Drumeţ în calea viiturii

sau Cronica unui prăpăd simulat

Miercuri. Ploaie nesimţită şi frig de toamnă luată cu japca. S-a cam dus sezonul la Bambuu, dar ne cerem ,cu o încăpăţânare sado-maso-, cafelele, afară. Răsfoim un catalog cu blănuri de fiţe, cu preţuri de navetă spaţială. Revistă rusească, i-am cerut-o unui prieten, doar ca să fac atmosferă citind pe litere din conţinutul ei, că, în rest, nu ne încadrăm în scoruri, şi eu una nici nu mă văd înfăşurată în animale moarte. Nu sunt ecologistă, nu militez pentru nimic pe lumea asta, dar nu mă pot împrieteni cu blănurile. Şi când mă alfabetizam eu mai cu furie în limba rusă, se-aude tril de nino-nino, din josul dumului! Sărim ca arşi: Aoleo, e zi de exerciţiu, simulare de rupere baraj! Grupir, la mine în bibliotecă, că ne iau ăştia şi ne urcă dracului pe Fluieraş! Ne explică cineva că exerciţiul e mai spre prânz şi avem timp să ne şi ghicim în cafele până atunci, ba chiar să se şi-ndeplinească.Ajung maşinile cu nino-nino, în centru. Un mocofan cu o parapantă de maşină, din care zdrungăneau manele, mergea ţanţoş în faţa maşinii de poliţie, fără să-i dea prin cap să iasă de pe carosabil, chiar dacă aia hăulea de-ţi rupea urechile, şi avea aprinse toate luminile, ca la pomul de iarnă. Ne-am mirat cum dracu de nu s-a dat jos poliţistul să-l facă pe ăla ghem, mai ales că era exerciţiu de protecţie civilă, cu tot tacâmul, cu torţe, cu forţe... Am mai făcut noi un pic de băşcălie de amicul nostru care are casa pe lângă lacul de acumulare, el făcea băşcălie de noi, cei din aval, că ne ia apa ca pe papucii de la uşă, şi ne-am dus pe la locurile noastre. Când s-a dat startul la exerciţiu, m-am pitit în bibliotecă şi mă uitam printre jaluzele. Am rămas traumatizată de la un exerciţiu anterior, cănd s-a dat foc unor anvelope şi unor substanţe irespirabile, chiar sub balconul bibliotecii, de ne-a crăpat capul!!! Măcar am avut bunul simţ să înţeleg o astfel de simulare şi să apreciez atâtea eforturi şi atîtea instituţii implicate, şi n-am ieşit afară, să încurc treaba, dar mă uitam cât sunt unii de proşti!!! Nu mă feresc de termeni, îi ţin pe aproape, că am nevoie de ei. Tare proşti mai sunt unii! Un bou stătea şi dădea SMS-uri, fix pe şosea. O tanti o târa de păr afară din bar, pe fie-sa care chiulea de la şcoală. Unii urcau în maşină un aragaz abia achiziţionat. Circulaţia era liberă, lume în staţia de autobuz... Acum e clar că barajul ăsta e dintr-alea de mare efect, construit cu mare cap, şi din nişte cataroaie deştepte, după o tehnică şi mai deşteaptă, pe vremea lu răposatu Nicu, şi de ci n-o să se rupă ...veci! Dar înţelegm şi nevoia de educaţie în astfel de situaţii, şi încercăm măcar să nu-i încurcăm pe oamenii ăia care au organizat desfăşurarea de azi. Ţi-ai găsit! Tutanul e tot tutan! Măcar mă dau dracului la o parte şi nu ies ca păduchele în frunte, pe stradă! Tot drept e, că şi dacă s-ar rupe barajul, ar bărbieri tot pe Valea Buzăului.
NU pot s-o uit pe una de la fabrică, acum vreo mulţi ani, au fost duşi muncitori pe Fluieraş, pe deal, şi toată chestia se înregistra, sau doar erau reporteri de la ziar, nu mai mi-aduc aminte bine, dar cineva o întreba pe una, ce face în situaţia în care se anunţă viitură de apă, şi aia a răspuns , mândră foc: Ocupăm subsolul! Foarte corect! Zece puncte! Next level!
Eu chiar nu înţeleg de ce dracu nu putem să tratăm cu seriozitate un astfel de exerciţiu! Chiar dacă , atunci când e să se întâmple, câmpul de raţiune se îngustează atât de mult, încât nu mai aplică nici dracu ce a învăţat, e bine să participăm totuşi cu maximum de seriozitate la evenimente de genul ăsta. Sau, cum spuneam, măcar să nu încurcăm lumea. Acum vreo 10 ani eram la Braşov şi m-a prins un astfel de exerciţiu, simulare de cutremur, în mijlocul oraşului. Până m-am dumirit eu ce dracu se întâmplă, de ce iese lumea ca la balamuc din Star, m-a luat un zdrahon de la Protecţia Civilă de o aripă, de nu mai atingeam cu picioarele de pământ. Ce să mai protestezi, că nici nu mai respiram! M-a dus ăla într-un loc destul de depărtat de clădirile înalte, mi-a spus să stau dracului acolo şi a plecat după altă tută, că doar nu eram numai eu prin zonă. Dar mi-a plăcut rigiditatea ăluia, aşa se procedează. Nu stai să rogi frumos populaţia, la porta-voce, că nu faci nici o brânză! Când a sunat sirena de încetare a exerciţiului, nici nu mai era nevoie, că de fapt, nu se stresase nimeni. Probabil că mâine o să primească piticul diploma de excelenţă pentru organizare, deşi efortul şi reuşita au fost ale celor de la ambulanţă, de la ISU, de la poliţie, de la ăştia care au un regim mai cazon şi ştiu ce au de făcut. Şi până una-alta, barajul e la locul lui!
Precizare : exercitiile de acest tip presupun o disciplina prestabilita, de la inceput stie fiecare ce are de facut iar participantilor li se dau repere clare. Cei care nu intra in acest program, pentru ca e clar, nu pot participa toti, ca nu se toarna filmul Columna sau Mihai Viteazul, incearca sa nu incurce, si nu se dau cu masina pe asfalt sau nu-si plimba gagica in timpul aplicatiei. A fost musai sa repet asta, ca sa nu se mai trezeasca vreunul care sa-si produca gadilituri de tip "stand-up comedy" si sa ma puna in fund cu argoul care suna a salut poponaresc: LOL!

"TOAMNA BUZOIANĂ" - original fake version

cu dedicaţie pentru naşu-mare!

Să-ncepem cu o binecuvântată şi creştinească rugăciune:
Dă-le Doamne, sănătate şi viaţă lungă, celor care au hotărât să nu se mai organizeze Festivalul "Toamna Buzoiană" , la Nehoiu! Dacă a fost hotărârea piticului, eliminăm rugăciunea şi invocăm băieţii care administrează cazanele de smoală şi butoaiele de pucioasă.
Nu vă repeziţi cu poala de pietre spre mine, pentru că ştiu eu ce borş mănânc aici! Stimatul nehoian, care nu-şi bucură sufletul cu nici un spectacol, cât e anul de lung, era fericit cu amărâtul ăsta de festival, dar, pentru două seri de spectacol, care mai întâi au fost patru, apoi au rămas trei şi la urmă două, pe principiul "CEI PATRU EVANGHELIŞTI ERAU TREI, LUCA ŞI MATEI", deci pentru două seri de spectacol, se cheltuia cât pentru un an. Şi , Doamne iartă-mă, că am luat-o razna de tot, dar nu intrau toţi banii la pitic în chimir! Chemaţi-vă vecinii, prietenii, că nu mai pupaţi a doua oară declaraţie ca asta, în care , recunosc , nu ciordeşte piticul tot, pentru el!!! Păi dar, nici n-avea cum, că pe afiş scria întâi, cu litere cât sticla de vin Babanu, Consiliul Judeţean Buzău, apoi Centrul de Creaţie şi Recreaţie şi ce mai conservă ei p-acolo, şi abia mai pe la urmă figura şi piticul cu primăria şi Casa de Cultură, deşi banul era aşa, mai de la buget. Săru-mâna domnu preşedinte de la Consiliul Judeţean, nu de dumneavoastră ziceam de rău, că dădeaţi şi dumneavoastră cât puteaţi, dar mie mi-era drag de escadrila de la Cultură! Veneau unii dintre ei cu nişte băşini pe ei, de ziceai că sunt organizatorii Eurovisionului, plimbau nişte mape şi ţăcăneau nişte pixuri, şi dădeau ei nişte ordine peste tot, de nu mai avea loc piticul nici să treacă p-acolo!
Cel mai simpatic şi inofensiv era nea Tavi, pe care trebuia să-l ajut de fiecare dată să aranjeze expoziţia de artă populară, indiferent ce conţinea ea, deoarece el nu mai reuşea. Nu te pui cu ţuica de Nehoiu, că te dovedeşte! De exemplu, o mare doamnă a cântecului românesc, n-a vrut s-o încerce, dar s-a riscat cu sticla de wiskey, şi s-a făcut RAN-GĂ! Nu vă spun cine e, că mi-a fost chiar simpatică. Nea Tavi se făcuse mausoleu, ea la fel, trebuia pregătit colţul cu artă populară din zona de unde venea ea, pentru că acolo i se lua interviu de la TV, şi eu eram înspăimântată că habar n-aveam care sunt iile care se potrivesc la care fote şi la care bete. O întreb pe doamna: E bine aşa? Ştiţi, eu sunt doar bibliotecara, ştiu aşa, din bâjbâială, cam care sunt motivele populare. Şi-mi zice ea: Lasă-le dreacu aşa! E foarte bine! E perfect! Ia un wiskey!
Mai era una.... organizatoare! Aia făcea preselecţia şi selecţia! Era zmetie bine făcută, ea, o leac cam sasie, nu se uita pe unde vedea. Cu ceva referinţe în ale....profesiei ei, deşi nu ştiu ce dracu era pe acolo. Era şi interpretă, băga cu recital la urmă, după concurs. Şi aia, dacă era vorba de vreo concurentă mai frumoasă şi mai bine făcută, n-o trecea de selecţie, sau nu pupa aia premiu. Oricum, premiile ştiţi cum se dau, veneau cu ele gata făcute. Toţi nehoienii îşi amintesc cu drag de unul zgubilitic, cu cobza, nu era prea zdravăn la cap, dar avea talent şi mai era şi gagicar. Ăla a venit de vreo 4 ori la Nehoiu.
Şi ce urgie şi delir în public!!!! Când a venit nea Dan de la Pătârlagele, rupt de beat, şi striga la Marioara Murărescu : Făăăăăă, Marioarooooo!!!!
Da, era distracţie, dar era şi muncă multă, ani şi ani am aranjat scenă, decor, expoziţii, fă invitaţii, du-le, fă cafele, întreabă musafirii dacă se simt bine, deşi îmi venea să sting ţigara pe unii... şi nici dracu nu mi-a zis măcar mulţumesc!
Mai venea o tanti, creatoare de artă, vestită ea, şi pricepută, cu bornagic şi ţesături din lână, dar se credea atât de preţioasă, că vorbea şi aia cam în răspăr cu noi, de ziceai că suntem cu norma la ea pe plantaţie, până m-am zburlit o dată la ea şi s-a liniştit.
Eeeiii, bine că s-a dus Festivalul, deşi sub formă de spectacol şi atât, era frumos! Să nu fi fost şi concurs, şi cazare, şi masă, şi nebunie! Treceau şanteuzele pe hol, prin Casa de Cultură, cu nişte fake-uri de ţoale pe ele, cu rujuri roşii şi parfumuri grele, dar lăsau la baie nişte mizerii, de-ţi exploda ficatul!
Aşaaaa, şi am stat şi m-am gândit, chiar dacă Toamna Buzoiană nu mai e de competenţa Direcţiei pentru cultură, şi e acum la Direcţia pentru Agricultură (fostă Ziua Recoltei), permiteţi să interpretez, totuşi, în amintirea ei, un prea-frumos cântec popular, cover după "Spune, spune hoţ bătrân/ spune, caii când se fură/ noaptea pe fulgerătură". Daţi drumul la muzică, la acordeon, şi urmăriţi versurile de dedesubt. Îmi aparţin, am descoperit ce talent uriaş zăcea în mine! Nu am făcut coregrafia, deoarece am văzut scris pe net, că domnul director de la casa de Cultură e coregraf, aşa că nu mă bag. Deci, îl aştept pe Naşu-mare, Florin Lungu, să-mi dea un wiskey, că lui i-am dedicat frumosul cântec. El l-a lasat pe căpitan fără cal! Maestre, muzica!

Hai, haaaai,

Şi-am zis verde lemn de prun, măăăăăi,

Şi-am zis verde lemn de prun,

Am pierdut un cal de-ăl bun,

Îl lăsai legat la drum, măăăăăi!

Of,of,of,ooof

Îl lăsai legat c-o aţă,

Noaptea , până dimineaţă,

Drept la casaaaa mândrii-n faaaţăăăă.

Hai, haaaaiiii

Îi pusei ham şi zăbaaalăăă

Îi pusei ham şi zăbală,

Şi-i lăsai şi orz în oală

Cât stătui cu mândra-n poaalăăăă,

Of, of,of,oooof,

Până m-a iubit mândra,

Calul meu nu mai era

Şi-atunci chemai potera, măăiii

Hai,haaaiii,

Calu iute de-mi găsiţi, măăiii,

Calu iute de-mi găsiţi

Vă dau pământ şi arginţi

Ca boierii să trăiţi, măăiii

Of,of,of,oooof

Şi cine mi l-a furaat

La beci să fie-aruncat

Bătut şi apoi udat, măăiiii.

Hai, haaaaiii

Căpitane stai aşa, măăiii,

Căpitane, stai aşa

Că şi aur de ne-ai da

Calul nu-l vei mai vedea, măăiii

Of,of,of,ooof,

Calul nu ţi-a fost furat,

Singur el s-a dezlegat

Şi la altul a plecat, măăiii

Hai,haaiii,

Că i-ai dat apă săraatăăă,

Că i-ai dat apă sărată

Ovăz, la un an o dată,

Şi-ăla din găleată spartăăă

Of,of,of,ooof,

Şi s-a dus la alt stăpân

Că are suflet mai bun

Nu-l lasă noaptea pe drum, măăiii

Hai,haaiii,

Şi-i dă pat de fân mai moaaleee,

Şi-i dă pat de fân mai moale

Nu-i dă cu biciu-n spinare

Nici în cap, nici la picioareeee

Of,of,of,ooooof

Căpitane, treaba ta

Dar de-ai s-o ţii tot aşa

Chiar şi cîinii ţi-or pleca, măăiii

Hai, haaiii,

C-aşa-i de la Dumnezeu, măăiii

C-aşa-i de la Dumnezeu

Să te lase toţi la greu

Cînd nu le mai dai un leu, măăiii...

Căpitane de judeţ, măăiii

Nu le face la cai preţ

Că te trezeşti dimineaţa

Vine altu, sparge piaaţaaa...

Şi-ţi strică mercurialu,

Îţi ia mândraaa,îţi ia şi caluuu!!!

Cu morţii la taifas

sau Bu-hu-hu talking

Vă scutesc de un preambul trist. Sunt sigura că toţi v-aţi desparţit de câteva persoane dragi, ei plecând într-o altă lume, în care dimensiunile nu mai sunt spaţiul şi timpul, iar prezenţa şi amprenta lor nu mai e materială.
Aş încerca însă, păstrând o rezervă pt. surprize, să vă întreb: Cărora dintre voi vă face plăcere să staţi de vorbă cu morţii? Cât de mult, şi-n ce fel să-ţi lipsească prezenţa unei persoane decedate, astfel încât să te sui în rată şi să baţi drum de zi cu sendvişul în geantă, ca să ajungi la vreo despletită-ncercănată de-atâta vodcă , ce pretinde că e veşnic în transă şi cheamă spiritele morţilor la vorbitor?
Sunt un om cu o marjă foarte mică de toleranţă, de fapt spun asta pentru impresionat cititorii, pentru că, de fapt, cine mă cunoaşte, ştie că nu există toleranţă şi nuanţe de gri la mine pe paletă; oricum, de la o vreme m-am mai alfabetizat şi eu în ale marketingului şi am înţeles că de dragul şi din perspectiva lui şi a ratingului, pot să înţeleg şi chiar să tolerez aberaţiile. Dacă nu trebuie să scot bani din geantă şi Imigran din sertar, sunt chiar înţelegătoare!
E clar că în postarea asta o să fac caterincă de tele-vizuinele lu peşte, de fapt ale lu Felix, care şi-au pus în cap să detroneze postul ăla de kakao kremaly, KanalD. Măcar la ăia, e tot o telenovelă, de colo până colo: Nora mă-tii-5, Uite cu cine te-am prins, Căsătoreşte-te cu mine, Te vreau lângă mine. Dar la Intact aveam oarecari pretenţii!!! Nu neapărat de la Antena 2, care e plină de "profesionişti" ca Mihaela Tatu şi madam Brancu şi Rebeca fostă Buşcă-mai nou Walter, care, după ce a încercat afaceri cu pui afumaţi şi tricotaje, la Nehoiu, făcând din rahat, bici, s-a gândit ea că e foarte potrivită pentru televiziune, şi cred că îşi imaginează că se şi uită lumea la emisiunea ei. Dar la Antena 1 şi la Antena 3 se fac scoruri şi mă gândeam că poate vine noul sezon cu ceva mai puţin penibil în vene. Ţi-ai găsit! Dacă intr-o zi nu e Bote cu femelele lui, sau Vârciu cu a lui, sau familia fetei cu părul de foc, atunci e spiritism! Fac eu inspecţia regulamentară a programelor, acum vreo seară-două , deşi îmi programasem ce voiam să văd, şi văd una jenibilă, cu o meşă blondă luuungă şi cârlionţată, din aia gen talaşi, care avea vreo 7-8 nuanţe distanţă de culoarea naturală a părului. Tanti se apropie de 60 de ani, dar Lady Ga-Ga face ravagii cu stilul ei şi printre pensionare! De foarte mulţi ani se chinuie, pe la toate posturile de televiziune, că este medium, para-psiho-pupu, trilu-lilu , bu-hu-hu şi woo-doo, din cultura pipicacatuku. Foarte interesant este că de ficare dată când i s-a dat sau şi-a ales singură un studiu de caz pentru a-şi demonstra fineţurile, s-a făcut de râs, dar a continuat să apara! Am o stranie senzaţie că şarlatanii ăştia plătesc foarte bine prezenţa pe ecran, ca să-şi atragă fraieri, cumpărători de iluzii, care cred că pot vorbi la un telefon aflat pe o frecvenţă specială, cu "biată mămica" sau cu "răposatul Nelu". Deci o văd eu pe doamna asta, Valentina, care are o culoare şi o textură a tenului de zici că e în hemostază la vreo două organe interne, plus splina făcută arici. Şi ce făcea ea? Îl interoga pe spiritul responsabil cu bântuiala Mădălinei Manole, ce mai face ea şi cum se simte? Adică, nu, staţi aşa, că nu intra în direct, deoarece nu-i permitea CNA-ul. Ea stabilise prin contacte anterioare, o discuţie cu spiritul, conform unei liste cu întrebări, întocmită de realizatorul emisiunii. Iar spiritul, disciplinat, răspunsese!!! Doamne fereşte, tanti, ce mai poşete şi ce mai pantofi ţi-aş trage în capul ăla coafat din şnururi de vâscoză ! Acum nu sunt nici eu prea tutană, şi recunosc, admit şi înţeleg că există nişte frecvenţe speciale în care comunică şi se propagă anumite tipuri de energii, dar nu cu liniuţă de dialog , subiect şi predicat, iar subiecţii care au astfel de afinităţi sunt rari şi nu fac circ la antena 1, ci stagii la CIA, FBI, sau nu stiu ce institute de cercetari. Da, frate, ea şedea aşa, laxă, ca politica faţă de droguri şi prostituţie, şi se comporta ca un purtător de cuvânt, între Mădălina şi moderator.
Bine, dintotdeauna au existat fraieri şi şarlatani, că doar aşa s-a construit lumea, şi doar aşa a putut evolua, cel puţin din perspectiva speciei, dar să-ţi aducă o măciucă la televizor , adică două, dacă o mai punem la socoteală şi pe madam Hara, fostă şanteuză, şi să ne transmită de la morţi, fel de fel de rugăminţi si cereri, de la săpun de rufe, la rugăciuni....asta nu poţi să înghiţi! Pe vremuri era la modă şedinţa de spiritism cu masa-nvârtită şi incantaţii lugubre. Nu pot însă, înţelege, cum să vrea cineva să vorbească, să comunice cu morţii? Ce să ne spunem? Sigur că, oricât ai fi de pregătit atunci când pierzi pe cineva, mai rămân foarte multe lucruri nespuse, dar aşa a aranjat Dumnezeu lucrurile! Şi mai ales, aşa i-a arătat El omului că e muritor, iar locul lui, limita lui, aria lui de întindere,sunt foarte clar determinate! Păi, nu s-ar mai fi ştiut care e Dumnezeu, şi care e Gheorghe, dacă amândoi controlau lumea viilor, şi tot amândoi făceau ordinea de zi şi pe la morţi. Vă daţi seama că varianta asta, a pamfletului, e mai convenabilă pentru mine, căci cealelalte, cea ştiinţifică şi cea para -psiho, generează febra aftoasa pe creier, miercurea. Dacă mă apuc să discut în metrul ăsta, o să par la fel de caraghioasă ca doamnele cu zulufi, sau ca nenea ăla de la Zeroteve, care cică e şi el parapsiho, şi-şi mestecă tot timpul proteza, fleorcăie ca un idiot. N-am nimic cu protezele dentare, se zice Doamne fereşte, şi bine că ele reprezintă o alternativă, dar nu trebuie să le mesteci în direct, la televizor.
Aşa că, domnule Marius Iacob, vezi că ai un caz nou, Mădălina le-a zis codobaturilor alea că nu s-a sinucis, deci lasă matale lupa, şapca şi pipa lui Holmes, renunţă şi la servieta de criminalist şi scoate fetele astea la o cafea, să-ţi rezolve cazul, că te-i fi plictisit de Vântu şi de Diaconescu, iar pe Elodia ai căutat-o pe lângă toate picioarele de pod şi prin toate lacurile.
Ce să mai zic de emisiunile astea, că nu mai e nici una ce-a fost!!!! Dacă odată se ofereau premii în autoturisme şi apartamente, acum se câştigă MAGIUN- DOUĂ BORCANE!!! Magiun de Topoloveni! I-auzi, zici că-i aur monoatomic! Şi ce ce brand! N-aţi auzit de magiun de Nehoiu, Măgura, sau Gura Teghii, deşi, doar vădanele apucă să sacrifice prunele pentru aşa ceva, că dacă au bărbaţi în familie, toate prunele se duc direct în tocitoare, la ţuică! Şi anul ăsta a ieşit atâta ţuică.... de vorbim toţi cu morţii, şi cu-ai noştri, şi cu-ai altora; cu toată stratosfera de morţi!

LUNGUL DRUM AL SLOVEI CĂTRE SUFLET

sau Praf peste Abecedare

Cu mintea poţi deschide lumi, cu sufletul poţi îngropa sau dezgropa amintiri în funcţie de natura, importanţa, sau intensitatea lor.
Pentru toată lumea, cea mai frumoasă amintire legată de şcoală este ABECEDARUL. Nu cred să existe cineva care nu-şi mai aminteşte prima lui carte. Generaţii întregi, de-a lungul a 25 de ani au învăţat după acesta:
O sută de ani dacă trăieşti, nu uiţi conţinutul lui. Interesant este că, abia după ce închei socoteala cu şcolile, realizezi logica după care este elaborat şi nu ţi se mai par caraghioase propoziţiile scurte cu enunţ prea clar, poate, şi imaginile ataşate cîrligelor şi bastonaşelor care nu ieşeau niciodată din prima încercare, de fapt, care nu ieşeau deloc decât după ce rupea mama o jumătate de caiet, şi minunatul PIC îşi făcea conştiincios treaba; pentru că era vremea de glorie a tocului și abia în clasa a doua s-a trecut la stiloul cu rezervor, îl înmuiai în călimara cu cerneală Pelican, înfiptă în lăcaşul ei special încastrat în pupitrul băncii şi nu-l scuturai ca lumea, şi făceai purceluşi, iar sugativa mai rău întindea prăpădul.
Cum să uiţi lecţiile de trei sau patru rânduri, care ţi se păreau interminabile? Cum s-o uiţi pe Ana cu merele sau pe Mara cu Murele, Iedul lui Marin, Vioara lui Toader, Lizuca şi ceasul, senzaţionala poezie cu tata:
Tatăl meu zideşte case
Cocoţat pe schele
El cu fruntea lui ajunge
Până sus, la stele
pe care noi o ştiam şi altfel:

Tatăl meu zideşte case
Cocoţat pe schele
Când vede gagici frumoase
Strigă după ele
După 1990, Abecedarul s-a modificat, apoi s-a schimbat total. O grămadă de modele, cu mii de feţe şi coperţi, cu autori preferaţi sau agreaţi de minister, o nebunie mult prea colorată. Abecedarul nostru nu avea culori violente, ci discrete, şi nu pentru că eram noi trişti, ci pentru că pur şi simplu nu e nevoie de culoare ca să atragi atentia copilului şcolar, asta faci cu el la grădiniţă. Nu că m-am culcat aseară bibliotecară şi m-am sculat azi psiho-pedagogă, dar e ca la prezentările de modă. Fetele care bat pas de defilare pe pasarelă nu trebuie să fie frumoase, pentru că nu la moaca lor se uită stimatul client, ci la rochie.Bine, e o oarecare exagerare în exemplul oferit, dar, mie personal putea să-mi umple cartea de fotografii cu lalele roşii, când trebuia să scriu cuvântul "lalelele", era urgie, întotdeauna scriam mai mulți sai mai puțini ”l”.
Era Abecedarul nostru, unul pentru decreţei ?Nu cred.
Ia să vedem  Abecedarul fraților mai mari sau pe cel al parintilor...!?
Noi aici avem litera M. Pe vremea noastră, primele litere erauA,M,I,N,R,E,U,C,O....etc.
La cei mai mari decât noi, nu-mi dau seama cum era, că văd că propoziţia avea destule litere , când îl făceau pe M.
Totuşi, mama din Abecedarul  era destul de ciudată, declarând că are cuc.
Tot mama , săraca, are şi multă lână.
De ce dracu nu oaia, că doar ştiau toate literele din cuvânt? Puteau s-o scutească pe mamă de altă rușine. Întâi cuc, pe urmă lână...



Ajungem la Voicu...
Pe vremea vechiului abecedar din 1952, Voicu avea o râmă mică.
Deh, i-o mai şi arată Anei, care e cu el şi care cântă nepăsătoare. Probabil se gândeşte, ca fata împăratului: Stai s-o vezi p-a zmeului!!!
Dar de ce să latre câinele când îi arată Voicu râma Anei?
În Abecedarul din care am învăţat noi, lucrurile se mai schimbaseră cu Voicu...
Ana avea o capră, Ion o vacă, dar şi Voicu se mai înstărise şi avea şi el vacă. N-a prins lotul la vapor, pe alea le-a luat altul prin anii 90, după ce se schimbase Abecedarul.
Dar Voicu şi-a luat avion cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor...


 
Abecedare frumoase, Abecedare de viaţă! 
De-acum s-așază praf peste Abecedare...

 Abecedarul nostru

Literatură cu mânecile legate la spate

sau NU SPARGEŢI UŞA LA BIBLIOTECĂ; ÎNĂUNTRU NU SUNT DECÂT CĂRŢI !

Purtam azi o discuţie care era din start o dispută, din motiv de antipatie reciprocă, creată între mine şi un tutan care încearcă de o viaţă să-mi demonstreze ce de cărţi a citit el şi ce perspicoc e, completând probabil integrame stând pe WC. Chiar, sunt curioasa, daca i-aş da o revistă din aia, Flacăra, în care erau rebusuri elaborate la greu, cam cât ar sta la toaletă, vorba reclamei ăleia de doi lei? Habar n-am de ce simte nevoia de fiecare dată să-mi pună la încercare voracitatea de bibliotecăreasă născută în plină zodie a Fecioarei, că ştie că-l împletesc până nu mai e sigur dacă Spinoza e filosof sau pictor, si daca-l cheamă Baruch sau Jaques, sau nu-l cheamă nimeni. Mie mi se pare chiar amuzant să descopăr că din când în cînd mai sunt şi proastă; nu-i bai! De exemplu, a venit la bibliotecă o fetiţă care învaţă la Iaşi, clasa a 4-a, şi mi-a dat o listă cu lecturi de care n-am auzit EVER! Pe autori îi cunosc, suntem prieteni, ca să zic aşa, dar ce au scris ei....??!!Le-am căutat pe internet! Le-am printat şi i le-am dat fetei. A vrut şi Scrisoarea a IIIa, şi, ca să nu cumva să plece la Iaşi cu cartea, i-am dat Scrisoarea tot printată. Căutând, iată ce variantă am găsit!!!

Scrisoarea III

Iata vine-un tren in gara, si opreste la peron
Baiazid coboara primul cu o sticla de sifon.
- Vai ce cald e la Rovine, parca suntem in Sahara,
E atata naduseala ca abia se vede gara.
Jos, in semn de bun venit, il asteapta niste fete
Ca sa-i dea paine cu sare, insa el e mort de sete.
Barbierit si dat cu gel turcu'-a asortat cravata,
In culori galben cu rosu, cum e steagul lu' Galata.
Elegant nevoie mare se indreapta spre bufet
Cautand sa-si ia o bere sau de nu un suc la pet.
Tacticos deschide usa si intreaba bodyguard-ul:
- Nu mai am nici un ban cash,as putea plati cu cardul?
- Ba, tu m-ai vazut mai fraier, bag de seama ca ma injuri,
Sau e vreo diversiune, si-ai intrat aici sa furi.
Ce dracu e ala card ? Daca vrei un suc la pet,
Ori il cumperi cu lovele , ori te trecem pe caiet.
Insa cred ca vanzatorul o sa-ti spuna ca frumos,
Ar fi sa platesti tu sucul, chiar acum cu banii jos.
Caci daca te prinde Mircea ,tare mi-ar fi greu sa cred
C-o s-apuci tu ziua-n care sa platesti ce-ai pe caiet!!!
- Nu am bani!!!..., ti-am zis odata. Nu auzi, sau esti retard?!?
Am ajuns sa mor de sete , ca nu stiti ce-i ala card ?!
Plin de nervi tranteste usa ,la bufet, si iese afara,
Unde-o silueta vaga il asteapta langa gara.

- Tu esti Mircea?...

- Da-mparate, ce nu ma mai recunosti?
Uiti c-ati mai venit odata si-ati plecat ca niste prosti?
Acum vad c-ati venit iara, dar cu trenul, fara cai.
Ori vreti sa ne furati gara, ca-n "Rapirea din Serai"?
N-ai vazut ca te-asteptara pe peron vreo trei femei?
Ce dracu'ai fugit de ele?,..esti virgin? Sau poate gay?

- Am venit cu gand de pace, n-am venit sa ne luptam,
Ma gandeam la sah sau table c-am putea sa ne-nfruntam.
-Cum vrei tu draga sultane, dar cu miz’ as vrea.Ce zici?
Daca eu te bat pe tine atunci nu mai vii pe aici.
- De acord, jucam cu miza. Dar as vrea daca te bat
Sa renunti la tronul tau, si sa fiu eu imparat.
Dadura baietii mana, in semn ca sunt de acord,
Cine-o fi mai bun ramane, singur peste tara, lord.

Si au renuntat ostenii si la sabii si la gloabe,
Si-au decis sa se intreaca intrun campionat de table.
Baiazid sigur pe sine se-nvartea de nerabdare
Sa arate tuturor cine-n zaruri e mai tare.
- Mircea, astazi am bulan.C-am visat azi-noapte-n cort.
O sa joc chiar si la Loto, c-am vazut ca e report.
Sunt prea bun la jocul asta, adversarii intra-n transa,
Cand incep sa dau cu zarul..Ai sa vezi, n-ai nici o sansa.
Ai sa-ncepi sa-ti plangi de mila, sa ma rogi sa joc lejer,
Ca sunt mult mai bun la table ca la tenis Federer.
- Cum spui tu draga sultane.Fara sulita si cal,
Hai sa ne-nfruntam la table, si vorbim noi la final.
Acum vad ca tu te lauzi , dar eu tac , nu zic nimic
O sa vada intrega tara, cine-i bun ,(pe blog la Flick)...
Si-ncepura ei sa joace cu avant si ca la carte
Dar deja devine clar ca norocu-i intr-o parte.
Dadea Mircea numa’ duble, zaruri mari din loc in loc,
Turcul n-apuca sa mute ca iesea mereu din joc
Orice-ar fi facut sultanul nu putea sa-ntoarca soarta
Cand vroia sa-si bage-o piesa, Mircea facu' deja poarta.
Baiazid negru la fata privea ceasul lui cu quartz,
Si vazu ca de trei ore Mircea-l tine numa-n martz.
Plin de nervi, cu ochii rosii, el sopteste aproape stins:
- Mircea , gata, nu mai joc.Recunosc ca m-ai invins.
M-ai distrus cu stilul tau, unde naiba-i invatat
Sa joci table asa de bine, nici o linie nu ti-am luat?!?

O!...., de-ai stii tu Baiazide cand am invatat eu table,
Nu stiam nici sa spun "mama" si mergeam in patru labe.
Si-am jucat la gradinita, generala, si-n liceu,
Si-n camin la facultate jucam singur pe veceu.
Si-n armata, cu racanii, cand era o zi torida,
In loc sa tragem cu arcul, noi trageam cate-o partida.
Si mi-am invatat si calul.Daca-i dau ovaz ca mita,
Chiar si el poate da duble, de-i pun zarul in copita.
Deci n-ar exista vreo scuza, c-acest joc eu sa nu-l stiu
De la Decebal incoace il jucam din tata-n fiu.
- Mircea, ai un pic de mila. Te-as ruga macar sa-mi lasi
Zece lei sa am la mine, ca sa dau pe tren la nasi.
Recunosc, esti bun la table, si ai castigat o lupta.
Dar razboiul inca nu, ai grija ca viata-i scurta.
Ai sa mai auzi de mine , ne vom revedea, sunt sigur.
Si-atunci tu te vei preda la spahii de unul singur.
Am sa fac din Baiazid unul dintr-acele nume,
Care , cand va fi rostit, se va teme o-intreaga lume...

- Baiazid, mai taca-ti clanta, de ma pun la mintea ta,
Te fac sa dispari in ceata,la fel ca Elodia.
Vei conduce-ntreaga lume cand o fi-n Miami frig,
O s-ajungi tu la putere ca Dinamo-n Champions League.
Tu nu vezi cat esti de mic? Chiar de porti pantofi cu toc,
Tot nu esti la fel de-nalt ca si prim-ministrul Boc.
Hai, mai bine ia-ti ostenii, sa nu deie Necuratul,
Sa treaca de ora unu si sa pierzi acceleratul.
Caci daca te prind pe-aici iti aplic vreo trei opinci
De te vede intreaga tara la Stiri de la ora cinci.

Si zicand acestea Mircea se ridica de la masa
Luand cutia lui cu table, tacticos o baga-n plasa.
Si zambind pleaca agale,iar in sinea lui decide:
- Poti sa faci orice in viata, daca-ai zaruri masluite!

Şi altă variantă:

Scrisoarea III
fast-food

Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
"Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi dac-a tras masina, langa gura de metrou".
"- N-a venit, Maria Ta, zise el privind in jur"
"- Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa Carrefour".
Asteptand vreo 5 minute, isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermude si opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un "Sony Vaio", care-l tine la subrat.
Agitat, la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
"- Tu esti Mircea?"..."- Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o si pe centura, indrumat de GPS.
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine..."
"- Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre mine".
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu niciun chip
Sa iSi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan' la moarte cu ai turcului spahii.
"- Baiazide, stii ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,... dar la "Heroes" in retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate, al meu popor,
Nu ai vrea, daca ai wireless, sa jucam "conQUIZtador"?
"- Cum, cand turcii-mi sunt in Vama, si-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare "cool"?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e niciun secret
Ca am fost in multe lupte: Varna, Ialta sau Oituz..."
"- Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un "buzz"??"
"- Mircea!!! Vin c-o intreaga oaste, iar tu faci misto de noi..,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum razboi".
"- Cum vrei tu, marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe "YouTube", cu-ai tai morti, videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nnece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aici cel putin c-o mana rupta."
Si zicand acestea Mircea, il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera, el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam, pe-un bilet scris:
"Scuze. V-am blocat o roata, c-ati parcat pe "interzis"..."
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de "bip"-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n "Jeep"-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine.
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.
" -Baiazid, hai sa ne batem...!!, Unde esti, de ce nu vii?"
"- Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe masa..."
Raspunse-ncordat sultanul dintr-o tufa mai retrasa.
"- N-am stiut ca la "fast-food"-uri nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania, fiindca risti sa pleci pe "branci"...
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma, a fost o farsa.
Da-ne niste "triferment" si-o sa facem cale-ntoarsa"...
Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan' la urma ca "fast-food"-ul face bine.
Asta-i tot... Dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
"Turcii l-au vazut pe Mircea si-au facut pe ei de frica".

Dar, cea mai reuşită parodie mi s-a părut asta.

Politice

valabil in toata lumea ?!!...si la noi, bine-nteles. .... tradusa si "adaptata" din franceza:

in partidul nostru politic, ne respectam promisiunile
doar imbecilii pot crede ca
noi nu vom lupta impotriva coruptiei
pentru ca, un lucru e sigur pentru noi:
cinstea si transparenta sint fundamentale pentru atingerea idealurilor noastre
vom demonstra ca e o mare prostie sa crezi ca
mafia va contina sa faca parte din guvern ca in trecut
va asiguram, fara umbra de indoiala, ca
dreptatea sociala va fi scopul principal al mandatului nostru
cu toate acestea, exista inca oameni prosti care isi imagineaza ca
guvernarea sa fie posibila in continuare
cu aceleasi vechi smecherii politice
cind ne asumam puterea, facem totul pentru ca
sa se termine cu situatiile privilegiate si cu traficul de influenta
nu suportam in nici un fel ideea ca
poporul va flaminzi
ne vom indeplini misiunea chiar daca
rezervele economice vor fi complet epuizate
vom exersa puterea pana ce
veti intelege ca incepand de acum
noi sintem partidul xxxxxxxxxxx, noua politica.

citit de sus in jos, e discursul pentru alegatori
citit de jos in sus, este ceea ce gindesc ei cu adevarat

Bomboana de pe coliva, acum!
Ma uit eu asa, pe live trafic, să mai văd cine mă vizitează. E cineva din Republica Moldova. Cum credeţi voi, că arată pagina mea de blog, citită în ruseşte?

http://translate.google.ru/translate?hl=ru&sl=ro&tl=ru&u=http%3A%2F%2Fpazniculdenoapte.blogspot.com%2F

Ambitus vel terminus

Mie, surprizele nu-mi creează confort emoţional. Nici cele bune, nici cele rele. Îmi mănâncă o porţie bună de energie, şi trec pe sistemul de avarie, pentru o vreme. Intru într-un fel de vid emotional, până îmi reumplu flacoanele cu otrăvuri, antidot şi combustibil.
Zilele trecute am trăit surpriza reîntâlnirii cu un personaj care mi- a stârnit cele mai controversate sentimente şi atitudini, acum mulţi ani!
Era în anul 2000, an în care am locuit mai mult prin spitale, cu mama. Întâmplarea se petrecea în Spitalul Judeţean Buzău; la secţia de ATI. Acolo nu prea era bine să te vadă medicul şef de secţie, că figurezi ca însoţitor, şi te mişti printre paturile bolnavilor , şi asta pe bună dreptate, pentru că personalul de acolo are nevoie de spaţiu de mişcare pentru intervenţii, fiind secţia cu cea mai fină graniţă dintre viaţă şi moarte. Era o întreagă strategie militară, ce făceam eu, cum mă ascundeam prin toate ungherele şi cum reuşeam să mă strecor pe lângă neînduplecatul medic-şef, fără să mă intersectez cu el. N-aş fi vrut să am o ofensivă cu el, cum avusesem cu dr. Neagu, nehoian de-al meu, pe care l-am făcut de toata macaua, când mi-a comunicat el, uitându-se pe pereţi (că el nu priveşte pe nimeni în ochi, când vorbeşte), că pacienţii care au boala mamei se sfârşesc acasă, nu la spital, şi orice tâmpit ştie asta. El avea nevoie de pat liber , maica-mii îi afectase lichidul abdominal , creierul, delira, şi el mă lămurea că trebuie s-o iau acasă. Niciodată n-am să înţeleg ce dracu a fost în capul lui, pentru că e medic foarte bun, nu de nebună mă dusesem la el, dar l-am gratulat cu nişte expresii pe care n-o să le uite în veci! Nu pot să reproduc decât cu puncte-puncte şi ar însemna să nu mai ridic degetul de pe tasta cu punct. Noi, însoţitorii pacienţilor, nu înţelegem lucrurile dacă ne sunt transmise strict profesional. La noi, emoţionalul invadează conştientul şi de aceea avem senzaţia că medicii ne dau flit. În realitate nu stau aşa lucrurile, dar ei nu au timp să se ocupe şi de noi, e suficient că se ocupa de bolnavi. Ulterior mi s-a spus şi în cuvinte frumoase că mama se va stinge acasă, dar nu aveam cum să înţeleg aşa ceva. Când s-a apropiat sfârşitul, şi l-am simţit amândouă, mi-a spus: Du-mă la dr. Frunză, el o să mă interneze. Sigur că a internat-o, şi doar lui am putut să-i recunosc că mi-e frică să fiu singură cu ea, acasă, când se stinge. Mie, care aveam reputaţie de aligator, îmi era frică. Mare respect am pentru acest doctor, pentru multe situaţii în care m-am aflat cu mama, dar mai ales pentru felul în care mi-a comunicat cum stau lucrurile, de fiecare dată.
În fine, mă întorc la episodul din ATI - Judeţean. Într-o noapte, în care era de gardă un medic care-mi îngăduia să mai stau pe lângă mama, a fost adus un pacient cu muuulte plăgi înţepate de cuţit. Se cuţităriseră doi inşi. Ăsta era făcut strecurătoare. L-au amplasat lângă patul mamei. Mama era într-un fel de rezervă, un salon delimitat al ATI-ului, avea doar 2 paturi. Şi l-au legat pe ăla fedeleş. Eu am crezut că din pricina durerii, dar când am ieşit pe hol, am văzut poliţistul la uşă. Nu era de durere. Spre dimineaţă, omul a fost conştient şi a început să mă întrebe ce e cu el acolo, nu ştia pe ce lume trăieşte. A vrut apă, i-am dat cu paiul, că nu aveam tupeu să desfac curelele, ca să se ridice. Transpira masiv, şi îl mai ştergeam din când în când. Mi-a povestit ceva de familia lui, mi-a dat un număr de telefon ca să-i anunţ...Dimineaţa am dispărut din salon, că se venea la vizită. I-am anunţat familia. Aflaseră, desigur.După-amiază nu l-am mai găsit. Mama mi-a spus că l-au mutat, fusese şi procuratura p-acolo...brrr, nasol!
...
Zilele trecute, coadă la casă la Carrefour. În faţa mea, un nene pe care nu ştiam de unde să-l iau, ca fizionomie. Îmi spuneau ceva sprâncenele lui. Lanţul gros de două deşte şi brăţara şi ceasul Omega nu-mi spuneau cine e, dar... hop! tatuajul de pe încheietura pumnului!Mi-am amintit brusc! E omul tăiat,de la spital! Cum să-l abordez? El terminase de plătit, se retrăgea cu căruciorul. Am terminat şi eu , am alergat cu căruciorul ca disperata, şi l-am ajuns în parcarea subterană. L-am întrebat ca idioata dacă îşi mai aminteşte de mine, întrebare de doi lei, că nici prin cap nu-i mai trecea, ăilalţi doi oacheşi de erau cu el s-au încruntat, şi i-am amintit dintr-o răsuflare episodul. Se lumina la faţă în timp ce-i povesteam. Nu-şi mai amintea chipul meu, şi-l amintea pe al mamei. Am stat de vorbă lângă maşini, am atras atenţia unor nehoieni veniţi la cumpărături, ce-o fi fost în capul lor, când m-au văzut înconjurată de bulibaşi, cu nenea ăla chiar m-am îmbrăţişat cordial... Mi-a spus pe scurt că a făcut o leac de pârnaie, are copii, are nepoţi, e mândru foc...
N-am avut timp de stat mult de vorbă, că ne cronometra contorul de parcare, dar ne-a făcut plăcere să ne întâlnim. El chiar are o funcţie prin clan, am înţeles. Ete că am şi eu acces la interlopi!
De la ce plecasem? Unde voiam să ajung? Poate la comuniunea în faţa suferinţei, la ajutorul pe care îl dai involuntar celui care se află în neputinţă, fără să-ţi pese pe moment că el a ucis, că e infractor...Pe linia aia subtilă dintre viaţă şi moarte, toţi suntem egali. Noi între noi, nu doar în faţa lui Dumnezeu. În rest, vrem , nu vrem, ne separă statutul social, economic, educatia, instruirea, mediul în care trăim,sistemul relaţional.
Răul, suferinţa desfiinţează antipatia dintre oameni. Binele şi bunăstarea o accentuează