NU suport lucrurile "la modă", promovate agresiv sau impuse. Prefer un program selectiv, propriu. Asa ca atunci cand a patruns Coelho in lumea romaneasca a consumatorilor de literatură, n-am vrut sa-l citesc. Desi imi place si cum sună, termenul ALCHIMIE. O sa-l citesc eu într-o zi...Nici când a invadat filmul Titanic ecranele ,nu m-am repezit să-l văd,deşi luase o sacoşă de premii.M-am enervat când am citit ca regizorul a apelat la 120 de figuranţi(cei din prim-plan), pe care i-a plătit generos ca să accepte să li se scadă temperatura corpului până la 35,5 grade Celsius (aproape de limita hipotermiei) ca să pară morţi în apă. Deci erau mult mai interesanţi ca Al Caprei, ăla din rolul principal.Bun! Nu mi-am tras walkmen când a apărut moda, pentru că aveau toţi, nu mi-am tras I-pod, si nici Nokia Comunicator sau Sirocco, dar pe astea din urmă nu mi le-am luat pentru că nu aveam cu ce. Si nu m-am apropiat de masa de biliard, când jocul a pătruns puternic în barurile din daun taun si de pe lizieră. A trecut moda biliardului, au dispărut mesele din baruri, au trecut anii si au apărut iar mesele, ca alternativă la criza care afectează în primul rând unităţile de alimentaţie publică din oraşele mici. Hopa.ro ! aduse biliard la disco-bar! Si mă duc într-o seară la un uischi, şi mă duc în altă seară la doua uischiuri, iar când am ajuns la trei uischiuri, mi-am dorit să joc biliard. Şi am rugat un flăcău destul de îndemânatic, să îmi arate şi mie cum e cu jocul ăsta. Mi-a zis omul cum stau lucrurile, mai bănuiam şi eu cum e cu fizica unui corp în mişcare, cam pe unde să dau şi de ce... Am tot repetat eu cum se tine tacul, de fapt era vorba de cum imi cerea corpul si poziţia , m-am descurcat, am văzut că le nimeresc, şi am vrut să joc pe bune. Sigur că tot barul era antrenat într-un râs şi-o caterincă, ce dracu, doar era nevoie de o Magda Ciumac la ore de prime time. Şi începe jocul. Baraba, cică să încep eu. Eu mă cam codeam, că simţeam că nu fac faţă unei lovituri care să împrăştie bilele spectaculos, dar nenorociţii voiau să cadă pe jos de râs, din prima.Mă proptesc pe latura mică a mesei, bag tacul printre deşte, cum am văzut la iniţiaţi, îmi imaginez că bila în care dau e târtiţa piticului, şi dau!!! N-am mai auzit decât o ciocneală, şi am simţit în umăr un fel de recul, ca atunci când mergeam la tir la PTAP. Am ridicat capul.Am văzut toate bilele pe masă, eram fericită că nu m-am făcut de rahat prea tare, dar toate feţele se uitau la mine ţepene, nimeni nu râdea, ziceai că a îngheţat timpul.... M-am temut că am sfâşiat pluşul de pe masă,pentru că părea tragic momentul, şi mi-a venit să plâng şi să mor. Dar s-a ridicat al meu de pe scaun, alb ca varul, a băgat mâna într-o gaură de la biliard şi a scos bila neagră.Doar aia intrase. Am crezut că o pune pe masă, să dea iar Baraba, dar Baraba nu mişca. Şi se ridică un băiat , vine la mine şi-mi zice: doamnă, biliardul se joacă la bila neagră;restul e patinaj artistic. Cine bagă bila neagră din prima, e tătic!Şi m-am trezit vedetă brusc. Au trecut trei zile şi nu m-am mai apropiat.... E greu să începi spectaculos, apoi să evoluezi ca o cizmă. E incomodă celebritatea începătorului...
