uşa de la intrare

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Moş Crăciun, îmi vreau urechile-napoi!

Dragă Moş Crăciun,
Nu te concentra prea tare să intri în casă fără zgomot, la noapte, pentru că , oricum n-o să te aud. M-am pregătit foarte meticulos pentru această surdenţio stampa, încă de marţi, de cînd am vrut eu să-mi extrag sadic, din ureche, un presupus dop de ceară, care nici măcar n-a existat, dar pe care l-am transformat într-o otită demnă de studiat desfăşurat, pe planşe color.
Sigur că, orice om normal s-ar fi prezentat regulamentar, la doctor. Credeţi-mă, am încercat să mă comport cerebral în faţa situaţiei, dar mi-am zis, ca de fiecare dată, că cel mai bun doctor al meu sunt eu.
Am înşfăcat seringa de o litră, am tras în ea nişte soluţie sterilă, uşor încălzită, şi mi-am pompat-o în ureche. Mai făcusem chestia asta, acum vreo 10 ani. Atunci a avut succes. A fost dop. Acum... n-a mai fost dop. Totuşi, eu aveam urechea înfundată. Am pus un săculete de sare caldă, pe ureche. Şi dă-i trenuri şi trompete, în capul meu ! Până dimineaţa, mi-am făcut rost de nişte dureri, de nici părul în cap nu-l mai suportam. Eu aveam, de fapt, o otită foaaaarte simpatică, şi m-am pomenit din senin cu o traistă de antibiotice şi nişte antiinflamatorii, şi ceva picături auriculare.... Cred ca v-am mai spus că urăsc antibioticele, şi le-am evitat toată viaţa. Pute tot universul a antibiotice, în jurul meu! Şi mai am vreo 3 zile, de luat. Am zis măcar să fac o cură cumsecade.
Deci, Moş Crăciun, revin la tine, roagă-l pe Rudolf să nu se supere că i-am mâncat morcovii pregătiţi pentru el. S-ar putea să te sar şi pe tine din schemă, cu paharul de lapte şi cu biscuiţii. Tot ai mei sunt! E tot ce pot să mănânc, sper să înţelegi. Mi-am făcut totuşi, un ditamai Krantz-ul, pe care mi-aş dori să-l devorez singură, dar asta nu va fi posibil. Mai ştie cineva de el.
Noroc că am nişte must tăiat din fiert, ca să mă pot hidrata corespunzător de Crăciun. Vinul meu preferat, de Cricova, va trebui să aştepte până la Crăciunul rusesc.
Abia aştept ziua de mîine, să-mi pun vreo 12 episoade de NCIS- anchetă militară, de care sunt dependentă iremediabil. Adevărul e că Mark Harmon, ăla, imi face penicilina mai comestibilă. Care aveţi până-n 30 de ani, sigur nu ştiţi despre ce vorbesc, iar cele care au până-n 20... sigur nu e Justin Bieber.
Poate o să citesc şi nişte Grigore Ureche, să fie atmosfera completă.
Cred că îmi doream un pic, sărbătorile astea de legumă, pentru că vreo lună am avut destul de mult de lucru. La un moment dat, săream prin casă pe liană, pentru că toată pardoseala era acoperită cu documente.
Vă spun La Mulţi Ani tuturor şi vă îmbrăţişez cu mult drag, pe voi, prietenii mei din online!
Iar pe tine, Moş Crăciun, te rog să-mi aduci urechile înapoi! Pe ale mele, nu pe ale vreunui tutan de elf!

vineri, 18 noiembrie 2011

Şoc! După Mercedes , acum şi Audi are unghiul de fugă un pic mai obtuz!

Stimaţi producători , vă rugăm să binevoiţi a vă retrage tărgile de pe piaţa românească! Nu se poate, atâta nesimţire, să comercializaţi nişte tarafleşniţe de maşini la peste o s'tă de mii de euro, bucata, şi ele s-o ia de-a pleanu', pe şosele!
A fost nevoie de sacrificiul lui Huidu, săracul, şi de alţi trei iluştri necunoscuţi, pe care-i trecem la featuring, după ce i-a a trecut Huidu pe lumea cealaltă, ca să demonstrăm că Mercedesu' e o maşină de mare jale, care nu stă pe şosea, fiind construită după chipul şi asemănarea celor de la bâlci; alea de se tamponează.
Au râs ăia de la Audi, când au văzut că Mercedesurile cam trag spre stânga, la peste 100 de km/oră! Au râs cam o lună, până i s-a desfăcut unghiul şi lui Atty, în plină şosea! Vaaai, ce jenant!
Şi ce frumos era clipul ăla promo, Good night, Mercedes, Good morning Audi!
Ghinionul distinsului demnitar a fost că s-a ciocnit cu TIRul, nu cu Loganul, aşa că Aus Liebe Zum Automobilul lui Verezs s-a făcut plăcintă!
Doamneee, ce l-or mai fi dat la toţi dracii, piţipoancele buzate, care-au stat cu dinaintea goală prin faţă pe la toţi regii asfaltului, ai lemnului şi ai altor activităţi foste subordonate MILMC, ca să prindă şi ele o limuzină de-asta, cado ! Cum să le facă de râs brandul, şi să alunece tingirea aia de A8, pe şosea? Dacă retrag ăia acum, toate maşinile, de la A3 în sus? Ele cu ce se mai dau pe uliţă, pân' la mol? Cu Caterpilarul?
Bine, tragedia nu s-a consumat în nici un fel, în cazul lui Verestoy. În TIR, abia dacă s-a clintit paharul de cafea fixat în bord, iar el îşi poate lua mâine, alt bolid, ceva mai stabil.
Ruşinea mare e la producător, pentru că face mecanisme de direcţie foarte proaste.
.......
Sărim, nu fără legătură, la petiţia on-line, care face subiectul şi obiectul unor campanii foaaaarte însufleţite! Aia cu protejarea pădurilor virgine. Deci, prietenii mei de pe FB şi alte saituri de reeducare, vă rog să nu mă mai înghesuiţi cu glume proaste! Voi aveţi cumva, habar de ce spuneţi? Ce să faceţi cu petiţia împotriva tăierii pădurilor virgine??? Puteţi s-o faceţi origami, dragii mei, că în ţara România, nu e valabilă! Care păduri virgine? Din punct de vedere biologic, dar mai ales tehnic, ciclul de vegetaţie al unei păduri mature, virgine sau nu, se întinde pe v'o sută de ani. Ăla e lemn de exploatat!Deci, e clar că virginele alea de ziceţi voi,nu mai existăăăă!!! S-au dat! Le-au săltat direct, sau prin instanţe, americanii, evreii, austriecii, nemuritorii, primarii, şi cine a mai încăput pe liste! Ce-a mai rămas, se presupune logic că a aparţinut unor proprietăţi private, că, deh, înainte de naţionalizare, proprietatea de stat era mai pe subţire, aşa!
Deci, ce doriţi voi, militanţi ai aurului verde, să stopaţi exploatarea pădurilor virgine, da? Păi, nu puteţi, prieteni, că cadrul legal le permite taman ălora de dorm cu maceta sub pernă, să facă harcea-parcea. Ne-am înţeles, da? Voi nu citiţi presa, nu vă uitaţi la România, te iubesc? Nu vedeţi, trecând pe lângă voi, sute şi sute de camioane cu buşteni, mai ceva ca la reclama aia de la EFES?
....
Arma cu care s-a încercat asasinarea lui Obama a fost fabricată la Cugir ?!? Pfuu, Cugir rulz! Ştiam că ăia la Cugir lucrează la standarde NATO, dar asta ne aduce un sentiment de mândrie în plus! Frate, deci e sculă de armă, că nu se apucă nimeni să atenteze cu o armă second-hand, la viaţa numărului 2 de pe planetă (pentru mine, primul e Putin, ce să fac, nu-i pot porunci inimii).
Vă daţi seama că la Cugir, şi femeia de serviciu, şi grădinarul de la fabrica de arme, mânuiesc flintele, mai ceva Iozefini batistele alea colorate?
....
Stimaţi consăteni, v-aş rămâne atât de îndatorată, dacă nu mi-aţi mai scrie pe adresa de mail, scrisori din alea cum i se scriu lui Condurăţeanu, doctorul păpădiilor, sau lui Cristian Andrei!
M-am uscat în gât, ca puii de curcă, spunându-vă că mi se rupeeeee ce face primarul cu marţafinele lui! Cum drac' să scriu de el, dacă eu habar nu mai am ce dracu face? Nu ma intalnesc cu el nici accidental! Când ardeam gazul pe la el prin birou, de-i scriam corespondenţele, eram la curent cu ce urduroase schimbă el feromoni, dar acum, de unde drac' să ştiu? Mi s-a arătat şi mie pe stradă, o surceluşă de muiere , cu o constituţie uşor arahnoidă (n.a. : păianjenul cu cruce, pentru connaisseuri),şi mi s-a precizat: asta e "bucata" piticului. La fel de bine, circulă de două săptămâni nişte legende prin târg, că prima doamnă i-a servit o floşmotoceală duduii, într-o duminică plină de pace creştinească.
Băi, deci lăsaţi-mă, că dacă era aşa, bubuia Nehoiul, până la ora asta, şi aia nu mai ieşea din casă! Plus că e tînără, e mai în putere, nu stătea ca proasta în gară, să dea doamna en titre, în ea!
În orice caz, am o oarecare tristeţe, că nu mai sunt conectată la evenimente din astea, pentru că nu am timp, deci nu pot să scriu decât despre ceea ce ştiu şi mai ales,ceea ce văd! Şi mi-e dificil să văd, chiar şi la nivel de mental, o zvârlugă ca aia şi un bunic, zbenguindu-se!
În schimb, toată viaţa mea am să regret că n-am avut şansa să fiu de faţă când a fost prinsă la furat, doamna aceea cu luxaţie de şold congenitală ,că n-am voie să zic şontoroaga aia infractoare- avocata de casă a piticului.
Deci, jur că am suferit că nu am fost martoră la supermarket, când au prins-o p-aia la furat! Pfuuu, ce onoruri i se acordau doamnei! Ce obligase piticul toată funcţionărimea s-o respecte şi s-o plictisească din săru-mâna, doamna avocat! Şi ea era o drosophilă de drojdie, manglitoare de pe rafturi.
Ce rău îmi pare că a plecat din Nehoiu, fără să fi avut şansa să dau nas în nas cu ea, după ce au prins-o ăia cu marfa-n chiloţi!
Următoarea avocată de cabinet va veni probabil din altă zonă infracţională, o să fie probabil, prinsă furând ouă de sub târtiţele găinilor, prin cuibarele sătenilor.
....
Ce mai vedem pe la reclame?
O tipă zglobie ca o gazelă, adună în coşul ei zilnic, de bugetară, din fiecare ţară europeană, ce-i mai bun: portocale din Spania sau Italia, ulei de măsline de p-ăn Grecia, pâinişoare proaspete din Franţa, şi .... hopaaaa!!!! Alege ceva şi de pe păşunile alpine ale Romaniei! Cum suntem prezenţi în toate bancurile, cu turista străină şi vestitul cioban care are....care are, sigur că acest clip convinge. Dar, ne facem datoria, fetelor, să vă avertizăm asupra unor mici amănunte: Ciobanii de pe platourile alea alpine nu arată chiar ca Robbie Williams, şi nici prea mult gel de duş nu folosesc, aşa că ar fi bine să cântăriţi atent oferta!
....
Să încheiem cinefilist: Să nu vă pună dracu să vă uitaţi la The Human Centipede! Lăsaţi curiozitatea, că nu vă avantajează! Eu sunt , oricum, împotriva filmelor horror, dar mi-a atras atenţia titlul. Am citit sinopsisul şi m-am aventurat la un play pe un trailer. Să nu faceţi asta! Se zice că la premieră, spectatorii au părăsit sala, vomitând. Ca să nu vă pună dracu să daţi play, vă spun doar că un doctor dement a încercat un experiment în care trebuia să unească 3 oameni, formând un tub digestiv comun, deci... unindu-i pe sistem gură/anus. Deci, nu vreţi să-l vedeţi! Celelalte producţii 2011 sunt bune, dacă aveţi suficiente seminţe de dovleac. Mi-e greu să anticipez Oscarurile! Eu n-aş băga nici unul la premiul cel mare.

luni, 7 noiembrie 2011

Înger pistruiat, cu aripi de piatră

Elegie fără rime

Răvăşeam web-ul, acum vreo 3-4ani, căutând ceva despre Nehoiu. Descopăr, la un moment dat, o pagină de jurnal, pe wallul unui tânăr bucureştean. Am intrat pe site-ul respectiv, am citit postarea. Fusese in excursie pe aici, pe la noi. Hmm, cam otrăvită, cerneala cu care scrisese!Iar eu, patrioată locală, vajnică apărătoare a unui oraş hidos şi infect, scot la rându-mi, o sticlă de otravă, mă loghez pe site şi ripostez. Ne-am pocnit de vreo câteva ori, reciproc, după care, cunoscându-l mai bine, prin intermediul fotografiiilor realizate de el, înţelegându-i principiile declamate uluitor de direct, l-am îndrăgit foarte tare.
Un tânăr frumos, cu o inteligenţă care lăsase mult în urmă, valorea medie, un spirit rebel, un demolator înverşunat al prostiei şi al mediocrităţii.
Adora să fotografieze monumente de artă funerară - îngeri de piatră.
N-am mai intrat de mult pe Deviant.art.
Am intrat azi, să văd ce mai face Gabriel, să văd ce a mai fotografiat, ce a mai scris...
S-a întâmplat aproape la fel ca atunci când l-am căutat pe Răzvrătit. Am găsit mesaje de condoleanţe.
Abia de câteva zile s-a întâmplat.
A fost o tumoră care s-a încăpăţânat să se înfigă în creierul lui.
M-am ridicat de la birou şi am ieşit în balconul Casei de cultură, să stau un pic la aer.
Şi mi-am încrucişat spadele cu toţi îngerii şi cu toţi zeii, relativi sau supremi. Pentru că am văzut, în faţa porţii ei, o isterică de babă care merge cu nesimţire şi sfidare spre suta de ani, o babă cu un caracter infect şi răpănos, o idioată care a reclamat şi suduit pe la toate porţile şi uşile... baba la care a stat Gabriel în cazare, cele câteva zile petrecute la Nehoiu.
P-asta n-o vor îngerii! P-asta n-o vrea nici dracu'! Îşi târăşte papucii pe trotuare şi blesteamă copiii, şi blesteamă femeile tinere... O tinichea!
...
Am deraiat de pe firul elegiei, dar aşa ştiu eu să compun genuri din astea lirice.
Gabriel avea 26 de ani. Un băiat frumos, care nu putea fi suspectat de naivitate sau superficialitate. Armat cu documentare serioasă, în tot ceea ce înfrunta; pentru că înfrunta! Combativ, genul pe care te aştepţi să-l întâlneşti veşnic pe contrasens, chiar şi pe o scară rulantă de la supermarket. Nu era însă, un antisocial.
Adora să fotografieze monumente de artă funerară. Cu permisiunea iubitei lui , vă arăt nişte fotografii în care surprindea îngeri reci. Îi îmbrăţişa, uneori. Poate de aceea, cred că acum îl îmbrăţişează şi ei. A ştiut să şi-i apropie. Puţini sunt oamenii care empatizează cu astfel de simboluri. Cred că e o etapă interesantă...
N-am să vă spun mai multe despre el. Regret, aşa cum facem absolut toţi, că n-am apucat să-i spun cât de mult îl admir. Aveam preferaţii mei pe Deviant.art. Nişte copii superbi! Andreea, Alex, Gabriel, Iulian, Anotheroutsider...
Am să mă întorc pe site, să văd ce lucruri senzaţionale mai faceţi! Când am simţit că sufletul meu nu mai e capabil să răspundă nici măcar în faţa artei, am tras obloanele pe Dev, dar vremea aceea a trecut. Să vă găsesc pe toţi acolo, da?
Gabriel avea un username cu care provoca moartea: DeathIssue!
Din provocarea asta, nu el este cel care a pierdut, ci însăşi moartea. A manifestat slăbiciune! Altă dată, să meargă unde are ea treabă, nu unde este citată!

The lady with umbrella , by DeathIssue



















Cadru etern , by DeathIssue











Dor de veşnicie , by DeathIssue










Isvorano , by DeathIssue



















The lady with umbrella 2 , by DeathIssue







Vals etern, by DeathIssue


















Make it happen
cu Gabriel

marți, 1 noiembrie 2011

Meridiane-ncrucişate

Am promis că azi reîncep să blogăresc. Am ales bine data. Am zis să fie de ziua lui Oscar Manutahi Temaru. Cum adică, cine-i Manuceao ăsta? E preşedintele Polineziei Franceze; asta de ştim noi de ea, cu Bora Bora şi Tahiti. Şi-l mai ştiţi pe Gauguin, ăla de se zbenguia cu tahitizdoace băştinaşe.V-aţi amintit? Nu trebuie să vă simţiţi stingheriţi, nici eu nu ştiu mai multe despre Polinezia asta. Dar mi-am zis că e o zi excelentă, pentru blogul meu.
Am citit că în Polinezia ar mai fi canibali, pe ici pe colo. Cică l-au făcut ostropel, pe un turist german. Acuma, ce să zic, turiştilor ăştia germani- oameni cumsecade dealtfel, plătitori de taxe disciplinaţi - li se întâmplă tot felul de lucruri. Păi, ce să vă facem, bă, dacă mergeţi la vânătoare în Polinezia? Da' ce, la Balc nu se mănâncă jumări bune? La noi nu e fond cinegetic?
Cum să vrei să vânezi capre în Polinezia? Şi să-ţi găsească ai tăi cenuşa şi mandibula în vatra încă mocnindă? Adică ce, România n-are capre? Gândiţi bă, nemţilor, cu logică de soldat sătul de război: Dacă trec de linia frontului, la inamici, mă omoară ăia. Dacă dezertez, mă omoară ai mei. Onoare nu mai am oricum, dar mândria mă obligă să nu mă las omorât de ai mei.
Aşa că , veniţi colea, la România! Măcar, vă haleşte ursul, dar nu ghidul sau paznicul de vânătoare, şi nu împachetaţi în frunze de palmier cu mult ghimbir ras.
Eventual, dacă vă scăpaţi la niscai putori prin vreun club, o mierliţi de bâtele vreunui clan Palmolivu', Grincardu' sau Vaselin. E şi asta o reţetă de fezandare, dar, măcar aici nu vă mănâncă oamenii! Noi ne hrănim mai soft, ne-am obişnuit cu tartrazină, ortofenilfenol şi amaranţi, că doar voi stabiliţi meniul în UE. După care vine câte unul şmecher, de pe la voi, şi-şi face fabrică de suc din mere natural, spunând că românii îşi bat joc de fructe şi le lasă să putrezească! Cum dracu să nu le lase, dacă nu-i ajută nici dracu să pună şi ei pe picioare o afacere? Tre ' să veniţi voi, să le luaţi pe nimic şi să pretindeţi că aţi descoperit roata!
Brusc şi dintr-o dată, noi nu mai suntem capabili să producem, să procesăm, noi nu mai ştim să facem cherestea, nu mai ştim să scoatem aur, nu mai producem energia (pe care o plătim de ne ia dracu), nu mai ştim să facem nimic!
Peste tot, şi la Viaţa Satului, şi la alte emisiuni de profil, văd câte un străin care e tare fericit că şi-a dezvoltat afacerile la noi:
Am inceput la Rumonia un afacere de producere, afantaşos şi de profit, cu suc de mere, iar acum freu se cresc nişte porci de Fietnam, care este carne forte bun pentru persone bolnav. Fac un ferma mare!
Da' de ce dracu nu frei se faci tu ferma mare la tine în ţară, bă?
Acolo nu e voie cu căcat deversat prin albii de ape, şi nu e voie mirosiţi a pute, nu?
Cică ei oferă locuri de muncă. Păi, oferă locuri, dar nu oferă şi salariu! O rudă de-a mea, care lucrează la un austriac, 7 zile pe săptămână, 10 ore pe zi, ia trei lulele de salariu. Altul lucrează la un chinez, abia îi dă de pîine. Bine, de chinezi nu mai zic nimic, că ăştia o să monopolizeze tot, pe planeta asta. Au plecat de la mingiuci de ping-pong şi başcheţi albaştri şi vor ajunge să decidă care e data la care se vor privatiza, ca stat. Bravo vouă mandarinaşi, bravo că nu permiteţi să vină nişte gabrieli să scurme pe la voi pe sub Tibet!
N-am vreo patimă în legătură cu Roşia asta Montană, că lucrurile se aranjează la niveluri la care nu ajung eu să bat nici cu telescopul Hubble, dar mă scot din sărite clipurile de promovare de la teve.
Apare una, vai de ea, şi boceşte că la 40 de ani e silită să trăiască din pensia mă-sii. Da' de ce trăieşti, fă, din pensia mă-tii? Pune greabănu' la muncă!Sigur că, dacă ai copii la şcoală, te zbaţi să-i poţi intreţine, ca să nu abandoneze, dar unde e zbaterea ta, fetiţă? Crezi că o să ţi-i ţină găbiţii ăia în şcoală? Crezi că ei, în studiul lor de fezabilitate şi aprecierea profitului, au luat în calcul copchiii voştri?
Sau, mai e un unchiaş, săracu, ăla cred că a repetat vreo lună ce trebuie să zică. L-au pus în faţa unei magherniţe jumate demolată şi ne imploră să fim de acord cu proiectul, ca să aibă tinerii unde munci. Cu ce să fim de acord? Dar, cine ne întreabă? Ne cere cineva părerea?
Fraţilor, să dea Dumnezeu să faceţi din zona aia, Grădina Edenului, dar... nu se prea produc minuni pe la noi. Cel mai probabil, zona o să rămână, la sfârşitul exploatării, cam ca Deşertul Atacama.
...
Las' că-i bine, acum ne-au şi numărat, suntem o listă inutilă de cenepeuri şi posesori de termopane, mai puţini, cred, cu câteva milioane ca la numărătoarea din 2002, care, la randul ei, a găsit mai putini ca in 1992. Deci, rezulta ca bulucul de populatie de pe planeta iese aritmetic din alta parte, nu de la noi!
Ai noştri, când trebuie să se întoarcă în ţară, îi aruncă de parapeţi câte un tir cu lemne, şi-i face arsice.

duminică, 30 octombrie 2011

Paznicul de noapte isi reia rondul

Anunţul trebuia să fie scurt şi mult mai potrivit pentru o întrerupere de emisie la oteve. Numai că la mine, scurte sunt doar frazele pe care mi le adresez singură, în oglindă.
Voi relua activitatea pe blog, începând cu data de 1 noiembrie. Le reamintesc celor care îmi reproşeaza că nu mai scriu despre pitic, în sos de scandal, că el nu reprezinta preocuparea mea principală. Dacă mă scoate din sărite, îl "gratulez" imediat. Dar nu mă mai scoate!Nu prea mai sunt atentă la activitatea lui, pentru că îl consider un tip care se încăpăţânează violent să stea în calea propriei lui evoluţii, şi nu-mi pierd timpul cu tetaniile lui manifestate la nivelul muşchilor administrativi.Eu, cu cât mă întâlnesc mai rar cu el, cam o dată la juma' de an, cu atât e mai bine pentru confortul lui cardiac, şi pentru confortul meu vizual.
L-am "elogiat" pe-aici, doar din perspectiva raportului şef/angajat sau cetăţean/ primar. Îmi asum absolut tot ce declar, sub semnătura usernameului meu destul de popular, şi FAC PRECIZAREA, PENTRU CITITORI, CĂ NU MĂ ÎNSCRIU PE NICI UN ALT BLOG SAU SITE, CU COMENTARII ANONIME SAU SEMNATE ALTFEL DECÂT "DR. LECTER" SAU "LECTERIŢA", IAR ACESTEA SUNT TUŞATE DE LINKURI CĂTRE BLOGUL MEU. DOAR ASTFEL IMI APARTIN SI SUNT AUTENTICE!
Pe blogul de opinie PROIECT NEHOIU intru doar ca cititor, aşa că orice presupusă asemănare de stil, retorică, topică, conţinut sau gramatică, este absolut întâmplătoare. Nu fac opinie decât pe blogul meu. Regret că-l dezamăgesc pe domnul care m-a confundat! Singurul motiv pentru care eu mă manifest doar aici, pe proprietatea mea, este că aici fac ceea ce vreau şi mai ales îmi asum cu responsabilitate absolut toate declaraţiile. Citesc însă, cu interes, ceea ce se publică acolo. Mai aflu si eu pe cine mai jumuleşte piticul, deşi, tre' să fii naiv , ca să crezi c-ar fi genul de armăsar nărăvaş. Un tip de 61 de ani si un metru jumate, e destul de kinky, pentru o cintezoaie tânără,nici măcar sa mimeze nu poate, dacă e să se afle (dintr-o gravă eroare sau din vreo foame crâncenă), cu el în ţoale.
În altă ordine de idei, să-ţi fie ruşine, GEORGE LIXANDRU !!!
Mi-ai FURAT un articol publicat de mine acum aproape doi ani, şi l-ai postat cu nesimţire şi cu copy-paste într-o publicaţie buzoiană, care se cheamă Impact de Buzău. L-ai semnat ca fiind al dumitale. Se vede de la o poştă că nu e stilul dumitale, aşa că nu ştiu de ce ţi-ai forţat norocul
E vorba despre "Geambaşul Penteleului..."
Este proprietatea mea destul de intelectuala, şi aveai nevoie de acordul meu SCRIS, ca să-l foloseşti, dar nu să ţi-l însuşeşti!
Eu n-am pretenţia de jurnalist. Sunt NIMENI în lumea jurnalismului, dar nu pentru că mi s-au trântit uşi în nas, ci doar pentru că n-am vrut să intru pe ele! Dar, dumneata, dacă erai ceea ce te pretinzi, trebuia să ai bunul simţ să mă întrebi dacă sunt de acord, sau să citezi sursa articolului. În problema la care se referea articolul, n-aveai de unde să fii dumneata documentat, aşa că ai preferat să FURI!
Foarte mari probleme nu-mi fac, că doar asta n-o să te propulseze în vreun strat rarefiat al jurnalismului, dar, daca te mai prind, te ard!
...
Deci, ne reîntâlnim pe 1 noiembrie!

luni, 3 octombrie 2011

Răzvrătitul, cum pleacă...

Mi-am făcut câţiva prieteni în blogosferă. Unora, chiar dacă nu ştiu cum arată, le-am făcut un portret imaginar. Îmi face bine să-i ştiu aici, în spaţiul virtual. Mă bucur că ei există şi în realitate. Mi-ar plăcea să-i cunosc pe toţi, deşi, la început mi-am zis că e mai bine să nu interacţionezi direct cu toţi oamenii. E bine ca ei să nu-ţi ştie defectele, nici tu să nu le cunoşti pe ale lor. Ne adresăm urări, ne încurajăm în proiectele noastre personale...
La un moment dat, în lista mea de bloguri a intrat cineva care îmi place cum scrie; cu sânge, cu venin, cu patimă, cu dragoste, cu ură, cu dispreţ, cu DETERMINARE. Un răzvrătit, cu blogul intitulat LUMEA RĂZVRĂTIŢILOR. Îl citeam frecvent, comentam rar. Când un om scrie cu un condei atât de ascuţit e o impietate să vii cu vreo vorbă în plus.
La un moment dat am avut şi un fel de confruntare, pe tema explicaţiei unui cuvânt din DEX. Eu sunt seismică, atunci când mă corectează cineva. După un schimb de replici, nu neapărat agresiv, m-am retras pentru că nu voiam să spun lucruri pe care, ulterior le-aş fi regretat. După o vreme în care eu nu prea am mai avut activitate pe blog, fiindu-mi timpul foarte riguros administrat, am intrat iar pe la el. Nu mai postase de ceva vreme. Am executat un raid şi pe celelalte bloguri... Am intrat la Liuba. Blogul ei mă odihneşte. E scris cuminte şi frumos. O femeie cu frământări şi tresăriri de femeie sensibilă, cu bucurii şi împliniri alături de câţiva prieteni dragi...
Liuba a scris apoi, ceva despre un accident urât, din care a reuşit să scape. Dumnezeu A vrut! Cu prietenul ei Alex a avut însă, alte planuri. Despre pierderea lui a scris cutremurător. Am tăcut iar. Nu poţi să spui mare lucru când durerea omului e crâncenă.
Liuba a direcţionat cu un link, spre blogul lui Alex. Am vrut să-l cunosc, să văd cum scria.
Am deschis linkul.
Am simţit că se rupe spaţiul în jurul meu, m-am uitat atent pe pagina principală, să nu fie o glumă, o şaradă, ceva...
Era blogul Răzvrătitului. Scria aşa:
Răzvrătit 19.09.1972 - 31.07.2011
...
Am găsit la Liuba pe blog, câteva poze cu el. Am apucat să ştiu despre Alex Răzvrătitul că era un pătimaş iubitor de ţară, de neam, că era apicultor pasionat...Un dac liber si nemuritor.
Răzvrătitule, viaţa ta biologică a fost scurtă! S-a frânt repede. Spiritul tău este însă, atât de curat şi de frumos! N-are cum să nu fie etern! Alex, să te odihneşti în Pace şi Lumină!

luni, 12 septembrie 2011

You still wake up, sometimes, don't you?

”... You wake up in the dark and hear yourself, and see yourself... when you were a child !?”
Prietenilor mei din copilarie, Cristi Drăguşin şi Titi Avrigeanu - acum departe de ţară.
       12 septembrie. Zi descărcată acum de orice fel de emoţie. Şi ce dacă începe şcoala? 12 septembrie n-are magia lui 15 septembrie. Mă uit din balcon, la copiii care trec spre şcoală. O forfotă din care nu distingi nota de special. Câteva mame, cu flori în mână şi copiii alături, liceeni "proaspeţi" cercetând din mers terasa de la Bambuu (aici vă veţi petrece mare parte din timp, copilaşi, până ce va veni bacul distrugător de speranţe)...şi totul se stinge rapid şi forfota se mută în curtea şcolii.
...
          Cel mai înspăimântător lucru care mi s-ar putea întâmpla ar fi să nu mai am amintiri. Să uit prima zi de şcoală, când făceam praf în zece minute, ştrampii imaculaţi şi pantofii de lac grena, când ghiozdanul trecea rapid în atenţia lu' nea' Fănică cizmaru', căci nu mai avea curele, când zburau rapid filele din caiete, după nişte partide ţepene de raliu, ics şi zero, avioane şi basic origami (solniţe, bărcuţe), stiloul chinezesc cumpărat pe sub mână de la tanti Licuţa îşi boţea peniţa în lemnul băncii, culoarele dintre bănci deveneau piste de patinaj viteză şi motorina sau petrosinul de pe podea era lustruit cu uniformele noastre, se înregistrau şi primele ghivece sparte, primeam câteva manuale noi, care miroseau frumos (vreo trei zile, până când punea stăpânire parizerul pe ghiozdan), ne îmbrăţişam atât de "afectuos" cu băieţii, că ne zburau bentiţele de pe cap, iar Cristinei, ochelarii de la ochi, mai apărea câte o nară sângerândă sau câte o mânecă de sacou smulsă, primeam ceva bomboane, de încurajare, din partea şcolii, primeam de la Doamna Doctor Moldovan nişte pastiluţe cu iod sau ceva, ca să nu facem guşă, după care ne controla în cap, la unghii, la plămâni, ne spunea câte ceva frumos, că am mai crescut, că ne-am făcut mai frumoşi... Domnul Doctor Moldovan trecea pe la clasă să ne verifice dinţii care rămăseseră din doi în paişpe, astfel că ne încolonam ca deportaţii spre cabinetul lui şi aşteptam cu şi mai mari emoţii următoarea zi, în care, înarmaţi cu găletuşe de plastic şi pachete cu mancare, atacam dealurile de pruni; practica agricola de toamna. Aveam timp şi aveam chef să ne adunăm şi măceşe, şi alune, şi coarne, şi fluturi şi insecte pentru insectar, şi buruieni pentru ierbar, speologeam şi peşterile din zonă, acumulam şi puncte de penalizare:
- Avrigeanu, să vii cu tac'tu tuns, în prima zi de şcoală, după practică!
- Da, toarşu profesor, da' m-am tuns săptămâna trecută!
- Ai tăcut?
- Drăguşine, nişte nitrolac de la taică-tu, pentru parchet.
Din prima zi se făcea schimbul de cartoane şi de bambilici, abţibilduri de la gume ( Petene Moldovan avea cele mai tari colecţii, i le aducea văr-su din Venezuela). Eu aduceam de la tata role întregi de izolier-band, ca să ne facem bile de baş, pe care le depozitam cu grijă în cazemate construite strategic în spatele blocului 10, peste gardul IFETului, lângă seră. Acolo aveam sticlele de carbid, praştiile, iar din casă ieşeam cu coarda, cu păpuşa şi coşuleţul de hăinuţe pentru ea, ca să vadă mama ce frumos mă joc. Aruncam păpuşa la Dana în curte şi o luam la întoarcere, după ce nimiceam becurile la stâlpi, cuibarele de ouă de prin împrejurimi, puneam nilşte cartofi cu cuie pe la IMSul IFETului sau pe la dubiţa lu nea Necula...
Seara, frânţi de atâta joacă, abia aveam timp să ne aruncăm în ghiozdan nişte cărţi, la întâmplare, şi încercam să ocolesc ochii de şoim bland, ai mamei, când mă întreba:
-Ţi-ai scris pentru mâine?
-N-aveeeeem ! Nu ne-a dat!
Apucam să mai gândesc doar atât: lasă că scriu în ora de botanică, dom' Costică nu mă vede! E ocupat să ne arate celulele cepei şi rădăcina pivotantă la păstârnac!
...
Eram frumoşi, visam frumos, aveam mame frumoase, vorba lu Camionagiu de pe Daily Cotcodac: " erau mai tinere decât noi acum", şi nu ne-am fi imaginat nici o clipă cum vom fi noi adulţi. Timpul şi spaţiul nu existau decât la lecţiile de fizică sau de geometrie , iar viitorul ţinea doar de conjugarea verbelor.
Eram nişte copii...

joi, 1 septembrie 2011

Doi de patru...




Iar e ziua mea! Aş da să zic şi eu ca blonda: Nu cred că e ziua mea, mă păcăleşti! Ziua mea a fost anul trecut, ştiu sigur!
Nu'ş cum drac' să fac să mă dau în altă vorbă, fiindcă nu-mi place vârsta asta. Am doi de 4 în ea. Cand era un 4 la ordinul unităţilor, viaţa era fabuloasă. Când a intrat un 4 şi la ordinul zecilor, fabulosul a mai lăsat-o jos, că măcăia. Acum am doi de 4, aşa că, din fabulos a rămas mai mult fabulă , decât os!
A început să mi se facă frică de vârstă, însă nu de expresia ei fizică, ci de cea psihică.
Vârsta te schimbă. Câte unii nu simt, alţii acceptă, eu mă înfricoşez. N-am devenit mai tolerantă, ci dimpotrivă... Dar nu mai izbucnesc flagrant, cu combustibil mult şi arderi intense, ca de obicei. Nuuu! Nu mai intru în conflict direct. Transfer toată furia mea pe nenorocitul care mă provoacă, dar nu cu urlete, tunete şi uragane. Cu zâmbete de idioată şi făcând pe proasta până la limita în care nici măcar un prost autentic n-ar crede.
Ei, bine, asta nu se face la tinereţe, ci la maturitatea a doua către a treia! De-aia mă simt afectată de vârstă, pentru că simt cum îmi şlefuiesc fiecare acţiune sau atitudine. Şi asta nu-mi place!
Eu eram interesantă când săream arsă şi ziceam: poate-ţi dau vreo geantă-n cap! Sau: te-ai plictisit cu dinţii p-ăn gură?
Ca să nu mai zic că, pe măsură ce trece câte un an, schimbăm cutia pentru medicamente. Eu mi-am amenajat drogheria într-o cutie de tablă, care a fost ambalajul unui pachet cadou- wiskey
Cândva aveam cutie pentru scrisori, cutie pentru suveniruri, cutie pentru nasturi... acum, cea mai importantă e cutia pentru hapuri.
Până anul ăsta, nu mi-am dat seama ce frumos cântă greierii. Cine avea de fapt, timp să-i audă? Până anul ăsta, n-am iubit pisicile, vrăbiile... Acum mă port frumos şi cu şoarecii. Îi prind cu cratiţa şi nuca şi le dau drumul la 200 de metri de casă.
Cel mai grav însă, e că simt cum pierd din acuitate. Indiferent a cui ar fi ea: a vederii, a minţii, a inteligenţei. Să nu mă contrazică nimeni din politeţe, vă rog! O veţi simţi, sau o veţi fi simţit deja!
O să-mi pun o melodie, ceva, şi aştept să treacă ziua asta, as usualy, deşi m-am trezit cu nişte surprize plăcute, cu bucurii...
Sunt foarte fericită că am nişte prieteni , majoritatea virtuali, majoritatea Cotcodaci, pe care i-am "cunoscut" în perioada când funcţionam cu sistemul de avarie cuplat, şi mai ales sunt fericită că pot înţelege şi administra viaţa aşa cum este ea.
Următoarea staţie...45, da?


miercuri, 3 august 2011

Aproape estivale...

Prinsei un interval, ca să mai scriu câte ceva.
Am fost la premieră la Harry Potter, să-mi iau rămas bun de la filmul vieţii mele. Sunt sigură că mă suspectaţi de ceva infantilism sau chiar un alt diagnostic ceva mai răsunător, dar vă asigur că exageraţi. Poate am mai spus asta, lumea din Harry Potter mi-a asigurat mie nişa de care am avut nevoie. Viaţa mea in ultimii ani a fost ori neancorată, ori ancorată în teren periculos. A fost plină de spaime şi de frământări, de disperări pe care le-am trăit în muţenie şi cu o demnitate care îmi frângea cu fiecare zi, echilibrul. Ca să nu strig, ca să nu deraiez, m-am acoperit cu un pic de fantastic. Am ales refugiul într-o lume care mie mi-a priit; psihicului meu i-a priit. În toţi aceşti ani, am văzut HP de sute de ori. Toţi avem nevoie de refugii, ca să ne protejăm. N-am ales alcoolul, sau alte "pansamente" de-astea. Am ales o lume fantastică. Harry Potter va rămâne în sufletul meu, pe acelaşi etaj cu mărul copilăriei mele, din Poduri.
Deci, am fost la film la AFI. Mi-am rezervat bilete online. Până să ajungem, îi zic Şrecului, care trăia un efort maxim, însoţindu-mă la un film despre care tot făcea băşcălie: Hai să vinedem biletul tău şi tu du-te la altul, care îţi place. Nu trebuie să stai cu mine. El , resemnat: lasă, n-oi muri două ore... Sala, plină-ochi. El se miră: Băi, ce dracu, când mai vin la film şi eu, sunt maximum 10 inşi în sală, ce dracu e cu atâta popor aici? Îi zic scurt: E Hari Pocăr, ăsta! Se mai miră o dată, că nu sunt copii în sală. Păi, ăsta nu e film pentru copii? Mă uit inflamată şi tac. Deci, el n-a văzut nimic din seria asta. După ce a început filmul, a vrut să-mi arate că pricepe tot. Nu e nevoie, cică, să vezi toată seria, că pricepi la urmă;ca la telenovele. Şi, printre floricelele aruncate în gură, mai făcea cîte un comentariu. Interpretarea lui proprie. Spectatorii din jurul nostru râdeau înfundat. Cel de lângă mine, mă întreabă: Domnul nu ştie nimic despre filmul ăsta? Zic: Nu, dar brodează . Tipul zice: e foarte tare! cel puţin, are imaginaţie!
La sfârşit, am bocit un pic. Şrecu' se uită surprins: Ce dracu faci, plângi? Măi femeie, dacă te duceam la Prietenii mei elefanţii, sau la Vandana, înţelegeam, dar filmul s-a terminat untr-un acord optimist, e happy-end! Nu ştii nimic, zic!
...
Mă duc la Dedeman, după diverse achiziţii. Lume, ca la Drăgaică. Românii renovează şi construiesc, non-stop. Alerg de la un raft la altul, cu consiliera de specialitate a magazinului după mine, aleg ce-mi trebuie... Ajung la raftul cu scaune ergonomice sau măcar ortopedice, pentru stat la computer. Pun ochii pe unul şi, până să-l trag spre mine să-l încerc, vine unul cu moacă de corporatist vajnic şi-l încearcă. Înjur şi zic: Lasă, că doar n-o sta 2 ore tolănit pe el, şi n-o fi singurul scaun pe stoc. Aleg altul, îl încerc, ăla se ridică din scaunul ales şi se mută în altul...
Mă duc la mobilier de living. Corporatistul şedea pe o canapea. Pe aia pe care o voiam eu. Mai plec, mai dau o raită printre rafturi, ajung la mobila de bucătărie... El stătea la o masă pe care o voiam eu.... Am terminat într-un final cu Dedeman şi mă duc să mă aşez la coadă, la casă. În faţa mea...corporatistul. Plictisit şi grăbit. Mă uit să văd ce cumpărături are ... mă gândesc că le-ar avea la încărcat.... sau le lasă în custodie.... dar, nu!!!! Scoate 20 de lei şi plăteşte..... O MĂTURĂ DE PAIE!!!! Mi-a venit să ţip, şi să-i pun un vas de flori în cap!
...
N-am înţeles niciodată de ce ăia de la Bigotti îţi dau pentru fiecare cămaşă cumpărată de la ei, un pliculeţ elegant, auriu, care conţine balene de plastic pentru gulere. Ei cică trebuie scoase, la spălat. Bun, e normal. Şi apoi înlocuite, când cele existente se mai îndoaie. Bine şi asta! Dar nu ai pe unde le scoate. Sunt în interior. Trebuie să tai materialul, ca să le scoţi. Sau să iei altă cămaşă, altfel de ce să te îndemne ei să mai treci pe la ei? Şi rămâi cu plicurile cu balene...
Dar e Bigotti! Pentru obraz subţire ....A! şi nu se calcă decât la călcătorie specializată. Deci, alegeţi Bigotti şi simţiţi dezavantajele!

vineri, 15 iulie 2011

Cine-a fluierat în biserică, nu are vacanţă în vara asta, decât pe furatelea!

Băi, voi aveţi vacanţă? Io n-am! Aşa e unii, fără fir de noroc în viaţă! În loc să-mi plimb fundul brazilian prin Mauriţius sau Seychells, o ard la patruj'de grade prin împrejurimi şi sunt într-un mare şantier! I hate me!
Nu că aş fi scris eu niscai epopei pe blog, în ultima vreme, dar vreo luna....o s-o cam bălăcesc, decât.
Dacă vreţi, mai mult pă feisbuc o să stau, că e mai soft, pentru jumatea de oră de cafea şi ora de după duşul de seară.
Bine, am vrut să fiu protocolară, dar nu se ştie ce m-o apuca, şi poate am să mai scriu. Eu, deşi aflată sub presiunea zodiei, meticuloasă şi organizată până la fanatism, s-ar putea să deraiez, cumva!
Vă pupez pe bloage şi pe leptoape şi hai la treabă!

luni, 4 iulie 2011

Level failed. Game over !

Vorbim despreBacalaureat 2011, desigur. Toată lumea şi-a spus părerea, doar nu era să mă abţin eu! Nu mă complic cu statistici, le ştim deja. Nu o să tratez problema nici la modul general, pentru că, de data asta, excepţiile nu confirmă nişte reguli, ci faptul că se poate. Se poate sfida un sitem, se poate lucra în afara lui.
De ce e toată lumea pornită pe Funeriu ? Ce treabă ai tu, elevul în prag de Bac, că ăla nu cunoaşte genurile substantivelor? De ce nu le cunoşti tu, că doar nu ţi-a predat ministrul, româna, la şcoală?
Pentru că avem de-a face cu generaţia Google, Creative Monkeyz, Apple, etnobotanice, maşini de lux, puse la dispoziţie de părinţi şi poşete de la CC. De-aia! Pentru că părinţii permit copiilor, in clasa a 12-a, să susţină mai întâi examenul pentru permis , că doar n-o să meargă cu metroul la şcoală, ca rataţii!
Pentru că idioţii, întrebaţi la intrarea în examen, cine a scris Luceafărul , au răspuns din umeri şi din coate.
Pentru că ştiu exact care e formula chimică a cocktailurilor şi a Jagermeisterului, dar nu o stiu pe cea a apei. Şi pentru alte o mie de motive.
Vai, la televizor, se îneca o cucoană de furie, că odrasla ei nu s-a putut concentra la Bac, pentru că erau camerele de luat vederi pe ea, şi se simţea reprimată şi ostracizată! Hai, să mori tu! Când e filmată în faţa clasei, făcând sex oral cu colegul, sau când e prima pe chaturi porno, nu mai e ostracizată?
Elevii de la Casa de copii din Odorhei, de ce nu s-au simţit abuzaţi de camere? De ce au luat toţi, Bacul? Întrebaţi-i pe ei ce înseamnă abuzuri, căci din cauza lor au ajuns într-o casă de copii!
Cei de la Colegiu Naţional B.P. Haşdeu, din Buzău, de ce nu s-au simţit abuzaţi? Din aproape 300 de elevi, au picat doar DOI. Şi aceia, având medii peste 5. Probabil vor reuşi, după contestaţie. Şi mai sunt licee în Buzău, care au avut promovabilitate de peste 90%.
Vreţi să ştiţi şi că la Liceul pentru NEVĂZĂTORI, tot din Buzău, promovabilitatea a fost de 100% ???
Copii abandonaţi, fără părinţi, sau chinuiţi de handicap, au reuşit! Pentru ei nu are cine să se bucure, în afara dascălilor lor, care au motiv să fie mândri! Sunt copii cărora le este sufocată şansa de a reuşi în viaţă, pentru că tot idioţii care azi au picat examenul vieţii, ne vor conduce instituţiile şi viaţa!
Mi-a fost şi frică, până aseară, să întreb cum stăm la Grupul Şcolar de la mine din oraş. Îmi zice o vecină: Lasă că e bine, e aproape jumate-jumate. Dupa cateva ore, m-am uitat pe site. Au luat doar 49 din 175. Nu e chiar jumate-jumate. Si sunt note de 1 si de 2, de te ia cu ameteala. Cum dracu să fie bine? Trebuie să fii nebun să te calmeze sau chiar să te bucure un procent ca ăsta, doar pentru că în alte licee nu a promovat nici măcar unul! Sau, acolo unde a promovat doar unul singur, acela e motivat să se ducă acasă şi să ceară părinţilor un BMW, popii să-i ceară rapid o troiţă cu slujbă specială, iar primarului, să-l facă cetăţean de onoare.
De ce dăm vina pe profesori? Tot din mâinile lor au ieşit şi elevi sclipitori! Iar în cazurile în care profesorul e constrâns de director, de primar, de inspector sau de vreun interlop, să-i pună notă de trecere gibonului analfabet, trebuie să execute, pentru că e în joc cariera lui, slujba lui. Cunosc caz de elev, care, deşi isteţ, educat, nu prea are chef de carte, el mai mult danseză şi distrează colegii pe la baluri şi petreceri. A fost în situaţia de a rămâne re-pe- tent. Nu numai că s-a intervenit prin abuz, pentru promovarea lui, dar profesoara "vinovată" că nu-l trecuse, a fost ajutată să se pensioneze direct! Păi, ce vreţi să iasă din ăştia? Părinţii se bucură că le-a fost reabilitată odrasla, directorul se bucură că nu are cazuri de copii repetenţi, profesorii se bucură că nu li se reduce norma, iar la Bac, se scanează loaza şi rezultă că e doar o carcasă.
Poate că nu e bine gândit nici sistemul, dar, dacă au reuşit copii orbi, copii abuzaţi, copii crescuţi fără dragoste , înseamnă că subiectele n-au fost chiar de olimpiadă internaţională. Dacă un liceu întreg a promovat, chiar dacă vorbim de Haşdeu, unde se stoarce viaţa din ei, cu cartea, unde se încinge creierul ca pe grătar, înseamnă că se poate. Nu ştiu eu prea multă matematică, dar am înţeles că, la un moment dat, operaţia astronomică a fost: 16:4-4. Câtă concentrare îţi trebuie, pentru asta?
O mămică de fată îmi spunea, bucuroasă, că fata ei a terminat anul scolar cu media 10. E o fată conştiincioasă şi silitoare, cuminte şi serioasă. Cum să-i spun eu, mămicii ei, că media 10 la Grupul Şcolar, nu-i permite să stea nici măcar în acelaşi troleibuz, cu un copil care are media 10 la Haşdeu, la Şaguna, la Monet... Cum să înţeleagă mămica aia, că odată intrată într-o competiţie cu elevii de la liceele alea, iese spulberată?
Zecele nu e acelaşi zece peste tot, poate de aia ar trebui să se instaleze clar nivelurile de competenţe, nu doar aşa... de moft.
Sigur că sunt dezamăgită, chiar dacă par mai mult critică. Dar, iată primul Bac pe bune, care arată ce copii avem!
Măi, părinţilor! Nu vă mai bucuraţi că i se dă copilului notă de trecere şi i se şterg absenţele, doar pentru că merge la plantat pomi, la serbări electorale, sau la şedinţe de alegeri pentru partid, pentru că bociţi în batistă, la final! Ţara asta nu are nevoie de elevi voluntari la muncă patriotică şi electorală. Pentru asta, sunt destui paraziţi care aşteaptă pomană, pe la uşa primarilor.
...
Nici viitorul nu mai e ce-a fost, vorba Ioanei!

sâmbătă, 2 iulie 2011

Băi, Alberte, nu te pricepi să fii mire!

Prima sâmbătă din iulie; iulie, adică luna lu' cuptor; un cuptor autentic - 17 grade, aşa că pe la prânz am aprins focul, să încălzesc casa. Nu ştiu de ce n-am făcut asta de alaltăieri, când m-am sculat pe la 2 noaptea , am desfăcut cutiile cu haine de iarnă, şi am scos de acolo fularul de angora, cu care mi-am înfăşurat capul. Ziceai că sunt de la azilul de bătrâni.
Aşa că azi, după ce am făcut cald ca la saună, am început să configurez un program subţire, de vară, ca şpriţul cu Borviz. Nu ştiţi ce-i ăla Borviz ? Pfuaaa, aţi ratat destule în viaţă, da' Borvizu e de departe, cea mai mare ratare! E o apă minerală ungurească, se găsea pe la Tuşnad, când eram eu mică. Izvorul nu'ş pe unde e, p-acolo şi el, dar apa care era îmbuteliată la sticlă de sticlă, era meserie! Nu era apă de la pompă, cu bule, aşa cum se vinde acum pe piaţă.
Am decis care e programul zilei: cafeaua băută cu cana înfiptă-n stâlpul porţii şi zgâindu-mă pe uliţă, apoi, la ora prânzului am parastas, obligatoriu. Toată vara o avem acoperită cu parastase, e must have-ul sezonului. După care, zic să-mi spăl părul şi să procedez la nişte cosmeticării. Şi să mă uit la nunta regală, că iar avem parte de una! De obicei sunt cam doua-trei, per generaţie.
Asta de azi, mai bine nu era! Zici c-a organizat-o piticul, cu stafful lui de dizaineriţe şi dezurbanişti!
Bă, frate, nu că m-aşteptam să-mi rupă gura, că ştim despre cine vorbim, dar totuşi, e o casă regală, e un principat acolo, au şi ăia o leac' de strânsură... un nume... Ceremonia a fost varză! Noroc că am eu un coniac bun, si am mai trecut cu vederea din detalii.
În primul rând, au desfăşurat represaliile în curte. Păi da, că e curtea palatului. Da' n-au şi ei o amărâtă de catedrală, cu nişte orgi, cu nişte nişe, cu ceva acolo... Doamne, Doamne, cum se mai vede că ăştia, mirii, sunt obişnuiţi mai mult cu stadioanele decât cu ceremoniile regale!
El, cu moaca recent aranjată cu botox p-în riduri, cu un mers care aduce mai mult cu al unui dandy debarcat dintr-o limuzină în faţa cazinoului, cu mimica şi căutătura unui fante. Ea, resemnată , clar!!!! Se vede treaba că n-au fost doar zvonuri cum că ea ar fi vrut să fugă înaintea nunţii.
Rochia ei a fost superbă, pentru că mai mai simplă de atât nu se putea, cred că avea cam 4-5 tăieturi de croială, cu totul. Sigur că nu se putea decât cu Armani şi cu Lagerfeld la ţinutele lor, probabil mai mult din considerente de escapade comune, mire-creatori.
Am constatat cu mare durere că au probleme cu coloana şi ăştia cu oase regale, ba, chiar şi cu varicele. Mirii au stat pe scaune, imediat ce au intrat în spaţiul pentru ceremonial. Şi ieri, la cununia civilă, tot în nişte fotolii s-au prăvălit. 'Ai de capul vostru, dacă eraţi ai Lisavetei a Angliei, rupea aia umbrela pe spinările vostre! La Buckingham a fost festivitate frate, nu Roland Garos!
Apropo de tenis, îmi crapă capul! S-a dus Nasty, cu premianta de la Târgşor, la nuntă! Îmbrăcată în negru, adică absolut nepotrivit, dar mult mai reuşită decât campioana inimilor noastre, Nadia, care s-a dus cu umerii goi, adică, mai bine zis, cu o juma' de trunchi, gol, deşi au primit nişte reguli stricte, scrise. Lasă-le dracului de reguli, că nici măcar Stephanie, sora mirelui, nu le-a respectat! Nu avea nici pălărie, nici coafură. Avea părul strâns exact ca atunci când ne băgăm la duş! Simplu e ceva, neglijent e altceva.
În rest, lumea de p-acolo, bine îmbrăcată, ca de obicei!
Mirele, ca o baracudă din aia de mănâncă doctoru' Şendroiu cu omletă, dimineaţa pe vas, nici nu s-a uitat la mireasă când a zis "da". Dacă vrea să vadă faţa ei când a zis asta, trebuie să se uite la tv în reluare, sau pe DVD. Tot Stephanie, care era ca o mamaie tristă, a strâmbat din nas când, imediat după jurăminte, o tipă din Africa de Sud a început să intoneze un cântec tradiţional de nuntă, african. Caroline a intrebat-o probabil, ce înseamnă asta, pentru că se pare, a fost o surpriză pentru toţi, inclusiv pentru mireasă, iar Stephanie a răspuns din strâmbături. Auzi, Ştefi, las-o jos, că măcăie !
În capelă, mireasa a plâns. Mirele a admonestat-o, desigur, din priviri. Un dobitoc!
Noroc că n-am pariat pe el! Şi nu pariez nici pe căsătoria lor! Monegaştii ăştia sunt total aiurea de cerinţele simbolurilor şi distincţiei regale! fac copii din flori, cu ospătari, liftieri...
A! Am uitat să zic care rochie mi-a plăcut macsim! A femeii care l-a însoţit pe Armani, probabil iubita lui. Aia a rupt audienţa! Foarte drăguţ îmbrăcată a fost şi Principesa Margareta, iar Radu Duda a fost chiar impecabil! Am înţeles că a fost la nuntă şi Paul, ăla de i se zice prinţ, probabil prinţul din benzi desenate.
Mamă, şi ce m-a enervat rău de tot? A trebuit să urmăresc totul la B1 tv, că era singura televizuină care transmitea pe tot ecranul, nonstop. Deci aveau ăia în studio, două invitate de te tăiai cu lama: una, Eveline Badea, aia cu sprâncenele tatutate în formă de arbaletă, cel mai demodat şi horror şi kitsch model de sprâncene, asorat la un machiaj de centură ocolitoare, şi pe Dana Săvuică, marea creatoare de mode diverse! Nu le mai tăcea gura! Evelina aia, e pe-ni-bi-lă!
Deci, nu mi-a plăcut nunta asta! Nu a semănat cu o nuntă princiară. Ceea ce a contat cu adevărat, în registrul audienţei şi al fastului, a fost ceremonia de intrare a invitaţilor. Cel mai ţeapăn călca un şeic, din lumea arabă, de parcă ar fi zis: Băăă , muceo şi fraierilor care sunteţi, io sunt jmecheru, bă! Vă cumpăr cu tot cu stâncile-astea pe care staţi!

Later edit: Ziaristii au scris sub pozele cu Ilie Nastase , că e însoţit de Amalia Năstase, soţia lui! Stai să vezi când or apărea corecturile pe saituri, din partea comentatorilor, ce-o să iasă!

marți, 28 iunie 2011

Cele 451 grade Fahrenheit ale istoriei


Atunci când nu înţelegem un fenomen, nu înseamnă că mecanismele prin care s-a produs sunt inexplicabile sau ermetice. Nici secrete nu sunt, pentru că foarte puţine sunt lucrurile care se dezvolta sau se conservă în secret. Neînţelegerea poate să derive din neştiinţă şi mai ales din refuzul de a cerceta natura lucrurilor.
Asist neputincioasă, ca şi cei asemeni mie, deschişi la minte şi mai ales greu de manipulat intelectual, la nişte lucruri înfiorătoare, care nu mai au de-a face cu economia sau cu socialul ţării ăsteia, ci doar cu politica; o politică prelucrată dincolo de limita absurdului.
Am putut să înţeleg mecanisme , de la brut la extrafin, care fac parte din motorul puterii, dar, când mi se dă cu istoria peste ochi, nu mai înţeleg nimic. Nici măcar nu mai simt furie, ca în vremurile bune! Simt că dintr-o dată s-a lărgit în jurul meu un vid...
N-am simpatizat în şcoală sau în tinereţe cu istoria, pentru că vârsta tânără nu face loc nici măcar noţiunii de istorie, în conştiinţa individului. Nimic din universul unui tânăr nu e grevat de istorie.
Însă, de o vreme bună încoace, determinată de un concurs de împrejurări în care m-am antrenat personal, am luat maldăre de cărţi de istorie şi-am "concasat"; autori grei, istorici de tip platinum, care s-au încăpăţânat să scrie istoria pură, nealterată de diverse regimuri.
Cel mai mare adevăr, care poate să-ţi cultive o dragoste imensă pentru neamul tău, este istoria. Ce frumoasă istorie avem!
Şi cât e de crudă realitatea prezentului în care asistăm înspăimântaţi, la capătul fiecărei zile, la evenimente şi declaraţii halucinante, la proiecte aberante, care se vor duce la îndeplinire doar pentru că ele depind de o nenorocită de aritmetică electorală. Asta vrea majoritatea! Care majoritate?
Nimic din ceea ce mă tulbură acum, dureros de tare, n-o să detaliez. Şi nu din teamă. Nu îmi însuşesc sentimente de genul acesta, deşi am învăţat din experienţa altora că nu-i deloc de glumă cu anumite lucruri, iar acolo unde frâiele sunt scăpate, greu se mai poate redresa situaţia.
Îmi rămâne doar mulţumirea că am conştiinţă, o valoare pe care nimeni nu ne-o poate strivi sau înlătura, indiferent care ar fi instrumentul de represiune.
Cam acesta ar fi motivul pentru care n-am mai postat nimic nou, în ultimele câteva săptămâni. Am obişnuit cititorii cu un stil anume şi acum nu pot să-l îmbrac în cuvinte.
Simt, cum spunea un personaj din seria Harry Potter, că totul parcă a îngheţat şi n-o să mai fie niciodată fericire pe pământ.
Mă încăpăţânez să-mi învăţ istoria şi mai ales, să n-o uit. Săptămâna trecută a fost Dan Puric pe acasă, acel acasă pe care îl ştiţi fiecare şi-l simţiţi în toată fiinţa. L-am întâlnit pe la Valea Neagră, cu undiţa în mână. Se umplea de viaţă, între apă şi munte. Îmi venea să-i zic: Bre, Maestre, lasă naibii undiţa aia, că şi-aşa nu prinzi nici un biban ( s-a prins peşte "la bătaie" zilele trecute, şi acum nu mai trage o lună) şi hai să ne vorbeşti vreo 4-5 ore despre ce-avem noi mai frumos şi mai curat în naţia asta. N-am îndrăznit însă. Omul venise, ca în fiecare vară, să se odihnească. Şi, sincer, îmi era şi frică să deschid cutii de Pandore . Căci asta a devenit viaţa noastră, un lung şir de cutii de Pandore, care-şi deschid singure capacele, neinvitându-ne la vreo formă de luptă sau la vreun act de rezistenţă, pentru că ştim sigur: O să trecem şi peste astea! Vom face din ele istorie!

sâmbătă, 4 iunie 2011

Ai voce? Fă-te de râs!


X-factor îţi dă o nouă şansă.
Poate nu concepeaţi vara fără vreun show botesc sau gen : Românii crapă de talente.
Staţi p-aproape de televizoare, că se fac selecţii riguroase printre cei care nu mai au loc p-ăn balamuce, şi o ard aşa, among us, cu ce pastile au şi ei prin buzunare.
Cică se caută talentul X. Deci, ăia cu Gamma şi cu Delta staţi deoparte, că sunteţi la alt cabinet! Voi, dacă sunteţi cuminţi, vă pune doctorul şi apă în piscină...
Staţi să vedeţi iar, Hoze Careraşi şi Pavarotea şi Monserate, care urcă şi coboară câte cinşpe octave,din care , vreo două mai scapă pe jos; altul scapă pe scenă în chiloţi de latex, cu corpul tatuat de sus şi până jos, cum citisem eu într-o poezie, înghiţind flăcări şi scuipând cenuşă; vreo bunică porno scuturându-se de fiorul primei apariţii pe scenă...
Şi va câştiga desigur, vreo adolescentă violată acum 7 ani, de către tatăl ei, pentru că- nu-i aşa ? - mâna întinsă, care nu spune o poveste, nu primeşte pomană. Şi va interpreta Ciobănaş cu trei sute de oi, să plângă românul ca la moartea lu' Dej şi să-şi dea juma' de pensie pe televoting.
Sau, câştigă vreun alt street-dancer părăsit de părinţi şi afurisit de popa din sat, pentru că i-a furat cireşele , care, după spectacol, va deveni an X- man, in an X-ray, with an X-power!
Până una- alta, aflăm cum se pune trenul în mişcare cu o surcea şi cu o buca' de scoci, şi hai, voi ăştia de prin presa de mare greaţă, nu mai faceţi foc din balegă proaspătă, că sunteţi deja penibili! Suntem daţi dracului, ca meseriaşi, dacă s-a băgat Dorel sub tren cu un băţ şi cu un gumilastic, şi... Gogule, probleme, mă? Le-a înfipt unde trebuie, ca să meargă trenul.
Ce mai vreţi, bă? S-a-ntâmplat! Că era şi ministresa în tren, mare scofală! Doar nu era să dea aia la pedale!
Mie mi se pare foarte tare că românul face din rahat, bici, şi mai şi merge pe şine o sută de km, după aia.
Ia pune-l pe japonez, dacă i se strică trenul, să-l dreagă cu o nuia! Ăla aprinde un stol de laptoape în jurul lui, un perete de computere, care-i dau eroare şi calculează până-l apucă damblaua.
Bine, nu e cazul să luăm în discuţie trenurile ălora!!! Dar veni vorba de inventivitate. Nici dracu nu ne bate, la asta!
...
Deci, băieţii de la X talent, pe la noi să nu veniţi, că nu e vad de genii, p-aici!
Noi cântăm în baie, pe terasă la han şi în parcarea de lângă IFET, dar nu cu factor X ci cu factor Jack sau Săniuţa, după remuneraţie.

joi, 2 iunie 2011

Neo-cucul . Ţăcăneala uneia , pe banii tuturor

Material proaspăt pentru tabloidele colorate!!! Toate titrează ştirea care ne îndepărtează atenţia considerabil, de la noile proiecte privind schimbarea Constituţiei sau alte vrăjeli guvernamentale şi europarlamentare:
S-a efectuat o nouă operaţie de schimbare de sex. O tipă de 35 de ani, relativ expirată pentru a mai aduce în actualitate şi prioritate problema sexului, şi-a pus cuc. A zis doctorul că se cheamă "neo-penis". Aşa s-o fi chemând în zona medicală, căci în zona noastră, nu se cheamă în nici un fel. Dacă e de la natură, se cheamă din patru litere, ordonate astfel: consoană-vocală-consoană-vocală; iar dacă e de la chirurgie plastică, se cheamă prelungirea traseului de pipi, fără efecte în sfera sexuală. Deci, nu e aia cu "p".
Şi râdem, şi râdem, că aşa e la români, am ajuns să ne distrăm şi la parastas, şi , la conferinţa de presă susţinută de merituosul doctor, ni se livrează altă ştire, la pachet cu neo-cucul:
Operaţia e suportată din fondul Casei Naţionale de Asigurări pentru Sănătate. Adică, din banii noştri. Deci, iată pentru ce tip de intervenţie contribui eu de două'j de ani!
Medicul n-are nici o tresărire, ca să anunţe asta, pentru că el, din punct de vedere profesional e un performer; din nimic, a făcut cuc!
Şi recită şi un verset din lista intervenţiilor chirurgicale suportate de contribuabili: Transsexualitatea este o boală şi se află pe listă.
Care aţi întocmit lista, fraţilor? Voi aveaţi sânge-n cuc, când aţi introdus tâmpenia asta?
Cică e boală psihică şi sediul sexului este în creier. I-auzi ce noutate! Ştiam asta de prin clasa a VII-a.
Dar, cugetăm noi, tot cu resursele aflate în creier, dacă e boală psihică, de ce nu i-o tratăm, nefericitului transsexual? De ce nu cu nişte pastiluţe de psiho-pupu; sau cu ceva electrosocuri? Cine a mai văzut tratament pentru probleme psihice, prin chirurgie plastică?
Înseamnă că orice tâmpit care se urcă pe gard şi cântă, pe la 5 dimineaţa " cucurigu" beneficiază de implant de pene în târtiţă şi creastă pe căpăţână.
Gluma-i glumă, dar ne doare. Ne doare pentru că avem copii care suferă de atâtea boli, care adună bani căzând în genunchi pe la uşile televiziunilor, să le publice pe post strigătele de ajutor, avem oameni mutilaţi care îşi plătesc reconstrucţiile, şi statul acceptă plata unei schimbări de sex, care, fie ea a dracului de schimbare, e un MOFT! Nu mă interesează pe mine că o nebună vrea să dea din fund ca bărbaţii, că de fapt, dă degeaba. Neo-cucul nu o ajută cu nimic. Nişte muşchi prelevaţi de la antebraţ, dimpreună cu un os ataşat de-a lungul, nu face decât să aibă o proeminenţă pişăcioasă în pantaloni.
N-am nici o problemă cu homosexualii, repet că am cunoscut astfel de oameni şi sunt foarte ok; nu am nici o problemă cu transexualii, fac ce vor cu viaţa şi cu sexualitatea lor. dar s-o facă pe banii lor, tătuţu', nu pe ai noştri! SUA îi taxează cu 'j de mii de dolari. Europa, cu 'j de mii de euro, iar la noi nu costă nimic. Toate operaţiile anterioare, patru la număr, au fost suportate tot de CNAS. Pe lista de aşteptare mai sunt alte 20 de cazuri.
Băi, în ce ţară fără cuc, trăim???
Ce dracu legislativ avem?
Trecem dracului cu vederea, orice! Şi firmele privilegiate de stat, şi construcţiile de autostrăzi, vai mama lor, şi micile sau marile ciupeli (a se citi tunuri ) financiare...dar, dă-o-n morţii mă-sii de treabă, să-i scoţi unei trepanate, uterul şi tot ce ţine de sexul feminin, să-i pui o punguţă cu silicon şi un os, pe care să le numeşti neo-penis, şi să i le plătim noi, e de mare porc!
Dacă ne uităm pe lista intervenţiilor care nu sunt suportate de Casă, ne apucă disperarea. Ne mai apucă o tură, şi pentru că se duc bolnavii în spital cu medicamente şi materiale consumabile, plătite din banii lor. Casa nu mai susţine programele pentru anumite categorii de bolnavi cronici.
Pot să întreb şi eu, retoric: S-ar putea desfiinţa acest mare căcat numit CNAS? Nu-mi cer scuze deloc, că n-am sinonim sau element de asociere mai potrivit.
Eu l-aş întreba pe doctorul care a coordonat toată operaţia: Bre, eminenţă! Nu cumva se cheamă mutilare, să-i scoţi matricea toată, unei femei funcţionale, la cererea ei, şi să-i faci cuc?
Lasă abureala cu boala psihică, că toţi ştim cum e cu astea. Se diagnostichează foarte uşor, tocmai pentru că nu sunt depistabile. De-aia se pensionează toţi pe motiv de boală psihică (dar continuă să conducă autovehicule, servicii - chiar de stat - sau intră în componenţa unor consilii locale).
Deci, eu am toată stima pentru medicii care vor să blocheze sitemul, un pic. Numai dacă ar fi şi ei, tari în cuc, şi-ar rezista cu protestul.
Păi, ce dracu facem aici? Ajungem să-i plătim factura de neo-cuc, şi lu' Madame Clarance ,fost Vasile (fără bile) , şi lu Naomi, şi mai ştiu eu cărei ţurlibabe?
Că o ia dracu de legislaţie! Vine o femeie cu barbă la doctor şi vrea operaţie de 60.000 de euro, ca să facă pipi printr-un maţ. Să fii sănătoasă, fetiţă, poţi să-ţi pui şi un cactus îm nădragi, dar cumpără-ţi-l singură, că mor copiii pe la uşile spitalelor!
Cu sictir, un hai sictir, Casei!

marți, 31 mai 2011

Un pas lateral, măcar nu e un pas înapoi...

Mie mi-e cam lene de la o vreme, sa scriu pe blog, pentru că am de scris destul de mult, în afara lui.
Şi i-aş cam da rasoale, cu nişte linkuri pe la iutub, sau de-astea, dar nu se face aşa.
Azi fac un fel de Poşta redacţiei, pentru cititorii concitadini, care se aşteaptă la nişte aroganţe, sau măcar caterinci referitoare la programul de îmbunătăţire a aspectului orăşelului nostru.
Nu pot să vă fac pe plac, chiar dacă, personal, am nişte cârcoteli justificate. În primul rând, eu îi respect pe oamenii care muncesc, şi nu pot scuipa pe efortul celor care au săpat la spaţii verzi şi au plantat flori. Ei au executat nişte lucrări, ideile nu le aparţin. Nici cei care le-au gândit nu au minusuri prea îngroşate, dar, poate era bine ca lucrarea să fie întinsă pe o perioadă de mai multe zile, ca să iasă totul ca la carte. Lucrul făcut în grabă, se vede. Da' e bine şi-aşa. Să poţi, de fapt să vrei, după atâţia ani, să adaugi cel puţin un aspect de urbanism, e mare lucru!
E drept că, după nişte experimente ratate, în care s-a văzut cât suntem de sălbatici, ca şi cetăţeni locuitori ai oraşului, îţi vine sictir, ca edil, să mai oferi ceva. În perioada de înflorire a magnoliilor, liceenele purtau flori (de magnolii, desigur) la ureche şi treceau ca nesimţitele prin centru, ca nişte Cosânzene.Puţeau ca sconcşii, dar aveau flori în păr. După ce s-au plantat în faţa Casei de cultură vreo 50 de cuibuiri cu panseluţe, în mai puţin de 2 săptămâni, nu mai era nici măcar o amărâtă de panseluţă. Coşurile de gunoi se smulg din postamente, de trebuie să le îngropi în beton, ca pe catarge. Băncile de pe alei se fac ţăndări, după fiecare discotecă.
Poate de-aia am nişte emoţii cumplite în privinţa florilor care s-au plantat recent în centru.
Acuma, sincer, dacă văd vreo botanistă pasionată, care se apleacă să rupă măcar un fir, nu răspund de mine, căci femeile alea de la spaţii verzi stau şi pe frig şi pe ploaie, să-şi facă treaba.
Apreciez şi faptul că toată funcţionărimea din primărie a ieşit la plantat. Sigur că vreo două doamne s-au opărit că stăteam şi le priveam, dar nu mai înroşesc acum blogul să le reamintesc, cel puţin celor două, că, ani de zile le făceam lor treaba pentru care erau ele plătite, şi mă apuca noaptea prin primărie, fără să aud măcar un "mulţumesc", discret. Fetelor, vă sar, că n-am timp prea mult de voi. Şi nici nu primesc un leu de la primărie, pentru bibliotecă; nici pentru curăţenie, nici pentru altceva. Eu mă descurc, voi vă descurcaţi, ei se descurcă. Perfectă conjugare!
Aş dori, aşa cum spuneam şi altădată, să văd cum e amendat măcar un singur nesimţit care distruge spaţiile verzi, sau aruncă gunoaie pe unde-i vine lui. Nici educaţia din familie, nici cea din şcoală, nu mai produc efecte pozitive. Educaţia se face coercitiv, când totul pare s-o ia razna, şi dacă n-ar fi an preelectoral, poate ar trebui să-ncerce primarul câte o amendă din aia, dureroasă ca şi crizele de lumbago (eu din astea fac, mai des, de-aia îmi permit asocierea)
Atunci abia, o sa pot da un "like" adevărat, administraţiei locale. Dar e bun şi un pas lateral. Şi nu vă daţi drumul dezamăgirilor; în ceea ce mă priveşte, ştiu să separ calitatea mea de cetăţean, de cea de salariat, în raport cu autoritatea. Unde e de înjurat, e! Şi aşa va rămâne, toată viaţa, că nu poa' să-şi spele nici cu apă de pe Himalaya, păcatele Numai că mi-ar fi drag să arate oraşul meu , astfel încât să nu mai citesc pe bloguri sau pe FB, că cine a trecut prin Nehoiu, n-ar mai face-o a doua oară!

...
Îmbătrânind, şi mai ales, neavând copii, acumulez multe emoţii pe care nu le pot gestiona corect, şi le transform în furie.
S-a întâmplat azi, să am o astfel de stare. Ce bine , pentru toată lumea, că n-am fost acasă aseară, şi doar mi-au descris vecinii, întâmplarea!
Pe strada mea e un vârstnic foarte bolnav. In ultimele 6 luni s-a internat săracul, de nu mai ştie nici el, de câte ori. Nu a avut ce reproşa personalului medical din spital. Şi, de fiecare dată s-a putut deplasa pe picioarele lui. Numai că aseară n-a mai fost posibil şi atunci a trebuit să solicite salvarea prin 112.
L-au urcat vecinii în salvare, l-au adus târâş, cu pătura,din casă până în stradă, pentru că şoferul e şi el unul singur, şi nu e titan. Una dintre vecine spunea: săraca, asistenta era o fată mititică de statură, nu putea să-l ia ea, ne-a zis să chemăm ceva vecini..
Păi, ce să facem cu o fată mititică, pe salvare? E clar că fata are o şcoală şi o pregătire, nu e brambura pe acolo, dar dacă trebuie să intervii acolo unde nu sunt vecini? Ce ne facem dacă nu trece Ghorghiţă- omul bun la toate, pe stradă, în timpul ăla?
Asta ar fi doar una dintre întrebările retorice, de altfel. Şi nu avem treabă cu personalul de pe salvare, avem cu cei care sunt "pe lângă". Adică, situaţia se discuta aprig şi în contradictoriu, în prezenţa unei doamne care a lucrat la rândul ei, pe ambulanţă, pe când era lupul, căţel ,şi care le-a retezat-o vecinelor pornite să-i comunice primarului că nu se descurcă ambulanţa prea bine: Serviciul de ambulanţă e altă mâncare de peşte, nu are treabă cu spitalul şi nici nu se subordonează primarului! Şi salvarea nu se cheamă pentru toţi... (nici măcar nu pot să scriu asta, din respect pentru vârsta omului ăla).
Fetelor, vă dau o veste proastă, că doamna sindicalistă era probabil nostalgică după vremurile când croşeta lasetă la serviciu: dacă vrea piticul, vă îmbrăcaţi în Mickey Mouse şi împărţiţi pliante, da? S-au văzut cazuri şi la case foarte mari. Şi nu spun asta ca să-i pieptăn bretonul dolănescian, ci ca să aveţi în vedere că e nasol, dacă nu-i place moaca vreuneia dintre voi. Deşi, probabil ştiţi asta. Treaba lui e să strângă voturi, şi atunci preferă să dea cu voi de pereţi, dar să plece stimatul cetăţean, din biroul lui, cu o promisiune...
Şi de-abia aştept să mă întâlnesc cu madam fostă salvatoare, să-i amintesc cum l-a ridicat din curte de la noi, acum mulţi ani, pe soţul ei, care s-a prăbuşit "rangă" lângă bordură şi acolo a adormit. Asta ca să nu mai mănânce borş cu furculiţa, despre cei care solicita salvarea.
...
Deci, să rezumăm:
N-a dat strechea în mine, nu am făcut pace pe frontul de vest!
Dar am o altă linie pentru blogul meu. Blog de campanie, o să am mai înspre campanie, separat de ăsta. Mi-am protejat de pe acum denumirea, că trebuie să scoatem şi noi de-un sendviş.

miercuri, 18 mai 2011

'zgura presei

Ştroscane, dujmanii îţi vrea răul, da' n-are valoarea ta!
Pentru noi, ăştia care nu ne pricepem la fineţuri financiare şi relaţii paşnice cu FMI-ul şi alte structuri copleşitoare, lucrurile sunt lesne de înţeles:
După ce babanul Băncii Mondiale a intrat în sinagogă cu ciorapii decoltaţi, iar Jofrel s-a dus , pe o ploaie mocănească, la Cotroceni, cu ditamai găurile în pantofi (că era închis la Dragon, de unde putea să-şi ia nişte başcheţi lejeri), Ştroscan a spart audienţa cu fierbinţelile lui secsuale. Nişte comentarii doar din punct de vedere tehnic, putem face: Probabil, la hotelurile la care sunt cazaţi ăştia ca el, nu e nevoie să tragi de chiloţii menajerelor, că ţi se asigură tot tacâmul, după nişte reguli de discreţie, foarte stricte. Să admitem că l-a luat pe om damblaua, când încă nu era program de vizită pentru animatoare. Rămâne un semn de mirare pe faptul că la un hotel de 5 stele, exclusivist, menajera intră să-i schime ţucalul şi cearşafurile, când vrea ea, aşa, la orice oră! În general, asta se face după un program riguros, de ordine interioară şi se evită prezenţa celui care locuieşte acolo. Nu vii tu cu aspiratorul şi cu găleata, când ăla se odihneşte.
Dincolo de asta, eu am toată stima pentru Ştroscan ăsta. Dacă a înghesuit-o el p-aia care are 1,80 m, e tare! Berlusconea, cred că deja se oftică!
Nu ne interesează cine i-a pus la cale chiloţăreala, şi nici de ce, pentru că s-a văzut asta şi la case mai mari, dar ne enervează că Raj Kapurii ăştia, ba rupţi la ciorapi, ba în tălpi, ba la prohab, vin şi ne arată cum trebuie să treacă economia României, cu luntrea, peste criză.
Ca o concluzie, eu cred că Ştroscan voia să facă planking cu aia, că e la modă.
...
Pentagonul se consultă cu gamerii online
Strategia de siguranță maritimă a Statelor Unite ar putea beneficia de pe urma expertizei miilor de pasionați de jocuri online, consideră specialiștii de la Pentagon. Acesta este motivul pentru care Forțele Navale americane vor consulta mai mulți astfel de civili în legătură cu riscurile la adresa siguranței maritime, informează Mediafax.
Băi, să aveţi grijă cu gamerii ruşi , sau cu ăia Al Qaidişti. Nici copiii români nu stau rău la d-astea, dar noi suntem pacifişti , ca neam, aşa că vor da iama doar din distracţie, prin serverele voastre!
...
Ăştia de la Casa Regală Britanică s-au cam plictisit prin Buckingham şi au plecat, care-ncotro! Mirii- prin nişte insule romantice, Liz- o fugă până-n Irlanda, la o leapşă cu bombe artizanale, iar Charles-prin Transilvania, pe care o găseşte ca fiind un excepţional produs de export. A fost cam ambiguu, n-am înţeles sub ce formă, sperăm că nu teritorială.
Omu' e destul de relaxat, prieten cu natura, cu tradiţia, cu alea-alea, suportă bine şi camerele de luat vederi, dar reporterii de teren rămân nişte idioţi, în ciuda jurnalismului de calitate. Băi, nu zice nimeni să faci reverenţe în faţa lui Charles, deşi, poate n-ar fi rău, dar nu strigi ca lula, de pe buza şanţului: Helloooo, how are you, că ăla nu e Horaţiu de la oteve, sau Cretiniţă!
...
Saif al-Adel, un membru de rang înalt al Al-Qaida, a fost desemnat şeful interimar al grupării extremiste, după eliminarea lui Osama ben Laden
S-a şi fixat preţul pentru capturarea lui: 5 milioane de dolari.
Eu cred că ăştia glumesc! Columbeanca a plecat 5 zile până în America şi s-a-ntors cu un milion. Cam tot atât cred că primeşte şi menajera lu Ştroscan... Deci, pentru ce atâta expunere la violenţă, când milioanele de euro se fac simplu: ori "baţi Cuba" cu statul, ori faci pictoriale, ori strigi că e viol.
...
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că pentru PDL campania actuală a fost un exerciţiu benefic, menţionând că dacă echipa lui Vasile Blaga ar fi promovat mai multe femei, atunci poate că situaţia ar fi fost "puţin mai detensionată".
Vi se pare că, dacă echipa lui Boc concentrează toată fustărimea din PDL, situaţia este forte laxă?
Ca o opinie personală, pe care am voie să mi-o expun, femeile nu au ce căuta în politică, nicăieri pe planeta asta! Femeia este construită din afecte puternice, lucru care nu o recomandă pentru politică sau pentru guvernare. Iar chestia aia, cu femeia care stă în spatele bărbatului şi dirijează de acolo, e adevărată, dar e şi foarte clar exprimată: stă în spatele bărbatului. Să nu mi se sară în cap, că nu sunt genul care face loc bărbatului în faţă, aşa, lejer. Dar, politica e pentru bărbaţi şi neliniştea pentru cei bogaţi!
Later edit: În ceea ce priveşte ştirea referitoare la sfârşitul lumii, care face ravagii printre credincioşi, ateii au promis că vor avea ei grijă de animalele de casă ale celor care sunt convinşi că îşi trăiesc ultimele lor clipe...

vineri, 6 mai 2011

Sunt deputatul cu chitara....

Avem parlamentari, frăţioare! Adică, nu sunt d-al'de Fifi Înaripatul, pe acolo, pe la Camera Deputaţilor; sunt oameni potriviţi, ca marca şi scrisoarea!
Băi, Socaciu ăsta, mai e însurat şi el, cu cineva? Că eu cred că l-a prins andropauza în offsaid , sau e gelos pe cocalarii care apar în reviste lucioase. Şi nu numai pe cocalari, chiar şi pe demnitarii care livrează bule, non stop!
Ce-o fi păţit ăsta, că s-a-mbăţoşat pe cultura noastră cinematografică, şi mai ales pe modul de transmitere a ei? Cică să se transmită oral! Bre, uncle Ben, dacă e problema că îţi lipsesc oralele, las-o dracul'i de treabă, că nu să poa' să nu te descurci, ce dracu! Da', lasă-ne bre, pe noi, ăştia care am apucat s-o facem bătrâneşte, să vedem filme cu subtitrare, nu cu dublare voce, că ne băgăm picioarele în proiectul lu' matale, şi sperăm să se găsească destui ca să-ţi găsească şi locul, şi tratamentul! Nu că muream definitiv după PSD, dar credeam că te'i fi consultat cu nişte băieţi de p'acolo, şi ţi-or fi zis că eşti dus prin rapiţă, cu ideea asta!
Eu nu te iau tehnic şi argumentat, că îmi lipseşte veriga principală în adresarea civilizată, adică bunul simţ. Îţi transmit din partea cinefililor de modă veche: "F(a)lk you! Ca să fie în asezonare perfectă cu genul muzical care te-a cosacrat.
Şi acum să ne întrebăm retoric, ce-o fi vrut să demonstreze cu asta? O vrea să plece la PNL şi nu ştia cum?
Hai să ne imaginăm cum vom vedea filme ca Avatar, The King's Speech, sau chiar....Doamne Fereşte!!!!! Harry Potter, cu dublaj voce realizat de Bendeac şi de Horia Brenciu!
Chitaristul deputat zice că a constatat el cum că s-a cam ros pe la colţuri, limba română, şi el nu face altceva decât s-o protejeze. Lasă-ne, Greieraş, că de asta se ocupa Iorgu Iordan, şi se mai încurcă şi ei din când în când, în lână, stabilind reguli....
Tot el pretinde că a gândit logic, pentru că el gândeşte în limba română. Nu mai gândi, te rugăm, nu te mai gândi ; în nici o limbă! Nu strica buna tradiţie în Parlament! Şi lasă-ne să vedem filme aşa cum trebuie şi astfel încât să beneficiem de toate calităţile pe care le transmite un film! Că poate te punem să-l dublezi pe Bruce Lee sau pe "Cichi Cean" !
Later edit: Interpelat, chitaristul a spus că el e susţinut în demersul lui, de către asociaţiile de pensionari. Bre, ne laşi???? Mai sunt puţini pensionari analfabeţi, în rest, sunt şi ei familiarizaţi cu limbile străine. Şi hai să nu ne mai dăm cu curul de gard, că nu ne apucăm acum să cheltuim ca nebunii pe studiouri speciale, pe salarii actori, pe alea-alea!
Şi , limbile străine se învaţă mult mai facil, DIN FILME, se ştie!

vineri, 29 aprilie 2011

All around my hat...

Asta-i bună! Cum să nu mă uit la nunta Regală? Doar nu era să ratez pălăriile! N-am apucat s-o văd p-a lu' Elton John, că dress code-ul impunea pălării pentru doamne, şi mă gândeam că apare cu vreuna sub formă de lalea , sau ceva...
Să ne referim scurt:
Lizzie, a bătrână, a fost impecabilă, ca de obicei! Ţinuta ei , cu tot ceea ce presupune (culoare, croială, accesorii) a strigat, ca de fiecare dată: EU SUNT REGINA, DECI AM VIZIBILITATE MAXIMĂ! De la mine în jos, porneşte mireasa, cămila şi restul lumii!
Cămila a fost vai de mama ei! Unde n-a dat Dumnezeu prestanţă, nici noi nu cerem. Haina nu face pe om, în cazul ei.
Kate, pardon, Lady Katherine - Duchesse of Cambridge nici măcar nu poate fi comentată! E dată-n mă-sa, femeia asta! A făcut pe dracu-n zece şi a stins lumina pe alte altare de mirese. Superbă, simplă, naturală! Ce-o fi zis Bianca lu' Bote, când a văzut rochia Prinţesei?
- Fatăăăă, asta n-are 20 000 de cristale Ceaicovschi? Nici colier cu pietre? Nici coc înalt? Doamne Fereşte, nici două ceasuri la două mâini, cum poartă Bote şi alţi melteni??? Hai, pe naiba, nu are nici silicoane. Pi e naşpa, fatăăă, asta! Şi nu i se vede nici pantofii, şi dacă nu e făcuţi de Mihai Albu, nu e trendy! (Fie vorba între noi, putea să aibă opinci în picioare . Prinţeselor, nu e voie să li se vadă pantofii; trebuie să fie rochia de o lungime potrivită la micron)
E superbă, Kate! Şi i se rupe cureaua de la ceas, că n-a vrut mocofanul de prinţ să poarte verighetă! Nici ea nu s-a sprijint de braţul lui, la coborâre din căruţă. Adică, i-a zis într-un fel: Stai cuminte, soldăţelul meu de plumb , că mă descurc singură de-aci încolo!
Am toată baza pe zâmbetul ei convex! P-asta n-o s-o lovească nici o maşină! Nici celebritatea Dianei, n-o s-o aibă, dar pun pariu că nici nu şi-o doreşte.
Stai să ne întoarcem la pălării!
Toată lumea şi tot clerul şi toate camerele de luat vederi, s-au îndreptat către pălăria albastru electric (sau eclectic, mai bine), a...cui credeţi? A Tarei Palmer Tomkinson!!! Prezentatoarea tv. care are ceva probleme de nişte ani buni, cu droagele! Trage fata pe nas, ca la terapia cu polen.
De curând a suferit cea de-a doua operaţie estetică la nas, care se deformase de atâta prizat. Chiar se temea că nu e gata vindecată până la nuntă!
Deci, iată pălăria, cu tot cu ţinută!
Nu facem galerie de pălării, că sunt toate pe net, disponibile, dar remarc ceva interesant:
Când e vorba de ceremonie, capetele încoronate ştiu care e şmecheria! Şi aici am putea să învăţăm de la ele, chiar dacă ţinuta lor face cam cât o garsonieră în Panduri. În definitiv, de mâine, toate chinezoaicele vor face mii de fake-uri ale rochiilor de la nuntă,care se vor găsi la Dragon, cu 99 de lei noi.
Deci, regula e ca rochia să fie până la genunchi, să nu fie neagră şi să fie ceva pe cap, chiar dacă arată ca un cuibar de papagal, cum arăta doamna Tatoiu în studioul Antenei 1.
Poate se mai liniştesc şi designerii români, ăia care fac scuipat la gură pretinzând că pantofii nu mai trebuie să fie la culoarea rochiei sau a pălăriei. Să ne scuzaţi, dar la fetele astea, îmbrăcate de case mari, şi chiloţii erau la culoarea clouchului sau a pantofilor. Mi-e greu să cred că Victoria a Suediei a fost prost sfătuită, când a ales să vină îmbrăcată ca o îngheţată fraise. Eu o găsesc al naibii de OK. Probabil Bote va spune că nu, pentru că se poartă Păun şi Sauvage...







Numai astea două erau cam ca la meciul de baseball, aia cu pălăria ca o ramă de fotografie cre' că e fii-sa fostei cumnate a lui Charles, Sarah Ferguson, care sărea şotronul în balconul regal, după două cocktailuri; sau trei.
Mişto îmbrăcat şi Beckham, a cam forţat nota cu decoraţia primită de la Casa Regală şi a pus-o pe reverul drept, dar el e fotbalist, are voie să facă ce vrea.
S-a dus şi nunta anului!

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Sărbători Fericite! Hristos A Înviat!











Sunt obosită, miros a bucătărie asediată, n-am timp să scriu nimic tematic.
Am luat două cadre cu ouăle(le) vopsite, am vrut şi o felicitare de pe Net, unde abundă ingeniozitatea şi măiestria, dar la primul search imagini pentru tagul "Paste", mi-a dat rezultatul de mai jos, pe care vi-l transmit şi vouă!

Urmează un snop de sărbători! Mai lăsaţi ciordeala din frigider şi mâncatul pe furiş! Vă recomand cele două pelicule de animaţie, apărute de curând: Animals United şi Rio. La Animals United e mişto ca vă scapă de obligaţia de a le explica, în mare calm, copiilor, cum e cu planeta şi cu riscurile la care este expusă din cauza Omului. Filmul are replici şi imagini reuşite, dialog spumos, gen Madagascar.
Copii şi bloggeri, ne regăsim, aici, Marţi, după Paşte!
Hristos A Înviat!
Care nu sunteţi ortodocşi, să aveţi Sărbători Binecuvântate de Dumnezeul vostru, care, de fapt, e al tuturor, şi să fiţi fericiţi!

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Terapie cu înmormântări


sau Greşeala recunoscută e deja prescrisă


- Cotoroanţo, să te ţii tare, că-ţi dau o veste proastă!
(Nimeni n-a ştiut vreodată, cum să-mi dea o veste proastă, aşa că nu mai e nevoie de preambul; sunt pregătită.)
- În primul rând, cotoroanţă-i mă-ta, care are până şi aluniţa cu păr, în barbă, şi care ne scotea ventilele de la bicicletă, să n-o tulim la gîrlă la Ojasca. Şi la ce dracu suni la ora asta, că presupun că mă-ta n-a murit?! N-are tac-tu şansa asta!
- Nu, fă, a murit Catralion, săracu' ! Ştii cât a zăcut? Dumnezeu l-a iertat de chin!
- Aşa, şi??? Ce dracu îmi revine mie din organizarea funeraliilor, necrologul?
- Ce dracu, fă, te urzici atâta? Te invită Costin (fii-su) la priveghi şi alea-alea, ce mai trebuie,poate stai şi la înmormântare, na, nu po' să zic în telefon, că e tanti Chiva aci, face cafea şi aude... ştii că tre' să ne cerem iertare de la Catralion! Vine şi Sorin, şi Oacă...
- Ce să cerem, mă? Da, ce, e holograma lu Gizăs? Aaaaa, staţi liniştiţi băieţi, fapta suferă deja de prescripţie, a trecut termenul legal de când cucii!
- Ce dracu , vorbim aici de temei juridic? E vorba de conştiinţă, că e şi Postul Mare...na!
- Bine, mă, să ne înţelegem! Io vin, că pun pariu, Catralion avea beciul ticsit de butoaie, şi sigur scoate Costin o ambrozie din aia meseriaşă, şi mai stăm şi noi la o şezătoare, că doar aşa am ajuns să ne vedem, la morţi!
.....
Conştiinţă încărcată....n-aş zice c-a fost. Că eram buni de pârnaie, asta e altă socoteală!
Era cam prin '80-'81, clasa a cincea, parcă, şi Catralion (nu se supăra că-i zicea aşa, tot satul, pentru că suna mult mai bine decât numele- Chipăială)...deci Catralion avea maşină. O Skodă S100, obosită rău. Nu-mi mai aduc aminte cine ne spusese, sau în ce film văzusem că dacă pui zahăr în rezervorul de benzină, sare maşina în aer, pe modelul : Toată lumea, toată lumea, sare-acum cu mineeee!!!
Am venit cu kilul de zahăr de la Alimentara, ne-a cam tremurat mâinile, am dat şi pe jos, pe vremea aia nu eram criminali perfecţi şi am lăsat la faţa locului, indicii, mai multe decât capete de acuzare, şi dimineaţă, eram sub podul Bredelesei, să vedem focul de artificii. Stăm o juma' de oră, nimic! Stăm o oră, nimic! Trece Ghiocel, cu traista de scule, somnoros, înjura de toată populaţia Bibliei! 'Ţ aminu' lu copchilu' lu soar'le mă-tii!
Stăteam cocoşaţi sub podeţ şi ne întrebam, ce dracu s-a întâmplat, că doar nu s-a auzit bubuitura! Am ocolit satul, am venit ca din întâmplare prin zona de deflagraţie, şi maşina era bine mersi în curte, în jurul ei, fel de fel de specialişti ai epocii şi ai mecanicii auto... Îmi zice tataie:
- Fă, satanelor! Să nu vă hi pus dracu să turnaţi voi zahăr în tărtăreaţa lu' Catralion, că Miliţie scrie pă voi!
-Ce-ai bre, iar ţi-a uşurat Marioara din pensie, de nu-ţi mai găseşti locul?
- Bineeee, tatăă, io atât vă zic: în curtea mea n-are ce căta puşcărieşi!
Acuma e clar că jumătate din zahărul adresat rezervorului, era pe jos, pe lăngă gura rezervorului... doar prost să fi fost Catralion să nu vadă! Mai ales că era şi miliţian, de-aia ne-am şi mirat, de fapt, că s-a prins cam repede! Dar, chiar dacă n-a explodat, au despicat practic maşina, în curte, au scos tot din rezervor, Ghiocel era drogat deja, că trăsese la furtun benzina, au spălat, au schimbat.... a înjurat Catralion, de s-a-ntunecat Valea Hăidăului, unde e biserica...
Acum, iată-l pe Catralion în preajma ultimului său drum, cu infractorii la capul lui. Sigur că m-am dus la funeralii, că doar aşa mă descarc şi eu. Înmormântarea e un prilej excelent să-ţi uşurezi sufletul. Toată lumea crede că plângi de dragul răposatului...
S-a uitat lumea ca la urs, că noi ne pupam şi ne îmbrăţişam cu drag de revedere, Costin, cavaler galant ne poftea în casa mare, să şedem confortabil, acolo era deja masa pusă, de Tanti Sofica, beată criţă, care se trântise în fotoliu lângă sobă şi bocea cu poza de la nunta lu Ctralion, în mână.
Mă uit la Costin: Mă, ce dracu are Sofica, ori s-a iubit cu tac-tu, de-i tot pupă poza?
- Dracu mai ştie, fată, ce zmotocea el p-ăn atelier sau p-ăn vie, sau pe la post?
A adormit Sofica şi noi ne-am văzut de jalea noastră. Am desfăcut sticla de Chivas, am întrebat aşa, în treacăt, de recolta de struguri de anul trecut... Sorin a pus un CD cu Modern Talking, în surdină.
Pe la 12 noaptea, ne-am strâns ca ielele, lângă Catralion. Nu mai era nimeni cu el.
Sorin zice:
-Spune-i tu, fă, că tu eşti cu discursul, cu astea umaniste, io sunt cu transporturile feroviare, alte alea!
- Ce să zic io, mă, voi sunteţi zdraveni la mansardă? Am ajuns să vorbesc cu morţii? Ziceţi-i voi, că sunteţi bărbaţi, chestiunea chiar ţine de o meserie de bărbat! Dacă-i rupeam Biblia, ca unchiaşu', de-şi făcea ţigări din filele ei, mai ziceam! Ţinea de domeniul meu, cartile.
Până la urmă, n-am scăpat.
-Ascultă, bre! Ăştia s-au îmbătat rău, că nu ţin la wiskey, sunt vai steaua lor, şi acu' cică să îmi cer iertare pentru toţi! Deci, te rugăm să ne ierţi, fapta a trecut deja de termenul limită, dacă nu a existat pagubă şi victimă, nu a existat nici autor şi nici faptă. Înţelegi, matale! Iar Dumnezeu ne-a iertat deja, în clipa în care A hotărât să nu sari în aer! Ai avut un vin bun şi anul ăsta, sper să nu fie nesimţit Costin, şi să-mi dea v'o două sticle, la pachet şi îţi dorim un somn de veci liniştit.
Sorin, beat şi simpatic, bucuros că nu e nevastă-sa cu el, că aia îl arunca în fântână, aşa matolit cum era, zice:
- Fată, zicea nea Zamfir clopotarul, mai devreme, că nu e bine c-a murit în postul mare.
- De ce, mă?
- Nu ştiu, cică are ghinion!
- Ghinion mai mare ca ăla ,că e mort deja?
- Nu ştiu, aşa zicea Zamfir.
- Sorine, să ne odihnim, mămică, mâine e sfânta-ngropăciune, tre' să fim zdraveni, că suntem mândria satului, generaţia de bază, ai înţeles? Şi pleacă dracului de lângă punga aia cu zahăr, ca să nu dezvolţi vreo idee, să n-o punem la camionul care-l duce mâine pe Catralion în ţintirim!
Şi, Costine, să ştii că tac-tu a fost om bun, de-a prins atâta pensie, a fost un miliţian destoinic! Nimeni nu l-a blestemat!

miercuri, 13 aprilie 2011

iodul din basca de ploaie...basca mea din păr de oaie!


Eh, nu, că nu mai avem loc de-atâţia oameni de ştiinţă, care măsoară pe la nu'ş ce institute de nivel academic, tot ce le iese în cale! Ei măsoară! Şi după aia, ies pe ecrane şi-o iau la... Tudy, ca să mă exprim videochatic!
Ăla de la fizica pământului o ia razna p'ăn bălării, că n-o sa fie nici un seism la noi, până în doo mii toamna...Dacă o să avem unul săptămâna viitoare, o să spună că în orice există marjă de eroare, de la 3 secunde, la treij'de ani.
P-ălălalt, de la Nutriţie, aş strica o poală de pietre, ca şi pentru anorexicele alea translucide, cu pretenţie de dive, cărora le zăngăne oasele ca la capre, când se aşază picior peste picior, şi ne povestesc ele despre dietele lor mirobolante. Să te ferească Dumnezeu s-o vezi pe Raicu fără make-up, ai şansa să prinzi un sezon gratis la Obregia, dar ea ne împărtăşeşte cum face ea de se întreţine! Preparaicu, nu vrem să ştim!
Mai e unu ' care măsoară nivelul poluării apelor, dar numai când scapă la tv. câte-o ştire naşpa, despre produse petrochimice sau de care-or fi ele, toxice, deversate în ape care constituie sursa potabila. Dar e clar că , după ce măsoară ăla, zice că nu e nici un pericol, nivelul noxelor nu pune în pericol oamenii. Vorbeşte ca idiotul, şi se uită la tonele de peşti morţi, de pe maluri. După părerea lui, peştii au murit în duel sau la roulette rousse.
...
De la catastrofa care i-a izbit pe japonezi, tot stăm să ne uităm la drobul de sare de pe sobă: a plecat norul, a trecut de Asia, e deasupra Europei, gata, e aici! Plouă cu broaşte moarte, cu lilieci, cu morţii mă-sii!
Sunteţi nesimţiţi! Gata, aţi găsit iod în lacrima ploii şi-n lâna sau ţâţa oii! Iote minunăţie, şi iodul, ca şi aurul , rămân agăţate de lâna oii!E o palmă peste convingerile mele mitologice.Da, am o criză de teorie a conspiraţiei şi mă gândesc că aţi găsit o soluţie să nu mai cumpere românul, de Paşte, miei din Romania, că poate ne aduceţi nişte cadavre lipicioase, colagenoase, din U(i)E! Atât vinde şi ţăranul, lapte şi ceva carne de miel, de sărbători, că în rest, ni se umplu rafturile cu megatone de iaurturi făcute din bale de maţe şi dracu mai ştie din ce căcat.
Ce să vezi, ne creşte iodul prin poiene! Agenţiile de Protecţie a Mediului freacă menta la rece, şi acolo unde chiar e pericol şi duhnesc cadavre de animale moarte, o dau pe după cireş, dar ne vine iod de la japonezi, fatăăă, şi ne face rău la glandă; la glănzi!
După ce că pe la ministerul agriculturii sunt unii, câini surzi la vânătoare, şi statul nu e interesat nici fir, să sprijine producţia autohtonă, acum le mai dă şi cu parul în frunte!
Aşa, şi? Dacă mănânc lactate de oaie de la piaţă, de la nea' Miluţă, îmi creşte radioactivitatea? Mi se aprinde nasul cu leduri verzi şi zic: eu sunt Me-mo! Bip-biip!
Şi nu avem voie nici salăţi, nici buruieni, de prin curte? Cre' că glumiţi morbid! Am făcut o ciorbă de ştevie cu borş şi smântână de oaieee !!!
Am înţeles mesajul, stimaţi specialişti în măsurat , şi ni se rupe basca! Să cumpăraţi care vreţi, struguri, salate şi roşii, crescute în 5 zile! Eu le iau de pe pământ, le şterg un pic pe tricou, şi mă declar fericită. Din cauza iodului; sau, datorită lui!

luni, 11 aprilie 2011

Chronicles of Narnia: Yeti, matematica şi ghioceii


Trecusem într-a opta, visul cu două capete, al oricarui elev de gimnaziu. Unu: se apropia liceul, unde se dădea "verde" la golăneli rafinate, fiind musai să depăşim jocurile de maidan, cu sticle de carbid şi mingi umplute cu pietre, şi doi: eram cei mai mari din gimnaziu, noi dădeam ora exactă la tot, în şcoală.
Ni se schimbase proful de mate - înţeleaptă decizie - căci se apropiau examenele de admitere şi noi eram demonstraţia pe viu, a mulţimii vide, la materia asta. Aveam vreo trei inşi, într-o clasă de treizeci, care livrau matematică pe două table, în direct, iar în rest... tufă!
Şi ni l-au adus pe dom' Prefac! Am avut un şoc şocant, căci dumnealui nu dădea semne c-ar vrea să doarmă la catedră, şi nici să facem concurs de bancuri. Nici n-am mai jucat în bănci, Marocco sau Raliu, la sfârşitul caietului.Ne-am adaptat greu. Ne-a tăbărât cu matematica din prima. N-am înţeles niciodată de ce profesorii de mate, cei autentici, sunt foarte serioşi, duri şi te chinuie mai rău decât crizele de gută. Ne-a omorât, domnul Prefac! Ai mei erau fericiţi că nu trebuie să mă mai dea la meditaţii, iar eu am rămas pe veci, cu toate formulele poliedrelor în cap, şi cu sistemele de ecuaţii. Pe vremea aia se învăţau într-a opta, acum am înţeles că se predau în clasa întâi. Ăsta e tot bagajul de matematică pe care l-am adunat, de-a lungul vieţii.
După primele două trimestre, s-a hotărât omul să mai alunge frica din noi, şi să ne relaxeze. Venise primăvara şi ne-a propus să mergem, doar clasa noastră, la ghiocei, într-o poiană alpină, de la Gura Teghii mai sus, peste munti şi văi. Era prima oară când plecam în grup mixt, şi fete şi băieţi; de obicei, pe băieţi îi lua dom' profesor Lupea (mare OM, şi el), la bureţi sau la măceşe.Ne-am pregătit vreo cinci zile, de ziceai că plecăm în Antarctica. Era prima mea expediţie adevărată, şi mi-a procurat tata un rucsac din ăla omologat, verde, cu curele late, din piele pentru harnaşament. Ne-am luat mâncare pentru o săptămână, şi n-am ascultat sfaturile unui coleg, de-i era ta'su pădurar, că nu e bine să intrăm cu mâncare gătită, prăjită, în pădure, pentru că trag lighioanele la noi ca la Muntele Sfânt. Ne-am luat câte o lopată de chiftele şi de şniţele şi de cârnaţi, şi am pornit dis-de dimineaţă, către poiana cu ghiocei. Şi-am urcat un munte, şi-am trecut o vale, şi iar munte, şi iar vale... şi când ne-a dat vestea dom' profesor, că mai avem o singură culme, după care se deschide poiana, atunci ne-a pocnit o sfârşeală, şi-am zis: Noi de-aci, nu mai plecăm, întâi ne odihnim! Şi ne-am întins pe stratul de frunze uscate, şi măsuram distanţa până la cer, mai ceva ca-n poeziile lu' Eminescu... şi s-a auzit o trozneală de crengi, la o oarecare distanţă, şi până să ne dumirim, s-a mai auzit una, plus un grohăit cam prea sonor pentru noi, şi în secunda doi, eram toţi, în vârful muntelui. Acolo, am început dezbaterile pe teme faunistice. A fost urs, că e primăvară şi e înfometat. E lup, că nu mai crede nici dracu poveştile alea că lupii ies doar în haită, şi nu se plimbă, langa-danga, prin pădure, având sindromul solitude. Era Yeti, sau Omul Pădurii, căci circulau legende cum c-ar fi şi din ăştia, dar era cam prea mare distanţa de la Boziorul, la Gura Teghii.
Bagajele rămăseseră jos, la locul de popas. Cine să se rişte, să ni le aducă? Între timp, cineva a strigat: Uaaaaa, ia uitaţi-vă ce-i în valea asta!
Deci, n-am văzut în viaţa mea, asemenea frumuseţe! Toată poiana era înţesată de ghiocei, era, de fapt, un covor imens, alb, cu pete de zăpadă, intercalate. Îmi amintesc nebunia cu care ne-am apucat să adunăm, ne mutam de la un pâlc de ghiocei, la altul, pe motivul "săracu-i şi-al dracului", că erau mai mari alături, ne-am făcut coroniţe, buchete mari...de-aia nu mai puteam noi, de Yeti sau de urşi. Am dat spectacol, am chiuit, am dansat, am cântat, am băunit prin toată poiana aia, eram nebuni de fericire! Cine a mai întrebat de dom'profesor? Cine să sesizeze că nu mai e cu noi? Aoleu, dacă l-a mâncat fiara? E clar, l-a luat! Făceam supoziţii, calcule, dacă e dihania mare, înseamnă că l-a târât, l-a dus în vreo peşteră,; să vedem ce urme a lăsat, şi la ce distanţă. Era numa' matematică, în noi! Ne boceam, cine ne mai arată drumul la întoarcere, că n-am presărat orez sau griş, ca în poveste, ca să recunoaştem drumul. Am selectat meniul de avarie, ştiam de la Orientare Turistica, despre busola naturală-muşchiul de copac- dar noi nu voiam la nord. La dracu, cu Roza Vânturilor! Nimeni, însă, nu zicea: săracu' dom' profesor!
La un moment dat, ne-a tuflit foamea, şi ne gândeam, cine să se ducă totuşi, după bagaje? Parcă mai crescuse curajul în noi, dar nu suficient.
...Şi l-am găsit pe dom profesor, la marginea pădurii, adusese, încet-încet, câte două, toate trăistile noastre, întinsese gecile şi păturile pe jos, urmând să ne cheme la masă.
Vreo câteva secunde, cred că ne-a trecut, un fel de ruşine. Cam nesimţiţi, noi! Dar nu ne-a durut mult! În gândul nostru: e, lasă, profule, că ne usuci cu matematica la ore, pune mâna de cară paporniţe, măcar acum să ne scoatem pârleala!
A fost, de departe, cea mai mişto excursie! Nu ştiu dacă dom'profesor a mai dus vreo serie de elevi, în poiana cu ghiocei, după noi! Poate ne-o fi plăcut pe noi mai mult! Nu eram bolovani, dar nici fanii matematicii nu eram, însă noi, ne-am simţit privilegiaţi.
La coborâre, am aşteptat autobuzul de seară, în cârciumă la Gura Teghii. Noi ne făcusem socoteala, care luăm două beri şi le palmăm până afară, în spatele crâşmei, numai că nu ne-a ieşit organizarea. Ne-am limitat la siropul de cireşe, cu sifon. Am îndurat-o şi p-asta. Mai era un pic, până deveneam adulţi...