uşa de la intrare

luni, 10 februarie 2014

Eşti din Nehoiu, dacă...

          E animaţie mare pe facebook, emoţii şi veselie, nostalgie, regrete...
          S-a creat un grup care a polarizat în câteva ore,  8% din populaţia Nehoiului. La început am fost rezervată, eu nu cred în grupuri, sau, cel puţin, nu toţi înţeleg rostul unui grup. În scurt timp, am realizată că oamenilor le este foarte dor de Nehoiu, de "acasă" al lor. Le e dor de copilărie, de adolescenţă, de prima ţigară fumată şi de prima vodcă la bar la Romică, la Pişă Colţu', Căţeaua Leşinată, Romdorel, Cristal, Curu'Gol, Acvariu, Montana....frate, măcar am avut baruri, dă-o-n morţii mă-sii de industrie şi de producţie! Care cui i s-a sculat de afaceri, a deschis un mic bar. Ce să facem, asta era cerinţa consumatorului. Acuma, serios, dacă se cereau ştergare cusute, se făcea magazin de aşa ceva, dar s-a cerut bar. Nu era oricum cu barurile astea, să ştiţi! Fiecare avea amprenta, brandul lui. La unul te desăvârşeai în alba-neagra, altul era cu plasare de produse, altul era cu nişte amărâte de traseiste, care amestecau de zor nişte cocktailuri de toate culorile, era la modă Curacao la un moment dat, apoi încercau săracele, să fie ofertante, da' stomacul, nu şi nu, Batman! Batman!
           Generaţii la rând şi-au făcut botezul prin seria de baruri din Nehoiu, poate nu era rău să fi încropit de un muzeu. Fiecare generaţie a fost grevată de o anumită cultură sau de o subcultură ( băi, să nu mă mai înnebuniţi că de fapt, cultură înseamnă să fii citit, că mor!). Dpdv al muzicii care le-a influenţat, au fost generaţiile pop, folk, rock (cu subdiviziuni), electronică, progresivă, psihedelică, etno, emo şi manele, se ştieeee, să moară dujmanii!!!!
            Fiindcă sunt mai dinozaură şi au trecut multe generaţii pe sub ochii mei, aş putea spune că există o direct-proporţionalitate sau, mă rog, o corespondenţă între nivelul intelectual şi muzica preferată. Generaţia care a îndoit bara de la han, de lângă baba Enache, a fost cea  mai scuturată, ca să zic aşa, pentru că ei compuneau şi interpretau muzica , nu doar o asculau la aifoane şi zmartfoane.
             Indiferent dacă era vorba de Glacial, Mamaia, Stolichnaya, Tanita, Scandic, Săniuţa sau Mitilic, viaţa era frumoasă.
             Unii am apucat filmele cu pelicule pe role, la club, unde nea  Jan mai ieşea la ţigară şi uita rola să meargă în gol, Şuşu avea de învăţat pentru facultate şi ameţea şi el rolele. Alţii au apucat filmele pe casete video la părinţii Vandei acasă, unde beneficiam de intrare moca şi 25 de lei pentru traducere acolo unde nu era prezentă Irina Nistor. A venit generaţia filmelor la Casa de cultură, apoi a dispărut din toată ţara conceptul de cinematograf., aşa cum a dispărut conceptul de industrie, economie, muncă în general.
             Au plecat mulţi din Nehoiu, rând pe rând, fascinaţi de mirajul Occidentului sau constrânşi de împrejurări, unii au dus-o rău, cu atât mai rău cu cât erau departe de casă, iar alţii, cei cu mai multă carte şi opţiuni mai bune, nu s-ar mai întoarce acasă; zic ei.                  Îşi pun pe facebook poze cu nişte case mari, maşini lucioase, vacanţe cu scoici şi nisipuri de aur, dar, în sufletul lor se adună amintiri cu o lume minunată, cu oameni străini dar atât de familiari.... I-am avut pe Ioşca, pe Seica, pe tanti Tereza care se uita la cer când se înnora şi zicea: "Vai, Bela, mergem un casă că uite ce venim un puloi mare!". I-am avut pe Bârhălică, pe Leonte, Bahama, minunatul Ghiozdan!!!  Pe nea Dan croitorul, nea Fănică cizmarul, nea Ganga fotograful, nea Costică gogoşarul, nea Kostas grecul cu păpuşele de zahăr... Asta nu e faună, cum ar zice unii, ci sunt oamenii acestui loc. Sigur, am putea dezvolta o enciclopedie a personalităţilor locale. Să nu credeţi că nu am în lucru aşa ceva, dar e mult de lucru, vă anunţ eu când e gata, tocmai pentru că nu vreau să se piardă identitatea acestor oameni din aceste locuri minunate.
            Dincolo de emoţia pe care ţi-o dă o fotografie cu locuri şi oameni dragi, dincolo de amintirile învălmăşite în suflet, se simte ca o suflare îngheţată, implacabilitatea timpului. Ne e frică de el. Este frumos să îţi ţii copilul de mână, să-l înveţi să facă primii metri pe bicicletă, dar tu îl vezi de fapt în el, pe copilul din tine, cel care a rupt toate gardurile încercând să meargă cu bicicleta, cu mulţi ani în urmă. Pentru o clipă, uiţi să priveşti spre copilul tău şi îl cauţi disperat pe copilul  care erai...
            Ei, bine, doar aici te poţi întâlni cu el, şi asta e garanţia că eşti din Nehoiu
           ...
           Mi-ar plăcea ca grupul ăsta să nu devină o arenă în care se sfâşie leii, iar cei din amfiteatru să aplaude sau să arunce cu pietre. Sunt puţine locuri curate în jurul nostru.
           Dintr-o singură zi de depănat amintiri, deja se poate scrie o carte.
         
         

joi, 6 februarie 2014

Sfaturi utile pentru posesorii de zmar'foane

          Dacă aveţi norocul să intraţi în posesia unui zmar'fon (smart phoeon - pentru dive, smart phone - pentru grammar/spell nazi), este bine să ştiţi următoarele lucruri, ca să nu fiţi nevoiţi să prăbuşiţi întreg departamentul de comunicare şi relaţii cu clienţii, cum am făcut eu. Vodafone a fost compania ghinionistă.
          Dacă sunteţi o trudă sufocată de piţiponceală, ignoraţi acest tutorial, Angry Birds nu e compromis. Sar peste categoria voastră, căci, la Nehoiu reprezentaţi o minoritate jalnică. Bărbaţii vor femei de tip sauvage, dacă tot plătesc, şi nu genul Amoeba (nu vă faceţi griji, e de bine, asta e  o eucariotă protozoară, sună destul de mişto ca să staţi liniştite).
          Dacă sunteţi un distins domn de afaceri, ignoraţi chiar şi internetul, viaţa a demonstrat că vă descurcaţi şi fără el. Aveţi opţiuni nelimitate în orice.
          Dacă sunteţi un biet amploiat, începeţi să deveniţi atent, căci , sigur nu aţi achiziţionat telefonul prea uşor şi, mai ales, sigur nu v-aţi interesat de la început care-s misterele lui. Copiii nu au avut timp să-şi bată capul cu dvs, iar colegii s-au scos spunând:
          -Aaaa, eu nu am modelul ăsta!
          Dacă aţi obţinut telefonul moca, de la reţea, nu mai e cazul să vă spun că pe el scrie Made în China, e cu o juma de kil mai uşor decât originalul şi puteţi să folosiţi instrucţiunile pentru preşurile din maşină, e acelaşi lucru, având acelaşi rezultat; unul bun.
          Indiferent ce ţineţi în mână, crezând că e un smartphone, în momentul în care vreţi să-i ataşaţi sim-ul, veţi constata că nu se potriveşte. După ce îl faceţi de tot pornoşagul pe băiatul care va răspunde la Relaţii cu clienţii (Doamne, dacă e fată.....e vai de capul ei!), insistaţi cu morţi, cu anatomie comparată, să vă trimită cartelă prin poştă, fiindcă noi nu avem reprezentanţă Vodafone la Nehoiu. O să insiste fraierul că trebuie să mergeţi la Buzău, dar contraatacaţi cu un nou set de direcţionări către părţile anatomice ale mamei sau nevestei... Nu cedaţi, e important ! Umiliţi veţi fi pe veci, dacă vă retrageţi.
          Dacă nu aveţi răbdare până vine microsimul, mergeţi la băiatul de la Cosmo, lângă Casa de cultură. El are un şmecherez din ăla cu care taie cartelele. Bine, pe a mea n-a putut s-o taie, era prea groasă, e de pe vremea când exista Connex Go şi Un cent pe minut, dinozaurii ştiu despre ce vorbesc. Aşa că a scos o foarfecă de tăiat via şi a rezolvat. Serios, mi-a ataşat simul ăla mutilat în zmarfon şi... merge.
          Bun,şi vă racordaţi la reţea... Din acest moment şi până peste 24 de ore veţi înregistra costuri de parcă aţi fi efectuat un zbor pe Lună şi o vacanţă în Bali. Cercetând tot meniul, veţi avea tentaţia să apelaţi serviciul Data sense , unde veţi vedea nişte parametri aberanţi şi veţi simţi cum venele de pe tâmple vă vpr transforma într-un klingonian. În momentul în care apelaţi reţeaua, ăia deja sunt trecuţi pe Neuleptil, Xanaxul e deja o glumă.
          După un hectar de morţi antrenaţi în discuţie, vă veţi lămuri: Aţi făcut double trouble, adică aţi avut activate toate reţelele de ieşire  la net, aţi călcat de-a pleanul, ca mistreţul prin salăţi, timp în care terminalul, adică secătura de zmarfon şi-a făcut toate upgrade-urile şi update-urile. V-a deschis toate aplicaţiile, extensiile şi căcăţişurile.
          Nu vă grăbiţi să vă activaţi busola, speriaţi fiind de tragedia din Apuseni. E suficient să aveţi în agendă numerele de telefon ale unor pădurari destoinici, din zonă. Eu trebuie să găsesc alte opţiuni, nu cred că s-ar repezi vreun pădurar să mă salveze, afară doar de unul cu care am fost eu colegă 8 ani .
          Atent la nevoile populaţiei, useleul a ajuns la concluzia că e musai să pună un pădurar la interne, deci, Frunzăverde, precum şi numele îl recomandă, e numa' bun. A fost Ministrul Pădurilor; mă rog, şi al Turismului; ok, şi al Apărării. Şi ce dacă e metalurgist? Le găsiţi voi nod în papură la toţi!


          

luni, 27 ianuarie 2014

Schimbistul oral, cea mai de sus categorie a tehnicienilor sociali

          Schimbistul oral este trâmbiţacul de doi bani, incapabil de acţiune, ci doar de tranca-fleanca-mere-acre. El schimbă lumea doar cu trăncăneala.
          Am dat de unul d-ăsta, pe facebook. Unde dracu în altă parte ne putem preface că suntem Omul-Liliac, Super- Filosoful, Femeia-Fantastică... ?  Doar  nu ne-am tâmpit să recunoaştem că, de fapt, suntem Tristul-de-la-etajul-3, Freacă-Menta-de pe Vale sau Şmechera-de-pe-Merilor.
         Copii, aţi remarcat că nu mai fac off road pe bloguri! E musai să mă credeţi. Dacă aţi face-o, înseamnă că v-aţi acorda ,vouă înşivă, o notă bună. Nu comentez nicăieri,  pentru motivul că fiecare face absolut ceea ce doreşte, ne-am căpătat dreptul la libera exprimare. Este bine să fie diversitate, să fie mândrilişti, corcodelişti, muzgocişti....  Fiecare să spună ce doreşte. Cum aş putea eu, care am dat în pitic până mi-a venit sânge-n nas, să spun acum că cel care dă în altul e nebun? Cum? Capul face, capul trage pentru toată lumea, fie el vlădică, fie opincă.
          Deci, oricine e nehoian şi e preocupat de soarta acestui oraş, e liber să se exprime. Unii nu-l vor pe Lungu, alţii nu mai vor să audă de Corcodel, alţii îl iau în balon pe Doru. E normal, diversitatea instalează echilibrul, dacă nu cumva şi democraţia. Există un mecanism simplu, survine cu o frecvenţă de 1 la 4 ani, se cheamă vot. Toţi aşteaptă votul ăla, imediat ce începe să curgă cea de-a doua jumătate a mandatului. Este singura măsură a activităţii unui primar. Unii, mai comenează pe bloguri. Nu asta e modalitatea de a li se lua în considerare părerea, însă.... anonimatul  e mai confortabil, dar  nici aici nu am a comenta ceva împotrivă
          Ceea ce mă scoate din sărite şi m-a făcut să reacţionez, a fost atitudinea unora care nu au, nici în clin, nici în mânecă, cu Nehoiu. Sunt nişte metropolitani cocliţi, care ne consideră cromagnonieni şi care vin, brutal, să ne înveţe cum să folosim apa caldă. Un bucureştean având  rădăcini ale ascendenţilor  în Nehoiu a tras concluzia, zeflemist şi sancţionator, că Nehoiul copilăriei lui a fost distrus pentru că a încăput pe mâinile cui nu trebuia, iar noi, nehoienii, am fi oarecum vinovati ca i-am stricat filmul nostalgic. Nu se referea doar la Lungu, ci la întregul istoric admnistrativ post-decembrist. Eu reuşesc să-l ignor, deşi era greu, dar el insistă să-mi comenteze mie părerile, care erau departe de frichinismele lui, ca subiect. Mi se adresează, chiar! Pretinde că e sătul de propagandă ieftină... Păi, 'tu-ţi luna mă-tii io, dacă te mănâncă în muşchii circulari, stai să-ţi amintim, pioşi, atunci când ne întrebi de ce a dispărut omul care munceşte şi s-a instalat ăla care fură, că tac-tu a fost printre primii care au inventat evaziunea fiscală la Nehoiu, când a deschis o consignaţie fără prea multe hărtii înregistrate pe la Fisc. După ce a închis taraba, constrâns de lege, a revenit cu alte planuri de afaceri. Corcodel îl ţinea la uşă şi nu-i lua în seamă elucubraţiile şi ameninţările cu pilele lui şmechere. De Lungu nici n-a avut tupeul să se apropie, nu l-am mai văzut prin Nehoiu, l-o mai fi liniştit legea, pe alocuri. Şmecherul tată era la fel, arogant, îi lua la mişto pe funcţionari, era obraznic cu secretara. Cu mine a încercat doar o dată să fie impertinent, după aia m-a ocolit toată viaţa.  Aaa, de aia e Nehoiul de căcat, pentru că nu i-a dat primarul jumate din terenurile localităţii şi nu l-a lăsat să-şi scuture el ciucurelul pe nehoieni?
          Am înţeles, nostalgia te duce spre anii tinereţii, când veneai la Nehoiu, mâncai, beai, cordeai niscai băştinaşe proaste care se pişau pe ele de emoţie că erai student bucureştean şi fumai Kent (că în rest erai urât cu spume) şi cam atât.
          Bă !!! Ăştia care doar v-aţi plimbat valiza cu boarfe prin gara Nehoiului şi aţi încercat să vă îmbogăţiţi de pe spinarea nehoienilor, BUIE,  MĂ !! Şi, hai sictir , că ne-am săturat de  fiţele voastre!        
         Noi, aici,  putem să ne rupem capetele, unul-altuia, suntem între noi şi avem un interes comun. Voi, care aţi venit p-aici doar să goliţi sticle de băutură şi să trageţi câte o ţigară "specială", vedeţi-vă de metropolele voastre, statul vă vrea ageri şi p-acolo!
         Mai era un tâmpit astă vară, care, revenind după 15 ani din Occident, spunea scârbit: n-aţi mai evoluat, mă, sunteţi ca acum 15 ani când am plecat. Salutări din patru litere şi ţie, mă! Cât ai stat aici, ţi-a fost dragă munca, precum boului şaua ! Bijniţă cu blugi, ţigări şi vegeta, după care , fuga în altă ţară! Foarte bine, fiecare se duce după steaua şi după interesul lui, dar nu veni să ne scoţi pe noi vinovaţi că zacem în ruine, pentru că nu noi am vândut ţara asta. Nici măcar primarii nu au făcut-o, ei sunt eşalonul 4 în ordinea intereselor! Voi credeţi că i-a întrebat cineva dacă vor să se ducă la dracu toate pământurile, pădurile şi fabricile? Şi dacă se împotriveau, tot aia se întâmpla.
          Oameni buni, când mai daţi de câte un plicurici din ăsta care ne învaţă pe noi tabla înmulţirii, facaţi o scurtă scanare pe istoricul lor, ca să îşi adune căcatul cu mâna şi să îşi vadă de treaba lor! Nehoiului îi ducem grija noi, ăştia care aici ne-avem rostul, fie că e cel dintâi ,fie că e cel de pe urmă.

marți, 31 decembrie 2013

That moment when...

           Nu-mi plac pragurile; prag de An Nou, prag de vârstă, prag de indiferent ce...
           Nu-mi place sfârşitul de an. Pentru unii o fi motiv de bucurie, dar, pentru mine e doar cronologie dură şi ireversibilă. Nu am nimic de reproşat anului ce tocmai se duce. Nu pun pe seama unei dimensiuni temporale nereuşitele mele, rateurile sau dezamăgirile. Tot ceea ce nu-mi place cum a ieşit în farfuria mea e din cauza mea, nu din cauza timpului.
           Vă mulţumesc din suflet, celor care aţi răspuns campaniei de colectat jucării. Sunt fericită, nici nu mă aşteptam la un asemenea feed-back. Am colectat foarte multe jucării, unele nou-nouţe, neatinse, vreau să vă asigur că au ajuns exact acolo unde trebuia: la familii cu 5,6,7 copii, unde jucăriile reprezintă ultima cerinţă pe lista de priorităţi, sau unde nu existau deloc. Am întâlnit copii care se jucau cu un adidas rupt, înfăşat în cârpe, sau cu mingi sparte. Acest lucru mă încurajează să menţin cu titlu de permanenţă această campanie, puteţi aduce jucării nefolositoare vouă, tot timpul anului.
           Am avut mult de lucru în cea de-a doua jumătate de an, pe fronturi diferite, teme diferite. Am dat greu simultane, dar am reuşit. Cam mare consumul de energie, simt destul de puternic că nu mai am nici măcar 30, de fapt, nici măcar 40 de ani. Doar că, încărcată la capacitate depăşită, eu funcţionez foarte bine, fără să trec pe avarii.
           Mă bucur că nu mă mai cert, am brusc o înclinaţie pasională către pace. Multora, nu vă place asta, sunteţi obişnuiţi să forjez doar în conflicte. Am tot obosit să vă răspund, când ne întâlnim, că perioada aceea a eşapării combustibilului meu ars violent,  a trecut. Eu , mai mult decât oricine, înţeleg scrisul ca manifestare a sufletului, a traumelor, a dramelor, a zbaterilor interioare. Nu judec pe nimeni care, nemulţumit sau dezamăgit fiind, scrie... Eu ştiu că pentru mine, scrisul a fost într-o perioadă antidotul otrăvii care mă omora încet. Chiar dacă unii pretindeau că sunt o biată nebună desculţă pe net, eu scriam, îmi vedeam de treaba mea. Fiecare să facă ce doreşte şi mai ales, ce simte. Ne asumăm, vrem-nu vrem, aceste stări. Am depăşit acea perioadă, am mai crescut şi eu, am alte opţiuni, alte căi de urmat. Respectuos vă rog, nu-mi mai duceţi grija, eu sunt un om care, deşi incomod şi reactiv, dezvolt nişte calităţi pe care oricine le recunoaşte şi le solicită. Cine îmi încredinţează mie un lucru, un serviciu, ca să-l organizez şi să-i dau o finalitate cumsecade, ştie că nu trebuie să stea cu emoţii. Recunosc asta chiar şi duşmanii mei. Dacă eu nu îmi fac griji pentru mine, nu vă faceţi nici voi.
            Nu ma simt bine când trebuie să fac bilanţuri, dar, dacă tot e bună şi mare cafeaua asta pe care o am în faţă, aş zice că în 2013 nu mi-am făcut prieteni noi, dar am cunoscut oameni de calitate platinum, de la care am invăţat lucruri pe care credeam că nu doresc să le experimentez ( de fapt, mă temeam) şi care m-au determinat să îmi acord mie însămi cea mai mare atenţie şi să fiu cea mai importantă persoană din viaţa mea. Mulţumesc, Simina şi Cătălin Croitoru!
            M-am mai burzuluit eu, pe ici pe colo, m-am mai înfruntat eu cu câte cineva, am ajuns însă la concluzia că viaţa e prea scurta, ca s-o chinuim cu sentimente negative. Nu, n-am ajuns nici chiar Maica Tereza, dar mă simt perfect când nu trebuie să înfrunt o ofensă sau să reacţionez violent la stimuli violenţi.
             Sunt şi situaţii când trebuie, dar nu pot să răstorn căruţa pe loc, una s-a petrecut chiar ieri, când mă aflam în biroul unui domn director de marketing sau de de toate, care domn m-a făcut să mă simt prost într-un magazin. E a doua oară, domnu' Zeamă, din cauza dumitale n-am călcat prin Big Smart vreun an, iar acum n-o s-o mai fac deloc, pentru că e nevoie de ceva mai multă calitate din partea ta, ca să mă iei în balon pe mine! Răducu te-a învestit cu o funcţie onorabilă, dar îi faci o defavoare crâncenă, purtându-te ca un mârlan.  În prezenţa unui colaborator al magazinului şi mai ales în incinta magazinului, nu mi-am permis să te pun la punct, dar o să ne reglăm replicile, te asigur! Dacă era să mă dea grămadă toţi aroganţii spoiţi cu oleac de cultură, nici nu mai ieşeam din casă!
          În fapt, voiam 100 de sticle de şampanie , iar pe raft erau doar 16. Am întrebat dacă mai sunt, mi s-a promis că se poate face rost de cantitate, distribuitorul a spus că în clipa aceea nu mai disponibil nimic, deci nu se putea face rost , colaboratorii mei m-au anuţat că au găsit la Siriu iar domnu' director m-a luat imediat în balon cu politica achiziţiilor, a dat-o cu direcţie spre primărie... Eu acolo eram să cumpăr ceva. Dacă nu aveai disponibil, nu era cazul s-o înfăşori în frust. Nu mă confunda pe mine cu fetele de la raft, care sunt obligate să îţi simta autoritatea de care eşti aşa de mândru şi cu care striveşti! Mie nu mi se dărâmă poarta de tine. Abia când am ieşit afară mi-am dat seama că, având în vedere dispreţul pe care îl ai faţă de instituţia în numele căreia cumpăram marfa, mă puteai lăsa cu ochii în soare. Am preferat sa spun "multumesc pentru intentie, totusi" si am tinut in mine replica. Ai fi fost in stare sa chemi paza, daca-ti spuneam ca esti nesimtit si nu ti-am dat motiv sa ma scoti la lectie. Data trecuta m-ai luat pe sus cu potera magazinului , cum ca am spart o tava de 3,8 lei, din plastic, de parca eu as cumpara asa ceva ! Nici nu o atinsesem. Am platit-o, dar tot impertinent te-am considerat, pentru ca ai fortat situatia.
          De preferat să îl contactaţi direct pe Radu Bularcă, dacă doriţi ceva anume de la magazinul acesta, el are şi o educaţie care îl recomandă pentru dialog. Pentru relatia cu clientii, poate n-ar fi rău să scoateti pe altcineva la uşă. De Big Smart îmi pare rău pentru că acolo găseam răcoritoare Bundaberg, cred că eram singura consumatoare, dar, nici un bai, comand pe net.
          Uite aşa sunt eu silită să aleg alte magazine, din cauza unor şmecheri care îşi studiază dialogul în oglindă, deşi mi se pare civilizat accesul la raft şi Big Smart e cam singurul pliat pe cerinţa asta. Resursa umană ne omoară.
          În rest, un an acolo, ca şi ceilalţi care au trecut. Se înmulţesc amintirile, asta înseamnă că îmbătrânim. Artificiile şi şampania, veselia de Anul Nou.... la asta se rezumă totul, la o arhivă mobilă a timpului.
          Vă doresc tuturor, prieteni sau duşmani, să faceţi alegeri inspirate în noul an, să găsiţi soluţii pentru toate problemele voastre şi să fiţi sănătoşi, mai ales! Cititorilor mei din strainătate, celor cu dor de casă, vă doresc putere şi răbdare, într-o zi vă veţi întoarce acasă! Recunosc, eu nu aş fi putut sta depare de casă nici o săptămână. Keep walking, my friends!
           LA MULTI ANI !

       

marți, 12 noiembrie 2013

O jucărie descoperă un zâmbet

Deschidem o nouă campanie umanitară, în scopul colectării de jucării, jocuri şi cărţi pentru copii.

joi, 7 noiembrie 2013

De ce nu poate face gura performanţă, simultan, în mai multe planuri


              Să profităm de faptul că suntem beneficiarii unei zone montane superbe (beneficiari înseamnă că avem voie s-o privim şi să facem poze, ca să le punem pe facebook) şi să învăţăm în câţiva paşi simpli, nişte dendrologie.
               Eu mă simt privilegiată, am făcut materia asta în liceu, cu moş Rădulescu, Dumnezeu să-l tot ierte, căci ce mişto era la ora lui, omul fiind surd şi nu-şi găsea mereu baterii pentru aparatul auditiv... Chiar daca în ora lui exersam cântatul la chitară pe după dulap, am reuşit să învăţăm şi vreo sută de denumiri latineşti, care nu ne-au folosit niciodată, dar ne-au lăsat impresia că planeta respiră mai relaxat şi se află mai în siguranţă cu noi.
              Există şi varianta rapidă pentru a stăpâni nişte noţiuni de specialitate, între două orale olimpiene, este recomandată şi creează un uşor avantaj secretarelor asistentelor din subordinea patronilor de exploatări forestiere (mai ales străini). Ei, nu săriţi aşa de pe raftul cu moralitate, că nu v-am făcut pe toate curve; un procent considerabil de 0,4% sunteţi fete serioase, tobă de carte.
              Azi vom învăţa termenii "PUIŞ" şi "LUPĂ". Nu, n-am anagramat literele la cel de-al doilea cuvânt, sunt la locul lor. Doar că lupa, în cazul nostru, îngroaşă rândul omonimelor.
              Mă ştiţi că-s o tipă narativă şi delicată ca drujba, aşa că am să vă descriu sursa acestor doi termeni greu încercaţi de Dex, dar atât de natural lepădaţi printre buzele discret conturate cu dermatograf negru, ale unei doamne.
              O săptămână întreagă am făcut naveta la Buzău. Dus - cu microbuzul, întors - cu trenul. Cu microbuzul e plictisitor, cu trenul e examen pentru admitere la Bălăceanca, one way ticket. Două zile la rând am avut onoarea să stau faţă în faţă cu o doamnă cam de vârsta mea, deci cvasi-pensionară, care avea pantalon din vinilin, cizme din vinilin peste genunchi, o bluză cu 3 numere mai mici, de se chinuiau ţâţele, nehotărâte, încotro să se înghesuie: în interior, sau în exterior. Părul era adorabil; nespălat, încărcat de fixativ, tapat violent sub forma unui cuibar de condor. Buzele?!?! Pfuaaa, pe metrul frumoasei melodii : buzele taleeee/ două petaleeee, erau bordo, conturate cu dermatograf. Unghii mari, jegoase şi cu oja sărită. Băi, ce mai încolo şi încoace, moartea pasiunii cu ylang-ylang...Cat-woman cu de-a sila! Slavă Domnului că nu era parfumată, nu vreau să ştiu ce parfum ar fi ales, presupun că nu Black Afgano de la Nasomatto sau Jasmin du Malabar de la Rance.
               Diva era navetistă. Îl pune dracu pe unul, consătean de-al ei, să se aşeze lângă ea şi s-o întrebe de preţul lemnului de foc. Ea răspunde care este preţul , dar precizează că nu au deocamdată lemn pe stoc, în rampă. Deduc brusc că lucrează la vreun gater sau ceva. Omul insistă: Da' de ce nu aveţi acum, nu se taie? Parcă e o perioadă în care se taie, ha? Numa' iarna se taie. Ea, superior întărâtată: Normaaaal că-s nişte perioade, nu taie fiecare de capul lui. Decât toamna şi iarna se taie, sunt nişte reguli. Omul insistă: Da' chiar, de ce? Dintr-o dată tot vagonul a devenit atent la explicaţii, eu mă simţeam cea mai proastă din curtea şcolii.... şi fulgerul loveşte mortal: Nu e voie să tai primăvara şi vara că strici puişul. Îmi obligam corpul să funcţioneze la nişte parametri de avarie, măcar, dar nu mă mai asculta. Simţeam că îmi zboară arterele de la locul lor. Mă las pe spate, resemnată, speram să se calmeze ăla care a întrebat, dar i se părea şi lui ceva ciudat şi insistă: ce-i ăla puiş? Răspunde un adolescent  care butona un Iphone: las-o bre-n "#¤& mea, că parcă eşti la Vrei să fii miliardar, nu vezi că asta-i varză? Cine dracu a auzit de puiş?
                 A doua zi, diva era prezentă o canapea mai încolo, lipsea adolescentul, dar apăruse un alt domn, fost contabil respectabil pe Valea Buzăului. A luat-o ăla la interogatoriu: Şi ce mai face şeful dumneavoastră? Ea pierde ritmul respirator, se hiperventilează la auzul numelui şefului şi răspunde: bine, alea-alea... Omul zice că ar vrea nişte lemn rotund, pentru construcţii ceva, voia o dimensiune anume, ea loveşte: fata de la cubat a născut, mă ocup eu, dar lăsaţi-mă două-trei zile, să am timp, că măsurăm manual, cu (c) lupa.
...
asta e clupa
                M-a găsit naşul în vagonul fără căldură, m-a poftit curtenitor în vagonul încălzit, i-am răspuns: tolerez mai bine frigul decât boarfele decidocte. E perfect, mă simt bine aici...
             

duminică, 3 noiembrie 2013

Dacă nu ştii să foloseşti un tirbuşon, nu-l părăsi pe bietul bărbat!

Pe bărbat îl preţuieşti abia după ce-l laşi. Am plâns de ofticată că l-am lăsat şi m-am întors acasă, pentru că m-am lovit de cea mai dură încercare, fără el alături. Am făcut toată bucătăria numa' fărămiţe de dop de plută, am scobit mai rău ca după aur, într-un dop foarte tare şi deloc cooperant, de la sticla de ALHENA Chardonay alb, ăla cu indicaţie geografică autentică.
Amărâtule şi nenorocitule, azi a fost singura dată când ţi-am recunoscut autoritatea si puterea! Fără tine nu pot scoate dopul de la sticla de vin...

vineri, 4 octombrie 2013

Călător-visător cu BeZeNeul

          Am fost la nişte cursuri, săptămâna asta. Gata să mă pictez pe ochi ca indienii şi să îmi leg pene de corb în păr, de sictirul cursurilor. Am crezut că e la fel ca la toate celelelate, unde participi ca să afli lucruri pe care le ştii deja. Parcă v-am povestit experienţa din vară, când mi-au căzut nervii pe jos că mă scol la 5 dimineaţa şi ajung la 7 seara înapoi acasă, ca să învăţ lucruri pentru care aş putea să ofer meditaţii. Drace, de data asta am nimerit nişte cursuri mişto, aş fi vrut să mai dureze un pic. 
           Eu o să vă vorbesc despre tren, ca în filmele româneşti în care trenul e lait motiv, dar fac o paranteză despre cursurile astea , la care am învăţat că trebuie să fii nesimţit ca să te duci la uşa unui angajator , de regulă din domeniul serviciilor publice şi să miorlăi pe nas, ca telefonistele, că vrei serviciu, dar să nu ai măcar un ciot de concept sau de idee în sensul dezvoltării serviciului ăla public. Nu cred că îmi iau vreo beşteleală de la primar, ba chiar doresc să-i sintetizez cum au decurs cursurile astea, pentru că am şi nişte idei, pe care, dacă nu le aplic, mor.  Ele se referă la înfiinţarea de servicii noi pentru comunitatea ta, cu resurse, cu surse, cu nevoi...şi  partea interesantă e că, abordate interactiv sunt imediat dezvoltate şi devin subiecte pasionante. Eu mă ştiu o tipă creativă, dar nu m-am aşteptat chiar să dau pe dinafară, de aceea mi-a plăcut rău de tot la curs. 
            Deci, drăguţelor care doriţi un "servici" , mai ales la primărie, că e de stat şi se freacă scaune cu curul (asta e părerea celor din afară), mai ales dacă habar nu aveţi să lucraţi cu un Excel, dar ştiţi să treceţi printre buze tot Nehoiul şi să vă văitaţi că ce vă mai plictisiţi, mergeţi la cursuri şi aruncaţi-vă pe Granturi, veniţi la primari cu idei pentru comunitatea voastră, nu aşteptaţi deblocări de posturi, şi poate primarii vă bagă în seamă şi vă citesc mapele de idei! Eu risc şi-i spun primarului: Domnule, când vin doritorii cu cereri de angajare, spune-le să-ţi prezinte nişte proiecte concrete pe care ei le-au gândit, cum le-au identificat, cum le-ar dezvolta... şi atunci vezi care e bun să umple scaunul la primărie. Ca să nu mai zic că le-aş cere tuturor salariaţilor, da' mă scuipă unii dintre ei, aşa că tac.
....
            Trenul.... azilul sufletelor nostalgice
            Am ales să mă întorc acasă cu trenul de seară, cu trenul navetiştilor, "ţuicarul" sau "BZN-ul". De 13 ani nu am mai mers cu el. Îmi era dor. Am cam alergat până la gară, ca să-l prind, mai ales că pe Colonel Buzoianu e o nebunie, toate maşinile sunt parcate pe toată lăţimea trotuarului şi trebuie să mergi pe carosabil. Până la gară e tot o comunicare prin semne şi limbaj corporal cu şoferii isterizaţi.
             Am intrat în gara Buzăului, era să ţip. Aia nu mai e gară. E un fel de hol de trafic între centru şi liniile de cale ferată, dar nu mai are nimic din ceea ce era cândva gara. Unde exista un anumit zgomot, o anumită faună, o anumită repartizare, se auzeau vocile sparte ale casieriţelor... 
            Am ieşit repede, spre linii. Trenul meu pleacă tot de la linia 20 şi acum. Drumul spre linia 20 era o frumuseţe, gard viu, ţâşnitori, cinematograf... acum e o ruină, totul. Scenariu postapocaliptic. La linia 20 te aşteaptă o drezină roşie, horror, cu 2 vagoane. nu are locomotivă, e ca la anelide, ca să evit cuvântul limbric, nu ştii unde e capul şi unde e coada. Urc în tren, măcar e cald şi e curăţel. Pe pereţi sunt nişte desene, nu îmi dau seama ce suport grafic au, nu pare hârtie sau plastic, ci un placaj ceva. Reprezintă nişte animale ciudate, mutante, nişte struţocămile sau privigheciori, adică au corp de iepure şi cioc de raţă sau corp de pasăre şi cap de iepure, nişte hidoşenii cu tupeu de artă, cam ca la Hieronymus Bosch, îl ştiţi, ăla lovit în tâmplă, de picta pornoşaguri şi hidoşenii. Mă rog, la ăla era artă, cică. Asta e o artistă tristă, o cheamă Anna Ostrowska.
            Plecăm din Buzău şi pe un parapet de beton, scris cu grafitti, ni se urează drum bun, sau cred că ăsta e mesajul, că scrie, mare: M...e la tot trenul!
            Doamne fereşte, la Simileasca -Buzău Nord, gara e  o şandrama distrusă. Buruienile au cuprins tot, dărâmăturile dau un tablou sinistru. Dintre buruieni apare o divă, i se văd din tren desenele de pe unghii, la fel şi conturul buzelor. Ţine foarte sexi paleţica aia verde de i-o arată mecanicului. E incredibil cum poţi să fii muiere şi să stai într-o speluncă fără să ştergi şi tu geamul de la biroul tău, să vopseşti o uşă, chiar cu vopseaua din banii tăi, şi nu poţi rupe şi tu nişte scaieţi care au intrat pe geam înăuntru.
             Toate gările sunt sinistre, nu mai au ţigle, nu mai au uşi, geamurile sunt astupate cu obloane din pal. Dalele pătrate din piatră nu se mai văd. Gara din Măgura, draga mea gară, frumuseţea copilăriei mele, e cel mai înfiorător loc ! E distrus totul. Călătorii şi navetiştii se dau jos din tren şi îşi fac cărare printre buruieni. N-aş putea să spun care e cea mai îngrozitoare gară, însă e ciudat că toate au uşile scoase. Doar atât, la Pătârlagele e mai întreagă, un geam termopan şi nişte scaune într-o sală de aşteptare. Cât era de frumoasă Valea Buzăului, pe firul căii ferate! 
               La Nehoiu, nu mai comentăm, că ştiţi care e gara acum, da? E asta, o polată.
               Navetiştii nu mai sunt ce erau odată, lumea e mai preocupată, mai morocănoasă, grăbită spre nicăieri....
               A! Era să uit, zgomotul roţilor de tren nu mai este acelaşi. Când a trecut pe lângă mine un tren de Suceava, era să-l salut, ca pe Transsiberian. Ăla era tren, avea locomotivă şi se zguduiau şinele când trecea. Dar când a trecut trenul de Brazi - Bucureşti, era să ţip! Un animal din fiare vechi, ruginite, nu urci în el dacă eşti normal la cap.
             A fost o experienţă traumatizantă, dpdv al parcursului, al lucrurilor pe care le-am văzut pe geam. Trenuleţul e ok, nu mă plâng foarte tare de el, dar ceea ce vezi pe geam e şocant. O călătorie-azil; nu de bătrâni, de nebuni.

vineri, 27 septembrie 2013

Viitorul sună bine.

         Ordinul "Steaua Bobociadei" în grad de majoretă, acordat anul trecut, se retrage.
         Vă amintiţi că anul trecut, după Balul Bobocilor, am lăudat nişte fete majorete, mai ales pe una dintre ele, o zvârlugă... Luaţi-mă la pietre, care îi cunoşteaţi adevăratul potenţial şi îmi zîmbeaţi ironic, când o lăudam.
          Frate, s-a aprins satul, s-a încins internetul, o fătucă de 12 ani, băştinoasă de-a noastră, rupe audienţa cu câteva poze şi nişte filmuleţe! Am trecut cu vederea, apoi am glumit la Bogdan pe wall, parodiind principiul lui Lavoisier : "astea nu sunt curve, ci doar se transformă". Na, trebuie să avem şi pornoşaguri, există şi ele în piramida trofică.... asta fără să ştiu cine e fătuca. Nu că s-ar schimba ceva dacă am aflat ]ntre timp, pentru că e lege scrisă cu ADN, parcă am mai enunţat-o o dată pe blog: MAMA, MATRICEA, te urmăreşte toată viaţa. Nu exişti, ca femeie, în afara modelului tău matern, poţi să fugi la Polul Nord şi să-ţi petreci restul vieţii pe o banchiză, genele moştenite de la mamă vor fi mereu acolo, în cele mai nesuferite locuri din tine! Dacă mama n-a cantat in corul bisericii, nici tu nu poţi să ajungi pianistă şi nici traducătoare de texte biblice.Ştiţi, e ca şi cu gleznele, trebuie musai să te naşti cu ele subţiri , ca să le ai astfel.
          Nu comentez  ce face duduia, asta e generaţia pe care ne bazăm, iar noi o pregătim arătându-i cum se otrăvesc apele,  cum dispar pădurile,cum se ucid câinii şi cum ne furăm organele.
          O singură obligaţie are mama acestei fete, pentru că, poate nu ştie, dar, la momentul acesta, tot Nehoiul fierbe, reverberând şi ceva amintiri...
          Drăguţă, onoarea ta oricum nu mai poate fi reperată, şi nici clondirul cu mastică, dar scuteşte-ţi bărbatul de umilinţă! Ştii cât e de sfâşietor pentru un tată de fată, să meargă într-un anturaj format numai din bărbaţi, şi ăia să-i spună că au văzut-o pe fata lui pe youtube, frecându-se cu prepeliţa de o uşă ?
          Nu te întreabă nimeni de ce nu eşti cu ochii pe fată şi de ce are cameră de luat vederi, deşi, poate dacă aş fi profesorul ei de sport, te-aş întreba de ce vine copila aia cu aţa-n cur la ora mea. Fata nu are o vină prea mare, dar tu, du-te pe viaduct la Giurca şi vezi ce perspectivă ai. Femeie, lăsând gluma şi jena la o parte, nu aştepta până când o s-o găseşti în vreo râpă, mutilată, explică-i că nu mai sunt bărbaţii ce erau odată...!
         Dar, cum spuneam, varietatea asigură echilibrul în natură

joi, 26 septembrie 2013

Facebook. Please wait, scanning in progress...

           N-ai facebook, eşti degeaba, chiar şi Curtea Constituţională ar decide asta.
           Eu am cont de vreo doi ani şi ceva, m-am ţinut tare cât am putut şi până la urmă am (de)cedat tentaţiei, manifestând o rigurozitate, totuşi, în selecţia contactelor. La început a fost doar echipa de comentatori premium de la Academia de Trolling DC (fără mişto, chiar mediu academic în domeniu, la vremea aia), după care am mai scăpat pe câte cineva în listă, mai din oraş, mai dintre foşti colegi... Periodic are loc pieptănarea furminator a listei, adică mai scot pe câte cineva, ca să intre alţii, având în vedere că am decis să nu treacă niciodată de 150, ca număr.
          Mă interesează persoanele cu care am dialog de un oarecare nivel şi cu un simţ al umorului considerabil, asta e fundamental. Moartea mea, să dau block! Deci am o listă mai mare decât cea a asistaţilor sociali din Vaslui, cu blocaţi. Ei sunt la beci deoarece consuma prea multă cafea, sau nu consumă, sau se înfierbântă politic, sau religios, sau social. Pe mine mă interesează o împrejurare în care să râd, să mă simt  bine, să mă dezleg de spaime,  traume sau probleme cotidiene, nu am chef de join my cause ca sport extrem.
          Sunt cam zgârcită cu cererile din Nehoiu, recunosc. Mi se pare aberant să vrei să fim prieteni pe facebook, dacă nu ne salutăm când ne întâlnim, nu avem ce împărţi în viaţa reală de contact direct. Nu poţi rămâne în lista mea dacă nu ai nimic de spus. Dacă eşti hater sau stalker, dacă doar te zgâieşti la poze şi la comentarii, iar nu merge.
          Am o oarecare bucurie când văd că tinerii mă agreează şi ar intra în comunicare cu mine, mai ales pe problemele lor specifice, observ asta după numărul aprecierilor lăsate la prietenul nostru comun, artistul fotograf Leytto. Ei au probleme multe, intr-adevăr, şi sunt uşor degringolaţi, dar nici nu poţi interveni brutal, pentru că au reacţii diferite şi mecanisme diferite de abordare. 
La un moment dat a fost mediatizat un tânăr care s-a trezit hodoronc-tronc să se pozeze în uniformă SS. Am constatat că aproape toţi ştiu că nazismul a fost ceva de porc, dar foarte puţini ştiu care au fost dimensiunile incredibile ale curentului.
           Un tânăr îi liniştea pe ceilalţi cu explicaţia: vezi de treabă, au fost multe sisteme de-a lungul istoriei care au ucis în numele unei cauze, nu e nazismul cel mai naşpa. Poate nu li s-a spus că nazismul nu a însemnat o tehnică militară mişto şi un război sau două. Tinere, dacă nu erai blond cu ochii albaştri, aveai testiculele smulse şi aruncate, te păstrau doar ca animal de povară, iar mama şi tata erau imediat făcuţi săpun, nu mai încurca tu leninismul şi stalinismul cu atrocităţile de care a fost în stare Hitler. E drept, fiecare are rolul lui, nimic nu e întâmplător pe pământ, dar cauza şi efectul sunt elemente greu înţelese în mod separat, în afara fizicii.
              Alţi tineri exhibă cu tatuajele. Fără linii moralizatoare şi rigurozităţi de tip religios, aveţi mare grijă în ce zone vi le faceţi! Veţi constata că angajatorii vă vor spune, la interviu: mulţumim, rămâne să vă contactăm! Faceţi ce prostii vreţi voi, până la 20 de ani, dar fără să lase urme. Nu există modelul standard sau ideal de angajat, dar rebelii, mai ales cei fără cauză, au fost şi vor fi întotdeauna pe banca rezervelor. Pe rebel îl împiedică însăşi structura lui să avansese.
...
              Fetelor, toată vara v-am văzut machiate şi pensate într-un fel îngrozitor, creepy / freaky, toate arătaţi la fel, nimic personalizat, nimic natural... Nu vă uitaţi pe profilul unui stilist make-up şi gata, aia e la modă, aia ştie el să facă, aia vreţi şi voi! Renunţaţi la ororile alea de sprâncene urcate vulgar şi răsfrânte, că sunt urâte cu draci! Uitaţi-vă pe revistele de gen, vedeţi vreo sprînceană atât de vulgară? Şi machiaj de centuristă? Toate sunteţi frumoase, tinere, de ce trebuie să vă agresaţi faţa cu nişte detalii înfiorătoare? De ce trebuie să arătaţi ca mama vitregă? Nu impresionaţi pe nimeni, băieţii vor prefera calinele, silfidele, în nici un caz acvilele şi bufniţele. Întotdeauna faţa voastră vă va spune cum s-o aranjaţi, aveţi încredere în voi! Iar dacă sunteţi blonde, sprâncenele nu au voie să fie negre. Dumnezeule, nu mai zic de unghii!!!! Le faceţi să arate ca nişte grădini, dar sunt nişte unghii, ele pun în valoare, nu doar mâna, ci întreaga personalitate! Unghia nu trebuie să spună o poveste, ci doar să-i dea titlul.
              
             Un alt motiv pentru care nu intraţi în lista mea este că nu ştiţi sau nu vreţi să scrieţi corect. Dacă ai scris "k" în loc de "ca" sau "dc" în loc de "de ce", eşti out! Şi insist să vă reamintesc, mai ales celor care vă lăudaţi că vorbiţi engleza de rupeţi, că "poop" înseamnă căcat. Consultaţi dicţionarele. 
Mai e categoria preţioşilor, a vedetelor,care aşteaptă laude, comentarii, atenţii, pupături de mâini.... M-aţi nimerit nasol, am 3 idoli în viaţă şi nu am de gând să măresc lista. Am vipuri în listă, senatori, popi, doctori, dar nu cânt ode, nu pup moaşte şi nu le las buchete de flori pe wall. Comunicam normal.
Am simţit că e momentul să vă fac precizările astea, pentru că am peste 300 de cereri în stand by, dintre care 100 din Nehoiu şi nu ţine de aroganţă faptul că nu le onorez, ci de compatibilitate. Mulţumesc pentru înţelegere!