Cu mulţi ani în urmă, cam pe la vremea vinului...
Îi făcusem parastas lu' tataie, organizare absolut impecabilă, exact cum se face la ţară, cu tradiţie autentică, adică mai aveam oleac' şi-l chemam pe Oică cu acordeonul, că nu mai făcea faţă magnetofonul, săreau rolele de pe tamburi. Pomenirea răposatului, care ne asigurase fiecăruia ba un nume, ba o casă, ba nişte pământuri, ba nişte metehne, a durat până târziu în noapte.
Numa' ce adormisem toţi, împrăştiaţi ca după bătălia de pe Câmpia Mierlei, că-l auzim pe văr-miu Marcel:
- #¤%&-mi-aş /%&¤-n obiceiurile tale, Aurico! Io de unde dracu mai beau apă, fă, prăpădito, că mă arde vadra aia de vin la lingurică? Crez că te-i fi şi pişat în apă, amărâto! Dumnezeu să te ierte!Iote, mă, că nu s-a lăsat pân' nu s'a aruncat iar! Ia sculaţi, mă, că s-a aruncat Aurica în fântână, de data asta nu mai ai pe cine scoate, gata, e lemn!
....
Trecu şi înmormântarea Aurichii, fără acordeoane, clar, că abia după un an ai voie la acorduri muzicale.
Ne strânge Marcel pe toţi, într-un comitet ad-hoc:
- Fă, fiţi atenţi la mine, că noi trebe să discutăm serios despre cât e de bine şi cât e de rău să fii Podorean. Deci, noi, toţi ăştia de ne tragem din moş Aurel, tre' să fim atenţi la o chestie de genetică de clasa I, adică vedeţi că avem deja doi sinucigaşi în neam, dintre care doi fraţi, deci cu genele acoalea, una lângă alta. Rezultă că se manifestă decât la fraţi, damblageala asta cu sinuciderea.
- Acuma, s-o luăm pe rând: io cu sor-mea şi cu Cornel e posibil să scăpăm, că s-a-ncrucişat genele cu ale lu Augustin din Meteleu, cojan. Ăia se încăpăţâmează să trăiască suta de ani. Tu (adică eu) şi cu frac-tu sunteţi cam în pericol, aşa, că tu eşti şi oleac' cam fără om, exact cum fuse Aurica, e posibil să nu te mai ia nici dracu de nevastă şi să dai în boala fetelor bătrâne, te uiţi în poze şi oftezi. Aicea tre' să vezi cum te învârţi, că mai ai timp. Frac-tu e posibil să semene cu Neculai, frac-su Aurichii, care s-a spânzurat şi el în fânărie. Deci, devine cam nasol cazul.
Îmi dau seama că trebuie să intervin:
- Bravo, mă, bine că tu cu sor-ta şi cu prâslea aveţi gena dominantă şi io cu frate-miu suntem agăţaţi de aia recesivă! V-au dat vouă Mendel şi Morgan tot ! Şi, oricum, mama nu manifestă asta, tac-tu nu, nea Petrache nu...
- Fă, nu ştiu ce zici tu acolo, că io am luat ca referinţă genetica de-antâia şi aicea e vorba de Podoreni, nu de Mendeleev. Nu se manifestă la toată lumea, se aruncă-n neam. Trebuie să avem mare grijă cu genele astea, eu zic să ni le scoatem. Tu, până una-alta, vezi poate convigi pe vreunul să te ia, măcar fă-te că te-mpiedici, frac-tu să nu-şi facă fânărie în curte, de mine n-aveţi nici o şansă să scăpaţi, că de-abia aştept toamnă după toamnă să trag vinul, sor-mea... nu e frumos să vorbim vulgar de o doamnă... deci, concluzia e că trebe scoase genele.
Ne risipim oleac' pe gânduri... chiar, ce naiba, o fi ereditară ţăcăneala asta...? Doamne-ajută ca următorul mort din neam să fie de moarte bună!
N.a. : Personajele din povestire sunt reale, la fel şi evenimentele. Am avut norocul să mă nasc într-un neam de oameni cu foarte mult umor, sunt celebri podorenii. Singurul nume schimbat este cel al răposatei nefericite, nu o chema Aurica. Nu e o batjocură la adresa ei sau a gestului ei, nu fac glume macabre. Fotografia este facuta de Florin Puscas si reprezintă Sfatul Bătrânilor, grup statuar din Baia Mare. Am ales-o pentru că se potrivea cu sfatul podorenilor.
