ROADS OF ROMANIA, I'M COMMMMING !

Mă lasă nervii! Am trei şedinţe de şofat, şi trebuie să vă spun cu cine aveţi de-a face! La prima şedinţă, într-un poligon vast, m-am urcat la volan, mi-am asigurat uşile, oglinzile, scaunul, centura, m-am înfipt în ambreiaj şi instructorul mi-a zis să pornesc cu cheia. N-am găsit-o! După ce m-am uitat vreo 10 minute spre volan, mi-am mutat privirea la instructor, care m-a intrebat dacă mi-am terminat rugaciunea, că asta a crezut că fac. A mai avut un caz de muiere care făcea şcoala, şi era adventista. Nu pleca până nu recita toată cartea de rugăciuni. I-am spus că nu văd cheia. N-o vedeam de volan....Nu eram poziţionată bine în scaun. Am răcnit când a trebuit să pornesc pe bune, pentru că am constatat că am ba efect de foarfecă la picioare, adică ridicam piciorul de pe ambreiaj dar apăsam tare pe acceleraţie , ori aveam efect de sincronizare, adică le luam de tot pe amândouă de pe pedale. N-am oprit motorul, dar am pornit cu turatie mare. Am repetat de vreo 6 ori şi mi-a ieşit. De fapt, cel mai bine mi-a ieşit la următoarea lecţie. Am pornit deci. Instructorul cică dau bine din volan, pentru că o menţin bine pe aliniament şi iau virajele superb. Mi s-a urcat la cap, aşadar. Şi am trecut la schimbarea vitezei dintr-a 1-a, într-a 2-a. Aici am oprit motorul. Era timpul. M-am felicitat! Am trecut la reducerea vitezei de deplasare din frână. Parfum! Apoi schimbarea dintr-a 2-a într-a 3-a. Am oprit iar motorul, frate, că am dus viteza de la 2 la 4, şi când a zbierat ăla la mine, am ridicat picioarele de pe pedale. S-a calmat şi mi-a strecurat printre dinţi: Aici eşti la condus, nu la f....t. Nu ridici picioarele simultan. Am comis o aroganţă şi i-am zis că nu mai e la curent cu poziţiile. E fumată aia cu picioarele ridicate. dacă află Şrec ce discuţii port cu instructorul, ne calcă, cu cilindrul compresor de la AND. Şi dupe 3 lecţii, zici că sunt TITI AUR al şoselelor. M-a scos pe DN 10. Mi-a căzut faţa. Dar culmea, imi place să merg pe drum adevărat. Nu puteţi să credeţi că în poligon m-am dus cu sticle umplute cu nisip. Am stat la grămada de nisip din faţa grădiniţei, o oră să umplu sticle. Se uitau copkiii pe geam ca la o stafie. Nu înţelegeau de ce le-am invadat locul de joacă. Instructorul şi-a făcut cruce... Nu s-aştepta să mă duc cu sticlele. dar alea din poligon erau deja terciuite, şi eu sunt o tipicară. A oftat şi mi-a zis că urlă gospodina din mine. Iar Şrec a zis că voi fi o şoferiţă foarte tehnică , sau nu voi fi deloc. Încerc să mă abţin, dar nu pot. Trebuie să vă spun că am vrut să cumpăr jaloane adevărate, iniţial. Când eram în liceu şi mergem pe munte, la cabană pe Mălîia, eu aveam în rucsac ce nu-ţi trecea prin minte. Luam şi sticluţa de bronz de dat pe clapa sobei, pentru că o găseam ruginită, şi nu suportam...Mâine am iar lecţie de şofat. Cică trecem şi la treptele 4 şi 5 de viteză. Nu înţeleg de ce, că la examen, în oraş, nu cere nimeni treptele astea, iar eu, dacă iau carnetul, trec imediat pe maşinuţa mea cu cutie automată. Poate păţesc ca var-mea, care a dat examen fiind foarte bine pregătită, a rulat excepţional în oraş, l-a uimit pe poliţist, dar la final, i-a zis ăla să claxoneze, şi n-a ştiut unde e claxonul. Toată lumea ştie că e in mijlocul volanului. Ea nu l-a găsit!

Am probleme cu blogul. Cum rezolv?

Ce se intampla cu moaca blogului meu? De ce nu mai am in partea stanga poza cu Hagrid, cu piticul, lista de blogrolleri, si ce dracu mai aveam eu? De ce nu pot sa le amplasez inapoi la locul lor? Mă duc la setari aspect, acolo figureaya ca le am, le mai salvez o data, totusi, dar cand deschid iar pagina de blog e rahat cu terci. nu am poze. nu am nimic! Săriţi cu soluţii, că medicamente am , dar nu-şi fac efectul!

Gooood morning, Vietnaaam!

Heeeeelo, everybody!!! am lipsit cateva zile! Motivat! mi s-a imbunatatit starea psiho-moto-matrimonială. Ziceam că vă povestesc de o întâmplare la Măgura mea, hailendul vieţii mele!
Acu vreo 7 ani să fi fost... Vara, când toţi măgurenii ajunşi domni pe diferite meridiane ale planetei, vin p-acasă. Când zic ajunşi domni, mă refer la prestaţii căpşunoase prin ţinuturi iberice, sau dat cu geoala la portofele prin metroul londonez.
Şi ne adunăm noi vara şi facem baie pe Buzău, printre "caii" de humă, furăm porumb de fiert de la toţi vecinii, deşi toţi avem în propria grădină... Ne abandonăm, care-va-să-zică.
Mă scol într-o dimineaţă de marţi ; toată suflarea măgurească merge marţea la târg la Pârscov, doi km. mai la nord-est. Ai, n-ai treabă, mergi la târg la Pârscov. La intrare în târg e unul care face gogoşi, vată de zahăr, îngheţată şi floricele, iar la ieşire e altul cu grătarul de mici.
Aşa, şi ne pregătim să plecăm, toţi ai neamului Podorean: eu, frate-miu, vără-miu Marcel, copkiii lor, şi nevasta lu Marcel. Ne luăm noi sacoşe, saci, paporniţe, raniţe, şi hai la şoping la târg! Marcel zice să luăm şi căruciorul de butelii, că avem de adus şi sacii cu tărâţe. Îl luăm. mai luăm şi două sticle, una cu vişinată şi alta cu ţuică crudă, ca să dăm morarului. Mergem noi vreun km. şi după ce trecem podul de la Robeşti, îmi vine dor să merg cu căruciorul, şi-l rog pe Marcel să mă lase să mă urc. Nici o problemă, chiar era amuzant, a pus botu şi nepoată-mea Isabela, şi ne-am urcat. Marcel, care împingea căruciorul, zice: Ia luaţi, fă, de coalea, sticlele, şi ţineţi-le bine, fiecare câte una, nu p-amândouă la un loc, că se sparg şi e păcat de ele. O iau eu p-a de vişinată, Isa p-a de ţuică, şi pornim. ne distram de minune, eram ca doi copii care nu s-au urcat
în viaţa lor într-un vehicul cu roţi. Râdeam de mama focului când trecea căruciorul peste câte o piatră, şi ne zdruncina fundurile, claxonam, cântam, era funny. La un moment dat ne întâlnim cu fosta mea educatoare şi cu fie-sa, care e profesor universitar la ASE. Ele se uită şi mirate şi amuzate la noi, şi-l întreabă pe Marcel: Ce faci, Marceluş, eşti taximetrist ? Eeee, ce să fac doamnă, de mare nevoie, ete panaramele astea doo, că nu degeaba-s din aceeaşi viţă, de unguroaice, n-am avut ce face şi le-am luat cu mine la târg, da-s deja bete moarte, rămase de aseară. Ia uite, au plecat cu jumăţile după ele, gândea că n-au de glojgăială păn târg. Ete, asta a făcut dreptu şi lucrează şi la bibliotecă, e cu cultura cică, şi a mică e învăţătoare şi face şi master la psihologia. Şi ete cum ţine de sticle, să nu cumva să le scape.... Ce să faci, doamnă, stricăciunea vine la ăi cu carte, prima dată. Ia-u ce chiuială e pă ele! Am dat noi să ma râdem, credeam că ieşim onorabil din gluma asta, dar de ce râdeam mai tare, de-aia ne privea mai tristă educatoarea.... Am realizat că nimeni nu gustă gluma şi am încercat să explicăm. Eram mai penibile! Am lăsat sticlele în iarbă şi am devenit brusc serioase. La târg, cum am ajuns, mi-am luat o lopată de gogoşi şi o pereche de pantofi de murea lumea, pe care am dat cateva sute de mii, dar superbi ca model. Nu m-am aşteptat să găsesc aşa ceva la Pârscov. Colegelor le-am spus că i-am luat de la Soprani. La un moment dat l-am văzut pe nea Cristu, un ţigan care are bilete de papagal de când eram mici. Niciodată nu am tras bilet de papagal. Acum eram suficient de distrată, aşa că am risca. Pe bilet scris că dragostea vieţii mele a trecut pe lângă mine şi mi-a luat şi norocul, pe care o să-l împrăştie departe, într-o ţară caldă, şi io trebuie să mă duc după el. Am plecat fericită din târg, şi din ziua aia mi-am făcut bagajele pentru Jamaica. Numai că nu am reuşit să plec încă. Sunt nehotărâtă.