Răsfoim, răsfoim, dăm de erudiţi, de semidocţi, de plutaşi, de dive cu mansardele nemobilate... Facem ochii mari de admiraţie pentru unii, ridicăm din sprânceana dreaptă privind spre alţii, scoatem sticluţa cu săruri să ne revenim din leşin când eliberează vreunul câte-o perlă, sau dăm peste cap un double Chivas , ca să ne putem regla gama în care ne susţinem discursul, pentru a fi înţeleşi de către toţi. Dar , socializăm! N-a crâcnit nici Noe, când a trebuit să purceadă la operaţiunea de salvare de tip ISU, şi să pună la un loc şarpele cu găina, nu comentăm nici noi!
Doamne fereşte, eu m-oi fi auzind ce zic? Ia să-ncerc să zic asta, uitându-mă în oglindă! Nu , reiau.
Deci, proştii să stea în colţul lor, iar eu, dacă trebuie să mai suport aşa ceva, am nevoie de "nain uan uan".
Nu mă pricep la afaceri, şi mai ales la anturajul la care te obligă managementul sau dinamica lor, dar îmi bag picioarele ! Nu rezist cu zâmbetul de oaie veşnic mestecîndă la cânepă indiană, pe care trebuie să-l afişez când mă abordează câte-o trudă, sau câte-un limax, doar pentru că ea e nevasta sau ţiitoarea unui potenţial partener, iar el e chiar potenţialul.
Am reuşit să evit multă vreme, cu eschive inteligente, invitaţia unui prieten pe care îl preţuiesc foarte mult, un tip cu toate alea la locul lor- material, spiritual, intelectual, şi nişte etc-uri pe care le las la nivel de etc-uri (nu vă gândiţi la prostii!!!). La un moment dat, n-am mai putut refuza şi a trebuit să onorez invitaţia , la un eveniment.
Ştiam cu cine urma să mă anturez p-acolo, dar mi-am zis că am suportat multe în viaţă, aşa că , şi cu-n rac, tot sărac!
Nu discut despre gazde şi despre ospitalitatea lor nativă, aici se lasă cu punctaj maxim! Mă amestec printre lumile de acolo, evit să rămân la un loc cu bărbaţii, pentru că ei vorbesc ca şi brokerii , afaceri, în limba afacereză, nu e genul meu, şi încerc o strategie! Mă lipesc de bibliotecă; de o parte a ei, că trebuie să precizez: are ăsta o bibliotecă.... de zici că nu-i adevărat! Fiecare volum de literatură beletristică, în limba lui originală, şi toate cărţile copertate la comandă, în acelaşi material, de aceeaşi culoare, pentru fiecare clasă. Rămâi fără aer! Iei un Airwaves, apoi mesteci şi respiri uşor! Bun! Deci mă dau lângă bibliotecă, trag afară două cărţi, şi le pun lângă mine, să fiu sigură că nu se aşază nici dracu p-acolo! Ştiu că nu-i frumos să fac pe minunata la un cocktail, dar nu pot să mai suport să ascult cum a născut fiecare muiere, cum a cusut-o, cum a dat-o cu iod la fund, pentru că astea doar aşa ceva discută! În special fugeam de o toantă care chipurile, mă plăcea, mă considera amuzantă, săraca, dar nu ai ce să vorbeşti cu ea! Ete p-aia o aduce dracu lângă mine! Se uită la cărţi: aveam Galsworthy şi Carpentier. Mi-era dor de Forsyte Saga, a fost primul meu roman-fluviu citit, voiam să văd cum era scris în engleza aia de început de secol XX, iar Carpentier e o altă dragoste de-a mea, din seria: iubesc Cuba pentru romul Havana, pentru ţigările de foi, pentru Che Guevara şi pentru Carpentier. Şi toate merg amestecate, ca la cocktailul Cuba Libre.
Dar se propteşte fufa lângă mineee, şi se uită aşa, într-o poziţie ca cea a lui Grigore Alexandrescu, pe una din cărţi; p-a cubanezului! Nu l-a recunocut din prima, dar nici nu mă aşteptam! Croitoraşa cea vitează, o atacă pe cea de-a doua ! Se uită ea... se încruntă, şi eliberează perla: Aaa, Glasvorti! O am şi eu! Dar nu în limba asta, o am pe româneşte. Şi plusează: Dar cine o fi citind-o în limba asta?
-Păi... X. El citeşte în 4 limbi.
- Daaa? Şi asta în ce limbă e?
- În engleză, el are multe ediţii princeps. Autorul e englez.
- Da? Şi asta cum se traduce?
Îi explic cum e cu saga şi dau să apuc paharul, ca să-mi mai treacă. Dar fata insistă:
- Şi autorul cum se traduce?
Beau tot din pahar, şi zic:
- Care autor?
- Glasvorti, ăsta!
Deja simţeam un confort plăcut, de parcă aş fi stat cu curul pe un cactus...
- Nu se traduce, el nu are norocul lui Mark Twain, să-i fie tradus numele.
- A-ha! După care mă întreabă senină dacă am fost în Grecia, la mare!
- Nu, n-am fost în Grecia.
S-a luminat la faţă, obţinuse autoritatea netă asupra mea, eu eram deci o mare, mare proastă, ea era de high level! Dacă-i spuneam că eu am preferat Pustele, Balticele şi fostele Iugoslavii, mă scuipa!
Mi-a plăcut cum sună Glasvorti, aşa cum mi-a plăcut şi de o altă doamnă care merge cu nările pe sus, dar citeşte Toşiba pe pachetul de cafea Tschibo, şi pronunţă zbaghete, sau foloseşte expresia "sper convins" în loc de "ferm convins". Ei bine, eu, şi alţii ca mine, suntem nişte luzări din punctul de vedere al ăstora. Ar trebui să ne jenăm, să cerem scuze că existăm? Nu, tocmai de aceea procedez exclusivist, şi eu. Le refuz anturajul şi le arăt care le e locul pe scara evoluţiei. Un pic mai la dreapta de euglenă.
