Material proaspăt pentru tabloidele colorate!!! Toate titrează ştirea care ne îndepărtează atenţia considerabil, de la noile proiecte privind schimbarea Constituţiei sau alte vrăjeli guvernamentale şi europarlamentare:
S-a efectuat o nouă operaţie de schimbare de sex. O tipă de 35 de ani, relativ expirată pentru a mai aduce în actualitate şi prioritate problema sexului, şi-a pus cuc. A zis doctorul că se cheamă "neo-penis". Aşa s-o fi chemând în zona medicală, căci în zona noastră, nu se cheamă în nici un fel. Dacă e de la natură, se cheamă din patru litere, ordonate astfel: consoană-vocală-consoană-vocală; iar dacă e de la chirurgie plastică, se cheamă prelungirea traseului de pipi, fără efecte în sfera sexuală. Deci, nu e aia cu "p".
Şi râdem, şi râdem, că aşa e la români, am ajuns să ne distrăm şi la parastas, şi , la conferinţa de presă susţinută de merituosul doctor, ni se livrează altă ştire, la pachet cu neo-cucul:
Operaţia e suportată din fondul Casei Naţionale de Asigurări pentru Sănătate. Adică, din banii noştri. Deci, iată pentru ce tip de intervenţie contribui eu de două'j de ani!
Medicul n-are nici o tresărire, ca să anunţe asta, pentru că el, din punct de vedere profesional e un performer; din nimic, a făcut cuc!
Şi recită şi un verset din lista intervenţiilor chirurgicale suportate de contribuabili: Transsexualitatea este o boală şi se află pe listă.
Care aţi întocmit lista, fraţilor? Voi aveaţi sânge-n cuc, când aţi introdus tâmpenia asta?
Cică e boală psihică şi sediul sexului este în creier. I-auzi ce noutate! Ştiam asta de prin clasa a VII-a.
Dar, cugetăm noi, tot cu resursele aflate în creier, dacă e boală psihică, de ce nu i-o tratăm, nefericitului transsexual? De ce nu cu nişte pastiluţe de psiho-pupu; sau cu ceva electrosocuri? Cine a mai văzut tratament pentru probleme psihice, prin chirurgie plastică?
Înseamnă că orice tâmpit care se urcă pe gard şi cântă, pe la 5 dimineaţa " cucurigu" beneficiază de implant de pene în târtiţă şi creastă pe căpăţână.
Gluma-i glumă, dar ne doare. Ne doare pentru că avem copii care suferă de atâtea boli, care adună bani căzând în genunchi pe la uşile televiziunilor, să le publice pe post strigătele de ajutor, avem oameni mutilaţi care îşi plătesc reconstrucţiile, şi statul acceptă plata unei schimbări de sex, care, fie ea a dracului de schimbare, e un MOFT! Nu mă interesează pe mine că o nebună vrea să dea din fund ca bărbaţii, că de fapt, dă degeaba. Neo-cucul nu o ajută cu nimic. Nişte muşchi prelevaţi de la antebraţ, dimpreună cu un os ataşat de-a lungul, nu face decât să aibă o proeminenţă pişăcioasă în pantaloni.
N-am nici o problemă cu homosexualii, repet că am cunoscut astfel de oameni şi sunt foarte ok; nu am nici o problemă cu transexualii, fac ce vor cu viaţa şi cu sexualitatea lor. dar s-o facă pe banii lor, tătuţu', nu pe ai noştri! SUA îi taxează cu 'j de mii de dolari. Europa, cu 'j de mii de euro, iar la noi nu costă nimic. Toate operaţiile anterioare, patru la număr, au fost suportate tot de CNAS. Pe lista de aşteptare mai sunt alte 20 de cazuri.
Băi, în ce ţară fără cuc, trăim???
Ce dracu legislativ avem?
Trecem dracului cu vederea, orice! Şi firmele privilegiate de stat, şi construcţiile de autostrăzi, vai mama lor, şi micile sau marile ciupeli (a se citi tunuri ) financiare...dar, dă-o-n morţii mă-sii de treabă, să-i scoţi unei trepanate, uterul şi tot ce ţine de sexul feminin, să-i pui o punguţă cu silicon şi un os, pe care să le numeşti neo-penis, şi să i le plătim noi, e de mare porc!
Dacă ne uităm pe lista intervenţiilor care nu sunt suportate de Casă, ne apucă disperarea. Ne mai apucă o tură, şi pentru că se duc bolnavii în spital cu medicamente şi materiale consumabile, plătite din banii lor. Casa nu mai susţine programele pentru anumite categorii de bolnavi cronici.
Pot să întreb şi eu, retoric: S-ar putea desfiinţa acest mare căcat numit CNAS? Nu-mi cer scuze deloc, că n-am sinonim sau element de asociere mai potrivit.
Eu l-aş întreba pe doctorul care a coordonat toată operaţia: Bre, eminenţă! Nu cumva se cheamă mutilare, să-i scoţi matricea toată, unei femei funcţionale, la cererea ei, şi să-i faci cuc?
Lasă abureala cu boala psihică, că toţi ştim cum e cu astea. Se diagnostichează foarte uşor, tocmai pentru că nu sunt depistabile. De-aia se pensionează toţi pe motiv de boală psihică (dar continuă să conducă autovehicule, servicii - chiar de stat - sau intră în componenţa unor consilii locale).
Deci, eu am toată stima pentru medicii care vor să blocheze sitemul, un pic. Numai dacă ar fi şi ei, tari în cuc, şi-ar rezista cu protestul.
Păi, ce dracu facem aici? Ajungem să-i plătim factura de neo-cuc, şi lu' Madame Clarance ,fost Vasile (fără bile) , şi lu Naomi, şi mai ştiu eu cărei ţurlibabe?
Că o ia dracu de legislaţie! Vine o femeie cu barbă la doctor şi vrea operaţie de 60.000 de euro, ca să facă pipi printr-un maţ. Să fii sănătoasă, fetiţă, poţi să-ţi pui şi un cactus îm nădragi, dar cumpără-ţi-l singură, că mor copiii pe la uşile spitalelor!
Cu sictir, un hai sictir, Casei!