uşa de la intrare

duminică, 30 decembrie 2012

Despre un Rege, despre nişte metehne din alimentaţia publică şi despre nimic altceva. S-a dus încă un an..

          Google Romania , cel care aniversează fel de fel de personaje , personalităţi şi evenimente, nu aminteşte nimic de 30 decembrie 1947; nici copilul ăla de-i spumegă hormonii a patriotism, care a lipit, peste tot in Nehoiu, petice cu "Basarabia este Romania", si care-si încreţea ouăle naţionaliste spre cei care comentau actele lui de vandalism. Pe mine, cel puţin,  mă invita să nu-i dau lecţii de naţionalism, că el e scula sculelor dinspre si dincolo de Prut.
          Aş dori să dau de el, să-i explic că, până una-alta, gestul lui e contravenţie, dacă nu faptă penală. Ca să lipeşti abţibilduri pe Monumentul Eroilor, pe Cruce, pe sedii de firme, pe balcoane, pe semne de circulaţie, indiferent ce mesaj ar conţine, nu se cheamă patriotism.
           Eu sunt şi cam securistă, aşa, prin oase, şi mă enervez să cercetez şi care e adevăratul motor al acestui vajnic Gavroche al Nehoiului, că sigur e vorba de un mobil mai dark sau mai pecuniar, şi atunci să ne povestească el, cum e cu patriotismul.
            Până una-alta, nici dacă umbli înfăşurat în tricolor, cântând imnul, nu ai voie să vandalizezi monumentele, proprietăţile particulare.... şi mai lasă-ne şi dracului cu Basarabia e România, că Basarabia e Moldova, deocamdată. Dacă voiau să fie români, aveau timp s-o facă, de când cu podul de peste Prut, podul de flori...
              Eu n-am văzut vreun basarabean să se grăbească să întregească România. Aveţi grijă de România, băi, nu de ţara altuia!  Istoria a vrut sa ne plece Basarabia la rusi, ca si Tezaurul, nu mai stăm să mieunăm la porţi închise. Fiecare are dreptul să fraternizeze cu orice cauză doreşte, dar nu trebuie să ne îmbâcsească pe toţi cu chestii care nu ţin de noi, de voinţa populară.
              Ziceam de semnificaţia zilei de azi. Dacă-l întreb pe mucea Gavroche, habar n-are, că nu scrie asta pe scotch-urile lui gălbioare
30 decembrie 1947 a fost ziua în care ne-am bătut joc de noi, ca naţiune.
                Marţi, 30 decembrie 1947, primul-ministru, Petru Groza (cu pistolul în buzunar) şi secretarul general al PCR, Gheorghe-Gheorghiu-Dej, îl şantajează pe Rege, că, dacă nu iscăleşte abdicarea în acea noapte, vor fi omorâţi 1.000 de studenţi arestaţi pentru că manifestaseră în favoarea Regelui. În această situaţie gravă, Mihai a spus: "Nu va curge sânge din pricina mea!", şi a semnat abdicarea.
                 Prezidiul Parlamentului comunist, întrunit în seara zilei de 30 decembrie 1947, proclamă Republica Populară Română.
                 Uite-aşa, ne-am turnat prima găleată de căcat în cap! Poate nu se mai trezeşte vreun beleuz să-mi amintească de stângism, că am făcut bube-n gât , explicând tutanilor, că stângism nu înseamnă PCR şi Gheorghiu Dej. Că m-am plictisit si de analişti , eterni demisionari, care au avut tupeul să-mi servească adjective cu prea multe consoane decât pot ei duce. Halucinantă nu sunt eu, ci declaraţiile alea kinky, gen : Traiane, te iubesc, pentru că dai cu căciula de pământ şi dansezi prin cârciumi, pentru asta te iubesc, că-ţi place şi şpriţul şi-ţi plac şi femeile frumoase!  Că a râs dracului, tot Nehoiul, când a citit aiureala asta. 
            Pe blog la mine scriu ce vreau eu, nu trebuie să cer voie analiştilor de Curbură, şi fac campanie cui vreau eu, şi lu' Hansel şi Gretel, şi lu' Zaieţ Nu Pogodi.
...
                 Un subiect aprig pentru târgul nostru este alimentaţia publică.
                 Băi, să nu mai aud pe cineva că nu-i merge cu astfel de afacere la Nehoiu, că-l scuip!
                 Mă duc la Pizzerie, de obicei nu prea dau p-acolo, pentru că nu e tocmai genul meu. De data asta am fost invitată. Două mese libere, ambele în faţa uşii de la toaletă, uşă deschisă!!!
Mă aşez cu spatele, încerc să trec peste. Vine duduia să ne ia comanda. Comandăm pizza şi ape minerale. Ne aduce sticlele.... întârzia cu paharele. De fapt, nu se aduc pahare, decât la cerere, precizează duduia.  Altfel, duci sticla la gură, ca la birt în Drăgaică. Vine pizza! Nu se aduc tacâmuri, se face precizarea că se serveşte cu mâna! Cu mâna s-o servească mă-ta, cu cratimă şi cu cratiţă, căci, nimic nu se mănâncă cu mâna în public!
Şi a intrat o cerşetoare, a trecut pe la mese, a intrat Cameluţa, săraca, fata aia cu minţile risipite, cerea şi aia ţigări.
Am făcut spume, am plecat jurând să nu mai calc p-acolo.
Mi-a crăpat capul, a doua zi, vineri , în alt local. Cât pot să fiu de idioată, că am făcut şi reclamă moca, restaurantului respectiv, colea, la mine pe blog!
Frate, am zis că nu-i adevărat! Am intrat, m-am aşezat pe scaun, am rămas cu tablia scaunului în mână. L-am schimbat, în zâmbetele ironice ale colegilor, am adus altul la masă, ăluia îi cădea spătarul. Nu exista decât un cuier în toată sala, nu aveam unde să ne punem hainele şi genţile.Mi-a fost adus la masă un pahar deja spart, l-am respins automat. În timp ce dansam, mi s-a adus desertul la masă, dar nu şi linguriţa. Am aşteptat până a trecut chelneriţa s-o rog să-mi aducă.
Ciorba m-a jignit , pur şi simplu. Avea în ea perişoare, dar şi bucăţi de carne şi zgârci. Era săratăăăăă, ocnăăăă!Aşa ceva nu ai voie să serveşti! Cine mama dracului a mai văzut ciorbă de perişoare cu fasole verde tăiată în ea, şi cu altfel de carne? Cadrul în care mă aflam acolo mă împiedica să fac circ, sau să plec, dar nu meritaţi să vă calce pragul, nici dracu! Niciodată nu am fost mai jignită de servirea într-un local, cum am fost vineri! Nu mai zic de pilaf, că era horror, din orez nepotrivit pentru acest fel de mancare, iar friptura era rece. Nu m-am aşteptat la aşa ceva, am avut senzaţia că sunt la cantina socială. Pe masă, la sosire, ne aşteptau farfurii cu lapte pentru cafea şi doze de zahăr. Cafea nu s-a servit, însă.
...
În noaptea de Revelion, muzică, şampanie şi foc de artificii, la Casa de cultură. Vă aşteptăm să întâmpinăm Noul An, împreună!
Vă urez ,tuturor, LA MULŢI ANI cu sănătate, să fie pace, să fie linişte, să fie belşug !


luni, 24 decembrie 2012

COLIND - de ARCADIE SUCEVEANU

Ninge curat ca într-un dor de moarte,
Dezastre mari de fulgi se-ntâmplă-n cer.
La geamul plâns al casei de departe
Se-aude-n noapte-un cantec: lerui-ler.

Acum, acolo ninge-a veşnicie,
Brazii miros a naştere în munţi
Si-ncet se sting în veghea lor târzie
Două făclii, doi pomi ajunşi carunţi.

Umbrele lor ca-n vis mi se arată
Veghind la geam atât de-adânc şi greu,
Că din tacerea lor însingurată
Işi rupe vorba însuşi Dumnezeu.

Cumpăna vremii tulbure se-nclină
Cu focuri mari de ger spre cuibul lor.
Si parca-i soarbe-o stranie lumină,
Si-ncet se duc prin aspre vămi de dor.

Pe fruntea lor se-ncheag-un nimb de ceaţă,
In pieptul meu lucreaz-un fier cu zimţi;
Si tot mai des se-aud hăitaşi de gheaţă
Pe partea lumii, cea dinspre părinţi.

Pe cai de fulgi acuma m-aş întoarce
Să cad în prag, zidit între nămeţi,
Si ceasul lumii, cu noroase ace,
Sa-l dau-napoi cu, simple, două vieti...

Dar ninge-n noapte fără vindecare
Cu lerui-ler peste-un sfârşit de veac.
Mi-e dor… Si-adorm cu fruntea pe ninsoare,
Decapitat de-acest colind sărac.


Din volumul Arcadie Suceveanu, ARCA DIES, Editura Cartea Moldovei, Chsinau, 2008

 

duminică, 2 decembrie 2012

Cronicile din Narnia : De(z)gustătorii de sărbători naţionale, centrul de permanenţă pentru persoane aflate în dificultate de pe Merilor şi despre cum am avut eu o revelaţie electorală


              Sunt cam inactivă pe blog, de la o vreme. N-am reuşit nimic cu campania pisicitară, adică am rămas cu Cemesica-pisica pe cap, nevrând nimeni s-o adopte. În felul ăsta mi-am dat seama , a mia oară, poate, că m-am născut sub zodia lui " descurcă-te singură", ceea ce îmi sporeşte încrederea în Dumnezeu şi-n dragostea Lui faţă de cei ca mine. Şi cu-n rac, tot sărac, aşa ca, unde manâncă două pisici, mai pot mânca două.
              Să fim coerenţi, zic!
              Ne referim la de(z)gustătorii de sărbători naţionale. Măi copii, linisti-vi-s-ar patriotismul în căpăţână, dacă nu ştiţi cum să abordaţi Ziua Naţională în tabletele voastre de geniu, de pe net, jucaţi un Bubble Trubble, pe facebook; relaxează!
              Nu te nominalizez, drăgălaşule nehoian blogger, că n-ai atins Steaua Polară cu talentul, dar, ăştia ca tine ar trebui trimişi într-un loc numit "no lands men". Ăstora, care luaţi la caterincă Unirea şi Ziua Naţională, ar trebui să vi să retragă cetăţenia şi să daţi examen după 3 ani, ca la permise auto, să v-o recăpătaţi după ce vă dă sângele pe nas învăţând istorie! Cum să spui tu: "pentru că mai e un pic până la marele tam-tam de la 1 Decembrie". Care tam-tam, bă? Ce dracu vrei de Ziua Naţională, pantomimă? Şi continui cu "m-am gândit că fiecare român ar vrea să-și reîmprospăteze memoria și să-și amintească ce s-a întâmplat de fapt la această dată..."  Te-ai gândit foarte prost, pentru că fiecare român , ăla de zici tu, utilizator de net şi cititor de blogul tău, face parte din generaţia aia de a durut-o- n cur de istoria neamului. Sunt ăia de scriu cu  "k" în loc de "că", "ms" şi "poop", şi ai ales prost şi sursa. 
                 În primul rând, "înţeleptul wikipedia" e, de fapt, "tanti wiki", iar dacă am ajuns să ne înveţi istorie cu copy-paste de pe wiki, dracu' ne-a luat!
                 Uite care e treaba, nu-ţi aloc prea mult spaţiu, dar, hotărăşte-te ce stil vrei să adopţi în ceea ce scrii tu şi nu amesteca miştoul de ConnectR şi urban style, cu simboluri naţionale. La tine, nu e locul şi nici cazul de licenţe poetice, nu îţi poţi permite broderii de stil, pentru că eşti subţirel şi încă n-ai nimic a spune, deşi eşti un tip isteţel, dar nu ştii ce segment de cititori vrei. 
                  N-ar fi rău să şezi vreun an prin America, să vezi cum se pişă pe el de emoţie, americanul, când stă în faţa drapelului lui, sau cum stă în picioare la cinema, la începutul filmului, până se cântă imnul. Vezi, eu am voie derapaje de limbaj, pentru că exprim exact ceea ce trebuie, nu o dau prin bălării. Sfatul meu e să îţi coafezi un pic stilul , nu amesteca nişte lucruri cărora trebuie să le sfinţim cel puţin memoria, cu pamfletul.
                 Nu ţi-am făcut public numele, aşa că nu înlesni vreo contraofensivă, cu pretenaşii tăi, pe vreo reţea de socializare, ca să nu mă întâlneşti prost dispusă, prin Nehoiu, în vreo zi mohorâtă de iarnă! Am reacţionat ca un român, ca un consumator de Românie şi de istorie, nu de wikipedie.
...
                 Pe strada mea s-a înfiinţat Centrul de permanenţă pentru alcoolici comatoşi în tranzit. Pe la jumatea străzii, li se opresc motoarele şi pică în decubit dorsal, zici că-s pe plajă la Acapulco. În ultimele 3 luni, 4 cazuri. Tanti Mioara asigură relaţia cu 112. Deja am devenit prieteni cu cei de pe salvare. Nici băutorii nu mai sunt ce erau odată,când au liniştit ei (al'de tata, nea Nicu, nea Nelu, nea Gicu, nea Valerică), două damigene, la nuntă la Dani Tomeci sau la Dan Andrei, şi tot mai aveau chef de-o sârbă, în faţa porţii la Hodel, după care plecau la piaţă.
....
                 Chemaţi-vă vecinii, prietenii, rudele, că auziţi una acum , de ziceţi că nu e adevărat:
                 Dintre toţi candidaţii la parlamentare, m-au convins ăştia de la USL! Prin comparaţie şi eliminare, desigur, ca la Vocea României! A contat si inteligenta mea, atat de celebra pe partea dreapta a strazii pe care locuiesc.
                 O să căutaţi postări mai vechi de-ale mele, o să îmi fluturaţi pe sub ochi citate, în care precizez că sunt stângistă, că nu votez PNL nici dacă se scoală mama....
                 Da, sunt stângistă ,aproape extremistă,dar, sângele meu pe jumate de bozgoroaică a clocotit atunci când s-a făcut alianţa asta. De aia nu mai pot eu de conjunctură şi de scop, stânga pe care o iubesc  eu e departe de politica din ţara asta şi n-ar fi făcut niciodată alianţă cu dreapta. N-am zis că dreapta e "câh", am zis că apa şi uleiul nu se amestecă niciodată, nici măcar de dragul de-al zgândări pe Băse'.
                 Logic, ar fi trebuit să ignor candidaţii alianţei, supărată fiind că eu, stângista, tre' să votez dreapta. Tata, deja se răsuceşte în groapă. S-a întâmplat ca azi, după ce am venit din piaţă, să cuplez logica de geniu...
                 M-am întâlnit cu un convoi PPDD. Printre ei, nişte militanţi kamikaze de la locale, kamikazişti de-ai piticului, zic. Le-am dat ignore, nu sunt pe segmentul lor de interes.
                Hopaaaa, intră coloana USL, în piaţă.
                Se vede stofa la unii, se vede cum curge lâna, de pe câţiva! Ăia de-i ciopleau icoane piticului, cum dracu se face aveau materialele de campanie! Un pix n-am pupat, sau o brichetă! Fugeau de mine ,ca măgarul de coceni! Ceilalţi, oameni cu o anumită pregătire, cu o vârstă, cu nişte păr alb, zâmbeau frumos lumii, respectuoşi, aveau o lumină pe chip, o stare pozitivă.
                Mi-am văzut de treabă, le-am făcut nişte poze şi am urcat la serviciul meu, să beau o cafea şi să cuget, ca un indian înţelept: 
                În viaţă nu mi s-a dat nimic gratis, n-am plictisit uşile aleşilor să îmi caut dreptate, deşi aş fi făcut răni în lemnul uşilor, de atâta bătut , vorba lui Paler, deci nu îmi pun nişte speranţe că aleşii şi-ar sacrifica viaţa pentru noi. Ştiu ce e aia politică, privită dintr-un colţ, îi sţiu bine mecanismele şi în viaţa mea n-aş face faţă genului ăsta de provocare, dar, merg pe varianta USL, din motivul cel mai simplu:
                 Dacă Scutaru e mulţumit de rezulatat, poate vrea Domnul să vadă că există viaţă în Nehoiu, fără pitic. Poate redă dreptul organizaţiei PNL Nehoiu să aibă identitate, să-si desemneze preşedinte, echipă de conducere, nu să refacă tabloul biblic în care are de ales şi nu poate s-o facă, pentru că piticul se mai lamentează, intimidează, ameninţă....Gata!!!! La dracu cu ombilicalitatea asta! PNL Nehoiu are oameni capabili, este extraordinar câtă energie are viceprimarul ăsta mic, zici că e extramaterial, lăsaţi organizaţia să se refacă! Măcar cu din ăia care se spală, că le pică părul din nas, unora, când vine la şedinţe un anumit personaj  recrutat de pitic, îşi varsă ficaţii toţi din sală. Nu ţi-ar fi de-ar fi vreun pol energetic al politichiei! E un târâie brâu!
                 Domnule Scutaru, nu trebuie să ne promiteţi cornul abundenţei, că nici nu credem în el, dar, dacă sunteţi mulţumit de rezultat, redaţi identitatea partidului ăsta la Nehoiu, ca sa va convingeti ca nu ati facut scor electoral doar pentru ca a existat un Tralai Lama? Eu ştiu organizaţia asta de când a luat fiinţă şi a fost o organizaţie a valorilor. Ea se putea adresa lejer şi celorlalte categorii, nu doar celei a pretiosilor, pentru ca impunea respect! Piticul a impus teroare.
                 N-am nici o tresărire şi nici o urmă de ranchiună pe el, de când nu mai e o bomboana de pe coliva l-am şi ignorat. E prima oară când îl pomenesc, după alegeri.
                 Dar, prezenţa lui insinuantă, insidioasă, senzaţia de "sunt încă aici, eu încă sunt Gigi Şorici şi nu vă las în pace să trăiţi liniştiţi", nu face decât rău. Asta e parerea multora.
                 Daţi-i o medalie, o săbiuţă şi un titlu şi lăsaţi-l la vatră, domnule Scutaru, ca să meargă dracului treaba, ca suntem sătui de "întărâtă-i, drace"! Avem primar nou, are chef de treabă, merită sprijin, la rândul lui vă oferă sprijin, există un lanţ de cauzalitate, e bine să fie toate zalele la locul lor. Noi vrem să se pună lucrurile la punct, atât! Echipa administrativă este formată, cea politică e in stand by şi nu e bine
                 De aia vă dau votul meu şi manifest public, pe blogul meu atât de controversat, alegerea mea! Eu am o anumită categorie căreia mă adresez, suntem cei consideraţi loviţi în tâmplă, dar, atat de logici ! Sunt sigură că înţeleg lucrurile, aşa cum le formulez. Eu nu pot fi suspectată de manevre şi palme bătute, pentru că stau cam în penultima bancă, nu-s activistă de-aia ravisantă, de-şi plimbă buzele roşii , cofiţa şi pulpele coşbuciene prin pieţe, cu alaiul, la schimb cu vreo funcţie.
                  Pentru asta o să vă votăm, pentru linişte, nu pentru lapte şi miere! Căci, dacă veţi fi mulţumit, veţi şti că Nehoiu n-a însemnat un personaj cu spirit gregar, ci e o întreagă comunitate cu oameni pe care vă puteţi bizui, dacă vă păstraţi cuvântul! Şi, norocul vă mai atinge şi din partea doamnei Tudor, căci, e nouă în schemă. Se putea şi mai rău, adică să am stîngist în listă, şi să fie din ăla veeechi, de l-a pus la blesteme toata lumea din judeţ!
N.r. Am poze de azi, le ataşez mâine, pentru că nu am cablul de date acasă.