My name is Dr. Lecter , not Dr. Oetker !!!

Gata, s-a terminat cu bunul simţ, şi cu ştacheta ţinută la un anumit nivel! In seara asta am chef să cobor mult sub demnitatea mea şi să fac nişte precizări, pe care, mâine, la Bambuu , o să le şi multiplic. Am o eficacitate în domeniu, mai ceva ca aparatura Canon.
Încerc să fiu coerentă, da?
Am un mesaj pentru cineva care are o părere foarte bună despre ea însăşi , deşi pronumele personal "ea" este discutabil...
Creatura este de la mine din oraş, din Nehoiu, îmi place să precizez asta, pentru că apare repede la căutarea gugăl.
Are nume de bărbat aflat într-o perpetuă pubertate...
Deţine un fel de funcţie de conducere a nimanui şi a nimic, pentru că forma de organizare în care lucrează ea a dispărut de mult.
Are 1,20 m înălţime, şi dacă se urcă pe nişte toace de 10, are 1,30 , dar merge ca pasărea flamingo; nu elegant, ci îndoit din genunchi. Îmi cer politicos iertare de la pasăre, pentru că am jignit-o.
Are pantalonii foarte lungi, acoperă complet încălţămintea, şi mătură cu ei pe jos, crezând că tocmai ce îşi acoperă defectul.
Se prezintă sub forma unui pigmeu bălan şi păros (mustăţi, barbă, perciuni şi...... ăăăă,gurile rele spun că are şi un căpiţoi de... şi arată ca dracu la plajă).
Pigmeul a aterizal în casa în care am locuit eu cu Shrek, tocmai la un chef la care eu lipseam motivat, adica nu e genul meu de anturaj şi de manifestare. Să fiu ceva mai explicită, Shrek, ca toţi băieţii, a tras un chef pijama party; chef cu "căzături" băloase şi păroase.
Şi pigmeul androgin, se face muci, şi se culcă în patul în care dorm eu, în lenjeria mea care miroase minunat, si mustăcioasa bălană se laudă a doua zi la tot târgul, în special în cloaca ei de curve parazite , că a petrecut bine fără mine acasă, ca pe vremuri, şi a precizat cu răutate că mi-a dat de lucru pentru a doua zi, când intru eu în scenă cu mopul şi cu CIF-ul. M-a lăudat scroafa, cică sunt meticuloasă, şi având în vedere că în casa aia mai am doar un şorţ şi o pereche de papuci, se deduce care e rolul meu acolo.
Ştiţi de ce nu-l acuz pe Srek? Pentru că ţin la el; şi ştiu că a fost o nebunie pe care şi-o dorea, îi lipsea viaţa lui dinainte....
Dar vaca!!!! Vreau să înfrunte cu... bărbăţie adevărul despre ea, pentru că am s-o luminez eu, urmaşa lu Freud: Feţiţă , eşti conştientă, sper, în imensa ta frustrare, că NICI UN EXEMPLAR MASCULIN APARŢINÂND VREUNEI SPECII AFLATE PE SCARA EVOLUŢIEI, DE LA PARAMECI ÎNCOACE, NU ŢI-AR TRAGE-O, DACA N-AR FI SUFICIENT DE BEAT!!!! Nu se uită nici dracu la tine, eşti bună doar de bufon la chefuri, că eşti caraghioasă când eşti beată, şi jalnică trează! N-am nici un pic de răutate, sunt doar foarte crudă acum , pentru că mi-ai spurcat teritoriul şi o să am grijă să te râdă mâine şi câinii, pentru că ai simţit nevoia să te lauzi, ca să mă răneşti pe mine. Ţi-a scăpat un detaliu din vedere: Nimeni nu rămâne fără răsplată dacă mă jigneşte pe mine! Nimeni! pentru că în urma mea nu flegmează nimeni, cînd merg pe stradă. Sunt o persoană fparte antipatică şi colţoasă, dar nu sunt otreapa nimănui, drosofilă ce esti , cu ochi roşii, compuşi!
Să nu dea dracu să-mi apari în faţă, că joc bowling cu tine, pe DN 10! Cu tine şi cu toate secăturile care-mi ţineţi mie socoteală, şi vă insinuaţi ca nişte ciuperci puturoase şi canceroase, peste tot, şi încercaţi din toate puterile să distrugeţi toată dragostea şi înţelegerea cu care se construieşte o relaţie !
Îmi cer iertare şi de la maimuţa din fotografie, că i-am asociat imaginea cu mustăcioasa.
Îmi cer iertare şi de la cititorii blogului meu, că mi-am suit poalele în cap, promit că nu se va repeta!

TOPOGRAFIE MEDICALĂ SAU MEDICINĂ TOPOGRAFICĂ

2002 , februarie. Se punea în aplicare cea mai idioată dintre legile pe care statul român, prin structura sa perfectă, numită Parlament , le-a adoptat vreodată: Legea venitului minim garantat, vestita "416" . De ce o consider idioată? Pentru că ea a permis tuturor putorilor parazite să încaseze bani frumoşi de la primărie, stând bine-mersi cu cracii în sus acasă. Sigur că legea prevede şi nişte zile de muncă în folosul comunităţii, dar, numai amărâţii şi obidiţii le prestează; şmecherii şi ştecherii şi metresele, nu. Cel puţin, la mine la Nehoiu, e o serie de putorelniţe smăcuite şi aranjate, luxoase şi botoase, care, de ani de zile ridică de la casieria primăriei bani, pe motiv că nu realizează venituri.... O altă categorie, e cea a junelor pline de coşuri şi neepilate de astă vară, cu fustele de-o palmă si cu ţâţele pe dinafara bluzei , care sunt sunt fete de cabinet. Eeee, al cui cabinet? Ghiciţi din 3 încercări!Nu le scoţi de la pitic din secretariat, nici dacă dai cu picamerul. Să nu îndrăzniţi vreunul să ziceţi că sunt geloasă pe frumuseţea şi pe tinereţea lor, că io la patrujdoi de ani mă ţin suficient de bine ca să nu oftez după nurii lor. Şi, Slavă Domnului, am purtat minijupe de n-am avut o fustă-ntregă în tot şifonierul, dar nu mă îmbrăcam aşa ca să prind lotul vreun sex scurt prin maşina de pompieri, sau să mă pipăie toţi lipicioşii. Aveam un stil , dintotdeauna l-am avut, uşor neconformist, puternic personalizat, eram eu însămi. Aşaaaaa, şi era vorba de Legea 416 , care le-a permis unor răţuşte ciocoase să-şi ia câte o pereche de ştrampi Adesgo şi câte-o bluză de la Licuţa, din banii bugetului local. Deci vine legea, piticul sună adunarea (era şi atunci primar, şi o să fie până la apocalipsă, că p-ăsta nu-l dă nici dracu jos), şi toată lumea din primărie purcede în echipe de câte doi, la anchete sociale. De când lucrez în primăria aia, de douăj de ani, nu am trăit perioadă mai frumasă! Mi s-au repartizat 4 sate, cele mai grele, şi aveam de completat nişte formulare la care nu era musai să vii cu cine ştie ce formulări, dar, cum am o obsesie cu redactarea unui text, mai ales care urmează să fie validat, aprobat, le completam ca la carte. De-aia îmi şi dădea piticul cele mai grele cazuri, că nu trebuia să mi le mai corecteze. Şi trebuia să faci o oarecare descriere despre situaţia materială a celui care solicita ajutor social, starea medicală, etc-uri. Doamne, ce mişto era prin sat! cafele, omlete cu carne de la borcan,murături, nenorociri, vin, afinată, mămăligi... o duceam boiereşte! Să trăiască nea Burghiu de la Bâsca, cu nevasta sa Zoia! Cei mai ospitalieri oameni din lume!
Seara ne adunam la primărie şi discutam fiecare caz în parte. Deşi piticul nu mă înghiţea nici cu apă, cu mine termina cel mai repede că din 3 vorbe îl lămuream. Mă mai şi dădea exemplu ce deşteapta lu peşte eram eu şi ce vai de capul lor erau ăilalţi. Şiiiii, se umflă tărâţa într-unul din colegii mei, nu-i dau numele din respect, pentru că e un tip extraordinar, şi ne rupe faţa a doua zi cu o anchetă scremută într-un mare talent. Fiţi atenţi: era vorba de o babă de vreo 900 de ani, Matusalem era pistol cu apă pe lângă. Şi era baba vai de capul ei, nici nu vedea, nici nu mai mergea bine, era contorsionată toată, n-avea copkii, n-avea pe nimeni, era singură ca şi cucul sud american. Şi citeşte stimatul coleg ancheta sărşită de el: "Bătrâna se află într-o stare avansată de degradare, atât materială cât şi ca sănătate.Albul ochilor e roşu şi emană un miros puternic de urină. Nu se poate deplasa şi la verificarea poziţiei stând în picioare, am constatat că are o înclinaţie de 90 de grade faţă de nivelul solului" Ne-a pierit oboseala, colegii mei s-au chinuit ca nebunii să nu izbucneasdcă în râs , iar piticul şi-a scos ochelarii, s-a uitat lung şi trist la colegul, şi l-a întrebat? Să înţeleg că baba e cocoşată? Slavă Domnului că nu ai dorit să foloseşti o figură de stil, că cine ştie ce dracu mai ziceai, că-şi rodea deştele de la picioare. Bravo prietene, eşti foarte eficient! Citeşte mai departe, că am o presimţire că astă seară ne distrăm. Şi oftează ăla lung, şi continuă cu o femeie care se opărise cu mămăligă. Şi zice: Cetăţeana prezintă arsuri de gradele doi şi trei, pe o 2o% din suprafaţa corpului, provocate de terci fierbinte de mămăligă, ea fiind în acel moment într-o stare avansată de ebrietate, astfel încât nu putea să stea în poziţie verticală perfectă. .......... Deci voi realizaţi că ăsta are complexul topometriei? Că el pe teren pleacă doar dacă are compas, stadie , teodolit, raportor...?

Bambuu reloaded

Eram datoare cu o poză reală a Bambuu-ului. That,s my morning place! De ce e pustiu? Ioana e în Turcia, Andrei în Grecia, Biseptol se trezeşte târziu lunea, Alişoi e şi el pe ici pe colo, autobuzele n-au sosit, aşa că m-am pomenit singură într-o zi de luni, cea trecută, şi după ce că eram cu axa de rotaţie inversată, iar lunea nici iarba nu creşte... M-am ridicat de pe canapea şi mi-am pozat locul. Ăsta e Bambuu. Mâine e iar luni? God, I need a gun!

E inutil să te uiţi pe unde mergi ; important e să mergi pe unde te uiţi...

Măgura Buzăului. Aţi auzit de locurile astea. Tabăra de sculptură, Poiana cu statui, Mănăstirea Ciolanu, Poiana Pinului, Focul Viu, etc. Ei, Măgura este copilăria mea împlinită, perfectă. Din când în când trebuie să respir Măgura. Aş vrea să ataşez nişte poze faine cu Măgura, dar nu acum, pentru că altceva vreau să povestesc.
Mă duc vara trecută la Măgura. Cald, secetă, asfaltul curgea pur şi simplu la vale. Îmi arunc geanta în casă, sar în costumul de baie şi o tai în mare viteză la gârlă. Mă opresc la poartă la Carmen, vară-mea, bag patru deşte în gură şi, în cel mai pur stil măguresc fluier după ea. Iese din casă, din puţine vorbe o conving să meargă şi ea la baie pe Buzău, şi până se face ea gata zic să aştept la poartă. La zece metri de poarta ei e staţia de autobuz. Între timp vine rata de Nifon. Aţi auzit de Nifon, da? Uitai să-l menţionez pe harta turistică schiţată în grabă la început. E un spital de psihiatrie. În pădure, cadru natural, relaxare, terapie. Aşa, şi vine deci rata, se dau jos două femei cu o sumedenie de sacoşe şi un nene cam pilit( sigur luase o cinzeacă în autogară la Buzău). Nenea avea cu el o damigeană, aşa, cam de vreo cinci deca. Goală. Nouă,abia o cumpărase. La Măgura toată lumea face vin. Şi aşează nenea grijuliu, în iarbă, pe marginea drumului, damigeana, şi trece să-l salute pe vecinul de vizavi, care stătea în poartă, la umbra corcoduşului. De la jumatea şoselei se întoarce şi mută damigeana un pic mai spre trotuar, ca să nu se-ntâmple, Doamne fereşte, ceva cu ea. Să fie în siguranţă. Trece înapoi la vecinul Toader , dar... hai pe dracu, iar se întoarce şi zice: stai Toadere, că nu-s io liniştit cu damigeana asta, şi am dat o căciulă de bani pă ea! Nea Toader îi zice: Ia-o draculi, Sandule, cu tine, că ai tocit şoseaua! Sandu aşează definitiv damigeana lângă un măr de pe marginea drumului şi placă liniştit la canapea la Toader. M-aşez în fund pe iarbă şi o aştept pe Carmen, care , pun pariu că abia acu se epilează, de durează atât. Iese într-un sfârşit, plecăm, şi nu facem doi paşi, că trece pe lângă noi, în mare demonstraţie de virtuozitate, Hans Cârli, un băiat cu minţişoarele tulburi, care conducea bicicleta fără mâini. Cânta de mama focului o manea de top. Ne-a aruncat un "săr-mîna" şi în secunda doi am auzit un zgomot de geam spart şi o bufnitură. Mi-a fost frică să mă uit.... Hans Cârli intrase cu bicicleta direct în damigeana lu nea Sandu. Şi în mărul de lângă drum, desigur. Şi apoi în pumnii lu nea Sandu.Di ce nu te uiţi pă unde mergi, handicapatule? Futu-ţi steaua mă-tii io, azi şi mâine! Lasă-l bree, zice Carmen, că mai bine mergea pe unde se uita! Aş fi vrut să nu râd, că sunt femeie trecută de patruj de ani, şi aş putea să mă abţin. N-am putut.Am ajuns la gârlă în sughiţuri.

BRAIN-STORM PRINTRE FILOSOFI

Mi-am amintit de o chestie haioasă, pe care am găsit-o pe saitul regretatului GEORGE PRUTEANU , faţă de care am avut un respect imens (Maestre, am scris SAIT !). Aseară am recitit-o, şi mi-am schimbat brusc starea de spirit. O dedic prietenului meu, Minotaurul, care cochetează discret cu filosofia( una proprie) ; sau, nu, filosofia cochetează discret cu el... Noroc că n-o s-o citească, el crede că blogăreala e o chestie juvenilă.

Întrebare: “De ce a trecut găina strada”?

Filosofii răspund:

HERACLIT: E simplu. Găina se mişcă tot timpul: în stânga, în dreapta, în sus, în jos, circular, liniar şi spiralat şi mi se pare normal ca în această mişcare infinită să se întâmple la un moment dat să treacă şi strada. Dacă doriţi, vă pot demonstra şi că o găină nu poate traversa de două ori aceeaşi stradă.

ZENON din Eleea: Pentru a trece strada, găina trebuia să parcurgă jumătate din lăţimea străzii. Pentru a parcurge jumătate din lăţimea străzii, găina trebuia să parcurgă jumătate din jumătatea lăţimii străzii. Iar pentru a parcurge jumătate din jumătatea lăţimii străzii, găina trebuia să parcurgă jumătate din jumatatea jumătăţii lăţimii străzii şi tot aşa la infinit. O infinitate de intervale nu poate fi parcursă decât într-o infinitate de clipe. Dacă doriţi, o găină care se află în acţiunea de a traversa strada ocupă un spaţiu egal cu dimensiunile ei; o găină aflată în repaos ocupă, de asemenea, un spaţiu egal cu dimensiunile ei. În concluzie, o găină aflată în mişcare se află în repaos. Nu sunteţi convinşi? Dacă găina noastră trecea cu cea mai mică viteză posibilă pe lângă o altă găină care se venea din sens opus, rezultă că raportat la stradă găina era imobilă.Deci, găina nu a trecut niciodată strada şi mişcarea nu există.

EPICUR: Traversând strada, găina a resimţit în mod sigur o teribilă plăcere. Prin ceea ce a făcut, ea ne-a arătat că s-a eliberat de teama de moarte, de suferinţa din corp şi de tulburarea din suflet. Găina aceea este cea mai înţeleaptă dintre toate găinile.

ARISTOTEL: Am reuşit să identific în realitatea corespondentă propoziţiei “găina a traversat strada” patru cauze fundamentale:
a) Causa materialis, materia din care sunt făcute găina şi strada.
b) Causa formalis, forma pe care au luat-o atât găina cât şi strada.
c) Causa finalis, scopurile finale către care tind atît găina cât şi strada, independent de relaţia reciprocă, de a traversa şi respectiv de a fi traversată.
d) Causa efficiens, acel ceva care a condus atît găina cât şi strada către actul de a fi complete şi reale.

Din nefericire, nici una dintre aceste cauze nu explică de ce a traversat acea găină strada. Putem presupune totuşi că, în potenţă găina avea în sine faptul de a trece strada, iar la momentul potrivit această potenţă a devenit act. Însă, ştiut fiind că actul este anterior potenţei, problema se complică şi nu o să încerc să vă explic sau să vă conving de asta pentru că nici mie nu-mi este foarte clar.

SPINOZA: O găină care este determinată să treacă strada este determinată în mod necesar de Dumnezeu. Iar găina care nu este determinată de Dumnezeu, nu se poate determina de la sine, nici măcar să treacă o stradă. Iar dacă găina ar fi avut intelect şi ar fi posedat calitatea de a vedea lucrurile sub specie eternitas ar fi descoperit că nu este decât un modus al Substanţei unice, imuabile şi eterne care este Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu a trecut strada, Deus sive Gallina.

DESCARTES: Nu ştiu de ce, dar sunt sigur că a săvârşit o eroare traversând strada. Intelectul găinii fiind foarte limitat, i-a fost uşor voinţei sale infinite să se extindă asupra acestuia.Găina posedă liber arbitru, însă de data aceasta l-a utilizat greşit, deoarece libertatea ei, manifestată în actul de a trece strada, nu a fost precedată de cunoaştere prin graţia divină. E posibil ca acea găină să nu fi crezut în Dumnezeu.

LEIBNIZ: Monada Supremă a prestabilit prin Armonia Universală ca monada-găină să traverseze monada-stradă, fără ca cele două monade să poată realiza vreun transfer reciproc de informaţie. Iar dacă acest eveniment a avut loc, era imposibil să nu se întâmple. Chiar dacă găina ar fi fost strivită de un camion, evenimentul nu ar fi avut nimic rău în sine, aceasta fiind cea mai bună dintre toate lumile posibile.
ROUSSEAU: Da, am văzut scena. De cealaltă parte a străzii era o pădure virgină. Prin acea trecere simbolică, găina domestică a revenit la adevărata sa natură galină, care nu este cea socială, în coteţ, ci se reduce la starea primitivă a găinii sălbatice, care are în suflet doar două principii: pe cel al propriei conservări şi pe cel al repulsiei faţă de jumulirea şi uciderea altor găini. De fapt, gestul găinii a însemnat o contestare a contractului încheiat de ancestralele ei predecesoare, contract prin care au renunţat la prea multe libertăţi doar pentru protecţie şi garantarea proprietăţii asupra cuibarelor.

KANT: Conceptul de găină şi conceptul de stradă sunt concepte empirice separate. Pentru a şti dacă găina în general a trecut strada, conceptul de găină nu-mi este suficient, având în vedere că dacă îl descompun prin analiză nu voi găsi în el şi faptul de a trece strada. “Găina a trecut strada” este o judecată sintetică a posteriori. Dacă faptul de a trece strada ar fi fost deja cuprins în conceptul de găină, am fi avut o judecată analitică a priori. Iar dacă conceptele de găină şi de stradă nu ar fi provenit în intelectul meu din experienţă, am fi avut o judecată analitică a priori pură. Din nefericire, de vreme ce nu am întâlnit niciodată în experienţa mea o găină traversând strada (deoarece în Königsberg oamenii îşi fixează ceasurile după plimbările mele la intervale fixe, astfel încât cocoşii au devenit inutili şi au fost sacrificaţi, iar găinile nu s-au mai putut reproduce în absenţa lor), adică din moment ce nu am avut posibilitatea de a aplica categoriile pure ale intelectului meu la daturile sensibile găină şi stradă, nu pot gândi nici măcar de ce găina în general ar traversa strada în general.

SCHOPENHAUER: Găina aceea nu este decât un instrument al Voinţei. Acţiunea, mişcarea, faptul de a trece strada sunt în totalitate produse ale Voinţei. Însuşi corpul material rotofei al găinii nu este decât Voinţa exteriorizată. Prin traversarea străzii, Voinţa oarbă s-a folosit de găină pentru a se perpetua pe sine. Găina nu poate ucide în sine Voinţa pentru că este imorală, pentru că este incapabilă să se abţină de la a ciuguli mai tot timpul câte ceva şi pentru că nu am văzut niciodată o găină practicând contemplaţia estetică. Boul, în schimb ar putea face asta. Este posibil ca în momentele în care se uită îndelung la poarta nouă să încerce de fapt să ucidă în sine voinţa prin contemplaţie estetică.

HEGEL: Găina este cea mai înaltă formă de manifestare a Spiritului în Istorie. Când am văzut-o de la fereastră trecând victorioasă strada, am fost cuprins brusc de o sublimă fascinaţie. Mi se părea că întreaga forţă şi măreţie a universului este concentrată în acel centru al lumii.Traversând strada, Găina s-a obiectivat pe Sine complet. Acest eveniment a însemnat sfârşitul Istoriei: Conştiinţa de Sine a Găinii a devenit Conştiinţă Absolută.

FICHTE: Acţiunea Găinii de a trece strada nu este însuşirea sau consecinţa existenţei ei, ci existenţa Găinii este accidentul şi efectul acţiunii acesteia de a trece strada. Găinii i se opune Non-Găina. Găina şi Non-Găina nu există separate, ci ambele constituie Găina Pură, ca manifestare a tot ceea ce există. Strada nu este decât o determinare spaţială a Non-Găinii.

BERKELEY: Găina şi drumul nu sunt decât simple proiecţii ale minţii mele, iar eu nu sunt decât o idee în Mintea Divină. Nu vă pot demonstra că găina a trecut în realitate drumul pentru că nu vă pot demonstra că găina sau drumul există altundeva decât în mintea mea. Exist doar eu şi atât. Iar dacă eu mor, găina moare o dată cu mine.

LAPLACE: Dacă aş fi o inteligenţă suficient de vastă pentru a cunoaşte toate forţele care acţionează în natură, aş putea să vă spun nu doar de ce această găină a trecut această stradă ci şi cum, când, pe unde, de ce şi în ce condiţii va trece orice găină orice stradă. Iar dacă aş avea şi suficientă forţă aş putea determina orice găină nu doar să treacă orice stradă din Univers ci şi că facă tot ceea ce doresc eu. Aş putea chiar să determin proştii să nu mai pună întrebări stupide.

NIETZSCHE: Dacă într-adevăr a trecut strada, a fost vorba despre o Supragăină, înzestrată cu o voinţă puternică. Spre deosebire de celelalte găini, Supragăina respectă doar ceea ce-i este propriu, ea îşi glorifică sinele iar moralitatea sa este plasată dincolo de bine şi de rău, valori de coteţ care, în forma actuală de găinaţ au fost inventate din resentiment de către suratele ei slabe, pentru a o putea ţine sub control. Prin actul de a trece strada, găina şi-a câştigat întreaga libertate, întregul orgoliu şi întreaga conştiinţă de sine, renunţând la subjugare şi la automutilare. Probabil că ea a fost prima care a cotcodăcit: “Stăpânul a murit!”

MARX: Găina era capitalistă şi individualistă. Trecând strada, ea a ieşit din interiorul protector al coteţului şi al curţii colectiviste, îndreptându-se spre occident. Acolo, ea îşi va vinde ouăle ca marfă, dar nu va primi de la societate echivalentul cantităţii de ouă şi al energiei consumate prin ouat şi clocit, deci produsul direct al muncii sale nu-i va mai aparţine. Într-un final, găina va fi alienată de ea însăşi, iar cantitatea de ouă realizată de ea va intra în posesia patronilor care-şi vor mări astfel capitalul, puteria şi dominaţia asupra ei.

HUSSERL: Evidenţa apodictică a găinii sau a străzii este o simplă himeră. Am încercat să vizez intenţional găina, pentru că întotdeauna conştiinţa mea e obsedată să fie conştiinţă a ceva, chiar şi a unei găini ordinare, dar aceasta nu a vrut să mi se dea în mod deplin, ci doar fragmentar, prin câteva perspective incomplete. De aceea, am prins o găină, am pus-o între paranteze şi m-am adâncit într-o contemplativă intuiţie a găinii jumulite de tot ceea ce nu-i era esenţial. Am intrat astfel în posesia miezului noematic al găinii, acel ceva care face ca găina să rămână găină indiferent dacă trece sau nu strada, dacă are sau nu pene, dacă face sau nu ouă etc. Asta e tot ce contează. Care a fost motivul pentru care a trecut o găină oarecare strada nu face obiectul preocupărilor mele.

HEIDEGGER: Esenţa găinii este non-galinică. Mai adâncă decât întrebarea de ce a trecut găina strada este întrebarea cu privire la originea găinii. Anticii înţelegeau prin “gallinacee”(g-allina-aceea) scoatere-din-starea-aceea-de-nealinare. Dacă facem o analitică existenţială a Daseinului galinic, ajungem la sensul profund, ocultat în timp prin interpretare, al faptului-de-a-trece-strada. Resimţind o teribilă angoasă (Angst), găina a traversat strada pentru a se plasa în luminişul fiinţei, acolo unde survine alinarea, adică scoaterea-din-starea-aceea-de-nealinare.

LEVINAS: Văzând cocoşul de cealaltă parte a străzii, găina şi-a pus problema Alterităţii. Natura cocoşului este complet diferită de natura lumii obiectuale, care poate fi interiorizată prin înţelegere. Dacă nu ar fi trecut (transcendere) strada, găina ar fi ratat semnificaţia Celuilalt în caracterul său de cu totul Altul. Ea a ştiut că relaţia ei cu Cocoşul este accesibilă în primul rând ca prezenţă şi abia apoi prin cotcolimbaj. De partea cealaltă a străzii, găina a instaurat cu cocoşul un raport Chip-către-Chip. Ea a conştientizat că Eul, atît al ei cât şi al cocoşului, este inefabil pentru că este cotcodăcitor prin excelenţă, iar Celălalt, în caracterul său diferit, nu poate fi niciodată posedat.

CAMUS: Găina trece strada rostogolind o pietricică, apoi face acelaşi lucru în sens invers. De fapt, găina face asta de milenii, probabil pentru că a avut neruşinarea de a încălca poruncile zeilor. Strada în sine nu este o stradă raţională. În orice moment al efortului său, găina se află în faţa absurdului.Şi totuşi, în ciuda iraţionalului a ceea ce face şi a lipsei de sens, găina nu se poate sinucide pentru că asta ar însemna că rostogolirea pietricelei o depăşeşte. Trebuie să ne imaginăm acea găină ca fiind fericită.

POPPER: Găina aceea a fost o victimă a totalitarismului. Asistând la acţiunea ei de a trece strada, am asistat de fapt la naşterea societăţii deschise.

FOUCAULT: Găina a vrut să iasă din sistem, probabil datorită intoleranţei faţă de manifestările ei homosexuale. Depersonalizată, desubiectivizată şi anonimă, ea a înţeles că toate valorile după care se orienta în coteţ sunt mituri, generate în interiorul epistemei condiţionate social, istoric şi cultural de către mai-marii curţii în care trăia. Văzând că găinile nu mai sunt jumulite sau sacrificate în spaţiul public, a avut pentru o clipă iluzia libertăţii. Dacă ar fi înţeles că manifestarea puterii stăpânilor nu a dispărut, ci doar a devenit invizibilă, difuză şi fragmentată, poate nu ar fi trecut strada. Oricum, ea va fi prinsă, adusă înapoi, pedepsită şi supravegheată. Iar dacă se va ajunge la concluzia că nu poate fi reabilitată, ea va fi sacrificată din considerente economice.

FREUD: În copilărie, găina a fost abuzată sexual de tatăl-cocoş, sau a asistat la o scenă “dramatică” în care mama-găină a fost “călcată” de tatăl-cocoş. Refulat în subconştient, evenimentul a devenit o motivaţie inconştientă care, sub forma unei dorinţe irepresibile a determinat-o să treacă strada. Găina trebuie hipnotizată şi psihanalizată pentru a-i aduce trauma în plan conştient Astfel, ea nu va mai trece strada niciodată sau, dacă o va mai trece, măcar va conştientiza de ce o face.

WITTGENSTEIN: Despre ce nu putem vorbi trebuie să tăcem.

O zi de naştere uitată

Am dat buzna pe lumea asta într-o zi de 1 Septembrie. Mama s-a tăvălit pe toată pardoseala spitalului, până am ieşit. Îmi povestea că a fost furtună violentă două zile consecutiv, iar la ora la care m-a născut, noaptea, tuna, fulgera, pârâiau cerurile. Poate de aceea mie nu mi-e frică de trăznete şi fulgere. La naşterea mea, mama s-a procopsit cu un virus de hepatită B, care după 33 de ani, tot de ziua mea, a răpus-o. Să nu-mi spuneţi că e o prostie să cred că eu am fost ghinionul ei, şi că de fapt, aşa vrea Dumnezeu să aranjeze lucrurile. Din când în când, mă îndoiesc de ordinea Lui. Doar mă îndoiesc, nu-l hulesc. El e Big Brother, şi nu cârtesc. Mai am trei ore până se face ceasul meu aniversar. Sunt singură. Nu sunt deprimată, că de vreo sută cincizeci de ani tot singură sunt de ziua mea, şi nu se mai cheamă deprimare, se cheamă obişnuinţă. Mâine nu mă duc la serviciu, piticul nu cred să se supere dintr-atât. O sa stau acasă, o să-mi dau pe unghii cu toate ojele pe care le am, îmi pun părul pe moaţe, deşi habar n-am cum, că nu mi-am pus în viaţa mea, şi o să beau şampanie. Nu-mi place şampania, dar aşa se procedează, nu? Azi am făcut pentru prima oară în viaţa mea fotografii. Am avut o fobie a aparatelor foto. Azi am învins-o. Poza pe care am pus-o e făcută de mine. Habar n-am de cadre, proporţii, transfocare, inele macro, zoom...chestii de mai aud şi eu pe la specialişti. Am fotografiat paharul care e doar recuzită. În el nu e şampanie, e vin alb. Sfeşnicul l-am pus pentru impresie artistică, să moară concurenţa de invidie. Voicu pune farfurii şi franzele, eu am alergat la toată strada să fac rost de bronzării. Glumesc, pe strada mea n-are nimeni de-astea. Sunt de pe altă stradă. Însă oul....oul Faberge din imagine e dragostea mea. Mor după oul ăsta. E cutiuţă muzicală şi e destul de vechi, iar maşinăria abia mai stă fixată, dar are o melodie superbă. Toată viaţa mi-am dorit o cutiuţă muzicală, şi n-am avut. Şi mi-am dorit şi snow globe. Am avut unul chicios. Oul ăsta muzical mi-a ţinut de urât de câte ori am fost tristă. Deci am petrecut mult timp împreună. În noaptea asta aştept îngerul meu protector să mă întrebe ce vreau de ziua mea. Numai că, prudentă, o să-l întreb la rându-mi: să-mi iei, sau să-mi dai? Că nu prea disting ce face îngerul ăsta bramburit cu darurile, mi le dă, sau mi le ia. Pe strada unde am găsit oul Faberge, am mai găsit o cutiuţă muzicală. Veche. Nu mai cântă de multă vreme. Dar eu o găsesc superbă. Aşa îmi par mie toate lucrurile defecte.Superbe. Nu e pe motiv de filosofie, cum că aş întrezări perfecţiunea lor la timpul trecut şi talmeş-balmeşuri de-astea. Nu, îmi plac hârburile. Unii cică ăsta e un curent nou şi se cheamă vintage. E pe dracu. Cine n-are bani de carâmbi Trusardi, îşi ia de la Dragon o pereche de Xiao Piao şi cică e vintigi. A, plecasem de la ziua mea de naştere. Nici dracu nu mai ştie de ea. Pe ceferticat sunt înregistrată pe 15 septembrie, că tata a stat mangă 2 săptămâni, şi când s-a dus să mă înregistreze, nea Papaz era şi mai mangă, aşa că mi-a trecut data înregistrării pe la toate rubricile. Mai ştie frate-miu de ziua mea, copkiii lui, şi mai ştie cineva dar i se dărâmă gardul şi i se rupe poarta de chestia asta. Eu să fiu sănătoasă! Happy Birthday, Dr. Lecter! Să-mi dedic o melodie? Ăv cors.

"Bambuu" - locul unde ne ocupăm de România

          A day without rain ; Nehoiu, ora 9:00. Viaţa începe obligatoriu la ora asta şi nivelul cel mai concentrat de hai-laif este aici, in zona reprezentată în cele două fotografii. Imobilul este in principiu, Casa de Cultură. În realitate, este un întreg univers.           Pe faţada principală este accesul către sala de spectacole; e în conservare, aici nu se produce nimic. Pe faţada laterală, adică aici unde e drapelul, e intrarea la biblioteca mea, la barul Bambuu şi la casieria firmei de cablu-tv. Asocierea pare letală, dar, dragii mei, credeţi-mă pe cuvînt, aici se construieşte viaţa la Nehoiu. 
          Ma asigur ca totul e ok la biblioteca, cobor rapid la terasa Bambuu, din mers îl strig pe Daniel şi-i zic să pună de două cafele stroange şi un suc de pere, între timp apare Ioana. 
          Farmacia ei e full dar se desprinde mișelește de realitatea profesiei, la masa de alături se adună ca nişte zombie, morţi de somn: Biseptol, Alişoi de la asigurări, Ciprian dascălul de la catedrală, care dă rapid cafeaua pe gât, între doi psalmi, şi îşi drege vocea cu doi-zece/ doi-zece şi cu nişte solfegii numai de el ştiute; domnul de la partid, care e vecin cu Voicu... şi începem să facem revista evenimentelor derulate în ultimele 24 de ore.
           Biseptol începe cu o ştire macabră : unul, drogat, a sărit aseară de pe Viaductul Giurca (care are o lungime de 55 de metri) . A sărit din dragoste disperată. Nu era nehoian, pe la noi băieţii nu sunt aşa de fragili. Sunt conştienţi că ...zdele-s ca şi trenurile, întotdeauna mai trece unul (una).           Ciprian e supărat că i s-a dat penitenţă, trebuie să meargă la Schit la Ciolanu s-o ispăşească, pentru că a zis cuvinte cu "p" şi l-a auzit părintele.
           Ioana e supărată că nu i-a mai virat Casa de Asigurări Sănătate banii din aprilie, eu am probleme de cuplu, domnul de la penele e îngrijorat că partidul care l-a transformat din rocker în heruvim, scade în sondaje... 
          Urmează un moment din seria "dar din dar se face rai", că apare Gurău pe la mese , să ceară ţigări si noi le avem deja pregătite, ca să trecem peste faza în care el ne zice "sărut mânuşiţele, domniţelor", şi dă să ne lingă mîinile. 
           Apar autobuzeleee!!! Se dau jos fârlifloanţele, îşi aşează fustele de vinilin şi poşetele de muşama, îşi scot ţâţele din bluzele de silon şi încep să calce, șteleap-șteleap, pe trotuarul de lângă noi. Începem să pariem, care calcă pe a treia treaptă din mozaic, desprinsă din trotuar...si calcă una roşcată, cu meşe din păr de plastic. Se duce dracului sandaua şi poşeta Gimi HapCiu, vine aia cu cracii în sus şi noi încercăm să ne concentrăm pe ceva trist, criza economica de exemplu, ca să nu râdem. E imposibil, atenţia toată e pe fata cu meşe... 
          Se dau jos din autobuze şi şoferii. Dan vine primul, că e mai zglobiu. Ăilalţi vin ca elefanţii din Cartea Junglei. Unu strigă la Dan: Coaieee, ia şi mie o cafea, că mă duc să-mi încarc întăi carteaua la Cozmo! 
          Terasa e acum plină, toţi ne simţim bine... Nu, apare o balalaică roz şi-i dă lui Biseptol o palmă peste ceafă: Mă nenorocitule, să-mi dai telefonul şi brăţara, că vin cu tata la uşa ta şi te spintecă ăla, să ştii! Biseptol se întoarce calm , într-un nouăj de grade dat pe replay : auzi, fă, dacă-ţi f.. una, nu-ţi mai vine ciclu toată viaţa! 
          Sorbim lung din cafele. Vine una și la mine. Săru mâna, sunt fata lu Cornel, a fost cu dumneavoastră în clasă, mi-a dat de citit de la școală lista asta! Mă uit pe listă: "Nuntă încet" şi "Fraţii Karamasol". Brusc, îmi vine chef să dau foc bibliotecii, 451 grade Fahrenheit. 
          Pe Ioana o cheamă unul de-o parte şi o întreabă dacă dă Cialis fără reţetă. Ei, sunt mai timizi bărbații pe la noi, da' e activitate la Nehoiu, noaptea. 
          Rupem rîndurile, ne urăm reciproc o zi bună şi ne luăm de treabă. In down-town, abia acum începe ziua cu adevărat.

Number 23 , sau cum să redescoperi matematica după 40 de ani

Traversez o perioadă cumplită; planete aliniate, zodiace-ncrucişate , sinapse-nfundate , dracu ştie, cert e că am o mulţime de găuri proiectate în tavan, în cap, în suflet...wherever. În perioada asta doar Neliniştitu mă mai face să râd. Imi cer scuze, mastre că nu-ti scriu numele cu link de trimitere la blogul tău, dar nu ştiu cum şi mă enervez.Nici apostroful nu-l găsesc pe caractere româneşti.
Aşa, şi m-am gândit la o moovie-terapie. De obicei îmi pun seria Hannibal şi seria Harry Potter , dar am zis să mai văd şi altceva. Şi mă duc la Ioana, umplem patul de chipsuri cu surprize şi bake rolls-uri cu usturoi ( asta ca să vadă Voicu ză Restless că mă doare-n bască de reţetele lui cepoase) , şi ne punem filmul "Number 23" . Cât a ţinut genericul , am făcut nişte feţe luuungi , cum dracu să joace Jim Carrey într-un astfel de film; că doar citisem sinopsisul. Şi începe-a derula.... şi noi imediat începem să facem adunări, scăderi , şi ce operaţii se mai găsesc prin matematică...şi realizez că sunt născută în 1967 şi suma cifrelor = 23 , iar Shrek este pe 20.12 şi 2o cu 1 şi cu 2 fac 23 , am 23 de ţigle sărite de pe casă , 23 port la pantofi , strada mea are 23 de numere de imobile...HELLL ! bine că nu sunt bărbat, ca să am nr. 23 exprimat în centimetri, pe o anumită zonă. Sau ar fi bine?
Doamneeee, dar ce calcule rapide şi combinări făceam! Cum s-a sculat matematica în creierul meu, şi ce şanţuri făcea prin el! E momentul adevărului şi am să vă spun că am fost elevă şi studentă eminentă, dar matematica!!!! Uaaaa, făceam parte din lumi diferite. Până-ntr-a 4-a , luam 10 pentru că nu putea învăţătoarea să-mi strice media. Plesneam de deşteaptă la alelalte materii. Şi nu că eram vreo privilegiată, sau vreo vipă , că doar eram fata electricianului , nu a lui Nixon. Dar era departajare obiectivă pe vremea mea. Şi Voicu era dat dracului la şcoală pe generaţia lui, cu menţiunea că tac-su era şofer pe salvare , deci avea o importanţă socială mai mare. Deşi, chiar dacă te lăsa tata baltă, chiar dacă te lăsa tac-su lu Voicu , tot la lumânare stăteai...Aşa, şi deci viaţa mea alături de matematică a fost lipsită de complicaţii. Am ştiut operaţiile (greu) şi am mai ştiut să desenez superb poliedrele. Aveam viziune în spaţiu. Nu mă întrebaţi ce formule aveau , pentru calculul volumelor. Eu eram cu "de treci codrii de aramă, de departe vezi aproape" , etc. Şi iată-mă acum în faţa unui film care a accelerat brusc matematica în sângele meu, şi m-am trezit că ştiu variabile şi probabilităţi. Să trec pe XANAX ? Mă întreb, ce s-ar fi întîmplat dacă şi Hannibal ar fi avut o amprentă atât de puternică asupra mea . Sau Hari Pocăr . Umblam, ori cu satârul, ori cu bagheta în poşetă , după caz. Mai bine umblu cu flaconul de barbiturice . Vedeţi că am pronunţat de două ori denumirile unor produse care nu se vând la liber, deci am obligaţia să fac precizarea suplimentară că aveţi nevoie de avizul medicului ; nu faceţi asta, singuri, acasă ! Să încerc să-mi pun şi "The Alphabet Killer" , că ăsta nu mai e cu matematică. E cu litere, deci mingea e la mine în teren.

ET phone home !

HOME... the first and the final destination . Cred că eram prin clasa a IV-a , când am înţeles ce înseamnă ACASĂ. Şi asta datorită profei de engleză , care ne-a precizat diferenţa dintre HOME şi HOUSE ; nu ne-a vorbit despre spaţiul spiritual şi cel arhitectural , dar a fost suficient ceea ce ne-a explicat, ca să înţeleg ce înseamnă ACASĂ .
De-a lungul timpului am conştientizat, în anumite momente de referinţă ,dragostea , emoţia şi mai apoi sfinţenia lui ACASĂ .
ACASĂ mă întorceam cu bucurie, din taberele de vacanţă , ACASĂ m-am întors distrusă, după ce l-am condus pe tata într-un loc de unde nu avea să se mai întoarcă vreodată , ACASĂ m-am întors după ce am condus-o şi pe mama , ACASĂ am fost şi fericită şi nefericită , de ACASĂ am luat de fiecare dată puterea de a merge mai departe... De nicăieri altundeva.
Şi într-o zi, am plecat de ACASĂ , fără să cred că pentru totdeauna , şi fără să simt vreo clipă c-o trădez . De aceea nici nu mi-am luat rămas-bun. Am plecat pur şi simplu, într-un alt loc , numit CASĂ. O casă care mă respectă şi pe care o respect , la rîndul meu , aşa cum ştiu eu să respect locul în care mă aflu. O casă în care nu mi-e frig, nu mi-e foame , nu mi-e frică . O casă bună , aşadar.
Numai că într-o noapte , târziu, privind cerul prin fereastra dormitorului , am simţit un cleşte care mi-a strâns violent sufletul, şi am şoptit "ET PHONE HOME..." , amintindu-mi scena de o extraordinară emoţie din filmul lui Spielberg. Mi-a venit a ACASĂ. M-am şi dus un pic pe ACASĂ a doua zi , plouase prin tavanul camerei mele, între timp, pentru că alunecase o ţiglă de pe acoperiş , dar era ACASĂ LA MINE. Într-o zi am să mă întorc acolo , cuminte şi resemnată , pentru că ACASĂ nu e neapărat acolo unde e cald şi bine, nu e acolo unde acoperişul e trainic , ci ACASĂ e acolo unde ţi-e sufletul. Home, the shortcut to happiness !

STOMATOLOGUL SI MAMA LUI...

Ce este un stomatolog? Un tip la a cărui mamă se face referire din cinci în cinci secunde . Si nu aşa... "Croşeta-ţi-ar mă-ta ciorapi din lână, sau da-i-aş mă-tii acatist la vecernie! Mnu! Toată atenţia se proiectează direct pe gura distinsei mame, şi se folosesc cuvinte scurte, bi-silabice Şi eu, la rându-mi, i-am alocat mă-sii dentistului multă atenţie verbală, formulată în registrul mai sus amintit.
Mi-am luat inima printre dinţi şi m-am deplasat uniform accelerat către stomatologie ; era musai .
Ajung în sala de aşteptare....My God! Lume ca la Drăgaică! Am crezut în prima clipă că am nimerit la şedinţa de Consiliu Local. Nţ, eram unde trebuia. Dau civilizat "bună ziua" (mi se întâmplă asta cam de trei ori pe an) şi număr cu o grijă foarte aritmetică, gloata : 17 persoane. dau să mă caut în geantă de vreo lamă, ca sa-mi tai venele pe lung. Dar mă lămureşte un nene. Nu sunt toţi la acelaşi doctor. mai aşteaptă unii şi la doamna doctor de alături, care iese din cabinet, cu o botniţă la gură, şi fredonează pe nas: Să nu-mi iei niciodată dragostea...la laaaa. Ok, fac preselecţia şi gruparea pe cabinete. Sunt 12 la madam docor şi 5 la nenea doctorul meu. M-am scos - îmi zic - şi mă aşez confortabil pe scaunul de "plastec" , ca alea din tribună de la Unirea Urziceni. Şi aştept să iasă pacientul aflat deja în cabinet. Şi aştept... o oră şi 10 minute. Îmi crapă capul şi mi se face tensiunea 24 cu 24. Număr oi... le mai număr o dată, şi imi vine în sfârşit rândul. Se ia de treabă doctorul şi începe sa pilească şi să ascută ca Ilie de la Sculărie , la dinţii mei. Mă ţine o oră şi trei sferturi. Mai am dinţi de-un ceai cu paiul. Asistenta, baletând cu borcănelele pe lângă mine, de parcă făcea woo-doo, mi-a pătat pantalonaşii mei de duminică, luaţi cu mare chin de la House Of Art. Eram toată numa grăsime, ceva uleios, de parcă ţinusem tigaia în braţe. M-am prins că mi-a făcut asta intenţionat , aşa că data viitoare o să mă duc cu un prosop în geantă, să-l pun pe mine, că asta e în stare să mă ardă cu lumânarea. Şi mori de durere, şi bagă-ţi, şi scoate-ţi, şi pomeneşte-o pe mama doctorului, şi omoară la endorfine, şi eliberează hormoni ai furiei, şi lasă avans 4 milioane.....What a fuck!!! De ce dracu avem nevoie de dinţi? De ce de toţi? De ce nu se inventează blender oral? sau bucal? cu elice. Am plecat de la dentist în zig-zag. Voi reveni pentru fixarea molarilor. După care mă voi putea râde cu gura până la urechi, ca vedetele de la holiuud, sau ca mamuţa la banană, cum îmi place mie să spun. Până atunci, râd în colţul gurii, ca Armand Al Sandei, că-mi dă un aer misterios. Pentru cine nu mă ştie, aerul misterios se asociază cu mine cam ca azotatul de amoniu cu focul deschis...
Cred că eu şi Voicu vom ajunge pe saitul Ministerului Sănătăţii, ca vectori promo pentru diversele cabinete medicale care funcţionează în Buzău county. Voicule, o să facă pliante cu noi!