S-a creat un grup care a polarizat în câteva ore, 8% din populaţia Nehoiului. La început am fost rezervată, eu nu cred în grupuri, sau, cel puţin, nu toţi înţeleg rostul unui grup. În scurt timp, am realizată că oamenilor le este foarte dor de Nehoiu, de "acasă" al lor. Le e dor de copilărie, de adolescenţă, de prima ţigară fumată şi de prima vodcă la bar la Romică, la Pişă Colţu', Căţeaua Leşinată, Romdorel, Cristal, Curu'Gol, Acvariu, Montana....frate, măcar am avut baruri, dă-o-n morţii mă-sii de industrie şi de producţie! Care cui i s-a sculat de afaceri, a deschis un mic bar. Ce să facem, asta era cerinţa consumatorului. Acuma, serios, dacă se cereau ştergare cusute, se făcea magazin de aşa ceva, dar s-a cerut bar. Nu era oricum cu barurile astea, să ştiţi! Fiecare avea amprenta, brandul lui. La unul te desăvârşeai în alba-neagra, altul era cu plasare de produse, altul era cu nişte amărâte de traseiste, care amestecau de zor nişte cocktailuri de toate culorile, era la modă Curacao la un moment dat, apoi încercau săracele, să fie ofertante, da' stomacul, nu şi nu, Batman! Batman!Generaţii la rând şi-au făcut botezul prin seria de baruri din Nehoiu, poate nu era rău să fi încropit de un muzeu. Fiecare generaţie a fost grevată de o anumită cultură sau de o subcultură ( băi, să nu mă mai înnebuniţi că de fapt, cultură înseamnă să fii citit, că mor!). Dpdv al muzicii care le-a influenţat, au fost generaţiile pop, folk, rock (cu subdiviziuni), electronică, progresivă, psihedelică, etno, emo şi manele, se ştieeee, să moară dujmanii!!!!
Fiindcă sunt mai dinozaură şi au trecut multe generaţii pe sub ochii mei, aş putea spune că există o direct-proporţionalitate sau, mă rog, o corespondenţă între nivelul intelectual şi muzica preferată. Generaţia care a îndoit bara de la han, de lângă baba Enache, a fost cea mai scuturată, ca să zic aşa, pentru că ei compuneau şi interpretau muzica , nu doar o asculau la aifoane şi zmartfoane.
Indiferent dacă era vorba de Glacial, Mamaia, Stolichnaya, Tanita, Scandic, Săniuţa sau Mitilic, viaţa era frumoasă.
Unii am apucat filmele cu pelicule pe role, la club, unde nea Jan mai ieşea la ţigară şi uita rola să meargă în gol, Şuşu avea de învăţat pentru facultate şi ameţea şi el rolele. Alţii au apucat filmele pe casete video la părinţii Vandei acasă, unde beneficiam de intrare moca şi 25 de lei pentru traducere acolo unde nu era prezentă Irina Nistor. A venit generaţia filmelor la Casa de cultură, apoi a dispărut din toată ţara conceptul de cinematograf., aşa cum a dispărut conceptul de industrie, economie, muncă în general.
Au plecat mulţi din Nehoiu, rând pe rând, fascinaţi de mirajul Occidentului sau constrânşi de împrejurări, unii au dus-o rău, cu atât mai rău cu cât erau departe de casă, iar alţii, cei cu mai multă carte şi opţiuni mai bune, nu s-ar mai întoarce acasă; zic ei. Îşi pun pe facebook poze cu nişte case mari, maşini lucioase, vacanţe cu scoici şi nisipuri de aur, dar, în sufletul lor se adună amintiri cu o lume minunată, cu oameni străini dar atât de familiari.... I-am avut pe Ioşca, pe Seica, pe tanti Tereza care se uita la cer când se înnora şi zicea: "Vai, Bela, mergem un casă că uite ce venim un puloi mare!". I-am avut pe Bârhălică, pe Leonte, Bahama, minunatul Ghiozdan!!! Pe nea Dan croitorul, nea Fănică cizmarul, nea Ganga fotograful, nea Costică gogoşarul, nea Kostas grecul cu păpuşele de zahăr... Asta nu e faună, cum ar zice unii, ci sunt oamenii acestui loc. Sigur, am putea dezvolta o enciclopedie a personalităţilor locale. Să nu credeţi că nu am în lucru aşa ceva, dar e mult de lucru, vă anunţ eu când e gata, tocmai pentru că nu vreau să se piardă identitatea acestor oameni din aceste locuri minunate.
Dincolo de emoţia pe care ţi-o dă o fotografie cu locuri şi oameni dragi, dincolo de amintirile învălmăşite în suflet, se simte ca o suflare îngheţată, implacabilitatea timpului. Ne e frică de el. Este frumos să îţi ţii copilul de mână, să-l înveţi să facă primii metri pe bicicletă, dar tu îl vezi de fapt în el, pe copilul din tine, cel care a rupt toate gardurile încercând să meargă cu bicicleta, cu mulţi ani în urmă. Pentru o clipă, uiţi să priveşti spre copilul tău şi îl cauţi disperat pe copilul care erai...
Ei, bine, doar aici te poţi întâlni cu el, şi asta e garanţia că eşti din Nehoiu
...
Mi-ar plăcea ca grupul ăsta să nu devină o arenă în care se sfâşie leii, iar cei din amfiteatru să aplaude sau să arunce cu pietre. Sunt puţine locuri curate în jurul nostru.
Dintr-o singură zi de depănat amintiri, deja se poate scrie o carte.
