sau "Muşchii mei minte nu are"
Nu rămăsese vorba că închidem oficial alegerile locale 2012?
Nu vă plac deciziile, că-s cam unilaterale, nu-i aşa?
Nu-i nimic, o să-mi mulţumiţi că am revenit; e cu bună intenţie. Timpul a făcut o adevărată samariteană din mine.
Să vorbim despre piromani, sau să vorbim despre nişte kamikaze lehuzi?
Mai bine-i confundăm.
Ia uitaţi ce comentează un prăbuşit emoţional, pe Proiect Nehoiu:
O să spuneţi: Doamne Fereşte, ăsta-i dement!
Nu, e doar un fraier inconştient, care, din dragoste pentru un "fost", riscă ce are el mai de preţ: libertatea!
Ce sentiment înălţător, sacrificiul!
Comentariul acela poate să-i asigure autorului o excursie gratuită la pârnaie, pentru vreo câţiva ani. Las pe margine faptul că are 5 greşeli în text, plus o construcţie fără sens juridic, nu avem timp de prostii.
Să vă explic a nu-ştiu-câta oară, copii: Internetul, sau mai exact acest www este cel mai bine pus la punct sistem de urmărire, căci, dacă zic spionaj, din secunda următoare deja am atras atenţia asupra mea şi sunt urmărită tastă cu tastă. În momentul în care aţi băgat nenorocitul de stecher în priză şi aţi apăsat pe butonul de start al computerului, sunteţi vulnerabili şi descoperiţi, fix ca şi când aţi ieşi în curul gol, pe stradă. Nimic nu e secret sau anonim.Plus că sunt nişte cuvinte cheie care atrag atenţia automat, intră într-un filtru şi din clipa aia sunteţi călare pe necaz. Refacem exemplul: Dacă eu scriu acum "Siria", stau ăştia cu ochii pe mine ca pe butelie. Vor sta degeaba, că n-am vreo implicaţie, dar aşa se fac treburile pe web.
Deci, când spui " o să dau foc" , ai dat deja de o juma' de drac. Jumatea ailaltă, o găseşti când chiar ia foc ceva.
Chiar dacă alegeţi opţiunea anonim, când comentaţi pe un blog, datele voastre sunt stocate, identitatea voastră e cu acces liber la raft. Doar afisarea pentru public este anonima, nu si pentru admin sau pentru platforma de blog. Cred că nu sunteţi naivi să vă imaginaţi că dacă n-aveţi priză, sunteţi protejaţi. Dacă internetul ar fi oferit utilizatorilor protecţie, nici n-ar fi fost inventat. Sau, Facebook - doar nu credeţi că e o reţea de socializare? E un sistem ultra facil de monitorizare.
Mi-e greu să cred că vreun amărât care comentează şi el ca să devină public, ar fi utilizator de HiddenWiki sau TOR. La Nehoiu sunt doi flăcăi care se joacă de-a hackerii, iar unul dintre ei nici măcar nu e atent la web claw, lasă urme ca pisica după ce calcă în strachina cu smântână.
Aşa că, dragule băiat care ai riscat să laşi comentariul ăsta, ia stai tu 5 secunde şi vezi dacă merită! Dacă, Doamne Fereşte, fiindcă s-a mai întâmplat, ia foc casa vreunui membru PSD? Ştii în cât timp eşti arestat, pentru căcatul ăla de comentariu?
Ţi se pare amuzant sau ridicol, ce spun eu, nu-i aşa? Nu ţi se poate întâmpla ţie, nu? Pentru că fostul primar te va salva. Îţi dau o veste proastă: Indiferent cine ai fi, eşti ultimul pe lista lui de priorităţi. Singura, dar singura lui preocupare acum este el însuşi. Şi s-a terminat şi cu seria de intervenţii "binevoitoare" în activitatea organelor legii, pentru că s-a dus dracului magia, înţelegeţi?
Sigur că se fac scenarii cu sutele, că va fi referendum, că va fi dat jos Lungu, că fostul primar va sta în ceafa lui şi nu-l va lăsa să respire, că va fi foc şi pară...
Nu va fi nimic din toate astea. Va fi linişte. Lăsaţi dracului comentariile otrăvite şi anonime, căci ele nu mai pot schimba nimic, cu bunăvoinţă vă spun. Din acest motiv nu v-am lăsat liber la comentarii, aici, la mine: ca să nu vă fac rău, pentru că nu sunt un foarte bun gestionar de afecte.
Aş fi vrut să nu fie nevoie să aduc vorba de următoarea întâmplare, dar, prea insistaţi:
În urmă cu ceva timp, vreo două luni să fie, cineva a spart Casa de cultură şi a furat nişte aparatură electronică. Nu era la prima prostie, are ştate vechi în acţiuni de genul, dar, băiatul venea cu vreo 7 voturi din familie, aşa că nici dracu n-a ştiut că a fost iertat şi n-a fost dat pe mâna poliţiei. Timp de câteva ore, până l-au dibuit, eu, care am serviciul în imobilul Casa de cultură am fost, fără comentarii, POSIBIL AUTOR, pentru că aveam cheie de acces în imobil, fix pe latura pe unde băiatul a intrat. Aşteptam să vină poliţia să mă amprenteze. Şi pe mine şi pe ceilalţi salariaţi.
Mai înainte de aventura asta, copilul a avut o problemă în şcoală, apoi a mimat cel mai artistic sex oral, în mijlocul discotecii, cu o animatoare.
Nu-mi pasă câtuşi de puţin de "dosarul" flăcăului, nu mă interesează el, ca persoană, dar, de fiecare dată, au fost acoperiţi, cei ca el. Şi la şcoală şi în comunitate, pentru că aşa a vrut un domn. La revedere, domnule, asta e armata pe care v-aţi făcut-o, umblaţi cu ea prin deşert! Ăştia sunt cei care acum spun că dau foc, asediază...
Organele legii trebuie lăsate să-şi facă treaba, pentru că ştiu s-o facă. Şi să-i tremure lingura în mână fiecărui tâmpit care mai îndrăzneşte să iasă noaptea din casă, la furat sau la distrus.
Deci, să nu mai întrebaţi unii, dacă nu cumva fata lui Lungu a provocat-o pe doamna fostă vice sau pe fostul primar, sau de ce era fata la ora aia pe stradă? Nu s-a dus ea după foştii edili, ei au urmărit-o şi nu cred că apucăm s-o vedem pe fata asta, beată, prin centru, pentru că o ştiţi cu toţii, are o educaţie foarte bună.
Aşadar, liniştiţi-vă, lăsaţi poveştile cu făclii aprinse pe la geamurile primăriei şi pe sub streşinile caselor, pentru că asta e viaţa, ăsta e mersul lucrurilor pe pământ, nimic nu e veşnic şi nimeni nu împărăţeşte lumea. Nimeni nu e indispensabil, deci nici fostul nu era izmana primărei, da?
N.a. : Să mă scuze proprietarul blogului Proiect Nehoiu, de unde am luat comentariul, noi avem o înţelegere conform căreia nu intervenim, unul în publicaţiile celuilalt şi nu încurajăm comentarii despre persoanele noastre, dar mi s-a părut foarte sensibil subiectul şi intenţia mea e doar una bună. Copiii ăştia nu sunt conştienţi ce repercusiuni dezvoltă cu astfel de glume, iar simpla contrare în nişte comentarii pe un blog poate să-i doară mai mult decât şi-ar imagina.
Bucuraţi-vă de vacanţă şi acceptaţi lucrurile aşa cum sunt!