...de mod
Indiferent care e forma de organizare socială a unui popor, ni se prezintă, prin comparaţie, net superioară nouă. E dureros chiar şi numai să exemplificăm, pentru că zbuciumul nostru de români cu clonţul mare, ne face să reacţionăm obraznic.
Parcurgem o perioadă în care Japonia a centrat atenţia planetară, pe poporul ei. E uluitor şi aproape imposibil de procesat, pentru noi, cum traversează ei perioade dramatice. Reportajele realizate la ei, în mijlocul catastrofei, ni se par defecţiuni tehnice, de sonor. Ne luăm televizoarele la omor, că le-a picat circuitul sonor, pentru că altfel nu putem crede că e tăcere absolută şi resemnare, în rândul celor care stau la cozi de kilometri, să îşi aştepte rândul la raţia de apă, sau de găluşte cu orez. Ce-ar fi, să transmită şi la ei, Pro.Tv-ul sau Realitatea, cum stau românii la coadă, sau cum participă, cu eleganţa şi disciplina unor lupi flămânzi, la inaugurarea de supermarketuri. Să vadă şi ochiul japonezului cum îşi înfig românii cheile în baxurile cu zahăr, sfâşiindu-le ca să adune preţiosul aliment, de pe jos, şi să-l îndese, până şi în buzunare. Cât de mult trebuie să-ţi jigneşti specia, ca să ajungi să-ţi construieşti singur situaţii degradante moral? Cât de nesimţită poţi să fii, ca femeie,ca, după ce te aranjezi două ore în oglindă şi te împopoţonezi cu pălării şi cercei, să te arunci ca o bivoliţă în călduri, într-o grămadă de demenţi, ca să prinzi o cutie de pateu, sau un detergent, la care primeşti gratuit, un burete de vase?
Am mai discutat odată, despre japonezi, şi am precizat ce anume determină fascinaţia mea pentru ei. Nu mă interesează absolut deloc că, de-a lungul istoriei, au deţinut cele mai abominabile metode de tortură şi sadism, în faţa cărora, chiar şi Dr.Mengele se simţea umil şi neîndemânatic. Şi nu e momentul să spunem: Lasă, că Dumnezeu vede şi de-aia le dă în plex! Asta-i bună! Te pomeneşti că noi, românii, suntem fete mari, la capitolul atrocităţi! Le putem da lecţii, şi noi, la tortură! Numai cei care au trecut prin închisorile comuniste ştiu unde poate ajunge românul, la capitolul cruzime şi despuiere de simboluri umane.
Japonezii au brenduit noţiunea de grevă mută. Noi am dat grevei nişte valori care sparg orice scală. Mai zilele trecute, am beneficiat de spectacolul grevei la români: mici, bere, sticle de ţuică, pictură pe faţă, spectacol cu trupe folk sau rock, prilej de shopping la capitală cu transport moca...Muieri isterice şi bărbaţi jenibili, care habar n-aveau pentru ce se află acolo. Sunase goarna vreun lider de-al lor, pe care l-au făcut tare-n conturi şi-n afaceri! Ce fel de grevă e aia în care ţi se pune la dispoziţie transport, masă, cafea, păpuşă gonflabilă şi ce mama dracului or mai fi vrând protestanţii? Când ai cuţiutul înfipt în os, te duci pe jos, te aduni spontan, te laşi dus de principii, nu de autocare Mercedes cu televizor şi lăutari.
Fraternizăm şi noi, în felul nostru, cu japonezii: lansăm lampioane pe Dâmboviţa, din dor de Haloween, probabil!
Mă întreb, dacă ar organiza şi japonezii concursul "Japonezii au talent", ce am vedea la ei? Ce talente ar avea, de am rămâne cu ochii căscaţi de uimire?!? La noi e simplu, zace foamea în noi, stăm cu vătraiele în sus, la televizor şi râdem când o vedem pe baba porno, dansând Lacul Lebedelor, mult, mult, mult street dance (de care, altfel?) şi o grămadă de Pavaroţi , Iglesiaşi şi Madone, care, culmea (!!!) trec de preselecţii, doar ca să ne amuze pe noi. Ce-am ajuns! Dacă vine unul cu ceva abilităţi practice, de exemplu tunde trei persoane în 5 minute, strâmbă din nas Mihai Petre , acest zeu olimpian al dansului, şi zice că ăla nu e talent. Talent e la alea de se încolăcesc ca şerpii Boa, pe bară. Şi n-ar veni vreunul, cu vreun traforaj, să ne arate că talentul lui e în creaţie şi îndemănare. Nu... la noi, toată lumea dansează, cântă, iar noi ne simtem bine.
Şi nu ne facem griji pentru ziua de mâine, pentru asta avem Guvern, cantine sociale, ajutoare de la UE (biscuiţi şi zahăr), iar când se modifică un Cod, cel al muncii, de exemplu, suflăm flăcări pe gură şi pe nas. Păi cum, şi nu mai e voie să ai concedii medicale, o treime din an? Eeee, păi mai bine, vrem şomaj!
...
Se spune că nu poţi avea pace până nu treci prin război, şi nu poţi avea provizii până nu treci prin foamete. Dumnezeu are planurile Lui. Să nu ne mirăm, dacă ne va servi o lecţie, din care, cei rămaşi, s-o ia de la capăt, ca după Potopul Universal. Ce imagini să folosesc? Pe cele în care stau japonezii la coadă? Pe cele în care , pompierii lor şi cei de la descarcerare, scot tărgile cu morţi, dintre dărâmături? Păi cum să-i vedem noi, stând cu capul plecat, muţi de durere şi plini de demnitate? De ce să nu băgăm vreo poză de la Boboteaza ortodocşilor, unde se păruie şi-şi smulg hainele de pe ele, toate tâmpitele? Cum să folosim un videoclip în care o japoneză ne spune cu o stăpânire de sine foarte bine exersată, că ea trebuie să se comporte foarte natural în faţa copiilor, ca să nu-i sperie. Doamne Fereşte! La noi, prima grijă , mamele îşi iau copiii în braţe şi urlă ca nişte hiene, de parcă e de-ajuns , pentru copil, că e în braţele mamei, care-i sparge timpanele şi-l umple de groază.
De câte intervenţii a fost nevoie, din partea Împăratului Akihito, ca să explice poporului, care-i sfârâiala? DE UNA SINGURĂ, calificată ca fiind fără precedent, dar sobră şi concisă. A fost un ordin-rugăminte: ajutaţi-vă reciproc! El ştie că rezolvarea problemelor e în ei înşişi! Premierul lor nu iese rangă, precum Sarkozy, la Summitul G8, de abia se mai proptea în pupitru. Cum să vorbeşti despre cele 8 Mari Puteri, dacă tu eşti mausoleu? Nu mai zic, că după fiecare inundaţie, noi urlăm: să vină Boc, arză-l-ar focu' , să ne dea ajutoare! Să ne dea primăria!
Să ne dea toţi, numai Dumnezeu să nu ne dea, că nu mai are timp nici fufa aia de la Realitatea, tălâmbă şi gângavă, să întrebe românii din Japonia: Câte insule credeţi că sunt acum acoperite de ape; şi nici Cătălin Radu Babaroase, ăla şmecher, care transmite din omăt, până la brâu, sau din gârlă!
