SCHIMB DE MAME PE TRASEU

Trecură deci, sărbătorile! Ducă-se! La revedere! Prea au durat mult. Am reieşit la asfalt cu şcoala de şoferi, după o pauză provocată de starea mea medicală proastă. Nu vă repeziţi, prognozistelor pupătoare de pitici, că nu cu nervii
capului am avut probleme, ci cu un hallux valgus; asta e o biluţă cu lichid,cât o cireaşă, care iese in dreptul articulaţiei halucelui 1, adică un mont la degetul mare al piciorului. Se cam moşteneşte, şi-i mulţumesc pe această cale bunică-mii, unguroaica. Ea avea nişte mingiuci de ping - pong în dreptul deştelor. De scos, nu se scot iarna, dar dor de te urci pe pereţi, când se schimbă presiunea atmosferică. Plus crizele mele lombo-sacrale, celebre deja.... Aşa, când merg pe stradă,la prima vedere, ai zice că-s cam bună eu, dar e vai de capul meu. Îmi hodorogeşte toată caroseria. Nu e compatibilă cu osia. Şi zic de osie... Mda, deci ies la ore de şofat. Mă acomodez cu maşina, că trecui pe Clio diesel. Îmi place mai mult asta, că pleacă mai repede de pe loc, nu mai trebuie să-i asigur eu turaţii, că şi le asigură ea. Şi mă duc pe la moară, bag parcări şi garări, şi întoarceri din trei (şpe), şi decide domn' instructor: plecăm la Buzău, vă trec la oraş! M-a ars focul, zic în gândul meu. (Cum zice bancul: Bulă, de-abia acu ai belit....!). Bun! Îi zic Shrecului, semi-bucuroasă: Mâine plec la Buzău, să fac oraşul! Foarte bine- cică- e timpul să reiei. La ce oră pleci? La 6 dimineaţa. La câââât? Da' ce dracu faceţi, vă duceţi în pelerinaj la mânăstiri, şi tre' să prindeţi utrenia? Nu, zic, da să circulăm şi mai pe noapte, să avem eventual şi loc prin Buzăul ăla, să avem şi timp, că suntem 4 bucăţi de Lewis Hamilton de examinat. Dimineaţă, o ştergem. Sunt în serie cu nişte băieţi, haioşi, unul mai tătic la condus, altul crud, începător. Şi intru în oraş. My God! E îngrozitor Buzăul, dar n-am stat cu morcovul înfipt niciunde, am condus relaxat, dar nu neapărat foarte bine. Am noroc cu instructorul în dreapta, şi trec de toate nenorocirile. A doua oară o să meargă şi mai bine. Ceea ce te împiedică cel mai mult la condus în oraş e că ceilalţi participanţi la trafic sunt obraznici şi n-au nimic în comun cu regulile. Sunt pe stradă ca la ei prin curte. Mai ales chiu-şapţii, ics-cincii, meleurile, ăştia numa spume şi aburi de fiţe.Şi dă-i înjurături, şi schimb de mame... Nu contează că ai mama moartă, necrofilia e permisă între şoferi.Şi acum realizez şi eu cât sunt de nenorocită ca pieton. Mă mir că niciodată nu s-a dat jos vreun şofer, să-mi repeadă nişte manivele în freză. De sărbători, când a nins la greu,la Ciuta, într-o curbă de-aia "piciorul porcului", a trecut strada una îmbrăcată foarte glamour, tiristă de traseu montan, fix când intra autobuzul în curbă, iar din contrasens buluceau două tiroace. S-au auzit nişte scrâşnete ca-n filme şi o urare: Lua-ţi-aş mintea-n p...ă, făăăă!!!Era soferul de pe EDI SPEDITION. Apoi şoferul de pe tirul de Mureş s-a dat jos şi, dintr-o smucitură, a luat-o p-aia pe sus şi a aruncat-o peste parapet.Ardelenii nu înjură, te-ngroapă direct. Am îngheţat lângă Shrek. Era gata să-mi pun şi centura lui, şi să mă ancorez şi cu ştrampii, de scaun. Doamne fereşte, ce-oi mai găsi şi eu pe traseu, ştiu sigur însă că mă dau jos şi mă iau la bătaie; moartea mea! O să mai dureze vreo lună până mă bag la examinare, că vreau să fiu foarte bine pregătită, nu să mă duc la şto, că nu e genul meu. Vorbind de reguli de circulaţie, uitaţi ce tare e adresa primăriei nu-ştiu-care, către o judecătorie care instrumenta dosarul unuia care a fost implicat într-un eveniment rutier. Nu se vede din ştampilă a cui primărie este, e clar că nu e a piticului, că el e capabil de orice tip de aberaţie, dar de asta, nu! Nu iese din primărie de la noi o hârtie redactată în halul ăsta! Şi e de mare angajament şi înmatricularea beemveului ăsta!
A! Era să uit! La întoarcerea de la Buzău, am oprit să iau apă de la cişmeaua de piatră de la Unguriu. Toată lumea ia de acolo. E cea mai bună apă de pe planetă. Eu o ştiu din copilărie, dar de curând, a fost testată chimic şi microbiologic şi e avizată ca apă plată. V-o recomand. Aşa, şi mă dau jos cu bidoanele, le pun la cişmea, şi aştept. Trece o căruţă cu doi neni rurali. Ăl mai bătrân, îmi zice: Aşa domniţă, luaţi apă de la noi, că e cu energie, dacă-i daţi omului să bea, nu-l mai ţineţi p-acasă! Hai , să mori mata! Înseamnă că el ştie cişmeaua asta de mult...

MEET THE MARTEN !

M-am împrietenit cu un jder! Normal, cu ce altceva să mă împrietenesc, cu un flamingo? Sau cu o oaie? Nu reprezintă genul meu de anturaj. Drept e, că nici pe jder nu l-am întrebat ce părere are despre intenţiile mele paşnice, el s-ar putea să-şi păstreze instinctele, dar, nu-i nimic, nu renunţ nici eu definitiv la ale mele, le ţin de rezervă, în caz că jderul îmi interpretează greşit sentimentele...
Pe jder îl cheamă Oswald ; adică jderul se numeşte Oswald, că de chemat nu l-a chemat nimeni, a venit singur.
În noaptea dinaintea Ajunului Crăciunului, arătau ceasurile un pic peste ora 1:00, mă uitam la un film bunicel, LAW ABIDING CITIZEN şi aud deodată nişte tropăieli,dar nu din alea ca la garnizoană, ci unele mai low, aşa... Mă bucur că doarme Shrekul, că începeam iar discuţia aia cu propuneri din partea lui să vină serviciul deratizare, cu bazooci şi cu aruncătoare de flăcări, ca-n filme, că el are oroare de şobolani şi e convins că avem în pod aşa ceva. Eu obosesc încercând să-l conving că şobolanii nu prea agreează podurile , ci, dimpotrivă, solul, iar guzganii subsolul, dar el insistă. De fiecare dată eram aproape convinsă că în pod sunt pisici care stau pe lângă hornuri iarna, deşiii... pisicile nu prea sunt zgomotoase la mers.
Iată deci că mi se rupe filmul şi văd prin jaluzelele translucide silueta unuuuui.....şo-bo-lan, pe şarpanta acoperişului din faţa ferestrei mele. Normal că am dat să fac un pipi pe mine, că era cam mare silueta. Botul părea el din specia cu pricina, dar corpul era la vreo treij de centimetri. Mă liniştesc într-un fel şi zic: ha! Dihor! Ăştia chiar stau prin poduri, să fie mai aproape de coteţe. Şi chiar avem un vecin gospodar rău, n-am văzut în viaţa mea gospodărie aranjată ca a lui. Şi are sute de orătănii, cu coteţe fortificate, cazemate, adevărate cetăţi ale zootehniei. (Vecinul e blidar, mare meşteşugar în butoaie şi putineie, poloboace şi d-al d-astea; din neam vestit în ale meşteşugului, dacă vă interesează).
Deci priveam uimită arătarea şi începeam să abandonez proiectul cu dihorul, că nu era longilin fusiform ca el, ci era mai grăsuţ. Să-mi crape capul când a făcut doi paşi spre stânga, şi intrat în cadrul ferestrei şi coada!!! E jder!!! O secundă m-am blocat, apoi m-am dat jos uşor din pat şi m-am dus la geam. M-am uitat pe la capătul jaluzelelor, la el. Nu mă vedea, era cam în profil-spate. Era frumos. O blană superbă, cu pată albă pe gât/piept. A făcut caca nesimţitul, pe pervaz, a mirosit de-a lungul geamului ( în ziua aia ştersesem geamul şi mirosea a Clin, sigur, îl deranja mirosul ). A coborât pe şarpantă, pe jgheab, în livadă,iar Fetiţa (căţeaua neagră metisă, din poza cu oama de zăpadă), care era închisă în centrală, făcea ca toţi diavolii şi lătra ca nebuna, că îl simţea. I se mai întâmplase să latre seara spre acoperiş, dar Shrek o ţinea pe a lui, că latră la şobolani. Nu i-am dat drumul Fetiţei, că nu prea are şanse dacă intră în contrasens cu jderul; el e mai abil şi mai violent dacă sare la capul ei. Şi-aşa o protejez cât pot, are o tijă la picior, şi când e frig şchiopătează. De aceea doarme în centrală. Am fugit la parter după aparatul de fotografiat, m-am urât că nu-l am lângă mine, şi am revenit în dormitor. După un sfert de oră a apărut iar jderul, de data asta nu mi-a mai fost frică, dar se sculase între timp Shrekul şi se uita buimac la mine, ce dracu fac la fereastră? Îi spun în şoaptă că e jderul la geam, iar el, în loc să tacă, a bătut în geam să plece. S-a dus naibii jderul dintr-un salt, pe acoperişul superior, şi nu l-am mai văzut. L-am aşteptat noaptea următoare, a coborât,dar n-am putut să îi fac poza, că atunci s-a schimbat imaginea la tv. şi s-a schimbat şi luminozitatea în dormitor, iar asta i-a atras atenţia un pic şi s-a uitat spre geam. M-a văzut şi a zvâcnit spre pod, iar. Pe urmă n-a mai venit, iar după ce a nins a doua oară am căutat urme pe acoperiş. Nu sunt. Nu cred că n-a mai coborât, dar o fi ales altă cale. Vreau neapărat să-l fotografiez. Nu vreau să-i pun capcană, nici Shrek nu vrea. În definitiv nu e aşa mare pericol cu el şi am înţeles că la Nehoiu au mai găsit oamenii jderi în pod. Ei pleacă primăvara să se puiască, şi nu stau ca aricii, cu toată puimea, se despart când au puii câteva luni. Mi s-a spus că e jder de piatră, dacă are guler alb. L-am numit Oswald pentru că am o problemă cu tipul care se presupune că l-a asasinat pe prezidentul Iu-Es-Ei. Eu nu cred că a fost el criminalul. Deci îl aştept pe Oswald să vină la pozat.
Aici, la Lunca Priporului, am avut parte de toate gogomârlele şi lighioanele pământului: am văzut arici trecând strada cu toată familia lui, s-a făcut blocaj pe şosea din cauza lor, iar şoferii i-au lăsat regulamentar să treacă (deh, erau în coloană); am văzut şarpe , guşter şi şopârlă în livadă, lângă gârlă ( şopârla era superbă, avea nişte ochişori frumoşi...); am văzut guzgan mort sub lemne; am văzut cârtiţă,jder... Mai am să dau ochii cu Monstrul din Lockness, prin centrală şi am încheiat atlasul.