Din pulbere de stele şi timp încremenit...

..se nasc amintirile.
partea I


M-am trezit de vreo oră, cu nişte lacrimi luuuungi şi cu multă nostalgie. Am visat-o pe învăţătoarea mea. Şi nu pot să nu scriu despre Ea, pentru că a fost a doua femeie adevărată din viaţa mea, după Mama.
M-au dat la şcoală când împlineam fix şase ani. Nici nu ajungeam la bancă, aveam o pernă specială făcută la tapiţerie, care mă înălţa câţiva centimetri, şi care era veşnic pe jos.
În prima zi de şcoală, toţi copiii erau însoţiţi de mame, numai eu şi Titi Nicoară eram cu taţii. Mama era cu frate-miu, la Liceul Pedagogic, în prima lui zi de liceu.
Şi pentru că festivitatea de deschidere dura prea mult, iar taţii sunt mai puţin interesaţi de festivisme din astea, au plecat la o bere la han, iar noi am rămas de bezmetici prin curtea şcolii vechi. Ne-a recuperat tanti Genia, femeia de serviciu şi ne-a dus în clase. În prima zi am plâns de m-am sufocat. Titi nimerise la învăţătoarea frumoasă şi bună, la doamna Petroiu. Eu, nu. Sufeream a doua frustrare, pentru că şi la grădiniţă, după un an făcut la Măgura, am venit la Nehoiu şi n-am picat la educatoarea tânără şi frumoasă, la doamna Coca Măntărău, căreia-i admiram rujul, am picat la cealaltă!!!
Mi-a ţinut supărarea două zile, pe urmă am fost fericită că am picat la învăţătoarea mea, la doamna Diamanta. Am iubit-o! Am adorat-o! Pentru că era (ea trăieşte şi azi, dar mă refer la vremea aia) o femeie foarte rece şi dură, exact pe măsura temperamentului meu. Avea o coafură specială, toată viaţa şi-a menţinut-o, şi era îmbrăcată foarte corect . Manichiura impecabilă, cu o culoare a lacului de unghii, pe care nu o văd foarte des. Un oranj dus înspre culoarea prafului de cărămidă. La fel era şi rujul. Era nuanţa ei preferată. Şi mai purta mult ocru.A fost foarte bine că am picat la ea, pentru că a fost singura care a putut să mă stăpânească.Avea pedagogia în ADN, nu în timpul liber, la apelul de seară, cum mai apar acum nişte cadre mai didactice... Nu eram un copil dezechilibrat, ci doar unul cu multă energie. Am stat în prima bancă, cu Titi Baciu, pentru că eram pitici amândoi. Apoi am stat cu un băiat sărac şi cu ceva probleme, care, între timp, a murit. Îşi dădea la nesfârşit cu un penar de lemn în cap, ca să ne distreze pe noi. Nu vreau să-i pomenesc numele. La fel, colegul meu din generală, cel alături de care apar în poza de 8 martie, a cedat la 40 de ani, in faţa greutăţilor vieţii, şi s-a stins...
Şcoala primară a fost cel mai reuşit experiment din viaţa mea, chiar dacă, atunci când eram a III-a, a avut loc cutremurul. Atunci s-a prăbuşit şcoala la pământ. La ora 10 seara eram cu tata, cu lanterna în mână, în curtea şcolii şi privem încremenită mormanul de moloz. La fel era şi sala de spectacole 23 August, unde am avut prima mea serbare, şi aia însoţită tot de un dezastru: inundaţiile. Abia am ajuns de la Băile Siriu, unde mă prinsese inundaţia. Tata l-a rugat pe directorul Costache de la Fabrică, să mă scoată din campusul izolat şi să mă aducă la Nehoiu, că era prima mea serbare , şi se lăsa cu premiu hotărât...
Doamna învăţătoare mă urechea de-mi dezlipea urechile, mă bătea la palmă şi mă punea la colţ, dar mi-a fost foarte dragă. Pe vremea aia nu se apela serviciul de urgenţă sau Protecţia Copilului, dacă o luai de la învăţător. Nu, pentru că făcea bine. Acum, vin acasă beizadelele şi urlă că au fost agresate.
La Gimnaziu am avut ca dirigintă, tot o femeie dură, pe doamna Bularcă. Nici pe ea n-am iubit-o din prima zi, dar am iubit-o dintr-a doua... Aveam cea mai tare dirigintă, pentru că organiza excursii, drumeţii, campionate de handbal şi noi eram privilegiaţi. Eram ai ei...
Doamne, ce mai cafteală ne dădea, când ne prindea că fugim de la Cor, sau de la Lucru Manual. La aste discipline era profesoară o femeie extraordinar de bună, o minune de femeie, doamna Boşneag, dar noi nu voiam la ora ei decât când făcea ciocolată de casă.
Cea mai tare experienţă din viaţa de Gimnaziu am încercat-o la CASA PIONIERILOR. Niciodată, never-ever, nu va mai fi Clubul Copiilor cum era atunci!
Ce de cercuri aplicative! La toate ne înscriam! Cel mai frecventat era cel al Doamnei Deliu, cea mai tare profesoară de Naturale. Naiba ştie ce făcea şi cum făcea, că toţi trăgeam la laboratorul dumneaei. Era fascinant ce vedeam şi învăţam acolo. Doamna era o femeie foarte ordonată şi meticuloasă, ţinea laboratorul cu toate exponatele aranjate perfect în vitrină, cu multe flori în ghivece. Pe furiș, smulgeam petale și frunze, apoi le studiam la microscop. Petene aducea broaşte pe care le disecam, studiam embrionul la găină, tot Petene și cu Bogdan furau ouă din cuibare...De fapt, aici voiam să ajung: la doamna Deliu aveai voie să explorezi, să atingi şi să foloseşti microscoapele, lupele, lamele şi lamelele, nu le ţinea închise sub lacăt, ca să le scoată la vreo inspecţie.Cred că i-am făcut nervii varză, că eram şi o clasă de şturlubatici:Petene Moldovan, Vivi Nichiforoiu, Aurică Toader, Titi Avrigeanu, Gabi Jugănaru, Sorin Moiseanu, Gabi Nartea, Victoriţa Grădinaru, Bogdan Rădulescu, Cristi Drăguşin, eu...suntem doar câţiva care declanşam nevoia de antinevralgice profesorilor. De la doamna Deliu am învăţat biologie de n-am uitat nici până azi, deşi , Slavă Domnului, de atunci încoace nu m-a mai întrebat nimeni de mitocondrii, diviziune celulară, citoplasmă şi alte gogomârle mici. De la ea învăţai să fii şi foarte ordonat.
La teatru de păpuşi o aveam pe doamna Ene. Foarte puternic caracter de femeie! Ce minunăţie şi ce basm trăiai la cercul ei! Ştia să te ducă în lumea de care aveai nevoie ca şi copil, în lumea poveştilor.
La doamna Popescu la cerc, ne duceam chiar dacă, de obicei, lucra cu elevi mai mari. Etnografie si folclor. Dar era atmosferă plăcută, doamna ştiind foarte bine s-o creeze. Cred ca mai mult o încurcam pe acolo, dar nu ne dădea afară.
La pictură ne duceam de dragul domnului Nartea, cel mai calm şi mai blând şi mai generos om de pe planeta Şcoală! Normal că strica omul acuarele şi vopsele cu noi, că nu eram talentati nici fir, dar ne lăsa măcar să ne satisfacem curiozitatea şi plăcerea. Mare lucru!
La orientare turistică, tir şi schi era profesor domnul Stanciu. Nu cred că a mai avut vreo şcoală profesor ca el. Se vedea treaba că asta era viaţa lui. Se pierdea printre copii şi nu-l deosebeai de ei. Cu schiul n-am avut tangenţă, dar la tir mă descurcam. Măcar ştiu ce-i cuiul cătării, foiţa înălţătorului, şi unde se ocheşte, ca să fie punct lovit. Cu alte cuvinte, aş şti ce să fac cu o armă...
Regret că n-am avut puterea, cum nici un copil nu o are, să le spun tuturor profesoarelor mele din generală, cât de minunate au fost!
Doamna de geografie era un general de armată , mureai de spaimă când intra în clasă, dar îi mulţumesc toată viaţa mea că nu încurc continentele sau statele, sau regiunile geografice în general.
Doamnele de română m-au împrietenit cu gramatica pe viaţă. Doamna Deneş ne-a dat vânt cu note de 10 la admiterile de la liceu, de la ea am învăţat sintaxa frazei de-o visez şi acum. Doamna Nichiforoiu ne-a băgat vocabularul în cap, cu tot ceea ce presupune el. Dânsa era genul de femeie "şic", avea o grămadă de eşarfe pe care le purta foarte interesant. Îi stătea foarte bine verdele oliv.
Am avut la engleză o profesoară care ni l-a arătat prima oară pe Shakespeare. Izabela Gâlcă se numea. La franceză am avut cea mai haioasă şi mai adorabilă profesoară, care vorbea franceză în loc de respiraţie: Daniela Ivan. Ne pinea diapozitive cu Franța și noi visam, si noi muream de drag.Am avut la mate o profesoară blândă şi bună, pe doamna Ilie, dar nu pricepeam ce caut eu la ora ei, că am urât matematica din adâncul sufletului.
Dar la agricultură? Ce profesoară aveam? Pe doamna Gradea! Frumoasă femeie! Ne zgâiam ca idioţii la picioarele ei, care erau superbe. La ea am văzut prima dată ciorapi subţiri de nylon, perfect întinşi. Şi ce pantofi avea!!! Era foarte elegantă, cea mai elegantă din şcoală!
Mi-a mai fost foarte dragă o învăţătoare, doamna Dumitrache, fără de care nu plecam în tabere, vara. Era cea mai tare însoţitoare de grup! Cele mai frumoase vacanţe ne-a oferit.Trebuia să aibă femeia la ea vreo mie de lei în plus, pentru că noi rămâneam de a doua zi fără bani, şi până veneau mandatele de acasă, trebuia să cheltuim. Plus că avea geamantanul plin de siropuri naturale de la nea Dumitrache de la sectia Fructe de pădure, şi ne făceam nişte băuturi răcoritoare de cântau broaştele la noi în burtă.
Am avut o singură profesoară cu care am încheiat printr-un conflict, regret că a trebuit să aibă loc, dar a fost singura care mi-a spus: "Stai jos, proasto!" Și n-am mai știut ce fac... Aveam 16 ani şi mi se conturase oarecum personalitatea.  Femeia aia mă ura de când eram mică, aşa cum ura tot ce exista pe pământ. Se ura şi pe ea însăşi. Repet, regret că s-a întâmplat asta, şi mai ales că nu am apucat să-mi prezint scuze cât timp era în viaţă.