Iar e ziua mea! Aş da să zic şi eu ca blonda: Nu cred că e ziua mea, mă păcăleşti! Ziua mea a fost anul trecut, ştiu sigur!
Nu'ş cum drac' să fac să mă dau în altă vorbă, fiindcă nu-mi place vârsta asta. Am doi de 4 în ea. Cand era un 4 la ordinul unităţilor, viaţa era fabuloasă. Când a intrat un 4 şi la ordinul zecilor, fabulosul a mai lăsat-o jos, că măcăia. Acum am doi de 4, aşa că, din fabulos a rămas mai mult fabulă , decât os!
A început să mi se facă frică de vârstă, însă nu de expresia ei fizică, ci de cea psihică.
Vârsta te schimbă. Câte unii nu simt, alţii acceptă, eu mă înfricoşez. N-am devenit mai tolerantă, ci dimpotrivă... Dar nu mai izbucnesc flagrant, cu combustibil mult şi arderi intense, ca de obicei. Nuuu! Nu mai intru în conflict direct. Transfer toată furia mea pe nenorocitul care mă provoacă, dar nu cu urlete, tunete şi uragane. Cu zâmbete de idioată şi făcând pe proasta până la limita în care nici măcar un prost autentic n-ar crede.
Ei, bine, asta nu se face la tinereţe, ci la maturitatea a doua către a treia! De-aia mă simt afectată de vârstă, pentru că simt cum îmi şlefuiesc fiecare acţiune sau atitudine. Şi asta nu-mi place!
Eu eram interesantă când săream arsă şi zic
eam: poate-ţi dau vreo geantă-n cap! Sau: te-ai plictisit cu dinţii p-ăn gură?
Ca să nu mai zic că, pe măsură ce trece câte un an, schimbăm cutia pentru medicamente. Eu mi-am amenajat drogheria într-o cutie de tablă, care a fost ambalajul unui pachet cadou- wiskey
Cândva aveam cutie pentru scrisori, cutie pentru suveniruri, cutie pentru nasturi... acum, cea mai importantă e cutia pentru hapuri.
Până anul ăsta, nu mi-am dat seama ce frumos cântă greierii. Cine avea de fapt, timp să-i audă? Până anul ăsta, n-am iubit pisicile, vrăbiile... Acum mă port frumos şi cu şoarecii. Îi prind cu cratiţa şi nuca şi le dau drumul la 200 de metri de casă.
Cel mai grav însă, e că simt cum pierd din acuitate. Indiferent a cui ar fi ea: a vederii, a minţii, a inteligenţei. Să nu mă contrazică nimeni din politeţe, vă rog! O veţi simţi, sau o veţi fi simţit deja!
O să-mi pun o melodie, ceva, şi aştept să treacă ziua asta, as usualy, deşi m-am trezit cu nişte surprize plăcute, cu bucurii...
Sunt foarte fericită că am nişte prieteni , majoritatea virtuali, majoritatea Cotcodaci, pe care i-am "cunoscut" în perioada când funcţionam cu sistemul de avarie cuplat, şi mai ales sunt fericită că pot înţelege şi administra viaţa aşa cum este ea.
Următoarea staţie...45, da?
