- Mbine! Stai pe canapea şi aşteaptă, că mai am două comenzi!
Citesc afişele de pe pereţii oficiului de telefoane, citesc formularele de pe masă, adorm, şi brusc aud ciocănituri în geam şi vocea ascuţită a telefonistei:
- Ai Nehoiu 78, cu taxă inversă, cabina 1.
Nici acum nu înţeleg de ce specifica numărul cabinei, că oricum era una singură. Sar ca din arc şi pun telefonul la ureche:
- Săr'na, dă-mi-l pe tata!
Săraca mama, niciodată nu aveam chestiuni urgente cu ea, ci doar cu tata. El era soluţia tuturor problemelor.
- Doarme la ora asta, tu ce cauţi la poştă în crucea nopţii?
- Scoală-l! Trebuie să vorbesc cu el, să vină sâmbătă la Măgura şi să plecăm duminică la Drăgaică. Mi-a promis!
-Vine oricum, vin şi eu de data asta - zice mama - că trebuie să-ţi iau uniformă de şcoală, şi dacă nu merg eu, iar ţi-o ia tac-tu cinci numere mai mare, cât reverenda popii!
...
Plec amărâtă, acasă la tataie. Nu-mi convine că vine şi mama. Mamele
niciodată nu-ţi îngăduie să mănânci cireşe cu sâmburi, nu te lasă să înfuleci zece gogoşi, nu vată pe băţ, alviţa o mănânci acasă, mici ai voie, doar doi, nu te dai în maşinuţe care se tamponează, nu în caruselul mare, nu în farfuria zburătoare... Drăgaica se vizitează cu taţii, nu cu mamele! De la intrare îmi lua tata pălăriuţă de cowboy, cu sclipici. Eram glamouroasă, când eram mică. Începeam dezmăţul cu susan, vată pe băţ, gogoşile care erau cele mai bune de pe pământ, deşi ăia le făceau fără ou şi lapte, păpuşelele de zahăr bezea, cocoşeii de zahăr topit, coloraţi în roz, îngheţata la cornet, pusă cu lingura sau cea la pachet, Polar, între două foi de napolitană, sucul CI-CO, de care mi-e dor din suflet, sau siropul de căpşuni, cu sifon....Printre tarabele cu dulciuri, mă mai opream şi la jucării. N-aveai voie să vii acasă fără mingiuţa bumerang, din rumeguş, cu care te pocneai veşnic peste ochi, ochelarii de soare şi pistolul cu apă. Cei mici aveau la ofertă ciocanul pneumatic cu dublă folosinţă, la un capăt fiind fluier.
Tricourile, musai aveau picturi lavabile (de două ori) cu ABBA şi BONEY M. Pasiunea mea pentru un anumit tip de haine se consuma, atât la Drăgaică, cât şi la mare, în magazinele de tip Artizanat. Îmi cumpăram în draci , ii şi rochii din pânză de in topit. Erau foarte scumpe, dar muream după ele.
După ce mă dădeam prin toate comediile , tiribombele şi maşinuţele, mă lua iar foamea, iar pe tata plictiseala târgului. Ne aşezam la umbră, în cortul care reprezenta Hanul Nehoiu, bobinam un făraş de mici şi două "siroape", aveam voie să râgâi, deşi tata se mai încrunta, apoi intram la circ, într-un cort care ni se părea un fel de Hogwarts al lui Harry Potter. Mă holbam la omul cu falca de bou, la pitici şi uriaşi, la femeia cu şarpele.....de fapt, eu ma holbam la sarpe, iar tata la femeie. Plecam apoi spre oraş.
În faţa Hotelului Pietrosul, era un restaurant vestit: Mioriţa. Acolo ne duceam să ne servească nea Molnar cu o ciorbă de burtă şi cu nişte coaste de berbecuţ la ceaun, cu cartofi mici, rotunzi, noi.
Veneam acasă rupţi de oboseală şi de bucurie, cu trenul de noapte, adormeam în tren, după ce urlam ca Dl Goe să mă urce tata în plasa de bagaje. Pun pariu că toţi copiii s-au căţărat în plasa de bagaje a trenului.
Mulţi, mulţi ani n-am mai fost la Drăgaică. M-am dus anul acesta, conştientă fiind că o să am o dezamăgire. Am avut-o. Au murit poveştile, Lecteriţo, s-a stins parfumul Drăgăicii. Ce zgomot , ce manele, ce nebunie, ce hidoşenie! Lumea pestriţă era frumoasă acum 30 de ani! Acum , lume pestriţă înseamnă altceva. Atunci nu era perceptibil vulgul într-un târg, acum e oarecum definiția lui. O, da, sunt nostalgică rău. Pe măsură ce trece timpul mă conving şi mai tare de faptul că m-am născut într-o epocă nepotrivită mie, ostilă chiar. A fost o eroare de programare. Mie mi-ar fi stat bine într-un orăşel medieval, cu ceva cultură și mult bucolic.
Îmi lipseşte Drăgaica de altădată! De fapt, îmi lipseşte tot altădatăul!
