Healthy food??? Forget it!

Mai sunt la modă dietele pentru slăbit? Mai ales cele "minune"? Sper că nu. Pentru cine se mai agaţă disperat de ele, să vă "încurajez" un pic...
Te duci la o nutriţionista ; de obicei sunt muieri astea, ca să fie mai credibile. Bărbaţii îşi aleg alte specializări, de bun-simţ. Şi începe aia să bage draci în sufletul tău, că ai hipertensiune, diabet, o traistă de colesterol, ficatul zdrenţe, pancreasul şi rinichii, la fel. O întrebi umil, pe doamna doctor, ce se poate face? Şi te lămureşte, cu un sadism corelat cu numărul de pacienţi care mai aşteaptă la uşa ei, plus ora care anunţă că s-au încheiat consultaţiile pe ziua respectivă, că trebuie să ţii dietă draconică. Adică legume selectiv, fructe, şi nici alea toate, nu zahăr, nu făină, nu mălai, nu ulei, nu unt, nu smântână; nici porc (adevărul e că, ar trebui să nu prea mâncăm ceva care se numeşte porc...E de mare porc)Ţi le recită repede şi dur, ca un rinocer la menopauză, pe tine te podidesc lacrimile şi vrei la mama...
Vii deci acasă, îţi anunţi familia că trebuie să treceţi cu toţii la un regim sănătos, copkiii se uită la tine ca pinguinul la îngheţată, soţul se gândeşte brusc să-şi sune amanta sau, să-şi facă una, dacă nu are încă, şi tu, insistentă, prezinţi primul fel la masă: supa de apă cu ceapă verde.
Copkiii pleacă rapid la fast-food, soţul a ajuns deja la amantă (astea sunt vestite cu pusul meselor pline cu fripturi şi vinoase roşii...), şi tu" mănânci şi plângi... mănânci".
Dai să te-ntăreşti cu vreun Chivas, dar nu!!! A zis doctoriţa că nu e voie alcool. Doar apă plată cu lămâie. Rezişti. Şi treci la felul doi...
Încerci să le aşezi în farfurie cât mai estetic, desenezi cu legume, scrii idiograme... nu merge nici aşa.
Te uiţi în oglindă, ai două sau trei burţi, braţele pline, poponelul generos; Te înjuri de mamă, fumezi trei ţigări şi ieşi în oraş. Doctoriţa n-a uitat să spună că terapia pentru depresii la femei,e shoppingul. Bine, dar intri la NewYorker sau la Dada sau la Jolidon, şi nu prea gaseşti mărimea ta. Aşa că te îmbraci de la Big Mama.
Renunţi la dietă, treci pe la nea Brătucu pe la han, ceri două porţii de şalău pane (nicăieri nu e mai bun ca la han), bagi două ciorbe de văcuţă şi trei de burtă (tot la Brătucu se mănâncă ciorba de burtă aşa cum se face ea de când era lupul căţel, nu cum am vazut la nişte cârciumi de fiţe, cu o grămadă de ingrediente care n-au ce căuta în reţetă).
Am mai mîncat într-un singur loc din România mâncare adevărată, de leşini cu farfuria în faţă. La Hotarul Ciucului, în drum spre Lacul Sfânta Ana, pe lângă Băile Tuşnad. Face o unguroaică mâncare acolo, de dai cu căciula în câine. Şi vă spune şi reţetele.
Lăsaţi-o dracului de dietă, că doar nu ne pregătim pentru asceză, nu ne întâlnim mâine cu Absolutul, şi trebuie să fim purificaţi. E drept că, dacă eşti femeie şi te-ai dus cam spre suta de kile, o faci pe riscul tău. Poţi să fii sigură că al tău are alta de 90/60/90/50, şi încearcă să-l şi înţelegi, că tu te simţi bine în pielea ta, dar el n-a dat la nimeni în cap să merite asta... Aşa că poţi să corectezi câte ceva, fără să mănânci doar sparanghel şi praz...
Articolul meu intră, vedeţi bine, la categoria: "aşa nu! " , dar nu-i nimic, fac precizarea că e supliment alimentar, citiţi cu atenţie prospectul..."

Reclama şi instinctele primare

Îl ador pe Victor Ciutacu şi mor după emisiunea lui, VORBE GRELE. Dar îmi chinuie răbdarea intervalul de publicitate şi promo din emisiune. Durează cât fac eu două feluri de mâncare şi trei teste auto. De obicei nu stau să văd reclamele, dar acum câteva seri, aveam una din vestitele mele crize lombare, şi a trebuit să stau în pat. Mi-a picat faţa la o reclamă; una cu un nene peizan,căruţaş, pe care îl depăşesc în figuri nişte donatori de organe (aşa le spun eu motocicliştilor şi motoriştilor). Şi dă unul într-o groapă, înjură fin şi nespecific românilor, groapa (...groapa mă-tii!). Ce jenant! Românul adevărat are o altă formulare de înjurătură pentru astfel de situaţii. Evident, intră şi mamele aici, dar mai plastic angrenate... Şi desigur, motoristul cere umil,ajutor lui nenea, şi nenea cică: lasă că te repar eu! Aoleo!!! Şi-l duce la curve! Se pomeneşte ăla cu tot cu confraţi, în mijlocul unei şlehte de pizdoace rustice, cu fote şi bete şi ii şi ţâţe revărsate....şi ştrampi lycra. Foarte tare combinaţia de costum naţional şi ciorapi de plastic! Şi mi ţi-i iau alea la nişte sârbe pe motorişti, de nu mai ştiu ăia pe ce lume se află! Deci nenea cu căruţa era peşte. Şi avea un bordel agro-montan. Foarte tare! N-am înţeles de ce era reclama la una din companiile de telefonie mobila...Mă rog, am reţinut că nu orice ţărăncuţă care are ştrampi de lycra arată comercial, şi nici orice fată "comercială" care are costum naţional, arată a ţărăncuţă.
Altă reclamă: două coregrafe, sau ce drac mai erau ele, se benoclau pofticioase la unii care dansau, îmbrăcaţi în cămăşi negre, care nu mai erau destul de negre, de atâta spălat. Uneia îi cam pică basca pe un dansator, se uită la el cam ca maimuţa la banană, ailaltă o vede şi face rapid tranzacţia: E frate-miu, îl ai! Ies băieţii de pe scenă, le ia cămăşile la spălat, şi-i asigură că le va scoate ca noi, că are nu-ş ce lichid magic pentru rufe negre, şi-i zice prietenei ei: tu ocupă-te de fratele meu! Deci şi asta e peştoaică. De aici am înţeles că toate otrepele spălate cu lichidul magic revin la culoarea iniţială. După modelul: spălată-i ca nouă!
Doamne, unde sunt reclamele alea deştepte? Mai erau unele acum vreo 19 ani, la pantofii Gregorio Rizo: Alungaţi monotonia şi cumpăraţi-vă un pantof Gregorio Rizo! Nu înţelegeam de ce trebuia să cumpăr numai unul. Eu am nevoie de doi. Era halucinantă aia de la pantofii sport Adidas Torsion: Fuuuuuugi! Cu un pantof Adidas Torsion! Tot cu un pantof?
Cele mai tari reclame autohtone au fost tot cele cu Dorel.
Deşi, dacă îmi aduc bine aminte, ieşea una din vagonul de dormit, dimineaţa....
Să dea dracu! Shrek are dreptate când îmi zice: Asta e esenţa, ma biche! ...zda!!! În jurul ei migrează totul!
Avertizare pentru mizdoacele alea mici ale piticului: Fotografia e luată de pe net, cu text inclus.Nu am scris eu "vii" cu un singur "i".Să nu vă scăpaţi pe taste, răsfoind agresiv gramatica de-a IV-a!

VOTATI-L PE LIPAN !

Am dat de blogul lui Lipan, scotocind printre "ştouri" electorale. Mi s-a părut foarte tare! Treceţi în revistă tot meniul, care reprezintă instrucţiuni electorale, şi vă veţi simţi cetăţeni ! Daţi click pe titlu şi distraţi-vă! După care mergeţi regulamentar la vot, pe partea stângă dacă sunteţi singur, pe dreapta dacă mergeţi tot cartierul odată, şi marcaţi momentul!

Avertizare hidrologică! S-au depăşit cotele de atenţie si de inundaţie, se pregateşte cea de dezastru!

În legătură cu postarea mea intitulata : "My name is Dr.Lecter, not Dr. Oetker", am de făcut nişte precizări suplimentare. V-aş ruga,însă, pe viitor , să nu mă mai determinaţi să fac asta. Dacă nu sunteţi familiarizaţi cu lumea bloggerilor, trageţi frumos pe dreapta, până trec ei cu nino-nino!
Deci fetelor, dacă citiţi şi vă recunoaşteţi în pielea vreunui personaj, mergeţi pe burtă şi evitaţi coliziunea cu mine. Nu stârniţi scandal mai mare, că aici am permis de profesionistă!
Să lămurim întâi bloggerii de ce m-a apucat iar nebuneala, ca să nu creadă că mi se apropie menopauza,sau am uitat să-mi iau pastilele dimineaţă; nuu! De vreo trei zile, sună telefoanele la Shrek, ca la Telverde. Câte o farfuză întreabă discreeeet, daca despre ea e vorba în postarea respectivă. Vă daţi seama ce de muiereturi (e pluralul de la muiere),s-au recunoscut în personajul cimpanzeean. Mai sunt şi dintr-alea "binevoitoare", care sună întâi la prietenii lui Shrek, cu deviere, să întrebe ăia dacă despre ele e vorba, şi să-l avertizeze că scrie şi de el acolo.
Făăăăăăăăă, samaritencelor! Păi Shrek e primul meu cititor, el ştie despre ce e vorba acolo, şi îşi cunoaşte şi porecla. Nu vă mai faceţi voi vânt ca mânzul de băşină, că vă consumaţi energia inutil! Care ştii că ai fost ca neruşinata în lipsa mea acasă, fără să ai măcar curiozitatea să întrebi unde sunt eu şi dacă nu cumva s-ar umfla orezul în mine când aveam să aflu că ai fost pe acolo, te-ai riscat şi ţi-ai luat publicitate moca pe blog. Altă dată să fii conştientă că dacă vii la o chindie cu bărbaţi care au muieri pe bătătura lor, te cam faci de-un mare big shit (pleonasm literar) şi-ţi cam pică din coşul ăla plin cu moralitate. Iar dacă tăceai, filosoafă rămâneai, dar te-ai dus în târg şi-ai încropit tu de-o poveste,cum că mi-a dat "verde" Shrek şi m-a extrădat p-acasă pe la mine. Hai, să mori tu!Iată că , până una-alta, tot lângă mine îi place să se trezească dimineaţa, chiar dacă mai bombăn eu morocănoasă prin casă, de-mi zice "Răsturnoasa", şi tot eu sunt siguranţa confortului lui domestic şi afectiv. Iar când va fi să nu mai funcţioneze relaţia asta, revin la viaţa mea anterioară, drăgălaşo, că am avut una; nu m-a "inventat" el , nu m-a găsit pe autostradă şi nici nu mâncam de pe jos.
Atât am avut să vă menţionez, şi mai lăsaţi-o jos, că măcăie, cu crizele de personalitate.
Nu-mi mai deranjaţi Shrekul cu telefoane, că eu sunt proprietara blogului şi cu mine vă luaţi de beregată,dacă vă simţiţi zgămâiate la onoare.Dar, odata ce nu vă deranjez, nu mă interesează cu cine vă... omorâţi timpul, ce maşini vă luaţi, ce carieră faceţi, nu va luaţi de viaţa mea şi nu mai faceţi talk-show-ri avându-mă ca subiect , pe mine. Că nu mă hrănesc din traista voastră şi nici nu avem aceleaşi trasee. Şi e şi diferenţă de vreo trei biblioteci între noi. Nu vă mai omorâţi voi ultimii doi neuroni, brodând istorii despre mine (aţi văzut ce frumos m-am exprimat, n-am zis că mâncaţi borş), mai bine uitaţi-vă uşor retrospectiv în vieţile voastre, şi vedeţi dacă mai e ceva de reparat la imagine, ca vă ştie lumea ca pe ursul de la bâlci, v-aţi... şi cu râmele de pe sub pietre, şi acum veniţi cu etichete pe care să mi le puneţi mie.N-ati avut in viata voastra un serviciu,societatea nu s-a putut bizui in nici o situatie pe resursa voastra intelectuala sau practica si n-aţi făcut faţă vreunui anturaj în care să aveţi şi voi cât de cât un discurs în care să acordaţi subiectul cu predicatul; v-aţi pus orificiile la bătaie ca să aveţi şi voi de-o "franzea" sau de-o pereche de cercei, şi vă chinuie pe voi grija de mine! Ia încercaţi să mă opriţi vreuna pe stradă, si să mă afurisiţi, ca v-am făcut vedete! Ia să vedeţi ce sună piticul alarma de pe blocul 30, crezând că s-a rupt barajul! Păsăricilor jignite, părăsiţi discret blogul meu, luaţi-vă poşetele de carton presat pe umăr şi vedeţi-vă mai departe de parcările cu jeepuri! Blogul este literatură, este pamflet, iar dacă nu faceţi faţă genului, run baby, run!

Secret places, secret things, secret dreams...

Maximum de emotie pe care îl atingem este atunci când ne amintim de COPILĂRIE. Senzaţională perioadă din viaţa noastră! Undeva, în nordul ţării, copilului i se spune COCON. Etimologia cuvântului este necunoscută, dar sigur are legătură cu faza aceea intermediară, din metamorfoza fluturelui, în care larva se înfăşoară într-un înveliş de protecţie. Copilăria este singura etapă în care eşti liber să visezi, să zbori, să crezi că eşti stăpânul lumii. Atunci îţi construieşti singur castele, împărăţeşti teritorii fără margini,totul e pur, totul e magic.
Tărâmul meu magic - v-am mai spus - e Măgura. Am avut copilărie şi la Nehoiu, dar Măgura era bucuria vieţii, pentru mine. Ca toţi copiii, aveam un loc secret, unde mă refugiam cel puţin o dată pe săptămână, şi acolo adormeam ostenită de atâta fericire...Locul meu magic era un măr pădureţ, care crescuse singur în mijlocul unei fâneţe,"În Poduri"( un fel de acoperişul Măgurei). Mărul era ca un fel de far, sau de observator. Nu prea mă urcam în el, pentru că îşi făcuse cuib în tulpina lui, o ciocănitoare, şi nu voiam s-o deranjez; tataie îmi spunea că e păcat să strici cuibul păsării şi să omori şarpele casei. Mare păcat! Îmi plăcea în schimb, să stau pe pământ, la umbra lui, şi să visez. Nicăieri nu miroasea pământul mai frumos ca în locul ăla. De mere nu te puteai atinge, deşi erau atât de parfumate,dar, dacă muşcai din ele, căpătai un moţ în loc de gură. Într-un sertar vechi, adus de acasă, îmi făcusem o colecţie de obiecte preţioase: praştia mea din sârmă de cupru, nişte medalii vechi, din primul război mondial, muzicuţa , pe care nu aveam voie s-o folosesc acasă, pentru că tot tataie îmi spunea că fetele nu au voie să cânte la fluier şi la muzicuţă, pentru că o să le crească ţâţele cât fluierul; se vede treaba că nu l-am ascultat... Şi mai aveam o carte cu povestiri ruseşti Saşa şi Mişa, pe care mi-o dăduse nea Ghioc,croitorul satului, care îmi făcea în fiecare an câte o pereche de pantaloni din doc, din două şorţuri de-alea pentru muncitorii forestieri. Aveam cei mai şmecheri pantaloni! Când îi spălam, stăteau în picioare ca soldaţii de la Podul Cernavodă. Trebuie să fac o paranteză cu nea Ghioc. Dumnezeu să-l odihnească! Avea patima băuturii. Lucra la cooperativă, la atelierul de croitorie. Şefii erau disperaţi. La ora 7 venea la serviciu treaz-trezuţ, la ora 11 era muci, fără să fi părăsit încăperea. L-au păzit ăia, l-au percheziţionat, nici picior de sticlă, la el în atelier! Nici cană, nici pahar, nimic! El nu se ridica de la maşină,dar pleca în patru labe acasă. L-au dat afară într-un târziu, şi noul croitor descoperise ingineria: unul dintre sertarele maşinii de cusut era căptusit cu tablă galvanizată. lipit, cositorit, şi îl umplea cu vodca, cînd prindea ocazia. Din când în când se apleca deasupra sertarului, cu o aţă în gură, sau se făcea că rupe o aţă cu dinţii, dar el avea un furtunaş care ieşea 2 cm din sertar. După ce ţurcăia de 7-8 ori, era mausoleu.
Revin la locul meu magic. N-a fost dată să mă duc la Măgura , să nu urc în Poduri, la mărul meu pădureţ. Simţeam acolo toată energia pământului! N-am găsit niciodată , nici un copil, acolo. Nimanui nu i-a mai plăcut locul ăla. În sinea mea, eram bucuroasă. Era locul meu. Anul trecut, la începutul toamnei,m-am dus cu copiii la coarne şi la ghebe, în Poduri. Când am ieşit din crângul de aluni, am încremenit. Nu pot să descriu foarte bine starea, dar mi se uscase gura şi nu puteam să scot o vorbă. Mărul meu nu mai era! Erau nişte pruni mici, toată poiana, plantaţi într-o simetrie perfectă. N-am putut să mă apropii, să văd cioata mărului. M-am întors în sat şi l-am întrebat pe proprietarul terenului de ce a tăiat mărul. Mi-a spus: "Era soi rău, domnişoară! Era pădureţ. Nimeni n-are nici un folos de la mărul pădureţ. Tăticu l-a ţinut cât a trăit, că bătrînii nu taie pomi, da io n-aveam ce face cu el. Încurca locul". Până acasă am simţit cum mă desfac felii-felii... Era soi rău...
Era locul meu secret, aşa cum alţi copii aveau o căsuţă în pom, sau locul de sub pat, sau una dintre despărţiturile şifonierului, sau podul casei, sau fânăria.
Acum nu mai era. Nu pentru că mi-l invadase cineva, ci pentru că mi-l distrusese. Proprietarul de drept. Legitimă acţiune! Iată că pronumele posesiv "AL MEU" are nuanţe mai puternice atunci când AI cu sufletul, nu cu titlul.

fotografiile sunt luate de pe Deviant art. E acolo un fotograf extraordinar, Rad-ix, cel care a făcut pozele în care abundă clorofila.