.
Vă spuneam odată că îmi place foarte mult zgomotul trenului aflat în mişcare. Mi-a stricat poezia, trenul care circulă acum pe traseul nostru. Nu mai sună a tren! Nici nu mai arată a tren. Nicăieri nu mai arată a trenuri. Sunt nişte mocăniţe cu două vagoane...
Când eram copil, şi asta era acum muuuulţi ani, citeam în revista Magazin, că japonezii au trenuri pe perne magnetice, iar în România, acest lucru va fi posibil în anul 2000, abia. În ce an suntem? Suntem în anul în care nu mai sunt trenuri, nu mai sunt gări. Sunt doar nişte cozi imense, la bazare bizare, la ajutoare sociale, sunt cozi la umilinţă. Am tras obloanele conştiinţei şi am reamenajat spaţiul ca pentru un târg de antichităţi. Vin tot felul de negustori şi ne impresionează cu flori de hârtie.
Manolaş, când auzi că deschide şi Garda Financiară un magazin, dă o strigătură, că acolo e marfă mai de calitate! Sugestie pentru denumirea magazinului: GFF , care nu înseamnă Gian Franco Ferre, ci Garda Financiară Fashion.

Mândria de a fi corigent la literatură

2010-12-11T18:24:00.027+02:00

La cea de-a 101-a postare, vă întreb pe voi, cititorii, dacă aţi simţit vreodată nevoia să-mi faceţi blogul ţăndări?
Nu trebuie să răspundă piticul şi sugăricile din oraş, că ăştia m-ar prăji la pârlitoarea cu lemne; mă adresez celorlalţi, cu care am mai şi schimbat câte-o şmecherie, câte-o filosofie, câte-o înjurătură.
Ei, pentru că tot e vremea curăţeniei sufleteşti, să vă fac nişte mărturisiri, care o să-mi acopere blogul cu bolovani:
1. EU NU L-AM CITIT PE CĂRTĂRESCU!
Ştiu că am apucat să vă dezvălui profesia mea, dar , na! Astea sunt problemele care apar la competenţa fiecăruia pe postul lui! Nu am citit nici 15 pagini din Cărtărescu, jur! Am încercat cu Levantul - proastă alegere - şi dacă n-am putut, am dat să încerc Blindness. De fapt, titlul e altul, e Orbitor, dar, ca să scap de amintirea cărţii, mă duc repede cu imaginea la film.
Problema e că nu mă consider şmecheră şi originală, acum e o fiţă să pretinzi că nu digeri ceea ce toată lumea serveşte, dar e chiar pe bune: nu l-am citit şi nu am de gând să-l citesc. Eu am o problemă, de fapt am mai multe, şi chiar acute, dar în legătură cu ceea ce discutam, am una cruntă, rău de tot! Eu nu pot să suport oamenii care se exprimă numai şi numai cu expresii şi cuvinte din dicţionarul de neologisme eclectice care fac ca discursul să fie imposibil de înţeles de către auditoriu. Nu zic incomprehensibil, că vedeţi astfel, ce grea e limba română! Deci, dacă eu îl aud pe un stimat concetăţean cum se screme el perle şi, din orice enunţ, face un discurs memorabil, mă întorc cu spatele şi părăsesc spaţiul respectiv, dacă pot trântesc şi uşa, ca să îşi revină, eventual. Exprimarea în limba română, indiferent ce subiect are, e musai să conţină mulţi termeni din vocabularul de bază, şi câţiva din vocabularul de pe etajera de sus. Căci, dacă îmi vorbeşti despre planul eclectic indecidabil sub escorta expectaţiei demiurgice, cum spunea unul despre poezia lui Eminescu, scot pantoful din picior şi te pocnesc cu el în frunte. Văd că e la modă termenul expectaţie. Mie îmi sună a scuipat, deşi ştiu ce desemnează. Aşa cum era la modă sustenabil. Îmi venea să ţip, pe mandatul Tăriceanu; el inaugurase moda. Şi mai fac spume la auzul expresiei: cu ghilimelele de rigoare!!!! Care rigoare???Căci, dacă apar ghilimelele, dispare rigoarea ... Dacă eşti tare, poţi mima ghilimelele.
Recunosc, e mult mai coolă expresia folosită de Cărtărescu, pentru organul genital al femeii, decât cea folosită de noi, dar sună mai bine a noastră!
Cum spuneam, nu voiam să arăt ce fiţă mestec eu când vorbesc de cultura mea literară, dar iată că există şi otrăvuri de proastă calitate: nu citesc Cărtărescu! Acum câteva zile, mă întreba o fostă colegă de generală, dacă am citit ceva de el. Cred că se aştepta să zic DA, că ea mă ştie fată destul de citită, şi nu cred că intenţiona să mă lege cu mâinile la spate, dar am simţit că sunt foarte bună, când i-am răspuns: NU
Mie trebuie să-mi şi placă moaca ăluia pe care-l citesc, nu neapărat să fie frumos ca Byron, că dacă stăm să ne uităm la Panait Istrati , la Miller sau chiar şi la Shakespeare, ne stropim cu apă sfinţită, dar trebuie să rezonez într-un fel cu personajul. Ori, tipul, mi se pare lipsit de umor şi anaerob ,iar asta e de rău. Nu trebuie să te hlizeşti ca broscuţa Oaky, dar nici să te prezinţi morbid. Hai că ştiu ce spuneţi, nici Dostoievski nu prea zâmbea, dar a tot scris! Da, însă Dostoievski e exemplul ăla crud şi adevărat, al tulpinii de geniu împletit cu diagnosticul.
O să spuneţi că dacă nu l-am citit, nu am dreptul să îmi spun părerea. O să vă răspund că, indiferent de domeniul în care evoluează un om, îmi este suficient să îl aud vorbind, ca să îmi dau seama pe ce muzică dansează.
2. Bineeeee, acum o să vă spun că NICI COELHO N-AM CITIT ! Să-mi fie ruşine , Dinu Patriciu! O să-i scrieţi piticului să mă dea afară! Mulţumesc de sprijin, dar, oricum, cea care aşteaptă de vreo 3 ani să se întâmple minunea, are un vocabular compus doar din 4 cuvinte, şi anume: "mă doare în bască"; deşi, realitatea nu face ca expresia să fie leit-motivul vieţii ei.
Coelho a devenit en vogue, după ce eu citisem Umberto Eco, şi, după un semiotician, nu vrei Coelho, vrei Petre Ispirescu şi Fraţii Grimm. Aşa că am ratat momentul Coelho, ceea ce face ca eu să intru în rândul corigenţilor.
Acum am intrat în hibernare şi am ceva timp să citesc. Mi-am procurat Evadarea tăcută a Lenei Constante , nişte poveşti şi povestiri, tot de-ale ei, şi nişte Ury Benador, pe care să le dau gata până la sărbători. Dacă mă întreabă cineva care a fost ultima carte citită, o să spun că cea de instrucţiuni pentru cuptorul cu halogen, şi o să scap de recenzie.
Mi-ar plăcea să apară scriitori noi, nervoşi, prolifici, dar nu se simte nimic, barometrul nu urcă! Poate şi pentru că mulţi se risipesc sau se irosesc făcând antecameră pe la nişte editori care nu au rupt hardul lumii literare. Şi-şi dau draftul la citit, unora cu titluri autopropuse, şi cu nişte funcţii în nişte structuri care nu sunt recunoscute. Am o prietenă care scrie proză scurtă şi povestiri pentru copii, cu aromă de fabulă, cu tâlc. M-a întrebat acum câţiva ani, cui cred eu că ar trebui să se adreseze. Acuma, na, în 20 de ani am avut la lansări de carte în biblioteca mea sau a altora, că m-am pus un pic la curent cu lumea asta. I-am recomandat pe cineva, dar am avertizat-o că trebuie să aibă răbdare. N-a avut, şi-a pus povestirile pe net, jumate i le-a furat, au apărut într-un volum deja editat, a luat legătura cu unii care se tot dădeau adevăraţii urmaşi ai tatălui omid şi ai mamei omida, m-am interesat pentru ea, şi i-am spus că e un fel de biserică alternativă, nu are legătură cu Uniunea Scriitorilor, în fine, nu m-a ascultat deloc, iar după 3 ani s-a plictisit şi a renunţat! Când e vorba de lansări de carte, trebuie să ţi le facă cine trebuie, ca să fii sigur că ţi le citeşte cineva! Una e să ţi-o lanseze Puric, sau Manolescu, şi alta e să ţi-o lanseze un twitterist! Odată, era de mare bun simţ, să bagi o lansare cu E. Simion, sau cu oricare dintr-ăia care... lucrează la Academia Română, dar nu mai merge, s-au reprofilat şi ei, mai cu bărbieritul pădurilor, mai cu hiperbolizarea istoriei... Nu poţi să te duci să le zici: -Bună ziua, sunt Casiopeea Şorici şi am şi eu o mapă de proză scurtă, dar să ştiţi că sunt de la Nehoiu.
- Nu merge! Rămâi nepublicată! Nu ne-a dat piticul vostru, pădure! Poate dacă eşti de la Gura Teghii, că acolo am încurajat deja Revista "Universul paralel al Pădurii"!
Glumesc in felul meu, desigur, Academia e pentru nemuritori, nu pentru debutanti.
Dacă te numeşti cumva, Bote sau Bianca, nu mai contează cine te lansează, eşti citit deja! Dar aia nu e literatură, e Sandra Brown remix!
Doamne, şi asta a lui Bote, chiar l-a citit pe Cărtărescu, iar din Coelho, băga şi citate! Ce naiba fac?
E SÂMBĂTĂ, ŞI NOI VORBIM DE CĂRŢI ????? Doamne fereşte ! Zic de nişte muzică, mai bine, da? Din aia, de când era lupul, căţel.

Lecţia de dirigenţie...

2010-12-09T15:27:00.025+02:00

...de pe ultima copertă
Derulăm această lecţie, sub forma unor reguli cu efect de lege, care nu vor fi zece la număr, pentru că ăsta e brandul lui Moise, deşi a mai încercat unul , contemporan cu mine, să întocmească un Decalog. Succesul a fost răsunător, la el în sufragerie, probabil, deoarece cred că nu stăpânea nici definiţia noţiunii, refuza să înţeleagă că MIE, ca să îmi aplici nişte regului, sau să-mi punctezi nişte defecte, trebuie , ori să ai nişte _oaie cât ale mamutului lânos, descoperit în Siberia, ori să fi brodat chipuri de sfinţi, pe pânză de etamină, în aceeaşi chilie cu Maica Tereza. Deci , dacă vezi noroi pe moacă, atunci când te uiţi în oglindă, iar fişa personalităţii pute a canal, taci şi nu te mai dai heruvim , mai bine foloseşti eficient agenda de mail şi întrebi cea mai apropiată psiholoagă, cum se cheamă atunci când ai tetrapersonalitate şi cam la câţi volţi începi să realizezi că te vindeci.
Să te ferească Dumnezeu de introducerile mele lungi! Eram bună de broker; cădea Bursa în cinci minute.
Despre ce ziceam că vorbim? Despre ditamai Plăcintă! Şi despre cum să vă conservaţi instinctul de supravieţuire.
Aţi înţeles, folosim mulajul Plăcintă, pentru explicaţii.
Prima regulă: Uiţi definitiv de lecţiile de dirigenţie sau educaţie civică, unde ai învăţat că spiritul cetăţenesc şi cel civic sunt aducătoare de medalii şi de titluri de glorie! Astea sunt nişte oligofrenii inventate ca să se întocmească un manual inutil.
Regula doi:
Dacă n-ai reuşit să uiţi de cei 7 ani primordiali şi de dirigenţie, cel puţin leagă-te de scaun şi smulge cablurile de la frâne, când treci pe lângă o zonă în care se desfăşoară un conflict, sau pune-ţi dopuri de ceară în urechi, ca Ulysse , astfel încât să nu te pună dracul să te dai jos, marele cocoş sau marea cocoaşă, şi să le arăţi levierul sau AK 47-le, că s-ar putea să ţi-o furi mortal şi prin deces, vorba lu Stela.
Să dezvoltăm! Dacă vezi noaptea o maşină pe avarii, în mijlocul drumului sau trasă pe margine, accelerezi şi te duci cât poţi de repede, chiar cu viteza legală depăşită. E mai suportabilă amenda, decât lama toporului în cap. Chiar dacă e Brangelina lăngă maşină, respectiv Ricky Martin, o tăiaţi repede şi vă liniştiţi la gândul că îi descărcaţi de pe iutub, deci nu merită să opriţi motorul!
Este cel mai tâmpit gând care vă poate trece prin minte să credeţi că dacă interveniţi în conflict, îl şi soluţionaţi. Singurul lucru cu adevărat reuşit, va fi reportajul transmis de Preot Tv sau Trinitas , de la faţa locului, în care vor preciza câte lovituri de brişcă aveţi în coaste!Nu interveniţi în scandaluri conjugale!!! E testată chestia asta, de mii de ani! Tot de pevremea mamuţilor şi Neanderthalienilor şi Homo Habilişilor! Partenerii îşi trag capace, tu intervii ca fraierul, ea se ridică plină de sânge de jos şi te opăreşte cu apă fiartă că i-ai bătut bărbatul. Ei se împacă şi te dau în judecată, dacă nu cumva ai plecat cu cazmaua înfiptă în spate, recitând agonizant "Sergentul"
Dacă ai armă, oricum nu ai voie s-o foloseşti, dacă nu ai, chinul îţi va fi mai scurt.
Râdem noi, şi glumim, dar fişioru lu doamna senateur, era bine dacă nu beneficia de atenţia trecătorului, pentru că nici măcar nu avea nevoie de apărare marţafina care o lua ostăşeşte de la tânărul Plăcintă. E foarte legitim să iei bătaie de la el, în primul rând că tre să fii foarte tâmpită , ca să ieşi la mall sau la club sau la... cu unul care are numele lui. Adică: "ce faci fatăăăă, tu cu cine o mai arzi?" "cum cu cine fatăă, cu ăla a lu plăcintă". Deci, ceri bătaie ca broasca ploaie, dacă te afişezi cu ăsta de-şi ia limba -n gură cu alţi băieţi,membri ai sectei din care face parte. Fetiţă, eşti pe cadru legal în ceea ce priveşte bătaia, aşa ca ia-o!
La fel şi nenea care s-a jucat de-a raţele şi vânătorii, cu el!
Mie îmi place de mama zgubiliticului, care are ditamai funcţia în stat, ea votează legile care vor urma să mă îngrădească pe mine! Sau chiar le iniţiază!
Se duce ca Magdalena, cernită, cu cenuşă pe cap, pe holul paşilor pierduţi, şi cere intimitate şi respect pentru o mamă! Doamnă, să nu vă supăraţi, dar poate că trebuia să vă daţi demisia din toate funcţiile şi demnităţile, încă de când s-a pişat fiul dumneavoastră pe cruce! Că, dacă se pişa unu de pe la noi, de pe uliţă, îl răstigneau până acum, dar dacă e al doamnei.... păi poate doar să-l roage frumos să înghită nişte Aghiasmă mare de la Bobotează!
Deci , poate suntem cârcotaşi , poate chiar mirosim a proşti, dacă nu avem nişte funcţii, dar du-te măi femeie şi pune-i lu Băselu demisia pe masă, că eşti de toată jalea! Nu poţi corecta comportamentul copilului?Hai, na! De când ai văzut că e cam pe invers cu toate cele, îl depuneai lângă gura metroului şi îl lăsai în libertate, dar îţi spun eu că a doua zi era înapoi, şi suna dirigul să întrebe la ce le-a dat de scris, cât a lipsit el!
Altă regulă ar fi asta:
Nu vă mulţumiţi cu moştenirea soţiei! Pentru că munciţi pe brânci, ca fraierii,şi puneţi toată munca şi banii pe o şandrama de casă moştenită de la Cosânzeana, ca să vă dea aia afară la primul bufeu de menopauză, şi să faceţi pipi în borcan, că la privata din fundul curţii, nu mai aveţi acces!
Acuma fie vorba între noi, el, săracul, State din Găeşti, nu cred să dea semne de bărbăţie, şi e răzbunarea tutror muierilor molestate de bărbaţi!
Bre, nea State, gardul ăla de ni l-ai arătat, e din rabiţ, o sârmă de covrigi, pe care o tai cu unghiera, lasa-l dracului de flex, că ai făcut la artificii la televizor, de nu se poate! Şi poarta era prinsă în două puncte de sudură, dintr-un ciocan era pe jos. Prea ne-ai dat spectacol! Hai să vorbim ca de la femeie, la femeie că numa bărbat nu eşti matale! Tot ce trebuia să faci, era să o prinzi aşa, pe după colţul casei, pe francofona de nevastă-ta, şi să-i dai, în scurt, în 2 secunde, 4 palme! Din alea, ca la isterice. La prima rămâne blocată, la a doua îi paralizează furia, la a treia plânge şi la a patra, îi dă borşul pe nas. Las-o dracului de treaba, că nu poate o farfuză să-ţi ridice ziduri şi garduri prin casă şi curte, iar bălosul ăla de fii-tu să te tot înjure prin paravan şi să te filmeze cu telefonul, că eşti de toată cacaua!
Poate pare uşor de legendă ce spun eu, dar recunosc, fără tăgadă şi fără glumă, pasul înainte pe care trebuie să-l facă bărbatul, înaintea femeii. Dacă e bărbat, nu dacă aşa crede el! Adică să se simtă fermitatea şi masculinitatea lui prin toată casa, prin toate colţurile! Una e că tu eşti şmecheră şi conduci totul cu mână de fier, dar îl laşi pe el să creadă că e Attila, nu e bai, dar alta e când îl faci săracul de big shit şi e un fel de pudel de casă. Una e cînd se aude tropăit de armăsar prin curte, şi nu ştii cine scoate flăcări mai aprige pe nări, el sau armăsarul, iar alta e când trebuie să-i zici: Alooo, vezi că aia e mătura de nuiele, nu e cal ! Dacă vrei un mocofan,atunci şi tu, femeia , eşti de doi lei expiraţi. N-ai cum să fii puternică, în condiţiile în care te măsori cu Arici Pogonici , sau cu Baronul Munchhausen , şi nici el nu are cum să fie Lion King , lângă o fufă care crede că oralitatea se măsoară în cm cubi, capacitate.Sincer, mi-am dorit dintotdeauna,din toată inima, un bărbat care să mă domine cu adevărat, să-mi prezerve rolul meu de femeie,şi să-mi arate că el e forţa,dar n-a fost să fie. Să fii bărbat , înseamnă ca fiecare decizie pe care o iei, s-o şi ţii pe umeri, că titanul Atlas n-a fost un model pentru femei, ci pentru bărbaţi. Asta e, defilăm cu ce ne-am ales de la recuzită!
Mă mir , nea State,că nu ţi-au zis şi băieţii ăia de la matale din sat, de la poliţie ,sau de la Pro TV: Bre, pune dreacu mâna şi dă-i o bătaie, la ceas de seară, când o prinzi pân curte, de să nu mai stea pe cur o lună, să facă pipi din picioare, ca băieţii.
Mie mi-e milă de matale, bre, dar nu te juca prea mult cu ţinutul udului, că prostata e cam sensibilă la vârsta matale! Sau , ca să te distrezi, ia câte o broască din aia urâtă, şi pune-o în WC, înainte să intre francofona de nevastă-ta, care vorbea voltaire-eşte cu reporterii. Ia să vezi ce face şi ea pipi în borcan! Şi până la urmă, o vezi că vine pe la geam şi-ţi cântă: Nous avons jouee, notre vie ensemble....
Si, imi pare foarte rau, dar, daca te-ai dat la televizor, suporti consecintele, si nu-i mai dai peste nas lui Mitoseru, că râde de matale; normal că e de râs! Una e legea, şi alta e să-ţi facă muierea şi copiii program de cazarmă!
Vă mai amintiţi de iluminsitul ăla francez, care arăta uşor efeminat, dar îi fierbea sângele de revoluţionar? Jean Jaques Rousseau?
El avea nişte cugetari, şi pentru cazul Plăcintă, şi pentru State :
1. Aş fi vrut să mă nasc într-un stat în care nimeni să nu fie mai presus de lege
2. Femeile nu sunt făcute pentru a fugi:când fug înseamnă că vor să fie ajunse!
(n.a. : sau mai bine se împiedică...)

Hallelujah clubbing!

2010-12-07T12:18:00.024+02:00

Lucrez la un calendar alternativ, în sensul că nu trebuie admisă duminica după sâmbătă. Am experimentat de vreo câteva ori, şi nu e ok deloc.
De exemplu , azi e marţi. Ei bine, pentru mine e prima zi, după sâmbăta care a trecut. Şi nu pot să mai las duminica după sâmbătă, pentru că ratez piaţa, ziua de târg! La noi nu e decât duminica piaţă, şi am rămas fără praz şi păstârnac şi mărar, săptămâna asta. Deoarece ne-am gândit noi, profund şi logic, că ar trebui să ieşim în club, sâmbătă seara.
Vă amintiţi postările mele anterioare, îndeosebi cea în care spuneam că noi n-avem piţipoance, pentru că nu au unde să se ducă, nu avem un club tare, nu cafenele de 7 stele...
Retractez! Avem club! Ştiam că e la Nehoiu un club despre care auzisem că e drăguţ, dar nu puteam scrie despre el, dacă nu fusesem acolo! Preferam Sfântu Gheorghe (municipiul, nu catedrala!)sau, mai apropiat, Berca. Am vrut să merg când au venit Paraziţii sau Connect-R, dar mi-am imaginat că va fi Marea Adunare Naţională de la Blaj, acolo, şi am renunţat. Clubul e mai la extravilan, aşa, lângă gârlă, în Capu Luncii, dar e marfă!!! Bambuul rămâne locul meu de suflet pentru escapade diurne, cafele băute lângă centru, ca să vedem lumea bună cum se zbate în cotidian. Însă pentru noapte, clubul de la gârlă e perfect! E clubul JR, aşa se intitulează.
Ideii de a ieşi în club, i-am subscris vreo 3, din care, după o oră ne-am făcut 5, când am ajuns eram 7 şi la plecare eram 8.
Ce este de remarcat? Spaţiul este cam cît trebuie să fie. E suficient de mare, şi asta are importanţă şi pentru traficul picoliţelor, şi pentru cel al consumatorilor, şi pentru dans. E curat, decorat cu bun simţ, poate prea îndrăzneţ albul din suport textil, de pe tavan şi colţuri. E prea încercat de fum, albul ăla, şi e păcat de munca decoratorului şi de investiţia patronului! Decorul nu se adresează doar categoriei youngest, nu e gothic, nu e emo, e... pentru toată lumea. Muzica e bună, eu sunt la curent şi cu genul clubbing şi le dau punctaj bun, toalete curate, şi chiar dacă ieşi din incintă, ele fiind amplasate undeva în curte, e foarte bine, că abia nu se încurcă lucrurile şi mirosurile... Poate ar trebui totuşi, pe la 1 noaptea, să mai fie basculate coşurile de gunoi, că se fac doldora.
Ce ar fi la minus? Pentru că e şi minus! Locuri cam puţine la mese. Public este destul, şi fiecare îşi ia măcar un suc de la bar, ori, e tare aiurea să stai în picioare şi să te descurci improvizând. Iar mesele din tronsonul central, sunt între boxe; care boxe, zici că-s alea de la Black Sabbath, scot sunete , nu şoapte! Am prins lotul la o masă din spatele boxelor, aşa că ne-am simţit bine! Am stat şi doi pe scaun, vina a fost a noastră, când am rezervat masă, am solicitat de 4 locuri, şi noi ne-am dus cu şleahta! Ne venea să cîrcotim, că cei din spatele nostru, care aveau canapea şi scaune pentru 8 persoane, au tras de două sticle de cola, iar noi ne aprovizionam creştineşte, dar nu era cazul să facem mofturi, până la urmă, şi cel care bea un suc , are dreptul să stea jos. Nu a fost cu supărare, pentru că noi am cerut masă de 4.
Ne-am distrat MAXIM! Am văzut eu ceva eleve care , în cursul săptămânii îmi cer Ciocoii vechi şi noi, se uitau cam nelămurite la noi, dar ne-am văzut de distracţie. Şi revin cu aceeaşi concluzie: Nu avem piţipoance! Erau îmbrăcate gagicile cu destul simţ estetic, mai puţin vreo două care nu sunt de la noi, sunt mai din aval, alea aveau rochiţe cu bretele, şi ştrampi lycra, culoarea piciorului. E bine, fetelor, să încercaţi un dres mat, ceva mai dens, şi nu vă mai fie frică de culori!
Vă puneţi dres culoarea piciorului, transparent, la ghişeu la bancă sau la şedinţa de scară!
De dansat am dansat de ziceai că suntem nunii mari, şi trebuie să şi arătăm asta, am dansat şi pe bucata: hm...hm...de ziua ta! A fost superb! Am cam vrea să repetăm faza, dar ni se rupe gaşca de sărbători, suntem fiecare cu azimutul lui!
Pe la 3:30 am plecat acasă. Cu greu! Adică ne-am despărţit cu greu de atmosferă, căci am mai fi simpatizat noi cu eticheta unei ţări nordice... Neaaa, nu mă prindeţi voi, făcută magnet! Am nişte reguli şi o strategie la chef , de nu se admite abatere! E greu să mă vadă cineva împleticindu-mă, de fapt nu ajung la faza asta, pentru că ştiu precis când se rupe comanda dintre creier şi muşchi, şi deci , în momentul ăla sunt în pat la mine, nu în public! Plus că la mine e una din gene, cea care îmi asigură rezistenţa la alcool, de aia îi şi fac mausoleu pe mulţi care iniţiază concursuri cu mine, pe tema asta! Am gena unguroaicelor!
...
Şi s-a făcut duminică! Ora 10! Am călcat pe telecomandă, în pat, şi s-a pornit televizorul! Deschid un ochi, văd un cap cu o coafură ca un cuibar de vulturi, sau mai bine ca un morman de şpan, de lângă strung! Deci nu pot să fiu atât de aspru pedepsită, încât să aud la ora aia una vorbind despre filatelie! Merge mai mult pe TvrCultural, teveul meu, dar nu după clubbing! Îl las să meargă, pe alt canal, şi încep să gândesc: Trebuie să mă duc la piaţă! Renunţ, nu mă duc la piaţă azi, nici dacă mă întâlnesc cu Armand Al Sandei! Pfuu, n-am cafea în casă!!! Cum dracu să te duci la Tonia la magazin, cu faţa asta de lighean de aluminiu, şi cu febra musculară de la dans? În general nu cer de la nimeni nimic, mai bine mor, aşa am fost eu educată, tută şi idioată, dar acum zic să comit o excepţiune, şi-i cer lu' Tanti Ioana cafea! Îmi fac una, nici vorbă de ţigară, deşi m-ar fi ajutat, căci mi-am format un reflex condiţionat, şi , vă vând un pont, după o noapte de petrecere , e bine să evacuaţi rapid tractul intestinal, pentru că altfel, alcoolul se absoarbe de acolo, şi vă treziţi după prânz că sunteţi iar "palton"!
I'ote ce de medicină aplicată cunosc! Bun! La ora 12 eram toţi pe mes, făceam expoziţie concurs, on line, de murături şi de varză . Fiecare se lăuda cu ce are! M-a gasit băiatul care citeşte contorul electric, cu halba de zeamă de murături - on the rock, în prag! M-am mirat ce dracu caută duminica în teren, dar mi-am stocat energia, care declansase deja becul de avarie, si nu l-am mai intrebat
Restul duminicii, n-a fost duminică, a fost ATI, de la secţia "traumato-"
Iar luni a fost prea repede după duminică. Azi însă, e viaţă, e energie, e marţi, e Belgia! Si e iar ceai de papadie si macese.

Aveţi tichii de mărgăritar? Aş dori una, vă rog!

2010-11-28T21:07:00.013+02:00

Exact ce-i lipsea chelului: tichie de mărgăritar!
Am avut o săptămână horror! Cu evenimente de tip Matrioshka!Multă treabă, lucrare de predat , pitic spârcâind autoritate, defecţiune tehnică la mine acasă, la instalaţia de curent, altă defecţiune la ţevile de apă, noroc că ştiu ce să fac cu o cheie şi cu o şurubelniţă, furie că nu e dvdrip cu HP pe torente,furie că nu se pupă subtitrarea cu filmul la Millenium 2- Fata care s-a jucat cu focul, plus Shrekul care s-a riscat să-mi fluture basmaua roşie prin faţă! Deci e mult, e foarte mult, pentru circuitele mele! Am şi eu o vârstă venerabilă, nu că aş fi fost la tinereţe mai tolerantă ca acum, dar totuşi, un pic de respect formal pentru creierul meu care e bunic! Până la urmă nici unul dintre episoadele astea n-ar merita atenţie, dar în proporţii diferite şi în maniere diferite, îmi jigneşte fiecare dintre ele, inteligenţa, şi, e greu să se îndoiască cineva de ea.
Dar nu ne oprim aici! Dacă e chef de ceartă, e chef de ceartă! Mă trezesc brusc interesată de alegerile din Moldova!!! Asta pentru ca am un prieten foarte pretios care e de acolo si el azi voteaza penru tara lui! Noroc ca e plecat saracul, si nu trebuie sa ne auda pe noi cum ne doare de nu mai putem de legislativul lor! Suntem tampiti la cap, pe cuvant! Noi suntem rupţi în cur si ne curge lâna, dar murim de grija lor! Că aşa m-am trezit, acuzând antipatii şi simpatii pentru una sau alta dintre formaţiunile politice. S-a terminat cu votarea , pot să spun asta. Eu sunt stângistă, cred că şi greierii din iarbă ştiu asta, dar nu permit să fiu acuzată că sunt de tip PCR ante 22 decembrie,sau mai ales PSD. Să ne înţelegem, şi aici pot să vin cu lecţii de doctrină de moare concurenţa cu buzele arse, PSD nu este de stânga, aşa cum nici dracu nu e de stânga la noi în ţară! Şi nici la moldoveni, partidul lor comunist nu e de stânga, e de contra ăluia de dreapta care nici ăla nu e de dreapta, e de contra celui care se crede de stânga! Şi ne certăm, şi dublăm miza la wiskey, şi venim cu argumente pro şi contra, facem jocuri, mutăm piese, Doamne, nu suntem normali! Dar asa e al dracului de român, e vai de capul lui, dar face politică! Moromete de asfalt, frate! Acum mă certam cu unu care a nimerit de-a japca în PNL şi mă lămurea ce e dreapta. Îmi venea să-l dau afară, dar am remarcat că nu sunt la mine acasă, ci la el. Eu încercam să îl lămuresc că mai bine le-ar sta moldovenilor până la urmă, tot cu mama Rusia, că de la Europa nu se aleg cu nimic. Poate cu ce ne-am ales şi noi, adică , cu ceva UE, de fapt cu multă UE şi cu un mare pungaş, şi la propriu şi la figurat, care e şeful FMI. Deci, eu, pe bune, dacă l-aş cunoaşte p-ăla, l-aş scuipa! Nu am nici cea mai firavă formă de respect pentru unul ca el! E la fel de stupid ca şi preşedintele francez "S-ar coţăi"! Aşa că după părerea mea, moldovenii s-ar descurca mult mai onorabil şi mai rapid cu Ţarul Putin la butoane! Ne-ar lăsa în urmă, lejer! În acelaşi timp se şi tem că s-ar trezi săracii, iar, parte din altă ţară, mai mare, şi ar vrea si ei să urmeze modelul ţărilor baltice, sa incerce UE.
Asta îmi trebuia mie duminica, după săptămâna de curent continuu, alegerile!
Slavă Domnului că e Ultimul Mohican la Tvr, e pansament curat pentru mine!
Hai cu muzică, băieţi şi fete! Ce ascultăm? Luăm o cafea de la Manole, ea dă moca, şi băgăm:

Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung

2010-11-24T21:54:00.035+02:00

sau
Ashes of Love!
Miercuri. Zi de lună neagră pe casa scandalului. Simt aşa, un fior de energie negativa, prin dreptul primăriei, chiar de dimineaţă. Dar...coafura rezistă!!!
Mă enervez la ora 10, dintr-un telefon. Mă mai hiperventilez un pic , pe la 12, când îmbrâncesc un bou beat-mort, şi-l proptesc într-un coş de gunoi. Ăla mă ruga de dimineaţă să-l pocnesc, dar abia la prânz mi-am făcut timp. N-am emoţii în program, că nu e nici ăsta băştinos de-al nostru,cred că a căzut din satelitul Sputnik 2.
Eeee, aveam un feeling, pe mine nu mă înşeală, vine pe direcţia vântului! Şi vine cu poşta!
Ce găsesc eu în uşă? Aveţi dreptul la trei încercări! Ştiam eu că am public inteligent, aţi ghicit din prima! O scrisoare! De la cine este? Ia să vedem, tot trei încercări! Salariaţii din primărie n-au voie să ghicescă, ei ştiu deja! De la pitiiiiiiic!!!!!!!!!!!!!! Nu pot să cred! E atâta vreme de când n-am mai primit o scrisoare de la pitic! De fapt, în toată viaţa mea, am primit două scrisori, de la el: una, acum zece ani, când mi-a transmis cu poşta (deşi eu lucram în primărie, semnam condica de două ori pe zi, acolo), că am fost sancţionată, mi s-a tăiat salariul şi că am produs o pagubă maaaare patrimoniului , prin lipsurile din inventar, şi a doua, acum trei ani. He-he, vă place scandalul, aş fi vrut să rămână între noi, aşa cum i-am promis, corectă fiind, dar mă râcâie şi mă provoacă! Mi-a trimis o felicitare din aia dark love, pe fond negru, cu trandafiri roşii, cu text asortat. I-am trimis-o înapoi, după ce am citit-o. Am fost dezgustată de trei lucruri: Unei femei trecute de 25 de ani nu mai ai voie să-i spui domnişoară, pentru că nu te adresezi certificatului de căsătorie,şi eu veneam cu un plus de 15 peste ăia 25 admişi;unei salariate pe care ai furat-o ca un şarlatan, nu-i spui după câţiva ani că e fină şi diafană, mai ales că eu sunt diafană ca şi o drujbă; o astfel de felicitare n-o trimiţi prin gardian, indiferent cât de discret crezi tu că este. Seara în pat, cu nevasta, mai trăncăne şi el săracul, şi-i spune că şeful l-a trimis la mine cu felicitări format Edwardian, sau Gothic. Aşa că sorry, i-am returnat frumos felicitarea, chiar nu era genul meu nimic din ceea ce reprezenta ea, şi chiar am fost ditamai doamna că nu i-am trimis-o nevesti-sii, chiar dacă toată familia lui crede că sunt nebuna din porumb! Am scris atâtea felicitări, pentru toată lumea din Nehoiu, că doar eu eram responsabilă cu textele în Primărie, am scris şi pentru edil, de ziua lui, dar , formulată ca pentru un om inteligent, care credeam că este , nu ca pentru un pipiţ.Am păstrat doar o scanare a felicitării ăleia negre, spre veşnică amintire! Stiu că nu e frumos, şi o femeie nu procedează astfel, am nişte repere foarte clare despre ceea ce trebuie spus şi ceea ce nu, dar dacă mnealui consideră că doar poşta rezolvă problemele dintre noi, în condiţiile în care eu locuiesc la două clădiri de sediul primăriei, let's play ! De ce mănânc borş, acum? Deoarece a comis-o rău de tot, tura asta! Îmi trimite acum scrisoare oficială că mă execută silit, dacă nu plătesc redevenţa aferentă concesiunii. Să ne adresăm direct, stimate domn, deşi ai să primeşti şi un răspuns scris, cu termeni administrativi, dar la fel de clari şi de concişi, ca şi scrisoarea ta, Neacşule din Câmpulung!
Mai întâi, te afli într-o eroare de adresă. Pun pariu că voiai s-o trimiţi la parterul Casei de cultură, pe versantul nordic, şi nu la etaj, pe cel sudic. Nu eu sunt Albă ca Zăpada, eu sunt Mama Vitregă.
Era bine să fi studiat atent problema înainte de a mi-o trimite completată profesionist de salariaţii serviciului de taxe şi impozite, că avem nişte amendamente: Am depus deja din 2007 o hârtie prin care renunţam la concesiune, deoarece e o mare ţeapă pe care credeai că ne-o dai şi ţi-am explicat între patru ochi, că nu pun botul la asta. Am citit împreună contractul şi ţi-am arătat unde vrei să mă arzi. Ţi-am şi lăsat dealtfel contractul în original, mi l-a şterpelit colonelul de fapt, şi nu mi l-a mai dat, după ce m-a aburit că-mi face el o schiţă. Vă rog să vi-l faceţi coif de seminţe, nu îmi trebuie. Şi e treaba dumitale, distinse edil, că n-ai vrut să înregistrezi hârtia, aici e numărul de prestidigitaţie al secretarei, care e foarte atentă la ieşirea documentelor, are o evidenţă de artistă, dar la intrare , înregistrează ce vrea muşchii ei! După douăzeci şi ceva de ani de meserie, poate perturba şi detectorul de minciuni, nu numai organele de anchetă, cu declaraţiile ei! Sărim peste ea, este insignifiantă şi mi-a produs greaţă destulă.
Revenim la scrisoare, şi scurtăm poezia momentului! Nu vezi un leu de la mine, şi nici să nu îndrăzneşti să te atingi de salariul meu! Singura dată când te-ai atins de el, a fost pe vremea când eram o proastă şi-mi tremurau genunchii de frica ta! Aşa cum nu sunteţi în stare, de zece ani, nici tu, nici vicele,nici jurista şefă, nici secretarul, nici contabila şefă, nici impertinenta aia care mi-a participat la inventar cu botul creţ de atâta profesionalism, să-mi precizaţi de ce mi-aţi furat banii şi al 13-lea salariu, şi garanţia de gestiune, şi 15% pe două luni, aşa cum nu puteţi să-mi prezentaţi valoarea bibliotecii şi rezultatul inventarului de atunci, tot aşa să nu-mi cereţi un ban! Atâta tupeu, nu credeam să ai, încât să mă iei pe mine cu executarea silită! Să-i execuţi silit pe ăi de le-ai dat la licitaţii, obiective de miliarde, pe doi lei, nu pe mine! În ziua când îţi vei putea explica măcar biblic, şarlatania, atunci să ceri un leu de la mine! De aia nu mai pot eu că e vorba de stat, nu de tine ca persoană! Eşti reprezentantul statului în teritoriu şi nu te-a pus statul să mă furi! Îmi scrii mie pe hârtie că îmi aplici penalităţi la valoarea inflaţiei? Ce amuzant eşti, aproape că îmi pare rău că nu am oprit felicitarea, poate mă şi îndrăgosteam , într-un final! Şi acum mă scuteai de taxe! Doamne fereşte, dumneata scuteşti toţi borfaşii , fii de domni şi doamne, de la plata amenzilor, şi eu să-ţi dau bani? Deci, crede-mă, unul dintre noi glumeşte grotesc, şi nu ştiu de ce am senzaţia că nu sunt eu aia.
Am o listă cu nişte dudui, e oficială, o putem verifica, e anexă la o hotărâre de consiliu de acum câţiva ani ( e publică, n-am ciordit-o), prin care scuteai de taxe nişte lebede pe unde clare...doamne inginere, acum trecute discret la alte partide, sau doamne profesoare. Eu, de ce nu sunt scutită? Întreb, nu dau cu parul!
Hai că am lungit-o, îţi trimit înapoi scrisoarea şi poate refaci măcar textul, că nu e frumos să aminteşti de încălcarea legii, atâta vreme cât te afli fix cu bocancii pe drepturile mele. Şi dacă nu vă supăraţi, toată conducerea primăriei, până îmi răspundeţi şi mie cum mi-aţi luat banii în gaşcă, şi-mi prezentaţi motivul, poate îmi trimiteţi şi nişte fluturaşi lunari de salariu, că aşa e normal şi legal. Fluturas cu rubrici!Mie nu mi-aţi trimis nici măcar la modificarea salariului, înştiinţare. Vreţi legalitate? Poate începeţi voi, că eu învăţ paşii repede!
Îmi propusesem să-mi văd de viaţa mea ,liniştită, blogul meu se schimbase, eu am alte cerinţe şi alte abordări ale cuvântului scris, în general,dar nu! Vine Neacşu cu scrisoarea, să mă pună pe mine la zid!
Şi-mi ia mie la feliat ,viaţa privată şi pe cea de cuplu, o acritură păroasă, că eu am ce am cu tuleiele de pe corpul muierilor, care mă face să deschid vreun serial de postări din vremea când îi aducea ea piticului ramuri de vâsc în birou şi i le agăţa de lustră! Fetiţă, eu am respectat dramele care au curs în viaţa ta, de când erai mică, te-am iertat şi când ai venit la mine la bibliotecă plângând să nu te spun primarului că ai vrut să mă "faci" de nişte bani opriţi din salariu, dar stăpâneşte-ţi toanele de psiholoagă, că-ţi dau o veste proastă: pereţii primăriei încă mai au urechi! Şi după cum arăţi, e mică probabilitatea ca tu să beneficiezi de toate prerogativele vieţii de cuplu, aşa că piaptănă-ţi frustrările deasupra oalei tale!
Voi aţi înţeles greşit un lucru! Faptul că dormiţi cu portretul Zeusului local sub pernă, nu vă conferă imunitate! Şi , în general se distrează foarte copios când mă arunc pe voi, nu vă ia nici dracu apărarea! Aici, în povestire, e vorba de două verigi puternice, ca şi caracter: eu şi el. Voi sunteţi restul lumii, featuring! Eu pot să-i dau lejer o geantă-n cap, şi să-l conving că s-ar descurca perfect cu mai puţini dinţi, iar voi aveţi nevoie de perfuzii, doar dacă vă priveşte!
Avem şi dedicaţie, că trebuie să ne relaxăm!

Specii...

2010-11-21T11:16:00.010+02:00

... şi verigi lipsă
Noi n-avem piţipoance!
Este ruşinos să recunoşti aşa ceva, riscul este acela de a fi aruncaţi la malaxorul de reciclare, dar statistica şi realitatea se suprapun perfect. Nu sunt piţipoance în oraş! Nici cocalari, poate de aceea ne-am făcut de toată coca, prin toate ziarele, cu anunţul AJOFM în care Nehoiul caută cocalari profesionişti (de fapt, se căutau cocători în industria panificaţiei şi patiseriei)
Acum vreo câţiva ani, când încă nu se brenduise la OSIM categoria asta, aveam vreo două "piţi" prin orăşelul nostru, dar habar n-aveau că sunt vajnice promotoare ale acestei caste, şi s-au pierdut în anonimat, s-au irosit, ori s-au măritat.
Jinduim acum după ele, ca după bizoni, bouri ,zimbri, sau cum or fi taxând zoologii, speciile astea.
Ceea ce vedem noi de-a lungul lui DN-10 , sau de-a latul trotuarelor, nu sunt piţipoance en titre, ci doar nişte încercări lamentabile de a intra în parametrii proiectaţi pentru o piţipoancă; nişte fake-uri jenante.
N-au fetele UGG-suri, Vuitton, DKNY, şi D&G, nu se coafează laBest of Styling, dar improvizează!
Asta e arta! Asta e şi catastrofa! În cutia de carton de sub pat, arsenalul e complet: meşe de Barbie, gene cât dinţii de la pieptene, gablonzuri de plastic şi inox, un kil de unghii false, cu desene şi idiograme, farduri ieftine.... Toate astea, se aplică în set complet şi ele arată într-o juma' de oră ca şi când ar fi fost curioase să deschidă o sticlă de cocktail cu carbid. Mă uit cu milă spre săracele fete, care încearcă să exhibe agresiv şi să devină piţipoance, dar rezultatul e catastrofal: nişte Sandy Bell sau Sailor Moon!
Văd nişte eleve cu ciucuri şi jambiere peste cizmele scâlciate, cu poşete plictisite, atârnate "diva style"... chiar sunt tristă că nu respiră mai relaxat, atunci când se îmbracă. E greu să fii tânără şi să nu-ţi poţi permite nişte hăinuţe frumoase, dar, fetelor!!!! Puteţi fi frumoase fără să arătaţi ca a doua zi dimineaţa după Carnavalul din Veneţia. Nu vă mai îmbrăcaţi pe întuneric! Iar paietele au o destinaţie strictă: SCENA! Sau bara, după caz. Fiţi fericite că nu puteţi fi piţipoance!
Ideea e că nici nu prea au ce căuta piţipoancele pe la noi... nu au vad! Mă tem că ăsta e un motiv destul de întemeiat ca să ni se retragă statutul de oraş! Cum să n-ai piţipoance get-beget? Păi, uite-aşa, nu se justifică! Nu e mall, nu e cafenea Lavazza... Bambuu e, dar e genul "common people", sau chiar "after school". Săracii băieţi, au şi ei de-o bilă sau de-o bere, nu de-o piţipoancă.
Băieţi aşa, mai înjghebaţi, avem, dar sunt foarte inteligenţi! Au toată stima mea! Nu vor genul piţi, ci de-alea obişnuite, sau chiar ieftine, fără fiţe , fără mofturi cu excursii în Ibiza, bijuterii şi blănuri! Să dea ăştia un SUV pentru o petardă? Doamne fereşte, cu 100 de roni e asigurată săptămâna!
Frumoase , sunt! Avem vreo câteva exemplare de fete zdravene, de s-ar tăia cu ciobul pe faţă toate rapandulele şi năsoasele de la Tv, dacă le-ar vedea! De-astea crescute cu ştevie şi foi cu lapte, dar bucăţi! Au o leacă de nas pe sus, dar e bine măcar că nu le văd pe din-dosul Casei de cultură.
La noi, oricum pătrunde orice curent, cultural, vestimentar sau de care-o fi el, mult mai târziu decât la alţii, iar de la televizor nu se pot copia detaliile, aşa că s-ar putea să ne invadeze piţipoancele, când se vor fi stins definitiv ca specie, în alte părţi. E posibil orice, dacă au putut fi şi avangardiste fără să ştie, pot fi şi "down of the dinosaurs".
Am scris puţin azi, am făcut toată noaptea planton la torente, să agăţ o varinată mai bună de Harry Potter 7.
Pentru Harry Potter stau şi-n gârlă, dacă e nevoie. Am găsit o variantă de X CAM, că de unde DVDrip la ora asta, şi l-am văzut în culori sepia. Hai, că fără subtitrare nu ar fi bai, că mă descurc, dar cu emblema de la Warner Bros stând permanent pe ecran, asta e blasfemie! Hmmm, tot primele 3 filme HP mi-au plăcut, cu un băieţel ochelarist nostim, dar merge şi Deathly Hallows, chiar dacă pe jumătate! Dacă e Harry Potter, poate să fie şi cu Ţociu, regizat de Sergiu Nicolaescu!
Ce muzici avem duminica asta?

Frumuseţe în mediu potrivnic

2010-11-14T16:45:00.007+02:00

Ce fac femeile cu un week-end?
Îl demitizeaza în cinci secunde!
Mai întâi ne facem planuri, riguroase şi înscrise în agendă, pe trei file. Cele care suntem în zodia Fecioarei, le şi desenăm. După care le anulăm, cu altele, contra-planuri, care încap pe cinci file.
Week-endul ăsta se preconfigurase cam de joi. Trebuia să fie aşa, mai...unplugged! A ieşit allegro ma non troppo!
Îmi pregătisem o carte care era în stand-by de vreo juma de an: Cântecul lui Agapito Robles, de Manuel Scorza. Îmi pregătisem două filme: God on trial şi un documentar de la matricşi de pe sait: Legend of Atlantis. Şi bine-nţeles, duminica, ziua mea de spa, cu Pink Floyd şi Whitesnake, inclus.
S-a bramburit aproape tot, nu m-am atins de carte, n-am văzut decât God on Trial, n-am ascultat nici şarpe alb în zeamă roz, dar spa-ul a fost spa.
Ieri am ieşit din casă, deşi jurasem că nu, dar îmi trebuiau nişte mănuşi; de menaj, desigur, că de care să foloseşti în week-end? Şi mă duc la megăzain. V-am mai zis eu că nu am o relaţie foarte intimă cu BigSmartul, de când m-au pus să plătesc o tavă de plastic de 4 lei, pe care n-am spart-o eu, dar plecase de nebună din raft, şi se uitau ăia la mine când m-au găsit lângă tavă, de ziceai că am spart un flacon cu virus Ebola! Dar mi-am călcat pe inimă şi mă mai duc din când în când, pentru că, fiind cu autoservire, am timp să mă uit la date, la etichete de compoziţie, fără să ţin vânzarea şi clienţii în loc. A devenit şi uşor insuportabil actul shoppingului, la ei, pentru că au introdus pază din aia de fiţe, security cyborg, stau unii ca Schwarzenegger, în capătul raftului şi se uită fix la tine, aşa, X-ray, de nu-ţi mai vine să pui în coş nimic! Era o doamnă care nu vedea foarte bine, îşi lua produsele şi se apropia de geam, ca să poată citi la lumina naturală, şi era roşie ca sfecla la faţă, se simţea foarte incomodată de personajul care se ţinea după ea, cu uniformă şi baston. Să mai bifăm la "minus" şi faptul că fetele care adaugă marfă în raft aleg momentul în care deja e gloată în magazin, şi îţi cer să le faci tu, cumpărătorul, loc, nu îţi fac ele loc, ţie. Poate un pic de organizare n-ar strica, mai ales că-l cunosc pe directorul de personal ca fiind un tip destul de pus la curent cu marketingul.
Deci, pe bune, ai senzaţia că eşti în lagăr de deportaţi, cu ăia după tine, printre rafturi. Nu înţeleg de ce nu au pus totuşi câteva camere de supraveghere, pentru că nu e deloc în regulă să ai câte-un "bade-n gard" din ăla după tine. Sărim peste aspect! Mă duc la mănuşi şi la saci menajeri! Acolo , în zonă, două ciufe, una arătând ca madam Crouella în mizerie vestimentară, lăsa impresia că e "vintigi", dar era de-a dreptul mototolită şi năclăită, şi alta care arăta ca o bucată de marmeladă de E-uri. Nu erau băştinoase, că la noi e târgul mic, ne ştim în ordine alfabetică. Doamne, ce de "vânturi" pe ele! Nu mai zic băşini, că mi-am pus moaţe şi mi-am făcut unghiile, deci încerc să mă şi comport ca o doamnă! Aia "vintigi" cică: Nu cred că au aici, dar în altă parte, nu cred, că mai sus era sat, doar aici e un pic de centru!
A-nceput să fiarbă bozgoroaica din mine! Să ne înţelegem, eu am voie să iau la pietre şi autorităţile, şi să şi fac mişto de Nehoiul ăsta, care arată ca un grup de saivane, pentru că aici stau, aici îmi votez aleşii...e la mine-n târlă, ca să continuu cu genul ăsta de termeni. Dar, dacă vine vreunul şi scoate băşici , ca broasca, vai, ce oraş de doi lei, sau strâmbă din nas... păi pleacă pietrele la vale, neamule!
Nu găseam , de nervi, sacii pe care-i voiam, şi o pune dracu p-aia vintigi, să se apropie de mine. Mai era o fătucă prin zonă, dar m-a preferat pe mine!!!! Până să vorbescă, foindu-se în parpalacul ei, am simţit o duhoare de transpiraţie crâncenă! Şi mă abordează; fără "mă scuzaţi", fără "fiţi amabilă" , că eu, de abia aşteptam să fiu! E a doua oară când mi se întâmplă să dau de nişte simandicoase care nu găsesc magazinul la nivelul lor. Cică:
-Mai aveţi vreun alt magazin mai răsărit decât ăsta, în Nehoiu?
- Mai răsărit, înseamnă pe regim de înălţime ? Sau cum? Deja îi dădeam variante, ca să mă enerveze şi mai tare!
- Nu,zice ea, făcând botul ca un moţ de pungă,ca să văd eu că e din vreun megalopolis de oraş, spre deosebire de mine, plebeea peizană .Adică aşa, mai deosebit, mai aprovizionat, continua ea.
- Doamne fereşte, cât de aprovizionat, că au aici de toate, afară doar de icre negre, probabil, dar nu cred să fie mare necaz dacă rezistaţi până la Buzău, fără ele!
- Îmhm, geme aia, nu găsesc aici ce vreau eu, iar la celelalte magazine, nici atât!
Ce-o fi vrând asta, trăi-ţi-ar, ceafă de dinozaur, pipote de archaeopteryx???
Se întoarce cu mu... pardon, cu botul ei creţ, şi dă să plece. Mamă, care faci gogoşi, tu le faci, tu le miroşi! Când a început aia să pută şi mai tare!!! O las să ajungă la maşină, peste drum, unde parcase, şi-i arunc petarda:
- Să ştiţi că totuşi, săpun se găseşte la toate dughenele din oraş!
-Dar eu nu vreu săpun, zice aia uitându-se la mine ca la spatele casei.
- Păi, se simte încăpăţânarea dvs. ! Se simte de la câţiva metri!
Intră aia ca marmelada făcută din acuarele, în rol: Nu ţi se pare că vorbeşti ne-ntrebată? Ia uite, obraznica de ea!
- Ba da, mi se pare, dar îţi dau un sfat binevoitor, încearcă să nu intri în locaţii de lux, că s-ar putea să declanşezi alarmele de fum!
S-a produs gălăgie, fetele au dat să explice unor cetăţeni care treceau, că sunt o nesimţită, cetăţenii erau vecinii mei, ei ştiu deja asta, dar ne simpatizăm, şi pfuuu, ce m-am descărcat!
A urmat o zi de abureală, cu ceva menaj forţat, iar aaaaazi, am zis: spa! Măşti, căşti, peelinguri, gomaje, m-am dat cu nişte smacuri anticeluloză, ziceai că sunt alien vs. predator, luceam ca o gogomârlă din aia de metal, şi uite-aşa s-a dus week-endul! Run, baby, run!
Un pic de Whitesnake? Se faceee!

Sărim peste băltoace

2010-11-11T11:42:00.016+02:00

Ce mai vineri, ce mai noapte! Rău mai e fără Triferment în dulăpiorul de medicamente, şi cu farmacista la mii de kilometri departare!
M-am scăpat la meniu "thai" pentru masa de seară, şi l-am agresat cu şi mai mult curry şi chili decât trebuia, astfel încât m-am trezit înghiţitor de săbii şi de flăcări. De ce se răcea preparatul , de aia pişca mai cu spor!
M-am gândit, resemnată (după ce am liniştit tot din platou): o să fie cu finalizare, ca tot ce e "thai"!
Şi mă sucesc, şi mă răsucesc, şi mă mut de la computer în pat şi din pat în baie, iar de acolo, în camera de zi, că era mai răcoare şi în dormitor mi se părea ca-ntr-o secţie de sticlărie... Şi se face miezul nopţii...şi jur că nu mai mănânc seara decât apă Pi . Apropo, habar n-aveam ce dracu-i aia apă Pi, credeam că e de la Bivolaru din reţetă, dar cică e apă de mare sculă, pură ca aurul monoatomic...te doare capul, ce mai descoperă ăştia! Deci două doze de apă Pi, simplificate ca expresie, înseamnă Pi-Pi ? Lasă, că mai bine bem de la ţeavă, apă chioară!
Ies afară, mă plimb prin grădină. Îi invidiez pe cei care au luminile stinse, înseamnă că ei dorm. Aud voci! Nu e bine, înseamnă că şi psihicul mi-a fost invadat de chili. Disting replici! Stai că m-am liniştit, chiar e cineva pe stradă, deci nu sunt singura cu suferinţe în program, se poate şi mai rău la unii, care au plecat din casă!
Intră logica de avarie în program şi realizez că sunt adolescenţii de la Balul Bobocilor (predestinată denumire, pentru digestia mea !). Au ieşit şi ei pe afară, la o bere, la o ţigară, la o vrăjeală. Şi pentru ei se aplică denumirea balului, tot în aria digestiei, pentru că, după fiecare manifestare de gen, strada mea arată jalnic!
Acum era vorba de o pereche, în înţelesul clasic al expresiei, adică un băiat şi o fată. Aş fi vrut să nu-i deranjez cu prezenţa mea, să nu-i stingheresc, dar aveam nevoie şi de aer. Stau ghemuită pe prag, să nu mă descopere, şi să mă ia cu: ce-ai mamaie, n-ai somn? Nu pot s-o gâdil şi io p-asta, că stai mata liliac huhurez p-afară? De precizat că orice trece peste 30 de ani e mamaie, pentru ei, iar orice trece peste 40 , poate fi chiar fosila!
Îl aud pe el: Măi, eu credeam că semeseurile alea pe care mi le-ai scris sunt sincere şi chiar ţii la mine!
(Eee, ce nu zice omul la necaz , la plictiseală şi la băutură!)
Ea: Da, alea erau acum 3 luni, eram în vacanţă, n-aveam ce face! Dar m-am împăcat cu...X.
El, schimbând registrul: Şi unde e X ăla, fă, în seara asta? De ce eşti singură?
Ea: Păi cum să vină la Balul Bobocilor, că e mai mare ca noi, şi nu trebuie să fie văzut!
(Hoppaaa! E din categoria oldies and goldies; însurat şi cu bani! Visul halucinogen al oricărei fete)
El: Şi ce-ţi oferă el, fă? O plimbare cu maşina sâmbăta noaptea, biiiiiiiiiiiiiiip, şi o şaorma?
Ea: Da tu ce-mi oferi? Pupici pe mes ?
Urmează o îmbrânceală scurtă, ea fiind cu spatele lipit de gard, el fixând-o de umeri, ea scapă şi pleacă spunând: Hai că deja m-ai plicitisit şi eu de aia am ieşit cu tine, să-ţi spun să nu te mai ţii după mine ca să nu-ţi facă X probleme, să stii!
El strigă după ea, cu năduf: z'morţii mă-tii de panaramă!
Se trânteşte pe bordură şi-şi aprinde o ţigară. Nu se poate stăpâni, midnight-psychologistul din mine, şi ies pe poartă. Mă aşez lângă el, era intimidat şi nervos că am apărut şi eu dar l-am calmat scurt.
Dragul meu-zic- tu o iubeşti p-asta, se deduce din înjurătură. Cu cât o zici mai cu foc, cu atât îţi pasă mai mult de ea! Drama nu e a ta, e a ei! Frumuseţea vîrstei voatre constă tocmai în asta: că puteţi ieşi ziua în amiaza mare, pe stradă sau prin parc, de mână, să vă pupaţi şi să vă îmbrăţişaţi, fără a părea vulgari, ci doar cu aura aia a inocenţei pure, prin care au trecut toate generaţiile! Ea e schilodită din start de bucuria asta! O fată de vârsta ei, care alege să fie noctivoră, care se "ţine" cu un bărbat însurat şi care e constrânsă de pretenţiile geloase ale acestuia: să nu iasă cu nimeni, să fie doar trofeul lui, să se bucure doar de escapade cu pătura în cap, pe bancheta din spate...ea îşi ratează voluntar spectacolul adolescenţei! Să nu boceşti după ea, aşa cum nici fetelor nu le recomand să bocească după voi, băieţii! Trăiţi-vă incandescent perioada asta, pentru că maturitatea şi maturizarea vin cu drame, cu spaime, cu responsabilităţi şi obligaţii, cu tot bagajul aferent! Du-te înapoi în discotecă şi uită episodul ăsta, dansează cu toate fetele, alege să ieşi la pupat cu una care nu e păzită cu faza lungă din maşină, de vreun rinocer furios... şi viaţa o să ţi se pară frumoasă!
El: Da, doamnă, dar m-a jignit!
Eu: Cu ce?
El: Fiindcă l-a ales p-ăla! Am şi eu orgoliul meu! Ăla e de vârsta lu tac-su!
Eu râd: Aşa crezi tu, că te-a jignit? S-a jignit singură, într-un fel dureros! Mândria şi demnitatea unei fete/femei nu stau în ochii , în abordarea, sau în adresarea bărbatului. Stau la ea în atitudine! Vrei să fii considerată preş, te aşezi în poziţie de preş!
Te-ai supărat că te-am deranjat, şi am venit să-ţi ţin lecţii? Nu asta a fost intenţia mea , doar mi-a părut rău că te văd aşa, într-o seară în care ar trebui să te distrezi, pentru că e o seară care vi se adresează, totuşi!
El: Nu m-am supărat, dimpotrivă, mi-a părut bine!
A plecat fluierând, şi şi-a pus muzică la telefon.
Iar mie îmi trecuse răul. La fel cum trecuse de mult şi miezul nopţii!
Câţi ani au trecut de la reuniunile noastre din liceu? 25!!! Ce s-a schimbat, de atunci? Doar generaţiile. În rest, unii sărim peste băltoace, alţii trecem prin ele si-i stropim si pe altii!

Blame it on the... Google!

2010-11-09T10:57:00.013+02:00

sau
Cine-a pus Gugălu-n drum?

Google, the final frontier! Google, the shortcut to knowledge!
Ni l-am făcut cel mai bun prieten, ni l-am băgat în casă şi ni l-am băgat în viaţă, şi, de ce-l parodiem mai tare, de-aia-l utilizăm mai mult! Avem o relaţie comercială, el câştigând cu adevărat, noi având doar impresia că înregistrăm un câştig real. În realitate, relaţia e saprofită.
Ce aşteptări avem de la un motor de căutare? De tot soiul! El ne caută de mâncare, de lucru, ne caută parteneri, prieteni, duşmani, ne rotunjeşte virtual cunoştinţele de cultură generală sau specială, ne dezvăluie enigme, adevăruri, minciuni, ne intermediază relaţia cu Dumnezeu, ne scoate din belea sau ne bagă şi mai tare, e oracolul nostru de buzunar.
Toată lumea îl întreabă câte ceva, şi garanţia validităţii răspunsului este anulată de miile de variante pe care ţi le serveşte.
Cum îl întrebăm pe Google?
Cum vrem!
De exemplu, pragmaticii se limiteaza la "tag", o noţiune care are ori nu are importanţă, dar, cu cât solicitarea cuprinde mai puţine elemente, cu atât răspunsurile sunt mai multe.
Tipicarii sparg piaţa! Am avut surpriza să citesc următoarele elemente de cautare (celebrul radio Erevan poate să se autobruieze de invidie) :
- "doresc să ştiu dacă se găseşte mersul trenurilor pe internet" - trenurile merg pe sine, nu pe internet
- "unde se găseşte definiţia cuvântului a claca" (?!?) - în infinitivul verbului,care nu e un cuvânt, ci o expresie şi care te duce la dex
- "dacă există bordeluri în ialomita"- este mai spectaculoasă experienţa RedLightDistrict
- "ce trebuie să am la mine la examenul de şofer?" - maşina, obligatoriu
- "dacă se găsesc fete cu ochi albaştri(i) nemăritate" - probabil la spectacolul de pe Muntele Găina
- "cum se scrie dintro data despartit sau intreg" - se scrie din două dăţi
- "filmulete porno cu babe" - astia sunt midnight sexerii cu probleme la mezanin si chiar si la mansardă, dar îi găseşti peste tot, şi , remarc diminutivul "filmulete". Dom'le, gingăşia e gingăşie!
- "vreau să ştiu tot ce se poate şti despre zodia mea!" - ar fi o surpriză de proporţii, ca Gugălul să răspundă direct: eşti Capricorn născut într-o zi de joi, aşa, cam pe la vremea ceaiului...
- " cine are să-mi vândă şi mie sau să-mi închirieze o garsonieră în cartierul trivale?" - exact cine a scris : cine doreşte să cumpere sau să închirieze o garsonieră în cartierul Trivale, şi atunci căutarea devine mai rapidă.
O căutare excepţională a fost asta:
- "bună seara am şi eu o întrebare dacă este maxitaxi de la făgăraş la sibiu şi la ce ore?mulţumesc!"
Pe lângă faptul că ai avut deja două întrebări, e o chestie de rar bun-simţ, să dai bună seara Gugălului! Cine mai are atâta politeţe în ziua de azi, încât să-i şi mulţumească?
Poate că părinţii tehnici ai motorului vor găsi o modalitate să răspundă: cu plăcere, mai poftiţi!

Dansez pentru Darwin, dansez pentru nemurire!

2010-11-06T11:28:00.008+02:00

Oameni buni, e sâmbătă, deci sigur nu e vineri!
E seara duelului dintre cele două echipe de dansatori, care s-au antrenat de-a lungul evoluţiei lor, pentru a-şi susţine fiecare, "coregraful" !
Echipa lui Darwin, să intre în scenă!

Mulţumim, mulţumim, am remarcat zâmbetul de scenă al dansatorilor de profesie, şi mimica aferentă actului artistic atât de minunat, care este dansul! Iar acum să pofteasca Gospellii!

Minunată prestaţie, iată că mesajul spiritual poate genera graţie chiar şi cu elemente de Tae Quon Do
Telespectatorii decid soarta celor două echipe. Votaţi!
N.a. : vă invit să trataţi cu umor acest subiect, nu se îndreaptă nici împotriva susţinătorilor teoriei evoluţioniste, nici împotriva creaţioniştilor. Iar motivul popular oltenesc face parte din preferatele mele, în folclor. E doar you-tube-ul, cel care ne mai descreţeşte frunţile!

Cruce de poet, cruce de român

2010-11-05T11:07:00.019+02:00

Nu lustruiesc statuia nimănui, nici nu bocesc cu vorbe, dar, pentru câteva ceasuri, las deoparte bormaşina şi meniul meu lecterian, ca să mă gândesc un pic la poetul de curând învins de moarte.
Pe Păunescu nu l-au iubit toţi, nici nu l-au înjurat toţi.
Doar că, celor care nu ne-am ridicat la nivelul lui de poet, nu ni se permite să-i luăm la şuturi poezia, iar celor care am avut păcate lumeşti, nu ni se permite să le punem pe ale lui pe galantare!
Eu ştiu doar atât: În adolescenţa mea, a fost singurul care mi-a transmis cu note reale, sentimentul de patriotism veritabil, creându-mi şi spaţiul în care să mi le manifest, iar despre întâmplările tragice care s-au petrecut pe stadionul din Ploieşti, nu pot să spun decât că sunt regretabile. Ştiu că acolo au murit nişte oameni, dar poate e o problemă şi în legătură cu felul în care primim mesajul sau îl transcriem în atitudinea noastră. Nu cred că reuşeste să plece cu dantura completă de lângă mine, cineva care îmi spune: sinucide-te , sau: chiloţii jos! Nu cred că e corect să asociem cenaclul Flacăra, cu Woodstock, atâta vreme cât acolo, chiar se experimentau , intenţionat, efectele drogurilor. La noi a fost doar un incident nefericit.
Azi, sunt amplasate pe lângă şcoli, magazine de "vise" etnobotanice (ce sinistră denumire pentru nişte droguri!), şi nimeni nu poate face nimic! Copiii sar la omor în şcoli, şi directorii ridică din umeri, n-au mestecat usturoi, nu le miroase gura. Dar îl avem pe Păunescu, vinovatul de serviciu!
Îl punem la zid pentru odele pe care le închina Ceauşescului ! Ce este diferit, astăzi? Nu decid viaţa noastră, cei care pupă mai cu sete? Nu promovăm România prin pieptul ministerial al cuiva care s-a sufocat de emoţie pe o scenă electorală recitând un vers din Imnul României, şi unul din Noi suntem români,care de fapt, se refereau la un împărat roman?
...
Probabil n-o să-mi fie dor de Păunescu, dar o să-mi dor de adolescenţa mea frumoasă, Dor de Eminescu, Dor de părinţi, Dor de libertate !
Vreau să am aproape, aici , pe blogul meu, câteva mostre din realitatea în versuri, scrisă de Păunescu!
Drum bun, poete ! Generaţia-n blugi şi-n adidaşi, te petrece!

Din gară în gară (Români cu traista-n băţ)

Cea mai urâtă faimă ne omoară
În Europa ultimelor ştiri,
Suntem români, fugim din gară-n gară,
Din patria strămoşilor martiri.

Vom pustii de tot această ţară,
În contul unei lente prăbuşiri,
Şi vom preface-n muzică uşoară
Vechi voievozi cu degete subţiri.

Iar pe aceia care încă ară,
Iar pe acei ce încă fac zidiri,
Îi vom lăsa în jalea milenară
Şi-n focul tânguitei lor uniri.

Noi emigrăm târâş, din gară-n gară,
La graniţe bocim ca musafiri
Şi facem România să tresară,
Ca vagabonzi la ultimele ştiri.

Furăm şi păcălim cu-o artă rară,
Europenii ne şi zic fachiri,
Că nici nu ştii, în fiecare seară,
De la români ce-i bine să admiri.

Oricum, ni-i, câteodată, dor de ţară
Şi-n lacrimi gust sărat de amintiri
Şi-apoi murim şi noi, din gară-n gară,
Sărmani români, la ultimele ştiri.

Cine iese ultimul din tara ?

Sărăcia noastră ne omoară,
De atîta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.

Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?

Pluralismul – tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atîta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.

Sfîntă-i opoziţia pe lume
Şi organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli şi glume,
Nu se mai distinge adevărul?

Mai contează, uneori, şi fapta,
Nu se poate construi cu tînga,
Nu există stînga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stînga.

Ne vor întreba copiii, mîine,
Morţii vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colţ mai bun de pîine,
Ne vom vinde ţara noastră, Doamne.

Libertate şi democraţie,
Paşapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai ştie
Şi e vraişte mare la hotare.

Coridor european şi-atîta,
Sub o licitaţie măruntă,
Provocarea, patima si bîta
Şi în curţi, şi-n pieţe se înfruntă.

Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
Şi în zdrenţe circulă pe sate.

Fînul necosit se-nvîrtoşează,
Putrezeşte sus, pe crengi, caisa,
În tăcerea-naltă de amiază
Morţii îşi aud ei înşişi zisa.

Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta ţării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.

N-avem nici o şansă de izbîndă,
Vom rămîne bieţi orfani pe-aicea,
Dacă, supăraţi pe cei la pîndă,
Am trezit din moarte cicatricea.

C-un refren de muzică uşoară,
Într-un fel, ne recunoaştem vina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.

Presimţământul

Va veni iarna,miroase a fulg,-
Ţăranii pun lemne-n şoproane,
Si sfinţii din mistice taine se smulg
Şi încărunţesc în icoane.

Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitaţi de guverne,
Ei, care n-au nici salarii, nici loc,
Ci doar existenţe eterne.

Va veni iarna şi apele curg
Trăgând dupa sine obârşii
Si-n scurtele zile cu vânăt amurg
La geamuri de case bat urşii.

Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer dacă vreau s-o deschid
Aş spune, dar gura mea ninge.

Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cergă nu mână,
Atata mai pot să te rog si să strig,
Dă-mi aspra mănuşă de lână.

Va veni iarna, ba nu, a venit,
Căldura eu n-o voi găsi-o,
Ci trist am să plec, gârbovit, ostenit,
Prin munţii ce cântă : Adio !

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca si ele, mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

Heine şi Goethe scriem, haine şi ghete citim !

2010-11-02T22:29:00.016+02:00

Răsfoim, răsfoim, dăm de erudiţi, de semidocţi, de plutaşi, de dive cu mansardele nemobilate... Facem ochii mari de admiraţie pentru unii, ridicăm din sprânceana dreaptă privind spre alţii, scoatem sticluţa cu săruri să ne revenim din leşin când eliberează vreunul câte-o perlă, sau dăm peste cap un double Chivas , ca să ne putem regla gama în care ne susţinem discursul, pentru a fi înţeleşi de către toţi. Dar , socializăm! N-a crâcnit nici Noe, când a trebuit să purceadă la operaţiunea de salvare de tip ISU, şi să pună la un loc şarpele cu găina, nu comentăm nici noi!
Doamne fereşte, eu m-oi fi auzind ce zic? Ia să-ncerc să zic asta, uitându-mă în oglindă! Nu , reiau.
Deci, proştii să stea în colţul lor, iar eu, dacă trebuie să mai suport aşa ceva, am nevoie de "nain uan uan".
Nu mă pricep la afaceri, şi mai ales la anturajul la care te obligă managementul sau dinamica lor, dar îmi bag picioarele ! Nu rezist cu zâmbetul de oaie veşnic mestecîndă la cânepă indiană, pe care trebuie să-l afişez când mă abordează câte-o trudă, sau câte-un limax, doar pentru că ea e nevasta sau ţiitoarea unui potenţial partener, iar el e chiar potenţialul.
Am reuşit să evit multă vreme, cu eschive inteligente, invitaţia unui prieten pe care îl preţuiesc foarte mult, un tip cu toate alea la locul lor- material, spiritual, intelectual, şi nişte etc-uri pe care le las la nivel de etc-uri (nu vă gândiţi la prostii!!!). La un moment dat, n-am mai putut refuza şi a trebuit să onorez invitaţia , la un eveniment.
Ştiam cu cine urma să mă anturez p-acolo, dar mi-am zis că am suportat multe în viaţă, aşa că , şi cu-n rac, tot sărac!
Nu discut despre gazde şi despre ospitalitatea lor nativă, aici se lasă cu punctaj maxim! Mă amestec printre lumile de acolo, evit să rămân la un loc cu bărbaţii, pentru că ei vorbesc ca şi brokerii , afaceri, în limba afacereză, nu e genul meu, şi încerc o strategie! Mă lipesc de bibliotecă; de o parte a ei, că trebuie să precizez: are ăsta o bibliotecă.... de zici că nu-i adevărat! Fiecare volum de literatură beletristică, în limba lui originală, şi toate cărţile copertate la comandă, în acelaşi material, de aceeaşi culoare, pentru fiecare clasă. Rămâi fără aer! Iei un Airwaves, apoi mesteci şi respiri uşor! Bun! Deci mă dau lângă bibliotecă, trag afară două cărţi, şi le pun lângă mine, să fiu sigură că nu se aşază nici dracu p-acolo! Ştiu că nu-i frumos să fac pe minunata la un cocktail, dar nu pot să mai suport să ascult cum a născut fiecare muiere, cum a cusut-o, cum a dat-o cu iod la fund, pentru că astea doar aşa ceva discută! În special fugeam de o toantă care chipurile, mă plăcea, mă considera amuzantă, săraca, dar nu ai ce să vorbeşti cu ea! Ete p-aia o aduce dracu lângă mine! Se uită la cărţi: aveam Galsworthy şi Carpentier. Mi-era dor de Forsyte Saga, a fost primul meu roman-fluviu citit, voiam să văd cum era scris în engleza aia de început de secol XX, iar Carpentier e o altă dragoste de-a mea, din seria: iubesc Cuba pentru romul Havana, pentru ţigările de foi, pentru Che Guevara şi pentru Carpentier. Şi toate merg amestecate, ca la cocktailul Cuba Libre.
Dar se propteşte fufa lângă mineee, şi se uită aşa, într-o poziţie ca cea a lui Grigore Alexandrescu, pe una din cărţi; p-a cubanezului! Nu l-a recunocut din prima, dar nici nu mă aşteptam! Croitoraşa cea vitează, o atacă pe cea de-a doua ! Se uită ea... se încruntă, şi eliberează perla: Aaa, Glasvorti! O am şi eu! Dar nu în limba asta, o am pe româneşte. Şi plusează: Dar cine o fi citind-o în limba asta?
-Păi... X. El citeşte în 4 limbi.
- Daaa? Şi asta în ce limbă e?
- În engleză, el are multe ediţii princeps. Autorul e englez.
- Da? Şi asta cum se traduce?
Îi explic cum e cu saga şi dau să apuc paharul, ca să-mi mai treacă. Dar fata insistă:
- Şi autorul cum se traduce?
Beau tot din pahar, şi zic:
- Care autor?
- Glasvorti, ăsta!
Deja simţeam un confort plăcut, de parcă aş fi stat cu curul pe un cactus...
- Nu se traduce, el nu are norocul lui Mark Twain, să-i fie tradus numele.
- A-ha! După care mă întreabă senină dacă am fost în Grecia, la mare!
- Nu, n-am fost în Grecia.
S-a luminat la faţă, obţinuse autoritatea netă asupra mea, eu eram deci o mare, mare proastă, ea era de high level! Dacă-i spuneam că eu am preferat Pustele, Balticele şi fostele Iugoslavii, mă scuipa!
Mi-a plăcut cum sună Glasvorti, aşa cum mi-a plăcut şi de o altă doamnă care merge cu nările pe sus, dar citeşte Toşiba pe pachetul de cafea Tschibo, şi pronunţă zbaghete, sau foloseşte expresia "sper convins" în loc de "ferm convins". Ei bine, eu, şi alţii ca mine, suntem nişte luzări din punctul de vedere al ăstora. Ar trebui să ne jenăm, să cerem scuze că existăm? Nu, tocmai de aceea procedez exclusivist, şi eu. Le refuz anturajul şi le arăt care le e locul pe scara evoluţiei. Un pic mai la dreapta de euglenă.

Petrochimie pe pâine

2010-10-30T10:11:00.025+03:00

sau: Cremă albă de ghete, cu dulceaţă de mure

Mă intrigă, de ceva vreme, la Tv, promovarea agresivă a unui produs care se pretinde a fi alimentar, deşi ,cea mai potrivită utilizare ar fi pentru a unge balamalele porţii ,sau pe cele ale uşilor de la garaj. MARGARINA!
Cu multă vreme înainte de a se institui obligaţia de a se preciza pe eticheta produselor, compoziţia lor, ştiam, chiar de la un prieten care a studiat chimie alimentară, că margarina nu este produs alimentar. Istoria ei îi asigură titlul de produs artificial. Ştim că a fost concepută în perioada celui de-al doilea război mondial, când untul devenise produs de lux, şi a asigurat raţia soldaţilor de pe front, tocmai pentru că nu se altera. Dacă ar fi expusă într-un muzeu prima cutie apărută pe piaţă, cu siguranţă ar fi la fel de proaspătă ca-n prima zi.
Cum să mănânci ceva care a ajuns pastă, prin încălzire agresivă a uleiurilor, hidrogenare şi folosire de catalizatori din nichel!!!, care să-i asigure vâscozitatea, rezultând o structură moleculară asemănătoare cu cea a ...plasticului ?
Deci, ca să înţeleg, când nu mai e pe raft margarină, şi am nevoie urgent de ea, pot să-mi cumpăr foarte bine o muşama! Sau, o copertă de caiet!
Devine clar că metabolizarea grăsimilor din ea nu aduce lucruri bune pentru organism, şi sistemul imunitar pierde, cărămidă după cărămidă.
Nu mi-a plăcut niciodată margarina, recunosc că am folosit-o cândva la preparat nişte dulciuri, era must have in procesul fabricatiei. Nici nu mă gândesc să conving pe cineva că ea nu e bună! Nu! Consumă fiecare ceea ce doreşte, în cantităţile pe care le doreşte! Nici nu promovez pe piaţă un produs alternativ, deci nu derulez politici concurenţiale. Mă deranjează, însă, că este atât de promovat la televizor produsul! De către cine, şi cui se adresează? De către o sportivă celebră, Nadia Comăneci- un simbol preţios al românilor, şi-l recomandă copiilor!!! Ne transmite rezultatul experimentului pe care ea însăşi l-a făcut, pe copilul ei, asigurându-se astfel, că are parte de Omega-3, aceasta piatră filosofală a sănătăţii! Pentru doritori,incă se mai găsesc pe piaţă capsulele de untură de peşte, cu care ne-am (în)dopat în copilărie, iar alt Omega... nu m-a tentat decât scris pe un ceas, cu care îmi pot cumpăra vreo două tiruri de margarină, să avem peste veacuri.Oare câtă margarină din aia omegoasă, o fi mâncat fiul Nadiei? Pot să mă lansez cu o cifră, care are valoare, doar dacă e desenată? ZERO! Câţi bani poţi să încasezi pentru o astfel de reclamă? Sigur, într-o lume a comercialului, poţi apărea în faţa publicului consumator, muşcând dintr-o surcea de molid, plescăind pofticios yummy-yummy şi explicând ce valoare nutritivă are fibra de celuloză din savurosul gimnosperm!
Să punem întrebări ce păzeşte FAO? O mai fi existând, organismul ăsta? Dar CNA-ul? Parcă deschisese o ofensivă producătorului de margarină!
Să admitem că nu m-am născut prea idioată, şi înţeleg politica la nivel mondial, atât în ceea ce priveşte industria producătoare de medicamente, care este ceva mai profitabilă decât cea de armament convenţional şi neconvenţional, o înţeleg şi pe cea a marilor producători de alimente; la fel, convenţionale şi neconvenţionale. Dar de ce ţii tu morţiş, proprietar de media, să promovezi nişte aberaţii, şi mai ales nişte otrăvuri, doar pentru că asta îţi umple casieria? Nu mai discutăm despre produsele alea fito-bio stimulatoare, care fac minuni din aparatul cardiovascular, din imunitate şi din erecţie, cărora li se face reclamă la televiziunea de garsonieră. Nu comentăm calitatea emisiunilor sau a moderatorilor, se uită cine vrea, am mai comentat asta, pe diferite tonuri Dar tocmai pentru că acolo se masează un public larg.... !?! Când apare un tip foarte virulent, care chiar are bune intenţii să demaşte lista cu otrăvuri dintr-o amărâtă de napolitană sau dintr-o sticluţă cu suc, când apare câte-o blondă cu silicoanele de-a dura pe masă, spunând ce efecte miraculoase ar avea nu ştiu ce buruiană, care nu creste decat pe o strada din Koreea.
Ne întoarcem la margarină? E musai, că pe lângă Nadia Comăneci, şi-a făcut- graţios- loc, o frumuseţe de femeie, care arată mult mai spectaculos ca la 20 de ani, deşi are dublu, este vorba de Anca Ţurcaşiu. Ea ne explică de ce este superbă: deoarece, de 20 de ani încoace, a renunţat la grăsimile periculoase şi a adoptat regimul lacto-ovo-buruienist. Şi bobinează la margarină pe pâine! Senzaţional! Nu, senzaţional nu-i destul, fii cool! Cum să zici de margarină că e lacto- , când ea e prezentă în mânerul umbreleler şi în ambalajul cremei mele de călcâie???
Contractul semnat de cele două doamne, cu firma producatoare, pe care noi, românii o cunoaştem ca fiind aia cu detergenţii, trebuie că e foarte avantajos, dar e stupid, cel puţin, să vii în faţa publicului cu propriul copil, să ne vorbeşti despre margarina minune. A avut grijă să nu-i dea copilului, pe parcursul reclamei, nici măcar o îmbucătură! El se joacă, face lego, dar nu muşcă din nylon! Lasă că muşcă fraierii! Ce mai urmează, oare , să ni se recomande, în dietă? Că pate de ficat roz-fuchsia, am văzut. Avea cineva pe masă, era desfăcut ambalajul un pic, şi se vedea roz ciclam!!! Am întrebat-o pe doamna respectivă: Mâncaţi aşa ceva? Şi a zis: nu eu, pun nepoţeilor la pacheţel!
Mă gândesc, eu, înţeleptul de carton presat, e suficient să-i ignorăm pe ăştia cu vopsele şi nailoane în alimente, sau să procedăm tot ca doamna cu pateul, care a continuat: Lasă, fată, că şi noi, când eram mici, mâncam găinaţ de prin curte! Mâncam, că încurcam găinaţii cu dudele negre, şi le luam la rând, dar ăla e Salpetru de Chile , am învăţat despre el la agricultură, e îngrăşământ! Se descompune, nu stă nealterat 50 de ani!
Vine sezonul bomboanelor de pom! Am experimentat şi chestia asta, din greşeală. Am uitat printre globuri şi decoraţiuni de Crăciun, o bomboană învelită în staniol, care avea formă de glob. După UN AN..... era la fel. Mirosea a ciocolată, avea culoare ciocolatei... N-am gustat, dar ce surpriză aş fi avut, dacă încercam!
Azi nu punem poze, nu merită produsul pe care l-am comentat, punem muzică. Fără dedicaţie. E ceva ce-mi place mie, şi n-are grăsimi hidrogenate!

Speedy morales

2010-10-28T17:49:00.031+03:00

S-a sculat un oştean, din Oastea lui Ipse, frate cu Marcu şi cu Anton, zici că e din ăla de la OTV, care ne binecuvîntează dimineţile de week-end ,cu braţele către cer, intonând rugăciuni teatrale, să ne facă el, micuţul proletar, de doi bani jumate, pe noi, cei care înjurăm structurile de conducere, începând de la pitic, până la marinar!
Asta se întâmpla la vreo două uşi de blog mai încolo, băiatul e anonim, desigur, şi n-am vrut să le stric fasonul prietenilor mei,care au blogul, să fie sănătoşi dacă ei au permis un astfel de comentariu!
Rezumatul e cam ăsta: Noi suntem un popor de consumatori de manele, rachiu- în timpul serviciului, telenovele şi bingo, divertisment şi filme indiene, şi ne recomandă el ca atunci când ajungem acasă, să nu ne odihnim,să ne luăm de roboteală prin bătătură, iar dacă nu avem ce face pe la noi, să trecem la vecin să-i reparăm gardurile. Că în Occident se munceşte pe brânci pentru bani, nu se stă la baliverne, şi ce politică economică si culturala ne-a trâtit ăsta, frate, că să ne fie ruşine că avem antene parabolice cu programe de cacao, în loc să ne punem din alea catapultatoare de IQ peste 180. Dar nu, noi ne luăm ţigări şi bem rachiu!!!!
Măiii, puiuţ(că nu pot să vorbesc cu "m", sunt o doamnă)! Tu ştii unde lucrez eu, mă, Ainştaine? Ia vino, mă , până la mine, strămută-te tu din locul în care munceşti de te rupi la vintre, până în locul unde eu, recunosc, ajung la ora 9 la serviciu, o oră beau cafeaua, că s-a cam nasolit la Bambuu, e gloată de elevi dimineaţa şi le stric media de vîrstă, apoi îmi refac lacul pe unghii, stau aninată de balcon ca maimuţa pe liană şi plec pe la două, că pentru cele cinci sute de milioane ale Begumei, pe care mi le-a lăsat nen'tu Boc, mi se pare prea mult , şi chiar mă gândesc serios să-mi iau şi jocul Monopoly la serviciu.
Şi hai să-mi explichezi tu mie cum se face culturalizare, şi să discutăm amândoi Calomniile mitologice ale lu Paler(u), şi să îmi recomanzi tu la ce program să mă uit, că m-oi fi plictisit de Tânăr şi Neliniştit, nu? Rezişti să ne uităm amândoi la un program de balet pe TvrCultural? Dar CNN, îl ascultăm fără subtitrare? Ştiiiiuuu, ai să spui că şi tu cunoşti o limbă străină, că doar ai fost la muncă în Italia, şi nu ironizez pe nimeni care a ales străinătatea, pentru muncă, ba chiar îi admir şi le doresc să se întoarcă sănătoşi la familii, fără să cadă victime vreunui dement xenofob , dar dacă tu nu te pretezi la manele şi păcănele şi filme de casă, poate ne explici şi nouă în 30 de cuvinte, care sunt standardele tale de viaţă, incluzîndu-le pe cele culturale.
Acuma, să ne scuzi dacă noi, în garajul din spatele blocului, în care ne bem rachiul de pufoaice sau de băşti, nu prindem decât OTV, şi radio Antena Satelor,dar nu ne-om da foc! Mă gândesc totuşi că, la vremea când dădeam eu năvală la Naţional să văd Zbor deasupra unui cuib de cuci, sau la Timişoara să văd balet, tu suflai în ţevi de ebonită cu boabe de orez şi-ţi decorai maşina cu mileuri croşetate şi ganafi de lînă roşie!
Nu ne mai explica tu cum se face sinapsa la nivel de celulă nevricoasă, şi lasă roata nedesenată, că s-a experimentat deja brevetul, că oricum nu ne simţim defel analfabeţi şi gângavi, iar de muncit , muncim ce, cum şi cât vrem! Ar fi culmea dracilor să mă duc la vecinul să repar gardul, în primul rînd pentru că mie nu-mi curg streşinile pe gardul de răzor, aşa că îl repară singur, şi sunt sătulă de treabă la mine acasă!
Ia uite frate, când să zic că am avut şi eu norocul să învăţ de la teveu cum să devin divă după patru'j de ani, vine Nastratin Hogea şi ne cheamă să dăm cu mătura la moschee!
Tocmai mă scuturasem de rumeguş şi terminasem doza de Movalis supozitoare, îmi dresesem şi eu coloana în orteza care arată ca un cofrag de ouă, ca să merg ca alea pe cat-walk, de zici că au sandalele desfăcute la catarame, şi eram numai ochi la poponel ăla de le supravegehază pe dive... apropo, ăla, cică e de profesie blogger. Aşa scrie pe ecran: cutărică briceag, cum dracu-l cheamă, de profesie blogger. Cum să fii de profesie blogger? Deci eu şi cu prietenii mei, suntem doctoranzi! Adică mă învaţă un blogger, cum sa fiu doamna! Măi proletar, ia fă şi cu ăla nişte instrucţie, mă! Ia trimite-l la Şcoala profesională de tractorişti de la Verneşti! Că cine făcea şcoala aia era tare! Şi mai dă-mi şi mie răgaz vreo două emisiuni, să învăţ să fiu divă,şi să exclud posibilitatea de a te scuipa în direct!
Eşti foarte şmecher tu, semnând anonim, eşti numai ouă tot, dar îţi reînnoiesc invitaţia, vino la mine la serviciu ( iti reamintesc politicos că nu există cuvântul "servici" în dicţionar, ci "serviciu"), şi facem desene la flipchart cu teme din relaţiile de muncă şi raportul de muncă, în timp ce ascultăm Aram Haciaturian, că manele nu se poate, deşi îţi dau o veste proastă: Tocmai ce am citit de unul Dules, manelist, că are licenţă în drept şi master în ştiinţe penale. Tu dupa ce reper îl etichetezi?
Şi, când mai avem chef să înjurăm structurile de conducere, fă-te că nu ne auzi, că şi-aşa nu înţelegi de pe lumea asta decât că trebuie să muncim până ne pică pielea, ca la şarpe. Vai de capul tău, n-ai avut tu parte de apă, cum am avut eu de muncă, aşa că dacă vreau să mă uit la băloasele ale taraf-iste sau etno-piste, e treaba mea, dar îţi spun eu că nu rezişti psihic mai mult de zece minute, să urmăreşti o emisiune pe care o urmăresc eu!
Noroc că există melodia de la reclama cu Parizaki, să te mai relaxezi!
Pe băiatul din imagine îl cunoşti? Că doar vii din Italia, trebuie să le cunoşti simbolurile! Nu te strădui, scrie la properties, pe fotografie!
And, dear honey pumpkin,let me be your Halloween!!!

5 x 5

2010-10-23T20:51:00.009+03:00

sau
Pe ce-mi ascut cel mai bine şi pe ce-mi tocesc, cele cinci simţuri?
Mă refer la alea cu funcţie de receptor.
Hopa!!! Leapşă la Vaxxilianu ! De fapt, el nu şi-o fi dorit, dragul de el, să fie leapşă, o fi vrut să fie ceva numai al lui, că e foarte original întocmit(inspirat de o cană cu şoareci roz!!!), dar, Vaxxi prietene, pe blogosferă nimic nu mai rămâne al tău! Dar asta ştii mai bine decât mine!
După ce am constatat eu în gura mare pe la el, că seamănă a leapşă, mi-a acordat permisiunea să "egzecut". Aşadar,
1. Ce-mi place să aud?
- Tunetele. M-am născut într-o noapte cu tunete, le iubesc!
- Genericul muzical de la Teleenciclopedia
- Greierii în iarbă
- Vocea lui Peter O'Toole
- Trenul . Rar am ocazia să-l aud, dar când e să fie, stau în loc şi nu mişc până nu trece

Ce nu-mi place să aud?
- Ceasul
- Uşa trântită de altcineva în afară de mine
- Claxonul. Se mai găseşte câte-un bou care claxonează aşa, ca să se facă auzit.
- Zgomotul obiectelor ascuţite, din metal, pe sticlă
- Motorul maşinilor care sunt de-o vârstă cu tata

2. Ce-mi place să văd?
- Verde! Mult verde! Orice, verde!
- Copii dormind
- Stânjenei albaştri
- Schimbarea gărzii la Buckingham. Sunt dependentă de spectacolul ăsta
- Circuitele de Formula 1 !!! Nu se poate fără ele!

Ce nu suport să văd ?
- Persoane sau animale agonizând
- Dezordine
- Sprâncenele pensate agresiv şi de prost-gust
- Mai mult de un inel pe mână
- Peisaj îngheţat

3. Ce miros îmi place?
- Parfumul "HOT COUTURE" de la GIVENCHY !!!!!
- Mirosul unei camere reci, de la ţară, în care sunt gutui, mere şi plante medicinale.
- Vanilie
- Lemnul de fag fiert. Stăteam iarna în faţa aburitoarelor de la fabrica de cherestea şi miroseam...
- Mirosul vinurilor albe. Deosebesc vreo 15, dintre care Tokay, de departe.

Nu suport mirosul de
- Fetid , provenit din descompunere organică
- Parfum de duzină
- Amoniac
-Cauciuc ars
- Mâncare arsă

4. Îmi place gustul
- Amărui, pentru lichide
- Picant
- Mâncărurilor gătite foarte bine
- Perelor
- Bomboanelor cu prune, făcute de Bucuria Chişinău

Nu-mi place gustul
- Alterat, cu excepţia brânzeturilor, la care fermentarea şi alterarea reprezintă magia
- Foarte dulce
- Fructului mango
- Peştelui oceanic, cu excepţia Doradei
- Ghimbirului

5. Îmi place să ating
- Apa
- Pământul , piatra, tot ce ţine de teluric (fără nisip fin)
- Lemn şlefuit
- Mătase
- Hârtie lucioasă

Nu suport să ating
- Nisip fin şi uscat
- Var
- Praf
- Materie descompusă
- Şi mai ales, ceea ce nu văd