




"Dacă nu dormi, nu ştii cum e să te trezești” - Lecteriţa (filozoafă peripateticist-poptămăşistă)






mi aud vorbe că am înclinat eu obiectivul. Se văd muchiile Casei de cultură, deci nu are înclinare stânga. Nu, bradul e strîmb din creştere; de la jumatea tulpinii în sus, e liană.Are şi nişte contraforturi la tulpină pe unghiul de înclinare ( ai văzt, domnu arhitect, ce frumos vorbesc? Ca din cărţi!) Mă iau degeaba de arhitect, că la amplasare şi împopoţonare n-a fost el, au fost vreo alţi zece meşteri mari, calfe şi zidari. Treabă efectiv, nu făceau decât doi, nea Marcel şi ăla mic, electricianul, în rest frecau mălaiul p-acolo...Care o fi fost fizicianul care a descoperit că parul ăla rezemat de tulpină , împiedică definitiv căderea bradului? Raportat la înălţimea lui, parul e un fel de a cinşpea roată la căruţă. Unul stătea cu mâinile îndesate în buzunare, şi cu pelvisul aruncat înainte ca Nae Pistolaru, sigur la el se referea un comentator de-al meu de pe blog. Adevărat funcţionar cu atitudine. Atitudinea i-a rămas din era pre-administrativă, când înregistra performanţe şi făcea carieră în alt domeniu,dar tot în zona Casă de cultură. Acum... eu îmi prezint scuze celor care chiar au îngheţat muncind la pomul ăla caraghios, dar au muncit degeaba, aiurea!
l
bă-Ca-Zăpada nu mai e, că anul trecut a căzut o fetiţă cu ea, când a vrut s-o pupe. Avem în schimb tobogan, că e mai mare distracţia să se dea copkiii sub un an pe gerul ăsta, şi una bucată " căsuţa păpuşii" din plastic, în care încape un copil de 3 ani. M-ai rupt cu orăşelul! Dacă aveai bun-simţ, nu mai scoteai ororile astea afară. de remarcat reclama la drujbe, lângă castelul prinţesei, şi treptele necurăţate de zăpadă, unde se joacă stimaţii copii. Ruşine! Ai nepot isteţ, aflat la vârsta întrebărilor care încep cu : "de ce", nu ţi-e teamă că te întreabă de ce bradul e strâmb? Copiilor nu le plac lucrurile aiurea, ei ştiu despre brad că e etalon pentru verticalitate (drept ca bradul), că dacă zic erectibilitate, zici că sunt scabroasă, dar ăsta e termenul corect. De atâtea ori ţi-am zis că se pot face lucruri foarte frumoase fără risipă de bani, dar ţi se rupe basca ţie de bani, că ai de pe la sponsori pentru Sărbători. Agenţii comerciali şi administratorii de firme fac donaţii de Crăciun, pe care le adminsitrezi tu ca un bun gestionar de fonduri, adică pleci la cumpărături pentru copiii oraşului, flancat de două doamne, obligatoriu de la şcoală , care se schimbă cam la doi ani,desigur, şi nu uiţi , în treacăt, să le iei câte un cadou generos. Când zic generos nu mă refer la bomboane Poiana. Pentru noi, salariaţii, punga doldora de napolitane, biscuiţi, margarină Linco, paste făinoase, bomboane de pom şi nelipsita pungă de cafea, singura pentru care ne bucurăm.







că în 

ă: supa de apă cu ceapă verde.
farfurie cât mai estetic, desenezi cu legume, scrii idiograme... nu merge nici aşa.
două sau trei burţi, braţele pline, poponelul generos; Te înjuri de mamă, fumezi trei ţigări şi ieşi în oraş. Doctoriţa n-a uitat să spună că terapia pentru depresii la femei,e shoppingul. Bine, dar intri la NewYorker sau la Dada sau la Jolidon, şi nu prea gaseşti mărimea ta. Aşa că te îmbraci de la Big Mama.
l..."



uci, fără să fi părăsit încăperea. L-au păzit ăia, l-au percheziţionat, nici picior de sticlă, la el în atelier! Nici cană, nici pahar, nimic! El nu se ridica de la maşină,dar pleca în patru labe acasă. L-au dat afară într-un târziu, şi noul croitor descoperise ingineria: unul dintre sertarele maşinii de cusut era căptusit cu tablă galvanizată. lipit, cositorit, şi îl umplea cu vodca, cînd prindea ocazia. Din când în când se apleca deasupra sertarului, cu o aţă în gură, sau se făcea că rupe o aţă cu dinţii, dar el avea un furtunaş care ieşea 2 cm din sertar. După ce ţurcăia de 7-8 ori, era mausoleu.
ureţ. Nimeni n-are nici un folos de la mărul pădureţ. Tăticu l-a ţinut cât a trăit, că bătrînii nu taie pomi, da io n-aveam ce face cu el. Încurca locul". Până acasă am simţit cum mă desfac felii-felii... Era soi rău...
lasare din frână. Parfum! Apoi schimbarea dintr-a 2-a într-a 3-a. Am oprit iar motorul, frate, că am dus viteza de la 2 la 4, şi când a zbierat ăla la mine, am ridicat picioarele de pe pedale. S-a calmat şi mi-a strecurat printre dinţi: Aici eşti la condus, nu la f....t. Nu ridici picioarele simultan. Am comis o aroganţă şi i-am zis că nu mai e la curent cu poziţiile. E fumată aia cu picioarele ridicate. dacă află Şrec ce discuţii port cu instructorul, ne calcă, cu cilindrul compresor de la AND. Şi dupe 3 lecţii, zici că sunt TITI AUR al şoselelor. M-a scos pe DN 10. Mi-a căzut faţa. Dar culmea, imi place să merg pe drum adevărat. Nu puteţi să credeţi că în poligon m-am dus cu sticle umplute cu nisip. Am stat la grămada de nisip din faţa grădiniţei, o oră să umplu sticle. Se uitau copkiii pe geam ca la o stafie. Nu înţelegeau de ce le-am invadat locul de joacă. Instructorul şi-a făcut cruce... Nu s-aştepta să mă duc cu sticlele. dar alea din poligon erau deja terciuite, şi eu sunt o tipicară. A oftat şi mi-a zis
că urlă gospodina din mine. Iar Şrec a zis că voi fi o şoferiţă foarte tehnică , sau nu voi fi deloc. Încerc să mă abţin, dar nu pot. Trebuie să vă spun că am vrut să cumpăr jaloane adevărate, iniţial. Când eram în liceu şi mergem pe munte, la cabană pe Mălîia, eu aveam în rucsac ce nu-ţi trecea prin minte. Luam şi sticluţa de bronz de dat pe clapa sobei, pentru că o găseam ruginită, şi nu suportam...Mâine am iar lecţie de şofat. Cică trecem şi la treptele 4 şi 5 de viteză. Nu înţeleg de ce, că la examen, în oraş, nu cere nimeni treptele astea, iar eu, dacă iau carnetul, trec imediat pe maşinuţa mea cu cutie automată. Poate păţesc ca var-mea, care a dat examen fiind foarte bine pregătită, a rulat excepţional în oraş, l-a uimit pe poliţist, dar la final, i-a zis ăla să claxoneze, şi n-a ştiut unde e claxonul. Toată lumea ştie că e in mijlocul volanului. Ea nu l-a găsit!

Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.
Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părintii acestia ce oftează mereu.
Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are părinti, încă nu e pierdut,
Cine are părinti are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simti si ei stiu că-i asa
Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiintă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
REPETABILA POVARĂ
de Adrian Păunescu


u apă pe lângă. Şi era baba vai de capul ei, nici nu vedea, nici nu mai mergea bine, era contorsionată toată, n-avea copkii, n-avea pe nimeni, era singură ca şi cucul sud american. Şi citeşte stimatul coleg ancheta sărşită de el: "Bătrâna se află într-o stare avansată de degradare, atât materială cât şi ca sănătate.Albul ochilor e roşu şi emană un miros puternic de urină. Nu se poate deplasa şi la verificarea poziţiei stând în picioare, am constatat că are o înclinaţie de 90 de grade faţă de nivelul solului" Ne-a pierit oboseala, colegii mei s-au chinuit ca nebunii să nu izbucneasdcă în râs , iar piticul şi-a scos ochelarii, s-a uitat lung şi trist la colegul, şi l-a întrebat? Să înţeleg că baba e cocoşată? Slavă Domnului că nu ai dorit să foloseşti o figură de stil, că cine ştie ce dracu mai ziceai, că-şi rodea deştele de la picioare. Bravo prietene, eşti foarte eficient! Citeşte mai departe, că am o presimţire că astă seară ne distrăm. Şi oftează ăla lung, şi continuă cu o femeie care se opărise cu mămăligă. Şi zice: Cetăţeana prezintă arsuri de gradele doi şi trei, pe o 2o% din suprafaţa corpului, provocate de terci fierbinte de mămăligă, ea fiind în acel moment într-o stare avansată de ebrietate, astfel încât nu putea să stea în poziţie verticală perfectă. .......... Deci voi realizaţi că ăsta are complexul topometriei? Că el pe teren pleacă doar dacă are compas, stadie , teodolit, raportor...?


Mi-am amintit de o chestie haioasă, pe care am găsit-o pe saitul regretatului GEORGE PRUTEANU , faţă de care am avut un respect imens (Maestre, am scris SAIT !). Aseară am recitit-o, şi mi-am schimbat brusc starea de spirit. O dedic prietenului meu, Minotaurul, care cochetează discret cu filosofia( una proprie) ; sau, nu, filosofia cochetează discret cu el... Noroc că n-o s-o citească, el crede că blogăreala e o chestie juvenilă.