Temă: Dacă numărul asociaţiilor umanitare care se ocupă de copiii orfani este mai mare decât numărul orfanilor, de ce mai avem orfani aflaţi în dificultate?
Vă întâlniţi zilnic cu nişte tinere înarmate cu clipboard-uri, răbdare şi tutun, care vă abordează după un şablon cretin şi universal: "bună ziua, îmi permiteţi să vă deranjez pentru un minut?" Noi, ca muntenii, oameni preocupaţi, veşnic în criză de timp, răspundem, totuşi: "da", deşi, în momentul ăla ştim că suntem penibili şi mimăm comprehensiune. În secunda următoare se porneşte o artilerie de propoziţii care-şi caută, disperate, măcar o virgulă, noi ne uităm peste Muchia Cătiaşului, să vedem daca vine ploaia şi numărăm oi, în gând. Sunt şi oameni grăbiţi, care suprimă totul cu un creştinesc "hai sictir", dar fetele rămân blocate pe discurs şi nu sunt dipuse să înceteze; propovăduiesc în continuare. Cred că şi l-au ales drept model pe Moise, cu diferenţa că el auzise o Voce, pe când nu se ştia de Xanax.
Vă daţi seama cât de mare e disperarea să strângă alea bani de la noi, dacă mă opresc până şi pe mine , care... să recunoaştem, după faţa pe care o am, mai ales când am două sacoşe în mâini , n-ar vrea să mă oprească nimeni, decât dacă e străin de loc, are musai nevoie la vreo toaletă şi nu mai e nimeni prin centru la ora aia - condiţii cumulative.
O să fiţi miraţi, dar, chiar am aşteptat de câteva ori să-şi termine polologhia, deşi, invariabil, au acelaşi text: "Numele meu este Trandafira Gologan (oricum nu contează, că nu-i reţii numele, da' cică e mai convingătoare, aşa le-a învăţat pe ele un psiholog) şi reprezint asociaţia X ( aici trebuie să vină cu o denumire care să sfâşie până şi baticul de pe cap) şi ne ocupăm de un caz dramatic ( de aici începe avalanşa de vorbe, de o dicţie impecabilă, nici actorii de la clasa Dem Rădulescu n-au reuşit aşa ceva, din care nu înţelegi decât ultimele cuvinte, şi anume tetrapareză spastică. E ca la reclamele alea pentru medicamente, din anii trecuţi, când auzeai doar, la sfârşit: Apotecker, dar nu înţelegeai ce e aia.
Ieri m-am pomenit cu o soldată din asta, la serviciu, tocmai ce eram într-un proiect-dezbatere cu echipa casei de cultură. Am fost civilizată, mă aflam la serviciu, acolo nu fac gafe niciodată, dar, cert e că i-am dat pas. Nu am încredere în d-ăştia care vin de la două judeţe distanţă, prezintă un dosar cu nişte documente pe care le poate face orice copil, pe computer şi nici măcar nu diversifică diagnosticul. Nu ştim al cui e contul şi, mai ales, nici o instituţie cu imagine sau greutate nu e în frontline, nimeni nu girează acţiunea lor. Nu m-aş fi aprins eu prea tare, pentru că fiecare e liber să facă ce vrea cu banii lui, dacă n-aş fi trecut aseară pe lângă ea, era pe scări la BigSmart şi vorbea la telefon. În clipa în care am ajuns în spatele ei, tocmai ce spunea: "doar două sute de lei, cu chiu cu vai, sunt zgârciţi împuţiţii ăştia de p-aici". M-a prins şi un pic cam încercată cu nervii, nu eram nici dispusă să fac pe procuroreasa, am apucat să-i zic să dispară dracului, până nu chem poliţia. Bine, am mai zis eu ceva, dar.... nu m-ar mai califica acum, dacă v-aş spune.
Dacă vreţi să susţineţi cauze umanitare, n-o faceţi la întâmplare, asiguraţi-vă că sunt cazuri reale. La fel şi pentru cele distribuite prin intermediul reţelelor de socializare, acolo e ţeapa şi mai mare, de obicei.
Poate n-ar fi rău ca , atunci când poposesc astfel de persoane prin Nehoiu şi cer bani, să fie verificate ,oarecum. Poate politia, poate jandarmii şi cei de la ordinea publică să se priceapă la asta, ştiu şi eu?
