Verde doi, ca acordeonu' lu' tăticu' şi nişte fluturi din gând

           Cosea mătuş'mea carpete cu flori şi cu nişte orătănii zoomorfe, mult mai greu de identificat , ca specie, decât alea mâzgălite pe pereţii Peşterii Lascaux. Era o furie a carpetelor , pe care nimeni nu le punea, pana la urmă, pe pereţi. Ajungeau pe jos, prin bucătăriile de vară.
           Îmi amintesc bătălia pe şablonul "buchet de gladiole ". Nu-l  împrumutau megieşele, nici moarte. Trebuia să-l fure, să-l copieze fiecare după imaginaţie, astfel ajungându-se la creaturi mitologice antice, sau descoperite mult mai târziu, în Harry Potter And The Goblet Of Fire.
Carpeta asta, "buchet de gladiole" avea şi nişte fluturi, pe fundal. Mătuş'mea Rădiţa nu reuşise să apuce modelul întreg, lipseau fluturii. Pe noi, copiii, ne cam ducea capul să desenăm nişte fluturi, mie îmi ieşeau chiar frumoşi, pe hârtie milimetrică, dar nu erau omologaţi, trebuia să fie ăia de pe carpeta coanei Eugenia, care deţinea licenţa. O cheamă mătuş'mea pe tanti Leana, mult mai apropiată geografic de naşa Eugenia:
          - Fă Leano, tu ai carpeta cu gladiole?
          - Pi, dar! Cum să n-o am? Am adus modelul de la Băi de la Fişici .
          - O ai toată, cu tot cu fluturi?
          - Da! Da' p-ăia i-am făcut din gând, că n-am mai avut timp să dau contur.
          - Cum adica, din gând?
          - Iete-aşa, cu gându' meu.
          Rezervată , ba chiar deloc optimistă, mătuş-mea o roagă:
          - Leano, mi-aduci şi mie carpeta, să văz fluturii ?
          - Ţi-o dau, că io n-am fete, ca să ţiu la model.
          Vine Leana cu fluturii. Făcuserăm cerc în jurul ei, să ne mirăm şi s-admirăm.
          Brusc, am avut în faţă un randomize pics, dar nimeni nu distingea fluturi. Dacă mă întrebau pe mine, eu vedeam OZN-uri, văr-miu Marcel vedea măciulii de mac, mătuşă-mea, mai îngăduitoare şi dornică să se apuce de lucru, a acceptat că erau nişte portofele, de fapt.
          Cu o generaţie mai jos şi cu trei clase mai sus ca ea, am stabilit că noi, nepoţii, reprezentăm Consiliul Ştiinţific şi urma să decidem soarta carpetei. Măcar că făcusem insectar la şcoală, aveam habar de forma fluturelui. Ne-am apucat de desenat, de ziceai că am câştigat proiectul de restaurare a vitraliilor de la Palatul Muzicii Catalane. Nimeni n-a avut fluturi mai reuşiţi ca ai Rădiţii !
          Pe la jumatea carpetei, altă dramă:
          - Marceluş, mămică, te duci la Pătîrlagele, la DCA, să-mi iei nişte fire la kil, că nu mai am verde să cos la frunze! da' nu-mi iei orice verde, că trebuie un verde anume!
          Inutil să precizez că, la vremea aia, Marcel făcea vraişte vădanele satului, aşa că a luat banii pentru fire, i-a cheltuit cu chibzuinţă la Târgul de Sân' Petru , după care a cerşit pe la toate vădanele, câte-un ghem de verde. N-a fost să fie însă, verdele recomandat.
          Toate strategiile pică, în faţa neprevăzutului.
          Rădiţa n-avea aer, iar el, cu un calm de specialist în cromatica artistica, îi zice:
          - Breee, nu ştii nimica! Mi-a dat ăla de la DCA, verdele momentului, e verdele pe care şi-l doreşte toata lumea care coase, bre! Îi zice Verde doi, ca acordionu' lu' tăticu' . E adus direct din Filatura mare, de la Bucureşti.
         Acordeonul lui nea' Doru era de fapt, Verdi 2, şi avea, într-adevăr, nişte intarsii de sidef verde.
         Din momentul ăla, toată muierimea din sat era fiartă pe Rădiţa, care strâmba din nas:
          - Io nu cos, fă, cu ciurucuri şi cu iţe de sup maşina de tors. Io am fire de la Filatură de la Bucureşti.
          - Ce culoare să cerem, fetiţă, că mergem şi noi să luăm?
          - Cereţi verde doi, ca acordeonul lu' Doru!

Ghidul utilizatorului de Dex - ediţia tipărită

Dex-ul în format tipărit este unisex. De-aia-l şi cheamă Dex si de-aia e substantiv neutru, că nu s-au înţeles asupra genului. Yinul şi Yangul presează în toate domeniile. Utilizatorii acestui produs de excepţie sunt, în special, cei trecuţi de 40 de ani, ei având avantajul că sunt contemporani cu ultima ediţie completă.
Nu vă pregătiţi replici de genul: Vai de capul tău de frustrată, habar n-ai că au mai apărut cinci ediţii, de atunci! Te ţine piticul de milă în hardughia aia de bibliotecă, mai bine faci nişte chat elaborat, pentru pensionarii militari!
Aveţi dreptate, au mai apărut ediţii ale Dex-ului, dar, alea sunt nişte variante de dicţionar urban. Ceea ce trebuie să apară în Dex nu e neapărat ceea ce săvârşeşte românul, oral sau scris, în funcţie de accesul la gadgeturi.
Pentru ceea ce putem face noi cu Dexul este recomandat modelul apărut în 1975 sub maceta Academiei, care, pe vremea aia, încă mai tăia prin limba română, nu prin păduri.
Deci, să trecem la utilizarea corectă a Dexului. Formatul lui, fiind cam cât al unei valize de militar, ne permite să ne oxigenăm corect celula nervoasă.
Luaţi-l din bibliotecă, răsfoiţi-l tandru şi nostalgic, vedeţi ce plante pentru ierbar au rămas prin el, ce flori primite de la curtezanii din perioada pubertăţii, şi apoi, ridicaţi-l brusc deasupra capului. Ce-a fost greu a trecut. Acum îl lăsaţi încet, întinzând mâinile; repetaţi de cel puţin 20 de ori. Nu renunţaţi, chiar dacă veţi simţi dureri în articulaţii. Vă daţi seama ce dureri generează lectura lui! Faptul că îl puteţi utiliza fără să memoraţi explicaţiile termenilor, e floare la ureche.
După ce aţi executat o serie de flexii-extensii, rotiţi braţele cu el deasupra capului, în ce sens vreţi, ca să nu ziceţi că vi se sugrumă libertatea de decizie.
E important de precizat că fereastra trebuie să fie deschisă, atât pentru aer, cât şi pentru imagine. Să vă vadă vecinul ce dexteritate aveţi cu Dexul în braţe... Aşa ceva nu reuşeşte orice meltean. Acest binecuvântat substantiv comun ( în totalitate masculin) este unul dintre exemplele amintite mai sus, care nu au ce căuta în Dex. Este termen jurnalistic consacrat, eclozat initial într-o cafenea de mall, unde avea tupeul vreun doctor sau vreun profesor să intre, iar borfaşii monopolişti ai locului respectiv, se oripilau văzându-l cum le împute aerul cu intelectualitatea lui.
Dacă aveţi norocul să deţineţi şi Dicţionarul Enciclopedic - în patru volume- e şi mai bine, că vă puteţi alterna mişcările, creând şi o coregrafie. Aici e vorba de latura artistică a fiecăruia. Cei din zodia Fecioarei sunteţi binecuvântaţi de soartă. Nu există cuvântul "neîndemânatic" în descrierea voastră. Pentru cei din Zodia Taurului...s-ar putea să fie nevoie să exersaţi mai mult.
După ce aţi executat diverse scheme de mişcări, nu vă relaxaţi dintr-o dată! Profitaţi că aveţi celula oxigenată şi fremătând de tonifiere, şi încercaţi un exerciţiu mai dificil; un fel de bungee-jumping.
Am folosit cuvântul "tonifiere", da? Bun! El există în Dex, e un biet substantiv; de data aceasta, cu permisiunea dumneavoastră, feminin. Substantivul ăsta e frate de mamă şi de tată cu verbul "a tonifia". Putem să acţionăm şi în sens invers, şi să detonifiem. Facem altă dată exerciţii cu prefixe şi sufixe, alea sunt pentru gambe).
Dar, avem o problemă cu termenul "DETOXIFIERE". Chiar dacă pare termen de specialitate, are o rădăcină aparţinând fondului lexical general şi un prefix. Şi, lăsaţi că am văzut destui specialişti care nu sunt siguri că pluralul de la virus e viruşi sau virusuri. Tot pe sexul lui se bat.
Culmea e că termenul căruia se presupune că i s-a ataşat un prefix (de-)(toxifia) nu există. Nici un dicţionar nu semnalează verbul a toxifia sau a se toxifia. Nu girează nimeni pentru el.Pare ciudat, dar şi dicţionarele on-line, care sunt atât de generoase , şi-au manifestat rezerva. Deci, dacă rădăcina nu există, cui i-am ataşat prefixul? Mă rog, ar fi rădăcina "toxi-" ,dar nu e suficientă pentru construcţia în cauză.
Păi, dacă nu există termenul, cum să cred în acţiunea lui? Toată lumea e înnebunită după detoxifiere, dar ne împiedicăm de etimologie, care e neclară, după cum spune chiar gugălul cel generos. Dacă vreţi să vedeţi ce e cu acţiunea iniţială a detoxifierii, adică toxifierea, gugăl vă spune: aţi dorit să căutaţi detoxifiere.
Totuşi, o întrebuinţare a Dexului (cea prezentată mai sus) poate folosi cu succes la obţinerea a ceva ce el nu conţine: detoxifierea . Repetaţi exerciţiile, de câteva ori pe zi!

Moş Crăciun, îmi vreau urechile-napoi!

Dragă Moş Crăciun,
Nu te concentra prea tare să intri în casă fără zgomot, la noapte, pentru că , oricum n-o să te aud. M-am pregătit foarte meticulos pentru această surdenţio stampa, încă de marţi, de cînd am vrut eu să-mi extrag sadic, din ureche, un presupus dop de ceară, care nici măcar n-a existat, dar pe care l-am transformat într-o otită demnă de studiat desfăşurat, pe planşe color.
Sigur că, orice om normal s-ar fi prezentat regulamentar, la doctor. Credeţi-mă, am încercat să mă comport cerebral în faţa situaţiei, dar mi-am zis, ca de fiecare dată, că cel mai bun doctor al meu sunt eu.
Am înşfăcat seringa de o litră, am tras în ea nişte soluţie sterilă, uşor încălzită, şi mi-am pompat-o în ureche. Mai făcusem chestia asta, acum vreo 10 ani. Atunci a avut succes. A fost dop. Acum... n-a mai fost dop. Totuşi, eu aveam urechea înfundată. Am pus un săculete de sare caldă, pe ureche. Şi dă-i trenuri şi trompete, în capul meu ! Până dimineaţa, mi-am făcut rost de nişte dureri, de nici părul în cap nu-l mai suportam. Eu aveam, de fapt, o otită foaaaarte simpatică, şi m-am pomenit din senin cu o traistă de antibiotice şi nişte antiinflamatorii, şi ceva picături auriculare.... Cred ca v-am mai spus că urăsc antibioticele, şi le-am evitat toată viaţa. Pute tot universul a antibiotice, în jurul meu! Şi mai am vreo 3 zile, de luat. Am zis măcar să fac o cură cumsecade.
Deci, Moş Crăciun, revin la tine, roagă-l pe Rudolf să nu se supere că i-am mâncat morcovii pregătiţi pentru el. S-ar putea să te sar şi pe tine din schemă, cu paharul de lapte şi cu biscuiţii. Tot ai mei sunt! E tot ce pot să mănânc, sper să înţelegi. Mi-am făcut totuşi, un ditamai Krantz-ul, pe care mi-aş dori să-l devorez singură, dar asta nu va fi posibil. Mai ştie cineva de el.
Noroc că am nişte must tăiat din fiert, ca să mă pot hidrata corespunzător de Crăciun. Vinul meu preferat, de Cricova, va trebui să aştepte până la Crăciunul rusesc.
Abia aştept ziua de mîine, să-mi pun vreo 12 episoade de NCIS- anchetă militară, de care sunt dependentă iremediabil. Adevărul e că Mark Harmon, ăla, imi face penicilina mai comestibilă. Care aveţi până-n 30 de ani, sigur nu ştiţi despre ce vorbesc, iar cele care au până-n 20... sigur nu e Justin Bieber.
Poate o să citesc şi nişte Grigore Ureche, să fie atmosfera completă.
Cred că îmi doream un pic, sărbătorile astea de legumă, pentru că vreo lună am avut destul de mult de lucru. La un moment dat, săream prin casă pe liană, pentru că toată pardoseala era acoperită cu documente.
Vă spun La Mulţi Ani tuturor şi vă îmbrăţişez cu mult drag, pe voi, prietenii mei din online!
Iar pe tine, Moş Crăciun, te rog să-mi aduci urechile înapoi! Pe ale mele, nu pe ale vreunui tutan de elf!

Şoc! După Mercedes , acum şi Audi are unghiul de fugă un pic mai obtuz!

Stimaţi producători , vă rugăm să binevoiţi a vă retrage tărgile de pe piaţa românească! Nu se poate, atâta nesimţire, să comercializaţi nişte tarafleşniţe de maşini la peste o s'tă de mii de euro, bucata, şi ele s-o ia de-a pleanu', pe şosele!
A fost nevoie de sacrificiul lui Huidu, săracul, şi de alţi trei iluştri necunoscuţi, pe care-i trecem la featuring, după ce i-a a trecut Huidu pe lumea cealaltă, ca să demonstrăm că Mercedesu' e o maşină de mare jale, care nu stă pe şosea, fiind construită după chipul şi asemănarea celor de la bâlci; alea de se tamponează.
Au râs ăia de la Audi, când au văzut că Mercedesurile cam trag spre stânga, la peste 100 de km/oră! Au râs cam o lună, până i s-a desfăcut unghiul şi lui Atty, în plină şosea! Vaaai, ce jenant!
Şi ce frumos era clipul ăla promo, Good night, Mercedes, Good morning Audi!
Ghinionul distinsului demnitar a fost că s-a ciocnit cu TIRul, nu cu Loganul, aşa că Aus Liebe Zum Automobilul lui Verezs s-a făcut plăcintă!
Doamneee, ce l-or mai fi dat la toţi dracii, piţipoancele buzate, care-au stat cu dinaintea goală prin faţă pe la toţi regii asfaltului, ai lemnului şi ai altor activităţi foste subordonate MILMC, ca să prindă şi ele o limuzină de-asta, cado ! Cum să le facă de râs brandul, şi să alunece tingirea aia de A8, pe şosea? Dacă retrag ăia acum, toate maşinile, de la A3 în sus? Ele cu ce se mai dau pe uliţă, pân' la mol? Cu Caterpilarul?
Bine, tragedia nu s-a consumat în nici un fel, în cazul lui Verestoy. În TIR, abia dacă s-a clintit paharul de cafea fixat în bord, iar el îşi poate lua mâine, alt bolid, ceva mai stabil.
Ruşinea mare e la producător, pentru că face mecanisme de direcţie foarte proaste.
.......
Sărim, nu fără legătură, la petiţia on-line, care face subiectul şi obiectul unor campanii foaaaarte însufleţite! Aia cu protejarea pădurilor virgine. Deci, prietenii mei de pe FB şi alte saituri de reeducare, vă rog să nu mă mai înghesuiţi cu glume proaste! Voi aveţi cumva, habar de ce spuneţi? Ce să faceţi cu petiţia împotriva tăierii pădurilor virgine??? Puteţi s-o faceţi origami, dragii mei, că în ţara România, nu e valabilă! Care păduri virgine? Din punct de vedere biologic, dar mai ales tehnic, ciclul de vegetaţie al unei păduri mature, virgine sau nu, se întinde pe v'o sută de ani. Ăla e lemn de exploatat!Deci, e clar că virginele alea de ziceţi voi,nu mai existăăăă!!! S-au dat! Le-au săltat direct, sau prin instanţe, americanii, evreii, austriecii, nemuritorii, primarii, şi cine a mai încăput pe liste! Ce-a mai rămas, se presupune logic că a aparţinut unor proprietăţi private, că, deh, înainte de naţionalizare, proprietatea de stat era mai pe subţire, aşa!
Deci, ce doriţi voi, militanţi ai aurului verde, să stopaţi exploatarea pădurilor virgine, da? Păi, nu puteţi, prieteni, că cadrul legal le permite taman ălora de dorm cu maceta sub pernă, să facă harcea-parcea. Ne-am înţeles, da? Voi nu citiţi presa, nu vă uitaţi la România, te iubesc? Nu vedeţi, trecând pe lângă voi, sute şi sute de camioane cu buşteni, mai ceva ca la reclama aia de la EFES?
....
Arma cu care s-a încercat asasinarea lui Obama a fost fabricată la Cugir ?!? Pfuu, Cugir rulz! Ştiam că ăia la Cugir lucrează la standarde NATO, dar asta ne aduce un sentiment de mândrie în plus! Frate, deci e sculă de armă, că nu se apucă nimeni să atenteze cu o armă second-hand, la viaţa numărului 2 de pe planetă (pentru mine, primul e Putin, ce să fac, nu-i pot porunci inimii).
Vă daţi seama că la Cugir, şi femeia de serviciu, şi grădinarul de la fabrica de arme, mânuiesc flintele, mai ceva Iozefini batistele alea colorate?
....
Stimaţi consăteni, v-aş rămâne atât de îndatorată, dacă nu mi-aţi mai scrie pe adresa de mail, scrisori din alea cum i se scriu lui Condurăţeanu, doctorul păpădiilor, sau lui Cristian Andrei!
M-am uscat în gât, ca puii de curcă, spunându-vă că mi se rupeeeee ce face primarul cu marţafinele lui! Cum drac' să scriu de el, dacă eu habar nu mai am ce dracu face? Nu ma intalnesc cu el nici accidental! Când ardeam gazul pe la el prin birou, de-i scriam corespondenţele, eram la curent cu ce urduroase schimbă el feromoni, dar acum, de unde drac' să ştiu? Mi s-a arătat şi mie pe stradă, o surceluşă de muiere , cu o constituţie uşor arahnoidă (n.a. : păianjenul cu cruce, pentru connaisseuri),şi mi s-a precizat: asta e "bucata" piticului. La fel de bine, circulă de două săptămâni nişte legende prin târg, că prima doamnă i-a servit o floşmotoceală duduii, într-o duminică plină de pace creştinească.
Băi, deci lăsaţi-mă, că dacă era aşa, bubuia Nehoiul, până la ora asta, şi aia nu mai ieşea din casă! Plus că e tînără, e mai în putere, nu stătea ca proasta în gară, să dea doamna en titre, în ea!
În orice caz, am o oarecare tristeţe, că nu mai sunt conectată la evenimente din astea, pentru că nu am timp, deci nu pot să scriu decât despre ceea ce ştiu şi mai ales,ceea ce văd! Şi mi-e dificil să văd, chiar şi la nivel de mental, o zvârlugă ca aia şi un bunic, zbenguindu-se!
În schimb, toată viaţa mea am să regret că n-am avut şansa să fiu de faţă când a fost prinsă la furat, doamna aceea cu luxaţie de şold congenitală ,că n-am voie să zic şontoroaga aia infractoare- avocata de casă a piticului.
Deci, jur că am suferit că nu am fost martoră la supermarket, când au prins-o p-aia la furat! Pfuuu, ce onoruri i se acordau doamnei! Ce obligase piticul toată funcţionărimea s-o respecte şi s-o plictisească din săru-mâna, doamna avocat! Şi ea era o drosophilă de drojdie, manglitoare de pe rafturi.
Ce rău îmi pare că a plecat din Nehoiu, fără să fi avut şansa să dau nas în nas cu ea, după ce au prins-o ăia cu marfa-n chiloţi!
Următoarea avocată de cabinet va veni probabil din altă zonă infracţională, o să fie probabil, prinsă furând ouă de sub târtiţele găinilor, prin cuibarele sătenilor.
....
Ce mai vedem pe la reclame?
O tipă zglobie ca o gazelă, adună în coşul ei zilnic, de bugetară, din fiecare ţară europeană, ce-i mai bun: portocale din Spania sau Italia, ulei de măsline de p-ăn Grecia, pâinişoare proaspete din Franţa, şi .... hopaaaa!!!! Alege ceva şi de pe păşunile alpine ale Romaniei! Cum suntem prezenţi în toate bancurile, cu turista străină şi vestitul cioban care are....care are, sigur că acest clip convinge. Dar, ne facem datoria, fetelor, să vă avertizăm asupra unor mici amănunte: Ciobanii de pe platourile alea alpine nu arată chiar ca Robbie Williams, şi nici prea mult gel de duş nu folosesc, aşa că ar fi bine să cântăriţi atent oferta!
....
Să încheiem cinefilist: Să nu vă pună dracu să vă uitaţi la The Human Centipede! Lăsaţi curiozitatea, că nu vă avantajează! Eu sunt , oricum, împotriva filmelor horror, dar mi-a atras atenţia titlul. Am citit sinopsisul şi m-am aventurat la un play pe un trailer. Să nu faceţi asta! Se zice că la premieră, spectatorii au părăsit sala, vomitând. Ca să nu vă pună dracu să daţi play, vă spun doar că un doctor dement a încercat un experiment în care trebuia să unească 3 oameni, formând un tub digestiv comun, deci... unindu-i pe sistem gură/anus. Deci, nu vreţi să-l vedeţi! Celelalte producţii 2011 sunt bune, dacă aveţi suficiente seminţe de dovleac. Mi-e greu să anticipez Oscarurile! Eu n-aş băga nici unul la premiul cel mare.

Înger pistruiat, cu aripi de piatră

Elegie fără rime

Răvăşeam web-ul, acum vreo 3-4ani, căutând ceva despre Nehoiu. Descopăr, la un moment dat, o pagină de jurnal, pe wallul unui tânăr bucureştean. Am intrat pe site-ul respectiv, am citit postarea. Fusese in excursie pe aici, pe la noi. Hmm, cam otrăvită, cerneala cu care scrisese!Iar eu, patrioată locală, vajnică apărătoare a unui oraş hidos şi infect, scot la rându-mi, o sticlă de otravă, mă loghez pe site şi ripostez. Ne-am pocnit de vreo câteva ori, reciproc, după care, cunoscându-l mai bine, prin intermediul fotografiiilor realizate de el, înţelegându-i principiile declamate uluitor de direct, l-am îndrăgit foarte tare.
Un tânăr frumos, cu o inteligenţă care lăsase mult în urmă, valorea medie, un spirit rebel, un demolator înverşunat al prostiei şi al mediocrităţii.
Adora să fotografieze monumente de artă funerară - îngeri de piatră.
N-am mai intrat de mult pe Deviant.art.
Am intrat azi, să văd ce mai face Gabriel, să văd ce a mai fotografiat, ce a mai scris...
S-a întâmplat aproape la fel ca atunci când l-am căutat pe Răzvrătit. Am găsit mesaje de condoleanţe.
Abia de câteva zile s-a întâmplat.
A fost o tumoră care s-a încăpăţânat să se înfigă în creierul lui.
M-am ridicat de la birou şi am ieşit în balconul Casei de cultură, să stau un pic la aer.
Şi mi-am încrucişat spadele cu toţi îngerii şi cu toţi zeii, relativi sau supremi. Pentru că am văzut, în faţa porţii ei, o isterică de babă care merge cu nesimţire şi sfidare spre suta de ani, o babă cu un caracter infect şi răpănos, o idioată care a reclamat şi suduit pe la toate porţile şi uşile... baba la care a stat Gabriel în cazare, cele câteva zile petrecute la Nehoiu.
P-asta n-o vor îngerii! P-asta n-o vrea nici dracu'! Îşi târăşte papucii pe trotuare şi blesteamă copiii, şi blesteamă femeile tinere... O tinichea!
...
Am deraiat de pe firul elegiei, dar aşa ştiu eu să compun genuri din astea lirice.
Gabriel avea 26 de ani. Un băiat frumos, care nu putea fi suspectat de naivitate sau superficialitate. Armat cu documentare serioasă, în tot ceea ce înfrunta; pentru că înfrunta! Combativ, genul pe care te aştepţi să-l întâlneşti veşnic pe contrasens, chiar şi pe o scară rulantă de la supermarket. Nu era însă, un antisocial.
Adora să fotografieze monumente de artă funerară. Cu permisiunea iubitei lui , vă arăt nişte fotografii în care surprindea îngeri reci. Îi îmbrăţişa, uneori. Poate de aceea, cred că acum îl îmbrăţişează şi ei. A ştiut să şi-i apropie. Puţini sunt oamenii care empatizează cu astfel de simboluri. Cred că e o etapă interesantă...
N-am să vă spun mai multe despre el. Regret, aşa cum facem absolut toţi, că n-am apucat să-i spun cât de mult îl admir. Aveam preferaţii mei pe Deviant.art. Nişte copii superbi! Andreea, Alex, Gabriel, Iulian, Anotheroutsider...
Am să mă întorc pe site, să văd ce lucruri senzaţionale mai faceţi! Când am simţit că sufletul meu nu mai e capabil să răspundă nici măcar în faţa artei, am tras obloanele pe Dev, dar vremea aceea a trecut. Să vă găsesc pe toţi acolo, da?
Gabriel avea un username cu care provoca moartea: DeathIssue!
Din provocarea asta, nu el este cel care a pierdut, ci însăşi moartea. A manifestat slăbiciune! Altă dată, să meargă unde are ea treabă, nu unde este citată!

The lady with umbrella , by DeathIssue



















Cadru etern , by DeathIssue











Dor de veşnicie , by DeathIssue










Isvorano , by DeathIssue



















The lady with umbrella 2 , by DeathIssue







Vals etern, by DeathIssue


















Make it happen
cu Gabriel

Meridiane-ncrucişate

Am promis că azi reîncep să blogăresc. Am ales bine data. Am zis să fie de ziua lui Oscar Manutahi Temaru. Cum adică, cine-i Manuceao ăsta? E preşedintele Polineziei Franceze; asta de ştim noi de ea, cu Bora Bora şi Tahiti. Şi-l mai ştiţi pe Gauguin, ăla de se zbenguia cu tahitizdoace băştinaşe.V-aţi amintit? Nu trebuie să vă simţiţi stingheriţi, nici eu nu ştiu mai multe despre Polinezia asta. Dar mi-am zis că e o zi excelentă, pentru blogul meu.
Am citit că în Polinezia ar mai fi canibali, pe ici pe colo. Cică l-au făcut ostropel, pe un turist german. Acuma, ce să zic, turiştilor ăştia germani- oameni cumsecade dealtfel, plătitori de taxe disciplinaţi - li se întâmplă tot felul de lucruri. Păi, ce să vă facem, bă, dacă mergeţi la vânătoare în Polinezia? Da' ce, la Balc nu se mănâncă jumări bune? La noi nu e fond cinegetic?
Cum să vrei să vânezi capre în Polinezia? Şi să-ţi găsească ai tăi cenuşa şi mandibula în vatra încă mocnindă? Adică ce, România n-are capre? Gândiţi bă, nemţilor, cu logică de soldat sătul de război: Dacă trec de linia frontului, la inamici, mă omoară ăia. Dacă dezertez, mă omoară ai mei. Onoare nu mai am oricum, dar mândria mă obligă să nu mă las omorât de ai mei.
Aşa că , veniţi colea, la România! Măcar, vă haleşte ursul, dar nu ghidul sau paznicul de vânătoare, şi nu împachetaţi în frunze de palmier cu mult ghimbir ras.
Eventual, dacă vă scăpaţi la niscai putori prin vreun club, o mierliţi de bâtele vreunui clan Palmolivu', Grincardu' sau Vaselin. E şi asta o reţetă de fezandare, dar, măcar aici nu vă mănâncă oamenii! Noi ne hrănim mai soft, ne-am obişnuit cu tartrazină, ortofenilfenol şi amaranţi, că doar voi stabiliţi meniul în UE. După care vine câte unul şmecher, de pe la voi, şi-şi face fabrică de suc din mere natural, spunând că românii îşi bat joc de fructe şi le lasă să putrezească! Cum dracu să nu le lase, dacă nu-i ajută nici dracu să pună şi ei pe picioare o afacere? Tre ' să veniţi voi, să le luaţi pe nimic şi să pretindeţi că aţi descoperit roata!
Brusc şi dintr-o dată, noi nu mai suntem capabili să producem, să procesăm, noi nu mai ştim să facem cherestea, nu mai ştim să scoatem aur, nu mai producem energia (pe care o plătim de ne ia dracu), nu mai ştim să facem nimic!
Peste tot, şi la Viaţa Satului, şi la alte emisiuni de profil, văd câte un străin care e tare fericit că şi-a dezvoltat afacerile la noi:
Am inceput la Rumonia un afacere de producere, afantaşos şi de profit, cu suc de mere, iar acum freu se cresc nişte porci de Fietnam, care este carne forte bun pentru persone bolnav. Fac un ferma mare!
Da' de ce dracu nu frei se faci tu ferma mare la tine în ţară, bă?
Acolo nu e voie cu căcat deversat prin albii de ape, şi nu e voie mirosiţi a pute, nu?
Cică ei oferă locuri de muncă. Păi, oferă locuri, dar nu oferă şi salariu! O rudă de-a mea, care lucrează la un austriac, 7 zile pe săptămână, 10 ore pe zi, ia trei lulele de salariu. Altul lucrează la un chinez, abia îi dă de pîine. Bine, de chinezi nu mai zic nimic, că ăştia o să monopolizeze tot, pe planeta asta. Au plecat de la mingiuci de ping-pong şi başcheţi albaştri şi vor ajunge să decidă care e data la care se vor privatiza, ca stat. Bravo vouă mandarinaşi, bravo că nu permiteţi să vină nişte gabrieli să scurme pe la voi pe sub Tibet!
N-am vreo patimă în legătură cu Roşia asta Montană, că lucrurile se aranjează la niveluri la care nu ajung eu să bat nici cu telescopul Hubble, dar mă scot din sărite clipurile de promovare de la teve.
Apare una, vai de ea, şi boceşte că la 40 de ani e silită să trăiască din pensia mă-sii. Da' de ce trăieşti, fă, din pensia mă-tii? Pune greabănu' la muncă!Sigur că, dacă ai copii la şcoală, te zbaţi să-i poţi intreţine, ca să nu abandoneze, dar unde e zbaterea ta, fetiţă? Crezi că o să ţi-i ţină găbiţii ăia în şcoală? Crezi că ei, în studiul lor de fezabilitate şi aprecierea profitului, au luat în calcul copchiii voştri?
Sau, mai e un unchiaş, săracu, ăla cred că a repetat vreo lună ce trebuie să zică. L-au pus în faţa unei magherniţe jumate demolată şi ne imploră să fim de acord cu proiectul, ca să aibă tinerii unde munci. Cu ce să fim de acord? Dar, cine ne întreabă? Ne cere cineva părerea?
Fraţilor, să dea Dumnezeu să faceţi din zona aia, Grădina Edenului, dar... nu se prea produc minuni pe la noi. Cel mai probabil, zona o să rămână, la sfârşitul exploatării, cam ca Deşertul Atacama.
...
Las' că-i bine, acum ne-au şi numărat, suntem o listă inutilă de cenepeuri şi posesori de termopane, mai puţini, cred, cu câteva milioane ca la numărătoarea din 2002, care, la randul ei, a găsit mai putini ca in 1992. Deci, rezulta ca bulucul de populatie de pe planeta iese aritmetic din alta parte, nu de la noi!
Ai noştri, când trebuie să se întoarcă în ţară, îi aruncă de parapeţi câte un tir cu lemne, şi-i face arsice.

Paznicul de noapte isi reia rondul

Anunţul trebuia să fie scurt şi mult mai potrivit pentru o întrerupere de emisie la oteve. Numai că la mine, scurte sunt doar frazele pe care mi le adresez singură, în oglindă.
Voi relua activitatea pe blog, începând cu data de 1 noiembrie. Le reamintesc celor care îmi reproşeaza că nu mai scriu despre pitic, în sos de scandal, că el nu reprezinta preocuparea mea principală. Dacă mă scoate din sărite, îl "gratulez" imediat. Dar nu mă mai scoate!Nu prea mai sunt atentă la activitatea lui, pentru că îl consider un tip care se încăpăţânează violent să stea în calea propriei lui evoluţii, şi nu-mi pierd timpul cu tetaniile lui manifestate la nivelul muşchilor administrativi.Eu, cu cât mă întâlnesc mai rar cu el, cam o dată la juma' de an, cu atât e mai bine pentru confortul lui cardiac, şi pentru confortul meu vizual.
L-am "elogiat" pe-aici, doar din perspectiva raportului şef/angajat sau cetăţean/ primar. Îmi asum absolut tot ce declar, sub semnătura usernameului meu destul de popular, şi FAC PRECIZAREA, PENTRU CITITORI, CĂ NU MĂ ÎNSCRIU PE NICI UN ALT BLOG SAU SITE, CU COMENTARII ANONIME SAU SEMNATE ALTFEL DECÂT "DR. LECTER" SAU "LECTERIŢA", IAR ACESTEA SUNT TUŞATE DE LINKURI CĂTRE BLOGUL MEU. DOAR ASTFEL IMI APARTIN SI SUNT AUTENTICE!
Pe blogul de opinie PROIECT NEHOIU intru doar ca cititor, aşa că orice presupusă asemănare de stil, retorică, topică, conţinut sau gramatică, este absolut întâmplătoare. Nu fac opinie decât pe blogul meu. Regret că-l dezamăgesc pe domnul care m-a confundat! Singurul motiv pentru care eu mă manifest doar aici, pe proprietatea mea, este că aici fac ceea ce vreau şi mai ales îmi asum cu responsabilitate absolut toate declaraţiile. Citesc însă, cu interes, ceea ce se publică acolo. Mai aflu si eu pe cine mai jumuleşte piticul, deşi, tre' să fii naiv , ca să crezi c-ar fi genul de armăsar nărăvaş. Un tip de 61 de ani si un metru jumate, e destul de kinky, pentru o cintezoaie tânără,nici măcar sa mimeze nu poate, dacă e să se afle (dintr-o gravă eroare sau din vreo foame crâncenă), cu el în ţoale.
În altă ordine de idei, să-ţi fie ruşine, GEORGE LIXANDRU !!!
Mi-ai FURAT un articol publicat de mine acum aproape doi ani, şi l-ai postat cu nesimţire şi cu copy-paste într-o publicaţie buzoiană, care se cheamă Impact de Buzău. L-ai semnat ca fiind al dumitale. Se vede de la o poştă că nu e stilul dumitale, aşa că nu ştiu de ce ţi-ai forţat norocul
E vorba despre "Geambaşul Penteleului..."
Este proprietatea mea destul de intelectuala, şi aveai nevoie de acordul meu SCRIS, ca să-l foloseşti, dar nu să ţi-l însuşeşti!
Eu n-am pretenţia de jurnalist. Sunt NIMENI în lumea jurnalismului, dar nu pentru că mi s-au trântit uşi în nas, ci doar pentru că n-am vrut să intru pe ele! Dar, dumneata, dacă erai ceea ce te pretinzi, trebuia să ai bunul simţ să mă întrebi dacă sunt de acord, sau să citezi sursa articolului. În problema la care se referea articolul, n-aveai de unde să fii dumneata documentat, aşa că ai preferat să FURI!
Foarte mari probleme nu-mi fac, că doar asta n-o să te propulseze în vreun strat rarefiat al jurnalismului, dar, daca te mai prind, te ard!
...
Deci, ne reîntâlnim pe 1 noiembrie!

Răzvrătitul, cum pleacă...

Mi-am făcut câţiva prieteni în blogosferă. Unora, chiar dacă nu ştiu cum arată, le-am făcut un portret imaginar. Îmi face bine să-i ştiu aici, în spaţiul virtual. Mă bucur că ei există şi în realitate. Mi-ar plăcea să-i cunosc pe toţi, deşi, la început mi-am zis că e mai bine să nu interacţionezi direct cu toţi oamenii. E bine ca ei să nu-ţi ştie defectele, nici tu să nu le cunoşti pe ale lor. Ne adresăm urări, ne încurajăm în proiectele noastre personale...
La un moment dat, în lista mea de bloguri a intrat cineva care îmi place cum scrie; cu sânge, cu venin, cu patimă, cu dragoste, cu ură, cu dispreţ, cu DETERMINARE. Un răzvrătit, cu blogul intitulat LUMEA RĂZVRĂTIŢILOR. Îl citeam frecvent, comentam rar. Când un om scrie cu un condei atât de ascuţit e o impietate să vii cu vreo vorbă în plus.
La un moment dat am avut şi un fel de confruntare, pe tema explicaţiei unui cuvânt din DEX. Eu sunt seismică, atunci când mă corectează cineva. După un schimb de replici, nu neapărat agresiv, m-am retras pentru că nu voiam să spun lucruri pe care, ulterior le-aş fi regretat. După o vreme în care eu nu prea am mai avut activitate pe blog, fiindu-mi timpul foarte riguros administrat, am intrat iar pe la el. Nu mai postase de ceva vreme. Am executat un raid şi pe celelalte bloguri... Am intrat la Liuba. Blogul ei mă odihneşte. E scris cuminte şi frumos. O femeie cu frământări şi tresăriri de femeie sensibilă, cu bucurii şi împliniri alături de câţiva prieteni dragi...
Liuba a scris apoi, ceva despre un accident urât, din care a reuşit să scape. Dumnezeu A vrut! Cu prietenul ei Alex a avut însă, alte planuri. Despre pierderea lui a scris cutremurător. Am tăcut iar. Nu poţi să spui mare lucru când durerea omului e crâncenă.
Liuba a direcţionat cu un link, spre blogul lui Alex. Am vrut să-l cunosc, să văd cum scria.
Am deschis linkul.
Am simţit că se rupe spaţiul în jurul meu, m-am uitat atent pe pagina principală, să nu fie o glumă, o şaradă, ceva...
Era blogul Răzvrătitului. Scria aşa:
Răzvrătit 19.09.1972 - 31.07.2011
...
Am găsit la Liuba pe blog, câteva poze cu el. Am apucat să ştiu despre Alex Răzvrătitul că era un pătimaş iubitor de ţară, de neam, că era apicultor pasionat...Un dac liber si nemuritor.
Răzvrătitule, viaţa ta biologică a fost scurtă! S-a frânt repede. Spiritul tău este însă, atât de curat şi de frumos! N-are cum să nu fie etern! Alex, să te odihneşti în Pace şi Lumină!

You still wake up, sometimes, don't you?

”... You wake up in the dark and hear yourself, and see yourself... when you were a child !?”
Prietenilor mei din copilarie, Cristi Drăguşin şi Titi Avrigeanu - acum departe de ţară.
       12 septembrie. Zi descărcată acum de orice fel de emoţie. Şi ce dacă începe şcoala? 12 septembrie n-are magia lui 15 septembrie. Mă uit din balcon, la copiii care trec spre şcoală. O forfotă din care nu distingi nota de special. Câteva mame, cu flori în mână şi copiii alături, liceeni "proaspeţi" cercetând din mers terasa de la Bambuu (aici vă veţi petrece mare parte din timp, copilaşi, până ce va veni bacul distrugător de speranţe)...şi totul se stinge rapid şi forfota se mută în curtea şcolii.
...
          Cel mai înspăimântător lucru care mi s-ar putea întâmpla ar fi să nu mai am amintiri. Să uit prima zi de şcoală, când făceam praf în zece minute, ştrampii imaculaţi şi pantofii de lac grena, când ghiozdanul trecea rapid în atenţia lu' nea' Fănică cizmaru', căci nu mai avea curele, când zburau rapid filele din caiete, după nişte partide ţepene de raliu, ics şi zero, avioane şi basic origami (solniţe, bărcuţe), stiloul chinezesc cumpărat pe sub mână de la tanti Licuţa îşi boţea peniţa în lemnul băncii, culoarele dintre bănci deveneau piste de patinaj viteză şi motorina sau petrosinul de pe podea era lustruit cu uniformele noastre, se înregistrau şi primele ghivece sparte, primeam câteva manuale noi, care miroseau frumos (vreo trei zile, până când punea stăpânire parizerul pe ghiozdan), ne îmbrăţişam atât de "afectuos" cu băieţii, că ne zburau bentiţele de pe cap, iar Cristinei, ochelarii de la ochi, mai apărea câte o nară sângerândă sau câte o mânecă de sacou smulsă, primeam ceva bomboane, de încurajare, din partea şcolii, primeam de la Doamna Doctor Moldovan nişte pastiluţe cu iod sau ceva, ca să nu facem guşă, după care ne controla în cap, la unghii, la plămâni, ne spunea câte ceva frumos, că am mai crescut, că ne-am făcut mai frumoşi... Domnul Doctor Moldovan trecea pe la clasă să ne verifice dinţii care rămăseseră din doi în paişpe, astfel că ne încolonam ca deportaţii spre cabinetul lui şi aşteptam cu şi mai mari emoţii următoarea zi, în care, înarmaţi cu găletuşe de plastic şi pachete cu mancare, atacam dealurile de pruni; practica agricola de toamna. Aveam timp şi aveam chef să ne adunăm şi măceşe, şi alune, şi coarne, şi fluturi şi insecte pentru insectar, şi buruieni pentru ierbar, speologeam şi peşterile din zonă, acumulam şi puncte de penalizare:
- Avrigeanu, să vii cu tac'tu tuns, în prima zi de şcoală, după practică!
- Da, toarşu profesor, da' m-am tuns săptămâna trecută!
- Ai tăcut?
- Drăguşine, nişte nitrolac de la taică-tu, pentru parchet.
Din prima zi se făcea schimbul de cartoane şi de bambilici, abţibilduri de la gume ( Petene Moldovan avea cele mai tari colecţii, i le aducea văr-su din Venezuela). Eu aduceam de la tata role întregi de izolier-band, ca să ne facem bile de baş, pe care le depozitam cu grijă în cazemate construite strategic în spatele blocului 10, peste gardul IFETului, lângă seră. Acolo aveam sticlele de carbid, praştiile, iar din casă ieşeam cu coarda, cu păpuşa şi coşuleţul de hăinuţe pentru ea, ca să vadă mama ce frumos mă joc. Aruncam păpuşa la Dana în curte şi o luam la întoarcere, după ce nimiceam becurile la stâlpi, cuibarele de ouă de prin împrejurimi, puneam nilşte cartofi cu cuie pe la IMSul IFETului sau pe la dubiţa lu nea Necula...
Seara, frânţi de atâta joacă, abia aveam timp să ne aruncăm în ghiozdan nişte cărţi, la întâmplare, şi încercam să ocolesc ochii de şoim bland, ai mamei, când mă întreba:
-Ţi-ai scris pentru mâine?
-N-aveeeeem ! Nu ne-a dat!
Apucam să mai gândesc doar atât: lasă că scriu în ora de botanică, dom' Costică nu mă vede! E ocupat să ne arate celulele cepei şi rădăcina pivotantă la păstârnac!
...
Eram frumoşi, visam frumos, aveam mame frumoase, vorba lu Camionagiu de pe Daily Cotcodac: " erau mai tinere decât noi acum", şi nu ne-am fi imaginat nici o clipă cum vom fi noi adulţi. Timpul şi spaţiul nu existau decât la lecţiile de fizică sau de geometrie , iar viitorul ţinea doar de conjugarea verbelor.
Eram nişte copii...

Doi de patru...

Iar e ziua mea! Aş da să zic şi eu ca blonda: Nu cred că e ziua mea, mă păcăleşti! Ziua mea a fost anul trecut, ştiu sigur!
Nu'ş cum drac' să fac să mă dau în altă vorbă, fiindcă nu-mi place vârsta asta. Am doi de 4 în ea. Cand era un 4 la ordinul unităţilor, viaţa era fabuloasă. Când a intrat un 4 şi la ordinul zecilor, fabulosul a mai lăsat-o jos, că măcăia. Acum am doi de 4, aşa că, din fabulos a rămas mai mult fabulă , decât os!
A început să mi se facă frică de vârstă, însă nu de expresia ei fizică, ci de cea psihică.
Vârsta te schimbă. Câte unii nu simt, alţii acceptă, eu mă înfricoşez. N-am devenit mai tolerantă, ci dimpotrivă... Dar nu mai izbucnesc flagrant, cu combustibil mult şi arderi intense, ca de obicei. Nuuu! Nu mai intru în conflict direct. Transfer toată furia mea pe nenorocitul care mă provoacă, dar nu cu urlete, tunete şi uragane. Cu zâmbete de idioată şi făcând pe proasta până la limita în care nici măcar un prost autentic n-ar crede.
Ei, bine, asta nu se face la tinereţe, ci la maturitatea a doua către a treia! De-aia mă simt afectată de vârstă, pentru că simt cum îmi şlefuiesc fiecare acţiune sau atitudine. Şi asta nu-mi place!
Eu eram interesantă când săream arsă şi ziceam: poate-ţi dau vreo geantă-n cap! Sau: te-ai plictisit cu dinţii p-ăn gură?
Ca să nu mai zic că, pe măsură ce trece câte un an, schimbăm cutia pentru medicamente. Eu mi-am amenajat drogheria într-o cutie de tablă, care a fost ambalajul unui pachet cadou- wiskey
Cândva aveam cutie pentru scrisori, cutie pentru suveniruri, cutie pentru nasturi... acum, cea mai importantă e cutia pentru hapuri.
Până anul ăsta, nu mi-am dat seama ce frumos cântă greierii. Cine avea de fapt, timp să-i audă? Până anul ăsta, n-am iubit pisicile, vrăbiile... Acum mă port frumos şi cu şoarecii. Îi prind cu cratiţa şi nuca şi le dau drumul la 200 de metri de casă.
Cel mai grav însă, e că simt cum pierd din acuitate. Indiferent a cui ar fi ea: a vederii, a minţii, a inteligenţei. Să nu mă contrazică nimeni din politeţe, vă rog! O veţi simţi, sau o veţi fi simţit deja!
O să-mi pun o melodie, ceva, şi aştept să treacă ziua asta, as usualy, deşi m-am trezit cu nişte surprize plăcute, cu bucurii...
Sunt foarte fericită că am nişte prieteni , majoritatea virtuali, majoritatea Cotcodaci, pe care i-am "cunoscut" în perioada când funcţionam cu sistemul de avarie cuplat, şi mai ales sunt fericită că pot înţelege şi administra viaţa aşa cum este ea.
Următoarea staţie...45, da?