Dragă Moş Crăciun,
Nu te concentra prea tare să intri în casă fără zgomot, la noapte, pentru că , oricum n-o să te aud. M-am pregătit foarte meticulos pentru această surdenţio stampa, încă de marţi, de cînd am vrut eu să-mi extrag sadic, din ureche, un presupus dop de ceară, care nici măcar n-a existat, dar pe care l-am transformat într-o otită demnă de studiat desfăşurat, pe planşe color.
Sigur că, orice om normal s-ar fi prezentat regulamentar, la doctor. Credeţi-mă, am încercat să mă comport cerebral în faţa situaţiei, dar mi-am zis, ca de fiecare dată, că cel mai bun doctor al meu sunt eu.
Am înşfăcat seringa de o litră, am tras în ea nişte soluţie sterilă, uşor încălzită, şi mi-am pompat-o în ureche. Mai făcusem chestia asta, acum vreo 10 ani. Atunci a avut succes. A fost dop. Acum... n-a mai fost dop. Totuşi, eu aveam urechea înfundată. Am pus un săculete de sare caldă, pe ureche. Şi dă-i trenuri şi trompete, în capul meu ! Până dimineaţa, mi-am făcut rost de nişte dureri, de nici părul în cap nu-l mai suportam. Eu aveam, de fapt, o otită foaaaarte simpatică, şi m-am pomenit din senin cu o traistă de antibiotice şi nişte antiinflamatorii, şi ceva picături auriculare.... Cred ca v-am mai spus că urăsc antibioticele, şi le-am evitat toată viaţa. Pute tot universul a antibiotice, în jurul meu! Şi mai am vreo 3 zile, de luat. Am zis măcar să fac o cură cumsecade.
Deci, Moş Crăciun, revin la tine, roagă-l pe Rudolf să nu se supere că i-am mâncat morcovii pregătiţi pentru el. S-ar putea să te sar şi pe tine din schemă, cu paharul de lapte şi cu biscuiţii. Tot ai mei sunt! E tot ce pot să mănânc, sper să înţelegi. Mi-am făcut totuşi, un ditamai Krantz-ul, pe care mi-aş dori să-l devorez singură, dar asta nu va fi posibil. Mai ştie cineva de el.
Noroc că am nişte must tăiat din fiert, ca să mă pot hidrata corespunzător de Crăciun. Vinul meu preferat, de Cricova, va trebui să aştepte până la Crăciunul rusesc.
Abia aştept ziua de mîine, să-mi pun vreo 12 episoade de NCIS- anchetă militară, de care sunt dependentă iremediabil. Adevărul e că Mark Harmon, ăla, imi face penicilina mai comestibilă. Care aveţi până-n 30 de ani, sigur nu ştiţi despre ce vorbesc, iar cele care au până-n 20... sigur nu e Justin Bieber.
Poate o să citesc şi nişte Grigore Ureche, să fie atmosfera completă.
Cred că îmi doream un pic, sărbătorile astea de legumă, pentru că vreo lună am avut destul de mult de lucru. La un moment dat, săream prin casă pe liană, pentru că toată pardoseala era acoperită cu documente.
Vă spun La Mulţi Ani tuturor şi vă îmbrăţişez cu mult drag, pe voi, prietenii mei din online!
Iar pe tine, Moş Crăciun, te rog să-mi aduci urechile înapoi! Pe ale mele, nu pe ale vreunui tutan de elf!
