Din acest motiv, reglementat de Codul Penal, nu am publicat eu însămi acel document uitat în computerul Casei de cultură. Nu l-am redactat eu, nu îmi era adresat mie, nu l-am publicat. Știți ce făcea o INFRACTOARE cu acest document? Îl publica imediat de pe un terminal pe care îl arunca în foc imediat, conectată la vreun wi fi public. Se făcea liniște. Nu am făcut asta, nu am instigat pe altul să facă asta. Am anunțat persoanele de la capetele conversației, atât. Știți ce făcea o PROFITOARE cu acest document? Mai schimba o dată mobila prin casă, din plictiseală că s-a demodat venghele. N-am făcut nici asta.
Eu nu sunt nici copil și nici prea toantă, înțeleg intimidările de genul: o să public poze cu tine, o să public mesaje cu tata, dar mă și aștept la niscai catastrofe cum am mai văzut că vorbeau două doamne directoare pe facebook, de pe niște conturi false, și declarau că l-au mânjit pe judecător, am văzut și cum una dintre ele e acuzată că i-a făcut avansuri domnului, astfel că pot să citesc cum și eu i-am făcut ceva avansuri tatălui sau, mai crâncen, cum am bălăcărit pe toată lumea din sat. Este un instrument foarte fin, să asmuți lumea asupra mea, dar e cu dus-întors.
Nu vreau să mă joc cu imaginația, aștept să le publicați, domnule, câmpul meu de conștiință va fi din acest moment un sac virtual, își va modifica suprafața după stimul. Stimul, nu stimulent. Stimul, receptor, feed-back.
Când nu ne mai putem folosi de documente oficiale, trecem la private? Da, dar eu nu le-am epuizat pe cele oficiale. M-ați făcut arșice în presă pentru 4 mii pe care i-am însușit în 31 luni și ați mințit că i-am furat într-un singur an, m-ați scuipat cu hai sictir, ați flegmat pe mine și m-ați întrebat câți copii s-ar fi hrănit cu banii ăștia. Vă rog, nu mă lăsați să redirecționez scuipatul către o persoană pe care nu doresc să o rănesc, deși mă tot tentați! Nu știți cât lupt cu sentimetul ăsta. Nu mai luați decizii în numele tatălui, că-i faceți mai mult rău! Și luați-vă DETRACTORII din ceafa mea scârboasă, înainte de a-și admira în public rezultatele acțiunilor lor. Lăsați-mă să-mi văd de lopățelele mele, de satira mea, vreau să ne distrăm în campanie.
Am simțit amar în suflet doar la cuvântul ”păpică”, vă repet până mor, treaba asta. Și la hai sictir, javră! De aia nu dau înapoi din calea mizeriei dumneavoastră. Dacă un bărbat a putut îndura să vadă scris că are un fetiș cu capotul bătrânei lui mame, eu pot îndura orice.
O instanță teritorială s-a pronunța în legătură cu un dosar în care trebuie să returnați banii proveniți din servicii hoteliere și delegații decontate. O alta s-a pronunța în legătură cu niște miliarde pe care trebuie să le returnați. Eu nu pun aici poze și linkuri, toată lumea găsește dosarele pe portalul instanțelor. Vedeți cum e când lumea e nedreaptă cu dumneavoastră? Vedeți cum e când instanța nu vă dă dreptate și vă pune să plătiți? De aia nu apelez eu la instanțe. Momentan.
”Sufletul nu miroase, de aceea reușește diavolul să se ascundă în noi”.
Ah, speaking of evil: Detractorilor, poza aia cu coarne, pozele alea modificate, știți că le dragați în blog păstrând proprietățile tehnice și de autor, da? Mă scuzați, mă gândeam că ați uitat.
Defăimare nu e atunci când vi se pare, domnilor, că cineva se referă la dumneavoastră fără date de identificare certă. Defăimare e atunci când îmi folosiți numele, prenumele, porecla, funcția, instituția angajatoare și construiți scenarii deviante cu mine.
Am să vă rog pe toți cei care susțineți demersul liniei 20 prin comentarii și aprecieri, să nu mă mai salutați pe stradă. Jignirea nu e atunci când mă violați în fața lumii, ci atunci când îmi spuneți ”sărut mâna” Nu e corect față de voi și de valorile voastre. Când veți înțelege în ce ați intrat și ce ați acceptați să comiteți, o să vă dau bună ziua eu, vouă. O să aveți nevoie de susținere morală.
