uşa de la intrare

vineri, 30 august 2013

Formidable

Am voie sa fiu nostalgică; rau de tot. Am voie sa ma intorc 18 ani in timp şi să zăbovesc 5 minute.
Am scris o singură dată în viaţa mea o declaraţie de dragoste, deşi, el stătea la un metru distanţă. Am scris-o în franceză, pentru că cele mai frumoase declaraţii de dragoste se fac în franceză (limba asta a fost inventată pentru aşa ceva) si pentru că... în fine... a trecut. 
Trebuia să vină Stephanie şi să ne distribuie clipul ăsta pe Fb, ca să ne lase vraişte pe toate, chiar dacă nu e o declaraţie, e o stare...
Formidable, formidable
Tu étais formidable, j'étais fort minable
Nous étions formidables
Formidable
Tu étais formidable, j'étais fort minable
Nous étions formidables



vineri, 23 august 2013

Cum se împletesc ciorapii, cu şi fără labă

O mai ţineţi minte pe asta cu ciorapii, din reclama cu Roşia Montană. Dacă mă întrebaţi pe mine, da' nu mă întrebaţi, aş zice că e cam genul drojdi', te bagă asta sub masă şi tot mai duce singură o litră.
Ia vedeţi cum împletea ea ciorapi cu cinci andrele, avea un milion venit pe toată familia şi ia vedeţi cine e ea în realitate!

Ştiţi cum e asta? Exact ca Hayssam când dădea el... la tot cartierul locuri de muncă, sau ca moştenitorii de păduri de care n-a auzit nici dracu, care promit expansiunea turismului, proiecte mirobolante, rezervaţii naturale, adică un fel de laba ciorapilor croşetaţi de sărmana băieşă.

joi, 22 august 2013

Despre apa noastră cea de toate zilele

Stăteam eu cu niste emoţii maxime, prin primăvară, cum că ce zogoleala dracului o fi şi pe strada mea când ne-o lovi "masterplanul".
Programul ăsta e ceva destul de important pentru beneficiarii reţelelor de apă şi canal, dar nu i se adresează şi străzii mele. Cum dracu a fost ea uitată, habar nu am! Îi întreb pe unii, mi se răspunde că piticul n-a vrut s-o prindă în plan. Întreb la primărie,cică  nu, vina e la alţii.  Nu putem înţelege de ce a fost exclusă, mai ales că e zona zero a oraşului, impozitele sunt cele mai mari. Reţeaua de apă a fost montată în 1955, odată cu darea în folosinţă a cartierului muncitoresc Merilor. Ţeava e din fier, n-a fost niciodată schimbată. În anii '70, când s-a asfaltat şi s-a proiectat canalizarea, lărgindu-se strada, nu s-au schimbat ţevile. Ce dracu, doar ne amintim cum puneam nylon peste gropile pentru guri de canal şi presăram ceva pământ, să cadă muncitorii de la schimbul III! Parcă suntem Moromeţi clonaţi, stăm şi ne tot întrebăm la şedinţele de gard, de ce dracu n-am fost prinşi în marele proiect de modernizare, că doar de de vreo 3 ori în ultimul an a bubuit ţeava de pe Merilor, pe un segment de 20 metri. A început de la Nicolae şi a ajuns la Băcănuş, aşa că urmez eu, clar.  Personal nu am comentat preţul apei, decât la nivel de mirare. N-am purces la vreun protest, nu particip nici la cel care se pregăteşte. Pe mine nu mă regăsiţi vreodată în forme colective de protest. Aşa că, dacă se doreşte într-adevăr eficientizarea consumului de apă prin instalarea de apometre de curte, atunci poate ar fi mai corect să începem de la înlocuirea colanei de stradă, pentru ca astfel să ne putem "înţepa" toţi în acel moment, cu ţevi corespunzătoare pe care să fie montate apometre. Pentru că, dacă fac acum un cămin betonat şi la iarnă (la pariu) ţeava de fier care e mult mai bătrână decât mine pocneşte, mie nu mi se pare convenabil. În iarna trecută am păţit-o cu pompa din curte, am eliminat-o urmând să o reactivez când vine programul de reabilitare, programul nu a venit şi totuşi, acum vine obligaţia de a executa cămine pentru apometre. Cu plăcere, personal mă avantajează metoda, dar ar fi mai mult decât recomandat să se găsească o soluţie pentru a fi înlocuită ţeava principală. Acelaşi preţ îl plătim şi noi, ca şi ceilalţi de pe Alba Iulia, de exemplu. Iar atunci şi Compania de apă ar avea o oglindă a consumatorilor de pe stradă şi nu ar mai apărea pompe netrecute prin contor, mascate pe sub găleţi, sau cişmele stradale undercover. Adică, ne facem datoria de a plăti un serviciu, dar vă rugăm să îl eficientizaţi începând de la dvs, nu derivând din obligaţiile noastre!
Am preferat  genul scrisoare deschisă, pentru că fiecare se lamentează în felul lui, fiecare solicită audienţă la direcţiune aducând problema cât mai aproape de interesul propriu. Eu nu manifest interese proprii, ci principii. Şi ştiu că un serviciu contra cost tebuie să aibă calitatea precizată în contract. Că m-am săturat, dracului, de şmecheri care plătesc 8 lei factura la curent şi ei consumă ca la Cernavodă, m-am săturat să închid pompa de trei ori pe zi la vecina Mioara, că nu ştiu cum dracu de n-o deranjează la creieri zgomotul apei, m-am săturat de toţi ciozvârtarii care eludează toate legile şi normele şi rânjesc superior când noi, fraierii, trebuie să asigurăm plata consumului global. Aşadar, reglarea trebuie să înceapă de la furnizor, nu de la consumatorii lăsaţi să-şi scoată  ochii între ei.

marți, 20 august 2013

Grotesc de-a valma cu sacru

Ceremoniile de înmormântare nu mai au nimic sacru; cel puţin din partea participanţilor. Dincolo de actul religios este evenimentul social, la care trebuie sa aibă grijă toată lumea să îmbrace o anumită ţinută şi un anumit comportament.
Fetiţă, dacă vrei să te îmbraci ca Vasilca şi să te fâţâi pe lângă mort în cracii goi , short din jeans şi fuste transparente, înseamnă că ai o ţiglă lipsă, sau poate distinsa ta mamă, că toate problemele astea ale fetelor, în găoacea lor au explicaţia. Dacă refuzi să ai o apariţie decentă, atunci stai acasă, că nu e musai să-ţi vadă toată lumea varicele, flips-flopşii sau unghiile spoite în toate culorile. Există un dress code foarte riguros pentru înmormântări, acuma nu e musai să fie respectat până la şireturile pantofilor, deşi toţi bărbaţii ar trebui să aibă o cămaşă albă pentru aşa ceva, la fel şi copiii, iar femeile, sigur au ceva negru şi mai ales, fără decolteuri, crăpături şi sutiene vizibile. Răposatul era om bătrân, chinuit de o suferinţă îngrozitor de lungă, iar în jurul lui, în biserică, erau rusalce cu fel de fel de fuste transparente, bretele mai înguste decâte cele ale sutienului şi, mai ales, pălării. Deci au înnebunit toate cu pălăriile. Bre, tanti, pălăriile au un rost, au o etichetă, vin să întregească un tablou complet de femeie cochetă, la pălărie e musai să ai nişte materiale de  calitate, la fel şi pentru restul ţinutei. Nu poţi să ieşi din ograda unde tocmai ce ai tocat la raţe, cu mâinile foarte murdare şi cu călcâiele murdare şi crăpate şi cu pălăria în fâşii de dantelă pe cap, că aşa vrei tu, ca să-i faci concurenţă lu Icsuleasca. Bine, poţi, dar te faci de toată Drăgaica şi uită toată lumea de mort.
Personal, m-a luat o stare de fierbere când am văzut că pe scaunele amplasate imediat lângă catafalc, în biserică, s-au aşezat nişte dive de-astea care nu aveau nici cea mai mică legătură cu mortul, sunt abonate la toate înmormântările doar ca să vadă ele ce ciorapi are mortul în picioare, dacă are pardesiul pe el, dacă e orarul mortuar de calitate... Poate familia, nevasta mortului, de atâtea zile nedormită, ar fi vrut să stea pe scaun lângă bărbatul ei, că atât îl mai avea aproape, O ORĂ! Nu, trebuia să stea mazurcile alea, să nu le scape vreun gest! Erau zeci de locuri libere în biserică dar, nu, ele trbuie să supervizeze tot! Mi-am făcut de lucru căutând cu privirea pe pereţii pictaţi superb, Familia Brâncovenilor. Personal, consider că Sfinţii Mucenici Brâncoveni sunt, de departe, cei mai autentici sfinţi pe care i-a dat neamul românesc. Să alegi moartea în locul convertirii la altă religie, dimpreună cu toţi cei patru fii ai tăi, e o chestie de sacrificiu suprem şi de respect faţă de botezul tău. În fine, nu mă puteam fâţâi în biserică să caut sfinţi pe pereţi, dar am preferat să părăsesc ceremonia când i-a sunat uneia telefonul. I se rupea ei vraiştea că erau doi preoţi în faţa catapetesmei, ea vorbea făcând cercuri largi prin stangaa naosului, baremi să fie şi văzută, nu doar auzită.
Cam aşa au ajuns ceremoniile de înmormântare. Slavă Domnului că nu mai sunt la modă bocitoarele plătite, cum era mătuş-mea Rădiţa, de ajungeau să plângă şi vrăbiile pe sârma de telegraf când se stârnea ea, în urma mortului. Grotescul este mai la îndemână, ne face viaţa mai uşoară decât sacrul, dar, măcar la ritul acesta al trecerii omului dincolo de viaţa pământeană, am putea să participăm cu ceva mai mult respect.
...
Am rămas doar cu doi vecini bărbaţi pe stradă, din cei care s-au mutat prima oară acolo, în casele muncitoreşti. Erau tineri, atunci îşi întemeiau familii. Au plecat pe rând, iar noi îi petrecem în chiloţi de jeans şi cu sutienele p-afară.