VEŞNICIA UNEI SECUNDE

Între EXTAZ şi AGONIE e doar o secundă; incredibil de grea. De aceea e nevoie de un suport. Psihicul îl alege în mod voluntar. Stăpânirea de sine este exclusă. Astfel, unii prizează rapid GLORIA (de fapt, PSEUDO-GLORIA), alţii MODESTIA (sufocaţi de emoţie).
E clar că vorbesc de NOAPTEA ARGINTULUI TRIST, de agonia marelui EVGHENI PLUSHENKO. Am aşteptat proba individuală masculină de patinaj, cu două telefoane puse pe ceas deşteptător. La 2:30 eram cu ochii-n plasmă ,ca pe Reactorul de la Cernobîl. Frumos program. O dată la patru ani îmi curăţ sufletul cu Olimpiada de iarnă. Mi se pare mult mai spectaculoasă decât cea de vară. Nu mai înşir motivele. Iubesc patinajul artistic, şi pe cel de viteză, sunt moartă după biatlon şi combinata nordică, nu mişc la proba de trambulină şi mă distrează foarte tare jocul ăla în care nişte tipi mută nişte castroane de granit pe gheaţă. Normal că ştiu cum se cheamă, dar dacă scriu cuvântul, o să mă întrebaţi de când m-am apucat de lins aşa ceva.
Înapoi la Pluşenko! Mă aşteptam să revină în competiţii. M-am întristat când s-a retras, acum 4 ani. Nu era momentul, pentru că atunci era în mare ardere. Dar, aşa a vrut el. Să facă bani cu spectacolele, împreună cu alt talent greu, Edvin Marton. Şi a revenit la Europene, anul acesta. Rău a făcut! Gurile rele spun ca Putin, după care sunt topită de-a dreptul, i-a promis 1 milion de euro pentru medalia de aur. N-a fost să fie! La cum îl ştim pe Putin, acum o să-i spună: Your name is "FIFTY BUCKS".
Ce n-a fost în regulă? Atitudinea lui Plushenko. Mă rog, la nivelul lui, nu se prea mai face diferenţa. Programul scurt a fost perfect, cel liber minunat, dar s-a văzut detaşarea profesionistului. Nu mai era competiţie pentru el, ci doar show. Sigur că a rupt aerul cu săritura lui cvadruplă, pe care n-o mai face nimeni în concurs,dar....lipsea magia, lipsea si tensiunea. N-am regăsit-o nici la american, nici nu se compară patinajul şi baletul ruşilor, cu cel al americanilor, deşi aceştia din urmă se tot ţin scai de titluri.
Am stat până la 7 dimineaţa să văd întreg programul, normal că Plushenko a intrat ultimul în concurs, şi, după ce a încheiat, a făcut gestul acela care nu se face ( numai Geoană, săracul, cât îl regretă!). A ridicat braţele în semn de : "Ce mai vreţi?" Şi juriul l-a vrut pe Evan Lysacek.... Dacă a fost obiectiv sau nu, juriul, nu avem cum să apreciem. Dar am văzut agonia din ochii lui Plushenko, după secunda de aşteptare. Iată că talentul ţine cont de pauze. Am revăzut exerciţiul lui Evan de zeci de ori. Nu se compară cu al lui Plushenko pentru că nu poţi să-l vezi decât perfect pe al lui Evghenii. Îmi aduc aminte de PHILLIPE CANDELORO, patinatorul ăla zbuciumat şi spectaculos, care făcea tumbe şi salturi mortale pe gheaţă. Era show-man adevărat, se îmbrăca în Zorro, D Artagnan, Tom Sawyer... Niciodată n-a luat aur olimpic, ci doar bronz, şi la Lillehamer şi la Nagano, dar n-o să-l uite lumea. La fel ,nici pe negruţa aia de Surya Bonaly, care se dădea peste cap în draci, pe gheaţă. Spectacol scria pe ei! Dar nu doar asta se cere la un concurs. Publicul adoră meniul ăsta, dar juriul e din alt film.
Mi-a părut rău de Plushenko, ţineam cu el, dar i-am sancţionat şi eu gestul de la final. Oricum, pentru mulţi, el este adevăratul campion olimpic. Aşa cum sunt ruşii de câteva ediţii încoace. Cinci ediţii consecutive.
Evghenii a declarat că o să continue cu participarea la competiţii. Eu nu prea cred.
Şi abia aştept să văd, peste 4 ani, Olimpiada de la Soci, din Rusia. De anul trecut au început deja pregătirile. Am bază pe Ţar, că o s-o organizeze monumental!

SCHIMB DE MAME PE TRASEU

Trecură deci, sărbătorile! Ducă-se! La revedere! Prea au durat mult. Am reieşit la asfalt cu şcoala de şoferi, după o pauză provocată de starea mea medicală proastă. Nu vă repeziţi, prognozistelor pupătoare de pitici, că nu cu nervii
capului am avut probleme, ci cu un hallux valgus; asta e o biluţă cu lichid,cât o cireaşă, care iese in dreptul articulaţiei halucelui 1, adică un mont la degetul mare al piciorului. Se cam moşteneşte, şi-i mulţumesc pe această cale bunică-mii, unguroaica. Ea avea nişte mingiuci de ping - pong în dreptul deştelor. De scos, nu se scot iarna, dar dor de te urci pe pereţi, când se schimbă presiunea atmosferică. Plus crizele mele lombo-sacrale, celebre deja.... Aşa, când merg pe stradă,la prima vedere, ai zice că-s cam bună eu, dar e vai de capul meu. Îmi hodorogeşte toată caroseria. Nu e compatibilă cu osia. Şi zic de osie... Mda, deci ies la ore de şofat. Mă acomodez cu maşina, că trecui pe Clio diesel. Îmi place mai mult asta, că pleacă mai repede de pe loc, nu mai trebuie să-i asigur eu turaţii, că şi le asigură ea. Şi mă duc pe la moară, bag parcări şi garări, şi întoarceri din trei (şpe), şi decide domn' instructor: plecăm la Buzău, vă trec la oraş! M-a ars focul, zic în gândul meu. (Cum zice bancul: Bulă, de-abia acu ai belit....!). Bun! Îi zic Shrecului, semi-bucuroasă: Mâine plec la Buzău, să fac oraşul! Foarte bine- cică- e timpul să reiei. La ce oră pleci? La 6 dimineaţa. La câââât? Da' ce dracu faceţi, vă duceţi în pelerinaj la mânăstiri, şi tre' să prindeţi utrenia? Nu, zic, da să circulăm şi mai pe noapte, să avem eventual şi loc prin Buzăul ăla, să avem şi timp, că suntem 4 bucăţi de Lewis Hamilton de examinat. Dimineaţă, o ştergem. Sunt în serie cu nişte băieţi, haioşi, unul mai tătic la condus, altul crud, începător. Şi intru în oraş. My God! E îngrozitor Buzăul, dar n-am stat cu morcovul înfipt niciunde, am condus relaxat, dar nu neapărat foarte bine. Am noroc cu instructorul în dreapta, şi trec de toate nenorocirile. A doua oară o să meargă şi mai bine. Ceea ce te împiedică cel mai mult la condus în oraş e că ceilalţi participanţi la trafic sunt obraznici şi n-au nimic în comun cu regulile. Sunt pe stradă ca la ei prin curte. Mai ales chiu-şapţii, ics-cincii, meleurile, ăştia numa spume şi aburi de fiţe.Şi dă-i înjurături, şi schimb de mame... Nu contează că ai mama moartă, necrofilia e permisă între şoferi.Şi acum realizez şi eu cât sunt de nenorocită ca pieton. Mă mir că niciodată nu s-a dat jos vreun şofer, să-mi repeadă nişte manivele în freză. De sărbători, când a nins la greu,la Ciuta, într-o curbă de-aia "piciorul porcului", a trecut strada una îmbrăcată foarte glamour, tiristă de traseu montan, fix când intra autobuzul în curbă, iar din contrasens buluceau două tiroace. S-au auzit nişte scrâşnete ca-n filme şi o urare: Lua-ţi-aş mintea-n p...ă, făăăă!!!Era soferul de pe EDI SPEDITION. Apoi şoferul de pe tirul de Mureş s-a dat jos şi, dintr-o smucitură, a luat-o p-aia pe sus şi a aruncat-o peste parapet.Ardelenii nu înjură, te-ngroapă direct. Am îngheţat lângă Shrek. Era gata să-mi pun şi centura lui, şi să mă ancorez şi cu ştrampii, de scaun. Doamne fereşte, ce-oi mai găsi şi eu pe traseu, ştiu sigur însă că mă dau jos şi mă iau la bătaie; moartea mea! O să mai dureze vreo lună până mă bag la examinare, că vreau să fiu foarte bine pregătită, nu să mă duc la şto, că nu e genul meu. Vorbind de reguli de circulaţie, uitaţi ce tare e adresa primăriei nu-ştiu-care, către o judecătorie care instrumenta dosarul unuia care a fost implicat într-un eveniment rutier. Nu se vede din ştampilă a cui primărie este, e clar că nu e a piticului, că el e capabil de orice tip de aberaţie, dar de asta, nu! Nu iese din primărie de la noi o hârtie redactată în halul ăsta! Şi e de mare angajament şi înmatricularea beemveului ăsta!
A! Era să uit! La întoarcerea de la Buzău, am oprit să iau apă de la cişmeaua de piatră de la Unguriu. Toată lumea ia de acolo. E cea mai bună apă de pe planetă. Eu o ştiu din copilărie, dar de curând, a fost testată chimic şi microbiologic şi e avizată ca apă plată. V-o recomand. Aşa, şi mă dau jos cu bidoanele, le pun la cişmea, şi aştept. Trece o căruţă cu doi neni rurali. Ăl mai bătrân, îmi zice: Aşa domniţă, luaţi apă de la noi, că e cu energie, dacă-i daţi omului să bea, nu-l mai ţineţi p-acasă! Hai , să mori mata! Înseamnă că el ştie cişmeaua asta de mult...

MEET THE MARTEN !

M-am împrietenit cu un jder! Normal, cu ce altceva să mă împrietenesc, cu un flamingo? Sau cu o oaie? Nu reprezintă genul meu de anturaj. Drept e, că nici pe jder nu l-am întrebat ce părere are despre intenţiile mele paşnice, el s-ar putea să-şi păstreze instinctele, dar, nu-i nimic, nu renunţ nici eu definitiv la ale mele, le ţin de rezervă, în caz că jderul îmi interpretează greşit sentimentele...
Pe jder îl cheamă Oswald ; adică jderul se numeşte Oswald, că de chemat nu l-a chemat nimeni, a venit singur.
În noaptea dinaintea Ajunului Crăciunului, arătau ceasurile un pic peste ora 1:00, mă uitam la un film bunicel, LAW ABIDING CITIZEN şi aud deodată nişte tropăieli,dar nu din alea ca la garnizoană, ci unele mai low, aşa... Mă bucur că doarme Shrekul, că începeam iar discuţia aia cu propuneri din partea lui să vină serviciul deratizare, cu bazooci şi cu aruncătoare de flăcări, ca-n filme, că el are oroare de şobolani şi e convins că avem în pod aşa ceva. Eu obosesc încercând să-l conving că şobolanii nu prea agreează podurile , ci, dimpotrivă, solul, iar guzganii subsolul, dar el insistă. De fiecare dată eram aproape convinsă că în pod sunt pisici care stau pe lângă hornuri iarna, deşiii... pisicile nu prea sunt zgomotoase la mers.
Iată deci că mi se rupe filmul şi văd prin jaluzelele translucide silueta unuuuui.....şo-bo-lan, pe şarpanta acoperişului din faţa ferestrei mele. Normal că am dat să fac un pipi pe mine, că era cam mare silueta. Botul părea el din specia cu pricina, dar corpul era la vreo treij de centimetri. Mă liniştesc într-un fel şi zic: ha! Dihor! Ăştia chiar stau prin poduri, să fie mai aproape de coteţe. Şi chiar avem un vecin gospodar rău, n-am văzut în viaţa mea gospodărie aranjată ca a lui. Şi are sute de orătănii, cu coteţe fortificate, cazemate, adevărate cetăţi ale zootehniei. (Vecinul e blidar, mare meşteşugar în butoaie şi putineie, poloboace şi d-al d-astea; din neam vestit în ale meşteşugului, dacă vă interesează).
Deci priveam uimită arătarea şi începeam să abandonez proiectul cu dihorul, că nu era longilin fusiform ca el, ci era mai grăsuţ. Să-mi crape capul când a făcut doi paşi spre stânga, şi intrat în cadrul ferestrei şi coada!!! E jder!!! O secundă m-am blocat, apoi m-am dat jos uşor din pat şi m-am dus la geam. M-am uitat pe la capătul jaluzelelor, la el. Nu mă vedea, era cam în profil-spate. Era frumos. O blană superbă, cu pată albă pe gât/piept. A făcut caca nesimţitul, pe pervaz, a mirosit de-a lungul geamului ( în ziua aia ştersesem geamul şi mirosea a Clin, sigur, îl deranja mirosul ). A coborât pe şarpantă, pe jgheab, în livadă,iar Fetiţa (căţeaua neagră metisă, din poza cu oama de zăpadă), care era închisă în centrală, făcea ca toţi diavolii şi lătra ca nebuna, că îl simţea. I se mai întâmplase să latre seara spre acoperiş, dar Shrek o ţinea pe a lui, că latră la şobolani. Nu i-am dat drumul Fetiţei, că nu prea are şanse dacă intră în contrasens cu jderul; el e mai abil şi mai violent dacă sare la capul ei. Şi-aşa o protejez cât pot, are o tijă la picior, şi când e frig şchiopătează. De aceea doarme în centrală. Am fugit la parter după aparatul de fotografiat, m-am urât că nu-l am lângă mine, şi am revenit în dormitor. După un sfert de oră a apărut iar jderul, de data asta nu mi-a mai fost frică, dar se sculase între timp Shrekul şi se uita buimac la mine, ce dracu fac la fereastră? Îi spun în şoaptă că e jderul la geam, iar el, în loc să tacă, a bătut în geam să plece. S-a dus naibii jderul dintr-un salt, pe acoperişul superior, şi nu l-am mai văzut. L-am aşteptat noaptea următoare, a coborât,dar n-am putut să îi fac poza, că atunci s-a schimbat imaginea la tv. şi s-a schimbat şi luminozitatea în dormitor, iar asta i-a atras atenţia un pic şi s-a uitat spre geam. M-a văzut şi a zvâcnit spre pod, iar. Pe urmă n-a mai venit, iar după ce a nins a doua oară am căutat urme pe acoperiş. Nu sunt. Nu cred că n-a mai coborât, dar o fi ales altă cale. Vreau neapărat să-l fotografiez. Nu vreau să-i pun capcană, nici Shrek nu vrea. În definitiv nu e aşa mare pericol cu el şi am înţeles că la Nehoiu au mai găsit oamenii jderi în pod. Ei pleacă primăvara să se puiască, şi nu stau ca aricii, cu toată puimea, se despart când au puii câteva luni. Mi s-a spus că e jder de piatră, dacă are guler alb. L-am numit Oswald pentru că am o problemă cu tipul care se presupune că l-a asasinat pe prezidentul Iu-Es-Ei. Eu nu cred că a fost el criminalul. Deci îl aştept pe Oswald să vină la pozat.
Aici, la Lunca Priporului, am avut parte de toate gogomârlele şi lighioanele pământului: am văzut arici trecând strada cu toată familia lui, s-a făcut blocaj pe şosea din cauza lor, iar şoferii i-au lăsat regulamentar să treacă (deh, erau în coloană); am văzut şarpe , guşter şi şopârlă în livadă, lângă gârlă ( şopârla era superbă, avea nişte ochişori frumoşi...); am văzut guzgan mort sub lemne; am văzut cârtiţă,jder... Mai am să dau ochii cu Monstrul din Lockness, prin centrală şi am încheiat atlasul.

It's Christmas again ! I'm peaceful ! I'm happy !

Să aveţi Sărbători Fericite ! Tuturor vă urez de bine ; să fiţi sănătoşi şi să treceţi cu umor peste toate piedicile! LA MULŢI ANI !

GRINCH IS BACK IN TOWN !

Gata, am depăşit cu toţii momentul 1 Decembrie, s-au strîns sutele de steaguri de prin pomi, şi s-a pornit piticul pe decorat oraşul pentru Crăciun. Eeeeeee! Acuma-i atunci! A făcut iar şezătoare cu dizainerele aferente primăriei, s-a pornit urgie de uragan de idei, mai ceva ca Wilma, şi când a încetat, a răsărit oraşul împodobit de Crăciun. E posibil, nu ştiu de pe surse, dar presupun, că anul acesta de Crăciun, piticul l-a invitat pe Grinch în oraş, că sunt cam de aceeaşi categorie, ar putea candida la "Zece pentru Groenlanda"; să li se dea câte o banchiză şi să stea acolo.
Bun! Ies şi eu în down-town, a doua zi după ninsoare. De fapt, eram în trecere. Cu vreo 200 de metri până la locul unde este amplasat strategic bradul oraşului( pe modelul: "După blocuri suntem noi...."), mi s-au acumulat emoţiile. Şi risc un pariu că bradul e strâmb şi anul acesta, al 5-lea consecutiv. Mai trebuie să vă spun că l-am bătut la cap pe pitic în fiecare an să pună macaraua de la Electrica să-l îndrepte? Anul trecut, după viscol, era aproape prăbuşit, şi abia după ce l-am dat la toţi dracii, a venit scula de la Electrica şi l-a îndreptat. Nea cutare ăla de însoţea convoiul ( că ei vin câte cinci şi se urcă numai unul în nacelă) boscorodea că el nu e Moş Crăciun, că nu e treaba lui să pună brazi, se tot rupea în nişte figuri de ziceai că nu i-a venit ciclul luna trecută! Nea tătuţu, las că nu mergeţi voi în pierdere, şi v-a plătit piticul deplasarea, că nu veniţi voi moca, şi de obicei sunteţi plătiţi invers proporţional cu munca prestată.
Revenim la brad. Staţi să-i şi pun poza. Vă rog să faceţi bine să daţi clic şi s-o vizualizaţi la mărimea corespunzătoare, ca să nu-mi aud vorbe că am înclinat eu obiectivul. Se văd muchiile Casei de cultură, deci nu are înclinare stânga. Nu, bradul e strîmb din creştere; de la jumatea tulpinii în sus, e liană.Are şi nişte contraforturi la tulpină pe unghiul de înclinare ( ai văzt, domnu arhitect, ce frumos vorbesc? Ca din cărţi!) Mă iau degeaba de arhitect, că la amplasare şi împopoţonare n-a fost el, au fost vreo alţi zece meşteri mari, calfe şi zidari. Treabă efectiv, nu făceau decât doi, nea Marcel şi ăla mic, electricianul, în rest frecau mălaiul p-acolo...Care o fi fost fizicianul care a descoperit că parul ăla rezemat de tulpină , împiedică definitiv căderea bradului? Raportat la înălţimea lui, parul e un fel de a cinşpea roată la căruţă. Unul stătea cu mâinile îndesate în buzunare, şi cu pelvisul aruncat înainte ca Nae Pistolaru, sigur la el se referea un comentator de-al meu de pe blog. Adevărat funcţionar cu atitudine. Atitudinea i-a rămas din era pre-administrativă, când înregistra performanţe şi făcea carieră în alt domeniu,dar tot în zona Casă de cultură. Acum... eu îmi prezint scuze celor care chiar au îngheţat muncind la pomul ăla caraghios, dar au muncit degeaba, aiurea!
Aşa, şi hopa că nu mai sunt podoabele de pom anul ăsta. Cum dracu să mai fie, dacă, în fiecare an, vine câte-o doamnă "cadru didactic" şi ţuguie din buze că vrea şi ea pentru serbare nişte globuri, nişte beteală, nişte instalaţii, pe care uită să le returneze, aşa că piticul a rămas cu nişte ciufulite de ghirlande absolut albastre şi galbene, că sunt de pe vremea când era căzut în şpagat după Scutaru, care, pe unde trecea, trebuia să vadă galben şi albastru. Pe stâlpii din centru sunt nişte "comeate" , tot albastru cu galben.Dă-le-n ma-sa de comete, că le-ai luat pe toate la fel, de zici că vedem cu stroboscop! Tătuţu!!! N-ai înţeles nimic de pe lumea asta! La evenimente care presupun sobrietate ,tu faci sorcovă, ca fustele chivuţelor, iar la Crăciun, unde trebuie să bagi culori cât ţine spectrul, faci tu auroră boreală de Nehoiu. Şi instalaţiile dintre stâlpi, le-ai pus ca " pişatul boului", că e desuetă expresia "funia în sac"; n-au o linie, n-au un rost. Acesta este orăşelul copiiloooooor? Iar ai scos mobilierul care e de-odată cu ţara: piticii de gips, aleşi de mîna ta selectivă, de la nenea care vindea pitici de grădină, acum 10 ani; Albă-Ca-Zăpada nu mai e, că anul trecut a căzut o fetiţă cu ea, când a vrut s-o pupe. Avem în schimb tobogan, că e mai mare distracţia să se dea copkiii sub un an pe gerul ăsta, şi una bucată " căsuţa păpuşii" din plastic, în care încape un copil de 3 ani. M-ai rupt cu orăşelul! Dacă aveai bun-simţ, nu mai scoteai ororile astea afară. de remarcat reclama la drujbe, lângă castelul prinţesei, şi treptele necurăţate de zăpadă, unde se joacă stimaţii copii. Ruşine! Ai nepot isteţ, aflat la vârsta întrebărilor care încep cu : "de ce", nu ţi-e teamă că te întreabă de ce bradul e strâmb? Copiilor nu le plac lucrurile aiurea, ei ştiu despre brad că e etalon pentru verticalitate (drept ca bradul), că dacă zic erectibilitate, zici că sunt scabroasă, dar ăsta e termenul corect. De atâtea ori ţi-am zis că se pot face lucruri foarte frumoase fără risipă de bani, dar ţi se rupe basca ţie de bani, că ai de pe la sponsori pentru Sărbători. Agenţii comerciali şi administratorii de firme fac donaţii de Crăciun, pe care le adminsitrezi tu ca un bun gestionar de fonduri, adică pleci la cumpărături pentru copiii oraşului, flancat de două doamne, obligatoriu de la şcoală , care se schimbă cam la doi ani,desigur, şi nu uiţi , în treacăt, să le iei câte un cadou generos. Când zic generos nu mă refer la bomboane Poiana. Pentru noi, salariaţii, punga doldora de napolitane, biscuiţi, margarină Linco, paste făinoase, bomboane de pom şi nelipsita pungă de cafea, singura pentru care ne bucurăm.
Anul trecut m-am lipsit de punga piticului şi i-am dat retur. La mine nu s-au ajuns agendele şi pixurile, şi m-am tăvălit pe jos de invidie faţă de cei care au primit. Pitic scârbos, esenţa Crăciunului e " dăruieşti şi primeşti". E greu să faci traducerea, e pentru iniţiaţi, nu te strofoca, nu-ţi lua neuronii la palme!
Aşa, şi mai urmează momentul de mare emoţie, la cumpăna dintre ani, ca să folosesc şi eu expresia asta pe care o urăsc, pentru că e aproape obligatorie. La miezul nopţii de Revelion, orăşenimea se adună în faţa Casei de Cultură, să-şi ureze La Mulţi Ani. Piticul iese ca o gazdă impecabilă, cu nelipsita şampanie de piersici sau căpşuni. Adică chestia aia spumoasă care nici măcar nu e obţinută din fructe. Hai că aici sunt deja neam-prost, că doar n-o da şampanie Aisne!
Aaaa, am uitat să precizez că anul acesta nici n-am mai primit plasa cu napolitane şi biscuiţi Picnic de la pitic. Gata să mă tai cu lama pe lung, de supărare! M-a atins curentul Emo.
La închiderea ediţiei: indicatorul cu "autovehicole", de lângă primărie, e tot acolo, necorectat. Probabil a făcut referendum şi au zis profele de limba română că e corect. E! Atunci, nu mă mai bag, că e cu aviz de specialitate.

WINTER'S ARMY

OUTSIDE WAR













BRAVE SOLDIERS













BAYONETS













ARROWS











ARMOURED TANK














ALL QUIET ON THE WESTERN FRONT












STAND-UP AND FIGHT !

Saint Nicholas, the cheat !

Moş Nicolae trişează! Deci e politician la origine. V-am spus că n-am o relaţie prea cordială cu el, şi nici cu frac-su, Moş Crăciun, dar i-am mai dat o şansă anul ăsta. Şi-a irosit-o.
Se face sâmbătă seara. Sărim pe crema de ghete, pe raftul cu încălţăminte. Lustruim, spălăm şireturi, deci lucrăm la legea lustraţiei. Mă uitam la ghetele lu Shrek, şi mă convingeam că Moş Nicolae nu e drept.A furat startul. El poartă 45. Eu port 35. E discriminare! Mi-am scos şlapii, papucii de casă, sandalele... S-a umplut holul. Ziceai că suntem la Piaţa Traian, de la Bv.
La miezul nopţii rupeam scara, amândoi. Cu vreo oră înainte, ne făceam cale pe la parter, care să aducă apă, care să bage pe foc la centrală. Eram din staffuri diferite ale aceluiaşi Moş Nicolae. Arătam exact ca în copilărie , cu pijamalele mele veşnic scurte ; pot să le iau cu 3 numere mai mari, după câteva spălări ajung deasupra gleznei. Au turul lăsat şi genunchii dublaţi. Odată mi-am luat o pijama foarte sexoasă, bordeliană. M-am îmbrăcat cu ea şi am răcnit în oglindă. Nu pot să port aşa ceva! Nu merge cu şosetele mele flauşate.
M-am aşezat în fund, lângă ghete. Trag cu ochiul la ghetele lu Shrek. Cuplez logica de sărbătoare şi deduc că Moş Nicolae iar nu e corect. Lu Shrek i-a adus, desigur, dulciuri dietetice. N-are voie de-alea "hard". Dar mie mi-a adus din alea de care n-are voie el. Multe! Şi eu nu mănânc dulciuri! Deeeeeci, s-a asigurat şmecherul. Mi le-a adus mie, ca să concaseze el. P-alea dietetice o să le mănânc eu. Au gust de săpun. N-am mâncat niciodată săpun, dar pun pariu că aşa e. Mă bazez pe intuiţie.
Mi-aduc aminte de Moş Nicolae din copilărie. De atunci am stricat relaţia cu el. Niciodată nu-mi aducea ce voiam eu. Într-un an am primit izmene de băieţi. Eram la Măgura, şi la magazin n-aveau izmene de fete. Însă îmi amintesc cu drag de cel mai frumos Moş Nicolae, care nu era al meu, dar pe care mi l-am dorit toată viaţa. M-am dus dimineaţa la un prieten sărac din sat, să-l iau la biserică, că eram amândoi în cor, şi făceam repetiţii pentru Crăciun. Nu puteam scăpa de cor, că tataie era paracliser. Cornel abia se sculase şi-şi privea ghetele. Îi adusese Moşul nişte mere superbe, parcă erau pictate, şi nişte "mieji" (n.t. miez de nucă în zahăr caramel). Şi covrigi. Am murit de poftă. S-a dus nea Doru, unchi-miu, la ai lui acasă, i-a cumpărat copilului nişte ghete şi un fes, şi i-a zis mă-sii să-mi dea şi mie mieji din ăia, că zac. Mi se uscase gura. În fiecare an apoi, Cornel îmi făcea de Crăciun, ştergători din foi de porumb, iar ai mei îi ofereau o pereche de ghete. Ce mult mă bucur că a ajuns foarte bine, Cornel! A muncit vreo 12 ani în Germania şi are cea mai frumoasă casă din Măgura, acum.
Revenim la ghetele noastre. Am umplut coşul cu dulciuri şi nu ştiam ce să mâncăm. Era 1 noaptea. Şi făceam precum iepuraşul: bleeeaaahhh, nu vreau tortuleţ de morcovi...
Am desfăcut un grepfruit din ăla uriaş, drac să-l ia cum îl cheamă, pomello, cred. E foarte gustos. Azi, după ce am votat, fiecare la secţia lui, am tăbărât ca termitele pe dulciuri. Făcusem risipă de calorii la vot... Nu-i spun lu Shrek de miejii mei în caramel, că nu mai scap de el. Aşa am păţit şi cu "colărezii cu lapte". Habar n-avea ce-s ăia şi acum trebuie să-i fac săptămânal. Mai sunt trei ore pân la exit poll şi am emoţii de zici că m-a invitat Obama să fac Crăciunul la Casa Albă. La fel am avut emoţii si în 2004, şi în 2000.... şi, la fel, de fiecare dată am luat o mare clanţă, că a funcţionat principiul : Schimbarea Regelui, bucuria nebunului. Şi acum va fi la fel. Dar toţi avem câte o copie a cutiuţei Pandorrei în sertar...

Avem nişte simboluri. Cum procedăm?

Le folosim vrac, indiferent de situaţie , sau de împrejurări, transformându-le în gafe...monumentale.
Exemplu: Se dă ziua de 1 Decembrie; o zi absolut naţională, dar deloc raţională. Anul acesta a picat între două tururi de scrutin pentru alegerea şefului de trib, deci nu i-a dat nimeni importanţă. Nu că s-ar fi consumat mai multă energie anul trecut. Dacă citiţi postarea mea de acum un an, despre Ziua Naţională, am semnalat exact aceleaşi probleme, care s-au repetat anul acesta.
Să le precizez în ordine: După ce a ridicat monumentul eroilor (cu o migală şi cu o trudă mai mare ca a celor care au construit Machu Pichu), piticul a adunat nobilimea şi high-life-ul din Nehoiu şi a trântit inaugurare. Normal că n-am fost pe lista invitaţilor, că eu eram la proscrişi. Am plâns o săptămână, de ciudă , că mi-a rămas de la o rudă mai în vârstă o haină de blană veritabilă, şi eu nu prea am unde s-o îmbrac, ca s-o vadă lumea ! Am ratat deci ocazia de a le rupe nările concitadinelor mele, de miros de naftalină. N-am fost la inaugurare! Am ratat şi blidul de fasole, implicit.
Şi deci mă duc la monument, a doua zi. În prima clipă am crezut că e o glumă ce văd, apoi am crezut că piticul e în vreo delegaţie, plecat din oraş, şi nu a văzut hidoşenia. ( Monumentul e cel din fotografia postată de mine,capturată azi). După care am realizat că de fapt, aşa a dispus el să fie, pentru ca nimeni n-ar îndrăzni să-l facă altfel. Şi mă enervez şi-i zic: Prietene, eu nu sunt arhitect, ăştia sunt puţini şi buni în ţară, nu trei la zece lei, ca ciorapii din piaţă. Şi nici vreo deşteaptă nu sunt, dar am atenţia ascuţită pe detalii de estetică, şi e suficient. În primul rând, monumentul eroilor este un monument funerar, comemorativ. Deci este bine-venit detaliul "cruce", de la vârful lui. Dar, odată ce ai amplasat crucea, nimic, nici un alt detaliu nu mai are voie s-o depăşească, în ceea ce priveşte regimul de înălţime. Mi-a spus un arhitect că se numeşte detaliu de "maximum acro". Deci nu pui steagurile mai sus de cruce, şi în nici un caz în unghi de 45 de grade,ca fanioanele din tribuna de la galerie, pentru că astfel creezi un joc de unghiuri obositor pentru orice tip de privitor. Şi crucea e cruce, n-o sufoci cu alte elemente.Există şi o vorbă: Am pus cruce! Adică, gata, la revedere, până aici am mers! Şi, la fel de bine, este consacrată expresia:"depunere de coroane", sau "au fost depuse coroane"; nimeni nu spune: "s-au aninat coroane" ori, "s-au urcat coroane" pe monument. Oricât de avidă ar fi dorinţa ta de a înzorzona monumentul, nu ai voie s-o faci. Puteai să urmezi modelul troiţei de la catedrală, eventual îţi explica preotul protopop care e modalitatea de a se aranja coroanele, la baza monumentului. Să nu cumva să aud că ai aninat coroana pe monument, ca să n-o fure hoţii, că mă bate gândul să întreb de ce n-ai securizat-o cu sârmă ghimpată sau electrică! Eu încerc să înţeleg şi latura practică a steagurilor alea fâlfâinde ; ele ţin păsările la distanţă şi nu mai vin să-şi lase găinaţul pe marmură. Bine gândit! Te propun pentru Nobelul rezervat ştiinţei. Dar nu era nevoie de atâta risipă de culoare. Sperietorile se fac din două lemne încrucişate, acoperite cu un pulover vechi, ştiu eu unul grena , tocit ,pe care îl are cineva de când era adolescent imberb, şi cu care demonstrează cât e de sărac. Realitatea demonstrează altceva; te îmbraci pe întuneric, tot aşa decorezi şi Nehoiul. Stil "bradul miresei" din zona Nehoiaşu, în secolul XIX...
Piticul părea să înţeleagă ce i-am spus anul trecut, mai ales că am fost bine intenţionată, era vorba de imaginea lui, nu de a mea. Am insistat chiar să nu mai pună drapelele pe corpul monumentului, pentru că, până la urmă, fiind o construcţie comemorativă, se poate lipsi lejer de drapele. Ele pot fi puse pe catarge separate, la un regim de înălţime care să confere o imagine de grup echilibrată...etc. Oricum, la 3-4 metri de monumentul din marmura(vezi poza), este un stâlp din lemn crăpat, vopsit cu albastru, care are funcţie dublă, de catarg şi stâlp de iluminat public URBAN. Deci nu puneam un stâlp vechi de lemn, lângă marmură albă, şi la 50 de metri de centrul Nehoiului, nici dacă mă ruga mama. Măcar îl vopseai cu creuzot, părea mai natural( oricum pregăteşte rapid vopseaua roşie, că săptămâna viitoare, îl revopseşti!) Plus că pe monument chiar nu are ce căuta drapelul UE. Nu era nevoie să mă creadă piticul pe mine, ci să consulte nişte reguli de heraldică, pe care e obligat să le cunoască, pentru că el foloseşte frecvent însemne statale. Bun, deci după ce i-am explicat că nu e în regulă cu monumentul ăla, a dispus să fie date jos steagurile, şi, un an de zile nu le-a mai pus. Anul ăsta, în preziua Sărbătorii Naţionale, a făcut o glumă de doi bani, şi a dispus să fie arborate iar pe monument, cu precizarea: Ia s-o vedeţi p-aia ce sare de fund în sus, şi se aprinde toată!" Păi, măi, buburuză mică, tu te faci de big caca, nu eu! Slavă Domnului, eu ştiu ce culoare trebuie să aibă ciorapii, geanta, şi ce mai pun eu pe mine, dar ,din monument nu faci sorcovă, doar ca să vezi dacă am eu bufeuri! Înţeleg că nu ai arhitect, şi că băiatul care se ocupă cu urbanismul la Nehoiu are tangenţă cu arhitectura, cam câtă am eu cu wind-surful, dar apelează, prietene la un arhitect născut, nu făcut! Dă-i celui deja angajat salariu,dă-i treij' de sporuri, dă-i şi noroc în viaţă, dar nu-l lăsa să se joace cu planşeta, că ne crapă capetele! Am mai avut discuţii pe tema asta, că de-aia nu mai vorbeşte ăla cu mine, şi se uită ca la spatele casei, de zici că i-am cerut pomană. Şi cică să-mi văd de cărţile şi de poeziile mele. Nu vreau să fiu toxică acum cu el, că-i pică molarii dacă formulez doar o singură frază, dar, oameni buni, unde e interzis teritoriul, nu vă daţi experţi! Solicitaţi unul!Că nu-i ruşine. Veşnic-alesule, aşa cum ai ajuns la concluzia că juriştii tăi nu fac faţă unor situaţii, şi eşti nevoit să aduci din extravilan avocat, pentru rezolvarea unor probleme de patrimoniu, tot aşa chemi un arhitect, îi pui la dispoziţie, tot din buget, casă, masă, canar,colivie, eventual păpuşă gonflabilă ( că mazurcile tale n-au aspect pentru un arhitect),şi-l laşi să decidă cosmetica oraşului. Că ne-ai înnebunit cu bordurile spoite cu var primăvara, ca la Lipăiţii din vale şi cu steagurile puse aiurea, prin toţi plopii şi mestecenii. Şi am uitat eu azi să pozez indicatorul de oprire si staţionare interzisă amplasat lângă primărie, care are o plăcuţă adiţională pe care scrie: cu excepţia autovehicolelor primăriei. De 10 ani e ăla acolo, şi tot de 10 ani i-am zis urbanistului să ia o pensulă mică s-o înmoaie în vopsea albă, şi să şteargă căpăcelul celui de-al doilea "O", pentru că se scrie autovehicul, nu autovehicol. E de la "a vehicula, vehiculare". E clar că n-ai voie să ai idei, şi n-ai curaj să-i spui piticului că e greşit, că le taie de la Pomul de iarnă pe toate doamnele responsabile cu vorbirea şi scrierea corectă, dar nu trebuie să-i spui, trebuie să te duci cu pensula la indicator.
Întâiule gospodar,e problema ta dacă ridici steagurile alea încă doi metri peste cruce, doar ca să-mi verifici mie anduranţa! Nota e a ta, şi eşti deja repetent la urbanism!
Vestea proastă e pentru cititori! Mă bate gândul să nu vă dau voie la comentarii, pentru că aţi înţeles greşit, câţiva dintre voi, cum stă treaba cu bloagele, şi aţi folosit spaţiul meu de postare pentru problemele dvs. personale cu piticul, sau cu instituţii ale statului Eu nu am probleme, am atitudini, vis-a vis de el, deci nu mă folosiţi pe mine ca vector de răzbunări ! Mă refer la cei doi, trei, care aţi insistat pe conflicte ale voastre, personale, cu el. Şi, dacă aţi observat, eu nu mi-am folosit blogul pentru campanie. N-o faceţi nici voi! Mulţumesc!

Healthy food??? Forget it!

Mai sunt la modă dietele pentru slăbit? Mai ales cele "minune"? Sper că nu. Pentru cine se mai agaţă disperat de ele, să vă "încurajez" un pic...
Te duci la o nutriţionista ; de obicei sunt muieri astea, ca să fie mai credibile. Bărbaţii îşi aleg alte specializări, de bun-simţ. Şi începe aia să bage draci în sufletul tău, că ai hipertensiune, diabet, o traistă de colesterol, ficatul zdrenţe, pancreasul şi rinichii, la fel. O întrebi umil, pe doamna doctor, ce se poate face? Şi te lămureşte, cu un sadism corelat cu numărul de pacienţi care mai aşteaptă la uşa ei, plus ora care anunţă că s-au încheiat consultaţiile pe ziua respectivă, că trebuie să ţii dietă draconică. Adică legume selectiv, fructe, şi nici alea toate, nu zahăr, nu făină, nu mălai, nu ulei, nu unt, nu smântână; nici porc (adevărul e că, ar trebui să nu prea mâncăm ceva care se numeşte porc...E de mare porc)Ţi le recită repede şi dur, ca un rinocer la menopauză, pe tine te podidesc lacrimile şi vrei la mama...
Vii deci acasă, îţi anunţi familia că trebuie să treceţi cu toţii la un regim sănătos, copkiii se uită la tine ca pinguinul la îngheţată, soţul se gândeşte brusc să-şi sune amanta sau, să-şi facă una, dacă nu are încă, şi tu, insistentă, prezinţi primul fel la masă: supa de apă cu ceapă verde.
Copkiii pleacă rapid la fast-food, soţul a ajuns deja la amantă (astea sunt vestite cu pusul meselor pline cu fripturi şi vinoase roşii...), şi tu" mănânci şi plângi... mănânci".
Dai să te-ntăreşti cu vreun Chivas, dar nu!!! A zis doctoriţa că nu e voie alcool. Doar apă plată cu lămâie. Rezişti. Şi treci la felul doi...
Încerci să le aşezi în farfurie cât mai estetic, desenezi cu legume, scrii idiograme... nu merge nici aşa.
Te uiţi în oglindă, ai două sau trei burţi, braţele pline, poponelul generos; Te înjuri de mamă, fumezi trei ţigări şi ieşi în oraş. Doctoriţa n-a uitat să spună că terapia pentru depresii la femei,e shoppingul. Bine, dar intri la NewYorker sau la Dada sau la Jolidon, şi nu prea gaseşti mărimea ta. Aşa că te îmbraci de la Big Mama.
Renunţi la dietă, treci pe la nea Brătucu pe la han, ceri două porţii de şalău pane (nicăieri nu e mai bun ca la han), bagi două ciorbe de văcuţă şi trei de burtă (tot la Brătucu se mănâncă ciorba de burtă aşa cum se face ea de când era lupul căţel, nu cum am vazut la nişte cârciumi de fiţe, cu o grămadă de ingrediente care n-au ce căuta în reţetă).
Am mai mîncat într-un singur loc din România mâncare adevărată, de leşini cu farfuria în faţă. La Hotarul Ciucului, în drum spre Lacul Sfânta Ana, pe lângă Băile Tuşnad. Face o unguroaică mâncare acolo, de dai cu căciula în câine. Şi vă spune şi reţetele.
Lăsaţi-o dracului de dietă, că doar nu ne pregătim pentru asceză, nu ne întâlnim mâine cu Absolutul, şi trebuie să fim purificaţi. E drept că, dacă eşti femeie şi te-ai dus cam spre suta de kile, o faci pe riscul tău. Poţi să fii sigură că al tău are alta de 90/60/90/50, şi încearcă să-l şi înţelegi, că tu te simţi bine în pielea ta, dar el n-a dat la nimeni în cap să merite asta... Aşa că poţi să corectezi câte ceva, fără să mănânci doar sparanghel şi praz...
Articolul meu intră, vedeţi bine, la categoria: "aşa nu! " , dar nu-i nimic, fac precizarea că e supliment alimentar, citiţi cu atenţie prospectul..."

Reclama şi instinctele primare

Îl ador pe Victor Ciutacu şi mor după emisiunea lui, VORBE GRELE. Dar îmi chinuie răbdarea intervalul de publicitate şi promo din emisiune. Durează cât fac eu două feluri de mâncare şi trei teste auto. De obicei nu stau să văd reclamele, dar acum câteva seri, aveam una din vestitele mele crize lombare, şi a trebuit să stau în pat. Mi-a picat faţa la o reclamă; una cu un nene peizan,căruţaş, pe care îl depăşesc în figuri nişte donatori de organe (aşa le spun eu motocicliştilor şi motoriştilor). Şi dă unul într-o groapă, înjură fin şi nespecific românilor, groapa (...groapa mă-tii!). Ce jenant! Românul adevărat are o altă formulare de înjurătură pentru astfel de situaţii. Evident, intră şi mamele aici, dar mai plastic angrenate... Şi desigur, motoristul cere umil,ajutor lui nenea, şi nenea cică: lasă că te repar eu! Aoleo!!! Şi-l duce la curve! Se pomeneşte ăla cu tot cu confraţi, în mijlocul unei şlehte de pizdoace rustice, cu fote şi bete şi ii şi ţâţe revărsate....şi ştrampi lycra. Foarte tare combinaţia de costum naţional şi ciorapi de plastic! Şi mi ţi-i iau alea la nişte sârbe pe motorişti, de nu mai ştiu ăia pe ce lume se află! Deci nenea cu căruţa era peşte. Şi avea un bordel agro-montan. Foarte tare! N-am înţeles de ce era reclama la una din companiile de telefonie mobila...Mă rog, am reţinut că nu orice ţărăncuţă care are ştrampi de lycra arată comercial, şi nici orice fată "comercială" care are costum naţional, arată a ţărăncuţă.
Altă reclamă: două coregrafe, sau ce drac mai erau ele, se benoclau pofticioase la unii care dansau, îmbrăcaţi în cămăşi negre, care nu mai erau destul de negre, de atâta spălat. Uneia îi cam pică basca pe un dansator, se uită la el cam ca maimuţa la banană, ailaltă o vede şi face rapid tranzacţia: E frate-miu, îl ai! Ies băieţii de pe scenă, le ia cămăşile la spălat, şi-i asigură că le va scoate ca noi, că are nu-ş ce lichid magic pentru rufe negre, şi-i zice prietenei ei: tu ocupă-te de fratele meu! Deci şi asta e peştoaică. De aici am înţeles că toate otrepele spălate cu lichidul magic revin la culoarea iniţială. După modelul: spălată-i ca nouă!
Doamne, unde sunt reclamele alea deştepte? Mai erau unele acum vreo 19 ani, la pantofii Gregorio Rizo: Alungaţi monotonia şi cumpăraţi-vă un pantof Gregorio Rizo! Nu înţelegeam de ce trebuia să cumpăr numai unul. Eu am nevoie de doi. Era halucinantă aia de la pantofii sport Adidas Torsion: Fuuuuuugi! Cu un pantof Adidas Torsion! Tot cu un pantof?
Cele mai tari reclame autohtone au fost tot cele cu Dorel.
Deşi, dacă îmi aduc bine aminte, ieşea una din vagonul de dormit, dimineaţa....
Să dea dracu! Shrek are dreptate când îmi zice: Asta e esenţa, ma biche! ...zda!!! În jurul ei migrează totul!
Avertizare pentru mizdoacele alea mici ale piticului: Fotografia e luată de pe net, cu text inclus.Nu am scris eu "vii" cu un singur "i".Să nu vă scăpaţi pe taste, răsfoind agresiv gramatica de-a IV-a!