uşa de la intrare

miercuri, 23 iunie 2010

Cireşe, halviţă, gogoşi.....Drăgaică !

- Săru-mâna ! Daţi-mi şi mie o comandă cu Nehoiu 78, taxă inversă !
- Mbine! Stai pe canapea şi aşteaptă, că mai am două comenzi!
Citesc afişele de pe pereţii oficiului de telefoane, citesc formularele de pe masă, adorm, şi brusc aud ciocănituri în geam şi vocea ascuţită a telefonistei:

 - Ai Nehoiu 78, cu taxă inversă, cabina 1. 
Nici acum nu înţeleg de ce specifica numărul cabinei, că oricum era una singură. Sar ca din arc şi pun telefonul la ureche: 
- Săr'na, dă-mi-l pe tata! 
Săraca mama, niciodată nu aveam chestiuni urgente cu ea, ci doar cu tata. El era soluţia tuturor problemelor. 
- Doarme la ora asta, tu ce cauţi la poştă în crucea nopţii? 
- Scoală-l! Trebuie să vorbesc cu el, să vină sâmbătă la Măgura şi să plecăm duminică la Drăgaică. Mi-a promis!
-Vine oricum, vin şi eu de data asta - zice mama - că trebuie să-ţi iau uniformă de şcoală, şi dacă nu merg eu, iar ţi-o ia tac-tu cinci numere mai mare, cât reverenda popii!
...
Plec amărâtă, acasă la tataie. Nu-mi convine că vine şi mama. Mamele niciodată nu-ţi îngăduie să mănânci cireşe cu sâmburi, nu te lasă să înfuleci zece gogoşi, nu vată pe băţ, alviţa o mănânci acasă, mici ai voie, doar doi, nu te dai în maşinuţe care se tamponează, nu în caruselul mare, nu în farfuria zburătoare... Drăgaica se vizitează cu taţii, nu cu mamele! De la intrare îmi lua tata pălăriuţă de cowboy, cu sclipici. Eram glamouroasă, când eram mică. Începeam dezmăţul cu susan, vată pe băţ, gogoşile care erau cele mai bune de pe pământ, deşi ăia le făceau fără ou şi lapte, păpuşelele de zahăr bezea, cocoşeii de zahăr topit, coloraţi în roz, îngheţata la cornet, pusă cu lingura  sau cea la pachet, Polar, între două foi de napolitană, sucul CI-CO, de care mi-e dor din suflet, sau siropul de căpşuni, cu sifon....
Printre tarabele cu dulciuri, mă mai opream şi la jucării. N-aveai voie să vii acasă fără mingiuţa bumerang, din rumeguş, cu care te pocneai veşnic peste ochi, ochelarii de soare şi pistolul cu apă. Cei mici aveau la ofertă ciocanul pneumatic cu dublă folosinţă, la un capăt fiind fluier.
Tricourile, musai aveau picturi lavabile (de două ori) cu ABBA şi BONEY M. Pasiunea mea pentru un anumit tip de haine se consuma, atât la Drăgaică, cât şi la mare, în magazinele de tip Artizanat. Îmi cumpăram în draci , ii şi rochii din pânză de in topit. Erau foarte scumpe, dar muream după ele.
După ce mă dădeam prin toate comediile , tiribombele şi maşinuţele, mă lua iar foamea, iar pe tata plictiseala târgului. Ne aşezam la umbră, în cortul care reprezenta Hanul Nehoiu, bobinam un făraş de mici şi două "siroape", aveam voie să râgâi, deşi tata se mai încrunta, apoi intram la circ, într-un cort care ni se părea un fel de Hogwarts al lui Harry Potter. Mă holbam la omul cu falca de bou, la pitici şi uriaşi, la femeia cu şarpele.....de fapt, eu ma holbam la sarpe, iar tata la femeie. Plecam apoi spre oraş.
În faţa Hotelului Pietrosul, era un restaurant vestit: Mioriţa. Acolo ne duceam să ne servească nea Molnar cu o ciorbă de burtă şi cu nişte coaste de berbecuţ la ceaun, cu cartofi mici, rotunzi, noi.
Veneam acasă rupţi de oboseală şi de bucurie, cu trenul de noapte, adormeam în tren, după ce urlam ca Dl Goe să mă urce tata în plasa de bagaje. Pun pariu că toţi copiii s-au căţărat în plasa de bagaje a trenului.
Mulţi, mulţi ani n-am mai fost la Drăgaică. M-am dus anul acesta, conştientă fiind că o să am o dezamăgire. Am avut-o. Au murit poveştile, Lecteriţo, s-a stins  parfumul Drăgăicii. Ce zgomot , ce manele, ce nebunie, ce hidoşenie! Lumea pestriţă era frumoasă acum 30 de ani! Acum , lume pestriţă înseamnă altceva. Atunci nu era perceptibil vulgul  într-un târg, acum e oarecum definiția lui. O, da, sunt nostalgică rău. Pe măsură ce trece timpul mă conving şi mai tare de faptul că m-am născut într-o epocă nepotrivită mie, ostilă chiar. A fost o eroare de programare. Mie mi-ar fi stat bine într-un orăşel medieval, cu ceva cultură și mult bucolic.
Îmi lipseşte Drăgaica de altădată! De fapt, îmi lipseşte tot altădatăul!

luni, 21 iunie 2010

NU GASESC UN FILM !!!


Dati-mi, vă rog, nişte sugestii, unde gasesc pentru descarcare filmele PLECAREA VLAŞINILOR (regia Mircea Drăgan - 1982) şi ÎNTOARCEREA VLAŞINILOR (1983). Am citit cărţile acum muuulţi ani, am revăzut Plecarea Vlaşinilor la Tvr Internaţional, dar numai jumătate. Se difuza la ora 3 noaptea şi m-am trezit întâmplător... Sunt bolnavă după filmul ăsta. Mă ajută să-mi fac o imagine uşor romanţată despre proprietatea colectivă, pentru că tocmai ce croşetez de o vreme la o astfel de lucrare.
Am căutat eu pe vestitele Torrente, unde dau buzna mereu, am căutat şi pe Demonoid, dar nu au aşa ceva pe acolo. Am găsit un sait cu filme româneşti la Chişinău, dar filmele astea sunt arhivate în vreo 10 arhive, sunetul e oarecum decalat.... M-au lăsat nervii rapid.
Aveţi vreo idee cum fac rost de ele? Pliiiiiiiz!!!

vineri, 11 iunie 2010

SURVIVORS


by TEO TRANDAFIR

De ce-a trebuit să aşteptăm atâţia ani, până s-a hotărât Teo Trandafir să ne prezinte sedimentul teoriei ei în privinţa supravieţuirii pe timp de criză; cristalul gândirii ei !?!
Mă fetiţă, dacă tot te-ai făcut tu tobă de istorie, citind referatele de pe saitul clopoţel.ro, şi te-a impresionat emoţional efortul concentrat al poporului japonez după cel de-al doilea război mondial, pentru refacerea economiei, de ce nu experimentezi tu, rumenă făptură, pe pielea ta mai întâi, exerciţiul ăsta ?
Or fi mâncat ăia orez şi peşte doi ani de zile, şi nu au primit salarii, dar gradul lor de conştiinţă colectivă, cultura şi educaţia lor sunt deja proverbiale pe planetă. La ei, sacrificiul e un act firesc, care nu cunoaşte limita maximă. Iar situaţia rămasă după război, era o motivaţie care nu mai are nevoie de explicaţii multe. E suficient să înţelegi că ţara le-a fost devastată de forţe străine, nu şi-au pus-o ei pe butuci, nu şi-au furat ei industria şi economia.
Ai venit tu, această Gizăs Craist-super star şi ai prezentat ca pe o alternativă concurenţială la dieta Montignac, dieta Trandafir! Nesimţito! Dacă franzela ţinută în congelator şi ciugulită cu graţie timp de o lună, era o soluţie, de ce nu ţi-a reuşit niciodată cura de slăbire? De ce nu arăţi ca Herzigova? De ce nu vrei să încerci tu experimentul ăsta brevetat de tine, şi să trăieşti din 600 de lei, şi tu şi fiica ta? Vă ajunge "franzeaua" la amândouă? Mai merge ea la şcoli private ? Dar la Nisipurile de Aur şi Egipt? Dacă îţi cere o un biscuit Eugenia, i-arăţi congelatorul, preţios depozitar al biblicei pâini cea de toate zilele? O familie care trebuie să se întreţină din 600 de lei lunar, mai poate conecta la curent congelatorul? Nu ştiu de ce a fost nevoie să prezinţi metoda asta de conservare, când era şi mai economică cea prin uscare pe ziar, la soare? Erai la fel de penibilă şi atunci când moderai emisiuni în care, musai trebuia să înfuleci în faţa telespectatorilor, bunătăţile pe care le gătea Gheorg. De parcă telespectatorii, asta aşteaptă de la o emisiune de divertisment, să te vadă pe tine lingând linguri! Dacă tot a trebuit să te ploconeşti în faţa lui Sârbu, la un moment dat,să te primească înapoi la Pro Tv, ce-ai avut în vedere, să-i faci lui rating, sau să-ţi iei caşul mare? A! Stai că am uitat, tu te refereai la bugetari acum, la faza cu franzeaua.
Aveam un unchi, nea Petrache, a trăit mai mult ca un pustnic, n-avea decât 3 clase, dar era de părere că fiecare om e înzestrat de Dumnezeu cu mai multe priceperi, dar numai cu un singur har. Şi de pe urma harului ăla trebuie să-şi capete pâinea şi câştigul, nu de pe urma priceperilor, că pricepuţi sunt mulţi...
Aşa că, dear Teo, tu trebuia să-ţi vezi de Filologia ta, de limbile arabice, şi viaţa ţi s-ar fi părut mult mai frumoasă. Iar nouă ne ofereai posibilitatea să nu mai auzim atât de des, de tine, şi să nu ne obligi să-ţi umplem congelatorul cu carne....pe care s-o consumi zilnic, dimpreună cu firmitura de pâine, valoroasă pentru noi muritorii, ca aurul monoatomic.
Mai bine ieşea deputat tipa aia care a fost director la Loteria Romana, ca macar ne-ar fi sugerat să băgăm cei 600 de lei în bilete la LOTO, si ne îmbogăţeam.

luni, 7 iunie 2010

Childhood memories


N-am mai postat de o lună. Mi-am dat deja două perechi de palme, cu efect moralizator şi de corecţie. N-am fost în grevă. Nu suport conotaţia cuvântului, şi nici atitudinea corespunzătoare lui. Mai spuneam eu odată, cu altă ocazie: "să stea ei piticii şi guvernanţii până m-oi duce eu cu scăunelul şi cu termosul de cafea păn faţa Prefecturii şi a Guvernului, să scandez lozinci!" Eu îmi scandez lozincile prin SMS-extraopţiune la abonament şi prin viu-grai, când trec pe lângă "fnetrele"piticului. Şi nu strig: " Jos Băsescu", strig: "Z'morţii mă-tii, babuinule!"( şi nu mă refer la Băse, e o injuratura generica). Aşadar, n-am formulat proteste, ba chiar, mai mult, anul acesta am anunţat-o pe distinsa doamnă care ţine condicuţa de sindicalişti bibliotecari din judeţ, că nu mai vrea conştiinţa mea de amploaiat al statului, să mai cotizeze la sindicat.Nu vreau sindicat. Nu mă regăsesc în statutul lui. Madam cu evidenţa a încercat o contraofensivă - asortată cu un bot creţ şi nişte gene vopsite cu rimel de doi lei, un fel de marmelaaaadă neagră dată pe gene - şi mi-a şuierat că e obligatoriu. Mi-a venit să-i cer să despartă în silabe cuvântul, ca să-l înţeleg defalcat, că pe de-a-ntregul nu-mi ieşea, şi i-am spus: Stimată Doamnă, ce ştie să facă sindicatul ăsta pentru mine? Îmi rezolvă, ce? Când am reclamat nişte probleme, v-aţi pitit cu capul sub aripă, mi le-am rezolvat singură, cu vocabularul din dotare şi cu conexiunea celor doi neuroni pe care-i am! Şi-ţi recomand politicos să nu-mi mai tulburi distracţia p-aici pe la şedinţă!Ce faceţi voi cu cotizaţiile fraierilor care dau banul, nu mă interesează, dar eu, prefer să dau banii ăştia, plus încă ceva, pe programul ăla care mie mi se pare al dracului de bine prezentat, cu o campanie de promovare gândită de un geniu, şi care se cheamă : Copiii Deltei - Copiii închişi în Paradis.
Când a dat prima dată spotul ăsta la Tv, n-am fost atentă, am crezut că e un reportaj, o emisiune, ceva. După aia, am văzut că pe un interval de doar un minut şi ceva, iniţiatorii programului şi arhitectul spotului au reuşit să adune toate datele şi să cuprindă toată drama copiilor Deltei. Alo, piticu! Aşa se face o campanie, se foloseşte figura de stil, limbajul literar, de concept pentru titlu de film, dacă vrei, nu: "salvaţi, ajutaţi, apel umanitar". Ştiţi de ce m-a cucerit programul cu pricina? Pentru că acei copii nu se prezintă ca nişte victime ; ci ca nişte copii care au tot ce-şi doresc, pentru că nu au cu ce să facă o COMPARAŢIE. Ei cred că bicicleta lor veche, cu ghidon de lemn, e model universal, punga cu pufuleţi sau pachetul cu biscuiţi pe care le aduce tatăl în ziua de salariu, e deliciul suprem al copilăriei, iar vacanţa la bunici, două sate mai la dreapta, e concediu de lux. Dar n-au parte de servicii de educatie si sanatate. La ei nu mai merge cu sacosa de ulei si zahar, cu pachetul de hainute. Lor le trebuie scoli si dispensare. Intr-un sat, se invata intr-un vagon de fier, din ala de la administrarea de santier. Am rămas cu sufletul strâns pentru copiii ăia care dădeau nişte răspunsuri reporterului, de te lua frigul cosmic. Cu mare drag vreau să ajut copiii ăia, şi mă bucur că nişte prieteni de la Bucureşti, cu care am discutat în week-endul trecut, vrea să le facă preşcolarilor din cel mai sărac sat, o grădiniţă mai ceva ca Bell. Deja şi-au trimis doi proiectanti si un economist în zonă! Ei sunt mai sceptici când e vorba de o fundaţie care trece prin mâna Bisericii, dar au găsit soluţia mult mai practică. Se duc personal, achiţionează terenul, amplasează construcţia, le-o dotează cu mobilier si aparate de joaca de la Magica International, le dă cheia şi salut! Nu mai trece banul pe la piticul lor zonal, nu mai bulibăşeşte el devize de lucrări până-i iese şi lui de-o bojdeucă...Deci bravo, bravo, celor care au iniţiat în forma prezentată, proiectul! Si-ti multumesc, Caline, ca faci gestul asta! Nu degeaba esti stranepotu' lu' Trandafir Mitu de la Magura!
...
Acum vreo două seri m-a pocnit nostalgia, iar. Eram la casa părintească, îmi legam trandafirii, şi aud nişte tropăieli pe stradă, amestecate cu voci tinere şi vesele. Mă uit peste gard, ca Rădiţa de la Măgura, şi văd un pâlc de fete coafate, cu zulufi, cu tocuri, cu şaluri, cu poşete... Mă lămuresc fetele de pe strada mea: sunt fetele de la a opta, au banchet! Mi-au dat lacrimile instantaneu. Mi-am amintit banchetul meu de la sfârşitul clasei a opta! Dumnezeule, cum să le spui fetelor astea că la o rochiţă fină, din mătase sau tafta, nu ai voie să pui ciorapi, sau dacă tot vrei să-i pui, trebuie să fie atât de fini, încât să nu se vadă? Cum să le spui aşa ceva, când, pe vremea noastră, abia apăruseră ciorapii ADESGO, groşi ca izmenele, si toţi de culoare havan... Eu am avut la banchet rochiţă din pânză topită albă, şi sandale de la tanti Nuţa Tudor, cu toc din ăla care imita napolitana!!! Erau la mare fiţă. Şi călcam pe tocuri ca o codobatură... Machiaj??? No way ! Eu nici în ziua de azi nu prea sunt prietenă cu fardul de pleoape, dar atunci, clar nu era voie! Şi să stau să fac mişto de fetele astea? Doamne fereşte! Atât am putut să-mi permit, văzând una foarte drăguţ îmbrăcată, cu un şal din ăla Jackie Onassis, să-i spun că şalul e perfect la rochiţa aia, dar nu la pletele care curg în cârlionţi pe tot spatele; şalul e pentru coafuri ridicate. Mi-am cerut scuze că o agresez cu sugestia asta, ea m-a ascultat însă, până la colţul străzii. Acolo l-a pus iar pe ea. Am admirat-o pentru chestia asta. L-a pus pentru că aşa vrea ea! Bravo!
Revin la banchetul nostru! Deci am 25 de ani de când am terminat liceul, şi 29 de când am terminat a opta! My God! O viaţă! La vremea aia aveam muzică la casetofon! Aveam casetofon ACIKO, adus de afară de tatăl Srekului, cu funcţie recorder, sculă de sculă! Aveam casete originale, din aceeaşi sursă, cu Donna Summer, ABBA ,BoneyM, Hot Chocolate, şi hitul verii aceleia era....... LINDA-LINDA!!! O mai ţineţi minte??? Cântată de unii, TEE SET. Doamne, ce-am dansat în seara aia, ca disperaţii! Ce băşici în tălpi am avut , şi cu ce sandale în mână am venit acasă, la miezul nopţii!! Am gasit melodia pe You Tube, o postez mai jos, probabil Voicu, devoratorul de metale nobile, imi va trimite trei crucişătoare şi vreo treij de rachete air-sol, în semn de bună pace. Da lasă Voicule, că nici tu n-ai avut la banchet Manowar. Cre că la tine era la modă Suzana.
De banchetul de la finalul liceului, nu-mi aduc aminte cu plăcere. Toţi am fost trişti. Domnişoara de matematică n-a vrut nici în ruptul capului să-l treacă pe Dan Ionescu, cel mai mare comic al vremii din liceul Nehoiu! Nu-l plăcea, şi nu l-a băgat în Bac. Aşa că, în seara banchetului, am ieşit din cantină şi am stat pe iarba din faţa clădirii, cu Dan, care a venit să ne vadă dar n-a vrut să intre. Şi săptămâna următoare am făcut noi banchet în Căminul de la Mlăjet! Organizat de nea Titel Dumitrescu, Dumnezeu să-l odihnească, dirigul nostru! Atunci ne-am matolit toţi cu o licoare dulce, făcută în casă, Florio, sau drac s-o ia cum o cheamă!
După ce am terminat generala, nimic n-a mai fost la fel. Viaţa a intrat în altă dimensiune, pe care nu ne-am dorit s-o explorăm. Despărţirea de praştie, de arc, de bambilici şi baş, de cartoane... a fost tragică. Ce rău imi pare pentru copiii din generaţia asta, că nu cunosc astfel de distracţii! Roşul din obraji nu se capătă la computer, energia, bucuria copilăriei, nu vine doar din biscuiţii BelVita şi I Phone Best. Ăştia habar n-au să fure caise verzi, cireşe şi flori, de prin curţile altora! Nu instig la fapte penale, că nici măcar nu sunt prevăzute la infracţiuni, chestiile astea! Fac parte din universul copilăriei. Şi nici nu sunt copiii vinovaţi că părinţii au devenit doar sponsori ai copilăriei lor, şi atât! Eu n-am mai văzut de ani buni, un copil cu genunchii juliţi ! La mine pe stradă vin copiii însoţiţi de mămici, la joacă! Ei încearcă nişte şotroane timide, sau ceva desene pe asfalt, iar mamele stau în fund pe trepte şi halesc toate pungile de pufuleţi ale copiilor. După ce pleacă ele, rămâne un morman de pungi de celofan , pahare de îngheţată, sticle de suc, plus un făraş de seminţe. Care sunt mai educate, nu le lasă pe stradă, le aruncă în curte la nea Sava !?! Femeia de serviciu de la primărie adună, mătură şi tace, că nu poţi să te iei de ele. Una e profesoară de mate, alta e medic, alta e prietenă cu vlăstarul piticului, deci sunt doamne! Şi copiii se joacă doi-trei metri mai încolo, încercând să ignore prezenţa mamelor. Aşa se consumă acum copilăria...

sâmbătă, 8 mai 2010

Să mori rănit din dragoste de viaţă...

şi de ţară.

Copii, ce sărbătorim noi la 9 Mai?
Un lan de mânuţe pe sus, şi toţi copiii spun, cu mândrie: Ziua Europei! Şi pune-te copil, şi încearcă-ţi talentul şi priceperea, şi desenează steguleţe şi steluţe, şi state-nfrăţite, şi spune poezii cu UE, şi prinde-ţi cocardele şi insigne-n piept.... Şi doamna învăţătoare priveşte tristă, spre ei, încercând să se hidrateze cu inocenţa lor, cu marea lor putere de a nu se lăsa otrăviţi de realitate... Se gândeşte doamna că, după ce a primit salariul diminuat, anul trecut, câteva luni, acum i se va reduce definitiv, acasă are şi ea copii, şi bărbat şomer, şi rate la bănci, şi mamă pensionară, bolnavă, care nu va mai primi "comepensate". Îi vine în minte un gând cumplit, dar se scutură apoi, ca de un coşmar, când îi aude pe copii cântând. Încearcă să cânte odată cu ei, dar vocea-i este sufocată.
...
N-am stomac suficient de puternic, să mai înghit mizeriile pe care statul ni le oferă în meniu forţat!
Ies pe stradă, şi dau de veşnicele steaguri fâlfâinde, ale UE şi ale noastre! Nu-l mai dau la draci pe pitic, nici măcar vina lui nu e, că trebuie să umple stâlpii şi pereţii, cu ele! Pentru ce arborăm noi steagurile UE? Ce am devenit, de când cu marea familie europeană? Ne-am fi aşteptat să se termine odată cu fenomenul corupţiei, să se vadă cu ochiul liber fondurile atrase de la UE, să se concretizeze în infrastructură, servicii, utilităţi. Citeam în presă că la Braşov au fost premiate 9 firme care au atras fonduri ţepene, care chiar au intrat în beneficiul locuitorilor. Se văd, se simt, există! Aţi văzut Braşovul, de curând? Spaţiile verzi, milioanele de flori, reconfigurarea circulaţiei pe arterele rutiere, blocuri reabilitate... Da, ştim, e Braşovul, care are sprijin guvernamental în primul rând, dar, măcar au vrut să facă ceva! Ei sunt motivaţi să agaţe steaguri şi la balcoane.
...
Nouă, bugetarilor, zici că ne-a făcut cineva slujbe cu lumânări întoarse, la noi se revarsă tot răul lumii! Să li se taie salariile! Să se reducă pensiile! Gata cu compensatele! Gata cu sporurile!
Nu vă e ruşine? Cu bruma de bani , ne transformăm în consumator, şi tot noi suportăm minunea numită TVA! Cei care au firme, şi-l recuperează, iar noi, fraierii, îl plătim până la urmă!
Am auzit , zilele trecute, că medicii de familie au număr fix de pacienţi consultaţi ; plafon; câte douăzeci pe zi! Foarte tare! Şi la restul, ce să le facă? Să-i dea afară de la uşă? Cum poate cineva să-i oblige la aşa ceva, pe medici? Personal nu l-am stresat prea tare pe medicul meu, am fost de trei ori în viaţa mea la cabinet, şi doar de două ori în 20 de ani de serviciu, am beneficiat de medical, pe care tot eu mi l-am întrerupt. Iar când nu l-am găsit, am plecat la medic specialist fără trimitere. Nu m-a izgonit specialistul de la uşa lui. Dar cei care sunt bolnavi-copţi?
...
Culmea e că, pe toţi cei pe care îi întreb, pretind că n-au votat PDL.
Niciodată n-a fost politic, blogul meu! N-am permis nimănui să promoveze aici un partid, sau altul! Nu e politică ceea ce vreau eu să subliniez! E propria noastră prostie şi ignoranţă. Aşa ne trebuie! Purtăm ceea ce avem! Poate suntem blestemaţi, că ne-am ucis conducătorul în zi sfântă, de Crăciun! Trebuia pedepsit în alt fel... Poate că sângele lui strigă! Vai de poporul care-şi ucide conducătorul! Blestemat va fi, în veci! Câtă demistificare e în blestemul ăsta!
Dincolo de promisiunile înfricoşătoare, care ni se fac, eu cred că lucrurile vor degenera în manifestări violente, de stradă, şi nu cred că cineva îşi doreşte aşa ceva, pentru că vor rămâne copiii fără dascăli la catedră, bolnavii nesupravegheaţi, instituţiile publice vor avea lacăte cât bostanul, pe uşi, şi Doamne Fereşte ce-o ieşi din asta! Sclavagismul, ca etapă istorică şi ca fenomen, a fost pistol cu apă! La noi se înzeceşte efectul, pentru că ne-am ales singuri crucea, din rastel, şi ne-am aşezat-o pe umeri! Numai că nu facem featuring pentru filmul lui Gibson, ci trăim realitatea.
Până una-alta, ca să vă mai treacă obida, de Ziua Europei beţi la bere, până vedeţi în faţa ochilor toate steluţele de pe steagul UE!

marți, 27 aprilie 2010

Poyushchie pod dozhdem

Поющие под дождем

Staţi, nu aruncaţi cu ouă! N-am făcut rusă în viaţa mea, ştiu să citesc doar pe litere, m-a învăţat mama, dar, aşa a zis Gugălul că se traduce "Singing in the rain"
De mare excepţie, figura din Parlamentul Ucrainean!Dom'le, să dea dracu, ăştia da, bărbaţi! Cafteală cu tot tacâmul, d
e la schimb de ouă, verbal şi real, la smuls hainele de pe ei! Ce temperament! P-ăia nu-i apucă somnul în Parlament, şi nici nu prea au blonde p-acolo, ca să le distragă atenţia(Iulia Timoshenko nu se pune la socoteala. Aia e tare-n executiv si o optiune pentru prezidentiale). Cel mai mare efect l-au avut umbrelele! Nu pot să cred că ăia au umbrele în dotare, ţinute sub masă, pe timp de pace, şi scoase la situaţii de urgenţă! Foarte tare, preşedintele legislativului ucrainean, Litvin, care semna hârtiile sub umbrelă!!! De la ce a plecat bătaia? Cică de la prelungirea acordului de concesionare a unei baze navale, pentru flota rusă. Au zburat ouă, au aruncat fumigene, au răcnit, s-au răcorit... Măcar şi-au arătat protestul într-un fel. Nu ca la noi, trec duios, ca Anastasia, toţi, pe la tribună, şi recită din Topîrceanu, din Eminescu, bagă citate din Caragiale sau Lovinescu, se iau la nişte miştouri serbede, şi vine apoi în rafală, dreptul la replică. Plictisitor! Poate învaţă şi ai noştri câte ceva, şi la următoarea şedinţă a legislativului, vedem şi noi un episod cu ceva adrenalină!

joi, 22 aprilie 2010

INNUENDO...

de Ziua Pământului




Au căzut toate teoriile privind geneza şi sfârşitul Pământului. Toate-s bălăceală, ca să se-nmoaie bicuiţii! S-a trezit un indian, Chaka Paca, sau Sundar- cum dracu-l cheamă, şi ne-a transmis că România va scăpa de sfârşitul lumii! Hai, ce veste ne-ai dat tu, Mărite Tamba, sau ce-i fi tu în panteismul hindus!!! Se poate să nu sărbătorim? Ce Ziua Pământului, ce Salvaţi Planeta Albastră? Modificăm rapid Constituţia, să prindă şi Hare Khrishna al nostru, 1-2 mandate de preşedinte planetar! Doamne IIsuse, şi Maica Domnului, adică prinde şi piticul madat de primar planetar? Şi eu, bibliotecară planetară? Ei, nu, că n-am fost atât de animată, nici când m-a făcut pionieră cel mai frumos băiat din şcoală! Deci, lăsaţi-o-ncolo de protecţie a Terrei, ignoraţi sloganul : "Pământul are nevoie de tine" .Apropo de asta, mi-a atras atenţia un prieten de această denumire a programului, absolut imbecilă. Cum adică, Pământul are nevoie de tine? Doamne fereşte, a luat-o lumea razna cu paşii spre eternitate, cu chemarea pământului... Mă mir că n-au zis: Pământul te vrea tuns, rockere!! Dom'le, i-a pierit imaginaţia românului, tocmai când am fost anunţaţi că supravieţuim Apocalipsei!
Vă daţi seama că demenţa are recruţi şi membri en titre, pe toata planeta, şi ne trezim naibii cu vreo luna înainte de anul 2012, cu musafiri din toată lumea? Doamne, şi n-am apucat să văd decât trei ţări! Nu numai că scăpăm de filtrele dure pentru viză de USA, dar vom fi nevoiţi noi, să facem trierea americanilor, la graniţă. Vom avea Elis Island. Obama nu va putea intra decât incognito, cu vreun transport de berbecuţi (negri) în ţară, că nu-l lasă Băse. S-a supărat pe el la ultimul summit, că l-a lăsat în afara cantinei. Noroc c-avea Băse sendvişul cu salam săsesc , la el. Pe Putin l-o primi? Ăla îşi vopseşte Iliuşinul în deltaplan albastru-galben-roşu şi intră ca turist sportiv. Oricum, el are asigurată cazarea, la mine!
Ce naiba ne facem cu olimpicii internaţionali, că avem o ceată de copii de aur?! Unde se mai duc ei la Olimpiadă? La fel şi sportivii. Organizăm noi olimpiadele? Asta mai lipsea din palmaresul piticului, să organizeze olimpiade! Când să zicem bogdaproste că nu mai ţinem la Nehoiu Toamna Buzoiană, care rădea bani frumoşi din bugetul local, veneau organizatorii cu premiile gata făcute, o madam blondă, şanteuză de folclor, plimba nişte mape şi se comporta ca Marie Antoinette, de turba piticul, pe bună dreptate, că el era cu banul, şi Buzăul cu deciziile... În fine, lasă că face el piticul bancă mondială, FMI, FAO, UNICEF, Vatican şi UE. Nu, UE nu mai e nevoie. Dar , vrea-nu vrea, globalizare tot încropeşte! Organizaţie Nord-Atlantică?!?! Da, face, dar va avea baza în Lunca Mare, la el, la UMTCF, cu Pentagon alăturat. În altă parte, nu mai are unde, că sunt case p-acolo, e intravilan. Eu cred că bănuia el ceva, avea vreuna cu văpăi violet, printre consiliere, şi i-a ghicit în zaţul de cafea, că va fi ceva-ceva la Nehoiu, că el începuse deja să dea permise europene de conducere a calculatorului... Venea un ţepar de la Buzău, a supt ăla bani din bugetul local, de nu se poate, vindea primăriei calculatoare la mâna a paişpea, fără licenţă de windows, şi piticul dădea bani ca pentru Pentium 10, pe ele. Era nenea ăla, odată, profesor de fizică respectat, Diţoiu pe numele lui, dar s-a făcut de mare caca pe piaţa biznisului cu rechizite şi echipamente de birou. Smecher tipul, dar , nici noi, ăştia care n-am înţeles din fizică nici măcar cum era realizată coafura lui Einstein, nu suntem mai fraieri! Alta era ideea!!! Firma lui se cheamă OLIMP NET, vezi? Ştia el ceva, de exclusivitatea asta planetară care ne revine!
Aşa că vom fi ultimii locuitori ai Pământului. Urma scapă turma!
Stau totuşi, cârcotaşă cum sunt eu joia, şi mă gândesc: dacă vine sfârşitul lumii înaintea sfârşitului crizei? O anulează una, p-ailaltă?

marți, 20 aprilie 2010

THE GRAY, BETWEEN SHADOW AND SHADE,

sau marţea din sufletul meu...



ATENŢIE, POŞETE !




N-am dormit nici un minut, noaptea trecută, iar dimineaţă, m-am simţit ca şi când n-aveam să mai râd niciodată.
Ziua examenului meu de traseu, pentru permis. Nici un examen n-a fost mai plin de încărcătură emoţională, pentru că nimeni nu mi-a testat niciodată abilităţile şi îndemânarea practică. Am amânat examenul ăsta până când am crezut că pot să mă duc fără să jignesc examinatorul, cu prezenţa mea.
Vă descriu aceste momente, pentru că , în jurul examenului pentru obţinerea permisului s-au creat destule legende, ori azi am constatat că lucrurile se desfăşoară în alt registru. Ne-am adunat la rond, la 23 August, pe o ploaie mocănească şi un cer vânăt, vreo 30 de nefericiţi, cu emoţiile târâş după noi, ziceai că ne aşteaptă buncărul cu uşa larg deschisă. Chiar şi cei care ne mai cunoşteam între noi, de la Nehoiu, n-am putut nici măcar să ne salutăm . Eram terci! S-a făcut repartizarea pe examinatori. Am picat la un domn inspector, Grigorescu. O expresie a fizionomiei, plată. Nici fir de zâmbet. Atitudine strict cazonă. Nu agresiv, însă; nici în exprimare, nici în gestică. Toată lumea s-a bucurat când l-a văzut pe un domn, Costin- şeful Serviciului Circulaţie şi Înmatriculări şi d'al de-astea cu drumurile publice, pe judetul Buzau. Cei care au picat la dumnealui, s-au relaxat brusc. Eu continuam să târăsc morcovul după mine. Am apucat să-i spun însoţitorului meu, desemnat de instructor să mă aducă la Buzău: Mergem la Kaufland, în parcare, acolo trebuie să-l aştept. Lin avea emoţii mai mari decât ale mele. Am ajuns la Kaufland, am privit parcarea ca pentru ultima dată. Pustiu, la mine în suflet. A venit examinatorul, am plecat spre .... SENSUL GIRATORIU, moartea pasiunii! Neeeeeaaa, nu mai mi-e frică de el, îl privesc chiar ca pe cea mai tare invenţie rutieră, cea mai sigură şi clară intersecţie. Când am trecut de el, m-am relaxat şi a început măiestria la fata! M-a pus să fac parcare laterală, garare cu spatele , întoarcere din trei, eram toată numai asigurări şi semnalizări, am avut doi copii care au sărit ca broscuţele pe trecere, am avut ambulanţă la virajul spre stânga din intersecţie, am avut "ţeapă" spre un acces interzis, am avut ploaie, a trebuit să folosesc lumini, ştergătoare, "dez-haburire", dar trăgeam cu coada ochiului la poliţist, şi era relaxat şi el. Asta mi-a dat mie aripi. E clar că poliţistul examinator îţi transmite ostilitate, vrea-nu vrea, dar, daca te miroase că stăpâneşti maşina, e OK. M-a depunctat cu 8 puncte din 22. Mi-a explicat la final ce probleme am avut: la punctul sosire, tot la Kaufland, virajele sunt foarte strânse, şi după ce am primit comanda:stânga şi apoi imediat dreapta, am ieşit cam o juma de metru cu maşina pe contrasens. Nu venea nimic din sens opus, nu aveam nici pietoni, am redresat rapid, daaaar, poliţistul mi-a spus că e o scăpare care s-ar bifa la neacordare de prioritate. Şi mi-a recomandat să nu mai tratez toate plecările de pe loc, ca pe plecările din rampă, adică să nu mai insist cu piciorul pe frână, când eliberez ambreiajul. E doar o recomandare. I-am motivat asta, cat de diplomat am putut eu ...!?! Poliţiştilor examinatori nu le place când scapi maşina în faţă sau spate, aşa că mai stau cu piciorul pe frână. Nu mi-a zis că am trecut testul, doar m-a invitat martor la următorul. Eu aveam deja ochii plini de lacrimi, şi l-am mai văzut pe Lin, când mi-a zis: Gata, ai luat, dacă nu-ţi dă dosarul. Te ia la următorul. N-am simţit bucurie. Am simţit linişte şi voiam să dorm. Aşa mi-am consumat eu marile bucurii, toată viaţa! În linişte, deşi firea mea nu mă recomandă. M-am bucurat că poliţistul s-a simţit bine în dreapta mea, şi aici de fapt, voiam să ajung. Pentru cei care veţi dori să faceţi şcoala şi să vă înscrieţi la examen, nu luaţi în seamă nimic din ceea ce se spune, nici despre dl. Cojocaru, nici despre dl. Petre, nici despre alt examinator. Nu sunt monştri, nu smulg capul nimănui, îşi fac datoria să admită pe cei care cunosc comenzile maşinii, cunosc regulile, şi trec şi ei cu vederea stîngăciile. Nu trec cu vederea neacordarea de prioritate pentru pietoni şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Acum e clar că daca ai permis, nu înseamnă că eşti şi şofer. Asta se instalează după câţiva ani. Sau asta nu înseamnă că nu poţi avea evenimente neplăcute în trafic. Se poate întâmpla orice.
Îl respect foarte mult pe instructorul meu, chiar dacă o să-l aud şi-n somn: "Dreapta muuult", sau "Rămâneţi lângă ax", "Nu v-aţi asigurat la schimbarea benzii; asigurare, asigurare, asigurare!", " Nu treceţi în treaptă inferioară de viteză decât după ce reduceţi până la limita de viteză corespunzătoare"... Deci, ne venea să-l dăm jos şi să-l batem, şi să-l lăsăm pe Ciuta. Care n-aveţi soacră mare, vi-l recomand! Dar, în acelaşi timp, dacă vreţi permis, al vostru e! Albu Bogdan scrie pe voi! Sunt sigură că şi ceilalţi instructori de la Nehoiu, dl. Pelmuş, dl. Petroiu, sau dl. Gavriloiu sunt extraordinari, au scos generaţii de şoferi, şi-i vedeam muncind cu elevii la traseu, îşi fac treaba excepţional. Eu mă bucur că am avut parte de instructorul meu. Cred că i-am făcut nervii zdrenţe, aşa cum toţi elevii fac , instructorilor lor. N-o să uit niciodată cum am învăţat eu manevrele , în poligon la Bulz, cu dl Brăteanu, care a fost excelent pentru primul meu impact cu maşina, mi-a suportat şi el , săracul, ţăcăneala şi încăpăţânarea şi îndărătnicia... Oricare altul mă trimitea acasă din prima şedinţă.
Am fost martoră la candidaţi care habar nu aveau de comenzile maşinii şi de mersul pe drum public, nu mi-aş fi îngăduit niciodată să mă prezint în halul ăla, la un examen, dar, am fost martoră şi la o fată de vreo 20 de ani care era dată dracului!!! Perfecţiunea mişcării! Tot cu Prima Scool, şcoala mea, făcuse şi ea, la alt instructor din Buzău, dar era meseria pe şosea! Nici fir de emoţie, o ajuta foarte mult originea etnică, ăştia n-au emoţii, au tupeu şi sânge-n instalaţie, şi a curs pe drum extraordinar! Am felicitat-o cu admiraţie, deşi a avut 10 puncte de penalizare. Mie mi s-a părut cu mult mai bună decât mine!
M-am hotărât să nu merg cu ML-ul, chiar s-a măritat, o să-mi fie dor de el, dar îmi doresc totuşi o maşină cu o cutie manuală, mai mică, ceva care să mă reprezinte pe mine. M-am îndrăgostit de A 160, la showroom la Ţiriac, într-o zi o să fie a mea, am iubit-o de când am văzut-o, am tot sprijinul s-o obţin,dar cred că, un an de zile o să îmi iau ceva un pic rulat, nu ştiu încă, nu m-am hotărât. Eu trebuie să fiu cerebrală şi înţeleaptă, n-am fost şi nu pot să fiu piţipoanca.ro, care vrea musai best of. Toate lucrurile se fac într-o ordine, eu ştiu asta foarte bine.
N-o să uit niciodată marţea asta, va face parte din registrul cu note speciale din viaţa mea, mi-ar fi plăcut să mă aştepte tata acasă , muşcând din ţigară, aşa cum făcea de câte ori avea emoţii în legătură cu mine... Mamei îi era teamă de maşini.
O să-mi fie dor de Renault Clio pe care am învăţat eu; înţelegătoare maşină!

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Presă locală, dixit!

...Şi s-a făcut GAZETĂ DE NEHOIU !

Din înţelepciunea poporului chinez, am învăţat că trebuie sa ai mare grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se îndeplinească!
S-a dorit ziar local. ABSOLUT INDEPENDENT ! S-a livrat cu tot cu Poiana lui Iocan, la pachet promoţional, simultan cu norul de cenuşă vulcanică.
Mă dau zilele trecute cu clickul pe Gagăl, şi găsesc saitul BCC Nehoiu. Care e şi ADC Nehoiu, afiliat la ANBCC şi FDSC. Cred că v-am lămurit , de v-am rupt. E un ONG, pe care nu mi-am propus să-l iau la caterinci sau la palme, pentru că acolo e o femeie inimoasă, care chiar munceşte şi-şi dă interesul atât cât poate şi cât este lăsată. Daaaaar, câteodată este forţată să depăşească limita penibilului, sunt sigură că nu asta îşi doreşte, însă , nu are de ales.
Saitul este lucrat foarte frumos, ca grafică electronică,dar, ca şi conţinut, ridică semne de întrebare destule.
În primul rând , nu e vorba de parteneriat BCC - Primăria Nehoiu, ci e Primăria Nehoiu, sub formă de ONG. Pe femeia asta, care conduce BCC-ul, au ales-o, într-un târziu, după ani de muncă, nu pentru competenţele şi priceperea ei, ci pentru că e foarte bun executant şi nu pune întrebări în legătură cu banii care intră acolo sub formă de derulare de proiecte. Ce scrie la darea de seamă pe anul 2009? Că s-au făcut dezbateri, adică vorbe, că s-au purtat discuţii, adică vorbe, că s-a făcut lobby, adică vorbe, că s-a înfiinţat cafeneaua publică, adică loc de stat de vorbă, şi s-a făcut ziar, adică se propagă vorbele prin sat. S-au împărţit fluturaşi, pliante, mape. Aşa, şi toate proiectele la care au muncit unii, şi au ridicat banii, alţii, care sunt? O rog pe doamna de care am amintit, actuala preşedintă a BCC, să nu sară arsă, cu ameninţări, cum a procedat la adresa Ziarului Proiect Nehoiu, că pe mine nu poate să mă păcălească nimeni. În primul rând, m-am numărat printre membrii fondatori, când s-a format asociaţia, adică primarul ne-a obligat să ne înscriem rapid, a adus o doamnă de la Bucureşti, pe care ne-a prezentat-o cu o funcţie pe care nu o avea, şi, când m-am apucat eu să fac căutări pe fratele Gagăl şi am văzut că nu e aşa, m-a dat primarul afară afară din asociaţie... Preşedinta acestui ONG a fost numită , la un momemnt dat, nimeni alta decât nora primarului, până când onorabila doamnă de la Bucureşti i-a explicat primarului că nu e bine să apară cineva cu acelaşi nume , adică din familie, dar nu era problemă, că echipa care lucra proiecte era una, iar pe stat figurau altii. Mi-a plăcut de una, dată naibii, care nici în ruptul capului nu voia să împartă banii cu nimeni, pentru că ea chiar lucra la proiecte zilnic. Nici nu punea bani de cadou pentru primar, la sfârşitul fiecărei luni. Bravo ei! Normal că a huşuit-o şi pe ea. Alte câteva doamne, în frunte tot cu nora primarului, treceau de vreo doua ori pe an, pe la sediu, li se făcea câte un ceai, şi cam atât. La fel au stat lucrurile şi cu Centrul de zi - Căminul Phillipe, unde muncea o Cristină, dar la sfarşitul lunii, trecea şi semna statul, si nora primarului.
Pentru că a venit vorba de Căminul de zi, să lămurim ce e şi cu Azilul de noapte, că mai avem puţin şi înfiinţăm şi Ceaiul de la ora 5. Acest Centru de găzduire temporară, despre care se pomeneşte în raportul BCC, cum că s-ar înfiinţa, este deja înfiinţat, toţi cei care aţi intrat în ultimii ani, în curtea spitalului vechi, aţi văzut, la etaj, o firmă mare, pe care scrie că centrul de găzduire este înfiinţat în baza unei reglementări legale.
Cine a beneficiat, vreodată, de el? Nimeni! Cand ajung acasă la Nehoiu, promit să vă ataşez la acest articol, pozele pe care le-am făcut la acest centru -fantomă de găzduire, acum câţiva ani, când primarul ne-a trimis pe vreo 8 - 10 inşi din Casa de cultură şi din Primărie, să pregătim locaţia pentru un control inopinat. Nu ca să facem ordine, ci ca să facem dezordine, să pară că e locuit şi utilizat. Eu am primit sarcina să aduc butelia de acasă, s-o montăm la aragaz. A fost o situaţie foarte comică, totul era în folie: saltele de pat, frigider, maşină de spălat, aparate şi ustensile de bucătărie... În două ore, am scos tot din ambalaje, le-am montat, am mâncat şi am lăsat coşul de gunoi plin, am folosit prosoapele de bucătărie, am deranjat două paturi ( nu vă gândiţi la prostii) s-au adus doi amărâţi, un nene şi o tanti, care au fost instruiţi să spună că sunt găzduiţi acolo, şi când a venit finantatorul în inspecţie, totul era aşa cum a ordonat primarul, care ne-a felicitat. După inspecţie, totul a fost iar ambalat, şi spaţiul sigilat. Deci se făceau rapoarte şi se scoteau bani pe nişte cheltuieli care nu existau. In ce buzunar intră banii pe proiecte derulate doar pe hartie? Nici nu avea cum sa fie utilizat centrul, pentru ca avea aceeasi intrare cu dispensarul uman, care trebuia incuiat, noaptea. La vremea aia, medicii de familie erau ingroziti ca ar putea sa se intample ceva cu aparatura lor din dispensar, daca sediul e descuiat noaptea. Nu aveau de unde sa stie dumnealor, ca nu va fi folosit azilul niciodata.
Cam aşa stau lucrurile şi cu ADCN. şi e greu să vină cineva cu argumente contra, pentru că , ani de zile am fost Cenuşăreasa primarului, mă punea să-i organizez întâlnirile şi dezbaterile de acolo, să le pun mese şi cafele , invitaţilor, şi ne punea să şi votăm cu cine trebuia. Foarte multe lucruri sunt de dezvăluit pe tema asta, şi nu mă dau la o parte. Aş fi preferat să nu fie nevoie, dar e nesimţirea crâncenă! Să te apuci să-ţi scrii singur ode, şi să i le bagi pe gât BCC-ului să ţi le publice?!?
În primul rând, GAZETĂ se numeşte publicaţia cu periodicitate cotidiană, zilnică.Voi o scoateţi de două ori pe an, deci nu poate fi numită gazetă. Mă rog, puteţi să-i spuneţi şi calendar, dar încercaţi să admiteţi că cititorii nu sunt idioţi.
Eu personal, chiar dacă nu am primut un exemplar pentru bibliotecă, vreau să ştiu cine a avut ideea cu subtitlul: "Nehoiu, piatră de hotar în Cultura Carpaţilor, sau pasul spre eternitate". Cum adică, piatră de hotar? Ce delimitează Nehoiul, în aria culturală? Până la Nehoiu sunt oamenii mai proşti, şi de aici se deschide lumea...? Şi ce înseamnă Cultura Carpaţilor? Şi de ce e cultura cu "C" mare? Şi care Carpaţi, că noi suntem în Subcarpaţi, aţi scris asta în descriere. M-aţi omorât cu cultura Carpaţilor. Noi n-am avut nici măcar folclor sau ceva etnografie, de unde dracu să fixăm noi pietre de hotar? Iar pasul spre eternitate... ferească Dumnezeu, nu ne grăbim să-l facem!
De ce nu are publicaţia o casetă de responsabilitate redacţională? Cine semnează? Cine scrie articolele? Observ că a semnat doar doamna Mircică un articol pentru doamna care a fost foarte activă în BCC. Bun, frumos, dar celelalte articole? Şi dacă tot reiese din întreaga publicaţie că Nehoiul trăieşte momente de împliniri măreţe, de ce nu s-a livrat dimpreună cu vreo pungă de mălai, sau vreo sticlă cu ulei, să fiţi mai convingători? Unde dracu aţi mai văzut o publicaţie în care să fie prezentate doar superlative absolute pozitive? Din bun simţ şi din decenţă, primarule, o puneai pe Lucica sau pe altcineva, să-ţi ia un interviu, în care să spui că mai ai şi lipsuri, că te descurci greu pe criza asta, dar te descurci, că ne dai salarii la timp, şi profesorii şi-au luat banii, dar sunt situaţii în care nici tu nu poţi face faţă, că nu poţi să termini primăria până nu termini casa copilului, o mai dădeai după cireş, mai satirizai ceva... Cum să ai tupeul să scrii , cu poza aia frumoasă, în care sunt europubelele de gunoi aliniate, că s-a făcut la Nehoiu program de ecologizare şi educaţie cetăţenească în legătură cu gestionarea gunoiului? Vezi pozele astea de mai jos? Le-am făcut ieri. Ştii unde e zona? Fix la capătul străzii Magheru, strada aia fără canalizare, pe care nu ai vrut s-o asfaltezi, şi , de-al dracului ce eşti, ai pus să fie demontat indicatorul cu "accesul interzis autovehiculelor", ca să treacă toate camioanele, bolinderele, tractoarele, şi care ce mai fură, pe strada aia, lată de 4 metri, şi să stropescă gardurile, care arată ca nişte stalactite.
Zici că vrei parteneriat cu nu -ştiu-ce ţară nordică, în programul "Iarba verde de p-acasă" ? Păi , să-ţi aduc aminte, anul trecut, ţi-am trimis un mesaj, că am musafiri din Suedia, pentru trei zile,, şi ar fi bine sa trimiţi gaşca de la salubritate să ia gunoiul, că groapa de gunoi din fotografie este exact lângă gardul nostru, în coborâre spre albia râului. Iar noi ieşeam seara în pavilionul din livadă, cu musafirii, şi nu puteam sta de mirosul de hoit. Nici de-al dracului, n-ai trimis pe nimeni. Ne-am făcut de tot râsul în faţa suedezilor, pe care i-am scăpat pe stradă, şi au văzut mormanele de Pampers şi de găini moarte, pe care, un cetăţean de frunte al satului, le-a adus cu roaba. Zilnic, pe strada Magheru, trece un nene cu căruciorul plin cu gunoaie, cu ambalaje, mi-e şi ruşine să mă iau de el, că nu de la mine trebuie să plece avertismentul. E simplu, primare, trimiţi doi băieţi vârtoşi, cu nişte stâlpi (ţi-i dă vreunul de i-ai dat la licitaţie aproape moca vreo lucrare), şi cu nişte sârmă ghimpată, izolează zona. Eventual pui şi un panou de interzicere a depozitării "gunoaelor" (ca să fii în aceeaşi limbă cu indicatorul din faţa primăriei). Eu n-am făcut pozele astea ca să-mi fac reclamă pe blog, ci ca să le trimit la Apele Române şi la Mediu, să nu ne mai îmbâcseşti tu cu proiectele şi cu programele tale! Doamna presedinta a BCC locuieste la 50 de metri de groapa asta de gunoi. Şi mai avem o problemă:
În front of-ul paginii de prezentare a BCC, a apărut un apel umanitar. Un strigăt de ajutor pentru un copil căruia i s-a furat copilăria, pe care trebuie s-o privească dintr-un scaun cu rotile. Întâmplător, cunosc copilul, şi, de câte ori îl văd, mi se strânge inima. Cred că este un copil puternic, pentru că niciodată nu l-am văzut trist. M-aş bucura dacă aţi reuşi să strângeţi banii necesari pentru el, dar, dacă vreţi să faceţi asta, trebuie să veniţi cu un plus de informaţii în ceea ce priveşte starea lui medicală. Buletinul acela medical pe care l-aţi scanat, nu este suficient. Afişaţi trimiterea, recomandarea pentru clinica din Ucraina. Oamenii trebuie să fie bine informaţi, ca să scoată bani din buzunar. Şi era corect să deschideţi contul pe numele asociaţiei, adică al celor care au iniţiat apelul iar la sfârşit, să le daţi oamenilor suma colectată. Aşa se fac chestiile astea. Nu trebuie să se simtă nimeni jignit, nu e nimeni bănuit de nimic, dar, pentru transparenţă şi siguranţă, asta era modalitatea. Aşa eficientizaţi ajutorul pe care doriţi să i-l daţi copilului, căruia îi doresc din suflet să poată fi recuperat , chiar dacă diagnosticul lui e crâncen.In acest fel aveti posibilitatea sa fiti la curent cu suma stransa, sa o aduceti la cunostinta publicului donator.
Nu aici am vrut să punctez însă. Repet, este frumos gestul, dar nu sunteţi corecţi. Doamna Preşedintă a BCC are,tot la 50 de metri de casă, în satul în care a crescut şi locuieşte, un caz cel puţin la fel de dramatic. Cazul tinerei de nici 20 de ani, căreia cineva i-a furat toate drepturile de femeie şi de mamă, exact în ziua cununiei ei civile. În timp ce primarul îi citea drepturile, cineva i le anula. Ziua nunţii ei a fost ultima în care a mai mers. A paralizat în ziua aceea, gravidă fiind în 6 luni. A reuşit să nască o fetiţă, pe care nu a putut s-o legene pe picioare, nu a putut s-o plimbe în braţe, n-a putut s-o schimbe de scutece. Dimpotrivă, ei i se face toaleta, ca şi unui copil.Şi ea are un diagnostic dur. Trebuie să treacă prin nişte operaţii îngrozitoare. Cazul ei, de ce nu l-ai publicat, domnule primar? Asociaţia pe care o conduci se adresează tuturor, în statut scrie că nu ţi se permit discriminări, şi era frumos să afişezi toate cazurile dramatice din Nehoiu. Cine eşti tu, sau altul, să stabileşti cine are prioritate, cine are dreptul la viaţă, cine e mai egal ca alţii?
Nu contează că îţi place sau nu de socru-său, de bunică-sa, de mai ştiu eu cine.
Mai este şi un alt copil la Nehoiu, în cărucior cu rotile, parcă prin blocul 15. Mai sunt destui cu boli nimicitoare. Strângi toate cazurile şi le afişezi. Sau deblochezi urgent banii pentru copilul Laurenţiu, pentru că ai câteva sute de milioane lei vechi, în buget, pentru aşa ceva, şi pentru ceilalţi faci colecta.
...
Şi ajung frumos la ceea ce mă doare pe mine! A venit primăvara şi m-am întors la serviciu, obligată fiind să ţin biblioteca închisă pe perioada iernii, din lipsă de încălzire. Nu mai comentez nesimţirea primarului că a refuzat racordarea bibliotecii la căldură, motiv pentru care am ratat proiectul INFO BIBLIOTECA. Singura bibliotecă din judeţ respinsă de la proiect, pentru că nu are căldură şi pentru că la discuţii, primarul l-a îmbrăcat în bibliotecar pe IRI, şi l-a prezentat pe el. Sărim deci, ca să nu mă enervez. Am revenit la serviciu şi am întrebat doamna de la BCC dacă mai este cablul de net băgat în switch. Ce mi-a răspuns, jenată şi încurcată? Că nu prea mai e net, că madam nu ştiu care a făcut abonament pe barba ei, la Orange, şi că să stau sa-i ceară părerea şi lui Iri... Să ne înţelegem! BCC este în slujba comunităţii locale. Biblioteca, a cui mama dracului este? Şi pentru ce să-l întrebi pe IRI? Cine dracu e IRI, în filmul ăsta, că m-aţi plictisit toţi cu el! În afară de faptul că e soţul soţiei, care trebuia promovat brusc, că soţia avansa vertiginos şi el rămânea săracul tâmplar, cine mai e IRI? Stimată doamnă, nici lui şi nici soţiei lui,nu le dădeau încă tuleiele, erau imberb, respectiv puberă, când noi lucram în Casa aia de cultură , iarna pe un ger de ne îngheţau oasele,şi ne făceam treaba pentru care aram angajati, plus treaba altora. Deci nu-mi spune mie că un tip care are în subordine o femeie de serviciu şi un casier, facut peste noapte director, fara sa fi avut vreun serviciu vreodata, stabileşte ce merită comunitatea locală, şi ce nu! De patru ani a pus deşteptul ferestre termopan la etaj, fără deschidere, care nu pot fi şterse pe dinafară decât cu căruciorul ascensor de la Electrica, pe care nu-l cheamă, şi geamurile sunt împuţite. Şi mă îmbâcsiţi pe mine cu IRI, şi cu dispoziţiile lui!
Ascultaţi aici la mine, şi puteţi să folosiţi declaraţia mea şi la Parchet, dacă vi s-a făcut de scormonit rahat: Săptămâna viitoare, după ce termin curăţenia generală, pe care mi-o fac singură, eu neavând femeie de serviciu( din dispoziţia piticului), vin la serviciu. Să dea dracu să n-am net! O să staţi la lumânare, sau la lanternă, în Casa de cultură! A făcut primarul tot confortul pentru fii-su, într-o sală privată de meditaţii, v-a făcut şi vouă,BCC-ului, a făcut şi sediu PNL de cinci stele, care stă nefolosit, iar biblioteca nu are voie nici căldură, nici net! Nu-i nimic, să vă trageţi şi voi curent de la vila Enache!
Am fost foarte clară când i-am explicat primarului că, dacă îmi lasă biblioteca în pace, şi nu mai fură bani din bugetul ei, pentru salariaţi fictivi şi cheltuieli care nu există (din care amintesc cumpărarea de culegeri, aşa zis scrise de fiul lui, din banii bibliotecii, dar, pe care nu le-a văzut biblioteca niciodată, nu că ar fi fost musai; şi cumpărarea de materiale pentru toate grădiniţele, tot din banii bibliotecii....etc), deci dacă mă lasă să-mi fac treaba şi să fac bibliotecă beton, îl las şi eu în pace şi-mi ţin gura. Nu, el desemnează toţi plicuricii să vină să-mi taie curentul, să-mi scoată netul, îmi explică el mie că o să-mi mute biblioteca la fii-su la şcoală, că el e Tralai-Lama al bibliotecilor... Doamna care e acum viceprimar a încercat dintotdeauna să mă sprijine, dar dictatorul e dictator, el pune borne de cultură...

Am reţinut ca "plus", cu admiratie, foto colajul realizat de o doamnă Furtună, cu generaţiile de elevi şi profesori de la şcolile Lunca Priporului, Nehoiaşu şi Arsele. Foarte frumos! Dar atât! În rest, minciună şi legendă.
M-a deranjat destul de tare faptul că, pe blogul unei adolescente se ridică laude şi se depun ofrande la monumentul numit primar, este jenant să-ţi pui copilul să scrie un blog despre realizările edilului, când poate ea dorea să scrie ceva raportat la vârsta ei, la trăirile ei. M-a deranjat că scrie ce bibliotecă minunată i-a făcut primarul la şcoală, a pus şi poze, a specificat şi numărul volumelor pe care le deţine şcoala, în timp ce, cărţile de care a avut nevoie, i le-am pus la dispoziţie, EU, DE LA BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ. I-am dat şi din biblioteca mea personală, lucru pe care îl regret deja.
Ca să te apuci să ieşi în "publicistică", trebuie să-ţi asumi ceea ce scrii. De aceea deschid seria asta de postări, ca să încetaţi să mai jigniţi cititorii cu aberaţii. Toată lumea care citeşte că BCC stă la dispoziţia publicului cu consiliere în domeniul juridic, educaţional, de sănătate, piaţa de joburi, etc, ştie că de fapt, dacă intră acolo, găseşte o femeie care nu ştie ce să facă mai întâi, chiar se chinuie să rezolve tot ceea ce i se cere, dar , e mult prea mult să acopere toate aceste domenii.
Din acest motiv am blocat comentariile, pentru că mulţi veţi fi tentaţi să o jigniţi, am auzit destule vorbe la adresa ei, le-a auzit şi ea. Eu n-am vrut s-o jignesc, o admir pentru energia pe care o are, dar nici nu-i pot permite să abereze la ordinul primarului.
Pentru data viitoare, pregătim tema: Facultatea secretă şi ilegală de la Nehoiu. Cei care sunteţi înscrişi, şi plătiţi taxe la IRI, la Casa de cultură, daţi căutare pe Google, cu numele facultăţii, şi vedeţi pe ce se duc banii voştri ; pe o mare ţeapă, care e deja antrenată într-un scandal.

duminică, 4 aprilie 2010

Light, and nothing but the light!


Hristos A Înviat!
Am vrut o zi de pace, de moţăială şi multe dvd-uri. Nu ştiu ce m-a apucat să aleg AGORA, un film nou, regizat impecabil de Alejandro Amenabar. Din sinopsisul de pe Cinemagia, înţelesesem altceva. După vizionare însă, mi-a trebuit o oră să-mi adun nervii şi emoţiile, de prin pat. Superb film!
Vi-l recomand. Lasă temă şi motiv de reflecţie. Te obligă să renunţi la intrpretări.Nu e clar dacă se respectă adevărul istoric, pentru că însăşi sintagma "adevăr istoric" e deja discutabilă. Nu se ştie dacă s-a petrecut chiar aşa creştinizarea Egiptului, însă, un singur lucru e cert: Atunci când fanatismul izvorât din necunoaştere şi ignoranţă, otrăveşte spiritul, şi mai e dirijat şi de exponenţi atinşi de demenţă, orice loc de pe pământ devine o Agora. Lupta dintre religii, scăpată din aria ideologiei, se transformă în carnagiu. Când nişte impostori şi nişte semidocţi răstălmăcesc pildele şi învăţăturile lui Isus, sau pe cele ale altor erudiţi, umanitatea intră în beznă. O mie de ani a durat întunericul dictat în numele creştinismului, de nişte sceleraţi. Mă refer la Evul Mediu Întunecat, despre care, istoricii spun ca a durat doar cinci sute de ani, dar efectele lui au dainuit inca cinci sute...E scandalos că, în numele Celui care a sfidat moartea şi a învins-o, asumându-şi păcatul lumii, au fost ucise spirite luminate. Aşa s-a întâmplat şi după creştinizarea Egiptului, când, în numele unui Isus blând şi iubitor de oameni, nişte cretini fanatici au ars orice urmă de cultură, civilizaţie şi progres, aparţinând unui popor deosebit. Nu mă refer la câteva statui păgâne, ci mă refer la Biblioteca din Alexandria, care conţinea un univers de cultură şi ştiinţă, şi la toate amprentele unor oameni extraordinari, cărora le-a fost călcată în picioare munca dumnezeiască, scuipându-se pe ideile şi pe convingerile lor, care au fost stigmatizate drept erezii.
Acum încep să-l înţeleg mai bine pe Papa Ioan Paul al II-lea... Înţeleaptă mutare! A ţinut cu străşnicie sub cheie secrete referitoare la creştinism. Câteodată, e bine ca secretele să rămână secrete, tocmai ca să nu se creeze o Apocalipsă dirijată ca un atac sinucigaş. N-am rămas cu un gust amar în ceea ce priveşte creştinismul; dimpotrivă , valoarea lui şi a simbolurilor lui este clară pentru mine, m-am născut şi am fost botezată creştin, îmi iubesc religia, fără să sar la bătaie dacă susţin un dialog cu o persoană aparţinând altei religii (în general evit discuţii pe tema asta).Dar m-a cutremurat faptul că, dintotdeauna au existat lichele uzurpatoare care şi-au croit drum spre putere cu sabia într-o mână, şi cu crucea Mântuitorului, în alta. Mizeria, mocirla, violenţa şi devianţa, au însoţit umanitatea şi au asigurat echilibrul lumii ăsteia. Ce ne-am fi făcut cu o perpetuă armonie, iubire de semeni şi toleranţă? Ne-am fi plictisit, desigur! Vă recomand filmul. Nu are efectele vizuale ale Avatarului, dar reînviază conştiinţa fiecăruia şi aruncă Lumină peste ea, căci de Lumină avem nevoie, mai mult ca de orice.Habar n-am de ce au fost stabilite doar patru elemente primordiale: apă, aer, foc, pământ. Trebuia să fie şi Lumina printre ele!
P.S. Unii critici, presupun ca preoti... spun ca Amenabar a falsificat istoria si a facut un film anticrestin. Sa fie la ei acolo... Daca il intelegi, nu e deloc anticrestin, ci doar puncteaza unde duce fanatismul religios.