uşa de la intrare

joi, 24 decembrie 2009

It's Christmas again ! I'm peaceful ! I'm happy !

Să aveţi Sărbători Fericite ! Tuturor vă urez de bine ; să fiţi sănătoşi şi să treceţi cu umor peste toate piedicile! LA MULŢI ANI !



luni, 21 decembrie 2009

GRINCH IS BACK IN TOWN !


Gata, am depăşit cu toţii momentul 1 Decembrie, s-au strîns sutele de steaguri de prin pomi, şi s-a pornit piticul pe decorat oraşul pentru Crăciun. Eeeeeee! Acuma-i atunci! A făcut iar şezătoare cu dizainerele aferente primăriei, s-a pornit urgie de uragan de idei, mai ceva ca Wilma, şi când a încetat, a răsărit oraşul împodobit de Crăciun. E posibil, nu ştiu de pe surse, dar presupun, că anul acesta de Crăciun, piticul l-a invitat pe Grinch în oraş, că sunt cam de aceeaşi categorie, ar putea candida la "Zece pentru Groenlanda"; să li se dea câte o banchiză şi să stea acolo.
Bun! Ies şi eu în down-town, a doua zi după ninsoare. De fapt, eram în trecere. Cu vreo 200 de metri până la locul unde este amplasat strategic bradul oraşului( pe modelul: "După blocuri suntem noi...."), mi s-au acumulat emoţiile. Şi risc un pariu că bradul e strâmb şi anul acesta, al 5-lea consecutiv. Mai trebuie să vă spun că l-am bătut la cap pe pitic în fiecare an să pună macaraua de la Electrica să-l îndrepte? Anul trecut, după viscol, era aproape prăbuşit, şi abia după ce l-am dat la toţi dracii, a venit scula de la Electrica şi l-a îndreptat. Nea cutare ăla de însoţea convoiul ( că ei vin câte cinci şi se urcă numai unul în nacelă) boscorodea că el nu e Moş Crăciun, că nu e treaba lui să pună brazi, se tot rupea în nişte figuri de ziceai că nu i-a venit ciclul luna trecută! Nea tătuţu, las că nu mergeţi voi în pierdere, şi v-a plătit piticul deplasarea, că nu veniţi voi moca, şi de obicei sunteţi plătiţi invers proporţional cu munca prestată.
Revenim la brad. Staţi să-i şi pun poza. Vă rog să faceţi bine să daţi clic şi s-o vizualizaţi la mărimea corespunzătoare, ca să nu-mi aud vorbe că am înclinat eu obiectivul. Se văd muchiile Casei de cultură, deci nu are înclinare stânga. Nu, bradul e strîmb din creştere; de la jumatea tulpinii în sus, e liană.Are şi nişte contraforturi la tulpină pe unghiul de înclinare ( ai văzt, domnu arhitect, ce frumos vorbesc? Ca din cărţi!) Mă iau degeaba de arhitect, că la amplasare şi împopoţonare n-a fost el, au fost vreo alţi zece meşteri mari, calfe şi zidari. Treabă efectiv, nu făceau decât doi, nea Marcel şi ăla mic, electricianul, în rest frecau mălaiul p-acolo...Care o fi fost fizicianul care a descoperit că parul ăla rezemat de tulpină , împiedică definitiv căderea bradului? Raportat la înălţimea lui, parul e un fel de a cinşpea roată la căruţă. Unul stătea cu mâinile îndesate în buzunare, şi cu pelvisul aruncat înainte ca Nae Pistolaru, sigur la el se referea un comentator de-al meu de pe blog. Adevărat funcţionar cu atitudine. Atitudinea i-a rămas din era pre-administrativă, când înregistra performanţe şi făcea carieră în alt domeniu,dar tot în zona Casă de cultură. Acum... eu îmi prezint scuze celor care chiar au îngheţat muncind la pomul ăla caraghios, dar au muncit degeaba, aiurea!
Aşa, şi hopa că nu mai sunt podoabele de pom anul ăsta. Cum dracu să mai fie, dacă, în fiecare an, vine câte-o doamnă "cadru didactic" şi ţuguie din buze că vrea şi ea pentru serbare nişte globuri, nişte beteală, nişte instalaţii, pe care uită să le returneze, aşa că piticul a rămas cu nişte ciufulite de ghirlande absolut albastre şi galbene, că sunt de pe vremea când era căzut în şpagat după Scutaru, care, pe unde trecea, trebuia să vadă galben şi albastru. Pe stâlpii din centru sunt nişte "comeate" , tot albastru cu galben.Dă-le-n ma-sa de comete, că le-ai luat pe toate la fel, de zici că vedem cu stroboscop! Tătuţu!!! N-ai înţeles nimic de pe lumea asta! La evenimente care presupun sobrietate ,tu faci sorcovă, ca fustele chivuţelor, iar la Crăciun, unde trebuie să bagi culori cât ţine spectrul, faci tu auroră boreală de Nehoiu. Şi instalaţiile dintre stâlpi, le-ai pus ca " pişatul boului", că e desuetă expresia "funia în sac"; n-au o linie, n-au un rost. Acesta este orăşelul copiiloooooor? Iar ai scos mobilierul care e de-odată cu ţara: piticii de gips, aleşi de mîna ta selectivă, de la nenea care vindea pitici de grădină, acum 10 ani; Albă-Ca-Zăpada nu mai e, că anul trecut a căzut o fetiţă cu ea, când a vrut s-o pupe. Avem în schimb tobogan, că e mai mare distracţia să se dea copkiii sub un an pe gerul ăsta, şi una bucată " căsuţa păpuşii" din plastic, în care încape un copil de 3 ani. M-ai rupt cu orăşelul! Dacă aveai bun-simţ, nu mai scoteai ororile astea afară. de remarcat reclama la drujbe, lângă castelul prinţesei, şi treptele necurăţate de zăpadă, unde se joacă stimaţii copii. Ruşine! Ai nepot isteţ, aflat la vârsta întrebărilor care încep cu : "de ce", nu ţi-e teamă că te întreabă de ce bradul e strâmb? Copiilor nu le plac lucrurile aiurea, ei ştiu despre brad că e etalon pentru verticalitate (drept ca bradul), că dacă zic erectibilitate, zici că sunt scabroasă, dar ăsta e termenul corect. De atâtea ori ţi-am zis că se pot face lucruri foarte frumoase fără risipă de bani, dar ţi se rupe basca ţie de bani, că ai de pe la sponsori pentru Sărbători. Agenţii comerciali şi administratorii de firme fac donaţii de Crăciun, pe care le adminsitrezi tu ca un bun gestionar de fonduri, adică pleci la cumpărături pentru copiii oraşului, flancat de două doamne, obligatoriu de la şcoală , care se schimbă cam la doi ani,desigur, şi nu uiţi , în treacăt, să le iei câte un cadou generos. Când zic generos nu mă refer la bomboane Poiana. Pentru noi, salariaţii, punga doldora de napolitane, biscuiţi, margarină Linco, paste făinoase, bomboane de pom şi nelipsita pungă de cafea, singura pentru care ne bucurăm.
Anul trecut m-am lipsit de punga piticului şi i-am dat retur. La mine nu s-au ajuns agendele şi pixurile, şi m-am tăvălit pe jos de invidie faţă de cei care au primit. Pitic scârbos, esenţa Crăciunului e " dăruieşti şi primeşti". E greu să faci traducerea, e pentru iniţiaţi, nu te strofoca, nu-ţi lua neuronii la palme!
Aşa, şi mai urmează momentul de mare emoţie, la cumpăna dintre ani, ca să folosesc şi eu expresia asta pe care o urăsc, pentru că e aproape obligatorie. La miezul nopţii de Revelion, orăşenimea se adună în faţa Casei de Cultură, să-şi ureze La Mulţi Ani. Piticul iese ca o gazdă impecabilă, cu nelipsita şampanie de piersici sau căpşuni. Adică chestia aia spumoasă care nici măcar nu e obţinută din fructe. Hai că aici sunt deja neam-prost, că doar n-o da şampanie Aisne!
Aaaa, am uitat să precizez că anul acesta nici n-am mai primit plasa cu napolitane şi biscuiţi Picnic de la pitic. Gata să mă tai cu lama pe lung, de supărare! M-a atins curentul Emo.
La închiderea ediţiei: indicatorul cu "autovehicole", de lângă primărie, e tot acolo, necorectat. Probabil a făcut referendum şi au zis profele de limba română că e corect. E! Atunci, nu mă mai bag, că e cu aviz de specialitate.

joi, 17 decembrie 2009

WINTER'S ARMY




OUTSIDE WAR













BRAVE SOLDIERS













BAYONETS













ARROWS











ARMOURED TANK














ALL QUIET ON THE WESTERN FRONT












STAND-UP AND FIGHT !













duminică, 6 decembrie 2009

Saint Nicholas, the cheat !


Moş Nicolae trişează! Deci e politician la origine. V-am spus că n-am o relaţie prea cordială cu el, şi nici cu frac-su, Moş Crăciun, dar i-am mai dat o şansă anul ăsta. Şi-a irosit-o.
Se face sâmbătă seara. Sărim pe crema de ghete, pe raftul cu încălţăminte. Lustruim, spălăm şireturi, deci lucrăm la legea lustraţiei. Mă uitam la ghetele lu Shrek, şi mă convingeam că Moş Nicolae nu e drept.A furat startul. El poartă 45. Eu port 35. E discriminare! Mi-am scos şlapii, papucii de casă, sandalele... S-a umplut holul. Ziceai că suntem la Piaţa Traian, de la Bv.
La miezul nopţii rupeam scara, amândoi. Cu vreo oră înainte, ne făceam cale pe la parter, care să aducă apă, care să bage pe foc la centrală. Eram din staffuri diferite ale aceluiaşi Moş Nicolae. Arătam exact ca în copilărie , cu pijamalele mele veşnic scurte ; pot să le iau cu 3 numere mai mari, după câteva spălări ajung deasupra gleznei. Au turul lăsat şi genunchii dublaţi. Odată mi-am luat o pijama foarte sexoasă, bordeliană. M-am îmbrăcat cu ea şi am răcnit în oglindă. Nu pot să port aşa ceva! Nu merge cu şosetele mele flauşate.
M-am aşezat în fund, lângă ghete. Trag cu ochiul la ghetele lu Shrek. Cuplez logica de sărbătoare şi deduc că Moş Nicolae iar nu e corect. Lu Shrek i-a adus, desigur, dulciuri dietetice. N-are voie de-alea "hard". Dar mie mi-a adus din alea de care n-are voie el. Multe! Şi eu nu mănânc dulciuri! Deeeeeci, s-a asigurat şmecherul. Mi le-a adus mie, ca să concaseze el. P-alea dietetice o să le mănânc eu. Au gust de săpun. N-am mâncat niciodată săpun, dar pun pariu că aşa e. Mă bazez pe intuiţie.
Mi-aduc aminte de Moş Nicolae din copilărie. De atunci am stricat relaţia cu el. Niciodată nu-mi aducea ce voiam eu. Într-un an am primit izmene de băieţi. Eram la Măgura, şi la magazin n-aveau izmene de fete. Însă îmi amintesc cu drag de cel mai frumos Moş Nicolae, care nu era al meu, dar pe care mi l-am dorit toată viaţa. M-am dus dimineaţa la un prieten sărac din sat, să-l iau la biserică, că eram amândoi în cor, şi făceam repetiţii pentru Crăciun. Nu puteam scăpa de cor, că tataie era paracliser. Cornel abia se sculase şi-şi privea ghetele. Îi adusese Moşul nişte mere superbe, parcă erau pictate, şi nişte "mieji" (n.t. miez de nucă în zahăr caramel). Şi covrigi. Am murit de poftă. S-a dus nea Doru, unchi-miu, la ai lui acasă, i-a cumpărat copilului nişte ghete şi un fes, şi i-a zis mă-sii să-mi dea şi mie mieji din ăia, că zac. Mi se uscase gura. În fiecare an apoi, Cornel îmi făcea de Crăciun, ştergători din foi de porumb, iar ai mei îi ofereau o pereche de ghete. Ce mult mă bucur că a ajuns foarte bine, Cornel! A muncit vreo 12 ani în Germania şi are cea mai frumoasă casă din Măgura, acum.
Revenim la ghetele noastre. Am umplut coşul cu dulciuri şi nu ştiam ce să mâncăm. Era 1 noaptea. Şi făceam precum iepuraşul: bleeeaaahhh, nu vreau tortuleţ de morcovi...
Am desfăcut un grepfruit din ăla uriaş, drac să-l ia cum îl cheamă, pomello, cred. E foarte gustos. Azi, după ce am votat, fiecare la secţia lui, am tăbărât ca termitele pe dulciuri. Făcusem risipă de calorii la vot... Nu-i spun lu Shrek de miejii mei în caramel, că nu mai scap de el. Aşa am păţit şi cu "colărezii cu lapte". Habar n-avea ce-s ăia şi acum trebuie să-i fac săptămânal. Mai sunt trei ore pân la exit poll şi am emoţii de zici că m-a invitat Obama să fac Crăciunul la Casa Albă. La fel am avut emoţii si în 2004, şi în 2000.... şi, la fel, de fiecare dată am luat o mare clanţă, că a funcţionat principiul : Schimbarea Regelui, bucuria nebunului. Şi acum va fi la fel. Dar toţi avem câte o copie a cutiuţei Pandorrei în sertar...

joi, 3 decembrie 2009

Avem nişte simboluri. Cum procedăm?


Le folosim vrac, indiferent de situaţie , sau de împrejurări, transformându-le în gafe...monumentale.
Exemplu: Se dă ziua de 1 Decembrie; o zi absolut naţională, dar deloc raţională. Anul acesta a picat între două tururi de scrutin pentru alegerea şefului de trib, deci nu i-a dat nimeni importanţă. Nu că s-ar fi consumat mai multă energie anul trecut. Dacă citiţi postarea mea de acum un an, despre Ziua Naţională, am semnalat exact aceleaşi probleme, care s-au repetat anul acesta.
Să le precizez în ordine: După ce a ridicat monumentul eroilor (cu o migală şi cu o trudă mai mare ca a celor care au construit Machu Pichu), piticul a adunat nobilimea şi high-life-ul din Nehoiu şi a trântit inaugurare. Normal că n-am fost pe lista invitaţilor, că eu eram la proscrişi. Am plâns o săptămână, de ciudă , că mi-a rămas de la o rudă mai în vârstă o haină de blană veritabilă, şi eu nu prea am unde s-o îmbrac, ca s-o vadă lumea ! Am ratat deci ocazia de a le rupe nările concitadinelor mele, de miros de naftalină. N-am fost la inaugurare! Am ratat şi blidul de fasole, implicit.
Şi deci mă duc la monument, a doua zi. În prima clipă am crezut că e o glumă ce văd, apoi am crezut că piticul e în vreo delegaţie, plecat din oraş, şi nu a văzut hidoşenia. ( Monumentul e cel din fotografia postată de mine,capturată azi). După care am realizat că de fapt, aşa a dispus el să fie, pentru ca nimeni n-ar îndrăzni să-l facă altfel. Şi mă enervez şi-i zic: Prietene, eu nu sunt arhitect, ăştia sunt puţini şi buni în ţară, nu trei la zece lei, ca ciorapii din piaţă. Şi nici vreo deşteaptă nu sunt, dar am atenţia ascuţită pe detalii de estetică, şi e suficient. În primul rând, monumentul eroilor este un monument funerar, comemorativ. Deci este bine-venit detaliul "cruce", de la vârful lui. Dar, odată ce ai amplasat crucea, nimic, nici un alt detaliu nu mai are voie s-o depăşească, în ceea ce priveşte regimul de înălţime. Mi-a spus un arhitect că se numeşte detaliu de "maximum acro". Deci nu pui steagurile mai sus de cruce, şi în nici un caz în unghi de 45 de grade,ca fanioanele din tribuna de la galerie, pentru că astfel creezi un joc de unghiuri obositor pentru orice tip de privitor. Şi crucea e cruce, n-o sufoci cu alte elemente.Există şi o vorbă: Am pus cruce! Adică, gata, la revedere, până aici am mers! Şi, la fel de bine, este consacrată expresia:"depunere de coroane", sau "au fost depuse coroane"; nimeni nu spune: "s-au aninat coroane" ori, "s-au urcat coroane" pe monument. Oricât de avidă ar fi dorinţa ta de a înzorzona monumentul, nu ai voie s-o faci. Puteai să urmezi modelul troiţei de la catedrală, eventual îţi explica preotul protopop care e modalitatea de a se aranja coroanele, la baza monumentului. Să nu cumva să aud că ai aninat coroana pe monument, ca să n-o fure hoţii, că mă bate gândul să întreb de ce n-ai securizat-o cu sârmă ghimpată sau electrică! Eu încerc să înţeleg şi latura practică a steagurilor alea fâlfâinde ; ele ţin păsările la distanţă şi nu mai vin să-şi lase găinaţul pe marmură. Bine gândit! Te propun pentru Nobelul rezervat ştiinţei. Dar nu era nevoie de atâta risipă de culoare. Sperietorile se fac din două lemne încrucişate, acoperite cu un pulover vechi, ştiu eu unul grena , tocit ,pe care îl are cineva de când era adolescent imberb, şi cu care demonstrează cât e de sărac. Realitatea demonstrează altceva; te îmbraci pe întuneric, tot aşa decorezi şi Nehoiul. Stil "bradul miresei" din zona Nehoiaşu, în secolul XIX...
Piticul părea să înţeleagă ce i-am spus anul trecut, mai ales că am fost bine intenţionată, era vorba de imaginea lui, nu de a mea. Am insistat chiar să nu mai pună drapelele pe corpul monumentului, pentru că, până la urmă, fiind o construcţie comemorativă, se poate lipsi lejer de drapele. Ele pot fi puse pe catarge separate, la un regim de înălţime care să confere o imagine de grup echilibrată...etc. Oricum, la 3-4 metri de monumentul din marmura(vezi poza), este un stâlp din lemn crăpat, vopsit cu albastru, care are funcţie dublă, de catarg şi stâlp de iluminat public URBAN. Deci nu puneam un stâlp vechi de lemn, lângă marmură albă, şi la 50 de metri de centrul Nehoiului, nici dacă mă ruga mama. Măcar îl vopseai cu creuzot, părea mai natural( oricum pregăteşte rapid vopseaua roşie, că săptămâna viitoare, îl revopseşti!) Plus că pe monument chiar nu are ce căuta drapelul UE. Nu era nevoie să mă creadă piticul pe mine, ci să consulte nişte reguli de heraldică, pe care e obligat să le cunoască, pentru că el foloseşte frecvent însemne statale. Bun, deci după ce i-am explicat că nu e în regulă cu monumentul ăla, a dispus să fie date jos steagurile, şi, un an de zile nu le-a mai pus. Anul ăsta, în preziua Sărbătorii Naţionale, a făcut o glumă de doi bani, şi a dispus să fie arborate iar pe monument, cu precizarea: Ia s-o vedeţi p-aia ce sare de fund în sus, şi se aprinde toată!" Păi, măi, buburuză mică, tu te faci de big caca, nu eu! Slavă Domnului, eu ştiu ce culoare trebuie să aibă ciorapii, geanta, şi ce mai pun eu pe mine, dar ,din monument nu faci sorcovă, doar ca să vezi dacă am eu bufeuri! Înţeleg că nu ai arhitect, şi că băiatul care se ocupă cu urbanismul la Nehoiu are tangenţă cu arhitectura, cam câtă am eu cu wind-surful, dar apelează, prietene la un arhitect născut, nu făcut! Dă-i celui deja angajat salariu,dă-i treij' de sporuri, dă-i şi noroc în viaţă, dar nu-l lăsa să se joace cu planşeta, că ne crapă capetele! Am mai avut discuţii pe tema asta, că de-aia nu mai vorbeşte ăla cu mine, şi se uită ca la spatele casei, de zici că i-am cerut pomană. Şi cică să-mi văd de cărţile şi de poeziile mele. Nu vreau să fiu toxică acum cu el, că-i pică molarii dacă formulez doar o singură frază, dar, oameni buni, unde e interzis teritoriul, nu vă daţi experţi! Solicitaţi unul!Că nu-i ruşine. Veşnic-alesule, aşa cum ai ajuns la concluzia că juriştii tăi nu fac faţă unor situaţii, şi eşti nevoit să aduci din extravilan avocat, pentru rezolvarea unor probleme de patrimoniu, tot aşa chemi un arhitect, îi pui la dispoziţie, tot din buget, casă, masă, canar,colivie, eventual păpuşă gonflabilă ( că mazurcile tale n-au aspect pentru un arhitect),şi-l laşi să decidă cosmetica oraşului. Că ne-ai înnebunit cu bordurile spoite cu var primăvara, ca la Lipăiţii din vale şi cu steagurile puse aiurea, prin toţi plopii şi mestecenii. Şi am uitat eu azi să pozez indicatorul de oprire si staţionare interzisă amplasat lângă primărie, care are o plăcuţă adiţională pe care scrie: cu excepţia autovehicolelor primăriei. De 10 ani e ăla acolo, şi tot de 10 ani i-am zis urbanistului să ia o pensulă mică s-o înmoaie în vopsea albă, şi să şteargă căpăcelul celui de-al doilea "O", pentru că se scrie autovehicul, nu autovehicol. E de la "a vehicula, vehiculare". E clar că n-ai voie să ai idei, şi n-ai curaj să-i spui piticului că e greşit, că le taie de la Pomul de iarnă pe toate doamnele responsabile cu vorbirea şi scrierea corectă, dar nu trebuie să-i spui, trebuie să te duci cu pensula la indicator.
Întâiule gospodar,e problema ta dacă ridici steagurile alea încă doi metri peste cruce, doar ca să-mi verifici mie anduranţa! Nota e a ta, şi eşti deja repetent la urbanism!
Vestea proastă e pentru cititori! Mă bate gândul să nu vă dau voie la comentarii, pentru că aţi înţeles greşit, câţiva dintre voi, cum stă treaba cu bloagele, şi aţi folosit spaţiul meu de postare pentru problemele dvs. personale cu piticul, sau cu instituţii ale statului Eu nu am probleme, am atitudini, vis-a vis de el, deci nu mă folosiţi pe mine ca vector de răzbunări ! Mă refer la cei doi, trei, care aţi insistat pe conflicte ale voastre, personale, cu el. Şi, dacă aţi observat, eu nu mi-am folosit blogul pentru campanie. N-o faceţi nici voi! Mulţumesc!

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Healthy food??? Forget it!



Mai sunt la modă dietele pentru slăbit? Mai ales cele "minune"? Sper că nu. Pentru cine se mai agaţă disperat de ele, să vă "încurajez" un pic...
Te duci la o nutriţionista ; de obicei sunt muieri astea, ca să fie mai credibile. Bărbaţii îşi aleg alte specializări, de bun-simţ. Şi începe aia să bage draci în sufletul tău, că ai hipertensiune, diabet, o traistă de colesterol, ficatul zdrenţe, pancreasul şi rinichii, la fel. O întrebi umil, pe doamna doctor, ce se poate face? Şi te lămureşte, cu un sadism corelat cu numărul de pacienţi care mai aşteaptă la uşa ei, plus ora care anunţă că s-au încheiat consultaţiile pe ziua respectivă, că trebuie să ţii dietă draconică. Adică legume selectiv, fructe, şi nici alea toate, nu zahăr, nu făină, nu mălai, nu ulei, nu unt, nu smântână; nici porc (adevărul e că, ar trebui să nu prea mâncăm ceva care se numeşte porc...E de mare porc)Ţi le recită repede şi dur, ca un rinocer la menopauză, pe tine te podidesc lacrimile şi vrei la mama...
Vii deci acasă, îţi anunţi familia că trebuie să treceţi cu toţii la un regim sănătos, copkiii se uită la tine ca pinguinul la îngheţată, soţul se gândeşte brusc să-şi sune amanta sau, să-şi facă una, dacă nu are încă, şi tu, insistentă, prezinţi primul fel la masă: supa de apă cu ceapă verde.
Copkiii pleacă rapid la fast-food, soţul a ajuns deja la amantă (astea sunt vestite cu pusul meselor pline cu fripturi şi vinoase roşii...), şi tu" mănânci şi plângi... mănânci".
Dai să te-ntăreşti cu vreun Chivas, dar nu!!! A zis doctoriţa că nu e voie alcool. Doar apă plată cu lămâie. Rezişti. Şi treci la felul doi...
Încerci să le aşezi în farfurie cât mai estetic, desenezi cu legume, scrii idiograme... nu merge nici aşa.
Te uiţi în oglindă, ai două sau trei burţi, braţele pline, poponelul generos; Te înjuri de mamă, fumezi trei ţigări şi ieşi în oraş. Doctoriţa n-a uitat să spună că terapia pentru depresii la femei,e shoppingul. Bine, dar intri la NewYorker sau la Dada sau la Jolidon, şi nu prea gaseşti mărimea ta. Aşa că te îmbraci de la Big Mama.
Renunţi la dietă, treci pe la nea Brătucu pe la han, ceri două porţii de şalău pane (nicăieri nu e mai bun ca la han), bagi două ciorbe de văcuţă şi trei de burtă (tot la Brătucu se mănâncă ciorba de burtă aşa cum se face ea de când era lupul căţel, nu cum am vazut la nişte cârciumi de fiţe, cu o grămadă de ingrediente care n-au ce căuta în reţetă).
Am mai mîncat într-un singur loc din România mâncare adevărată, de leşini cu farfuria în faţă. La Hotarul Ciucului, în drum spre Lacul Sfânta Ana, pe lângă Băile Tuşnad. Face o unguroaică mâncare acolo, de dai cu căciula în câine. Şi vă spune şi reţetele.
Lăsaţi-o dracului de dietă, că doar nu ne pregătim pentru asceză, nu ne întâlnim mâine cu Absolutul, şi trebuie să fim purificaţi. E drept că, dacă eşti femeie şi te-ai dus cam spre suta de kile, o faci pe riscul tău. Poţi să fii sigură că al tău are alta de 90/60/90/50, şi încearcă să-l şi înţelegi, că tu te simţi bine în pielea ta, dar el n-a dat la nimeni în cap să merite asta... Aşa că poţi să corectezi câte ceva, fără să mănânci doar sparanghel şi praz...
Articolul meu intră, vedeţi bine, la categoria: "aşa nu! " , dar nu-i nimic, fac precizarea că e supliment alimentar, citiţi cu atenţie prospectul..."

marți, 24 noiembrie 2009

Reclama şi instinctele primare


Îl ador pe Victor Ciutacu şi mor după emisiunea lui, VORBE GRELE. Dar îmi chinuie răbdarea intervalul de publicitate şi promo din emisiune. Durează cât fac eu două feluri de mâncare şi trei teste auto. De obicei nu stau să văd reclamele, dar acum câteva seri, aveam una din vestitele mele crize lombare, şi a trebuit să stau în pat. Mi-a picat faţa la o reclamă; una cu un nene peizan,căruţaş, pe care îl depăşesc în figuri nişte donatori de organe (aşa le spun eu motocicliştilor şi motoriştilor). Şi dă unul într-o groapă, înjură fin şi nespecific românilor, groapa (...groapa mă-tii!). Ce jenant! Românul adevărat are o altă formulare de înjurătură pentru astfel de situaţii. Evident, intră şi mamele aici, dar mai plastic angrenate... Şi desigur, motoristul cere umil,ajutor lui nenea, şi nenea cică: lasă că te repar eu! Aoleo!!! Şi-l duce la curve! Se pomeneşte ăla cu tot cu confraţi, în mijlocul unei şlehte de pizdoace rustice, cu fote şi bete şi ii şi ţâţe revărsate....şi ştrampi lycra. Foarte tare combinaţia de costum naţional şi ciorapi de plastic! Şi mi ţi-i iau alea la nişte sârbe pe motorişti, de nu mai ştiu ăia pe ce lume se află! Deci nenea cu căruţa era peşte. Şi avea un bordel agro-montan. Foarte tare! N-am înţeles de ce era reclama la una din companiile de telefonie mobila...Mă rog, am reţinut că nu orice ţărăncuţă care are ştrampi de lycra arată comercial, şi nici orice fată "comercială" care are costum naţional, arată a ţărăncuţă.
Altă reclamă: două coregrafe, sau ce drac mai erau ele, se benoclau pofticioase la unii care dansau, îmbrăcaţi în cămăşi negre, care nu mai erau destul de negre, de atâta spălat. Uneia îi cam pică basca pe un dansator, se uită la el cam ca maimuţa la banană, ailaltă o vede şi face rapid tranzacţia: E frate-miu, îl ai! Ies băieţii de pe scenă, le ia cămăşile la spălat, şi-i asigură că le va scoate ca noi, că are nu-ş ce lichid magic pentru rufe negre, şi-i zice prietenei ei: tu ocupă-te de fratele meu! Deci şi asta e peştoaică. De aici am înţeles că toate otrepele spălate cu lichidul magic revin la culoarea iniţială. După modelul: spălată-i ca nouă!
Doamne, unde sunt reclamele alea deştepte? Mai erau unele acum vreo 19 ani, la pantofii Gregorio Rizo: Alungaţi monotonia şi cumpăraţi-vă un pantof Gregorio Rizo! Nu înţelegeam de ce trebuia să cumpăr numai unul. Eu am nevoie de doi. Era halucinantă aia de la pantofii sport Adidas Torsion: Fuuuuuugi! Cu un pantof Adidas Torsion! Tot cu un pantof?
Cele mai tari reclame autohtone au fost tot cele cu Dorel.
Deşi, dacă îmi aduc bine aminte, ieşea una din vagonul de dormit, dimineaţa....
Să dea dracu! Shrek are dreptate când îmi zice: Asta e esenţa, ma biche! ...zda!!! În jurul ei migrează totul!
Avertizare pentru mizdoacele alea mici ale piticului: Fotografia e luată de pe net, cu text inclus.Nu am scris eu "vii" cu un singur "i".Să nu vă scăpaţi pe taste, răsfoind agresiv gramatica de-a IV-a!

marți, 17 noiembrie 2009

VOTATI-L PE LIPAN !

Am dat de blogul lui Lipan, scotocind printre "ştouri" electorale. Mi s-a părut foarte tare! Treceţi în revistă tot meniul, care reprezintă instrucţiuni electorale, şi vă veţi simţi cetăţeni ! Daţi click pe titlu şi distraţi-vă! După care mergeţi regulamentar la vot, pe partea stângă dacă sunteţi singur, pe dreapta dacă mergeţi tot cartierul odată, şi marcaţi momentul!

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Avertizare hidrologică! S-au depăşit cotele de atenţie si de inundaţie, se pregateşte cea de dezastru!


În legătură cu postarea mea intitulata : "My name is Dr.Lecter, not Dr. Oetker", am de făcut nişte precizări suplimentare. V-aş ruga,însă, pe viitor , să nu mă mai determinaţi să fac asta. Dacă nu sunteţi familiarizaţi cu lumea bloggerilor, trageţi frumos pe dreapta, până trec ei cu nino-nino!
Deci fetelor, dacă citiţi şi vă recunoaşteţi în pielea vreunui personaj, mergeţi pe burtă şi evitaţi coliziunea cu mine. Nu stârniţi scandal mai mare, că aici am permis de profesionistă!
Să lămurim întâi bloggerii de ce m-a apucat iar nebuneala, ca să nu creadă că mi se apropie menopauza,sau am uitat să-mi iau pastilele dimineaţă; nuu! De vreo trei zile, sună telefoanele la Shrek, ca la Telverde. Câte o farfuză întreabă discreeeet, daca despre ea e vorba în postarea respectivă. Vă daţi seama ce de muiereturi (e pluralul de la muiere),s-au recunoscut în personajul cimpanzeean. Mai sunt şi dintr-alea "binevoitoare", care sună întâi la prietenii lui Shrek, cu deviere, să întrebe ăia dacă despre ele e vorba, şi să-l avertizeze că scrie şi de el acolo.
Făăăăăăăăă, samaritencelor! Păi Shrek e primul meu cititor, el ştie despre ce e vorba acolo, şi îşi cunoaşte şi porecla. Nu vă mai faceţi voi vânt ca mânzul de băşină, că vă consumaţi energia inutil! Care ştii că ai fost ca neruşinata în lipsa mea acasă, fără să ai măcar curiozitatea să întrebi unde sunt eu şi dacă nu cumva s-ar umfla orezul în mine când aveam să aflu că ai fost pe acolo, te-ai riscat şi ţi-ai luat publicitate moca pe blog. Altă dată să fii conştientă că dacă vii la o chindie cu bărbaţi care au muieri pe bătătura lor, te cam faci de-un mare big shit (pleonasm literar) şi-ţi cam pică din coşul ăla plin cu moralitate. Iar dacă tăceai, filosoafă rămâneai, dar te-ai dus în târg şi-ai încropit tu de-o poveste,cum că mi-a dat "verde" Shrek şi m-a extrădat p-acasă pe la mine. Hai, să mori tu!Iată că , până una-alta, tot lângă mine îi place să se trezească dimineaţa, chiar dacă mai bombăn eu morocănoasă prin casă, de-mi zice "Răsturnoasa", şi tot eu sunt siguranţa confortului lui domestic şi afectiv. Iar când va fi să nu mai funcţioneze relaţia asta, revin la viaţa mea anterioară, drăgălaşo, că am avut una; nu m-a "inventat" el , nu m-a găsit pe autostradă şi nici nu mâncam de pe jos.
Atât am avut să vă menţionez, şi mai lăsaţi-o jos, că măcăie, cu crizele de personalitate.
Nu-mi mai deranjaţi Shrekul cu telefoane, că eu sunt proprietara blogului şi cu mine vă luaţi de beregată,dacă vă simţiţi zgămâiate la onoare.Dar, odata ce nu vă deranjez, nu mă interesează cu cine vă... omorâţi timpul, ce maşini vă luaţi, ce carieră faceţi, nu va luaţi de viaţa mea şi nu mai faceţi talk-show-ri avându-mă ca subiect , pe mine. Că nu mă hrănesc din traista voastră şi nici nu avem aceleaşi trasee. Şi e şi diferenţă de vreo trei biblioteci între noi. Nu vă mai omorâţi voi ultimii doi neuroni, brodând istorii despre mine (aţi văzut ce frumos m-am exprimat, n-am zis că mâncaţi borş), mai bine uitaţi-vă uşor retrospectiv în vieţile voastre, şi vedeţi dacă mai e ceva de reparat la imagine, ca vă ştie lumea ca pe ursul de la bâlci, v-aţi... şi cu râmele de pe sub pietre, şi acum veniţi cu etichete pe care să mi le puneţi mie.N-ati avut in viata voastra un serviciu,societatea nu s-a putut bizui in nici o situatie pe resursa voastra intelectuala sau practica si n-aţi făcut faţă vreunui anturaj în care să aveţi şi voi cât de cât un discurs în care să acordaţi subiectul cu predicatul; v-aţi pus orificiile la bătaie ca să aveţi şi voi de-o "franzea" sau de-o pereche de cercei, şi vă chinuie pe voi grija de mine! Ia încercaţi să mă opriţi vreuna pe stradă, si să mă afurisiţi, ca v-am făcut vedete! Ia să vedeţi ce sună piticul alarma de pe blocul 30, crezând că s-a rupt barajul! Păsăricilor jignite, părăsiţi discret blogul meu, luaţi-vă poşetele de carton presat pe umăr şi vedeţi-vă mai departe de parcările cu jeepuri! Blogul este literatură, este pamflet, iar dacă nu faceţi faţă genului, run baby, run!

luni, 9 noiembrie 2009

Secret places, secret things, secret dreams...




Maximum de emotie pe care îl atingem este atunci când ne amintim de COPILĂRIE. Senzaţională perioadă din viaţa noastră! Undeva, în nordul ţării, copilului i se spune COCON. Etimologia cuvântului este necunoscută, dar sigur are legătură cu faza aceea intermediară, din metamorfoza fluturelui, în care larva se înfăşoară într-un înveliş de protecţie. Copilăria este singura etapă în care eşti liber să visezi, să zbori, să crezi că eşti stăpânul lumii. Atunci îţi construieşti singur castele, împărăţeşti teritorii fără margini,totul e pur, totul e magic.
Tărâmul meu magic - v-am mai spus - e Măgura. Am avut copilărie şi la Nehoiu, dar Măgura era bucuria vieţii, pentru mine. Ca toţi copiii, aveam un loc secret, unde mă refugiam cel puţin o dată pe săptămână, şi acolo adormeam ostenită de atâta fericire...Locul meu magic era un măr pădureţ, care crescuse singur în mijlocul unei fâneţe,"În Poduri"( un fel de acoperişul Măgurei). Mărul era ca un fel de far, sau de observator. Nu prea mă urcam în el, pentru că îşi făcuse cuib în tulpina lui, o ciocănitoare, şi nu voiam s-o deranjez; tataie îmi spunea că e păcat să strici cuibul păsării şi să omori şarpele casei. Mare păcat! Îmi plăcea în schimb, să stau pe pământ, la umbra lui, şi să visez. Nicăieri nu miroasea pământul mai frumos ca în locul ăla. De mere nu te puteai atinge, deşi erau atât de parfumate,dar, dacă muşcai din ele, căpătai un moţ în loc de gură. Într-un sertar vechi, adus de acasă, îmi făcusem o colecţie de obiecte preţioase: praştia mea din sârmă de cupru, nişte medalii vechi, din primul război mondial, muzicuţa , pe care nu aveam voie s-o folosesc acasă, pentru că tot tataie îmi spunea că fetele nu au voie să cânte la fluier şi la muzicuţă, pentru că o să le crească ţâţele cât fluierul; se vede treaba că nu l-am ascultat... Şi mai aveam o carte cu povestiri ruseşti Saşa şi Mişa, pe care mi-o dăduse nea Ghioc,croitorul satului, care îmi făcea în fiecare an câte o pereche de pantaloni din doc, din două şorţuri de-alea pentru muncitorii forestieri. Aveam cei mai şmecheri pantaloni! Când îi spălam, stăteau în picioare ca soldaţii de la Podul Cernavodă. Trebuie să fac o paranteză cu nea Ghioc. Dumnezeu să-l odihnească! Avea patima băuturii. Lucra la cooperativă, la atelierul de croitorie. Şefii erau disperaţi. La ora 7 venea la serviciu treaz-trezuţ, la ora 11 era muci, fără să fi părăsit încăperea. L-au păzit ăia, l-au percheziţionat, nici picior de sticlă, la el în atelier! Nici cană, nici pahar, nimic! El nu se ridica de la maşină,dar pleca în patru labe acasă. L-au dat afară într-un târziu, şi noul croitor descoperise ingineria: unul dintre sertarele maşinii de cusut era căptusit cu tablă galvanizată. lipit, cositorit, şi îl umplea cu vodca, cînd prindea ocazia. Din când în când se apleca deasupra sertarului, cu o aţă în gură, sau se făcea că rupe o aţă cu dinţii, dar el avea un furtunaş care ieşea 2 cm din sertar. După ce ţurcăia de 7-8 ori, era mausoleu.
Revin la locul meu magic. N-a fost dată să mă duc la Măgura , să nu urc în Poduri, la mărul meu pădureţ. Simţeam acolo toată energia pământului! N-am găsit niciodată , nici un copil, acolo. Nimanui nu i-a mai plăcut locul ăla. În sinea mea, eram bucuroasă. Era locul meu. Anul trecut, la începutul toamnei,m-am dus cu copiii la coarne şi la ghebe, în Poduri. Când am ieşit din crângul de aluni, am încremenit. Nu pot să descriu foarte bine starea, dar mi se uscase gura şi nu puteam să scot o vorbă. Mărul meu nu mai era! Erau nişte pruni mici, toată poiana, plantaţi într-o simetrie perfectă. N-am putut să mă apropii, să văd cioata mărului. M-am întors în sat şi l-am întrebat pe proprietarul terenului de ce a tăiat mărul. Mi-a spus: "Era soi rău, domnişoară! Era pădureţ. Nimeni n-are nici un folos de la mărul pădureţ. Tăticu l-a ţinut cât a trăit, că bătrînii nu taie pomi, da io n-aveam ce face cu el. Încurca locul". Până acasă am simţit cum mă desfac felii-felii... Era soi rău...
Era locul meu secret, aşa cum alţi copii aveau o căsuţă în pom, sau locul de sub pat, sau una dintre despărţiturile şifonierului, sau podul casei, sau fânăria.
Acum nu mai era. Nu pentru că mi-l invadase cineva, ci pentru că mi-l distrusese. Proprietarul de drept. Legitimă acţiune! Iată că pronumele posesiv "AL MEU" are nuanţe mai puternice atunci când AI cu sufletul, nu cu titlul.

fotografiile sunt luate de pe Deviant art. E acolo un fotograf extraordinar, Rad-ix, cel care a făcut pozele în care abundă clorofila.

joi, 22 octombrie 2009

ROADS OF ROMANIA, I'M COMMMMING !



Mă lasă nervii! Am trei şedinţe de şofat, şi trebuie să vă spun cu cine aveţi de-a face! La prima şedinţă, într-un poligon vast, m-am urcat la volan, mi-am asigurat uşile, oglinzile, scaunul, centura, m-am înfipt în ambreiaj şi instructorul mi-a zis să pornesc cu cheia. N-am găsit-o! După ce m-am uitat vreo 10 minute spre volan, mi-am mutat privirea la instructor, care m-a intrebat dacă mi-am terminat rugaciunea, că asta a crezut că fac. A mai avut un caz de muiere care făcea şcoala, şi era adventista. Nu pleca până nu recita toată cartea de rugăciuni. I-am spus că nu văd cheia. N-o vedeam de volan....Nu eram poziţionată bine în scaun. Am răcnit când a trebuit să pornesc pe bune, pentru că am constatat că am ba efect de foarfecă la picioare, adică ridicam piciorul de pe ambreiaj dar apăsam tare pe acceleraţie , ori aveam efect de sincronizare, adică le luam de tot pe amândouă de pe pedale. N-am oprit motorul, dar am pornit cu turatie mare. Am repetat de vreo 6 ori şi mi-a ieşit. De fapt, cel mai bine mi-a ieşit la următoarea lecţie. Am pornit deci. Instructorul cică dau bine din volan, pentru că o menţin bine pe aliniament şi iau virajele superb. Mi s-a urcat la cap, aşadar. Şi am trecut la schimbarea vitezei dintr-a 1-a, într-a 2-a. Aici am oprit motorul. Era timpul. M-am felicitat! Am trecut la reducerea vitezei de deplasare din frână. Parfum! Apoi schimbarea dintr-a 2-a într-a 3-a. Am oprit iar motorul, frate, că am dus viteza de la 2 la 4, şi când a zbierat ăla la mine, am ridicat picioarele de pe pedale. S-a calmat şi mi-a strecurat printre dinţi: Aici eşti la condus, nu la f....t. Nu ridici picioarele simultan. Am comis o aroganţă şi i-am zis că nu mai e la curent cu poziţiile. E fumată aia cu picioarele ridicate. dacă află Şrec ce discuţii port cu instructorul, ne calcă, cu cilindrul compresor de la AND. Şi dupe 3 lecţii, zici că sunt TITI AUR al şoselelor. M-a scos pe DN 10. Mi-a căzut faţa. Dar culmea, imi place să merg pe drum adevărat. Nu puteţi să credeţi că în poligon m-am dus cu sticle umplute cu nisip. Am stat la grămada de nisip din faţa grădiniţei, o oră să umplu sticle. Se uitau copkiii pe geam ca la o stafie. Nu înţelegeau de ce le-am invadat locul de joacă. Instructorul şi-a făcut cruce... Nu s-aştepta să mă duc cu sticlele. dar alea din poligon erau deja terciuite, şi eu sunt o tipicară. A oftat şi mi-a zis că urlă gospodina din mine. Iar Şrec a zis că voi fi o şoferiţă foarte tehnică , sau nu voi fi deloc. Încerc să mă abţin, dar nu pot. Trebuie să vă spun că am vrut să cumpăr jaloane adevărate, iniţial. Când eram în liceu şi mergem pe munte, la cabană pe Mălîia, eu aveam în rucsac ce nu-ţi trecea prin minte. Luam şi sticluţa de bronz de dat pe clapa sobei, pentru că o găseam ruginită, şi nu suportam...Mâine am iar lecţie de şofat. Cică trecem şi la treptele 4 şi 5 de viteză. Nu înţeleg de ce, că la examen, în oraş, nu cere nimeni treptele astea, iar eu, dacă iau carnetul, trec imediat pe maşinuţa mea cu cutie automată. Poate păţesc ca var-mea, care a dat examen fiind foarte bine pregătită, a rulat excepţional în oraş, l-a uimit pe poliţist, dar la final, i-a zis ăla să claxoneze, şi n-a ştiut unde e claxonul. Toată lumea ştie că e in mijlocul volanului. Ea nu l-a găsit!

joi, 8 octombrie 2009

Am probleme cu blogul. Cum rezolv?

Ce se intampla cu moaca blogului meu? De ce nu mai am in partea stanga poza cu Hagrid, cu piticul, lista de blogrolleri, si ce dracu mai aveam eu? De ce nu pot sa le amplasez inapoi la locul lor? Mă duc la setari aspect, acolo figureaya ca le am, le mai salvez o data, totusi, dar cand deschid iar pagina de blog e rahat cu terci. nu am poze. nu am nimic! Săriţi cu soluţii, că medicamente am , dar nu-şi fac efectul!

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Gooood morning, Vietnaaam!


Heeeeelo, everybody!!! am lipsit cateva zile! Motivat! mi s-a imbunatatit starea psiho-moto-matrimonială. Ziceam că vă povestesc de o întâmplare la Măgura mea, hailendul vieţii mele!
Acu vreo 7 ani să fi fost... Vara, când toţi măgurenii ajunşi domni pe diferite meridiane ale planetei, vin p-acasă. Când zic ajunşi domni, mă refer la prestaţii căpşunoase prin ţinuturi iberice, sau dat cu geoala la portofele prin metroul londonez.
Şi ne adunăm noi vara şi facem baie pe Buzău, printre "caii" de humă, furăm porumb de fiert de la toţi vecinii, deşi toţi avem în propria grădină... Ne abandonăm, care-va-să-zică.
Mă scol într-o dimineaţă de marţi ; toată suflarea măgurească merge marţea la târg la Pârscov, doi km. mai la nord-est. Ai, n-ai treabă, mergi la târg la Pârscov. La intrare în târg e unul care face gogoşi, vată de zahăr, îngheţată şi floricele, iar la ieşire e altul cu grătarul de mici.
Aşa, şi ne pregătim să plecăm, toţi ai neamului Podorean: eu, frate-miu, vără-miu Marcel, copkiii lor, şi nevasta lu Marcel. Ne luăm noi sacoşe, saci, paporniţe, raniţe, şi hai la şoping la târg! Marcel zice să luăm şi căruciorul de butelii, că avem de adus şi sacii cu tărâţe. Îl luăm. mai luăm şi două sticle, una cu vişinată şi alta cu ţuică crudă, ca să dăm morarului. Mergem noi vreun km. şi după ce trecem podul de la Robeşti, îmi vine dor să merg cu căruciorul, şi-l rog pe Marcel să mă lase să mă urc. Nici o problemă, chiar era amuzant, a pus botu şi nepoată-mea Isabela, şi ne-am urcat. Marcel, care împingea căruciorul, zice: Ia luaţi, fă, de coalea, sticlele, şi ţineţi-le bine, fiecare câte una, nu p-amândouă la un loc, că se sparg şi e păcat de ele. O iau eu p-a de vişinată, Isa p-a de ţuică, şi pornim. ne distram de minune, eram ca doi copii care nu s-au urcat
în viaţa lor într-un vehicul cu roţi. Râdeam de mama focului când trecea căruciorul peste câte o piatră, şi ne zdruncina fundurile, claxonam, cântam, era funny. La un moment dat ne întâlnim cu fosta mea educatoare şi cu fie-sa, care e profesor universitar la ASE. Ele se uită şi mirate şi amuzate la noi, şi-l întreabă pe Marcel: Ce faci, Marceluş, eşti taximetrist ? Eeee, ce să fac doamnă, de mare nevoie, ete panaramele astea doo, că nu degeaba-s din aceeaşi viţă, de unguroaice, n-am avut ce face şi le-am luat cu mine la târg, da-s deja bete moarte, rămase de aseară. Ia uite, au plecat cu jumăţile după ele, gândea că n-au de glojgăială păn târg. Ete, asta a făcut dreptu şi lucrează şi la bibliotecă, e cu cultura cică, şi a mică e învăţătoare şi face şi master la psihologia. Şi ete cum ţine de sticle, să nu cumva să le scape.... Ce să faci, doamnă, stricăciunea vine la ăi cu carte, prima dată. Ia-u ce chiuială e pă ele! Am dat noi să ma râdem, credeam că ieşim onorabil din gluma asta, dar de ce râdeam mai tare, de-aia ne privea mai tristă educatoarea.... Am realizat că nimeni nu gustă gluma şi am încercat să explicăm. Eram mai penibile! Am lăsat sticlele în iarbă şi am devenit brusc serioase. La târg, cum am ajuns, mi-am luat o lopată de gogoşi şi o pereche de pantofi de murea lumea, pe care am dat cateva sute de mii, dar superbi ca model. Nu m-am aşteptat să găsesc aşa ceva la Pârscov. Colegelor le-am spus că i-am luat de la Soprani. La un moment dat l-am văzut pe nea Cristu, un ţigan care are bilete de papagal de când eram mici. Niciodată nu am tras bilet de papagal. Acum eram suficient de distrată, aşa că am risca. Pe bilet scris că dragostea vieţii mele a trecut pe lângă mine şi mi-a luat şi norocul, pe care o să-l împrăştie departe, într-o ţară caldă, şi io trebuie să mă duc după el. Am plecat fericită din târg, şi din ziua aia mi-am făcut bagajele pentru Jamaica. Numai că nu am reuşit să plec încă. Sunt nehotărâtă.

luni, 28 septembrie 2009

Icoană-femeie , se opresc ploile în faţa ta...


A fost o femeie frumoasă şi blândă, cu nume de floare (în limba ebraică însemnând CRIN), pe care am cunoscut-o când aveam 12 ani. Mi-a dăruit rochia de banchet, la sfârşitul clasei a VIII-a. Si sandalele.Şi o trusă de farduri Elizabeth Arden, pe care habar nu aveam cum să le folosesc. Şi un şal verde de mătase, care mirosea a piper şi a parfum suav. Parfumul ei. Imbrăcată cu rochia aia, n-am fost mai frumoasă, dar am fost unică. M-au urât colegele, m-ar fi ucis profesoarele. Am îmbrăcat rochia până am plictisit-o. Era singura mea rochie adevărată. Evenimentele au făcut ca eu să nu mai păstrez legătura cu Doamna aceasta. N-am ştiut când s-a dus cu îngerii. Am aflat târziu. Am plâns-o. O plâng şi acum. O s-o plâng şi mâine, un pic. Şi îmi cer iertare de la Ea, că atunci când cineva a vrut să-mi ofere parfumul Ei, l-am respins. Nu era parfumul meu, era al Ei, a fost un egoism defensiv. Cu profund respect şi cu multă dragoste, îi fac loc în blogul meu, şi-i citesc o poezie pe care o vor auzi toţi părinţii plecaţi în grabă de la casa lor...

Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are părinti, încă nu e pierdut,
Cine are părinti are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simti si ei stiu că-i asa
Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiintă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.


REPETABILA POVARĂ

de Adrian Păunescu


miercuri, 23 septembrie 2009

My name is Dr. Lecter , not Dr. Oetker !!!


Gata, s-a terminat cu bunul simţ, şi cu ştacheta ţinută la un anumit nivel! In seara asta am chef să cobor mult sub demnitatea mea şi să fac nişte precizări, pe care, mâine, la Bambuu , o să le şi multiplic. Am o eficacitate în domeniu, mai ceva ca aparatura Canon.
Încerc să fiu coerentă, da?
Am un mesaj pentru cineva care are o părere foarte bună despre ea însăşi , deşi pronumele personal "ea" este discutabil...
Creatura este de la mine din oraş, din Nehoiu, îmi place să precizez asta, pentru că apare repede la căutarea gugăl.
Are nume de bărbat aflat într-o perpetuă pubertate...
Deţine un fel de funcţie de conducere a nimanui şi a nimic, pentru că forma de organizare în care lucrează ea a dispărut de mult.
Are 1,20 m înălţime, şi dacă se urcă pe nişte toace de 10, are 1,30 , dar merge ca pasărea flamingo; nu elegant, ci îndoit din genunchi. Îmi cer politicos iertare de la pasăre, pentru că am jignit-o.
Are pantalonii foarte lungi, acoperă complet încălţămintea, şi mătură cu ei pe jos, crezând că tocmai ce îşi acoperă defectul.
Se prezintă sub forma unui pigmeu bălan şi păros (mustăţi, barbă, perciuni şi...... ăăăă,gurile rele spun că are şi un căpiţoi de... şi arată ca dracu la plajă).
Pigmeul a aterizal în casa în care am locuit eu cu Shrek, tocmai la un chef la care eu lipseam motivat, adica nu e genul meu de anturaj şi de manifestare. Să fiu ceva mai explicită, Shrek, ca toţi băieţii, a tras un chef pijama party; chef cu "căzături" băloase şi păroase.
Şi pigmeul androgin, se face muci, şi se culcă în patul în care dorm eu, în lenjeria mea care miroase minunat, si mustăcioasa bălană se laudă a doua zi la tot târgul, în special în cloaca ei de curve parazite , că a petrecut bine fără mine acasă, ca pe vremuri, şi a precizat cu răutate că mi-a dat de lucru pentru a doua zi, când intru eu în scenă cu mopul şi cu CIF-ul. M-a lăudat scroafa, cică sunt meticuloasă, şi având în vedere că în casa aia mai am doar un şorţ şi o pereche de papuci, se deduce care e rolul meu acolo.
Ştiţi de ce nu-l acuz pe Srek? Pentru că ţin la el; şi ştiu că a fost o nebunie pe care şi-o dorea, îi lipsea viaţa lui dinainte....
Dar vaca!!!! Vreau să înfrunte cu... bărbăţie adevărul despre ea, pentru că am s-o luminez eu, urmaşa lu Freud: Feţiţă , eşti conştientă, sper, în imensa ta frustrare, că NICI UN EXEMPLAR MASCULIN APARŢINÂND VREUNEI SPECII AFLATE PE SCARA EVOLUŢIEI, DE LA PARAMECI ÎNCOACE, NU ŢI-AR TRAGE-O, DACA N-AR FI SUFICIENT DE BEAT!!!! Nu se uită nici dracu la tine, eşti bună doar de bufon la chefuri, că eşti caraghioasă când eşti beată, şi jalnică trează! N-am nici un pic de răutate, sunt doar foarte crudă acum , pentru că mi-ai spurcat teritoriul şi o să am grijă să te râdă mâine şi câinii, pentru că ai simţit nevoia să te lauzi, ca să mă răneşti pe mine. Ţi-a scăpat un detaliu din vedere: Nimeni nu rămâne fără răsplată dacă mă jigneşte pe mine! Nimeni! pentru că în urma mea nu flegmează nimeni, cînd merg pe stradă. Sunt o persoană fparte antipatică şi colţoasă, dar nu sunt otreapa nimănui, drosofilă ce esti , cu ochi roşii, compuşi!
Să nu dea dracu să-mi apari în faţă, că joc bowling cu tine, pe DN 10! Cu tine şi cu toate secăturile care-mi ţineţi mie socoteală, şi vă insinuaţi ca nişte ciuperci puturoase şi canceroase, peste tot, şi încercaţi din toate puterile să distrugeţi toată dragostea şi înţelegerea cu care se construieşte o relaţie !
Îmi cer iertare şi de la maimuţa din fotografie, că i-am asociat imaginea cu mustăcioasa.
Îmi cer iertare şi de la cititorii blogului meu, că mi-am suit poalele în cap, promit că nu se va repeta!

joi, 17 septembrie 2009

TOPOGRAFIE MEDICALĂ SAU MEDICINĂ TOPOGRAFICĂ



2002 , februarie. Se punea în aplicare cea mai idioată dintre legile pe care statul român, prin structura sa perfectă, numită Parlament , le-a adoptat vreodată: Legea venitului minim garantat, vestita "416" . De ce o consider idioată? Pentru că ea a permis tuturor putorilor parazite să încaseze bani frumoşi de la primărie, stând bine-mersi cu cracii în sus acasă. Sigur că legea prevede şi nişte zile de muncă în folosul comunităţii, dar, numai amărâţii şi obidiţii le prestează; şmecherii şi ştecherii şi metresele, nu. Cel puţin, la mine la Nehoiu, e o serie de putorelniţe smăcuite şi aranjate, luxoase şi botoase, care, de ani de zile ridică de la casieria primăriei bani, pe motiv că nu realizează venituri.... O altă categorie, e cea a junelor pline de coşuri şi neepilate de astă vară, cu fustele de-o palmă si cu ţâţele pe dinafara bluzei , care sunt sunt fete de cabinet. Eeee, al cui cabinet? Ghiciţi din 3 încercări!Nu le scoţi de la pitic din secretariat, nici dacă dai cu picamerul. Să nu îndrăzniţi vreunul să ziceţi că sunt geloasă pe frumuseţea şi pe tinereţea lor, că io la patrujdoi de ani mă ţin suficient de bine ca să nu oftez după nurii lor. Şi, Slavă Domnului, am purtat minijupe de n-am avut o fustă-ntregă în tot şifonierul, dar nu mă îmbrăcam aşa ca să prind lotul vreun sex scurt prin maşina de pompieri, sau să mă pipăie toţi lipicioşii. Aveam un stil , dintotdeauna l-am avut, uşor neconformist, puternic personalizat, eram eu însămi. Aşaaaaa, şi era vorba de Legea 416 , care le-a permis unor răţuşte ciocoase să-şi ia câte o pereche de ştrampi Adesgo şi câte-o bluză de la Licuţa, din banii bugetului local. Deci vine legea, piticul sună adunarea (era şi atunci primar, şi o să fie până la apocalipsă, că p-ăsta nu-l dă nici dracu jos), şi toată lumea din primărie purcede în echipe de câte doi, la anchete sociale. De când lucrez în primăria aia, de douăj de ani, nu am trăit perioadă mai frumasă! Mi s-au repartizat 4 sate, cele mai grele, şi aveam de completat nişte formulare la care nu era musai să vii cu cine ştie ce formulări, dar, cum am o obsesie cu redactarea unui text, mai ales care urmează să fie validat, aprobat, le completam ca la carte. De-aia îmi şi dădea piticul cele mai grele cazuri, că nu trebuia să mi le mai corecteze. Şi trebuia să faci o oarecare descriere despre situaţia materială a celui care solicita ajutor social, starea medicală, etc-uri. Doamne, ce mişto era prin sat! cafele, omlete cu carne de la borcan,murături, nenorociri, vin, afinată, mămăligi... o duceam boiereşte! Să trăiască nea Burghiu de la Bâsca, cu nevasta sa Zoia! Cei mai ospitalieri oameni din lume!
Seara ne adunam la primărie şi discutam fiecare caz în parte. Deşi piticul nu mă înghiţea nici cu apă, cu mine termina cel mai repede că din 3 vorbe îl lămuream. Mă mai şi dădea exemplu ce deşteapta lu peşte eram eu şi ce vai de capul lor erau ăilalţi. Şiiiii, se umflă tărâţa într-unul din colegii mei, nu-i dau numele din respect, pentru că e un tip extraordinar, şi ne rupe faţa a doua zi cu o anchetă scremută într-un mare talent. Fiţi atenţi: era vorba de o babă de vreo 900 de ani, Matusalem era pistol cu apă pe lângă. Şi era baba vai de capul ei, nici nu vedea, nici nu mai mergea bine, era contorsionată toată, n-avea copkii, n-avea pe nimeni, era singură ca şi cucul sud american. Şi citeşte stimatul coleg ancheta sărşită de el: "Bătrâna se află într-o stare avansată de degradare, atât materială cât şi ca sănătate.Albul ochilor e roşu şi emană un miros puternic de urină. Nu se poate deplasa şi la verificarea poziţiei stând în picioare, am constatat că are o înclinaţie de 90 de grade faţă de nivelul solului" Ne-a pierit oboseala, colegii mei s-au chinuit ca nebunii să nu izbucneasdcă în râs , iar piticul şi-a scos ochelarii, s-a uitat lung şi trist la colegul, şi l-a întrebat? Să înţeleg că baba e cocoşată? Slavă Domnului că nu ai dorit să foloseşti o figură de stil, că cine ştie ce dracu mai ziceai, că-şi rodea deştele de la picioare. Bravo prietene, eşti foarte eficient! Citeşte mai departe, că am o presimţire că astă seară ne distrăm. Şi oftează ăla lung, şi continuă cu o femeie care se opărise cu mămăligă. Şi zice: Cetăţeana prezintă arsuri de gradele doi şi trei, pe o 2o% din suprafaţa corpului, provocate de terci fierbinte de mămăligă, ea fiind în acel moment într-o stare avansată de ebrietate, astfel încât nu putea să stea în poziţie verticală perfectă. .......... Deci voi realizaţi că ăsta are complexul topometriei? Că el pe teren pleacă doar dacă are compas, stadie , teodolit, raportor...?

duminică, 13 septembrie 2009

Bambuu reloaded


Eram datoare cu o poză reală a Bambuu-ului. That,s my morning place! De ce e pustiu? Ioana e în Turcia, Andrei în Grecia, Biseptol se trezeşte târziu lunea, Alişoi e şi el pe ici pe colo, autobuzele n-au sosit, aşa că m-am pomenit singură într-o zi de luni, cea trecută, şi după ce că eram cu axa de rotaţie inversată, iar lunea nici iarba nu creşte... M-am ridicat de pe canapea şi mi-am pozat locul. Ăsta e Bambuu. Mâine e iar luni? God, I need a gun!

duminică, 6 septembrie 2009

E inutil să te uiţi pe unde mergi ; important e să mergi pe unde te uiţi...


Măgura Buzăului. Aţi auzit de locurile astea. Tabăra de sculptură, Poiana cu statui, Mănăstirea Ciolanu, Poiana Pinului, Focul Viu, etc. Ei, Măgura este copilăria mea împlinită, perfectă. Din când în când trebuie să respir Măgura. Aş vrea să ataşez nişte poze faine cu Măgura, dar nu acum, pentru că altceva vreau să povestesc.
Mă duc vara trecută la Măgura. Cald, secetă, asfaltul curgea pur şi simplu la vale. Îmi arunc geanta în casă, sar în costumul de baie şi o tai în mare viteză la gârlă. Mă opresc la poartă la Carmen, vară-mea, bag patru deşte în gură şi, în cel mai pur stil măguresc fluier după ea. Iese din casă, din puţine vorbe o conving să meargă şi ea la baie pe Buzău, şi până se face ea gata zic să aştept la poartă. La zece metri de poarta ei e staţia de autobuz. Între timp vine rata de Nifon. Aţi auzit de Nifon, da? Uitai să-l menţionez pe harta turistică schiţată în grabă la început. E un spital de psihiatrie. În pădure, cadru natural, relaxare, terapie. Aşa, şi vine deci rata, se dau jos două femei cu o sumedenie de sacoşe şi un nene cam pilit( sigur luase o cinzeacă în autogară la Buzău). Nenea avea cu el o damigeană, aşa, cam de vreo cinci deca. Goală. Nouă,abia o cumpărase. La Măgura toată lumea face vin. Şi aşează nenea grijuliu, în iarbă, pe marginea drumului, damigeana, şi trece să-l salute pe vecinul de vizavi, care stătea în poartă, la umbra corcoduşului. De la jumatea şoselei se întoarce şi mută damigeana un pic mai spre trotuar, ca să nu se-ntâmple, Doamne fereşte, ceva cu ea. Să fie în siguranţă. Trece înapoi la vecinul Toader , dar... hai pe dracu, iar se întoarce şi zice: stai Toadere, că nu-s io liniştit cu damigeana asta, şi am dat o căciulă de bani pă ea! Nea Toader îi zice: Ia-o draculi, Sandule, cu tine, că ai tocit şoseaua! Sandu aşează definitiv damigeana lângă un măr de pe marginea drumului şi placă liniştit la canapea la Toader. M-aşez în fund pe iarbă şi o aştept pe Carmen, care , pun pariu că abia acu se epilează, de durează atât. Iese într-un sfârşit, plecăm, şi nu facem doi paşi, că trece pe lângă noi, în mare demonstraţie de virtuozitate, Hans Cârli, un băiat cu minţişoarele tulburi, care conducea bicicleta fără mâini. Cânta de mama focului o manea de top. Ne-a aruncat un "săr-mîna" şi în secunda doi am auzit un zgomot de geam spart şi o bufnitură. Mi-a fost frică să mă uit.... Hans Cârli intrase cu bicicleta direct în damigeana lu nea Sandu. Şi în mărul de lângă drum, desigur. Şi apoi în pumnii lu nea Sandu.Di ce nu te uiţi pă unde mergi, handicapatule? Futu-ţi steaua mă-tii io, azi şi mâine! Lasă-l bree, zice Carmen, că mai bine mergea pe unde se uita! Aş fi vrut să nu râd, că sunt femeie trecută de patruj de ani, şi aş putea să mă abţin. N-am putut.Am ajuns la gârlă în sughiţuri.

joi, 3 septembrie 2009

BRAIN-STORM PRINTRE FILOSOFI

Mi-am amintit de o chestie haioasă, pe care am găsit-o pe saitul regretatului GEORGE PRUTEANU , faţă de care am avut un respect imens (Maestre, am scris SAIT !). Aseară am recitit-o, şi mi-am schimbat brusc starea de spirit. O dedic prietenului meu, Minotaurul, care cochetează discret cu filosofia( una proprie) ; sau, nu, filosofia cochetează discret cu el... Noroc că n-o s-o citească, el crede că blogăreala e o chestie juvenilă.

Întrebare: “De ce a trecut găina strada”?

Filosofii răspund:

HERACLIT: E simplu. Găina se mişcă tot timpul: în stânga, în dreapta, în sus, în jos, circular, liniar şi spiralat şi mi se pare normal ca în această mişcare infinită să se întâmple la un moment dat să treacă şi strada. Dacă doriţi, vă pot demonstra şi că o găină nu poate traversa de două ori aceeaşi stradă.

ZENON din Eleea: Pentru a trece strada, găina trebuia să parcurgă jumătate din lăţimea străzii. Pentru a parcurge jumătate din lăţimea străzii, găina trebuia să parcurgă jumătate din jumătatea lăţimii străzii. Iar pentru a parcurge jumătate din jumătatea lăţimii străzii, găina trebuia să parcurgă jumătate din jumatatea jumătăţii lăţimii străzii şi tot aşa la infinit. O infinitate de intervale nu poate fi parcursă decât într-o infinitate de clipe. Dacă doriţi, o găină care se află în acţiunea de a traversa strada ocupă un spaţiu egal cu dimensiunile ei; o găină aflată în repaos ocupă, de asemenea, un spaţiu egal cu dimensiunile ei. În concluzie, o găină aflată în mişcare se află în repaos. Nu sunteţi convinşi? Dacă găina noastră trecea cu cea mai mică viteză posibilă pe lângă o altă găină care se venea din sens opus, rezultă că raportat la stradă găina era imobilă.Deci, găina nu a trecut niciodată strada şi mişcarea nu există.

EPICUR: Traversând strada, găina a resimţit în mod sigur o teribilă plăcere. Prin ceea ce a făcut, ea ne-a arătat că s-a eliberat de teama de moarte, de suferinţa din corp şi de tulburarea din suflet. Găina aceea este cea mai înţeleaptă dintre toate găinile.

ARISTOTEL: Am reuşit să identific în realitatea corespondentă propoziţiei “găina a traversat strada” patru cauze fundamentale:
a) Causa materialis, materia din care sunt făcute găina şi strada.
b) Causa formalis, forma pe care au luat-o atât găina cât şi strada.
c) Causa finalis, scopurile finale către care tind atît găina cât şi strada, independent de relaţia reciprocă, de a traversa şi respectiv de a fi traversată.
d) Causa efficiens, acel ceva care a condus atît găina cât şi strada către actul de a fi complete şi reale.

Din nefericire, nici una dintre aceste cauze nu explică de ce a traversat acea găină strada. Putem presupune totuşi că, în potenţă găina avea în sine faptul de a trece strada, iar la momentul potrivit această potenţă a devenit act. Însă, ştiut fiind că actul este anterior potenţei, problema se complică şi nu o să încerc să vă explic sau să vă conving de asta pentru că nici mie nu-mi este foarte clar.

SPINOZA: O găină care este determinată să treacă strada este determinată în mod necesar de Dumnezeu. Iar găina care nu este determinată de Dumnezeu, nu se poate determina de la sine, nici măcar să treacă o stradă. Iar dacă găina ar fi avut intelect şi ar fi posedat calitatea de a vedea lucrurile sub specie eternitas ar fi descoperit că nu este decât un modus al Substanţei unice, imuabile şi eterne care este Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu a trecut strada, Deus sive Gallina.

DESCARTES: Nu ştiu de ce, dar sunt sigur că a săvârşit o eroare traversând strada. Intelectul găinii fiind foarte limitat, i-a fost uşor voinţei sale infinite să se extindă asupra acestuia.Găina posedă liber arbitru, însă de data aceasta l-a utilizat greşit, deoarece libertatea ei, manifestată în actul de a trece strada, nu a fost precedată de cunoaştere prin graţia divină. E posibil ca acea găină să nu fi crezut în Dumnezeu.

LEIBNIZ: Monada Supremă a prestabilit prin Armonia Universală ca monada-găină să traverseze monada-stradă, fără ca cele două monade să poată realiza vreun transfer reciproc de informaţie. Iar dacă acest eveniment a avut loc, era imposibil să nu se întâmple. Chiar dacă găina ar fi fost strivită de un camion, evenimentul nu ar fi avut nimic rău în sine, aceasta fiind cea mai bună dintre toate lumile posibile.
ROUSSEAU: Da, am văzut scena. De cealaltă parte a străzii era o pădure virgină. Prin acea trecere simbolică, găina domestică a revenit la adevărata sa natură galină, care nu este cea socială, în coteţ, ci se reduce la starea primitivă a găinii sălbatice, care are în suflet doar două principii: pe cel al propriei conservări şi pe cel al repulsiei faţă de jumulirea şi uciderea altor găini. De fapt, gestul găinii a însemnat o contestare a contractului încheiat de ancestralele ei predecesoare, contract prin care au renunţat la prea multe libertăţi doar pentru protecţie şi garantarea proprietăţii asupra cuibarelor.

KANT: Conceptul de găină şi conceptul de stradă sunt concepte empirice separate. Pentru a şti dacă găina în general a trecut strada, conceptul de găină nu-mi este suficient, având în vedere că dacă îl descompun prin analiză nu voi găsi în el şi faptul de a trece strada. “Găina a trecut strada” este o judecată sintetică a posteriori. Dacă faptul de a trece strada ar fi fost deja cuprins în conceptul de găină, am fi avut o judecată analitică a priori. Iar dacă conceptele de găină şi de stradă nu ar fi provenit în intelectul meu din experienţă, am fi avut o judecată analitică a priori pură. Din nefericire, de vreme ce nu am întâlnit niciodată în experienţa mea o găină traversând strada (deoarece în Königsberg oamenii îşi fixează ceasurile după plimbările mele la intervale fixe, astfel încât cocoşii au devenit inutili şi au fost sacrificaţi, iar găinile nu s-au mai putut reproduce în absenţa lor), adică din moment ce nu am avut posibilitatea de a aplica categoriile pure ale intelectului meu la daturile sensibile găină şi stradă, nu pot gândi nici măcar de ce găina în general ar traversa strada în general.

SCHOPENHAUER: Găina aceea nu este decât un instrument al Voinţei. Acţiunea, mişcarea, faptul de a trece strada sunt în totalitate produse ale Voinţei. Însuşi corpul material rotofei al găinii nu este decât Voinţa exteriorizată. Prin traversarea străzii, Voinţa oarbă s-a folosit de găină pentru a se perpetua pe sine. Găina nu poate ucide în sine Voinţa pentru că este imorală, pentru că este incapabilă să se abţină de la a ciuguli mai tot timpul câte ceva şi pentru că nu am văzut niciodată o găină practicând contemplaţia estetică. Boul, în schimb ar putea face asta. Este posibil ca în momentele în care se uită îndelung la poarta nouă să încerce de fapt să ucidă în sine voinţa prin contemplaţie estetică.

HEGEL: Găina este cea mai înaltă formă de manifestare a Spiritului în Istorie. Când am văzut-o de la fereastră trecând victorioasă strada, am fost cuprins brusc de o sublimă fascinaţie. Mi se părea că întreaga forţă şi măreţie a universului este concentrată în acel centru al lumii.Traversând strada, Găina s-a obiectivat pe Sine complet. Acest eveniment a însemnat sfârşitul Istoriei: Conştiinţa de Sine a Găinii a devenit Conştiinţă Absolută.

FICHTE: Acţiunea Găinii de a trece strada nu este însuşirea sau consecinţa existenţei ei, ci existenţa Găinii este accidentul şi efectul acţiunii acesteia de a trece strada. Găinii i se opune Non-Găina. Găina şi Non-Găina nu există separate, ci ambele constituie Găina Pură, ca manifestare a tot ceea ce există. Strada nu este decât o determinare spaţială a Non-Găinii.

BERKELEY: Găina şi drumul nu sunt decât simple proiecţii ale minţii mele, iar eu nu sunt decât o idee în Mintea Divină. Nu vă pot demonstra că găina a trecut în realitate drumul pentru că nu vă pot demonstra că găina sau drumul există altundeva decât în mintea mea. Exist doar eu şi atât. Iar dacă eu mor, găina moare o dată cu mine.

LAPLACE: Dacă aş fi o inteligenţă suficient de vastă pentru a cunoaşte toate forţele care acţionează în natură, aş putea să vă spun nu doar de ce această găină a trecut această stradă ci şi cum, când, pe unde, de ce şi în ce condiţii va trece orice găină orice stradă. Iar dacă aş avea şi suficientă forţă aş putea determina orice găină nu doar să treacă orice stradă din Univers ci şi că facă tot ceea ce doresc eu. Aş putea chiar să determin proştii să nu mai pună întrebări stupide.

NIETZSCHE: Dacă într-adevăr a trecut strada, a fost vorba despre o Supragăină, înzestrată cu o voinţă puternică. Spre deosebire de celelalte găini, Supragăina respectă doar ceea ce-i este propriu, ea îşi glorifică sinele iar moralitatea sa este plasată dincolo de bine şi de rău, valori de coteţ care, în forma actuală de găinaţ au fost inventate din resentiment de către suratele ei slabe, pentru a o putea ţine sub control. Prin actul de a trece strada, găina şi-a câştigat întreaga libertate, întregul orgoliu şi întreaga conştiinţă de sine, renunţând la subjugare şi la automutilare. Probabil că ea a fost prima care a cotcodăcit: “Stăpânul a murit!”

MARX: Găina era capitalistă şi individualistă. Trecând strada, ea a ieşit din interiorul protector al coteţului şi al curţii colectiviste, îndreptându-se spre occident. Acolo, ea îşi va vinde ouăle ca marfă, dar nu va primi de la societate echivalentul cantităţii de ouă şi al energiei consumate prin ouat şi clocit, deci produsul direct al muncii sale nu-i va mai aparţine. Într-un final, găina va fi alienată de ea însăşi, iar cantitatea de ouă realizată de ea va intra în posesia patronilor care-şi vor mări astfel capitalul, puteria şi dominaţia asupra ei.

HUSSERL: Evidenţa apodictică a găinii sau a străzii este o simplă himeră. Am încercat să vizez intenţional găina, pentru că întotdeauna conştiinţa mea e obsedată să fie conştiinţă a ceva, chiar şi a unei găini ordinare, dar aceasta nu a vrut să mi se dea în mod deplin, ci doar fragmentar, prin câteva perspective incomplete. De aceea, am prins o găină, am pus-o între paranteze şi m-am adâncit într-o contemplativă intuiţie a găinii jumulite de tot ceea ce nu-i era esenţial. Am intrat astfel în posesia miezului noematic al găinii, acel ceva care face ca găina să rămână găină indiferent dacă trece sau nu strada, dacă are sau nu pene, dacă face sau nu ouă etc. Asta e tot ce contează. Care a fost motivul pentru care a trecut o găină oarecare strada nu face obiectul preocupărilor mele.

HEIDEGGER: Esenţa găinii este non-galinică. Mai adâncă decât întrebarea de ce a trecut găina strada este întrebarea cu privire la originea găinii. Anticii înţelegeau prin “gallinacee”(g-allina-aceea) scoatere-din-starea-aceea-de-nealinare. Dacă facem o analitică existenţială a Daseinului galinic, ajungem la sensul profund, ocultat în timp prin interpretare, al faptului-de-a-trece-strada. Resimţind o teribilă angoasă (Angst), găina a traversat strada pentru a se plasa în luminişul fiinţei, acolo unde survine alinarea, adică scoaterea-din-starea-aceea-de-nealinare.

LEVINAS: Văzând cocoşul de cealaltă parte a străzii, găina şi-a pus problema Alterităţii. Natura cocoşului este complet diferită de natura lumii obiectuale, care poate fi interiorizată prin înţelegere. Dacă nu ar fi trecut (transcendere) strada, găina ar fi ratat semnificaţia Celuilalt în caracterul său de cu totul Altul. Ea a ştiut că relaţia ei cu Cocoşul este accesibilă în primul rând ca prezenţă şi abia apoi prin cotcolimbaj. De partea cealaltă a străzii, găina a instaurat cu cocoşul un raport Chip-către-Chip. Ea a conştientizat că Eul, atît al ei cât şi al cocoşului, este inefabil pentru că este cotcodăcitor prin excelenţă, iar Celălalt, în caracterul său diferit, nu poate fi niciodată posedat.

CAMUS: Găina trece strada rostogolind o pietricică, apoi face acelaşi lucru în sens invers. De fapt, găina face asta de milenii, probabil pentru că a avut neruşinarea de a încălca poruncile zeilor. Strada în sine nu este o stradă raţională. În orice moment al efortului său, găina se află în faţa absurdului.Şi totuşi, în ciuda iraţionalului a ceea ce face şi a lipsei de sens, găina nu se poate sinucide pentru că asta ar însemna că rostogolirea pietricelei o depăşeşte. Trebuie să ne imaginăm acea găină ca fiind fericită.

POPPER: Găina aceea a fost o victimă a totalitarismului. Asistând la acţiunea ei de a trece strada, am asistat de fapt la naşterea societăţii deschise.

FOUCAULT: Găina a vrut să iasă din sistem, probabil datorită intoleranţei faţă de manifestările ei homosexuale. Depersonalizată, desubiectivizată şi anonimă, ea a înţeles că toate valorile după care se orienta în coteţ sunt mituri, generate în interiorul epistemei condiţionate social, istoric şi cultural de către mai-marii curţii în care trăia. Văzând că găinile nu mai sunt jumulite sau sacrificate în spaţiul public, a avut pentru o clipă iluzia libertăţii. Dacă ar fi înţeles că manifestarea puterii stăpânilor nu a dispărut, ci doar a devenit invizibilă, difuză şi fragmentată, poate nu ar fi trecut strada. Oricum, ea va fi prinsă, adusă înapoi, pedepsită şi supravegheată. Iar dacă se va ajunge la concluzia că nu poate fi reabilitată, ea va fi sacrificată din considerente economice.

FREUD: În copilărie, găina a fost abuzată sexual de tatăl-cocoş, sau a asistat la o scenă “dramatică” în care mama-găină a fost “călcată” de tatăl-cocoş. Refulat în subconştient, evenimentul a devenit o motivaţie inconştientă care, sub forma unei dorinţe irepresibile a determinat-o să treacă strada. Găina trebuie hipnotizată şi psihanalizată pentru a-i aduce trauma în plan conştient Astfel, ea nu va mai trece strada niciodată sau, dacă o va mai trece, măcar va conştientiza de ce o face.

WITTGENSTEIN: Despre ce nu putem vorbi trebuie să tăcem.

luni, 31 august 2009

O zi de naştere uitată




Am dat buzna pe lumea asta într-o zi de 1 Septembrie. Mama s-a tăvălit pe toată pardoseala spitalului, până am ieşit. Îmi povestea că a fost furtună violentă două zile consecutiv, iar la ora la care m-a născut, noaptea, tuna, fulgera, pârâiau cerurile. Poate de aceea mie nu mi-e frică de trăznete şi fulgere. La naşterea mea, mama s-a procopsit cu un virus de hepatită B, care după 33 de ani, tot de ziua mea, a răpus-o. Să nu-mi spuneţi că e o prostie să cred că eu am fost ghinionul ei, şi că de fapt, aşa vrea Dumnezeu să aranjeze lucrurile. Din când în când, mă îndoiesc de ordinea Lui. Doar mă îndoiesc, nu-l hulesc. El e Big Brother, şi nu cârtesc. Mai am trei ore până se face ceasul meu aniversar. Sunt singură. Nu sunt deprimată, că de vreo sută cincizeci de ani tot singură sunt de ziua mea, şi nu se mai cheamă deprimare, se cheamă obişnuinţă. Mâine nu mă duc la serviciu, piticul nu cred să se supere dintr-atât. O sa stau acasă, o să-mi dau pe unghii cu toate ojele pe care le am, îmi pun părul pe moaţe, deşi habar n-am cum, că nu mi-am pus în viaţa mea, şi o să beau şampanie. Nu-mi place şampania, dar aşa se procedează, nu? Azi am făcut pentru prima oară în viaţa mea fotografii. Am avut o fobie a aparatelor foto. Azi am învins-o. Poza pe care am pus-o e făcută de mine. Habar n-am de cadre, proporţii, transfocare, inele macro, zoom...chestii de mai aud şi eu pe la specialişti. Am fotografiat paharul care e doar recuzită. În el nu e şampanie, e vin alb. Sfeşnicul l-am pus pentru impresie artistică, să moară concurenţa de invidie. Voicu pune farfurii şi franzele, eu am alergat la toată strada să fac rost de bronzării. Glumesc, pe strada mea n-are nimeni de-astea. Sunt de pe altă stradă. Însă oul....oul Faberge din imagine e dragostea mea. Mor după oul ăsta. E cutiuţă muzicală şi e destul de vechi, iar maşinăria abia mai stă fixată, dar are o melodie superbă. Toată viaţa mi-am dorit o cutiuţă muzicală, şi n-am avut. Şi mi-am dorit şi snow globe. Am avut unul chicios. Oul ăsta muzical mi-a ţinut de urât de câte ori am fost tristă. Deci am petrecut mult timp împreună. În noaptea asta aştept îngerul meu protector să mă întrebe ce vreau de ziua mea. Numai că, prudentă, o să-l întreb la rându-mi: să-mi iei, sau să-mi dai? Că nu prea disting ce face îngerul ăsta bramburit cu darurile, mi le dă, sau mi le ia. Pe strada unde am găsit oul Faberge, am mai găsit o cutiuţă muzicală. Veche. Nu mai cântă de multă vreme. Dar eu o găsesc superbă. Aşa îmi par mie toate lucrurile defecte.Superbe. Nu e pe motiv de filosofie, cum că aş întrezări perfecţiunea lor la timpul trecut şi talmeş-balmeşuri de-astea. Nu, îmi plac hârburile. Unii cică ăsta e un curent nou şi se cheamă vintage. E pe dracu. Cine n-are bani de carâmbi Trusardi, îşi ia de la Dragon o pereche de Xiao Piao şi cică e vintigi. A, plecasem de la ziua mea de naştere. Nici dracu nu mai ştie de ea. Pe ceferticat sunt înregistrată pe 15 septembrie, că tata a stat mangă 2 săptămâni, şi când s-a dus să mă înregistreze, nea Papaz era şi mai mangă, aşa că mi-a trecut data înregistrării pe la toate rubricile. Mai ştie frate-miu de ziua mea, copkiii lui, şi mai ştie cineva dar i se dărâmă gardul şi i se rupe poarta de chestia asta. Eu să fiu sănătoasă! Happy Birthday, Dr. Lecter! Să-mi dedic o melodie? Ăv cors.