sau Greşeala recunoscută e deja prescrisă
- Cotoroanţo, să te ţii tare, că-ţi dau o veste proastă!
(Nimeni n-a ştiut vreodată, cum să-mi dea o veste proastă, aşa că nu mai e nevoie de preambul; sunt pregătită.)
- În primul rând, cotoroanţă-i mă-ta, care are până şi aluniţa cu păr, în barbă, şi care ne scotea ventilele de la bicicletă, să n-o tulim la gîrlă la Ojasca. Şi la ce dracu suni la ora asta, că presupun că mă-ta n-a murit?! N-are tac-tu şansa asta!
- Nu, fă, a murit Catralion, săracu' ! Ştii cât a zăcut? Dumnezeu l-a iertat de chin!
- Aşa, şi??? Ce dracu îmi revine mie din organizarea funeraliilor, necrologul?
- Ce dracu, fă, te urzici atâta? Te invită Costin (fii-su) la priveghi şi alea-alea, ce mai trebuie,poate stai şi la înmormântare, na, nu po' să zic în telefon, că e tanti Chiva aci, face cafea şi aude... ştii că tre' să ne cerem iertare de la Catralion! Vine şi Sorin, şi Oacă...
- Ce să cerem, mă? Da, ce, e holograma lu Gizăs? Aaaaa, staţi liniştiţi băieţi, fapta suferă deja de prescripţie, a trecut termenul legal de când cucii!
- Ce dracu , vorbim aici de temei juridic? E vorba de conştiinţă, că e şi Postul Mare...na!
- Bine, mă, să ne înţelegem! Io vin, că pun pariu, Catralion avea beciul ticsit de butoaie, şi sigur scoate Costin o ambrozie din aia meseriaşă, şi mai stăm şi noi la o şezătoare, că doar aşa am ajuns să ne vedem, la morţi!
.....
Conştiinţă încărcată....n-aş zice c-a fost. Că eram buni de pârnaie, asta e altă socoteală!
Era cam prin '80-'81, clasa a cincea, parcă, şi Catralion (nu se supăra că-i zicea aşa, tot satul, pentru că suna mult mai bine decât numele- Chipăială)...deci Catralion avea maşină. O Skodă S100, obosită rău. Nu-mi mai aduc aminte cine ne spusese, sau în ce film văzusem că dacă pui zahăr în rezervorul de benzină, sare maşina în aer, pe modelul : Toată lumea, toată lumea, sare-acum cu mineeee!!!
Am venit cu kilul de zahăr de la Alimentara, ne-a cam tremurat mâinile, am dat şi pe jos, pe vremea aia nu eram criminali perfecţi şi am lăsat la faţa locului, indicii, mai multe decât capete de acuzare, şi dimineaţă, eram sub podul Bredelesei, să vedem focul de artificii. Stăm o juma' de oră, nimic! Stăm o oră, nimic! Trece Ghiocel, cu traista de scule, somnoros, înjura de toată populaţia Bibliei! 'Ţ aminu' lu copchilu' lu soar'le mă-tii!
Stăteam cocoşaţi sub podeţ şi ne întrebam, ce dracu s-a întâmplat, că doar nu s-a auzit bubuitura! Am ocolit satul, am venit ca din întâmplare prin zona de deflagraţie, şi maşina era bine mersi în curte, în jurul ei, fel de fel de specialişti ai epocii şi ai mecanicii auto... Îmi zice tataie:
- Fă, satanelor! Să nu vă hi pus dracu să turnaţi voi zahăr în tărtăreaţa lu' Catralion, că Miliţie scrie pă voi!
-Ce-ai bre, iar ţi-a uşurat Marioara din pensie, de nu-ţi mai găseşti locul?
- Bineeee, tatăă, io atât vă zic: în curtea mea n-are ce căta puşcărieşi!
Acuma e clar că jumătate din zahărul adresat rezervorului, era pe jos, pe lăngă gura rezervorului... doar prost să fi fost Catralion să nu vadă! Mai ales că era şi miliţian, de-aia ne-am şi mirat, de fapt, că s-a prins cam repede! Dar, chiar dacă n-a explodat, au despicat practic maşina, în curte, au scos tot din rezervor, Ghiocel era drogat deja, că trăsese la furtun benzina, au spălat, au schimbat.... a înjurat Catralion, de s-a-ntunecat Valea Hăidăului, unde e biserica...
Acum, iată-l pe Catralion în preajma ultimului său drum, cu infractorii la capul lui. Sigur că m-am dus la funeralii, că doar aşa mă descarc şi eu. Înmormântarea e un prilej excelent să-ţi uşurezi sufletul. Toată lumea crede că plângi de dragul răposatului...
S-a uitat lumea ca la urs, că noi ne pupam şi ne îmbrăţişam cu drag de revedere, Costin, cavaler galant ne poftea în casa mare, să şedem confortabil, acolo era deja masa pusă, de Tanti Sofica, beată criţă, care se trântise în fotoliu lângă sobă şi bocea cu poza de la nunta lu Ctralion, în mână.
Mă uit la Costin: Mă, ce dracu are Sofica, ori s-a iubit cu tac-tu, de-i tot pupă poza?
- Dracu mai ştie, fată, ce zmotocea el p-ăn atelier sau p-ăn vie, sau pe la post?
A adormit Sofica şi noi ne-am văzut de jalea noastră. Am desfăcut sticla de Chivas, am întrebat aşa, în treacăt, de recolta de struguri de anul trecut... Sorin a pus un CD cu Modern Talking, în surdină.
Pe la 12 noaptea, ne-am strâns ca ielele, lângă Catralion. Nu mai era nimeni cu el.
Sorin zice:
-Spune-i tu, fă, că tu eşti cu discursul, cu astea umaniste, io sunt cu transporturile feroviare, alte alea!
- Ce să zic io, mă, voi sunteţi zdraveni la mansardă? Am ajuns să vorbesc cu morţii? Ziceţi-i voi, că sunteţi bărbaţi, chestiunea chiar ţine de o meserie de bărbat! Dacă-i rupeam Biblia, ca unchiaşu', de-şi făcea ţigări din filele ei, mai ziceam! Ţinea de domeniul meu, cartile.
Până la urmă, n-am scăpat.
-Ascultă, bre! Ăştia s-au îmbătat rău, că nu ţin la wiskey, sunt vai steaua lor, şi acu' cică să îmi cer iertare pentru toţi! Deci, te rugăm să ne ierţi, fapta a trecut deja de termenul limită, dacă nu a existat pagubă şi victimă, nu a existat nici autor şi nici faptă. Înţelegi, matale! Iar Dumnezeu ne-a iertat deja, în clipa în care A hotărât să nu sari în aer! Ai avut un vin bun şi anul ăsta, sper să nu fie nesimţit Costin, şi să-mi dea v'o două sticle, la pachet şi îţi dorim un somn de veci liniştit.
Sorin, beat şi simpatic, bucuros că nu e nevastă-sa cu el, că aia îl arunca în fântână, aşa matolit cum era, zice:
- Fată, zicea nea Zamfir clopotarul, mai devreme, că nu e bine c-a murit în postul mare.
- De ce, mă?
- Nu ştiu, cică are ghinion!
- Ghinion mai mare ca ăla ,că e mort deja?
- Nu ştiu, aşa zicea Zamfir.
- Sorine, să ne odihnim, mămică, mâine e sfânta-ngropăciune, tre' să fim zdraveni, că suntem mândria satului, generaţia de bază, ai înţeles? Şi pleacă dracului de lângă punga aia cu zahăr, ca să nu dezvolţi vreo idee, să n-o punem la camionul care-l duce mâine pe Catralion în ţintirim!
Şi, Costine, să ştii că tac-tu a fost om bun, de-a prins atâta pensie, a fost un miliţian destoinic! Nimeni nu l-a blestemat!
