...şi era frig, şi era vară.

               Noi n-am avut robe de atlaz şi pălării Oxford style, la absolvire.
Ne-am făcut nişte panglici lungi, cumpărate la metru de la tanti Nuţa Pană şi ni le-am prins în piept, cu un mic artificiu floral şi chicios. Pe panglicile acelea ne-am scris apoi candoarea, inocenţa şi dragostea; ne-am scris tinereţea.
               Ziua absolvirii liceului e ziua când ţi se desfac curelele de siguranţă. Pe urmă, eşti pe cont propriu. În dimineaţa acelei zile, nimeni nu mai trage de tine să te trezeşti, protestând cu ceasul deşteptător în mână. Eşti treaz de când lumea, ori nici n-ai dormit.
               ...
               În ziua aceea era frig. Curtea şcolii a fost dintotdeauna rece. Tremuram de frig, de emoţie, de nerăbdare, eram nişte Niculai Moromeţi, cu flori în braţe şi cu sufletele cât găleata. Cineva pregătise o cheie simbolică, sculptată în lemn, pe care urma s-o predăm celor care intrau în anul următor într-a douăşpea. N-avea nimeni timp şi chef de bagatele, nu mai ştiu cine a predat cheia aia, probabil Cristina, colega noastră docilă şi sârguincioasă, căreia-i revenea rezolvarea tuturor lucrurilor pe care noi, ceilalţi, le refuzam. Pe ea n-o întraba nimeni dacă e de acord să facă un anumit lucru, îl făcea şi gata. Ea nu protesta. Dacă ea n-ar fi existat, ca să încerce să asigure un oarecare echilibru, probabil am fi ajuns toţi la şcoala de corecţie . Îţi mulţumim, Cristina, ştim că a fost greu, mai ales că poate ai fi vrut şi tu să faci tâmpenii, dar n-aveai cum, având mătuşile cadre didactice. E îngrozitor să ai mătuşi profesoare şi să nu poţi să bei şi tu o vodcă în spatele gării, la fiare.
               Ceremonialul de absolvire a fost atât de cumplit, încât nu-mi amintesc nimic. Probabil ni s-a urat drum bun în viaţă, cibeva a vrut să recit din Kipling...
               Noi n-am chiuit pe străzi după absolvire, n-am dat cu pălăriile în sârmele de telegraf. Ne-am dus la bar la Romică şi am încercat prima combinaţie de Brifcor cu vodcă. Am încercat  şi nişte ţigări, avea să afle şi tata de ele, bine că n-a aflat mama, ea nu ştia să negocieze cu consecinţele.
               Nu ne-am mai întâlnit niciodată unii cu alţii, mulţi dintre noi. Cât să fie de atunci? Douăzeci şi opt de ani... N-am avut nici o întâlnire organizată. Recunosc că nici n-aş rezista cu emoţiile. Mi-e atât de dor de toţi !!! Nu ştiu nimic de olteni, de Florescu, de Ciu, de Rădoi, de turcul Sadri. Ăştia n-au facebook, nu joacă Farmville. Pe unii i-am pierdut definitiv. Implacabil, timpul ăsta, singurul cu care nu te poţi contra.
              În fiecare an îi privesc din balcon, pe absolvenţi. În fiecare dintre ei, cei de azi, suntem fiecare dintre noi, cei de ieri. Ne deosebeşte, totuşi, ceva. Ne deosebeşte gama de accesorii. Noi am absolvit în jeanşi, tenişi de Dragaşani şi nelipsitele genţi hidoase, kaki, în care primiseră părinţii noştri măştile de gaze la serviciu, pentru apărare civilă în caz de dezastre chimice. Aveam câte o hârtie de Vladimirescu, de douăşcinci, în buzunar şi viaţa abia începea. Cei de azi au toată tehnologia de pe planetă îndesată în urechi şi în buzunare şi viaţa tocmai ce le închide primele uşi în nas.
              Cum ar fi, dacă...


             
          

Teatru radiofonic pentru cunoscatori si nostalgici

Piesele de teatru radiofonic, ascultate de noi la cutia cu lămpi, le găsiţi aici:'
Teatru Radiofonic

Atitudinea nu e totul. Steaua Norocoasă face diferenţa

Fetele, nu luaţi în seamă muzica, e cam psihedelică, dar, atenţie la videoclip!

...rie , ...rie , ...rie...

           Am pe strada mea: primărie, papetărie, frizerie, veterinărie şi, mai nou, cofetărie. Ne lipseşte, totuşi, o sculerie. Aşa, penru diversitate. 
        S-a deschis recent cofetăria, la scări, n-am ajuns încă acolo, dar am înţeles că e mişto, are şi produse de panificaţie şi patiserie, alea-alea.... Deci, de la 8 la 18:00 bobinaţi la prăjituri şi la dulciuri, mai lăsaţi dietele cu varză şi goji, că trebuie să murim şi noi din ceva ! Habar n-am a cui e cofetăria, nici nu cred că mă interesează, atâta vreme cât am aproape sursa de ronţăială.
          Apropo de Aleea  Merilor, loc altădată meritoriu (fiindcă era un teritoriu plantat cu meri), observ că am mai rămas trei locatari cu meri plantaţi în rând, la stradă. Pe la ceilalţi prin curţi sunt caişi, vişini, salcii, cireş şi chiar Thuja Occidentalis. Aici am vrut să-l irit pe unul de nu mă poate înghiţi, fiindcă-s dăşteaptă. Da, mă, sunt, să mori tu de necaz scrofulos, ştiu şi latineşte, că n-am învăţat 3 termeni, ca tine, pe care să-i scot derutant, de sub ochelari.
          O să propun primăriei să dea fiecărui proprietar de pe Merilor, câte un măr, pe care să-l planteze şi să se refacă astfel, imaginea de alee a merilor. Ete, na, o să ziceţi că ce-i trebuie chelului, bască de mărgăritar? Îi trebuie. Acuma, cei de pe Bacovia, să nu cereţi câte un volum de poezii, sau cei de pe C.I. Posea, să vă plătească Shrek impozitele. Mai mişto de cei de pe Luchian, că pot pretinde drept de moştenire în urma pictorului. 
          Cam atât pentru azi, am o ordine de zi mai soft, e Săptămâna Mare, deci n-am voie să zic nimic de fufe, ajunse doamne respectabile doar pentru că se înghesuiau pe la uşa lor, unul cu tort, altul cu flori, nişte domni importanţi, neavând loc amândoi pe o aniversare. 
           Ceea ce am voie să zic săptămâna asta, e că distincţia femeii se moşteneşte de la MAMĂ. Dacă aia n-a avut de unde să-ţi dea, că era prea ocupată.... vorba cântecului lu' Smiley, n-ai de unde s-o cumperi tu şi, nici ţoncăitul din tocuri, nici buzele strânse ca punga de covrigi Boromir şi nici funcţia nu ţi-o pot da, păpuşe!

De mână cu copilul din vis

             Am visat livada lu' Madame Marin. Nu i se spunea baba Marin sau doamna Marin, ci Madame Marin. Casa ei, din cărămidă roşie, era în spatele casei mele, acolo unde este acum Biserica Baptistă sau Evanghelistă, niciodată nu sunt sigură care dintre ele. Livada se întindea între strada Merilor şi casa lui Dan Puric, era o nebunie şi-o frumuseţe; subtitutul pentru universul meu de copil, cel real fiind la Măgura.
             Primăvara, când înfloreau pomii şi primele păpădii, era semn că ne puteam relua jocurile. Întindeam între pomi, fire de nylon (strună de dat la peşte), la capătul cărora fixam nişte cutii de medicamente. Aia era reţeaua de telefonie. Cunoaşteţi, cei din generaţia mea, principiul de funcţionare, da? Ăstora mici, degeaba le explic, între timp a apărut Skype sau android. Primele săptămâni, până înfrunzea nucul, erau nasoale. Nu aveam foi pentru ţigări. Acum aflu că, cei din alte cartiere fumau macaroane. Am ratat soluţia asta. Noi fumam plante, eram un soi de etnobotanişti, care va sa zică.
             Cănd avea chef de noi, Madame Marin ne chema la ea, pe terasa casei, şi ne servea cu şerbet de zmeură sau cu dulceaţă de caise umplute cu nuci, în farfurioare de sticlă. De la ea am învăţat toţi, cum se folosesc anumite tacâmuri sau cum se folosesc şervetele de pânză, în timpul mesei, sau cum se ţin paharele cu picior.. Încerca să ne arate şi cum se execută broderiile sparte, dar, era deja prea de tot. Pe mine mă aştepta praştia de alun şi arcul meu înfăşurat în bandă de piele, făcut de nea Fănică cizmarul.
             Când au venit primele buldozere şi au scos merii din rădăcină, ca să înceapă construcţia blocurilor 1,2,3 şi 4 , Madame Marin a plecat de acasă pentru o perioadă mai lungă. Ne duceam pe terasa ei, ne jucam. La geamuri şi la uşi erau obloane cu lacăte. Între timp se mutase şi familia doctorului Puric, casa lui n-a scăpat de urbanizarea cu de-a sila. Ne-a lipsit şi leagănul din curtea lui, şi borcanul cu bomboane de pe masa din curte...
             În visul meu de azi-noapte, livada era exact aşa cum o ştiu, nu lipsea nici mormântul Ursei, căţeaua lui Mircea Hodel.
             Nu lipsea nici Madame Marin, erau toate ingredientele unui tablou oniric perfect.
             M-am trezit tânjind după un singur lucru rămas înţepenit în trecut: după inocenţă. Eu cred că este singura stare pură prin care trece un om, în procesul construirii personalităţii.
              Nostalgia asta, nici nu putea să se suprapună mai prost, decât cu o zi de luni.

Puşcăriabili, aroganţe şi stres blurat de zarzăr în floare.

Ştiţi ce-i ăla puşcăriabil? Nu, nu e de bine chiar tot ce are sufix în -iabil. Nu e mereu calitate.
Puşcăriabil e ăla care se poate urca din mers în furgonul cu gratii, fără să plătească bilet . Are dreptul acesta, să circule moca, one way ticket.
Ca mâine se face anul de când au primit tresele de puşcăriabili, nişte domni şi nişte doamne, în cadrul unei ceremonii mai triste şi mai controversate decât a lu' maestrul Nicolaescu, când l-au făcut cenuşă de Phoenix.
Una dintre persoanele astea mă calcă în mod insistent şi constant pe halucele meu cel deformat, de vreo câteva luni. Nu pot să-mi fac pomană să-i rup buzele dintr-un şters de palmă, pentru că , până şi sedimentele din urina ei ulterioară, le-ar pune pe seama faptului că eu o terorirez .  
Cealaltă persoană..... Dumnezeule, cât sunt de cerebrală şi de Yin înnădit cu Yang, de la o vreme! M-am abţinut cu o notă demnă de regină ( nu degeaba mi-au spus destui cunoscători că semăn cu Elisabeta I, pe la tivurile fustelor), să nu chem Smurdul s-o ventileze.
Mânca-v-ar mama pe voi de pleurotuşi, că aia aţi fost toţi cei care, din mila şi din sila cuiva generos, n-aţi plecat cu duba la dracu să vă ia, cu cătuşe pe mâini, în viaţa voastră să nu mai îndrăzniţi să-mi spuneţi mie, nervoşi şi dintr-o dungă, plictisiţi de bunele mele intenţii şi de nebunia mea de a lucra corect, că v-aţi săturat de atâtea discuţii şi de atâtea suspiciuni. că voi sunteţi corecţi şi proaspeţi ca mărgăritarii sub rouă, iar eu sunt nebună! E ultima oară când vă permiteţi să ridicaţi ochii la mine, dar'mite vocea, OTREPELOR !
Când a intrat actualul primar în primărie, voi lingeaţi , la propriu, curbe anatomice de-ale fostului, iar eu pusesem jos toate "cărţile" destinului meu în ceea ce priveşte postul şi profesia, nimic nu mă apăra, nimic nu mă proteja. Voi vă lăfăiaţi ca morsele şi râdeaţi pe la spate de mine, băloaselor!
Să nu respiraţi în preajma mea, că nu-mi pasă de nimeni şi de nimic şi vă târăsc pe jos!
Una e să fi fost iertaţi, din milă, şi alta e să aveţi voi vreodată, ascendent moral asupra mea, astfel încât să bombăniţi că vă deranjează modul meu de lucru, că voi sunteţi Virgin Mary.
Primele 10 secunde în care am simţit nevoia să mă întorc pe călcâie şi să mătur cu o puşcăriabilă din asta pe jos, au fost determinante. Dacă nu mă copleşea mirosul zarzărului din curtea primăriei, în secundele acelea de nebunie în care m-a jignit cu "virginitatea" ei profesională, habar nu am ce se întâmpla.
Cea mai mare ofensă pe care poate să mi-o aducă cineva e să mă subestimeze şi să mă trateze ca pe o idioată, mai ales dacă e vorba de vreo euglenă din asta nesimţită.
Ştiţi cum e în arcul reflex? 
Stimul - Receptor... Feed back.
În cazul dat, eu sunt receptorul...

Giruete

       Sunt fata cu sondajele incomode. Câţi dintre voi aţi ştiut că au avut loc alegeri la PSD Nehoiu? 
       ...
       Mă bucur că sunteţi atât de puţini, pentru că nici nu e atât de interesant. O spun cu respect faţă de  organizaţie, dar, serios, nici nu trebuie să fim atât de hidrataţi cu ştiri de gen, pentru că, după alegerile locale de anul trecut, ne orientăm interesul şi atenţia către administraţie, nu către politic. Ştim, în spatele administrativului stă, bine înfipt în piloni, politicul, dar, nu e în front-line, e în back stage, aşa se procedează. Intervenţiile politicului se fac discret, fără să agresezi şi celălalt segment care nu te-a votat. Toţi cetăţenii trebuie să se simta parte din suma de măsuri administrative,să se regăsească în acestea. Nu mă bag în bucătăria lor internă, nu le ridic capacele de pe oale, am înregistrat rezultatul alegerilor, n-am fost indiferentă, căci, sunt mult mai stângistă decât mulţi. Nu pot să nu remarc însă, agresivitatea cu care  pretind unii posturi, oportunităţi, poziţii, fără să tragă de căruţă, ci doar să stea cu curu' pe oişte. 
        În fine, deci, am participat la Adunarea generală a PSD, mi-a plăcut, una peste alta, foarte bine organizată de biroul PSD şi destul de bine orchestrată de Boşcodeală. Se vede experienţa la el. Ţine publicul în mână şi-i dă drumul când vrea el. M-au iritat foarte puţine lucruri, unul dintre ele fiind insistenţa nesăbuită cu care i se atribuie unei persoane din Nehoiu calitatea de doctor, deşi, aproximativ toată planeta e la curent cu faptul că e nevoie de mulţi ani de muncă şi de carte, ca să ajungi doctor, fie că e vorba de titlu ştiinţific academic, fie că e vorba de medic. Nimeni, niciodată nu poate fi doctor cu 4 ani de studii. Un pic de modestie, n-ar strica. Oamenii nu-s dobitoci, iar doctorii se simt jigniti că se insinuează astfel de persoane, cu eticheta de doctor, printre ei. Doctorii sunt doctori şi-n pielea goală. Mimetismul nu se pune.
        Să zicem că m-a scos din sărite şi că doi arhangheli cu aripi galbene , care mă luau la mari miştouri în campanie, ei si o nasoală penelistă de spală nişte crăticioare prin policlinică, probabil  şi aia cică-i doctoriţă, aşa, deci, m-a enervat că i-am văzut dintr-o dată, mari pesedişti. Aveau ei un spârc de blog unde scriau ei de Nicu Ţepuricu şi de Mândrilă. Nişte trişti. Ăştia-s din categoria de oameni giruetă.
           Să ne despărţim de şedinţa PSD, n-a fost grevată de surprize.
           Revenim cu o nouă întrebare-sondaj: Câţi aţi ştiut că ieri a fost Adunarea generală a PNL? Eeeeeeei, vedeţi? Asta a fost mai interesantă, pentru că, de ce? Pentru că era miza mare, era a doua cădere a Constantinopolului sau Chuck Norris se întoarce, da? Era Piticul din nou în arenă cu Lungu. Ştiu, ştiu, Ionuţ Milea a candidat, el a şi câştigat funcţia de preşedinte al PNL , a muncit de-a rămas de trei'j de kile după toată povestea asta. Şi-a meritat funcţia. Dar.... să nu ne dăm pe după mesteceni.... toată lumea a mirosit că Piticul a venit la masa alegerilor im redivivus. Şi, asta nu se exprima în Ionuţi, ca unitate de măsură, ci în Lungi!
           Pentru mine, lucrurile au fost simple. Piticul nu candida la funcţia de preşedinte şi nu intra în bătălia asta , dacă nu avea backround. El nu venea ca berbecul, cu capul înainte, spre zid. Nimeni nu m-ar convinge că s-a bazat doar pe discurs, aici e artizan, căutând să-l inhibe pe Milea şi să-i arate în fiecare secundă că e doar un copil, e crud. A fost ceva, a fost o montura care n-a tinut. Dacă s-a bazat doar pe eternele lui dive (sau trive), pe care le-a tot upgradat şi le-a creat senzaţia că ele-s nişte acvile cu pinteni de aur.... 
           Nu, drăguţelor, tot nişte giruete ruginite sunteţi şi voi... 
           Au fost şi alea, vreo 40 la număr. Muream dacă nu vedeam lista de susţinători a piticului. Piese grele, veşnicele lui cadre mai mult sau destul de puţin didactice şi nişte cariatide cu artroze. Pe unele le-am nominalizat înainte de a vedea convocatorul, am şi ghicit primele trei poziţii. Pe mulţi i-a surprins susţinerea familiei. Pe mine, nu! Eu ştiu că ce naşte din pisică, tot Carpaţi fumează, iar îndepărtarea lui din viaţa familiei, aprinde butoane de panică pe la toate colţurile casei.
          A lipsit preşedinta de la organizaţia de femei, sau, sunt eu neam-prost? Uite, şi aici a greşit oleac', piticul. Ce să te mai dai floare albă de bumbac, dacă tot v-aţi asumat telenoveaua? Mă rog, asumat înseamnă ceva, altceva...
          Vorba cantecului: "ce-am iubit acum un an / nu mai face niciun ban"
          Deci, ne-am liniştit definitiv cu piticul? Politic, administrativ....
          Ne-am liniştit şi era momentul, că nu se relaxase deloc situaţia de după locale.
          A putut vedea cum, cei mai credincioşi locotenenţi s-au scuturat de el mai înainte de-a cânta cocoşul de trei ori. Alte giruete... tot de tablă, tot ruginite. 
          Este bine că a avut şi el voturi, ar fi îngrozitor să fie toată lumea de partea cuiva anume. Trebuie să existe opoziţie în toate, dar, trebuie să-ţi administrezi foarte bine potenţialul în relaţie cu rezultatele, ca să te rişti să faci opoziţie.
S-au stins luminile, s-au oprit microfoanele, ceea ce a rămas este , de fapt, ceea ce contează: PNL s-a restartat cu un om tânăr la conducere. Este foarte important.
          Suntem toţi nişte giruete; mai mari, mai mici, nişte bucăţi  din tablă înnegrită. Purtăm în construcţie cele patru repere cardinale ale spaţiului, dar... ne miscam doar cand bate vantul. 
          A! Mă întrebaţi ce-i aia giruetă? Girueta e cocoşul ăla de tablă de pe acoperişul casei

Pentru deţinătorii de animale de casă/curte, o clinică veterinară excelentă

                    V-o amintiţi pe Cemesica Antropologista, da? Pisicuţa atomică, pe care voiam s-o dau spre adopţie. N-am mai dat-o. Nimeni nu vrea femelă, iar, cine vrea, ar prefera să fie deja sterilizată. Între timp, cum era de aşteptat, n-am mai vrut s-o dau eu. A trecut cu bine peste iarnă, a avut cutia ei în verandă, unde a dormit noaptea, a crescut, s-a făcut domnişoară, motanii se ţineau aţă după ea, ea mai voia să copilărească...
                    Am hotărât s-o sterilizez. Am sunat la diferite cabinete din Buzău, am comparat preţuri, tarife, situaţii. Am ales clinica asta:  (click) Cabinet Veterinar Dr. Doana Valentin
                   Are o clinică elegantă, foarte curată, am dus pisica la ora 9 şi am luat-o la ora 10. N-am plătit spitalizări, perfuzii, mofturi, fiţe, branduri.

                            Ceme' , la două ore după operaţie

                          Ceme, refăcută complet, după 3 zile

                             Vă recomand clinica asta, tuturor iubitorilor de animale. E important ca medicul veterinar să iubească animalele, nu e şi obligatoriu. În funcţie de ataşamentul faţă de animale are performanţe profesionale. Cunosc veterinari cărora li se dărâmă gardul de starea animalului. Ei îşi fac doar meseria, fără implicaţii. O, da, ştiu, o să spuneţi că am luat-o razna, din lipsă de copii. Am şi un vecin care m-a întrebat de ce nu cresc găini sau porc, ca să am nişte beneficii. Nu simt nevoia să mă explic. Fac ce vreau eu, cu banii mei. Dacă vreau să-i dau pe potcoave ruginite, aia am să fac. Iar copiii nu se planifică. Ei reprezintă oferta lui Dumnezeu, nu vin la cerere. Lucrurile se întâmplă în viaţa noastră, doar pentru că trebuie să se întâmple; sau, nu se întâmplă, pentru că nu trebuie să se întâmple. La fel de bine, un Univers întreg poate conspira împotrivă, când este să se întâmple, se întâmplă.
            Şi îmi amintesc mereu vorbele călugărului orb: să nu dai de mancare doar animalului pe care urmează să ţi-l aşezi în farfurie, ca să-l mănânci tu, ci să dai şi altui animal!
                  

Deschideti-va punga, cand pramatiile va roaga !

Pentru toti cei care dati share pozelor induiosatoare si puneti botul la toate anunturile umanitare de pe facebook, fără să verificaţi povestea din spatele anunţului, luaţi un exemplu de paraşută deşteaptă, care s-a plictisit să facă banul din orale primprejurul tirurilor şi s-a gândit că e mai lesne cu proştii amorţiţi de milă. Vedeţi că e Postul Paştelui! Puteţi fi milstivi cu oameni care se află în comunitatea voastră, cu bolnavi pe care-i ştiţi sau pentru care garanteaza nume şi instituţii serioase. 
articol complet: Salut, Valentina!
         

Ziua internationala a teatrului pentru copii

20 Martie
Children at the Puppet Theater in the Tuileries
Photo by Alfred Eisenstaedt, Paris, 1963