Google Romania , cel care aniversează fel de fel de personaje , personalităţi şi evenimente, nu aminteşte nimic de 30 decembrie 1947; nici copilul ăla de-i spumegă hormonii a patriotism, care a lipit, peste tot in Nehoiu, petice cu "Basarabia este Romania", si care-si încreţea ouăle naţionaliste spre cei care comentau actele lui de vandalism. Pe mine, cel puţin, mă invita să nu-i dau lecţii de naţionalism, că el e scula sculelor dinspre si dincolo de Prut.
Aş dori să dau de el, să-i explic că, până una-alta, gestul lui e contravenţie, dacă nu faptă penală. Ca să lipeşti abţibilduri pe Monumentul Eroilor, pe Cruce, pe sedii de firme, pe balcoane, pe semne de circulaţie, indiferent ce mesaj ar conţine, nu se cheamă patriotism.
Eu sunt şi cam securistă, aşa, prin oase, şi mă enervez să cercetez şi care e adevăratul motor al acestui vajnic Gavroche al Nehoiului, că sigur e vorba de un mobil mai dark sau mai pecuniar, şi atunci să ne povestească el, cum e cu patriotismul.
Până una-alta, nici dacă umbli înfăşurat în tricolor, cântând imnul, nu ai voie să vandalizezi monumentele, proprietăţile particulare.... şi mai lasă-ne şi dracului cu Basarabia e România, că Basarabia e Moldova, deocamdată. Dacă voiau să fie români, aveau timp s-o facă, de când cu podul de peste Prut, podul de flori...
Eu n-am văzut vreun basarabean să se grăbească să întregească România. Aveţi grijă de România, băi, nu de ţara altuia! Istoria a vrut sa ne plece Basarabia la rusi, ca si Tezaurul, nu mai stăm să mieunăm la porţi închise. Fiecare are dreptul să fraternizeze cu orice cauză doreşte, dar nu trebuie să ne îmbâcsească pe toţi cu chestii care nu ţin de noi, de voinţa populară.
Ziceam de semnificaţia zilei de azi. Dacă-l întreb pe mucea Gavroche, habar n-are, că nu scrie asta pe scotch-urile lui gălbioare
30 decembrie 1947 a fost ziua în care ne-am bătut joc de noi, ca naţiune.
Marţi, 30 decembrie 1947, primul-ministru, Petru Groza (cu pistolul în
buzunar) şi secretarul general al PCR, Gheorghe-Gheorghiu-Dej, îl
şantajează pe Rege, că, dacă nu iscăleşte abdicarea în acea noapte, vor
fi omorâţi 1.000 de studenţi arestaţi pentru că manifestaseră în
favoarea Regelui. În această situaţie gravă, Mihai a spus: "Nu va curge
sânge din pricina mea!", şi a semnat abdicarea.
Prezidiul Parlamentului comunist, întrunit în seara zilei de 30 decembrie 1947, proclamă Republica Populară Română.
Uite-aşa, ne-am turnat prima găleată de căcat în cap! Poate nu se mai trezeşte vreun beleuz să-mi amintească de stângism, că am făcut bube-n gât , explicând tutanilor, că stângism nu înseamnă PCR şi Gheorghiu Dej. Că m-am plictisit si de analişti , eterni demisionari, care au avut tupeul să-mi servească adjective cu prea multe consoane decât pot ei duce. Halucinantă nu sunt eu, ci declaraţiile alea kinky, gen : Traiane, te iubesc, pentru că dai cu căciula de pământ şi dansezi prin cârciumi, pentru asta te iubesc, că-ţi place şi şpriţul şi-ţi plac şi femeile frumoase! Că a râs dracului, tot Nehoiul, când a citit aiureala asta.
Pe blog la mine scriu ce vreau eu, nu trebuie să cer voie analiştilor de Curbură, şi fac campanie cui vreau eu, şi lu' Hansel şi Gretel, şi lu' Zaieţ Nu Pogodi.
...
Un subiect aprig pentru târgul nostru este alimentaţia publică.
Băi, să nu mai aud pe cineva că nu-i merge cu astfel de afacere la Nehoiu, că-l scuip!
Mă duc la Pizzerie, de obicei nu prea dau p-acolo, pentru că nu e tocmai genul meu. De data asta am fost invitată. Două mese libere, ambele în faţa uşii de la toaletă, uşă deschisă!!!
Mă aşez cu spatele, încerc să trec peste. Vine duduia să ne ia comanda. Comandăm pizza şi ape minerale. Ne aduce sticlele.... întârzia cu paharele. De fapt, nu se aduc pahare, decât la cerere, precizează duduia. Altfel, duci sticla la gură, ca la birt în Drăgaică. Vine pizza! Nu se aduc tacâmuri, se face precizarea că se serveşte cu mâna! Cu mâna s-o servească mă-ta, cu cratimă şi cu cratiţă, căci, nimic nu se mănâncă cu mâna în public!
Şi a intrat o cerşetoare, a trecut pe la mese, a intrat Cameluţa, săraca, fata aia cu minţile risipite, cerea şi aia ţigări.
Am făcut spume, am plecat jurând să nu mai calc p-acolo.
Mi-a crăpat capul, a doua zi, vineri , în alt local. Cât pot să fiu de idioată, că am făcut şi reclamă moca, restaurantului respectiv, colea, la mine pe blog!
Frate, am zis că nu-i adevărat! Am intrat, m-am aşezat pe scaun, am rămas cu tablia scaunului în mână. L-am schimbat, în zâmbetele ironice ale colegilor, am adus altul la masă, ăluia îi cădea spătarul. Nu exista decât un cuier în toată sala, nu aveam unde să ne punem hainele şi genţile.Mi-a fost adus la masă un pahar deja spart, l-am respins automat. În timp ce dansam, mi s-a adus desertul la masă, dar nu şi linguriţa. Am aşteptat până a trecut chelneriţa s-o rog să-mi aducă.
Ciorba m-a jignit , pur şi simplu. Avea în ea perişoare, dar şi bucăţi de carne şi zgârci. Era săratăăăăă, ocnăăăă!Aşa ceva nu ai voie să serveşti! Cine mama dracului a mai văzut ciorbă de perişoare cu fasole verde tăiată în ea, şi cu altfel de carne? Cadrul în care mă aflam acolo mă împiedica să fac circ, sau să plec, dar nu meritaţi să vă calce pragul, nici dracu! Niciodată nu am fost mai jignită de servirea într-un local, cum am fost vineri! Nu mai zic de pilaf, că era horror, din orez nepotrivit pentru acest fel de mancare, iar friptura era rece. Nu m-am aşteptat la aşa ceva, am avut senzaţia că sunt la cantina socială. Pe masă, la sosire, ne aşteptau farfurii cu lapte pentru cafea şi doze de zahăr. Cafea nu s-a servit, însă.
...
În noaptea de Revelion, muzică, şampanie şi foc de artificii, la Casa de cultură. Vă aşteptăm să întâmpinăm Noul An, împreună!
Vă urez ,tuturor, LA MULŢI ANI cu sănătate, să fie pace, să fie linişte, să fie belşug !
