Castele fără prinţese

Vă spuneam cândva că ar fi trebuit să mă nasc într-un alt timp, într-o altă epocă, poate cea medievală, şi am simţit asta pe măsură ce m-au atras din ce în ce mai tare, cultura, arta şi simbolurile perioadei respective. Atractia asta a venit odată cu vârsta, aşa este şi firesc. De aceea exista o scară a vieţii, s-o coordonezi cu situaţii complementare.
N-am avut o vacanţă propriu-zisă în vara aceasta, pentru că nu am avut timp suficient să-i aloc. Am avut nişte episoade scurte, în care am vrut să vizitez nişte locuri încărcate de istorie. E drept că mi-au rămas câteva mânăstiri de vizitat, chiar şi din vestita Moldovă, dar am observat că s-a îngroşat foarte tare aspectul comercial al pelerinajelor, e luuume-luuume la poarta mânăstirilor, şi mie îmi place contemplarea absolută a unor astfel de locaţii, o stare care implică linişte, intimitate, meditaţie. Am nimerit odată la o biserică din Oradea, care avea pictura interioară cu Icoana Pantocrator, SU-PER-BĂ! Nu era nimeni în biserică şi m-am dus să cer un scaun cu spetează, ca să stau cu gâtul rezemat cât timp o privesc. Femeia de la lumânări a zis că nu se poate să stau plocon în mijlocul bisericii, pe scaun, dar a iesit preotul din altar şi mi-a spus: Dacă doriţi să priviţi pictura tavanului, pot să vă las câteva minute singură, să vă întindeţi şi s-o contemplaţi. Am crezut că lansează o ironie, dar a ieşit din biserică şi a închis uşa de la intrare. Perfect! M-am întins pe jos şi m-am holbat un sfert de oră.
Spuneam deci, că n-am vrut mânăstiri în meniu vacanţa asta, şi am ales....CASTELE! Nu din cele celebre, ci din cele părăsite, abandonate, prăbuşite. M-a fascinat povestea Castelului Marghiloman, de la noi din Buzău, îl vedeam săptămânal când făceam şcoala de şoferi, şi mi-l imaginam când era în plină prosperitate. Ce păcat că a ajuns o ruină!
Pe filonul ăsta, am luat la cercetat castelele din Ardeal, care au aparţinut familiilor de grofi maghiari. Ce am găsit?
Castelul Banffy, de la Bonţida, judeţul Cluj. Domeniul de la Bonţida exista din sec. XIV, fiind donat familiei Bannfy de către Regele Sigismund de Luxemburg, dar construcţia acestui castel a fost realizată mai târziu, sub îndrumarea unui arhitect italian, având patru bastioane şi turn la intrare. În 1745 a fost reconstruit, de data aceasta în stil austriac baroc, dându-se importanţă curţii interioare şi unor noi clădiri. Tot atunci s-a amenajat şi parcul de pe malul Someşului. Următorul descendent demolează turnul de la intrare şi din materialul de construcţii face o moară de apă pe care o pune la dispoziţia sătenilor din zonă. În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul este evacuat şi aici fiinţează un spital militar. Războiul afectează castelul, iar la retragere, nemţii incendiază biblioteca, pinacoteca, aproape întreg ansamblul. Naţionalizarea a permis sătenilor să folosească materialele de construcţie la propriile gospodării. Noroc cu Prinţul Charles de Wales, care a pus pe picioare un program de reabilitare a castelului. La noi, e nevoie de străini care să ia atitudine!
Tot aici se mai află un castel al familiei Banffy, construit în sec XIX în stil eclectic, în care a locuit Adam Banffy, un mare admirator al artei în general. Castelul nu este deschis publicului încă, se află în conservare, şi de trei ani este intrat în patrimoniul Consiliului judeţean

Castelul Haller, din Coplean, judeţul Cluj, construit în stil baroc; i se mai spune şi castelul de scoici, datorită decoraţiunilor de la ferestre.
În 1920 a ars, şi acoperişul a fost distrus complet. În perioada comunistă aici a fost sediu de CAP (deci au avut şi ardelenii cooperativizare), apoi nişte ateliere. După Revoluţie s-a năruit, abandonat. Castelele părăsite sunt cumplit de triste, dacă mi se permite asocierea aceasta de cuvinte. De acesta m-am îndepărtat un pic şi mi l-am imaginat în lumina lunii, în noaptea unui bal. Trebuie să fi fost grandios!
Castelul Kornis, sau Castelul cu Ionorgi, din Mănăstirea, jud Cluj. Construit în stil renascentist, în sec.XVI. Soarta lui este aceeaşi cu a celorlalte castele: distrus în parte de război şi jefuit de demenţi sau poate ignoranți (ceea ce e și mai rău), după naţionalizare. O bibliotecă având 10.000 de volume, şi tablouri de artă au fost distruse. De ce? Pentru că erau maghiare sau săseşti? Câteodată mă gândesc că noi, ca popor , suntem blestemaţi, sau suntem nişte nemernici, mai criminali şi mai barbari decât toate popoarele barbare care au trecut peste noi sau pe lângă noi. Ce să ni se întâmple bun, dacă ne mutilăm singuri? Aşteptăm, ca nesimţiţii, să vină câte un prinţ sau cîte o fundaţie generoasă, cu meseriaşi de la Buckingham, să ne restaureze ruinele pe care noi le-am făcut purcoi! Nu le dăm domeniile înapoi proprietarilor, fiindcă trebuie să facem acolo nişte şcoli ajutătoare pentru handicapaţi! Doamne fereşte, e nevoie de spitale şi de şcoli ajutătoare, dar trebuiau făcute cu bani publici, sau din alte surse, nu era musai să le amenajăm în castele care trebuiau conservate şi băgate rapid în
patrimoniul Unesco şi în circuitul turistic!
Castelul Ozd, din judeţul Mureş, are o poveste...chiar poveste, cu doi îndrăgostiţi, cu intrigi de familie...














Merită amintit şi Castelul Teleky din Pribeleşti Maramureş
chiar şi Teleky din Satulung, precum şi Bethlen din Harghita
Ştiu că obrazul subţire nu poate suporta să meargă să vadă ruine, dar eu, ducându-mă să le văd, m-am adresat istoriei, nu consumatorului de turism all inclusive.
Apropo, dacă vreţi să mergeţi în afara ţării şi să vedeţi locuri fascinante, dacă sunteţi plictisit de Nisipurile de aur, Grecia şi Cipru, alegeţi Lituania! Eu am ales-o după ce am vizionat un pps, primit de la o prietenă. Lituania este superbă! Si Letonia cred ca este superba! Balticele, in general.Vom mai vorbi despre asta!