Şoc! După Mercedes , acum şi Audi are unghiul de fugă un pic mai obtuz!

Stimaţi producători , vă rugăm să binevoiţi a vă retrage tărgile de pe piaţa românească! Nu se poate, atâta nesimţire, să comercializaţi nişte tarafleşniţe de maşini la peste o s'tă de mii de euro, bucata, şi ele s-o ia de-a pleanu', pe şosele!
A fost nevoie de sacrificiul lui Huidu, săracul, şi de alţi trei iluştri necunoscuţi, pe care-i trecem la featuring, după ce i-a a trecut Huidu pe lumea cealaltă, ca să demonstrăm că Mercedesu' e o maşină de mare jale, care nu stă pe şosea, fiind construită după chipul şi asemănarea celor de la bâlci; alea de se tamponează.
Au râs ăia de la Audi, când au văzut că Mercedesurile cam trag spre stânga, la peste 100 de km/oră! Au râs cam o lună, până i s-a desfăcut unghiul şi lui Atty, în plină şosea! Vaaai, ce jenant!
Şi ce frumos era clipul ăla promo, Good night, Mercedes, Good morning Audi!
Ghinionul distinsului demnitar a fost că s-a ciocnit cu TIRul, nu cu Loganul, aşa că Aus Liebe Zum Automobilul lui Verezs s-a făcut plăcintă!
Doamneee, ce l-or mai fi dat la toţi dracii, piţipoancele buzate, care-au stat cu dinaintea goală prin faţă pe la toţi regii asfaltului, ai lemnului şi ai altor activităţi foste subordonate MILMC, ca să prindă şi ele o limuzină de-asta, cado ! Cum să le facă de râs brandul, şi să alunece tingirea aia de A8, pe şosea? Dacă retrag ăia acum, toate maşinile, de la A3 în sus? Ele cu ce se mai dau pe uliţă, pân' la mol? Cu Caterpilarul?
Bine, tragedia nu s-a consumat în nici un fel, în cazul lui Verestoy. În TIR, abia dacă s-a clintit paharul de cafea fixat în bord, iar el îşi poate lua mâine, alt bolid, ceva mai stabil.
Ruşinea mare e la producător, pentru că face mecanisme de direcţie foarte proaste.
.......
Sărim, nu fără legătură, la petiţia on-line, care face subiectul şi obiectul unor campanii foaaaarte însufleţite! Aia cu protejarea pădurilor virgine. Deci, prietenii mei de pe FB şi alte saituri de reeducare, vă rog să nu mă mai înghesuiţi cu glume proaste! Voi aveţi cumva, habar de ce spuneţi? Ce să faceţi cu petiţia împotriva tăierii pădurilor virgine??? Puteţi s-o faceţi origami, dragii mei, că în ţara România, nu e valabilă! Care păduri virgine? Din punct de vedere biologic, dar mai ales tehnic, ciclul de vegetaţie al unei păduri mature, virgine sau nu, se întinde pe v'o sută de ani. Ăla e lemn de exploatat!Deci, e clar că virginele alea de ziceţi voi,nu mai existăăăă!!! S-au dat! Le-au săltat direct, sau prin instanţe, americanii, evreii, austriecii, nemuritorii, primarii, şi cine a mai încăput pe liste! Ce-a mai rămas, se presupune logic că a aparţinut unor proprietăţi private, că, deh, înainte de naţionalizare, proprietatea de stat era mai pe subţire, aşa!
Deci, ce doriţi voi, militanţi ai aurului verde, să stopaţi exploatarea pădurilor virgine, da? Păi, nu puteţi, prieteni, că cadrul legal le permite taman ălora de dorm cu maceta sub pernă, să facă harcea-parcea. Ne-am înţeles, da? Voi nu citiţi presa, nu vă uitaţi la România, te iubesc? Nu vedeţi, trecând pe lângă voi, sute şi sute de camioane cu buşteni, mai ceva ca la reclama aia de la EFES?
....
Arma cu care s-a încercat asasinarea lui Obama a fost fabricată la Cugir ?!? Pfuu, Cugir rulz! Ştiam că ăia la Cugir lucrează la standarde NATO, dar asta ne aduce un sentiment de mândrie în plus! Frate, deci e sculă de armă, că nu se apucă nimeni să atenteze cu o armă second-hand, la viaţa numărului 2 de pe planetă (pentru mine, primul e Putin, ce să fac, nu-i pot porunci inimii).
Vă daţi seama că la Cugir, şi femeia de serviciu, şi grădinarul de la fabrica de arme, mânuiesc flintele, mai ceva Iozefini batistele alea colorate?
....
Stimaţi consăteni, v-aş rămâne atât de îndatorată, dacă nu mi-aţi mai scrie pe adresa de mail, scrisori din alea cum i se scriu lui Condurăţeanu, doctorul păpădiilor, sau lui Cristian Andrei!
M-am uscat în gât, ca puii de curcă, spunându-vă că mi se rupeeeee ce face primarul cu marţafinele lui! Cum drac' să scriu de el, dacă eu habar nu mai am ce dracu face? Nu ma intalnesc cu el nici accidental! Când ardeam gazul pe la el prin birou, de-i scriam corespondenţele, eram la curent cu ce urduroase schimbă el feromoni, dar acum, de unde drac' să ştiu? Mi s-a arătat şi mie pe stradă, o surceluşă de muiere , cu o constituţie uşor arahnoidă (n.a. : păianjenul cu cruce, pentru connaisseuri),şi mi s-a precizat: asta e "bucata" piticului. La fel de bine, circulă de două săptămâni nişte legende prin târg, că prima doamnă i-a servit o floşmotoceală duduii, într-o duminică plină de pace creştinească.
Băi, deci lăsaţi-mă, că dacă era aşa, bubuia Nehoiul, până la ora asta, şi aia nu mai ieşea din casă! Plus că e tînără, e mai în putere, nu stătea ca proasta în gară, să dea doamna en titre, în ea!
În orice caz, am o oarecare tristeţe, că nu mai sunt conectată la evenimente din astea, pentru că nu am timp, deci nu pot să scriu decât despre ceea ce ştiu şi mai ales,ceea ce văd! Şi mi-e dificil să văd, chiar şi la nivel de mental, o zvârlugă ca aia şi un bunic, zbenguindu-se!
În schimb, toată viaţa mea am să regret că n-am avut şansa să fiu de faţă când a fost prinsă la furat, doamna aceea cu luxaţie de şold congenitală ,că n-am voie să zic şontoroaga aia infractoare- avocata de casă a piticului.
Deci, jur că am suferit că nu am fost martoră la supermarket, când au prins-o p-aia la furat! Pfuuu, ce onoruri i se acordau doamnei! Ce obligase piticul toată funcţionărimea s-o respecte şi s-o plictisească din săru-mâna, doamna avocat! Şi ea era o drosophilă de drojdie, manglitoare de pe rafturi.
Ce rău îmi pare că a plecat din Nehoiu, fără să fi avut şansa să dau nas în nas cu ea, după ce au prins-o ăia cu marfa-n chiloţi!
Următoarea avocată de cabinet va veni probabil din altă zonă infracţională, o să fie probabil, prinsă furând ouă de sub târtiţele găinilor, prin cuibarele sătenilor.
....
Ce mai vedem pe la reclame?
O tipă zglobie ca o gazelă, adună în coşul ei zilnic, de bugetară, din fiecare ţară europeană, ce-i mai bun: portocale din Spania sau Italia, ulei de măsline de p-ăn Grecia, pâinişoare proaspete din Franţa, şi .... hopaaaa!!!! Alege ceva şi de pe păşunile alpine ale Romaniei! Cum suntem prezenţi în toate bancurile, cu turista străină şi vestitul cioban care are....care are, sigur că acest clip convinge. Dar, ne facem datoria, fetelor, să vă avertizăm asupra unor mici amănunte: Ciobanii de pe platourile alea alpine nu arată chiar ca Robbie Williams, şi nici prea mult gel de duş nu folosesc, aşa că ar fi bine să cântăriţi atent oferta!
....
Să încheiem cinefilist: Să nu vă pună dracu să vă uitaţi la The Human Centipede! Lăsaţi curiozitatea, că nu vă avantajează! Eu sunt , oricum, împotriva filmelor horror, dar mi-a atras atenţia titlul. Am citit sinopsisul şi m-am aventurat la un play pe un trailer. Să nu faceţi asta! Se zice că la premieră, spectatorii au părăsit sala, vomitând. Ca să nu vă pună dracu să daţi play, vă spun doar că un doctor dement a încercat un experiment în care trebuia să unească 3 oameni, formând un tub digestiv comun, deci... unindu-i pe sistem gură/anus. Deci, nu vreţi să-l vedeţi! Celelalte producţii 2011 sunt bune, dacă aveţi suficiente seminţe de dovleac. Mi-e greu să anticipez Oscarurile! Eu n-aş băga nici unul la premiul cel mare.

Înger pistruiat, cu aripi de piatră

Elegie fără rime

Răvăşeam web-ul, acum vreo 3-4ani, căutând ceva despre Nehoiu. Descopăr, la un moment dat, o pagină de jurnal, pe wallul unui tânăr bucureştean. Am intrat pe site-ul respectiv, am citit postarea. Fusese in excursie pe aici, pe la noi. Hmm, cam otrăvită, cerneala cu care scrisese!Iar eu, patrioată locală, vajnică apărătoare a unui oraş hidos şi infect, scot la rându-mi, o sticlă de otravă, mă loghez pe site şi ripostez. Ne-am pocnit de vreo câteva ori, reciproc, după care, cunoscându-l mai bine, prin intermediul fotografiiilor realizate de el, înţelegându-i principiile declamate uluitor de direct, l-am îndrăgit foarte tare.
Un tânăr frumos, cu o inteligenţă care lăsase mult în urmă, valorea medie, un spirit rebel, un demolator înverşunat al prostiei şi al mediocrităţii.
Adora să fotografieze monumente de artă funerară - îngeri de piatră.
N-am mai intrat de mult pe Deviant.art.
Am intrat azi, să văd ce mai face Gabriel, să văd ce a mai fotografiat, ce a mai scris...
S-a întâmplat aproape la fel ca atunci când l-am căutat pe Răzvrătit. Am găsit mesaje de condoleanţe.
Abia de câteva zile s-a întâmplat.
A fost o tumoră care s-a încăpăţânat să se înfigă în creierul lui.
M-am ridicat de la birou şi am ieşit în balconul Casei de cultură, să stau un pic la aer.
Şi mi-am încrucişat spadele cu toţi îngerii şi cu toţi zeii, relativi sau supremi. Pentru că am văzut, în faţa porţii ei, o isterică de babă care merge cu nesimţire şi sfidare spre suta de ani, o babă cu un caracter infect şi răpănos, o idioată care a reclamat şi suduit pe la toate porţile şi uşile... baba la care a stat Gabriel în cazare, cele câteva zile petrecute la Nehoiu.
P-asta n-o vor îngerii! P-asta n-o vrea nici dracu'! Îşi târăşte papucii pe trotuare şi blesteamă copiii, şi blesteamă femeile tinere... O tinichea!
...
Am deraiat de pe firul elegiei, dar aşa ştiu eu să compun genuri din astea lirice.
Gabriel avea 26 de ani. Un băiat frumos, care nu putea fi suspectat de naivitate sau superficialitate. Armat cu documentare serioasă, în tot ceea ce înfrunta; pentru că înfrunta! Combativ, genul pe care te aştepţi să-l întâlneşti veşnic pe contrasens, chiar şi pe o scară rulantă de la supermarket. Nu era însă, un antisocial.
Adora să fotografieze monumente de artă funerară. Cu permisiunea iubitei lui , vă arăt nişte fotografii în care surprindea îngeri reci. Îi îmbrăţişa, uneori. Poate de aceea, cred că acum îl îmbrăţişează şi ei. A ştiut să şi-i apropie. Puţini sunt oamenii care empatizează cu astfel de simboluri. Cred că e o etapă interesantă...
N-am să vă spun mai multe despre el. Regret, aşa cum facem absolut toţi, că n-am apucat să-i spun cât de mult îl admir. Aveam preferaţii mei pe Deviant.art. Nişte copii superbi! Andreea, Alex, Gabriel, Iulian, Anotheroutsider...
Am să mă întorc pe site, să văd ce lucruri senzaţionale mai faceţi! Când am simţit că sufletul meu nu mai e capabil să răspundă nici măcar în faţa artei, am tras obloanele pe Dev, dar vremea aceea a trecut. Să vă găsesc pe toţi acolo, da?
Gabriel avea un username cu care provoca moartea: DeathIssue!
Din provocarea asta, nu el este cel care a pierdut, ci însăşi moartea. A manifestat slăbiciune! Altă dată, să meargă unde are ea treabă, nu unde este citată!

The lady with umbrella , by DeathIssue



















Cadru etern , by DeathIssue











Dor de veşnicie , by DeathIssue










Isvorano , by DeathIssue



















The lady with umbrella 2 , by DeathIssue







Vals etern, by DeathIssue


















Make it happen
cu Gabriel

Meridiane-ncrucişate

Am promis că azi reîncep să blogăresc. Am ales bine data. Am zis să fie de ziua lui Oscar Manutahi Temaru. Cum adică, cine-i Manuceao ăsta? E preşedintele Polineziei Franceze; asta de ştim noi de ea, cu Bora Bora şi Tahiti. Şi-l mai ştiţi pe Gauguin, ăla de se zbenguia cu tahitizdoace băştinaşe.V-aţi amintit? Nu trebuie să vă simţiţi stingheriţi, nici eu nu ştiu mai multe despre Polinezia asta. Dar mi-am zis că e o zi excelentă, pentru blogul meu.
Am citit că în Polinezia ar mai fi canibali, pe ici pe colo. Cică l-au făcut ostropel, pe un turist german. Acuma, ce să zic, turiştilor ăştia germani- oameni cumsecade dealtfel, plătitori de taxe disciplinaţi - li se întâmplă tot felul de lucruri. Păi, ce să vă facem, bă, dacă mergeţi la vânătoare în Polinezia? Da' ce, la Balc nu se mănâncă jumări bune? La noi nu e fond cinegetic?
Cum să vrei să vânezi capre în Polinezia? Şi să-ţi găsească ai tăi cenuşa şi mandibula în vatra încă mocnindă? Adică ce, România n-are capre? Gândiţi bă, nemţilor, cu logică de soldat sătul de război: Dacă trec de linia frontului, la inamici, mă omoară ăia. Dacă dezertez, mă omoară ai mei. Onoare nu mai am oricum, dar mândria mă obligă să nu mă las omorât de ai mei.
Aşa că , veniţi colea, la România! Măcar, vă haleşte ursul, dar nu ghidul sau paznicul de vânătoare, şi nu împachetaţi în frunze de palmier cu mult ghimbir ras.
Eventual, dacă vă scăpaţi la niscai putori prin vreun club, o mierliţi de bâtele vreunui clan Palmolivu', Grincardu' sau Vaselin. E şi asta o reţetă de fezandare, dar, măcar aici nu vă mănâncă oamenii! Noi ne hrănim mai soft, ne-am obişnuit cu tartrazină, ortofenilfenol şi amaranţi, că doar voi stabiliţi meniul în UE. După care vine câte unul şmecher, de pe la voi, şi-şi face fabrică de suc din mere natural, spunând că românii îşi bat joc de fructe şi le lasă să putrezească! Cum dracu să nu le lase, dacă nu-i ajută nici dracu să pună şi ei pe picioare o afacere? Tre ' să veniţi voi, să le luaţi pe nimic şi să pretindeţi că aţi descoperit roata!
Brusc şi dintr-o dată, noi nu mai suntem capabili să producem, să procesăm, noi nu mai ştim să facem cherestea, nu mai ştim să scoatem aur, nu mai producem energia (pe care o plătim de ne ia dracu), nu mai ştim să facem nimic!
Peste tot, şi la Viaţa Satului, şi la alte emisiuni de profil, văd câte un străin care e tare fericit că şi-a dezvoltat afacerile la noi:
Am inceput la Rumonia un afacere de producere, afantaşos şi de profit, cu suc de mere, iar acum freu se cresc nişte porci de Fietnam, care este carne forte bun pentru persone bolnav. Fac un ferma mare!
Da' de ce dracu nu frei se faci tu ferma mare la tine în ţară, bă?
Acolo nu e voie cu căcat deversat prin albii de ape, şi nu e voie mirosiţi a pute, nu?
Cică ei oferă locuri de muncă. Păi, oferă locuri, dar nu oferă şi salariu! O rudă de-a mea, care lucrează la un austriac, 7 zile pe săptămână, 10 ore pe zi, ia trei lulele de salariu. Altul lucrează la un chinez, abia îi dă de pîine. Bine, de chinezi nu mai zic nimic, că ăştia o să monopolizeze tot, pe planeta asta. Au plecat de la mingiuci de ping-pong şi başcheţi albaştri şi vor ajunge să decidă care e data la care se vor privatiza, ca stat. Bravo vouă mandarinaşi, bravo că nu permiteţi să vină nişte gabrieli să scurme pe la voi pe sub Tibet!
N-am vreo patimă în legătură cu Roşia asta Montană, că lucrurile se aranjează la niveluri la care nu ajung eu să bat nici cu telescopul Hubble, dar mă scot din sărite clipurile de promovare de la teve.
Apare una, vai de ea, şi boceşte că la 40 de ani e silită să trăiască din pensia mă-sii. Da' de ce trăieşti, fă, din pensia mă-tii? Pune greabănu' la muncă!Sigur că, dacă ai copii la şcoală, te zbaţi să-i poţi intreţine, ca să nu abandoneze, dar unde e zbaterea ta, fetiţă? Crezi că o să ţi-i ţină găbiţii ăia în şcoală? Crezi că ei, în studiul lor de fezabilitate şi aprecierea profitului, au luat în calcul copchiii voştri?
Sau, mai e un unchiaş, săracu, ăla cred că a repetat vreo lună ce trebuie să zică. L-au pus în faţa unei magherniţe jumate demolată şi ne imploră să fim de acord cu proiectul, ca să aibă tinerii unde munci. Cu ce să fim de acord? Dar, cine ne întreabă? Ne cere cineva părerea?
Fraţilor, să dea Dumnezeu să faceţi din zona aia, Grădina Edenului, dar... nu se prea produc minuni pe la noi. Cel mai probabil, zona o să rămână, la sfârşitul exploatării, cam ca Deşertul Atacama.
...
Las' că-i bine, acum ne-au şi numărat, suntem o listă inutilă de cenepeuri şi posesori de termopane, mai puţini, cred, cu câteva milioane ca la numărătoarea din 2002, care, la randul ei, a găsit mai putini ca in 1992. Deci, rezulta ca bulucul de populatie de pe planeta iese aritmetic din alta parte, nu de la noi!
Ai noştri, când trebuie să se întoarcă în ţară, îi aruncă de parapeţi câte un tir cu lemne, şi-i face arsice.

Paznicul de noapte isi reia rondul

Anunţul trebuia să fie scurt şi mult mai potrivit pentru o întrerupere de emisie la oteve. Numai că la mine, scurte sunt doar frazele pe care mi le adresez singură, în oglindă.
Voi relua activitatea pe blog, începând cu data de 1 noiembrie. Le reamintesc celor care îmi reproşeaza că nu mai scriu despre pitic, în sos de scandal, că el nu reprezinta preocuparea mea principală. Dacă mă scoate din sărite, îl "gratulez" imediat. Dar nu mă mai scoate!Nu prea mai sunt atentă la activitatea lui, pentru că îl consider un tip care se încăpăţânează violent să stea în calea propriei lui evoluţii, şi nu-mi pierd timpul cu tetaniile lui manifestate la nivelul muşchilor administrativi.Eu, cu cât mă întâlnesc mai rar cu el, cam o dată la juma' de an, cu atât e mai bine pentru confortul lui cardiac, şi pentru confortul meu vizual.
L-am "elogiat" pe-aici, doar din perspectiva raportului şef/angajat sau cetăţean/ primar. Îmi asum absolut tot ce declar, sub semnătura usernameului meu destul de popular, şi FAC PRECIZAREA, PENTRU CITITORI, CĂ NU MĂ ÎNSCRIU PE NICI UN ALT BLOG SAU SITE, CU COMENTARII ANONIME SAU SEMNATE ALTFEL DECÂT "DR. LECTER" SAU "LECTERIŢA", IAR ACESTEA SUNT TUŞATE DE LINKURI CĂTRE BLOGUL MEU. DOAR ASTFEL IMI APARTIN SI SUNT AUTENTICE!
Pe blogul de opinie PROIECT NEHOIU intru doar ca cititor, aşa că orice presupusă asemănare de stil, retorică, topică, conţinut sau gramatică, este absolut întâmplătoare. Nu fac opinie decât pe blogul meu. Regret că-l dezamăgesc pe domnul care m-a confundat! Singurul motiv pentru care eu mă manifest doar aici, pe proprietatea mea, este că aici fac ceea ce vreau şi mai ales îmi asum cu responsabilitate absolut toate declaraţiile. Citesc însă, cu interes, ceea ce se publică acolo. Mai aflu si eu pe cine mai jumuleşte piticul, deşi, tre' să fii naiv , ca să crezi c-ar fi genul de armăsar nărăvaş. Un tip de 61 de ani si un metru jumate, e destul de kinky, pentru o cintezoaie tânără,nici măcar sa mimeze nu poate, dacă e să se afle (dintr-o gravă eroare sau din vreo foame crâncenă), cu el în ţoale.
În altă ordine de idei, să-ţi fie ruşine, GEORGE LIXANDRU !!!
Mi-ai FURAT un articol publicat de mine acum aproape doi ani, şi l-ai postat cu nesimţire şi cu copy-paste într-o publicaţie buzoiană, care se cheamă Impact de Buzău. L-ai semnat ca fiind al dumitale. Se vede de la o poştă că nu e stilul dumitale, aşa că nu ştiu de ce ţi-ai forţat norocul
E vorba despre "Geambaşul Penteleului..."
Este proprietatea mea destul de intelectuala, şi aveai nevoie de acordul meu SCRIS, ca să-l foloseşti, dar nu să ţi-l însuşeşti!
Eu n-am pretenţia de jurnalist. Sunt NIMENI în lumea jurnalismului, dar nu pentru că mi s-au trântit uşi în nas, ci doar pentru că n-am vrut să intru pe ele! Dar, dumneata, dacă erai ceea ce te pretinzi, trebuia să ai bunul simţ să mă întrebi dacă sunt de acord, sau să citezi sursa articolului. În problema la care se referea articolul, n-aveai de unde să fii dumneata documentat, aşa că ai preferat să FURI!
Foarte mari probleme nu-mi fac, că doar asta n-o să te propulseze în vreun strat rarefiat al jurnalismului, dar, daca te mai prind, te ard!
...
Deci, ne reîntâlnim pe 1 noiembrie!

Răzvrătitul, cum pleacă...

Mi-am făcut câţiva prieteni în blogosferă. Unora, chiar dacă nu ştiu cum arată, le-am făcut un portret imaginar. Îmi face bine să-i ştiu aici, în spaţiul virtual. Mă bucur că ei există şi în realitate. Mi-ar plăcea să-i cunosc pe toţi, deşi, la început mi-am zis că e mai bine să nu interacţionezi direct cu toţi oamenii. E bine ca ei să nu-ţi ştie defectele, nici tu să nu le cunoşti pe ale lor. Ne adresăm urări, ne încurajăm în proiectele noastre personale...
La un moment dat, în lista mea de bloguri a intrat cineva care îmi place cum scrie; cu sânge, cu venin, cu patimă, cu dragoste, cu ură, cu dispreţ, cu DETERMINARE. Un răzvrătit, cu blogul intitulat LUMEA RĂZVRĂTIŢILOR. Îl citeam frecvent, comentam rar. Când un om scrie cu un condei atât de ascuţit e o impietate să vii cu vreo vorbă în plus.
La un moment dat am avut şi un fel de confruntare, pe tema explicaţiei unui cuvânt din DEX. Eu sunt seismică, atunci când mă corectează cineva. După un schimb de replici, nu neapărat agresiv, m-am retras pentru că nu voiam să spun lucruri pe care, ulterior le-aş fi regretat. După o vreme în care eu nu prea am mai avut activitate pe blog, fiindu-mi timpul foarte riguros administrat, am intrat iar pe la el. Nu mai postase de ceva vreme. Am executat un raid şi pe celelalte bloguri... Am intrat la Liuba. Blogul ei mă odihneşte. E scris cuminte şi frumos. O femeie cu frământări şi tresăriri de femeie sensibilă, cu bucurii şi împliniri alături de câţiva prieteni dragi...
Liuba a scris apoi, ceva despre un accident urât, din care a reuşit să scape. Dumnezeu A vrut! Cu prietenul ei Alex a avut însă, alte planuri. Despre pierderea lui a scris cutremurător. Am tăcut iar. Nu poţi să spui mare lucru când durerea omului e crâncenă.
Liuba a direcţionat cu un link, spre blogul lui Alex. Am vrut să-l cunosc, să văd cum scria.
Am deschis linkul.
Am simţit că se rupe spaţiul în jurul meu, m-am uitat atent pe pagina principală, să nu fie o glumă, o şaradă, ceva...
Era blogul Răzvrătitului. Scria aşa:
Răzvrătit 19.09.1972 - 31.07.2011
...
Am găsit la Liuba pe blog, câteva poze cu el. Am apucat să ştiu despre Alex Răzvrătitul că era un pătimaş iubitor de ţară, de neam, că era apicultor pasionat...Un dac liber si nemuritor.
Răzvrătitule, viaţa ta biologică a fost scurtă! S-a frânt repede. Spiritul tău este însă, atât de curat şi de frumos! N-are cum să nu fie etern! Alex, să te odihneşti în Pace şi Lumină!

You still wake up, sometimes, don't you?

”... You wake up in the dark and hear yourself, and see yourself... when you were a child !?”
Prietenilor mei din copilarie, Cristi Drăguşin şi Titi Avrigeanu - acum departe de ţară.
       12 septembrie. Zi descărcată acum de orice fel de emoţie. Şi ce dacă începe şcoala? 12 septembrie n-are magia lui 15 septembrie. Mă uit din balcon, la copiii care trec spre şcoală. O forfotă din care nu distingi nota de special. Câteva mame, cu flori în mână şi copiii alături, liceeni "proaspeţi" cercetând din mers terasa de la Bambuu (aici vă veţi petrece mare parte din timp, copilaşi, până ce va veni bacul distrugător de speranţe)...şi totul se stinge rapid şi forfota se mută în curtea şcolii.
...
          Cel mai înspăimântător lucru care mi s-ar putea întâmpla ar fi să nu mai am amintiri. Să uit prima zi de şcoală, când făceam praf în zece minute, ştrampii imaculaţi şi pantofii de lac grena, când ghiozdanul trecea rapid în atenţia lu' nea' Fănică cizmaru', căci nu mai avea curele, când zburau rapid filele din caiete, după nişte partide ţepene de raliu, ics şi zero, avioane şi basic origami (solniţe, bărcuţe), stiloul chinezesc cumpărat pe sub mână de la tanti Licuţa îşi boţea peniţa în lemnul băncii, culoarele dintre bănci deveneau piste de patinaj viteză şi motorina sau petrosinul de pe podea era lustruit cu uniformele noastre, se înregistrau şi primele ghivece sparte, primeam câteva manuale noi, care miroseau frumos (vreo trei zile, până când punea stăpânire parizerul pe ghiozdan), ne îmbrăţişam atât de "afectuos" cu băieţii, că ne zburau bentiţele de pe cap, iar Cristinei, ochelarii de la ochi, mai apărea câte o nară sângerândă sau câte o mânecă de sacou smulsă, primeam ceva bomboane, de încurajare, din partea şcolii, primeam de la Doamna Doctor Moldovan nişte pastiluţe cu iod sau ceva, ca să nu facem guşă, după care ne controla în cap, la unghii, la plămâni, ne spunea câte ceva frumos, că am mai crescut, că ne-am făcut mai frumoşi... Domnul Doctor Moldovan trecea pe la clasă să ne verifice dinţii care rămăseseră din doi în paişpe, astfel că ne încolonam ca deportaţii spre cabinetul lui şi aşteptam cu şi mai mari emoţii următoarea zi, în care, înarmaţi cu găletuşe de plastic şi pachete cu mancare, atacam dealurile de pruni; practica agricola de toamna. Aveam timp şi aveam chef să ne adunăm şi măceşe, şi alune, şi coarne, şi fluturi şi insecte pentru insectar, şi buruieni pentru ierbar, speologeam şi peşterile din zonă, acumulam şi puncte de penalizare:
- Avrigeanu, să vii cu tac'tu tuns, în prima zi de şcoală, după practică!
- Da, toarşu profesor, da' m-am tuns săptămâna trecută!
- Ai tăcut?
- Drăguşine, nişte nitrolac de la taică-tu, pentru parchet.
Din prima zi se făcea schimbul de cartoane şi de bambilici, abţibilduri de la gume ( Petene Moldovan avea cele mai tari colecţii, i le aducea văr-su din Venezuela). Eu aduceam de la tata role întregi de izolier-band, ca să ne facem bile de baş, pe care le depozitam cu grijă în cazemate construite strategic în spatele blocului 10, peste gardul IFETului, lângă seră. Acolo aveam sticlele de carbid, praştiile, iar din casă ieşeam cu coarda, cu păpuşa şi coşuleţul de hăinuţe pentru ea, ca să vadă mama ce frumos mă joc. Aruncam păpuşa la Dana în curte şi o luam la întoarcere, după ce nimiceam becurile la stâlpi, cuibarele de ouă de prin împrejurimi, puneam nilşte cartofi cu cuie pe la IMSul IFETului sau pe la dubiţa lu nea Necula...
Seara, frânţi de atâta joacă, abia aveam timp să ne aruncăm în ghiozdan nişte cărţi, la întâmplare, şi încercam să ocolesc ochii de şoim bland, ai mamei, când mă întreba:
-Ţi-ai scris pentru mâine?
-N-aveeeeem ! Nu ne-a dat!
Apucam să mai gândesc doar atât: lasă că scriu în ora de botanică, dom' Costică nu mă vede! E ocupat să ne arate celulele cepei şi rădăcina pivotantă la păstârnac!
...
Eram frumoşi, visam frumos, aveam mame frumoase, vorba lu Camionagiu de pe Daily Cotcodac: " erau mai tinere decât noi acum", şi nu ne-am fi imaginat nici o clipă cum vom fi noi adulţi. Timpul şi spaţiul nu existau decât la lecţiile de fizică sau de geometrie , iar viitorul ţinea doar de conjugarea verbelor.
Eram nişte copii...

Doi de patru...

Iar e ziua mea! Aş da să zic şi eu ca blonda: Nu cred că e ziua mea, mă păcăleşti! Ziua mea a fost anul trecut, ştiu sigur!
Nu'ş cum drac' să fac să mă dau în altă vorbă, fiindcă nu-mi place vârsta asta. Am doi de 4 în ea. Cand era un 4 la ordinul unităţilor, viaţa era fabuloasă. Când a intrat un 4 şi la ordinul zecilor, fabulosul a mai lăsat-o jos, că măcăia. Acum am doi de 4, aşa că, din fabulos a rămas mai mult fabulă , decât os!
A început să mi se facă frică de vârstă, însă nu de expresia ei fizică, ci de cea psihică.
Vârsta te schimbă. Câte unii nu simt, alţii acceptă, eu mă înfricoşez. N-am devenit mai tolerantă, ci dimpotrivă... Dar nu mai izbucnesc flagrant, cu combustibil mult şi arderi intense, ca de obicei. Nuuu! Nu mai intru în conflict direct. Transfer toată furia mea pe nenorocitul care mă provoacă, dar nu cu urlete, tunete şi uragane. Cu zâmbete de idioată şi făcând pe proasta până la limita în care nici măcar un prost autentic n-ar crede.
Ei, bine, asta nu se face la tinereţe, ci la maturitatea a doua către a treia! De-aia mă simt afectată de vârstă, pentru că simt cum îmi şlefuiesc fiecare acţiune sau atitudine. Şi asta nu-mi place!
Eu eram interesantă când săream arsă şi ziceam: poate-ţi dau vreo geantă-n cap! Sau: te-ai plictisit cu dinţii p-ăn gură?
Ca să nu mai zic că, pe măsură ce trece câte un an, schimbăm cutia pentru medicamente. Eu mi-am amenajat drogheria într-o cutie de tablă, care a fost ambalajul unui pachet cadou- wiskey
Cândva aveam cutie pentru scrisori, cutie pentru suveniruri, cutie pentru nasturi... acum, cea mai importantă e cutia pentru hapuri.
Până anul ăsta, nu mi-am dat seama ce frumos cântă greierii. Cine avea de fapt, timp să-i audă? Până anul ăsta, n-am iubit pisicile, vrăbiile... Acum mă port frumos şi cu şoarecii. Îi prind cu cratiţa şi nuca şi le dau drumul la 200 de metri de casă.
Cel mai grav însă, e că simt cum pierd din acuitate. Indiferent a cui ar fi ea: a vederii, a minţii, a inteligenţei. Să nu mă contrazică nimeni din politeţe, vă rog! O veţi simţi, sau o veţi fi simţit deja!
O să-mi pun o melodie, ceva, şi aştept să treacă ziua asta, as usualy, deşi m-am trezit cu nişte surprize plăcute, cu bucurii...
Sunt foarte fericită că am nişte prieteni , majoritatea virtuali, majoritatea Cotcodaci, pe care i-am "cunoscut" în perioada când funcţionam cu sistemul de avarie cuplat, şi mai ales sunt fericită că pot înţelege şi administra viaţa aşa cum este ea.
Următoarea staţie...45, da?

Aproape estivale...

Prinsei un interval, ca să mai scriu câte ceva.
Am fost la premieră la Harry Potter, să-mi iau rămas bun de la filmul vieţii mele. Sunt sigură că mă suspectaţi de ceva infantilism sau chiar un alt diagnostic ceva mai răsunător, dar vă asigur că exageraţi. Poate am mai spus asta, lumea din Harry Potter mi-a asigurat mie nişa de care am avut nevoie. Viaţa mea in ultimii ani a fost ori neancorată, ori ancorată în teren periculos. A fost plină de spaime şi de frământări, de disperări pe care le-am trăit în muţenie şi cu o demnitate care îmi frângea cu fiecare zi, echilibrul. Ca să nu strig, ca să nu deraiez, m-am acoperit cu un pic de fantastic. Am ales refugiul într-o lume care mie mi-a priit; psihicului meu i-a priit. În toţi aceşti ani, am văzut HP de sute de ori. Toţi avem nevoie de refugii, ca să ne protejăm. N-am ales alcoolul, sau alte "pansamente" de-astea. Am ales o lume fantastică. Harry Potter va rămâne în sufletul meu, pe acelaşi etaj cu mărul copilăriei mele, din Poduri.
Deci, am fost la film la AFI. Mi-am rezervat bilete online. Până să ajungem, îi zic Şrecului, care trăia un efort maxim, însoţindu-mă la un film despre care tot făcea băşcălie: Hai să vinedem biletul tău şi tu du-te la altul, care îţi place. Nu trebuie să stai cu mine. El , resemnat: lasă, n-oi muri două ore... Sala, plină-ochi. El se miră: Băi, ce dracu, când mai vin la film şi eu, sunt maximum 10 inşi în sală, ce dracu e cu atâta popor aici? Îi zic scurt: E Hari Pocăr, ăsta! Se mai miră o dată, că nu sunt copii în sală. Păi, ăsta nu e film pentru copii? Mă uit inflamată şi tac. Deci, el n-a văzut nimic din seria asta. După ce a început filmul, a vrut să-mi arate că pricepe tot. Nu e nevoie, cică, să vezi toată seria, că pricepi la urmă;ca la telenovele. Şi, printre floricelele aruncate în gură, mai făcea cîte un comentariu. Interpretarea lui proprie. Spectatorii din jurul nostru râdeau înfundat. Cel de lângă mine, mă întreabă: Domnul nu ştie nimic despre filmul ăsta? Zic: Nu, dar brodează . Tipul zice: e foarte tare! cel puţin, are imaginaţie!
La sfârşit, am bocit un pic. Şrecu' se uită surprins: Ce dracu faci, plângi? Măi femeie, dacă te duceam la Prietenii mei elefanţii, sau la Vandana, înţelegeam, dar filmul s-a terminat untr-un acord optimist, e happy-end! Nu ştii nimic, zic!
...
Mă duc la Dedeman, după diverse achiziţii. Lume, ca la Drăgaică. Românii renovează şi construiesc, non-stop. Alerg de la un raft la altul, cu consiliera de specialitate a magazinului după mine, aleg ce-mi trebuie... Ajung la raftul cu scaune ergonomice sau măcar ortopedice, pentru stat la computer. Pun ochii pe unul şi, până să-l trag spre mine să-l încerc, vine unul cu moacă de corporatist vajnic şi-l încearcă. Înjur şi zic: Lasă, că doar n-o sta 2 ore tolănit pe el, şi n-o fi singurul scaun pe stoc. Aleg altul, îl încerc, ăla se ridică din scaunul ales şi se mută în altul...
Mă duc la mobilier de living. Corporatistul şedea pe o canapea. Pe aia pe care o voiam eu. Mai plec, mai dau o raită printre rafturi, ajung la mobila de bucătărie... El stătea la o masă pe care o voiam eu.... Am terminat într-un final cu Dedeman şi mă duc să mă aşez la coadă, la casă. În faţa mea...corporatistul. Plictisit şi grăbit. Mă uit să văd ce cumpărături are ... mă gândesc că le-ar avea la încărcat.... sau le lasă în custodie.... dar, nu!!!! Scoate 20 de lei şi plăteşte..... O MĂTURĂ DE PAIE!!!! Mi-a venit să ţip, şi să-i pun un vas de flori în cap!
...
N-am înţeles niciodată de ce ăia de la Bigotti îţi dau pentru fiecare cămaşă cumpărată de la ei, un pliculeţ elegant, auriu, care conţine balene de plastic pentru gulere. Ei cică trebuie scoase, la spălat. Bun, e normal. Şi apoi înlocuite, când cele existente se mai îndoaie. Bine şi asta! Dar nu ai pe unde le scoate. Sunt în interior. Trebuie să tai materialul, ca să le scoţi. Sau să iei altă cămaşă, altfel de ce să te îndemne ei să mai treci pe la ei? Şi rămâi cu plicurile cu balene...
Dar e Bigotti! Pentru obraz subţire ....A! şi nu se calcă decât la călcătorie specializată. Deci, alegeţi Bigotti şi simţiţi dezavantajele!

Cine-a fluierat în biserică, nu are vacanţă în vara asta, decât pe furatelea!

Băi, voi aveţi vacanţă? Io n-am! Aşa e unii, fără fir de noroc în viaţă! În loc să-mi plimb fundul brazilian prin Mauriţius sau Seychells, o ard la patruj'de grade prin împrejurimi şi sunt într-un mare şantier! I hate me!
Nu că aş fi scris eu niscai epopei pe blog, în ultima vreme, dar vreo luna....o s-o cam bălăcesc, decât.
Dacă vreţi, mai mult pă feisbuc o să stau, că e mai soft, pentru jumatea de oră de cafea şi ora de după duşul de seară.
Bine, am vrut să fiu protocolară, dar nu se ştie ce m-o apuca, şi poate am să mai scriu. Eu, deşi aflată sub presiunea zodiei, meticuloasă şi organizată până la fanatism, s-ar putea să deraiez, cumva!
Vă pupez pe bloage şi pe leptoape şi hai la treabă!

Level failed. Game over !

Vorbim despreBacalaureat 2011, desigur. Toată lumea şi-a spus părerea, doar nu era să mă abţin eu! Nu mă complic cu statistici, le ştim deja. Nu o să tratez problema nici la modul general, pentru că, de data asta, excepţiile nu confirmă nişte reguli, ci faptul că se poate. Se poate sfida un sitem, se poate lucra în afara lui.
De ce e toată lumea pornită pe Funeriu ? Ce treabă ai tu, elevul în prag de Bac, că ăla nu cunoaşte genurile substantivelor? De ce nu le cunoşti tu, că doar nu ţi-a predat ministrul, româna, la şcoală?
Pentru că avem de-a face cu generaţia Google, Creative Monkeyz, Apple, etnobotanice, maşini de lux, puse la dispoziţie de părinţi şi poşete de la CC. De-aia! Pentru că părinţii permit copiilor, in clasa a 12-a, să susţină mai întâi examenul pentru permis , că doar n-o să meargă cu metroul la şcoală, ca rataţii!
Pentru că idioţii, întrebaţi la intrarea în examen, cine a scris Luceafărul , au răspuns din umeri şi din coate.
Pentru că ştiu exact care e formula chimică a cocktailurilor şi a Jagermeisterului, dar nu o stiu pe cea a apei. Şi pentru alte o mie de motive.
Vai, la televizor, se îneca o cucoană de furie, că odrasla ei nu s-a putut concentra la Bac, pentru că erau camerele de luat vederi pe ea, şi se simţea reprimată şi ostracizată! Hai, să mori tu! Când e filmată în faţa clasei, făcând sex oral cu colegul, sau când e prima pe chaturi porno, nu mai e ostracizată?
Elevii de la Casa de copii din Odorhei, de ce nu s-au simţit abuzaţi de camere? De ce au luat toţi, Bacul? Întrebaţi-i pe ei ce înseamnă abuzuri, căci din cauza lor au ajuns într-o casă de copii!
Cei de la Colegiu Naţional B.P. Haşdeu, din Buzău, de ce nu s-au simţit abuzaţi? Din aproape 300 de elevi, au picat doar DOI. Şi aceia, având medii peste 5. Probabil vor reuşi, după contestaţie. Şi mai sunt licee în Buzău, care au avut promovabilitate de peste 90%.
Vreţi să ştiţi şi că la Liceul pentru NEVĂZĂTORI, tot din Buzău, promovabilitatea a fost de 100% ???
Copii abandonaţi, fără părinţi, sau chinuiţi de handicap, au reuşit! Pentru ei nu are cine să se bucure, în afara dascălilor lor, care au motiv să fie mândri! Sunt copii cărora le este sufocată şansa de a reuşi în viaţă, pentru că tot idioţii care azi au picat examenul vieţii, ne vor conduce instituţiile şi viaţa!
Mi-a fost şi frică, până aseară, să întreb cum stăm la Grupul Şcolar de la mine din oraş. Îmi zice o vecină: Lasă că e bine, e aproape jumate-jumate. Dupa cateva ore, m-am uitat pe site. Au luat doar 49 din 175. Nu e chiar jumate-jumate. Si sunt note de 1 si de 2, de te ia cu ameteala. Cum dracu să fie bine? Trebuie să fii nebun să te calmeze sau chiar să te bucure un procent ca ăsta, doar pentru că în alte licee nu a promovat nici măcar unul! Sau, acolo unde a promovat doar unul singur, acela e motivat să se ducă acasă şi să ceară părinţilor un BMW, popii să-i ceară rapid o troiţă cu slujbă specială, iar primarului, să-l facă cetăţean de onoare.
De ce dăm vina pe profesori? Tot din mâinile lor au ieşit şi elevi sclipitori! Iar în cazurile în care profesorul e constrâns de director, de primar, de inspector sau de vreun interlop, să-i pună notă de trecere gibonului analfabet, trebuie să execute, pentru că e în joc cariera lui, slujba lui. Cunosc caz de elev, care, deşi isteţ, educat, nu prea are chef de carte, el mai mult danseză şi distrează colegii pe la baluri şi petreceri. A fost în situaţia de a rămâne re-pe- tent. Nu numai că s-a intervenit prin abuz, pentru promovarea lui, dar profesoara "vinovată" că nu-l trecuse, a fost ajutată să se pensioneze direct! Păi, ce vreţi să iasă din ăştia? Părinţii se bucură că le-a fost reabilitată odrasla, directorul se bucură că nu are cazuri de copii repetenţi, profesorii se bucură că nu li se reduce norma, iar la Bac, se scanează loaza şi rezultă că e doar o carcasă.
Poate că nu e bine gândit nici sistemul, dar, dacă au reuşit copii orbi, copii abuzaţi, copii crescuţi fără dragoste , înseamnă că subiectele n-au fost chiar de olimpiadă internaţională. Dacă un liceu întreg a promovat, chiar dacă vorbim de Haşdeu, unde se stoarce viaţa din ei, cu cartea, unde se încinge creierul ca pe grătar, înseamnă că se poate. Nu ştiu eu prea multă matematică, dar am înţeles că, la un moment dat, operaţia astronomică a fost: 16:4-4. Câtă concentrare îţi trebuie, pentru asta?
O mămică de fată îmi spunea, bucuroasă, că fata ei a terminat anul scolar cu media 10. E o fată conştiincioasă şi silitoare, cuminte şi serioasă. Cum să-i spun eu, mămicii ei, că media 10 la Grupul Şcolar, nu-i permite să stea nici măcar în acelaşi troleibuz, cu un copil care are media 10 la Haşdeu, la Şaguna, la Monet... Cum să înţeleagă mămica aia, că odată intrată într-o competiţie cu elevii de la liceele alea, iese spulberată?
Zecele nu e acelaşi zece peste tot, poate de aia ar trebui să se instaleze clar nivelurile de competenţe, nu doar aşa... de moft.
Sigur că sunt dezamăgită, chiar dacă par mai mult critică. Dar, iată primul Bac pe bune, care arată ce copii avem!
Măi, părinţilor! Nu vă mai bucuraţi că i se dă copilului notă de trecere şi i se şterg absenţele, doar pentru că merge la plantat pomi, la serbări electorale, sau la şedinţe de alegeri pentru partid, pentru că bociţi în batistă, la final! Ţara asta nu are nevoie de elevi voluntari la muncă patriotică şi electorală. Pentru asta, sunt destui paraziţi care aşteaptă pomană, pe la uşa primarilor.
...
Nici viitorul nu mai e ce-a fost, vorba Ioanei!