Gogoși, minciunele, deserturi simple

Răsfoind programele conținând promisiunile pentru următorii patru ani, m-a animat așa o vivacitate, vecină cu coma vigilă.
1. Toată lumea face drumuri.
    Băeți, am o traistă cu maculatură de-asta glossy, colecționez promisiuni electorale din 1996. Lăsați-le naibii de drumuri, că le-a făcut deja pe jumate Croitorașul cel Viteaz, ăsta mic! Punctați-l unde n-a avut el viziune, că i-a mai scăpat și lui câte ceva, dar nu-l călcați pe șlapi! De exemplu, v-ați gândit vreunul să dublați ajutoarele sociale și să triplați numărul beneficiarilor? Vedeți că n-aveți orientare în spațiul social? Nu v-au inspirat cei care stau zilnic pe bănci în centru și comentează că nimic nu merge în țara asta fiindcă nu se muncește? Nu contează că  ei n-au avut patruj de secunde bifate pe cartea de muncă. Uite, de exemplu, în ziua în care ați trecut toți trei cu echipele (PSD, PNL ȘI ALDE), liderul spiritual al băncilor din fața casei de cultură  s-a făcut echer în fața dumneavoastră și v-a salutat pe toți cu: să trăiț, dom primar, știm ce votăm duminică! N-ar fi rău să-i luați în calcul și ca sfătuitori, ei se pricep la toate, de la încrucișat soiuri de mazăre și pân la vânturat praf cosmic.
2. Toată lumea promite Toamna Buzoiană.
Da, mișto spectacol, iar mi-aduc aminte cum înnebuniseră salcâmii primprejur, într-un an, când a venit Tudor Gheorghe. Sau când s-a matolit un nene care trebuia să aranjeze expoziția de costume populare și a adormit pe valiza cu fote și ii, de abia l-am putut muta ca să continuăm noi. O întreb pe doamna Ionela Prodan la un moment dat:
- Doamnă, care e fota potrivită iei ăsteia, că n-aș vrea să greșesc?
- Las-o dracu de fotă, fă-mi oleacă de loc aicea să mă văd bine la interviu, pune o strachină de-asta cu struguri!
Zic:
- Aoleo, aia e strachina lu domnu de la Plaiu Nucului, e de muzeu, trebuie expusă!
- Dă-o dracu-ncoa, lasă-mă cu cioabele lu ăsta!
Da, era tare fain festivalul, dar nu e treaba noastră să-l reanimăm, noi eram doar gazdele. Promisiunea asta trebuie s-o facă Consiliul Județean, altfel nu mai promiteți degeaba.
3. Reabilitarea căminelor culturale e foarte interesantă, mai ales că stau nefolosite. Niște proiecte care le-ar înviora, nu aveți? Nu doar la dans mă refer.
4. Transportul gratuit al elevilor pică, este asigurat deja, avem un purcoi de microbuze.
5. Uite ceva interesant la ALDE, asta îmi place: promovarea tradițiilor și potențialului localității, zilele orașului, plaiuri nehoiene... Da, e perfect, doar la tradiții stăm mai nasol, că blidarii și cojocarii s-au mai rărit spre deloc. Zilele Orașului le-am amânat pentru că anul ăsta nu e gata stadionul și alt loc care să maseze atâta lume nu găsim. Dar ideea m-a agățat. Altceva mă enervează. Dacă nu ieșiți primari, de ce renunțați la proiecte? Promovați-le și din poziția de consilier, nu vă oprește nimeni!
6. Toți facem parcuri, dar nimeni nu întărește un pic vigilența pazei pe timp de noapte. În căsuțele alea din spatele discotecilor, nu știți ce găsesc bieții copii, dimineața! Plus aparate de joacă stricate. Ne trebuie niște patrule de noapte.
7. Problema apei și canalizării s-a cam rezolvat, a fost ditamai reabilitarea, deci, numa bine hai să ne desprindem de Compania de apă, da? Bun, dar trebuie să susținem niște costuri, adică toate costurile: materiale, echipamente, întreținere... Ați făcut o antecalculație? Faceți-o! Vă dă cu virgulă, sigur.
8. Nu mai zic de Casa de cultură... Gaudi a fost trist cu culele lui, pe lângă ce promit candidații.
Vă cam suprapuneți în proiecte, trebuie să vă departajăm, așa că prima probă va fi de artă culinară. Da, Iadul bucătarilor, gen.
Vă rog să pregătiți tingirile!
Echipa PSD se numește ”Răzătorile roșii”.
Echipa PNL se numește ”Strecurătorile galbene”.
Echipa ALDE se numește ”Polonicele albastre”.
Aveți de pregătit un tort pan-electoral.
Sar ”Răzătoile roșii” cu gura.:
- Îl îmbrăcăm cu jeleu de vișine!!!
- Nu, nu e voie în culori electorale proprii
- Atunci căpșuni.
- E tot electoral.
- Frișcă?
- E electoral.
- Ok, marțipan. De cacao nu-l facem nici morți, ați vrea voi!
”Strecurătorile galbene” întreabă:
- În cât timp trebuie să fie gata?
- În două ore.
- A, nu avem timp, noi trebuie să urmărim întâi cu atenție rețeta, apoi îi întrebăm pe copreședinți...!
”Polonicele albastre” se foiesc, neliniștite:
- Cu ce facem blatul?
- Fără blat.
- Fără blat??? Nu e posibil.
- Ba e.
- Nu putem cumpăra unul gata făcut?
A pornit cronometrul...

Ace, brice și politice, lame și chiloți de dame

          Hai, săptămâna pe repede-nainte, c-a fost densă, decât că nu neapărat prolifică pentru evenimentul în jurul căruia ne tot rotim toți, precum curcanul pe balegă!
          A fost luni, s-au adunat de pe jos florile sărite din piept la nunta PSD, care avusese loc duminică.
          A fost marți, s-a mai dus lumea prin sate, s-a mai făcut gălăgie cu afișele, că de ce se lipesc fără acord, s-au comentat la canapelele din centru, programele întocmite cu grijă de candidați. Apropo, le-am citit pe toate, unele-s interesante, unele se suprapun, unele-s curajoase, unele-s aberante și altele.... Giiz! sunt megalomane!
         Cea mai tare promisiune mi se pare aia în care un candidat le promite tutanilor (da, li se adresează strict, dar strict idioților) că  va reîntregi suprafața de pădure care li se cuvine moșnenilor. Mișto ticluită, minciuna, în primul rând nu specifică despre care obște de moșneni buzoieni e vorba, că tot el a avut grijă să o fărâmițeze și să o cloneze-n trei. Pot să bănuiesc c-ar fi vorba de aia a lu Posea, spartă din interior, și mai precis de aripa de disidenți conduși de doi cetățeni aprigi, ca coborâți din pictura lui Octav Băncilă. Doar ăia să se ude de serotonină pe frunte, bucuroși că cineva care candidează la primărie le va da toate pădurile înapoi. Dealtfel, celelalte obști au organizare beton, doar tot el a avut grijă de asta, să nu se agațe nimeni de ei.  Pare-mi-se că i-au dat și flit între timp.
           Mă, sunteți sănătoși la cap, sau nu puteți evolua decât la categoria ”mintea mea creieri nu are”? Cine să vă dea pădurile, DACĂ-S DATE DEJA? După 11 ani de procese, P**A PĂDURI, BĂIEȚI! Sunt la Ceteraș, la Niculae, la tata lu mama lu Maria Tănase, la Jvarțănpișăn, la Șlaihofăn, la morții mă-sii. Ce păduri să vă dea, mă, dacă a fost 7 ANI de la aparitia legii, președinte de comisie de fond funciar și le-a dat altora, care n-au fost moșneni nici în vis? Stai bre, nea Liță, liniștit, că nu trăgeam pământ de pe matale, nu te mai răsuci, că te făcuse boier și-apoi ai apucat să guști și matale din aroganța aia dulce, de a-ți trăda creatorul! Deci, cum să vi le dea, pocnește din bici, se dă de 3 ori peste cap și gata? Proști mai sunt unii, și drama e că ăia au drept de vot!
           Săptămâna asta comentăm programele pe larg, acum avem altă treabă.
...
          A fost lansare la ALDE. Opaaa, parcă zisesem că nu pomenesc de dumnealor, că s-a supărat domnul președinte pe mine. Uite că ne-am lămurit vineri, nu el s-a supărat, ci locotenenții dumnealui. Aici aveți o problemă toți candidații, vedeți dumneavoastră, cei care vă sunt aproape (din prea diferite motive), simt nevoia să vină cu păreri personale, care se pun câteodată de-a curmezișul planurilor dumneavoastră. Invitată la prezentarea candidaților, mă gătesc și mă duc. Multe, foarte multe de spus. Supără-se orșcine, le spunem.
          Oamenii au muncit la organizare, la aranjarea sălii (o recomandare: niciodată, dar niciodată să nu mai puneți fețe de masă la ședințe și întruniri de genul acesta; cu atât mai puțin din atlaz sau serj).
         De la ora 14: 30 la 15:45, când a început ploaia, oamenii au stat afară. Invitatul special s-a lăsat așteptat două ore. Nu se face așa ceva, indiferent la ce nivel te afli. Vii aici să ceri voturi, vii la timp. În sală ne-am așezat regulamentar: membrii și susținătorii mai în față, iar noi, presa, paparazzi, sifonarii și spionii celorlalte partide, în gratenele din  spate. Cei care aveau telefoanele și reportofoanele pe înregistrare, n-aveau nici un stres că vin ăia de la SPP cu bruiantele prin sală. Fiindcă ne foiam și mai făceam aroganțe, a venit și-n fața noastră un domn bine, cu sacou reiat, dar nu i-a bâzâit deloc deflow-ul, semn că mai avem și noi la Nehoiu aparate performante.
           Maestrul de ceremonii s-a descurcat destul de bine, cu două observații, totuși:
          1. Când aveți de prezentat persoane care activează în mai multe domenii ale vieții sociale și politice, începeți cu funcția de demnitate în stat. Numele complet, funcțiile în ordinea descrescătoare a importanței.
          2. Înainte de a intra invitatul în sală, rugați publicul să închidă telefoanele. Este incredibil cât de nesimțiți putem fi noi, publicul! Cât ne poate lipsi cultura spectacolului și a spațiului public! A trebuit să spună Tăriceanu la microfon că ne roagă să închidem telefoanele și după 10 minute încă mai sunau prin sală. Mi-a fost mie rușine de rușinea nesimțiților care rânjeau vinovat când le sunau zmarfoanele! Și mai vrem spectacole la Nehoiu!
          Dezamăgire și din partea domnului președinte Manea, candidat al ALDE. Mă așteptam ca în cuvântul domniei sale să amintească faptul că în prezent este consilier local și să ne facă un rezumat al activității pe acest mandat, gen: uitați, eu am fost prezent la 200 de ședințe, am avut 30 inițiative, dintre care 40 mi-au fost respinse (cu documente în faţă) .Cutare lucru e meritul meu, cutare lucru mi-a fost împiedicat, cutare lucru mi-a fost înlesnit. Asta voiam să aud, pentru că lumea trebuie să știe ce ați făcut în mandatul ăsta.
          Dar, nu, am auzit doar că imobilul Casa de cultură stă să pice la pământ din cauza fostei și... actualei adminstrații. Domnule, nu vă fie cu bănat, dar cine v-a făcut speechul a uitat că sunteți în actuala administrație! Și știți precis din ce cauză nu se repară. Sau nu ştiţi.
          Colac peste pupăză, domnul președinte al senatului face ochii roată prin sală și zice tot că e nasoală și nimănui nu-i pasă de ea. Fac bube pe scărița urechii, dacă mai aud că muriți de grija Casei de cultură.
         Omul are niște merite, pe mandatul lui de prim-ministru a trimis  bani p-aici pe la noi, dar era bine să vină cu niște extrase din arhivă, care să conțină toate obiectivele pe care le-a finanțat, cu ocazia căror ordonanțe de urgență, căci nu sunt puține, este adevărat. Și le numea coerent pe toate. Așa, le-a înghesuit în niște categorii generice. A fost emoținant momentul în care  nu a fost sigur că hănia aia cât Statuia Libertății, din fața Casei de cultură, e biserică sau catedrală.
          Nu pliante la ușă, nu obiective clare, în afară de igiena orașului și Casa de cultură. S-au încercat niște vociferări la auzul declarației că pe vremea lui a dublat pensiile, dar au fost acoperite şi,  în general, lumea a stat liniștită. A lipsit zvâcul, entuziasmul. A, și încă ceva: la primire, e musai să stea candidatul în fața ușii și să-i întâmpine pe oameni. E semn de mare respect. Iar dacă ați invitat autoritatea publică, din perspectiva vizitei unui demnitar de stat, nu îl întoarceți de la ușă, venea cu banderola de primar, nu cu steagul PSD. Și este administratorul acelui imbobil, răspunde de siguranța oaspetelui dumneavoastră. Aveți un minus, domnule Manea, căci l-ați invitat pe Milea ca să-l alungați apoi. În rest, aveți o campanie ok!
...
         Duminică. Piață. Eșarfe galbene. PNL.
        Au reținut treaba cu conștiința mulțimii care influențează conștiința individului. Ca de fiecare dată, sunt atenți la niște gesturi, vorbe, zâmbesc, sunt politicoși, conciși, direcți. Nu pierd timpul cu bălăceli. Am primit o eșarfă, nu are însemne electorale, nu vă mai agitați! Mi-a plăcut materialul și am rugat staful să-mi dea și mie una. Aici am apreciat de fapt gestul încadrat în conjunctura în care ne aflam. Cine a renunțat la ea și mi-a oferit-o, m-ar stropi în realitate cu benzină, dar, iată că totul se poate simula și disimula. Sau poate nu i-oi mai fi chiar așa de antipatică?! În fine, mi-a plăcut să am o amintire din campania asta, din toate am păstrat artefacte. Am tricou de la PSD, hanoracul cel meseriaș de la PD, tricou de la PNL 2012, șorț cu Lungu și Mocanu, șepcuță cu Băse, găleata lui Bâgiu... Păstrez afișe, pliante, materiale.
             Apreciez prezența soției candidatului Morărașu, care zâmbea și împărțea pliante tuturor, emoționată. Îmi plac femeile care își însoțesc bărbații în campanie. Chiar dacă politica nu e treaba lor, înțeleg că trebuie să fie lângă bărbații lor când au nevoie de sprijin. Bravo!
...
         Pe strada mea, dimineață, era un fluturaș de campanie mototolit lângă o pereche de ștrampi și o pereche de chiloți de damă; minimaliști. Cineva a avut pântecăraie de la vreo bere și nu s-a mai putut ține. Fluturașul i-a folosit...
...
        Am o pildă pentru final. Domnul Tăriceanu nu a amintit sau nu și-a amintit cine era primar atunci. Sunt ultima care ar considera că nu trebuie să i se facă vreo nedreptate respectivului fost primar, dar așa înțeleg din ce în ce mai bine mecanismele puterii. Profeția e asta:
        Ești pielea vacii, după ce nu mai ești!
        Pe cei din structurile centrale îi înteresează doar să scoată parlamentari din care să facă majoritate. Atât! Nu-i interesează cine iese primar.
        Am un sfat pentru cel care ieșiți primar: să nu vă intereseze cine  e la butoanele cu bani. Vă duceți frumos la ușa lui, scoateți căciula din cap și ziceți așa: bună ziua, eu sunt primar la Nehoiu și sunt sau nu sunt din tabăra matale, dar dacă vrei voturi la generale și la alelalte rânduri de alegeri, bagă niște bani pentru ce vreau eu să fac la mine-n sat, da? Că așa se fac voturile, dacă cetățeanul e mulțumit. Dacă nu e mulțumit, nu iei nici matale voturi de pe valea mea cea verde!

Corazón electorada

          Care n-ai fost ieri la prezentarea candidaților PSD, înseamnă că n-ai văzut ciocolată până-n '90, n-ai văzut filme cu Thalia după '90 și în toată viața n-ai văzut americani de-aproape.
          Frații mei, fratele mele, a fost lume multă, de ziceai că s-a mutat Brâul Maicii Domnului în Casa de cultură, pentru 2 ore.
         Nu puteam lipsi decât dacă primeam mandat de la procuror. De fapt, nu puteam sta nici măcar pe rândul doi, era musai să apar ca păduchele-n frunte, nu cumva să-mi scape vreo mișcare.
         Poa' sa se rupă cerul și pământu-n două, lansare ca asta nu s-a mai existat, neam! Cu intro crescendo, cu Pirații dinspre Caraibe, cu alea, cu alelalte...
         A fost emulație. Să fi fost vreo maximum doi care să nu se emuleze, că mai e și lume care n-are naturelul simțitor. În rest, prăpăd!
         La sfârșitul clipului de prezentare, în lista de consilieri județeni, coloana a treia, am avut o surpriză plăcută. Ia să vedem, o detectați? Da, domnul Banu.
         Doamnelor și domnilor, blues-ul domnișoarelor!
         Vă ridicați și invitați pe cine doriți. Dacă nu sunt pe placul dumneavoastră, aveți opțiuni destule, pe la alte baluri, de la domni cu smoking și ștaif, la sămânțari cu ”maieu” și șlapi.

        

Sloganigrama alegerilor locale

              Bună seara, vă spunem de la pupitrul Relații cu publicul, al ICCLSEPSS / Institutul Cât de Cât Local de Statistică Electorală, Politică și Strategii cu de-a Sila!
              Suntem în măsură să vă comunicăm sloganurile pe care candidații le vor folosi în cursul acestei săptămâni de campanie:
              Ionuț Milea va avea sloganul:
              Din mijlocul naosului, în mijlocul haosului!
             Constantin Morărașu va avea sloganul:
             Ai un vot? Aruncă-l în benă!
             Al treilea slogan disponibil:
             ”Răul nu se uită!”
             Ah, stați așa, că nu avem decât doi candidați în prelucrare, mă scuzați, ăsta e pentru altă localitate!

Zece reguli de aur pentru un succes răzbucnitor

sau Decalogul Învingătorului

        Așa cum vă spuneam și singuri observați, trăim o campanie oareșcum eliptică de conținut. Dar, românul, pe lângă că s-a născut poet, la botez a primit și îndemânarea  în argumentarea absurdului, așa că ne descurcăm cu ce avem.
        Alegerile locale din 2012 ar trebui să reprezinte materie de examen pentru toate disciplinele la nivel superior, de la folclor autentic, filosofie, magie neagră, fisiune nucleară și pân la Paradoxul lui Russel.
        N-a existat ceva mai încărcat de real și fantastic, logic și absurd, toate la un loc. Pe însuși Kafka l-ar fi luat migrena galopantă. De ce?
        În primul rând pentru că NIMENI nu a crezut cu adevărat în victoria lui Lungu. Hai s-o lăsăm jos, că măcăne, cei care pretindem că am stat cu succesu-n glandă cât a durat campania! Când a anunțat candidatura, Lungu avea șanse cam câte aș avea eu la olimpiada de limbă coreeană, dacă m-aș înscrie mâine. Încet-încet, s-a conturat o falie care devenea din ce în ce mai consistentă, dar niciodată atât de consistentă, încât să garanteze victoria. A avut o echipă în care munceau de rupeau doar vreo 3 inși, în rest, mirosea frumos a mentă în aer... Culmea e că ăia trei erau contestați, sabotați, marginalizați, exact ca-n toate domeniile; exact ca-n viață. Ăia au muncit să tragă o mulțime jumate inertă, dar care mulțime, vă amintiți, la un moment dat a umplut asfaltul, ca un dragon roșu, de la trecerea de pietoni din fața farmaciei și pân la locuința Nogy, în piață. Ăla a fost momentul în care nehoienii au prins curaj, au simțit că se poate. Mulțimea face și desface totul pe lumea asta, de la Gustave le Bon citire. În interiorul mulțimii, totul devine gregar și soarta e decisă.
        De la ultima duminică de dinaintea alegerilor, totul a început să se desfacă, bucăți-bucăți, și să se refacă o altă structură. Ca-n cântecelul ăla cvasi-sinistru din copilăria noastră: ”Podul de piatră...”. 
        Despre asta e vorba, influența conștiinței mulțimii asupra conștiinței individului. Nu a fost vorba nici de drumul lui Mocanu, nici de vânzarea-cumpărarea de membri, nici de ulei și zahăr. A fost efectul mulțimii. Un monobloc care a strivit.
        Desigur, ne amintim diferența de aproximativ 300 voturi dintre învingător și învins, dar, raportate la forțele de care cei doi candidați au dispus, cele 300 voturi au părut 3000, și, cu cât ar fi fost diferența mai mică, cu atât ar fi fost victoria mai răsunătoare. O invers-proporționalitate de ordin psihologic.
        Ei, bine, această mică diferență a avut proprietăți uterine, ca să zic așa, adică și-a mărit volumul de zeci de ori, în chiar noaptea alegerilor. La miezul nopții, când toți cei din tabăra câștigătoului ne adunam pe esplanada din fața hanului, n-am avut loc la pupăciuni și felicitări, de cine credeți? Exact, de suținătorii celui învins. L-au pupat pe Lungu, de l-au albit, toți susținătorii celuilalt.
Stăteam într-n colț cu un prieten și constatam, scârbită, cât durează demnitatea unora. De la biroul învinsului, unde stătuseră pregătiți să îl felicite, și până la tabăra învingătorului. Doar trecuseră strada. Ăla a fost momentul în care mi-am promis să nu mai exult vreodată la succesul cuiva. Tot din acel moment, hormonul ăla atât de dulce, specific puterii, a început să secrete. Nimeni nu scapă. Nu există luciditate în puterosferă. Puterea e ceva fermecător,  ca și cântecul sirenelor.
        Așadar, după 3 ore de la închiderea urnelor, Lungu câștigase cu aprox. 200%.
        ...
        Iată regulile elementare, pe care trebuie să le îndepliniți ca să căștigați cu acest procent absolut miraculos, care vindecă orice orgoliu, mai ceva ca ierburile din Tibet:
           1. Aveți încredere orbească în cei din echipa voastră, care-și fac de lucru de câte ori trebuie să mergeți în campanie prin sate și cartiere și explică absența cu diverse motive. Ați observat că nu sunteți chiar toți, da? Ei, bine, ăia o ard la două capete, e veche și deja patentată manevra.
           2. Bazați-vă pe cei care pretind că e mai bine să fie în eșalonul doi, să vină din urmă, chipurile. Vax albina, crema puca! Care nu e cu voi, e cu altul.
           3. Promiteți tuturor că distrugeți, dați afară oamenii, refaceți schema administrativă, veniți voi cu forțe noi și cărnuri proaspete! Chestia asta e periculoasă, oamenii rețin intențiile negative și le ridică la scara tuturor acțiunilor voastre.
           4. Pompați ajutoare considerabile la câte o familie numeroasă, care v-ar aduce voturi în principiu. În realitate, toți vecinii, de invidie, vor merge pe celălalt candidat. Ca să fie treaba mai bine făcută, tocmai familia ajutată va vota cu celălalt. Aici am avut studiu de caz la mine pe stradă. Un candidat îi oferea lemne unei vecine, iar ea stătea cu ceșcuțele de cafea din vitrină, pline cu pozele celuilalt. Așa e-n dragoste și-n război.
           5. Recrutați mebri plecați recent din alt partid, dacă se poate traseiști de carieră. Sunt prețioși cei care pretind că dețin secrete și informații de la celălalt candidat. Cu ei, veți merge la sigur. De râpă.
           6. Săpați-vă groapa, unul, altuia, în interiorul partidului. E cea mai veche metodă de a aduce voturi. Celuilalt.
           7. Privații. Ah, investitorii privați, cei pe care credeți că-i intimidați și-i lăsați să înțeleagă că nu le va fi bine după ce veți ajunge primar, sau cei cărora le promiteți că vor fi tatalor în domeniu, vor deține monopol... Ăștia au o ligă a lor, neoficială dar simțibilă, le place să se știe că zona privată e a lor, nu a voastră. Și au dreptate.
           8. Mai există o ligă, ceva mai strânsă decât cea a investitorilor privați. Dac-ați zis de ei nasoale cu #ucigăltoaca, v-ați ras! Nu vă jucați cu influența lor, fiindcă ei nu concentrează mulțimi adunate cu arcanul sau din obligație, la ei nu merge lumea adunată cu tabelul nominal ca la căminul cultural, așa că, faceți-vă cruce, scuipați-vă-n sân...
           9. Cumpărați zvonuri și informații despre celălalt candidat, vedeți că sunt unii veșnic dispuși ca pentru 50 lei să vă spună și cîte straturi are hârtia igienică pe care o folosește. Dacă negustorul e din primărie, e mai bine! Dacă are și ștate vechi în tipul ăsta de negustorie, e perfect! Mergeți la sigur, sunteți mai aproape de câștig cu câțiva pași. Și cu niște bani aruncați pe vrăjeli.
           Ajung nouă reguli. Ultima e opțională, voi veți ști ce să faceți cu ea.

           10. Aveți familii? Ieșiți cu ele de-a dreapta și de-a stânga, nu sunteți doar niște pătrățele roșii sau galbene pictate cu un logo sau însemn electoral, sunteți oameni cuprinși pe de-a-ntregul în comunitate! Arătați-vă lumii așa cum sunteți!

          Mâine vă repartizez sloganurile, azi e suficient.

Pâș, pâș, suntem în campanie!

          Frenezie mare, la debutul campaniei electorale! E un fel de prohod mai elastic, la modul că nu se dă ocol doar bisericii, ci întregului oraș. Nu tu vuvuzele, nu tu porta-voce, nu bannere, nu steaguri, nu brichete, nu pixuri, nu tocitori, nu găleți, nu pelerine.
Vorba românului, c'est un grande bataille de jeux, frate!
          Azi, la piață, nu tu un șorț, nu sacoșă, nu basma, nu mușama. M-am simțit ofensată. Eu, care-s veșnic pusă pe căpătuială și nimica ca pomana nu-i, m-am trezit că trebuie să-mi cumpăr sacoșă. E prima oară când mi se întâmplă așa ceva în campanie și sunt șocată. La ce bătaia dracului e pe funcția de primar, ar fi trebuit să se dea șorțuri de șantung și fețe de masă din Damasc. În afară de domnu Manea, care-a mai scăpat câte-o prescure, pe ici, pe colo, pân-acum, unu n-ați dat o eugenie. Nu e frumos, că a fost Duminica Tomii, azi se face milostenie.
Eh, unde sunt vremurile alea când se dădea, de la un plic de bicarbonat, pân la materiale de casă?! Bre, nea Liță, odihni-te-ar Dumnezeu, ce adevărăciune de masă ai dat într-o campanie, de ziua matale, care pica peste vreo 5 luni, da n-are importanță, că mare boier ai fost, de-aia te-a plâns tot satul! Să nu mă mai duc eu cu Cristi Grigore pe stadion și să ne dea afară gealații, pardon, forțele de ordine? Că fluierasem în biserică, da'  ne-am dus și noi, na, ca un vicepreședinte cu secretara lui, s-o vedem pe Panda Madam. Totul e amintire...
          Apropo, m-am luat cu introducțiunea și am uitat să vă spun că am avut o viziune în care mi s-a arătat o tanti, palidă, slabă, serafică, cred că era sfântă sau ceva, semăna cu Paraschiva din profil, și a zis că anul ăsta, alegerile sunt sub semnul lui M. Circumspectă, am întrebat-o dacă e urare sau înjurătură, na, suntem la curent cu dicționarele alternative suburbane, dar a zis că nu, primar va fi unul cu litera M. Pe modelul  ”cei patru evangheliști erau trei, Luca și Matei”, am ales să dezbat la scara blogului campania M-urilor, și, dintre cei trei,  aleg doi pe care eu îi consider cu toate lecțiile la zi, cu programe, echipe, propuneri de candidați, cu o anumită densitate a ideilor și soluțiilor pentru orașul ăsta:
          Milea și Morărașu, cu cele două echipe în spate, PSD și PNL.
          Uite-așa, vor fi doar doi, pentru că nu suport geometria în nimic, nici în politică, nici în amor, nici în prietenie, nici în dușmănie. Deci, fără figuri. Unul va fi într-un punct al dreptei și celălalt va fi într-un alt punct  al dreptei; de fapt, al stângii.
          Sunt convinsă că domnul Manea nu se va supăra că nu apare în secțiunea ”alegem de-a-n blogulea”, ba chiar va fi mulțumit și își va vedea liniștit de campanie. Mai sunt convinsă și de faptul că nu s-a supărat prea tare că l-am corectat, am făcut-o cu bunăvoință. Dacă am sărit calul, vă rog să mă scuzați și transmiteți-i domnului învățător care s-a veselit la citirea articolului în care eu eram prezentată ca o depravată, că în limba română nu există cuvântul ”aibe”. O fi vreo firmă care tricotează șosete flaușate pe vapor, dar nu conjunctivul prezent III al lui ”a avea”.
          Revenim la candidații Milea și Morărașu.
          Domnilor, dimpreună cu echipele dvs, dacă aveți ceva să ne spuneți, ca să transmitem cuviincios la public, vă stăm la dispoziție.
          Am urmărit cu atenție sloganurile dumneavoatră; atent alese, ca să nu dați greș. Mergeau și un pic mai curajoase.
          La domnul Milea a făcut tipograful o giumbușlucărie, l-a luat valul, dar trecem cu vederea.        Apreciem că ați mers pe trendul  #unițsalvăm, e bine, atinge zona online și le reamintește cetățenilor că am ratat ultimul restart.
          La domnul Morărașu se simte o influență umanistă, a punctat fix pe latura asta. Apropo, mi-a plăcut sloganul domnului Ovidiu Anghel, a prins segmentul 40-70 la fix!
         Să n-aud vorbe-n târg, nu am nici cea mai mică contribuție la vreunul dintre ele. Sunt 2 candidați într-un județ din Muntenia care au acceptat sloganurile mele, pentru că au inițiat un concurs și mie mi-a plăcut să mă bag cu sugestii. Vi le spun după alegeri.
         Domnilor, ce să vă zic, la mine pe blog veți avea alte sloganuri, așa e treaba p-aici, promit că o să vă-mpăcați cu ele.
         Mâine le veți afla, dimpreună cu Decalogul Învingătorului, sau cum să faceți să câștigați cu 200%. Cum să nu se poată? Acum 4 ani s-a putut.
...
Serios, n-aveți nici o brichetă, nici un pix, un suvenir, ceva? Săracilor!

Despre lumina purtătoare de memorie

             Toată Săptămâna Mare stăteam în cimitirul din curtea bisericii, dregeam mormintele peste care mai trecuse încă o iarnă (rece cu rece nu se-nțelege). Pentru copiii de la țară, cel mai complex loc de joacă, răspunzând tuturor cerințelor, este cimitirul satului. Noi nu detectam nimic sinistru, fantome nu existau decât în Scoția, așa că cimitirul era raiul, pentru orice fel de joc. Liniște, cazemate strategice, obstacole, logistică berechet. Nu distrugeam nimic, dealtfel părintele Sturzoiu era geană pe noi. El, ciudat, mergea la biserică în fiecare zi, până după-amiaza, ca la orice serviciu. Lucra mult, scria la masa de piatră de sub teiul din curtea bisericii. Nu ne-a izgonit niciodată, nu ne-a certat niciodată, nici când mai nimeream călimara cu mingea...

              Încercam să nu zicem prostii, ocoleam cuvântul drac cât puteam, deși nu prea puteam. Maximum de aroganță era când jucam : la popa în poartă, e o pisică moartă...

             Mormintele la țară se delimitau cu pietre rotunde, cărate de la gârlă, pe care apoi le spoiam cu var alb. Mutam flori de la un mormânt la altul, după bunul plac și după trebuință, acolo nu se considera furat, era un fel de proprietate colectivă. Toată lumea avea aceleași flori. Mai venea câte o cucoană fițoasă, de la oraș, cu flori deosebite pentru răposații ei, dar se mențineau deosebite doar un sezon, pe urmă deveneau comune.

             Părintele Sturzoiu nu râdea sonor sau cu gura deschisă, niciodată, dar zâmbea frumos și, când zâmbea, își scotea ochelarii. Pe nimeni altcineva n-am mai văzut să facă gestul ăsta.

             După ce terminam de spoit pietrele pe la mormintele noastre, părintele ne lua cu el prin cimitir și ne arăta câte un mormânt special:

            - Uitați, aici e Mădălina, o fetiță de 6 ani... Aici e un băiețel, Dudu...

Crucile abia li se mai vedeau dintre buruieni. Nu mai aveau pe nimeni în sat, părinții se mutaseră la oraș. Ne organizam imediat și le făceam în câteva ceasuri niște morminte, brici! Erau ca și prietenii noștri, parcă ne-am fi cunoscut. Peste povestea spusă de părintele, mai adăugam noi câte ceva.

Seara Prohodului era cea mai frumoasă, era a noastră, a copiilor, ne băgam pe sub Sfântul Epitaf de zeci de ori. Băieții se mai uitau pe sub fustele babelor, noi le mai picuram ceară pe batic, chestii din astea liturgice.

            Noaptea Învierii era mult prea solemnă pentru noi, nu ne prea dădeam în vânt după ea. Trebuia să port rochie și să stau cuminte 4 ceasuri. Dar momentul în care părintele Sturzoiu ieșea în fața bisericii și ne chema să luăm Lumină, era absolutul vacanței de Paște. Avea o lumânare groasă, de o culoare pământie, bujori albi și roșii legați pe ea, și toți treceam și ne aprindeam lumânările de la el. Toți. Avea o răbdare de pământ.

           Ah, nu, nu-și aducea lumina de la Ierusalim,cu charterul. O aprindea el, în Altar, căci asta era misinea lui, să ia lumină din lumină.

           Slavă Domnului că nu ne-a spus niciodată la slujba de Înviere că masa luminii în repaus este zero și că e purtătoare de memorie, modificându-și astfel, masa. Pentru asta existau profesorii de fizică, pe care, recunosc, nu i-am iubit ca pe părintele Dumitru Sturzoiu.

            ...

           Deși, despre asta este Învierea, despre lumina purtătoare de memorie...