Am fost la premieră la Harry Potter, să-mi iau rămas bun de la filmul vieţii mele. Sunt sigură că mă suspectaţi de ceva infantilism sau chiar un alt diagnostic ceva mai răsunător, dar vă asigur că exageraţi. Poate am mai spus asta, lumea din Harry Potter mi-a asigurat mie nişa de care am avut nevoie. Viaţa mea in ultimii ani a fost ori neancorată, ori ancorată în teren periculos. A fost plină de spaime şi de frământări, de disperări pe care le-am trăit în muţenie şi cu o demnitate care îmi frângea cu fiecare zi, echilibrul. Ca să nu strig, ca să nu deraiez, m-am acoperit cu un pic de fantastic. Am ales refugiul într-o lume care mie mi-a priit; psihicului meu i-a priit. În toţi aceşti ani, am văzut HP de sute de ori. Toţi avem nevoie de refugii, ca să ne protejăm. N-am ales alcoolul, sau alte "pansamente" de-astea. Am ales o lume fantastică. Harry Potter va rămâne în sufletul meu, pe acelaşi etaj cu mărul copilăriei mele, din Poduri.
Deci, am fost la film la AFI. Mi-am rezervat bilete online. Până să ajungem, îi zic Şrecului, care trăia un efort maxim, însoţindu-mă la un film despre care tot făcea băşcălie: Hai să vinedem biletul tău şi tu du-te la altul, care îţi place. Nu trebuie să stai cu mine. El , resemnat: lasă, n-oi muri două ore... Sala, plină-ochi. El se miră: Băi, ce dracu, când mai vin la film şi eu, sunt maximum 10 inşi în sală, ce dracu e cu atâta popor aici? Îi zic scurt: E Hari Pocăr, ăsta! Se mai miră o dată, că nu sunt copii în sală. Păi, ăsta nu e film pentru copii? Mă uit inflamată şi tac. Deci, el n-a văzut nimic din seria asta. După ce a început filmul, a vrut să-mi arate că pricepe tot. Nu e nevoie, cică, să vezi toată seria, că pricepi la urmă;ca la telenovele. Şi, printre floricelele aruncate în gură, mai făcea cîte un comentariu. Interpretarea lui proprie. Spectatorii din jurul nostru râdeau înfundat. Cel de lângă mine, mă întreabă: Domnul nu ştie nimic despre filmul ăsta? Zic: Nu, dar brodează . Tipul zice: e foarte tare! cel puţin, are imaginaţie!
La sfârşit, am bocit un pic. Şrecu' se uită surprins: Ce dracu faci, plângi? Măi femeie, dacă te duceam la Prietenii mei elefanţii, sau la Vandana, înţelegeam, dar filmul s-a terminat untr-un acord optimist, e happy-end! Nu ştii nimic, zic!
...
Mă duc la Dedeman, după diverse achiziţii. Lume, ca la Drăgaică. Românii renovează şi construiesc, non-stop. Alerg de la un raft la altul, cu consiliera de specialitate a magazinului după mine, aleg ce-mi trebuie... Ajung la raftul cu scaune ergonomice sau măcar ortopedice, pentru stat la computer. Pun ochii pe unul şi, până să-l trag spre mine să-l încerc, vine unul cu moacă de corporatist vajnic şi-l încearcă. Înjur şi zic: Lasă, că doar n-o sta 2 ore tolănit pe el, şi n-o fi singurul scaun pe stoc. Aleg altul, îl încerc, ăla se ridică din scaunul ales şi se mută în altul...
Mă duc la mobilier de living. Corporatistul şedea pe o canapea. Pe aia pe care o voiam eu. Mai plec, mai dau o raită printre rafturi, ajung la mobila de bucătărie... El stătea la o masă pe care o voiam eu.... Am terminat într-un final cu Dedeman şi mă duc să mă aşez la coadă, la casă. În faţa mea...corporatistul. Plictisit şi grăbit. Mă uit să văd ce cumpărături are ... mă gândesc că le-ar avea la încărcat.... sau le lasă în custodie.... dar, nu!!!! Scoate 20 de lei şi plăteşte..... O MĂTURĂ DE PAIE!!!! Mi-a venit să ţip, şi să-i pun un vas de flori în cap!
...
N-am înţeles niciodată de ce ăia de la Bigotti îţi dau pentru fiecare cămaşă cumpărată de la ei, un pliculeţ elegant, auriu, care conţine balene de plastic pentru gulere. Ei cică trebuie scoase, la spălat. Bun, e normal. Şi apoi înlocuite, când cele existente se mai îndoaie. Bine şi asta! Dar nu ai pe unde le scoate. Sunt în interior. Tre
buie să tai materialul, ca să le scoţi. Sau să iei altă cămaşă, altfel de ce să te îndemne ei să mai treci pe la ei? Şi rămâi cu plicurile cu balene...Dar e Bigotti! Pentru obraz subţire ....A! şi nu se calcă decât la călcătorie specializată. Deci, alegeţi Bigotti şi simţiţi dezavantajele!
