Heeeeelo, everybody!!! am lipsit cateva zile! Motivat! mi s-a imbunatatit starea psiho-moto-matrimonială. Ziceam că vă povestesc de o întâmplare la Măgura mea, hailendul vieţii mele!
Acu vreo 7 ani să fi fost... Vara, când toţi măgurenii ajunşi domni pe diferite meridiane ale planetei, vin p-acasă. Când zic ajunşi domni, mă refer la prestaţii căpşunoase prin ţinuturi iberice, sau dat cu geoala la portofele prin metroul londonez.
Şi ne adunăm noi vara şi facem baie pe Buzău, printre "caii" de humă, furăm porumb de fiert de la toţi vecinii, deşi toţi avem în propria grădină... Ne abandonăm, care-va-să-zică.
Mă scol într-o dimineaţă de marţi ; toată suflarea măgurească merge marţea la târg la Pârscov, doi km. mai la nord-est. Ai, n-ai treabă, mergi la târg la Pârscov. La intrare în târg e unul care face gogoşi, vată de zahăr, îngheţată şi floricele, iar la ieşire e altul cu grătarul de mici.
Aşa, şi ne pregătim să plecăm, toţi ai neamului Podorean: eu, frate-miu, vără-miu Marcel, copkiii lor, şi nevasta lu Marcel. Ne luăm noi sacoşe, saci, paporniţe, raniţe, şi hai la şoping la târg! Marcel zice să luăm şi căruciorul de butelii, că avem de adus şi sacii cu tărâţe. Îl luăm. mai luăm şi două sticle, una cu vişinată şi alta cu ţuică crudă, ca să dăm morarului. Mergem noi vreun km. şi după ce trecem podul de la Robeşti, îmi vine dor să merg cu căruciorul, şi-l rog pe Marcel să mă lase să mă urc. Nici o problemă, chiar era amuzant, a pus botu şi nepoată-mea Isabela, şi ne-am urcat. Marcel, care împingea căruciorul, zice: Ia luaţi, fă, de coalea, sticlele, şi ţineţi-le bine, fiecare câte una, nu p-amândouă la un loc, că se sparg şi e păcat de ele. O iau eu p-a de vişinată, Isa p-a de ţuică, şi pornim. ne distram de minune, eram ca doi copii care nu s-au urcat
în viaţa lor într-un vehicul cu roţi. Râdeam de mama focului când trecea căruciorul peste câte o piatră, şi ne zdruncina fundurile, claxonam, cântam, era funny. La un moment dat ne întâlnim cu fosta mea educatoare şi cu fie-sa, care e profesor universitar la ASE. Ele se uită şi mirate şi amuzate la noi, şi-l întreabă pe Marcel: Ce faci, Marceluş, eşti taximetrist ? Eeee, ce să fac doamnă, de mare nevoie, ete panaramele astea doo, că nu degeaba-s din aceeaşi viţă, de unguroaice, n-am avut ce face şi le-am luat cu mine la târg, da-s deja bete moarte, rămase de aseară. Ia uite, au plecat cu jumăţile după ele, gândea că n-au de glojgăială păn târg. Ete, asta a făcut dreptu şi lucrează şi la bibliotecă, e cu cultura cică, şi a mică e învăţătoare şi face şi master la psihologia. Şi ete cum ţine de sticle, să nu cumva să le scape.... Ce să faci, doamnă, stricăciunea vine la ăi cu carte, prima dată. Ia-u ce chiuială e pă ele! Am dat noi să ma râdem, credeam că ieşim onorabil din gluma asta, dar de ce râdeam mai tare, de-aia ne privea mai tristă educatoarea.... Am realizat că nimeni nu gustă gluma şi am încercat să explicăm. Eram mai penibile! Am lăsat sticlele în iarbă şi am devenit brusc serioase. La târg, cum am ajuns, mi-am luat o lopată de gogoşi şi o pereche de pantofi de murea lumea, pe care am dat cateva sute de mii, dar superbi ca model. Nu m-am aşteptat să găsesc aşa ceva la Pârscov. Colegelor le-am spus că i-am luat de la Soprani. La un moment dat l-am văzut pe nea Cristu, un ţigan care are bilete de papagal de când eram mici. Niciodată nu am tras bilet de papagal. Acum eram suficient de distrată, aşa că am risca. Pe bilet scris că dragostea vieţii mele a trecut pe lângă mine şi mi-a luat şi norocul, pe care o să-l împrăştie departe, într-o ţară caldă, şi io trebuie să mă duc după el. Am plecat fericită din târg, şi din ziua aia mi-am făcut bagajele pentru Jamaica. Numai că nu am reuşit să plec încă. Sunt nehotărâtă.
