Menajeria de cărbune sau frescă socială expandată

Omul, ca orice animal (deși împopoțonat cu dublă particulă sapiens și amplasat în vârful piramidei trofice, tot animal se cheamă), nu este vizibil decât dacă este expus în cușcă; mă rog, vitrină, dacă nu aveți anvergură filosofică prea complexă. În mediu natural și-n libertate nu se distinge, dată fiind diversitatea care-i atenuează expunerea.
Din 500 ciori nu poți distinge cioara cea mai  neagră, ci doar pe cea mai apropiată.
Din 500 iepuri albi nu-l poți distinge pe cel mai iute, ci doar pe cel mai alb.
Din 500 șerpi nu-l poți distinge pe cel mai veninos, ci doar pe cel mai lung.
Din 500 lupi nu-l poți distinge pe cel mai gri, dar poți  distinge care este lupul alfa.
Din 500 oameni goi nu poți distinge care este cel rușinat. Decât dacă îl iei pe unul și-l pui în cușcă. La el continuă să se uite 499 oameni despuiați care râd de el.
Cum nici din 500 oameni goi nu-l poți distinge pe cel obscen. Decât dacă îl iei pe unul și-l pui în cușcă. La el continuă să se uite 499 oameni despuiați care râd de el.
Cum nici din 500 oameni goi nu-l poți distinge pe exhibiționist. Decât dacă-l iei pe unul și-l pui în cușcă. La el continuă să se uite 499 de oameni despuiați care râd de el.
Ah, stați, rectific: EL continuă se se uite la cei 499 și râde de ei. Nu se bucură. Doar râde. Bucuria nu vine din râs, cum nici râsul nu este obligatoriu o manifestare a bucuriei. Ați observat că există oameni care râd fără să zâmbească? E tot un fel de exhibiționism și, vorba Elei Gheorghidiu din ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”, e tot filozofie!
Suntem ceea ce gândim.
Suntem ceea ce iubim.
Suntem ceea ce urâm.
Suntem ceea ce mimăm.
Suntem ceea ce disimulăm.
Suntem ceea ce acoperim.
Suntem ceea ce descoperim.
Suntem ceea ce mințim.
Suntem ceea ce murdărim?
Nu. Suntem ceea ce jertfim.
Suntem o menajerie virtuală, o dioramă de cărbune în care toți ardem. Nu în același timp, nu cu același combustibil, nu cu aceeași intesitate. Ardem oricum. Ne aprindem singuri. Ne dau alții foc.
Lampa știe care e fluturele ei, jarul știe care e ciozvârta lui, lumânarea știe care e sufletul ei. Doar din suflet rămâne întuneric sau lumină, din restul rămâne cărbune. Care se mai aprinde o dată și se face cenușă. Cenușa nu se mai aprinde niciodată.

Grotesc de-a valma cu sacru

Ceremoniile de înmormântare nu mai au nimic sacru; cel puţin din partea participanţilor. Dincolo de actul religios este evenimentul social, la care trebuie sa aibă grijă toată lumea să îmbrace o anumită ţinută şi un anumit comportament.
Fetiţă, dacă vrei să te îmbraci ca Vasilca şi să te fâţâi pe lângă mort în cracii goi , short din jeans şi fuste transparente, înseamnă că ai o ţiglă lipsă, sau poate distinsa ta mamă, că toate problemele astea ale fetelor, în găoacea lor au explicaţia. Dacă refuzi să ai o apariţie decentă, atunci stai acasă, că nu e musai să-ţi vadă toată lumea varicele, flips-flopşii sau unghiile spoite în toate culorile. Există un dress code foarte riguros pentru înmormântări, acuma nu e musai să fie respectat până la şireturile pantofilor, deşi toţi bărbaţii ar trebui să aibă o cămaşă albă pentru aşa ceva, la fel şi copiii, iar femeile, sigur au ceva negru şi mai ales, fără decolteuri, crăpături şi sutiene vizibile. Răposatul era om bătrân, chinuit de o suferinţă îngrozitor de lungă, iar în jurul lui, în biserică, erau rusalce cu fel de fel de fuste transparente, bretele mai înguste decâte cele ale sutienului şi, mai ales, pălării. Deci au înnebunit toate cu pălăriile. Bre, tanti, pălăriile au un rost, au o etichetă, vin să întregească un tablou complet de femeie cochetă, la pălărie e musai să ai nişte materiale de  calitate, la fel şi pentru restul ţinutei. Nu poţi să ieşi din ograda unde tocmai ce ai tocat la raţe, cu mâinile foarte murdare şi cu călcâiele murdare şi crăpate şi cu pălăria în fâşii de dantelă pe cap, că aşa vrei tu, ca să-i faci concurenţă lu Icsuleasca. Bine, poţi, dar te faci de toată Drăgaica şi uită toată lumea de mort.
Personal, m-a luat o stare de fierbere când am văzut că pe scaunele amplasate imediat lângă catafalc, în biserică, s-au aşezat nişte dive de-astea care nu aveau nici cea mai mică legătură cu mortul, sunt abonate la toate înmormântările doar ca să vadă ele ce ciorapi are mortul în picioare, dacă are pardesiul pe el, dacă e orarul mortuar de calitate... Poate familia, nevasta mortului, de atâtea zile nedormită, ar fi vrut să stea pe scaun lângă bărbatul ei, că atât îl mai avea aproape, O ORĂ! Nu, trebuia să stea mazurcile alea, să nu le scape vreun gest! Erau zeci de locuri libere în biserică dar, nu, ele trbuie să supervizeze tot! Mi-am făcut de lucru căutând cu privirea pe pereţii pictaţi superb, Familia Brâncovenilor. Personal, consider că Sfinţii Mucenici Brâncoveni sunt, de departe, cei mai autentici sfinţi pe care i-a dat neamul românesc. Să alegi moartea în locul convertirii la altă religie, dimpreună cu toţi cei patru fii ai tăi, e o chestie de sacrificiu suprem şi de respect faţă de botezul tău. În fine, nu mă puteam fâţâi în biserică să caut sfinţi pe pereţi, dar am preferat să părăsesc ceremonia când i-a sunat uneia telefonul. I se rupea ei vraiştea că erau doi preoţi în faţa catapetesmei, ea vorbea făcând cercuri largi prin stangaa naosului, baremi să fie şi văzută, nu doar auzită.
Cam aşa au ajuns ceremoniile de înmormântare. Slavă Domnului că nu mai sunt la modă bocitoarele plătite, cum era mătuş-mea Rădiţa, de ajungeau să plângă şi vrăbiile pe sârma de telegraf când se stârnea ea, în urma mortului. Grotescul este mai la îndemână, ne face viaţa mai uşoară decât sacrul, dar, măcar la ritul acesta al trecerii omului dincolo de viaţa pământeană, am putea să participăm cu ceva mai mult respect.
...
Am rămas doar cu doi vecini bărbaţi pe stradă, din cei care s-au mutat prima oară acolo, în casele muncitoreşti. Erau tineri, atunci îşi întemeiau familii. Au plecat pe rând, iar noi îi petrecem în chiloţi de jeans şi cu sutienele p-afară.

Să ne mai rărim pe facebook, că e aglomeraţie mare!

        Merge binişor treaba cu strângerea de lucruri pentru familiile nevoiaşe. Unde e seriozitate, lucrurile se desfăşoară bine. Mulţumim de o mie de ori celor care ni s-au alăturat. Campania continua, e permanenta.
        Am o problemă cu prietenii de pe facebook, nehoienii, pentru că afişul pentru campania umanitară l-am postat şi acolo, iar voi nici nu v-aţi teşit. Distribuiţi-l , măcar cei care tot o ţineţi cu reproşurile că nu vă convine Nehoiu, că nu mai e cum era odată, plin de turişti! Când dracu l-oţi fi văzut voi plin de turişti ? Că nu mai e aşa de frumos ca atunci când când vă pupaţi voi pe gârlă... Frate, la vârsta aia, eraţi fleaşcă de hormoni, vi se părea foarte frumos! Voi doar vreţi, dar să nu mişcaţi nimic! Bradul n-a fost frumos, nimic nu e frumos, staţi doar şi criticaţi sau daţi like şi distribuiţi pozele lu' nea' Cârdei sau bancurile zilei. La mine în listă.... nu prea aveţi ce face, în condiţiile astea!
          Vă plac pisicile din poze, vă plac apusurile de soare, dar vă pute de campanii umanitare. Nu v-a cerut nimeni nici un leu sau vreo pâine, era suficient să răspândiţi mesajul! Ne luăm la revedere de pe facebook, pentru că n-am chef să socializez cu voi doar ca să ne zgâim la poze cu pisici.
           Cum apare câte un copil bolnav din cine ştie ce oraş, cu anunţ de acum 3 ani, că nici măcar nu vă uitaţi şi nu verificaţi autenticitatea anunţului, săriţi cu distribuire;sau câte un caz de dracu ştie ce tâmpenie, join my cause gen. 
           Campaniile astea  nu sunt prea populare. V-am spus, am nevoie doar de share si am asteptari de la oameni simpli.Pentru cine aveam eu asteptari reale in legatura cu aceasta campanie .... E important să se ocupe de Monicile Priporului, prundiste dupa nume, ca  ele să aibă o viaţă mai bună, după ce au venit leşinate de atâta prestaţie de prin toată lumea şi după ce nici dracu nu mai dă nici două parale găurite pe ele. La campanii umanitare nu se înscriu domnii generoşi, ei se înscriu doar la trompetiste . Mă mir că nu s-a ridicat nivelul de trai pe Pripor, la câte alocatii au primit boarfele de la un vestit cetăţean al satului!  Treceti, boieri, să ne ajuţi campania cu niscai cârpe, sau  cu vreo plasă de detergent! Nu mai recrutati otrepe, să le spalati onoarea (ele gâlgâind de respect deja, gata să se înece), paraşutelor teatral încercănate, cu mare trecere şi noroc la fraieri. Halal boieri şi domni !


...

          
 

În competenţa cui intră astuparea găurilor din gardul Spitalului de nebuni?

          Aş dori un semn timid, din partea statului, că îşi doreşte să funcţioneze normal.
          Sunt ca şi lovită în tâmplă, asistând la un spectacol jalnic, desfăşurat în jurul Oltchimului, de saltimbanci şi clowni vopsiţi pe ochi. Să se reţină: de-aia nu mai pot eu, de Oltchim, nici n-am păţit necaz mai mare că nu mai merge combinatul ăla , de la o vreme. Mă preocupă în principal, lucrurile care nu merg în viaţa mea, deci, nu fac ataşament emoţional cu polimerii. Dar, nu pot să înţeleg că Statul, Guvernul, Ministerul Economiei, Autoritatea pentru privatizări , mama naibii cum se cheamă, înlesneşte posibilitatea unui ştirb scârbos, care are, de altfel,  o minte incredibil de mercantilă, o inteligenţă financiară cu care ar da peste muci oricărui Wall Street-ist , să se joace de-a senzaţionalul cu o ţară întreagă.
           Băi, dă-o dracului de treabă, nu poţi să-i ţii piept lu' Băse, serviciilor, UE-iştilor, americanilor, da' nici lu Fifi-naripatul, ăsta, nu poţi?
           O să închei scurt, contrar obiceiului meu: nu înţelege nimeni nevoia naţională ca omul ăsta să fie izolat ? Vede cineva vreo diferenţă între ăsta şi Vântu sau Stoica de la Caritas?
           Înţeleg că e o schemă electorală, înţeleg că sunt nişte scenarii, unele reale, legate de acest caz, dar, chiar  nu se pot astupa găurile din gardul Balamucului?
           Mi-e egal dacă ia Oltchimul un baron, un cămătar sau un patron de club sportiv. Mi-e egal că-l ia un rus, un american sau un polonez. Unde a mers mia, merge şi suta. S-a dat totul, străinilor, i-am făcut pe toţi cu mătărânga mare,ce mai contează un combinat , în plus , sau în minus?
           Dar, totuşi, ajungem să derulăm proceduri de privatizare (eu îi zic vânzare, că, de fapt, asta e etapa reală), având ca protagonist un tip care a desfăşurat pe biroul lui, chiloţii Magdei Ciumac?
           Peste două luni ne chemaţi la vot, să ne alegem reprezentanţii în Legislativ.
           Vă rog să-mi daţi un motiv să ies la vot, că, deja am acumulat trei, pentru care nu vreau să ies.
           Cu ce m-ar mai putea seduce pe mine, cineva care îmi vrea votul?

Ce mai vuiet, ce mai zbucium!

E cam mare tensiunea, la nivel de cititori.
Fraţilor întru tastatură si localitate de domiciliu, sunteţi mult prea doritori de spectacol însângerat în arenă !
Eu m-aş bucura dacă aţi înţelege cât este de important să vă precizaţi identitatea, atunci când cereţi capete şi sânge vărsat, sau, cel mai cinstit şi oportun, mergeţi şi prezentaţi-vă poziţia dvs de cetăţean, în faţa autorităţilor locale! Nimeni nu vă va reproşa nimic.
N-am uitat că v-am promis ziar. Nu e o muncă atât de uşoară. Încerc să pun la punct măcar un site oficial al autorităţii locale, o pagină în care să regăsiţi cele mai importante ştiri şi informaţii, oficiale, reale, eventual cu documente ataşate.
Este destul de delicat să lucrezi cu informaţii preluate de la autorităţi. In acelaşi timp, este periculos să construieşti scenarii de culise şi să le pui la dispoziţia publicului. Eşti responsabil tu, cel care le publici. De aceea întârzii momentul, pentru că am nevoie de o anumită înţelegere şi de o oarecare transparenţă. Cantitatea acestui "oarecare" trebuie să asigure şi să susţină credibilitatea.
Nu vă pot ajuta în felul în care mi-o cereţi, adică, nu pot să vă ofer scandal. Nu vreau nici să fiu plasată în unghiul din care nu reuşesc decât nişte biete compromisuri, pentru că sunt o persoană îngrozitor de obiectivă; deranjant, chiar.
Am observat la colegii bloggeri de Nehoiu, mă refer la cei doi domni consilieri care vă mai aduc la cunoştinţă anumite aspecte, intenţia - de altfel, binevenită - de a vă informa asupra unor evenimente din aria autoritatii locale. Nu puteţi fi, toţi, mulţumiţi de decizii si hotarari. Aşa este normal, dar, nu daţi cu bolovani în mesager! Mergeţi şi adresaţi-vă sursei generatoare!
S-a rupt lumea în două, la auzul ştirii că i s-a retras garsoniera unei doamne profesoare:
- Asta-i bună, de parcă a rămas în gârlă!
- I s-a luat acoperişul de deasupra capului !!!
Alţii aprind artificii, de bucurie.
Judecând după documentele ataşate dosarului, nu i s-a luat nimic, ci doar s-a restabilit un regim de legalitate. Locuinţa-i fusese acordată abuziv, prin evacuarea altei persoane. Doamna are serviciu stabil în oraşul Pătârlagele şi tot acolo are şi casă; cu acoperis.
Având în vedere clocotul din jurul acestei poveşti, recomandarea mea binevoitoare ar fi ca doamna să îşi sub-dozeze apariţiile în viaţa publică sau politică, în Nehoiu, pentru că e copleşitor să treci printre oameni care te privesc insistent, descalificant. Chiar dacă povestea nu are proporţiile atât de hiperbolizate, este un stigmat pe viaţă şi o notă de corigenţă, pentru o femeie. Sigur, depinde şi cât de sus este amplasată ştacheta fiecăreia, pe scala demnităţii. În momentul în care îţi asumi o situaţie care a influenţat negativ o funcţie publică, nu te poţi aştepta la toleranţa publică. Nici cu pietre în tine nu trebuie sa dea nimeni,dar, nici mersul ăla zvâcnit, de "suivez-moi, les hommes", nu mai poţi să-l execuţi. Avem reminiscenţe barbare, ca popor. Sancţionăm. V-am zis eu, nu suntem numai din daci şi din romani!
...
Am observat o atitudine vârtoasă împotriva greşelilor de limbă şi de stil. Toată lumea corectează pe toată lumea. Asta e bine, e semn de progres. Dar, acolo unde recomandaţi autorului să fie atent la greşeli, aveţi grijă să fiţi acoperiti! L-aţi luat în balon pe dl. Gabi pentru nişte virgule pricăjite, dar , nu vă strică o abordare mai serioasă a Îndreptarului ăla, orto- ! Eu, una, n-aş zice că sunteţi învăţătoare, iar, dacă sunteţi... mă bucur că n-am copii! Fiţi şi dvs bucuroasă, la rându-vă, că nu am!
...
Încerc să ocolesc subiectul... Îmi este imposibil. M-am săturat să fiu oprită pe stradă şi să fiu bombardată cu întrebări referitoare la mult-vestita şi de toate dătătoarea ADCN, din Casa de Cultură. Am sperat să scrie Proiect Nehoiu câte ceva despre situaţia de acolo, pentru că la el a mai tot apărut câte ceva, din când în când, dar, probabil a considerat că este un subiect delicat.
Nu, nu este delicat deloc, sau, cel puţin, nu mai delicat decât un ferăstrău care taie sticlă.
Nu mă interesează telenovela din jurul cazului, eu vă explic situaţia reală şi legală. În fine, de fapt, ilegală.
Această ADCN se traduce în Asociaţia Pentru Dezvoltare Comunitară Nehoiu.
Ce am spus, deci, că este? O ASOCIAŢIE!!! Ce înseamnă asociaţie, ce presupune ea? O asociere, da, o forma colectiva. O asociere de mai multe persoane care au pus bazele unei organizaţii neguvernamentale, un ONG, care se ocupă de problemele comunităţii.
Pot să vă spun aşa:
În urmă cu 14 ani a luat fiinţă acastă asociaţie, eu personal am fost membru fondator, alături de alte aprox. 30 de persoane, dintre care şi: dl. primar Lungu, d-na Negru Licuţa, Preot Andrei, doamna Andrei Valentina, Manea Constantin, Blidaru Catalin, Croitoru Virgil, Dorojneac Dimitrie, Folli Mario, câteva cadre didactice, cateva cadre medicale, fostul primar...
Actul constitutiv al acestei organizaţii există şi în ziua de azi (redactat de mine), numai că membrii fondatori au fost ţinuţi departe de către fostul primar, n-au mai fost invitaţi la adunările generale, nici la cele ale consiliului de administraţie.... şi nimeni n-a mai ştiut în ce s-a transformat asociaţia. Toată lumea ştia că ADCN = Lucica de la Casa de Cultură.
Vă rog să credeţi că am încercat din răsputeri s-o determin să înţeleagă, sau, măcar să citească afurisitul de statut, nu ca să mi-l explice mie (se vedea de la o poştă că e într-o beznă cruntă, manipulată violent), ci ca să-l explice tuturor celor care au acceptat să-şi îndrepte procentul de 2 % din impozitul pe salariu, către această asociaţie. Biata femeie îşi imagina că ea este totul, acolo, că este inamovibilă, intangibilă... mie personal mi-a spus de vreo 10 ori că nu mai am drept de vot, pentru că nu mi-am plătit cotizaţia???!!! Mi-a fost milă de ea, efectiv, pentru că trebuia să-i cer registrul de cotizaţii, să văd dacă ea are o astfel de evidenţă, sau, să ni se arate notificările redactate în urma hotărârilor luate în Adunarea generală. Fatăăă, membrii fondatori mor membri fondatori, puteţi voi să vă daţi şi cu cenuşă pe cuc!
M-am prins care e buba, ea HABAR NU ARE pe ce lume trăieşte. N-am mai insistat, plus că nu înghit defel minciuni şi prefăcătorii. Este uluitor cât poate abera o persoană şi cât poate să i se fi spălat creierul!!!
În momentul în care domnul primar a invitat-o să îşi prezinte activitatea pentru care Casa de cultură o are în chirie, iar Primăria o PLĂTEŞTEEEE, doamna a urmat un sfat otrăvit ?!? şi a declamat că documentele sunt confidenţiale şi a ameninţat cu o conferinţă de presă.
Băi, oamenilor, mi-a crăpat capul!!!
Fetiţă, ştii ce-i aia conferinţă de presă? E atunci când îţi umple curtea două autobuze de ziarişti şi-ţi îndeasă în meclă vreo 2o de microfoane şi te fac varzăăăăăăăă!
Habar n-ai cum te cheamă şi când te-a făcut mă-ta (cu cratimă) !
Cine te-a învăţat de rău, amărâto? Cine te-a adus în starea să cedezi şi în faţa vieţii, fraiero?
De ce n-ai venit să spui: fată, învăţaţi-mă ce să fac, că îmi pierd minţile, sunt între ciocan şi nicovală! Cine ţi-a zis să spui că toata activitatea ACDN e secretă? Ai putea să spui măcar acum, când toată lumea e pornită să ceară socoteală acestei "grupări" şi să facă un pas înainte reprezentantul legal, care, surpriză!!! nu eşti tu, ci ,Consiliul de Administraţie, organismul de conducere. Cine reprezintă Consiliul decizional, la voi? Cine e vicepreşedintele tău, cine naiba sunt ceilalti?
Ăia trebuie să prezinte situaţia şi o vor face în curând.
Este inadmisibil să uiţi pentru o secundă că eşti mamă, că ai o fată frumoasă şi deşteaptă, pe care ai expus-o negativ, i-ai rupt sufletul, ai izbit-o de pereţi cu mâna ta şi ai executat ordinele cuiva pe care îl doare.... de mult îmi doresc să sriu asta pe blog... îl doare FIX ÎN SCULĂ, de tine! S-a folosit de ignoranţa ta şi se şterge cu tine la fund!
Poate dă dracu de aud că ai trimis mesaje la toată lumea, că eşti în spital din cauza mea, că umblu cu tine în dinţi, până te trezeşti, dracului, la realitate!
Să dea dracu să mai aud că fata ta a trecut prin vreo emoţie!
În acelaşi timp, să dea dracu să aud că fata ta e şicanată la şcoală, de profesori sau de colegi!
Nu puteţi judeca un copil pentru faptele părinţilor!
Deci, stimaţi doritori de informaţii -dealtfel ,pertinent- despre această ADCN, la momentul ăsta e draperia trasă, batista e pe ţambal,adică au lăsat-o moartă. Au sacrificat-o pe Lucica şi au aruncat-o la înaintare, fiindu-le şi destul de uşor, având în vedere fanatismul declarat faţă de "binefăcătorii" ei, dar, noi aşteptăm să se întrunească organismul de conducere şi să preia iniţiativa. Partenerul stabil e primăria. Explicaţi-i primarului: Stai, bre, aşa, că aia e bi-ba, s-a trezit şi ea preşedintă, ia de vorbeşte cu noi, că noi suntem sculele aicea!
Poate organizaţi chiar o conferinţă de presă...
Nu v-am dat toate amănuntele poveştii, pentru că se lasă cu audienţă peste Antena 3. Doar asta contează, că, la momentul acesta, ADCN este o fantomă.
Aşteptăm să fim contrazişi cu precizări acoperite de documente.
Ne interesează situaţia şi , i-ar interesa ,mai ales ,pe cei care v-au asigurat fondurile.
Fata asta bate câmpii, că e secret şi că e confidenţial. În realitate, ce-ar fi să aveţi pregătită o dare de seamă, ţeapănă? Nu pentru autorităţi, ci pentru noi, ăia fondatorii, care nu mai avem voie să ne apropiem, sau pentru toti salariatii din Nehoiu pe care i-ati pacalit si le-ati luat procentul ala!
O adunare generala, ceva... adică, prea ne luati de fraieri şi, prea nu suntem! Nu prea aveţi pe unde să vă lăsaţi ludovicii de pe voi, dacă e s-o facem legal, cu documente de activitate!

Ghidul utilizatorului de Dex - ediţia tipărită

Dex-ul în format tipărit este unisex. De-aia-l şi cheamă Dex si de-aia e substantiv neutru, că nu s-au înţeles asupra genului. Yinul şi Yangul presează în toate domeniile. Utilizatorii acestui produs de excepţie sunt, în special, cei trecuţi de 40 de ani, ei având avantajul că sunt contemporani cu ultima ediţie completă.
Nu vă pregătiţi replici de genul: Vai de capul tău de frustrată, habar n-ai că au mai apărut cinci ediţii, de atunci! Te ţine piticul de milă în hardughia aia de bibliotecă, mai bine faci nişte chat elaborat, pentru pensionarii militari!
Aveţi dreptate, au mai apărut ediţii ale Dex-ului, dar, alea sunt nişte variante de dicţionar urban. Ceea ce trebuie să apară în Dex nu e neapărat ceea ce săvârşeşte românul, oral sau scris, în funcţie de accesul la gadgeturi.
Pentru ceea ce putem face noi cu Dexul este recomandat modelul apărut în 1975 sub maceta Academiei, care, pe vremea aia, încă mai tăia prin limba română, nu prin păduri.
Deci, să trecem la utilizarea corectă a Dexului. Formatul lui, fiind cam cât al unei valize de militar, ne permite să ne oxigenăm corect celula nervoasă.
Luaţi-l din bibliotecă, răsfoiţi-l tandru şi nostalgic, vedeţi ce plante pentru ierbar au rămas prin el, ce flori primite de la curtezanii din perioada pubertăţii, şi apoi, ridicaţi-l brusc deasupra capului. Ce-a fost greu a trecut. Acum îl lăsaţi încet, întinzând mâinile; repetaţi de cel puţin 20 de ori. Nu renunţaţi, chiar dacă veţi simţi dureri în articulaţii. Vă daţi seama ce dureri generează lectura lui! Faptul că îl puteţi utiliza fără să memoraţi explicaţiile termenilor, e floare la ureche.
După ce aţi executat o serie de flexii-extensii, rotiţi braţele cu el deasupra capului, în ce sens vreţi, ca să nu ziceţi că vi se sugrumă libertatea de decizie.
E important de precizat că fereastra trebuie să fie deschisă, atât pentru aer, cât şi pentru imagine. Să vă vadă vecinul ce dexteritate aveţi cu Dexul în braţe... Aşa ceva nu reuşeşte orice meltean. Acest binecuvântat substantiv comun ( în totalitate masculin) este unul dintre exemplele amintite mai sus, care nu au ce căuta în Dex. Este termen jurnalistic consacrat, eclozat initial într-o cafenea de mall, unde avea tupeul vreun doctor sau vreun profesor să intre, iar borfaşii monopolişti ai locului respectiv, se oripilau văzându-l cum le împute aerul cu intelectualitatea lui.
Dacă aveţi norocul să deţineţi şi Dicţionarul Enciclopedic - în patru volume- e şi mai bine, că vă puteţi alterna mişcările, creând şi o coregrafie. Aici e vorba de latura artistică a fiecăruia. Cei din zodia Fecioarei sunteţi binecuvântaţi de soartă. Nu există cuvântul "neîndemânatic" în descrierea voastră. Pentru cei din Zodia Taurului...s-ar putea să fie nevoie să exersaţi mai mult.
După ce aţi executat diverse scheme de mişcări, nu vă relaxaţi dintr-o dată! Profitaţi că aveţi celula oxigenată şi fremătând de tonifiere, şi încercaţi un exerciţiu mai dificil; un fel de bungee-jumping.
Am folosit cuvântul "tonifiere", da? Bun! El există în Dex, e un biet substantiv; de data aceasta, cu permisiunea dumneavoastră, feminin. Substantivul ăsta e frate de mamă şi de tată cu verbul "a tonifia". Putem să acţionăm şi în sens invers, şi să detonifiem. Facem altă dată exerciţii cu prefixe şi sufixe, alea sunt pentru gambe).
Dar, avem o problemă cu termenul "DETOXIFIERE". Chiar dacă pare termen de specialitate, are o rădăcină aparţinând fondului lexical general şi un prefix. Şi, lăsaţi că am văzut destui specialişti care nu sunt siguri că pluralul de la virus e viruşi sau virusuri. Tot pe sexul lui se bat.
Culmea e că termenul căruia se presupune că i s-a ataşat un prefix (de-)(toxifia) nu există. Nici un dicţionar nu semnalează verbul a toxifia sau a se toxifia. Nu girează nimeni pentru el.Pare ciudat, dar şi dicţionarele on-line, care sunt atât de generoase , şi-au manifestat rezerva. Deci, dacă rădăcina nu există, cui i-am ataşat prefixul? Mă rog, ar fi rădăcina "toxi-" ,dar nu e suficientă pentru construcţia în cauză.
Păi, dacă nu există termenul, cum să cred în acţiunea lui? Toată lumea e înnebunită după detoxifiere, dar ne împiedicăm de etimologie, care e neclară, după cum spune chiar gugălul cel generos. Dacă vreţi să vedeţi ce e cu acţiunea iniţială a detoxifierii, adică toxifierea, gugăl vă spune: aţi dorit să căutaţi detoxifiere.
Totuşi, o întrebuinţare a Dexului (cea prezentată mai sus) poate folosi cu succes la obţinerea a ceva ce el nu conţine: detoxifierea . Repetaţi exerciţiile, de câteva ori pe zi!

Şoc! După Mercedes , acum şi Audi are unghiul de fugă un pic mai obtuz!

Stimaţi producători , vă rugăm să binevoiţi a vă retrage tărgile de pe piaţa românească! Nu se poate, atâta nesimţire, să comercializaţi nişte tarafleşniţe de maşini la peste o s'tă de mii de euro, bucata, şi ele s-o ia de-a pleanu', pe şosele!
A fost nevoie de sacrificiul lui Huidu, săracul, şi de alţi trei iluştri necunoscuţi, pe care-i trecem la featuring, după ce i-a a trecut Huidu pe lumea cealaltă, ca să demonstrăm că Mercedesu' e o maşină de mare jale, care nu stă pe şosea, fiind construită după chipul şi asemănarea celor de la bâlci; alea de se tamponează.
Au râs ăia de la Audi, când au văzut că Mercedesurile cam trag spre stânga, la peste 100 de km/oră! Au râs cam o lună, până i s-a desfăcut unghiul şi lui Atty, în plină şosea! Vaaai, ce jenant!
Şi ce frumos era clipul ăla promo, Good night, Mercedes, Good morning Audi!
Ghinionul distinsului demnitar a fost că s-a ciocnit cu TIRul, nu cu Loganul, aşa că Aus Liebe Zum Automobilul lui Verezs s-a făcut plăcintă!
Doamneee, ce l-or mai fi dat la toţi dracii, piţipoancele buzate, care-au stat cu dinaintea goală prin faţă pe la toţi regii asfaltului, ai lemnului şi ai altor activităţi foste subordonate MILMC, ca să prindă şi ele o limuzină de-asta, cado ! Cum să le facă de râs brandul, şi să alunece tingirea aia de A8, pe şosea? Dacă retrag ăia acum, toate maşinile, de la A3 în sus? Ele cu ce se mai dau pe uliţă, pân' la mol? Cu Caterpilarul?
Bine, tragedia nu s-a consumat în nici un fel, în cazul lui Verestoy. În TIR, abia dacă s-a clintit paharul de cafea fixat în bord, iar el îşi poate lua mâine, alt bolid, ceva mai stabil.
Ruşinea mare e la producător, pentru că face mecanisme de direcţie foarte proaste.
.......
Sărim, nu fără legătură, la petiţia on-line, care face subiectul şi obiectul unor campanii foaaaarte însufleţite! Aia cu protejarea pădurilor virgine. Deci, prietenii mei de pe FB şi alte saituri de reeducare, vă rog să nu mă mai înghesuiţi cu glume proaste! Voi aveţi cumva, habar de ce spuneţi? Ce să faceţi cu petiţia împotriva tăierii pădurilor virgine??? Puteţi s-o faceţi origami, dragii mei, că în ţara România, nu e valabilă! Care păduri virgine? Din punct de vedere biologic, dar mai ales tehnic, ciclul de vegetaţie al unei păduri mature, virgine sau nu, se întinde pe v'o sută de ani. Ăla e lemn de exploatat!Deci, e clar că virginele alea de ziceţi voi,nu mai existăăăă!!! S-au dat! Le-au săltat direct, sau prin instanţe, americanii, evreii, austriecii, nemuritorii, primarii, şi cine a mai încăput pe liste! Ce-a mai rămas, se presupune logic că a aparţinut unor proprietăţi private, că, deh, înainte de naţionalizare, proprietatea de stat era mai pe subţire, aşa!
Deci, ce doriţi voi, militanţi ai aurului verde, să stopaţi exploatarea pădurilor virgine, da? Păi, nu puteţi, prieteni, că cadrul legal le permite taman ălora de dorm cu maceta sub pernă, să facă harcea-parcea. Ne-am înţeles, da? Voi nu citiţi presa, nu vă uitaţi la România, te iubesc? Nu vedeţi, trecând pe lângă voi, sute şi sute de camioane cu buşteni, mai ceva ca la reclama aia de la EFES?
....
Arma cu care s-a încercat asasinarea lui Obama a fost fabricată la Cugir ?!? Pfuu, Cugir rulz! Ştiam că ăia la Cugir lucrează la standarde NATO, dar asta ne aduce un sentiment de mândrie în plus! Frate, deci e sculă de armă, că nu se apucă nimeni să atenteze cu o armă second-hand, la viaţa numărului 2 de pe planetă (pentru mine, primul e Putin, ce să fac, nu-i pot porunci inimii).
Vă daţi seama că la Cugir, şi femeia de serviciu, şi grădinarul de la fabrica de arme, mânuiesc flintele, mai ceva Iozefini batistele alea colorate?
....
Stimaţi consăteni, v-aş rămâne atât de îndatorată, dacă nu mi-aţi mai scrie pe adresa de mail, scrisori din alea cum i se scriu lui Condurăţeanu, doctorul păpădiilor, sau lui Cristian Andrei!
M-am uscat în gât, ca puii de curcă, spunându-vă că mi se rupeeeee ce face primarul cu marţafinele lui! Cum drac' să scriu de el, dacă eu habar nu mai am ce dracu face? Nu ma intalnesc cu el nici accidental! Când ardeam gazul pe la el prin birou, de-i scriam corespondenţele, eram la curent cu ce urduroase schimbă el feromoni, dar acum, de unde drac' să ştiu? Mi s-a arătat şi mie pe stradă, o surceluşă de muiere , cu o constituţie uşor arahnoidă (n.a. : păianjenul cu cruce, pentru connaisseuri),şi mi s-a precizat: asta e "bucata" piticului. La fel de bine, circulă de două săptămâni nişte legende prin târg, că prima doamnă i-a servit o floşmotoceală duduii, într-o duminică plină de pace creştinească.
Băi, deci lăsaţi-mă, că dacă era aşa, bubuia Nehoiul, până la ora asta, şi aia nu mai ieşea din casă! Plus că e tînără, e mai în putere, nu stătea ca proasta în gară, să dea doamna en titre, în ea!
În orice caz, am o oarecare tristeţe, că nu mai sunt conectată la evenimente din astea, pentru că nu am timp, deci nu pot să scriu decât despre ceea ce ştiu şi mai ales,ceea ce văd! Şi mi-e dificil să văd, chiar şi la nivel de mental, o zvârlugă ca aia şi un bunic, zbenguindu-se!
În schimb, toată viaţa mea am să regret că n-am avut şansa să fiu de faţă când a fost prinsă la furat, doamna aceea cu luxaţie de şold congenitală ,că n-am voie să zic şontoroaga aia infractoare- avocata de casă a piticului.
Deci, jur că am suferit că nu am fost martoră la supermarket, când au prins-o p-aia la furat! Pfuuu, ce onoruri i se acordau doamnei! Ce obligase piticul toată funcţionărimea s-o respecte şi s-o plictisească din săru-mâna, doamna avocat! Şi ea era o drosophilă de drojdie, manglitoare de pe rafturi.
Ce rău îmi pare că a plecat din Nehoiu, fără să fi avut şansa să dau nas în nas cu ea, după ce au prins-o ăia cu marfa-n chiloţi!
Următoarea avocată de cabinet va veni probabil din altă zonă infracţională, o să fie probabil, prinsă furând ouă de sub târtiţele găinilor, prin cuibarele sătenilor.
....
Ce mai vedem pe la reclame?
O tipă zglobie ca o gazelă, adună în coşul ei zilnic, de bugetară, din fiecare ţară europeană, ce-i mai bun: portocale din Spania sau Italia, ulei de măsline de p-ăn Grecia, pâinişoare proaspete din Franţa, şi .... hopaaaa!!!! Alege ceva şi de pe păşunile alpine ale Romaniei! Cum suntem prezenţi în toate bancurile, cu turista străină şi vestitul cioban care are....care are, sigur că acest clip convinge. Dar, ne facem datoria, fetelor, să vă avertizăm asupra unor mici amănunte: Ciobanii de pe platourile alea alpine nu arată chiar ca Robbie Williams, şi nici prea mult gel de duş nu folosesc, aşa că ar fi bine să cântăriţi atent oferta!
....
Să încheiem cinefilist: Să nu vă pună dracu să vă uitaţi la The Human Centipede! Lăsaţi curiozitatea, că nu vă avantajează! Eu sunt , oricum, împotriva filmelor horror, dar mi-a atras atenţia titlul. Am citit sinopsisul şi m-am aventurat la un play pe un trailer. Să nu faceţi asta! Se zice că la premieră, spectatorii au părăsit sala, vomitând. Ca să nu vă pună dracu să daţi play, vă spun doar că un doctor dement a încercat un experiment în care trebuia să unească 3 oameni, formând un tub digestiv comun, deci... unindu-i pe sistem gură/anus. Deci, nu vreţi să-l vedeţi! Celelalte producţii 2011 sunt bune, dacă aveţi suficiente seminţe de dovleac. Mi-e greu să anticipez Oscarurile! Eu n-aş băga nici unul la premiul cel mare.

Înger pistruiat, cu aripi de piatră

Elegie fără rime

Răvăşeam web-ul, acum vreo 3-4ani, căutând ceva despre Nehoiu. Descopăr, la un moment dat, o pagină de jurnal, pe wallul unui tânăr bucureştean. Am intrat pe site-ul respectiv, am citit postarea. Fusese in excursie pe aici, pe la noi. Hmm, cam otrăvită, cerneala cu care scrisese!Iar eu, patrioată locală, vajnică apărătoare a unui oraş hidos şi infect, scot la rându-mi, o sticlă de otravă, mă loghez pe site şi ripostez. Ne-am pocnit de vreo câteva ori, reciproc, după care, cunoscându-l mai bine, prin intermediul fotografiiilor realizate de el, înţelegându-i principiile declamate uluitor de direct, l-am îndrăgit foarte tare.
Un tânăr frumos, cu o inteligenţă care lăsase mult în urmă, valorea medie, un spirit rebel, un demolator înverşunat al prostiei şi al mediocrităţii.
Adora să fotografieze monumente de artă funerară - îngeri de piatră.
N-am mai intrat de mult pe Deviant.art.
Am intrat azi, să văd ce mai face Gabriel, să văd ce a mai fotografiat, ce a mai scris...
S-a întâmplat aproape la fel ca atunci când l-am căutat pe Răzvrătit. Am găsit mesaje de condoleanţe.
Abia de câteva zile s-a întâmplat.
A fost o tumoră care s-a încăpăţânat să se înfigă în creierul lui.
M-am ridicat de la birou şi am ieşit în balconul Casei de cultură, să stau un pic la aer.
Şi mi-am încrucişat spadele cu toţi îngerii şi cu toţi zeii, relativi sau supremi. Pentru că am văzut, în faţa porţii ei, o isterică de babă care merge cu nesimţire şi sfidare spre suta de ani, o babă cu un caracter infect şi răpănos, o idioată care a reclamat şi suduit pe la toate porţile şi uşile... baba la care a stat Gabriel în cazare, cele câteva zile petrecute la Nehoiu.
P-asta n-o vor îngerii! P-asta n-o vrea nici dracu'! Îşi târăşte papucii pe trotuare şi blesteamă copiii, şi blesteamă femeile tinere... O tinichea!
...
Am deraiat de pe firul elegiei, dar aşa ştiu eu să compun genuri din astea lirice.
Gabriel avea 26 de ani. Un băiat frumos, care nu putea fi suspectat de naivitate sau superficialitate. Armat cu documentare serioasă, în tot ceea ce înfrunta; pentru că înfrunta! Combativ, genul pe care te aştepţi să-l întâlneşti veşnic pe contrasens, chiar şi pe o scară rulantă de la supermarket. Nu era însă, un antisocial.
Adora să fotografieze monumente de artă funerară. Cu permisiunea iubitei lui , vă arăt nişte fotografii în care surprindea îngeri reci. Îi îmbrăţişa, uneori. Poate de aceea, cred că acum îl îmbrăţişează şi ei. A ştiut să şi-i apropie. Puţini sunt oamenii care empatizează cu astfel de simboluri. Cred că e o etapă interesantă...
N-am să vă spun mai multe despre el. Regret, aşa cum facem absolut toţi, că n-am apucat să-i spun cât de mult îl admir. Aveam preferaţii mei pe Deviant.art. Nişte copii superbi! Andreea, Alex, Gabriel, Iulian, Anotheroutsider...
Am să mă întorc pe site, să văd ce lucruri senzaţionale mai faceţi! Când am simţit că sufletul meu nu mai e capabil să răspundă nici măcar în faţa artei, am tras obloanele pe Dev, dar vremea aceea a trecut. Să vă găsesc pe toţi acolo, da?
Gabriel avea un username cu care provoca moartea: DeathIssue!
Din provocarea asta, nu el este cel care a pierdut, ci însăşi moartea. A manifestat slăbiciune! Altă dată, să meargă unde are ea treabă, nu unde este citată!

The lady with umbrella , by DeathIssue



















Cadru etern , by DeathIssue











Dor de veşnicie , by DeathIssue










Isvorano , by DeathIssue



















The lady with umbrella 2 , by DeathIssue







Vals etern, by DeathIssue


















Make it happen
cu Gabriel

Aproape estivale...

Prinsei un interval, ca să mai scriu câte ceva.
Am fost la premieră la Harry Potter, să-mi iau rămas bun de la filmul vieţii mele. Sunt sigură că mă suspectaţi de ceva infantilism sau chiar un alt diagnostic ceva mai răsunător, dar vă asigur că exageraţi. Poate am mai spus asta, lumea din Harry Potter mi-a asigurat mie nişa de care am avut nevoie. Viaţa mea in ultimii ani a fost ori neancorată, ori ancorată în teren periculos. A fost plină de spaime şi de frământări, de disperări pe care le-am trăit în muţenie şi cu o demnitate care îmi frângea cu fiecare zi, echilibrul. Ca să nu strig, ca să nu deraiez, m-am acoperit cu un pic de fantastic. Am ales refugiul într-o lume care mie mi-a priit; psihicului meu i-a priit. În toţi aceşti ani, am văzut HP de sute de ori. Toţi avem nevoie de refugii, ca să ne protejăm. N-am ales alcoolul, sau alte "pansamente" de-astea. Am ales o lume fantastică. Harry Potter va rămâne în sufletul meu, pe acelaşi etaj cu mărul copilăriei mele, din Poduri.
Deci, am fost la film la AFI. Mi-am rezervat bilete online. Până să ajungem, îi zic Şrecului, care trăia un efort maxim, însoţindu-mă la un film despre care tot făcea băşcălie: Hai să vinedem biletul tău şi tu du-te la altul, care îţi place. Nu trebuie să stai cu mine. El , resemnat: lasă, n-oi muri două ore... Sala, plină-ochi. El se miră: Băi, ce dracu, când mai vin la film şi eu, sunt maximum 10 inşi în sală, ce dracu e cu atâta popor aici? Îi zic scurt: E Hari Pocăr, ăsta! Se mai miră o dată, că nu sunt copii în sală. Păi, ăsta nu e film pentru copii? Mă uit inflamată şi tac. Deci, el n-a văzut nimic din seria asta. După ce a început filmul, a vrut să-mi arate că pricepe tot. Nu e nevoie, cică, să vezi toată seria, că pricepi la urmă;ca la telenovele. Şi, printre floricelele aruncate în gură, mai făcea cîte un comentariu. Interpretarea lui proprie. Spectatorii din jurul nostru râdeau înfundat. Cel de lângă mine, mă întreabă: Domnul nu ştie nimic despre filmul ăsta? Zic: Nu, dar brodează . Tipul zice: e foarte tare! cel puţin, are imaginaţie!
La sfârşit, am bocit un pic. Şrecu' se uită surprins: Ce dracu faci, plângi? Măi femeie, dacă te duceam la Prietenii mei elefanţii, sau la Vandana, înţelegeam, dar filmul s-a terminat untr-un acord optimist, e happy-end! Nu ştii nimic, zic!
...
Mă duc la Dedeman, după diverse achiziţii. Lume, ca la Drăgaică. Românii renovează şi construiesc, non-stop. Alerg de la un raft la altul, cu consiliera de specialitate a magazinului după mine, aleg ce-mi trebuie... Ajung la raftul cu scaune ergonomice sau măcar ortopedice, pentru stat la computer. Pun ochii pe unul şi, până să-l trag spre mine să-l încerc, vine unul cu moacă de corporatist vajnic şi-l încearcă. Înjur şi zic: Lasă, că doar n-o sta 2 ore tolănit pe el, şi n-o fi singurul scaun pe stoc. Aleg altul, îl încerc, ăla se ridică din scaunul ales şi se mută în altul...
Mă duc la mobilier de living. Corporatistul şedea pe o canapea. Pe aia pe care o voiam eu. Mai plec, mai dau o raită printre rafturi, ajung la mobila de bucătărie... El stătea la o masă pe care o voiam eu.... Am terminat într-un final cu Dedeman şi mă duc să mă aşez la coadă, la casă. În faţa mea...corporatistul. Plictisit şi grăbit. Mă uit să văd ce cumpărături are ... mă gândesc că le-ar avea la încărcat.... sau le lasă în custodie.... dar, nu!!!! Scoate 20 de lei şi plăteşte..... O MĂTURĂ DE PAIE!!!! Mi-a venit să ţip, şi să-i pun un vas de flori în cap!
...
N-am înţeles niciodată de ce ăia de la Bigotti îţi dau pentru fiecare cămaşă cumpărată de la ei, un pliculeţ elegant, auriu, care conţine balene de plastic pentru gulere. Ei cică trebuie scoase, la spălat. Bun, e normal. Şi apoi înlocuite, când cele existente se mai îndoaie. Bine şi asta! Dar nu ai pe unde le scoate. Sunt în interior. Trebuie să tai materialul, ca să le scoţi. Sau să iei altă cămaşă, altfel de ce să te îndemne ei să mai treci pe la ei? Şi rămâi cu plicurile cu balene...
Dar e Bigotti! Pentru obraz subţire ....A! şi nu se calcă decât la călcătorie specializată. Deci, alegeţi Bigotti şi simţiţi dezavantajele!

Ai voce? Fă-te de râs!

X-factor îţi dă o nouă şansă.
Poate nu concepeaţi vara fără vreun show botesc sau gen : Românii crapă de talente.
Staţi p-aproape de televizoare, că se fac selecţii riguroase printre cei care nu mai au loc p-ăn balamuce, şi o ard aşa, among us, cu ce pastile au şi ei prin buzunare.
Cică se caută talentul X. Deci, ăia cu Gamma şi cu Delta staţi deoparte, că sunteţi la alt cabinet! Voi, dacă sunteţi cuminţi, vă pune doctorul şi apă în piscină...
Staţi să vedeţi iar, Hoze Careraşi şi Pavarotea şi Monserate, care urcă şi coboară câte cinşpe octave,din care , vreo două mai scapă pe jos; altul scapă pe scenă în chiloţi de latex, cu corpul tatuat de sus şi până jos, cum citisem eu într-o poezie, înghiţind flăcări şi scuipând cenuşă; vreo bunică porno scuturându-se de fiorul primei apariţii pe scenă...
Şi va câştiga desigur, vreo adolescentă violată acum 7 ani, de către tatăl ei, pentru că- nu-i aşa ? - mâna întinsă, care nu spune o poveste, nu primeşte pomană. Şi va interpreta Ciobănaş cu trei sute de oi, să plângă românul ca la moartea lu' Dej şi să-şi dea juma' de pensie pe televoting.
Sau, câştigă vreun alt street-dancer părăsit de părinţi şi afurisit de popa din sat, pentru că i-a furat cireşele , care, după spectacol, va deveni an X- man, in an X-ray, with an X-power!
Până una- alta, aflăm cum se pune trenul în mişcare cu o surcea şi cu o buca' de scoci, şi hai, voi ăştia de prin presa de mare greaţă, nu mai faceţi foc din balegă proaspătă, că sunteţi deja penibili! Suntem daţi dracului, ca meseriaşi, dacă s-a băgat Dorel sub tren cu un băţ şi cu un gumilastic, şi... Gogule, probleme, mă? Le-a înfipt unde trebuie, ca să meargă trenul.
Ce mai vreţi, bă? S-a-ntâmplat! Că era şi ministresa în tren, mare scofală! Doar nu era să dea aia la pedale!
Mie mi se pare foarte tare că românul face din rahat, bici, şi mai şi merge pe şine o sută de km, după aia.
Ia pune-l pe japonez, dacă i se strică trenul, să-l dreagă cu o nuia! Ăla aprinde un stol de laptoape în jurul lui, un perete de computere, care-i dau eroare şi calculează până-l apucă damblaua.
Bine, nu e cazul să luăm în discuţie trenurile ălora!!! Dar veni vorba de inventivitate. Nici dracu nu ne bate, la asta!
...
Deci, băieţii de la X talent, pe la noi să nu veniţi, că nu e vad de genii, p-aici!
Noi cântăm în baie, pe terasă la han şi în parcarea de lângă IFET, dar nu cu factor X ci cu factor Jack sau Săniuţa, după remuneraţie.

Un pas lateral, măcar nu e un pas înapoi...

Mie mi-e cam lene de la o vreme, sa scriu pe blog, pentru că am de scris destul de mult, în afara lui.
Şi i-aş cam da rasoale, cu nişte linkuri pe la iutub, sau de-astea, dar nu se face aşa.
Azi fac un fel de Poşta redacţiei, pentru cititorii concitadini, care se aşteaptă la nişte aroganţe, sau măcar caterinci referitoare la programul de îmbunătăţire a aspectului orăşelului nostru.
Nu pot să vă fac pe plac, chiar dacă, personal, am nişte cârcoteli justificate. În primul rând, eu îi respect pe oamenii care muncesc, şi nu pot scuipa pe efortul celor care au săpat la spaţii verzi şi au plantat flori. Ei au executat nişte lucrări, ideile nu le aparţin. Nici cei care le-au gândit nu au minusuri prea îngroşate, dar, poate era bine ca lucrarea să fie întinsă pe o perioadă de mai multe zile, ca să iasă totul ca la carte. Lucrul făcut în grabă, se vede. Da' e bine şi-aşa. Să poţi, de fapt să vrei, după atâţia ani, să adaugi cel puţin un aspect de urbanism, e mare lucru!
E drept că, după nişte experimente ratate, în care s-a văzut cât suntem de sălbatici, ca şi cetăţeni locuitori ai oraşului, îţi vine sictir, ca edil, să mai oferi ceva. În perioada de înflorire a magnoliilor, liceenele purtau flori (de magnolii, desigur) la ureche şi treceau ca nesimţitele prin centru, ca nişte Cosânzene.Puţeau ca sconcşii, dar aveau flori în păr. După ce s-au plantat în faţa Casei de cultură vreo 50 de cuibuiri cu panseluţe, în mai puţin de 2 săptămâni, nu mai era nici măcar o amărâtă de panseluţă. Coşurile de gunoi se smulg din postamente, de trebuie să le îngropi în beton, ca pe catarge. Băncile de pe alei se fac ţăndări, după fiecare discotecă.
Poate de-aia am nişte emoţii cumplite în privinţa florilor care s-au plantat recent în centru.
Acuma, sincer, dacă văd vreo botanistă pasionată, care se apleacă să rupă măcar un fir, nu răspund de mine, căci femeile alea de la spaţii verzi stau şi pe frig şi pe ploaie, să-şi facă treaba.
Apreciez şi faptul că toată funcţionărimea din primărie a ieşit la plantat. Sigur că vreo două doamne s-au opărit că stăteam şi le priveam, dar nu mai înroşesc acum blogul să le reamintesc, cel puţin celor două, că, ani de zile le făceam lor treaba pentru care erau ele plătite, şi mă apuca noaptea prin primărie, fără să aud măcar un "mulţumesc", discret. Fetelor, vă sar, că n-am timp prea mult de voi. Şi nici nu primesc un leu de la primărie, pentru bibliotecă; nici pentru curăţenie, nici pentru altceva. Eu mă descurc, voi vă descurcaţi, ei se descurcă. Perfectă conjugare!
Aş dori, aşa cum spuneam şi altădată, să văd cum e amendat măcar un singur nesimţit care distruge spaţiile verzi, sau aruncă gunoaie pe unde-i vine lui. Nici educaţia din familie, nici cea din şcoală, nu mai produc efecte pozitive. Educaţia se face coercitiv, când totul pare s-o ia razna, şi dacă n-ar fi an preelectoral, poate ar trebui să-ncerce primarul câte o amendă din aia, dureroasă ca şi crizele de lumbago (eu din astea fac, mai des, de-aia îmi permit asocierea)
Atunci abia, o sa pot da un "like" adevărat, administraţiei locale. Dar e bun şi un pas lateral. Şi nu vă daţi drumul dezamăgirilor; în ceea ce mă priveşte, ştiu să separ calitatea mea de cetăţean, de cea de salariat, în raport cu autoritatea. Unde e de înjurat, e! Şi aşa va rămâne, toată viaţa, că nu poa' să-şi spele nici cu apă de pe Himalaya, păcatele Numai că mi-ar fi drag să arate oraşul meu , astfel încât să nu mai citesc pe bloguri sau pe FB, că cine a trecut prin Nehoiu, n-ar mai face-o a doua oară!

...
Îmbătrânind, şi mai ales, neavând copii, acumulez multe emoţii pe care nu le pot gestiona corect, şi le transform în furie.
S-a întâmplat azi, să am o astfel de stare. Ce bine , pentru toată lumea, că n-am fost acasă aseară, şi doar mi-au descris vecinii, întâmplarea!
Pe strada mea e un vârstnic foarte bolnav. In ultimele 6 luni s-a internat săracul, de nu mai ştie nici el, de câte ori. Nu a avut ce reproşa personalului medical din spital. Şi, de fiecare dată s-a putut deplasa pe picioarele lui. Numai că aseară n-a mai fost posibil şi atunci a trebuit să solicite salvarea prin 112.
L-au urcat vecinii în salvare, l-au adus târâş, cu pătura,din casă până în stradă, pentru că şoferul e şi el unul singur, şi nu e titan. Una dintre vecine spunea: săraca, asistenta era o fată mititică de statură, nu putea să-l ia ea, ne-a zis să chemăm ceva vecini..
Păi, ce să facem cu o fată mititică, pe salvare? E clar că fata are o şcoală şi o pregătire, nu e brambura pe acolo, dar dacă trebuie să intervii acolo unde nu sunt vecini? Ce ne facem dacă nu trece Ghorghiţă- omul bun la toate, pe stradă, în timpul ăla?
Asta ar fi doar una dintre întrebările retorice, de altfel. Şi nu avem treabă cu personalul de pe salvare, avem cu cei care sunt "pe lângă". Adică, situaţia se discuta aprig şi în contradictoriu, în prezenţa unei doamne care a lucrat la rândul ei, pe ambulanţă, pe când era lupul, căţel ,şi care le-a retezat-o vecinelor pornite să-i comunice primarului că nu se descurcă ambulanţa prea bine: Serviciul de ambulanţă e altă mâncare de peşte, nu are treabă cu spitalul şi nici nu se subordonează primarului! Şi salvarea nu se cheamă pentru toţi... (nici măcar nu pot să scriu asta, din respect pentru vârsta omului ăla).
Fetelor, vă dau o veste proastă, că doamna sindicalistă era probabil nostalgică după vremurile când croşeta lasetă la serviciu: dacă vrea piticul, vă îmbrăcaţi în Mickey Mouse şi împărţiţi pliante, da? S-au văzut cazuri şi la case foarte mari. Şi nu spun asta ca să-i pieptăn bretonul dolănescian, ci ca să aveţi în vedere că e nasol, dacă nu-i place moaca vreuneia dintre voi. Deşi, probabil ştiţi asta. Treaba lui e să strângă voturi, şi atunci preferă să dea cu voi de pereţi, dar să plece stimatul cetăţean, din biroul lui, cu o promisiune...
Şi de-abia aştept să mă întâlnesc cu madam fostă salvatoare, să-i amintesc cum l-a ridicat din curte de la noi, acum mulţi ani, pe soţul ei, care s-a prăbuşit "rangă" lângă bordură şi acolo a adormit. Asta ca să nu mai mănânce borş cu furculiţa, despre cei care solicita salvarea.
...
Deci, să rezumăm:
N-a dat strechea în mine, nu am făcut pace pe frontul de vest!
Dar am o altă linie pentru blogul meu. Blog de campanie, o să am mai înspre campanie, separat de ăsta. Mi-am protejat de pe acum denumirea, că trebuie să scoatem şi noi de-un sendviş.

Terapie cu înmormântări

sau Greşeala recunoscută e deja prescrisă


- Cotoroanţo, să te ţii tare, că-ţi dau o veste proastă!
(Nimeni n-a ştiut vreodată, cum să-mi dea o veste proastă, aşa că nu mai e nevoie de preambul; sunt pregătită.)
- În primul rând, cotoroanţă-i mă-ta, care are până şi aluniţa cu păr, în barbă, şi care ne scotea ventilele de la bicicletă, să n-o tulim la gîrlă la Ojasca. Şi la ce dracu suni la ora asta, că presupun că mă-ta n-a murit?! N-are tac-tu şansa asta!
- Nu, fă, a murit Catralion, săracu' ! Ştii cât a zăcut? Dumnezeu l-a iertat de chin!
- Aşa, şi??? Ce dracu îmi revine mie din organizarea funeraliilor, necrologul?
- Ce dracu, fă, te urzici atâta? Te invită Costin (fii-su) la priveghi şi alea-alea, ce mai trebuie,poate stai şi la înmormântare, na, nu po' să zic în telefon, că e tanti Chiva aci, face cafea şi aude... ştii că tre' să ne cerem iertare de la Catralion! Vine şi Sorin, şi Oacă...
- Ce să cerem, mă? Da, ce, e holograma lu Gizăs? Aaaaa, staţi liniştiţi băieţi, fapta suferă deja de prescripţie, a trecut termenul legal de când cucii!
- Ce dracu , vorbim aici de temei juridic? E vorba de conştiinţă, că e şi Postul Mare...na!
- Bine, mă, să ne înţelegem! Io vin, că pun pariu, Catralion avea beciul ticsit de butoaie, şi sigur scoate Costin o ambrozie din aia meseriaşă, şi mai stăm şi noi la o şezătoare, că doar aşa am ajuns să ne vedem, la morţi!
.....
Conştiinţă încărcată....n-aş zice c-a fost. Că eram buni de pârnaie, asta e altă socoteală!
Era cam prin '80-'81, clasa a cincea, parcă, şi Catralion (nu se supăra că-i zicea aşa, tot satul, pentru că suna mult mai bine decât numele- Chipăială)...deci Catralion avea maşină. O Skodă S100, obosită rău. Nu-mi mai aduc aminte cine ne spusese, sau în ce film văzusem că dacă pui zahăr în rezervorul de benzină, sare maşina în aer, pe modelul : Toată lumea, toată lumea, sare-acum cu mineeee!!!
Am venit cu kilul de zahăr de la Alimentara, ne-a cam tremurat mâinile, am dat şi pe jos, pe vremea aia nu eram criminali perfecţi şi am lăsat la faţa locului, indicii, mai multe decât capete de acuzare, şi dimineaţă, eram sub podul Bredelesei, să vedem focul de artificii. Stăm o juma' de oră, nimic! Stăm o oră, nimic! Trece Ghiocel, cu traista de scule, somnoros, înjura de toată populaţia Bibliei! 'Ţ aminu' lu copchilu' lu soar'le mă-tii!
Stăteam cocoşaţi sub podeţ şi ne întrebam, ce dracu s-a întâmplat, că doar nu s-a auzit bubuitura! Am ocolit satul, am venit ca din întâmplare prin zona de deflagraţie, şi maşina era bine mersi în curte, în jurul ei, fel de fel de specialişti ai epocii şi ai mecanicii auto... Îmi zice tataie:
- Fă, satanelor! Să nu vă hi pus dracu să turnaţi voi zahăr în tărtăreaţa lu' Catralion, că Miliţie scrie pă voi!
-Ce-ai bre, iar ţi-a uşurat Marioara din pensie, de nu-ţi mai găseşti locul?
- Bineeee, tatăă, io atât vă zic: în curtea mea n-are ce căta puşcărieşi!
Acuma e clar că jumătate din zahărul adresat rezervorului, era pe jos, pe lăngă gura rezervorului... doar prost să fi fost Catralion să nu vadă! Mai ales că era şi miliţian, de-aia ne-am şi mirat, de fapt, că s-a prins cam repede! Dar, chiar dacă n-a explodat, au despicat practic maşina, în curte, au scos tot din rezervor, Ghiocel era drogat deja, că trăsese la furtun benzina, au spălat, au schimbat.... a înjurat Catralion, de s-a-ntunecat Valea Hăidăului, unde e biserica...
Acum, iată-l pe Catralion în preajma ultimului său drum, cu infractorii la capul lui. Sigur că m-am dus la funeralii, că doar aşa mă descarc şi eu. Înmormântarea e un prilej excelent să-ţi uşurezi sufletul. Toată lumea crede că plângi de dragul răposatului...
S-a uitat lumea ca la urs, că noi ne pupam şi ne îmbrăţişam cu drag de revedere, Costin, cavaler galant ne poftea în casa mare, să şedem confortabil, acolo era deja masa pusă, de Tanti Sofica, beată criţă, care se trântise în fotoliu lângă sobă şi bocea cu poza de la nunta lu Ctralion, în mână.
Mă uit la Costin: Mă, ce dracu are Sofica, ori s-a iubit cu tac-tu, de-i tot pupă poza?
- Dracu mai ştie, fată, ce zmotocea el p-ăn atelier sau p-ăn vie, sau pe la post?
A adormit Sofica şi noi ne-am văzut de jalea noastră. Am desfăcut sticla de Chivas, am întrebat aşa, în treacăt, de recolta de struguri de anul trecut... Sorin a pus un CD cu Modern Talking, în surdină.
Pe la 12 noaptea, ne-am strâns ca ielele, lângă Catralion. Nu mai era nimeni cu el.
Sorin zice:
-Spune-i tu, fă, că tu eşti cu discursul, cu astea umaniste, io sunt cu transporturile feroviare, alte alea!
- Ce să zic io, mă, voi sunteţi zdraveni la mansardă? Am ajuns să vorbesc cu morţii? Ziceţi-i voi, că sunteţi bărbaţi, chestiunea chiar ţine de o meserie de bărbat! Dacă-i rupeam Biblia, ca unchiaşu', de-şi făcea ţigări din filele ei, mai ziceam! Ţinea de domeniul meu, cartile.
Până la urmă, n-am scăpat.
-Ascultă, bre! Ăştia s-au îmbătat rău, că nu ţin la wiskey, sunt vai steaua lor, şi acu' cică să îmi cer iertare pentru toţi! Deci, te rugăm să ne ierţi, fapta a trecut deja de termenul limită, dacă nu a existat pagubă şi victimă, nu a existat nici autor şi nici faptă. Înţelegi, matale! Iar Dumnezeu ne-a iertat deja, în clipa în care A hotărât să nu sari în aer! Ai avut un vin bun şi anul ăsta, sper să nu fie nesimţit Costin, şi să-mi dea v'o două sticle, la pachet şi îţi dorim un somn de veci liniştit.
Sorin, beat şi simpatic, bucuros că nu e nevastă-sa cu el, că aia îl arunca în fântână, aşa matolit cum era, zice:
- Fată, zicea nea Zamfir clopotarul, mai devreme, că nu e bine c-a murit în postul mare.
- De ce, mă?
- Nu ştiu, cică are ghinion!
- Ghinion mai mare ca ăla ,că e mort deja?
- Nu ştiu, aşa zicea Zamfir.
- Sorine, să ne odihnim, mămică, mâine e sfânta-ngropăciune, tre' să fim zdraveni, că suntem mândria satului, generaţia de bază, ai înţeles? Şi pleacă dracului de lângă punga aia cu zahăr, ca să nu dezvolţi vreo idee, să n-o punem la camionul care-l duce mâine pe Catralion în ţintirim!
Şi, Costine, să ştii că tac-tu a fost om bun, de-a prins atâta pensie, a fost un miliţian destoinic! Nimeni nu l-a blestemat!

Colecţia de carduri , primăvară-vară

Pe semnul zodiacal al divelor, s-a lipit luna neagră.
Toate fetele astea de cauciuc, de ţi-e frică să le pui la radiografie sau la computer tomograf, ca să nu dea rezultat : roboţi (după compoziţia chimică moleculară), au intrat în conflict declarat cu Zeiţa Themis, care, nici de-afurisită nu renunţă la balanţa ei antică şi la spada-i celebră. Nu se-mbracă de la Prada!
Una a-nceput să-şi vândă boarfele, ca să aibă cu ce-şi plăti avocaţii, alta e cercetată pentru vandalism, iar Ma(i)euţ a făcut moţ la grămadă ! A pozat în câteva cadre pentru promo-ul emisiunii "M.A.I. aproape de tine". Hai, mă Naty, ce dracu, ai intrat tu în cele mai şmechere magazine din Amsterdam, încălţată-n başcheţi, de ne-a crăpat obrazul de ruşine, văzându-te! Cre' că erai pregătită s-o rupi la fugă, dar am văzut şi noi ce pregătire fizică au poliţistele, p-ăn Olanda.
Ce să comentăm, noi, astea frustratele, că îşi cumpărase, toată gaşca, ţoale de 80.000 euro! Ce înseamnă suma asta pentru ei? Diurna de week-end. Sigur că lu ta'su nu i-a picat bine deloc, evenimentul cu potera olandeză grămadă pe fie-sa, dar iată ce înseamnă să nu se petreacă în România! Dacă era aici, fata părăsea arestul după două ore şi banca păgubită îşi cerea scuze familiei (ei), iar paguba era acoperită din dobânzile şi comisioanele altora. E simplu, mecanismul. La Olanda, lucrurile se schimbă, iar portocala e mecanică.
N-0 luăm cârcotăceşte, căci s-a auzit şi la case mari, pe la Hollywood sau prin alte culise, de vedete cleptomane care ciordesc un parfum de pe raft, sau o pereche de şlapi, nu? Bine, vorbim de nişte persoane care şi-au făcut avere în zeci de ani, sau secole (Hilton sau Rockefeller). La noi e vorba de nişte piţipoance şi nişte cocalari care umblă globetrotter cu rucsacul de carduri falsificate, prin lume, şi vin acasă cu prada de sute de mii de euro, în cinci zile. După care n-ai loc de ei prin tele-vizuini şi locaţii de lux, plini de spume şi tupeu, oferindu-ne consultanţă gratuită în domenii considerate de noi, proletarii infecţi, tabu.
Maieuţ, de exemplu, declară război basmului care ne-a consacrat cu ideile filosofice din mitologia românească referitoare la condiţia omului în Univers (n.r. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte) , şi zice că elixirul tinereţii nu se află în vreo apă vie sau ceva, ci în "secsul" oral. Deci, o oarecare suprapunere avem, măcar cu motivul folcloric al basmului, în sensul că se comunică pe cale orală. Da, ea a fost foarte mândră de puţul gândirii ei, declarând asta. Şi în plus, că a încercat în viaţă, toate plăcerile, ca să nu rămână frustrată. Vă daţi seama, ce apăsare pe noi, cei care, în nimicnicia noastră, nici la 40 de ani n-am reuşit ce a putut ea , până la 20?
În sfârşit, zic şi ţiganii bogdaproste că au mai ieşit din gura UE-lui, că prea erau ei vinovaţi de toate lebedele gâtuite de pe lac, şi de tot mărunţişul adunat de prin fântânile cu puteri miraculoase! Avem reprezentare serioasă, acum! Chiar şi Severin era jalnic, cu şpaga lui măruntă.
Eu zic să organizăm un concurs naţional, din ăla de desfăcut sticle şi citit sub capace, care divă urmează la judecata celebrităţii?
Pe Maieuţ am văzut-o acum ceva vreme la o benzinărie . Nu se poate să nu-ţi sară-n ochi, maşina şi numărul personalizat. Doar nu mă apuc să comentez faptul că are o... amărâtă de maşină, la 20 de ani! Doamne fereşte, fata munceşte, ca şi celelalte, asemeni ei, pestriţe şi crude. Din prezentări de chiloţi, faci bani, nu surcele! Dar, nu pot să vă descriu cum i-a vorbit băiatului de la pompă, şi cu ce maţe-ntoarse a intrat înăuntru, de parcă mergea prin rahat de elefant! O priveam şi nu înţelegeam fenomenul: o fufă tunată, proastă de rupea pavajul, umplea un spaţiu cu personalitatea ei împuţită.Nu vreau să mi-o imaginez la proxima descindere în vreo benzinărie!

S-a strigat bingo! Nu mai avem spitale!

Ia să vedem, ce vrea Lecteriţa să spună? O fi cinică? Exact!
Mari Adunări Naţionale, prin faţa spitalelor care sunt pe lista lui Ceche. De ce vă adunaţi, stimaţi cetăţeni? Ce doriţi? Să nu se închidă spitalele? Da' de ce vă doare aşa, la lingurică, din cauza asta?
Sper să nu mă suspectaţi că pup în cur guvernul, cu măsurile lui, cu tot! Nu, deşi suntem în plin post, nu ratez ocazia să-i dau la toţi dracii ca să-i ardă-n foi de smoală. Dar nu pentru că ne-au tăiat salariile. Nu, eu întotdeauna strâng din dinţi, şi merg înainte cu capul sus. Şi, câtă vreme am un cap, cu o minte anexată (şi conectată) şi nişte abilităţi practice, fac pe dracu-n zece, şi supravieţuiesc fără să miaun la vreun miting. Poate că trebuia să trecem prin foc, ca să iasă metal preţios din noi, dar nu avem alchimişti desăvârşiţi. Ăştia , nici să ne mintă, nu au habar!
Ultima măsură hocus-pocus, a guvernului (nu mă stresaţi, că nu vreau să scriu cu literă mare) este închiderea a şaizeci... şi ceva de spitale. Prima data cand am auzit de asta, m-am înfuriat. Dar acum, reconsider atitudinea.Foarte bine!!! Să le închidă! Să mă ierte colegii bugetari, care lucrează în aceste spitale! Dacă sunt oameni destoinici, îşi vor găsi, poate, un loc de muncă, dar să nu mai văd în viaţa mea, bolnavi tânguindu-se că ei nu au bani de doctori, şi nu-şi permit spitalizări la oraş! Am crezut că-mi crapă capul, când am văzut, de curând, la Antenă, câţi bani se adună din biletele cumpărate de români, la jocul ăla sinistru, bingo! Suntem nişte idioţi, nu facem doi bani ca naţie, dar ne scuturăm precum calul de băşină, de naţionalism feroce şi vorace (vorba lu' Bratu). Cât de tâmpit îţi permiţi să fii, încât să-ţi dai ultimii bani pe bilete de bingo, în speranţa absurdă şi matematic infimă, că ai să te îmbogăţeşti? Cât să fii de fraier, încât să-i faci tari în rangă, pe ăia care administrează jocul?
Le ia faţa, românilor, suma pe care ar câştiga-o ipotetic, dar nu stau nici de-ai dracului, să gândească o juma' de minut: Mă frate, dacă am da banii ăştia, pentru spital? Că tot vrem să-i dăm! De câştigat, câştigă la bingo, vreo câţiva, iar în studio am văzut TOOONEEE de bilete! Containere de bilete! Am crezut că o iau razna! Vreţi bingo? Băgaţi bingo, tataie, şi faceţi foamea, apoi, şi vă internaţi la Cuca Măcăii, bocind ca oligofrenii, că voi n-aveţi bani!
Nu mai am nici un sentiment de milă sau de compasiune pentru ăştia! Nu suport putorile şi păduchii care vor să li se dea! Nu contează ce, dar să li se dea! Am un pic de rezervă de politeţe, faţă de blog, că precizam eu ce să li se dea, ăstora!
Norocul nostru e că ne-a scăpat spitalul de pe lista lu' Ceche The Hune, nu c-ar fi ceva de el, săracul spital, dar e singurul între Braşov şi Buzău. N-am, Doamne Fereşte, comentarii la adresa personalului, sunt nişte oameni de toată isprava, potriviţi pe posturile lor (mă rog, cu excepţia unui mare număr de "fermiere" cu aere şi muci de dive, n-ai loc de atâtea fiţe, pe lângă ele, dar, cine dracu le bagă în seamă? Astea, dintotdeauna s-au considerat ceva mai deştepte decât asistentele şi medicii). Dar a ajuns şi spitalul ăsta, de nu-mi vine să cred! Îmi amintesc de anii de până în revoluţie (nici p-asta n-o mai scriu cu literă mare). Era director, un tip criminal, îl ura toată lumea, era un fel de piticu', dar mult mai dur! Fraţilor, dar era o curăţenie în spitalul Nehoiu, de te speriai! Nu vedeai o a naibii de infirmieră sau de femeie de serviciu, stând, şi nu aveai de unde preleva nici amprente, pe vremea lu' Dogăroiu! Se dădea cu ceară pe pardoseala de ciment, şi se dezinfectau clanţele uşilor, de două ori pe zi! Odată m-a văzut Dogă', rezemată de perete, eram obosită de atâta stat în picioare. M-a făcut de toată măciuca, îmi venea să intru în ciment! Avea dreptate! Dacă se sprijină toţi ţugulanii de uşi şi pereţi, speli pereţii zilnic! Nu că nu i-ar fi spălat, pe vremea aia! Acum, să te ferească Dumnezeu să vezi Policlinica, sau Spitalul! Nu se poate aşa ceva! Nu sunt bani pentru nimic, se stie , dar să ne înţelegem: eu, dacă sunt femeie de serviciu, aduc de acasă nişte leşie de cenuşă cu apă, că e cea mai şmecheră soluţie ever, şi şterg pe jos, sau pe uşi. Nu mai stau să mă gândesc că nu'ş ce soluţie dezinfectantă, e permisă, şi nu'ş ce substanţe! Şi-i spun directoarei: Doamnă, n-or fi ei, bani de materiale, dar eu trebuie să fac curăţenie, că pentru aia m-am angajat aici, nu pentru manichiură franţuzească, si eu spal pe jos cu ce pot, nu ma certati ca nu e solutie omologata! Am crezut că visez, cînd i-am văzut unghiile unei femei de serviciu! Impecabile şi foarte lungi! Bine, repet, toată lumea e fericită că nu răspund eu de femeile de serviciu, pe planeta asta!
Nu înţeleg prea bine, apropo de soluţii pentru spălat, de ce s-au omorât gângavele alea la coadă la detergent promoţie, alt reality show televizat! Nu păreau că îl utilizează.
Aşadar, răspunsul meu final , în legătură cu spitalele, este: să le închidă! Să vă luaţi bilete la bingo şi să aşteptaţi să vă sune Ţociu şi Palade, şi să vă facă boieri!

Show-uri şi miştouri

Numai ce s-a încheiat showul plătit de Antene, pe Euforia, Next Diva , care ne promitea o nouă divă, capabilă să arunce în aer toate ţâţele şi popourile rotunjite din greu, cu silicoane, şi care demarase cu o preselecţie drastică, şi cu avertizarea continuă a candidatelor:
" Trebuie să ştiţi că aici nu promovăm vulgaritatea, şi veţi avea mult de muncit să ajungeţi dive autentice, care să-şi dozeze corect feminitatea, imaginea, mersul, comportamentul, dicţia, zâmbetul... Aici nu promovăm sânziene şi senzuale de Dorobanţi"
Câştigătoarei i se promisese prim plan şi prime time pe ecrane. Merita, dacă avea să fie o divă de tip wow!
Şi s-a marcat rezultatul: a câştigat o pisicuţă blondă, numa' chicoteli şi gestică a corpului, din abundenţă, care prezintă o emisiune boring, despre cum să ne îmbrăcăm, Doamne Fereşte!
Prin finală ajunsese şi o dansatoare , fostă "de-a lu' Vârciu", căreia i s-a dărâmat gardul , că n-a câştigat, pentru că a izbucnit după aia, în tabloide şi în show-time-uri, ori în chiloţi, ori fără ei, în şpagat pe baruri, pe bare...
Am zis: pas! Bine că a trecut!
Şi vine năvală, un alt concurs, de tip show: Next Top Model!
Am avut o bănuială că iese tot un fel show cu dorobanţiste, şi iată că s-a împlinit profeţia!
În primul rând, se ocupă Bote. Să fiu contrazisă, dacă sunt prea cârcotaşă, sau chiar idioată, dar, în afară de show-uri în care el recrutează viitoare "creaţii" Pygmalionice, care sfârşesc în ţarcul fotbaliştilor, sau la Capatos, Bote se mai ocupă cu ceva? Nu vă repeziţi cu precizarea că e creator de modă. O fi fost, dar , de la o vreme bună, în afară de chiloţii pentru băieţi, nu mai văd vrie de creaţii de-ale lui. Şi nici piaţă de desfacere, să pici pe spate! Creatorii români, reali, nici măcar nu se văd, la televizor. Ei sunt concentraţi pe munca lor, au evenimentele lor, în care se promovează, şi unde se remarcă. De curând, la Săptămâna modei de la Berlin au fost invitaţi şase români, printre care nu era şi Bote, desigur, dar care au atras atenţia şi despre care s-a vorbit şi ale căror colecţii au fost remarcate.
Să-mi spuneţi şi mie, la ce mari prezentări este invitat Bote, şi noi n-am auzit? Când zic prezentări, zic Chanel, Dior, Valentino. Cu de-al d'ăştia au urcat pe pasarelă, românaşii noştri de care n-a auzit nimeni( în afară de Irina Shrotter).
Cât despre showul care a început de câteva săptămâni, am nişte observaţii de cabotină: candidatele sunt trecute de 20 de ani, ba chiar, culmea, sunt şi două de 25 de ani, durdulii, cu ţâte mari, care n-au nici o legătură cu ceea ce se cere de la un viitor top model, având în vedere că şcoala de formare pentru asemenea profesie începe de la 15-16 ani, iar la 25 eşti out of stage, eşti expirată de mult. Modelele nu au nevoie de forme, de frumuseţe, de silicoane, pentru că, am mai precizat asta, ochiul clientului trebuie să focuseze pe rochie, nu pe divă. Surprinzător, în timpul filmărilor, în timpul repetiţiilor, uneia dintre concurente, cea de 25 de ani, patroană de Cafenea pe Dorobanţi, chiar i se spune: Dorobanţisto! Dar o păstrează, deşi fata e de o vulgaritate exagerată, are o dicţie şi nişte expresii ( cenzurate de bip-uri), de nu mai înţelegi ce dracu caută aia acolo?!? Mai e una, măritată, mărişoară şi ea de vârstă, care, după trei săptămâni de show, are părul vopsit într-o culoare pe care n-o s-o vedeţi vreodată, pe podiumuri sau foto reclame, roşcatul ăla mahon violet, şi se mai vede şi de două degete, crescut părul natural, ceea ce e absolut aiurea, adică le pregăteşti pentru o anume profesie, dar o laşi pe aia nevopsită, pe motiv că ea nu vrea în ruptul capului să-i fie schimbată culoarea la păr!!! Despre ce vorbim aici? Despre mutre şi băşini de vedete de trotuar, sau de şcoală de modelling? Pe alea de până în 18 ani le-a exclus, şi atunci mă întreb: oare de ce? Pentru ce e toată preselecţia asta, ce se ascunde în spatele swoului? Pentru ce vrem bucăţi de 25 de ani, cu buze de un kil şi cu forme durdulii? Au aproape 60 de kg, doua dintre ele. Premiul cică ar fi, pe lângă bani, un contract pe 4 ani cu cea mai mare casă de modă din România. Sărim peste faptul că nu ştim care e casa aia. Pentru ce ar vrea, însă, o casă de modă, un contract cu un model care ajunge la 30 de ani, până expiră contractul? Nici măcar la primării sau la casieria de la taxe si impozite, nu te angajează, dacă ai 3o de ani!
S-a difuzat la un moment dat, un interviu cu o româncuţă ajunsă pe podiumurile internaţionale de modă, care era neica nimeni , aici, în ţară, şi care face carieră la greu, la marile case, în afară. Şi ea povestea cât de draconică e viaţa modelelor autentice, ce sacrificii, ce muncă asiduă se stoarce din ele!
După cum se desfăşoară lucrurile în showul lui Bote, eu consider că e pentru altă branşă, selecţia asta. Bun! Să zicem că sunt pentru arta fotografică, reclame de lenjerii intime, parfumuri, cosmetice. Nu intră nici aici, deoarece fotografii nu au nevoie de astfel de show-uri, ca să aleagă fetele potrivite. Un fotograf dat dracului, le vede de pe stradă, de la prima privire, dacă sunt bune de aşa ceva. Şi, vorbind de fotografi de fashion, să ne scuzaţi, dar îi ştim şi pe cei care sunt cei mai tari: Bărăganu, Pascu, Lazăr... în timp ce Henessey e mai pe glossy, pictoriale din altă categorie. E diferenţă între bun şi popular, în toate domeniile. Şi nu înţelegem prezenţa unor tipi care vorbesc stricat româneşte, doar ca să pară că sunt din paleta internaţională de gen. (exact ca şi la Next diva). Frate, dacă ai sânge de profesionist, inviţi un fotograf de podium, dat în mă-sa, care , din start elimină paraşutele şi mahalagioaicele, şi lucrează doar cu potenţiale talente.
Astfel că, în afară de replicile agresive şi nesimţite ale celor două vulgăriciuni, care fac doar scandal şi sar la bătaie, sub privirile îngăduitoare ale lui Bote, nu văd ceva care să mă trimită spre lumea modellingului, din punctul de vedere al telespectatorului.
E cam trasă de păr şi deja disperată nevoia lui Bote, de a ne tot arăta creaţiile lui, şi modelele care defilează cu sticle şi pahare pe cap... Deja e prea mult. Indiferent cât de laxă este lumea modei, şi câtă încărcătură sau descărcătură artistică presupune ea, revin la atenţia care trebuie să se îndrepte către creaţia vestimentară, către rochie, nu către sticlele de şampanie prinse în breton.
Mare păcat că Bote s-a concentrat de câţiva ani, doar pe tabloidism, pentru că părea un tip care să fisureze într-o bună zi, zidul dur al lumii modei, şi să pătrundă în aria de gen. Numai că, dacă eşti tot timpul înnebunit să apari pe ecran cu mărturisiri din viaţa privată, scandaluri cu metrese şi veleităţi de prof. Higgins, care scotoceşte prin cafenele, ca să scoată vreo Eliza Doolittle pe care s-o ţină minte toate ziarele de scandal, deja nu mai eşti creator de modă, ci un div, şi atât! Chiar şi faptul că s-a ajuns să i se spună Bote, şi nu pe numele lui, care e şi emblemă de creator, e jenant şi descalificator, pentru el.
Sunt mulţi bani cheltuiţi aiurea, de către Antene, pe show-urile în care Bote le tot plimbă prin locaţii de lux, pe şcolăriţele de modelling, le pudrează cu viaţa de lux, dar nu vedem muncă de profesionist, din care să iasă o mare bătaie pe casele de modă, ca să prindă vreo fotomodea de-a lui. Înţelegem că licenţa este cumpărată, este o copie a America's Next Top Model, dar nu mă aşteptam să fie lipsit total de originalitate. E copiat totul, şedinţa foto din abator, cea cu şerpi... e o copie jalnică. În afară de modul cum au înţeles americanii să selecteze fetele. Acolo erau fete de podium, de nu ştiai pe care s-o excluzi!
Felicitări creatorilor care îşi fac treaba fără să ne considere tâmpiţi, pe noi, consumatorii de televiziune, care mai reuşim să distingem între linia "putorette" şi "high profesional"
După concursul acesta, pot să pun pariu că vom auzi de concurente, ba că una s-a cuplat cu nu ştiu ce om de afaceri, alta e asistentă tv, sau autocolantă pe maşinile prezentate în show-room.
Deci, după ce am văzut că noua divă nu e divă, că de la Burlacul, a ieştit o învingătoare care, nu numai că nu e bucata lui Bote, dar a intrat şi mai în umbră decât era, iar acum avem şcoală de modele care nu vor fi ever, modele, ce mai urmează? Next top...ce? Next Top Government?