Despre un Rege, despre nişte metehne din alimentaţia publică şi despre nimic altceva. S-a dus încă un an..

          Google Romania , cel care aniversează fel de fel de personaje , personalităţi şi evenimente, nu aminteşte nimic de 30 decembrie 1947; nici copilul ăla de-i spumegă hormonii a patriotism, care a lipit, peste tot in Nehoiu, petice cu "Basarabia este Romania", si care-si încreţea ouăle naţionaliste spre cei care comentau actele lui de vandalism. Pe mine, cel puţin,  mă invita să nu-i dau lecţii de naţionalism, că el e scula sculelor dinspre si dincolo de Prut.
          Aş dori să dau de el, să-i explic că, până una-alta, gestul lui e contravenţie, dacă nu faptă penală. Ca să lipeşti abţibilduri pe Monumentul Eroilor, pe Cruce, pe sedii de firme, pe balcoane, pe semne de circulaţie, indiferent ce mesaj ar conţine, nu se cheamă patriotism.
           Eu sunt şi cam securistă, aşa, prin oase, şi mă enervez să cercetez şi care e adevăratul motor al acestui vajnic Gavroche al Nehoiului, că sigur e vorba de un mobil mai dark sau mai pecuniar, şi atunci să ne povestească el, cum e cu patriotismul.
            Până una-alta, nici dacă umbli înfăşurat în tricolor, cântând imnul, nu ai voie să vandalizezi monumentele, proprietăţile particulare.... şi mai lasă-ne şi dracului cu Basarabia e România, că Basarabia e Moldova, deocamdată. Dacă voiau să fie români, aveau timp s-o facă, de când cu podul de peste Prut, podul de flori...
              Eu n-am văzut vreun basarabean să se grăbească să întregească România. Aveţi grijă de România, băi, nu de ţara altuia!  Istoria a vrut sa ne plece Basarabia la rusi, ca si Tezaurul, nu mai stăm să mieunăm la porţi închise. Fiecare are dreptul să fraternizeze cu orice cauză doreşte, dar nu trebuie să ne îmbâcsească pe toţi cu chestii care nu ţin de noi, de voinţa populară.
              Ziceam de semnificaţia zilei de azi. Dacă-l întreb pe mucea Gavroche, habar n-are, că nu scrie asta pe scotch-urile lui gălbioare
30 decembrie 1947 a fost ziua în care ne-am bătut joc de noi, ca naţiune.
                Marţi, 30 decembrie 1947, primul-ministru, Petru Groza (cu pistolul în buzunar) şi secretarul general al PCR, Gheorghe-Gheorghiu-Dej, îl şantajează pe Rege, că, dacă nu iscăleşte abdicarea în acea noapte, vor fi omorâţi 1.000 de studenţi arestaţi pentru că manifestaseră în favoarea Regelui. În această situaţie gravă, Mihai a spus: "Nu va curge sânge din pricina mea!", şi a semnat abdicarea.
                 Prezidiul Parlamentului comunist, întrunit în seara zilei de 30 decembrie 1947, proclamă Republica Populară Română.
                 Uite-aşa, ne-am turnat prima găleată de căcat în cap! Poate nu se mai trezeşte vreun beleuz să-mi amintească de stângism, că am făcut bube-n gât , explicând tutanilor, că stângism nu înseamnă PCR şi Gheorghiu Dej. Că m-am plictisit si de analişti , eterni demisionari, care au avut tupeul să-mi servească adjective cu prea multe consoane decât pot ei duce. Halucinantă nu sunt eu, ci declaraţiile alea kinky, gen : Traiane, te iubesc, pentru că dai cu căciula de pământ şi dansezi prin cârciumi, pentru asta te iubesc, că-ţi place şi şpriţul şi-ţi plac şi femeile frumoase!  Că a râs dracului, tot Nehoiul, când a citit aiureala asta. 
            Pe blog la mine scriu ce vreau eu, nu trebuie să cer voie analiştilor de Curbură, şi fac campanie cui vreau eu, şi lu' Hansel şi Gretel, şi lu' Zaieţ Nu Pogodi.
...
                 Un subiect aprig pentru târgul nostru este alimentaţia publică.
                 Băi, să nu mai aud pe cineva că nu-i merge cu astfel de afacere la Nehoiu, că-l scuip!
                 Mă duc la Pizzerie, de obicei nu prea dau p-acolo, pentru că nu e tocmai genul meu. De data asta am fost invitată. Două mese libere, ambele în faţa uşii de la toaletă, uşă deschisă!!!
Mă aşez cu spatele, încerc să trec peste. Vine duduia să ne ia comanda. Comandăm pizza şi ape minerale. Ne aduce sticlele.... întârzia cu paharele. De fapt, nu se aduc pahare, decât la cerere, precizează duduia.  Altfel, duci sticla la gură, ca la birt în Drăgaică. Vine pizza! Nu se aduc tacâmuri, se face precizarea că se serveşte cu mâna! Cu mâna s-o servească mă-ta, cu cratimă şi cu cratiţă, căci, nimic nu se mănâncă cu mâna în public!
Şi a intrat o cerşetoare, a trecut pe la mese, a intrat Cameluţa, săraca, fata aia cu minţile risipite, cerea şi aia ţigări.
Am făcut spume, am plecat jurând să nu mai calc p-acolo.
Mi-a crăpat capul, a doua zi, vineri , în alt local. Cât pot să fiu de idioată, că am făcut şi reclamă moca, restaurantului respectiv, colea, la mine pe blog!
Frate, am zis că nu-i adevărat! Am intrat, m-am aşezat pe scaun, am rămas cu tablia scaunului în mână. L-am schimbat, în zâmbetele ironice ale colegilor, am adus altul la masă, ăluia îi cădea spătarul. Nu exista decât un cuier în toată sala, nu aveam unde să ne punem hainele şi genţile.Mi-a fost adus la masă un pahar deja spart, l-am respins automat. În timp ce dansam, mi s-a adus desertul la masă, dar nu şi linguriţa. Am aşteptat până a trecut chelneriţa s-o rog să-mi aducă.
Ciorba m-a jignit , pur şi simplu. Avea în ea perişoare, dar şi bucăţi de carne şi zgârci. Era săratăăăăă, ocnăăăă!Aşa ceva nu ai voie să serveşti! Cine mama dracului a mai văzut ciorbă de perişoare cu fasole verde tăiată în ea, şi cu altfel de carne? Cadrul în care mă aflam acolo mă împiedica să fac circ, sau să plec, dar nu meritaţi să vă calce pragul, nici dracu! Niciodată nu am fost mai jignită de servirea într-un local, cum am fost vineri! Nu mai zic de pilaf, că era horror, din orez nepotrivit pentru acest fel de mancare, iar friptura era rece. Nu m-am aşteptat la aşa ceva, am avut senzaţia că sunt la cantina socială. Pe masă, la sosire, ne aşteptau farfurii cu lapte pentru cafea şi doze de zahăr. Cafea nu s-a servit, însă.
...
În noaptea de Revelion, muzică, şampanie şi foc de artificii, la Casa de cultură. Vă aşteptăm să întâmpinăm Noul An, împreună!
Vă urez ,tuturor, LA MULŢI ANI cu sănătate, să fie pace, să fie linişte, să fie belşug !

COLIND - de ARCADIE SUCEVEANU

Ninge curat ca într-un dor de moarte,
Dezastre mari de fulgi se-ntâmplă-n cer.
La geamul plâns al casei de departe
Se-aude-n noapte-un cantec: lerui-ler.

Acum, acolo ninge-a veşnicie,
Brazii miros a naştere în munţi
Si-ncet se sting în veghea lor târzie
Două făclii, doi pomi ajunşi carunţi.

Umbrele lor ca-n vis mi se arată
Veghind la geam atât de-adânc şi greu,
Că din tacerea lor însingurată
Işi rupe vorba însuşi Dumnezeu.

Cumpăna vremii tulbure se-nclină
Cu focuri mari de ger spre cuibul lor.
Si parca-i soarbe-o stranie lumină,
Si-ncet se duc prin aspre vămi de dor.

Pe fruntea lor se-ncheag-un nimb de ceaţă,
In pieptul meu lucreaz-un fier cu zimţi;
Si tot mai des se-aud hăitaşi de gheaţă
Pe partea lumii, cea dinspre părinţi.

Pe cai de fulgi acuma m-aş întoarce
Să cad în prag, zidit între nămeţi,
Si ceasul lumii, cu noroase ace,
Sa-l dau-napoi cu, simple, două vieti...

Dar ninge-n noapte fără vindecare
Cu lerui-ler peste-un sfârşit de veac.
Mi-e dor… Si-adorm cu fruntea pe ninsoare,
Decapitat de-acest colind sărac.


Din volumul Arcadie Suceveanu, ARCA DIES, Editura Cartea Moldovei, Chsinau, 2008

 

Cronicile din Narnia : De(z)gustătorii de sărbători naţionale, centrul de permanenţă pentru persoane aflate în dificultate de pe Merilor şi despre cum am avut eu o revelaţie electorală

              Sunt cam inactivă pe blog, de la o vreme. N-am reuşit nimic cu campania pisicitară, adică am rămas cu Cemesica-pisica pe cap, nevrând nimeni s-o adopte. În felul ăsta mi-am dat seama , a mia oară, poate, că m-am născut sub zodia lui " descurcă-te singură", ceea ce îmi sporeşte încrederea în Dumnezeu şi-n dragostea Lui faţă de cei ca mine. Şi cu-n rac, tot sărac, aşa ca, unde manâncă două pisici, mai pot mânca două.

              Să fim coerenţi, zic!

              Ne referim la de(z)gustătorii de sărbători naţionale. Măi copii, linisti-vi-s-ar patriotismul în căpăţână, dacă nu ştiţi cum să abordaţi Ziua Naţională în tabletele voastre de geniu, de pe net, jucaţi un Bubble Trubble, pe facebook; relaxează!

              Nu te nominalizez, drăgălaşule nehoian blogger, că n-ai atins Steaua Polară cu talentul, dar, ăştia ca tine ar trebui trimişi într-un loc numit "no lands men". Ăstora, care luaţi la caterincă Unirea şi Ziua Naţională, ar trebui să vi să retragă cetăţenia şi să daţi examen după 3 ani, ca la permise auto, să v-o recăpătaţi după ce vă dă sângele pe nas învăţând istorie! Cum să spui tu: "pentru că mai e un pic până la marele tam-tam de la 1 Decembrie". Care tam-tam, bă? Ce dracu vrei de Ziua Naţională, pantomimă? Şi continui cu "m-am gândit că fiecare român ar vrea să-și reîmprospăteze memoria și să-și amintească ce s-a întâmplat de fapt la această dată..."  Te-ai gândit foarte prost, pentru că fiecare român , ăla de zici tu, utilizator de net şi cititor de blogul tău, face parte din generaţia aia de a durut-o- n cur de istoria neamului. Sunt ăia de scriu cu  "k" în loc de "că", "ms" şi "poop", şi ai ales prost şi sursa. 

                 În primul rând, "înţeleptul wikipedia" e, de fapt, "tanti wiki", iar dacă am ajuns să ne înveţi istorie cu copy-paste de pe wiki, dracu' ne-a luat!

                 Uite care e treaba, nu-ţi aloc prea mult spaţiu, dar, hotărăşte-te ce stil vrei să adopţi în ceea ce scrii tu şi nu amesteca miştoul de ConnectR şi urban style, cu simboluri naţionale. La tine, nu e locul şi nici cazul de licenţe poetice, nu îţi poţi permite broderii de stil, pentru că eşti subţirel şi încă n-ai nimic a spune, deşi eşti un tip isteţel, dar nu ştii ce segment de cititori vrei. 

                  N-ar fi rău să şezi vreun an prin America, să vezi cum se pişă pe el de emoţie, americanul, când stă în faţa drapelului lui, sau cum stă în picioare la cinema, la începutul filmului, până se cântă imnul. Vezi, eu am voie derapaje de limbaj, pentru că exprim exact ceea ce trebuie, nu o dau prin bălării. Sfatul meu e să îţi coafezi un pic stilul , nu amesteca nişte lucruri cărora trebuie să le sfinţim cel puţin memoria, cu pamfletul.

                 Nu ţi-am făcut public numele, aşa că nu înlesni vreo contraofensivă, cu pretenaşii tăi, pe vreo reţea de socializare, ca să nu mă întâlneşti prost dispusă, prin Nehoiu, în vreo zi mohorâtă de iarnă! Am reacţionat ca un român, ca un consumator de Românie şi de istorie, nu de wikipedie.

...

                 Pe strada mea s-a înfiinţat Centrul de permanenţă pentru alcoolici comatoşi în tranzit. Pe la jumatea străzii, li se opresc motoarele şi pică în decubit dorsal, zici că-s pe plajă la Acapulco. În ultimele 3 luni, 4 cazuri. Tanti Mioara asigură relaţia cu 112. Deja am devenit prieteni cu cei de pe salvare. Nici băutorii nu mai sunt ce erau odată,când au liniştit ei (al'de tata, nea Nicu, nea Nelu, nea Gicu, nea Valerică), două damigene, la nuntă la Dani Tomeci sau la Dan Andrei, şi tot mai aveau chef de-o sârbă, în faţa porţii la Hodel, după care plecau la piaţă.

....

                 Chemaţi-vă vecinii, prietenii, rudele, că auziţi una acum , de ziceţi că nu e adevărat:

                 Dintre toţi candidaţii la parlamentare, m-au convins ăştia de la USL! Prin comparaţie şi eliminare, desigur, ca la Vocea României! A contat si inteligenta mea, atat de celebra pe partea dreapta a strazii pe care locuiesc.

                 O să căutaţi postări mai vechi de-ale mele, o să îmi fluturaţi pe sub ochi citate, în care precizez că sunt stângistă, că nu votez PNL nici dacă se scoală mama....

                 Da, sunt stângistă ,aproape extremistă,dar, sângele meu pe jumate de bozgoroaică a clocotit atunci când s-a făcut alianţa asta. De aia nu mai pot eu de conjunctură şi de scop, stânga pe care o iubesc  eu e departe de politica din ţara asta şi n-ar fi făcut niciodată alianţă cu dreapta. N-am zis că dreapta e "câh", am zis că apa şi uleiul nu se amestecă niciodată, nici măcar de dragul de-al zgândări pe Băse'.

                 Logic, ar fi trebuit să ignor candidaţii alianţei, supărată fiind că eu, stângista, tre' să votez dreapta. Tata, deja se răsuceşte în groapă. S-a întâmplat ca azi, după ce am venit din piaţă, să cuplez logica de geniu...

                 M-am întâlnit cu un convoi PPDD. Printre ei, nişte militanţi kamikaze de la locale, kamikazişti de-ai piticului, zic. Le-am dat ignore, nu sunt pe segmentul lor de interes.

                Hopaaaa, intră coloana USL, în piaţă.

                Se vede stofa la unii, se vede cum curge lâna, de pe câţiva! Ăia de-i ciopleau icoane piticului, cum dracu se face că aveau materialele de campanie! Un pix n-am pupat, sau o brichetă! Fugeau de mine ,ca măgarul de coceni! Ceilalţi, oameni cu o anumită pregătire, cu o vârstă, cu nişte păr alb, zâmbeau frumos lumii, respectuoşi, aveau o lumină pe chip, o stare pozitivă.

                Mi-am văzut de treabă, le-am făcut nişte poze şi am urcat la serviciul meu, să beau o cafea şi să cuget, ca un indian înţelept: 

                În viaţă nu mi s-a dat nimic gratis, n-am plictisit uşile aleşilor să îmi caut dreptate, deşi aş fi făcut răni în lemnul uşilor, de atâta bătut , vorba lui Paler, deci nu îmi pun nişte speranţe că aleşii şi-ar sacrifica viaţa pentru noi. Ştiu ce e aia politică, privită dintr-un colţ, îi sţiu bine mecanismele şi în viaţa mea n-aş face faţă genului ăsta de provocare, dar, merg pe varianta USL, din motivul cel mai simplu:

                 Dacă Scutaru e mulţumit de rezulatat, poate vrea Domnul să vadă că există viaţă în Nehoiu, fără pitic. Poate redă dreptul organizaţiei PNL Nehoiu să aibă identitate, să-si desemneze preşedinte, echipă de conducere, nu să refacă tabloul biblic în care are de ales şi nu poate s-o facă, pentru că piticul se mai lamentează, intimidează, ameninţă....Gata!!!! La dracu cu ombilicalitatea asta! PNL Nehoiu are oameni capabili, este extraordinar câtă energie are viceprimarul ăsta mic, zici că e extramaterial, lăsaţi organizaţia să se refacă! Măcar cu din ăia care se spală, că le pică părul din nas, unora, când vine la şedinţe un anumit personaj  recrutat de pitic, îşi varsă ficaţii toţi din sală. Nu ţi-ar fi de-ar fi vreun pol energetic al politichiei! E un târâie brâu!

                 Domnule Scutaru, nu trebuie să ne promiteţi cornul abundenţei, că nici nu credem în el, dar, dacă sunteţi mulţumit de rezultat, redaţi identitatea partidului ăsta la Nehoiu, ca sa va convingeti ca nu ati facut scor electoral doar pentru ca a existat un Tralai Lama? Eu ştiu organizaţia asta de când a luat fiinţă şi a fost o organizaţie a valorilor. Ea se putea adresa lejer şi celorlalte categorii, nu doar celei a pretiosilor, pentru ca impunea respect! Piticul a impus teroare.

                 N-am nici o tresărire şi nici o urmă de ranchiună pe el, de când nu mai e o bomboana de pe coliva l-am şi ignorat. E prima oară când îl pomenesc, după alegeri.

                 Dar, prezenţa lui insinuantă, insidioasă, senzaţia de "sunt încă aici, eu încă sunt Gigi Şorici şi nu vă las în pace să trăiţi liniştiţi", nu face decât rău. Asta e parerea multora.

                 Daţi-i o medalie, o săbiuţă şi un titlu şi lăsaţi-l la vatră, domnule Scutaru, ca să meargă dracului treaba, ca suntem sătui de "întărâtă-i, drace"! Avem primar nou, are chef de treabă, merită sprijin, la rândul lui vă oferă sprijin, există un lanţ de cauzalitate, e bine să fie toate zalele la locul lor. Noi vrem să se pună lucrurile la punct, atât! Echipa administrativă este formată, cea politică e in stand by şi nu e bine

                 De aia vă dau votul meu şi manifest public, pe blogul meu atât de controversat, alegerea mea! Eu am o anumită categorie căreia mă adresez, suntem cei consideraţi loviţi în tâmplă, dar, atat de logici ! Sunt sigură că înţeleg lucrurile, aşa cum le formulez. Eu nu pot fi suspectată de manevre şi palme bătute, pentru că stau cam în penultima bancă, nu-s activistă de-aia ravisantă, de-şi plimbă buzele roşii , cofiţa şi pulpele coşbuciene prin pieţe, cu alaiul, la schimb cu vreo funcţie.

                  Pentru asta o să vă votăm, pentru linişte, nu pentru lapte şi miere! Căci, dacă veţi fi mulţumit, veţi şti că Nehoiu n-a însemnat un personaj cu spirit gregar, ci e o întreagă comunitate cu oameni pe care vă puteţi bizui, dacă vă păstraţi cuvântul! Şi, norocul vă mai atinge şi din partea doamnei Tudor, căci, e nouă în schemă. Se putea şi mai rău, adică să am stîngist în listă, şi să fie din ăla veeechi, de l-a pus la blesteme toata lumea din judeţ!

N.r. Am poze de azi, le ataşez mâine, pentru că nu am cablul de date acasă.

E greu să te decizi? Alege o pisică!

Acuş, acuş începe campania electorală! N-am energie, n-am timp, n-am chef de ea, cred că mănânc prea puţine fibre.
Am un apel umanitar, recunosc că nu mă prea pricep la chestii de gen, n-am recurs la d-astea, până acum.
De-aia mă gândesc că trebuie musai să particip la dezbaterile pe teme de promovare şi comunicare, de-or să se ţină luna aceasta, la Casa de Cultură.
...
Să trecem la subiect: 
Ea este Cemesica , o pisicuţă superbă, de 5 luni, pe care am reuşit s-o scap şi s-o protejez de răutatea vecinilor. 

Ştiţi, sunt oameni care nu înţeleg utilitatea tuturor speciilor pe care le-a lăsat Dumnezeu pe pământ, printre noi. Sunt oameni care nu dau de mâncare şi nu au grijă decât de animalele pe care le vor sacrifica pentru a ajunge în stomacul lor. Pentru ei sunt sfinte găinile, porcii şi vitele, pentru că le umplu frigiderul şi cămara, atât. Restul, hai să le punem otravă, capcane, să-i aruncăm în gârlă!
Nu sunt deloc pornită împotriva celor care nu iubesc animalele, fiecare are sufletul lui. M-a impresionat, acum câţiva ani, un călugăr bătrân şi orb, care mângâia un câine, câinele lui de companie. Trecând cu grupul de turişti pe lângă el, l-am salutat şi, printre altele, ne-a întrebat: Voi hrăniţi de la masa voastră, un animal ? Toţi am răspuns: da! A continuat: Să nu fie animal pe care să-l mâncaţi voi, la rându-vă! Deşi aveam căţel, la vremea aia, am simţit un nod mare, în gât.
Nu mi-am transformat curtea în azil pentru animale, dar, dacă ele preferă să traverseze curtea mea şi să stea la soare pe grămada de lemne... să fie sănătoase! Le dau de mâncare. Am două pisici, cu carnet, sunt ale mele oficial. Unul este Ochişori, care a venit la uşa mea , acum două ierni, bătut şi cu o lăbuţă aproape ruptă. L-am doftoricit, l-am hrănit, nu a mai plecat de la mine.

 În primăvara următoare, a venit cu iubita lui, Năsturica, o pisicuţa albă, adică albinoasă, care s-a născut surdă complet. I-am sterilizat şi ai mei au rămas. Pe Năstu' o protejez suplimentar, o iau în casă noaptea, pentru că se apără mai greu singură.

Cemesica, pisica cea mică, aşa cum spuneam, a fost salvată dintr-o serie de 4 pui  născuţi de Pisica Fără Coadă (cea alb-negru), într-o curte părăsită de pe strada mea. Pisica fără coadă este iar gestantă. 

Cu siguranţă-i vor muri puii, pentru că e frig şi nu pot rezista. Pe Cemesica am luat-o la mine în curte, dar nu pot s-o ţin, pentru că o bate Năstu', aşa fac pisicile, îşi domină teritoriul, plus că vecinii i-ar face de petrecanie.

Ei nu consideră că dacă aruncă în canalizare bălegarul de porc, de ne rupe nasul tuturor de pe stradă, e ceva greşit sau lipsit de bun simţ. Nici dacă pun la soare pungi cu hoituri de găini, să facă viermi pentru pescuit, nu e deloc greşit. Dar să nu vadă pisici.
Pe Cemesica am adus-o cu mine la Casa de Cultură, i-am amenajat un spaţiu aici, până reuşesc s-o dau spre adopţie. M-aş bucura foarte tare, pentru ea, să-şi găsească o casă, de preferat la curte, unde cineva să aibă grijă de ea. În definitiv, serviciile sunt reciproce. Casa cu pisică nu are şoareci.
Este deparazitată, iar la primăvară, când face vârsta corespunzătoare, o sterilizăm prin campania publică desfăşurată de Ioana. I-am spus Cemesica Antropologista, pentru că e botezată online de un prieten, doctorul CMS. Puteţi s-o botezaţi, însă, cum doriţi.
Dacă o vrea cineva, o găsiţi la noi, la Casa de Cultură, v-o dăm cu trusou. Când plec acasă şi o las aici, seara , mi se strânge inima, de-aia vă spun că m-aş bucura atât de mult s-o adopte cineva!

"BOBOCIADA 2012"

A fost Balul Bobocilor - Nehoiu, 2012
Mi-am pus nădragii de Coolio / Mc Hammer şi m-am dus la spectacol. N-aş putea spune dacă a fost mai frumos ca în alţi ani, pentru că n-am mai participat până acum, decât la unul.
Mi-a plăcut; una peste alta. Ar fi de mare porc, dacă aş critica prestaţia copiilor. Au muncit destul la organizare. Au avut numere haioase, am râs cu lacrimi la unele, s-au simţit stângăciile şi emoţiile, dar, sunt şi ei nişte copii. Nu sunt actori, sunt nişte tineri atât de naturali în spaţiul tinereţii lor, încât se simt striviţi de spaţiul spiritual al scenei.

Cel mai mult mi-a plăcut o scenetă, a celor de la XII-A,cred, un fel de pantomimă , mimau pe coloană sonoră alcătuită din diverse clipuri, promo-uri...

Se vedea şi oleac' de experienţă,ei sunt mai mari, au deja nişte spectacole în palmares, vedeta a fost un băiat, Paul, care are şi moacă de actor stand-up, şi mimică, şi gestică, de toate.
A fost şi Miss/Mr Boboc. N-aş da să comentez aici. Ia uite ce elegant o dau după cireş!
...
Mi-a părut rău pentru o fată, oarecum talentată, care, în timp ce interpreta o melodie, a putut observa că fiecare spectator se apleacă înspre vecinul de scaun şi şuşoteşte. Păcat!
Nu-i mai pomenesc eu numele, şi-a făcut singură, cu propria ei naivitate, un mare deserviciu. Încercând să ţină piept unei avalanşe de răutăţi, şi-a postat pe facebook testul de sarcina, negativ, până una-alta.
Foarte necugetat gest! De te-a sfătuiat cineva, rău te-a sfătuit, iar de ai făcut după capul tău, rău cap ai avut.Cu asta n-ai făcut, draga mea, decât să te ratezi! În primul rând, testul ăla putea fi al meu, al vecinei, al casieriţei de la gară... nu avea pe el o menţiune de responsabilitate.
Apoi, e o chestiune foarte intimă, testul de sarcină. Tu ai procedat vulgar, ca şi când ţi-ai scoate chiloţii şi i-ai pune pe catedră, să-i vadă doamna Cojocaru, că asta am înţeles că ţi-a fost intenţia, să-i rupi gura. Nu i-ai rupt nimic. Chiar dacă e cam penultima pe lista mea de preferinţe,după ce epuizez şi rezervele, femeia asta are ceva realizări în plan profesional şi personal, plus că are nişte creioane în mână, cu care iţi încondeiază viaţa de liceu, de nu te vezi ! In raport cu ea, eşti doar o chanteuză. Eu as scoate poza aia de rahat de pe wall, mai ales că se văd mâinile foarte murdare şi neîngrijite. Ai scuză pentru felul în care înţegi tu o situaţie intimă, nu ai scuză pentru faptul că eşti certată cu regulile elementare de igienă. Nu sunt frate cu Dabija, să te iau la rost, dar, ai încercat să-ţi lustruieşti onoarea, făcând public un obiect pe care te-ai urinat.Aşa se face, parcă, un test de sarcină, nu? Faci şuşu pe un băţ de plastic.
Cu toată înţelegerea faţă de sufletul tău tulburat de dragoste, îţi recomand să faci ciocul mic şi să calci apa, până ieşi din şcoală, şi să zici Bogdaproste că nu mai e şcoala ce era odată, pe vremea mea, când te parcau direct la şcoala de corecţie, dacă o ardeai cu domni generoşi. Te-ai îndrăgostit de Pygmalionul tău, asta e, nu e vina ta, eşti un copil. El trebuia să aibă decenţa să îţi protejeze imaginea, nu tu. Dar, din suflet te sfătuiesc, calcă pe pietre late şi uscate, până ieşi din şcoală, pentru că, uite, momentul din seara asta, când toţi şuşoteau, n-a fost calificant pentru tine. Cât de frumoasă e viaţa la 17 ani şi cât de păcat că v-o complicaţi! Tu crezi că eşti singura care o arde cu unul de-o vârstă cu ta'su? Doamne Fereşte, e planeta plină! Dar, vorba ălora de la Poesis: "Ce-ai omorât, omorât rămâne"
Să trecem la dansul majoretelor! Frumoase fete! Una micuţă, pivotul, plină de fibră pe braţe, lucrată, se vede că se antrenează cu mare drag. Recomandare: Fetelooor, alegeţi-vă un team leader dintre voi, o fătucă practicantă, sportivă, ca să vă antreneze şi să iasă performanţă din voi! Respect pentru doamnele profesoare, dar... vă trebuie una plină de zvâc, să scoată minuni din voi, să rupeţi scena aia !
Fata care cântă de ani buni, cândva o promisiune pentru scenă, ceva se întâmplă cu ea de la o vreme, că nu-i mai iese prestaţia. N-a mai avut prof de canto şi se vede asta. I se iartă asta. Dar, draga mea, nu eşti prima oară pe scenă, deci, ştii că într-o sală cu +500 de spectatori nu e frumos să te pufnească râsul în microfon în timp ce cânţi, e lipsă de respect faţă de public. Noi nu sancţionăm stângăciile, emoţiile, dar, să pufneşti în râs de două ori şi să conversezi cu inginerul de sunet...
Mi-a plăcut că a fost sala ticsită, mi-a plăcut bucuria de pe faţa directorului, bucuria lucrului  împlinit, mi-a plăcut că primarul şi viceprimarul au stat la spectacol până la sfărşit, e semn de respect faţă de munca acelor copii. M-am distrat şi eu, la fel ca şi toţi ceilalţi spectatori. E frumos când e plină sala de spectacole!
Felicitări, copii!

În competenţa cui intră astuparea găurilor din gardul Spitalului de nebuni?

          Aş dori un semn timid, din partea statului, că îşi doreşte să funcţioneze normal.
          Sunt ca şi lovită în tâmplă, asistând la un spectacol jalnic, desfăşurat în jurul Oltchimului, de saltimbanci şi clowni vopsiţi pe ochi. Să se reţină: de-aia nu mai pot eu, de Oltchim, nici n-am păţit necaz mai mare că nu mai merge combinatul ăla , de la o vreme. Mă preocupă în principal, lucrurile care nu merg în viaţa mea, deci, nu fac ataşament emoţional cu polimerii. Dar, nu pot să înţeleg că Statul, Guvernul, Ministerul Economiei, Autoritatea pentru privatizări , mama naibii cum se cheamă, înlesneşte posibilitatea unui ştirb scârbos, care are, de altfel,  o minte incredibil de mercantilă, o inteligenţă financiară cu care ar da peste muci oricărui Wall Street-ist , să se joace de-a senzaţionalul cu o ţară întreagă.
           Băi, dă-o dracului de treabă, nu poţi să-i ţii piept lu' Băse, serviciilor, UE-iştilor, americanilor, da' nici lu Fifi-naripatul, ăsta, nu poţi?
           O să închei scurt, contrar obiceiului meu: nu înţelege nimeni nevoia naţională ca omul ăsta să fie izolat ? Vede cineva vreo diferenţă între ăsta şi Vântu sau Stoica de la Caritas?
           Înţeleg că e o schemă electorală, înţeleg că sunt nişte scenarii, unele reale, legate de acest caz, dar, chiar  nu se pot astupa găurile din gardul Balamucului?
           Mi-e egal dacă ia Oltchimul un baron, un cămătar sau un patron de club sportiv. Mi-e egal că-l ia un rus, un american sau un polonez. Unde a mers mia, merge şi suta. S-a dat totul, străinilor, i-am făcut pe toţi cu mătărânga mare,ce mai contează un combinat , în plus , sau în minus?
           Dar, totuşi, ajungem să derulăm proceduri de privatizare (eu îi zic vânzare, că, de fapt, asta e etapa reală), având ca protagonist un tip care a desfăşurat pe biroul lui, chiloţii Magdei Ciumac?
           Peste două luni ne chemaţi la vot, să ne alegem reprezentanţii în Legislativ.
           Vă rog să-mi daţi un motiv să ies la vot, că, deja am acumulat trei, pentru care nu vreau să ies.
           Cu ce m-ar mai putea seduce pe mine, cineva care îmi vrea votul?

Ce mai vuiet, ce mai zbucium!

E cam mare tensiunea, la nivel de cititori.
Fraţilor întru tastatură si localitate de domiciliu, sunteţi mult prea doritori de spectacol însângerat în arenă !
Eu m-aş bucura dacă aţi înţelege cât este de important să vă precizaţi identitatea, atunci când cereţi capete şi sânge vărsat, sau, cel mai cinstit şi oportun, mergeţi şi prezentaţi-vă poziţia dvs de cetăţean, în faţa autorităţilor locale! Nimeni nu vă va reproşa nimic.
N-am uitat că v-am promis ziar. Nu e o muncă atât de uşoară. Încerc să pun la punct măcar un site oficial al autorităţii locale, o pagină în care să regăsiţi cele mai importante ştiri şi informaţii, oficiale, reale, eventual cu documente ataşate.
Este destul de delicat să lucrezi cu informaţii preluate de la autorităţi. In acelaşi timp, este periculos să construieşti scenarii de culise şi să le pui la dispoziţia publicului. Eşti responsabil tu, cel care le publici. De aceea întârzii momentul, pentru că am nevoie de o anumită înţelegere şi de o oarecare transparenţă. Cantitatea acestui "oarecare" trebuie să asigure şi să susţină credibilitatea.
Nu vă pot ajuta în felul în care mi-o cereţi, adică, nu pot să vă ofer scandal. Nu vreau nici să fiu plasată în unghiul din care nu reuşesc decât nişte biete compromisuri, pentru că sunt o persoană îngrozitor de obiectivă; deranjant, chiar.
Am observat la colegii bloggeri de Nehoiu, mă refer la cei doi domni consilieri care vă mai aduc la cunoştinţă anumite aspecte, intenţia - de altfel, binevenită - de a vă informa asupra unor evenimente din aria autoritatii locale. Nu puteţi fi, toţi, mulţumiţi de decizii si hotarari. Aşa este normal, dar, nu daţi cu bolovani în mesager! Mergeţi şi adresaţi-vă sursei generatoare!
S-a rupt lumea în două, la auzul ştirii că i s-a retras garsoniera unei doamne profesoare:
- Asta-i bună, de parcă a rămas în gârlă!
- I s-a luat acoperişul de deasupra capului !!!
Alţii aprind artificii, de bucurie.
Judecând după documentele ataşate dosarului, nu i s-a luat nimic, ci doar s-a restabilit un regim de legalitate. Locuinţa-i fusese acordată abuziv, prin evacuarea altei persoane. Doamna are serviciu stabil în oraşul Pătârlagele şi tot acolo are şi casă; cu acoperis.
Având în vedere clocotul din jurul acestei poveşti, recomandarea mea binevoitoare ar fi ca doamna să îşi sub-dozeze apariţiile în viaţa publică sau politică, în Nehoiu, pentru că e copleşitor să treci printre oameni care te privesc insistent, descalificant. Chiar dacă povestea nu are proporţiile atât de hiperbolizate, este un stigmat pe viaţă şi o notă de corigenţă, pentru o femeie. Sigur, depinde şi cât de sus este amplasată ştacheta fiecăreia, pe scala demnităţii. În momentul în care îţi asumi o situaţie care a influenţat negativ o funcţie publică, nu te poţi aştepta la toleranţa publică. Nici cu pietre în tine nu trebuie sa dea nimeni,dar, nici mersul ăla zvâcnit, de "suivez-moi, les hommes", nu mai poţi să-l execuţi. Avem reminiscenţe barbare, ca popor. Sancţionăm. V-am zis eu, nu suntem numai din daci şi din romani!
...
Am observat o atitudine vârtoasă împotriva greşelilor de limbă şi de stil. Toată lumea corectează pe toată lumea. Asta e bine, e semn de progres. Dar, acolo unde recomandaţi autorului să fie atent la greşeli, aveţi grijă să fiţi acoperiti! L-aţi luat în balon pe dl. Gabi pentru nişte virgule pricăjite, dar , nu vă strică o abordare mai serioasă a Îndreptarului ăla, orto- ! Eu, una, n-aş zice că sunteţi învăţătoare, iar, dacă sunteţi... mă bucur că n-am copii! Fiţi şi dvs bucuroasă, la rându-vă, că nu am!
...
Încerc să ocolesc subiectul... Îmi este imposibil. M-am săturat să fiu oprită pe stradă şi să fiu bombardată cu întrebări referitoare la mult-vestita şi de toate dătătoarea ADCN, din Casa de Cultură. Am sperat să scrie Proiect Nehoiu câte ceva despre situaţia de acolo, pentru că la el a mai tot apărut câte ceva, din când în când, dar, probabil a considerat că este un subiect delicat.
Nu, nu este delicat deloc, sau, cel puţin, nu mai delicat decât un ferăstrău care taie sticlă.
Nu mă interesează telenovela din jurul cazului, eu vă explic situaţia reală şi legală. În fine, de fapt, ilegală.
Această ADCN se traduce în Asociaţia Pentru Dezvoltare Comunitară Nehoiu.
Ce am spus, deci, că este? O ASOCIAŢIE!!! Ce înseamnă asociaţie, ce presupune ea? O asociere, da, o forma colectiva. O asociere de mai multe persoane care au pus bazele unei organizaţii neguvernamentale, un ONG, care se ocupă de problemele comunităţii.
Pot să vă spun aşa:
În urmă cu 14 ani a luat fiinţă acastă asociaţie, eu personal am fost membru fondator, alături de alte aprox. 30 de persoane, dintre care şi: dl. primar Lungu, d-na Negru Licuţa, Preot Andrei, doamna Andrei Valentina, Manea Constantin, Blidaru Catalin, Croitoru Virgil, Dorojneac Dimitrie, Folli Mario, câteva cadre didactice, cateva cadre medicale, fostul primar...
Actul constitutiv al acestei organizaţii există şi în ziua de azi (redactat de mine), numai că membrii fondatori au fost ţinuţi departe de către fostul primar, n-au mai fost invitaţi la adunările generale, nici la cele ale consiliului de administraţie.... şi nimeni n-a mai ştiut în ce s-a transformat asociaţia. Toată lumea ştia că ADCN = Lucica de la Casa de Cultură.
Vă rog să credeţi că am încercat din răsputeri s-o determin să înţeleagă, sau, măcar să citească afurisitul de statut, nu ca să mi-l explice mie (se vedea de la o poştă că e într-o beznă cruntă, manipulată violent), ci ca să-l explice tuturor celor care au acceptat să-şi îndrepte procentul de 2 % din impozitul pe salariu, către această asociaţie. Biata femeie îşi imagina că ea este totul, acolo, că este inamovibilă, intangibilă... mie personal mi-a spus de vreo 10 ori că nu mai am drept de vot, pentru că nu mi-am plătit cotizaţia???!!! Mi-a fost milă de ea, efectiv, pentru că trebuia să-i cer registrul de cotizaţii, să văd dacă ea are o astfel de evidenţă, sau, să ni se arate notificările redactate în urma hotărârilor luate în Adunarea generală. Fatăăă, membrii fondatori mor membri fondatori, puteţi voi să vă daţi şi cu cenuşă pe cuc!
M-am prins care e buba, ea HABAR NU ARE pe ce lume trăieşte. N-am mai insistat, plus că nu înghit defel minciuni şi prefăcătorii. Este uluitor cât poate abera o persoană şi cât poate să i se fi spălat creierul!!!
În momentul în care domnul primar a invitat-o să îşi prezinte activitatea pentru care Casa de cultură o are în chirie, iar Primăria o PLĂTEŞTEEEE, doamna a urmat un sfat otrăvit ?!? şi a declamat că documentele sunt confidenţiale şi a ameninţat cu o conferinţă de presă.
Băi, oamenilor, mi-a crăpat capul!!!
Fetiţă, ştii ce-i aia conferinţă de presă? E atunci când îţi umple curtea două autobuze de ziarişti şi-ţi îndeasă în meclă vreo 2o de microfoane şi te fac varzăăăăăăăă!
Habar n-ai cum te cheamă şi când te-a făcut mă-ta (cu cratimă) !
Cine te-a învăţat de rău, amărâto? Cine te-a adus în starea să cedezi şi în faţa vieţii, fraiero?
De ce n-ai venit să spui: fată, învăţaţi-mă ce să fac, că îmi pierd minţile, sunt între ciocan şi nicovală! Cine ţi-a zis să spui că toata activitatea ACDN e secretă? Ai putea să spui măcar acum, când toată lumea e pornită să ceară socoteală acestei "grupări" şi să facă un pas înainte reprezentantul legal, care, surpriză!!! nu eşti tu, ci ,Consiliul de Administraţie, organismul de conducere. Cine reprezintă Consiliul decizional, la voi? Cine e vicepreşedintele tău, cine naiba sunt ceilalti?
Ăia trebuie să prezinte situaţia şi o vor face în curând.
Este inadmisibil să uiţi pentru o secundă că eşti mamă, că ai o fată frumoasă şi deşteaptă, pe care ai expus-o negativ, i-ai rupt sufletul, ai izbit-o de pereţi cu mâna ta şi ai executat ordinele cuiva pe care îl doare.... de mult îmi doresc să sriu asta pe blog... îl doare FIX ÎN SCULĂ, de tine! S-a folosit de ignoranţa ta şi se şterge cu tine la fund!
Poate dă dracu de aud că ai trimis mesaje la toată lumea, că eşti în spital din cauza mea, că umblu cu tine în dinţi, până te trezeşti, dracului, la realitate!
Să dea dracu să mai aud că fata ta a trecut prin vreo emoţie!
În acelaşi timp, să dea dracu să aud că fata ta e şicanată la şcoală, de profesori sau de colegi!
Nu puteţi judeca un copil pentru faptele părinţilor!
Deci, stimaţi doritori de informaţii -dealtfel ,pertinent- despre această ADCN, la momentul ăsta e draperia trasă, batista e pe ţambal,adică au lăsat-o moartă. Au sacrificat-o pe Lucica şi au aruncat-o la înaintare, fiindu-le şi destul de uşor, având în vedere fanatismul declarat faţă de "binefăcătorii" ei, dar, noi aşteptăm să se întrunească organismul de conducere şi să preia iniţiativa. Partenerul stabil e primăria. Explicaţi-i primarului: Stai, bre, aşa, că aia e bi-ba, s-a trezit şi ea preşedintă, ia de vorbeşte cu noi, că noi suntem sculele aicea!
Poate organizaţi chiar o conferinţă de presă...
Nu v-am dat toate amănuntele poveştii, pentru că se lasă cu audienţă peste Antena 3. Doar asta contează, că, la momentul acesta, ADCN este o fantomă.
Aşteptăm să fim contrazişi cu precizări acoperite de documente.
Ne interesează situaţia şi , i-ar interesa ,mai ales ,pe cei care v-au asigurat fondurile.
Fata asta bate câmpii, că e secret şi că e confidenţial. În realitate, ce-ar fi să aveţi pregătită o dare de seamă, ţeapănă? Nu pentru autorităţi, ci pentru noi, ăia fondatorii, care nu mai avem voie să ne apropiem, sau pentru toti salariatii din Nehoiu pe care i-ati pacalit si le-ati luat procentul ala!
O adunare generala, ceva... adică, prea ne luati de fraieri şi, prea nu suntem! Nu prea aveţi pe unde să vă lăsaţi ludovicii de pe voi, dacă e s-o facem legal, cu documente de activitate!

PM... 45 ! mortarul ideal pentru vârsta ta

Pierzi, câştigi, negustor te numeşti.

Cazi, te ridici, mai mergi pe jos câteva staţii...

Nu priveşti înapoi; de frică. Înaintezi prin întuneric, tot cu frică. Nimeni n-a stăpânit întunericul având curaj.

Se aud paşii tăi pe trotuar şi-ţi place. Mergi înainte...

LA MULTI ANI ! SA FII SĂNĂTOASĂ, LECTERIŢO !

Vară, familie şi gogoşi cu de-a sila

Trecuse şi august, dar vara se înghesuia prin toate colţurile, nu se dădea deloc dusă. Era o invazie de ţânţari, organizaţi decimal, dupa sistemul armatei lui Genghis Han: în fiecare seară, zece ţânţari scârboşi îmi atacau dormitorul şi, dimineaţa mă găsea sărind ca mingea, cu pliciul în mână. Vecinii îşi aduseseră lemnele pentru iarnă şi se încinsese campionat de drujbe pe stradă.
Mi-am făcut bagajele şi m-am uitat pe unghiul de navigaţie; arăta spre Măgura. În două ore săream, regulamentar, peste poarta lu' văr-miu. Nimeni acasă, ca de obicei. În bucătăria de vară , pe plită, zăcea o oală cu porumb fiert. Iau vreo trei bucăţi şi ies la poartă, pe canapea. La Măgura, dacă nu respecţi programul de canapea, eşti degeaba!
Socializez cu vreo câteva vecine, aşa, subţire, că nu era încă ora de dezbateri sociale.
Apare văr-miu. Dinspre district se apropia şi nevastă-sa. Zice el:
- Voiam să te sun, că-s totuna de emoţii!
- Ce naiba ai, doar n-ai câştigat la loteria vizelor?!
- Nu! Te iau pe ocolite: Am alt tătic !
- ???!!!
- Fă, adă o juma de rachiu din ăla de gutui, că asta e proastă la şocuri, plus că, dacă a trăit atâta timp singură, ca nea Silică, nu înţelege nevoia de cămin, de familie!
- Mă, tu eşti sănătos? Cum dracu să ai tătic, că tac-tu e cu drepţii de când cucii!
- Fă, stai să vină aia cu niscai udătură din beci, ca să ne înţelegem omeneşte.
...
- Deci, situaţia e aşa: Mămica s-a măritat ! (n.a. : "Mămica" are 70 de ani). În concluzie, ai şi tu un nou unchi.
- Aaaaa, zic, da' ştiu deja!
- Ţi-a zis copchiii pe mes?
- Nu, dar ştiu de anul trecut, nu se mutase la un nene la Costeşti?
- Asta era anul trecut. A venit înapoi, pe toamnă, cu un sac de vinete, doi de varză şi un deca de vin din ăla cojănesc; agoniseala pe trei luni. A suferit vreun sfert de oră şi până seara era bicicleta poştaşului la ea pe prispă... Am simţit io o ofensă, ca fiul cel mare al familiei, şi i-am aruncat bicicleta în gârlă. Nu-mi necinsteşte mie mama toţi pripaşii!
- Mă, ce să zic, e viaţa ei, i-o fi greu singură!
- Ce vorbeşti fă, să mă ia pe mine toţi în ciocu' opincii, la serviciu, că am câte un tătic pe lună?
- Aşa, şi deci, unde-i mă-ta acu'?
- La Buzău, cu pretindentu', să-şi ia nişte plăpumi şi ceva de aşternut, că cât a lipsit de acasă a plouat pe lângă horn şi i-a distrus tot p-acolo, a mucegăit.
- Şi ăsta cine e, e dup-aici?
- Da, a fost fierar; vădan. Hai, să fim sănătoşi, ia o gură de rachiu şi să mergem să mâncăm ceva.
...
Vin şi copiii de la fotbal:
- Tată, a zis tanti Cica să vă duceţi pe la ea, mai pe seară, că face gogoşi!
Mă bucur, în sinea mea, mi-era poftă de gogoşile lu' tanti Cica, făcute cu cana.
Văr-miu mă simte:
- Nu te bucura prea tare, că s-a dărâmat şi asta de tot! Toată ziua e cu jumatea de tescovină după ea. Ultima oară , când a făcut pomană lu' fii-su, a făcut borş de peşte şi a fiert peştele înainte de legume, vreo trei ore, de-a ieşit un balbaş de ciorbă, nu mai zici că fugea după popă prin curte, să-i dea şi la pachet un borcan!
Ne ducem totuşi la Cica, prea insistam.
O găsim sub şopron, curăţa porumb. Ne zice să ne aşezăm la masa din curte şi să servim gogoşi.
Mă cam formalizam, na, nu eram chiar de-a casei, aşa că dă văr-miu la o parte ştergarul de pe farfurie. Ies la iveală nişte coji de ceva...
- Bre, ce dracu s't astea, prescuri?
- Mă, zice baba, tu eşti râzător ca mă-ta, ia vezi! Alea-i gogoşi!
Râdea Cica, cu obrajii flăcări...
N-am putut mânca aşa ceva. Văr-miu a băgat vreo câteva în buzunar, pentru un experiment, cică, sau pentru o demonstraţie.
Mă întreabă baba cât stau pe la ţară, ca să mai vorbim si să-mi dea la plecare nişte pere scurte-n coadă. Îmi zice:
- Atâta numa mâine nu-s acasă, că mă duc să adun prunele alea roşii din Poduri.
Ţip:
- Ai prune roşii ??? Mâine îmi dai câteva să fac gomboţi !!!
Mă linişteşte văr-miu:
- Stai fă, calmă, că asta a vândut fâşia aia de pământ de când lumea, da' s-a rătuţit naibii, nu vezi că nici n-a pus ţaic în gogoşi? A adunat caisele de verzi, ca să le facă ţuică, nu mai e bună de nimic.
Scoate prescurile din buzunar şi i le aruncă lui Colţ, câinele, care a avut un moment de iritare după ce le-a mirosit.
Se însera şi peste partea aia de sat se întindea un miros de bulion fiert şi turte coapte pe plită. Ne cuprindea lenea. Îmi vine o idee:
- Vreau să fac felinar din lubene, ai pe ogor?
- Am, da' doar nu eşti bolnavă să iei de la mine ! Mergem mâine pe ţar'nă, au ăia o grămadă.
Se aude poarta trântindu-se. Venea mătuş-mea în vizită:
- Bravo fetică, tu să ţii nasu' pă sus, că parcă nu eşti şi din neamu' nostru, eşti numa de-a bozgorilor. Pe la mine de ce nu dai?
- Bre, de-abia am picat şi eu, plus că nu ştiu când eşti acasă, unde mai locuieşti....?!
- Hm, ţi-o fi suflat ăsta mare în ureche niscai prostii. Io nu poci trăi singură, că e greu ca vădană.
- Păi, am înţeles asta, bine că l-ai găsit pe nenea ăsta, ce să zic?
- Care nene?
- Ăsta din sat, ca să nu te mai duci după ei prin alte părţi!
- Hm, nu zic io că voi decât inventaţi? Nu mai stau cu el, că a venit fi-sa de la Mizil şi l-a luat. O bagaboantă, fi-sa! Am găsit altu azi, pe tren; om bun, cam peltic. M-a dus la piaţă la Gorbaciov şi mi-a luat plapumă şi o pătură frumoasă cu nişte cai care-aleargă prin apă. Omu şade la Ursoaia. Mă duc mâine să văz ce-i pe la el!
Văr-miu trăgea din ţigară, privind în gol, gândeai că-i Moromete.
Eu mestecam la nesfârşit o turtă. Avea acelaşi gust dintotdeauna, acelaşi miros de fericire simplă, curată, dar nu puteam înghiţi.
Se lăsase noaptea peste sat, cântau greierii şi recunoşteam, a mia oară, matricea veşniciei, acolo, la ţară.

Drama neîmpăcării motanului cu acvariul

Da, am avut vacanţă. N-am plecat prea departe, am ars-o liber prin împrejurimi şi am vegetat ca muşchiul de pământ, cu protonemele la umbră.
Am pus batista pe blog, în primul rând pentru că se hotărâse organizarea referendumului şi n-am vrut să intru în polemici cu nimeni, mai ales că nici mie personal nu mi-a convenit situaţia.
Nu-l plac pe Băse şi aş muri de drag să văd că nu mai e preşedinte, dar nu în circumstanţele date. M-am speriat, când am văzut cât de rapid se desfăşoară totul: acum schimbăm guvernul, peste o oră îi radem pe preşedinţii Camerelor, spălăm pe jos cu Monitorul Oficial, Avocatul Poporului...
Dacă o ţineam aşa, în toamnă îl scuipam în cap pe Castro şi-l lăsam în izmenele goale pe Kim Jong Un, ei erau nişte biete pistoale cu orez.
Întotdeauna am crezut în ideea de opoziţie, e singura care asigură echilibrul, altfel o iei bi-ba prin cânepă.
Pe urmă, eu nu cred în alianţe, cu atât mai puţin în cea actuală. O să mor stângistă şi ştiu că uleiul şi apa nu se amestecă. Nu-l plac pe Antonescu dintr-un motiv mai simplu decât axioma lui Zermelo:
Nu-l recomandă nimic pentru o funcţie de anvergura celei de preşedinte. Mi-l amintesc de pe vremea când era el tânăr ministru. Avea legătură cu funcţia cam tot atât cât are elefantul cu răzătoarea de biscuiţi.
Nu mă tăvălesc prin spuză nici de dragul lui Ponta, dar, la el e altceva. Pute de inteligenţă, mai ales când face pe ucenicul debutant şi scapă tava pe jos, din greşeală. Are o strategie pe el de-i plesnesc ochelarii. Are şi date fizice, dacă e s-o luăm mişeleşte.
Aşa că....m-am dus la referendum , totuşi, pentru că mi-am zis: Fată, Antonescu nu iese cu salata întreagă din grădina ursului, o să fie oleac de dojană la el în partid, plus că frăţia crucii între Ponta şi el va dura cât amorul făcut la pariu pe două sticle de vin.
N-o să uit ziua în care PNL a făcut gafa să se scuture de Tăriceanu, oferindu-i lui Antonescu o mult prea mare pălărie Panama, care nu-l aranjează. Lui i-ar sta bine o panglică gen Marian Nistor.
V-am mai zis eu, Tăriceanu are meclă şi sfeclă de lider autentic, născut , nu făcut. Acuma.... cum drac' să-l propui şi p-ăla ca preşedinte, că e varză cu imaginea personală. Nu că n-a mai văzut lumea preşedinte cu Harley Davidson, că dacă am avut unul cu Logan, nu poate fi mai rău, dar.... hm, hm!
În fine, sar peste toate băltoacele şi zic aşa: Am fost la referendum şi regret că n-am avut noroc să mă caute băieţii de la DNA sau de la Parchetul nostru de cartier. Ce mi-ar fi plăcut! Numai că Dumnezeu nu-i ajută pe sadici, aşa că nu m-a căutat nimeni cu Biblia în plasă. Am o problemă în legătură cu juratul. De regulă, nu jur pe nimic, cu atât mai puţin pe Biblie. Dacă e nevoie, jur pe istoria poporului meu românesc, dar nu pe istoria poporului evreu. Nu am nici o problemă cu poporul lui Israel, dar nu jur cu sufletul pe el, pentru că sufletul meu are un spaţiu minunat în care s-a dezvoltat, şi acela e spaţiul spiritual şi cultural românesc. PUNCT.
...
Povestea asta cu Referendumul m-a făcut să iau hotărârea definitivă şi irevocabilă de a renunţa la calitatea de alegător, pentru tot restul vieţii, cu excepţia tururilor alegerilor locale, poate. Poate. În schimb, la alegerile generale, parlamentare, prezidenţiale... Good Bye my love, Good Bye / Cine te-a pus să stai...?
Mi-e scârbă şi nu mă interesează.
Piticului nu i-au tremurat chiloţii şi nu l-au căutat nici o Curte, nici un DNA, dacă a lăsat gaură în buget cam cât schija aia de la Hiroshima. Pe mine, ca alegător, m-ar căuta DNA-ul să mă întrebe de ce am fost la vot! Hai s-o lăsăm jos, că măcăne!
....
A mai fost un motiv pentru care n-am scris în perioada asta: Jocurile Olimpice. Sunt mută şi dau în paroxism pe perioada lor. Nu-mi scapă nici măcar o probă. E un spectacol incredibil. Cu excepţia rahatului de arbitraj de la scrimă, cu care şi-au bătut joc de coreeanca Shin A Lam, totul a fost extraordinar, cu plâns, cu lacrimi de fericire, cu emoţii, cu toate ingredientele.
Colac peste pupăză, în vara asta am citit mult Bartolomeu /Valeriu Anania. Toţi avem nevoie de un Anania în suflet şi în conştiinţă. Face mult mai mult decât mersul de-a buşilea ca oposumii,sau pe coate, pe care-l execută ignoranţii pe sub streşinile mănăstirilor, în speranţa că poate Dumnezeu se îndură.
Deci, mai avem parte o bună vreme de marinarul şi puntea lui de comandă, care, iată, nu e într-un acvariu lângă care motanul nu înţelege selectia naturală. O sa fiu mulţumită când n-o să mai fie preşedinte, dar nu eram pregătită psihic nici pentru oferta curentă.
Băsescu, sper că eşti mulţumit! Eu sunt, la rându-mi, pentru că mi-ai oferit şansa să nu mai ies ever, la vot!