Măgura Buzăului. Aţi auzit de locurile astea. Tabăra de sculptură, Poiana cu statui, Mănăstirea Ciolanu, Poiana Pinului, Focul Viu, etc. Ei, Măgura este copilăria mea împlinită, perfectă. Din când în când trebuie să respir Măgura. Aş vrea să ataşez nişte poze faine cu Măgura, dar nu acum, pentru că altceva vreau să povestesc.
Mă duc vara trecută la Măgura. Cald, secetă, asfaltul curgea pur şi simplu la vale. Îmi arunc geanta în casă, sar în costumul de baie şi o tai în mare viteză la gârlă. Mă opresc la poartă la Carmen, vară-mea, bag patru deşte în gură şi, în cel mai pur stil măguresc fluier după ea. Iese din casă, din puţine vorbe o conving să meargă şi ea la baie pe Buzău, şi până se face ea gata zic să aştept la poartă. La zece metri de poarta ei e staţia de autobuz. Între timp vine rata de Nifon. Aţi auzit de Nifon, da? Uitai să-l menţionez pe harta turistică schiţată în grabă la început. E un spital de psihiatrie. În pădure, cadru natural, relaxare, terapie. Aşa, şi vine deci rata, se dau jos două femei cu o sumedenie de sacoşe şi un nene cam pilit( sigur luase o cinzeacă în autogară la Buzău). Nenea avea cu el o damigeană, aşa, cam de vreo cinci deca. Goală. Nouă,abia o cumpărase. La Măgura toată lumea face vin. Şi aşează nenea grijuliu, în iarbă, pe marginea drumului, damigeana, şi trece să-l salute pe vecinul de vizavi, care stătea în poartă, la umbra corcoduşului. De la jumatea şoselei se întoarce şi mută damigeana un pic mai spre trotuar, ca să nu se-ntâmple, Doamne fereşte, ceva cu ea. Să fie în siguranţă. Trece înapoi la vecinul Toader , dar... hai pe dracu, iar se întoarce şi zice: stai Toadere, că nu-s io liniştit cu damigeana asta, şi am dat o căciulă de bani pă ea! Nea Toader îi zice: Ia-o draculi, Sandule, cu tine, că ai tocit şoseaua! Sandu aşează definitiv damigeana lângă un măr de pe marginea drumului şi placă liniştit la canapea la Toader. M-aşez în fund pe iarbă şi o aştept pe Carmen, care , pun pariu că abia acu se epilează, de durează atât. Iese într-un sfârşit, plecăm, şi nu facem doi paşi, că trece pe lângă noi, în mare demonstraţie de virtuozitate, Hans Cârli, un băiat cu minţişoarele tulburi, care conducea bicicleta fără mâini. Cânta de mama focului o manea de top. Ne-a aruncat un "săr-mîna" şi în secunda doi am auzit un zgomot de geam spart şi o bufnitură. Mi-a fost frică să mă uit.... Hans Cârli intrase cu bicicleta direct în damigeana lu nea Sandu. Şi în mărul de lângă drum, desigur. Şi apoi în pumnii lu nea Sandu.Di ce nu te uiţi pă unde mergi, handicapatule? Futu-ţi steaua mă-tii io, azi şi mâine! Lasă-l bree, zice Carmen, că mai bine mergea pe unde se uita! Aş fi vrut să nu râd, că sunt femeie trecută de patruj de ani, şi aş putea să mă abţin. N-am putut.Am ajuns la gârlă în sughiţuri.
