Healthy food??? Forget it!

Mai sunt la modă dietele pentru slăbit? Mai ales cele "minune"? Sper că nu. Pentru cine se mai agaţă disperat de ele, să vă "încurajez" un pic...
Te duci la o nutriţionista ; de obicei sunt muieri astea, ca să fie mai credibile. Bărbaţii îşi aleg alte specializări, de bun-simţ. Şi începe aia să bage draci în sufletul tău, că ai hipertensiune, diabet, o traistă de colesterol, ficatul zdrenţe, pancreasul şi rinichii, la fel. O întrebi umil, pe doamna doctor, ce se poate face? Şi te lămureşte, cu un sadism corelat cu numărul de pacienţi care mai aşteaptă la uşa ei, plus ora care anunţă că s-au încheiat consultaţiile pe ziua respectivă, că trebuie să ţii dietă draconică. Adică legume selectiv, fructe, şi nici alea toate, nu zahăr, nu făină, nu mălai, nu ulei, nu unt, nu smântână; nici porc (adevărul e că, ar trebui să nu prea mâncăm ceva care se numeşte porc...E de mare porc)Ţi le recită repede şi dur, ca un rinocer la menopauză, pe tine te podidesc lacrimile şi vrei la mama...
Vii deci acasă, îţi anunţi familia că trebuie să treceţi cu toţii la un regim sănătos, copkiii se uită la tine ca pinguinul la îngheţată, soţul se gândeşte brusc să-şi sune amanta sau, să-şi facă una, dacă nu are încă, şi tu, insistentă, prezinţi primul fel la masă: supa de apă cu ceapă verde.
Copkiii pleacă rapid la fast-food, soţul a ajuns deja la amantă (astea sunt vestite cu pusul meselor pline cu fripturi şi vinoase roşii...), şi tu" mănânci şi plângi... mănânci".
Dai să te-ntăreşti cu vreun Chivas, dar nu!!! A zis doctoriţa că nu e voie alcool. Doar apă plată cu lămâie. Rezişti. Şi treci la felul doi...
Încerci să le aşezi în farfurie cât mai estetic, desenezi cu legume, scrii idiograme... nu merge nici aşa.
Te uiţi în oglindă, ai două sau trei burţi, braţele pline, poponelul generos; Te înjuri de mamă, fumezi trei ţigări şi ieşi în oraş. Doctoriţa n-a uitat să spună că terapia pentru depresii la femei,e shoppingul. Bine, dar intri la NewYorker sau la Dada sau la Jolidon, şi nu prea gaseşti mărimea ta. Aşa că te îmbraci de la Big Mama.
Renunţi la dietă, treci pe la nea Brătucu pe la han, ceri două porţii de şalău pane (nicăieri nu e mai bun ca la han), bagi două ciorbe de văcuţă şi trei de burtă (tot la Brătucu se mănâncă ciorba de burtă aşa cum se face ea de când era lupul căţel, nu cum am vazut la nişte cârciumi de fiţe, cu o grămadă de ingrediente care n-au ce căuta în reţetă).
Am mai mîncat într-un singur loc din România mâncare adevărată, de leşini cu farfuria în faţă. La Hotarul Ciucului, în drum spre Lacul Sfânta Ana, pe lângă Băile Tuşnad. Face o unguroaică mâncare acolo, de dai cu căciula în câine. Şi vă spune şi reţetele.
Lăsaţi-o dracului de dietă, că doar nu ne pregătim pentru asceză, nu ne întâlnim mâine cu Absolutul, şi trebuie să fim purificaţi. E drept că, dacă eşti femeie şi te-ai dus cam spre suta de kile, o faci pe riscul tău. Poţi să fii sigură că al tău are alta de 90/60/90/50, şi încearcă să-l şi înţelegi, că tu te simţi bine în pielea ta, dar el n-a dat la nimeni în cap să merite asta... Aşa că poţi să corectezi câte ceva, fără să mănânci doar sparanghel şi praz...
Articolul meu intră, vedeţi bine, la categoria: "aşa nu! " , dar nu-i nimic, fac precizarea că e supliment alimentar, citiţi cu atenţie prospectul..."

Reclama şi instinctele primare

Îl ador pe Victor Ciutacu şi mor după emisiunea lui, VORBE GRELE. Dar îmi chinuie răbdarea intervalul de publicitate şi promo din emisiune. Durează cât fac eu două feluri de mâncare şi trei teste auto. De obicei nu stau să văd reclamele, dar acum câteva seri, aveam una din vestitele mele crize lombare, şi a trebuit să stau în pat. Mi-a picat faţa la o reclamă; una cu un nene peizan,căruţaş, pe care îl depăşesc în figuri nişte donatori de organe (aşa le spun eu motocicliştilor şi motoriştilor). Şi dă unul într-o groapă, înjură fin şi nespecific românilor, groapa (...groapa mă-tii!). Ce jenant! Românul adevărat are o altă formulare de înjurătură pentru astfel de situaţii. Evident, intră şi mamele aici, dar mai plastic angrenate... Şi desigur, motoristul cere umil,ajutor lui nenea, şi nenea cică: lasă că te repar eu! Aoleo!!! Şi-l duce la curve! Se pomeneşte ăla cu tot cu confraţi, în mijlocul unei şlehte de pizdoace rustice, cu fote şi bete şi ii şi ţâţe revărsate....şi ştrampi lycra. Foarte tare combinaţia de costum naţional şi ciorapi de plastic! Şi mi ţi-i iau alea la nişte sârbe pe motorişti, de nu mai ştiu ăia pe ce lume se află! Deci nenea cu căruţa era peşte. Şi avea un bordel agro-montan. Foarte tare! N-am înţeles de ce era reclama la una din companiile de telefonie mobila...Mă rog, am reţinut că nu orice ţărăncuţă care are ştrampi de lycra arată comercial, şi nici orice fată "comercială" care are costum naţional, arată a ţărăncuţă.
Altă reclamă: două coregrafe, sau ce drac mai erau ele, se benoclau pofticioase la unii care dansau, îmbrăcaţi în cămăşi negre, care nu mai erau destul de negre, de atâta spălat. Uneia îi cam pică basca pe un dansator, se uită la el cam ca maimuţa la banană, ailaltă o vede şi face rapid tranzacţia: E frate-miu, îl ai! Ies băieţii de pe scenă, le ia cămăşile la spălat, şi-i asigură că le va scoate ca noi, că are nu-ş ce lichid magic pentru rufe negre, şi-i zice prietenei ei: tu ocupă-te de fratele meu! Deci şi asta e peştoaică. De aici am înţeles că toate otrepele spălate cu lichidul magic revin la culoarea iniţială. După modelul: spălată-i ca nouă!
Doamne, unde sunt reclamele alea deştepte? Mai erau unele acum vreo 19 ani, la pantofii Gregorio Rizo: Alungaţi monotonia şi cumpăraţi-vă un pantof Gregorio Rizo! Nu înţelegeam de ce trebuia să cumpăr numai unul. Eu am nevoie de doi. Era halucinantă aia de la pantofii sport Adidas Torsion: Fuuuuuugi! Cu un pantof Adidas Torsion! Tot cu un pantof?
Cele mai tari reclame autohtone au fost tot cele cu Dorel.
Deşi, dacă îmi aduc bine aminte, ieşea una din vagonul de dormit, dimineaţa....
Să dea dracu! Shrek are dreptate când îmi zice: Asta e esenţa, ma biche! ...zda!!! În jurul ei migrează totul!
Avertizare pentru mizdoacele alea mici ale piticului: Fotografia e luată de pe net, cu text inclus.Nu am scris eu "vii" cu un singur "i".Să nu vă scăpaţi pe taste, răsfoind agresiv gramatica de-a IV-a!

VOTATI-L PE LIPAN !

Am dat de blogul lui Lipan, scotocind printre "ştouri" electorale. Mi s-a părut foarte tare! Treceţi în revistă tot meniul, care reprezintă instrucţiuni electorale, şi vă veţi simţi cetăţeni ! Daţi click pe titlu şi distraţi-vă! După care mergeţi regulamentar la vot, pe partea stângă dacă sunteţi singur, pe dreapta dacă mergeţi tot cartierul odată, şi marcaţi momentul!

Avertizare hidrologică! S-au depăşit cotele de atenţie si de inundaţie, se pregateşte cea de dezastru!

În legătură cu postarea mea intitulata : "My name is Dr.Lecter, not Dr. Oetker", am de făcut nişte precizări suplimentare. V-aş ruga,însă, pe viitor , să nu mă mai determinaţi să fac asta. Dacă nu sunteţi familiarizaţi cu lumea bloggerilor, trageţi frumos pe dreapta, până trec ei cu nino-nino!
Deci fetelor, dacă citiţi şi vă recunoaşteţi în pielea vreunui personaj, mergeţi pe burtă şi evitaţi coliziunea cu mine. Nu stârniţi scandal mai mare, că aici am permis de profesionistă!
Să lămurim întâi bloggerii de ce m-a apucat iar nebuneala, ca să nu creadă că mi se apropie menopauza,sau am uitat să-mi iau pastilele dimineaţă; nuu! De vreo trei zile, sună telefoanele la Shrek, ca la Telverde. Câte o farfuză întreabă discreeeet, daca despre ea e vorba în postarea respectivă. Vă daţi seama ce de muiereturi (e pluralul de la muiere),s-au recunoscut în personajul cimpanzeean. Mai sunt şi dintr-alea "binevoitoare", care sună întâi la prietenii lui Shrek, cu deviere, să întrebe ăia dacă despre ele e vorba, şi să-l avertizeze că scrie şi de el acolo.
Făăăăăăăăă, samaritencelor! Păi Shrek e primul meu cititor, el ştie despre ce e vorba acolo, şi îşi cunoaşte şi porecla. Nu vă mai faceţi voi vânt ca mânzul de băşină, că vă consumaţi energia inutil! Care ştii că ai fost ca neruşinata în lipsa mea acasă, fără să ai măcar curiozitatea să întrebi unde sunt eu şi dacă nu cumva s-ar umfla orezul în mine când aveam să aflu că ai fost pe acolo, te-ai riscat şi ţi-ai luat publicitate moca pe blog. Altă dată să fii conştientă că dacă vii la o chindie cu bărbaţi care au muieri pe bătătura lor, te cam faci de-un mare big shit (pleonasm literar) şi-ţi cam pică din coşul ăla plin cu moralitate. Iar dacă tăceai, filosoafă rămâneai, dar te-ai dus în târg şi-ai încropit tu de-o poveste,cum că mi-a dat "verde" Shrek şi m-a extrădat p-acasă pe la mine. Hai, să mori tu!Iată că , până una-alta, tot lângă mine îi place să se trezească dimineaţa, chiar dacă mai bombăn eu morocănoasă prin casă, de-mi zice "Răsturnoasa", şi tot eu sunt siguranţa confortului lui domestic şi afectiv. Iar când va fi să nu mai funcţioneze relaţia asta, revin la viaţa mea anterioară, drăgălaşo, că am avut una; nu m-a "inventat" el , nu m-a găsit pe autostradă şi nici nu mâncam de pe jos.
Atât am avut să vă menţionez, şi mai lăsaţi-o jos, că măcăie, cu crizele de personalitate.
Nu-mi mai deranjaţi Shrekul cu telefoane, că eu sunt proprietara blogului şi cu mine vă luaţi de beregată,dacă vă simţiţi zgămâiate la onoare.Dar, odata ce nu vă deranjez, nu mă interesează cu cine vă... omorâţi timpul, ce maşini vă luaţi, ce carieră faceţi, nu va luaţi de viaţa mea şi nu mai faceţi talk-show-ri avându-mă ca subiect , pe mine. Că nu mă hrănesc din traista voastră şi nici nu avem aceleaşi trasee. Şi e şi diferenţă de vreo trei biblioteci între noi. Nu vă mai omorâţi voi ultimii doi neuroni, brodând istorii despre mine (aţi văzut ce frumos m-am exprimat, n-am zis că mâncaţi borş), mai bine uitaţi-vă uşor retrospectiv în vieţile voastre, şi vedeţi dacă mai e ceva de reparat la imagine, ca vă ştie lumea ca pe ursul de la bâlci, v-aţi... şi cu râmele de pe sub pietre, şi acum veniţi cu etichete pe care să mi le puneţi mie.N-ati avut in viata voastra un serviciu,societatea nu s-a putut bizui in nici o situatie pe resursa voastra intelectuala sau practica si n-aţi făcut faţă vreunui anturaj în care să aveţi şi voi cât de cât un discurs în care să acordaţi subiectul cu predicatul; v-aţi pus orificiile la bătaie ca să aveţi şi voi de-o "franzea" sau de-o pereche de cercei, şi vă chinuie pe voi grija de mine! Ia încercaţi să mă opriţi vreuna pe stradă, si să mă afurisiţi, ca v-am făcut vedete! Ia să vedeţi ce sună piticul alarma de pe blocul 30, crezând că s-a rupt barajul! Păsăricilor jignite, părăsiţi discret blogul meu, luaţi-vă poşetele de carton presat pe umăr şi vedeţi-vă mai departe de parcările cu jeepuri! Blogul este literatură, este pamflet, iar dacă nu faceţi faţă genului, run baby, run!

Secret places, secret things, secret dreams...

Maximum de emotie pe care îl atingem noi, oamenii, este atunci când ne amintim de COPILĂRIE. Senzaţională perioadă din viaţa noastră! Undeva, în nordul ţării, copilului i se spune COCON. Etimologia cuvântului este necunoscută, dar sigur are legătură cu faza aceea intermediară, din metamorfoza fluturelui, în care larva se înfăşoară într-un înveliş de protecţie. Copilăria este singura etapă în care eşti liber să visezi, să zbori, să crezi că eşti stăpânul lumii. Atunci îţi construieşti singur castele, împărăţeşti teritorii fără margini,totul e pur, totul e magic.
Tărâmul meu magic - v-am mai spus - e Măgura. Am avut copilărie şi la Nehoiu, dar Măgura era bucuria vieţii, pentru mine. Ca toţi copiii, aveam un loc secret, unde mă refugiam cel puţin o dată pe săptămână, şi acolo adormeam ostenită de atâta fericire...Locul meu magic era un măr pădureţ, care crescuse singur în mijlocul unei fâneţe,"În Poduri"( un fel de acoperişul Măgurei). Mărul era ca un fel de far, sau de observator. Nu prea mă urcam în el, pentru că îşi făcuse cuib în tulpina lui, o ciocănitoare, şi nu voiam s-o deranjez; tataie îmi spunea că e păcat să strici cuibul păsării şi să omori şarpele casei. Mare păcat! Îmi plăcea în schimb, să stau pe pământ, la umbra lui, şi să visez. Nicăieri nu miroasea pământul mai frumos ca în locul ăla. De mere nu te puteai atinge, deşi erau atât de parfumate,dar, dacă muşcai din ele, căpătai un moţ în loc de gură. Într-un sertar vechi, adus de acasă, îmi făcusem o colecţie de obiecte preţioase: praştia mea din sârmă de cupru, nişte medalii vechi, din primul război mondial, muzicuţa , pe care nu aveam voie s-o folosesc acasă, pentru că tot tataie îmi spunea că fetele nu au voie să cânte la fluier şi la muzicuţă, pentru că o să le crească ţâţele cât fluierul; se vede treaba că nu l-am ascultat... Şi mai aveam o carte cu povestiri ruseşti Saşa şi Mişa, pe care mi-o dăduse nea Ghioc,croitorul satului, care îmi făcea în fiecare an câte o pereche de pantaloni din doc, din două şorţuri de-alea pentru muncitorii forestieri. Aveam cei mai şmecheri pantaloni! Când îi spălam, stăteau în picioare ca soldaţii de la Podul Cernavodă. Trebuie să fac o paranteză cu nea Ghioc. Dumnezeu să-l odihnească! Avea patima băuturii. Lucra la cooperativă, la atelierul de croitorie. Şefii erau disperaţi. La ora 7 venea la serviciu treaz-trezuţ, la ora 11 era muci, fără să fi părăsit încăperea. L-au păzit ăia, l-au percheziţionat, nici picior de sticlă, la el în atelier! Nici cană, nici pahar, nimic! El nu se ridica de la maşină,dar pleca în patru labe acasă. L-au dat afară într-un târziu, şi noul croitor descoperise ingineria: unul dintre sertarele maşinii de cusut era căptusit cu tablă galvanizată. lipit, cositorit, şi îl umplea cu vodca, cînd prindea ocazia. Din când în când se apleca deasupra sertarului, cu o aţă în gură, sau se făcea că rupe o aţă cu dinţii, dar el avea un furtunaş care ieşea 2 cm din sertar. După ce ţurcăia de 7-8 ori, era mausoleu.
Revin la locul meu magic. N-a fost dată să mă duc la Măgura , să nu urc în Poduri, la mărul meu pădureţ. Simţeam acolo toată energia pământului! N-am găsit niciodată , nici un copil, acolo. Nimanui nu i-a mai plăcut locul ăla. În sinea mea, eram bucuroasă. Era locul meu. Anul trecut, la începutul toamnei,m-am dus cu copiii la coarne şi la ghebe, în Poduri. Când am ieşit din crângul de aluni, am încremenit. Nu pot să descriu foarte bine starea, dar mi se uscase gura şi nu puteam să scot o vorbă. Mărul meu nu mai era! Erau nişte pruni mici, toată poiana, plantaţi într-o simetrie perfectă. N-am putut să mă apropii, să văd cioata mărului. M-am întors în sat şi l-am întrebat pe proprietarul terenului de ce a tăiat mărul. Mi-a spus: "Era soi rău, domnişoară! Era pădureţ. Nimeni n-are nici un folos de la mărul pădureţ. Tăticu l-a ţinut cât a trăit, că bătrînii nu taie pomi, da io n-aveam ce face cu el. Încurca locul". Până acasă am simţit cum mă desfac felii-felii... Era soi rău...
Era locul meu secret, aşa cum alţi copii aveau o căsuţă în pom, sau locul de sub pat, sau una dintre despărţiturile şifonierului, sau podul casei, sau fânăria.
Acum nu mai era. Nu pentru că mi-l invadase cineva, ci pentru că mi-l distrusese. Proprietarul de drept. Legitimă acţiune! Iată că pronumele posesiv "AL MEU" are nuanţe mai puternice atunci când AI cu sufletul, nu cu titlul.

fotografiile sunt luate de pe Deviant art. E acolo un fotograf extraordinar, Rad-ix, cel care a făcut pozele în care abundă clorofila.

Drumul Vinului, Nehoiu si Parcul de distractii al piticului

Aş fi vrut să nu amestec vinul cu piticul, dar e urgent, şi e musai, că m-a călcat pe coada mea stufoasă, şi simt nevoia să-i dau una peste bot, că de la o vreme se cam plictiseşte cu toţi dinţii în gură. N-aţi înţeles greşit, piticul e primarul de la mine de la Nehoiu. Când zic de la MINE, înseamnă că e Nehoiul meu, nu al lui, chiar dacă l-a transformat el în acareturi personale. Mă rog, revin la pitic, de data asta nu funny, ca în precedentele articole.
Aşaaaaa...dimineaţă pe la 5, mă trezeşte Shrek. De fapt, ce să mă mai trezească, că se foise toată noaptea, de-mi venea să-l încui în centrală, să pot dormi şi eu liniştită. Cică: Mamă, eu nu pot să dorm! Observ, zic! Auzi, continuă el, eu decât să mă chinui, mai bine conduc! Tuamne fereşte, iote altu cu sindromul lui Napoleon, el vrea să conducă. Foarte bine honey, fă-ţi o armată; dar nu vrei tu s-o faci mâine? Mnu, zice, nu să conduc armate, că diagnosticul ăsta e ocupat deja, vreau să conduc maşina. Pe scurt, hai la Adrian la Panciu, să luăm vin. Paranteză : Panciu-Vrancea are o etichetă: VERITAS PANCIU. Vinoase! fac băieţii vinuri mai mult pentru export, nu prea găsiţi prin raft pe la Alimentară vinurile lor. Sunt criminale! Nu le cheamă Lacrima nu-ştiu-cui , sau nu ştiu care Beci, ci Fetească albă şi neagră, sau şampanie brut, dar din 3 pahare faci ca cimpanzeul din reclamă: tu-di-eeer-pooort. Zona aia se cheamă Drumul Vinului. Bun! Plecăm la 5:30 pe Drumul Vinului. In Vrancea ninsese de rupsese. Sigur că AND-ul fusese luat prin surprindere, şi zăpada era vrac pe şosea (vezi prima poză). Dar aventura e aventură, aşa că am ignorat condiţiile de trafic. Am luat vinul , am trecut prin Piaţa Centrală din Buzău, ne-am luat ce ne trebuie ( pentru că acolo găseşti şi ce dracu nu-ţi trece prin cap ;excelentă piaţă!) şi venim la Nehoiu oraş, pe strada General Ghe. Magheru, adică la Shrek acasă.Vizualizaţi voi în această minunată poză de mai jos, cum arată o stradă din DN-10, în oraşul Nehoiu. La pitic, pe Valea Nehoiaşului, care duce la dracu în praznic, e asfalt tango, tătuţu! La noi, nu, pentru că aşa vrea muşchii lui. Las că vezi tu muşchi, de nu ţi-i şterge tu mucii cu mâneca paltonului, de atâta tânguială! Bineînţeles că Shrek şi vecinii lui au vrut să pună mână de la mână şi să repare strada, să pună asfalt, dar nu se poate pentru că nu sunt încă amplasate ţevile pentru canalizare. Da, la Nehoiu, 30 de metri lângă şosea, nu e canalizare, în anul de graţie 2009. Avem fosă septică, vine vidanja şi o debarasează, la cateva luni. Nu vrea stârpitura de pitic sa facă o canalizare, că nu-i place lui Lunca Priporului. Lumea de aici nu prea-l linge la carâmbi. Înţelegeţi de ce am nevoie de permisul auto, pentru că cei câţiva metri pe care-i fac eu de la poarta lui Shrek , până la DN-10, sunt imposibil de străbătut, după ce plouă. Eu n-am pantofi de unică folosinţă. Bun! Sărim peste asta! Ajungem acasă cu vinul, cu zarzavaturile şi cu peştele; am luat unul cât portbagajul. Prima mişcare era să eviscerez stimatul peşte, ca să pot să-l încredinţez criogeniei. Răcnesc: NU E APĂĂĂĂ! Da, nu curgea apa la robinet. Dau rapid nişte telefoane strategice, şi aflu că a întrerupt piticul apa în tot Nehoiul, ca să-i racordeze viloaca lu fii-su la reţea. Hai că m-a ajuns turbarea! Nu m-aş referi aici la faptul că i-a tras cazarmă pe trei nivele, (vezi ultimele 3 poze, postate la sf. articolului) ridicată în fix 6 luni, amplasată pe un teren scos la licitaţie de către primărie. Nu m-aş lua nici de faptul că dracu ştie cum a trecut terenul ăla din proprietatea privată a statului, în cea publică, să poată să-l concesioneze. Asta e, i-a făcut copilului casă, că nu mai încăpea în bloc, după ce transformase în apartament şi podul blocului. N-am o problemă cu asta, toţi părinţii fac case copiilor, mai ales că fiul, profesor de matematici, n-avea cum drac să-şi facă singur casă. Avem la Nehoiu un distins profesor de mate, somitate în materie, care, toată viaţa a avut doar vreo două rânduri de haine, ca să poată să-şi ţină copiii în şcoli, să-i facă oameni, şi au şi ajuns oameni destoinici, dar n-a putut să-şi facă vilă în 6 luni... Dar am o problemă cu faptul că pentru fiu-su, piticul a întrerupt de vreo cateva saptamani circulaţia în ambele sensuri pe strada A.I. Cuza(vezi tot pozele de la final) ca să poată lucra nestingherit la casă, să tragă utilităţile, apa, canal, căldură, etc-uri. Culmea nesimţirii e că nici măcar nu a folosit indicatoare de circulaţie pe fond galben, de-alea temporare! L-a durut în vrej, drumul e orăşenesc, e în administrarea lui, pune ce indicatoare vrea fizicul lui! De exemplu, circulaţia interzisă în ambele sensuri. Aseară a astupat repede şanţul, după ce l-am dat la draci cu apa, dar se vede din poză ce se întâmplă acolo. Eu ştiam că ai voie să face ce vrei la casă, dar nu să întrerupi circulaţia pe drumul public. Dar ce nu îşi permite piticul? Ca să permită unuia să-şi facă magazin, a închis parcul pentru copii, singurul din Nehoiu. Ca să permită altuia să facă magazin în buricul târgului, a desfiinţat staţia de autobuz spre Buzău; noroc că şi-a făcut proprietarul milă şi a inclus în clădire şi un fel de refugiu pentru cei care aşteaptă rata. Pe partea cealaltă, nu e staţie de autobuz spre Braşov. Nu e un amărât de refugiu. Toată lumea aşteaptă rata pe terasa de la LOTO. Dar pe pitic îl doare în bască. El îşi strânge acareturi, ce-a rămas de la FORESTA lui Hayssam. Şi-a luat autobaza, ca să aibă şi el loc să-ntoarcă, a dat cu ciordeala prin păduri şi şi-a încropit de un ocolaş privat (despre asta scriu un articol separat) ; mă gândesc oare, nu s-o vinde şi gara? Ca să aibă omul gara lui, şi să zică: În sfârşit, e al meu Nehoiul. Măi dragule, să-ţi explic cum e cu furia asta a mea pe tine! Stai să lămuresc oamenii ăştia de pe blogul meu că eu sunt subordonata ta, adică tu semnezi statul meu de plată, iar mie mi se dărâmă gardul de tine. Eu nu am o problemă cu faptul că eşti primar şi nu vreau să mai fii. Mnuuu, poţi să mai fii 3 mandate! dar ştiu că în momentul în care pleacă tăvălugul spre tine, mă înscriu cu o viteză mai mare şi eu. M-ai învăţat să am răbdare de piatră, pe tine am exersat cel mai bine asta. Şi am! Şi ştiu că se strânge cercul în jurul tău. Pentru toate măgăriile pe care le-ai făcut, cel puţin faţă de mine, ai să plăteşti cu nopţi nedormite şi spaimă cât cuprinde. Nu te ameninţ, aştept să se facă dreptate, atunci când vor cădea proptelele din jurul tău şi ai să rămâi în pielea goală în faţa legii! Tu ştii ce borş mănânc eu acum. Degeaba îl trimiţi pe ţăndărică ăla la mine, să-mi spună că e şeful meu, după ce l-ai avansat tu din nimeni, în director. Cred că e primul caz din istorie, când cineva care nu a avut niciodată un serviciu, a exhibat brusc în director de Casă de cultură. vai de capul lui ce-o lua-o şi el în bot, nevinovat, doar pentru că acceptă abuzurile tale! Am avut acum cateva zile un grup de copii de la Şcoala Lunca Priporului, în vizită la bibliotecă. Şi-i zic piticului să cumpere 2 sticle cu suc şi o cutie de bomboane, ca să-i primesc cum se cuvine. Sunt copii şi vin prima oară în biblioteca mea. A fost atât de nesimţit, că nu le-a luat o bomboană. Le-am cumpărat eu singură, din banii mei. Nu sunt bani la buget, nu? Dar pentru aniversările tale, sunt? Pentru benzină, ca să-ţi plimbe nevasta şi nora prin magazine, însoţite de un funcţionar al primăriei, aflat în timpul programului, sunt bani? Nu, nu ai vrut să faci nimic pentru copiii de la Lunca Priporului, pentru că nu mai e directoare de şcoală Mirandolina pusă de tine, e alta, care îţi dă flit. Mă opresc aici, că e lung articolul, şi abia aştept să-ti pui hienele analfabete să-mi comenteze postarea! Nici nu filtrez comentariile, le las la liber, şi cum prind unul care scrie din partea ta, cum mai scot o perlă, dragă pitic, şi-ţi fac mai rău! Te-am rugat de o mie de ori: Dă-mă în judecată ! Be my guest! Abia aştept! Şi să nu mai aud că mă mănâncă de fund noru-ta, că dau cu ea de pământ de nu se vede, indiferent de câtă simpatie am pentru părinţii ei, pe care i-ai interzis acum 13 ani să-i mai vadă! Ce câine de om poţi să fii, ca să îţi ignori MAMA, şi ce rău poate să facă o mamă fetei ei, pentru ca aia să-i întoarcă spatele, doar pentru că aşa i s-a comandat? Păi, nora-ta are tupeul să spună că părinţii mei s-ar răsuci în groapă, dacă ar şti ce am ajuns eu, în timp ce părinţii ei se răsucesc vii? Fă-te OM, şi repară chestia asta cât mai ai timp, trimite-o cu capul plecat la ai ei, că vă bate Dumnezeu pe toţi de crapă pielea pe voi.
Dragii mei bloggeri, iar mi-am ieşit din fire, dar nu se mai poate, aici e lend ăv cioisul piticului, ăsta face ce vrea el, şi lumea tremură în faţa lui, pentru că el are monede de cumpărare pentru toţi, şi la fel, instrumente de coerciţie. Mie mi se rupe! În funcţie de ce comentarii voi avea de la guerilla piticului, revin cu un articolaş despre cum ciordeşte el bani pe biblioteca mea, şi ce abuzuri care-i aduc pârnaia, săvârşeşte. V-am pupat, am treabă, azi pun murături!
Aici aveţi pozele cu casa celui care e de profesie FIU. FIU DE PRIMAR! Aşa se construieşte pe timp de criză, trăi-v-ar , repede şi la capul gol! N.r.: Mi-am permis sa blurez nr. masinii, pentru ca am toata stima fata de proprietarul ei, e un baiat educat si foarte simtit. Nu are ce cauta in articolul meu. Si mai am o precizare suplimentara: Dupa ce am postat, domnul pitic l-a sunat pe Shrek, de pe telefonul PRIMARIEI, ca sa-i ceara o poza, ca el nu are . La caterinca. Va dati seama ce testicule are el, daca n-are curaj sa se ia de gat cu mine! Se ia de Shrek; atata poate el! Pozele le-am capturat eu, dragutule, la mine vii sa ceri socoteala, da?
Si inca o completare: daca te uit atent, stimate pitic,prima poza e facuta din masina, de pe locul din dreapta, deci eu am facut-o. ultima, e facuta din dreapta masinii, deci tot de catre mine. si pentru ca mi s-a facut o completare de catre un comentator, deschideti poza a doua care reprezinta casa, cu microsoft picture manager, mariti, si vedeti ca ceea ce se pretinde a fi reabilitare pe toata strada, e doar pana la jumate, iar cablul ala gros intra in curtea fiului. da?

ROADS OF ROMANIA, I'M COMMMMING !

Mă lasă nervii! Am trei şedinţe de şofat, şi trebuie să vă spun cu cine aveţi de-a face! La prima şedinţă, într-un poligon vast, m-am urcat la volan, mi-am asigurat uşile, oglinzile, scaunul, centura, m-am înfipt în ambreiaj şi instructorul mi-a zis să pornesc cu cheia. N-am găsit-o! După ce m-am uitat vreo 10 minute spre volan, mi-am mutat privirea la instructor, care m-a intrebat dacă mi-am terminat rugaciunea, că asta a crezut că fac. A mai avut un caz de muiere care făcea şcoala, şi era adventista. Nu pleca până nu recita toată cartea de rugăciuni. I-am spus că nu văd cheia. N-o vedeam de volan....Nu eram poziţionată bine în scaun. Am răcnit când a trebuit să pornesc pe bune, pentru că am constatat că am ba efect de foarfecă la picioare, adică ridicam piciorul de pe ambreiaj dar apăsam tare pe acceleraţie , ori aveam efect de sincronizare, adică le luam de tot pe amândouă de pe pedale. N-am oprit motorul, dar am pornit cu turatie mare. Am repetat de vreo 6 ori şi mi-a ieşit. De fapt, cel mai bine mi-a ieşit la următoarea lecţie. Am pornit deci. Instructorul cică dau bine din volan, pentru că o menţin bine pe aliniament şi iau virajele superb. Mi s-a urcat la cap, aşadar. Şi am trecut la schimbarea vitezei dintr-a 1-a, într-a 2-a. Aici am oprit motorul. Era timpul. M-am felicitat! Am trecut la reducerea vitezei de deplasare din frână. Parfum! Apoi schimbarea dintr-a 2-a într-a 3-a. Am oprit iar motorul, frate, că am dus viteza de la 2 la 4, şi când a zbierat ăla la mine, am ridicat picioarele de pe pedale. S-a calmat şi mi-a strecurat printre dinţi: Aici eşti la condus, nu la f....t. Nu ridici picioarele simultan. Am comis o aroganţă şi i-am zis că nu mai e la curent cu poziţiile. E fumată aia cu picioarele ridicate. dacă află Şrec ce discuţii port cu instructorul, ne calcă, cu cilindrul compresor de la AND. Şi dupe 3 lecţii, zici că sunt TITI AUR al şoselelor. M-a scos pe DN 10. Mi-a căzut faţa. Dar culmea, imi place să merg pe drum adevărat. Nu puteţi să credeţi că în poligon m-am dus cu sticle umplute cu nisip. Am stat la grămada de nisip din faţa grădiniţei, o oră să umplu sticle. Se uitau copkiii pe geam ca la o stafie. Nu înţelegeau de ce le-am invadat locul de joacă. Instructorul şi-a făcut cruce... Nu s-aştepta să mă duc cu sticlele. dar alea din poligon erau deja terciuite, şi eu sunt o tipicară. A oftat şi mi-a zis că urlă gospodina din mine. Iar Şrec a zis că voi fi o şoferiţă foarte tehnică , sau nu voi fi deloc. Încerc să mă abţin, dar nu pot. Trebuie să vă spun că am vrut să cumpăr jaloane adevărate, iniţial. Când eram în liceu şi mergem pe munte, la cabană pe Mălîia, eu aveam în rucsac ce nu-ţi trecea prin minte. Luam şi sticluţa de bronz de dat pe clapa sobei, pentru că o găseam ruginită, şi nu suportam...Mâine am iar lecţie de şofat. Cică trecem şi la treptele 4 şi 5 de viteză. Nu înţeleg de ce, că la examen, în oraş, nu cere nimeni treptele astea, iar eu, dacă iau carnetul, trec imediat pe maşinuţa mea cu cutie automată. Poate păţesc ca var-mea, care a dat examen fiind foarte bine pregătită, a rulat excepţional în oraş, l-a uimit pe poliţist, dar la final, i-a zis ăla să claxoneze, şi n-a ştiut unde e claxonul. Toată lumea ştie că e in mijlocul volanului. Ea nu l-a găsit!

Am probleme cu blogul. Cum rezolv?

Ce se intampla cu moaca blogului meu? De ce nu mai am in partea stanga poza cu Hagrid, cu piticul, lista de blogrolleri, si ce dracu mai aveam eu? De ce nu pot sa le amplasez inapoi la locul lor? Mă duc la setari aspect, acolo figureaya ca le am, le mai salvez o data, totusi, dar cand deschid iar pagina de blog e rahat cu terci. nu am poze. nu am nimic! Săriţi cu soluţii, că medicamente am , dar nu-şi fac efectul!

Gooood morning, Vietnaaam!

Heeeeelo, everybody!!! am lipsit cateva zile! Motivat! mi s-a imbunatatit starea psiho-moto-matrimonială. Ziceam că vă povestesc de o întâmplare la Măgura mea, hailendul vieţii mele!
Acu vreo 7 ani să fi fost... Vara, când toţi măgurenii ajunşi domni pe diferite meridiane ale planetei, vin p-acasă. Când zic ajunşi domni, nu mă refer la prestaţii căpşunoase prin ţinuturi iberice, sau dat cu geoala la portofele prin metroul londonez. Nu, mă refer la vecinul meu care cântă în Filarmonica din Viena, la prietenul meu din copilărie, care e prin Serviciul National Interpol, la unu care are o reţea de cabinete stoma- prin America...si eu, bibliotecareasa de la Nehoiu.deci din ăştia, cu ştaif. Ha-ha-ha!
Şi ne adunăm noi vara şi facem baie pe Buzău, printre "caii" de humă, furăm porumb de fiert de la toţi vecinii, deşi toţi avem în propria grădină... Ne abandonăm, care-va-să-zică.
Mă scol într-o dimineaţă de marţi ; toată suflarea măgurească merge marţea la târg la Pârscov, doi km. mai la nord-est. Ai, n-ai treabă, mergi la târg la Pârscov. La intrare în târg e unul care face gogoşi, vată de zahăr, îngheţată şi floricele, iar la ieşire e altul cu grătarul de mici.
Aşa, şi ne pregătim să plecăm, toţi ai neamului Podorean: eu, frate-miu, vără-miu Marcel, copkiii lor, şi nevasta lu Marcel. Ne luăm noi sacoşe, saci, paporniţe, raniţe, şi hai la şoping la târg! Marcel zice să luăm şi căruciorul de butelii, că avem de adus şi sacii cu tărâţe. Îl luăm. mai luăm şi două sticle, una cu vişinată şi alta cu ţuică crudă, ca să dăm morarului. Mergem noi vreun km. şi după ce trecem podul de la Robeşti, îmi vine dor să merg cu căruciorul, şi-l rog pe Marcel să mă lase să mă urc. Nici o problemă, chiar era amuzant, a pus botu şi nepoată-mea Isabela, şi ne-am urcat. Marcel, care împingea căruciorul, zice: Ia luaţi, fă, de coalea, sticlele, şi ţineţi-le bine, fiecare câte una, nu p-amândouă la un loc, că se sparg şi e păcat de ele. O iau eu p-a de vişinată, Isa p-a de ţuică, şi pornim. ne distram de minune, eram ca doi copii care nu s-au urcat
în viaţa lor într-un vehicul cu roţi. Râdeam de mama focului când trecea căruciorul peste câte o piatră, şi ne zdruncina fundurile, claxonam, cântam, era funny. La un moment dat ne întâlnim cu fosta mea educatoare şi cu fie-sa, care e profesor universitar la ASE. Ele se uită şi mirate şi amuzate la noi, şi-l întreabă pe Marcel: Ce faci, Marceluş, eşti taximetrist ? Eeee, ce să fac doamnă, de mare nevoie, ete panaramele astea doo, că nu degeaba-s din aceeaşi viţă, de unguroaice, n-am avut ce face şi le-am luat cu mine la târg, da-s deja bete moarte, rămase de aseară. Ia uite, au plecat cu jumăţile după ele, gândea că n-au de glojgăială păn târg. Ete, asta a făcut dreptu şi lucrează şi la bibliotecă, e cu cultura cică, şi a mică e învăţătoare şi face şi master la psihologia. Şi ete cum ţine de sticle, să nu cumva să le scape.... Ce să faci, doamnă, stricăciunea vine la ăi cu carte, prima dată. Ia-u ce chiuială e pă ele! Am dat noi să ma râdem, credeam că ieşim onorabil din gluma asta, dar de ce râdeam mai tare, de-aia ne privea mai tristă educatoarea.... Am realizat că nimeni nu gustă gluma şi am încercat să explicăm. Eram mai penibile! Am lăsat sticlele în iarbă şi am devenit brusc serioase. La târg, cum am ajuns, mi-am luat o lopată de gogoşi şi o pereche de pantofi de murea lumea, pe care am dat cateva sute de mii, dar superbi ca model. Nu m-am aşteptat să găsesc aşa ceva la Pârscov. Colegelor le-am spus că i-am luat de la Soprani. La un moment dat l-am văzut pe nea Cristu, un ţigan care are bilete de papagal de când eram mici. Niciodată nu am tras bilet de papagal. Acum eram suficient de distrată, aşa că am risca. Pe bilet scris că dragostea vieţii mele a trecut pe lângă mine şi mi-a luat şi norocul, pe care o să-l împrăştie departe, într-o ţară caldă, şi io trebuie să mă duc după el. Am plecat fericită din târg, şi din ziua aia mi-am făcut bagajele pentru Jamaica. Numai că nu am reuşit să plec încă. Sunt nehotărâtă. Prefer să fac naveta cu rata, de la Nehoiu la Lunca Priporului. Sau nu, că de luni încep şcoala de şoferi. Am dat de dracu! Eu nu am avut pasiunea asta niciodată, dar n-am încotro. Şi mă împinge şi Şrec de la spate, aşa că mă aventurez. Mamă, şi urăsc cutia de viteze, niciodată nu am înţeles rolul ei! Şi nici măcar nu am nevoie de ea, că îmi dă Srec maşină dăşteaptă, cu cutie automată. Vă daţi seama că eu o să arăt muuuult mai caraghioasă în MeLeu decât în căruciorul de butelii! Mercedesul e pentru blonde superbe şi tute, iar mie îmi lipsesc toate aceste calităţi.

Icoană-femeie , se opresc ploile în faţa ta...

A fost o femeie frumoasă şi blândă, cu nume de floare (în limba ebraică însemnând CRIN), pe care am cunoscut-o când aveam 12 ani. Mi-a dăruit rochia de banchet, la sfârşitul clasei a VIII-a. Si sandalele.Şi o trusă de farduri Elizabeth Arden, pe care habar nu aveam cum să le folosesc. Şi un şal verde de mătase, care mirosea a piper şi a parfum suav. Parfumul ei. Imbrăcată cu rochia aia, n-am fost mai frumoasă, dar am fost unică. M-au urât colegele, m-ar fi ucis profesoarele. Am îmbrăcat rochia până am plictisit-o. Era singura mea rochie adevărată. Evenimentele au făcut ca eu să nu mai păstrez legătura cu Doamna aceasta. N-am ştiut când s-a dus cu îngerii. Am aflat târziu. Am plâns-o. O plâng şi acum. O s-o plâng şi mâine, un pic. Şi îmi cer iertare de la Ea, că atunci când cineva a vrut să-mi ofere parfumul Ei, l-am respins. Nu era parfumul meu, era al Ei, a fost un egoism defensiv. Cu profund respect şi cu multă dragoste, îi fac loc în blogul meu, şi-i citesc o poezie pe care o vor auzi toţi părinţii plecaţi în grabă de la casa lor...

Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are părinti, încă nu e pierdut,
Cine are părinti are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simti si ei stiu că-i asa
Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiintă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

REPETABILA POVARĂ

de Adrian Păunescu

My name is Dr. Lecter , not Dr. Oetker !!!

Gata, s-a terminat cu bunul simţ, şi cu ştacheta ţinută la un anumit nivel! In seara asta am chef să cobor mult sub demnitatea mea şi să fac nişte precizări, pe care, mâine, la Bambuu , o să le şi multiplic. Am o eficacitate în domeniu, mai ceva ca aparatura Canon.
Încerc să fiu coerentă, da?
Am un mesaj pentru cineva care are o părere foarte bună despre ea însăşi , deşi pronumele personal "ea" este discutabil...
Creatura este de la mine din oraş, din Nehoiu, îmi place să precizez asta, pentru că apare repede la căutarea gugăl.
Are nume de bărbat aflat într-o perpetuă pubertate...
Deţine un fel de funcţie de conducere a nimanui şi a nimic, pentru că forma de organizare în care lucrează ea a dispărut de mult.
Are 1,20 m înălţime, şi dacă se urcă pe nişte toace de 10, are 1,30 , dar merge ca pasărea flamingo; nu elegant, ci îndoit din genunchi. Îmi cer politicos iertare de la pasăre, pentru că am jignit-o.
Are pantalonii foarte lungi, acoperă complet încălţămintea, şi mătură cu ei pe jos, crezând că tocmai ce îşi acoperă defectul.
Se prezintă sub forma unui pigmeu bălan şi păros (mustăţi, barbă, perciuni şi...... ăăăă,gurile rele spun că are şi un căpiţoi de... şi arată ca dracu la plajă).
Pigmeul a aterizal în casa în care am locuit eu cu Shrek, tocmai la un chef la care eu lipseam motivat, adica nu e genul meu de anturaj şi de manifestare. Să fiu ceva mai explicită, Shrek, ca toţi băieţii, a tras un chef pijama party; chef cu "căzături" băloase şi păroase.
Şi pigmeul androgin, se face muci, şi se culcă în patul în care dorm eu, în lenjeria mea care miroase minunat, si mustăcioasa bălană se laudă a doua zi la tot târgul, în special în cloaca ei de curve parazite , că a petrecut bine fără mine acasă, ca pe vremuri, şi a precizat cu răutate că mi-a dat de lucru pentru a doua zi, când intru eu în scenă cu mopul şi cu CIF-ul. M-a lăudat scroafa, cică sunt meticuloasă, şi având în vedere că în casa aia mai am doar un şorţ şi o pereche de papuci, se deduce care e rolul meu acolo.
Ştiţi de ce nu-l acuz pe Srek? Pentru că ţin la el; şi ştiu că a fost o nebunie pe care şi-o dorea, îi lipsea viaţa lui dinainte....
Dar vaca!!!! Vreau să înfrunte cu... bărbăţie adevărul despre ea, pentru că am s-o luminez eu, urmaşa lu Freud: Feţiţă , eşti conştientă, sper, în imensa ta frustrare, că NICI UN EXEMPLAR MASCULIN APARŢINÂND VREUNEI SPECII AFLATE PE SCARA EVOLUŢIEI, DE LA PARAMECI ÎNCOACE, NU ŢI-AR TRAGE-O, DACA N-AR FI SUFICIENT DE BEAT!!!! Nu se uită nici dracu la tine, eşti bună doar de bufon la chefuri, că eşti caraghioasă când eşti beată, şi jalnică trează! N-am nici un pic de răutate, sunt doar foarte crudă acum , pentru că mi-ai spurcat teritoriul şi o să am grijă să te râdă mâine şi câinii, pentru că ai simţit nevoia să te lauzi, ca să mă răneşti pe mine. Ţi-a scăpat un detaliu din vedere: Nimeni nu rămâne fără răsplată dacă mă jigneşte pe mine! Nimeni! pentru că în urma mea nu flegmează nimeni, cînd merg pe stradă. Sunt o persoană fparte antipatică şi colţoasă, dar nu sunt otreapa nimănui, drosofilă ce esti , cu ochi roşii, compuşi!
Să nu dea dracu să-mi apari în faţă, că joc bowling cu tine, pe DN 10! Cu tine şi cu toate secăturile care-mi ţineţi mie socoteală, şi vă insinuaţi ca nişte ciuperci puturoase şi canceroase, peste tot, şi încercaţi din toate puterile să distrugeţi toată dragostea şi înţelegerea cu care se construieşte o relaţie !
Îmi cer iertare şi de la maimuţa din fotografie, că i-am asociat imaginea cu mustăcioasa.
Îmi cer iertare şi de la cititorii blogului meu, că mi-am suit poalele în cap, promit că nu se va repeta!

TOPOGRAFIE MEDICALĂ SAU MEDICINĂ TOPOGRAFICĂ

2002 , februarie. Se punea în aplicare cea mai idioată dintre legile pe care statul român, prin structura sa perfectă, numită Parlament , le-a adoptat vreodată: Legea venitului minim garantat, vestita "416" . De ce o consider idioată? Pentru că ea a permis tuturor putorilor parazite să încaseze bani frumoşi de la primărie, stând bine-mersi cu cracii în sus acasă. Sigur că legea prevede şi nişte zile de muncă în folosul comunităţii, dar, numai amărâţii şi obidiţii le prestează; şmecherii şi ştecherii şi metresele, nu. Cel puţin, la mine la Nehoiu, e o serie de putorelniţe smăcuite şi aranjate, luxoase şi botoase, care, de ani de zile ridică de la casieria primăriei bani, pe motiv că nu realizează venituri.... O altă categorie, e cea a junelor pline de coşuri şi neepilate de astă vară, cu fustele de-o palmă si cu ţâţele pe dinafara bluzei , care sunt sunt fete de cabinet. Eeee, al cui cabinet? Ghiciţi din 3 încercări!Nu le scoţi de la pitic din secretariat, nici dacă dai cu picamerul. Să nu îndrăzniţi vreunul să ziceţi că sunt geloasă pe frumuseţea şi pe tinereţea lor, că io la patrujdoi de ani mă ţin suficient de bine ca să nu oftez după nurii lor. Şi, Slavă Domnului, am purtat minijupe de n-am avut o fustă-ntregă în tot şifonierul, dar nu mă îmbrăcam aşa ca să prind lotul vreun sex scurt prin maşina de pompieri, sau să mă pipăie toţi lipicioşii. Aveam un stil , dintotdeauna l-am avut, uşor neconformist, puternic personalizat, eram eu însămi. Aşaaaaa, şi era vorba de Legea 416 , care le-a permis unor răţuşte ciocoase să-şi ia câte o pereche de ştrampi Adesgo şi câte-o bluză de la Licuţa, din banii bugetului local. Deci vine legea, piticul sună adunarea (era şi atunci primar, şi o să fie până la apocalipsă, că p-ăsta nu-l dă nici dracu jos), şi toată lumea din primărie purcede în echipe de câte doi, la anchete sociale. De când lucrez în primăria aia, de douăj de ani, nu am trăit perioadă mai frumasă! Mi s-au repartizat 4 sate, cele mai grele, şi aveam de completat nişte formulare la care nu era musai să vii cu cine ştie ce formulări, dar, cum am o obsesie cu redactarea unui text, mai ales care urmează să fie validat, aprobat, le completam ca la carte. De-aia îmi şi dădea piticul cele mai grele cazuri, că nu trebuia să mi le mai corecteze. Şi trebuia să faci o oarecare descriere despre situaţia materială a celui care solicita ajutor social, starea medicală, etc-uri. Doamne, ce mişto era prin sat! cafele, omlete cu carne de la borcan,murături, nenorociri, vin, afinată, mămăligi... o duceam boiereşte! Să trăiască nea Burghiu de la Bâsca, cu nevasta sa Zoia! Cei mai ospitalieri oameni din lume!
Seara ne adunam la primărie şi discutam fiecare caz în parte. Deşi piticul nu mă înghiţea nici cu apă, cu mine termina cel mai repede că din 3 vorbe îl lămuream. Mă mai şi dădea exemplu ce deşteapta lu peşte eram eu şi ce vai de capul lor erau ăilalţi. Şiiiii, se umflă tărâţa într-unul din colegii mei, nu-i dau numele din respect, pentru că e un tip extraordinar, şi ne rupe faţa a doua zi cu o anchetă scremută într-un mare talent. Fiţi atenţi: era vorba de o babă de vreo 900 de ani, Matusalem era pistol cu apă pe lângă. Şi era baba vai de capul ei, nici nu vedea, nici nu mai mergea bine, era contorsionată toată, n-avea copkii, n-avea pe nimeni, era singură ca şi cucul sud american. Şi citeşte stimatul coleg ancheta sărşită de el: "Bătrâna se află într-o stare avansată de degradare, atât materială cât şi ca sănătate.Albul ochilor e roşu şi emană un miros puternic de urină. Nu se poate deplasa şi la verificarea poziţiei stând în picioare, am constatat că are o înclinaţie de 90 de grade faţă de nivelul solului" Ne-a pierit oboseala, colegii mei s-au chinuit ca nebunii să nu izbucneasdcă în râs , iar piticul şi-a scos ochelarii, s-a uitat lung şi trist la colegul, şi l-a întrebat? Să înţeleg că baba e cocoşată? Slavă Domnului că nu ai dorit să foloseşti o figură de stil, că cine ştie ce dracu mai ziceai, că-şi rodea deştele de la picioare. Bravo prietene, eşti foarte eficient! Citeşte mai departe, că am o presimţire că astă seară ne distrăm. Şi oftează ăla lung, şi continuă cu o femeie care se opărise cu mămăligă. Şi zice: Cetăţeana prezintă arsuri de gradele doi şi trei, pe o 2o% din suprafaţa corpului, provocate de terci fierbinte de mămăligă, ea fiind în acel moment într-o stare avansată de ebrietate, astfel încât nu putea să stea în poziţie verticală perfectă. .......... Deci voi realizaţi că ăsta are complexul topometriei? Că el pe teren pleacă doar dacă are compas, stadie , teodolit, raportor...?

Bambuu reloaded

Eram datoare cu o poză reală a Bambuu-ului. That,s my morning place! De ce e pustiu? Ioana e în Turcia, Andrei în Grecia, Biseptol se trezeşte târziu lunea, Alişoi e şi el pe ici pe colo, autobuzele n-au sosit, aşa că m-am pomenit singură într-o zi de luni, cea trecută, şi după ce că eram cu axa de rotaţie inversată, iar lunea nici iarba nu creşte... M-am ridicat de pe canapea şi mi-am pozat locul. Ăsta e Bambuu. Mâine e iar luni? God, I need a gun!

Alternativă la magazinul Victoria sau forţarea notei în care a fost conceput şamponul 3 în 1

Din seria : Ză lend ăv ciois , astăzi vă prezint o altă piesă de rezistenţă a Măgurii mele dragi : staţia spaţială Boboc.
Prezentare-Încadrare în zonă -Amplasare, delimitare , vecini
Orăşelul galactic se prezintă sub forma unei clădiri. Stai, nu cladire , reiau. Se prezintă sub forma unei...ăăăă...unui imobil ( hai, să denumesc generic) care are suprafaţă construită aprox 35 mp.
Este amplasat pe DN 10 în localitatea Măgura, pe mâna dreaptă cum vii de la Buzău. In spate, oborul de animale şi cereale-piaţa, în drepta şcoala, în faţă brutăria părăsită.
Prima dată a fost un vagon din ăla de organizare şantier, vagon de dormit. Ulterior i s-au dat jos roţile şi s-au lărgit ferestrele, s-a făcut o prispă la urmă de tot etaj. Chinuit termen, dar ce este situat deasupra parterului, si are scara de acces, e etaj. La parter sunt două spaţii; absolutamente comerciale. camera din stânga e magazin second hand ( o muşama pe care sunt basculate nişte maldăre de haine ; cred că sunt haine, că au nişte mîneci şi nişte craci). Camera din dreapta e cârciumă. Ca să intri în magazinul de outfituri, treci vreun metru prin bufet. Am intrat o dată, cu o mătuşă, şi m-am simţit ca regina Elisabeta la încoronare, cănd am trecut printre drojdii.
Aşaaa, la exteriorul clădirii este scara de acces la etaj. Acolo e sediul PNL organizaţia Măgura, pe timp de zi, şi Moulin Rouge, noaptea.
Cum se îmbină toate astea, şi încă foarte armonios, să vă explic. Experiment pe pielea mea.
Mă duc eu deci, la Măgura, într-un uichend. Execut manevrele obişnuite, adică încerc să deschid poarta, nu reişesc pentru că a plouat pe încuietoare şi a înţepenit, sar gardul pe la cais, că e mai accesibil, aduc ciocanul, zbor încuietoarea, recuperez geanta din drum, o arunc în pat, şi plec prin centru. Jur că o să pun poze când o să ajung la Măgura cu proxima ocazie. pe drum mă întâlnesc cu mătuşă-mea Rădiţa, se ducea tot în daun taun. Mă pupă o oră, mă şterg două, şi mă roagă s-o însoţesc la Boboc la secănd, să aleagă o pereche de "paltaloni" ca să-i dea de pomană, că are omul mort de 7 ani. Şi cică eu am gusturi. De zici că-i alegeam de la Bigotti. Hrmm... zic în gând ceva de gura Rădiţii şi mă duc cu ea. Intrăm. Beznă. Fum.Proşti. Dar mulţi, într-adevăr. Dăm bună ziua. Toată lumea întoarce capetele. Bună, Rădiţo, hai fă-te-ncoa să bei un lichior de cafea cu noi. Fata cine-i? A ta? Aaaaa, nu-i a ta, e a Mariei lu Aurel Podoreanu. Dişteaptă; am auzit că l-a dat la-ntors pă popă în nişte dicuţii di religie.Are mersul mă-sii, ţeapănă ! Normal că merg ţeapănă, că am o problemă lombo-sacrală, cu nişte ciocuri osteofite... Mă rog, cât se duce Rădiţa să bage un lichior Tanita discret cu ăia, eu trec brusc în magazin. Am rezistat 5 minute, după care am făcut precum pisoiul din banc : tată, eu mai f..t 5 minute şi plec acasă!!! Am ieşit năvală. Afară, câţiva distinşi reprezentanţi ai comunităţii locale, dădeau să intre. Mă-ntreabă văr-miu Marcel, drumar la AND: Făî, un te duci? Stai aci că avem treabă. Hai ca să ne scoţi din căcat, că tre să facem şedinţă. Ce şedinţă, mă ? Cum fă, ce şedinţă? De peneleu. Tu pe ce lume trăieşti? Nu citeşti firma de deasuprea? Am făcut-o aseară, repede, cu vopsea de dăm cu ea pe parapeţi la drumuri, că tre să avem sediu şi de-alea alea... Şi tre să făcem repede alegeri, comitet, proces verbal, ce dracu o fi ăla, hai că tu eşti dişteaptă fă, lucrezi la sfat, ştii să faci căcaturi de-astea. Şi zic: Mă marcele, eu vă ajut, dar unde dracu facem şedinţa, că nu stau cu toţi drojdierii în bar. Care bar fă, că de la ora asta, gata! E sediu penele. Hai Boboc, eliberează mesele că asta cică ne trebe hârtii, pixuri... hai! Şi Boboc sună stingerea la bar. Intrăm toţi, ei mă poftesc cu mare politeţe să iau loc, eu le zic că mi-e foame că n-am apucat să mănânc; Boboc sare cu banul şi trimite un copkil să ia nişte parizer, şuncă, roşii, pateu, brânză, o franzea, cârnaţi... Scoate câte o sută de secărică pentru membrii biroului şi nişte Zaraza pentru mine. Nu pot să vă spun cât de bine m-am simţit să mănânc pe ziar, chestii de care nu m-aş atinge în mod normal...
Hai că ne-am luat de treabă. Le-am arătat cum se face procesul verbal de şedinţă, cum şi ce să consemneze.... Nu pricepeau. Fă, lasă-ne draculi cu dăscăleala, că nu mai faci mârţoagă bătrână să meargă-n buiestru. Scrie tu, că de-aia te-ai dus la şcoală de gândeai că ajungi Nastratin Hogea.... Am ales membrii, s-a mai băut un rând, când să plecăm apare impiegatul de la gară: Boboace, după 7 po să viu şi io cu Magda lu Cerasel, aia de lucrează la balastieră? Da mă, zice Boboc, hai, că pe la 9 apare şi Trăian de la moară, are una, da ai timp....Îl întreb pe Marcel: Un să vină ăştia? Eeee, un să vină! La hogeac, la etaj. Păi - zic- acolo e...? Da fă, are un pat, o sticlă cu apă şi un sul de hârtie igienică. Hârtia i-o mai fură câte una, da recuperează el Bobi.
Mişto la mine la ţară, toate treburile esenţiale şi elementare se facîntr-un singur loc: politică, şoping, distracţie, perpetuarea speciei.... Extratereştrii ar avea ce învăţa de la noi.
Dincolo de lumea asta colorată, asta din fotografie e Măgura mea. În Poduri, aşa-i zice locului ăsta, depărtat de şosea, unde am băunit toată copilăria.

E inutil să te uiţi pe unde mergi ; important e să mergi pe unde te uiţi...

Măgura Buzăului. Aţi auzit de locurile astea. Tabăra de sculptură, Poiana cu statui, Mănăstirea Ciolanu, Poiana Pinului, Focul Viu, etc. Ei, Măgura este copilăria mea împlinită, perfectă. Din când în când trebuie să respir Măgura. Aş vrea să ataşez nişte poze faine cu Măgura, dar nu acum, pentru că altceva vreau să povestesc.
Mă duc vara trecută la Măgura. Cald, secetă, asfaltul curgea pur şi simplu la vale. Îmi arunc geanta în casă, sar în costumul de baie şi o tai în mare viteză la gârlă. Mă opresc la poartă la Carmen, vară-mea, bag patru deşte în gură şi, în cel mai pur stil măguresc fluier după ea. Iese din casă, din puţine vorbe o conving să meargă şi ea la baie pe Buzău, şi până se face ea gata zic să aştept la poartă. La zece metri de poarta ei e staţia de autobuz. Între timp vine rata de Nifon. Aţi auzit de Nifon, da? Uitai să-l menţionez pe harta turistică schiţată în grabă la început. E un spital de psihiatrie. În pădure, cadru natural, relaxare, terapie. Aşa, şi vine deci rata, se dau jos două femei cu o sumedenie de sacoşe şi un nene cam pilit( sigur luase o cinzeacă în autogară la Buzău). Nenea avea cu el o damigeană, aşa, cam de vreo cinci deca. Goală. Nouă,abia o cumpărase. La Măgura toată lumea face vin. Şi aşează nenea grijuliu, în iarbă, pe marginea drumului, damigeana, şi trece să-l salute pe vecinul de vizavi, care stătea în poartă, la umbra corcoduşului. De la jumatea şoselei se întoarce şi mută damigeana un pic mai spre trotuar, ca să nu se-ntâmple, Doamne fereşte, ceva cu ea. Să fie în siguranţă. Trece înapoi la vecinul Toader , dar... hai pe dracu, iar se întoarce şi zice: stai Toadere, că nu-s io liniştit cu damigeana asta, şi am dat o căciulă de bani pă ea! Nea Toader îi zice: Ia-o draculi, Sandule, cu tine, că ai tocit şoseaua! Sandu aşează definitiv damigeana lângă un măr de pe marginea drumului şi placă liniştit la canapea la Toader. M-aşez în fund pe iarbă şi o aştept pe Carmen, care , pun pariu că abia acu se epilează, de durează atât. Iese într-un sfârşit, plecăm, şi nu facem doi paşi, că trece pe lângă noi, în mare demonstraţie de virtuozitate, Hans Cârli, un băiat cu minţişoarele tulburi, care conducea bicicleta fără mâini. Cânta de mama focului o manea de top. Ne-a aruncat un "săr-mîna" şi în secunda doi am auzit un zgomot de geam spart şi o bufnitură. Mi-a fost frică să mă uit.... Hans Cârli intrase cu bicicleta direct în damigeana lu nea Sandu. Şi în mărul de lângă drum, desigur. Şi apoi în pumnii lu nea Sandu.Di ce nu te uiţi pă unde mergi, handicapatule? Futu-ţi steaua mă-tii io, azi şi mâine! Lasă-l bree, zice Carmen, că mai bine mergea pe unde se uita! Aş fi vrut să nu râd, că sunt femeie trecută de patruj de ani, şi aş putea să mă abţin. N-am putut.Am ajuns la gârlă în sughiţuri.

BRAIN-STORM PRINTRE FILOSOFI

Mi-am amintit de o chestie haioasă, pe care am găsit-o pe saitul regretatului GEORGE PRUTEANU , faţă de care am avut un respect imens (Maestre, am scris SAIT !). Aseară am recitit-o, şi mi-am schimbat brusc starea de spirit. O dedic prietenului meu, Minotaurul, care cochetează discret cu filosofia( una proprie) ; sau, nu, filosofia cochetează discret cu el... Noroc că n-o s-o citească, el crede că blogăreala e o chestie juvenilă.

Întrebare: “De ce a trecut găina strada”?

Filosofii răspund:

HERACLIT: E simplu. Găina se mişcă tot timpul: în stânga, în dreapta, în sus, în jos, circular, liniar şi spiralat şi mi se pare normal ca în această mişcare infinită să se întâmple la un moment dat să treacă şi strada. Dacă doriţi, vă pot demonstra şi că o găină nu poate traversa de două ori aceeaşi stradă.

ZENON din Eleea: Pentru a trece strada, găina trebuia să parcurgă jumătate din lăţimea străzii. Pentru a parcurge jumătate din lăţimea străzii, găina trebuia să parcurgă jumătate din jumătatea lăţimii străzii. Iar pentru a parcurge jumătate din jumătatea lăţimii străzii, găina trebuia să parcurgă jumătate din jumatatea jumătăţii lăţimii străzii şi tot aşa la infinit. O infinitate de intervale nu poate fi parcursă decât într-o infinitate de clipe. Dacă doriţi, o găină care se află în acţiunea de a traversa strada ocupă un spaţiu egal cu dimensiunile ei; o găină aflată în repaos ocupă, de asemenea, un spaţiu egal cu dimensiunile ei. În concluzie, o găină aflată în mişcare se află în repaos. Nu sunteţi convinşi? Dacă găina noastră trecea cu cea mai mică viteză posibilă pe lângă o altă găină care se venea din sens opus, rezultă că raportat la stradă găina era imobilă.Deci, găina nu a trecut niciodată strada şi mişcarea nu există.

EPICUR: Traversând strada, găina a resimţit în mod sigur o teribilă plăcere. Prin ceea ce a făcut, ea ne-a arătat că s-a eliberat de teama de moarte, de suferinţa din corp şi de tulburarea din suflet. Găina aceea este cea mai înţeleaptă dintre toate găinile.

ARISTOTEL: Am reuşit să identific în realitatea corespondentă propoziţiei “găina a traversat strada” patru cauze fundamentale:
a) Causa materialis, materia din care sunt făcute găina şi strada.
b) Causa formalis, forma pe care au luat-o atât găina cât şi strada.
c) Causa finalis, scopurile finale către care tind atît găina cât şi strada, independent de relaţia reciprocă, de a traversa şi respectiv de a fi traversată.
d) Causa efficiens, acel ceva care a condus atît găina cât şi strada către actul de a fi complete şi reale.

Din nefericire, nici una dintre aceste cauze nu explică de ce a traversat acea găină strada. Putem presupune totuşi că, în potenţă găina avea în sine faptul de a trece strada, iar la momentul potrivit această potenţă a devenit act. Însă, ştiut fiind că actul este anterior potenţei, problema se complică şi nu o să încerc să vă explic sau să vă conving de asta pentru că nici mie nu-mi este foarte clar.

SPINOZA: O găină care este determinată să treacă strada este determinată în mod necesar de Dumnezeu. Iar găina care nu este determinată de Dumnezeu, nu se poate determina de la sine, nici măcar să treacă o stradă. Iar dacă găina ar fi avut intelect şi ar fi posedat calitatea de a vedea lucrurile sub specie eternitas ar fi descoperit că nu este decât un modus al Substanţei unice, imuabile şi eterne care este Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu a trecut strada, Deus sive Gallina.

DESCARTES: Nu ştiu de ce, dar sunt sigur că a săvârşit o eroare traversând strada. Intelectul găinii fiind foarte limitat, i-a fost uşor voinţei sale infinite să se extindă asupra acestuia.Găina posedă liber arbitru, însă de data aceasta l-a utilizat greşit, deoarece libertatea ei, manifestată în actul de a trece strada, nu a fost precedată de cunoaştere prin graţia divină. E posibil ca acea găină să nu fi crezut în Dumnezeu.

LEIBNIZ: Monada Supremă a prestabilit prin Armonia Universală ca monada-găină să traverseze monada-stradă, fără ca cele două monade să poată realiza vreun transfer reciproc de informaţie. Iar dacă acest eveniment a avut loc, era imposibil să nu se întâmple. Chiar dacă găina ar fi fost strivită de un camion, evenimentul nu ar fi avut nimic rău în sine, aceasta fiind cea mai bună dintre toate lumile posibile.
ROUSSEAU: Da, am văzut scena. De cealaltă parte a străzii era o pădure virgină. Prin acea trecere simbolică, găina domestică a revenit la adevărata sa natură galină, care nu este cea socială, în coteţ, ci se reduce la starea primitivă a găinii sălbatice, care are în suflet doar două principii: pe cel al propriei conservări şi pe cel al repulsiei faţă de jumulirea şi uciderea altor găini. De fapt, gestul găinii a însemnat o contestare a contractului încheiat de ancestralele ei predecesoare, contract prin care au renunţat la prea multe libertăţi doar pentru protecţie şi garantarea proprietăţii asupra cuibarelor.

KANT: Conceptul de găină şi conceptul de stradă sunt concepte empirice separate. Pentru a şti dacă găina în general a trecut strada, conceptul de găină nu-mi este suficient, având în vedere că dacă îl descompun prin analiză nu voi găsi în el şi faptul de a trece strada. “Găina a trecut strada” este o judecată sintetică a posteriori. Dacă faptul de a trece strada ar fi fost deja cuprins în conceptul de găină, am fi avut o judecată analitică a priori. Iar dacă conceptele de găină şi de stradă nu ar fi provenit în intelectul meu din experienţă, am fi avut o judecată analitică a priori pură. Din nefericire, de vreme ce nu am întâlnit niciodată în experienţa mea o găină traversând strada (deoarece în Königsberg oamenii îşi fixează ceasurile după plimbările mele la intervale fixe, astfel încât cocoşii au devenit inutili şi au fost sacrificaţi, iar găinile nu s-au mai putut reproduce în absenţa lor), adică din moment ce nu am avut posibilitatea de a aplica categoriile pure ale intelectului meu la daturile sensibile găină şi stradă, nu pot gândi nici măcar de ce găina în general ar traversa strada în general.

SCHOPENHAUER: Găina aceea nu este decât un instrument al Voinţei. Acţiunea, mişcarea, faptul de a trece strada sunt în totalitate produse ale Voinţei. Însuşi corpul material rotofei al găinii nu este decât Voinţa exteriorizată. Prin traversarea străzii, Voinţa oarbă s-a folosit de găină pentru a se perpetua pe sine. Găina nu poate ucide în sine Voinţa pentru că este imorală, pentru că este incapabilă să se abţină de la a ciuguli mai tot timpul câte ceva şi pentru că nu am văzut niciodată o găină practicând contemplaţia estetică. Boul, în schimb ar putea face asta. Este posibil ca în momentele în care se uită îndelung la poarta nouă să încerce de fapt să ucidă în sine voinţa prin contemplaţie estetică.

HEGEL: Găina este cea mai înaltă formă de manifestare a Spiritului în Istorie. Când am văzut-o de la fereastră trecând victorioasă strada, am fost cuprins brusc de o sublimă fascinaţie. Mi se părea că întreaga forţă şi măreţie a universului este concentrată în acel centru al lumii.Traversând strada, Găina s-a obiectivat pe Sine complet. Acest eveniment a însemnat sfârşitul Istoriei: Conştiinţa de Sine a Găinii a devenit Conştiinţă Absolută.

FICHTE: Acţiunea Găinii de a trece strada nu este însuşirea sau consecinţa existenţei ei, ci existenţa Găinii este accidentul şi efectul acţiunii acesteia de a trece strada. Găinii i se opune Non-Găina. Găina şi Non-Găina nu există separate, ci ambele constituie Găina Pură, ca manifestare a tot ceea ce există. Strada nu este decât o determinare spaţială a Non-Găinii.

BERKELEY: Găina şi drumul nu sunt decât simple proiecţii ale minţii mele, iar eu nu sunt decât o idee în Mintea Divină. Nu vă pot demonstra că găina a trecut în realitate drumul pentru că nu vă pot demonstra că găina sau drumul există altundeva decât în mintea mea. Exist doar eu şi atât. Iar dacă eu mor, găina moare o dată cu mine.

LAPLACE: Dacă aş fi o inteligenţă suficient de vastă pentru a cunoaşte toate forţele care acţionează în natură, aş putea să vă spun nu doar de ce această găină a trecut această stradă ci şi cum, când, pe unde, de ce şi în ce condiţii va trece orice găină orice stradă. Iar dacă aş avea şi suficientă forţă aş putea determina orice găină nu doar să treacă orice stradă din Univers ci şi că facă tot ceea ce doresc eu. Aş putea chiar să determin proştii să nu mai pună întrebări stupide.

NIETZSCHE: Dacă într-adevăr a trecut strada, a fost vorba despre o Supragăină, înzestrată cu o voinţă puternică. Spre deosebire de celelalte găini, Supragăina respectă doar ceea ce-i este propriu, ea îşi glorifică sinele iar moralitatea sa este plasată dincolo de bine şi de rău, valori de coteţ care, în forma actuală de găinaţ au fost inventate din resentiment de către suratele ei slabe, pentru a o putea ţine sub control. Prin actul de a trece strada, găina şi-a câştigat întreaga libertate, întregul orgoliu şi întreaga conştiinţă de sine, renunţând la subjugare şi la automutilare. Probabil că ea a fost prima care a cotcodăcit: “Stăpânul a murit!”

MARX: Găina era capitalistă şi individualistă. Trecând strada, ea a ieşit din interiorul protector al coteţului şi al curţii colectiviste, îndreptându-se spre occident. Acolo, ea îşi va vinde ouăle ca marfă, dar nu va primi de la societate echivalentul cantităţii de ouă şi al energiei consumate prin ouat şi clocit, deci produsul direct al muncii sale nu-i va mai aparţine. Într-un final, găina va fi alienată de ea însăşi, iar cantitatea de ouă realizată de ea va intra în posesia patronilor care-şi vor mări astfel capitalul, puteria şi dominaţia asupra ei.

HUSSERL: Evidenţa apodictică a găinii sau a străzii este o simplă himeră. Am încercat să vizez intenţional găina, pentru că întotdeauna conştiinţa mea e obsedată să fie conştiinţă a ceva, chiar şi a unei găini ordinare, dar aceasta nu a vrut să mi se dea în mod deplin, ci doar fragmentar, prin câteva perspective incomplete. De aceea, am prins o găină, am pus-o între paranteze şi m-am adâncit într-o contemplativă intuiţie a găinii jumulite de tot ceea ce nu-i era esenţial. Am intrat astfel în posesia miezului noematic al găinii, acel ceva care face ca găina să rămână găină indiferent dacă trece sau nu strada, dacă are sau nu pene, dacă face sau nu ouă etc. Asta e tot ce contează. Care a fost motivul pentru care a trecut o găină oarecare strada nu face obiectul preocupărilor mele.

HEIDEGGER: Esenţa găinii este non-galinică. Mai adâncă decât întrebarea de ce a trecut găina strada este întrebarea cu privire la originea găinii. Anticii înţelegeau prin “gallinacee”(g-allina-aceea) scoatere-din-starea-aceea-de-nealinare. Dacă facem o analitică existenţială a Daseinului galinic, ajungem la sensul profund, ocultat în timp prin interpretare, al faptului-de-a-trece-strada. Resimţind o teribilă angoasă (Angst), găina a traversat strada pentru a se plasa în luminişul fiinţei, acolo unde survine alinarea, adică scoaterea-din-starea-aceea-de-nealinare.

LEVINAS: Văzând cocoşul de cealaltă parte a străzii, găina şi-a pus problema Alterităţii. Natura cocoşului este complet diferită de natura lumii obiectuale, care poate fi interiorizată prin înţelegere. Dacă nu ar fi trecut (transcendere) strada, găina ar fi ratat semnificaţia Celuilalt în caracterul său de cu totul Altul. Ea a ştiut că relaţia ei cu Cocoşul este accesibilă în primul rând ca prezenţă şi abia apoi prin cotcolimbaj. De partea cealaltă a străzii, găina a instaurat cu cocoşul un raport Chip-către-Chip. Ea a conştientizat că Eul, atît al ei cât şi al cocoşului, este inefabil pentru că este cotcodăcitor prin excelenţă, iar Celălalt, în caracterul său diferit, nu poate fi niciodată posedat.

CAMUS: Găina trece strada rostogolind o pietricică, apoi face acelaşi lucru în sens invers. De fapt, găina face asta de milenii, probabil pentru că a avut neruşinarea de a încălca poruncile zeilor. Strada în sine nu este o stradă raţională. În orice moment al efortului său, găina se află în faţa absurdului.Şi totuşi, în ciuda iraţionalului a ceea ce face şi a lipsei de sens, găina nu se poate sinucide pentru că asta ar însemna că rostogolirea pietricelei o depăşeşte. Trebuie să ne imaginăm acea găină ca fiind fericită.

POPPER: Găina aceea a fost o victimă a totalitarismului. Asistând la acţiunea ei de a trece strada, am asistat de fapt la naşterea societăţii deschise.

FOUCAULT: Găina a vrut să iasă din sistem, probabil datorită intoleranţei faţă de manifestările ei homosexuale. Depersonalizată, desubiectivizată şi anonimă, ea a înţeles că toate valorile după care se orienta în coteţ sunt mituri, generate în interiorul epistemei condiţionate social, istoric şi cultural de către mai-marii curţii în care trăia. Văzând că găinile nu mai sunt jumulite sau sacrificate în spaţiul public, a avut pentru o clipă iluzia libertăţii. Dacă ar fi înţeles că manifestarea puterii stăpânilor nu a dispărut, ci doar a devenit invizibilă, difuză şi fragmentată, poate nu ar fi trecut strada. Oricum, ea va fi prinsă, adusă înapoi, pedepsită şi supravegheată. Iar dacă se va ajunge la concluzia că nu poate fi reabilitată, ea va fi sacrificată din considerente economice.

FREUD: În copilărie, găina a fost abuzată sexual de tatăl-cocoş, sau a asistat la o scenă “dramatică” în care mama-găină a fost “călcată” de tatăl-cocoş. Refulat în subconştient, evenimentul a devenit o motivaţie inconştientă care, sub forma unei dorinţe irepresibile a determinat-o să treacă strada. Găina trebuie hipnotizată şi psihanalizată pentru a-i aduce trauma în plan conştient Astfel, ea nu va mai trece strada niciodată sau, dacă o va mai trece, măcar va conştientiza de ce o face.

WITTGENSTEIN: Despre ce nu putem vorbi trebuie să tăcem.

O zi de naştere uitată

Am dat buzna pe lumea asta într-o zi de 1 Septembrie. Mama s-a tăvălit pe toată pardoseala spitalului, până am ieşit. Îmi povestea că a fost furtună violentă două zile consecutiv, iar la ora la care m-a născut, noaptea, tuna, fulgera, pârâiau cerurile. Poate de aceea mie nu mi-e frică de trăznete şi fulgere. La naşterea mea, mama s-a procopsit cu un virus de hepatită B, care după 33 de ani, tot de ziua mea, a răpus-o. Să nu-mi spuneţi că e o prostie să cred că eu am fost ghinionul ei, şi că de fapt, aşa vrea Dumnezeu să aranjeze lucrurile. Din când în când, mă îndoiesc de ordinea Lui. Doar mă îndoiesc, nu-l hulesc. El e Big Brother, şi nu cârtesc. Mai am trei ore până se face ceasul meu aniversar. Sunt singură. Nu sunt deprimată, că de vreo sută cincizeci de ani tot singură sunt de ziua mea, şi nu se mai cheamă deprimare, se cheamă obişnuinţă. Mâine nu mă duc la serviciu, piticul nu cred să se supere dintr-atât. O sa stau acasă, o să-mi dau pe unghii cu toate ojele pe care le am, îmi pun părul pe moaţe, deşi habar n-am cum, că nu mi-am pus în viaţa mea, şi o să beau şampanie. Nu-mi place şampania, dar aşa se procedează, nu? Azi am făcut pentru prima oară în viaţa mea fotografii. Am avut o fobie a aparatelor foto. Azi am învins-o. Poza pe care am pus-o e făcută de mine. Habar n-am de cadre, proporţii, transfocare, inele macro, zoom...chestii de mai aud şi eu pe la specialişti. Am fotografiat paharul care e doar recuzită. În el nu e şampanie, e vin alb. Sfeşnicul l-am pus pentru impresie artistică, să moară concurenţa de invidie. Voicu pune farfurii şi franzele, eu am alergat la toată strada să fac rost de bronzării. Glumesc, pe strada mea n-are nimeni de-astea. Sunt de pe altă stradă. Însă oul....oul Faberge din imagine e dragostea mea. Mor după oul ăsta. E cutiuţă muzicală şi e destul de vechi, iar maşinăria abia mai stă fixată, dar are o melodie superbă. Toată viaţa mi-am dorit o cutiuţă muzicală, şi n-am avut. Şi mi-am dorit şi snow globe. Am avut unul chicios. Oul ăsta muzical mi-a ţinut de urât de câte ori am fost tristă. Deci am petrecut mult timp împreună. În noaptea asta aştept îngerul meu protector să mă întrebe ce vreau de ziua mea. Numai că, prudentă, o să-l întreb la rându-mi: să-mi iei, sau să-mi dai? Că nu prea disting ce face îngerul ăsta bramburit cu darurile, mi le dă, sau mi le ia. Pe strada unde am găsit oul Faberge, am mai găsit o cutiuţă muzicală. Veche. Nu mai cântă de multă vreme. Dar eu o găsesc superbă. Aşa îmi par mie toate lucrurile defecte.Superbe. Nu e pe motiv de filosofie, cum că aş întrezări perfecţiunea lor la timpul trecut şi talmeş-balmeşuri de-astea. Nu, îmi plac hârburile. Unii cică ăsta e un curent nou şi se cheamă vintage. E pe dracu. Cine n-are bani de carâmbi Trusardi, îşi ia de la Dragon o pereche de Xiao Piao şi cică e vintigi. A, plecasem de la ziua mea de naştere. Nici dracu nu mai ştie de ea. Pe ceferticat sunt înregistrată pe 15 septembrie, că tata a stat mangă 2 săptămâni, şi când s-a dus să mă înregistreze, nea Papaz era şi mai mangă, aşa că mi-a trecut data înregistrării pe la toate rubricile. Mai ştie frate-miu de ziua mea, copkiii lui, şi mai ştie cineva dar i se dărâmă gardul şi i se rupe poarta de chestia asta. Eu să fiu sănătoasă! Happy Birthday, Dr. Lecter! Să-mi dedic o melodie? Ăv cors.

"Bambuu" - locul unde ne ocupam de Romania

A day without rain ; Nehoiu, ora 9:00. Viaţa începe obligatoriu la ora asta, şi nivelul cel mai concentrat de hai-laif este aici, in zona reprezentată în cele două fotografii. Imobilul este in principiu, Casa de Cultură. În realitate, este un întreg univers. Pe faţada principală este accesul către sala de spectacole; e în conservare, aici nu se produce nimic. Pe faţada laterală, adică aici unde e drapelul, e intrarea la biblioteca mea, la barul Bambuu şi la casieria firmei de cablu-tv. Asocierea pare letală, dar, dragii mei, credeţi-mă pe cuvînt, aici se construieşte viaţa la Nehoiu. Deschid regulamentar biblioteca, cobor rapid la terasa Bambuu, din mers îl strig pe Daniel şi-i zic să pună de două cafele stroange şi un suc de pere, fug la ţigări, între timp apare Ioana farmacista, la masa de alături se adună ca nişte zombie, morţi de somn: Biseptol, Alişoi de la asigurări, Ciprian dascălul de la catedrală, care dă rapid cafeaua pe gât, între doi psalmi, şi îşi drege vocea cu doi-zece şi cu nişte solfegii numai de el ştiute; domnul de la penele, care e vecin şi cred că şi văr cu Voicu... şi începem să facem revista evenimentelor derulate în ultimele 24 de ore. Biseptol începe cu o ştire macabră : unul, drogat, a sărit aseară de pe Viaductul Giurca (care are o lungime-n craci, de 55 de metri) . A sărit din dragoste disperată. Nu era nehoian, pe la noi băieţii nu sunt aşa de fragili. Sunt conştienţi că femeile sunt ca şi trenurile, întotdeauna mai trece unul (una). Ciprian e supărat că i s-a dat penitenţă, trebuie să meargă la Schit la Ciolanu s-o ispăşească, pentru că a zis cuvinte cu "p" şi l-a auzit părintele. Ioana e supărată că nu i-a mai virat Casa de Asigurări Sănătate banii din aprilie, eu am probleme de cuplu, domnul de la penele e îngrijorat că partidul care l-a transformat din rocker în heruvim, scade în sondaje... Urmează un moment din seria "dar din dar se face rai", că apare Gurău pe la mese , să ceară ţigări, şi noi le avem deja pregătite, ca să trecem peste faza în care el ne zice "sărut mânuşiţele,domniţelor", şi dă să ne lingă mîinile. Apar autobuzeleee!!! Se dau jos fârlifloanţele, îşi aşează fustele de vinilin şi poşetele de muşama, îşi scot ţâţele din bluzele glamour , şi încep să calce-n acoladă pe trotuarul de lângă noi. Începem să pariem, care calcă pe a treia treaptă din mozaic, dizlocată din trotuar... Şi calcă una roşcată, cu meşe de păr de plastic. Se duce dracului sandaua şi poşeta Gimi Ciu, vine aia cu cracii în sus, şi noi încercăm să ne concentrăm pe crucificarea lui Cristos, ca să nu râdem, dar de data asta, Gizăs iese în pierdere; nu putem să fim alături de el, atenţia toată e pe fata cu meşe... Se dau jos din autobuze şi şoferii. Nea Raste vine primul, că e mai zglobiu. Ăilalţi vin ca elefanţii din Cartea Junglei. Unu strigă la Raste: Coaieee, ia şi mie o cafea, că mă duc să-mi încarc întăi carteaua la Cozmo! Echipa e acum completă, toţi ne simţim bine... Nu, apare o divă cu hormonii la vedere, şi-i dă lui Biseptol o palmă peste ceafă: Mă nenorocitule, să-mi dai telefonul şi brăţara, că vin cu tata la uşa ta şi te spintecă ăla, să ştii! Biseptol se întoarce calm , într-un nouăj de grade dat pe replay, şi zice : auzi, făî ! dacă-ţi f..una-n dinţi, nu-ţi mai vine ciclu toată viaţa! Iar ne gândim la Gizăs , şi iar nu reuşim. Stai că vine una şi la mine la Bibliotecă, într-un târziu. Săru mâna, mi-a dat o listă de citit, dom profesor, aveţi ceva la bibliotecă? Mă uit pe listă: "După meci", "Nuntă încet" şi "Fraţii Karamasol". Brusc, îmi vine chef să dau foc bibliotecii, 451 grade Fahrenheit, şi să cer un Jack Daniels. Pe Ioana o cheamă unul de-o parte şi o întreabă dacă dă Cialis fără reţetă. E activitate la Nehoiu, noaptea... Heee, rupem rîndurile, ne urăm reciproc o zi bună, şi ne luăm de treabă. La Bambuu rămâne pustiu, eu îmi dau jos de la gât cristalele Ceaicovschi şi de la mână ceasul Geast Cavali, şi mă duc la Big Smart să-mi fac cumpărăturile. De acolo ies cu două sacoşe de mâncare, pe care le târăsc la bibliotecă, de unde mă recuperează Shrek, sau nea Raste, şi gata ziua în down town...

Number 23 , sau cum să redescoperi matematica după 40 de ani

Traversez o perioadă cumplită; planete aliniate, zodiace-ncrucişate , sinapse-nfundate , dracu ştie, cert e că am o mulţime de găuri proiectate în tavan, în cap, în suflet...wherever. În perioada asta doar Neliniştitu mă mai face să râd. Imi cer scuze, mastre că nu-ti scriu numele cu link de trimitere la blogul tău, dar nu ştiu cum şi mă enervez.Nici apostroful nu-l găsesc pe caractere româneşti.
Aşa, şi m-am gândit la o moovie-terapie. De obicei îmi pun seria Hannibal şi seria Harry Potter , dar am zis să mai văd şi altceva. Şi mă duc la Ioana, umplem patul de chipsuri cu surprize şi bake rolls-uri cu usturoi ( asta ca să vadă Voicu ză Restless că mă doare-n bască de reţetele lui cepoase) , şi ne punem filmul "Number 23" . Cât a ţinut genericul , am făcut nişte feţe luuungi , cum dracu să joace Jim Carrey într-un astfel de film; că doar citisem sinopsisul. Şi începe-a derula.... şi noi imediat începem să facem adunări, scăderi , şi ce operaţii se mai găsesc prin matematică...şi realizez că sunt născută în 1967 şi suma cifrelor = 23 , iar Shrek este pe 20.12 şi 2o cu 1 şi cu 2 fac 23 , am 23 de ţigle sărite de pe casă , 23 port la pantofi , strada mea are 23 de numere de imobile...HELLL ! bine că nu sunt bărbat, ca să am nr. 23 exprimat în centimetri, pe o anumită zonă. Sau ar fi bine?
Doamneeee, dar ce calcule rapide şi combinări făceam! Cum s-a sculat matematica în creierul meu, şi ce şanţuri făcea prin el! E momentul adevărului şi am să vă spun că am fost elevă şi studentă eminentă, dar matematica!!!! Uaaaa, făceam parte din lumi diferite. Până-ntr-a 4-a , luam 10 pentru că nu putea învăţătoarea să-mi strice media. Plesneam de deşteaptă la alelalte materii. Şi nu că eram vreo privilegiată, sau vreo vipă , că doar eram fata electricianului , nu a lui Nixon. Dar era departajare obiectivă pe vremea mea. Şi Voicu era dat dracului la şcoală pe generaţia lui, cu menţiunea că tac-su era şofer pe salvare , deci avea o importanţă socială mai mare. Deşi, chiar dacă te lăsa tata baltă, chiar dacă te lăsa tac-su lu Voicu , tot la lumânare stăteai...Aşa, şi deci viaţa mea alături de matematică a fost lipsită de complicaţii. Am ştiut operaţiile (greu) şi am mai ştiut să desenez superb poliedrele. Aveam viziune în spaţiu. Nu mă întrebaţi ce formule aveau , pentru calculul volumelor. Eu eram cu "de treci codrii de aramă, de departe vezi aproape" , etc. Şi iată-mă acum în faţa unui film care a accelerat brusc matematica în sângele meu, şi m-am trezit că ştiu variabile şi probabilităţi. Să trec pe XANAX ? Mă întreb, ce s-ar fi întîmplat dacă şi Hannibal ar fi avut o amprentă atât de puternică asupra mea . Sau Hari Pocăr . Umblam, ori cu satârul, ori cu bagheta în poşetă , după caz. Mai bine umblu cu flaconul de barbiturice . Vedeţi că am pronunţat de două ori denumirile unor produse care nu se vând la liber, deci am obligaţia să fac precizarea suplimentară că aveţi nevoie de avizul medicului ; nu faceţi asta, singuri, acasă ! Să încerc să-mi pun şi "The Alphabet Killer" , că ăsta nu mai e cu matematică. E cu litere, deci mingea e la mine în teren.

ET phone home !

HOME... the first and the final destination . Cred că eram prin clasa a IV-a , când am înţeles ce înseamnă ACASĂ. Şi asta datorită profei de engleză , care ne-a precizat diferenţa dintre HOME şi HOUSE ; nu ne-a vorbit despre spaţiul spiritual şi cel arhitectural , dar a fost suficient ceea ce ne-a explicat, ca să înţeleg ce înseamnă ACASĂ .
De-a lungul timpului am conştientizat, în anumite momente de referinţă ,dragostea , emoţia şi mai apoi sfinţenia lui ACASĂ .
ACASĂ mă întorceam cu bucurie, din taberele de vacanţă , ACASĂ m-am întors distrusă, după ce l-am condus pe tata într-un loc de unde nu avea să se mai întoarcă vreodată , ACASĂ m-am întors după ce am condus-o şi pe mama , ACASĂ am fost şi fericită şi nefericită , de ACASĂ am luat de fiecare dată puterea de a merge mai departe... De nicăieri altundeva.
Şi într-o zi, am plecat de ACASĂ , fără să cred că pentru totdeauna , şi fără să simt vreo clipă c-o trădez . De aceea nici nu mi-am luat rămas-bun. Am plecat pur şi simplu, într-un alt loc , numit CASĂ. O casă care mă respectă şi pe care o respect , la rîndul meu , aşa cum ştiu eu să respect locul în care mă aflu. O casă în care nu mi-e frig, nu mi-e foame , nu mi-e frică . O casă bună , aşadar.
Numai că într-o noapte , târziu, privind cerul prin fereastra dormitorului , am simţit un cleşte care mi-a strâns violent sufletul, şi am şoptit "ET PHONE HOME..." , amintindu-mi scena de o extraordinară emoţie din filmul lui Spielberg. Mi-a venit a ACASĂ. M-am şi dus un pic pe ACASĂ a doua zi , plouase prin tavanul camerei mele, între timp, pentru că alunecase o ţiglă de pe acoperiş , dar era ACASĂ LA MINE. Într-o zi am să mă întorc acolo , cuminte şi resemnată , pentru că ACASĂ nu e neapărat acolo unde e cald şi bine, nu e acolo unde acoperişul e trainic , ci ACASĂ e acolo unde ţi-e sufletul. Home, the shortcut to happiness !

STOMATOLOGUL SI MAMA LUI...

Ce este un stomatolog? Un tip la a cărui mamă se face referire din cinci în cinci secunde . Si nu aşa... "Croşeta-ţi-ar mă-ta ciorapi din lână, sau da-i-aş mă-tii acatist la vecernie! Mnu! Toată atenţia se proiectează direct pe gura distinsei mame, şi se folosesc cuvinte scurte, bi-silabice Şi eu, la rându-mi, i-am alocat mă-sii dentistului multă atenţie verbală, formulată în registrul mai sus amintit.
Mi-am luat inima printre dinţi şi m-am deplasat uniform accelerat către stomatologie ; era musai .
Ajung în sala de aşteptare....My God! Lume ca la Drăgaică! Am crezut în prima clipă că am nimerit la şedinţa de Consiliu Local. Nţ, eram unde trebuia. Dau civilizat "bună ziua" (mi se întâmplă asta cam de trei ori pe an) şi număr cu o grijă foarte aritmetică, gloata : 17 persoane. dau să mă caut în geantă de vreo lamă, ca sa-mi tai venele pe lung. Dar mă lămureşte un nene. Nu sunt toţi la acelaşi doctor. mai aşteaptă unii şi la doamna doctor de alături, care iese din cabinet, cu o botniţă la gură, şi fredonează pe nas: Să nu-mi iei niciodată dragostea...la laaaa. Ok, fac preselecţia şi gruparea pe cabinete. Sunt 12 la madam docor şi 5 la nenea doctorul meu. M-am scos - îmi zic - şi mă aşez confortabil pe scaunul de "plastec" , ca alea din tribună de la Unirea Urziceni. Şi aştept să iasă pacientul aflat deja în cabinet. Şi aştept... o oră şi 10 minute. Îmi crapă capul şi mi se face tensiunea 24 cu 24. Număr oi... le mai număr o dată, şi imi vine în sfârşit rândul. Se ia de treabă doctorul şi începe sa pilească şi să ascută ca Ilie de la Sculărie , la dinţii mei. Mă ţine o oră şi trei sferturi. Mai am dinţi de-un ceai cu paiul. Tarafloşniţa de asistentă, baletând cu borcănelele pe lângă mine, de parcă făcea woo-doo, mi-a pătat pantalonaşii mei de duminică, luaţi cu mare chin de la House Of Art. Eram toată numa grăsime, ceva uleios, de parcă ţinusem tigaia în braţe. M-am prins că mi-a făcut asta intenţionat , aşa că data viitoare o să mă duc cu un prosop în geantă, să-l pun pe mine, că asta e în stare să mă ardă cu lumânarea. Şi mori de durere, şi bagă-ţi, şi scoate-ţi, şi pomeneşte-o pe mama doctorului, şi omoară la endorfine, şi eliberează hormoni ai furiei, şi lasă avans 4 milioane.....What a fuck!!! De ce dracu avem nevoie de dinţi? De ce de toţi? De ce nu se inventează blender oral? sau bucal? cu elice. Am plecat de la dentist în zig-zag. Voi reveni pentru fixarea molarilor. După care mă voi putea râde cu gura până la urechi, ca vedetele de la holiuud, sau ca mamuţa la banană, cum îmi place mie să spun. Până atunci, râd în colţul gurii, ca Armand Al Sandei, că-mi dă un aer misterios. Pentru cine nu mă ştie, aerul misterios se asociază cu mine cam ca azotatul de amoniu cu focul deschis...
Cred că eu şi Voicu vom ajunge pe saitul Ministerului Sănătăţii, ca vectori promo pentru diversele cabinete medicale care funcţionează în Buzău county. Voicule, o să facă pliante cu noi!

Labirintul Minotaurului trist

Iti vorbesc ţie , prietenul meu, Minotaurul, şi vreau să mă citeşti printre rânduri, pentru că doar astfel, voi şti cum să nu te rănesc. Trage-ţi scaunul un pic mai departe de buza prăpastiei, să-ţi spun o poveste...

Motto: Când nu va mai exista nici un labirint , nu vom mai şti care e drumul de întoarcere...
L-am cunoscut pe Minotaur! Treceam pe lângă Labirintul lui şi l-am auzit urlând. Şi tocmai pentru că-mi era frică , am păşit înăuntru. Am aprins un chibrit (am întotdeauna buzunarele şorţului, pline ; poate mi le cumpără cineva).
Mi-a ieşit în cale, imediat, Minotaurul. În întunericul din Labirint , nu pare atât de hidos. Iar frigul de acolo , îl face mai puţin rece. Am stat un pic de vorbă ; m-a întrebat cum e în lumea în care trăiesc eu. I-am spus că locuiesc pe un tărâm veşnic verde, printre unicorni frumoşi şi centauri războinici, trolli care te protejează şi pitici de care trebuie să te fereşti. M-a întrebat care dintre ei deţine puterea supremă şi i-am spus că aşa ceva nu există. E doar o iluzie. Puterea e un joc pe care l-au inventat oamenii şi i-au găsit o valoare care se numeşte BANI , dar, jocul acesta se joacă doar în lumea lor.
Apoi, Minotaurul mi-a cântat. Nu înseamnă că era vesel.Era doar melancolic. Îşi amintea de muzica pe care o asculta înainte să-l închidă Minos în Labirint. Şi pentru că se făcuse deja ora mesei , Minotaurul m-a invitat să mănânc cu el. Am acceptat, pentru că se făcuse târziu şi oricum nu vândusem nici un chibrit în ziua aia, ca să-mi iau ceva de mâncare. Numai că n-au intrat la el cu mâncare , şapte fecioare frumoase, aşa cum hotărâse Minos. Minotaurul le ucisese pe toate şi regele nu mai avea pe cine sacrifica. Atunci , a trimis-o pe Medusa , cea hidoasă şi rea. L-am întrebat pe Minotaur de ce n-o alungă şi mi-a spus că altcineva n-o să mai vină, dacă pleacă ea. Ştie că Medusa îi otrăveşte viaţa , dar nu mai poate lupta. Mai e şi altceva ; un compromis. În întunericul din Labirint , Medusa e singura care-i mai aduce aminte din când în când , de vremea când ucidea fecioare...
Trist, Minotaurul! M-a întrebat dacă o să mai trec pe la el, din când în când? Nu i-am răspuns, pentru că n-am vrut să-l rănesc, dar nu voi mai intra în Labirintul lui niciodată. Aşa că am căutat drumul înapoi. In labirint e bine să intri desculţ. Pământul va vorbi picioarelor tale şi ele vor şti pe unde să apuce. Când am ieşit afară la lumină , am găsit în buzunarul şorţului o piatră neagră; îmi dăruise Minotaurul o bucată din Întunericul lui: "SWAROVSKI-original components. hand made only for you" . Multumesc , Minotaur ! O s-o port cu plăcere , chiar dacă nu se prea potriveşte cu şorţul meu în care ţin chibrituri. Iar dacă vei dori într-o zi, să pleci din Labirintul tău întunecat , nu trebuie decât să te uiţi în sus , ignorând pereţii. Dacă ai noroc, poate trece vreun Icar pe deasupra, în zborul lui către Soare , şi-ţi arată el pe unde trebuie să mergi. Sau poate trec vreo doi-trei îngeri nomazi. Îţi las şi toate chibriturile , un strop de lumină din lumea mea, în schimbul unui pic din întunericul tău. Aprinde mai întâi un chibrit . Lumina nu te ajută să învingi întunericul , ci doar să-l cunoşti. Rămâi cu bine, Minotaur !

Despre norocul începătorului....

NU suport lucrurile "la modă", promovate agresiv sau impuse. Prefer un program selectiv, propriu. Asa ca atunci cand a patruns Coelho in lumea romaneasca a consumatorilor de literatură, n-am vrut sa-l citesc. Desi imi place si cum sună, termenul ALCHIMIE. O sa-l citesc eu într-o zi...Nici când a invadat filmul Titanic ecranele ,nu m-am repezit să-l văd,deşi luase o sacoşă de premii.M-am enervat când am citit ca regizorul a apelat la 120 de figuranţi(cei din prim-plan), pe care i-a plătit generos ca să accepte să li se scadă temperatura corpului până la 35,5 grade Celsius (aproape de limita hipotermiei) ca să pară morţi în apă. Deci erau mult mai interesanţi ca Al Caprei, ăla din rolul principal.Bun! Nu mi-am tras walkmen când a apărut moda, pentru că aveau toţi, nu mi-am tras I-pod, si nici Nokia Comunicator sau Sirocco, dar pe astea din urmă nu mi le-am luat pentru că nu aveam cu ce. Si nu m-am apropiat de masa de biliard, când jocul a pătruns puternic în barurile din daun taun si de pe lizieră. A trecut moda biliardului, au dispărut mesele din baruri, au trecut anii si au apărut iar mesele, ca alternativă la criza care afectează în primul rând unităţile de alimentaţie publică din oraşele mici. Hopa.ro ! aduse biliard la disco-bar! Si mă duc într-o seară la un uischi, şi mă duc în altă seară la doua uischiuri, iar când am ajuns la trei uischiuri, mi-am dorit să joc biliard. Şi am rugat un flăcău destul de îndemânatic, să îmi arate şi mie cum e cu jocul ăsta. Mi-a zis omul cum stau lucrurile, mai bănuiam şi eu cum e cu fizica unui corp în mişcare, cam pe unde să dau şi de ce... Am tot repetat eu cum se tine tacul, de fapt era vorba de cum imi cerea corpul si poziţia , m-am descurcat, am văzut că le nimeresc, şi am vrut să joc pe bune. Sigur că tot barul era antrenat într-un râs şi-o caterincă, ce dracu, doar era nevoie de o Magda Ciumac la ore de prime time. Şi începe jocul. Baraba, cică să încep eu. Eu mă cam codeam, că simţeam că nu fac faţă unei lovituri care să împrăştie bilele spectaculos, dar nenorociţii voiau să cadă pe jos de râs, din prima.Mă proptesc pe latura mică a mesei, bag tacul printre deşte, cum am văzut la iniţiaţi, îmi imaginez că bila în care dau e târtiţa piticului, şi dau!!! N-am mai auzit decât o ciocneală, şi am simţit în umăr un fel de recul, ca atunci când mergeam la tir la PTAP. Am ridicat capul.Am văzut toate bilele pe masă, eram fericită că nu m-am făcut de rahat prea tare, dar toate feţele se uitau la mine ţepene, nimeni nu râdea, ziceai că a îngheţat timpul.... M-am temut că am sfâşiat pluşul de pe masă,pentru că părea tragic momentul, şi mi-a venit să plâng şi să mor. Dar s-a ridicat al meu de pe scaun, alb ca varul, a băgat mâna într-o gaură de la biliard şi a scos bila neagră.Doar aia intrase. Am crezut că o pune pe masă, să dea iar Baraba, dar Baraba nu mişca. Şi se ridică un băiat , vine la mine şi-mi zice: doamnă, biliardul se joacă la bila neagră;restul e patinaj artistic. Cine bagă bila neagră din prima, e tătic!Şi m-am trezit vedetă brusc. Au trecut trei zile şi nu m-am mai apropiat.... E greu să începi spectaculos, apoi să evoluezi ca o cizmă. E incomodă celebritatea începătorului...

CHRISTMAS TIME !

It's Christmas ! Again !
După ce l-am afurisit pe Moş Craciun , m-am hotărât să-i studiez mai în amănunt biografia, şi astfel, nu mai e loc pentru reproşuri că l-am făcut cu ou şi cu oţet. Am descoperit că e un personaj de benzi desenat, evident o creaţie a americanilor, aşa că mi-am proiectat atenţia pe Crăciunul real, pe Naşterea lui Christos . Când sunt foarte supărată privesc acest lucru doar ca pe un eveniment astronomic consemnat de magi, când îmi trece , îl calific exact aşa cum este, adică un miracol extraordinar care ar fi trebuit să ajute omenirea să depăşească barierele ridicolului,grotescului şi vulgului ; lucru care nu s-a putut realiza de-a lungul creştinismului , noi fiind în permanenţă preocupaţi să ne invadăm unii, altora proprietăţile , toate câte există ele, de la material la spiritual.
Cel mai minunat lucru este că de Crăciun ne amintim de copilărie, şi încercăm s-o reconfigurăm . Măcar pentru atât, merită să ne bucurăm de sărbători !
Cu bucuria asta m-am trezit astăzi, mi-am luat sacoşa cu fotografii din copilărie în pat şi le-am înşirat pe toate, şi am râs, şi am plâns, şi m-am curăţat de tot răul.
Evident, n-am putut evita să dau cafeaua în foc. Pot să ghicesc în zaţul de pe aragaz.
LA MULŢI ANI ŞI CRĂCIUN FERICIT TUTUROR ! În definitiv, Crăciunul e o sumă de tot ceea ce dăruim şi primim de-a lungul vieţii!

IU . ES . EI . TUDEI !

Orice te poate şoca, găseşti în Statele Unite.!Fără mari eforturi. Găseşti, începând de la chinezi obişnuiţi incălţaţi cu tenişi fabricaţi la ei, şi români sugători de bancomate si conturi de pe E-bay sau Wall Street, deveniţi brusc specialişti la FBI si Pentagon...până la copii născuţi cu picioare-n creier. Tocmai ce dădură ştirea că s-a născut unu' cu aşa ceva. Vă daţi seama ce inutilă este înjurătura : Să-mi bag picioarele-n capul tău! El o să se uite, senin, la voi, şi o să vă spună: Too late, I was borned with something like this! Cum dracu să te naşti cu zece deşte-n creieri? Cinşpe, că cică avea şi o mână. Adică are deja trei labe la creier. Eu personal am niste dubii, când vine vorba de ceea ce au mai descoperit americanii. Ăştia ştiu cum să atragă atenţia asupra lor. Cel mai tare ma dau in vant după experimentele pe care le fac ei. Ce rezultate halucinante au! ce descoperiri! Dar când s-au dus fetiţele alea siameze să le despartă capetele, le-au studiat ei vreo juma de an şi au zis că nu se poate. Such a lovely people !

Au sosit primele de Crăciuuuun!!!

Dacă vă spun suma, mă fac de rahat. Dacă nu v-o spun, par neserioasă. Dacă vă spun că e de 200 RON, ziceţi că sunt neam prost.Mai bine sar peste subiect şi vă pun tot muzică. Iar Piticului îi ofer cu o generozitate mai mare ca a lui Moş Crăciun, nişte cuvinte din patru litere, direcţionate cu mare grijă, drept spre gura lui.

Din seria : Muzică de dat cu tesla in...perete mai luaţi o bucată, că-i super ofertă!

Copii ! Care aveţi urechile făcute franjuri de la Sepultura şi Manowar , luaţi, mămică, o pauză, şi băgaţi-vă timpanele şi scăriţele şi ciocănelele în muzica asta.Vă mai amintiţi de Emerson , Lake & Palmer? Nuuu? Iete coalea, cu tot cu videoclip de mare emotie.
In alta ordine de preferinte, i-o dedic din toata inima lu' "şefa" de la contabilitate,ca să scrie ea frumos nişte ştate de prime.


who knows/who cares / for me/ c'est la vie......

Nu riscaţi cu păreri fanteziste ! Era melodia preferată a mamei mele.

Mi-am "tras" imn, da? Pentru că sunt formidabilă .Any questions?

Scrisoare către Moş Crăciun

Dear Santa ,

Nu ţi-am mai scris de când eram copil , iar atunci s-a întâmplat o singură dată, când am vrut să-ţi arăt că am învăţat să scriu cu mult înainte de termen, cu mult înaintea copiilor de vârsta mea, dar tu ai interpretat un pic mercantil scrisoarea mea şi ai crezut că mă milogesc la tine, astfel încât nu ai mi-ai adus nimic din ceea ce te-am rugat, ba, mai mult, mi-ai adus chestii inutile. Mi-amintesc oroarea aia de raţă cu ouă, o hidoşenie care avea trei ouă în spinare, şi când mergea, se roteau ouăle alea. Eu aveam deja 5 ani, eram dotată cu praştie si arc cu săgeţi, citeam Muc-cel-Mic şi Doctorul Aumădoare, şi mi-a picat raţa aia ca o pamă peste ochi. De atunci nu ţi-am mai scris,pentru ca mi-ai părut destul de neprietenos şi de ...profesional.
Au avut grijă ai mei să construiască o relaţie între mine şi tine, în fiecare an, măcar de politeţe ; dar, după ce n-au mai fost ei, iar ai inceput să mă ignori,numai că nu mai eram de mult o fană înfocată de-a ta, aşa că mi s-a cam dărâmat gardul de tine.
Ştiu că ţie îţi place să intri doar acolo unde e veselie şi petrecere, şi sărbătoare, dar nu pot sa-ţi fac pe plac decât dacă apelez la butaforie şi actori de la Teatrul Masca , pentru că eu nu prea am motive să mă hlizesc ca maimuţa la banane, de dragul tău. În principiu nu cred că am ceva împotriva ta personal, mă deranjează perioada în care vii, şi mă deranjează că trebuie să mă prefac că mi-e bine, că sunt fericită, trebuie să trimit şi mai ales, să primesc felicitări...
In fiecare an găsesc bradul aşa cum l-am lăsat, nu-i nici pe dracu sub el, şi trebuie să mă comport ca şi copilul optimist, adică să-mi imaginez că e şi căluţul pe undeva, dacă tot mi-ai lăsat ditai balega alături.
Imi vine să fac un brad in stilul familiei Addams, adica cu globuri vopsite in negru şi cu beteala din sârmă ghimpată ; un brad care să mă reprezinte. Mi-aduc aminte de o snoabă proastă, o fofleandură de la mine din oraş, care a intrat în magazin la Tori şi i-a cerut vânzătoarei un lighean. Aia a întrebat-o cum să fie ligheanul, mai mare, mai mic... Şi fofleandura i-a răspuns : să fie un lighean care să mă reprezinte.
Să revin la sărbători, şi la tine, Moş Crăciun, chiar dacă n-aveai de gând să dai pe la mine, era timpul să afli şi părerea mea despre tine, ca să ştim cum stăm.Ţi-aş fi recunoscătoare dacă n-ai bea câte un coniac la fiecare casă, ca să zdrăngăni apoi din clopoţeii ăia asurzitori, toată săptămâna, şi să faci ho-ho-ho, crezând că mai eşti amuzant. În orice caz, dacă ai să te faci muci , trece cu apă şi multă zeamă de lămâie. Ca să nu crezi că sunt chiar insensibilă, află că am un joc cu tine pe calculator, şi promit să-l joc în sezonul ăsta. Ete că renunţ la Hari Pocăr, de dragul tău. Nu vrei să ştii însă, ce presupune jocul cu tine....hi,hi,hi!
Mi-am luat o piatră de pe suflet, spunându-ţi că îmi eşti antipatic, şi dacă te întâlneşti cu frac-tu, Moş Nicolae, spune-i că aceeaşi consideraţie o am şi pentru el, din moment ce îmi cumpăr singură dulciuri, şi le pun direct pe masă, că nu mi-au ajuns banii de ghete. Poate ne dă piticu' niscai prime, deşi, dacă nu intră peneleul lui la guvernare, s-ar putea să ne dea vreo clanţă...
Te pup, dragă Moş Crăciun, şi crede-mă că n-o să-mi plictisesc nepoţii cu istorioare funny despre tine!