uşa de la intrare

marți, 12 iunie 2012

...Şi s-a făcut seară şi apoi s-a făcut dimineaţă. Şi a fost ziua întâi.

Duminică seara, puţin până la ceas de spirite călătoare.
Emoţii, tensiune, tâmple pocnind. Sosiseră rezultatele de la 5 secţii de votare. Conducea Corcodel. M-am întins în pat şi am încercat să mă concentrez pe finalul filmului Once Upon A Time In America. L-am văzut de 100 de ori, mi-l pun când am o anume stare. Şi au început veştile bune: încă două secţii de votare , încă una , apoi iar una de-a lui Corcodel, încă trei care strîng scorul. Mai erau două. Nu era semnal, acolo. Matematic, nu putea ieşi rău. Numai că nu toţi avem creiere matematice. În timp ce mă îmbrăcam să ies pe stradă, am auzit un răcnet ca la Mondialele de fotbal. Am încremenit, nu distingeam ce se strigă. Telefoanele sunau, iar în faţa primăriei, oamenii lui Corcodel erau împietriţi. Am ieşit în papuci, m-am întîlnit cu valul roşu, scandau victoria lui Lungu. Mi s-a părut că strada are 3 km, nu mai ajungeam în capătul ei.
N-am ştiut să mă comport în mijlocul câştigătorilor. M-am întors acasă, pentru un sfert de oră, ca să plâng. Să plâng toate umilinţele şi toate provocările la care a trebuit să ţin capul sus şi să strâng din dinţi, să le fac faţă şi, uneori, să par că le strivesc. Nimic nu ştiţi, niciunul dintre cei care aţi crezut că sunt nebună şi că n-am eu loc de Corcodelul vostru! Nimic nu ştiţi şi sper să nu mai comentaţi vreodată, vreo fofâlcă gângavă, sau vreun bălălău trist.
Toată lumea s-a aşteptat să-i transmit ceva lui Corcodel, în noaptea aia. Nu i-am transmis. Pentru că nu mai e interesant pentru mine. Nu mai există. Nu mai există nici pentru mulţi dintre oamenii lui. Erau înaintea mea, la petrecerea din centru, să-l felicite pe Florin. Iar ieri, trei doamne salariate ale primăriei vorbeau destul de sonor, să le aud eu. Una, venită cu pluta la primărie, angajată prin telefon doar pentru că e sora unui fost demnitar judeţean, repeta obsesiv:
"Credea că nu are contracandidat care să-l bată? Uite că a avut! "
Bravo, Corcodele, ăştia te dau primii de gard! Ăştia de-ai umplut primăria cu ei prin hornul sobei, nu pe uşă.
Mi-a fost milă, pentru o clipă. Înseamnă că sunt mai mult măgureancă de-a mamei, decât unguroaică de-a lu' tata.
M-am pus în pielea lui, în minutul acela. Nu mi-a plăcut ce am simţit. A căzut în culmea gloriei, nu în prag de carieră. Noroc că a trecut repede minutul...
Am făcut un sondaj, cu vestitul meu Institut PROSOP. Am întrebat 100 de persoane ce-i reproşează lui Corcodel, ca persoană. Că n-a făcut nimic, asta e altă poveste.
Nu pot să vă dau marja de eroare, căci toţi pretindeau că au votat cu Lungu, deci ar rezulta că Lungu a ieşit primar cu unanimitate de voturi.
Dar:
- 64 % au spus că-i reproşează faptul că le-a permis, ba chiar i-a încurajat pe salariaţi şi pe nişte gardieni publici să facă legea în sate şi să le vorbească foarte urât cetăţenilor în primărie.
Numele cele mai vehiculate, la categoria nesimţire şi tupeu sunt:
Stoichiţa , Fieraru , Ciupic (cel de pe Vale,nu cel de la Lunca Priporului) şi Frăţilă.
Eu aş fi avut (şi) alte nominalizări, dar, e sondajul străzii şi n-am întrebat oameni din toate satele, ci doar ce am prins prin centru, prin staţia de autobuz...
Aceşti primari de sate, învestiţi cu acest titlu de către Corcodel, n-aveau, micuţii ,nici o jenă că în faţa lor erau ditamai oamenii, în timp ce ei frecau carâmbi de ghete de ofiţer şi credeau că-s contraamirali.
Mi-aduc aminte cât am boscorodit Shrekul, că i-a permis unuia să-l ia peste cozoroc: "Zi repede ,ce vrei, că am treabă!" Era să-l bat pe Shrek, că l-a lăsat nepocnit.
Vai de capul tău, bă, amărâtule, că te-a adus domnul Posea plocon primarului, erai un coate-foarte-goale, frecai menta generos, şi ai ajuns tu să-ţi ştergi mucii cu oameni care au un background, au făcut dracului ceva în viaţa asta. Toată frustrarea ta că nu poţi fi bărbat în casă, ţi-o verşi pe alţii. Cum drac' să fii bărbat, dacă până şi înmatricularea la maşină are întâi iniţiala numelui de fată al nevestii, şi după aia, p-a ta!
Dădeai bună ziua scrâşnind, sau aşteptai să ţi se dea. Ţi s-a dat! Ai frigiderul plin, cred!
Pe colonel nu-l mai pomenesc, cum făcea el vocalize să s-audă prin toată curtea primăriei ce prerogative ţepene avea. Şi nu mai fac nominalizări, deşi ar mai fi şi domnul acela, ceferistul, care avea chei de acces în casa de cultură, în primărie, ca la el acasă, şi făcea şi ăla nişte balet clasic cu salariaţii primăriei şi cu oamenii prin sat.
Mi-ar plăcea să se facă referendum pentru ei, ca să vadă şi Corcodel cât de mult a greşit când le-a dat libertatea să se şteargă la fund cu lumea.
- 19% din repondenţi reproşează primarului relaţia extraconjugală, care, chiar dacă nu poate fi demonstrată, nici nu a fost dezminţită. I-a plăcut să fie bârfit, s-a simţit bine ca zmeu, dar femeile care empatizau cu soţia lui, femeile serioase l-au descalificat. Degeaba a fost ţinută în umbră aleasa, în ultimele luni, tocmai acest lucru a întărit bănuielile. Dacă era inteligent, separa lucrurile, este posibil.
- 10% reproşează aroganţa lui din ultimii ani, faptul că tot timpul era cu telefonul la ureche şi se urca în maşină de la scara primăriei, fără să stea de vorbă cu oamenii.
- 7% l-au sancţionat pentru gestul lui si-al viceprimăriţei, din săptămâna alegerilor, când ea a lovit fata candidatului Lungu, iar el a avut nişte comentarii nedemne de un primar. Aici a fost greşeala decisivă. Tinerii şi-au schimbat imediat votul.
Ca o concluzie personală, votul de la secţiile centru 1 si 2 mi s-a părut efectul chermezelor de la cantină. 500 de inşi , de preferinţă pensionari,au fost chemaţi la pilaf şi la ciorbă, li s-a pupat mâna la uşă, li s-au trimis cadouri acasă şi l-au votat în proporţie destul de mare.
Era gata să mai avem 4 ani de batjocură, din cauza celor care au luat ajutoare sociale, cărucioare de lemne şi nişte bani de medicamente, de la el.
Dar, tinerii au salvat scorul.
Nu mai e nimic de spus, probabil noul primar va începe cu vreun audit, ceva, şi apoi să se ia de treabă. Pleacă cu un punctaj mare, pentru că este cel care a demolat mitul Corcodel, cu o echipă fantastică. E oleac' de Leonidas , recunoaşteţi!
Mi-a părut rău pentru Mocanu, rău de tot. Eu cred că o să mai auzim de el, feelingul meu funcţionează, la fel şi surprizele în politică.
Am uitat să-l întreb pe domnul preşedinte de Circumscripţie, de ce nu au fost listele de alegători la intrarea în secţiile de votare. Oamenii lui Corcodel au avut un răspuns, desigur, obraznic: N-au mai fost bani pentru printat.
Hai, sictir!

Declar închise alegerile locale la Nehoiu, cu următoarea concluzie:
Nehoienii AU VRUT SCHIMBARE, indiferent cât s-a "muncit" împotriva ei.