sau Decalogul Învingătorului
Așa cum vă spuneam și singuri observați, trăim o campanie oareșcum eliptică de conținut. Dar, românul, pe lângă că s-a născut poet, la botez a primit și îndemânarea în argumentarea absurdului, așa că ne descurcăm cu ce avem.
Alegerile locale din 2012 ar trebui să reprezinte materie de examen pentru toate disciplinele la nivel superior, de la folclor autentic, filosofie, magie neagră, fisiune nucleară și pân la Paradoxul lui Russel.
N-a existat ceva mai încărcat de real și fantastic, logic și absurd, toate la un loc. Pe însuși Kafka l-ar fi luat migrena galopantă. De ce?
În primul rând pentru că NIMENI nu a crezut cu adevărat în victoria lui Lungu. Hai s-o lăsăm jos, că măcăne, cei care pretindem că am stat cu succesu-n glandă cât a durat campania! Când a anunțat candidatura, Lungu avea șanse cam câte aș avea eu la olimpiada de limbă coreeană, dacă m-aș înscrie mâine. Încet-încet, s-a conturat o falie care devenea din ce în ce mai consistentă, dar niciodată atât de consistentă, încât să garanteze victoria. A avut o echipă în care munceau de rupeau doar vreo 3 inși, în rest, mirosea frumos a mentă în aer... Culmea e că ăia trei erau contestați, sabotați, marginalizați, exact ca-n toate domeniile; exact ca-n viață. Ăia au muncit să tragă o mulțime jumate inertă, dar care mulțime, vă amintiți, la un moment dat a umplut asfaltul, ca un dragon roșu, de la trecerea de pietoni din fața farmaciei și pân la locuința Nogy, în piață. Ăla a fost momentul în care nehoienii au prins curaj, au simțit că se poate. Mulțimea face și desface totul pe lumea asta, de la Gustave le Bon citire. În interiorul mulțimii, totul devine gregar și soarta e decisă.
De la ultima duminică de dinaintea alegerilor, totul a început să se desfacă, bucăți-bucăți, și să se refacă o altă structură. Ca-n cântecelul ăla cvasi-sinistru din copilăria noastră: ”Podul de piatră...”.
Despre asta e vorba, influența conștiinței mulțimii asupra conștiinței individului. Nu a fost vorba nici de drumul lui Mocanu, nici de vânzarea-cumpărarea de membri, nici de ulei și zahăr. A fost efectul mulțimii. Un monobloc care a strivit.
Desigur, ne amintim diferența de aproximativ 300 voturi dintre învingător și învins, dar, raportate la forțele de care cei doi candidați au dispus, cele 300 voturi au părut 3000, și, cu cât ar fi fost diferența mai mică, cu atât ar fi fost victoria mai răsunătoare. O invers-proporționalitate de ordin psihologic.
Ei, bine, această mică diferență a avut proprietăți uterine, ca să zic așa, adică și-a mărit volumul de zeci de ori, în chiar noaptea alegerilor. La miezul nopții, când toți cei din tabăra câștigătoului ne adunam pe esplanada din fața hanului, n-am avut loc la pupăciuni și felicitări, de cine credeți? Exact, de suținătorii celui învins. L-au pupat pe Lungu, de l-au albit, toți susținătorii celuilalt.
Stăteam într-n colț cu un prieten și constatam, scârbită, cât durează demnitatea unora. De la biroul învinsului, unde stătuseră pregătiți să îl felicite, și până la tabăra învingătorului. Doar trecuseră strada. Ăla a fost momentul în care mi-am promis să nu mai exult vreodată la succesul cuiva. Tot din acel moment, hormonul ăla atât de dulce, specific puterii, a început să secrete. Nimeni nu scapă. Nu există luciditate în puterosferă. Puterea e ceva fermecător, ca și cântecul sirenelor.
Așadar, după 3 ore de la închiderea urnelor, Lungu câștigase cu aprox. 200%.
...
Iată regulile elementare, pe care trebuie să le îndepliniți ca să căștigați cu acest procent absolut miraculos, care vindecă orice orgoliu, mai ceva ca ierburile din Tibet:
1. Aveți încredere orbească în cei din echipa voastră, care-și fac de lucru de câte ori trebuie să mergeți în campanie prin sate și cartiere și explică absența cu diverse motive. Ați observat că nu sunteți chiar toți, da? Ei, bine, ăia o ard la două capete, e veche și deja patentată manevra.
2. Bazați-vă pe cei care pretind că e mai bine să fie în eșalonul doi, să vină din urmă, chipurile. Vax albina, crema puca! Care nu e cu voi, e cu altul.
3. Promiteți tuturor că distrugeți, dați afară oamenii, refaceți schema administrativă, veniți voi cu forțe noi și cărnuri proaspete! Chestia asta e periculoasă, oamenii rețin intențiile negative și le ridică la scara tuturor acțiunilor voastre.
4. Pompați ajutoare considerabile la câte o familie numeroasă, care v-ar aduce voturi în principiu. În realitate, toți vecinii, de invidie, vor merge pe celălalt candidat. Ca să fie treaba mai bine făcută, tocmai familia ajutată va vota cu celălalt. Aici am avut studiu de caz la mine pe stradă. Un candidat îi oferea lemne unei vecine, iar ea stătea cu ceșcuțele de cafea din vitrină, pline cu pozele celuilalt. Așa e-n dragoste și-n război.
5. Recrutați mebri plecați recent din alt partid, dacă se poate traseiști de carieră. Sunt prețioși cei care pretind că dețin secrete și informații de la celălalt candidat. Cu ei, veți merge la sigur. De râpă.
6. Săpați-vă groapa, unul, altuia, în interiorul partidului. E cea mai veche metodă de a aduce voturi. Celuilalt.
7. Privații. Ah, investitorii privați, cei pe care credeți că-i intimidați și-i lăsați să înțeleagă că nu le va fi bine după ce veți ajunge primar, sau cei cărora le promiteți că vor fi tatalor în domeniu, vor deține monopol... Ăștia au o ligă a lor, neoficială dar simțibilă, le place să se știe că zona privată e a lor, nu a voastră. Și au dreptate.
8. Mai există o ligă, ceva mai strânsă decât cea a investitorilor privați. Dac-ați zis de ei nasoale cu #ucigăltoaca, v-ați ras! Nu vă jucați cu influența lor, fiindcă ei nu concentrează mulțimi adunate cu arcanul sau din obligație, la ei nu merge lumea adunată cu tabelul nominal ca la căminul cultural, așa că, faceți-vă cruce, scuipați-vă-n sân...
9. Cumpărați zvonuri și informații despre celălalt candidat, vedeți că sunt unii veșnic dispuși ca pentru 50 lei să vă spună și cîte straturi are hârtia igienică pe care o folosește. Dacă negustorul e din primărie, e mai bine! Dacă are și ștate vechi în tipul ăsta de negustorie, e perfect! Mergeți la sigur, sunteți mai aproape de câștig cu câțiva pași. Și cu niște bani aruncați pe vrăjeli.
Ajung nouă reguli. Ultima e opțională, voi veți ști ce să faceți cu ea.
10. Aveți familii? Ieșiți cu ele de-a dreapta și de-a stânga, nu sunteți doar niște pătrățele roșii sau galbene pictate cu un logo sau însemn electoral, sunteți oameni cuprinși pe de-a-ntregul în comunitate! Arătați-vă lumii așa cum sunteți!
Mâine vă repartizez sloganurile, azi e suficient.
