Genunchi obosiți de-atâta zbor...

De pe-o creastă a Creației, Dumnezeu privește  abisal și cugetă. Dispune de toată materia care l-a consacrat și totuși nu-și deslușește nici măcar temporal un gând care-l tot macină: 
- Unde-am greșit eu cu Omul? Nu poate fi doar mușcătura cunoașterii...
Dintr-o rână a Evoluției, într-o nișă rece, maimuța încă-și mai face planuri.
Dinozaurul, bulgăre resemnat în trupul pământului, oftează:
- Doamne, numai tu știi dacă așa a fost corect! 
...
Suntem niște carcase. Mărunte, chitinoase, ciobite de-atâtea izbituri.
Ne-am descotorosit de spirit, în clipa în care am ales să ne bulucim cu turma pe porți strâmte și întredeschise, fără să observăm că, de fapt, gardurile lipsesc. Ne-am dezumanizat urmând modele hidoase, peticindu-ne-n grabă sufletele, oblojindu-ne rănile cu durerea altora.
Demnitatea a devenit un furou ”tutu” care ne-nfățișează lumii cu vraiștea goală. Dacă vrem să ne-o acoperim, plătim un preț; niciodată rezonabil, direcționându-ne către următoarea tranzacție. Un automatism convenabil care-i întărește siguranța și-i sporește confortul, întotdeauna, altuia.
Ne sfâșiem între noi, fără o cauză legitimă sau măcar personală. Netezim încontinuu calea altora, găim soluții pentru alții, iar dacă reușim, avem senzația că zburăm. Ne privim tălpile-nsângerate de-atâta visare, le ștergem pe fugă cu aripile pe care nu le-am folosit niciodată și continuăm să ne izbim unii de alții. Ici, colo, câte-un înger pieziș, martor inoportun și neputincios al luptei noastre.
Ne recunoaștem după arme, nu după nume. Când unul dintre noi cade, ne dă târcoale un sentiment imemorial, parcă-l știm de undeva, parcă l-am trăit cândva... Scotocim în carcasa pe care o ducem cu noi, nu aflăm.
Și-atunci ne petrecem unii pe alții, punându-i țâfnosului Charon un ban în palma-i bătătorită, apoi ne întoarcem să-ntocmim rostul altora, rătăcind în sus și-n jos pe Acheron, până când ni se frâng definitiv genunchii de-atâta zbor.
Și spiritul rătăcește departe de noi, într-o metaforă sublimă a morții sau într-o alegorie rece a unui rit de trecere. Ne mângâie de departe, de-acolo de unde l-am alungat.

Foto: Ion Iancut - Înger obosit (modernism)
...

Du-te, Dică, du-te!

Băieți, nu vă mai las în bucătărie, în viața voastră! N-am văzut atâta imaginație nici la Putin. Rețetele ăluia sunt glume de tabăra Novodari, pe lângă ale voastre.
Primii au terminat tortul, cofetarii de la ”Răzătorile roșii”. Excelent aspect, gust delicios! Concurenții au fost anunțați dinainte că-și vor oferi reciproc spre degustare, propriile creații. Deci, cum spuneam, un morman de tort cu fondant de un verde fin, cum numa-n vitrinele de la Paris vezi. Ce nimereală, chiar de la Paris a fost adus ingredientul. ”Paris green”, pentru ochi strălucitori și papile răsfățate.

- Vai, spectaculos, cui îl oferiți?
- Nu-l oferim nimănui, îl lăsăm pe masă, bănuim cine vrea să-l fure și măcar să nu ne facem păcate!
...
Trecem mai departe, la masa ”Strecurătorilor galbene”
- Voi ce aveți pe platou?
Noi am recreat  aici Ice Age, topirea ghețarilor.
- Superb! Cu ce ați realizat ghețarii?
- Sodă caustică solzi.
- Mda, cui îl oferiți?
- Colegilor de alianță, în semn de recunoștință.
- Sub masă ce aveți?
- Un blat, dar nu e al nostru, l-au atuncat Polonicele albastre la noi în bucătărie!
Ajungem la masa ”Polonicelor albastre”
- Voi ce ați realizat?
- Noi nu realizăm, noi muncim. De mici am fost învățați cu munca, așa că am făcut curățenie după ăștia că au făcut dezastru în bucătărie, e o ruină, noroc că ne-a promis domnul Tăricean că repară el.
- Și, totuși, ce oferiți contracandidaților?
- Nimic, dar putem închiria salon pentru petrecerea de victorie sau pentru parastas, după caz. Cineva trebuie să se gândească și la asta, nu? Avem surprize pirotehnice cu efecte 4D, mortale!
Competiția s-a încheiat, rezultatele se anunță duminică seara.
Vă dorim succes!
...
Să schimbăm registrul.
Era în 2006, septembrie. Dinamo Kiev - Steaua București (1-4). Meci cu nervii praștie. Egalase Badea, se apropia pauza, zic să ies un pic afară. Când am ajuns în prag, am auzit un răcnet dublu, unul venea de la televizor, unul de la blocuri.
Cu episodul ăsta asta l-am asociat eu pe Milea, în contextul alegerilor.
Îndemnul are dublu sens. Unii l-au dorit dus, alții l-au scăpat spre poartă.
Du-te, Dică, du-te!!!

Gogoși, minciunele, deserturi simple

Răsfoind programele conținând promisiunile pentru următorii patru ani, m-a animat așa o vivacitate, vecină cu coma vigilă.
1. Toată lumea face drumuri.
    Băeți, am o traistă cu maculatură de-asta glossy, colecționez promisiuni electorale din 1996. Lăsați-le naibii de drumuri, că le-a făcut deja pe jumate Croitorașul cel Viteaz, ăsta mic! Punctați-l unde n-a avut el viziune, că i-a mai scăpat și lui câte ceva, dar nu-l călcați pe șlapi! De exemplu, v-ați gândit vreunul să dublați ajutoarele sociale și să triplați numărul beneficiarilor? Vedeți că n-aveți orientare în spațiul social? Nu v-au inspirat cei care stau zilnic pe bănci în centru și comentează că nimic nu merge în țara asta fiindcă nu se muncește? Nu contează că  ei n-au avut patruj de secunde bifate pe cartea de muncă. Uite, de exemplu, în ziua în care ați trecut toți trei cu echipele (PSD, PNL ȘI ALDE), liderul spiritual al băncilor din fața casei de cultură  s-a făcut echer în fața dumneavoastră și v-a salutat pe toți cu: să trăiț, dom primar, știm ce votăm duminică! N-ar fi rău să-i luați în calcul și ca sfătuitori, ei se pricep la toate, de la încrucișat soiuri de mazăre și pân la vânturat praf cosmic.
2. Toată lumea promite Toamna Buzoiană.
Da, mișto spectacol, iar mi-aduc aminte cum înnebuniseră salcâmii primprejur, într-un an, când a venit Tudor Gheorghe. Sau când s-a matolit un nene care trebuia să aranjeze expoziția de costume populare și a adormit pe valiza cu fote și ii, de abia l-am putut muta ca să continuăm noi. O întreb pe doamna Ionela Prodan la un moment dat:
- Doamnă, care e fota potrivită iei ăsteia, că n-aș vrea să greșesc?
- Las-o dracu de fotă, fă-mi oleacă de loc aicea să mă văd bine la interviu, pune o strachină de-asta cu struguri!
Zic:
- Aoleo, aia e strachina lu domnu de la Plaiu Nucului, e de muzeu, trebuie expusă!
- Dă-o dracu-ncoa, lasă-mă cu cioabele lu ăsta!
Da, era tare fain festivalul, dar nu e treaba noastră să-l reanimăm, noi eram doar gazdele. Promisiunea asta trebuie s-o facă Consiliul Județean, altfel nu mai promiteți degeaba.
3. Reabilitarea căminelor culturale e foarte interesantă, mai ales că stau nefolosite. Niște proiecte care le-ar înviora, nu aveți? Nu doar la dans mă refer.
4. Transportul gratuit al elevilor pică, este asigurat deja, avem un purcoi de microbuze.
5. Uite ceva interesant la ALDE, asta îmi place: promovarea tradițiilor și potențialului localității, zilele orașului, plaiuri nehoiene... Da, e perfect, doar la tradiții stăm mai nasol, că blidarii și cojocarii s-au mai rărit spre deloc. Zilele Orașului le-am amânat pentru că anul ăsta nu e gata stadionul și alt loc care să maseze atâta lume nu găsim. Dar ideea m-a agățat. Altceva mă enervează. Dacă nu ieșiți primari, de ce renunțați la proiecte? Promovați-le și din poziția de consilier, nu vă oprește nimeni!
6. Toți facem parcuri, dar nimeni nu întărește un pic vigilența pazei pe timp de noapte. În căsuțele alea din spatele discotecilor, nu știți ce găsesc bieții copii, dimineața! Plus aparate de joacă stricate. Ne trebuie niște patrule de noapte.
7. Problema apei și canalizării s-a cam rezolvat, a fost ditamai reabilitarea, deci, numa bine hai să ne desprindem de Compania de apă, da? Bun, dar trebuie să susținem niște costuri, adică toate costurile: materiale, echipamente, întreținere... Ați făcut o antecalculație? Faceți-o! Vă dă cu virgulă, sigur.
8. Nu mai zic de Casa de cultură... Gaudi a fost trist cu culele lui, pe lângă ce promit candidații.
Vă cam suprapuneți în proiecte, trebuie să vă departajăm, așa că prima probă va fi de artă culinară. Da, Iadul bucătarilor, gen.
Vă rog să pregătiți tingirile!
Echipa PSD se numește ”Răzătorile roșii”.
Echipa PNL se numește ”Strecurătorile galbene”.
Echipa ALDE se numește ”Polonicele albastre”.
Aveți de pregătit un tort pan-electoral.
Sar ”Răzătoile roșii” cu gura.:
- Îl îmbrăcăm cu jeleu de vișine!!!
- Nu, nu e voie în culori electorale proprii
- Atunci căpșuni.
- E tot electoral.
- Frișcă?
- E electoral.
- Ok, marțipan. De cacao nu-l facem nici morți, ați vrea voi!
”Strecurătorile galbene” întreabă:
- În cât timp trebuie să fie gata?
- În două ore.
- A, nu avem timp, noi trebuie să urmărim întâi cu atenție rețeta, apoi îi întrebăm pe copreședinți...!
”Polonicele albastre” se foiesc, neliniștite:
- Cu ce facem blatul?
- Fără blat.
- Fără blat??? Nu e posibil.
- Ba e.
- Nu putem cumpăra unul gata făcut?
A pornit cronometrul...

Ace, brice și politice, lame și chiloți de dame

          Hai, săptămâna pe repede-nainte, c-a fost densă, decât că nu neapărat prolifică pentru evenimentul în jurul căruia ne tot rotim toți, precum curcanul pe balegă!
          A fost luni, s-au adunat de pe jos florile sărite din piept la nunta PSD, care avusese loc duminică.
          A fost marți, s-a mai dus lumea prin sate, s-a mai făcut gălăgie cu afișele, că de ce se lipesc fără acord, s-au comentat la canapelele din centru, programele întocmite cu grijă de candidați. Apropo, le-am citit pe toate, unele-s interesante, unele se suprapun, unele-s curajoase, unele-s aberante și altele.... Giiz! sunt megalomane!
         Cea mai tare promisiune mi se pare aia în care un candidat le promite tutanilor (da, li se adresează strict, dar strict idioților) că  va reîntregi suprafața de pădure care li se cuvine moșnenilor. Mișto ticluită, minciuna, în primul rând nu specifică despre care obște de moșneni buzoieni e vorba, că tot el a avut grijă să o fărâmițeze și să o cloneze-n trei. Pot să bănuiesc c-ar fi vorba de aia a lu Posea, spartă din interior, și mai precis de aripa de disidenți conduși de doi cetățeni aprigi, ca coborâți din pictura lui Octav Băncilă. Doar ăia să se ude de serotonină pe frunte, bucuroși că cineva care candidează la primărie le va da toate pădurile înapoi. Dealtfel, celelalte obști au organizare beton, doar tot el a avut grijă de asta, să nu se agațe nimeni de ei.  Pare-mi-se că i-au dat și flit între timp.
           Mă, sunteți sănătoși la cap, sau nu puteți evolua decât la categoria ”mintea mea creieri nu are”? Cine să vă dea pădurile, DACĂ-S DATE DEJA? După 11 ani de procese, P**A PĂDURI, BĂIEȚI! Sunt la Ceteraș, la Niculae, la tata lu mama lu Maria Tănase, la Jvarțănpișăn, la Șlaihofăn, la morții mă-sii. Ce păduri să vă dea, mă, dacă a fost 7 ANI de la aparitia legii, președinte de comisie de fond funciar și le-a dat altora, care n-au fost moșneni nici în vis? Stai bre, nea Liță, liniștit, că nu trăgeam pământ de pe matale, nu te mai răsuci, că te făcuse boier și-apoi ai apucat să guști și matale din aroganța aia dulce, de a-ți trăda creatorul! Deci, cum să vi le dea, pocnește din bici, se dă de 3 ori peste cap și gata? Proști mai sunt unii, și drama e că ăia au drept de vot!
           Săptămâna asta comentăm programele pe larg, acum avem altă treabă.
...
          A fost lansare la ALDE. Opaaa, parcă zisesem că nu pomenesc de dumnealor, că s-a supărat domnul președinte pe mine. Uite că ne-am lămurit vineri, nu el s-a supărat, ci locotenenții dumnealui. Aici aveți o problemă toți candidații, vedeți dumneavoastră, cei care vă sunt aproape (din prea diferite motive), simt nevoia să vină cu păreri personale, care se pun câteodată de-a curmezișul planurilor dumneavoastră. Invitată la prezentarea candidaților, mă gătesc și mă duc. Multe, foarte multe de spus. Supără-se orșcine, le spunem.
          Oamenii au muncit la organizare, la aranjarea sălii (o recomandare: niciodată, dar niciodată să nu mai puneți fețe de masă la ședințe și întruniri de genul acesta; cu atât mai puțin din atlaz sau serj).
         De la ora 14: 30 la 15:45, când a început ploaia, oamenii au stat afară. Invitatul special s-a lăsat așteptat două ore. Nu se face așa ceva, indiferent la ce nivel te afli. Vii aici să ceri voturi, vii la timp. În sală ne-am așezat regulamentar: membrii și susținătorii mai în față, iar noi, presa, paparazzi, sifonarii și spionii celorlalte partide, în gratenele din  spate. Cei care aveau telefoanele și reportofoanele pe înregistrare, n-aveau nici un stres că vin ăia de la SPP cu bruiantele prin sală. Fiindcă ne foiam și mai făceam aroganțe, a venit și-n fața noastră un domn bine, cu sacou reiat, dar nu i-a bâzâit deloc deflow-ul, semn că mai avem și noi la Nehoiu aparate performante.
           Maestrul de ceremonii s-a descurcat destul de bine, cu două observații, totuși:
          1. Când aveți de prezentat persoane care activează în mai multe domenii ale vieții sociale și politice, începeți cu funcția de demnitate în stat. Numele complet, funcțiile în ordinea descrescătoare a importanței.
          2. Înainte de a intra invitatul în sală, rugați publicul să închidă telefoanele. Este incredibil cât de nesimțiți putem fi noi, publicul! Cât ne poate lipsi cultura spectacolului și a spațiului public! A trebuit să spună Tăriceanu la microfon că ne roagă să închidem telefoanele și după 10 minute încă mai sunau prin sală. Mi-a fost mie rușine de rușinea nesimțiților care rânjeau vinovat când le sunau zmarfoanele! Și mai vrem spectacole la Nehoiu!
          Dezamăgire și din partea domnului președinte Manea, candidat al ALDE. Mă așteptam ca în cuvântul domniei sale să amintească faptul că în prezent este consilier local și să ne facă un rezumat al activității pe acest mandat, gen: uitați, eu am fost prezent la 200 de ședințe, am avut 30 inițiative, dintre care 40 mi-au fost respinse (cu documente în faţă) .Cutare lucru e meritul meu, cutare lucru mi-a fost împiedicat, cutare lucru mi-a fost înlesnit. Asta voiam să aud, pentru că lumea trebuie să știe ce ați făcut în mandatul ăsta.
          Dar, nu, am auzit doar că imobilul Casa de cultură stă să pice la pământ din cauza fostei și... actualei adminstrații. Domnule, nu vă fie cu bănat, dar cine v-a făcut speechul a uitat că sunteți în actuala administrație! Și știți precis din ce cauză nu se repară. Sau nu ştiţi.
          Colac peste pupăză, domnul președinte al senatului face ochii roată prin sală și zice tot că e nasoală și nimănui nu-i pasă de ea. Fac bube pe scărița urechii, dacă mai aud că muriți de grija Casei de cultură.
         Omul are niște merite, pe mandatul lui de prim-ministru a trimis  bani p-aici pe la noi, dar era bine să vină cu niște extrase din arhivă, care să conțină toate obiectivele pe care le-a finanțat, cu ocazia căror ordonanțe de urgență, căci nu sunt puține, este adevărat. Și le numea coerent pe toate. Așa, le-a înghesuit în niște categorii generice. A fost emoținant momentul în care  nu a fost sigur că hănia aia cât Statuia Libertății, din fața Casei de cultură, e biserică sau catedrală.
          Nu pliante la ușă, nu obiective clare, în afară de igiena orașului și Casa de cultură. S-au încercat niște vociferări la auzul declarației că pe vremea lui a dublat pensiile, dar au fost acoperite şi,  în general, lumea a stat liniștită. A lipsit zvâcul, entuziasmul. A, și încă ceva: la primire, e musai să stea candidatul în fața ușii și să-i întâmpine pe oameni. E semn de mare respect. Iar dacă ați invitat autoritatea publică, din perspectiva vizitei unui demnitar de stat, nu îl întoarceți de la ușă, venea cu banderola de primar, nu cu steagul PSD. Și este administratorul acelui imbobil, răspunde de siguranța oaspetelui dumneavoastră. Aveți un minus, domnule Manea, căci l-ați invitat pe Milea ca să-l alungați apoi. În rest, aveți o campanie ok!
...
         Duminică. Piață. Eșarfe galbene. PNL.
        Au reținut treaba cu conștiința mulțimii care influențează conștiința individului. Ca de fiecare dată, sunt atenți la niște gesturi, vorbe, zâmbesc, sunt politicoși, conciși, direcți. Nu pierd timpul cu bălăceli. Am primit o eșarfă, nu are însemne electorale, nu vă mai agitați! Mi-a plăcut materialul și am rugat staful să-mi dea și mie una. Aici am apreciat de fapt gestul încadrat în conjunctura în care ne aflam. Cine a renunțat la ea și mi-a oferit-o, m-ar stropi în realitate cu benzină, dar, iată că totul se poate simula și disimula. Sau poate nu i-oi mai fi chiar așa de antipatică?! În fine, mi-a plăcut să am o amintire din campania asta, din toate am păstrat artefacte. Am tricou de la PSD, hanoracul cel meseriaș de la PD, tricou de la PNL 2012, șorț cu Lungu și Mocanu, șepcuță cu Băse, găleata lui Bâgiu... Păstrez afișe, pliante, materiale.
             Apreciez prezența soției candidatului Morărașu, care zâmbea și împărțea pliante tuturor, emoționată. Îmi plac femeile care își însoțesc bărbații în campanie. Chiar dacă politica nu e treaba lor, înțeleg că trebuie să fie lângă bărbații lor când au nevoie de sprijin. Bravo!
...
         Pe strada mea, dimineață, era un fluturaș de campanie mototolit lângă o pereche de ștrampi și o pereche de chiloți de damă; minimaliști. Cineva a avut pântecăraie de la vreo bere și nu s-a mai putut ține. Fluturașul i-a folosit...
...
        Am o pildă pentru final. Domnul Tăriceanu nu a amintit sau nu și-a amintit cine era primar atunci. Sunt ultima care ar considera că nu trebuie să i se facă vreo nedreptate respectivului fost primar, dar așa înțeleg din ce în ce mai bine mecanismele puterii. Profeția e asta:
        Ești pielea vacii, după ce nu mai ești!
        Pe cei din structurile centrale îi înteresează doar să scoată parlamentari din care să facă majoritate. Atât! Nu-i interesează cine iese primar.
        Am un sfat pentru cel care ieșiți primar: să nu vă intereseze cine  e la butoanele cu bani. Vă duceți frumos la ușa lui, scoateți căciula din cap și ziceți așa: bună ziua, eu sunt primar la Nehoiu și sunt sau nu sunt din tabăra matale, dar dacă vrei voturi la generale și la alelalte rânduri de alegeri, bagă niște bani pentru ce vreau eu să fac la mine-n sat, da? Că așa se fac voturile, dacă cetățeanul e mulțumit. Dacă nu e mulțumit, nu iei nici matale voturi de pe valea mea cea verde!

Corazón electorada

          Care n-ai fost ieri la prezentarea candidaților PSD, înseamnă că n-ai văzut ciocolată până-n '90, n-ai văzut filme cu Thalia după '90 și în toată viața n-ai văzut americani de-aproape.
          Frații mei, fratele mele, a fost lume multă, de ziceai că s-a mutat Brâul Maicii Domnului în Casa de cultură, pentru 2 ore.
         Nu puteam lipsi decât dacă primeam mandat de la procuror. De fapt, nu puteam sta nici măcar pe rândul doi, era musai să apar ca păduchele-n frunte, nu cumva să-mi scape vreo mișcare.
         Poa' sa se rupă cerul și pământu-n două, lansare ca asta nu s-a mai existat, neam! Cu intro crescendo, cu Pirații dinspre Caraibe, cu alea, cu alelalte...
         A fost emulație. Să fi fost vreo maximum doi care să nu se emuleze, că mai e și lume care n-are naturelul simțitor. În rest, prăpăd!
         La sfârșitul clipului de prezentare, în lista de consilieri județeni, coloana a treia, am avut o surpriză plăcută. Ia să vedem, o detectați? Da, domnul Banu.
         Doamnelor și domnilor, blues-ul domnișoarelor!
         Vă ridicați și invitați pe cine doriți. Dacă nu sunt pe placul dumneavoastră, aveți opțiuni destule, pe la alte baluri, de la domni cu smoking și ștaif, la sămânțari cu ”maieu” și șlapi.

        

Sloganigrama alegerilor locale

              Bună seara, vă spunem de la pupitrul Relații cu publicul, al ICCLSEPSS / Institutul Cât de Cât Local de Statistică Electorală, Politică și Strategii cu de-a Sila!
              Suntem în măsură să vă comunicăm sloganurile pe care candidații le vor folosi în cursul acestei săptămâni de campanie:
              Ionuț Milea va avea sloganul:
              Din mijlocul naosului, în mijlocul haosului!
             Constantin Morărașu va avea sloganul:
             Ai un vot? Aruncă-l în benă!
             Al treilea slogan disponibil:
             ”Răul nu se uită!”
             Ah, stați așa, că nu avem decât doi candidați în prelucrare, mă scuzați, ăsta e pentru altă localitate!

Zece reguli de aur pentru un succes răzbucnitor

sau Decalogul Învingătorului

        Așa cum vă spuneam și singuri observați, trăim o campanie oareșcum eliptică de conținut. Dar, românul, pe lângă că s-a născut poet, la botez a primit și îndemânarea  în argumentarea absurdului, așa că ne descurcăm cu ce avem.
        Alegerile locale din 2012 ar trebui să reprezinte materie de examen pentru toate disciplinele la nivel superior, de la folclor autentic, filosofie, magie neagră, fisiune nucleară și pân la Paradoxul lui Russel.
        N-a existat ceva mai încărcat de real și fantastic, logic și absurd, toate la un loc. Pe însuși Kafka l-ar fi luat migrena galopantă. De ce?
        În primul rând pentru că NIMENI nu a crezut cu adevărat în victoria lui Lungu. Hai s-o lăsăm jos, că măcăne, cei care pretindem că am stat cu succesu-n glandă cât a durat campania! Când a anunțat candidatura, Lungu avea șanse cam câte aș avea eu la olimpiada de limbă coreeană, dacă m-aș înscrie mâine. Încet-încet, s-a conturat o falie care devenea din ce în ce mai consistentă, dar niciodată atât de consistentă, încât să garanteze victoria. A avut o echipă în care munceau de rupeau doar vreo 3 inși, în rest, mirosea frumos a mentă în aer... Culmea e că ăia trei erau contestați, sabotați, marginalizați, exact ca-n toate domeniile; exact ca-n viață. Ăia au muncit să tragă o mulțime jumate inertă, dar care mulțime, vă amintiți, la un moment dat a umplut asfaltul, ca un dragon roșu, de la trecerea de pietoni din fața farmaciei și pân la locuința Nogy, în piață. Ăla a fost momentul în care nehoienii au prins curaj, au simțit că se poate. Mulțimea face și desface totul pe lumea asta, de la Gustave le Bon citire. În interiorul mulțimii, totul devine gregar și soarta e decisă.
        De la ultima duminică de dinaintea alegerilor, totul a început să se desfacă, bucăți-bucăți, și să se refacă o altă structură. Ca-n cântecelul ăla cvasi-sinistru din copilăria noastră: ”Podul de piatră...”. 
        Despre asta e vorba, influența conștiinței mulțimii asupra conștiinței individului. Nu a fost vorba nici de drumul lui Mocanu, nici de vânzarea-cumpărarea de membri, nici de ulei și zahăr. A fost efectul mulțimii. Un monobloc care a strivit.
        Desigur, ne amintim diferența de aproximativ 300 voturi dintre învingător și învins, dar, raportate la forțele de care cei doi candidați au dispus, cele 300 voturi au părut 3000, și, cu cât ar fi fost diferența mai mică, cu atât ar fi fost victoria mai răsunătoare. O invers-proporționalitate de ordin psihologic.
        Ei, bine, această mică diferență a avut proprietăți uterine, ca să zic așa, adică și-a mărit volumul de zeci de ori, în chiar noaptea alegerilor. La miezul nopții, când toți cei din tabăra câștigătoului ne adunam pe esplanada din fața hanului, n-am avut loc la pupăciuni și felicitări, de cine credeți? Exact, de suținătorii celui învins. L-au pupat pe Lungu, de l-au albit, toți susținătorii celuilalt.
Stăteam într-n colț cu un prieten și constatam, scârbită, cât durează demnitatea unora. De la biroul învinsului, unde stătuseră pregătiți să îl felicite, și până la tabăra învingătorului. Doar trecuseră strada. Ăla a fost momentul în care mi-am promis să nu mai exult vreodată la succesul cuiva. Tot din acel moment, hormonul ăla atât de dulce, specific puterii, a început să secrete. Nimeni nu scapă. Nu există luciditate în puterosferă. Puterea e ceva fermecător,  ca și cântecul sirenelor.
        Așadar, după 3 ore de la închiderea urnelor, Lungu câștigase cu aprox. 200%.
        ...
        Iată regulile elementare, pe care trebuie să le îndepliniți ca să căștigați cu acest procent absolut miraculos, care vindecă orice orgoliu, mai ceva ca ierburile din Tibet:
           1. Aveți încredere orbească în cei din echipa voastră, care-și fac de lucru de câte ori trebuie să mergeți în campanie prin sate și cartiere și explică absența cu diverse motive. Ați observat că nu sunteți chiar toți, da? Ei, bine, ăia o ard la două capete, e veche și deja patentată manevra.
           2. Bazați-vă pe cei care pretind că e mai bine să fie în eșalonul doi, să vină din urmă, chipurile. Vax albina, crema puca! Care nu e cu voi, e cu altul.
           3. Promiteți tuturor că distrugeți, dați afară oamenii, refaceți schema administrativă, veniți voi cu forțe noi și cărnuri proaspete! Chestia asta e periculoasă, oamenii rețin intențiile negative și le ridică la scara tuturor acțiunilor voastre.
           4. Pompați ajutoare considerabile la câte o familie numeroasă, care v-ar aduce voturi în principiu. În realitate, toți vecinii, de invidie, vor merge pe celălalt candidat. Ca să fie treaba mai bine făcută, tocmai familia ajutată va vota cu celălalt. Aici am avut studiu de caz la mine pe stradă. Un candidat îi oferea lemne unei vecine, iar ea stătea cu ceșcuțele de cafea din vitrină, pline cu pozele celuilalt. Așa e-n dragoste și-n război.
           5. Recrutați mebri plecați recent din alt partid, dacă se poate traseiști de carieră. Sunt prețioși cei care pretind că dețin secrete și informații de la celălalt candidat. Cu ei, veți merge la sigur. De râpă.
           6. Săpați-vă groapa, unul, altuia, în interiorul partidului. E cea mai veche metodă de a aduce voturi. Celuilalt.
           7. Privații. Ah, investitorii privați, cei pe care credeți că-i intimidați și-i lăsați să înțeleagă că nu le va fi bine după ce veți ajunge primar, sau cei cărora le promiteți că vor fi tatalor în domeniu, vor deține monopol... Ăștia au o ligă a lor, neoficială dar simțibilă, le place să se știe că zona privată e a lor, nu a voastră. Și au dreptate.
           8. Mai există o ligă, ceva mai strânsă decât cea a investitorilor privați. Dac-ați zis de ei nasoale cu #ucigăltoaca, v-ați ras! Nu vă jucați cu influența lor, fiindcă ei nu concentrează mulțimi adunate cu arcanul sau din obligație, la ei nu merge lumea adunată cu tabelul nominal ca la căminul cultural, așa că, faceți-vă cruce, scuipați-vă-n sân...
           9. Cumpărați zvonuri și informații despre celălalt candidat, vedeți că sunt unii veșnic dispuși ca pentru 50 lei să vă spună și cîte straturi are hârtia igienică pe care o folosește. Dacă negustorul e din primărie, e mai bine! Dacă are și ștate vechi în tipul ăsta de negustorie, e perfect! Mergeți la sigur, sunteți mai aproape de câștig cu câțiva pași. Și cu niște bani aruncați pe vrăjeli.
           Ajung nouă reguli. Ultima e opțională, voi veți ști ce să faceți cu ea.

           10. Aveți familii? Ieșiți cu ele de-a dreapta și de-a stânga, nu sunteți doar niște pătrățele roșii sau galbene pictate cu un logo sau însemn electoral, sunteți oameni cuprinși pe de-a-ntregul în comunitate! Arătați-vă lumii așa cum sunteți!

          Mâine vă repartizez sloganurile, azi e suficient.

Pâș, pâș, suntem în campanie!

          Frenezie mare, la debutul campaniei electorale! E un fel de prohod mai elastic, la modul că nu se dă ocol doar bisericii, ci întregului oraș. Nu tu vuvuzele, nu tu porta-voce, nu bannere, nu steaguri, nu brichete, nu pixuri, nu tocitori, nu găleți, nu pelerine.
Vorba românului, c'est un grande bataille de jeux, frate!
          Azi, la piață, nu tu un șorț, nu sacoșă, nu basma, nu mușama. M-am simțit ofensată. Eu, care-s veșnic pusă pe căpătuială și nimica ca pomana nu-i, m-am trezit că trebuie să-mi cumpăr sacoșă. E prima oară când mi se întâmplă așa ceva în campanie și sunt șocată. La ce bătaia dracului e pe funcția de primar, ar fi trebuit să se dea șorțuri de șantung și fețe de masă din Damasc. În afară de domnu Manea, care-a mai scăpat câte-o prescure, pe ici, pe colo, pân-acum, unu n-ați dat o eugenie. Nu e frumos, că a fost Duminica Tomii, azi se face milostenie.
Eh, unde sunt vremurile alea când se dădea, de la un plic de bicarbonat, pân la materiale de casă?! Bre, nea Liță, odihni-te-ar Dumnezeu, ce adevărăciune de masă ai dat într-o campanie, de ziua matale, care pica peste vreo 5 luni, da n-are importanță, că mare boier ai fost, de-aia te-a plâns tot satul! Să nu mă mai duc eu cu Cristi Grigore pe stadion și să ne dea afară gealații, pardon, forțele de ordine? Că fluierasem în biserică, da'  ne-am dus și noi, na, ca un vicepreședinte cu secretara lui, s-o vedem pe Panda Madam. Totul e amintire...
          Apropo, m-am luat cu introducțiunea și am uitat să vă spun că am avut o viziune în care mi s-a arătat o tanti, palidă, slabă, serafică, cred că era sfântă sau ceva, semăna cu Paraschiva din profil, și a zis că anul ăsta, alegerile sunt sub semnul lui M. Circumspectă, am întrebat-o dacă e urare sau înjurătură, na, suntem la curent cu dicționarele alternative suburbane, dar a zis că nu, primar va fi unul cu litera M. Pe modelul  ”cei patru evangheliști erau trei, Luca și Matei”, am ales să dezbat la scara blogului campania M-urilor, și, dintre cei trei,  aleg doi pe care eu îi consider cu toate lecțiile la zi, cu programe, echipe, propuneri de candidați, cu o anumită densitate a ideilor și soluțiilor pentru orașul ăsta:
          Milea și Morărașu, cu cele două echipe în spate, PSD și PNL.
          Uite-așa, vor fi doar doi, pentru că nu suport geometria în nimic, nici în politică, nici în amor, nici în prietenie, nici în dușmănie. Deci, fără figuri. Unul va fi într-un punct al dreptei și celălalt va fi într-un alt punct  al dreptei; de fapt, al stângii.
          Sunt convinsă că domnul Manea nu se va supăra că nu apare în secțiunea ”alegem de-a-n blogulea”, ba chiar va fi mulțumit și își va vedea liniștit de campanie. Mai sunt convinsă și de faptul că nu s-a supărat prea tare că l-am corectat, am făcut-o cu bunăvoință. Dacă am sărit calul, vă rog să mă scuzați și transmiteți-i domnului învățător care s-a veselit la citirea articolului în care eu eram prezentată ca o depravată, că în limba română nu există cuvântul ”aibe”. O fi vreo firmă care tricotează șosete flaușate pe vapor, dar nu conjunctivul prezent III al lui ”a avea”.
          Revenim la candidații Milea și Morărașu.
          Domnilor, dimpreună cu echipele dvs, dacă aveți ceva să ne spuneți, ca să transmitem cuviincios la public, vă stăm la dispoziție.
          Am urmărit cu atenție sloganurile dumneavoatră; atent alese, ca să nu dați greș. Mergeau și un pic mai curajoase.
          La domnul Milea a făcut tipograful o giumbușlucărie, l-a luat valul, dar trecem cu vederea.        Apreciem că ați mers pe trendul  #unițsalvăm, e bine, atinge zona online și le reamintește cetățenilor că am ratat ultimul restart.
          La domnul Morărașu se simte o influență umanistă, a punctat fix pe latura asta. Apropo, mi-a plăcut sloganul domnului Ovidiu Anghel, a prins segmentul 40-70 la fix!
         Să n-aud vorbe-n târg, nu am nici cea mai mică contribuție la vreunul dintre ele. Sunt 2 candidați într-un județ din Muntenia care au acceptat sloganurile mele, pentru că au inițiat un concurs și mie mi-a plăcut să mă bag cu sugestii. Vi le spun după alegeri.
         Domnilor, ce să vă zic, la mine pe blog veți avea alte sloganuri, așa e treaba p-aici, promit că o să vă-mpăcați cu ele.
         Mâine le veți afla, dimpreună cu Decalogul Învingătorului, sau cum să faceți să câștigați cu 200%. Cum să nu se poată? Acum 4 ani s-a putut.
...
Serios, n-aveți nici o brichetă, nici un pix, un suvenir, ceva? Săracilor!

Despre lumina purtătoare de memorie

             Toată Săptămâna Mare stăteam în cimitirul din curtea bisericii, dregeam mormintele peste care mai trecuse încă o iarnă (rece cu rece nu se-nțelege). Pentru copiii de la țară, cel mai complex loc de joacă, răspunzând tuturor cerințelor, este cimitirul satului. Noi nu detectam nimic sinistru, fantome nu existau decât în Scoția, așa că cimitirul era raiul, pentru orice fel de joc. Liniște, cazemate strategice, obstacole, logistică berechet. Nu distrugeam nimic, dealtfel părintele Sturzoiu era geană pe noi. El, ciudat, mergea la biserică în fiecare zi, până după-amiaza, ca la orice serviciu. Lucra mult, scria la masa de piatră de sub teiul din curtea bisericii. Nu ne-a izgonit niciodată, nu ne-a certat niciodată, nici când mai nimeream călimara cu mingea...

              Încercam să nu zicem prostii, ocoleam cuvântul drac cât puteam, deși nu prea puteam. Maximum de aroganță era când jucam : la popa în poartă, e o pisică moartă...

             Mormintele la țară se delimitau cu pietre rotunde, cărate de la gârlă, pe care apoi le spoiam cu var alb. Mutam flori de la un mormânt la altul, după bunul plac și după trebuință, acolo nu se considera furat, era un fel de proprietate colectivă. Toată lumea avea aceleași flori. Mai venea câte o cucoană fițoasă, de la oraș, cu flori deosebite pentru răposații ei, dar se mențineau deosebite doar un sezon, pe urmă deveneau comune.

             Părintele Sturzoiu nu râdea sonor sau cu gura deschisă, niciodată, dar zâmbea frumos și, când zâmbea, își scotea ochelarii. Pe nimeni altcineva n-am mai văzut să facă gestul ăsta.

             După ce terminam de spoit pietrele pe la mormintele noastre, părintele ne lua cu el prin cimitir și ne arăta câte un mormânt special:

            - Uitați, aici e Mădălina, o fetiță de 6 ani... Aici e un băiețel, Dudu...

Crucile abia li se mai vedeau dintre buruieni. Nu mai aveau pe nimeni în sat, părinții se mutaseră la oraș. Ne organizam imediat și le făceam în câteva ceasuri niște morminte, brici! Erau ca și prietenii noștri, parcă ne-am fi cunoscut. Peste povestea spusă de părintele, mai adăugam noi câte ceva.

Seara Prohodului era cea mai frumoasă, era a noastră, a copiilor, ne băgam pe sub Sfântul Epitaf de zeci de ori. Băieții se mai uitau pe sub fustele babelor, noi le mai picuram ceară pe batic, chestii din astea liturgice.

            Noaptea Învierii era mult prea solemnă pentru noi, nu ne prea dădeam în vânt după ea. Trebuia să port rochie și să stau cuminte 4 ceasuri. Dar momentul în care părintele Sturzoiu ieșea în fața bisericii și ne chema să luăm Lumină, era absolutul vacanței de Paște. Avea o lumânare groasă, de o culoare pământie, bujori albi și roșii legați pe ea, și toți treceam și ne aprindeam lumânările de la el. Toți. Avea o răbdare de pământ.

           Ah, nu, nu-și aducea lumina de la Ierusalim,cu charterul. O aprindea el, în Altar, căci asta era misinea lui, să ia lumină din lumină.

           Slavă Domnului că nu ne-a spus niciodată la slujba de Înviere că masa luminii în repaus este zero și că e purtătoare de memorie, modificându-și astfel, masa. Pentru asta existau profesorii de fizică, pe care, recunosc, nu i-am iubit ca pe părintele Dumitru Sturzoiu.

            ...

           Deși, despre asta este Învierea, despre lumina purtătoare de memorie...

Oamenii sunt ceva mai mult decât crop/copy/paste

Cititul ne ajută, dar nu ne face mai deștepți.

Nu cred că v-am povestit vreodată cum este organizată o bibliotecă publică, în primul rând pentru că blogul ăsta este un accesoriu al vieții mele private, nu este un produs, serviciu sau accesoriu al locului meu de muncă. Nu l-am etichetat și nu l-am asociat cu denumire instituției. Nu l-am asociat nici măcar cu numele meu, dar, na, ne mai prindem care ale cui sunt produsele. Acum, pentru că doar 6% din populația de referință a călcat măcar o dată prin bibliotecă, să vă spun câteva lucruri generale.
Rolul primordial al bibliotecii publice, în contextul actual, este acela de a asigura ACCESUL LIBER LA INFORMAȚIE, dacă vorbim de relația cu publicul. Biblioteca publică a evoluat odată cu tehnologia și cerințele publicului și a depășit onorabil rolul de promovare a cuvântului scris și a cărții pe suport de hârtie.
Biblioteca publică colecționează și organizează informația pe orice fel de suport, asigură accesul la ea și o răpândește.
Imediat după 1989,  cultura scrisă a căzut în gol din punct de vedere al calității. Abundența pornografiei, a erotismului mult prea explicit,  vulgaritatea, violența în scris au creat o nișă către  care o parte din public a migrat rapid. Fără să-mi doresc eu personal, fără să fi făcut vreodată vreo cerere de achiziție pentru așa ceva, am primit cărți având un conținut mai mult decât discutabil.
- Povestea pulei, de Ion Creangă. Exact în acestă formă este inscripționat grafic pe pagina de titlu.
- 3 lucrări ale Marchizului de Sade, scabroase și violente. El e  cunoscut pentru activitatea sa sexuală libertină, perversă şi excepţional de violentă, precum şi pentru scrierile sale apologetice despre aceste subiecte. ”Sadismul ca perversiune sexuală şi-a primit numele de la activităţile sale criminale, pentru care Marchizul de Sade a fost încarcerat în total 32 de ani din viaţă, în mai multe închisori şi un azil. Sade a negat sistematic legea, religia şi morala, iar pricipalul său principiu a fost satisfacerea propriei plăceri prin intermediul unei alte persoane, exercitând violenţă.”
Da, un cretin ca ăsta se numește scriitor și bibliotecile publice conțin opera lui.
- Aventurile donei Manuela, de Mercier
- Istoria sexului
și lista poate continua doar în acest registru.
Toate sunt ordonate alfabetic sau sistematic, nu cu cerculeț +18.
Nu ne întreabă nimeni dacă am vrea să avem așa ceva în bibliotecă, pentru că e BIBLIOTECĂ PUBLICĂ, nu particulară sau specializată.  Și părerea noastră nu contează, e ca atunci când vă angajați la un magazin care vinde anumite jucării și, deși vi se par scârboase, există consumatori pentru aceste produse. Sigur, distanța este mare între exemple, dar păstrează același fundament.
Biblioteca publică a fost cândva concentrată pe actul cultural de masă, chiar dacă promovarea culturii era în acea perioadă pliată pe un curent politic nociv, comunismul. Bibliotecile erau pline de literatură proletcultistă și cultura în masă eram cam cu de-a sila.
După 90 oamenii au avut acces la orice tip de informație, cenzura i-a chinuit atâta timp încât renunțarea la ea a creat niște alunecări. Dar, fiecare este liber să aleagă multe lucruri, Constituția a avut grijă în sensul ăsta de anumite alegeri pe care dorim să le facem. Nea Toni, odihnă veșnică și somn liniștit îți doresc, căci Constituția îți poartă numele, am stat 4 ore la coadă s-o votez. Dealtfel, singurul vot pe care nu-l regret, pentru că s-a referit direct la drepturile mele. De aceea am voie astăzi să am blog. Tot în numele aceleiași Constituții am voie să citesc despre mine prin ziare și pe alte bloguri că sunt alcoolică, depravată și infractoare. Ne exprimăm cum putem apoi lăsăm loc altor legi să ne protejeze.
Să revenim la bibliotecă. Utilizatorul este liber să aleagă tipul de informație pe care îl dorește. Mulți ani am ascuns în spatele rafturilor cărțile pe care le consideram eu nepotrivite, apoi am fost obligată să le expun.
Așadar, biblioteca, deși rămâne un spațiu spiritual imens în care putem evolua, stochează informație diversă pe care ne-o selectăm singuri și o utilizăm în viață. De-aia cititul nu ne face pe toți mai deștepți.
Cât despre accesul la informația virtuală, la internet, eheee, acuma-i atuncea!
Introducerea unui pachet complex cu echipamente și programe care asigură accesul la internet (LA TOT INTERNETUL, FĂRĂ RESTRICȚII!!!) a fost practic  o poartă dată de perete. Oricine poate accesa orice. Noi suntem administratori de program, am fost la cursuri pentru așa ceva, l-am întrebat în mod special pe formator, ce facem dacă utilizatorii accesează saituri discutabile. Mi s-a răspuns destul de vag, adică trebuie să avem grijă oarecum cu asta, deși nu avem voie să stăm în ceafa utilizatorilor ca să-i urmărim. Au dreptul la intimitate. În cazurile în care activitatea lor sau a mea ca administrator se traduce prin fapte ilegale, fiecare are răspundere, pentru că utilizarea presupune semnarea unui contract, iar pentru minori trebuie să fie de acord părinții care semnează în numele lor. Deci, nu e așa de simplu. Eu, ca administrator am semnat la rîndul meu un contract. Am o vechime de 26 de ani la același loc de muncă, mi l-am respectat ca pe ceva ce se identifică cu mine, pentru că a fost cel mai longevivă experiență din viața mea.
Ca  administrator am chiar obligația, nu doar dreptul, să ajut utilizatorii să acceseze ceea ce doresc, dacă sunt solicitată. Îi ajut să facă adrese de mail, să descarce facturi de utilități, să verifice conturi, să comande bilete de avion, să citească presa, să-și facă conturi de fb. Cineva m-a rugat să-i fac cont pe un site de matrimoniale, mi s-a părut amuzant dar l-am ajutat. Se stă pe skype, se socializează pe fb. Eu însămi am deschise toate aplicațiile, nu mi-este interzis. Am grijă să utilizez ceea ce mi se permite in timpul programului.
Blogul meu exprimă stări, trăiri, fantezii, fresce animate, literatură de mai multe genuri. O postare, Castele fără prințese a fost inclusă în proiectul unui GAL din Mureș, trei  au fost premiate de o bibliotecă din Soroca iar una a fost publicată în Dilema veche. Da, unde publică și Pleșu. M-am mândrit cu asta la reîntâlnirea mea cu colegii după 30 ani de la absolvirea liceului. Cărțile primite de la Soroca și de la Dilema le-am donat bibliotecii unde lucrez, există documente. Îmi respect locul de muncă pentru că mă respect pe mine. Și ies la panseluțe și la plantat flori pentru că îmi place să văd frumos în fața ochilor cînd ies în balcon. O fac în numele nevoii mele de frumos, nu în rubrica electorală a cuiva.
Nu suntem încadrați doar profesional undeva, ci și social. Există o sumă de referințe care ne recomandă pentru un loc de muncă, nu sunt doar cele intelectuale. Nu am referințe de genul celor răspândite printr-un blog, profilul socio-profesional nu se face prin cut/copy/paste și nici prin extrageri din context.
...
După serviciu ne relaxăm, sper să se încheie înscrierea candidaților ca să vedem ce temă alegem.

Menajeria de cărbune sau frescă socială expandată

Omul, ca orice animal (deși împopoțonat cu dublă particulă sapiens și amplasat în vârful piramidei trofice, tot animal se cheamă), nu este vizibil decât dacă este expus în cușcă; mă rog, vitrină, dacă nu aveți anvergură filosofică prea complexă. În mediu natural și-n libertate nu se distinge, dată fiind diversitatea care-i atenuează expunerea.
Din 500 ciori nu poți distinge cioara cea mai  neagră, ci doar pe cea mai apropiată.
Din 500 iepuri albi nu-l poți distinge pe cel mai iute, ci doar pe cel mai alb.
Din 500 șerpi nu-l poți distinge pe cel mai veninos, ci doar pe cel mai lung.
Din 500 lupi nu-l poți distinge pe cel mai gri, dar poți  distinge care este lupul alfa.
Din 500 oameni goi nu poți distinge care este cel rușinat. Decât dacă îl iei pe unul și-l pui în cușcă. La el continuă să se uite 499 oameni despuiați care râd de el.
Cum nici din 500 oameni goi nu-l poți distinge pe cel obscen. Decât dacă îl iei pe unul și-l pui în cușcă. La el continuă să se uite 499 oameni despuiați care râd de el.
Cum nici din 500 oameni goi nu-l poți distinge pe exhibiționist. Decât dacă-l iei pe unul și-l pui în cușcă. La el continuă să se uite 499 de oameni despuiați care râd de el.
Ah, stați, rectific: EL continuă se se uite la cei 499 și râde de ei. Nu se bucură. Doar râde. Bucuria nu vine din râs, cum nici râsul nu este obligatoriu o manifestare a bucuriei. Ați observat că există oameni care râd fără să zâmbească? E tot un fel de exhibiționism și, vorba Elei Gheorghidiu din ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”, e tot filozofie!
Suntem ceea ce gândim.
Suntem ceea ce iubim.
Suntem ceea ce urâm.
Suntem ceea ce mimăm.
Suntem ceea ce disimulăm.
Suntem ceea ce acoperim.
Suntem ceea ce descoperim.
Suntem ceea ce mințim.
Suntem ceea ce murdărim?
Nu. Suntem ceea ce jertfim.
Suntem o menajerie virtuală, o dioramă de cărbune în care toți ardem. Nu în același timp, nu cu același combustibil, nu cu aceeași intesitate. Ardem oricum. Ne aprindem singuri. Ne dau alții foc.
Lampa știe care e fluturele ei, jarul știe care e ciozvârta lui, lumânarea știe care e sufletul ei. Doar din suflet rămâne întuneric sau lumină, din restul rămâne cărbune. Care se mai aprinde o dată și se face cenușă. Cenușa nu se mai aprinde niciodată.

Infractori, profitori, detractori

Având accesul blocat la unele pagini de facebook, aflu cu o ușoară întârziere de amenințările privind publicarea corespondenței mele private cu o anumită persoană, alta decât cea care amenință. Codul penal a încadrat un pic mai blând publicarea corespondenței private, dar tot interzisă este și tot infracțiune. Având în vedere că o corespondență scrisă a existat doar UNILATERAL, între mine si tatăl domnului, doar eu am dreptul s-o public și doar eu o s-o fac. Integral. Este consistentă, am o apetență pentru scris.
Din acest motiv, reglementat de Codul Penal, nu am publicat eu însămi acel document uitat în computerul Casei de cultură. Nu l-am redactat eu, nu îmi era adresat mie, nu l-am publicat. Știți ce făcea o INFRACTOARE cu acest document? Îl publica imediat de pe un terminal pe care îl arunca în foc imediat, conectată la vreun wi fi public. Se făcea liniște. Nu am făcut asta, nu am instigat pe altul să facă asta. Am anunțat persoanele de la capetele conversației, atât. Știți ce făcea o PROFITOARE cu acest document? Mai schimba o dată mobila prin casă, din plictiseală că s-a demodat venghele. N-am făcut nici asta.
Eu nu sunt nici copil și nici prea toantă, înțeleg intimidările de genul: o să public poze cu tine, o să public mesaje cu tata, dar mă și aștept la niscai catastrofe cum am mai văzut că vorbeau două doamne directoare pe facebook, de pe niște conturi false, și declarau că l-au mânjit pe judecător, am văzut și cum una dintre ele e acuzată că i-a făcut avansuri domnului, astfel că pot să citesc cum și eu i-am făcut ceva avansuri tatălui sau, mai crâncen, cum am bălăcărit pe toată lumea din sat. Este un instrument foarte fin, să asmuți lumea asupra mea, dar e cu dus-întors.
Nu vreau să mă joc cu imaginația, aștept să le publicați, domnule, câmpul meu de conștiință va fi din acest moment un sac virtual, își va modifica suprafața după stimul. Stimul, nu stimulent. Stimul, receptor, feed-back.
Când nu ne mai putem folosi de documente oficiale, trecem la private? Da, dar eu nu le-am epuizat pe cele oficiale. M-ați făcut arșice în presă pentru 4 mii pe care i-am însușit în 31 luni și ați mințit că i-am furat într-un singur an,  m-ați scuipat cu hai sictir, ați flegmat pe mine și m-ați întrebat câți copii s-ar fi hrănit cu banii ăștia.  Vă rog, nu mă lăsați să redirecționez scuipatul către o persoană pe care nu doresc să o rănesc, deși mă tot tentați! Nu știți cât lupt cu sentimetul ăsta. Nu mai luați decizii în numele tatălui, că-i faceți mai mult rău! Și luați-vă DETRACTORII din ceafa mea scârboasă, înainte de a-și admira în public rezultatele acțiunilor lor. Lăsați-mă să-mi văd de lopățelele mele, de satira mea, vreau să ne distrăm în campanie.
Am simțit amar în suflet doar la cuvântul ”păpică”, vă repet până mor, treaba asta. Și la hai sictir, javră! De aia nu dau înapoi din calea mizeriei dumneavoastră. Dacă un bărbat a putut îndura să vadă scris că are un fetiș cu capotul bătrânei lui mame, eu pot îndura orice.
O instanță teritorială s-a pronunța în legătură cu un dosar în care trebuie să returnați banii proveniți din servicii hoteliere și delegații decontate. O alta s-a pronunța în legătură cu niște miliarde pe care trebuie să le returnați. Eu nu pun aici poze și linkuri, toată lumea găsește dosarele pe portalul instanțelor. Vedeți cum e când lumea e nedreaptă cu dumneavoastră? Vedeți cum e când instanța nu vă dă dreptate și vă pune să plătiți? De aia nu apelez eu la instanțe. Momentan.
 ”Sufletul nu miroase, de aceea reușește diavolul să se ascundă în noi”.
Ah, speaking of evil: Detractorilor, poza aia cu coarne, pozele alea modificate, știți că le dragați în blog păstrând proprietățile tehnice și de autor, da? Mă scuzați, mă gândeam că ați uitat.
Defăimare nu e atunci când vi se pare, domnilor, că cineva se referă la dumneavoastră fără date de identificare certă. Defăimare e atunci când îmi folosiți numele, prenumele, porecla, funcția, instituția angajatoare și construiți scenarii deviante cu mine. 
Am să vă rog pe toți cei care susțineți demersul liniei 20 prin comentarii și aprecieri, să nu mă mai salutați pe stradă. Jignirea nu e atunci când mă violați în fața lumii, ci atunci când îmi spuneți ”sărut mâna” Nu e corect față de voi și de valorile voastre. Când veți înțelege în ce ați intrat și ce ați acceptați să comiteți, o să vă dau bună ziua eu, vouă. O să aveți nevoie de susținere morală.

CCClan - dreptate cu cagula pe față

Cunoaștem cu toții, mai cu seamă cei din generația mea și chiar mai mari decât mine, că una dintre cele mai pline de cruzime organizații este KuKluxKlan. Despre nazism am avut tăria să citesc foarte multe, dar despre această liotă puternic finanțată în State nu am putut, am abandonat după câteva articole. Violența și devianța care stau la baza actelor de așa-zisă justiție pe care o aplică sunt de neimaginat. Modelul lor este preluat de multi, pentru că au un detaliu distinct, care atrage interes.
Semnul lor distinct este cagula. Doar în spatele unei măști, oamenii sunt capabili de orice, fie că e voba de teatru, sex, viol, crimă, vandalism, huliganism. Gluga îi asigură protecție huliganului și-i induce teroare victimei. Gluga declanșează niște trăiri care ating cote paroxistice, eliberează o avalanșă de hormoni care sugrumă conștientul. De glugă se sperie și copiii, ați observat că unii nu se simt confortabil nici în preajma lui Moș Crăciun.
Cu cagulele pe față, făcând zid în fața eminenței cenușii care-i coordonează, huliganii ne scot în piața publică numită facebook și ne sfâșie.
Ce îmi recomandați recent, eminență, să nu îmi mai spăl rufele în public? Oamenii dumneavoastră m-au extras din mediul infracțional în care pretind că îmi desfășor activitatea, m-au dezbrăcat și cu mâinile lor cinstite, cu care nu au furat niciodată nimic, mi-au scotocit prin vintre, și-au îndesat mâinile lor curate în intimitatea mea de femeie. Da, cu mâna au făcut asta, căci nu toți bărbații pot cu bărbăția. Așa ne-au despicat pe rând, pe toate femeile care au stat în calea voastră.  Sunt surprinsă că nu sunt primiți în instanță ca martori, tot cu cagula pe față. Oamenii aceștia sunt perfect manipulați, dar în curând vor preciza public numele candidatului pe care îl reprezintă și îl suțin, pentru că ADEVĂRUL PE CARE DORIȚI SĂ-L SCOATEȚI LA IVEALĂ SILUIND TOT CE ATINGEȚI, VA TREBUI SĂ-L PLASAȚI DE PARTEA CUIVA. UN CANDIDAT VA TREBUI SĂ REVENDICE ACEST DEMERS ȘI SĂ-L UTILIZEZE ÎN FAVOAREA SA!
Eu aștept acel moment.
Aș vrea să insist un pic tot asupra cefei mele de vită, căci am observat că vi s-a părut scârboasă. Vă rog să mergeți la pagina de fb a liniei 20 și să vedeți cine distribuie și cine dă ”like” articolelor pornografice. Studiați-le cefele. Domnule Stan, dumneavoastră ați avut curajul vreodată să îndreptați o oglindă către ceafa dumneavoastră? Adrian, Dorin Bucur, ceilalți v-ați văzut cefele? Unde-am mai văzut noi aliniate toate cefele astea? Da, într-o poză de grup, la lansarea unui partid, astă vară. Ați căpătat funcții într-un partid, sunteți vicepreședinți. O organizație politică bazată pe valori se bizuie pe dumneavoastră. Memoria de lungă durată a nehoienilor v-a mai întâlnit cândva, funcționând în aceeași echipă. Care? Cotețarii, acum douăzeci și ceva de ani. Nu erați grupați în jurul aceluiați header? Cotețarii au devenit haioși și cu simțul umorului abia după ce i-ați cedat altuia funcție de lider.
Fiecare își alege metodele de a câștiga, unii o fac terorizând și intimidând. Vă rog să nu-mi mai transmiteți că am supărat pe cine nu trebuia, nu există senatori și președinți de partide care să aprobe metodele dumneavoastră. Astfel de oameni nu coboară în scandalurile de după blocuri, ei ocupă niște locuri pe care nu își permit să le piardă doar pentru că vreți dumneavoastră să siluiți femei în public. Și-apoi, nimeni nu e chiar atât de singur pe lumea asta, nici măcar eu! Cineva poate fi suficient de naiv încât să vrea să mă apere, dacă siguranța mea este în pericol.
Nu dispun de bani și de timp să merg pe la instanțe, durează foarte mult un proces de calomnie. Abia se mișcă și cel în care este defăimat un judecător, dar o bibliotecară? Eu mă apăr la nevoie, atât.
Mâine vom vorbi despre venituri ilegale însușite din bugetul local. De fapt, despre servicii personale decontate din bugetul primăriei, timp de mai mulți ani. Și despre facturi. Trebuie să finalizez un calcul comparativ. Și vom mai vorbi și despre posturi plătite în care salariații nu au trecut vreodată pe la serviciu. Chiar la bibliotecă. Nu-i așa că pe mine mă știe lumea drept bibliotecară de 26 ani? Greșiți, au mai fost încă 3. Doar pe hârtie.
Zilnic puteți striga: hoții, infractorii, inculții, este fenomenul picătura chinezească, utilizat de către anumite structuri, în anumite regimuri politice. Metodele s-au mai schimbat, domnule, plus că lumea se plictisește de atâta justiție cu cagulele pe cap. Scoateți-vi-le și arătați-vă lumii așa cum sunteți, strălucind de valori! Eu sunt singură și mă apăr la vedere, voi sunteți 4 inși care semnați cu spor comentarii anonime și administrați conturi false. Un singur lucru v-a scăpat, eminență, la fel ca și în cazul celorlalte bloguri porno: SURSELE INIȚIALE DE TRAFIC! Puteți să-l publicați din Indonezia, de pe un terminal pe care l-ați aruncat deja. Primele surse de trafic contează, adică cine a vizitat blogul în primele minute, ca să producă trafic. Se știe că până nu are un număr de vizite, un blog nu ”coboară” în browsere, adică nu este găsit la căutări nici dacă descrii tot conținutul în tag. Trebuie să trimiți cu copy/paste adresa de web ca să fie distribuit blogul. Avem surprize la sursele inițiale...
...
Domnule, nu pierdeți timp cu reclamații, nu folosesc computerele de la serviciu, iar cel pe care îl dețin este autorizat. Nu îmi permit greșeli de acest gen.
Aș mai avea o singură întrebare, retorică, desigur, eu vorbesc singură cu personaje imaginare: spuneați de porecla mea, Lecter, că mi-a amprentat puternic personalitatea. Psihopată eram parcă, nu? Domnule, când cineva ridică pereți, la modul propriu, în jurul lui, cum se cheamă? Mă tot uit la gardul dumneavoastră și mă-nfricoșez. Ați citit ”Închisorile mele”, sau ”A supraveghea și a pedepsi”? Vi le ofer cu drag. Sunt despre sistemele ermetice care viciază psihologic.
.

Despre familie şi trenuri de mare viteză

          În urmă cu doi ani şi jumătate, pe strada mea a ars acoperişul unei case; la nici 20 metri distanţă de casa mea. Proprietara este doamna Oara Necula. Niciunul dintre vecini nu a vrut să o primească în casă, să încerce s-o liniştească. Toţi se concentrau pe foc. Am luat-o eu, am băgat-o în casă, iar fiica ei, Viorica, a strigat la mine să încui uşa şi să nu-i permit să iasă afară să vadă focul. Treaba asta a fost destul de solicitantă psihic pentru mine, pentru că, pe de-o parte mi-era frică să nu se apropie focul de casa mea (al cărei acoperiş are 62 ani), pe de altă parte îmi era frică de starea femeii, care se modifica în rău. Nici nu ştiu cu ce subiecte am ţinut-o conectată la realitate. Din când în când, mă ruga să mă uit pe geam şi să-i spun cum mai e focul. Trăgeam perdeaua şi mă uitam. La ora 1 noaptea, după ce focul s-a stins, fiica şi fina ei au luat-o de la mine şi au dus-o acasă la fiică. În timpul incendiului se adunasară curioşii, na, ca la incendiu. Rezemat de gardul meu era domnul fost inspector de la primărie, spărgea seminţe şi se uita la foc, de aceea vedea cum trag mereu perdeaua şi mă uit şi eu.

          Vă rog, vă implor s-o opriţi pe tanti Oara Necula pe stradă şi s-o întrebaţi cum au stat lucrurile atunci! Sau pe fiica ei. E important, pentru că în felul acesta veţi înţelege de ce sunt capabili oamenii ăştia care vor primăria înapoi.

          Am şi eu un candidat pe care îl prefer, dar fanatismul nu mă poate duce până acolo încât să zdrobesc totul în jur ca să câştige el. Să fie sănătos, are nevoie de mii de voturi, nu doar de-al meu.

...

          Să vorbim despre familie, este nereuşita mea supremă în viaţă. Cuplurile, ca să se formeze, trebuie să se şi potrivească. Cu mine nu s-a potrivit nimeni. Aşa a fost să fie, să nu semăn nici cu tata, nici cu mama, să nu moştenesc de la ei nimic bun, să am doar defecte. Toate datele mele fizice şi de caracter mă recomandă ca pe o femeie cu care nu ai vrea să întemeiezi o familie. Cine ar vrea o morsă prăvălită în pat, rea de gură şi mereu cu capsa pusă? De altfel, singura încercare în care am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior, a eşuat lamentabil. Chiar nu rezistă nimeni cu mine, ar risca să ajungă la nebuni.
            Un amănut dacă-mi permiteți, domnule profesor, ați observat că am aceeași conformație  a cefei, ca și soția dumneavoastră? Avem trunchiul robust plus o spondiloză cervicală care ne face să arătăm un pic gheboase. Puteți să rîdeți de ceafa mea că e scârboasă, dar nu pe a mea o contemplați de aproape.

           Sunt resemnată şi împăcată cu treaba asta, chiar dacă mi-am dorit să reuşesc partea asta cu familia. De fapt. toate lucrurile mi-au reuşit în viaţă pân la jumate. N-a fost să fie, nu mă otrăveşte supărarea.

          Mă întreb însă, cum să-mi luaţi la şuturi, domnule intelectual, tocmai partea asta? Dumneavoastră ce familie aţi avut? La vremea adolescenţei, părinţii dumneavoastră divorţau în urma unor scandaluri celebre. Tocmai începea să vi se contureze personalitatea, a fost determinantă perioada aceea, cu siguranţă. Apoi aţi întemeiat şi dumneavoastră o familie. Ce mai nuntă, ca-n George Coşbuc! Tot satul a jucat. Nu am putut lua parte, tocmai murise tata, aţi trecut pe strada mea după două zile şi i-aţi dat mamei mele nişte prăjituri. Era frumoasă mireasa dumneavostară şi vă iubeaţi, vă ţineaţi de mână peste tot. Decât că după nuntă ea nu a mai avut voie să-şi vadă mama.  Să fie vreo douăzeci de ani în care femeia aia nu a mai auzit „sărut mâna, mamă!” din gura fiicei ei.

            Frumoşi copii aveţi, să vă trăiască! Nu i-a văzut nimeni cu mânuţele agăţate de mâinile bunicilor, le-ați interzis această bucurie. Bunicul patern, o forţă, o torţă şi un motor redutabil, nu i-a plimbat niciodată. Nu i-a adus la Bradul de Crăciun, să le cumpere o pungă de floricele, nu i-a dus la o cofetărie. Indiferent care cofetărie.

            Unei astfel de familii să-i duc eu dorul? Eu nu sunt geloasă pe norocul soţiei dumneavoastră, domnule, nici măcar pentru faptul că deţine un patrimoniu considerabil.

Pe mine m-a marcat absenţa unei familii, pe dumneavoastră v-a marcat prezenţa ei.

           Cine sunt eu să vă opresc demersul mizerabil, dacă propriul dumneavoastră tată nu poate? Cine sunt eu să mă dau victima agresiunii dumneavoastră, dacă aţi agresat-o tocmai pe femeia pe care tatăl dumneavoastră o iubeşte? Da, o iubeşte sincer, mi-a recunoscut acest lucru şi în ochii lui se vedea strălucirea pe care doar omul care iubeşte sincer o are. Cândva am jignit-o pe femeia pe care o iubeşte şi mi-a părut rău, pentru că între timp am cunoscut-o şi nu merită tot jegul pe care şi dumneavoatră l-aţi împroşcat spre ea. Singurul ei păcat e că s-a îndrăgostit de un om care nu este în stare să o protejeze, nu i-a oferit o stabilitate pe care o merita. Da, merita respect, pentru că nu a fost aproape de el doar la bine, ci şi la rău. Doar ea nu l-a trădat, domnule, dintre toţi, în rest, toţi l-aţi ajutat să cadă. Înainte de a-l trăda oamenii din mediul social sau politic, l-aţi trădat voi, familia! Acum ce faceţi, vreţi să-l scoateţi la geam, ca să-l vadă poştaşul cu pensia?

Am înţeles de ce vă stau în cale, pentru că lumea e posibil să mă ia în seamă, dar de ce vă panicaţi? Sunteţi o forţă, voi nu f**eţi ci izbiţi, aşa v-aţi descris.

S-a lămurit lumea care vă e modul de operare, intimidarea, ameninţările, presiunile psihice asupra funcţionarilor de la primărie, care, dacă au greşit, vor plăti. Aştept un răspuns de la Preşedintele Curţii de Conturi a României, ca să lămuresc şi eu, oficial, cu documente, situaţia prezentată de dumneavoastră în ceea ce mă priveşte. Sunt absolut convinsă că la Camera de Conturi Buzău există deja o reclamaţie pentru felul în care am utilizat banii publici pentru Crăciun. Nu mi-e frică. A controlat doamna auditor dosarul pe anul trecut, de vreo 4 ori.

             Nu mi-e frică de dumneavoastră. Nu mi-e frică pentru locul meu de muncă. Sunt la dispoziţia oricărui primar ar veni, eliberez locul fără să comentez, sunt zeci de oameni mai bine pregătiţi decât mine, care ar face să înflorească administraţia. Dar voi nu vă veţi apropia de primărie, asta e cert.

...

           Shrek, îmi pare rău că te-au făcut de râs şi pe tine din cauza mea, iată efectele negative ale faptului că mi-ai făcut onoarea să m-aduci în preajma ta, să mă aşezi la masa ta, să parcurg o perioadă din viaţă alături de tine. Ei ştiu că mă doare când se ating de tine. Când tatăl domnului care mă dezbracă în faţa tuturor pe blog mi-a mărturisit cine este femeia pe care a iubit-o cu adevărat în viaţa lui, m-a luat gura pe dinainte şi i-am mărturisit şi eu lui, cine e bărbatul la care am ținut mai mult decât la mine. Acum se foloseşte şi de asta.  Ai trecut tu prin încercări şi mai cumplite, toate pornite de la cel pe care îl aştepţi să-ţi calce casa cu stafful lui, să te convingă să-l votezi. Primeşte-i, tratează-i cum se cuvine, pentru că „trenul lor izbeşte, nu f*te!”

             Acesta este mesajul lor pentru toţi cetăţenii, de fapt! Reţineţi ameninţarea asta, TRENUL ĂSTA IZBEŞTE, NU F*TE, exprimă violenţa fără limite. Ea nu este îndreptată către mine, o desculţă dezechilibrată, ci către  toţi. Nu eu sunt miza.

Observaţi pe facebook conturi noi, apărute de câteva zile, conturi false. Vor face sute de astfel de conturi, vă vor invada cu postări şi comentarii.

PROFILURILE FALSE NU AU DREPT DE VOT.

Cei din tren, să nu staţi lângă uşă, căci este posibil ca din izbitură, să cădeţi.

Eu nu am profil fals şi nici nu îmi distribui singură materialele pe facebook, le găsiţi aici sau le distribuiţi voi, este buton de facebook sub postare (care aveţi curaj să faceţi asta).
...
Să vă spun un secret: astea sunt momentele în care îmi lipsește familia și mai ales bărbatul care să țină o mînă pe umărul meu. Atât, să știu că e acolo. Dar momentele astea trec repede. Mâine e o altă zi, e încurajarea pe care Scarlett ne-a lăsat-o drept scut, femeilor puternice și singure. Optimism sau resemnare? Treaba noastră!

Ridică-te şi mergi (pe linia 20)!

                                   
NU BLOCAŢI Linia 20! Vă rog din suflet, nu blocaţi şi nu raportaţi Linia 20!
Lăsaţi-l să-i demaşte pe infractori şi  tot ce e imoral şi decadent, storcându-se pe sine de tot vulgul!
Vi se pare scandalos sau mizerabil demersul lui? Nu-l opriţi! E susţinut de documente şi de probe indistructibile. Cei care promovează şi distribuie materialele nu sunt nişte rataţi, sunt oameni pe care-i veţi regăsi pe listele electorale, candidând la funcţii de consilieri locali, ei vă vor reprezenta în scurt timp! Nu este un demers ilegal, de aceea răspândirea lui este legitimă. Domnul Adrian Stan, unul dintre cei doi distribuitori ai materialelor, este fost inspector principal în cadrul primăriei. El, dimpreună cu cei care au apreciat comentariul, mă cunosc de o viaţă, fiecare a interacţionat cu mine la un anumit moment şi este în măsură să suţină cele scrise. Domnul Bucur, un copil în comparaţie cu mine, a apreciat din perspectiva celebrităţii mele de milfă dansatoare la bară, aşa m-a cunoscut el, domnul Zota mă cunoaşte din perioada tinereţii, deci subscrie celor menţionate în articol, iar domnul Bularcă... Cine ar putea avea îndoieli în privinţa dumnealui? Este învăţător de profesie, girul dumnealui într-un astfel de demers nu este discutabil. Fără urmă de resentiment sau ranchiună, vă mărturisesc respectul meu, domnilor! Aşa se fac lucrurile, asumat, la vedere, nu sub anonimat.
Am intrat în atenţia haiducilor justiţiari după un lung şir de persoane linşate mediatic:
- directorul unui colegiu naţional de prestigiu, din care anual pleacă la studii în marile universităţi ale lumii, copii geniali
- directorul Liceului Teoretic Nehoiu
- fosta directoare a liceului N.Iorga
- directoarea Şcolii Gimnaziale Nehoiu
- directoarea adjunctă a liceului
- fosta şefă a Inspectoratului Şcolar General
- directorul Casei de cultură
- inspectori din cadrul primăriei
- primar
- viceprimar
- electricianul liceului
- femeia de serviciu a liceului
şi, cu permisiunea şi susţinerea unora dintre dumneavoastră, subsemnata. Poate v-a surprins asocierea mea cu directorul Casei de cultură. Nu, nu e întâmplătoare. Noi am intrat în posesia reclamaţiei făcute la Curtea de conturi, ea fiind uitată din neglijenţă într-un computer în casa de cultură. Semnatarul a luat foc, ştiind că deţinem parametrii tehnici ai documentului, plus alte date. Ne-a ameninţat, ne-a intimidat, dar nu a vrut să meargă la Parchet. A cerut ajutor pe Linia 20. Dreptul la petiție este reglementat de legea fundamentală, nu e nici o rușine că atragi atenția asupra unor nereguli, nu am înțeles de ce s-a tulburat. Odată fiind publicat raportul curții, nu cred că e vreo problemă să publice și reclamația care a stat la bază.
Oamenii aceştia din lista de mai sus, dezbrăcați și violați în public de un intelectual, ridiculizați ca fiind pornostaruri, sunt concentraţi în jurul a două instituţii reprezentative, ŞCOALĂ şi PRIMĂRIE, conduc aceste instituţii. Cine să fie atât de înverşunat împotriva lor? Ei au fost prezentaţi în cele mai scârboase moduri, cu expresii care descriu în amănunt sexul oral, anal şi pe alocuri clasic. Tablouri înfricoşătoare pe care nu le poate descrie un om cu o activitate sexuală normală. Eu, care sunt în centrul devianţelor de tip sexual, am determinarea să fac observaţia asta. Nu mă şochează anumite expresii precum "sloboz" şi "bot la oala cu smântână", pentru că în istoricul meu, prezentat de distinsul profesor, acestea fac parte din fişa postului meu. Mă surprinde apetenţa publicului cititor pentru astfel de expresii. Trebuie că-ţi plac, dacă le susţii. Un gând trimit către soţia celui care scrie astfel de mizerii: cât de femeie trebuie că te simţi, când te bagi în pat lângă omul tău şi simţi siguranţa protecţiei lui de bărbat? Când te uiți la copiii tăi, te gândești cum se simt copiii celor care sunt sodomizați mediatic de masculul tău? Binecuvântat ţi-e căminul! Să nu crâcneşti, e pentru o cauză supremă, FAMILIA! E-n numele tatălui...
O clipă m-am gândit că folosirea acestui limbaj este o modalitate de a atrage un anumit segment social. Da, au şi boschetarii liga lor, au drept de vot. Dar era prea simplu să fie aşa. În realitate, ăsta este nivelul, nu poate fi mimat atât de bine "orgasmul" ăsta, dacă nu te laşi dus cu toată fiinţa.
Nu sunt ultimul pornostar şi nici nu se va opri linşajul meu aici. Iniţial am crezut că distinsul domn autor nu va avea ce să atingă la mine. M-am înşelat. A descoperit lucruri atât de abominabile, încât nu le mai ţineam nici eu socoteala. Tatăl e mai abil, e prestidigitator, ştie ce mă prăbuşeşte şi exploatează exact virtuţile mele. Punctează. Regula de aur e să să zdrobească familia, dar eu, cum nu am familie şi-mi trec singurătatea cu patru pisici, voi afla în scurt timp că sunt zoofilă (dacă nu cumva s-a scris deja, că mi-am promis să nu mai citesc), după care îmi voi găsi pisicile, una câte una, sfâşiate, aşa cum am găsit-o pe Năsturica, pisica mea surdă, acum 2 ani, a doua zi după ce comentase cineva pe un blog despre pasiunea mea pentru pisici. Cu un cinism înfiorător, tatăl îmi spune, recent: "Ştii, acum câţiva ani mi-a lăsat cineva o pisică moartă la uşă şi mi-a zis un funcţionar de la primărie că tu ai fost autoarea". Am repetat în sinea mea: Doamne, lasă-mi minţile întregi, lasă-mi minţile întregi! Aseară m-am blestemat în public, să mi se facă scrum casa dacă e făcută cu bani nemunciţi. La ora 22:45 recepţionam mesajul următor: "Ai grijă ce-ţi doreşti!".
Este posibil să hiperbolizez eu lucrurile, am citit mult în viaţa mea şi am tendinţa de a tuşa cu fantezie unele evenimente, este posibil să fie doar în imaginaţia mea lucrurile astea, sunt poreclită Lecteriţa şi cu siguranţă această poreclă are un ghidaj asupra psihicului meu, dar, dacă va fi să mi se întâmple ceva, să ştiţi că n-am fost nebună. Încep că cred că nici vecinul de blog n-a fost. Nu ştim unde poate duce setea de putere şi să dea Dumnezeu să nu aflăm vreodată. Încă nu ştim unde ajunge furia lor, ca să ne oprească. Ieri dimineaţă, un prieten al liniei 20 mi-a spus la bibliotecă: "am un mesaj pentru tine, de la un tip, să stai în banca ta să nu scrii nimic în campanie. Te rog ca prieten" Abia după câteva ore am aflat de articolul de pe Linia 20.
Vă mulţumesc celor care mi-aţi transmis încurajări, vă mulţumesc celor care mi-aţi propus să recurgem la un demers public şi paşnic, dar vreau să înfrunt altfel treaba asta.
Nu doresc să fac un demers legal, ci unul temporal. Am răbdare. Nici o altă armă nu am avut la dispoziţie, niciodată, nici un suport, neavând familie. M-am apărat singură, poate de aici reacţiile mele agresive.
Cei care aţi fost terfeliţi, cei care urmeză să mai fiţi, strângeţi din dinţi, ridicaţi-vă şi mergeţi înainte! Da, chiar pe linia 20! Găsim noi gara şi pe jos.
...
Poreclele nu ni le alegem, sunt gen de folclor oral, nu le putem contesta, sunt o satiră care face trimiteri la caracterul nostru sau la aspectul fizic. Nu mă deranjează niciuna. Şi eu am patentat câteva. Nu, "femeia-bărbat" nu îmi aparţine, ea fost inventată în cadrul unei şedinţe în care cineva a spus: "suntem aici numai bărbaţi", iar o persoană de sex feminin a ripostat: "şi eu ce sunt aici?"  Şi s-a rîs, apoi s-a patentat porecla. Am brevet doar pentru "securiciul" şi "securicea,. Nici măcar "piticul" nu îmi aparţine, este dată de un uriaş.

Susțineți linia 20, fiți linia 20, alegeți linia 20!

Da, Linia 20 este un demers legitim, corect, legal, moral, este solidar cu dreptatea; de fapt, esența dreptății.
Jos pălăria, profesore, alelalte bloguri au fost pistol cu apă, diletantism plictisitor! Ăsta, da!
Nehoienii, veți vedea, vor fi heliotropi, își vor îngroșa rândurile în jurul vostru, este cel mai curat demers electoral pe care îl putea întreprinde cineva.
Dacă era făcut de o tutană fomistă ca mine, intelectuală doar în imaginația ei, ar mai fi avut scăpări, dar un profesor doctor... ne scuzați!
Intelectualitatea vă susține, am observat. Na, fiecare trage la nivelul lui!
La mine, totul e ok, nu mă deranjează descrierea. Deși nu m-a văzut lumea despuiată, să știți că aia din caricatură e mai frumoasă decât mine, a fost un compliment chiar.
Sunt șocată de un singur lucru: chiar așa mi se spune, Tanța Salam??? La dracu, Lecterița e o poveste veche, era gata să fiți pe aproape dar ați scăpat sensul, nu antropofagia lui Lecter m-a asociat cu el. Mai știam de niște porecle, dar habar nu aveam de Salam. Nu mănânc salam nici sedată, dar dacă ziceți dvs...
Nici pe blogul cotidian nu nimereați porecle mișto, dar a mea e tristă rău. N-am ce face, nu crâcnesc. În rest, sunt absolut de acord cu ceea ce ați scris. Precizie matematică. Toată lumea din Nehoiu știe că sunt o milfă depravată, alcoolică și psiho-pupu, lacomă de rup, hoață de te ustură ochii.
Trebuie să rămân în metrul meu, am momente lacrimogene și o să consum unul fix acum. Atât m-a rănit, cuvântul păpică, laitmotivul oengistelor, expresia lor favorită. Am traversat iarna lui 2000 făcând foamea, perioada aia e un stâlp în viața mea. N-a știut nimeni ce mi se întâmplă, poate de aia sunt așa hrăpăreață și bag mâna în toate trăiștile, am rămas cu o frustrare și mi-am promis să nu mai întind niciodată o franzea pe 6 zile.
Cred că am mai spus o dată asta, dar vreau să o memorez ca să o spun în fiecare zi: să-mi dea mie Dumnezeu cât ați furat dvs, iar dvs, cât am furat eu! De bugetul local vorbesc, ca sursă. Tot ce e făcut cu ban murdar în casa mea să ia foc, tot ce e făcut cu ban murdar în casa dvs să ia foc, iar unde a intrat mâncare furată, să ardă, de la gură  pân la ieșire. Pe mine mă lasă instalația electrică, am cumpărat materiale s-o refac, mi s-a topit o priză, dar e din 1954, nu cred că fura tata la vremea aia.
Știu, sunteți supărat pe mine de când am scris, acum 6 ani, de casa dvs. Ce să fac, invidia nu poate fi controlată, cei care adunăm oase de pe sub mesele boierilor nu înțelegem că există pături sociale și unii s-au născut norocoși. Ne chircește ura față de cei care munciți cinstit. Slavă Domnului că am părinții morți, căci ar mai fi murit o dată, văzând cum mă prostituez pe o gogoașă!
Ia să fi avut eu un tată ca dvs! Nimeni nu-mi trecea prin față, cum nici dvs. nu vă trece nimeni.
Nu e cu bănat, nu vă port pică, unde  smorcăie intelectualitatea și calitatea, nu pot să mă duc eu, desculța lulii și să fac gălăgie. Eu fac ca toți dracii cu plicuricii, nu cu gulere scrobite.  Eu sunt vulgară, dvs aveți un limbaj academic, de aceea îl și înțeleg cadrele didactice care vă apreciază articolele. De aia nici nu m-am luat de dvs, am stat cu capul la cutie, doar-doar m-oți sări. Dar nu mă-mpotrivesc, nu mișc, loviți cât puteți, chemați postacii să se pișe pe mine, apoi ștergeți-vă curul cu obrazul meu. Terfeliți toate femeile, rupeți-i pe genunchi pe toți! Fiți bărbat, stați cu pieptul înainte în spatele anonimatului, intimidați-ne, amenințați-ne, scuturați-vă prohabul în fața noastră. Mai e un pic...
Linia 20 e forța!
Linia 20 e calea, adevărul și viața!
Linia 20 e Alfa și Omega!
Linia 20 e cheia de boltă!
Linia 20 e profeția!
Linia 20 e Agora!
Fiți Linia 20!

Două variante şi-una lipsă

S-a deschis tarapanaua electorală, candidaţii se mai foiesc, e un manej final, se stabilesc ultimele detalii, s-au făcut pariurile, au ieşit primele trei preferinţe, după celebrul model: cei patru evanghelişti erau trei, Luca şi Matei.
Nimic nu înţelegeţi, prea vreţi detalii multe.
Mai ţineţi minte situaţia istorică şi unică în lume, de la alegerile de acum patru ani, de la Buzău?
Da, băieţi, pregătiţi-vă clone! Nu, nu rezerve. Clone.
Dracu ştie de unde faceţi rost, căutaţi bine, sunt persoane care poartă numele vostru.
Totodată fac şi un apel la cetăţeni, care ştiţi nişte clone destoinice, puneţi-le pe olx, intrăm noi şi le luăm de acolo.
Să mă-ntrebaţi de ce am zis că-s doauă variante şi una lipsă, că vă spun eu peste vreo săptămână.

Da, mamă, sunt beată!

Fetelor, să vă țină Dumnezeu sănătoase, nu glumesc, îmi vine să vă pup că m-ați scos cu boarfele-n drum, mi-ați făcut rost de  atenție din partea cui trebuia!
Mie îmi place foarte mult cum scrie doamna Andreea Stroe, decât că nu cred că există, fiindcă, deși are articolele cele mai documentate, mai ales alea cu pădurile - chiar comentam cu piticul că sunt de tip anchetă/document -  ea nu apare nicăieri cu un profil public. Articolul ei nu are cum să mă rănească, l-a elaborat în baza unui document oficial. Nu mă rănesc nici comentariile, pentru că mă știe lumea ca pe mârțoaga Marghioalii, nu m-a văzut nici dracu beată vreodată. Nici măcar piticul, cu care am avut plăcerea să stau de vorbă de curând, la un brandy bun. Acuma, serios, cine vă așteptați să vă creadă când spuneți că sunt beată? Și, ok, ce ați mai avea de zis? Să nu ziceți milfă, că s-a zis deja.
Observați un fenomen invariabil? La fiecare 4 ani, în preajma alegerilor, începeți să vă agitați. Vă concentrați puternic pe mine. Sunteți mereu aceiași. Aveţi o zvâcnire de inteligenţă şi realizaţi că ceea ce fac eu e disimulare sau manipulare. Dar nu aveţi suficientă inteligenţă, încât să nu cădeţi în plasa mea. Mă luaţi drept ţintă şi mă tăvăluţi prin rahat. Măcar nu mai duceţi mâna la gură, după aia. Îi faceți un deserviciu candidatului vostru preferat, care, culmea, ar fi interesat să mă ignore în perioada asta. Lui îi place stilul meu. Și celorlați le place, fiindcă e pamflet, ceva mai acid, dar rămâne pamflet. Doar voi vă dați de ceasul morții, că fac eu mațul gros  ca  mâneca de la palton, din bugetul local. Mârâiţi sardonic pe unde aveţi posibilitatea să rămâneţi în anonimat şi îmi creaţi posibilitatea de a mă evidenţia. Este, într-adevăr, interesant că figura centrală a târgului e bibliotecara.
Știți de ce mă ocup de flori? Pentru că mă pricep. Pentru că am o estetică adecvată. Orașul arată într-un fel de când mă ocup eu de ele. Dracului, ar fi culmea să mă laude toată lumea, să mă placă.
La bibliotecă nu vin copiii voștri, lăsați-o jos că măcăne! Nu știu unde vă spun ei că se duc, dar nu la bibliotecă.
Știți de ce mă ocup eu de acțiunea Crăciun, timp de o lună și jumătate? Pentru că mă pricep și la asta. O lună de zile eu nu locuiesc acasă, ci la casa de cultură. Absolut totul trece prin mâna mea, până la ultimul șnur de legat pungile. E o lună plină, în care nu știu cum mă cheamă. Da, aveți dreptate, în primul an mă prinsese Ajunul fără să am timp să fac ceva pentru mine, trebuia să fie gata toate pachetele pentru copii, cele pentru serbare, și m-am trezit că e seara de Ajun și nu am avut timp să îmi pregătesc nimic. A venit Coca la mine cu de toate. De fapt, de la ea din curte nu au ieșit nici câinii fără ceva în bot, ea umple sacoșele tuturor, te simți și prost la un moment dat. Așa că nu comentăm ospitalitatea și disponibilitatea ei. Nu am putut rămâne prietene pentru că o femeie nu poate avea decât o singură prietenă și ea avea deja două... Anul ăsta am cumpărat 3 ciorbe de la cantină, de Crăciun, iar n-am avut timp de nimic. Dintotdeauna m-am ocupat de evenimente, știți asta, dar îmi place că vă consumați. Vă erodează puternic. La nivelul ăsta de zbatere în anonimat veți rămâne. Pentru mine contează că toate școlile, grădinițele, colaboratorii și beneficiarii mi-au mulțumit pentru ceea ce a ținut de mine. Vestea nasoală e că m-a felicitat și piticul, i-a plăcut. Îi cunosc faţa şi o disting de mască. I-a plăcut. Şi-i plac acţiunile mele, de fapt de aia vă uscaţi voi. Şi el știe că astfel de atribuțiuni le capăt printr-un document  denumit Dispoziție de primar. Primarul dispune de salariați pentru executarea unor lucrări în beneficiul instituției. Reprezentăm dispozitivul, aparatul lui propriu. Să știți că nici Lungu  și nici domnul vice nu mor după mine, dar au siguranța lucrului bine făcut, acolo unde mă solicită. Noi suntem o echipă în jurul lor, nu ne îmghițim nici cu apă, unul pe altul, nu avem aceleași beneficii, nici aceleași răspunderi, ne rupem fâșurile în interior, ne sabotăm, ne facem păpușele de ceară cu ace-nfipte (glumesc), dar ăștia suntem, o echipă; ciudată, gregară. Eu nu ajut o persoană, ci primăria, instituția mea. Nu mor de dragul juristei, de exemplu, nici ea de dragul meu, e o antipatie reciprocă, dar mă frământă problemele ei și mă frământă problemele celorlalți colegi, dacă vin din afară, pentru că au efect imploziv. Despre unele probleme nu știu nimic, aflu târziu, unele mă șochează, altele sunt previzibile. Nu știți voi câte persoane din anturajul lui Lungu sau al lui Milea m-ar opări, nici nu mă chinui să par simpatică. Una e chiar cea care își făcea probleme că mi-am schimbat mobila acum un an în casă. E simplu, credit de 10 000 lei la BRD și executat singură toată manopera de montat parchet in toată casa, zugrăvit în toată casa. După un an de credit, hop că mai vreau un supliment pentru lemne. Mi l-au acordat. Oh, nu aveți cum să mă răniți cu asta, fiindcă nu știți ce satisfacție e aia când mănânci pe ziar, stând în cur pe parchet și ești gata să termini treaba! Știți cum pun parchet și plinte? Procuror să fii și nu găsești defect! Aia e confirmarea mea ca om, nu ce bale lăsați voi în comentarii anonime.
Nu sunt funcționar public, fac campanie până-mi dă sângele pe nas, cui vreau, dacă vreau, dar nu ați văzut că nu vreau? Sau, ați văzut cumva că mai are loc cineva în stafful de campanie al lui MIlea? Voi mă vedeți pe mine într-o echipă ostilă mie? Vă repet, jumate din ei m-ar stropi cu benzină. În plus, candidații inteligenți nu au nevoie de vectori gălăgioși și reactivi. Doar piticul, mai masochist din fire, mizează pe popești și indiferent câte probleme i-au pricinuit, câte conflicte au creat între oamenii lui, nu  poate scăpa de ei. Cu toți oamenii lui am discutat, pe toți i-a disperat coaja aia de antrax cu răutatea ei, l-a disperat şi pe el, dar preferă s-o păstreze. Vrei să te scap eu de ei, prietene? Dai un coniac? E un preț bun, de alcoolică de duzină. Atunci lasă-mă să spun eu ceea ce nu ai tu curaj, lasă-mă să le arăt tuturor ce scrie fata de 5 ani încoace, mai ales despre tine și mai ales de pe ce computere, înregistrate la ce asociație, în timpul programului, ca să ne mai liniștim cu verificarea programului meu. Te scap de compromis. Nu ai calculat bine crezând că dacă mă tabără ei cu căcat pe pereți, îmi reduci credibilitatea. Mie îmi faceți imagine și cine e deștept se agață de ea. Nu ai online-ist, deci din start ai ratat segmentul de consumatori web. Ai un motor nociv, drapat jalnic în anonimat, care se concentrează tot pe mine. În realitate, nu te ai decât pe tine, pleci la luptă cu o strategie tâmpită, aceea de a întreba bibliotecara ce program are la bibliotecă și de ce face campanie.  Acum 4 ani mi-a fost drag să fac ziarul ăla, a fost confirmarea mea că pot să fac și un ziar. O să-l păstrez toată viața. Sunt bună, mă! Sunt bună, fă! Muriți în chinuri!
Începem treaba de mâine, asta a fost o deschidere bună, ca să știm cum stăm. Stăm bine, suntem în grafic. Mulțumesc încă o dată pentru oportunitatea de a-mi deschide azi o ușă spre mai bine. Care-ai dat copy/paste la fragmentul din blogul meu, ai prins fix ceea ce trebuia, fii binecuvântată! Orice șut în cur...

Fac sectoare şi plantoane pân la liberare...

Bună dimineaţa, vodca taie greaţa, vântul taie faţa, barda taie raţa, berea spală fierea!
Băieţi, aţi văzut cum se face mia de vizualizări într-o singură zi, da? N-a făcut nici Bostan atâtea, într-o săptămână. Mulţumesc prietenului meu Adrian, care a distribuit articolul din Opinia, în care scrie că în galeria celor care au jefuit bugetul Nehoiului mă aflu, ca de fiecare dată, la coadă. Dar MĂ AFLU, deci exist şi, vorba lu Nişce, ce nu mă omoară, mă enervează.
Ce dracu mă fac eu acuma, cum să mă-nscriu în sindicatul ţeparilor, tunarilor şi devalizatorilor, că nu mă primeşte nici p*lea cu 4000 lei fraudă în 3 ani. Ajutaţi-mă-ţi cu un tun, ceva să ridic ştacheta, că scuipă ăştia pe mine, nici din casă nu mai ies!
Coa' , voi ce gânditărăţi, ha? Că-mi închideţi gura şi înghit. Neeeah, eu sunt din alea care scuipă, doar mă ştiţi! Aţi crezut că nu mai citeşte nici dracu p-aicea pă la mine, că-s hoaţă şi câh! Ete, na, au audienţă până şi blogurile alea la care şed la butoane urmăriţii penal, ce dracu!?
Ţonc, ţonc, vă pup pe reclamaţii, hai să vedem care-i mai şmecher şi mai ştecher!
Of, praleo, ce te-a mai mâncat în târtiţă să mă zgândări! Să candidezi, da? Că avem nevoie de săracul clasic, care să le ia faţa nehoienilor. Nehoienii îţi vor da încă o dată. Şansa să le demonstrezi ce poţi.
Vă rog frumos, fac un apel la tunarii de miliarde, primiţi-mă şi pe mine în rândul vostru, spăl pahare, duc farfurii, dar nu mă lăsaţi cu ăştia cinstiţi, că mă sufoc! Fac sectoare, fac plantoane, scăpaţi-mă de ruşine!
Later edit: Fetelor, vă rog din suflet, chemați-mă la Parchet, nu mă mai căutați aiurea! La Parchet, că stau pregătită de 3 ani!