ATENŢIE, POŞETE !
N-am dormit nici un minut, noaptea trecută, iar dimineaţă, m-am simţit ca şi când n-aveam să mai râd niciodată.
Ziua examenului meu de traseu, pentru permis. Nici un examen n-a fost mai plin de încărcătură emoţională, pentru că nimeni nu mi-a testat niciodată abilităţile şi îndemânarea practică. Am amânat examenul ăsta până când am crezut că pot să mă duc fără să jignesc examinatorul, cu prezenţa mea.
Vă descriu aceste momente, pentru că , în jurul examenului pentru obţinerea permisului s-au creat destule legende, ori azi am constatat că lucrurile se desfăşoară în alt registru. Ne-am adunat la rond, la 23 August, pe o ploaie mocănească şi un cer vânăt, vreo 30 de nefericiţi, cu emoţiile târâş după noi, ziceai că ne aşteaptă buncărul cu uşa larg deschisă. Chiar şi cei care ne mai cunoşteam între noi, de la Nehoiu, n-am putut nici măcar să ne salutăm . Eram terci! S-a făcut repartizarea pe examinatori. Am picat la un domn inspector, Grigorescu. O expresie a fizionomiei, plată. Nici fir de zâmbet. Atitudine strict cazonă. Nu agresiv, însă; nici în exprimare, nici în gestică. Toată lumea s-a bucurat când l-a văzut pe un domn, Costin- şeful Serviciului Circulaţie şi Înmatriculări şi d'al de-astea cu drumurile publice, pe judetul Buzau. Cei care au picat la dumnealui, s-au relaxat brusc. Eu continuam să târăsc morcovul după mine. Am apucat să-i spun însoţitorului meu, desemnat de instructor să mă aducă la Buzău: Mergem la Kaufland, în parcare, acolo trebuie să-l aştept. Lin avea emoţii mai mari decât ale mele. Am ajuns la Kaufland, am privit parcarea ca pentru ultima dată. Pustiu, la mine în suflet. A venit examinatorul, am plecat spre .... SENSUL GIRATORIU, moartea pasiunii! Neeeeeaaa, nu mai mi-e frică de el, îl privesc chiar ca pe cea mai tare invenţie rutieră, cea mai sigură şi clară intersecţie. Când am trecut de el, m-am relaxat şi a început măiestria la fata! M-a pus să fac parcare laterală, garare cu spatele , întoarcere din trei, eram toată numai asigurări şi semnalizări, am avut doi copii care au sărit ca broscuţele pe trecere, am avut ambulanţă la virajul spre stânga din intersecţie, am avut "ţeapă" spre un acces interzis, am avut ploaie, a trebuit să folosesc lumini, ştergătoare, "dez-haburire", dar trăgeam cu coada ochiului la poliţist, şi era relaxat şi el. Asta mi-a dat mie aripi. E clar că poliţistul examinator îţi transmite ostilitate, vrea-nu vrea, dar, daca te miroase că stăpâneşti maşina, e OK. M-a depunctat cu 8 puncte din 22. Mi-a explicat la final ce probleme am avut: la punctul sosire, tot la Kaufland, virajele sunt foarte strânse, şi după ce am primit comanda:stânga şi apoi imediat dreapta, am ieşit cam o juma de metru cu maşina pe contrasens. Nu venea nimic din sens opus, nu aveam nici pietoni, am redresat rapid, daaaar, poliţistul mi-a spus că e o scăpare care s-ar bifa la neacordare de prioritate. Şi mi-a recomandat să nu mai tratez toate plecările de pe loc, ca pe plecările din rampă, adică să nu mai insist cu piciorul pe frână, când eliberez ambreiajul. E doar o recomandare. I-am motivat asta, cat de diplomat am putut eu ...!?! Poliţiştilor examinatori nu le place când scapi maşina în faţă sau spate, aşa că mai stau cu piciorul pe frână. Nu mi-a zis că am trecut testul, doar m-a invitat martor la următorul. Eu aveam deja ochii plini de lacrimi, şi l-am mai văzut pe Lin, când mi-a zis: Gata, ai luat, dacă nu-ţi dă dosarul. Te ia la următorul. N-am simţit bucurie. Am simţit linişte şi voiam să dorm. Aşa mi-am consumat eu marile bucurii, toată viaţa! În linişte, deşi firea mea nu mă recomandă. M-am bucurat că poliţistul s-a simţit bine în dreapta mea, şi aici de fapt, voiam să ajung. Pentru cei care veţi dori să faceţi şcoala şi să vă înscrieţi la examen, nu luaţi în seamă nimic din ceea ce se spune, nici despre dl. Cojocaru, nici despre dl. Petre, nici despre alt examinator. Nu sunt monştri, nu smulg capul nimănui, îşi fac datoria să admită pe cei care cunosc comenzile maşinii, cunosc regulile, şi trec şi ei cu vederea stîngăciile. Nu trec cu vederea neacordarea de prioritate pentru pietoni şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Acum e clar că daca ai permis, nu înseamnă că eşti şi şofer. Asta se instalează după câţiva ani. Sau asta nu înseamnă că nu poţi avea evenimente neplăcute în trafic. Se poate întâmpla orice.
Îl respect foarte mult pe instructorul meu, chiar dacă o să-l aud şi-n somn: "Dreapta muuult", sau "Rămâneţi lângă ax", "Nu v-aţi asigurat la schimbarea benzii; asigurare, asigurare, asigurare!", " Nu treceţi în treaptă inferioară de viteză decât după ce reduceţi până la limita de viteză corespunzătoare"... Deci, ne venea să-l dăm jos şi să-l batem, şi să-l lăsăm pe Ciuta. Care n-aveţi soacră mare, vi-l recomand! Dar, în acelaşi timp, dacă vreţi permis, al vostru e! Albu Bogdan scrie pe voi! Sunt sigură că şi ceilalţi instructori de la Nehoiu, dl. Pelmuş, dl. Petroiu, sau dl. Gavriloiu sunt extraordinari, au scos generaţii de şoferi, şi-i vedeam muncind cu elevii la traseu, îşi fac treaba excepţional. Eu mă bucur că am avut parte de instructorul meu. Cred că i-am făcut nervii zdrenţe, aşa cum toţi elevii fac , instructorilor lor. N-o să uit niciodată cum am învăţat eu manevrele , în poligon la Bulz, cu dl Brăteanu, care a fost excelent pentru primul meu impact cu maşina, mi-a suportat şi el , săracul, ţăcăneala şi încăpăţânarea şi îndărătnicia... Oricare altul mă trimitea acasă din prima şedinţă.
Am fost martoră la candidaţi care habar nu aveau de comenzile maşinii şi de mersul pe drum public, nu mi-aş fi îngăduit niciodată să mă prezint în halul ăla, la un examen, dar, am fost martoră şi la o fată de vreo 20 de ani care era dată dracului!!! Perfecţiunea mişcării! Tot cu Prima Scool, şcoala mea, făcuse şi ea, la alt instructor din Buzău, dar era meseria pe şosea! Nici fir de emoţie, o ajuta foarte mult originea etnică, ăştia n-au emoţii, au tupeu şi sânge-n instalaţie, şi a curs pe drum extraordinar! Am felicitat-o cu admiraţie, deşi a avut 10 puncte de penalizare. Mie mi s-a părut cu mult mai bună decât mine!
M-am hotărât să nu merg cu ML-ul, chiar s-a măritat, o să-mi fie dor de el, dar îmi doresc totuşi o maşină cu o cutie manuală, mai mică, ceva care să mă reprezinte pe mine. M-am îndrăgostit de A 160, la showroom la Ţiriac, într-o zi o să fie a mea, am iubit-o de când am văzut-o, am tot sprijinul s-o obţin,dar cred că, un an de zile o să îmi iau ceva un pic rulat, nu ştiu încă, nu m-am hotărât. Eu trebuie să fiu cerebrală şi înţeleaptă, n-am fost şi nu pot să fiu piţipoanca.ro, care vrea musai best of. Toate lucrurile se fac într-o ordine, eu ştiu asta foarte bine.
N-o să uit niciodată marţea asta, va face parte din registrul cu note speciale din viaţa mea, mi-ar fi plăcut să mă aştepte tata acasă , muşcând din ţigară, aşa cum făcea de câte ori avea emoţii în legătură cu mine... Mamei îi era teamă de maşini.
O să-mi fie dor de Renault Clio pe care am învăţat eu; înţelegătoare maşină!
