O zi de naştere uitată

Am dat buzna pe lumea asta într-o zi de 1 Septembrie. Mama s-a tăvălit pe toată pardoseala spitalului, până am ieşit. Îmi povestea că a fost furtună violentă două zile consecutiv, iar la ora la care m-a născut, noaptea, tuna, fulgera, pârâiau cerurile. Poate de aceea mie nu mi-e frică de trăznete şi fulgere. La naşterea mea, mama s-a procopsit cu un virus de hepatită B, care după 33 de ani, tot de ziua mea, a răpus-o. Să nu-mi spuneţi că e o prostie să cred că eu am fost ghinionul ei, şi că de fapt, aşa vrea Dumnezeu să aranjeze lucrurile. Din când în când, mă îndoiesc de ordinea Lui. Doar mă îndoiesc, nu-l hulesc. El e Big Brother, şi nu cârtesc. Mai am trei ore până se face ceasul meu aniversar. Sunt singură. Nu sunt deprimată, că de vreo sută cincizeci de ani tot singură sunt de ziua mea, şi nu se mai cheamă deprimare, se cheamă obişnuinţă. Mâine nu mă duc la serviciu, piticul nu cred să se supere dintr-atât. O sa stau acasă, o să-mi dau pe unghii cu toate ojele pe care le am, îmi pun părul pe moaţe, deşi habar n-am cum, că nu mi-am pus în viaţa mea, şi o să beau şampanie. Nu-mi place şampania, dar aşa se procedează, nu? Azi am făcut pentru prima oară în viaţa mea fotografii. Am avut o fobie a aparatelor foto. Azi am învins-o. Poza pe care am pus-o e făcută de mine. Habar n-am de cadre, proporţii, transfocare, inele macro, zoom...chestii de mai aud şi eu pe la specialişti. Am fotografiat paharul care e doar recuzită. În el nu e şampanie, e vin alb. Sfeşnicul l-am pus pentru impresie artistică, să moară concurenţa de invidie. Voicu pune farfurii şi franzele, eu am alergat la toată strada să fac rost de bronzării. Glumesc, pe strada mea n-are nimeni de-astea. Sunt de pe altă stradă. Însă oul....oul Faberge din imagine e dragostea mea. Mor după oul ăsta. E cutiuţă muzicală şi e destul de vechi, iar maşinăria abia mai stă fixată, dar are o melodie superbă. Toată viaţa mi-am dorit o cutiuţă muzicală, şi n-am avut. Şi mi-am dorit şi snow globe. Am avut unul chicios. Oul ăsta muzical mi-a ţinut de urât de câte ori am fost tristă. Deci am petrecut mult timp împreună. În noaptea asta aştept îngerul meu protector să mă întrebe ce vreau de ziua mea. Numai că, prudentă, o să-l întreb la rându-mi: să-mi iei, sau să-mi dai? Că nu prea disting ce face îngerul ăsta bramburit cu darurile, mi le dă, sau mi le ia. Pe strada unde am găsit oul Faberge, am mai găsit o cutiuţă muzicală. Veche. Nu mai cântă de multă vreme. Dar eu o găsesc superbă. Aşa îmi par mie toate lucrurile defecte.Superbe. Nu e pe motiv de filosofie, cum că aş întrezări perfecţiunea lor la timpul trecut şi talmeş-balmeşuri de-astea. Nu, îmi plac hârburile. Unii cică ăsta e un curent nou şi se cheamă vintage. E pe dracu. Cine n-are bani de carâmbi Trusardi, îşi ia de la Dragon o pereche de Xiao Piao şi cică e vintigi. A, plecasem de la ziua mea de naştere. Nici dracu nu mai ştie de ea. Pe ceferticat sunt înregistrată pe 15 septembrie, că tata a stat mangă 2 săptămâni, şi când s-a dus să mă înregistreze, nea Papaz era şi mai mangă, aşa că mi-a trecut data înregistrării pe la toate rubricile. Mai ştie frate-miu de ziua mea, copkiii lui, şi mai ştie cineva dar i se dărâmă gardul şi i se rupe poarta de chestia asta. Eu să fiu sănătoasă! Happy Birthday, Dr. Lecter! Să-mi dedic o melodie? Ăv cors.

"Bambuu" - locul unde ne ocupăm de România

          A day without rain ; Nehoiu, ora 9:00. Viaţa începe obligatoriu la ora asta şi nivelul cel mai concentrat de hai-laif este aici, in zona reprezentată în cele două fotografii. Imobilul este in principiu, Casa de Cultură. În realitate, este un întreg univers.           Pe faţada principală este accesul către sala de spectacole; e în conservare, aici nu se produce nimic. Pe faţada laterală, adică aici unde e drapelul, e intrarea la biblioteca mea, la barul Bambuu şi la casieria firmei de cablu-tv. Asocierea pare letală, dar, dragii mei, credeţi-mă pe cuvînt, aici se construieşte viaţa la Nehoiu. 
          Ma asigur ca totul e ok la biblioteca, cobor rapid la terasa Bambuu, din mers îl strig pe Daniel şi-i zic să pună de două cafele stroange şi un suc de pere, între timp apare Ioana. 
          Farmacia ei e full dar se desprinde mișelește de realitatea profesiei, la masa de alături se adună ca nişte zombie, morţi de somn: Biseptol, Alişoi de la asigurări, Ciprian dascălul de la catedrală, care dă rapid cafeaua pe gât, între doi psalmi, şi îşi drege vocea cu doi-zece/ doi-zece şi cu nişte solfegii numai de el ştiute; domnul de la partid, care e vecin cu Voicu... şi începem să facem revista evenimentelor derulate în ultimele 24 de ore.
           Biseptol începe cu o ştire macabră : unul, drogat, a sărit aseară de pe Viaductul Giurca (care are o lungime de 55 de metri) . A sărit din dragoste disperată. Nu era nehoian, pe la noi băieţii nu sunt aşa de fragili. Sunt conştienţi că ...zdele-s ca şi trenurile, întotdeauna mai trece unul (una).           Ciprian e supărat că i s-a dat penitenţă, trebuie să meargă la Schit la Ciolanu s-o ispăşească, pentru că a zis cuvinte cu "p" şi l-a auzit părintele.
           Ioana e supărată că nu i-a mai virat Casa de Asigurări Sănătate banii din aprilie, eu am probleme de cuplu, domnul de la penele e îngrijorat că partidul care l-a transformat din rocker în heruvim, scade în sondaje... 
          Urmează un moment din seria "dar din dar se face rai", că apare Gurău pe la mese , să ceară ţigări si noi le avem deja pregătite, ca să trecem peste faza în care el ne zice "sărut mânuşiţele, domniţelor", şi dă să ne lingă mîinile. 
           Apar autobuzeleee!!! Se dau jos fârlifloanţele, îşi aşează fustele de vinilin şi poşetele de muşama, îşi scot ţâţele din bluzele de silon şi încep să calce, șteleap-șteleap, pe trotuarul de lângă noi. Începem să pariem, care calcă pe a treia treaptă din mozaic, desprinsă din trotuar...si calcă una roşcată, cu meşe din păr de plastic. Se duce dracului sandaua şi poşeta Gimi HapCiu, vine aia cu cracii în sus şi noi încercăm să ne concentrăm pe ceva trist, criza economica de exemplu, ca să nu râdem. E imposibil, atenţia toată e pe fata cu meşe... 
          Se dau jos din autobuze şi şoferii. Dan vine primul, că e mai zglobiu. Ăilalţi vin ca elefanţii din Cartea Junglei. Unu strigă la Dan: Coaieee, ia şi mie o cafea, că mă duc să-mi încarc întăi carteaua la Cozmo! 
          Terasa e acum plină, toţi ne simţim bine... Nu, apare o balalaică roz şi-i dă lui Biseptol o palmă peste ceafă: Mă nenorocitule, să-mi dai telefonul şi brăţara, că vin cu tata la uşa ta şi te spintecă ăla, să ştii! Biseptol se întoarce calm , într-un nouăj de grade dat pe replay : auzi, fă, dacă-ţi f.. una, nu-ţi mai vine ciclu toată viaţa! 
          Sorbim lung din cafele. Vine una și la mine. Săru mâna, sunt fata lu Cornel, a fost cu dumneavoastră în clasă, mi-a dat de citit de la școală lista asta! Mă uit pe listă: "Nuntă încet" şi "Fraţii Karamasol". Brusc, îmi vine chef să dau foc bibliotecii, 451 grade Fahrenheit. 
          Pe Ioana o cheamă unul de-o parte şi o întreabă dacă dă Cialis fără reţetă. Ei, sunt mai timizi bărbații pe la noi, da' e activitate la Nehoiu, noaptea. 
          Rupem rîndurile, ne urăm reciproc o zi bună şi ne luăm de treabă. In down-town, abia acum începe ziua cu adevărat.

Number 23 , sau cum să redescoperi matematica după 40 de ani

Traversez o perioadă cumplită; planete aliniate, zodiace-ncrucişate , sinapse-nfundate , dracu ştie, cert e că am o mulţime de găuri proiectate în tavan, în cap, în suflet...wherever. În perioada asta doar Neliniştitu mă mai face să râd. Imi cer scuze, mastre că nu-ti scriu numele cu link de trimitere la blogul tău, dar nu ştiu cum şi mă enervez.Nici apostroful nu-l găsesc pe caractere româneşti.
Aşa, şi m-am gândit la o moovie-terapie. De obicei îmi pun seria Hannibal şi seria Harry Potter , dar am zis să mai văd şi altceva. Şi mă duc la Ioana, umplem patul de chipsuri cu surprize şi bake rolls-uri cu usturoi ( asta ca să vadă Voicu ză Restless că mă doare-n bască de reţetele lui cepoase) , şi ne punem filmul "Number 23" . Cât a ţinut genericul , am făcut nişte feţe luuungi , cum dracu să joace Jim Carrey într-un astfel de film; că doar citisem sinopsisul. Şi începe-a derula.... şi noi imediat începem să facem adunări, scăderi , şi ce operaţii se mai găsesc prin matematică...şi realizez că sunt născută în 1967 şi suma cifrelor = 23 , iar Shrek este pe 20.12 şi 2o cu 1 şi cu 2 fac 23 , am 23 de ţigle sărite de pe casă , 23 port la pantofi , strada mea are 23 de numere de imobile...HELLL ! bine că nu sunt bărbat, ca să am nr. 23 exprimat în centimetri, pe o anumită zonă. Sau ar fi bine?
Doamneeee, dar ce calcule rapide şi combinări făceam! Cum s-a sculat matematica în creierul meu, şi ce şanţuri făcea prin el! E momentul adevărului şi am să vă spun că am fost elevă şi studentă eminentă, dar matematica!!!! Uaaaa, făceam parte din lumi diferite. Până-ntr-a 4-a , luam 10 pentru că nu putea învăţătoarea să-mi strice media. Plesneam de deşteaptă la alelalte materii. Şi nu că eram vreo privilegiată, sau vreo vipă , că doar eram fata electricianului , nu a lui Nixon. Dar era departajare obiectivă pe vremea mea. Şi Voicu era dat dracului la şcoală pe generaţia lui, cu menţiunea că tac-su era şofer pe salvare , deci avea o importanţă socială mai mare. Deşi, chiar dacă te lăsa tata baltă, chiar dacă te lăsa tac-su lu Voicu , tot la lumânare stăteai...Aşa, şi deci viaţa mea alături de matematică a fost lipsită de complicaţii. Am ştiut operaţiile (greu) şi am mai ştiut să desenez superb poliedrele. Aveam viziune în spaţiu. Nu mă întrebaţi ce formule aveau , pentru calculul volumelor. Eu eram cu "de treci codrii de aramă, de departe vezi aproape" , etc. Şi iată-mă acum în faţa unui film care a accelerat brusc matematica în sângele meu, şi m-am trezit că ştiu variabile şi probabilităţi. Să trec pe XANAX ? Mă întreb, ce s-ar fi întîmplat dacă şi Hannibal ar fi avut o amprentă atât de puternică asupra mea . Sau Hari Pocăr . Umblam, ori cu satârul, ori cu bagheta în poşetă , după caz. Mai bine umblu cu flaconul de barbiturice . Vedeţi că am pronunţat de două ori denumirile unor produse care nu se vând la liber, deci am obligaţia să fac precizarea suplimentară că aveţi nevoie de avizul medicului ; nu faceţi asta, singuri, acasă ! Să încerc să-mi pun şi "The Alphabet Killer" , că ăsta nu mai e cu matematică. E cu litere, deci mingea e la mine în teren.