Pe Păunescu nu l-au iubit toţi, nici nu l-au înjurat toţi.
Doar că, celor care nu ne-am ridicat la nivelul lui de poet, nu ni se permite să-i luăm la şuturi poezia, iar celor care am avut păcate lumeşti, nu ni se permite să le punem pe ale lui pe galantare!
Eu ştiu doar atât: În adolescenţa mea, a fost singurul care mi-a transmis cu note reale, sentimentul de patriotism veritabil, creându-mi şi spaţiul în care să mi le manifest, iar despre întâmplările tragice care s-au petrecut pe stadionul din Ploieşti, nu pot să spun decât că sunt regretabile. Ştiu că acolo au murit nişte oameni, dar poate e o problemă şi în legătură cu felul în care primim mesajul sau îl transcriem în atitudinea noastră. Nu cred că reuşeste să plece cu dantura completă de lângă mine, cineva care îmi spune: sinucide-te , sau: chiloţii jos! Nu cred că e corect să asociem cenaclul Flacăra, cu Woodstock, atâta vreme cât acolo, chiar se experimentau , intenţionat, efectele drogurilor. La noi a fost doar un incident nefericit.
Azi, sunt amplasate pe lângă şcoli, magazine de "vise" etnobotanice (ce sinistră denumire pentru nişte droguri!), şi nimeni nu poate face nimic! Copiii sar la omor în şcoli, şi directorii ridică din umeri, n-au mestecat usturoi, nu le miroase gura. Dar îl avem pe Păunescu, vinovatul de serviciu!
Îl punem la zid pentru odele pe care le închina Ceauşescului ! Ce este diferit, astăzi? Nu decid viaţa noastră, cei care pupă mai cu sete? Nu promovăm România prin pieptul ministerial al cuiva care s-a sufocat de emoţie pe o scenă electorală recitând un vers din Imnul României, şi unul din Noi suntem români,care de fapt, se refereau la un împărat roman?
...
Probabil n-o să-mi fie dor de Păunescu, dar o să-mi dor de adolescenţa mea frumoasă, Dor de Eminescu, Dor de părinţi, Dor de libertate !
Vreau să am aproape, aici , pe blogul meu, câteva mostre din realitatea în versuri, scrisă de Păunescu!
Drum bun, poete ! Generaţia-n blugi şi-n adidaşi, te petrece!
Din gară în gară (Români cu traista-n băţ)
Cea mai urâtă faimă ne omoară
În Europa ultimelor ştiri,
Suntem români, fugim din gară-n gară,
Din patria strămoşilor martiri.
Vom pustii de tot această ţară,
În contul unei lente prăbuşiri,
Şi vom preface-n muzică uşoară
Vechi voievozi cu degete subţiri.
Iar pe aceia care încă ară,
Iar pe acei ce încă fac zidiri,
Îi vom lăsa în jalea milenară
Şi-n focul tânguitei lor uniri.
Noi emigrăm târâş, din gară-n gară,
La graniţe bocim ca musafiri
Şi facem România să tresară,
Ca vagabonzi la ultimele ştiri.
Furăm şi păcălim cu-o artă rară,
Europenii ne şi zic fachiri,
Că nici nu ştii, în fiecare seară,
De la români ce-i bine să admiri.
Oricum, ni-i, câteodată, dor de ţară
Şi-n lacrimi gust sărat de amintiri
Şi-apoi murim şi noi, din gară-n gară,
Sărmani români, la ultimele ştiri.
Cine iese ultimul din tara ?
Sărăcia noastră ne omoară,
De atîta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.
Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?
Pluralismul – tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atîta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.
Sfîntă-i opoziţia pe lume
Şi organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli şi glume,
Nu se mai distinge adevărul?
Mai contează, uneori, şi fapta,
Nu se poate construi cu tînga,
Nu există stînga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stînga.
Ne vor întreba copiii, mîine,
Morţii vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colţ mai bun de pîine,
Ne vom vinde ţara noastră, Doamne.
Libertate şi democraţie,
Paşapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai ştie
Şi e vraişte mare la hotare.
Coridor european şi-atîta,
Sub o licitaţie măruntă,
Provocarea, patima si bîta
Şi în curţi, şi-n pieţe se înfruntă.
Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
Şi în zdrenţe circulă pe sate.
Fînul necosit se-nvîrtoşează,
Putrezeşte sus, pe crengi, caisa,
În tăcerea-naltă de amiază
Morţii îşi aud ei înşişi zisa.
Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta ţării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.
N-avem nici o şansă de izbîndă,
Vom rămîne bieţi orfani pe-aicea,
Dacă, supăraţi pe cei la pîndă,
Am trezit din moarte cicatricea.
C-un refren de muzică uşoară,
Într-un fel, ne recunoaştem vina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.
Presimţământul
Va veni iarna,miroase a fulg,-
Ţăranii pun lemne-n şoproane,
Si sfinţii din mistice taine se smulg
Şi încărunţesc în icoane.
Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitaţi de guverne,
Ei, care n-au nici salarii, nici loc,
Ci doar existenţe eterne.
Va veni iarna şi apele curg
Trăgând dupa sine obârşii
Si-n scurtele zile cu vânăt amurg
La geamuri de case bat urşii.
Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer dacă vreau s-o deschid
Aş spune, dar gura mea ninge.
Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cergă nu mână,
Atata mai pot să te rog si să strig,
Dă-mi aspra mănuşă de lână.
Va veni iarna, ba nu, a venit,
Căldura eu n-o voi găsi-o,
Ci trist am să plec, gârbovit, ostenit,
Prin munţii ce cântă : Adio !
Cântec femeiesc
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca si ele, mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...
