Dezastre mari de fulgi se-ntâmplă-n cer.
La geamul plâns al casei de departe
Se-aude-n noapte-un cantec: lerui-ler.
Acum, acolo ninge-a veşnicie,
Brazii miros a naştere în munţi
Si-ncet se sting în veghea lor târzie
Două făclii, doi pomi ajunşi carunţi.
Umbrele lor ca-n vis mi se arată
Veghind la geam atât de-adânc şi greu,
Că din tacerea lor însingurată
Işi rupe vorba însuşi Dumnezeu.
Cumpăna vremii tulbure se-nclină
Cu focuri mari de ger spre cuibul lor.
Si parca-i soarbe-o stranie lumină,
Si-ncet se duc prin aspre vămi de dor.
Pe fruntea lor se-ncheag-un nimb de ceaţă,
In pieptul meu lucreaz-un fier cu zimţi;
Si tot mai des se-aud hăitaşi de gheaţă
Pe partea lumii, cea dinspre părinţi.
Pe cai de fulgi acuma m-aş întoarce
Să cad în prag, zidit între nămeţi,
Si ceasul lumii, cu noroase ace,
Sa-l dau-napoi cu, simple, două vieti...
Dar ninge-n noapte fără vindecare
Cu lerui-ler peste-un sfârşit de veac.
Mi-e dor… Si-adorm cu fruntea pe ninsoare,
Decapitat de-acest colind sărac.
Din volumul Arcadie Suceveanu, ARCA DIES, Editura Cartea Moldovei, Chsinau, 2008
