Le-am dat nume șoimilor care-mi arată zilnic că-n viață, totul e cerc-cerc-cerc... Și cer.
El e Horus și ea e Ravenclaw. Previzibil. Cei 3 pui sunt gata s-o ușchească, dar o vor face prin noiembrie, când se vor ascunde-n cutele stâncilor. Acum își fac vacanța prin teii de pe Fluieraș.
Îi recunosc după desenul aripilor, după mărime și zbor. Ea e mai mare, mai lată-n coadă și zboară mai nervos. El e suplu și sigur pe el, știe că domină toată zona. Oarecum, mă-nvață și că nu trebuie să simți pământul sub picioare, ca să fii sigur că domini o situație.
Șoimii ăștia m-au învățat multe. Am vrut să-i fotografiez și n-au stat, nu am dibăcie în mânuirea aparatului, astfel încât să-i surprind plutind ca-n videoclipuri. Vorbesc cu ei, le spun câte-n lume și-n stele, sunt sigură că mă văd în grădină, doar au ochi de șoim, na!
...
Ceva mai jos decât ei dar mai sus decât mine, Cartoafa interpretează viața din perspectiva altui cerc. Fundul unei cești de cafea. O aud prin geamul deschis:
- Fetiță, reușita ta e la drum lung, deschis, peste ape! Un domn înalt cu părul dat într-o parte, te ajută.
(La dracu, asta o arde cu Trump!)
Tanti Cartoafa merge pe tehnica ei, nu se poate adapta tehnologiei sau astrologiei, e pe tradițional, dar uite că mai funcționează!
...
Într-o răgălie de iarbă uscată, își tot potrivește scripca, un greier bătrân. Și nădejdea lui e tot în ceea ce știe el să facă.
...
Fălfâie perdeaua de la sufragerie și-mi vine în minte scena de final din ”Iarba verde de acasă”. Mi se face frică,las treaba din grădină și mă duc în casă. Pe o farfurie ciobită, 3 scovergi rotunde. Îmi amintesc explicația pâinii rotunde, auzită la emisiunea Universul Credinței și nu mă-ndur să rup din ele.
Desfac un borcan de compot de prune, l-am făcut ieri și aș vrea să verific gustul și consistența fructelor.
Sună telefonul. O veste proastă pentru mine.
Sună a doua oară. O colegă plânge, dosarul ei de credit bancar a ajuns la executor judecătoresc. O ajut cu o soluție de moment, o liniștesc că nu-i ia nimeni casa.
Sună telefonul a treia oară. Mai am o nepoțică, de la alt nepot.
Reușesc să gust din borcanul de compot. N-are zahăr, am uitat să pun. Dintr-o dată, prin gura borcanului văd viața, așa cum e ea: un pic colorată, un pic aromată, cam acrișoară, nu ține de foame dar merge când ți-e sete și, cel mai important, e râvna mea în el, e cel mai bun din lume!
Miroase a struguri striviți, vin păsările și fură boabele coapte, soarele trece leneș peste muchia muntelui și-o drujbă se-ntărâtă pe niște bușteni de fag, la poarta unui vecin.
Vânzătorul de mături a adormit sub nuc, visând probabil la o mâncare caldă și un pat moale.
Apare șoimul, desenând cercuri largi pe cer. Desenează libertatea absolută.
